regizor caut piesa

Piese de Mimi Branescu

adauga piesa

Acasă la tata

După inutile peregrinări, un tânăr cu veleităţi de scriitor (ratat!) se reîntoarce acasă, la țară unde o regăsește pe fosta iubită care vinde la chioşcul din sat dar are încă visele ei. Reflectând la trecutul marcat de promisiuni şi viitorul mai incert ca niciodată, descoperă că viaţa trece, că destinul se împlineşte uneori împotriva voinţei noastre şi că cel mai greu ne este să ne împăcăm cu noi înşine.

Bigudiuri

Cu aspirații de vedete, 3 femei privesc bigudiurile ca simbol al cochetăriei şi răsfăţului feminin. Bunica Urioletta nu renunţă la contestaţiile în legătură cu ocuparea locului 5 la un trecut concurs de miss din tinereţe, mama Marinetta se închipuie o stripteuză evoluând sub reflectoare, iar fiica Olinetta, cam nătângă, aspiră la dragostea unui om-sandwich. Convieţuirea lor într-un apartament neîncăpător duce la animozitate şi confruntări violente.

Dumnezeul de a doua zi

Un băiat sensibil și o fată însărcinată și abandonată, a căror devenire a fost influențată cum e și firesc (sau nu?!) de părinții lor, povestesc despre familiile lor și se dezvăluie analizându-şi viaţa cu autoironie. Privirile li se întâlnesc întâmplător într-o vitrină a unui magazin și apropierea dintre ei vine apoi firesc, ca un lucru necesar.

Flori, fete, filme sau băieţi

“Flori, fete, filme sau baieti e o piesă despre atatia dintre noi care confunda febra sexuala cu iubirea. E o privire ironica asupra adolescentei perpetue în care traieste omul de azi, care isi impinge varsta maturizarii undeva spre pensie. O abordare comica a cliseizarii existentei noastre de zi cu zi.” - Vlad Massaci

Gunoierul

Gunoierul este aici "filosoful" care se documentează "răscolind" în sacii cu gunoi dintr-un cartier şi care află, astfel, secrete ascunse cu grijă. Întâmplările par hazlii, dar sub râsu-plânsu se ascund drame care ne pun pe gânduri: oameni care se hrănesc din gunoaie, prostituţie, copii crescuţi cum dă Dumnezeu. Toate acestea şi multe altele ascunse printre rânduri fac din piesă o bază de meditaţie şi, de ce nu, de acţiune pozitivă spre vindecare rănilor unei societăţi tot mai suferinde.

Insomniacii

trei nebuni care se întâlnesc noaptea în parc, pentru că la fel ca mulţi dintre noi, suferă de insomnie. Dorinţa ieşirii din anonimat, din banalitatea vieţii şi a condiţiei umane dramatice, îi coduc la o serie de aberaţii născute din gânduri revelatoare şi rătăciri în absurd, într-un dialog amuzant despre... povestea lui Harap-Alb, extratereştrii, oameni-păianjeni, descoperiri şi alte asemenea.

Pentru o mai bună înţelegere

Personajul principal al textului este Nucu, un băiat care nu vorbește niciodată în spectacol, ba chiar e de presupus că nu mai trăiește. Vorbesc însă mama lui, sora lui, nevasta lui Nucu, amanta lui Nucu și un prieten din copilărie, soțul amantei. Ei ne relatează viața lui Nucu, așa cum au cunoscut-o, așa cum au perceput-o. El apare și dispare din amintirile celorlalți.

Și negru și alb și gri

Ultimii

Textul reflectă cu o franchețe teribilă și înspăimântătoare imaginea omului social de secol XXI: un parior care mizează pe aparențe ca să anuleze frustrări, neîmpliniri, neajunsuri. - Elena Coman

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Mimi Branescu 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Mimi Branescu

• "Premiantii" la rampa! de Ileana Lucaciu sursa: Romania Libera
  Consecvent proiectelor sale de a sustine dramaturgia autohtona, si pe tinerii actori si regizori, Teatrul de Comedie propune un spectacol al premiantilor. “Dumnezeul de a doua zi” este piesa lui Cornel Mimi Branescu, castigatoare a marelui premiu in 2006 la “festCo”, sectiunea “Concursul de comedie romaneasca”, iar regizorul Marcel Top, in acelasi an, s-a remarcat in cadrul proiectului “Comedia tine la TINEri” cu “Edmond”, care a obtinut premiul pentru cel mai bun spectacol. Cei doi se intalnesc acum pentru un spectacol incadrat repertoriului stabil al Teatrului de Comedie.
  
  In urma cu trei stagiuni descopeream la Teatrul “Nottara” un dramaturg, pe actorul Cornel Mimi Branescu,
  “Bigudiuri” fiind piesa care il lansa ca scriitor original, bun
  cunoscator al regulilor dramaturgiei. Il regasim acum la Teatrul de
  Comedie, cu “Dumnezeul de a doua zi”, piesa premiata, o
  tragi-comedie care foloseste motivat limbajul generatiei
  Citeste tot pe Romania Libera
• Urban Story de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Pare destul de incitant, nu? Să te aşezi într-o zi pe scaun şi să încerci să înţelegi cine ai fost până în momentul ăla. Părinţii, frustrarea că nu ai făcut nimic important până la vârsta la care azi alţii, de regulă, câştigă premii Grammy sau Balonul de aur, dragostea eşuată şi întâmplarea. Binecuvântata întâmplare care te aruncă în braţele unei noi poveşti de dragoste...pe viaţă şi pe moarte.
  La 30 de ani e normal să doreşti să fii fericit. De fapt, oricând. Fericirea, dreptul la fericire e garantat prin Convenţia Drepturilor Omului. Fericirea adevărată nu se poate cuantifica decât împărţind-o la doi. O fată disperată (pentru că bărbatul cu care rămăsese însărcinată o părăsise, pentru că avea o mamă ce trăia o a doua tinereţe extrem de tumultuos şi egoist şi un tată tern, absent, pasionat de conjuraţii şi de misiunea lui secretă de a salva lumea) încercând să se sinucidă, este salvată de El (un tânăr
  Citeste tot pe Port.ro
• Dumnezeul de a doua zi la Köln de Anni Lorei Mainka sursa: Deutsche Welle
  Diaspora - prea conservatoare pentru limbajul dramaturgiei româneşti contemporane?
  Sâmbătă, 24 ianuarie, asociaţia “România” din Gummersbach a prezentat la Köln spectacolul Teatrului de Comedie, “Dumnezeul de a doua zi” de Cornel Mimi Brănescu în regia lui Marcel Ţop.
  Câştigătoare a marelui premiu în 2006 la “Concursul de comedie româneasca” piesa, care de fapt e mai mult o tragi-comedie, se adresează în special tinerilor de azi, celor care nu şi-au găsit locul în noua societate, victime ale harababurii generale în care idealurile pălesc încetul cu încetul, iar dragostea, singura speranţă de fericire, se sufocă şi ea în conflictul dintre generaţii, a lipsei de înţelegere şi comunicare.
  Nici cele două personaje ale piesei, Ea şi El, nu “comunică” pe scenă. Spectacolul e conceput din monologurie în care fiecare din cei doi îşi povestesc alternativ întâmplările, într-o relaţie interactivă cu publicul,
  Citeste tot pe Deutsche Welle
• Mimi Branescu si Marcel Top, in avanpremiera de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  La Teatrul de Comedie s-a jucat joi seara in avanpremiera spectacolul "Dumnezeul de a doua zi", al carui text semnat Mimi Branescu a obtinut premiul I la prima editie, cea din 2006, a Concursului de Comedie Romaneasca.
  Sala Studio a devenit un fel de laborator de creatie in care actori, regizori si dramaturgi in devenire isi fac ucenicia. Pentru tinerii dramaturgi a fost infiintat concursul de comedie romaneasca, iar pentru colegii lor de generatie regizori si actori a fost creat programul "Comedia tine la TINEri", in cadrul caruia acestia au sansa sa-si demonstreze talentul intr-un teatru profesionist.
  Piesa "Dumnezeul de a doua zi" scrisa de actorul Cornel Mimi Branescu a cistigat premiul I la prima editie, cea din 2006, a Concursului de Comedie Romaneasca. Tot in acelasi an, regizorul Marcel Top a montat spectacolul cistigator al galei "Comedia tine la TINEri", "Edmond" de David Mamet. Cei doi creatori se intilnesc acum in mica sala de la Comedie, piesa lui Branescu fiind pusa
  Citeste tot pe Cotidianul
• De-a râsu’- plânsu’ la Teatrul de Comedie de Oana-Maria Baltoc sursa: Jurnalul Național
  “Dumnezeul de a doua zi”, un text plin de firesc, semnat de Cornel Mimi Brănescu (premiul I la Concursul de Comedie Românească, ediţia I, 206 din cadrul festCo), interpretat magistral de Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu, în regia lui Marcel Ţop, a avut premiera joi seara în Sala Studio a Teatrului de Comedie.
  “Dumnezeul de a doua zi”, un text plin de firesc, semnat de Cornel Mimi Brănescu (premiul I la Concursul de Comedie Românească, ediţia I, 206 din cadrul festCo), interpretat magistral de Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu, în regia lui Marcel Ţop, a avut premiera joi seara în Sala Studio a Teatrului de Comedie. Piesa vorbeşte despre farmecul dar şi despre mizeria vieţii în doi, presărată cu inevitabile momente penibile. Un joc interactiv care smulge zâmbete amare celor din public, aflaţi atât de aproape de desfăşurarea unor scene familiare, care surprind tocmai din cauza normalităţii cu care le credităm. Două personaje, el şi ea,
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Hamlet, ascetul esuat de Cristina Rusiecki sursa: ArtActMagazine
  Unul dintre tinerii regizori români, autor de spectacole controversate, care nu obosește nici să șocheze, dar nici să inoveze, a fost invitat să pună în scenă „Hamlet" la Teatrul Alekton din Atena. Premiera va avea loc pe 30 octombrie. Spectacolul pornește, evident, de la o adaptare liberă după original.
  
  Incandescentul autor din „Natural Born Fuckers", „God" sau „Edmond", care și-a strigat revolta arzînd toate tabuurile în apostrofări rebele la adresa societății, estetul fin și perversul plin de voluptate din „Valmont", contemplativul ironic al lumii noastre ultrafragmentate din „Deformații" se îndreaptă acum înspre un text clasic. Summum-ul tuturor textelor clasice: „Hamlet".
  
