Lamentabil de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Nu au fost, din păcate, deloc puţine spectacolele proaste selecţionate cu o veselă inconştienţă spre a lua parte la cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului dramaturgiei româneşti, desfăşurată la Timişoara, în organizarea Naţionalului din localitate, în perioada 4-12 octombrie 2008. Printre cele care îşi pot revendica cu îndreptăţire un loc fruntaş în topul Ruşinică al Festivalului se numără indubitabil Nevasta lui Hans sau Ce să caute un înger în oraşul acesta produs de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Consecvent ambiţiei sale – pe care nu o justifică nici calificarea, nici vreo realizare anterioară – de a adapta pentru scenă texte de proză, Ion Sapdaru a mătrăşit cu voluptate sadică o seamă de scrieri de factură suprarealistă ale lui Nichita Danilov.
Fireşte, e de discutat dacă Ion Sapadaru nu ar fi putut să îşi îndeplinească dorinţa de a monta partituri suprarealiste cercetând piesele lui Gellu Naum, extrem de valoroase, dar inexplicabil de puţin jucate. De discutat, fiindcă nu ştiu dacă Ion Sapdaru are înzestrările regizorale care să îl îndreptăţească să monteze asemenea bijuterii dramaturgice. Mă tem că nu le are. Mai e de discutat dacă Nichita Danilov nu ar fi făcut mai bine să realizeze el însuşi adaptarea. Nu ştiu dacă scriitorul a fost invitat la ceea ce se cheamă „vizionare internă”, a văzut ceea ce a ieşit şi şi-a dat acordul ca făcătura în cauză să fie prezentată publicului. Sigur e că ea i-a făcut scriitorului un imens deserviciu. E însă în afara oricărei discuţii că e cu totul condamnabilă lejeritatea cu care conducerea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi a aprobat montarea neperformantei adaptări şi angajarea cheltuielilor necesare înscenării. Tot la fel cum e condamnabilă indiferenţa cu care aceeaşi direcţiune a permis ca nu mai puţin de 20 de actori profesionişti, (dintre care unii cu impresionante fişe de creaţie), plus trei copii, să îşi risipească timpul, talentul şi energia în ceva care nu are nimic în comun cu arta. E o dovadă de iresponsabilitate criminală modul în care „factorii responsabili” ai Teatrului îngăduie ca un actor tânăr şi valoros, aşa cum e Cosmin Maxim, să fie sacrificat, distribuirea lui în rolul principal din spectacol făcându-i un rău vizibil
cu ochiul liber, rău pe care artistul s-a străduit din răsputeri să îl contracareze. Sacrificat doar spre a-i face pe plac unui veleitar în ale adaptării şi ale regiei cum e Ion Sapdaru.
Din obligaţii profesionale şi contractuale am asistat la întreaga reprezentaţie. Am văzut cum jumătate din cei ce erau prezenţi la început în sală au profitat de pauză şi au plecat spre casă. I-am invidiat sincer. Alţii, ceva mai răbdători, au vrut să vadă ce se întâmplă şi în partea a doua, dar ajungând la concluzia că nu se întâmplă decât lucruri rele au plecat şi ei spre casă, evident ceva mai mânioşi decât
primii. Chinul celor care, asemenea mie, au stat până la sfârşit a fost răzbunat însă de un cocoş rebel, care „solicitat” să joace un rol secundar a scăpat vigilenţei celor însărcinaţi să îl păzească, a cucerit scena, dar şi atenţia spectatorilor pe care i-a privit cu infatuare cocoşească. E drept că nemăsuratul orgoliu al indisciplinatei galinacee a fost la rându-i pedepsit, pasărea în cauză căzând, spre amuzamentul spectatorilor, în fosă. Trist e că doar atunci când neascultătorul în cauză a apărut pe scenă atmosfera din sală s-a mai inviorat. Nu cred că acest detaliu e de natură să îi bucure pe aceiaşi „factori responsabili” pe care o minimă doză de luciditate trebuia să îi determine să nu aprobe deplasarea unei montări eşuate la un festival de anvergură naţională. Ceea ce am văzut a fost un lucru lamentabil care nu avea ce să caute în Festivalul din „ oraşul de pe Bega”.
Distopii suprarealiste sau cum este Nevasta lui Hans de Alexandru Andronic sursa: AltIași
Cred ca am asteptat de mult sa vad cum este live montarea unui text suprarealist. Si iata ca Teatrul National "Vasile Alecsandri" mi-a oferit ocazia de a gusta pe deplin viziunea scenica a unui script suprarealist (pentru ca in Nevasta lui Hans, scriitorul Nichita Danilov se afla cert pe acesta directie literara, ceea ce regizorul Ion Sapdaru a simtit si a exploatat in mod vizibil).
Intr-o atmosfera heteroclita, in care se aduna accente balcanico-moldave, tente naive si in care cortina dintre sacru si profan a disparut, se contureaza cu repeziciune un univers parodic.
Nevasta lui Hans in tot vartejul de povesti si de personaje care apar in scena, pare sa fie insa un pretext pentru ca intreg tumultul de intamplari dinamizat de actanti sa fie pus in miscare. In fapt, acest spectacol nu este nimic altceva decat o utopie negativa, o parabola intoarsa, ghicind intru totul intentia, substratul scriitorului Danilov.
Daca ar fi sa folosesc termenii stanislavskieni, as spune ca tema
Citeste tot pe
AltIași
