regizor caut piesa

Piese de N.V. Gogol

adauga piesa

Ferdinand al VIII-lea Regele Spaniei

Însemnările unui nebun

Un om înnebunește treptat, fapt constatat din însemnările lui zilnice. Haosul instalat în mintea sa este concretizat în poveștile și visurile sale descrise în jurnal.

Jucătorii de cărţi

Un jucător de cărți, un escroc împătimit și abil, întâlnește alți jucători pe care îi crede niște naivi și vrea să îi înșele la cărți. În realitate aceștia sunt niște cartofori versați care se prefac a fi ageamii și în final, cel păcălit va fi chiar el.

Mantaua

Nasul

Suflete moarte

Un escroc abil pune la cale o afacere profitabilă: cumpără foarte ieftin de la diferiți moșieri dreptul de proprietate asupra unor iobagi morți, după care îi revinde Statului care, sufocat de birocrație, este ușor de păcălit.

Căsătoria (Zhenitba)

Podkoliosin e un bărbat moale care visează să se căsătorească dar, din comoditate, nu face nimic concret în acest sens. Apelează la o pețitoare care este îndepărtată de un prieten binevoitor ce fusese nemulțumit de serviciile acesteia. Dă greș însă în acest aranjament, căci Podkoliosin nu reușește să se însoare, fugind înainte de nuntă.

Ревизор (Revizorul)

Un orășel de provincie așteaptă un control din capitală și, în acest context, sosește aici un escroc scăpătat care este confundat cu inspectorul. Autoritățile îl lingușesc, îl mituiesc, se umilesc în fața lui, iar el se complace încântat în această situație, dar va pleca din oraș înainte ca escrocheria să fie descoperită.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie N.V. Gogol 

