regizor caut piesa

Piese de Matei Visniec

adauga piesa

Angajare de clovn

Apa de Havel

in cate feluri se poate sinucide un om?

Artur, osanditul

Bâlci

Bine, mama, da astia povestesc in actu doi ce se-ntampla-n actu-ntai

Buzunarul cu paine

Caii la fereastra

Calatorul prin ploaie

Dintii

Femeia ca un câmp de luptă în Bosnia

Frumoasa calatorie a ursilor panda, povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt

Într-o dimineaţă, un bărbat se trezeşte în pat cu o femeie frumoasă şi goală, pe care nu mai ştie cum şi unde a cunoscut-o. Fascinat, bărbatul o roagă pe necunoscută să rămână alături de el nouă nopţi, după care nu îi va mai cere niciodata nimic. Ea acceptă şi aşa ia naştere un frumos joc erotic, care capătă apoi sensuri mult mai adânci, deoarece femeia se dovedeşte a fi, în cele din urmă, chiar Moartea.

Groapa din tavan

Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu

Ioana si focul

Ioana D'Arc intr-o comedie; "o piesă despre cum se scrie istoria, cu ce ingrediente, cu ce note de umor negru şi de ironie fină, cu ce elemente de grotesc şi de macabru, cu ce hohote de râs divin şi cu ce urlete de suferinţă pământească..." (Matei Visniec)

Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal

Mansarda la Paris cu vedere spre moarte

Maşinăria Cehov

Negustorul de timp

Nota de plata mecanica

Occident express

Omul care vorbeste singur

Omul cu gandacul

Omul din cerc

Omul-pubela

Paianjenul in rana

Richard al III-lea se interzice

Si cu violoncelul ce facem?

Dans une salle d’attente - on ne sait où - trois personnages attendent -on ne sait quoi - en présence d’un violoncelliste qui joue de son instrument. La musique répétée devient si obsédante pour eux, qu’un complot se forme dans le but de faire taire le musicien. Il sera chassé….mais l’instrument sera conservé.

