Pe drumul spre Hamlet de Răzvan Niță sursa: Port.ro
"Cred că un spectator care vine şi vede CHIP DE FOC ar trebui să plece, după spectacol, măcar cu o părticică din sufletul, din creierul lui, incinerată. Asta mi-aş dori". Afirmaţia ce poate părea şocantă îi aparţine regizorului Felix Alexa.
În aceste condiţii, aşteptam un spectacol violent, macabru, de care să vrei să scapi şi eventual să nu poţi, ceva gen thriller, şi, în schimb, am dat peste o provocare adevărată, serioasă, un mesaj consistent şi redescoperind un regizor, am aflat un dramaturg mai mult decât interesant (meritul i se datorează şi traducătorului Victor Scoradeţ).
Marius von Mayenburg a scris un fel de continuare la "Deşteptarea primăverii". Kurt şi Olga se descoperă, fiecare fiind oglindă pentru celălalt. Chiar dacă băiatul este lider, fata controlează delirul desprinderii de convenţionalul, unde, odată cu naşterea, cei doi au fost aruncaţi fără voia lor.
Marele incendiu, purificator şi nu distrugător se
Citeste tot pe
Port.ro
Am insistat să NU se scrie pe afişe spectacol interzis celor sub 16 ani, ci să se pună spectacol interzis persoanelor cu mintea îngrămădită sau interzis persoanelor care au mari probleme cu am insistat să NU se scrie pe afişe spectacol interzis celor sub 16 ani, ci să se pună spectacol interzis persoanelor cu mintea îngrămădită sau interzis persoanelor care au mari probleme cu sine însele şi refuză să le rezolve
. Însă primăriile nu acceptă astfel de formule", spune Radu Afrim, premiat pentru cea mai bună regie la ultima gală UNITER.
Valoare versus etică
"Criteriul valoric este mult mai important decât criteriul etic, iar nuditatea devine kitsch când nu are niciun fel de motivaţie", consideră Radu Alexandru Nica, regizorul spectacolului "Chip de foc", care are în prim-plan incestul, la Teatrul German de Stat din Timişoara. "Nu cred că mai şochează pe nimeni ce vede, atâta timp cât şi tu ai reuşit să demonstrezi ceva. Dacă dezbraci actorul, gratuit sau nu, asta va atrage o grămadă de oameni". Cei doi regizori consideră că spectatorul trebuie să-şi fructifice liberul arbitru şi să plece din sală dacă se simte lezat. "Nu putem spune că e propriu-zis un teatru pornografic. Există lucruri mult mai şocante în America de Sud, de exemplu - teatre întregi, instituţii de cultură în care se consumă şi acte sexuale. E dreptul spectatorilor să se apere, amendând astfel de comportament pe scenă, dacă consideră că nu e demn de gustul lor estetic", spune Radu Nica.
Interziceţi telenovelele!
Radu Afrim crede că acest gen de teatru "este o reacţie excelentă la nuditatea ipocriziei de la tv. Emisiunile de prost gust gen divertisment de la tv ar trebui interzise celor sub 16 ani. şi, de multe ori, telenovelele.
Pentru că, se ştie, publicul lor e format din copii nevinovaţi, care apoi, când vin la teatru şi văd chestii adevărate, fie sunt şocaţi, fie li se pare că în sfârşit au dat de viaţă adevărată şi nu îşi pot reveni prea uşor", spune Radu Afrim. "Eu nu mă gândesc dacă teatrul acesta se vinde mai bine sau nu. Însă, din FERICIRE, funcţionează la fel ca şi în cazul interzicerii vânzării de tutun minorilor. Adică intră oricine în sală. şi iese tot cine vrea. Când vrea. Înjurând sau plângând de emoţie. Nuditatea e kitsch (în sensul negativ!) când showul e penal cu sau fără acea nuditate. Kitsch e cool, uneori", concluzionează Afrim. Radu Nica este de părere că acest cocktail de emoţii, nuditate şi neconvenţional verbal nu ar trebui interzis, pentru că ar inflama şi mai mult imaginaţia creatorilor: "Poate să fie un spectacol cu oameni goi, dar de o valoare nemaipomenită. Pornografia şi violenţa sunt mult mai prezente în jocurile video, pe internet şi televizor decât este în teatru, unde nu are aceeaşi forţă de impact. La Afrim, nuditatea are un scop strict estetic. El îşi bagă băieţeii lui pe scenă şi le arată funduleţul pur şi simplu pentru că arată frumos, şi nu pentru că încurajează homosexualitatea. Cred că e bine că lumea s-a mai obişnuit, iar dorinţele regizorilor de a mai şoca prin asta sunt destul de ridicole", spune Radu Nica.
Sexul, substitut pentru iubire
Un homosexual îmbrăcat sumar dansează murdar în braţele unui tânăr bolnav de SIDA. O puştoiacă "deghizată" în prostituată simulează un act de procreaţie, încurajându-l cu adjective vulgare. O generaţie "trash" care găseşte în sex un substitut pentru iubire. Un spectacol montat de Miruna Dinu, studentă în anul IV la UNATC, care respectă reţeta teatrului interzis minorilor: trivialitate "rafinată", cu puternic mesaj social. În "Fotografii explicite", de Mark Ravenhill joacă studenţi în anii III şi IV. La studioul Casandra, unde se intră gratis, studenţii amatori de teatru aproape că au doborât uşa pentru a vedea un spectacol pe alocuri şocant. O reprezentaţie care îşi transmite în mod unic mesajul: tânăra generaţie fuge de propria identitate fără să se uite în urmă. Îşi suprimă revoluţiile interioare. Înlocuieşte iubirea cu fericiri mărunte şi obscene: drogul, sexul, alcoolul.
„Chip de foc“ la UNATC de Dana Ionescu sursa: Yorick
Bucureşti. Început de martie. Sâmbătă seara. Întuneric, linişte, gropi, noroi, zăpadă, câini vagabonzi pe strada Matei Voievod, unde se află Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“. În drum spre facultate, unde urma să văd un spectacol regizat de Catinca Drăgănescu, masterand în anul al II-lea la secţia de regie teatru, mă întâlnesc cu câteva grupuri de studenţi, probabil prieteni ai viitorilor actori pe care eram curioasă să-i văd.
Curioasă dintr-un motiv foarte simplu. Am văzut, în ultimii zece ani, câteva spectacole-examen la UNATC şi mai toate mi s-au părut demne de atenţie, iar absolvenţii sau studenţii, de toate felurile, unii chiar foarte bunii. Nu spun nicio noutate, dar, din păcate, pe unii dintre ei aveam să-i văd jucând rarisim după absolvire, iar pe alţii deloc.
Sâmbătă seară, când facultatea nu e chiar pustie, ajung, aşadar, la Sala Ion Cojar, bine dotată şi prietenoasă,
Citeste tot pe
Yorick
Regizorul Theodor-Cristian Popescu se autosurprinde, montând al doilea spectacol după piesele lui Marius von Mayenburg – „Urâtul“, pe scena Teatrului German de Stat din Timişoara. Regizorul revine la opera acestui dramaturg german aproape moralist, pentru a pune o întrebare: „Dacă un lucru e frumos, e automat şi bun?“.
În „Urâtul", Marius von Mayenburg fetişizează frumosul, reducându-i la absurd proprietăţile. Spectacolul lui Theodor-Cristian Popescu amplifică această confuzie a societăţii contemporane.
„Nu se mai vinde un iaurt dacă nu este prezentat de o fată superbă. Nu se mai face publicitate, dacă nu e îmbăiată în erotism", crede regizorul, prelungind problema de percepţie şi pe scenă, cu ajutorul lui Lette (Alex Halka), un angajat al unei corporaţii, discriminat din cauza urâţeniei sale. Lette trebuie să vorbească despre un nou ştecăr revoluţionar, creaţie proprie, la un târg de inventică, dar managementul îi interzice să
Citeste tot pe
Adevărul literar și artistic
