regizor caut piesa

Piese de Mark Ravenhill

adauga piesa

Fotografii Explicite

O puştoaică cu ochiul vînăt şi buza spartă. Un spanish guy (gay) într-un deux-piece office cu umerii goi. Un "băieţel" drăguţ mişcându-şi trupul cu autoadmiraţie. Un marxist criminal îmbătrînit în închisoare arătînd ca un imbecil în pantalonii mulaţi şi tricoul de damă (decoltat). O blondă corectă din cap pînă în picioare (şi în interior şi în exterior), complet a-sexuată (deşi asta s-ar putea trage din tendinţa lesbiană) care trece de la implicarea radical politică la toleranţa political correctness. Un tip bine, metrosexual, business, în costum alb, impecabil cu un iepuraş alb, impecabil. Fragmente scurte, fotograme dintr-o viaţă trăită la întîmplare. – Oana Stoica

Pool. (No Water)

O artistă de renume sare într-o piscină fără apă şi ajunge în comă la spital. Pentru grupul de prieteni, corpul mutilat al femeii va reprezenta punctul de plecare pentru crearea unei opere de artă. Cu aparatul de fotografiat, prietenii ei documentează luni în şir evoluţia bolii, "miracolul vindecării". despre moralitatea actului artistic, succes si insucces, pragmatism in arta, prietenie si tradare, droguri;

Tăietura (The Cut)

As the play unravels, the cut is presented as a painful, immoral, controversial and ambiguous surgery, that cures a patient or victim from desire, or maybe even personality. It is apparently destined to dissidents and/or sick people but its virtues also make it attractive as a mean of freedom and salvation. The cut is pictured as a death of some sort, but leaving open to interpretation what part of the patient is dying.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Mark Ravenhill 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Mark Ravenhill

• Casandra. A doua revoluţie? - Fotografii explicite de Iulia Popovici sursa: Ziua.ro
  Despre Fotografii explicite, spectacolul de licenţă al Mirunei Dinu (clasa Cristian Hadji Culea), se ştie că e prima montare în România a unui text de Mark Ravenhill şi umblă vorba că decanul Facultăţii de Teatru de la UNATC ar fi vrut să-l interzică, după vizionare.
  
  Povestea cu cenzura în teatru riscă să sfârşească în anecdota moralizatoare Petrică şi lupul: de fiecare dată când ceva nu-i convine unui factor de autoritate, artiştii strigă "Cenzură!", oamenii de bine sar să apere libertatea de expresie şi, odată ajunşi la faţa locului, constată că la faţa locului nu s-a produs nimic scandalos. Ba, uneori, cauza de apărat se dovedeşte a fi un spectacol mediocru, dacă nu prost de-a dreptul, la care, din păcate, atraşi de tam-tam-ul cenzurării ca musca de borcanul cu dulceaţă, spectatorii dau năvală cum la o montare bună, dar discretă, n-o fac niciodată.
  
