regizor caut piesa

Piese de Peter Shaffer

adauga piesa

Amadeus

“In Viena anilor 1781, compozitorul curţii regale, Antonio Salieri este orbit de invidie după ce descoperă harul muzical extraordinar al excentricului, impieliţatului Mozart pe care plănuieşte să îl distrugă prin toate mijloacele posibile”. Aceasta piesa despre viaţa lui Mozart este de fapt o ciocnire subtilă între genialitate şi mediocritate, între divin şi profan. Peter Shaffer a vrut să absolve în această piesă mediocritatea de inutilitate, Salieri deveneind un fel de Iuda care trebuie să săvârşească răul pentru a se împlini “lucrarea” şi în cele din urmă geniul lui Mozart să izbăvească lumea prin muzică. Intr-un fel asta doresc să propun prin acest spectacol teatral o întălnire a profanului cu divinul din muzica lui Mozart , o întălnire a harului actorilor tineri cu aşteptările publicul larg, o întâlnire a purităţii luminoase cu bezna din noi şi în tot acest joc să ne imaginam că suntem pe rând Mozart şi Salieri pentru ca în final să recunoaştem că ambii sălăşluiesc în fiecarea din noi. Dintotdeauna! Toma Enache- regizor

Balanced Of Terror

Battle of Shrivings, The

Mad poet challenges old humanist not to throw him out of his home a former medieval convent whatever his behaviour.

Black Comedy

Brindsley Miller, un tânăr şi ambiţios sculptor, şi logodnica sa Carol Melkett sunt în aşteptarea unui milionar, care este interesat de operele lui Brindsley. Pentru a-l impresiona pe acesta, cei doi "împrumută" mobila stil a vecinului Harold Gorringe. Apar pe rând tatăl lui Carol, vecina Miss Furnival, şi, spre ghinionul general, Harold. Brindsley încearcă acum disperat să ducă neobservat mobila lui Harold înapoi, tocmai când soseşte pe neaşteptate Clea, fosta iubită a lui Brindsley. Şi, pentru ca încurcătura să fie completă, se produce un scurt-circuit. Acum, nimeni nu mai are nicio reţinere în a face chiar lucruri la care nu ai recurge de faţă cu toată lumea.

Black Mischief

Equus

17 year old boy blinds six horses with spike, case becomes a catalyst for his psychiatrists own doubts

Establishment, The

Five Finger Fxercise

The play is about the generation gap and the human lack of ability to understand each other. Shaffer succeeds in creating an exciting drama where a lot of important things are told without reducing the entertainment value.

Footfalls

Revival

Darul Gorgonei (Gift of the Gorgon, The)

famous playwrights death and visit to his widow by unacknowledged son who wishes to write a biography

Salata și leușteanul (Lettice And Lovage)

Lettice Duffet este expertă în gastronomia şi istoria elisabetană şi o entuziastă consumatoare de teatru.Lotte Schöen este o aparent rigidă inspectoare de la Asociaţia de Conservare a Monumentelor Istorice. Între ele există o improbabilă, extraordinară şi teatrală (la propriu) prietenie.

Merry Roosters Panto, The

Variations on the traditional story of Cinderella by the cast of Oh What A Lovely War.

Private Ear, The

Hero loves classical music and his hi-fi, his sexual skirmishes with the girl are conducted with help from his match making friend as a synonym for the class war.

Prodigal Father, The

Public Eye The

An accountant hires a private detective to report on his wife with action taking place in his office; a role swap ensues.

Royal Hunt of the Sun, The

The Spanish expedition under Pizzaro to the land of the Incas told in dazzling spectacle and moral chiaroscuro. After general absolution for any crimes they may commit against the pagan Incas, the conquerors set forth upon the sea. The Inca god is a sun god, ruler of the riches and people of Peru and thought to be immortal. But the Spaniards have come in conquest rather than in reverence. There is misunderstanding, confusion, and slaughter: the Spaniards kill 3000 unarmed Incas and take the sun god captive. The ransom is 9000 pounds of gold. The avaricious Spaniards mutiny, try the sun god in kangaroo court and garrote him. He does not revive the Incas behold their dead god.

Salt Land, The

White Liars, The

The play revolves around Sophie Lemberg, an eccentric and disillusioned fortune teller (who imagines herself to be a baroness of the Holy Roman Empire) living in a decaying seaside resort, and the two young men - Tom, the lead singer in a rock band, and Frank, his business manager - who consult her. It soon becomes clear that their lives are much stranger than the fiction Sophie tries to create in her magic ball.

Whom Do I Have The Honour Of Addressing?

Modern

Yonadab

Drawing parallels with ancient Fgypt a brother and sister attempt to become demigods through their union.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Peter Shaffer 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Peter Shaffer

