Oleg Presniakov

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Oleg Presniakov

Victima, mai perversă decât ucigașul de Elena Vlădăreanu sursa: România Liberă
Felix Alexa aduce la Teatrul Metropolis "In rolul victimei", un spectacol irezistibil dupa un text semnat de fratii Presniakov.
Singura victima in "jocul de-a victima" ("In rolul victimei" de Vladimir si Oleg Presniakov) pus in scena de Felix Alexa la Teatrul Metropolis este Valea. Nu Marius Manole, care este foarte bun, ci chiar personajul pe care acesta il interpreteaza. Regizorul a decis sa faca din Valea un tanar nu atat dezabuzat si inrait, cat mai degraba melancolic si hamletian. Miscarea se traduce pe scena prin sacrificarea cinismului in favoarea unei tristeti deseori prea explicite. Proiectiile din timpul spectacolului, pe cele trei ecrane care strajuiesc scena, in care Valea (alias Manole) mangaie si zgarie peretii, cu gesturile unui mare disperat, nu se pupa aproape deloc cu ce se intampla pe scena. Dar isi indeplinesc scopul: de a ne aminti, atunci cand radem mai cu spor, de cat de grave sunt de fapt lucrurile. Daca insa Valea ar fi fost un cinic desavarsit,
Citeste tot pe România Liberă
Un teatru și un spectacol seducător de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
"In rolul victimei" - Teatrul Metropolis
Se lanseaza in Capitala un nou teatru modern sub toate aspectele, de la program pana la sala
de spectacol, cu o premiera remarcabila, "In rolul victimei", in regia lui Felix Alexa, care a reunit
o echipa de actori valorosi apartinand mai multor generatii de creatori. Aparitia TEATRULUI METROPOLIS este un eveniment al miscarii teatrale.
Fosta Casa de Cultura "Mihai Eminescu" din preajma Foisorului de Foc, de pe strada Mihai Eminescu nr. 89, se transformase dupa ‘89 in Theatru Mundi. Cenusiul Casei de Cultura se pastrase, iar spectacolele nu atrageau publicul si institutia abia isi ducea traiul. Iata ca, precum in basme, s-a intamplat o minune cu acest lacas ce ar fi trebuit sa aiba o menire culturala, dar arata ca un depozit de iluzii pierdute. Primaria Municipiului Bucuresti a investit fonduri in proiectul unui director dinamic, actorul George Ivascu, si Casa de Cultura "Mihai Eminescu", fostul Theatru Mundi s-a transformat in Teatrul
Citeste tot pe România Liberă
Delirul comic al lui Vasilescu de Dan Boicea sursa: Adevărul
„În rolul victimei“ este un spectacol cu un umor seducător. Regizorul Felix Alexa s-a obişnuit să meargă la sigur, alegându-şi actori alături de care a mai lucrat, sau texte contemporane bine scrise.
Deşi piesa ruşilor Oleg şi Vladimir Presniakov vorbeşte despre problemele vecinilor noştri, nu te poţi abţine să nu râzi pe româneşte, atins de comicul absurdului sau de toate subtilităţile de limbaj.
Există, în Rusia contemporană, un tânăr cu o slujbă deloc plictisitoare, care îi furnizează, în egală măsură, atât doza zilnică de adrenalină, cât şi pe cea de penibil.
Valya (Marius Manole) joacă, în fiecare zi, rolul victimelor din reconstituirile pe care le face poliţia, atunci când încearcă să descopere adevărul. Este ba o fetişcană cu gâtul tăiat, ba o înecată, ba un puştan împuşcat în cap, după o cină nedusă până la capăt.
Pentru acurateţe, se aşază în poziţiile cele mai ciudate sau se expune tuturor ironiilor
Citeste tot pe Adevărul
„Mi se rupe” – deviza lumii de azi de Cristina Modreanu sursa: Gândul
Piesa are în centrul ei un tânăr care are poate cea mai bizară meserie din lume
Valea interpretează rolul victimei în reconstituirile filmate ale Poliţiei
Lumea de azi e plină de descoperiri minunate, cum spune încă de la început personajul principal din spectacolul „În rolul victimei”, dar dacă te uiţi mai atent există un microb care o îmbolnăveşte iremediabil.