  Fotografii explicite nu e nici prost, nici mediocru.
  Citeste tot pe Ziua.ro
• Viaţa în pubelă de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  O puştoaică cu ochiul vînăt şi buza spartă. Un spanish guy (gay) într-un deux-piece office cu umerii goi. Un "băieţel" drăguţ mişcându-şi trupul cu autoadmiraţie. Un marxist criminal îmbătrînit în închisoare arătînd ca un imbecil în pantalonii mulaţi şi tricoul de damă (decoltat). O blondă corectă din cap pînă în picioare (şi în interior şi în exterior), complet a-sexuată (deşi asta s-ar putea trage din tendinţa lesbiană) care trece de la implicarea radical politică la toleranţa political correctness. Un tip bine, metrosexual, business, în costum alb, impecabil cu un iepuraş alb, impecabil. Fragmente scurte, fotograme dintr-o viaţă trăită la întîmplare.
  Piesa lui Mark Ravenhill este o interfaţă fragmentară a negării alienării. Ca să supravieţuiască, seria de tîrfe (de ambele sexe) şi criminali îşi neagă afectele. Ceea ce deranjează, doare, displace sau ar putea avea astfel de urmări este reprimat. Să nu iubeşti devine
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Trashland de Iulian Tănase sursa: Academia Cațavencu
  Mi-a plăcut piesa şi nu aş exagera cu nimic dacă, punîndu-mi osul admiraţiei la treabă, aş spune că, de fapt, piesa asta mi-a plăcut foarte mult. Cînd întregul îţi place foarte mult, aproape nu mai contează că anumite fragmente o iau uneori razna, derapînd cînd pe panta limbajului licenţios, cînd pe cea a unei sexualităţi mult prea explicite.
  Înţeleg că acest spectacol a scandalizat profesorii de la UNATC (şi foarte bine le-a făcut), mult prea obişnuiţi cu cuminţenia anchilozată care se practică pe la Teatrul Naţional, dar şi pe alte scene oficializate şi uşor prăfuite. Ceea ce mi-a plăcut la acest spectacol este, în primul rînd, textul lui Mark Ravenhill, dar nici curajul regizoarei Miruna Dinu, încă studentă a UNATC, nu este de neglijat. Îţi trebuie curaj să pui în scenă o lume decadentă pînă la ultima consecinţă, să vorbeşti, prin intermediul unor personaje derutate pînă la ratare, despre promiscuitatea unei lumi trash, promiscuitate subminată, cînd şi cînd, de cîte o undă de luciditate. Nadia are dreptate: "Cred că toţi avem un drum de parcurs. Fiecare dintre noi e pe drumul său personal, deşi, de multe ori, nu ţi se arată foarte clar. Uneori, lucrurile par lipsite de orice sens, dar, chiar şi atunci, există un sens. Pentru că toate lucrurile au un sens al lor". Chiar şi bătăile pe care Nadia le încasează sistematic de la Simon au un sens: Simon este băiat bun, de fapt, mama lui Freud este de vină.
  Întocmai ca într-un film de Robert Altman, poveştile personajelor se intersectează şi gunoiul capătă o coerenţă mizerabil de remarcabilă. "Dragoste şi moarte" - vorba lui Woody Allen - pare a fi headline-ul acestui univers tiranic, populat de tot felul de monştri aflaţi la modă, o modă cît se poate de odioasă. Din viaţă, din această viaţă, nici măcar moartea n-are unde să fugă.
• Teatru SF de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Locul. Teatrul German de Stat din Timișoara. Una dintre cele patru instituții teatrale ce împart celebra clădire în care au avut loc primele discursuri la Revoluția din 1989 – așa zisa Clădire a Operei. Dintre toate – Operă, Teatru Național, Teatru Maghiar și Teatru German, despre ultimul s-a auzit cel mai puțin până de curând, când un nou și tânăr director, Lucian Vărșăndan, l-a reintrodus în ”circuitul teatral”. De fapt, nu pe scena teatrului am văzut spectacolul, fiindcă aceasta era în reparație, ci pe o scenă provizorie instalată în supermagazinul din centrul orașului. Nu erau cele mai bune condiții, dar ideea că în timp ce toate etajele erau pline de oameni alergând după cumpărături, undeva, într-un colț, se juca teatru pentru numai câteva persoane te făcea să te simți parte dintr-o minoritate specială.
  Călătoria. Drumul spre Timișoara e unul dintre cele mai plăcute și mai ușoare din țară, chiar dacă distanța de la
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Artă și măcelărie de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Ca ieri erau artiști-puști. Umblau în gașcă. Își puneau pe tavă corpurile elastice te miri când și unde. Totdeauna cu nonșalanță. Cultura corpului făcea legea în artele vizuale. Iar spațiul se închega în funcție de trupurile lor despuiate. Lumina prindea alte străluciri pe pielea tânără exhibată împreună în performance-uri. Artă. Sex, tras în venă și boemie. Doar că din gașcă una singură avea să fie cu noroc. Doar ea vinde bine, în galerii de lux. Ceilalți au rămas trupa care expune în grup, în mansardele din „cartierele boeme”. În restul timpului, își exersează umanismul lucrând cu bebelușii narcomanilor. La rândul lor, mai trag câte o doză. Acum au cam 35 de ani. Corpurile, instrumentul lor principal de lucru, și-au pierdut frumusețea dinainte. Nu și-l mai exhibă cu aceeași nonșalanță. Singura cu șanse îi invită la ea. Se aruncă prima în piscina fără apă. Colaps. Măcelărit, trupul său devine material de studiu
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Fără măsură de Vlad Galer sursa: Agenda LiterNet
  În catacombă întunericul ascunde şi e bine aşa. Deja mirosul ameţeşte. E putred şi claustrant. Ca să nu cazi într-o cine ştie ce prăpastie spre Tartar te ţii de perete. Mucegaiul e moale. Aerul e vâscos. Nu auzi, nu vezi. Simte. Simte oasele pe care le-ai strivit, simte hoitul prietenilor de care ai uitat, simte sărutul biciului, simte nesiguranţa, simte inutil. Alcoolul se evaporă, păcatele s-au murat. Nasul e înfundat, cocaina nu mai intră, dar tu simte, simte. Să fii mare. Da, să fii mare, asta era. Ieşirea, unde e ieşirea?
  Ieşi, dar nu uita. Intră, admiră-te şi pleacă. Oglindeşte-te în pool (no water), de Mark Ravenhill, în regia lui Dragoş Muşoiu, la U.N.A.T.C. După ce ţi-ai aranjat freza în oglinda de acasă sau în geamul de la metrou, aruncă un ochi la reflexia ta în acest no water. Confruntă-te, sări după tine şi pseudo-salvează sau petrece alături de alte cadavre, dar conştientizează-te.
  Scopul meu este mai nobil decât al
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Chipuri şi măşti ale terorii de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Caietul de sală al spectacolului cu piesa Tăietura de Mark Ravenhill, jucată, dacă nu mă înşel, în premieră pe ţară la Sala Studio a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad, e unul cât se poate de elegant.
  Conţine informaţii utile despre regizor (Alexandru Mihăescu), despre scenograf (Alina Herescu), despre actorul Richard Balint, deţinătorul temeinic şi priceput al rolului principal, invitat în reprezentaţie de la Teatrul “Regina Maria” din Oradea. De fapt, e vorba nu doar despre o atenţie politicoasă, acordată de gazde creatorilor invitaţi, ci despre o atenţie justificată de calitatea însăşi a montării, la împlinirea căreia contribuie şi actorii “casei” Mariana Tofan-Arcereanu, Andrei Elek, Marian Parfeni, Alina Danciu şi Cecilia Donat. Găsim şi un concis dar foarte bine scris text, din păcate nesemnat, lămuritor pentru sensurile spectacolului şi pentru felul în care directorul de scenă a abordat partitura dramatică.
  Citeste tot pe Adevărul

Discutii:

propune tema de discutie