• O anumită parte de Alice Georgescu sursa: Dilema veche
  Recenta participare la un juriu teatral mai mărunţel mi-a înlesnit reluarea contactului (pe care, în chip cît se poate de voluntar, îl cam pierdusem în ultima vreme) cu scenele din Capitală şi din ţară şi cu – implicit – repertoriul lor, cum ar veni, normal. Adică nu acela pe care îl vizitează îndeobşte criticii şi nu acela care vizitează îndeobşte festivalurile, ci acela care îi are ca oaspeţi pe spectatorii plătitori de toată ziua (mai adesea, de toată seara), spectatori posesori de abonamente, spectatori aduşi în sală de „organizatorul de spectacole“ al teatrului sau de victoria lor personală la vreun concurs radiofonic, spectatori de vîrstă mică, de vîrstă mijlocie şi de vîrstă mare, spectatori care fac coadă la casa de bilete, spectatori care nu citesc piesa înainte (mă rog, uneori nici ăilalţi nu...), spectatori care identifică interpreţii după rolurile acelora din serialele TV, spectatori care pronunţă greşit numele
  Citeste tot pe Dilema veche
• Agheasmă falsă, fermentată de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Îndată după ce într-o cronică publicată în revista Familia îmi vărsam năduful pe anartisticitatea patentată a unui pretins spectacol în care trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea se punea într-o ipostază deloc onorantă mutilând fără milă Chiriţa lui Alecsandri, dirijată fiind în respectiva operaţiune de diletantismul regiei lui Ion Sapdaru, o persoană cu „munci de răspundere” în ierarhia colectivului cu pricina nu a pierdut ocazia să mă mustre amical. Ideea era că „puteai şi tu să te abţii”, carevasăzică să nu scriu. Persoana în cauză admitea că spectacolul nu era tocmai reuşit, ba chiar deloc, dar, uite, sălile sunt pline, publicul se bucură, viaţa impresarilor e fără griji, încasările sunt substanţiale. Iar unii dintre cei ce contribuiau la sporirea respectivelor încasări erau şi ei de acord că montarea e incoerentă şi stupidă, că au râs gros auzind pe scenă aluzii nenumărate aluzii sexuale şi vorbe
  Citeste tot pe Revista Familia
• “Comedie pe întuneric” la ArCuB de Liana Bundalici sursa: 4arte
  Duminica seara, la ArCuB, s-a jucat o comedie pe intuneric. Mai bine zis, pe 30 octombrie a fost prezentata piesa o “Comedie pe intuneric”, scrisa de dramaturgul englez Peter Shaffer si regizata de Cristian Dumitru. Asa cum avertizeaza insusi titlul, este vorba de o comedie, iar asteptarile publicului amator de umor englezesc si situatii comice nu au fost inselate.
  Pentru artistul englez Miller si pentru Carol, noua lui logodnica, se anunta o zi mare. Asteapta doi invitati de seama: pe tatal lui Carol, un fost colonel caruia ii vor da vestea logodnei lor, si pe un miliardar amator de arta, in care isi pun speranta ca va cumpara operele lui Miller. In asteptarea acestora si pentru impresionarea lor, cuplul se agita prin apartament si il redecoreaza chiar cu obiecte imprumutate din garsoniera vecinului Harold, plecat intr-o calatorie. Insa in toiul pregatirilor, se intampla ceva care va da peste cap toate planurile pentru acea seara: o pana de curent.
  Panicati si dezamagiti,
  Citeste tot pe 4arte
• Cronică de teatru: Cu uşile închise de Doinel Tronaru sursa: Adevărul
  „Când lumina se stinge”, se vede adevărata esenţă a fiinţelor umane, de „manechine”, de mecanisme dezarticulate, în spectacolul „Comedie neagră”, de Peter Shaffer, pus în scenă de Cosmin Alexandru Purice la Godot Café-Teatru.
  Găselniţa de la care pleacă textul reputatului dramaturg englez (datând din 1965), ales de tânărul regizor pentru debutul său bucureştean, este una atât de simplă şi de evidentă, încât te întrebi cum de nu i-a mai venit şi altcuiva până acum. În esenţă, lucrurile stau altfel: un grup de personaje (în cele din urmă, şapte se vor perinda pe scenă) este surprins într-un apartament de o pană de curent.
  Lumini şi umbre
  Prin urmare, trebuie să meargă înainte şi să-şi dezvolte relaţiile reciproce aflându-se în cea mai mare parte a timpului într-o obscuritate deplină. Jocul „lumină sau întuneric” se joacă în spectacol astfel: cât personajele au lumină, pe scenă e întuneric; atunci când ele –
  Citeste tot pe Adevărul
• Cine are nevoie de comedie de bulevard? de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Când mergi la un spectacol precum „Comedie neagră”, de la Godot-Cafe Teatru, după textul lui Peter Shaffer, cel mai cinstit ar fi să stai să te uiți, să-ți bei limonada cu sau fără mentă, să îți dai voie să râzi în hohote, dacă-ți vine, și să nu scrii după aia niciun rânduleț. De ce să nu scrii? Pentru că, oricum ai lua-o, acest gen de spectacol – comedie bulevardieră, ca să stabilim de la început genul – pentru așa ceva e făcut. Pentru desfătarea mulților spectatori de la mese și pentru ca a doua zi să te întâlnești cu un coleg care să-ți spună: „Te-am văzut aseară la teatru… știi, eu am venit pentru prima dată într-un loc ca ăla, că a tras cineva de mine, dar mi-a plăcut la nebunie. Și vreau să mai merg acolo… Când am intrat și am văzut mesele alea m-am gândit că de ce oi fi venit eu, să mai văd și niște actori amatori, dar, când a început, mi-a plăcut tare, mai mult ca la teatru. Super spectacol!
  Citeste tot pe Yorick
• Amadeus - un spectacol de „Oscar” de Ileana Roman sursa: Revista Forum
  Nu cunosc alţi regizori de teatru care să se fi încumetat la o... replică, după ce Miloş Forman a ecranizat pentru „Oscar” piesa Amadeus prin 1980. De aceea mai întâi trebuie salutat curajul bucureşteanului Toma Enache, ba chiar de două ori trebuie salutat: el a reuşit să reducă pe scenă o partitură complexă, de amploare filmică şi, totodată, a reuşit să creeze o echipă de teatru ca... din pământ - din iarbă verde, desigur alături de un Cla¬udiu Bleonţ, sau tocmai de aceea.
  N-a fost uşor, piesa lui Peter Shaffer este pretenţioasă, personajele sunt multe şi... vorbăreţe, timpul şi spaţiul sunt de grandoarea unei lumi revolute, drama este unică şi univer¬sală. Este pusă în scenă poate cea mai cumplită dintre dramele omului, aceea a neputinţei sau nevrerii de a accepta adevărul, care poate fi al celuilalt. Antonio Salieri, compozitorul Curţii Imperiale de la Viena, era un om fericit până în momentul când descoperă că nu el este alesul lui Dumnezeu, ci mai tânărul Mozart, apariţie fulminantă în lumea muzicii din secolul XVIII. De-acum începe drama sufletului ros de o diabolică invidie, şi care nu-şi găseşte liniştea până nu moare cât mai repede celălalt suflet, cu adevărat cel hăruit de Dumnezeu. Gândire înspăimântătoare şi deşartă, căci personajul răzbunător continuă să trăiască frământat în iluzie, abia într-un târziu, în noaptea agonică a vieţii sale, conştientizând „muşcătura cumplită a eşecului”.