S-ar putea numi superficilitate, jemanfichism, indiferenţă, dar cred că cea mai potrivită e tot o replică din textul fraţilor Presniakov: „Mi se rupe”. Replica e decupată bine şi scoasă în faţă prin faptul că stă pe buzele a două personaje înainte ca acestea să-şi dea sufletul, iar reconstituirea morţii lor jucată în faţa spectatorilor, o aduce la cunoştinţa publicului din sală.
Piesa scrisă de Vladimir şi Oleg Presniakov are cel puţin două versiuni: zic cel puţin fiindcă nu se ştie dacă dramaturgii vor avea chef să se mai „joace” puţin cu ea.
Citeste tot pe Gândul
Premieră: Textul are rolul principal de Mirela Nastasache sursa: Time Out
În rolul victimei,Teatrul Metropolis. Fraţii Presniakov sunt în acest moment cei mai jucaţi dramaturgi ruşi contemporani. Există un festival care le poartă numele şi la care sunt invitate cele mai bune spectacole realizate pe textele lor.
Şi sunt multe, căci cei doi sunt montaţi cu succes în toată Europa. Pentru că abordează cu umor subiecte care interesează pe oricine se uită puţin în jur şi se întreabă încotro se îndreaptă lumea. Pentru că ştiu să transmită o idee fără să dea senzaţia că ţi-o îndeasă pe gât. Pentru că înţeleg foarte bine mecanismele teatrului şi le respectă, au grijă să menţină treaz interesul şi să păstreze ritmul.
“În rolul victimei” vorbeşte despre distanţarea cu care cineva poate alege să privească viaţa pentru că asta-i permite să se vadă un mic zeu, care face şi desface lucruri în universul său, pe care vrea să creadă că-l conduce. Este povestea unui tânăr care joacă rolul victimei în
Citeste tot pe Time Out
Teatrul Metropolis, un cadou tinerilor de Doina Papp sursa: Revista 22
Pregatita dupa un adevarat plan strategic, inaugurarea oficiala a Teatrului Metropolis a fost precedata de familiarizarea cu noua locatie a spectatorilor trimisi catre acest sediu izbitor colorat in rosu de reclama spectacolelor ce au inceput sa ruleze aici de vreo luna incoace. Unul cate unul. Productii proprii, ca In rolul victimei sau Jocul de-a adevarul, spectacole gazduite si preluate, ca Edith Piaff sau Peste cu mazare, programe speciale, precum Visite Dada. Pe copertile caietelor de sala sunt mentionate si alte titluri incluse pe afisul acestei stagiuni. O parte dintre ele, ni se spune. Eseuri despre banalitatea raului, Opposites Attract de Bruce Kane, regia Florin Piersic jr., Nijinski, de Malina Andrei, No one de Carmen Vioreanu, Victor sau copii la putere de Roger Vitrac, Jazzy Tarot de Saviana Stanescu, Visul unei nopti de vara, regia Dragos Galgotiu, Agamemnon de Rodrigo Garcia, Crima la Howard Johnson de Ron Clark si Sam Bobick, Bigudiuri de Mimi Branescu.
Sigur,
Citeste tot pe Revista 22
S-a ris cu lacrimi - "In numele victimei" de Cristina Dosuleanu sursa: Obiectiv
In sala mare s-a ris in hohote si s-a aplaudat la scena deschisa reprezentatia "In numele victimei", a dramaturgilor rusi Vladimir si Oleg Presniakov, sustinuta de Teatrul "Metropolis" din Bucuresti. O comedie savuroasa, o analiza ironica si subtila a realitatii, jucata excelent. Un spectacol in care se vorbeste despre absurdul situatiilor cotidiene, despre frica de a-ti trai viata, despre abandonarea in situatii care te fac sa fii o victima si despre optiunea de a-ti cistiga existenta ca victima.
Tinarul Valea, Marius Manole, este in primul rind victima singuratatii in doi traita de parintii sai. Fiecare da vina pe celalalt pentru esecurile personale si toate frustrarile se "sparg" in capul odraslei. Valea, dupa ce 30 de ani a trait ca victima a parintilor sai, nu vede alta solutie decit sa-si cistige existenta ca victima perpetua in reconstituirile politiei. Asa s-a obisnuit, sa se joace cu moartea si pare ca-i e frica de viata. Gagurile, replicile cu doua sensuri,
Citeste tot pe Obiectiv
Viaţa face victime de Ana Tofan sursa: Agenda LiterNet
Trăim într-o lume plină de revoltaţi, care însă nu duc nimic până la capăt, nu pot să trăiască normal, nu ştiu să vorbească normal şi sfârşesc prin a juca fiecare, pe rând, rolul victimei, nu dintr-o presupusă lene, aşa cum am fi tentaţi să credem, ci din frică.