editeaza

• 1
• 2
• 3

Cronici ale spectacolelor dupa texte de N.V. Gogol

• Cât e artă, cât e kitsch? Lume, lume, ia de-aici! de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Teatrul Naţional din Timişoara a redeschis Sala 2, celebrul manej imperial care s-a transformat pentru prima dată în teatru o dată cu montarea lui Radu Afrim, „Boala familiei M”. Renovată şi modernizată, sala a rămas acelaşi spaţiu generos în care scenografii îşi pot face liniştiţi de cap. Şi cum în teatru mai totul se sărbătoreşte prin muncă, panglica Sălii 2 a fost tăiată cu o nouă premieră:”Revizorul” de Gogol în viziunea regizorală a lui Petru Vutcărău.
  Acesta reuşeşeşte să scoată la iveală, ca un arheolog, (asistat de scenografa Stela Verebceanu), săpând prin noroaie, o întreagă aşezare umană. Înotând prin glod, traversând încolo şi-ncoace poduri şi podeţe, cetăţenii micului orăşel dintr-o gubernie îndepărtată supravieţuiesc vremii şi vremurilor cum pot, dând şi luând şpăgi, cumpărând bunăvoinţa mai marilor zilei prin slugărnicie, linguşeală şi câteva ruble. Spectacolul începe cu o întâlnire de
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Sărbători prelungite. La Timişoara de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Într-o mişcare absolut firească, fie şi acoperind cu noi bucurii inevitabile nostalgii, peisajul teatral românesc marchează periodic vîrfuri de potenţial şi neplăcute căderi. În context, de fiecare dată un model pilot, ca să zic aşa, marchează cîteva stagiuni, motivat printr-o fericită potrivire de context administrativ (local, în primul rînd), managerial şi de trupă. În ultima vreme, pare că locul pe podium este ocupat de Teatrul Naţional din Timişoara, iar etapa este de evidentă augmentare.
  Sala Doi – un edificiu care ţine de miracol
  Pînă una-alta, în aşteptarea Festivalului Dramaturgiei Româneşti, mutat în aprilie, începînd din acest an, echipa managerială condusă de regizoarea Ada Lupu a mai inaugurat un spaţiu de joc: Sala Doi. Dacă titulatura, sînt nevoit să o repet, mi se pare înfiorătoare (a fost odată ca niciodată un Cabinet… şi, în definitiv, nici lipsa newyorkezo-sulineană de imaginaţie întru botezarea străzilor
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Revizorul de la Cluj sau mascarada eternilor corupţi de Adrian Țion sursa: Agenda LiterNet
  Hlestakov a ajuns aici, pe malul Someşului Mic, pentru întâia oară în 1920, în a doua stagiune după înfiinţarea teatrului clujean. Acum a urcat pe scenă pentru a ne spune că multe schimbări nu prea au avut loc de atunci încoace în această parte a Europei şi nici de la data premierei absolute din 1836 la Petersburg. Corupţia în administraţie şi politică a rămas cam aceeaşi, indiferent de spaţiu şi timp. Doar mijloacele s-au perfecţionat. E suficient să privim personajele burduhănoase de pe scenă, din suita primarului Anton Antonovici, din spectacolul clujean al Monei Marian-Chirilă, ca să recunoaştem în ele pe marii baroni locali de azi, îmbuibaţi, cu ceafa slăninoasă, înghesuiţi la ciolan şi preocupaţi exclusiv de muşamalizarea devalizărilor. Gogol a luat-o peste nas la scurt timp după premieră, când oligarhii de atunci s-au recunoscut în personajele piesei, reproşându-i că demersul său artistic este o ofensă adusă regimului ţarist.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• O Căsătorie de pomină la Bulandra de Iulia Popovici sursa: Ziua
  După ce în 2001 a făcut furori în lumea teatrală bucureşteană cu montarea sa cu Unchiul Vanea de Cehov, regizorul Yuri Kordonski s-a întors anul acesta pentru a pune-n scenă, la acelaşi Teatru Bulandra şi cu aproape aceeaşi trupă, spectacolul Căsătoria, de N.V. Gogol.
  Agafia Tihonovna (o, ca de obicei, excelentă Andreea Bibiri) e fată de măritat, o "belicatesă", cum spune peţitoarea Fiokla (Mariana Mihuţ, de-a dreptul senzaţională), cu zestre bună - casă de piatră cu două "metaje", acareturi şi tot ce trebuie, un tată mort şi o mătuşă (Irina Petrescu, subtilă, reţinută, elegantă) căreia nu-i plac nobilii. Cinci peţitori îi găseşte Fiokla, tot unul şi unul: locotenentul de marină în rezervă Jevakin (Victor Rebengiuc, într-un rol filigranat), cu o "chelioară mică, din cauza frigurilor galbene", şeful de departament cu nume ingrat – Ivan Pavlovici Omletă (Doru Ana, răbufnind de energie), un alt ofiţer în rezervă,
  Citeste tot pe Ziua
• Misiune îndeplinită: mariaj a la russe cu interpreţi autohtoni - Căsătoria de Oana Găină sursa: Agenda LiterNet
  Moto: Thesaure de la Langue Francaise
  (secolele XIX-XX) propune spre analiză o selecţie
  de cuvinte din opera lui Balzac, pentru a ne face
  idee despre ce înseamnă un contract de
  căsătorie. Exemple: achiziţie, aranjament,
  concesie, circumstanţă, dotă.
  Secolul XIX, Rusia lui Gogol: o tânără petersburgheză, trecută de vârsta bunului simţ social dar încă suficient de ludică, iniţiază o escapadă cu scop determinat: ACHIZIŢIA unui bărbat. Tovarăş. Soţ. Punct ochit. Până la "lovit" nu mai e decât un pas. Îl face timp de 3 ore, în compania a 2 sfătuitoare bine intenţionate şi corecte, a unei teribile peţitoare, a 5 pretendenţi aleşi pe sprânceană şi... a 2 personaje adiacente. Nume de cod: Căsătoria. Purtător la scenă: Yuri Kordonski. Complici: Mihai Mădescu (decoruri) şi Maria Miu (costume).
  Păţania începe în reşedinţa venerabilului funcţionar Podkolesin, aproape şef de departament, pradă unui moment de spleen rusesc
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Căsătoria de Gogol la Bulandra de Ion Parhon sursa: România Liberă
  Sîmbătă şi duminică, la Bulandra, s-a deschis stagiunea cu un spectacol excepţional, realizat de o cunoştinţă mai veche a spectatorilor acestui teatru, regizorul rus, actualmente profesor în Statele Unite ale Americii, Iurii Kordonski. Căsătoria lui Gogol este o piesă care pare inactuală astăzi, la peste 150 de ani de la scrierea sa. Totuşi, acest regizor cu imaginaţie şi gîndire trează, împreună cu legendara trupă a nu mai puţin legendarului teatru românesc de prim-rang european, a reuşit să realizeze un spectacol substanţial şi care ţine, tot trează, şi atenţia publicului pe parcursul celor trei ore cît durează. Modul în care a pus în scenă, cu totul altfel decît o făcuse cu Unchiul Vanea acum doi ani şi ceva, surprinde şi încîntă. Personajele sunt lucrate ca individualităţi, ajungîndu-se pînă la caracterizarea fiecărui pretendent la căsătorie printr-un instrument muzical, la care acesta îşi cîntă iubirea pentru fata - zice-se
  Citeste tot pe România Liberă
• Bomba este... Căsătoria de Ion Parhon sursa: România Liberă
  Piesa de rezistenţă a actualei stagiuni a Teatrului Bulandra este Căsătoria lui Gogol. Regizor, nimeni altul decît rusul Iuri Kordonski, cel care în urmă cu doi ani a pus în scenă o altă piesă din repertoriul clasic rus, Unchiul Vanea. De altfel, această piesă se joacă şi acum cu mult succes. La conferinţa de presă la care au participat regizorul, directorul teatrului, Alexandru Darie, precum şi trupa care interpretează Căsătoria, toţi cei prezenţi au pus accent pe ideea teatrului de repertoriu. Ceea ce realizează Bulandra, au arătat ei, nu vrea să intre într-un registru perisabil, fiindcă teatrul nu este o gară. Piesa Căsătoria, amestec de tragism şi grotesc, este un bun prilej pentru actori de a-şi reîmprospăta performanţa din Unchiul Vanea, cele două piese putînd să se oglindească una în cealaltă.
  Alte piese din această stagiune din repertoriul teatrului sunt Oblomov, Anatomie. Titus. Căderea Romei, De pretore, Cafeneaua.
  Citeste tot pe România Liberă
• Arta actorului de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Faima este - nu numai in teatru, dar aici, parca, mai cu seama - lucrul dracului. Vine greu si pleaca usor si, pe deasupra, creeaza obligatii. Ai facut o data un spectacol (un rol, un decor etc.) bun si frumos, in urma caruia ai devenit celebru - sau, ma rog, foarte cunoscut -, lumea vrea sa faci mereu spectacole (roluri, decoruri etc.) bune si frumoase, in urma carora nu devii "mai" celebru, ci abia-abia reusesti sa-ti consolidezi renumele. In schimb, cum faci un spectacol (un rol, un decor etc.) doar bunicel si dragut, gloria si incepe sa palpaie a stingere.
  Cu atat mai mult cu cat la mijloc este un artist care nu lucreaza in chip constant in teatrul romanesc, ci vine pe aici numai din cand in cand. Persoana in chestiune este regizorul rus din Statele Unite Yuriy Kordonskiy, aflat pentru a doua oara la Bucuresti, unde a pus in scena, la Teatrul "Bulandra", Casatoria de Gogol. (Paranteza: nu stiu daca omul insusi ori angajatii teatrului au gasit de cuviinta sa-l boteze "pe
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Cvintet de bărbaţi pentru o fată bătrînă şi tare nehotărîtă de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Astă vară, într-o seară caniculară plină de stele, am văzut la Bulandra “Căsătoria” de Nikolai Gogol, în regia lui Yuriy Kordonskiy. Acelaşi regizor rus care a pus şi “Unchiul Vanea”, tot aici, acum doi ani. La “Căsătoria” am rîs cu lacrimi, m-am bucurat pentru plăcerea formidabilă a actorilor de a juca spumos şi, în acelaşi timp, incredibil de riguros. Am văzut cu ochii mei, iarăşi, miracolul coexistenţei unui regizor cu o trupă într-un interval binecuvîntat. Am simţit cum legătura aceasta, între Yuriy Kordonskiy şi cei cîţiva actori ai Teatrului Bulandra aflaţi în distribuţie, este definitivă. Am simţit că ea are dimensiuni de o mare profunzime, dar, mai ales, că este umană şi tandră. Chestiunea asta ne iese tot mai rar în teatru. Ca şi în viaţă. Şi atunci cînd se întîmplă, pare mai degrabă o excepţie. M-a impresionat, şi vreau să o spun de la început, încă mai mult decît în “Unchiul Vanea”,
  Citeste tot pe România literară
• Întâlnire cu teatrul adevărat de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Compozitorul Anatol Vieru nota undeva cu îndreptăţire că „elogiile nu pot întemeia o valoare, ele pot doar recunoaşte şi consfinţi”. În felul în care au depus mărturie despre Unchiul Vanea, admirabil spectacol regizat de rusul Yuriy Kordonskiy la Teatrul „L.S. Bulandra”, cronicile au recunoscut şi consfinţit valoarea unei montări fundamentate şi coborâte din tradiţie dar a cărei miză a fost stimularea emoţiilor omului modern.
  Prezentat şi premiat în 2001 la Palermo, cu prilejul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene, invitat în 2002 în Mexic, la Festivalul Cervantino, jucat la două stagiuni de la premieră cu săli pline, Unchiul Vanea a însemnat un moment important în procesul de revitalizare pe care dă semne că îl trăieşte în ultima vreme teatrul românesc. Nu doar criticii şi spectatorii obişnuiţi au fost fermecaţi de felul în care gândeşte şi face teatru Yuriy Kordonskiy. Neîmblânzita şi neîmbătrânita trupă a Teatrului
  Citeste tot pe Revista Familia
• Un festival de teatru, un act de iubire ce se simte de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Un mare spectacol românesc, cu actori de primă mărime, a fost prezentat luni seara la Festivalul de Teatru de la Caracal: ”Căsătoria” de Gogol, în regia lui Yuri Kordonsky. Această producţie de la ”Bulandra” a inspirat sentimente de veneraţie pentru artiştii din distribuţie, care au jucat cum ştiu ei mai bine, până la sacrificiu, aşa cum o fac întotdeauna în numele artei.
  Pe scena Teatrului ”Ştefan Iordache”, ei păreau mai motivaţi să transmită starea personajelor interpretate publicului, atât de doritor de a vedea aici creaţii frumoase. Poate şi pentru faptul că erau, într-un fel, vegheaţi de spiritul marelui Ciulei, invocat la această a doua ediţie a festivalului, dedicată memoriei inegalabilului creator. De pe fotografii şi panouri instalate în holul de la etaj al superbei clădiri, care are peste o sută de ani, privirea fermă, pătrunzătoare a maestrului Liviu Ciulei e ca un îndemn la continuitate, spre a menţine proaspăt suflul
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Căsătoria te împinge în față de Oana Cristea-Grigorescu sursa: Observator cultural
  Teatrul Național Tîrgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu“ a prezentat, spre finalul lunii noiembrie, două premiere și două spectacole-lectură, o microstagiune cu care noua conducere a teatrului își lansează proiectul managerial.
  Căsătoria te împinge în față. E una dintre posibilele concluzii ale microstagiunii Teatrului National Tîrgu-Mureș. Readucerea publicului în sălile de teatru e miza concretă a noii conduceri, iar orientarea repertoriului spre dramaturgia clasică, la Sala Mare, și dramaturgia contemporană, la Sala Studio, e completată de propunerea spectacolelor-lectură cu public, care testează texte de scenă din dramaturgia nouă, posibile spectacole, prezentate și discutate cu publicul bitrimestrial, în programul Clubului de Dramaturgie.
  Căsătoria de Gogol, un text clasic, în lectura contemporană a tînărului regizor rus Tufan Imamutdinov, pune accentul pe problematica existențială a piesei, fără să umbrească în vreun fel
  Citeste tot pe Observator cultural
• Joaca de-a mariajul de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Text şi context. Cunoscut îndeobşte pentru Revizorul sau pentru proza sa scurtă, Nikolai Vasilievici Gogol, cel înzestrat cu un deosebit talent de a-i face pe ceilalţi să râdă cu poftă, nu se dezminte nici cu textul pe care se pare că l-ar fi citit cu voce tare în faţa prietenilor săi, în anul 1835, şi care text a avut şi o variantă anterioară, de lucru, intitulată Peţitorii. La lectura pomenită el era deja intitulat Căsătoria şi i-a dat ocazia "piticului misterios", cum i se mai spunea dramaturgului, să îşi etaleze calităţile actoriceşti cu atât de multă nonşalanţă şi poftă de joc, încât auditoriul a rămas convins că nici o variantă ulterioară de scenă a respectivului text nu a reuşit să îl egaleze, mai ales în felul în care îşi rotea ochii citind dialogul dintre Podkolesin şi Agafia Tihonovna şi în maniera în care accentua şi interpreta tăcerile. Se pare, de asemenea, că imediat după ce a început să lucreze la Căsătoria,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Gogol à la „Sex and the City” de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Într-un birou ultramodern de companie multinaţională, un bărbat îmbrăcat în costum, sigur pe el, stă la lumina discretă a unei lămpi şi emite cugetări despre căsătorie. Un început à la „Totul despre sex” în variantă masculină… Greu de imaginat că într-un asemenea spaţiu cuvintele cu pricina îi aparţin lui Gogol.
  „Căsătoria”, în varianta scenică a regizorului Tufan Imamutdinov, de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, este o poveste transbordată în lumea noastră, în decoruri familiare, de început de secol 21, în costume familiare, pe ideea „toate-s vechi şi nouă toate”. Operaţiune plină de riscuri, ca o operaţie pe cord, când e vorba de un text clasic important. Povestea Agafiei Tihonovna, care-şi caută soţ, şi a lui Ivan Kuzmici, căruia ceilalţi îi caută soţie, este decodată într-o lectură interesantă, parţial adaptată la lumea contemporană, parţial ancorată în realităţile unei epoci de acum mai bine de o
  Citeste tot pe Yorick
• Premiere târgumureșene de Mircea Morariu sursa: Revista Familia -pg.118
  La Sala Mare, un foarte tânăr regizor pe nume Tufan Imamtudinov, un la fel de tânăr scenograf pe nume Timofey Ryabushinskiy, care semnează decorurile (am văzut că sunt tineri la aplauzele de la final) și creatoarea de costume Anastasia Bugaeva (despre care nu știu să spun dacă e sau nu tânără fiindcă nu și-a făcut apariția la aceleași aplauze), tustrei din spațiul exsovietic (de unde anume iarăși nu pot să precizez în absența informațiilor pe care firesc ar fi fost să le furnizeze caietul-program absent la premieră din motive ce mi-au rămas obscure) au fost invitați să monteze celebra comedie bufă Căsătoria de N.V. Gogol. Tânărul director de scenă a socotit piesa un elastic de mare fiabilitate așa încât a tras de el cât a putut, l-a violat și l-a violentat deformându-l excesiv de vârtos și nemilos. Rezultatul a fost că pe măsură ce spectacolul a înaintat, relația lui cu scrierea marelui clasic rus a devenit din ce în ce mai precară
  Citeste tot pe Revista Familia -pg.118
• Un spectacol fantast de Horațiu Mălăele de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Eveniment la Comedie, saptamana trecuta: premiera cu piesa "Revizorul" de Gogol, in regia lui Horatiu Malaele, scenografia Lia Mantoc. Spectacolul fusese anuntat cu surle si trambite ca fiind jucat de Stefan Banica jr. Intr-adevar, el il joca pe Hlestakov. Dar e departe de a fi un remarcabil Hlestakov, asta daca ne gandim numai la acelasi personaj creat de Sorin Leoveanu, acum cativa ani, la Craiova.
  Nu contest, e un tanar cu vino-ncoa' pentru domnisoarele de azi, doar ca Hlestakov a fost cam sters. In schimb, George Mihaita, in rolul primarului, atinge un varf al carierei sale de actor comic. Notabilitatile orasului sunt concepute ca niste roboti, care se supun comenzilor primarului, mai intai, apoi celor ale lui Hlestakov, presupusul revizor. Anuntul pe care primarul il face notabililor, ca va veni un inalt functionar de la St. Petersburg, ar fi fost foarte de efect acum 20 de ani, George Mihaita intonand precum Ceausescu in unele momente ale sale. Dar e tare si astazi,
  Citeste tot pe România Liberă
• O bucurie! de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Dupa aproape doi ani de la premiera este o adevarata bucurie sa revezi spectacolul "Revizorul" in regia lui Horatiu Malaele, unde il poti intalni acum si pe actorul Horatiu Malaele, in rolul lui Hlestacov. Spectacolul s-a pastrat intact de-a lungul timpului sub aspectul reusitei artistice, dar a mai castigat, prin venirea regizorului in scena, un plus in perfectiunea sa.
  Ramane unul din spectacolele de marca din peisajul teatral bucurestean "Revizorul" la Teatrul de Comedie. La reprezentatiile sale se solicita intotdeauna "un bilet in plus", pentru ca a reusit sa cucereasca toate categoriile de spectatori. E drept, unii "specialisti" in ale teatrului nu l-au considerat demn de distinctiile UNITER. A colindat insa lumea, iar la prestigiosul Festival International Fringe de la Edinburgh, publicatii importante precum "The Times" sau "The Independent" l-au elogiat.
  Regizorul Horatiu Malaele a propus o viziune regizorala impresionanta, a scos la iveala filonul tragic al scrierii lui
  Citeste tot pe România Liberă
• Rasul greu de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Daca repertoriul unui teatru "normal" este, indeobste, greu de alcatuit, pentru ca rareori se intampla sa ai distributia ideala pentru piesa pe care doresti sa o montezi si, in general, daca ai distributia, nu gasesti regizorul, daca ai si actorii si regizorul, se strica orga de lumini, iar daca nimic de felul acesta nu se intampla si totul pare sa mearga struna, atunci ia foc teatrul (Doamne fereste!), ei bine, in cazul unei scene profilate, prin denumire, pe un anume gen de literatura toate necazurile enumerate sporesc proportional.
  Imaginati-va cat trebuie sa-si bata capul, de pilda, directorul unui teatru care se numeste "de Comedie". Sigur ca, in sens larg, tot ce se petrece sub cer are o doza de umor - fie si negru - si ca, in perspectiva filosofica, pana si cele mai tragice incidente din viata omului - inclusiv moartea - contin macar un element de care, la rigoare, se poate rade; numai ca, atunci cand rasfoieste (metaforic vorbind) registrul de venituri si cheltuieli al
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• „The Independent“ notează cu patru stele din cinci singurul spectacol românesc j de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Cel mai greu e ca artiştii români să găsească mijloacele de a ajunge la Festivalul Fringe de la Edinburgh, fiindcă după aceea aprecierile sunt ca şi asigurate.
  Deşi e extrem de greu să te vezi într-o mare de oferte de teatru, în care comedia e la ea acasă, asigurând peste 50 la sută din spectacolele programate, spectacolul Teatrului de Comedie a reuşit să se facă remarcat.
  În numărul său de joi prestigiosul cotidian „The Independent“ publică o cronică a spectacolului cu titlul „Satire passes the inspection“ (Satira face faţă inspecţiei) aluzie la titlul englezesc al spectacolului, The Government Inspector.
  Piesa lui Gogol, apreciază criticul Lynne Walker, este excelent pusă într-o lumină grotească de regizorul Horaţiu Mălăele care conduce spectacolul cu mare abilitate. Montarea „stoarce fiecare picătură de inventivitate din explorarea grotească şi absurdă pe care Gogol o face în privinţa naturii umane“.
  Cronica apreciază
  Citeste tot pe Gândul
• Revizorul, spectacol de patru stele la Edinburgh de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Jumatate dintre oamenii pe care îi vezi pe străzile din Edinburgh zilele acestea poartă la gât ecusoane. Sunt fie organizatori, fie participanţi la unul dintre multele festivaluri aflate în plină desfăşurare în acelaşi timp – Festivalul internaţional de teatru, Festivalul Fringe (teatru experimental), Festivalul de film, Festivalul de carte, Festivalul fanfarelor militare etc. Cealaltă jumătate sunt turişti şi, deci, potenţiali spectatori pe care toată lumea şi-i dispută.
  Una dintre metodele de a-ţi câştiga publicul este notarea spectacolelor cu stele, un sistem care nu dă greş când e vorba să promovezi un spectacol. Desigur, cu cât mai multe cronici bune apar, cu atât succesul de casă e mai sigur, dar mulţi sunt cei care nu se obosesc să mai citească frazele decupate din articole, ci se mulţumesc să numere stelele pe care criticii le-au dat. Revizorul, primul spectacol prezentat de o mare companie românească (Teatrul de comedie din Bucureşti),
  Citeste tot pe Gândul
• "Revizorul" marca Malaele de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Sa pui in scena si sa joci o comedie e cel mai greu, spun, nu degeaba, profesionistii teatrului. La noi, regizorii buni se numara pe degetele de la doua maini, dar, daca incerci sa faci o lista cu aceia priceputi la comedie, te vei opri dupa doua-trei nume. Poate nu e o intamplare ca un actor, pe numele lui Horatiu Malaele, se dovedeste cel mai priceput "constructor" de comedie. Mai intai a jucat, acum pune in scena comedie, fiindca stie dinauntru cum se face. Marca Malaele este inconfundabila pe scena, fie ca e vorba despre un spectacol in care actorul joaca el insusi, fie ca este o productie avand doar semnatura lui. E ca si cum Malaele ar fi descoperit o cheie magica, buna sa deschida un cufar cu "solutii" pentru mizanscene comice. Marea lui atentie pentru actori, carora li se creeaza cu grija prilejul "iesirii la rampa", viziunea pe care o are asupra intregii demonstratii scenice, capacitatea de a gestiona efectele comice sunt calitati care se regasesc si in Revizorul de Gogol,
  Citeste tot pe Gândul
• Labardan şi la mai mare! de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  "Revizorul" este mult mai mult decât o comedie clasică, este un text cu o istorie de invidiat. Încă de la premiera rusească a fost interzis de cenzura ţaristă, fiind considerat subversiv. Ce-i drept, a fost excelent primit de public. În România, cea mai celebră variantă regizorală rămâne cea care s-a jucat şi cel mai puţin, respectiv montarea lui Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra, spectacol interzis de cenzura comunistă.
  Varianta de acum de la Teatrul de Comedie este impecabil din punct de vedere regizoral. Horaţiu Mălăele are un cult pentru comicul de situaţie şi pentru cel de caracter. Aşa că, fiecare personaj în parte are propria poveste, propriile ticuri, gaguri, apucături. Dincolo de marea lume - mediocră, hulpavă, măcinată de frică şi dorinţa de înnavuţire - în care se învârt toţi, există un cadru al fiecărui caracter, o mască şi o atitudine unice. Toate acestea se vădesc mai ales în discuţia pe care fiecare o are cu Hlestakov în
  Citeste tot pe Port.ro
• Un funcţionar din Petersburg de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Probabil ca, din cînd în cînd, ceva din samînta de rebel al lui Gogol rodeste si în alti rebeli. De oriunde si de oricînd. El a fost un nesupus fata de aroganta si mitocanie si, în general, fata de aerul statut si absurd al puterii. În anumite momente, lumea aceea a lui, pe muchie de cutit, devine aiuritor de prezenta la intersectia cu realitatea cruda.
  Si asta, poate, cînd ai contact cu iesirea din matca a prostiei, a trufiei, a minciunii si lingusitoriei, a urîtului cotidian ce topaie agresiv peste limitele bunului-simt, peste nervi, peste minti, peste mari si peste tari.
  Tablourile de grup ale lui Gogol din „Revizorul” sînt imaginea semnificativa a unei societati mîncate de depravare, josnicie, nimicnicie. Fiecare voce de acolo nu face decît sa întareasca sunetele unui cor de jalnice fete, alienate, iesite parca din timp sau, mai degraba, uitate de el. Fasonul puterii dezvoltate în afara unui sistem, asa cum este cazul societatilor recente, ca a noastra,
  Citeste tot pe România literară
• "Revizorul" şi "Hamlet": succes şi rateu în teatru de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Mulțimea spectatorilor care părăseau rând pe rând sala a generat, la final, aplauzele de complezenţă ale celor rămaşi - răsplată pentru efortul unor actori care au învăţat pe dinafară nişte
  spectatorilor care părăseau rând pe rând sala a generat, la final, aplauzele de complezenţă ale celor rămaşi - răsplată pentru efortul unor actori care au învăţat pe dinafară nişte texte. Concluzie: decât să vă duceţi o dată la "Hamlet", mai bine v-aţi duce de două ori la "Revizorul".
  "Doamne, ajută-mă şi pe mine să trec hopul ăsta şi-ţi aprind o lumânare cum n-ai văzut de când mama te-a făcut!", spune, căzut în genunchi, primarul Anton Antonovici (George Mihăiţă). În micul său orăşel trebuie să vină un revizor de la Petersburg, o ameninţare pentru viaţa funcţionarilor care trăiesc în nelegiuire şi huzuresc din şpăgi. Iar în urbe se iţeşte repede zvonul că un tânăr care nu plăteşte niciodată mâncarea la hanul la care stă are toate semnalmentele inspectorului înfricoşător. Luat drept altul, imberbul Hlestacov (ştefan Bănică jr) le joacă tuturor o farsă. Îi jecmăneşte de bani, flirtează cu fiica, dar şi cu soţia conducătorului târgului, care, naiv, îl găzduieşte în propria casă. "Eu, de mic copil am fost primitiv", îşi trădează primarul ospitalitatea.
  Regizat de Horaţiu Mălăele, spectacolul e închegat, imprevizibil şi nu-şi epuizează rezervele strategice de umor. Actorii îşi condimentează diferit interpretările, transformându-şi în unicate personajele. Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Valentin Teodosiu, Eugen Racoţi îşi merită locul pe scenă şi în aplauzele publicului.
  Hamlet, trădat şi de regie
  "- Cine v-a trimis la închisoare?/ - La închisoare, my lord?/ - Danemarca e o închisoare!/ - Atunci întreaga lume este!" Vineri seara, sala Teatrului Mic a fost o închisoare pentru mulţi spectatori, care au profitat de scăderea intensităţii luminii de pe scenă pentru a se strecura, nevăzuţi, afară. Deşi îşi anunţa o oarecare consistenţă, fiind construit după texte de Shakespeare, Muller, Rilke şi Maiakovski, spectacolul produs de Teatrul Mic şi Cooperativa Teatrală Dioniso Palermo a fost doar o înşiruire de monologuri fără fir logic, cu pretenţii de erudiţie, dar care au lăsat senzaţia unui puerilism feroce.
  Aplauze amare pentru actori
  Regia lui Claudio Collovà a bulversat şi mai mult lucrurile. A dinamitat piesa cu gesturi fără rost (nu s-a înţeles foarte bine de ce Ofelia i-a sărutat sânii reginei Gertrude, interpretată de Coca Bloos), a omorât suspansul cu monologuri prea lungi, a spulberat autenticul prin emfază.
  Chiar şi actorii păreau străini de ceea ce rosteau, conştienţi de rateurile succesive ale textului. Un experiment nereuşit, într-un decor remarcabil. Avram Birău, Coca Bloos, Constantin Lupescu, Simona Popescu şi Mihaela Rădescu s-au bucurat amar de aplauzele spectatorilor, prea eleganţi pentru a pleca fără să le mulţumească pentru efort.
• "Revizorul" fantast de Doina Papp sursa: Revsta 22
  De ce place atat de mult aceasta montare a Revizorului de la Teatrul de Comedie?
  Raspunzand la întrebare, putem explica nu doar motivele acestui succes, dar si, prin contrast, cateva dintre acelea ale mediocritatii teatrului romanesc, despre care s-a vorbit în ultima vreme.
  Cum reuseste sa exceleze deci în acest context Teatrul de Comedie si echipa acestui spectacol minunat?
  Mai întai, prin oportunitatea alegerii si intuitia ca piesa lui Gogol raspunde cum nu se poate mai bine framantarilor societatii romanesti actuale, fara a i se aplica actualizari fortate. Coruptia functionarilor publici, careia nu-i mai dam de capat, dar si impostura pe care se întemeiaza falsele ierarhii din lumea contemporana, prostia la rang de politica de stat, ca si trivialitatea, vulgaritatea comportamentului cotidian (vulgaritatea omului vulgar, spunea Gogol) sunt teme de acut interes, pe care, cum se vede, spectatorul asteapta sa le gaseasca pe scena, mai degraba decat altele artificial
  Citeste tot pe Revsta 22
• Cronica de teatru: "Revizorul" de Simona Chițan sursa: Evenimentul Zilei
  Teatrul de Comedie gazduieste spectacolul "Revizorul", de N.V. Gogol, scris in 1836, in regia lui Horatiu Malaele.
  Regizorul a mai pus in scena la Bulandra „Mascariciul”, adaptare dupa A.P. Cehov, „Poiana boilor”, de acelasi autor, la Comedie, indragostindu-se definitiv de dramaturgia rusa, dupa ce l-a jucat pe Ivan Petrovici Voinitchi in „Unchiul Vania”, in 2001, de Cehov, in regia lui Yuryi Kordonskyi, tot la Bulandra.
  In spectacolul de la Comedie, Malaele urmareste simplitatea, intr-o montare in care pune accent pe lumina si culoare, fara artificii de decor, mizand doar pe text si pe interpretarea actoriceasca.
  Il ajuta foarte mult, in pofida scenei goale, si distributia, din care fac parte Stefan Banica Jr., George Mihaita, Delia Seceleanu sau Valentin Teodosiu. Un fals revizor, venit din Sankt Petersburg (Stefan Banica Jr.), apare in linistea unui orasel tarist, cu primar, negustori, catei si purcei.
  Toata lumea il mituieste, fiecare doreste sa-l aiba
  Citeste tot pe Evenimentul Zilei
• Hlestakov, Gogol si Revizorul de deasupra noastra de Doina Papp sursa: Observator Cultural
  O versiune scenica noua a celebrei capodopere, mult mai bogata in sensuri decit multe altele vazute anterior, a fost creata la Teatrul National din Craiova de catre tinarul regizor Claudiu Goga, cu decorurile lui Vasile Buz si costumele Liei Dogaru. Spectacolul aduce in atentie pentru prima oara, cred, la noi, in mod explicit, esenta mistica a textului, asezind povestea sub semnul contemplarii divine atotneiertatoare. Ceea ce era doar satira de moravuri la adresa minciunii si a coruptiei din unghiul unor comentarii realiste devine astfel tulburator, frisonant la gindul ca un ochi universal ne priveste si ne judeca, ne supune unor incercari premeditate pentru a smulge mastile de pe chipul adevarului si a-i face pe pacatosi sa se caiasca. Gogol retraieste astfel, prin personajele sale, drama existentiala marturisita in scrierile biografice Confesiunile unui autor si Corespondenta cu prietenii, unde se ascunde un spirit sfisiat, un erou tragicomic. Constiinta nefericita dedusa din
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Un moment teatral remarcabil - Revizorul la Naţionalul craiovean de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Nu puţine sunt momentele esenţiale de teatru create la Naţionalul craiovean, de la cel de acum cîteva decenii, cu Vlad Mugur şi generaţia de aur a lui Amza Pellea, Victor Rebengiuc şi ceilalţi, la Silviu Purcărete şi apoi din nou cu Vlad Mugur, în ultimii săi ani. Dar iată că un regizor mai tînăr, Claudiu Goga, care s-a remarcat mai ales cu cîteva spectacole realizate la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, reuşeşte să creeze un moment remarcabil, la Craiova, cu montarea Revizorului lui Gogol.
  După premieră, spectacolul nu s-a mai jucat un timp, fiind reluat recent. Astfel, am avut şi eu prilejul să asist la acest spectacol absolut extraordinar, încadrat de două generaţii de mari actori, prin Ilie Gheorghe, întruchipîndu-l pe primar, şi Sorin Leoveanu, o descoperire a lui Vlad Mugur, în rolul personajului principal. Sunt sigur că şi alţi spectatori ai memorabilului spectacol craiovean vor remarca şi ţine minte, de asemenea, cuplul
  Citeste tot pe România Liberă
• Un spectacol-eveniment - Revizorul de Ion Parhon sursa: România Liberă
  După deceniul de strălucire sub aripa lui Purcărete şi întoarcerea glorioasă în Bănie a regretatului magician Vlad Mugur, a venit rîndul tînărului regizor braşovean Claudiu Goga să sune "deşteptarea" şi să reînnoade şirul performanţelor pe scena Teatrului Naţional din Craiova, printr-un incitant spectacol cu Revizorul lui Gogol. Pe cît de adevărată şi de cutremurătoare se dezvăluia, în plin totalitarism, versiunea "politică" memorabilă a piesei, datorată lui Lucian Pintilie, la Teatrul Bulandra, pe atît de proaspătă, actuală şi impresionantă prin comicul ei amar ni se înfăţişează această reprezentaţie gîndită de unul dintre cei mai înzestraţi şi mai maturi directori de scenă ai generaţiei tinere.
  Spectacolul debutează cu o imagine mizeră de han periferic, unde Hlestakov (Sorin Leoveanu) şi Osip (Marian Negrescu), flămînzi şi fără bani, îşi încearcă disperaţi norocul de a mai primi încă un blid de supă.
  Citeste tot pe România Liberă
• Rîsul lui Gogol şi mustăceala lui Goga de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Scriitorul imprudent care va aduce la suprafaţă "lucrurile mărunte ce ne încîlcesc viaţa" "nu va culege aplauzele poporului" pentru că "judecata contemporană nu va recunoaşte în ruptul capului că lentilele prin care se pot vedea aştrii şi acelea care prind mişcările gîzelor nevăzute sînt deopotrivă de minunate", "pentru că această judecată contemporană nu pricepe că hohotul de rîs, sănătos şi entuziast, e vrednic să stea alături de cel mai avîntat elan liric şi că între acest rîs şi maimuţărerile unui măscărici de bîlci e o adevărată prăpastie". N.V. Gogol, Suflete moarte. Teorie care s-a dovedit valabilă pentru orice artist trăitor într-un regim totalitar. Spectacolul lui Pintilie cu Revizorul a fost con-siderat o provocare ordinară şi un pericol serios. A avut premiera în septembrie 1972, s-a jucat doar de trei ori şi a fost in-terzis oficial de către autorităţi care au demis şi conducerea Bulandrei: Liviu Ciulei,
  Citeste tot pe România literară
• Un week-end la Cluj (II) de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  ”Revizorul” de Gogol, în regia Monei Marian la Teatrul Național din Cluj e un spectacol omogen, puternic bazat pe actori și construit în manieră tradițională. Nu găsești aici disonanțe majore, nici costume sau decoruri din ”filme” diferite și nici ezitări regizorale venite din dorința de a-i vorbi publicului contemporan prin intermediul textului clasic. Regizoarea respectă textul și nu-i aduce adaptări sau interpretări, nici distorsionări, fiind convinsă că valabilitatea lui deplină nu a fost știrbită de timp. Asta se prea poate, dar ce ne-ar opri atunci să-l citim singuri, acasă, pe Gogol, în loc să mergem la teatru, unde căutăm de obicei să înțelegem ce au văzut alții într-un text devenit loc comun al culturii universale? Să vezi acest spectacol în anul 2010 pe scena unui teatru e ca și cum ai vedea o corabie bine făcută, dar scobită în lemn, apărând pe lac lângă bărcile cu motor. Efectul poate fi nostalgic,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• ”Revizorul” de la Sala 2 sau Cu ce să deschizi o nouă sală? de Cristina Modreanu sursa: Art Act magazin
  Inaugurarea unei noi săli, în cazul de față o sală așteptată de multă vreme de Teatrul Național din Timișoara, este în sine un eveniment atât de spectaculos, încât deturnează o parte din atenția generală. Sau, mai bine zis, o transferă dinspre spectacol spre noua clădire, dinspre actori și concepția regizorală înspre concepția arhitectonică și, automat, înspre viitorul care se arată unul bogat, constând într-un lung șir de premiere dintre care spectacolul de deschidere nu este decât un prim pas. Ar mai fi și alte dezavantaje: să fii primul în orice întreprindere înseamnă să-ți asumi un risc suplimentar, să nu ai ”șansa” de a umbla pe căi bătute, ci pe aceea de a pune primul un pas acolo unde n-a mai călcat nimeni înaintea ta. Prea puțină glorie pentru atâta risc, s-ar zice.
  La toate astea m-am gândit în timpul petrecut în noul foayer al Sălii 2, spațiul inaugurat pe 25 ianuarie de Teatrul Național din Timișoara.
  Citeste tot pe Art Act magazin
• Revizorul de Ilie Marius Richard sursa: Yorick
  “Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor şi textelor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi îi premiem cu antologia “Shakespeare. Lumea-i un teatru” alcătuită de George Banu.
  Am ajuns până la urmă să văd şi Revizorul. Şi cu această ocazie am testat noua Sală 2 a Teatrului Naţional Timişoara, reamenajată şi redeschisă astă iarnă în fostul manej imperial aka sala de sport din spate de la Conti. Mai fusesem şi înainte în ea la nişte piese mişto şi pricepusem ideea de spaţiu alternativ şi modelabil în funcţie de necesităţile regizorale. Acum însă are în plus nişte scări impozante ce te “ridică din stradă” şi un hol primitor cu canapele şi chestii de ‘fitze’. Şi toalete curate.
  Despre piesă n-am multe de zis decât că e absolut uimitoare. Scena ocupă jumătate din sală, distribuţia numără vreo 20 de personaje, coregrafie, muzică, lumini mişto. Actorii principali mi-au plăcut foarte
  Citeste tot pe Yorick
• Societatea de azi, luată în derâdere în „Revizorul” de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Astăzi, după 175 de ani de la citirea pentru prima dată în public şi de la premieră, la Teatrul Alexandrinski din Sankt Petersburg, comedia lui Gogol „Revizorul” este considerată actuală de foarte mulţi regizori. Printre aceştia se numără şi Vadas Laszlo, cel care a pus în scenă, în deschiderea stagiunii la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, această piesă (foto sus). Gogol era deranjat de lipsa corectitudinii la om şi de aceea a îngrămâdit „toate relele societăţii” în „originala comedie în 5 acte”. Textul fusese etichetat, la prima lectură, „o farsă jignitoare” la adresa artei. Dar, potrivit unor istorici de artă, ţarului Nicolai I i-ar fi plăcut foarte mult spectacolul de la „Alexandrinski”, râzând cu poftă.
  A râs cu hohote şi a aplaudat frenetic publicul vâlcean la recenta premieră. Nu este vorba în spectacol de societatea de pe vremea lui Gogol. Lipseşte samovarul, nimeni nu îndeamnă la ceai.
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Gogol de Pitești de Dan Stanca sursa: România Liberă
  La Teatrul Mic a avut loc o reprezentatie a celebrei piese gogoliene Jucatorii, pusa in scena de teatrul Al. Davilla din Pitesti, in regia artistica a lui Mihai Lungeanu.
  In general Gogol poate fi jucat oricum, fiindca polisemantismul creatiei sale se preteaza la orice abordare. Aceasta insa nu are cum sa scuze superficialitatea, lipsa de forta si ritm. Un Gogol jucat bine este ca un Caragiale interpretat fara greseala. Cu alte cuvinte, nu are cum sa plictiseasca si tine treaz interesul spectatorului de la un capat la altul al piesei. Cand incepi insa sa te uiti la ceas, cand te intrebi cat mai e pana se termina piesa, atunci, sigur, ceva nu este in regula. Nu pot sa spun ca pe durata acestei puneri in scena a Jucatorilor m-am uitat neaparat la ceas, dar nici nu am intrat in vibratie cu spectacolul.
  Cine nu cunoaste parabola inselatorului inselat? De aceea, nici nu are cum sa fie surprins. Iharev, un trisor de profesie, nimereste intr-un targusor din imensa Rusie, unde vrea sa-i
  Citeste tot pe România Liberă
• Nasul, intre teatru si muzica de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
  Nasul, productia recenta a Teatrului National „Radu Stanca“ din Sibiu, ridica probabil mai mult decit alte spectacole o problema de incadrare. Carui gen apartine, de fapt, aceasta montare? Cum poate fi catalogat un spectacol in care regizorul Alexandru Dabija lucreaza cu cei doi protagonisti – Ada Milea si Bogdan Burlacianu – si cu scenograful Andu Dumitrescu pentru a aduce pe scena o versiune esentializata, teatral-muzicala dupa celebra nuvela omonima a lui Gogol?
  Intru aflarea reperelor, cautarea coboara adinc in timp. Descendenta ar putea merge, de pilda, pina in Grecia antica pe vremea aezilor, compozitori si recitatori de poeme epice si/sau eroice, pe care le si interpretau la un instrument. E drept, harpa nu chitara! Sau poate, e cazul sa venim mai aproape, in Evul Mediu. Nu existau pe atunci trubaduri si ai lor jongleurs, insotind epicele chansons de geste? Sa avem de-a face oare acum cu o formula moderna in care fiecare dintre cei doi actori-interpreti contopesc
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Gogol la chitara de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Doi oameni si doua chitari pe o banca de lemn intr-o sala de sport. Si Gogol, undeva la mijloc, intre ei, cei aflati pe scena improvizata, si publicul asezat pe gradene incomode sau chiar jos, pe perne. Intalnirea - vie, emotionanta si plina de haz - a avut loc, in cel mai autentic mod posibil, fiindca a fost intermediata de muzica. E vorba de "Nasul", dupa Gogol, un spectacol produs de Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu.
  Din ce in ce mai mult muzica patrunde in teatru si recucereste publicul tanar, sedus de sonoritati diverse: concertele ce au loc in teatre ii invata drumul spre acestea, iar muzica urcata pe scena, ca parte din spectacol sau, uneori, ca structura de baza a povestii, ii seduce si le trezeste interesul pentru aceasta arta mereu amenintata cu disparitia, dar care a gasit intotdeauna caile de resuscitare potrivite. O fiinta eminamente muzicala, ca Ada Milea, actrita complexa, in ciuda aparentei ei simplitatii structurale, a reusit, in timp, sa "impace" mai multi titani ai
  Citeste tot pe Gândul
• Nasul maiorului Kovaliov de pe Sadovaia de Marina Constantinescu sursa: România literară
  V-aţi gîndit vreodată că, într-o bună dimineaţă, după ce v-aţi întins dezmierdător şi aţi concluzionat, demn, că vă aflaţi în armonie cu sinele puteţi să descoperiţi, aşa, pur şi simplu, în aburii cafelei obişnuite, că ceva nu mai e la locul lui? Sufletul, mîna, amintirile, iubirile, prezentul, poveştile sau mai ştiu eu ce? Că au dispărut în cel mai misterios chip cu putinţă şi umblă cu neruşinare, hai-hui prin lume, în văzul şi spre curiozitatea dezmăţată a tuturor? Numai aşa, pipăind această experienţă fabuloasă şi, într-un fel, devastatoare, putem să ne închipuim ce a fost pe bietul Covaliov cînd şi-a pipăit faţa. Numai aşa l-am putea înţelege, cît de cît, pe maiorul Platon Cuzmici Covaliov de pe strada Sadovaia din Sankt Petersburg şi întîmplarea lui neobişnuit de ciudată care a început în dimineaţa zilei de 25 martie, după ce s-a trezit destul de dimineaţă şi a făcut din buze "brrr", cum face mereu cînd
  Citeste tot pe România literară
• Ada Milea, artistul cu o mie de feţe de Ioana Bogdan , Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Cântă, compune şi acum joacă în spectacolul "Nasul" de Gogol, care va avea premiera la Teatrul Act
  De ce ne-am gândit la Ada Milea? Pentru că e tipul de artistă îndrăgită de public, fără să fi avut parte de o promovare asiduă a mass-mediei. Cântecele Adei Milea nici măcar nu există în topurile muzicale. Oamenii îi cunosc totuşi piesele.
  "Obosită, lumea merge la culcare" e un refren care a intrat deja în folclor. La fel: "Dormi în pace, naţiune/Că trecutul nu se pune" (n.r. - din "Somnul naţiunii"). Cine e textierul? Tot Ada Milea. Ea cântă, ea compune, ea adaptează texte ale unor autori clasici, ea joacă. Pentru Ada Milea important e mesajul, contează mai puţin modalităţile de exprimare.
  Întâlnirea cu Ada Milea a fost la fel de greu de stabilit ca şi simpla încercare de a decripta cine se ascunde în spatele grimaselor, aerului uneori timid, alteori agresiv, uneori resemnat, alteori revoltat al artistei. La repetiţiile pentru "Nasul" lui
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Cîteva zile din viaţa unui nas cîntător - Nasul de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Cum ar fi ca o parte din tine să evadeze şi să înceapă o existenţă paralelă să fiţi practic doi nu unul ca şi cum ai trăi de două ori în acelaşi timp lucruri şi întîmplări diferite ai avea două stări diametral opuse tu ai fi uluit iar celălalt care eşti tot tu ar deveni bigot în timp ce dimensiunile variază mai ceva ca în Gulliver şi tu nu mai ştii cînd eşti mic şi cînd eşti mare dar de fapt nu eşti sigur că asta chiar ţi se întîmplă sau visezi doar că e dimineaţă şi senzaţia asta oblomoviană îţi umblă prin sînge ca drogul băgat direct în venă da dom'le e o dimineaţă frumoasă ca orice dimineaţă frumoasă ca ieri şi alaltăieri şi nimic nou sub soare doar că tu nu mai eşti tu te-ai rătăcit de tine însuţi şi bîntui absurd prin lume şi prin timp aşa degeaba oricum.
  Celebra nuvelă a lui Gogol Nasul devine spectacol la Sibiu în cadrul programului Regizori români şi străini invitaţi. Bazat pe interşanjarea dintre
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Pe Nas - o poveste de Dripal de sursa: Agenda LiterNet
  - Gogol, căutaţi Gogol, cine mai citeşte azi Gogol?
  Întreabă un domn din spatele unei ferestre de cărţi, un domn cam de-o vârstă cu Gogol, un domn care stă la anticariat.
  - L-am văzut de curând la Sibiu. Pe 16 martie 2007.
  - Pe Gogol?
  - Da. Nasul.
  - Da, parcă visa să se transforme într-un nas enorm, cu nări cât nişte găleţi, să poată absorbi orice miros.
  Povestea lu' Gogol
  O ştiţi? Kovaliov, un om cu aspiraţii, ca oricare altul, se trezeşte într-o dimineaţă fără nas, cu faţa netedă ca o minte pustie. Nu-i vine să creadă că un nas poate să dispară aşa, fără să simţi nimic, fără să te doară. Nici nu vede cum ar putea trăi fără nas. Nasul apare apoi în diverse locuri din Petersburg. Întâi îl găseşte un bărbier în pâine, apoi Nasul se plimbă prin oraş sub forma unui domn bine, cu funcţie mai înaltă decât Kovaliov, nici nu-l bagă în seamă, îi spune că e independent. Kovaliov e disperat. Dar vă las să aflaţi
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Tudor Chirila joaca rolul cu care a cazut la concursul de la Comedie de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Cu aproape opt ani in urma, actorul Tudor Chirila se prezenta la concurs pentru un post in trupa Teatrului de Comedie din Bucuresti. Alesese un monolog pe care il iubea: "Insemnarile unui nebun" de N.V.Gogol.
  Acum, dupa ani in care a asteptat sa joace rolul "nebunului lui Gogol", Axenti Ivanovici, Tudor Chirila e unul dintre cei mai cunoscuti actori ai scenei la care aspira atunci si, mai nou, joaca in spectacolul Ferdinand al VIII-lea, avand la baza celebrul text pentru care facuse o obsesie. Cu toate ca monologul scris de Gogol a fost jucat in fel si chip, inspirand atat actori cat si regizori, actrita Iarina Demian a construit un nou cadru pentru fiul si colegul ei, Tudor Chirila, aducand in scena si personaje ale autorului din alte piese.