  Întreaga piesă se întreţese în timpul spovedaniei cinice a învinsului întărit doar de orgolii, Salieri recunos¬când că a „lucrat” la dărâmarea genialului Mozart, fizic - lăsându-l înfometat, psihic – intrând lugubru chiar şi în visul acestuia, ba încă născocind ul¬terior că l-a otrăvit cu arsenic, măcar aşa să rămână şi el în istorie. Acest personaj complexat dostoievskian şi nietzschean – până la a-l ucide şi pe Dumnezeu (fie pe cel revărsat în sufletul rivalului) este introspectat şi exprimat de Claudiu Bleonţ.
  Sp o v e d a n i a lui Salieri – Bleonţ este obsedantă până în rărunchi, reconstituie omniprezent, se deschid pla¬nuri suprapuse, se interferează, se mişcă filmic, se înfioară sub ritmurile muzicii mozartiene, se pune în mişcare o epocă a Vienei, capitala muzicii. Recuzita şi decorurile ne călăto¬resc în această lume, dar vocea naratoare e cu ecouri interactive, reverberând şi în acum. Suntem acolo şi aici cu toţii, perso¬najele sunt povestite pe viu, se află printre noi, răsar de printre spectatori sau de oriunde. Pe scenă se află o „Cutie lumi¬noasă” din care ies personaje şi un pian umblător din care iese Mozart. Recon¬stituirea se dozează dar se simte acel crescendo, culminat chiar de muzica Recviemului.
  Surpriza spectacolului cred că este tânărul (licean) Vlad Grosu, parcă se află într-un vis purtat lucid pe aripi de însuşi bizarul Mozart. E mare lucru să debutezi parcurgând o aşa… partitură, de la infatuatul infan¬til şi rebelul fără perdele, la sublimul
  învolburat doar de muzica sferelor.
  Celelalte personaje, deşi multe şi foşnitoare, contrapunctează fiecare, fiecare interpret, majoritatea tineri, luându-şi rolul în serios. Raluca Bădoiu în Constanze (soţioara lui Mozart) şi Mihaela Ariciu în Caterina Cavalieri debutează excelent, se vede că au şi alte lecturi nu doar de pe net. Alţi 12 tineri (elevi de la Traian şi Ţiţeica) sunt Venticellii – parcă ies din corul antic pentru a deveni ecoul vocilor protagoniste. Un rol ingrat aş zice, cel al Terezei (soţia lui Salieri) a re¬venit actriţei Lucreţia Epuran, care ipostaziază chiar şi tăcând. Marius Mihăilă, Silvia Săftoiu, Emil Raevschi, Ion Epuran şi Sever Iriza reprezintă ceremonios suita Curţii palatine. Noblesse oblige şi pentru Mircea Mladin, Nicuşor Surdu, Mădălina Mechenici, Maria Dore şi Cristian Matei, care asigură coregrafia, scenografia, ilustraţia muzicală, sunet, lumini, proiecţii video. Desigur un rol principal are muzica lui Mozart (fragmente din Nunta lui Figaro, Răpirea din Serai, Flautul fermecat, Recviem, simfonii).
  Amadeus este spectacolul care, la premieră, a fost aplaudat... în delir, cum nu s-a mai întâmplat niciodată, spun spectatorii veterani. Iată că puterea artei poate să trezească din amorţire o lume buimăcită de necontenite crize politice, economice. Această lume e bine să ştie că pentru aceste aproape două ore de sublimitate s-au consumat sute de ore de pregătire, de căutări, de schimbări până să se ajungă la acest spectacol unic pe scena Tea¬trului severinean. Avem un public iubitor de artă. Cunosc familii care în aceşti ani stupizi, cu uşile Teatrului nostru închise, au mers frecvent la Teatrul Naţional din Craiova. La fel au mers şi iubitorii de fotbal la meciurile echipei craiovene. Acum, văzând proiectele Primăriei, putem crede că Severinul va avea şi teatru şi fotbal.
• Pe scena teatrului severinean de Stela Popescu Orodeanu sursa: Teatrul Azi nr. 1-2/2010
  publicat in TEATRUL AZI, nr. 1-2, 2010
  Formula stilistica adoptata de Toma Enache a reusit sa stabileasca o puternica legatura intre autor si spectator, valorificand creator textul substantial scris de Peter Shaffer. Structura narativa a spectacolului, in care regizorul a curatat textul pana l asamanta operei, a fost sustinuta de personajul Salieri, interpretat de Claudiu Bleont.
  In Amadeus, regia a devenit arta imaginii declansate dincolo de materialul textului, prin valorizarea creatoare a relatiei poetice dintre cuvant si muzica, lumina si decor. Ideea textului se transforma in imagini legate de muzica mozartiana, creand spectacolului o atmosfera senzoriala, aproape magica, in vibratie cu dorinta spectatorilor de depasire a tensiunii existentiale « Intr-un ceremonial de purificare la sfarsitul caruia se ajunge la Frumos ».
  Decorul si muzica devin interpreti principali care sustin partitura generoasa a personajului Salieri, un rol dificil,
  Citeste tot pe Teatrul Azi, nr. 1-2/2010
• Turnu Severin: Piesa „Amadeus” jucată la Vâlcea de Cătălin Căruntu sursa: Adevarul
  După ce a încântat publicul severinean, piesa de teatru „Amadeus”, regizată de Toma Enache și-a început turneul prin țară.
  Prima oprire a fost în Râmnicu-Vâlcea, unde publicul spectator a aplaudat în picioare prestația artiștilor. Avându-l în rol principal pe Claudiu Bleonț, care interpretează masgistral rolul lui Salieri, piesa beneficiază și de aportul unor actori severineni debutanți, precum Vlad Grosu sau Raluca Bădoiu.
  "Extrem de incitanta și moderna a fost concepția regizorala: o piesa vizuala, imaginata ca un tot unitar indestructibil, actorii, decorul sobru si funcțional, costumele, proiecția imaginilor din fundal.
  De asemenea, ritmul alert, muzica, imaginile proiectate, dansul, costumele, decorul, miscarea, trairile actorilor, totul ii surprinde pe spectatori. Și peste toate, personajul principal, insinuant, cutremurator este chiar divina muzica a lui Mozart”, ne-a spus Lucreția Epuran, artista care a jucat rolul Terezei Salieri.
  Citeste tot pe Adevarul
• Al 9-lea Oscar pentru piesa Amadeus, primit de la publicul din Alba Iulia de Iulian Brok sursa: Informatia de Alba
  În 1984 apărea filmul biografic „Amadeus”, în regia lui Milos Forman, film răsplătit cu 8 premii Oscar, inclusiv pentru scenariul scriitorului Peter Shaffer. Regizorul Toma Enache a preluat scenariul lui Peter Shaffer şi l-a transpus pe scena de teatru. Piesa a venit şi la Alba Iulia, avându-l pe Claudiu Bleonţ în rolul principal – în rolul confesorului Salieri (cel care era în graţiile împăratului de la Viena şi care era principalul duşman al lui Mozart).
  
