Cu cărțile pe scenă de Claudiu Grozea sursa: Revista Tribuna
Nu foarte multe din piesele premiate de-a lungul anilor cu Premiul de dramaturgie al UNITER – și girate, astfel, de comunitatea teatrală autohtonă – și-au găsit întruchiparea scenică. Subiectul e prea spinos și vast pentru a-l discuta acum, așa că nu pot decât să salut montarea celui mai recent text premiat, Jack lunetistul de Radu Macrinici, la Teatrul de Nord din Satu Mare, în februarie 2011, sub direcția de scenă a lui Gelu Badea. Salutul meu nu e doar colegial-formal, ci și de substanță, pentru că, deși nu a apelat la „serviciile” autorului pentru a debavura piesa de anumite aluviuni literare, care nu rezistă la „oralizarea” dintr-un spectacol, regizorul a decriptat cu ingeniozitate și pricepere bogăția de sensuri a textului, construind un spectacol inteligibil, alert, spumos, care „prinde” la marele public fără a trăda așteptările gourmetului teatral.
Jack lunetistul e o poveste multiplană, cu tentă postmodern-parabolică, sondând umanitatea – în toate sensurile cuvântului – acestui timp tulbure, în care narațiunea devine fantasy, civilizația echivealează cu invazia, iar dragostea înseamnă posesiune. Arhitectul unui oraș în plină expansiune, ai cărui muncitori taie metodic pădurea dimprejur, trăiește drama morții soției sale, este care s-a prăbușit chiar un arbore venerabil. El va afla mai apoi că Larisa fusese o nimfă de pădure, iar copacul care-a ucis-o era tocmai casa ei de nimfă. Orbit de gelozie pentru că inima Larisei a fost transplantată în pieptul unei alte femei, iubită de altcineva, dar care moștenește amintirile nimfei, Arhitectul devine un lunetist singuratic, încercând să-și facă dreptate. El se va întâlni însă cu seminția de spiriduși, elfi și creaturi silvestre, care au început un război de gherilă împotriva oamenilor, arzând mincinoasele cărți de literatură fantasy din biblioteci. Interacțiunea îl reumanizează pe Arhitect, arătându-i că viața poate exista și în altă parte decât în clădirile de oțel și sticlă pe care le gândise până atunci.
Gelu Badea limpezește scenic articulațiile intrigii imaginate de Radu Macrinici, conturând pregnant personajele, bricolând textul cu abilitate, fără să piardă punctele de semnificație, ba chiar prelungind uneori sugestia semantică, precum în scena în care chiar cartea Jack lunetistul este arsă, alături de condamnatele volume de J. K. Rowling, Tolkien, Mary Stewart sau Peter Beagle, etalate la un moment dat de duhurile pădurii pe scenă, într-un “inventar” simbolic al mistificării literare.
Figura lui Raphael, conducătorul populației silvestre, care la lectura piesei mi-a părut ușor abuziv conturată precum cea a lui Fidel Castro, eternul revoluționar, capătă în spectacol exact dimensiunea
militant-histrionică necesară, iar clișeele sale de limbaj și pledoariile pentru “revoluția continuă” se justifică perfect, fără stridențe. Dorin C. Zachei a reușit, în ciuda unui tonus scenic mai estompat la
reprezentația văzută de mine, să redea foarte bine energia catalizatoare a personajului. De altfel, în decorul economic imaginat de Cristian Gătina – în care apar câteva panouri ce imaginează tabloul vegetal creat de Arhitect după moartea Larisei, carcasa mașinii acesteia, câteva cărucioare de supermarket în care sunt aduse cărțile “rechiziționate” de duhurile pădurii etc. – tocmai energia actorilor a asigurat dinamica remarcabilă a spectacolului. Costumele aceluiași scenograf – de la rochia vaporoasă a Larisei la ținuta “civilă” a Bărbatului și Femeii, la costumele “a la carte”, cu cravate verzi și umbrele englezești ale celor trei Duhuri ori la uniforma lui Raphael, mare fumător de havane, și salopeta de mecanic auto-aviator a Doctorului – au asigurat datele exterior-personale ale eroilor. În rolul Arhitectului, Ciprian Vultur și-a demonstrat încă o dată forța de “pivot de echipă”, susținându-și rolul cu mobilă vitalitate. Dana Moisuc (Femeia) și Mihai Dămăcuș (Bărbatul) au întruchipat foarte bine cuplul oarecare, pus dintr-o dată în miezul unui conflict de care nu știau nimic.
Stelian Roșian a creat un Doctor excentric, care taie cu flexul caroseria mașinii, făcând apoi un transplant pe cord, alături de Raphael (Dorin C. Zachei) – acesta ținând cu naturalețe și convingere discursuri revoluționar-mobilizatoare, secondat de un trio “executiv” de duhuri histrionice, savuros interpretat de Vlad Mureșan, Tibor Szekely și Sergiu Tăbăcaru. În fine, în rolul Larisei, Diana Turtureanu a jucat cu finețe ipostaza nimfei-muză. Ansamblul scenic a fost completat în cel mai fericit chip de muzica lui Mircea Florian, interpretată live de remarcabilul percuționist Cserey Csaba. Firescul abordării actoricești, atenta și ingenioasa lectură regizorală, care a “bricolat” uneori litera textului, fără să-i piardă niciodată spiritul, decorul economic, dar nu sărac, muzica de top, păstrarea tuturor palierelor semantice ale piesei fac din Jack lunetistul, în versiunea de scenă de la Satu Mare, un spectacol care sper să aibă viață lungă nu doar acasă, ci și în cât mai multe alte teatre ale României.