  
  
  În viziunea lui Marcel Țop, povestea lui Hamlet se desfășoară într-o Danemarcă „consumerist-fantastică, într-o noapte polară fără sfîrșit, provocatoare de insomnii, funcționînd într-un regim atemporal, o lume care se consumă și se autoconsumă
  Citeste tot pe ArtActMagazine
• Dumnezeul de a doua zi de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
  După acest spectacol am fost convinsă mai mult ca oricând despre actoria că este o stare de graţie şi că talentul este extrem de fragil.
  M-am gândit chiar la faptul că el poate să adoarmă o vreme(dacă actorul se simte suficient pe scenă) sau chiar să moară. Când Claudiu Bleonţ -- pentru că lui îi “datorez” toate aceste gânduri – a încurcat textul, iar în loc de “ţipetele tatălui meu”, a zis “ţipetele teatrului meu”, m-am amuzat, apoi mi-am amintit de proverbul care spune că “gura păcătosului adevăr grăieşte”. Nu încerc aici un proces de psihanalizare, dar mi se pare revoltător să vezi cum un actor vandalizează un spectacol şi masacrează un text, vulgarizându-l. Pentru că unde uită replica, Bleonţ o înlocuieşte repede cu o înjurătură urlată… doar compune un personaj, nu?
  Comedia, însă, nu este nici băşcălie, nici emisiune de divertisment prost. Iar Delia Seceleanu, partenera lui, înţelege acest lucru.
  Citeste tot pe Time Out
• "Dumnezeul de a doua zi", Bleont din prima de Ivana Vlad sursa: Realitatea Romaneasca
  Un coup de foudre intre o gravida "bine f.... si proaspat parasita" si un tanar oarecare in pragul varstei critice de 30 de ani, care se lupta demn cu panseurile erotomane pe care i le provoaca buricul ei gol zarit intr-o zi torida de vara printre asfalturile dambovitene, iata o felie de amor de pe planeta Romanica, derulat printre caderile de calciu si crizele de nimfomanie ale mamei ei, bataile de strada cu diferiti "lipscanezi, rahovenezi sau ferentarezi" ale tatalui lui, infocat suporter rapidist, si propria metafizica de alcov a eroului. In recenta premiera "Dumnezeul de a doua zi" de la Comedie, tanarul regizor Marcel Top isi expune inca de la inceput pariul estetic si implicit videoclipul celor de la Travka, ce ne plonjeaza direct in atmosfera sordida a iubirilor morbid-suprarealiste din cartierele metropolei bucurestene in anul de gratie 2008: "Exista momente cand toate/Din capul tau te tin departe de tine/Departe de insule, de poze, de fumat/De ministerul extern...
  Citeste tot pe Realitatea Romaneasca
• M-am saturat de conditia de regizor care asteapta sa termine de lucrat maestrii de Marcel Top sursa: Suplimentul de Cultura Polirom
  Cind am inceput repetitiile la Edmond de David Mamet (Teatrul de Comedie), primul lucru pe care l-am spus actorilor a fost ca nu ma intereseaza teatrul. Ca nu vreau sa abordam acest text ca pe o piesa de teatru, ci mai degraba ca pe o experienta pe care o vom trai impreuna, un exercitiu spiritual, o calatorie nu in afara noastra, ci „inauntru“. De fapt, premisa pe care mi-am construit mizanscena a fost coborirea inauntrul unui om, in inconstientul lui, in angoasele, visele si fricile lui. Al doilea lucru pe care l-am spus a fost ca ceea ce numim teatru pentru mine inseamna, de fapt, un spatiu al libertatii si al sinceritatii. Si in consens cu asta mi-am expus atunci si teoria legata de ceea ce inseamna un regizor.
  Un regizor este un clarvazator, un om care are puterea de a visa si a transforma visul in realitate. El nu face altceva decit sa-si povesteasca visul. Vede un loc si niste oameni care inca nu exista. Dar povestind in primul rind actorilor – si apoi, prin actori,
  Citeste tot pe Suplimentul de Cultura Polirom
• Dumnezeul de a Doua zi de Mimi Branescu regia Marcel Top de Razvana Nita sursa: PORT.RO
  Urban Story
  25 ianuarie 2010
  
  
  Pare destul de incitant, nu? Să te aşezi într-o zi pe scaun şi să încerci să înţelegi cine ai fost până în momentul ăla. Părinţii, frustrarea că nu ai făcut nimic important până la vârsta la care azi alţii, de regulă, câştigă premii Grammy sau Balonul de aur, dragostea eşuată şi întâmplarea. Binecuvântata întâmplare care te aruncă în braţele unei noi poveşti de dragoste...pe viaţă şi pe moarte.
  
  La 30 de ani e normal să doreşti să fii fericit. De fapt, oricând. Fericirea, dreptul la fericire e garantat prin Convenţia Drepturilor Omului. Fericirea adevărată nu se poate cuantifica decât împărţind-o la doi. O fată disperată (pentru că bărbatul cu care rămăsese însărcinată o părăsise, pentru că avea o mamă ce trăia o a doua tinereţe extrem de tumultuos şi egoist şi un tată tern, absent, pasionat de conjuraţii şi de misiunea lui secretă de a salva lumea) încercând să se sinucidă,
  Citeste tot pe PORT.RO
• Toanele unui Dumnezeu de mâine de Dan Boicea sursa: Adevărul
  „Dumnezeul de a doua zi“, spectacolul regizat de Claudiu Goga care a deschis stagiunea la Teatrul Act din Bucureşti, trăieşte prin textul său. Mimi Brănescu ştie să scrie piese. Acum, el şi-a domolit umorul pe care l-ar putea genera în gaguri nesfârşite, în schimbul unor pasaje ancorate într-o realitate preponderent cenuşie.
  Piesa scrisă dintr-o vizibilă forţă a modestiei ascunde multă dramă în coaja comediei. Mimi Brănescu nu se împăunează niciodată cu ceea ce aşterne pe hârtie, nu pozează în trend-setter sau în revoluţionar al dramaturgiei, deşi tot ce a ieşit până acum din peniţa lui a fost remarcabil (şi mai urmează o piesă a lui, la Teatrul Act). „Dumnezeul de a doua zi“ este mai puţin comică decât „Flori, fete, filme sau băieţi“, de Mimi Brănescu, piesă jucată tot la Teatrul Act. Cu toate astea, are mai mult umor decât multe comedii pur-sânge.
  Construit ca o succesiune de monoloage, spectacolul are mai multe
  Citeste tot pe Adevărul
• Părinţi şi copii - Dumnezeul de a doua zi de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Sunt texte / spectacole / picturi de care te îndrăgosteşti la prima vedere, care te surprind sau te cuceresc prin excelenţă. Sunt altele care abia la a doua, a treia întîlnire îşi arată farmecul sau sensul. La piesa lui Mimi Brănescu Dumnezeul de a doua zi, prima senzaţie a fost de antipatie. În montarea lui Marcel Ţop la Teatrul de Comedie, textul cu tot cu spectacol s-a dovedit a fi un talmeş-balmeş cu scriitură realistă, expresionistă şi aberantă-onirică, cu multiple gaguri ridicole de tip divertisment tv, într-o scenografie haotică şi incomodă atît pentru actori, cît şi pentru spectatori. Nici interpretarea penibilă a lui Claudiu Bleonţ, actor talentat, decăzut într-un cabotinism insuportabil de enervant şi previzibil, nu a ajutat. Reluat la Teatrul Act, în regia lui Claudiu Goga, într-un program de dramaturgie contemporană românească dedicat lui Mimi Brănescu, textului i s-a oferit practic, o a doua şansă.
  Primul lucru care uimeşte în
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• O lume minunată în care veţi găsi numai copii de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  În textul lui Mimi Brănescu e ca în viaţă - adică totul începe într-o bună zi. Şi dragostea cu tot inexplicabilul ei cortegiu de întâmplări absurde şi despărţirile cu amara deznădejde în faţa argumentelor insuficiente. Şi moartea.. Da, până şi moartea - regina neantului, a sfârşitului, a deşertăciunii - se întâmplă tot într-o bună zi.
  Povestea de bază este cea a întâlnirii, supravieţuirii împreună şi despărţirii dintre un bărbat şi o femeie, ambii ajunşi la maturitate şi marcaţi de absenţe şi frustrări. Doi copii abandonaţi în viaţă, ca pe pragul unei case supra-aglomerate. Şi pentru că Dumnezeu - cel care face şi desface scenarii - are un spirit ludic i-a adus împreună într-una din cele mai proaste zile ale vieţii lor. Şi le-a îngăduit mai multe de "a doua zi" dar şi iluzia eternităţii.
  Istoria are de toate: dramatism, cinism, accente comice, sensibilitate, la acestea adăugându-se faptul că este atinsă de geniul
  Citeste tot pe Port.ro
• Copii rezonabili, părinţi iresponsabili de Robert Bălan sursa: Timpul liber
  Până acum ştiaţi că doar copiIi le fac probleme părinţilor şi ca suferinţele provocate de copii fac parte din "viaţa de părinte". Ei bine, în povestea lui Mimi Brănescu, montată la Teatrul Act, situaţia e exact pe dos.
  În lipsa unei dramaturgii româneşti contemporane, tot mai mulţi oameni apropiaţi scenei au început să scrie texte pentru teatru. Majoritatea acestora sunt regizori. Sunt însă şi câţiva actori, care s-au "reprofilat". Lia Bugnar şi Mimi Brănescu sunt doi actori, care, în ultimii ani, au început să fie foarte cunoscuţi şi ca dramaturgi.
  Pe Mimi Brănescu îl ştiţi din "Boogie", "Moartea domnului Lăzărescu", "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", "Hârtia va fi albastră", "Lombarzilor 8" şi multe alte filme. La teatru, acum îl puteţi vedea doar la TNB în "Idolul şi Ion Anapoda". A debutat ca dramaturg cu "Gunoierul". Este dintre scenariştii de la "Fetele Marinarului". În 2009, dramaturgul Mimi Brănescu împreună cu
  Citeste tot pe Timpul liber
• "Dumnezeu de a doua zi", în premieră la ACT de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Spectacolul "Dumnezeu de a doua zi", regizat de Claudiu Goga, face parte dintr-un proiect al Teatrului ACT, care constă în punerea în scenă a trei piese scrise de Mimi Brănescu, actor cunoscut şi ca autor dramatic şi scenarist. Prima montare a fost cea cu piesa "Flori, filme, fete sau băieţi", adusă la rampă la începutul lunii aprilie, în regia lui Vlad Massaci. A urmat "Dumnezeu de a doua zi", iar acum se repetă la "Acasă la tata", regia Alexandru Dabija.
  Textele lui Mimi Brănescu sunt inspirate, după cum mărturiseşte chiar el, "din realitatea imediată" şi "povestite sincer, cu onestitate". Într-adevăr, sincer, cu probitate şi foarte convingător a sunat cuprinsul scrierii "Dumnezeu de a doua zi", în montarea semnată de Claudiu Goga. Cei doi protagonişti - Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor - dau naştere personajelor El şi Ea, care nu se întâlnesc pe parcursul acţiunii, dar se găsesc în scenă pe două culoare, două linii paralele.
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Copii rezonabili, parinți iresponsabili de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Pana acum stiati ca doar copiIi le fac probleme parintilor si ca suferintele provocate de copii fac parte din "viata de parinte". Ei bine, in povestea lui Mimi Branescu, montata la Teatrul Act, situatia e exact pe dos.
  In lipsa unei dramaturgii romanesti contemporane, tot mai multi oameni apropiati scenei au inceput sa scrie texte pentru teatru. Majoritatea acestora sunt regizori. Sunt insa si cativa actori, care s-au "reprofilat". Lia Bugnar si Mimi Branescu sunt doi actori, care, in ultimii ani, au inceput sa fie foarte cunoscuti si ca dramaturgi.
  Pe Mimi Branescu il stiti din "Boogie", "Moartea domnului Lazarescu", "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", "Hartia va fi albastra", "Lombarzilor 8" si multe alte filme. La teatru, acum il puteti vedea doar la TNB in "Idolul si Ion Anapoda". A debutat ca dramaturg cu "Gunoierul". Este dintre scenaristii de la "Fetele Marinarului". In 2009, dramaturgul Mimi Branescu impreuna cu Teatrul Act sunt beneficiarii "Raiffeisen art proiect",
  Citeste tot pe România Liberă
• Când Dumnezeu nu vine nici a doua zi de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Despre spectacolul lui Claudiu Goga de la Teatrul Act, „Dumnezeul de a doua zi”, aş începe prin a spune cum nu e. Nu e ceea ce se doreşte mai nou în teatru a fi genial cu orice preţ. E, în schimb, o montare simplă a unui text excelent al lui Mimi Brănescu, inclus într-un program de dramaturgie românească pe care îl desfăşoară Teatrul Act. Şi luaţi cuvântul „simplu” în absolut toate conotaţiile lui pozitive.
  E o poveste contemporană, fără discuţie, cu o scenografie simplă şi ea (Ştefan Caragiu), un interior de apartament românesc de început de secol 21. Cu o masă micuţă acoperită cu o muşama şi un dulăpior de bucătărie pe care stau un reşou, un ibric şi câteva farfurii. În spate, maiestuos, ca-n vechile castele, sunt atârnate patru tablouri şi în trei dintre ele fotografii de oameni surprinşi cu spatele. Pe masă, câţiva cartofi, o sticlă plină pe jumătate cu coniac şi cam atât. La masă un băiat curăţă cartofi şi
  Citeste tot pe Yorick
• Comediile uluitoare, comediile tulburãtoare de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Comedii spumoase cu priză la public sau piese minimaliste, ingenios înscenate regizoral, au „consumat” timp de o săptămână spectatorii braşoveni în sălile Teatrului „Sică Alexandrescu”, la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană. Conform „pattern”-ului din ultimii ani, organizatorii au adus la Braşov montări cu texte contemporane sau extrem-contemporane, străine ori româneşti, de la comedii pure la parodii inspirate de „moda” de pe Broadway sau la texte mai sofisticate, puse însă în scenă cu un „schepsis” anume. Calibrul actorilor ori renumele regizorilor a fost un accent în plus care a atras la teatru mii de spectatori, nu doar din Braşov.
  ...................................................................................................................................................
  Piesa ,,Dumnezeul de a doua zi,, de Mimi Brănescu (regia Claudiu Goga, Teatrul Act, Bucureşti) a coagulat în mod fericit un text foarte bun cu o regie minimalist-inspirată şi doi actori de top. Piesa este evocarea – tulburătoare şi emoţionantă – a unei poveşti de dragoste, cu farmecul şi doza sa de relief,
  cu elementele ridicole, amuzante, cinice sau oarecare ce o înconjoară şi cu un final dureros, tăinuit. El
  (Vlad Zamfirescu, din nou într-un rol splendid asumat) e părăsit de iubita pe care o întâlnise providenţial
  şi neconvenţional. Îşi aminteşte de relaţia lor, de miza acesteia, de micile mizerii provocate de bizarii
  părinţi ai amândurora, cu o naturaleţe a poveştii care e naturaleţea mereu neobişnuită a vieţii însăşi. Într-un discurs paralel, Ea (Mirela Oprişor, într-o partitură sensibilă şi convingătoare), îl secondează, împletind cele două fire ale naraţiunii, din care aflăm, la final, că l-a părăsit pe el pentru că era bolnavă de cancer. Superba şi teribila istorie imaginată de Mimi Brănescu şi-a găsit o redare scenică pe măsură – adică superbă şi teribilă, emoţionantă până la lacrimi – în spectacolul pe care Claudiu Goga l-a creat cu o inspirată economie de mijloace – un colţ de gospo - dărie cu instrumente domestice, în cazul lui, o „Cale Lactee” în cazul ei (scenografia Ştefan Caragiu) –, lăsând ca accentul profund să fie pus de cei doi actori, care au şi făcut-o admirabil. Dumnezeul de a doua zi e un spectacol pe care l-aş vedea încă o dată, pe care îl recomand oricui, dar cu precauţia că te răvăşeşte emoţional. În asta rezidă de altfel şi caracterul său cathartic, adânc şi tulburător.
  ...................................................................................................................................................
• Dumnezeul de a doua zi, emoția vieții, a iubirii, a morții de Ileana Andrei sursa: ileanaandrei.ro
  “Dumnezeul de a doua zi” piesa scrisă de Mimi Brănescu, este o poveste dulce-amară despre viaţă, aşa cum este ea, o tragi-comedie uneori, un amestec de uşor şi greu, de momente frumoase şi momente pe care ai face orice ca să le treci mai repede. “Dumnezeul de a doua zi” este un text captivant care te poartă prin iubire, prin moarte, prin frică, prin situaţii în care părinţii şi copiii gravitează nesănătos unii în jurul celorlalţi.
  Spectacolul lui Claudiu Goga, montat simplu, curat, fără nicio inginerie regizorală inutilă, este construit din monologuri spuse din planuri diferite de cele două personaje, care par a purta un dialog.
  Un el chipeş, bun, blând, sensibil, foarte sincer şi generos atunci când descrie experienţele prin care trecuse. O ea frumoasă, care trece cu repeziciune de la femeia sedusă, lăsată însărcinată şi abandonată la femeia fericită de iubirea alături de un alt el. Şi când totul pare perfect, apar probleme
  Citeste tot pe ileanaandrei.ro
• Părinţi şi copii de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Sunt texte / spectacole / picturi de care te îndrăgosteşti la prima vedere, care te surprind sau te cuceresc prin excelenţă. Sunt altele care abia la a doua, a treia întîlnire îşi arată farmecul sau sensul. La piesa lui Mimi Brănescu Dumnezeul de a doua zi, prima senzaţie a fost de antipatie. În montarea lui Marcel Ţop la Teatrul de Comedie, textul cu tot cu spectacol s-a dovedit a fi un talmeş-balmeş cu scriitură realistă, expresionistă şi aberantă-onirică, cu multiple gaguri ridicole de tip divertisment tv, într-o scenografie haotică şi incomodă atît pentru actori, cît şi pentru spectatori. Nici interpretarea penibilă a lui Claudiu Bleonţ, actor talentat, decăzut într-un cabotinism insuportabil de enervant şi previzibil, nu a ajutat. Reluat la Teatrul Act, în regia lui Claudiu Goga, într-un program de dramaturgie contemporană românească dedicat lui Mimi Brănescu, textului i s-a oferit practic, o a doua şansă.
  Primul lucru care uimeşte în
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Dumnezeul de a doua zi. Mulțumesc pentru onestitate… de Mădălina Mihai sursa: cultural21.ro
  Azi a fost zi cu două spectacole. Două spectacole de la care am plecat cu lacrimi în ochi. Două spectacole făurite de același Claudiu Goga. Da, am mai văzut eu mai multe spectacole într-o zi. Dar e prima dată când văd două povești ieșite de sub aceeași baghetă regizorală la nici două ore una de cealaltă… Despre Nebun din dragoste v-am tot povestit și aici și pe Facebook de probabil că v-am înnebunit… N-am ce face, e unul dintre spectacolele de care am devenit dependentă și care-mi servește de fiecare dată drept refugiu… Despre Dumnezeul de a doua zi, pe care l-am descoperit în după amiaza asta la Metropolis aș vrea să vă povestesc câte ceva acum…
  Nu știam nimic despre spectacolul ăsta… Auzisem că-i mișto și tot voiam să-l văd. Și iată că azi am reușit… Și nu-mi pare deloc rău că am mers la teatru. Într-adevăr, Dumnezeul de a doua zi e mișto. E un spectacol foarte sincer. Foarte direct. Foarte real. E o poveste alcătuită
  Citeste tot pe cultural21.ro
• Gunoierul de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  E dificil de acordat creditele când cineva îşi asumă în mod explicit regia, dar echipa de lucru contribuie foarte mult la produsul final, iar membrii distribuţiei vin cu idei sau când regia, chiar şi scenografia (ca-n cazul de faţă) sunt colective, dar iniţiativa proiectului şi conceptul regizoral aparţin unui membru al echipei, sunt recunoscuţi doi creatori principali şi avem multe mulţumiri speciale.
  Prilej pentru a reconsidera actul regizoral. Regizorului îi aparţine viziunea ce aduce la un numitor comun toate elementele spectacolului (de la reconstrucţia atmosferei piesei prin reinterpretare sau recontextualizare, la scenografie, lumini, lucrul cu actorii în cadrul repetiţiilor în termeni de înţelegere deopotrivă a textului şi viziunii regizorale, posibilităţi de interpretare, mişcare şi dinamică). Dacă de regie artistică vorbim efectiv abia târziu în secolul XIX, asta nu înseamnă că în trecut nu exista acel ochi regizoral care să
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• "Flori, Filme, Fete sau Băieți", în premieră la Teatrul Act de sursa: România Liberă
  Maine, de la ora 19.00, la Teatrul Act are loc premiera spectacolului "Flori, Filme, Fete sau Baieti", in regia lui Vlad Massaci, dupa un text de Mimi Branescu.
  "«Flori, filme, fete sau Baieti» este o piesa despre atatia dintre noi care confunda febra sexuala cu iubirea. E o privire ironica asupra adolescentei perpetue in care traieste omul de azi, care isi impinge varsta maturizarii undeva spre pensie. O abordare comica a cliseizarii existentei noastre de zi cu zi", spune regizorul Vlad Massaci despre textul lui Branescu. "Eu nu prea am montat autori romani pana acum, mi s-a si reprosat adeseori ca nu prea m-am ocupat de autorii romani. (…) Dar acum am o certitudine ca Mimi Branescu scrie foarte bine si a fost o placere sa montez textul lui. O sa-l adaug la lista autorilor mei preferati", mai spune Massaci.
  Din distributia spectacolului fac parte Mirela Oprisor, Simona Cuciurianu, Sorin Poama si Andrei Mateiu. Decorul, costumele si grafica afisului sunt semnate de Dan Titza.
  Citeste tot pe România Liberă
• Soluţie pentru ieşirea din criză - Flori, filme, fete sau băieţi de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Cum se ştie, actuala criză economică a debutat prin folosirea rafinată (se poate citi şi "ilegalizare", pariu cu asupra de măsură pe creditele neperformante, offshore-izare etc.) a instrumentelor bancare. Pesemne însă că orice marinar trebuie să mai dea, măcar uneori, bună ziua uscatului pentru a nu o lua razna definitiv, pentru a nu îşi închipui că întreg universul este numai şi numai o nesfîrşită mare, iar Dumnezeu, o barcă de salvare în care încap toate echipajele în circulaţie. Bănuiesc că tocmai pentru a evita intrarea într-un asemenea siaj al aberaţiei, Raiffeisen Bank a inaugurat acum şase ani Raiffeisen Art Proiect, "iniţiativă menită să sprijine dezvoltarea proiectelor artistice din diferite zone de expresie", cum ne anunţă chiar iniţiatorii. Bun, mă puteţi trezi cu duşul rece al explicaţiei PR-istice, dar, oricum, realitatea palpabilă numără deja trei experienţe scenice, două din domeniul artelor plastice şi cîte una din
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Teatru: Cine vrea sa joace "Flori, fete, filme sau baieti"? de sursa: Metropotam.ro
  Cine nu s-a jucat in copilarie : Flori, fete, filme sau baieti ? De data asta, metropotamii nu s-au dus la joaca, ci la o piesa de teatru cu acelasi nume, jos, in Green Hours.
  Povestea nu este altceva decat o etapa a vietii tinerilor din secolul XXI. Marcata prin simetrie, piesa incepe si se sfarseste cu aceleasi replici despre inghetata si curve.
  Povestea ii aduce in prim-plan pe patru tineri, doi baieti si doua fete, care, aflandu-se la varsta iubirii si nebuniei, ajung sa se casatoreasca in graba si sa se arunce in valurile vietii fara sa-si dea seama de barierele impuse de societate.
  Firul narativ trece de la patru tineri mai mult sau mai putin naivi, traditionali si indragostiti, la doua casnicii triste, in care ei se pierd si se alieneaza. Prieteniile din adolescenta sunt date uitarii, acum cele doua cupluri se zbat intre gelozie, foame de bani si promisiuni incalcate.
  Nici macar eroticul nu-i poate salva pe cei patru, incapabili sa comunice intre ei, se afla intr-o
  Citeste tot pe Metropotam.ro
• O banca se aliaza cu un teatru de Andreea Chiriac sursa: Ziarul de duminică
  Este vorba despre Raiffeisen Art Proiect, prin care Raiffeisen Bank isi propune sa sustina, sa promoveze si sa contribuie la dezvoltarea unor proiecte de valoare ale culturii romanesti. O consecinta a convingerii conducerii si angajatilor bancii ca implicarea in viata comunitatii este o datorie de onoare, proiectul s-a materializat recent intr-o serie de trei spectacole ale aceluiasi autor – actorul, scenaristul si dramaturgul Mimi Branescu -, puse in scena la Teatrul Act.
  Este vorba despre piesele Flori, Filme, Fete sau Baieti, regizata de Vlad Massaci, Dumnezeu de a doua zi, care il va avea ca regizor pe Claudiu Goga si Acasa la tata, care va fi pusa in scena de Alexandru Dabija. Mimi Branescu ii este deja cunoscut, ca actor, publicului cinefil, din filme precum Un cartus de Kent si un pachet de cafea, Moartea domnului Lazarescu, Hartia va fi albastra, Dupa ea, Intalniri incrucisate, dar mai ales pentru excelentul rol al lui Penescu din Boogie, pentru care a si fost recompensat
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Flori, fete, filme sau băieţi de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  În acest anotimp, primăvară-vară, Teatrul ACT dezvoltă un nou proiect: trei piese de același autor, Mimi Brănescu, montate de trei regizori: Vlad Massaci, Claudiu Goga și Alexandru Dabija. Prima premieră, cu un titlu ghiduș, a avut deja loc: „Flori, fete, filme sau băieți", în regia lui Vlad Massaci și scenografia lui Dan Titza.
  După cum se poate ghici și din titlu, textul nu are ambiția de a pune oglinda în fața întregului peisaj uman. Însuși autorul mărturisește că piesele sale „nu conțin mesaje profunde și nici nu-și propun să dezbată teme mari, universale (...). Sînt inspirate din realitatea imediată și povestite sincer, cu onestitate". Și foarte bine scrise - aș adăuga -, ca în majoritatea cazurilor de actori-dramaturgi (de ex. Lia Bugnar sau Antoaneta Zaharia). Textul curge cu replici tăiate scurt, într-un ritm ireproșabil, care sună firesc. E probabil motivul pentru care Mimi Brănescu nu e la prima producție. Teatrul ACT i-a
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Flori, filme, fete sau băieţi de Cristiana Gavrila sursa: TimeOut
  De Mimi Brănescu, regia Vlad Massaci, cu Sorin Poamă, Mirela Oprişor, Andrei Mateiu, Simona Cuciurianu, Teatrul Act Este primul spectacol dintr-o serie de autor dedicată lui Mimi Brănescu, programată anul acesta la Act.
  Scene din viaţa a două cupluri în momente diferite ale relaţiei: prima întâlnire, casătoria şi divorţul. Între cum sunau planurile de viitor şi cum se vor derula fiecare dintre aceste relaţii de cuplu este o diferenţă mare. De ea este interesat Mimi Brănescu, actorul-dramaturg, care propune acest decupaj rupt din realitate.
  Regizorul Vlad Massaci găseşte actorii potriviţi pentru cele patru personaje care îşi expun viaţa, într-un fel de joacă adolescentină. Fără pretenţia de a surprinde mari teme (cum declară Mimi Brănescu), spectacolul reuşeşte să vorbească despre viaţă simplu şi relaxat, de cele mai multe ori cu umor.
  Acolo unde replica sună mai stângaci sau situaţiile sunt previzibile, actorii reuşesc să aducă
  Citeste tot pe TimeOut
• Zadarnicele chinuri ale dragostei de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Totul începe ca un joc ("Flori, filme, fete sau băieţi"). De fapt, totul este un joc, chiar dacă unul serios. Inocenţa, timiditatea, frisonul începutului trebuie disimulate. O placi, te place? Action! Aşa se naşte marea dragoste, unică, pe viaţă. Oare?
  Mimi Brănescu a scris acest text cu o dezivoltură ce te cucereşte din prima. Personajele sale nu au nimic excepţional, povestea este aproape banală, nu sunt teribile răsturnări de situaţii determinate de incredibile frământări sufleteşti, nimic sobru, grav sau implacabil. Din când în când e relaxant să ştii că - orice ar-fi - viaţa merge mai departe, încercarea moarte nu are. Odată consumată prima experienţă, calmată presiunea, ne putem întoarce la vechile obiceiuri, adică la noi înşine. Nici măcar nu e o mare filosofie.
  "Flori, filme, fete sau băieţi" este un spectacol onest al cărui principal "element stilistic" este firescul, autenticul, adevărul stărilor, sentimentelor, caracterelor.
  Citeste tot pe Port.ro
• Un "Boogie" pentru teatru de Dan Boicea sursa: Adevărul literar şi artistic
  "Flori, filme, fete sau băieţi", spectacolul Teatrului Act este o dublă radiografie a căsniciei. În piesa scrisă de Mimi Brănescu şi regizată de Vlad Massaci, cea mai devastatoare boală a cuplului modern este monotonia. Două familii tinere se destramă la fel de repede precum s-au format.
  Doi foşti băieţi de cartier, foşti bărbaţi însuraţi, actuali bărbaţi divorţaţi filozofează cocoţaţi pe un gard despre trecutele lor relaţii. Sparg seminţe între dinţi, beau bere, vorbesc urât şi se simt, în sfârşit, ei înşişi.
  În purgatoriul căsătoriei, cei doi au urcat toate treptele, după care au căzut în gol, consumaţi de efort, dar cu orgoliul intact. Nu se simt vinovaţi pentru pierderea unui statut şi nici nu intră în profunzime, ca să-şi analizeze greşelile.
  Căsniciile lor au fost doar o paranteză prin care au rătăcit o vreme. Din vortexul conjugal au ieşit netransformaţi, aceiaşi bărbaţi cu minte de copil, care ştiu prea puţin
  Citeste tot pe Adevărul literar şi artistic
• Un spectacol atractiv de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Preocuparea pentru dramaturgia noastră continuă să se materializeze la Teatrul Luni prin alegerea piesei lui Mimi Brănescu, “Flori,filme sau băieţi” ce se integrează şi proiectului Teatrului independent Act, care anunţa prin aprilie, că alături de acest text regizat de Vlad Massaci, vor mai fi prezentate încă două de acelaşi dramaturg. (“Dumnezeu de a doua zi” în regia lui Claudiu Goga şi “Acasă la tata” în regia lui Alexandru Dabija)
  Nu am vizionat spectacolul de la Teatrul Act, dar selecţia aceluiaşi text de către cei de la Teatrul Luni este binevenită pentru că satisface pe deplin preferinţele publicului tânăr ce frecventează acest teatru. Povestea a patru tineri, două fete şi doi băieţi, care confundă dorinţa sexuală specifică vârstei cu iubirea, aparent pare simplă. Cu fină ironie Mimi Brănescu – actor, scenarist şi dramaturg lansat de acum cu succes - atenţionează însă asupra clişeelor existenţei cotidiene ce
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Flori, fete, filme sau băieţi, Green Hours de Cristina Rusiecki sursa: TimeOut
  Sună textul natural în gura interpreţilor? Atunci sigur e scris de un actor. Actorii ştiu să frazeze cel mai bine ce au de spus. Este şi cazul lui Cornel Mimi Brănescu, autorul ultimei producţii de la Green Hours, în regia lui Radu Popescu.
  Pe lângă darul replicilor credibile, autorul îl mai are şi pe acela de a scrie agreabil, fără a fi cinic. Doar că de data aceasta s-a oprit la jumătate de drum, ezitând între a fi comic cap-coadă şi a accesa adevăruri şi situaţii universale. Adică a scrie cu miză.
  Până la urmă, iese o mixtură despre oameni drăguţi şi amuzanţi la început şi din ce în ce mai insuportabili şi plicticoşi la sfârşit. Viaţa îi urâţeşte şi înrăieşte. Umorul e la tot pasul, în text, în interpretare, în desenele animate din fundal.
  Pe scurt, doi cei mai buni prieteni se cuplează cu două cele mai bune prietene. Rezultă două perechi de 20 de ani care evoluează de la prima întâlnire până după divorţ.
  Citeste tot pe TimeOut
• Cine vrea sa joace "Flori, fete, filme sau baieti"? de Iulia sursa: Metropotam
  Cine nu s-a jucat in copilarie : Flori, fete, filme sau baieti ? De data asta, metropotamii nu s-au dus la joaca, ci la o piesa de teatru cu acelasi nume, jos, in Green Hours.
  Povestea nu este altceva decat o etapa a vietii tinerilor din secolul XXI. Marcata prin simetrie, piesa incepe si se sfarseste cu aceleasi replici despre inghetata si curve.
  Povestea ii aduce in prim-plan pe patru tineri, doi baieti si doua fete, care, aflandu-se la varsta iubirii si nebuniei, ajung sa se casatoreasca in graba si sa se arunce in valurile vietii fara sa-si dea seama de barierele impuse de societate.
  Firul narativ trece de la patru tineri mai mult sau mai putin naivi, traditionali si indragostiti, la doua casnicii triste, in care ei se pierd si se alieneaza. Prieteniile din adolescenta sunt date uitarii, acum cele doua cupluri se zbat intre gelozie, foame de bani si promisiuni incalcate.
  Nici macar eroticul nu-i poate salva pe cei patru, incapabili sa comunice intre ei, se afla intr-o
  Citeste tot pe Metropotam
• „Flori, fete, filme sau băieți” la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad de Mihaela Balint sursa: Revista Teatrală Radio
  Deşi primul mare proiect al anului abia s-a încheiat (Luna Plină de Teatru), Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad a şi stârnit interesul publicului cu noi oferte, propuneri şi invitaţii de nerefuzat. Prima dintre ele este premiera spectacolului Flori, fete, filme sau băieți, care va fi cel mai frumos mărţişor oferit arădenilor, premiera urmând a avea loc chiar sâmbătă, 1 martie 2014, la ora .
  Noul spectacol poartă semnătura regizoarei Antonella Cornici, care a optat pentru un text scris de actorul şi dramaturgul român Mimi Brănescu – unul dintre actorii – fetişi ai tinerilor regizori de film români, ai Noului Val, şi scenarist de succes. Flori, fete, filme sau băieți este o comedie în care ne vom regăsi cu toţii, indiferent de vârstă. Pentru că fiecare dintre noi – acum sau într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat – ne-am îndrăgostit, am încercat să luăm decizii, să bravăm, să facem reguli şi să le încălcăm,
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Iubirea e un lucru foarte mare Citeste mai mult: adev.ro/n3powz de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Una dintre cele mai simpatice piese ale regretatului Dumitru Solomon se cheamă Zăpezile de altădată. Scrisă cândva, prin anii ’70, piesa e povestea unei fete şi a unui băiat ce se întâlnesc undeva, întâmplător, se îndrăgostesc la nebunie unul de celălalt, se căsătoresc, beneficiază de atenţia binevoitoare a socrilor şi părinţilor din dotare şi sfârşesc prin a se plictisi la nebunie unul de celălalt.
  Piesa s-a jucat mult, cu remarcabil succes, în numeroase teatre din ţară, aşa că am văzut-o adesea, în nenumărate versiuni scenice. Regizorul Mircea Cornişteanu este un fan al ei, a montat-o cu consecvenţă, chiar şi după 1989, cel mai recent la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Flori, fete, filme sau băieţi, piesă scrisă de Cornel Mimi Brănescu după anul 2000, spune, cu un limbaj ceva mai cool, adică niţeluş mai decoltat, dar nu foarte tare, cam aceeaşi poveste. Numai că, de data asta e vorba despre două cupluri.
  Citeste tot pe Adevărul
• Insomniacii de la Clubul Taranului de Iulia sursa: Metropotam
  Tu ce faci atunci cand ai insomnii? Iei somnifere, surfezi pe net, te uiti la un film sau te apuca filozofeala de la miezul noptii? Nu stiu despre voi, dar baietii din Teatrul Joint isi pierd noptile prin parc, uitandu-se la luna plina. Nu-ti fie frica, nu te vei intalni cu varcolaci, ci doar cu extraterestri, zmei, cai care mananca jaratic, Omul Paianjen sau Ion Caramitru - nu stim daca "fotbalistul sau actorul".
  In regia lui Sorin Militaru, cei trei actori Liviu Cheloiu, George Constinescu si Marin Grigore construiesc un dialog savuros, impletit cu aberatii amuzante. Unul mai inspirat ca altul, cei doi oameni isi plang conditia umana, evidentiind probleme existentiale cauzate de vecini, de martieni sau de lipsa unor noi descoperiri stiintifice. Luna si noaptea sunt un cadru propice revelatiilor decisive vietii precum: caii nu sunt oameni, descoperirea ABS-ului (actul sexual benefic autovindecator), statutul de nemuritor. Un om si Alt om sunt intruchipari ale unor vieti inutile
  Citeste tot pe Metropotam
• Aventurile insomniacilor in Old City de Cristina Mitrea sursa: 4arte.ro
  Cand nu ai somn, faci tot felul de lucruri, unele frizand nebunia: dai telefoane necunoscutilor, iti vin idei de sinucidere sau iesi sa te plimbi si sa-ti spui povestea vietii primului intalnit.
  Situatii de acest gen traiesc si cei doi necunoscuti care se intalnesc intamplator intr-o noapte cu luna (astru care constituie un subiect grozav de discutie!), in piesa “Insomniacii”, de Mimi Branescu, pe care am vazut-o aseara in Old City, la invitatia Teatrului de Arta Bucuresti.
  Catalogata drept “o comedie cu nebuni”, piesa isi merita numele pentru ca strainii de care va povesteam mai sus prea intregi la minte nu sunt: unul are o relatie bizara cu vecinii si reactioneaza ciudat cand nu poate dormi, iar celalalt… se crede extraterestru. Presarata cu replici amuzante, cand mai relaxata, cand mai tensionata, conversatia lor de domeniul absurdului este intrerupta la un moment dat de un tip si mai deranjat la mansarda. Individul vrea sa se spanzure pentru ca sotia a fugit cu tatal
  Citeste tot pe 4arte.ro
• Teatru de vacanţă de Doina Papp sursa: Revista 22
  Când ai pe mână un oraş atât de frumos, curat, ozonat, civilizat, cu un public amator de viaţă culturală, ar fi păcat să nu susţii iniţiative pe măsură. Primăria din Râmnicu Vâlcea a înţeles asta, sprijinind cu căldură ideea Teatrului Ariel, din subordine, în organizarea unui festival de teatru integrat altei manifestări, intitulată Zilele oraşului. Cum „locuieşte“ într-un parc, acest teatru de buzunar, despre care scriam odată că are o inimă de naţional, a fost cea mai nimerită gazdă pentru periplul teatral de vacanţă intitulat, direct şi simplu, Vino la Vâlcea pe care ni l-a propus.
  Lăsând de-o parte orgoliul de a denumi festivalul „naţional“, termen de care se face abuz în multe situaţii, uitându-se că el implică ideea de reprezentativitate, oferta de spectacole alcătuită, din câte am înţeles, ad-hoc, a strâns în cele două săli, cea din Parcul Zăvoi şi cea de la Cinematograful Ostroveni, un public numeros,
  Citeste tot pe Revista 22
• Aventurile insomniacilor in Old City de Cristina Mitrea sursa: 4 arte
  Cand nu ai somn, faci tot felul de lucruri, unele frizand nebunia: dai telefoane necunoscutilor, iti vin idei de sinucidere sau iesi sa te plimbi si sa-ti spui povestea vietii primului intalnit.
  Situatii de acest gen traiesc si cei doi necunoscuti care se intalnesc intamplator intr-o noapte cu luna (astru care constituie un subiect grozav de discutie!), in piesa “Insomniacii”, de Mimi Branescu, pe care am vazut-o aseara in Old City, la invitatia Teatrului de Arta Bucuresti.
  Catalogata drept “o comedie cu nebuni”, piesa isi merita numele pentru ca strainii de care va povesteam mai sus prea intregi la minte nu sunt: unul are o relatie bizara cu vecinii si reactioneaza ciudat cand nu poate dormi, iar celalalt… se crede extraterestru. Presarata cu replici amuzante, cand mai relaxata, cand mai tensionata, conversatia lor de domeniul absurdului este intrerupta la un moment dat de un tip si mai deranjat la mansarda. Individul vrea sa se spanzure pentru ca sotia a fugit cu tatal
  Citeste tot pe 4 arte
• Acasă, locul în care toată lumea pierde de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Ar trebui să se organizeze un pelerinaj la toate spectacolele pe care Alexandru Dabija le-a montat prin ţară. „Acasă la tata“ încheie trilogia Mimi Brănescu de la Teatrul Act din Bucureşti într-o notă de umor amar, românesc şi contemporan.
  Cu toate că Mimi Brănescu are o problemă cu profunzimea textelor sale şi preferă să zgârie realitatea doar la suprafaţă, asistăm neîndoielnic la apariţia unui dramaturg excelent, un bun portretist şi un fin observator al lumii în care trăieşte.
  Cele trei texte montate la Teatrul Act de trei regizori, Vlad Massaci, Claudiu Goga şi Alexandru Dabija, se menţin în aceeaşi unitate de stil.
  Brănescu jonglează inspirat cu replici de multe ori căutate. Ştie să dezvolte o poveste, scrie româneşte, cu multe apropouri care poate nu ar trece graniţa umorului în altă limbă, dar care îl satisfac din plin pe spectatorul autohton. Ceea ce, deocamdată, este suficient. Mimi Brănescu scrie faptic, căutând prea
  Citeste tot pe Adevărul
• Fantasmele Londrei şi boilerul roşu de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  Dacă ar fi să intru în schemă aş spune că în acest text scris de Mimi Brănescu e vorba de întoarcerea unui fiu (rispitor, de ce nu?) acasă, adică la ţară. După lungi şi la fel de inutile peregrinări prin capitala tuturor posibilităţilor, eroul nostru cu veleităţi de scriitor (evident ratat) revine la vatră. Ca să ce? Ca să înţeleagă după o zi şi o noapte că viaţa trece, că destinul se împlineşte uneori împotriva voinţei noastre şi că cel mai greu ne este să ne împăcăm cu noi înşine.
  Tânărul se întoarce la matcă şi descoperă lumea descoperindu-se pe sine ca punct de intersecţie între trecutul marcat de promisiuni şi viitorul mai incert ca niciodată. Iubita din copilărie vinde la chioşcul din sat, dar asta nu o împiedică să aibă o baie de vis (în alb şi negru şi boiler roşu) şi să ăşi dorească o fetiţă pe care obligatoriu să o cheme Londra. Propunerea dramaturgică este atât de valoroasă încât nu ştii de partea
  Citeste tot pe Port.ro
• Acasa la tata de Cristiana Gavrila sursa: TimeOut București
  Să crezi total în actor este un mare curaj pentru regizor. Trebuie să contezi pe acele detalii care la prima mână nu se văd, dar se simt pe scenă.
  Şi sunt puţini regizori care îşi asumă riscul şi modestia de a gândi roluri actorilor în aşa fel încât, pe rând, să-l pună pe fiecare în centrul spectacolului. Alexandru Dabija a făcut acest lucru, iar rezultatul este pe măsură. O demonstraţie de actorie, pornind de la o comedie simplă, dar cu replică şi situaţie, în care simţi controlul regizorului. Un spectacol care îţi re-descoperă nişte actori, în situaţii cum nici nu i-ai fi bănuit, cum se întâmplă cu Marcel Iureş, în rolul unui tată alcoolic, om simplu de la ţară.
  Sau alţii, despre care te întrebi de ce îi vezi atât de rar pe scenă, cum este cazul Gabrielei Popescu, în rolul concubinei lui. Ori unii, mai tineri, care te conving să le urmăreşti mai departe cariera: Ada Simionică, Gavril Pătru, Şerban Pavlu.
  Citeste tot pe TimeOut București
• Reușită radiografie a unor segmente sociale de Ileana Lucaciu sursa: ileanalucaciu.blogspot
  Iniţiativa demnă de preţuire a actorului Marcel Iureş din urmă cu zece ani, a avut drept rod primul teatru independent, Teatrul Act. Într-un deceniu de activitate şi-a impus un repertoriu original cu spectacole ce au înregistrat un număr record de reprezentaţii, cum este de pildă, “Creatorul de teatru”, cu peste 250. Dorind un repertoriu diversificat, Teatrul Act a acordat credit şi dramaturgiei noastre, mai nou şi prin recentul proiect al unui ciclu de trei piese de Mimi Brănescu, actor stimat de teatru şi film, ce şi-a sporit valoarea creatoare ca dramaturg şi scenarist tv. Prima piesă din acest proiect a fost “Flori, filme, fete sau băieţi”, jucată la concurenţă cu un alt teatru independent, vecin pe calea Victoriei, Teatrul Luni. A urmat “Dumnezeu de a doua zi”, şi de curând premiera cu “Acasă la tata”.
  Mimi Brănescu s-a lansat ca dramaturg în urmă cu patru ani, la Teatrul “Nottara” cu “Bigudiuri” în distribuţia căruia se
  Citeste tot pe ileanalucaciu.blogspot
• Salutări de la Lehliu - Acasă la tata de Oana Stoica sursa: Agenda Liternet
  Există o Românie efervescentă, agitată de criza politică permanentă, de criza economică cvasipermanentă, de criza morală, umană, educaţională, o Românie sufocată de Uniunea Europeană, de fast food, de telefoane mobile cu manea pe post de sonerie, de vila din Pipera sau vacanţa în Antalya, de modelul Louis Vuitton din sezonul ăsta, de cristalele Swarovsky şi reality-showuri. Sub / pe lângă / alături de România asta, există o alta, tăcută, resemnată, liniştită, neştiută. România generaţiei pierdute, a celor care aveau la Revoluţie 40 - 50 de ani, îşi trăiseră tinereţea în comunism, marcaţi de lipsuri şi frustrări şi care n-au ştiut cum să se adapteze capitalismului sălbatic postrevoluţionar astfel că viaţa lor s-a rezumat la supravieţuire. România celor care îşi fac cartofi prăjiţi în bucătăria cu muşama de la etajul al zecelea. România tinerilor fără repere care confundă sexul cu dragostea şi o relaţie stabilă,
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Un umor destul de amar de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Înainte să merg la Teatrul Act, am întrebat un prieten care văzuse deja spectacolul: „Cum e «Acasă la tata?»". „E ca o vizită la ţară", mi-a răspuns el. „Şi se rade aproape nonstop". E probabil cea mai bună descriere a acestui spectacol.
  „Acasă la tata" este a treia şi ultima montare, din seria dedicată de teatrul de pe Calea Victoriei dramaturgului Mimi Brănescu, după „Flori, filme, fete sau băieţi" şi „Dumnezeul de a doua zi". Este un spectacol în care îl veţi vedea pe Marcel Iureş cum nu l-aţi văzut niciodată. În personajul tatălui (Iureş), cu un fes care nu prea îi stă bine pe cap, un ilic prea mic şi cu bidonul de plastic plin cu vin, îl veţi recunoaşte cu siguranţă pe propriul bunic, tată, unchi, vecin. De la ţară sau de la oraş. Şi, cu siguranţă, veţi recunoaşte în Şerban Pavlu prietenul care a rămas la ţară, acel amestec de duioşie, siguranţă de sine şi violenţă ale alcoolicului de prin crâşmele de
  Citeste tot pe România Liberă
• Viaţa la ţară văzută de Mimi Brănescu de Rozana Mihalache sursa: Jurnalul Național
  Mimi Brănescu, unul dintre cei mai talentaţi actori din tânăra generaţie, s-a ambiţionat să devină dramaturg şi a scris cinci piese de teatru până acum ("Insomniacii", "Gunoierul", "Flori, fete, filme sau băieţi", "Dumnezeul de a doua zi" şi "Acasă la tata"), ultimele trei fiind puse în scenă la Teatrul Act de Claudiu Goga, Vlad Massaci şi Alexandru Dabija.
  Sigur că aşteptările au fost (şi vor fi în continuare) mari, dar Brănescu reuşeşte să nu-şi dezamăgească publicul şi nici criticii, atingând subiecte sociale pe care le exploatează cu umor şi încercând astfel să mascheze apăsarea care, inevitabil, le însoţeşte. În "Acasă la tata", Alexandru Dabija, care alături de regie semnează scenografia şi ilustraţia muzicală, îşi lasă actorii să se desfăşoare liber într-o bucată de realitate rurală contemporană.
  Un tânăr care părea a se fi "realizat" în Capitală se întoarce acasă, acasă la tata, unde primeşte statutul
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Cronică: Acasă la tata de Cristiana Gavrilă sursa: TimeOut
  Să crezi total în actor este un mare curaj pentru regizor. Trebuie să contezi pe acele detalii care la prima mână nu se văd, dar se simt pe scenă.
  Şi sunt puţini regizori care îşi asumă riscul şi modestia de a gândi roluri actorilor în aşa fel încât, pe rând, să-l pună pe fiecare în centrul spectacolului. Alexandru Dabija a făcut acest lucru, iar rezultatul este pe măsură. O demonstraţie de actorie, pornind de la o comedie simplă, dar cu replică şi situaţie, în care simţi controlul regizorului. Un spectacol care îţi re-descoperă nişte actori, în situaţii cum nici nu i-ai fi bănuit, cum se întâmplă cu Marcel Iureş, în rolul unui tată alcoolic, om simplu de la ţară.
  Sau alţii, despre care te întrebi de ce îi vezi atât de rar pe scenă, cum este cazul Gabrielei Popescu, în rolul concubinei lui. Ori unii, mai tineri, care te conving să le urmăreşti mai departe cariera: Ada Simionică, Gavril Pătru, Şerban Pavlu.
  Citeste tot pe TimeOut
• Ce casă, ce actori! de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Mimi Brănescu nu mai are nevoie de nici o prezentare, mai cu seamă pentru spectatorii Teatrului ACT, care, în stagiunea curentă, s-au putut bucura de trei piese ale lui: Dumnezeul de a doua zi, Flori, fete, filme sau băieți și Acasă la tata. Prima trăsătură a acestui actor-dramaturg ar fi că textele sale sună excelent în gura actorilor. Nu e singurul autor român de genul acesta, dar, să recunoaștem, face parte dintr-o clasă destul de restrînsă. Știința replicii bate în calitate chiar și al doilea său punct forte: privirea corectă, sintetică și totdeauna glumeață asupra lumii de azi. Aspect deloc de lepădat. Același firesc al replicilor se găsește și în Acasă la tata, în regia lui Alexandru Dabija. Frazele curg într-o țesătură a situațiilor cotidiene mărunte, apropiată de cea filmică, plină de detalii relevante, ce cîștigă prin acumulare capacitatea de a semnifica. Ritmul firesc și dialogurile oricînd posibile, smulse din miezul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• O lecţie de arta actorului de Alina Boboc sursa: criticdeteatru.blogspot
  Mimi Brănescu, un autor favorit al Teatrului Act, unde i se mai joacă două piese (Dumnezeul de a doua zi şi Flori, fete, filme sau băieţi), s-a impus în ultimii ani cu texte foarte vii, inspirate din realitatea imediată, ce se pretează spaţiilor de joc de dimensiuni reduse, cu adresabilitate către publicul de orice vârstă.
  Spectacolul Acasă la tata vorbeşte cu mult umor despre vizita făcută tatălui din provincie de fiul rătăcitor prin capitală. Tatăl, deşi om simplu (Marcel Iureş face un joc magistral), are o percepţie realistă, pigmentată cu mici răutăţi, asupra vieţii fiului său, Robert (Gavril Pătru, cu un joc foarte bun). Acesta este nemulţumit de viaţa la Bucureşti: fără locuinţă, fără bani, cu o iubită însărcinată şi cu câteva poezii publicate pe banii proprii într-un volum colectiv. Venit în vizită şi pus în faţa unor întrebări incomode, se vede obligat să tacă, să rostească jumătăţi de adevăr ori chiar să mintă.
  Citeste tot pe criticdeteatru.blogspot
• Acasă la tata, aici, în România de Marina Roman sursa: Yorick
  Ureche absolută şi ochi desăvârşit pentru detaliu. Mimi Brănescu este, o dovedeşte cu fiecare piesă pe care o scrie, un as al replicii. Şi nu ştiu cum se face – ba ştiu! –, că fiecare dintre noi a rostit, măcar o dată, măcar una dintre replici. Fie din Insomniacii, din Gunoierul, fie din Flori, fete, filme sau băieţi, din Dumnezeul de a doua zi sau din Bigudiuri, fie din Acasă la tata. Asta ca să nu spun că ne cam regăsim într-unul sau altul dintre personaje sau că avem câte puţin din fiecare…
  Probleme majore într-o societate minoră. Ratarea este cuvântul de ordine. Ratarea la nivel global, al obştei, şi ratarea la nivel individual.
  Ratarea. În primul rând, a legăturilor fireşti dintre oameni,. Robert (Vlad Zamfirescu) apare în pragul uşii – acasă la tata, în urbea prăfoasă – şi rămâne acolo, cu geanta de voiaj pe umăr, o geantă prea mare pentru vizita de două ore cu care-şi obişnuise tatăl. Bun cunoscător al codurilor
  Citeste tot pe Yorick
• Camera fiului în casa tatălui. Ultimele 24 de ore. de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Robert se întoarce acasă la tatăl său, nu din dragoste sau compasiune pentru acesta, nu din vreun soi de convingere, ci, în primul rând pentru că este extrem de derutat. Urmează ca, la rândul său, să fie tată. Şi nu se consideră pregătit pentru o asemenea responsabilitate. Întâlnirea cu foştii colegi de liceu, cu profesorul de fizică, cu femeia care îi este tatălui aproape, se constituie într-un parcurs iniţiatic, ultimele 24 de ore înaintea maturizării sale depline.
  În afara confuziei, pe Robert îl macină şi sentimentul eşecului. Plecat cu vise mari din satul natal, se întoarce acum din marele Bucureşti, stăpânit de o furie înăbuşită. În toţi aceşti ani nu a făcut altceva decât să rătăcească în căutare de sens, loc şi menire, într-o metropolă, indiferentă şi rece. A terminat o facultate, a făcut parte dintr-un colectiv care a scris un volum de poezii, s-a îndrăgostit de câteva ori... Nimicuri. Şi atunci? La ce bun plecarea
  Citeste tot pe Port.ro
• Acasă la tata cu bune şi rele de Alina Epingeac sursa: Yorick
  E frumos acasă, la tata. O boltă umbroasă, aer curat, linişte, prieteni din copilărie, amintiri. Departe de griul oraşului aglomerat, de probleme, frustrări şi oamenii din ce în ce mai mulţi şi mai trişti. Eu, cel puţin, aşa credeam. Am fost şi eu „Acasă la tata” la Teatrul de Comedie. Şi nu pot spune că a fost o vizită fericită. Am rămas mai degrabă cu sentimentul neîmplinirii, părere de rău pentru doi actori minunaţi, stingheri printre parteneri corecţi, într-o piesă banală şi nedumerire legată de gustul publicului.
  Textul lui Mimi Brănescu e cât se poate de simplu. O situaţie de viaţă uşor recognoscibilă, câteva personaje pitoreşti, căptuşală psihologică subţire, drama noastră de zi cu zi bine camuflată de umorul neaoş şi bancurile scrise şi plasate după reţetar. Simplu nu înseamnă neapărat şi bun. Chiar dacă dialogurile prind încet-încet ritm şi situaţia e bine dozată, „complicaţiile” şi „răsturnările”
  Citeste tot pe Yorick
• Ratare în viață, dar și pe scenă de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Spectatorii se vor amuza vizionând acest spectacol, mai ales când intervine personajul Petrică (Marius Florea Vizante) surprins de vizita colegului său de școală, venit din București în satul natal, Robert (Vlad Zamfirescu). Personalitate complexă fiind - actor, scenarist și dramaturg -, Mimi Brănescu s-a lansat ca scriitor în 2004 la Teatrul “Nottara” cu “Bigudiuri”, iar în 2009, Teatrul Act îi dedică în repertoriu un proiect de reprezentare a trei piese, printre care și “Acasă la tata”, spectacol comentat pe blog la data premierei. Proiectul figurează și în prezent, cu succes, pe afișul curent al Teatrului Act. Piesa, “Acasă la tata”, este construită la origine de dramaturg ca un scenariu de film. Autorul derulează secvențele revederii lui Robert cu cei de acasă, ce doar aparent par comice, pentru că ascund amărăciunea ratării fiecărui personaj din sat. As în a scrie o replică acidă, cu dublu sens, Mimi Brănescu surprinde parcă
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Viaţa ca o tristă bufonadă de Mădălina Dumitrache sursa: Agenda LiterNet
  Comedia, ca literatură, nu este altceva decât o dramă răsturnată. Cu cât intensitatea dramei va fi mai puternică, cu atât valoarea estetică a comediei va fi mai ridicată.
  Personajele lui Mimi Brănescu, din piesa Acasă la tata, au ceva din "oamenii de prisos" ai lui Cehov. Ei se epuizează sub tirania repetării, a cărei sursă a devenit existenţa răsturnată prin transformarea ei într-un pretext pentru dialog. Discuţiile despre sensul existenţei prin intermediul comediei, deci prin intermediul degenerării sensului existenţei, presupun, ca o consecinţă a pierderii de timp şi ca un fundal al întregii desfăşurări, ideea de motor. În textul lui Brănescu, asistăm nu la o absenţă a conflictului, ci la un proces permanent de destrămare a conflictului, ce are drept rezultat expedierea obiectului conflictului în categoria pretextelor pentru dialog.
  Autorul creează o dramă modernă, în tonuri realiste, căci Acasă la tata este o piesă despre micile
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Comedie cu iz de tristeţe, “Acasă la tata” de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  La Teatrul din Centrul istoric, un spectacol de Mimi Brănescu, în regia lui Vlad Massaci
  Când după un spectacol de la “Comedie” pleci împovărat uşor de tristeţea indusă de esenţa textului, jucat subtil de unii actori, e semn că ceea ce ai văzut te-a marcat. De la teatru ar trebui să pleci ori vesel ori trist: e menirea acestei arte.
  Cea mai nouă montare a Teatrului de Comedie, “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, în regia lui Vlad Massaci, e despre viaţa în România, viaţa încărcată cu de toate: dragoste, aşteptare, frustrare, bucurie, ironie, mâhnire, speranţă. În această piesă (ca şi în celelalte pe care le are) autorul a scris, după cum şi mărturiseşte, despre ceea ce trăieşte el, despre locurile pe care le cunoaşte, despre problemele oamenilor pe care îi cunoaşte. Scrie simplu, dar simplitatea scriiturii vine dintr-o cugetare adâncă.
  Sosirea fiului de la Bucureşti acasă, la tata, fără să anunţe, îl uimeşte pe părinte,
  Citeste tot pe Jurnalul
• O secvenţă a lumii româneşti contemporane de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Recenta premieră a “Teatrului de Comedie”, “Acasă la tata”, merită remarcată din mai multe puncte de vedere.
  Textul lui Mimi Brănescu, tânărul dramaturg din ce în ce mai curtat de regizori, a cunoscut mai multe motări în teatru, începând cu cea a lui Alexandru Dabija, de la Teatrul “Act”, continuând cu Teatrul “Jean Bart” din Tulcea. Desigur, nu trebuie uitată nici transpunerea cinematografică a regizorului Andrei Cohn, cu Ioana Flora, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Florin Zamfirescu şi Nataşa Raab, care va avea premiera în România anul acesta.
  Spectacolul “Teatrului de Comedie”, la a cărui premieră a fost prezent şi maestrul Beligan, este regizat de Vlad Massaci şi aliniază la rampă o echipă remarcabilă, începând cu Vlad Zamfirescu şi Marius Florea Vizante, secondaţi cu mai multă sau mai puţină strălucire de Mirela Oprişor, Laura Creţ, Florin Anton, Gheorghe Dănilă şi Mihaela Măcelaru.
  Citeste tot pe Cotidianul
• Acasă la…Vizante de Doina Papp sursa: Revista 22
  Piesa Acasă la tata de Cornel Mimi Brănescu, de curând pe afişul Teatrului de Comedie, a avut premiera absolută la Teatrul ACT. E o piesă neterminată şi spe­ram ca la această reluare să-şi fi dat seama şi autorul, altminteri observator fin al realităţii şi un condei talentat. E deficitară mai ales la capitolul construcţie, mulţumindu-se să înşire tablou după tablou pentru a descrie imaginea unei comunităţi obişnuite de provincie, din zilele noastre, cu toate păcatele vieţii în tranziţia de azi a României. Nu are forţă de generalizare, dar are valoare de reprezentativitate şi un apreciabil simţ al veridicului. S-ar înrudi cu proza despre oamenii de prisos şi propune o tipologie expresivă, sugestivă şi, în general, pitorească. Are şi atmosferă, dar nu are, cum spuneam, structură dramatică, evoluţie a personajelor în acţiune, scene de teatru cu surpriza şi tensiunile de rigoare. Regizorul Vlad Masacci n-a mai explorat asemenea subiecte
  Citeste tot pe Revista 22
• Spectacole "minimaliste" și one man/one woman show de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  În afara concursului de la Atelier s-a jucat si un spectacol al companiei independente locale, Teatrul Ararat, Bigudiuri de Mimi Branescu, in regia lui Claudiu Pintican. Textul savuros al lui Branescu reda universul dezaxat al unei familii de femei “bunica, mama, fiica“ fiecare cu obsesii, frustrari si dorinte proprii. Bunica e cinica, pragmatica si mitomana, mama e timidtraumatizata, suava si visand la un Fat Frumos salvator, iar fiica flirteaza cu omul-sandwich de la bacanie, parand la fel de retardata ca si acela. Țațanile universului domestic al celor trei sunt razna, absurdul si rizibilul le domina actiunile, iar sosirea intimplatoare a postasului duce aproapela un linsaj erotic al acestuia.
  Bigudiuri si-a gasit in conceptia lui Claudiu Pintican o inscenare care a scos in evidenta inflexiunile anapoda ale personajelor, intr-un decor de factura cvasi-expresionista, de casadepozit. Regizorul a rezolvat destul de inspirat nevoia de dinamica scenica si confortul interpretelor prin gesturile obsesiv-compulsive ale acestora. Problema acestui spectacol a fost una singura, insa destul de serioasa: cu exceptia experimentatei Dana Ilie-Bãrbosu, degajata si pregnanta in rolul Bunicii, si a lui Pintican “Postasul“ rezonabil in rol, dar cu o tendinta cÃatre uniformizarea partiturilor de care trebuie sa se fereasca, celelalte doua actrite, Sanda Savolszky si Wanda Farkas au avut deficiente nu atat de joc, cat de vorbire scenica, de la pronuntie neaosista la stridente in rostirea replicilor. Deficiente aparent minore, dar impardonabile in cazul unor actrite profesioniste. Sper ca ambele sa-si gaseasca un regizor care sa le insufle din nou profesionismul firesc al interpretarii.
• Între 5 şi 7 se pun Bigudiuri de Adrian Ţion sursa: Agenda LiterNet
  Micul ecran îşi absoarbe din viaţă ororile, crimele pentru a le revărsa, mai nou, cu o anume ostentaţie păguboasă, şi pe scenă. Cu precădere Ştirile de la ora 5 de pe Pro TV abundă în grozăvii şi oribilităţi de tot felul. Le ştim şi le privim oripilaţi, dezgustaţi de mizeria morală a jalnicelor rebuturi umane din care televiziunea face "vedete". Mă întreb: e necesar ca şi teatrul să se implice în acest proces pentru a-şi afirma conexiunea la prezent? De aceea prima piesă din spectacolul coupe al studioului Euphorion al Naţionalului clujean se intitulează Între 5 şi 7. De aceea eroii ei sunt hidoase arătări de la periferia umanului, contaminaţi de morbul vedetismului de trei lulele, rezultat în urma intensei mediatizări.
  Scenariul lui Emanuel Ciocu porneşte de la o banală întâlnire între doi foşti colegi şi ajunge la "foloasele" pe care aceştia le-ar putea trage din crimă spre a ieşi din anonimat. Vedetismul astfel perceput este o
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Reușită comedie... neagră despre …noi de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Dramaturgii noștrii dobândesc tot felul de premii pentru diverse piese, la diferite concursuri. Au acum și “Teatrul Dramaturgilor Români” înființat de Primărie! Destul de rar se descoperă însă, un dramaturg al cărui nume să se impună în repertoriul teatrelor și firește și la public. Mimi Brănescu, autorul piesei “Și negru și alb și gri” este printre puținele excepții. Fără premii piesele sale au fost și sunt jucate în diverse teatre, s-a remarcat și ca scenarist de mare succes în reușitul serial “Las Fierbinți”, dar de la o vreme părea că s-a retras din activitate. Revine acum la Teatrul Metropolis cu o reușită comedie neagră despre noi și familie, astăzi. Scrisă cu nerv și replică savuroasă, povestea pare aparent simplă, dar spectatorii se pot regăsi în unele personaje.
  Mimi Brănescu ne arată că pot pătrunde în diverse situații de viață dramatice … comicul și satira. Două decese “reunesc” o familie și
  Citeste tot pe Spectator
• Câteva observații pentru o mai bună înțelegere de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  Se întâmplă la Teatrul Metropolis spectacolul „Pentru o mai bună înţelegere”, scris şi regizat de Mimi Brănescu. E cu Rodica Negrea, Ioana Anastasia Anton, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu şi Rolando Matsangos. Ei joacă remarcabil, emoţionant, cu puterea la care ajungi atunci doar când pe scenă se arată ceva adevărat.
  Una dintre premierele Metropolisului pentru această stagiune, Pentru o mai bună înțelegere deja a sedus oamenii din breaslă (Istvan Teglas l-a și trecut pe lista de spectacole care trebuie neapărat văzute în orașul București). Se prefigurează un succes rapid și multiplu – și dinspre lumea teatrului, și dinspre critică, și dinspre public. Cum și de ce?
  Să începem cu Mimi Brănescu, autorul (consacrat ca actor de cinema în noul val al filmului românesc, dar și ca scenarist al serialului de televiziune Las Fierbinți).
  Căci Mimi știe să scrie o piesă de teatru care să fie în același timp și gravă și ușoară,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Pentru o mai bună înțelegere de Florentina Bratfanof sursa: Scena.ro
  Patru personaje încep să le spună oamenilor din public o poveste despre un personaj care nu apare niciodată în spectacol, Nucu. După ceva vreme vine și al cincilea personaj care se alătură acestora în povestea vieții lui Nucu. Toți cinci creează astfel, din fragmente de întâmplări și crize, portretul unui alt personaj, absent, care nu vine niciodată în carne și oase. Cum actorii stau pe scaune, rareori interacționează unii cu alții, personajele arată uneori de parcă ar da declarații unei instanțe mai înalte, alteori parcă sunt la o petrecere în care se adună în bucătărie să vorbească despre altcineva, absent.
  Mimi Brănescu se bazează pe o cercetare atentă a comportamentului uman și definește niște tipologii, în care personajele devin comice, având o trăsătură generală definitorie, dar având grijă să le dea „viață” prin semănarea aproape imperceptibilă altor trăsături mai mici, surprinzătoare pentru trăsătura generală de
  Citeste tot pe Scena.ro
• Cum să înţelegem cât mai bine cine e Nucu şi care a fost drumul lui în viaţă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Cu siguranţă, nici unul dintre cititorii acestei cronici nu a ştiut, înainte de a merge la spectacolul de la Teatrul bucureştean „Metropolis“, cine e Nucu.
  Un tânăr şi, până la un moment dat, plin de succes agent imobiliar. Care vindea la preţuri mai mult decât bune, multe dintre ele dintre acelea la care nu putea aspira nimeni înaintea lui, imobile şi terenuri. Despre Nucu, cu intenţia declarată de a ne oferi o cât mai bună înţelegere asupra personalităţii acestuia, ne vorbeşte piesa scrisă de Mimi Brănescu, pe care tot el o montează.
  Piesa are purtătorii ei de cuvânt. Cei care ne spun câte în lună şi în stele despre Nucu. Aceştia se cheamă Puşa, mama lui Nucu, sora acestuia, Lia, fosta soţie, Carla, Dem, prietenul din copilărie, Roxi, fosta prietenă din liceu, devenită între timp soţia lui Dem. Sigur, povestea începe chiar înainte de a se concentra asupra lui Nucu, atunci când doamna Puşa, mama lui Nucu, femeie simplă,
  Citeste tot pe Adevărul
• Suntem Ultimii? Epopeea familiei disfuncționale de azi de Elena Coman sursa: Yorick
  Uneori viața poate fi așa de simplă. Sau cel puțin așa pare. Asta până te întâlnești cu adevăratul TU pe undeva prin vreun colț de cameră și dai cu ochii de realitatea de care te-ai chinuit atât de mult să fugi. Și se întâmplă cel mai des… în familie. Nouă, românilor, ne place mult să ne uităm peste gard, în curtea vecinului (sau chiar a fratelui) și să arătăm cu degetul ce rău îi merge, ca și când în ograda noastră e plin de curcubee. Pentru o fracțiune de secundă, îți pui problemele pe pauză și aparent te preocupă celălalt. E ca și când ai respira o gură de aer proaspăt și te simți mai ușor. Însă căderea e și mai dureroasă după o astfel de detașare. Cum supraviețuim?
  La Teatrul Metropolis ni se prezintă o variantă teatrală de supraviețuire în cotidian plauzibilă: dăm o petrecere, lăsăm cortina trasă, punem un stroboscop și băgăm o dedicație. Orice fel de prilej ar fi, vesel sau trist, românul e pus pe
  Citeste tot pe Yorick
• „Ultimii” (Teatrul Metropolis): nici cei dintâi, nici cei din urmă, doar ca mai toți de Cristina Enescu sursa: Ziarul Metropolis
  Unul dintre spectacolele propuse de Teatrul Metropolis la care Mimi Brănescu semnează regia (în acest caz şi textul), este Ultimii. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni (a cărui interpretare e inepuizabil de antrenantă şi plină şi ghiduşii), Emanuel Pârvu, Andreea Mateiu şi Conrad Mericoffer.
  „Ultimii” sunt cele patru personaje ale unei intrigi de familie deopotrivă telenovelică și banală, sfâșietoare și comică (precum, de altfel, orice poveste de familie), care se defășoară în curtea casei rurale a lui Ică (Adrian Titieni). El este tatăl celor doi frați, Marcu (Emanuel Pârvu) și Lulu (Conrad Mericoffer), iar acesta din urmă locuiește aici cu soția sa, Luminița (Andreea Mateiu) ca să aibă grijă de tatăl său dar și pentru că are o situație nu prea roză. Vizita lui Marcu de ziua de naștere a tatălui declanșează progresiv o cascadă de interacțiuni rareori tihnite sau simple între cele patru personaje, fiecare aducând-și aportul
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Doar niște oameni de Luciana Antofi sursa: lucianantofi.wordpress.com
  Ultimii. O expediere într-o categorie inferioară în încercarea disperată de a ne considera penultimii. Sau cum să ne ferim de mizerie când ne împiedicăm de preșul familiei și se împrăștie brusc tot gunoiul adunat sub el, la ora la care se spală, în sfârșit, rufele murdare.
  Spectacolul „Ultimii” al lui Mimi Brănescu de la Teatrul Metropolis este o palmă pe obrazul familiei românești, după ce i-au fost arătate cu patru dintre degetele aceleiași mâini toate tarele, pentru a rămâne în final cu arătătorul îndreptat amenințător spre lipsa ei de funcțional. De posibil. De speranță.
  Un spectacol despre fatalitate. Despre neputință și acceptare, morală și indecență, frustrare și reproșuri, grijă și greșeală, salvare și drept la fericire. Despre realitatea de care fugi și cea spre care alergi cu atâta speranță, până îți dai seama că sunt una și aceeași realitate.
  Vulnerabilul, în toate formele lui, venit din sferturile de
  Citeste tot pe lucianantofi.wordpress.com
• Sieranevada ei de viaţă de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Nu cred să existe scriitor român contemporan capabil să descrie satul regăţean mai fidel decât dramaturgul Mimi Brănescu. Şi aici nu e vorba (doar) de Las Fierbinţi. E vorba, mai ales, de Acasă la tata (spectacolul de la Act din 2009 şi filmul din 2015) şi de Ultimii, premieră recentă la Metropolis.
  "Noul realism al satului românesc". Aşa ar trebui să se numească acest curent propus de Brănescu şi în al cărei spirit au lucrat minunat scenografia de la Ultimii Maria Tache, Andreea Beşliu şi Adela Pârvu. O curte, copie-la-hiper-indigo a curţilor de găsit în satele sudiste ale României anului 2019. Un bec atârnând, un colţ de casă acoperit cu o tencuială gri-incert, un gard de fier & plastic (mult plastic), câteva trepte de beton, fâşii verticale de plastic pe post de pseudo-perdea-anti-ţânţari la intrarea în casă, o masă cu muşama de plastic, câteva scaune, oarece pet-uri la doi litri adăpostind vin producţie proprie, ţiglă ondulată,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet

Discutii:

propune tema de discutie