Piesa îmbină cu succes discursul teatral cu proiecţiile video, care ne arată un Marius Manole expresiv până dincolo de oase, amintind de eroii dostoievskieni. Valea, îşi câştigă existenţa jucând rolul victimei în reconstituirile poliţiei, locuieşte cu părinţii şi de la o vârstă fragedă şi-a elaborat un sistem propriu de evadare în faţa oricărei sarcini. Portretul tânărului revoltat este completat de lipsa modelului patern, (deşi prezent, străluceşte prin absenţă) şi de figura unei mame docile, care nu înţelege mai nimic din ce i se întâmplă, lăsând lucrurile să curgă într-un firesc anormal. Frica de viaţă îl împinge pe Valea să intre de bună voie în
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Vom muri şi vom fi veseli de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
„Sunt multe lucruri interesante în viaţă“, decretează Valya, „ca, de exemplu, salata“. Restul piesei* pare o tentativă de a demonstra această axiomă, sau mai degrabă de a-i conferi un sens particular: sunt multe salate interesante în viaţă, ca, de exemplu, piesa fraţilor Presniakov.
Începem cu Valya, un fel de Stavroghin de secol XXI. Personajul e luat cu copy/paste din Dostoievski: inteligent, dezabuzat, neimplicat… ce să mai vorbim, băiatul se plictiseşte. Aşa că-şi bate joc de lume, în felul lui. Pentru că şi el însuşi e o parte din lume, începe prin a-şi bate joc de propria persoană şi continuă bătându-şi joc de toţi ceilalţi, părinţi, şefi, colegi, anchetaţi, martori oculari. Pentru că Valya ăsta are o meserie cu totul ciudată, da’ prefer să nu v-o spun, ca să mergeţi la teatru în loc să frecaţi la nesfârşit telecomanda aia nenorocită. Cea mai perversă sculă de tâmpire!
Un alt ingredient e fractura dintre
Citeste tot pe Academia Cațavencu
Jurnal de spectator de Alina Mazilu sursa: Revista Orizont - pag.24
O piesă despre conflictul între generații, lipsa de repere, platitudinea vieții, crima ca banalitate, (i)moralitatea ca rău necesar. Textul lui Oleg și Vladimir Presniakov vorbeș te despre un tânăr de vreo treizeci de ani (cu comportament puberal), care trăiește .mpreună cu părinții, pe spinarea și pe capul lor. Are un job care se potrivește structurii sale interioare ca o mănușă superbă: joacă rolul victimei în reconstruirile unor crime de către poliție. Este ceea ce eroul Valea știe cel mai bine - să o facă pe victima. Rolul e jucat de Marius Manole, actor cu farmec și cu o expresivitate aparte. Personajul folosește bețișoare la masă, dar nu dintr-o \"Chinofilie\", ci pentru a termina ultimul prânzul, astfel încât să nu fie rugat să spele vasele. Sau, atunci c.nd mama (Doina Dogaru prezentă și în rolul Chelneriței japoneze, excelentă în ambele) îl roagă să cumpere lipie, el va întreba cu o bine simulată nevinovăț ie dacă nu e
Citeste tot pe Revista Orizont - pag.24
Banalitatea terorismului de Cristina Modreanu sursa: Art Act magazine
Locul. Teatrul de Stat Constanţa. Bulversat în ultimii ani de încercări eşuate de aşa numită reformare (de fapt, încercări ale autorităţilor locale de reorganizare pentru controlul bugetului) şi de schimbările de directori, teatrul din Constanţa n-a avut o producţie constantă de spectacole peste medie. Majoritatea premierelor au avut loc în anonimat, chiar şi după venirea la conducere a unui tânăr regizor umblat prin lume, Sorin Militaru – am „dat” peste el, venit pe cont propriu, la festivalul BITEF de la Belgrad şi la Festivalul de la Edinburgh, ceea ce pentru mine e semnul unei dorinţe de a fi în contact cu lumea teatrului care e mai mare decât graniţele României. De ce nu reuşeşte Sorin Militaru să aducă în prima linie teatrul pe care îl conduce ţine de enigmele societăţii de tranziţie.
