După douăzeci de ani. Varianta feminină de Marina Constantinescu sursa: România literară
Dincolo de imaginea oraşului, pestriţă şi kitchoasă, tot mai lipsită de identitate şi tradiţie, dincolo de gropi,de lipsa de civilizaţie din trafic, de pe stradă, mă rog, putem spune, în ultima vreme, paradoxal, poate, că în această capitală există o ofertă culturală. Serioasă şi variată. Expoziţii fel de fel, în spaţii instituţionalizate sau private, concerte multe cu nume solistice şi dirijorale importante, seri de muzică de cea mai autentică valoare care umplu celebrul gol dintre două ediţii ale Festivalului Enescu, festivaluri peste festivaluri - de teatru, de film, de muzică - premiere de teatru şi de film şi,desigur, oferta curentă, şi ea, constantă şi consistentă. Astfel încît, dacă nu dai în gropi, dacă eşti atît de abil, încît să nu rămîi blocat ore în circulaţia devastatoare şi dacă nu ai eşuat pe o canapea, zob şi inert în faţa unui televizor, ai mari şanse să-ţi bucuri sufletul. Temeinic. Nu doar cu ceea ce se
Citeste tot pe
România literară
Spectacolul prin care Ştefan Bănică jr îşi face debutul ca regizor, comedia „Desculţ în parc” după Neil Simon, se joacă marţea şi miercurea viitoare la Teatrul de Operetă, de la ora 19.30.
Alături de ceilalţi actori din distribuţie, Mitică Popescu, Oana Ioachim, Ileana Cernat şi Bogdan Tudor, Bănică jr promite un spectacol la care publicul „va râde cu lacrimi”.
„Piesa «Desculţ în parc» este o comedie excepţională, scrisă de Neil Simon, în care spectatorii vor avea ce vedea”, a declarat acesta, potrivit Mediafax.
Deşi în ultima vreme s-a dedicat mai mult carierei muzicale şi emisiunii „Dansez pentru tine”, Ştefan Bănică jr spune că a ajuns la „maturitatea artistică necesară” pentru a-şi încerca forţele în regie.
„Am mai cochetat cu regia în show-uri TV de divertisment, la concertele mele de Crăciun, dar niciodată până acum la teatru. Este o experienţă nouă, foarte importantă pentru mine.”
Primul succes al
Citeste tot pe
Adevărul
Desi nu si-a satisfacut stagiul militar, Tudor Chirila s-a lasat bintuit de spectrul soldatiei atit in calitate de muzician, cit si ca actor.
Dupa ce a pus in scena opera rock "Am sa ma-ntorc barbat", opera ce se petrecea intr-o cazarma made in Romania, Chirila joaca acum in recenta premiera "Biloxi Blues", de la Teatrul de Comedie, rolul unui sergent american ce-si terorizeaza cu simt de raspundere soldatii. Un Mos Teaca din US Army.
Cu respect, despre povestile de catanie
"Faptul ca am atacat atit de des subiecte legate de armata se explica in primul rind prin faptul ca povestile de catanie sint intotdeauna foarte puternice.
Toti marii regizori de film au avut de spus astfel de povesti: Spielberg in "Salvati soldatul Ryan", Kubrick in "Full Metal Jackett", Oliver Stone in "Plutonul", Coppola in "Apocalypse Now" si lista ar putea continua. Pina la urma nu exista in arta decit citeva teme puternice: iubirea, moartea, nasterea, razboiul. Cel putin doua dintre ele au lagatura cu
Citeste tot pe
Cotidianul
"Biloxi Blues" este unul dintre cele mai răsunătoare succese de public de pe Broadway, iar autorul său, Neil Simon, cel mai jucat şi mai premiat dramaturg american contemporan. Un text comic şi amar în acelaşi timp, o poveste despre maturizare, armată, dragoste, sexualitate, despre viaţă, cu constrângerile şi prejudecăţile ei. Un spectacol proaspăt şi captivant, jucat la intensitatea vârstei tinerelor personaje.
În ipostaza de profesor şi regizor, actorul Mircea Rusu a descoperit şi îndrumat o trupă tânără extrem de talentată dintre ai cărei membri, suntem convinşi, se vor selecta viitoarele capete de afiş ale scenelor româneşti.
Lansat în urmă cu cinci ani, programul "Uşi deschise pentru toţi" se adresează, în premieră la TNB, experimentului tânăr căruia, în viitoarea configuraţie a Naţionalului bucureştean, îi va fi dedicată una din cele şase săli ale sale. Până la inaugurarea acesteia, "Biloxi Blues" joacă la Sala Atelier.
Citeste tot pe
Cotidianul
Un interior pe care ar fi geloase bunicile noastre: perne decorative divers colorate, aşezate într-o ordine perfectă pe canapea şi pe fotolii, macrameuri pe braţele mobilelor, faţă de masă ajurată pe măsuţa telefonului, un casetofon al cărui aspect aproape îl uitasem... În acest decor desuet, un bărbat cu dimensiuni generoase intră precaut, îşi strigă mama şi neprimind răspuns începe o subtilă schimbare de decor, după ce îşi pusese pantofii pe un ziar în vestibul. Dintr-o geantă agăţată de gât apar un sfeşnic, o mică vază cu flori...
Comicul se instalează de la prima secvenţă a spectacolului „Ultimul Don Juan" (Last of the Red Hot Lovers), de Neil Simon, de pe scena Teatrului Nottara.
Bărbatul este Barney Daycash, un patron de restaurant „cu specific pescăresc", aflat la vârsta a doua şi decis, pentru prima dată în viaţă, să-şi înşele soţia pentru a-şi condimenta existenţa monotonă.
Trei aventuri, niciuna dusă până la
Citeste tot pe
Cotidianul
Un text inteligent scris de minunata doamnă Antoaneta Ralian, traducătoarea piesei Un cuplu ciudat de Neil Simon, text inserat în caietul de sală al spectacolului jucat la Teatrul Național din Cluj-Napoca (loc în care Secretariatul literar își mai îndeplinește menirea și o face cu remarcabil profesionalism) ne vorbește despre nevoia de râs care e vitală, biologică, inexorabilă ca setea, ca foamea, ca apetența sexuală. Spectatorii care umplu până la refuz sala în seara premierei confirmă cu vârf și îndesat existența nevoii cu Pricina. La rândul său, textul adus pe scenă în montarea lui Cristian Hadji-Culea o mai confirmă o dată pe doamna Ralian. Da, e adevărat, Neil Simon, instituția Neil Simon, surprinde cu acuitate, cu aciditate... înțeapă cu seringa de argint a satirei de bună calitate comedia umană cotidiană.
Ceea ce se întâmplă pe scenă, preț de vreo două ore, certifică cele scrise în același caiet-program de Cristian Hadji-Culea. Doamnele Teatrului Național, adică Miriam Cuibus, Irina Wintze, Elena Ivanca, Patricia Boaru, Eva Crișan, Ileana Negru, dar și domnii Dan Chiorean și Ruslan Bârlea au întâmpinat cu simpatie piesa ca și distribuirea lor în spectacol și l-au construit cu simpatie. Faptul că regizorul le atribuie actrițelor și actorilor meritul construcției nu este nicidecum o amabilitate ori un gest galant. Ci o realitate. Ca și un merit al direcției de scenă. Reușita montării semnate de Cristian Hadji-Culea își află sorgintea, printre altele, în corecta apreciere a mizei, în identificarea justă și în respectarea onestă a regulilor jocului. Când a acceptat să ia drumul Clujului, binecunoscutul director de scenă a știut foarte bine că nu o face ca să monteze Hamlet. Că nu trebuie să scormonească printre rochii și jupoane pentru a descoperi un a fi sau a nu fi ascuns în replici inteligente, spumoase, la auzul cărora nu te înfiori metafizic, ci râzi cu gura până la urechi. Dar și că piesa lui Neil Simon e mult mai mult decât un cuplet revuistic despre femei trecute de prima tinerețe, despre amoruri ratate și consolări căutate în ceaiuri reciclate în tot felul de băuturi... bețive. Că da, e adevărat, femeile cu pricina mai pot câteodată să își piardă uzul rațiunii și să își înece amarul într-un pahar în plus, că ajung să se mai și certe, că, deși prietene, nu o țin doar în tandrețuri amicale. Că se mai și persiflează, ironizează ori se iau peste picior, că se mai ceartă definitiv spre a se regăsi bucuroase peste o oră ori o zi, însă nu sar dincolo de granițele bunului simț. Că umorul lui Neil Simon poate fi contondent, dar niciodată vulgar. Spectacolul de la Naționalul clujean e unul în care vedem cât de important e simțul măsurii și al stabilirii corecte a țintelor. Un cuplu ciudat e înscenat cu ochii pe piesă și pe interpreți. Realitate la care a aderat cu loialitate și scenograful Valentin Codoiu. Iar interpreții, în primul rând actrițele, au jucat în nervi, cum se scria în cronicile de teatru de pe vremuri și au făcut- o viu, modern, pe gustul publicului de azi. Fără să se gândească nici o clipă că rolurile acestea nu le vor aduce nominalizări la premiile UNITER, ci doar propria lor bucurie. A lor și a celor pentru care joacă. La sfârșit, atunci când aplauzele nu se mai opreau, când pe fețele actrițelor și pe cele ale actorilor se putea lesne citi fericirea de a fi răspuns cum se cuvine (ba chiar mai mult decât atât) nevoii de râs a celor aflați în sală, s-a dovedit că Cristian Hadji-Culea a avut dreptate. Da, așa este, bucuria actorilor înseamnă și bucuria spectatorilor. Dacă nu cumva mai cu seamă bucuria acestora din urmă.
Pe cine nu laşi să moară... de Răzvana Niță sursa: Port.ro
Într-o casă, proprietate a unui bărbat divorţat, acesta alături de cei mai buni patru prieteni ai săi joacă în fiecare vineri poker, într-o dulce pace a băieţilor veseli care se bucură câteva ore departe de consoartele, familiile şi slujbele lor, cu toate belele aferente.
Oscar, Murray, Vinnie şi Speed intră în panică atunci când află că amicul lor Felix a dispărut de-acasă. Mai mult, nevasta l-a dat afară, e în curs de divorţ. Se tem de ce-i mai rău, se tem să nu facă o nebunie, să se sinucidă. În acest vacarm, îşi face apariţia Felix însuşi, abătut, aerian, vulnerabil. Locuind singur în 8 camere, Oscar „îl adoptă”. Astfel Oscar şi Felix devin colegi de apartament. Numai că Felix se va dovedi în curând insuportabil: are mania curăţeniei, a igienei, suferă după fosta lui nevastă, are tot felul de apucături bizare, inspiră şi expiră violent pentru a se „desfunda”, se victimizează, i se blochează articulaţiile pe sistem
Citeste tot pe
Port.ro
DEGRINGOLADĂ Drama unui cuplu din zilele noastre, dintr-un apartament de lux, este reflectată în spectacolul „Prizonierul din Manhattan".
Lumea iese râzând în hohote de la spectacolul Iarinei Demian de la ArCuB. Replicile nou traduse de Mihnea Columbeanu ale piesei „Prizonierul din Manhattan", de Neil Simon, sunt spumoase. Despre dramaturgul american, de 85 ani, care a fost nominalizat de patru ori la Premiile Oscar pentru scenariile sale, „Time" scria: „Dacă pe Broadway se va înălţa vreodată un monument în cinstea Sfântului patron al râsului, acesta nu l-ar putea înfăţişa decât pe Neil Simon".
„Prizonierul din Manhattan" este o comedie neagră, care transpune drama unui cuplu modern: el, Mel (Tiberiu Păun), e director de publicitate, ea, Edna (Afrodita Andone), casnică. Depresia şi alienarea din familia modernă, în care ai de toate, dar de fapt nu ai nimic, ca şi ipocrizia familiei care te ajută, dar, evident, ajutorul e măsurat în bani,
Citeste tot pe
Adevărul
Zece ani de căsnicie merită un party cu cei mai buni prieteni. Numai că până să sosească invitaţii, în casa cuplului aniversat se întâmplă tot felul de lucruri bizare care îi aduc pe cei doi în inexplicabila situaţie de a nu fi prezenţi la propria petrecere, din propriul living. Vorbim de vice-primarul New York-ului, şi, cum există suspiciunea unei tentative de sinucidere, toată lumea intră, pe rând, în alertă.
Cu talentul şi creativitatea-i binecunoscute, Neil Simon ne propune o farsă construită impecabil, cu umor şi suspans, pe acumulare de amănunte şi o autentică tensiune. Un contabil, un avocat, un psiholog, un politician şi soţiile lor cad în capcana panicii în faţa unei serii de enigme indescifrabile. Presupunând că ceva teribil (în orice caz ilegal) s-a întâmplat, hotărăsc să ascundă totul, să păstreze aparenţele, iniţial unii în faţa altora, iar spre final – într-o ridicolă dar amuzantă complicitate -, în faţa Poliţiei.
Citeste tot pe
Port.ro
Textul titratului autor Neil Simon "Băieţii de aur" (The Sunshine Boys, în original) este genul care poate salva stagiunea şi revigora bugetul unui teatru. Cum am zice, e condamnat la succes. Comedie de Broadway, replici spumoase, situaţii caraghioase, pe fundal drama bătrâneţii, uitării dar şi povestea unei prietenii profesionale şi umane de o viaţă.
Pe scurt, Willie Clark şi Al Lewis, doi foşti celebri actori de comedie care pe vremuri formau cuplul de mare succes "The Sunshine Boys" nu îşi mai vorbesc de 11 ani. Bătrâni, singuri, nemagăsindu-şi locul în teatru sau show biz, săraci, abandonaţi de public şi impresari, sunt nevoiţi să revină pe scenă într-un ultim show cu caracter evocator.
Este tocmai prilejul pe care se concentrează povestea pentru a ne devoala personalitatea puternică a celor doi protagonişti, imposibilitatea de a renunţa la orgolii chiar dacă disputele sunt copilăreşti.
Neil Simon (pentru cei care nu ştiu este autorul unor
Citeste tot pe
Port.ro
