regizor caut piesa

Piese de Mona Bozdog

adauga piesa

Un spectacol pentru 100 de telecomenzi

O mamă singură atât de preocupată de serviciu încât își neglijează fetița, o casnică, a cărei viață înseamnă urmărirea programelor TV, un tânăr racolat pentru a răpi copii care ajung apoi în rețele de trafic internațional – personaje care încearcă să ne ajute să răspundemla întrebări importante: Care este dinamica între public şi televiziune – cine afectează pe cine? Cine conduce? Cine manipulează? Ce e mai important: informaţia sau impactul?

Zero decibeli

Prin cinci poveşti despre felul în care sunt percepuţi surdo-muţii în România, piesa ne arată încă o latură a societății românești care, obişnuită să respingă vulnerabilii, este crispată în faţa a tot ceea ce este altfel. Situațiile prin care trec eroii sunt văzute printr-o dublă perspectivă, iar concluzia rămâne acceași: societatea nu e pregătită pentru o integrare normală a surdomuților.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Mona Bozdog 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Mona Bozdog

• Cronică de teatru: „TV for dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi”, în regia Ioanei Păun de Nicoleta Munteanu sursa: Iașul universitar
  Viața așa cum e: o familie monoparentală – mama, angajată la o companie multinațională, împărțindu-și riguros existența între îndatoririle interminabile de la serviciu – care se prelungesc și după ce programul de lucru a luat sfârșit, un laptop care devine obiectul în jurul căruia existența ei ajunge să graviteze, o fetiță aflată în primii ani de școală, încercând, exasperată, să atragă atenția celei care consideră că orele de germană, cursurile de tenis și jucăriile promise pot suplini lipsa de timp (nu și de afecțiune, dar, la ce bun, de vreme ce afecțiunea este fragmentată și deviată și chiar grija împinge la cuvinte care rănesc și nasc tragedii?); o casnică, a cărei viață înseamnă urmărirea programelor tv până acolo încât dorința de a apărea în fața camerelor de luat vederi anulează orice umanitate, orice responsabilitate, ștergând granița dintre ceea ce este și ceea ce trebuie spus pentru a putea astfel
  Citeste tot pe Iașul universitar
• „TV for Dummies”. TV for Us? de Gina Popa sursa: Evenimentul
  Şi-am fost la teatru şi mi-au dat telecomandă, la intrare! N-am folosit-o chiar ca să aleg la ce mă uit, ci să bifez ce aş vrea să văd. Ceea ce nu a fost chiar totuna. Oricum, am avut impresia că există un mic trucaj, în sensul că până la urmă realizatorii TV for Dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi ne-au dus tot unde au vrut ei. Exact ca în televiziune. De experimentul pe (tele)spectator, pornind de la un text scris de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov, au fost preocupaţi regizoarea Ioana Păun, scenografa Maria Pitea, Andrei Cozlac şi Iustin Şurpănelu – cei din urmă asumându-şi partea de video şi graphic design.
  Prima etapă a jocului a fost de fapt o probă de telecomandă – actorul Florin Caracala, în rolul „povestitorului”, ne-a „apostrofat” pe numere (fiecare telecomandă avea un număr), pentru că unii dintre noi n-am apăsat (bine) pe butoane, ceea ce ne scotea din joc şi ne introducea într-o inconfortabilă marjă de eroare.
  Citeste tot pe Evenimentul
• Cronica de spectacol. \"Tv for Dummies\" de Calin Ciobotari sursa: Flacăra Iașului
  Recentul spectacol de la Sala Uzina a Teatrului National \"Vasile Alecsandri\", \"Tv for Dummies\", subintitulat \"un spectacol pentru 100 de telecomenzi\", porneste de la un text (semnat de Mona Bozdog si Mihaela Michailov) ce se inscrie in asa numita \"noua dramaturgie\".
  O dramaturgie care, fara a se plasa in zona „post-dramaticului\" (asa cum este termenul acesta definit si pus in discutie de Hans-Thies Lehmann), renunta la marile teme in favoarea celor de maxim interes pentru prezent. Desigur, ideea de „nou\" este discutabila, noutatea fiind valabila mai degraba pentru spatiul teatral romanesc, unde autoritatea traditiei si lipsa unor conexiuni programatice cu trendurile teatrale din vest au facut ca abia in ultimii ani genuri precum teatrul comunitar, teatrul interactiv, or cel rezultat din interdisciplinaritati artistice sa capete contur. Scris de tineri dramaturgi, montat de tineri regizori, secondati cum altfel decat de tineri scenografi, jucat cu prioritate de tineri
  Citeste tot pe Flacăra Iașului
• “TV for Dummies – un spectacol pentru 100 de comenzi “ – Teatrul Național “Vasile Alecsandri” Iași de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Este unul din cele patru spectacole selectate în cadrul secțiunii “TEATRUL DE MÂINE”. Tematica de actualitate propusă putea fi de mare interes, dar textul realizat de Mona Bozdog și Mihaela Michailov părea un reportaj școlărește conceput, cu o minimă documentare. Spectacolul se derula pe trei tronsoane, care mai de care mai stângaci construit dramatic și teatral.Regia : Ioana Păun. Primul ar fi fost cel concret al prezentării în trei spații de joc ( într'o scenografia școlărește desenată de Maria Pitea), în care locuiau vecinii dintr-un bloc. În centru, era o mamă (Haruna Condurache), o femeie activă, bănuim om de afaceri și fiica ei minoră, isteață (Karina Pop) care fuge de acasă și iscă un așa zis conflict. Vine o reporteriță (Ioana Lefter) , fușneață, de la o televiziune să se informeze despre caz de la vecini și firește, de la mamă. O vecină (Petronela Grigorescu) este o cață obsedată să fie luată în seamă și să apară pe
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Cronica de teatru: Manechinele. Un cerc vicios de Doru Mareș sursa: România Liberă
  Este foarte bine că Alice Georgescu a optat pentru prezenţa în Festivalul Naţional de Teatru a unor spectacole precum „TV for dummies", şi încă pe una dintre scenele Teatrului Naţional. Fiindcă, dincolo de tonul grav al clasicilor (dramaturgi) şi de viziunea simfonică a aceloraşi (regizori), forţând dinspre undergound către instituţia publică (şi încununarea ei oficială şi oficioasă care este „teatrul naţional" - brrr!, vorba unui puşti simpatic din nişte uitate cărţi pentru copii), plecând, pesemne, de pe la Victor Ion Popa şi mai de mult, cam de când lumea (ca toate invenţiile noastre ultra-hiper-nou-nouţe), există şi enervarea cu scântei a tinerei generaţii faţă de realitatea unei lumi care nu e deloc ca-n basmele cu îngeraşi şi cu cocoşul roşu (lasă că ultimul sună teribil de psihanalizabil...).
  În consecinţă, Teatrul Naţional din Iaşi (fără „brrr!", ca să zic aşa) a agreat ideea unui spectacol multimedia propus de un
  Citeste tot pe România Liberă
• La teatru, cu telecomanda de Matei Martin sursa: Dilema veche
  Imaginea televizuală e-n tot şi-n toate, pe ecranul computerului, în frigider, în maşina de spălat şi (culmea!) chiar şi-n televizor. Trăim în lumea ecranului global (vorba lui Gilles Lipovetsky), trăim într-o ecranocraţie! Două dintre piesele prezentate în secţiunea „Teatrul de mîine“ din cadrul acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru sînt inspirate de spectacolul cotidian oferit de micul ecran: TV for dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi (de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov; regia: Ioana Păun) şi Purificare (de Peter Zelenka; regia: Alexandru Mîzgăreanu). În primul, spectatorii sînt luaţi de cobai într-un experiment în care (li) se măsoară gradul de empatie, reacţia la stimuli emoţionali, capacitatea de judecată în condiţii de stres, interacţiunea socială etc. prin intermediul unui chestionar interactiv la care răspund printr-o simplă apăsare de buton. În cel de-al doilea, spectatorilor li se propune să asiste la o
  Citeste tot pe Dilema veche
• Dramaturgia conjuncturalului de Oltița Cîntec sursa: Suplimentul de cultură
  Telecomanda ne-a patruns in destine in urma cu citeva decenii, nu prea multe, ni s-a lipit de mina si ne afecteaza ritmul vietii. Ea si televizorul, un “prieten” de data mai veche, care ne tine la domiciliu, ne face sa nu mai avem nevoie de prieteni reali, ne manipuleaza. Nu pe toti in aceeasi masura. Dintr-o sursa de informare si de divertisment, cum ar trebui sa fie, bagaretul televizor a devenit unul dintre drogurile legale. Alaturi de bani, stiri de senzatie, rating.
  Cam despre asta incearca sa vorbeasca TV for dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi realizat la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de un grup de tineri practicanti ai noilor forme de dramaturgie si de reprezentatie teatrala (text: Mona Bozdog si Mihaela Michailov, regia Ioana Paun, scenografia Maria Pitea, videodesign/VJ Andrei Cozlac, Graphic design/VJ Iustin Surpanelu). Realitatea imediata, conjunctura care amprenteaza comunitatea, interventia si nu doar contemplarea, arta implicata,
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• ''Zero decibeli'' - O experienţă sonoră de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Un spectacol despre surdo-muţi. O interesantă experienţă auditivă. Un spectacol despre cei care au fost învăţaţi că nu au cum să trăiască o viaţă ca a celorlalţi, a „normalilor", dar în care „normalii" au ocazia să audă ceea ce aude un surdo-mut. Cam aşa s-ar putea descrie pe scurt cel mai recent spectacol al Teatrului Foarte Mic, „Zero decibeli".
  Cum procedează un surdo-mut atunci când se trezeşte cu un hoţ casă? Cum reuşeşte să sune la 112 şi cum se înţelege apoi cu poliţiştii? Ce faci dacă eşti surdo-mut, student la Arte, unde există un examen obligatoriu la muzică? Cum şi de ce am ajuns să-i cunoaştem pe surdo-muţi doar ca vânzători de prostioare prin trenuri şi prin baruri. Câteva posibile răspunsuri în „Zero decibeli", noul spectacol al Teatrului Foarte Mic.
  La urma urmelor, cum e să te naşti surdo-mut în România? Ne spun realizatorii spectacolului:„Poţi merge la şcoala specială, unde înveţi limbajul semnelor
  Citeste tot pe România Liberă
• Zgomotul tăcerii de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Era ceva ciudat la ei. I-am văzut pe marginea peronului, aproape de şine. Un grup de patru tineri, o fată şi trei băieţi care gesticulau amplu. Mi-a atras atenţia faptul că se postaseră acolo, în buza gării, exact cînd speakerul anunţa că săgeata albastră urmează să intre în staţie “la linia unu” (sic). Au dispărut din raza mea vizuală, dar peste cîteva minute o văd din nou pe fată, făcînd triumfătoare cu o mînă băieţilor, în timp ce cu cealaltă ţinea strîns la piept cîteva cutii de bere. Zîmbetul i se lăţise pe toată faţa, iar băieţii i-au răspuns la fel. Abia atunci mi-am dat seama care era ciudăţenia. Deşi manifestările lor erau zgomotoase, nu se auzea nici un sunet. Erau surdomuţi.
  Cu spectacolul Zero decibeli, regizoarea Ioana Păun pătrunde în lumea tăcută a celor ce nu aud prin cinci poveşti cu dublă perspectivă. Linişte de o parte, prejudecată şi intoleranţă de partea cealaltă. Societatea românească este
  Citeste tot pe Dilema veche

Discutii:

propune tema de discutie