Călătoria. Cu maşina se ajunge destul de repede la Constanţa, dar numai în afara sezonului, fiindcă altfel nici autostrada (singura construită
Citeste tot pe Art Act magazine
Atentate la viața noastră de Iulia Popovici sursa: Obsrvator Cultural
Sa facem un exercitiu – nu de inteligenta si in mod sigur nu pe placul artistilor, niciodata multumiti cind spectatorului i se naruie suspansul: sa-ncercam sa punem cap la cap capitolele (patru, plus un prolog si un epilog; lectura in foileton ii apartine regizoarei, autorii vorbind despre sase acte) acestei piese/acestui spectacol numit Terorism, intr-o singura poveste (pentru ca, unii ar putea fi suprinsi, chiar e o singura istorie). Asadar: un barbat (Ionut Adascalitei) – om de afaceri, angajat cu functie al unei companii care nu se ocupa cu vinzarea de zahar – pleaca intr-o calatorie de serviciu. Dar aeroportul e inchis, e o alarma cu bomba, si barbatul decide sa se-ntoarca acasa; unde, convinsa c-a ramas singura, nevasta-sa (Mihaela Sirbu) se intretine cu amantul (Adrian Anghel), el insusi insurat cu o colega/subalterna a omului nostru de afaceri, care, simtindu-se inselata, decide sa-si ia viata, in timpul serviciului.

Iar in timp ce, marcat de adulterul sotiei,
Citeste tot pe Obsrvator Cultural
Teroristii au invadat Teatrul Foarte Mic de Cătălina George sursa: Cotidianul
Cine vrea sa descopere unde se ascunde terorismul il poate gasi miine la Teatrul Foarte Mic, in spectacolul cu acelasi titlu - "Terorism", un proiect al Teatrului Fara Frontiere, in colaborare cu ArCuB si teatrul-gazda.
Despre atacurile cu bomba, morti si raniti, panica si groaza supravietuitorilor aflam de obicei la stiri. Chiar daca a lovit citeva dintre marile orase occidentale si ne-a socat pe toti, terorismul ramine pentru majoritatea dintre noi un fapt senzational, o problema cu care sa-si munceasca mintea politicienii si trupele antitero. Piesa scrisa de Oleg si Vladimir Presniakov, pe care regizoarea Gianina Carbunariu a montat-o pentru prima oara in Romania, vorbeste insa despre terorism in cheie cotidiana.
Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi este teroristul si victima, in cele mai banale situatii zilnice. Iar spectacolul de pe scena Teatrului Foarte Mic te poarta prin citeva astfel de situatii familiare, care explodeaza rind pe rind, in timp ce personajele prinse in ele
Citeste tot pe Cotidianul
Terorismul nostru cel de toate zilele de Cristina Modreanu sursa: Gândul
Ca intr-un puzzle, constructia imaginii porneste dintr-un punct oarecare pentru ca la final, dupa cateva capitole desemnate ca atare, sa vezi imaginea de ansamblu care poate spune fiecarui spectator altceva.
Ca intr-un puzzle, constructia imaginii porneste dintr-un punct oarecare pentru ca la final, dupa cateva capitole desemnate ca atare, sa vezi imaginea de ansamblu care poate spune fiecarui spectator altceva. Un barbat ajunge la aeroport si constata ca nu poate pleca in calatorie de afaceri fiindca o alarma cu bomba a anulat toate cursele pentru nu se stie cat timp. Dupa discutia cu alti doi calatori decide, spre deosebire de acestia, ca nu se va lasa terorizat de asteptare, asa ca se intoarce acasa. O femeie e legata de pat de catre amantul ei, care se culca lasand-o asa, iar fiinta crucificata astfel devine o imagine a terorismului exercitat intre sexe. Doua batrane povestesc pe o banca, in parc, despre viata lor, planuind otravirea ginerelui uneia dintre ele,
Citeste tot pe Gândul
Adrenalina terorii de Mihaela Michailov sursa: Suplimentul de cultură
"Cind mor oameni nevinovati, simpli, deloc iesiti din comun – este inca si mai infricosator decit atunci cind moare un om important. Cind mor dintr-astia, obisnuitii, si mor asa, stiti, in ritm sustinut si multi deodata, si nu la razboi, ci chiar in case, in avioane sau in drum spre serviciu, pai, atunci insasi viata statului se schimba radical, iar politicienii, cu politica lor de doi bani, si oamenii de stiinta, cu toata stiinta lor, se duc dracului...’’ In Terorism, Oleg si Vladimir Presniakov surprind strategia insinuarii pericolului acolo unde te astepti mai putin. Panica e starea fierbinte a societatii contemporane, asa cum crima e impulsul cotidian care mocneste in tot ce e viu.
Textul fratilor Presniakov, prezenti la Bucuresti pe 11 februarie la spectacolul regizat de Gianina Carbunariu pe textul lor, se roteste accelerat in jurul terorii-caracatita. In spectacol joaca Paula Gherghe, Madalina Ghitescu, Maria Obretin, Mihaela Sirbu, Ionut Adascalitei, Adrian Anghel,
Citeste tot pe Suplimentul de cultură
Crimele de lîngă noi de Adevărul sursa: Adevărul
Un adulter, un copil obraznic şi o echipă de pompieri disfuncţională. La Constanţa, spectacolul „Terorism” se joacă pe scenă, cu spectatorii lângă actori. Nu e un capriciu, ci un avertisment.
Din 2001 încoace, ne-am însuşit adevărul că terorismul nu e o acţiune desfăşurată în ţări îndepărtate cu mult nisip. El poate fi oricînd lângă noi. Piesa fraţilor Presniakov, „Terorism”, merge mai departe: el e în noi.
Fiecare fiinţă poate transforma impulsurile agresive într-un act de violenţă cu consecinţe terifiante, linia de despărţire dintre vorbe şi fapte, dintre ameninţare şi crimă de abia se vede şi un lanţ de coincidenţe o poate anula complet.
Tensiunea piesei vine din măiestria autorilor în imaginarea acestui lanţ de coincidenţe: în cele şase scene, aparent disparate, sunt inteligent distribuite semne, personaje, împrejurări care le leagă şi le conduc spre finalul tragic.
Principalul merit al regizorului Felix Alexa este
Citeste tot pe Adevărul
"Terorism" pe scena din Constanţa de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
"Terorism"-ul fraţilor ruşi Vladimir şi Oleg Presniakov, doi dintre cei mai căutaţi autori dramatici contemporani în lume la ora actuală, a ajuns şi la Constanţa. Este vorba despre premiera spectacolului cu această piesă, care are loc pe scena Teatrului de Stat din oraşul de la malul mării, primele reprezentaţii fiind programate vineri, sâmbătă şi duminică. Regia aparţine lui Felix Alexa.
"Terorism"-ul fraţilor ruşi Vladimir şi Oleg Presniakov, doi dintre cei mai căutaţi autori dramatici contemporani în lume la ora actuală, a ajuns şi la Constanţa. Este vorba despre premiera spectacolului cu această piesă, care are loc pe scena Teatrului de Stat din oraşul de la malul mării, primele reprezentaţii fiind programate vineri, sâmbătă şi duminică. Regia aparţine lui Felix Alexa.
Piesa, tradusă de Maşa Dinescu, este cunoscută publicului românesc datorită, în primul rând, montărilor de la Teatrul Foarte Mic (coproducţie cu Teatrul Fără
Citeste tot pe Jurnalul Național
Teroristul sunt eu sau rutina naște monștri de Monica Andronescu sursa: Yorick
Un subiect extrem de actual, terorismul a făcut să curgă multă cerneală și mult sânge în ultimele decenii, așa încât spectacolul pus în scenă de Felix Alexa la Teatrul Național din București, spectacol după textul fraților Oleg și Vladimir Presniakov, intitulat chiar „Terorism”, este justificat.
Ideea montării acestui text la TNB s-a născut în zilele de după atentatul de la Paris împotriva revistei „Charlie Hebdo”, spune Felix Alexa, care de altfel nu se află la prima punere în scenă a piesei. În urmă cu aproximativ șapte ani a montat-o la Constanța. De ce s-a întors la text e cumva evident în contextul internațional actual, iar piesa fraților Presniakov, care i-a transformat în cei mai jucați dramaturgi ruși după Cehov, este o justificare în sine. Un text tăios, acid, violent, acut, care vorbește despre terorismul mult mai periculos, cel cotidian, despre dictatura violenței din noi și de lângă noi, despre dezumanizare,
Citeste tot pe Yorick
„Terorism”. O premierăCitiți în Ziarul Metropolis http://www.ziarulmetropolis.ro/terorism-o-premiera/ de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
Refuz cât de multe invitaţii pot la premiere, la gale, la seri speciale. Nu-mi plac premierele, galele, serile speciale. Cred că spectacolele de teatru au o viaţă complicată şi că emoţiile împărtăşite „prima dată“ nu slujesc bine spectatorului care mă încăpăţânez să rămân. Nu la premiere am văzut cele mai bune reprezentaţii.
