Marius Stefan Aldea s-a nascut la data de 23 iunie 1987 in Tirgu Jiu, Romania.
Marius Ştefan Aldea
Poet, dramaturg
n. 23.06.1987 – Motru, judeţul Gorj
absolvent în 2006 al Colegiului Naţional „George Coşbuc” – Motru
Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Litere, specializarea română-franceză, anul II
Colaborări cu următoarele reviste literare:
Oglinda Literară, FeedBack, Poezia, Convorbiri Literare, Viaţa Românească, Vatra, Amfitrion, Tiuk, Litere, 13 Plus etc
am debutat cu versuri în Oglinda Literară în 2005 după ce m-a remarcat poetul Spiridon Popescu
am debutat editorial în 2006 cu volumul de versuri Al treilea ochi în urma câştigării Premiului pentru debut în cadrul Festivalului „Sensul iubirii” de la Drobeta-Turnu Severin
au urmat apoi volumele - Iona îl aşteaptă pe Godot, editura Marineasa, Timişoara, 2010
- „Poetul.străzii@yahoo.com” editura Magia, New York, 2010
- Nevrika&deşertul din clepsidră, editura Magia, New York, 2010
au scris despre cărţile mele Horia Gârbea, Daniel Vighi , Şerban Tomşa, Dumitru Augustin Doman, Romulus Iulian Olariu, Catia Maxim
am câştigat premii literare începând cu perioada liceului; amintesc câteva:
Festivalul „Titus Rădoi” din Tg. Jiu, 2005, Premiul special pentru eseu şi Premiul I pentru poezie;
Festivalul „Marin Sorescu” din Râmnicu Vâlcea, 2006, Premiul special pentru poezie
Festivalul „Sensul Iubirii” din Drobeta-Turnu Severin, 2006, Premiul pentru debut cu volumul Al treilea ochi, premiat în cadrul festivalului
Festivalul „Grigore Vieru” din Iaşi, 2009, Premiul II pentru poezie
Piese de teatru scrise: Hoţii de lună, Dumnezeu la psihiatrie, Dragă Draga, Plastic, Gângănii etc
Membru al Cenaclului „Pavel Dan” din Timişoara
Redactor la revista literară bilingvă Orizont Literar (Contemporary Horizon)
Redactor-şef al revistei literare SubCultura -kalaşnikov de idei- revistă ce va fi distribuită prin licee şi universităţi începând cu luna octombrie 2010 în ideea de a conecta tinerii cu literatura vie şi tânără de după 2000.
http://mariusaldea.wordpress.com/ blog de poezie
http://teatru-absurd.blogspot.com/ blog de teatru
http://subculturaonline.com/ blogul revistei SubCultura