  Un Mozart foarte veridic, talentat şi arogant, extravagant dar încrezător, a fost interpretat de Vlad Grosu, 16 ani, clasa a X-a, Turnu Severin. Constanze (soţia lui Mozart) – interpretată de Raluca Bădoiu, 18 ani, clasa a XI-a, Turnu Severin. Ambii elevi au talent şi doresc să facă studii de actorie în facultate. Celelalte personaje au fost jucate de actori şi elevi din acelaşi oraş (sala nu a fost plină, din păcate, pentru că spectacolul ar trebui văzut de cât mai multă lume;
  Citeste tot pe Informatia de Alba
• Teatru şi muzică la superlativ în mega-producţia „Amadeus” de Graţiela Gheorghe sursa: Telegraf online Constanta
  Spectacolul-eveniment „Amadeus”, în regia constănţeanului Toma Enache, o producţie grandioasă, cu 25 de actori, decoruri şi costume impresionante, într-un joc fabulos de sunet şi lumini, s-a jucat, marţi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, cu casa de bilete închisă. Piesa, care a împletit muzica de operă şi teatrul, a adus în faţa a aproape 800 de constănţeni atmosfera epocii lui Mozart şi Salieri - cei doi rivali interpretaţi convingător de Vlad Grosu şi, respectiv, inegalabilul Claudiu Bleonţ.
  Spovedania lui Claudiu Bleonţ Unul dintre cele mai mari şi profunde texte contemporane despre ce înseamnă sufletul omenesc, „Amadeus", de Peter Shaffer, vorbeşte despre întunericul, necunoscutul, lucifericul şi, totodată, despre lumina, deschisul, aventurosul, inspiratul, genialul Mozart care se ascunde în fiecare dintre noi. Spectacolul este o convingătoare pledoarie pentru artă, fiind realizat cu şi din iubire pentru geniul muzicii
  Citeste tot pe Telegraf online Constanta
• Actorul Claudiu Bleont, declarat "Omul zilei" de Jurnalul National de sursa: jurnalul national
  Astazi are loc in Bucuresti premiera spectacolului "Amadeus", dupa o piesa de teatru scrisa de Peter Shaffer, in regia lui Toma Enache. "Amadeus", care-l aduce in rolul principal pe Claudiu Bleont, poposeste pentru prima data la Bucuresti dupa un turneu prin tara inceput la sfarsitul lunii ianuarie, prima reprezentatie jucandu-se la Turnu Severin. Claudiu Bleont declara intr-un interviu ca "Amadeus" este varful artistic. "Trebuie sa vedeti acest spectacol, deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie in favoarea sufletului, intunericului si luminii care zace in noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umana si culturala si, nu in ultimul rand, o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face sa biruim zadarnicia."
  