De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, rareori am văzut o premieră care să nu fie stângace, imperfectă – și nu vorbesc despre acea vulnerabilitate care umanizează atât de mult teatrul și ne face să îl iubim.
Totuși, înspre jumătatea lunii mai am mers la Teatrul Național din București, la sala Studio, pentru premiera spectacolului “Terorism” de frații Presniakov, în regia lui Felix Alexa, într-o distribuție excepțională (în măsura în care acest adjectiv nu și-a pierdut, deja, forța de a adjectiva).
De ce am făcut eu așa?
Unu: se întâmplă să fiu familiarizat cu dramaturgia fraților
Citeste tot pe Ziarul Metropolis
Reușită privire în străfundul uman de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
Titlul piesei este o capcană pentru că propune nu un act public de terorism, ci atenționarea asupra terorismului existent în străfundul uman. Piesa lui Vladimir și Oleg Presniakov – dramaturgi, producători și regizori de teatru ruși, apare pe scenă în 2002, când mapamondul nu era atat de alarmat de acte teroriste. Ca niște vizionari, frații Presniakov parcă au prevăzut însă, pericolul terorismului când au scris această “psihanaliză” despre tensiunea interioară ce zace în fiecare individ și se poate amplifica în act terorist. Piesa este captivantă, original compusă din șase scene de sine stătătoare, radiografii tragicomice din segmente diferite ale vieții curente unde apare și acționează tensiunea interioară. Aceasta prin conflicte particulare este amplificată până la teroare, fie într-o corporație, fie într-un cuplu, fie într-un parc, etc. Originalitatea fraților Presniakov se manifestă și prin personajele fără nume,
Citeste tot pe Spectator
Cuplaţi centurile de nesiguranţă de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
La aeroport, un bagaj suspect anulează toate zborurile. Nimic mai banal. Şi totuşi, acest "accident de parcurs” va declanşa o suită de întâmplări incredibile, cu morţi, răniţi şi alte victime colaterale. Studiu de caz: omenirea, azi.
Textul fraţilor Presniakov ne propune o grotescă comedie umană a terorii, agresivităţii şi haosului emoţional. Asistăm la un înspăimântător spectacol al umanităţii debusolate, în care spiritul de sacrificiu, morala, eroismul, ca şi liberul arbitru sunt excluse; un univers în care omul îşi construieşte cu migală şi tenacitate propria captivitate. În lumea în care trăim există nebănuite resurse de criminalitate în stare latentă.
Ca să nu mai vorbim de nevroză, cea care potenţează cruzimea, anulând vitalitatea, entuziasmul şi idealismul conţinut în noţiunea de libertate. În concluzie, o lume guvernată de scandal şi angoasă care încearcă cu disperare să reînveţe alfabetul bucuriilor simple,
Citeste tot pe Port.ro
Minuţie de Mircea Morariu sursa: Adevărul
Totul începe în sala de aşteptare a unui aeroport. Un loc unde 16 persoane de vârste diferite, de condiţii sociale evident diferite- un detaliu inteligent marcat de costumele gândite de Andrada Chiriac- oameni cu identităţi despre care nu ştim deocamdată nimic, aşteaptă resemnate. Aeroportul e închis, zborurile au fost pentru moment anulate, oameni în uniforme şi cu ochelari de soare au grijă să nu se întâmple nimic neprevăzut. Cei 16 aşteaptă somnolenţi şi resemnaţi. Aproape că au ajuns să li se pară normală aşteptare, cum nici faptul că nimeni, nici o autoritate, nici un purtător de cuvânt nu catadicseşte să le dea vreo explicaţie nu li se pare nefiresc. S-au auzit niscaiva zvonuri, s-a speculat. O persoană neidentificată deocamdată a lăsat pe una dintre piste o servietă cu un conţinut necunoscut. Brigăzile antitero îşi fac în linişte datoria spre a preveni un act de terorism. Care poate că nu se va produce niciodată.