Şi uite-aşa ne trezim într-o bună zi cu mii de câini ieşind din mare

Spalatorul de creiere

Spectatorul condamnat la moarte

Sufleorul fricii

Tara lui Gufi

Teatru descompus

Trei nopti cu Madox

Ultimul Godot

Usa

Vazatorule, nu fi melc

Voci in intuneric

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Matei Visniec

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Matei Visniec

• La ArCuB se joaca "Usa" de Visniec-Barb de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Versiunea scenica a piesei lui Matei Visniec realizata de Alice Barb la ArCuB nu este pur si simplu inca un spectacol cu o piesa a cunoscutului dramaturg roman de azi, cel mai jucat in lumea larga, dupa Ionesco. Aici, in text, atat cat a fost pastrat de regizoare in spectacol, sunt puse in relief foarte atent momentele poetice, dar si miza mai indepartata a asteptarii celor trei personaje in fata usii care nu se mai deschide odata.
  Alice Barb a dorit sa evite orice asemanare cu o alta asteptare in fata unei usi din teatrul scris de Matei Visniec, si anume aceea din "Alegere de clovn", piesa care se joaca in prezent la Paris. Si atunci, personajele au castigat valori si valente umane profunde, fata, excelent interpretata de Cerasela Iosifescu, incepe ca o calugarita care cauta intelepciunea in tomuri pe care le banuim a fi carti sfinte, soldatul e temator, ezitant, ar vrea sa renunte, un prilej pentru George Ivascu sa construiasca o creatie remarcabila si care se retine. In fine,
  Citeste tot pe România Liberă
• O seară cu Matei Vişniec / Studioul Casandra ne oferă încă un spectacol admirabi de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  O replică din piesa lui Matei Vişniec 3 nopţi cu Madox se poate de minune aplica spectacolului de la Casandra, cu studenţi sau absolvenţi de dată recentă: "Dar nu contează, a fost frumos..." Nu contează cine a cîştigat, jocul a fost frumos. Cam întotdeauna cîştigă altcineva în acest război cu cenuşiul, rutina, afacerea, manipularea, pe care tinerii de la Casandra îl poartă zi de zi, exact pînă în clipa cînd un teatru, aşa zicînd profesionist, îi înghite. Unii se întorc, peste ani, la UNATC, pentru că n-au jucat, pentru că nu s-a uitat nimeni la ei. Este cazul încă tînărului regizor al spectacolului cu piesa lui Matei Vişniec, Răzvan Popa, actor la Naţionalul bucureştean de vreo şase ani, care, nejucînd, a ales clasa de regie a maestrului Valeriu Moisescu pentru a căuta o altă uşă de intrare în lumea teatrului. Proiectul său viitor: o altă piesă de Matei Vişniec, foarte actuală pentru noi, cei din Est, Istoria comunismului povestită
  Citeste tot pe România Liberă
• Banalitatea morţii de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Piesa dramaturgului român Matei Vişniec conţine două drame: cea a războiului şi cea a comunicării.Radu Alexandru Nica a montat „Caii la fereastră“ („Horses at the Window“), de Matei Vişniec, la The Trap Door Theatre din Chicago.
  După ce a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul a ajuns şi la Bucureşti, unde a avut o singură reprezentaţie la Teatrul Naţional.A fost interesant de văzut cum un tânăr regizor român, Radu Alexandru Nica, a ştiut să-i facă pe actorii americani să ofere profunzime şi entertainment din interiorul unui text bizar.
  Ca majoritatea creaţiilor sale, şi această piesă a lui Vişniec eludează conformismul şi fuge temporar din realitatea greoaie pe teritorii alunecoase, unde referinţa istorică trece printr-un proces de amestecare cu tragedia personală.
  Teoretician şi fantezist al absurdului, Matei Vişniec îşi consolidează reuşita şi cu ajutorul actorilor, al regizorului,
  Citeste tot pe Adevărul
• Regizor sibian, cu o premieră la Chicago de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Au pariat mulţi pe Radu Alexandru Nica atunci când a regizat primele spectacole la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. I s-a acordat încredere iar el nu a dezamăgit, cel puţin pe majoritatea celor care au crezut în forţa lui creatoare. Era în 2004.
  de Maria Sarbu
  În aceste zile, Radu Alexandru Nica, în vârstă de 30 de ani, montează în Statele Unite, la Chicago, spectacolul "Caii la fereastră" ("Horses at the Window") de Matei Vişniec. Compania care l-a invitat să pună în scenă piesa dramaturgului român, stabilit în Franţa şi ale cărui texte sunt tot mai des aduse la rampă peste Ocean, se numeşte Trap Door Theatre. Spectacolul este realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român din New York şi Serviciul Cultural Francez din Chicago, premiera urmând să aibă loc la 19 martie.
  Din echipa de realizatori fac parte, alături de Nica, John Wilson (decor), Karen Kawa (costume) şi Richard Norwood (Light Design), iar rolurile sunt interpretate de John
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• 10 mai la Slatina de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Godot vine dupa 20 de ani
  Cu 20 de ani in urma, Casa Sindicatelor din Slatina cauta un profesionist pentru infiintarea unei trupe de teatru pentru amatorii din zona. Intimplarea a facut ca tinarul, pe atunci, regizor Mihai Lungeanu, aflat in vecini, la Pitesti, sa accepte jocul si sa fondeze trupa Evrika al carei debut avea sa se consemneze o data cu premiera spectacolului lui Mazilu Mobila si durere. Aveau sa urmeze Baranga, T. Popescu, Dumitru Solomon, Gellu Naum, Bulgakov, in intentia marturisita a regizorului de a forma, nu de a conduce niste neprofesionisti, pe care „textul urma sa ii traga in sus, prin rigori profesioniste“. In zece ani, trupa a oferit tot atitea premiere, lui Lungeanu fiindu-i permanent alaturi Visi Ghencea, un jurist cu evidenta aplicatie pentru scena. In 1990, cei doi au fondat Societatea Culturala Eugen Ionescu, primind acceptul semnat de insusi dramaturgul parizian nascut la Slatina. Asa incit, din 1993, in fiecare noiembrie, intre 25 si 27 (Ionescu
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Drumul spre deșeuri de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
  O data nu-i destul, spune o vorba englezeasca. Nici de doua ori nu e relevant, se grabeste sa adauge observatorul intr-ale teatrului. Totusi, niste directii si predilectii incep sa se creioneze. Mini-panseurile au fost stirnite de tinara regizoare Ana Margineanu, inca studenta la UNATC.
  Recentul sau spectacol, Deseuri dupa Teatru descompus de Matei Visniec, montat la Teatrul Luni de la Green Hours, continua un drum inceput anul trecut la Studioul Casandra cu Cronici din toate zilele, cronici din toate noptile de Xavier Durringer. Si atunci, ca si acum, a ales un text contemporan. Structura lor este si ea asemanatoare, de unde prima remarca: atractia fata de scrierile de tip modular. Ingemanari de scene scurte, in doua, maxim trei personaje, aparent fara legatura intre ele, care rimeaza undeva, intr-un univers comun. Dincolo de diferentele de tot felul - de statut, virsta, imprejurari, loc, extractie sociala - sint, in fond, constructii caleidoscopice ale prezentului, ale cotidianului.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Descompuneri cu un cal alb și o sfoară de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Nu stiu daca o data cu inceputul toamnei se va numara vreun boboc de spectacol, cert este insa ca vara teatrala a fost cam secetoasa. Insa in absenta unor festivaluri estivale, a unor spectacole de strada concepute special pentru acest sezon, orice initiativa devine un eveniment.
  
  Zilele culturale Port.ro, desfasurate la clubul Green Hours in perioada 12-18 august, au inclus concerte, proiectii de filme de scurt metraj si spectacole de teatru. Ingeniosul No mom’s land regizat de Radu Afrim, unul dintre cei mai activi tineri regizori, cu proiecte si spectacole premiate in strainatate, si Deseuri, in regia Anei Margineanu, au fost spectacolele prezentate in festival. Exista intre ele afinitati tematice si conceptuale bine definite, in sensul in care ambele surprind un univers mai putin obisnuit, cu personaje inadaptabile. Pentru ca am analizat spectacolul lui Radu Afrim atunci cind a avut premiera, toamna trecuta, ma voi opri la o lada de gunoi, o sfoara, un cal alb si alte
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Lasitatea a muscat un ciine de Dan Boicea sursa: Adevarul
  Două personaje rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui să facă ceva: în cazul de faţă, să rezolve o parabolă, salvând un câine. „Buzunarul cu pâine” vorbeşte, cu umor înlăcrimat, despre bolile omenirii: nepăsarea, autosuficienţa, superficialitatea, egocentrismul, lipsa de coeziune socială.
  