  Spectacolul se joaca la Palatul Copiilor. Pentru cea de-a zecea reprezentatie pe care o marcheaza cu rolul din "Amadeus", dar si pentru cei 30 de ani de teatru pe care-i sarbatoreste anul
  Citeste tot pe jurnalul national
• Amadeus-o noua premiera de Alexandra Cebuc sursa: preluata de pe Radio Romania Muzical
  ''Amadeus'' - o nouă premieră
  Joi, 4 Martie 2010 , ora 10.13
  O nouă premieră - 2 martie 2010, în Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti, seria spectacolelor din cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess". Amadeus este rezultatul împletirii muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart cu fragmente extrase din piesa de teatru omonimă, semnată de Peter Schaffer, dar şi din corespondenţa compozitorului austriac.
  
  Pusă în scenă de tânărul regizor Marcel Ţop, iniţiativa a însemnat totodată şi o dovadă că din cinci solişti ai Operei bucureştene, membrii unui grup coral şi cei ai unui cvartet cu pian - conduşi dirijoral de Ciprian Teodoraşcu, poate fi construită o poveste melancolic-tragică, în care nu ştii sigur cine este "victima" - Mozart sau Salieri? - personaje ce au fost interpretate de actorii Răzvan Oprea, respectiv Marius Bodochi.
  
  Un spectacol despre invidie şi mediocritate la intensitate maximă, în care actorul
  Citeste tot pe preluata de pe Radio Romania Muzical
• Premiera, la Opera Nationala “Amadeus” de sursa: Cronica Română
  Studioul Experimental de Opera si Balet “Ludovic Spiess” (SEOB) din cadrul Operei Nationale Bucuresti, in colaborare cu Fundatia Ileana Mustatza, pregateste publicului o intalnire extraordinara cu muzica lui Mozart, ce se va reuni cu textul piesei de teatru “Amadeus” de Peter Schaffer si cu scrisorile compozitorului, intr-un spectacol propus de tanarul regizor Marcel Top. Evenimentul va avea loc marti, 2 martie, de la ora 18.30, in foyerul galben al Operei Nationale Bucuresti.
  Spectacolul “Amadeus”, traseul unui destin necrutator, care tine de biografia marelui compozitor, ii va avea in distributie pe actorii Marius Bodochi in rolul Salieri si Razvan Oprea (Mozart). Partiturile muzicale vor fi interpretate de solistii ONB Simonida Lutescu (soprana), Mihaela Ispan (mezzo-soprana), Serban Cristache (tenor), Vasile Chisiu (bariton) si Marius Bolos (bas), acompaniati de pianista Lidia Butnariu, care a asigurat si pregatirea muzicala, cu participarea cvartetului de coarde
  Citeste tot pe Cronica Română
• Regal Marius Bodochi la Opera Nationala – Amadeus de Mihaela Dordea sursa: Curentul.net
  Mozart şi Salieri…Inocenţă şi păcat. Ispăşire…
  De secole, milenii chiar, creştinismul îşi susţine teoria despre păcat, cea cu oaia rătăcită şi răscumpărarea prin penitenţă. Cu siguranţă, este o metodă evoluată faţă de modul păgân de a simţi, a practica şi mai ales a sancţiona păcatul. Mă întreb dacă nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenţa creştină gen mătănii, rugăciuni, post, nu oferă acestei operaţiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de târg , de aranjament formal. Sigur, există şi aici remuşcare şi părere de rău, altfel ele nu ar avea nici loc şi nici rost.
  Totuşi, penitenţa reală, cea care se naşte din conştiinţa că ai greşit, că ai săvârşit un păcat faţă de lume, faţă de tine însuţi, este chinul tantalic de a răbda. Astfel de „plăţi” nu sunt nici catalogate, nici tarifate în coduri. Răscumpărăm suferind. Noi, în noi, cu noi, pentru noi înşine.
  Suferinţa
  Citeste tot pe Curentul.net
• Cand Marius Bodochi este cel mai bun Salieri de Sofia Mandel sursa: National
  Am fost să văd „Amadeus“, o adaptare după piesa lui Peter Shaffer şi scrisorile lui Mozart, în regia lui Marcel Ţop. Sigur că m-am dus cu preconcepţii, cum altfel? Doar am văzut cu mulţi ani în urmă mult premiatul film al lui Miloš Forman, unde F. Murray Abraham a făcut un rol excepţional pentru care, la rîndu-i, a luat un Oscar din cele opt pe care le-a primit în 1985 filmul. Şi astăzi am în memorie, nealterate, secvenţe impresionante. Două lucruri m-au încîntat înainte de a ajunge la spectacol: faptul că partitura lui Antonio Salieri îi este încredinţată lui Marius Bodochi şi că acest proiect aparţine Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess“ din cadrul Operei Naţionale Bucureşti.
  Un spectacol experimental de referinţă
  Spectacolul a început în forţă în foaierul Operei, cu un monolog vibrant al lui Salieri care ne-a invitat să-l însoţim. Am ajuns în Foaierul Galben, unde a avut loc reprezentaţia.
  Citeste tot pe National
• Subtila otravă a societății de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Cine ar fi crezut că tînărul furios care își scuipa incendiar revolta acum cîțiva ani la Teatrele ACT și ARCA prin Natural Born Fuckers și care a regizat pînă de curînd texte americane explozive sau autohtone, de dramaturgie a cotidianului, la Teatrul LUNI de la Green Hours și la Comedie va ajunge să monteze la Opera Națională București? E drept că același regizor, Marcel Țop, a pus anul trecut în scenă (una din Atena, de data aceasta) și Hamlet. Mai mult, cine ar fi crezut că Răzvan Oprea, actor care infiltra grămezi de ironie - în același Natural Born Fuckers de Eric Bogosian -, în personajul mîndru de desăvîrșita sa perfecțiune falică, va ajunge să-l joace pe Mozart? Spectaculoase sînt căile artei! Ca și distilările succesive ale lui Marcel Țop, după cum se vede pe îndelete în Amadeus, producție a Studioului Experimental de Operă și Balet „Ludovic Spiess”, după Peter Shaffer, cu inserții din scrisorile lui Mozart și fragmente
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Amadeus in viziunea regizorului Marcel Top de Denise Avram sursa: LOOMS
  "Amadeus"
  
  După Peter Shaffer
  Traducere şi adaptare de Marcel Ţop
  
  VIZIUNEA REGIZORALĂ‚ ŞI IMPLICAŢII ÎN CONTEXTUL CULTURAL ŞI SOCIAL ACTUAL
  
  Un spectacol despre muzică, despre împătimire, despre Creație.
  Un spectacol despre un Mozart viu, om în carne și oase, un Mozart fără perdea - care bea, care mănâncă, care face dragoste-multă dragoste, nu despre un Mozart piesă de muzeu. Un Mozart tânăr, "punk", rege al nonconformismului și al artei ca bucurie și energie. Un Mozart care protestează prin iubire împotriva complezenței, compromisurilor, protestează prin sinceritate și curățenie împotriva ipocriziei atât de specifice lumii de atunci și acum. Un Mozart natural, un Mozart a cărui muzică este o instigare la iubire, la umor, la joc, la spectacol ca sarbatoare.
  
  
  De cealaltă parte stă un Salieri condamnat la zbucium veșnic, la neodihnă. Un bufon, un clovn bătrân damnat să se confeseze pentru eternitate, să povestească uneori
  Citeste tot pe LOOMS
• Amadeus regia Marcel Top -CapodOpera lui Marius Bodochi de Mircea M Ionescu sursa: revista Taifasuri
  CapodOpera lui Marius Bodochi
  
  mircea_m_ionescu… După regalul lui Marius Bodochi, la Opera Naţională, cu un uluitor Salieri, în „Amadeus”, nu-mi mai găsesc metaforele, cuvintele par sărace, nu mai fac nicio comparaţie cu filmul lui Milos Forman şi „Oscarul” lui Murray Abraham din ’85. Când ai şansa să urmăreşti o asemenea seară sublimă, nu-ţi rămâne decât să nu te mai uiţi o săptămână la televizor, să refuzi alte spectacole şi să retrăieşti minunea artistică dată în dar, poate, de Dumnezeu.
  
  … „Amadeus”, adaptarea după piesa lui Peter Schaffer şi „Scrisorile lui Mozart”, sub bagheta magică a regizorului Marcel Ţop, înseamnă infinit mai mult decât un spectacol de teatru jucat extraordinar pe muzica divină a lui Mozart la Opera Naţională. Reprezintă pur şi simplu o capodoperă! În care toţi sunt excepţionali, iar Marius Bodochi, fenomenal. Din startul spectacolului, pe scările din foaierul verde, la parter,
  Citeste tot pe revista Taifasuri
• O calatorie in lumea lui Mozart regia Marcel Top la Opera Nationala de Madalina Dragoi sursa: Ce se intampla doctore?
  O calatorie in lumea lui Mozart
  O calatorie in lumea lui Mozart
  
  O calatorie in lumea lui Mozart
  
  tipareste | trimite unui prieten | trimite prin Y!M
  
  Imaginatia este cea mai puternica arma a omului. Calatoreste, viseaza, exploreaza, experimenteaza! Noi ne-am ratacit in lumea lui Mozart.
  
  Nu rata spectacolul Amadeus, in regia lui Marcel Top de la Opera Nationala Bucuresti!
  
  Multumiri speciale sopranei Simonida Lutescu, mezzosopranei Mihaela Ispan, actorului Marius Bodochi, baritonului Vasile ChiSiu si Operei Nationale Bucuresti.
  
  Pictorial de: Cristina Nichitus
  
  Fashion editor: Madalina Dragoi
  
  Make-up artist: Adriana Haloiu, Dior Romania
  
  Hair stylist: Cristina Toana, www.fht.ro
  
  Asistent hair stylist: Cati Matei
  
  Model: Alina Puscas, MRA Models Agency
  
  Rochie Mirela Diaconu: 1.400 lei
  
  
  
  Rochie Rhea Costa, pret la cerere
  
  
  
  Rochie Mirela Diaconu: 2.000 lei
  
  
  
  Rochie Mihaela Drafta; Pantofi Nine West: 170 lei
  
  
  
  Costume Amadeus: Mihaela
  Citeste tot pe Ce se intampla doctore?
• O formulă camerală de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Mărturisesc că nu îmi este tocmai la îndemână să scriu despre spectacolul cu celebra piesă „Amadeus” a lui Peter Shaffer, regizat de Gavriil Pinte la Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Nu fiindcă Amadeus-ul sibian ar fi un spectacol dificil ce s-ar lăsa cu greu comentat şi a cărui idee ar fi nu tocmai uşor de dibuit.
  Dimpotrivă, avem de-a face cu o montare clară, bine structurată şi articulată, în care povestea morţii lui Mozart, moarte de care se autoacuză Antonio Salieri (Sunt eu făptaşul îşi autointitulează el confesiunea) e limpede paginată şi depănată în imagini şi concepte scenice riguros şi frumos construite, dar şi convingător înlănţuite. Spunând şi scriind cele de mai sus, am exclus din start ideea că Amadeus-ul sibian ar fi un spectacol prost ce ar presupune prudenţă ori reticenţă în comentariu. Nici vorbă. Regizorul Gavriil Pinte a riscat şi a câştigat. A riscat, optând pentru formula
  Citeste tot pe Adevărul
• Microstagiune cu patru premiere. Despre dictaturi de toate tipurile de Silvia Dumitrache sursa: Observator Cultural
  În perioada 1-5 octombrie 2014, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu a organizat o microstagiune în care a prezentat cinci spectacole, dintre care patru au fost premiere: Marat/Sade, în regia lui Charles Muller, Amadeus, în regia lui Gavriil Pinte, Lecţia, în regia lui Mihai Măniuţiu şi De ce Hecuba?, în regia Ancăi Bradu. Cel de-al cincilea spectacol prezentat, despre care voi detalia într-un articol ulterior, a fost Oidip, în regia lui Silviu Purcărete, cu Constantin Chiriac în rolul principal, care a avut premiera în cadrul FITS şi care va fi jucat şi cadrul FNT.
  ....................................................................................................................................................
  Tot despre un fel de dictatură este vorba şi în Amadeus, în regia lui Gavriil Pinte, după piesa lui Peter Shaffer, Amadeus, cea care a stat şi la baza filmului lui Miloš Forman din 1984. Este o dictatură a geniului, care nu mai lasă loc
  Citeste tot pe Observator Cultural
• de sursa: Radio Romania muzical
  Opera din Brașov invită publicul astăzi, 21 februarie 2016, de la ora 18:30, la un al doilea spectacol "Amadeus - Gottlieb" după premiera de ieri, spectacol după Peter Shaffer și Scrisorile lui Mozart. "Amadeus - Gottlieb" este o piesă de teatru devenită binecunoscută, după care s-a realizat, în 1984, și pelicula "Amadeus" în regia lui Milos Forman, câștigătoare a numeroase premii Oscar.
  
  Spectacolul îmbină teatrul cu selecţiuni din lucrările lui Wolfgang Amademus Mozart - "Nunta lui Figaro", "Răpirea din Serai", "Don Giovanni", Concertul nr. 21 pentru pian și orchestră, Recviemul - dar și din Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi, care subliniază punctele-cheie în desfășurarea piesei.
  
  Spectacolul este realizat cu participarea actorilor Marius Bodochi, în rolul Salieri și a lui Răzvan Oprea - Mozart. Montarea de la Opera Brașov este semnată de regizorul Marcel Țop iar scenografia aparține Rodicăi Garștea. Dirijor va fi Ciprian
  Citeste tot pe Radio Romania muzical
• Gottlieb Amadeus, premiera spectaculoasa in cadrul Festivalului Mozart Brasov de Mihai Panait sursa: Monitorul Expres
  Una dintre marile atracţii ale celei e a doua ediţii a Festivalului „Mozart“ va fi premiera piesei „Amadeus“ de Peter Shaffer, care va combina teatrul şi muzica. „Va fi piesa de teatru după Peter Schaffer, cu actori ai Teatrului Naţional Bucureşti şi cu cîntăreţi ai Operei Braşov. Este acelaşi scenariu care a stat la baza filmului Mozart al lui Milos Forman dar modul în care îl vom aduce în faţa publicului în cadrul festivalului va fi unul special, care pentu Braşov reprezintă o premieră“, a dezvăluit Ovidiu Mezei, directorul Operei Braşov. Piesa „Mozart“ se va juca în cadrul Festivalului pe 20 şi 21 februarie, cu participarea actorilor Marius Bodochi şi Răzvan Oprea de la Teatrul Naţional Bucureşti, şi a cinci solişti ai Operei Braşov, respectiv
  Cristina Radu, Valentina Mărgăraş, Asineta Răducan, Mihai Irimia şi Dan Popescu. Îşi vor da concursul, de asemenea, Cvartetul „Gaudeamus“ al Filarmonicii Braşov şi Ovidiu Mezei,
  Citeste tot pe Monitorul Expres
• Gottlieb Amadeus regia Marcel Top de Societatea Muzicala sursa: societateamuzicala.ro
  Montarea de la Opera Brasov va fi semnata de unul dintre cei mai aparte regizori ai noului val, Marcel Top, scenografia apartine Rodicai Garstea (scenograf al Operei Brasov). Dirijor va fi maestrul Ciprian Teodorascu de la Bucuresti, la pian se va afla Ovidiu Mezei. Isi dau concursul solistii Operei Brasov: Cristina Radu, Valentina Margaras, Asineta Raducan, Mihai Irimia, Lorand Cristian, dar si Filip Panait (Bucuresti), precum si Cvartetul „Gaudeamus” al Filarmonicii Brasov.
  Citeste tot pe societateamuzicala.ro
• Amadeus – Geniul ucigaş şi mediocritatea nebună de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Geniu şi credinţă. Păcat şi remuşcări. Moarte şi nebunie. Extreme care se atrag, pulsiuni ale cugetului tulburat şi inimi ce palpită într-o căutare sârguincioasă spre perfecţiune şi divin. Între ele două minţi, două voinţe, două vieţi, două piane, o singură miză: nemurirea. Intrarea glorioasă într-o memorie colectivă, dincolo de timp, succesul măsurat nu în aplauze şi complimente, ci în perenitate şi veşnicie. O luptă subtilă, crudă şi neloială între un doi oponenţi inegali, în care doar unul singur duce războiul pentru amândoi din disperarea înţelegerii limitelor sale şi a genialităţii celuilalt. Salieri vs Mozart, un binom indestructibil construit din legende şi istorie, devenit cult.
  Spectacolul „Amadeus” după Peter Shaffer, montat de Iulia Grigoriu îi invită pe spectatori să fie parte activă în povestea celor doi muziceni. Noi, cei din sală, suntem uomini del futuro, martori ai spovedaniei bătrânului Salieri,
  Citeste tot pe Yorick
• Mozart și Salieri sau cum își împarte Dumnezeu harul de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Septembrie 2016. Început de stagiune. La Teatrul Metropolis din București, povestea trupei lui Victor Ioan Frunză merge mai departe. E un fenomen unic, viu, puternic. E cel mai coerent program care a existat în teatrul românesc în ultimul deceniu.
  A început la fostul Centru Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, de unde a fost înlăturat la finalul stagiunii trecute din motive politice. Și continuă la Teatrul Metropolis. Trupa lui Victor Ioan Frunză creează stagiune după stagiune spectacole care au în comun trăsături importante, printre care valoarea interpretării și accesibilitatea. Așa cum, cu decenii în urmă Giorgio Strehler își propunea să aducă în Italia acelei perioade texte valoroase, bine puse în scenă și bine jucate, care să atragă publicul la teatru, în același fel Victor Ioan Frunză are curajul de ani buni să meargă contra curentului sau a curentelor din teatrul nostru, dictate fie de selecții, fie de premii, fie de trenduri
  Citeste tot pe Yorick
• Nu credeam că voi monta vreodată una dintre piesele genialului dar recelui observator satiric al condiţiei umane care este George de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Mozart versus Salieri.
  De o parte, omul capabil să reproducă o compoziţie muzicală după o singură audiţie. De partea cealaltă, omul incapabil să interpreteze o compoziţie muzicală fără partitură.
  De o parte, omul capabil să compună o simfonie la 8 ani. De partea cealaltă, omul incapabil să înţeleagă cum aşa ceva e cu putinţă.
  De o parte, omul care susţine că, indiferent că e vorba de o sonată, o simfonie sau o operă, orice bucată muzicală pe care vrea să o compună e în capul lui de la bun început şi tot ce are de făcut e să o transcrie pe hârtie. De partea cealaltă, omul care priveşte siderat sutele de partituri în original, lipsite de cea mai mică ştersătură.
  De o parte, omul conştient de hiper-valoarea lui, stăpânindu-şi arareori manifestările complexelor de superioritate. De partea cealaltă, omul care îşi înţelege perfect mediocritatea, dar nu înţelege o clipă să şi-o asume public.
  De o parte, omul chinuit de
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Salieri în luptă cu Mozart şi cu Dumnezeu de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Încep prin a înşirui câteva superlative. Amadeus a fost, este, probabil, cea mai celebră, cea mai fascinantă piesă a dramaturgului britanic Peter Shaffer, fie şi numai pentru faptul că aduce pe scenă, altfel decât de obicei, două personalităţi ale muzicii universale
  Una dintre ele- Wolfgang Amadeus Mozart, nu doar imensă, nu numai purtând aura inefabilă a geniului, ci şi extrem de neconformistă- la urma urmei, chiar, cum arată un geniu?-, plasată în antiteză cu cea a contemporanului său, Antonio Salieri. La antiteză recurgea în 1830 şi Puşkin, atunci când scria Mozart şi Salieri, una dintre piesele din ciclul de Mici tragedii, numai că, spre deosebire de predecesorul său rus, Peter Shaffer nu doar că procedează la o şi mai mare relativizare a valorii lui Salieri (despre care muzicologii susţin că a fost un compozitor cel puţin corect, deloc de dat integral uitării), ci şi problematizează, abordând destul de primejdios, chestiunea războiului
  Citeste tot pe Adevărul
• De ce este mare „Amadeus” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Adjectivele în teatru sunt destul de relative. Ce înseamnă un „mare” actor sau un „mare” spectacol? De cele mai multe ori gomflarea entuziasmată a calităţii se amestecă inechitabil cu meritele cu adevărat valoroase. Geniul şi mediocritatea se amestecă atât de injust în gurile mai mult sau mai puţin bine sau rău intenţionate şi aplauzele toacă sacadat impostura şi meritele artistice. Şi cum se aleg, totuşi, apele? Între atâtea „mari” montări şi „maeştri” există prea puţine spectacole cu adevărat mari. Iar această „măreţie” nu înseamnă nici anvergură, nici lume multă pe scenă, nici bani cheltuiţi cu duiumul, nici publicitate deşănţată. Înseamnă un act artistic împlinit în sentimentul clar pe care îl ai fără să-ţi fi spus cineva, fără să te fi îmbinat nimeni, fără să ai fie nevoie de nicio explicaţie sau muncă de lămurire – un sentiment la fel de concret şi la fel de greu de pus în cuvinte ca însăşi
  Citeste tot pe Yorick
• UN SPECTACOL … “COOL” ! de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  În jazz-ul modern “cool” definește o manieră care refuză să transmită afectivul prin interpretare. Termenul s-a transferat și în vorbirea curentă, în argoul tinerilor, fiind și un rezultat al pătrunderii tehnicii online de a rezuma sensurile cuvintelor. Același “cool” sub altă formă, pătrunde și în teatru în tendința de modernizare și apropiere de spectatorii mileniului trei.
  De la debutul său la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț în 1981 cu remarcabilul spectacol “Dragonul”, Victor Ioan Frunză a realizat o sumedenie de spectacole deosebite care i-au consolidat cariera de personalitate a regiei. Demersurile sale în inovația, din ultimul timp, îl apropie acum, de maniera tendinței teatrale “cool”. Optează pentru piese celebre și aplică textului “versiunea scenică” personală sau conceptul “după” X autor. Consecvent lucrează în spirit de echipă cu prețuita scenografă Adriana Grand și cu o trupă de tineri actori pe
  Citeste tot pe Spectator
• Sexualitate şi alţi zei de Monica Andronescu sursa: Adevărul literar și artistic
  „Equus“, de Peter Shaffer, a deschis cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea.