Citeste tot pe Adevărul
Un spectacol la tensiunea prezentului: „Terorism” de Dana Pocea sursa: Luceafărul
La TNB, unde se joacă piesa Fraţilor Presniakov, Terorism, tranzitezi foaierul sălii, printre Îngerii lui Şetran şi Grădinile suspendate ale lui Ion Alin Gheorghiu. Expoziţiile de aici (unele permanente) ale unor artişti plastici consacraţi oferă posibilitatea unei iniţieri estetice. Privite cu atenţie, pânzele lui Gheorghiu, de pildă, par că sunt pe punctul de a exploda în deformări succesive ale reflexelor culorii, capabile să producă efecte de perspectivă. Autorul lor scrie undeva: ,,Aş vrea să pictez cu mine/ Dacă întind mâinile şi picioarele/ Ca o cruce greacă/ Acopăr pânza”. Confesiune memorabilă care, după ce am văzut spectacolul lui Felix Alexa, impetuos, cu o arhitectură sigură, demonstrând o ştiinţă a concentrării energiilor şi a compunerii unor caractere puternice, nu numai că s-a convertit într-o obsesie, dar mi-a şi readus în minte barochismul dramatic al culorilor, făcându-mă să mă gândesc la posibile analogii. Desigur,
Citeste tot pe Luceafărul
O glumă atroce de Mircea Morariu sursa: Adevărul
Fraţii Presniakov, Oleg şi Vladimir, reprezentanţi de mâna întâi ai noii literaturi ruse, una în care nici un personaj nu mai are vreme nici pentru prea multe lacrimi, nici pentru sorbitul unor interminabile ceşti de ceai şi nici pentru îndelungate despărţiri, se numără de mai bine de zece ani şi printre favoriţii scenei româneşti.
Povestea lor, ca şi aceea a succesului lor literar şi scenic în România a început cu deja celebra, nu însă încă şi clasicizata Terorism şi a continuat cu alte şi alte texte precum Bad Bed Stories, În rolul victimei sau Ucide arbitrul, acestor titluri având considerabile şanse să li se alăture prin impact şi mai încolo prin notorietate Linoleum. O piesă reprezentată, iată, acum, de Naţionalul clujean, în traducerea Maşei Dinescu, regia lui Alexandru Dabija şi scenografia Adrianei Grand. Scrierea nu e una tocmai nouă, a fost publicată în volum în anul 2005 şi aminteşte de Terorism prin faptul că, asemenea ei,
Citeste tot pe Adevărul
Cine e mort, cine e viu? - Linoleum la FNT, 2016 de Oana Cristea Grigorescu sursa: Agenda LiterNet
Noi între noi, dacă am fi oneşti, pe ce ne bazăm când spunem că suntem vii? Pe ce ne bazăm? Că ne mişcăm şi vorbim unii cu alţii, asta ne face vii? Sau suntem morţi şi jucăm foarte bine rolul unui viu de fapt? Eu, personal, cred că se discută şi despre alt soi de moarte, spirituală, despre alt soi de viaţă, mimată, câteodată prost înţeleasă... comentează actorul Ionuţ Caras tema ultimei premiere, Linoleum de Fraţii Presniakov de la Teatrul Naţional Cluj.
Un trio nebun, descins direct din tradiţia avangardei ruse de început de secol XX, încearcă să scape de cadavrul descoperit sub linoleumul de pe podeaua casei de închiriat. Cine e mortul? Sau mai nuanţat, cine e viu şi cine e mort în poveste sunt întrebările cu care jonglează cei doi dramaturgi Vladimir şi Oleg Presniakov în piesa Linoleum. Regizorul Alexandru Dabija explorează scenic tema graniţei dintre viaţă şi moarte, cea a comunicării cu lumea de dincolo în ultimele sale
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Cadavrul ascuns sau despre morţii vii de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
De obicei, metafora cadavrului ascuns, redată prin sintagme precum ”scheletul din dulap” sau ”cadavrul din debara”, se referă la un secret - un element, aspect, detaliu compromiţător de care o persoană, familie sau chiar o întreagă colectivitate ar trebui să se debaraseze cumva, în caz că lucrurile respective se află, dacă vrea să îşi salveze reputaţia.
Folosind metafora cadavrului ascuns, fraţii Presniakov înlocuiesc dulapul sau debaraua (cupboard ori closet) din sintagma iniţială prin floor covering (parchet, gresie, linoleum sau mochetă), probabil pentru originalitate. Expresia este adesea însoţită de referinţe la miros pestilenţial (secret, trecut ruşinos), umanitate decăzută, moralitate degradată, învăluire şi dezvăluire.