  Dincolo de dorinta tanarului actor de a interpreta rolul, spectacolul se potriveste azi, la fel ca oricand, cu realitatile societatii romanesti. "Am trait toata viata intr-o tara foarte saraca, stiu ce inseamna asta. Si mai stiu ca sunt multi
  Citeste tot pe Gândul
• Regele Tudor Chirila domneste pe taramul nebuniei de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Un spectacol ca un vis: visul unui nebun, uneori fabulos si lucid - chiar daca pentru cateva secunde, alteori de neinteles; paradoxal, indiscernabil, superb prin ideatie. Piesa ,Ferdinand al VIII-lea
  Un spectacol ca un vis: visul unui nebun, uneori fabulos si lucid - chiar daca pentru cateva secunde, alteori de neinteles; paradoxal, indiscernabil, superb prin ideatie. Piesa ,Ferdinand al VIII-lea Regele Spaniei", de la Teatrul de Comedie, nu este o comedie. Textul lui Gogol nu este amuzant, desi Tudor Chirila lupta sa ghiceasca in el farame de ras. ,Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept, in veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept" se spune in epistola I catre Corinteni. Asumat ca motto de regizoarea Iarina Demian, acest enunt cu valoare de adevar se transforma in motorul intregului spectacol. Personajul lui Chirila, Axenti Ivanovici, un nebun frumos, in anii tineretii, pare ca detine secretul fericirii. Lumea sa interioara este guvernata de iubire - un val
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Intre piine si teatru de Oltița Cîntec sursa: Observator Cultural
  Toate statisticile sociale ale ultimilor ani au indicat drept poluri ale saraciei doua judete de pe harta Moldovei: Vaslui si Botosani. intr-unul din ele, Botosani, o mina de artisti impreuna cu autoritatile locale se ambitioneaza sa faca teatru pentru o comunitate ai carei membri, pusi in situatia sa aleaga intre un bilet la spectacol si o piine, siliti de bugetul familial, aleg piinea. „Piine si teatru“ – deviza celebrei trupe americane a lui Peter Schumann din anii ’70 (stiu ca e „Bread and Puppet“!) – capata aici sensuri existentiale.
  130.000 de locuitori isi duc traiul in Botosani. Majoritatea, cu greu. Multi dintre ei au luat calea Europei in cautarea unei piini mai albe decit cea de acasa. Rata somajului e devastatoare, mult mai grava decit este prezentata in mod oficial
  Multi tineri, o trupa motivata
  intr-un asemenea context urban functioneaza Teatrul „Mihai Eminescu“. Ca tot intelectualul tranzitiei in criza de timp, am asezat adesea invitatiile
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Mantaua - un spectacol ca un poem de Oana Streza sursa: Doza de teatru
  Foaia de hârtie îmi lansează acum cea mai frumoasă provocare: scrie tu o cronică fără greșeală, despre un spectacol perfect! Să te vedem! Da...îmi spun; de când am primit caietul program, foarte ingenios, la spectacolul bulgăresc “Mantaua”, am simțit instinctiv că voi avea parte de ceva special.
  În plus, am o slăbiciune pentru literatura rusă, iar Gogol este un demon care – după cum mărturisea - își scrie nuvelele ca să scape de depresie, începându-le astfel cu “prostii”, continuându-le cu lacrimi și însemnând de fapt viețile unor oameni care își acceptă soarta cu o resemnare tăcută. Există în gena rusească un generator misterios de emoție, bine amplificat de actorii bulgari Nina Dimitrova și Vassil Vassilev-Zuek, care au transformat nuvela “Mantaua” într-un perfect act de teatru.
  Este povestea stranie a unui funcționar modest din Petersburg care, cu mari sacrificii, reușește să-și cumpere o manta. Unui om cu idealuri
  Citeste tot pe Doza de teatru
• Amarnică plictiseală de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Îi datorăm regretatului critic literar Lucian Raicu o excelentă analiză a creaţiei lui N.V. Gogol (cf. Gogol şi fantasticul banalităţii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1974), carte ce conţine, printre altele, un minuţios comentariu al celebrei nuvele Mantaua. Adiţionând lectura textului gogolian cu aplicata exegeză critică a lui Lucian Raicu, realizăm lesne complexitatea acestui text simptomatic pentru „obsesia gogoliană a realităţii”, pentru capacitatea marelui clasic rus de a fi „poetul suprem al umilinţei”: O umilinţă care se asociază cu umilitatea întru reprezentarea căreia, conform aprecierii aceluiaşi Lucian Raicu, „Gogol realizează o stare de extaz integral. Se aruncă în ea, în abisul ei, cu ochii închişi, nepăsător la ceea ce va urma”.
  Fireşte că aş putea continua să citez încă mult mai mult din analiza lui Lucian Raicu. Însă, mă mulţumesc să mai desprind doar o singură frază, cea în care criticul apreciază
  Citeste tot pe Revista Familia
• Regele Tudor Chirilă domnește pe tărâmul nebuniei de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Un spectacol ca un vis: visul unui nebun, uneori fabulos si lucid - chiar daca pentru cateva secunde, alteori de neinteles; paradoxal, indiscernabil, superb prin ideatie. Piesa ,Ferdinand al VIII-lea
  Un spectacol ca un vis: visul unui nebun, uneori fabulos si lucid - chiar daca pentru cateva secunde, alteori de neinteles; paradoxal, indiscernabil, superb prin ideatie. Piesa ,Ferdinand al VIII-lea Regele Spaniei", de la Teatrul de Comedie, nu este o comedie. Textul lui Gogol nu este amuzant, desi Tudor Chirila lupta sa ghiceasca in el farame de ras. ,Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept, in veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept" se spune in epistola I catre Corinteni. Asumat ca motto de regizoarea Iarina Demian, acest enunt cu valoare de adevar se transforma in motorul intregului spectacol. Personajul lui Chirila, Axenti Ivanovici, un nebun frumos, in anii tineretii, pare ca detine secretul fericirii. Lumea sa interioara este guvernata de iubire - un val
  Citeste tot pe Adevărul
• Ferdinand al VIII-lea sau un vis nebun cu Tudor Chirilă de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Nu e prima tragedie care se pune în scenă la Teatrul de Comedie. Sala Atelier a mai văzut şi altele. Desigur că, pe parcurs, unii rîd, dar rîd atîţia şi cînd un şchiop se împiedică şi cade. De fapt, textul lui Gogol care stă la originea spectacolului e o povestire, se intitulează Însemnările unui nebun şi conţine destule elemente de absurd care pot inspira un om de teatru de azi, deja trecut prin Ionesco sau Beckett. Iarina Demian a scos ceea ce i s-a părut dramatic, l-a distribuit pe Tudor Chirilă într-un rol greu, căci spectacolul e aproape un one-man-show, şi a obţinut un spectacol impresionant prin tensiune, cu urcări-coborîri, pînă la dezastrul final, al personajului, fireşte.
  Feţele schimbătoare ale nebunului sunt multiplicate şi prin scenografia cu oglinzi, creaţie a Ştefaniei Cenean, sau prin muzică, nu întotdeauna simplă ilustraţie muzicală, cum scrie pe afiş că ar fi compus-selectat chiar protagonistul spectacolului.
  Citeste tot pe România Liberă
• "Mavra" cu Alina Grigore de Irina Budeanu sursa: Azi
  Premiera "Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei", regizat de Iarina Demian la Teatrul de Comedie, a adus în centrul atenţiei publicului şi a criticii un debut. Este vorba de studenta la UNATC, Alina Grigore, care joacă în rolul Mavrei.
  De obicei la această rubrică prezentăm actori consacraţi şi actori aflaţi la primele lor roluri. De data aceasta, vă propunem un debut absolut al unei studente la Universiatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. Ea se numeşte Alina Grigore şi are toate şansele ca într-o bună zi să devină o adevărată profesionistă. Este meritul Iarinei Demian că a crezut în ea şi şi-a asumat "riscul" de a o distribui în spectacolul Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei, o dramatizare după nuvela Însemnările unui nebun, de Gogol. Cu atât mai notabil este curajul regizoarei, pentru că în afară de Tudor Chirilă, interpretul rolului titular, toţi ceilalţi actori sunt studenţi. La prima vedere ai putea spune,
  Citeste tot pe Azi

Discutii:

propune tema de discutie