  Bărbatul cu pălărie şi bărbatul cu baston sar de la un subiect la altul cu uşurinţa unor purici nevăzuţi; muşcă şi provoacă mâncărimi (în creştetul capului), dar ratează soluţia adevăratei probleme: să scoată la lumină un câine care latră din adâncul unei fântâni.
  
  Şi nici nu o vor găsi vreodată, pentru că sunt prea preocupaţi de propriile angoase ca să se mai gândească şi la alţii.
  
  Încremeniţi în proiect, incapabili să rezolve o ecuaţie simplă , cei doi îşi anulează pragmatismul prin tărăgănări şi teoretizări despre nimic.
  
  Mai întâi se întreabă cine l-ar fi putut arunca acolo: a) „copiii
  Citeste tot pe Adevarul
• Măiestrie în provocarea emoției de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Un spectacol de "teatru adevarat", simplu, fara artificii, dar care transmite o puternica emotie publi­cului, il conduce abil de la ras la o lacrima discret provocata, ofera Oana Pellea si Mihai-Gruia Sandu, atat ca actori, cat si ca regizori ai piesei lui Matei Visniec, "Buzunarul cu paine".
  De-a lungul timpului am urmarit mai multe spectacole, in diverse versiuni regizorale, cu piesa lui Matei Visniec, "Buzunarul cu paine". Este o comedie in stil absurd, amara, in care doua personaje comenteaza descoperirea unui caine, ce a fost aruncat de cineva intr-o fantana secata. Povestea este, evident, un pretext de a arata binele si raul ce salasluiesc in fiecare dintre noi. Nici o versiune regizorala, de pana acum, nu a reusit sa impuna emotionant tema propusa de dramaturg. Oana Pellea si Mihai-Gruia Sandu si-au asumat ca actori, dar si ca regizori, sa ne trezeasca la realitate, sa ne provoace sa gandim la generozitatea si lasitatea intalnite la tot pasul, specifice oricarui om,
  Citeste tot pe România Liberă
• „Buzunarul cu pâine“, jucat cu casa închisă de sursa: Adevărul literar si artistic
  Spectacolul „Buzunarul cu pâine“, cu Oana Pellea şi Mihai-Gruia Sandu , după o piesă a lui Matei Vişniec, a avut două reprezentaţii cu casa închisă, la Riverside Studios din Londra.
  Prestaţia celor doi actori a ridicat în picioare publicul londonez la cele două reprezentaţii, care au fost anunţate în majoritatea revistelor şi portalurilor de teatru britanice: Evening Standard, TimeOut London, westlondonliving.co.uk, visitlondon.com, movestage.co.uk etc.
  Potrivit ICR Londra, drama realistă a impresionat prin „măiestria actoricească" şi „textul inteligent".
  Citeste tot pe Adevărul literar si artistic
• "Buzunarul cu pâine", turneu în Canada de sursa: Jurnalul Național
  Spectacolul "Buzunarul cu pâine", după Matei Vişniec, conceput şi interpretat de Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, va fi prezentat în Canada, în cadrul unui turneu organizat de Institutul Cultural Român (ICR) şi derulat între 20 şi 25 aprilie în oraşele Quebec, Montreal şi Toronto.
  Turneul va începe în Quebec (20 aprilie Théâtre Petit Champlin) şi va continua în Montreal (21 aprilie, Gesù Centre de créativité şi 23 aprilie Pavillon d'Entrepôt) şi Toronto (25 aprilie Sala Kobayashi a Centrului Cultural Japonez). Spectacolul se va juca în limba franceză la Quebec, în limba română la Toronto, iar la Montréal atât în limba franceză (21 aprilie), cât şi în limba română (23 aprilie). Turneul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Asociaţia Rocade din Montreal.
  Spectacolul s-a jucat cu casa înschisă la sfârşitul anului trecut la Riverside Studios din Londra, fiind prezentat şi
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• În pat cu Cioran... de Radu Tuculescu sursa: Observator Cultural
  Asa ar fi dorit regizorul sa se numeasca al sau spectacol, dar autorul, ceva mai pudibond, s-a opus cu blindete ferma. A fost singurul „punct“ cu divergente, in rest regizorul avind toata libertatea de miscare si... conceptie. Cu vreo doua saptamini inainte de avanpremiera, Matei imi marturisea ca nu-l deranjeaza deloc atunci cind un regizor intervine in text dupa cum crede el de cuviinta. A vazut spectacole foarte proaste pe texte nemodificate si altele excelente pe texte „ciopirtite“. Radu Afrim este unul dintre regizorii care intervin in economia textului, fie el clasic ori contemporan, taind ori adaugind chiar, nu din propria lor „creatie literara“, ci din cea a autorului respectiv... In cazul acestei premiere absolute (textul a fost scris special pentru Nationalul clujean, la cererea lui Doru Vartic, un exeget cioranist, printre altele), regizorul a forfecat lungimile, inserind dibaci, corect, inteligent texte semnate de Cioran. Radu Afrim face asemenea „colaje“
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Radu Afrim se întoarce cu coroniţă de la Avignon de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Regizorul român a obţinut Premiul Coup de Coeur de la Presse la Festivalul de teatru de la Avignon.