Intriga din piesa timpurie a fraţilor Presniakov pare realism poliţienesc şi psihologic, dar şi absurd, însă scenariul se complică pe parcurs, printr-un dublu joc între învăluire şi dezvăluire.
Citeste tot pe Ziarul de Iași
"Bad Bed Stories – Poveşti de noapte bună pentru adulţi" de Gina Popa sursa: Evenimentul de Iași
• sau cum să iei televizorul cu tine, la teatru
Fără să se lamenteze, asemenea multor colegi de breaslă, că publicul nu mai vine la teatru din pricina supraofertei promovate de televiziuni şi operatori de cablu, o regizoare din noua generaţie a găsit soluţia, făcînd "un spectacol de teatru gîndit ca o emisiune TV". Se întîmplă în deschiderea stagiunii Naţionalului ieşean, la sala "Uzina cu Teatru".
Nu doar talentul, renumele, perseverenţa au ajutat-o pe Chris Simion. Chiar astrele i-au fost favorabile, făcînd ca Mihaela Rădulescu să fie, chiar în cele două zile în care spectacolul s-a jucat în avanpremieră (ieri şi alaltăieri), un personaj omniprezent în publicaţiile "de specialitate", adică de scandal. "Bad Bed Stories" gravitează în jurul "invitatului special", Mihaela Rădulescu. Chiar dacă vedeta nu apare în carne şi oase pe scenă, ci doar într-o proiecţie video, actorii ieşeni – Puşa Darie, Octavian Jighirgiu, Petronela Grigorescu
Citeste tot pe Evenimentul de Iași
Homosexuali, lesbiene şi Mihaela Rădulescu de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
Spectacolul “Bad Bed Stories”, de Chris Simion, cu Mihaela Rădulescu pe afiş, a ajuns la Bucureşti, la Teatrul Foarte Mic. Deşi apare pe post de guru al umanităţii, moderatoarea “Duminica în familie” nu reuşeşte să “salveze” nici măcar spectacolul.
Nici nu începuse bine reprezentaţia din seara zilei de 10 martie, că destul de mulţi spectatori încercau să găsească calea spre ieşire. Şi asta nu pentru că publicul bucureştean ar fi atât de pudibond încât să se oripileze la nişte poveşti cu homosexuali, lesbiene, pedofili şi sado-masochişti, deşi, să recunoaştem, e puţin cam ambiţios să vrei să epuizezi chiar toate aceste aspecte ale sexualităţii umane într-o singură montare, ci pur şi simplu pentru că spectacolul este din cale afară de prost.
Părea că regizoarea, infinit mai nuanţată în alte montări, şi-a propus să nu rateze de această dată nici măcar un singur clişeu.
Publicitate
Lucru care i-a şi “reuşit”.
Citeste tot pe Cotidianul
Spectacol de OTV la TNI de Calin Ciobotari sursa: Flacăra Iaşului
"Daca ar zice cineva ca este obscen, fie este ipocrit, fie nu a vazut la viata lui mai mult decat Delavrancea", o nefericita fraza in caietul de sala al celui mai recent spectacol ("Bad bed stories") pe care il propune Teatrul National Iasi. O fraza echivalenta cu un santaj ieftin, construit pe tiparele unei gandiri de trista amintire (cine nu-i cu noi e impotriva noastra!), in deplin contrast cu libertatea de viziune pe care o propune textul.
Din acelasi caiet de sala, in care cele mai multe informatii sunt referitoare la Chris Simion, regizorul spectacolului, mai aflam ca Oleg si Vladimir Presniakov, autorii textului, sunt cei mai jucati dramaturgi din lume dupa Cehov (!!!), informatie neprobata, dar, sa recunoastem, de mare impact. Asa cum rezulta de pe blogul spectacolului (pentru ca da, exista si un blog!), textul a fost ales de directorul TNI, Cristian Hadji-Culea. Pe afis, Adi Carauleanu apare ca asistent de regie, iar copiii sub 16 ani n-au ce cauta in sala.
Citeste tot pe Flacăra Iaşului

regizor caut piesa

Piese de Oleg Presniakov

Biografie Oleg Presniakov

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Oleg Presniakov

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki