regizor caut piesa

Piese de Mihai Mălaimare

adauga piesa

Actorul

Un one-man show care îmbină umorul cu promovarea teatrului direct, de imagine, care dă Actorului prilejul de a se ”juca” pe sine.

Amor, Signora și Canarul Albastru

Despre dragoste, despre teatru, despre bucuria de a fi actor. Acțiunea se petrece în culisele pregatirii unui spectacol de Commedia dell’arte. Una dintre cele mai mari actrițe ale lumii, Isabela Andreini – celebră împreună cu trupa Gelosi, condusă de soțul ei, Francesco Andreini – își amintește clipele cele mai plăcute ale existenței ei, cele în care putea fi alături de colegii de breaslă, pregătind monoloage și scene de dragoste, precum și celebrele lazziuri pentru spectacolele cu care a încântat lumea. Ea, Signora, diva trupei, iubită, adulată, se plimbă printre amintirile ei cu pasiune, cu dragoste, cu disperare, căci ele par a se estompa, par a fugi grăbite lăsând-o singură, atât de singură. – Mihai Mălaimare

Gigi Amoroso

Gigi Amoroso, un fel de Cassanova naiv și sincer dintr-un sătuc napoletan, se poartă ca și cum femeile sunt flori pe care trebuie neapărat să le culegi. El nu e pretențios, nu alege, astfel încât femeile din viața lui sunt extrem de diferite.

Parcul

O piesă care spune povestea istoriei parcului Cișmigiu. Doi pensionari joacă șah în Cișmigiu. Joacă șah parcă dinainte de construirea parcului și sunt martorii trecerii timpului peste oamenii și faptele lor, la adăpostul umbros, plin de răcoare și mister al celui mai iubit parc bucureștean. De la inaugurarea parcului, în 1854 și până astăzi, Parcul este populat de întâmplări hazlii și duioase, de figuri carismatice sau oarecare, de muzică și bucurie.

Țara unde Îngerii vin degeaba

Acțiunea se petrece într-un sătuc din America Latina, loc guvernat de Dictator, un ignorant autoritar ce încearcă să se substituie Divinității. Aici poposește un Înger, iar oamenii cred cu speranță că acesta este miracolul așteptat de ai de mulți ani. Se declanșează o serie de întâmplări ce conturează o realitate dură, nemiloasă, în care singura regulă pare a fi cea din dictonul "Pâine și circ".

Yvone

Drumul ei in viață nu a fost niciodată drept. Rămasă din copilarie fără părinți, este crescută de bunica sa. Pierzându-și casa într-un incendiu nefericit, cele două încep să cutreiere lumea și pe masură ce viața începe să se dezvăluie înaintea ei, copila devine moneda de schimb a bunicii. Ea rămâne, de fapt, tot ceea ce bătrâna are de oferit pentru a trăi viața de acum și viața pe care a trăit-o oarecând, în tinerețea ce nu mai iese la iveală decât prin acordurile unui misterios tango… Yvonne ajunge să fie scoasă la vânzare și trupul ei este un deliciu ce poate fi gustat pentru câțiva pesos… În mijlocul acestui coșmar, o iubire sinceră este tot ceea ce îi mai face sufletul să miroasă, din când în când, a copil. Destinul acesta – pe care nu și l-a asumat, dar în mijlocul căruia a fost împinsă cu brutalitate – devine o luptă împotriva propriei cărni, a Bisericii, a hidoșeniei celor din jur și ultimei fărâme de speranță în care caută puterea să mai creadă. Va rămâne Yvonne numai pariul pierdut al bătranei cu soarta, sau va reuși să trăiască propria viață?

Zidul

Un tablou vivant ce spune o poveste unică, întinsă pe mai mulți ani, despre viața a doi tineri îndrăgostiți în lupta cu vremurile ostile, dar mai ales cu ei înșiși.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Mihai Mălaimare 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Mihai Mălaimare

• Mult zgomot şi... nimic de Robert Bălan sursa: românia Liberă
  De spectacole bune după texte proaste s-a mai auzit. Însă, în cazul celor două spectacole de mai jos, ar fi fost bine ca textele care au stat la baza montărilor să nu fie băgate în seamă.
  Dacă la domnul director s-ar fi prezentat vreun regizor cu scenariul care a stat la baza spectacolului „Gigi Amoroso", probabil că domnul director „i-ar fi dat cu el în cap". Dar dacă domnul director a scris el însuşi scenariul...
  E vorba despre spectacolul „Gigi Amoroso", scris şi regizat la Teatrul Masca de Mihai Mălaimare. Practic, regizorul-scenarist ia celebra melodie „Gigi l'amoroso", scoasă în 1974 de Dalida (pentru cei mai tineri: căutaţi-o pe „youtube", s-ar putea să vă placă), şi o ilustrează scenic „mot-a-mot". Versurile melodiei sunt recitate în română sau cântate în varianta originală şi actorii „fac" ceea ce se povesteşte. Fiecare episod al poveştii bărbatului după care sunt moarte toate femeile din micul sătuc napoletan e ilustrat
  Citeste tot pe românia Liberă
• Amor, signora şi Canarul albastru – debut fulgurant la MASCA de Marina Roman sursa: Yorick
  Rar atâta bucurie a jocului. Rar atâta lumină în ochii actorilor. Rar atâta emoţie înaripată. Un spectacol cu studenţi, dar nu un spectacol studenţesc. Commedia dell’arte în toată puterea cuvântului şi în sensul etimologic al sintagmei. Adică o comedie a celor care sunt artişti – care, iată, au intrat în breasla artiştilor – şi care ne deschid culisele în care se pregăteşte un astfel de spectacol. Signora, masca şi amintirile – flashuri ale unei vieţi în care a trăi înseamnă teatru. La sala „Jacques Lecoq” a Teatrului MASCA, nouă dintre ucenicii profesorului Mihai Mălaimare „debutează cu un spectacol despre dragoste, despre teatru, despre bucuria de a fi actor”.
  O poveste din secolul al XVI-lea, povestea de teatru şi de iubire a exemplarei actriţe care a fost Isabella Andreini. Şi a trupei Gelosi. Scenariul şi regia: Mihai Mălaimare. Asistenţi de regie îi sunt doi lideri de generaţie ai teatrului, actorii Anamaria Pîslaru,
  Citeste tot pe Yorick
• Ţara unde îngerii vin degeaba – imagini de poem de Marina Roman sursa: Yorick
  Aplauze. Aplauze cu mâini prelungite în pâini. Fiecare palmă, o pâine. Câştigată cu sudoarea frunţii uneori, alteori cu sânge şi cu bucăţi de carne – aşa cum s-a întâmplat cu Ologul (Mihai Hurduc) –, pâinea s-ar cădea să fie sfântă. Acum le este aruncată de la ferestrele palatului. O plătesc cu aplauze. Şi cu zâmbete îngheţate pe chipuri desenate parcă de Edvard Munch. Doar ochii strigă mut spaima. O imagine-vers a poemului Ţara unde îngerii vin degeaba, premiera cu care vineri, 5 octombrie, Teatrul MASCA şi-a deschis stagiunea.
  Cât un sat sau cât un stat e locul de pe Pământ, unde oamenii trăiesc sub ploaia nesfârşită a relelor de tot felul. Sunt oameni şi buni, şi răi, personaje în ale căror biografii fantasticul este firesc. Cum firească, în acestă ordine de sorginte sud-americană, este chiar şi apariţia unui Înger. Cu toţii îl privesc şi i se-nchină, mai puţin unul: Senatorul (Cosmin Creţu). În rând cu ceilalţi,
  Citeste tot pe Yorick
• Drumul celor 160 de Tudor-Costin Sicomaș sursa: Yorick
  Şi iată că am fost din nou la Teatrul Masca. Şi iată că, din nou, am fost uimit, am fost lăsat fără cuvinte, de acest teatru unic în România, cu o trupă extrem de bine închegată, unită şi antrenată de către singurul Actor care a avut curajul să pornească astfel la drum, Mihai Mălaimare. Sâmbătă, 11 octombrie 2014 – nu voi putea uita ziua aceasta. Am avut parte de un regal (din mai multe puncte de vedere): în primul rând, „Parcul” celebrează 160 de ani de istorie a Cişmigiului, dar şi de tranziţie a României de la un semi-barbarism la adevărata modernizare; apoi, spectacolul în sine este creat cu măiestrie şi gândit în filigran de regizorul şi maestrul Teatrului Masca, Mihai Mălaimare; şi pe lângă toate acestea, „Parcul” s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune creaţii ale teatrului, atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic. Îmi voi permite ca, mai jos, să punctez, într-o scurtă cronică, principalele aspecte ale
  Citeste tot pe Yorick
• Loc de dat cu sufletul. Spectacolul „Zidul” de Andrei Vornicu sursa: Adevărul
  Conceput de Mihai Mălaimare şi produs de Teatrul Masca împreună cu ARCUB, spectacolul Zidul a fost prezentat pe scena noului spaţiu teatral inaugurat de Institutul Cultural Român(ICR) din Londra sub denumirea englezească The Wall.
  Deşi în mentalul colectiv britanic (şi nu numai) titlul ar putea face trimitere directă la celebrul film şi la coloana sonoră a trupei Pink Floyd, spectacolul e detaşat de orice implicaţie socio-politică şi se articulează exclusiv în jurul ideii de barieră existenţială.
  Avem două personaje generice, un El (Eugen Fetescu) şi o Ea (Cristina Panait), şi o succesiune de tablouri în care acestea fac corp comun cu zidul pentru a încerca pe urmă să evadeze într-un nou plan ontologic. „Zidul“ reprezintă, scenic, o instalaţie stilizată şi iluminată de led-uri albastre (realizată de Remus Gabor, cel care a creat şi costumele) şi prezintă asperităţi, modulaţii şi două decupaje în care să se încadreze siluetele celor
  Citeste tot pe Adevărul
• Caruselul vieții de Mariana Ciolan sursa: Revista Teatrală Radio
  La Teatrul Masca din București luna ianuarie a adus în repertoriu un nou spectacol de teatru gestual prezentat în sala cochetă a edificiului. Intitulat ”Yvonne”, acesta este bazat pe un scenariu original inspirat de scrierile lui Gabriel García Márquez imaginat, ca și regia, de către Mihai Mălaimare, întemeietorul acestui teatru unicat în peisajul teatral bucureștean. Spectacolul recuperează din spiritul sud-american un filon de sensibilitate pereche sufletului său, cum a dovedit-o și cu prilejul altor spectacole pe care le-a semnat de-a lungul a mai bine de un sfert de veac de când domnia sa a îmbrățișat exclusiv, cu pasiune exemplară teatrul fără cuvinte, dar, mai ales, din universul literar fabulos al scriitorului, acel copleșitor melanj între o lume pitorească, tulburătoare în realismul ei frust, de o uluitoare varietate, și diferitele planuri nu mai puțin bogate ale visurilor sau iluziilor pierdute ale personajelor unde discrepanțele,
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio

Discutii:

propune tema de discutie