  Spectacolul lui Radu Afrim intitulat “Mansarde a Paris/ Les détours Cioran”, adaptare a piesei lui Matei Vişniec “Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”, o producţie a companiei Kulturfabrik ASBL din Luxemburg, cu sprijinul Institutului Cultural Român, a făcut deliciul presei de specialitate care a apreciat în primul rând regia.
  “De câţiva ani la Avignon Off se dau premiile presei. Din cele peste 900 de companii care au jucat anul acesta, spectacolul nostru a luat marele premiu. Deşi e programat dimineaţa, e o plăcere să vezi oamenii stând la rând să vadă montarea noastră şi mai avem de jucat până pe 2 august.
  Reacţiile publicului au fost excelente. Marea mea bucurie a fost să văd la Avignon spectacolele artistului asociat de anul acesta, Romeo Castellucci, iar marea decepţie a fost «Hamletul» lui Ostermeier”, a declarat Radu Afrim pentru
  Citeste tot pe Cotidianul
• “Ireverenţiosul” Radu Afrim la Avignon de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Festivalul de teatru de la Avignon, poate cea mai importantă manifestare teatrală a Europei, numără anul acesta mai multe prezenţe româneşti, toate în secţiunea off.
  Cea mai bună figură a făcut-o până acum spectacolul lui Radu Afrim “Mansarde a Paris/ Les détours Cioran” - adaptare a piesei lui Matei Vişniec “Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”. Spectacolul nu reprezintă însă România, ci Luxemburgul, fiind o producţie a companiei Kulturfabrik ASBL. Dar din distribuţie fac parte mai mulţi actori români, chiar rolul principal, un Emil Cioran cotropit de Alzheimer, fiind interpretat de actorul-fetiş al lui Afrim, Constantin Cojocaru de la Teatrul Odeon.
  Revista “La Terrasse”, un soi de portavoce a festivalului, a lăudat montarea lui Afrim, apreciind în primul rând regia, pe cât de puternică, pe atât de surprinzătoare, şi abordarea “ireverenţioasă” a subiectului.
  Spectacolul nu abundă în lungi panseuri filozofice,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Mansardă cu vedere spre Cioran de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti a debutat sâmbătă seară la Timişoara cu spectacolul „Mansarde à Paris/ Les détours Cioran“ al companiei Kulturfabrik din Luxemburg, în regia lui Radu Afrim, montare ce a fost premiată la Avignon.
  moarte“, spectacolul are în prim-plan figura artistului Cioran la bătrâ­neţe. Umblând pe străzile Parisului, între Rue de L’Odeon, unde locuia, şi Sorbona, unde mânca la cantina studenţească, bătrânul Cioran se trezeşte faţă-n faţă cu propria memorie, în persoana unei doamne venerabile, dar cochete, care îl ameninţă că îl va părăsi pentru un bărbat mai tânăr.
  Doamna Memorie împrăştie prin pieţe firimituri din amintirile lui Cioran, firimituri cu care hrăneşte porumbeii. Deşi textul are un pronunţat fior liric, spectacolul se păstrează mereu pe muchie, între zâmbet şi lacrimă, fără a fi nici o clipă lacrimogeno-dulceag.
  pierdut cinismul, „a găsit-o domnul
  Citeste tot pe Cotidianul
• Lumea are chef de joaca de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  Imaginea siluetei slabute a lui Cioran (interpretat de Constantin Cojocaru) suprapusa peste ecranul pe care ruleaza un fragment din horror-ul clasic al lui Bela Lugosi, Dracula, ramane pentru mine cea mai buna ilustratie scenica pentru ceea ce unii au numit tragicomicul romanesc.
  Cioran si Dracula. Doua simboluri locale devenite universale. Cine putea sa-i aduca laolalta pe aceeasi scena de teatru daca nu Radu Afrim, regizorul cu un incredibil simt al tragicomicului, sesizabil din plin in textura spectacolului sau dupa piesa lui Matei Visniec, Mansarda la Paris cu vedere spre moarte (titlul spectacolul e mai scurt, Mansarda la Paris). In scena descrisa mai sus, Cioran e surprins chiar inaintea unei vizite nocturne a unui discipol care ii cere binecuvantarea inainte de a se sinucide.
  Filosoful se spala pe maini, incercand sa-l convinga pe tanar ca jocul de-a moartea practicat de el toata viata n-a fost decat o strategie de supravietuire, dar tanarul, cu extremismul propriu varstei,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Ioana d’Arc şi meşterul Marius Manole de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
  "Ioana şi focul" pune faţă în faţă o figură mitică a Evului Mediu cu receptarea sa în posteritate. O trupă de actori de la Teatrul de Comedie (varianta modernă a teatrului de bâlci) face un spectacol despre Ioana d'Arc sau mai degrabă despre cum o vede Regizorul-Povestitor (Marius Manole) pe fecioara din Orleans (Dorina Chiriac). După ce a avut parte în viaţă de o făcătură de proces, Ioana nu mai suportă să îi fie din nou răstălmăcită viaţa şi apare în carne şi oase pentru a da mărturie despre "adevărata poveste a adevăratei Ioana d'Arc". Regizorul are însă propriile viziuni care în capul lui se aud mai tare decât "vocile" ce-o călăuziseră pe Ioana în luptă.
  
  În imensa-i generozitate, el o lasă totuşi pe fecioara din Orleans să-şi joace propriul rol, spre disperarea unei actriţe care ar fi făcut orice să primească rolul principal, inclusiv să se dezbrace (aceasta părând a fi o culme a "artei" actoriceşti din zilele noastre).
  Citeste tot pe Cotidianul.ro
• Jocul de-a istoria - Ioana şi focul de Magdalena Boiangiu sursa: Adevărul literar şi artistic
  Pe scenă, actriţa Dorina Chiriac e cea mai scundă dintre toţi. În amintire câştigă mult în înălţime. Se poate verifica miracolul în spectacolul Teatrului de Comedie, Ioana şi focul de Matei Vişniec.
  La intersecţia dintre mit şi istorie, dintre dramă şi comedie, spectacolul de la Teatrul Comedie creează o stare de mulţumire care te înalţă în proprii ochi: Matei Vişniec, autorul, Cătălina Buzoianu, regizoarea, întreaga trupă de actori se adresează spectatorului contând pe inteligenţa şi cultura lui, pe disponibilitatea lui de a se lăsa antrenat în meandrele unei poveşti cu care doare aparent nu are nimic în comun, provocând în cele din urmă o experienţă artistică trăită la maximă intensitate.
  O trupă de actori ambulanţi vrea să joace şi să se joace de a Ioana d'Arc, personaj legendar care într-un moment de grea cumpănă, în timpul Războiului de o sută de ani, a eliberat, împreună cu "regele ei", Franţa de cuceritorul englez.
  Citeste tot pe Adevărul literar şi artistic
• Măşti pe substratul istoriei - Ioana ÅŸi focul de Gina Åžerbănescu sursa: Agenda Liternet
  Într-o cronică a unui spectacol de teatru nu ar trebui să ne intereseze, poate, în mod primordial, firul narativ. Cronicarul ar trebui să se raporteze critic (în sensul iniţierii unui demers analitic) la actul artistic şi să caute semnificaţii. În plus, nimic nu se poate povesti aşa cum a fost ("învăţătură de minte" pe care cei care scriu despre artă trebuie să o primească la finalul reprezentaţiei).
  În cazul spectacolului Ioana şi focul de Matei Vişniec, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, primul aspect asupra căruia trebuie să ne aplecăm este povestea, tocmai pentru că ea este cea care trebuie depăşită. Depăşirea poveştii se poate face numai printr-o asumare a ei, aşa cum este, oricât de puţin credibilă ar părea. Aşadar, ce se petrece în spectacol? O trupă de actori încearcă să "însceneze" mitul Ioanei d'Arc şi îşi dau seama că
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Consumatorii de mituri (addendum la o cronică) - Ioana ÅŸi focul de Gina Șerbănescu sursa: Agenda Liternet
  Cultural vorbind, individul este deja clonat, nu are nevoie să mai fie clonat şi din punct de vedere genetic, biologic. Poate că va fi, dar, oricum el este deja clonat din punct de vedere mental si cultural: această evoluţie este perfect perceptibilă. (Jean Baudrillard)
  Acest supliment la cronica Ioana şi focul - Măşti pe substratul istoriei se datorează observaţiei - bine justificate - pe care mi-a făcut-o de curând un prieten de-al meu, care mi-a spus că tot ce era mai important în cronică (aspectele legate de relaţia dintre subiectul piesei şi consumerism) a fost cumva expediat în final [Notă] când, de fapt, tocmai această problematică era cea mai relevantă. Perfect de acord cu el, aşa am simţit şi eu, există însă două motive pentru care nu am construit întregul discurs în jurul acestui aspect: în primul rând, pentru că mi s-a părut o evidenţă prea limpede şi
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Credeţi în Ioana d’Arc? de Dan Boicea sursa: Adevărul
  „Ioana şi focul“ este unul dintre cele mai bune spectacole care se joacă în Bucureşti. Teatrul de Comedie şi-a fortificat repertoriul cu o nouă demonstraţie de ingeniozitate. Teatrul contaminat de simplitate amplifică valenţele pozitive ale adjectivului „impresionant“.
  În noua lui redimensionare, cuvântul determină acea inventivitate care nu cunoaşte limite şi care este asumată în cantităţi egale de dramaturg, regizor şi actori.
  Este fermecător punctul de pornire a discursului narativ: o trupă de actori ambulanţi vrea să joace povestea Ioanei d’Arc şi se întâlneşte, într-o realitate care devine imediat incredibilă, cu însăşi eroina, căzută din trecut pe scena prezentului. Este mai puţin important ce vortex temporal o teleportează pe Ioana în anii 2000. Relevant este dacă mai e cineva dispus să-i accepte virtuţile mesianice.
  Creştinism sabotat de scepticism
  Dramaturgul Matei Vişniec a găsit o cale surprinzătoare de a ieşi din
  Citeste tot pe Adevărul
• Dosarul Ioana D'Arc - pe rol(uri) bune de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  "Nu ştiu cum se face dar în faţa istoriei, cei care câştigă întotdeauna sunt povestitorii". Această mărturisire este făcută la începutul spectacolului "Ioana şi focul" de maestrul jocului, regizorul poveştii, interpretul faptelor, reprezentantul opiniei colective şi contemporane, agentul istoriei asumate.
  Au trecut şase secole de când Ioana D'Arc a fost arsă pe rug fiind instantaneu transformată în mit, în legendă. Şi cum "miturile nu mor niciodată", omenirea se întoarce din când în când la Ioana pentru a-i spune povestea, înstrăinând-o în acelaşi timp de adevăr. Excelentul demers al dramaturgului Matei Vişniec nu este unul superficial sau univoc, ci o matură reflecţie asupra istoriei, a jocurilor de culise, a destinului tragicomic al umanităţii. "Ioana şi focul" este un eseu pe tema efemerităţii, o lucrare documentată, tratată cu maturitate, profunzime, responsabilitate.
  De-o parte teatrul - adică lumea (vasta scenă cu toate
  Citeste tot pe Port.ro
• Ioana d’Arc între mit şi manipulare de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  În repertoriul Teatrului de Comedie a intrat un nou spectacol – "Ioana şi focul" de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu. Textul, în care se face trimitere la scene din istorie, căci e vorba de Ioana d’Arc, eroina Franţei, dezvăluie "dovezi de manipulare". S-a încercat întrevederea umbrelor din spatele mitului prin dimensiunea poeticului şi dimensiunea grotescului.
  În repertoriul Teatrului de Comedie a intrat un nou spectacol – "Ioana şi focul" de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu. Textul, în care se face trimitere la scene din istorie, căci e vorba de Ioana d’Arc, eroina Franţei, dezvăluie "dovezi de manipulare". S-a încercat întrevederea umbrelor din spatele mitului prin dimensiunea poeticului şi dimensiunea grotescului.
  Matei Vişniec face loc, în scrierea sa dramatică, unui moment din istorie. Pornind de la fapte reale, în urma documentării amănunţite, în "Ioana şi focul" el construieşte voit disproporţionat situaţii
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Teroarea viitorului de Constantin Cheianu sursa: Obsrvator cultural
  Unele personaje istorice sînt atît de intens frecventate de scriitori, încît ajung să aparţină mai curînd istoriei literare decît istoriei propriu-zise. Ioana d’Arc, un nume pe care ni-l putem uşor imagina într-un lung şir, alături de Antigona, Cordelia sau Nora, ilustrează perfect acest fenomen. Împreună cu ea, dar deja în galeria eroilor negativi, a făcut acelaşi drum un Pierre Cauchon, de pildă, purtătorul unui nume parcă de extracţie balzaciană.
  Chiar de la această premisă, a unui mit al Ioanei d’Arc, pare să fi pornit Matei Vişniec în una dintre ultimele sale piese, Ioana şi focul, a cărei premieră a avut loc de curînd la Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chişinău. Ioana însăşi rosteşte la un moment dat: „Eu sînt un mit, iar miturile nu mor niciodată“.
  
  
  Povestea „fecioarei din Orléans“, în toate detaliile şi coliziunile ei, ne este cunoscută încă din manualul de liceu – o adevărată provocare pentru un scriitor.
  Citeste tot pe Obsrvator cultural
• Noua stagiune TNB, start ratat de Elena Vlădăreanu sursa: România Liberă
  "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal", in regia lui Florin Fatulescu, plictiseste de la un capat la altul.
  Cand Razvan Penescu, pe care il stim cu totii de la Liternet, a spus la finalul spectacolului "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal", prezentat in premiera, ca a fost un esec, am avut un scurt moment de ezitare. M-am intrebat daca nu cumva e o mica cioaca, o mica diversiune, o captare a atentiei spectatorilor pe ultima suta de metri, o mica intelegere intre administratorul primului (si celui mai cunoscut) site cultural din Romania si Claudiu Bleont, interpretul rolului principal. Atat de obisnuiti suntem cu atitudinea prosternativ-admirativa a spectatorilor, atat de bine ne-a intrat in reflex ca la finalul unui spectacol se aplauda in mod obligatoriu si automat incat orice nu intra in acest scenariu ne pare rauvoitor si deplasat.
  La finalul spectacolului "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal" montat de Florin Fatulescu – un
  Citeste tot pe România Liberă
• Teatrul National "I.L. Caragiale" Vorbe goale! de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Harms a fost un exemplu tipic de scriitor nonconformist, de avangarda in plina epoca stalinista (...),
  in momentul in care am scris «Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal», m-am gandit implicit la el si la maniera sa de a scrie pentru a trece de barierele multiple ale cenzurii, inclusiv ale autocenzurii".
  Matei Visniec
  
  Nationalul bucurestean a initiat un proiect demn de toata lauda - "Procesul comunismului" -, cu spectacole ce au drept scop judecarea fara jurati a istoriei recente ilustrata teatral, provocarea unor dezbateri despre acea epoca de trista amintire. Proiectul este insa, greu de infaptuit cand nu dispui de materialul de baza: texte dramatice!
  
  Dupa "Comedie rosie" de Constantin Turturica, un adevarat "proces" tragi-comic despre comunism si uneltele sale, - prin care Nationalul bucurestean a lansat proiectul "Procesul comunismului" -, s-a apelat pentru continuarea sa la scrierea lui Matei Visniec, "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii
  Citeste tot pe România Liberă
• Jocurile erau facute de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Spectacolul cu piesa lui Matei Visniec "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali", care se joaca simbata la TNB, e dedicat oamenilor sanatosi.
  La peste jumatate de secol de la disparitia lui fizica, sentimentele generate de persoana lui Stalin, unul dintre cei mai singerosi, daca nu cel mai singeros tiran al secolului XX, isi dezvaluie cu greu resorturile in incercarea de a le aplica o analiza rationala. Stabilind ca decor al dezbaterii despre istoria comunismului un azil de nebuni, dramaturgul Matei Visniec, pe urmele lui Peter Weiss in "Marat-Sade", construieste spatiul mental in care anormalul este receptat ca o manifestare a firescului; reducerea la absurd ar fi comica daca memoria istorica nu ne-ar confirma ca toate monstruozitatile evocate au fost realitate.
  Si lichidarea burgheziei, si colectivizarea, si epurarile, si ideologia care le-a justificat s-au desfasurat in lumea oamenilor considerati normali.
  Pe urmele lui Visniec si in consens cu intentiile lui,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Comunismul, călătorie de plăcere de Cristina Rusiecki sursa: Adevărul
  Ruşine!, s-a auzit în sală, în timpul aplauzelor de la sfârşitul premierei Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vişniec, în regia lui Florin Fătulescu (plecat în SUA din 1987), producţie a Teatrului Naţional Bucureşti.
  Strigătele de comunard îi aparţineau lui Răzvan Penescu, una dintre tinerele figuri la modă în lumea culturală. Aţi jucat execrabil!, a sunat verdictul spectatorului, lucru adevărat, în fond, doar pentru o infimă parte din distribuţie. Cu prezenţă de spirit impecabilă, Claudiu Bleonţ a aplanat uşurel-uşurel conflictul.
  Şi totuşi, de ce un spectacol despre care creatorii susţin că se adresează mai ales tinerilor, pe un text atât de ofertant scenic, despre spălarea comunistă a creierului, montat de nenumărate ori, stârneşte aşa nişte reacţii tocmai la tineri?
  Nu poate fi decât o singură explicaţie: inadecvarea limbajului scenic. Că artistul e liber să se exprime cum vrea, că nimeni nu ar
  Citeste tot pe Adevărul
• Drumul spre deseuri de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
  O data nu-i destul, spune o vorba englezeasca. Nici de doua ori nu e relevant, se grabeste sa adauge observatorul intr-ale teatrului. Totusi, niste directii si predilectii incep sa se creioneze. Mini-panseurile au fost stirnite de tinara regizoare Ana Margineanu, inca studenta la UNATC.
  Recentul sau spectacol, Deseuri dupa Teatru descompus de Matei Visniec, montat la Teatrul Luni de la Green Hours, continua un drum inceput anul trecut la Studioul Casandra cu Cronici din toate zilele, cronici din toate noptile de Xavier Durringer. Si atunci, ca si acum, a ales un text contemporan. Structura lor este si ea asemanatoare, de unde prima remarca: atractia fata de scrierile de tip modular. Ingemanari de scene scurte, in doua, maxim trei personaje, aparent fara legatura intre ele, care rimeaza undeva, intr-un univers comun. Dincolo de diferentele de tot felul - de statut, virsta, imprejurari, loc, extractie sociala - sint, in fond, constructii caleidoscopice ale prezentului, ale cotidianului.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Un spectacol antrenant - Deşeuri de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Matei Vişniec, prezent pentru cîteva zile în ţară (pentru cine nu ştie: scriitorul trăieşte de mai mulţi ani la Paris), a avut ocazia de a-şi vedea un spectacol necanonic, cu o adaptare după piesa sa Teatru descompus. Noul spectacol se intitulează Deşeuri şi a fost realizat de tînăra regizoare Ana Mărgineanu, cu actorii, tot tineri şi ei, Isabela Neamţu, Ciprian Nicolăiasa şi Cosmin Seleşi, scenografia aparţinînd lui Radu Grigore, cu un sound design de Nicolae Mărgineanu.
  Spectacolul, purtînd amprenta absurdului vişniecian, un fel de post-Ionescu şi post-Becket la un loc, fără trimiteri la aceştia, ci mai degrabă în cheie ironică şi poetică, a încîntat publicul, în general de vîrsta realizatorilor săi, prin vivacitate şi imaginaţie. Mişcarea "scenică" prin barul de la Green Hours a fost unul din atuurile reprezentaţiei, totul dînd senzaţia unei prospeţimi benefice, greu de întîlnit pe scenele teatrelor instituţionalizate.
  Citeste tot pe România Liberă
• Scene din MOARTEA lui Meyerhold, în Richard al III-lea se interzice de Mihnea Columbeanu sursa: Agenda LiteNet
  Între Hitler şi Stalin, diferenţa nu a fost numai cantitativă. Dacă Führer-ul îşi deporta sau executa (cel mai adesea, fără să se complice cu procese juridice) numai inamicii (reali sau iluzorii), Tătucul avea plăcerea perversă de a-şi "epura" recurent duşmani complet inventaţi, aleşi pe sprânceană chiar dintre fidelii lui şi ai sistemului. Se ştie că, undeva în interstiţiile colmatate ale acelui creier deraiat pe panta maleficului absolut, funcţiona obsesia "sacrificării" aliaţilor, ca formă de autosatisfacere prin confirmarea propriei puteri discreţionare.
  Asemeni ulterioarei sale cópii mult mai palide, Ceauşescu, Stalin era un individ de-a dreptul tâmpit, dar ca lider avea o uluitoare viclenie instinctuală de a intui adversitatea chiar şi la nivelul celor mai subtile potenţialităţi (de unde şi mania de a-şi "inventa" inamici dintre cei apropiaţi). Pe acest principiu, la sfârşitul anilor treizeci, după ce les Grandes Purges decimaseră
  Citeste tot pe Agenda LiteNet
• Regele Richard al III-lea devine victima colaterala de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Un spectacol marca Bulandra, in regia Catalinei Buzoianu, despre dictatura stalinista si teatru. De ce il interzice dictatorul pe eroul shakespearian.
  In deceniile trei si patru ale secolului trecut, regizorul rus Vsevolod Meyerhold formula o noua estetica teatrala contrazicind dogma general admisa in vremea lui in legatura cu reproducerea vietii pe scena: "Pe scena tot ce e adevarat pare fals si tot ce e fals e adevarat", sustinea el. Dictatorului rus I.V. Stalin si serviciilor lui de propaganda nu le-a placut acest fel de a pune problema si l-au ucis.
  A fost condamnat la moarte intr-un proces fara martori si executat conform sentintei, fara drept de apel. Ambitia si reusita spectacolului bucurestean stau tocmai in puterea de a transforma in realitate scenica tensiunea gindirii teatrale care se zbate sa armonizeze falsul si adevarul in conditiile cind viata e amenintata.
  Richard si Stalin
  In piesa lui Matei Visniec, regizorul lupta cu vizibile si invizibile comisii pentru ca
  Citeste tot pe Cotidianul
• Libertatea din cap de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Se dezbate de la un timp, la noi, un trecut care ne-a intimidat pana acum vreme de 16 ani. Si daca CNSAS-ul se impiedica inca in tot felul de bariere si face lumina numai pe portiuni, arta este cu un pas inainte.
  Se dezbate de la un timp, la noi, un trecut care ne-a intimidat pana acum vreme de 16 ani. Si daca CNSAS-ul, cand e vorba de unul sau altul dintre politicienii care vor si mai multa putere si functii, se impiedica inca in tot felul de bariere si face lumina numai pe portiuni, arta este cu un pas inainte. Dupa spectacolele lui Alexandru Tocilescu de la Teatrul Mic (O zi din viata lui Nicolae Ceausescu), Teatrul National (Comedie rosie) si Bulandra (Elizaveta Bam), procesul comunismului continua in acest din urma teatru cu un spectacol de Catalina Buzoianu. Dramaturgul Matei Visniec a scris piesa Richard al III-lea nu se mai face din dorinta de a comenta raporturile artei cu puterea, iar regizoarea a vazut in acest text (redenumit Richard al III-lea se interzice,
  Citeste tot pe Gândul
• Arta care desecretizează de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  "Richard al III-lea se interzice" este o metaforă adevărată. Matei Vişniec a plăsmuit o poveste pornind de la elemente reale, grave. Vsevolod Meyerhold a fost unul dintre cei mai importanţi regizori ruşi formatori de opinii artistice moderne, creator de şcoală. Elev, discipol chiar, al lui Stanislavki cel mai celebru şi vital teoretician al artei actorului, Meyerhold se desprinde de acesta, îşi face propriul teatru, inventează o metodă de lucru cu actorul - biomecanica - pune în discuţie tot ceea ce înseamnă realismul psihologic şi naturalismul pe scenă. Din cauza concepţiilor sale regizorale intră în conflict cu cenzura stalinistă, este în cele din urmă arestat şi în 1940 executat.
  Dramaturgul român Matei Vişniec a încercat în piesa sa o radiografie a fricii în faţa sistemului opresiv, obtuz, violent. Vsevolod Meyerhold, interpretat în spectacolul regizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra de Virgil Ogăşanu, pune în discuţie întreaga
  Citeste tot pe Port.ro
• Teatru pe șine de Adriana Vasiliu sursa: Ziua
  Teatrul National din Craiova va reprezenta Romania la Stuttgart, in cadrul ultimei etape a proiectului de teatru itinerant "Orient Express", desfasurat intre 9 si 19 iulie in Germania. Nationalul craiovean va oferi astazi, incepand de la orele 19.30, in gara portului din Stuttgart, reprezentatia spectacolului "Occident express", in regia lui Alexandru Boureanu.
  Piesa, semnata de Matei Visniec, scrisa special pentru proiectul "Orient Express", vorbeste despre "tren" ca o parte importanta in istoria poporului nostru in secolul precedent. Trenul a castigat importanta in picturile, visurile si vietile noastre si a ocupat in civilizatia noastra contemporana locul pe care il aveau in trecut calul si caruta. Intrat in imaginar, trenul a dobandit, in prezent, un rol de prim rang in lumea simbolurilor.
  Piesa "Occident express", interpretata de actorii craioveni, luna trecuta, si in Serbia, la Novi Sad, in cadrul aceluiasi proiect, va fi jucata la Stuttgart, cu o distributie din care fac
  Citeste tot pe Ziua

Discutii:

propune tema de discutie