  Până duminică, 30 septembrie, la Oradea se desfăşoară Festivalul Internaţional de Teatru Scurt, care s-a deschis în acest an cu spectacolul „Equus", după un text celebru al lui Peter Shaffer, mai puţin montat în ultimii ani în România. Montarea în regia lui Szabo K. Istvan aparţine teatrului gazdă, Teatrul „Regina Maria" din Oradea, o instituţie care, în ultimii ani, după ce a reuşit renovarea sălii, având acum unul dintre cele mai frumoase spaţii de joc din ţară, a revenit în ultimele stagiuni cu câteva producţii excelente, una dintre ele fiind musicalul „Scripcarul pe acoperiş".
  În cazul de faţă, opţiunea pentru textul lui Peter Shaffer, mai cunoscut publicului larg pentru povestea din „Amadeus", a cărei ecranizare a cunoscut un succes uriaş, este una curajoasă. De altfel, şi „Equus" a fost adaptată pentru
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Deficit de emoție de Mircea Morariu sursa: Revista Familia - pg.129
  Spectacolul cu piesa Equus de Peter Shäffer la Teatrul Regina Maria, prezentat în deschiderea celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Scurt de la Oradea, a însemnat o dezamăgire cel puțin la fel de mare precum speranțele cu care a fost întâmpinat. Piesa e de o frumusețe cu totul specială, aproape inexpli-cabilă, cvasinefirească, și asta fiindcă nu e nicidecum ușor să zămislești un text aureolat de poezie, atunci când vorbești despre ceea ce, în primă dar și în ultimă instanță, constituie o anomalie, un fapt de domeniul patologicului. Equus dă seama despre relația de tip clinic, cu apăsate implicații sexuale, relație analizată și detaliată psihiatric, dintre un tânăr pe nume Alan Strang și un cal. În plus, Equus mai dispune și de o stranietate aparte care, iarăși, la fel de paradoxal și la fel de inexplicabil, nu derivă din cazul clinic („cazul extrem”, cum îl califică psihiatrul Martin Dysart) reprezentat de
  Citeste tot pe Revista Familia - pg.129
• Spinii adoraţiei de Irina Zlotea sursa: Agenda LiterNet
  Trăim, trăim, dar avem sufletul atât de igienic şi normal că nu putem simţi nimic adevărat şi dacă nu simţi nimic adevărat nu poţi fi liber. În câteva cuvinte, despre acest fapt a ales să ne vorbească Geanina Hergheligiu montând Equus de Peter Shaffer. Autorul a fost inspirat de un eveniment despre care a auzit în treacăt de la un prieten - un tânăr în vârstă de 17 ani orbise şase cai, undeva într-un orăşel din Anglia - şi a ajuns să scrie o piesă care vorbeşte despre adoraţie şi divinitate, despre normalitate socială şi libertatea spiritului.
  Încă de la început trebuie semnalată selecţia făcută pentru distribuţie. Regizoarea a ales actori cu chipuri speciale şi o aparenţă care se identifică puternic cu imaginea personajelor, în completarea cărora se adaugă costumele, contribuţia lui Victor Diaconu.
  Personajele şi temele textului sunt dificile şi pot fi considerate probă de talent şi maturitate pentru actori şi regizoare.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Când Dumnezeu nu mai vede tot de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Cearşafurile albe, patul mic şi îngust de lemn, păturile cu iz rural, halatul asistentei şi al doctorului, toate acestea i se pregătesc lui Alan pentru ca el să pătrundă cu adevărat în ritmul civilizaţiei pe care pulsiunile sale au respins-o. Viaţa nu mai poate fi irosită în continuare, aşa că timpul, sentimentele şi aspiraţiile tânărului cu comportament deviant trebuie reglate prin buna întrebuinţare a noului spaţiu şi a noii reconfigurări temporale în care adolescentul este aşezat. Fără succes redus la tăcere, Alan Strang devine simbolul distanţei dintre sălbăticia unei plimbări pe cal în miez de noapte şi mirosul rufelor de spital.
  Reprezentaţia din 18 iunie 2013, desfăşurată la UNATC, a făcut parte din competiţia pentru Regie din Gala Absolvenţilor UNATC - Licenţă. Regizoarea Geanina Hergheligiu (coordonatori: prof. Felix Alexa şi prof. Ion Mircioagă) a lucrat textul cu acelaşi nume al lui Peter Shaffer alături de o echipă ce nu
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Equus: Abisul dintre carne şi simbol de Gina Șerbănescu sursa: Art Act Magazine
  Vă ascund cât de mult pot din acele gânduri ce nu sunt menite să fie împărtăşite!
  Vă întrebaţi cum ar fi o conversaţie în care să nu se ascundă nimic - adevăratul ei nume e iadul, cred eu.
  A te dezvălui cuiva este preludiul trădării, iar trădarea te îmbolnăveşte, nu-i aşa?”…
  Boala mea ţine de domeniul trupului meu, dar nu mă reprezintă.
  Eu sunt boala mea şi trupul meu, dar ele nu sunt eu.
  Amândouă trebuie depăşite, dacă nu fizic, atunci metafizic. - (Irvin Yalom – Plânsul lui Nietzsche)
  Punerea în scenă a piesei Equus de Peter Shaffer (pentru care autorul ei a primit premiul Tony în anul 1975), reprezintă debutul regizoarei Gianina Hergheligiu. Spectacolul a făcut parte din competiţia pentru regie în Gala Absolvenţilor UNATC, Cătălin Jugravu câştigând, pentru rolul lui Alan Strang, premiul pentru cel mai bun interpret într-un spectacol de regie.
  Mijloacele regizorale rafinate elaborate de Geanina Hergheligiu,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• „Lettice și leușteanul” la Teatrul Arte dell’Anima de Corina Moisei sursa: BookHub
  Se știe de când lumea că britanicii au cel mai savuros și subtil umor, dovadă servind literatura lor convenționalistă și artele simbolice, care poartă cu desăvârșită mândrie elegia superiorității și rafinamentului englezesc. Cert este că deseori această fină satiră este inexplicabilă publicului larg, educat, din păcate, cu raționamente a la Las Fierbinți sau Vacanța Mare.
  Atunci când m-am hotărât să onorez invitația de a urmări piesa „Lettice și leușteanul” eram convinsă (și temerile mi s-au confirmat) că această comedie mă va convinge încă odată de finețea artei englezești, unde încă se râde în mănuși albe. Mare mi-a fost mirarea să am parte de o comedie ușoară, diafană cu actori foarte talentați și cu un subiect pe măsura titlului.
  Mi-am croit drum încet drumul până la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, unde pe o scenă mică, dar foarte apropiată de spectatori,
  Citeste tot pe BookHub
• „Lettice și leușteanul”, o savuroasă comedie la Teatrul Arte dell’Anima de sursa: Cronica Română
  „Lettice și Leușteanul” este o savuroasă comedie satirică, care spune, într-un stil plin de umor fin și nuanțat, British, povestea întâlnirii dintre Lettice Douffet (o femeie pasionată de istorie, teatru și bucătărie elisabetană), ghid turistic la Conacul Fustian, conac bântuit (în opinia ei) și Charlotte (Lotte) Schoen, aparent rigidul reprezentant al Consiliului Conservării și Protejării Obiectivelor Istorice ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
  Ca în fiecare loc de muncă, Lettice decide să urmeze „regula celor trei Δ, regulă moștenită de la mama ei, imaginând fapte grandioase petrecute pe Marea Scară a Conacului. Lotte o concediază, dar are revelația întâlnirii unui om „spectaculos”, pe care, săptămâni mai târziu, simte nevoia sa îl caute. Lotte îi va împărtăși acesteia faptul că a moștenit de la tatăl ei (proprietarul Editurii Perseus), „ochii” pentru frumos, pentru construcțiile cu
  Citeste tot pe Cronica Română
• Lettice si Leusteanul – Teatrul Arte Dell’Anima de Peter Shaffer de Emil Călinescu sursa: LaTeatru.EU
  Ghizii turistici sunt o specie aparte. Sunt niste pseudo-istorici cu papagal. Sunt niste oameni de vanzari extrem de inventivi.
  Acum, bineinteles ca-s si ei de mai multe feluri. Eu nu ma refer la ghizii turistici care insotesc un grup de persoane in zece locuri. Astfel de tururi nu mi-au placut niciodata, deci nu le-am frecventat (ma rog, am fost o singura data, cand eram mic de tot, cred ca aveam 8 ani). Vorbesc, deci, de ghizii obiectivelor turistice. Aia care-ti spun legendele ascunse ale acelei locatii, in tara noastra cu precadere ale diverselor cetati.
  Am aflat, in legatura cu aceste cetati, o chestie simpatica. In majoritatea cetatilor se afla o fantana. Si, in mod ciudat, majoritatea fantanilor vin insotite de aceeasi legenda. Se spune ca un turc (sau 2, sau 3, sau, in functie de fantana, chiar 4) a fost capturat de romani. I s-a spus ca va fi omorat. El, disperat, ca sa-si salveze viata, a promis ca va face o fantana. Romanii, stiind ca e imposibil ca un om sau doi sa faca
  Citeste tot pe LaTeatru.EU
• De ce Lettice? De Leuștean. de Elena Coman sursa: Yorick
  De cât umor englezesc e nevoie ca să iasă o comedie bună? Nu avem idee, dar cert e că Peter Shaffer a găsit formula potrivită. Chit că empatizezi cu acest gen sau nu, scriitura lui te cucerește fie prin comicul de situație, fie prin complexitatea personajelor sale. Ne reîntâlnim cu numele dramaturgului britanic la Teatrul Arte Dell`Anima, unde Geanina Hergheligiu a montat „Lettice și Leușteanul”.
  Scris în 1986, textul a fost mai puțin cunoscut în plan internațional ca „Amadeus” sau „Equus”. Dincolo de titlul ușor bizar, se ascunde o poveste misterioasă, care se lasă încet descoperită. Parcursul biografic al lui Lettice Douffet se construiește cu fiecare tablou, intrând parcă tot mai adânc în intimitatea protagonistei. O cunoaștem pe actrița pasionată de istorie care lucrează ca ghid turistic la Conacul Fustian. Felul său bombastic de a prezenta faptele istorice trezește suspiciunile Consiliului Conservării și Protejării Obiectivelor
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie