regizor caut piesa

Piese de Rodrigo Garcia

adauga piesa

, clovnul de la Mc Donald’s

Agamemnon

Borges vs Goya

Cred că nu m-ați înțeles bine

Interzis accesul animalelor

Made in China

Ronald, clovnul de la Mc Donald’s

Drama unui actor sudamerican pătimaş şi revoluţionar, pe care însă îl doboară foamea.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Rodrigo Garcia 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Rodrigo Garcia

• Istorii hiperconsumiste - Agamemnon de Mihaela Michailov sursa: Suplimentul de cultura
  Rodrigo Garcia e un dramaturg-bombă, un incomod spirit reactiv care nu iartă nimic din tot ce e obligat să înghită zilnic. Cu o ideologie puternic stîngistă, calcă în picioare toate clişeele consumiste, toată avalanşa de stereotipii care-ţi livrează fericirea în doze suficient de perverse cît să te păcălească şi să dai în continuare din fălci în cele mai luminoase corporaţii hrănitorologice. Garcia distruge aripioarele, hamburgerii, clovnii, jucăriile ambalate în punguţe colorate şi figurile emblematice care devin mituri peste noapte. Dacă există un dramaturg care să identifice în societatea noastră corespondentul perfect al tragicului - e vorba de cinismul teoretizat de Sloterdijk, în forma lui cea mai dramatic cotropitoare -, atunci, cu siguranţă, acesta este Rodrigo Garcia. Dramaturgul argentinian, fondatorul companiei La Carniceria Teatro, spulberă lingvistic obsesiile dezumanizării fardate în progres.
  
  "Cu familia încîntată şi
  Citeste tot pe Suplimentul de cultura
• Teatrul miroase a muştar, pufuleţi şi ketchup de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  "Made in China", o piesă recomandată doar spectatorilor cu stomacul tare.
  Fericirea se vinde la supermarket. Carbogazoasele, chipsurile, pufuleţii şi floricelele de porumb sunt noile droguri ale societăţii. În spectacolul "Made in China", de la Teatrul Desant, alimentele sunt personaje principale. O familie obişnuită: soţ, soţie şi copil îşi "salvează" existenţa prin consum, lăsându-se dominată de propriile pofte nemăsurate.
  Lumea imaginată de textul lui Rodrigo Garcia nu-i lasă sufletului spaţiu de respiraţie. Sentimentele cedează în faţa consumului. Cei trei nu mai au timp să-şi vorbească pentru că au gura mereu plină cu gustări de care nu au nevoie. O sufocantă parodie, pusă în scenă de regizoarea Ioana Păun, care foloseşte abil un întreg ghiveci de alimente, pentru a şoca.
  Scenă sub asediul muştarului
  În spaţiul strâmt de la parterul unui bloc, unde se desfăşoară spectacolul Teatrului Desant, se dezlănţuie un adevărat atac
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Cand o sa fiu mare, o sa ma fac... de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Pe cand aveati 6 ani toata lumea va intreba "Ce vrei sa te faci"? Cantaret?
  Fotbalist? Pictor? Poate Testoasele Ninja... Cate din visele dumneavoastra s-au implinit dupa 20 de ani? Nu-i asa ca ati fost exact ca Alex din spectacolul de la Green?
  Ana are mere; how do you do; alegorie moarte-nunta; cosinus de alfa, limite care tind la plus infinit. Sunt cateva expresii, cuvinte pe care le-am auzit cu totii la scoala. Dar cati inteleg de fapt ce e aia "alegoria moarte-nunta"? Si cati inteleg, la urma urmei, de ce trebuie sa invete despre asa ceva? Sau ce e aia tangenta? Si, mai ales, la ce foloseste ea? Un excelent moment din spectacolul "L-V: 8 - 16", un moment care dureaza doar un minut (sau poate doua-trei), rezuma problemele unui intreg sistem de invatamant. E doar o insiruire mecanica de clisee. Incetul, cuvintele isi pierd orice sens, asa cum si-l pierd si la scoala, acolo unde, in cele mai multe cazuri, elevul este pus doar sa retina si sa repete niste informatii.
  Citeste tot pe România Liberă
• The man with the child in his eyes de Silvia Năstasie sursa: Agenda LiterNet
  Captain Planet, he's our hero / Gonna take pollution down to zero... Cu câteva acorduri dintr-o melodie (imnul eco al anilor '90) pe care o fredonam obsesiv pe vremea în care nici eu nu-mi imaginam cum e să trăieşti fără desene animate - aşa începe one-man show-ul de la Teatrul Luni, de la Green Hours: L-V: 8-16, regizat de Ioana Păun, după textul lui Rodrigo Garcia - Cred că nu m-aţi înţeles bine. Cu nostalgii, ţestoase ninja, abţibilduri cu fotbalişti şi casete audio demagnetizate...
  Alex (Lari Giorgescu) este un personaj care creşte (monstruos) sub ochii noştri, care are cei 7 ani de bună ratare de acasă, care îşi desăvârşeşte, în şcoală, tehnica automutilării interioare, o deprinde forţat pe aceea a mimetismului nivelator şi îşi dezvoltă gândirea mecanică, pregătindu-se, astfel, pentru experienţa supremă: o viaţă de căcat, un job de căcat, o iubită de căcat (atunci când nu este în varianta porno 2D), o casă de căcat,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Să cunoaștem tinere talente de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  La Teatru Luni, regizoarea Ioana Păun şi actorul Lari Giorgescu, doi tinerii care de curând şi-au finalizat studiile la UNATC, propun un reuşit recital. Cei doi şi-au început drumul afirmării în teatrul independent. Amintim, de pildă, că Ioana Păun a regizat în cadrul proiectelor independente cultivate de Teatrul Foarte Mic piesa Mihaelei Michailov “Interzis sub 18 ani”, iar Lari Gieorgescu s-a implicat în recitaluri, dar este şi moderatorul unei emisiuni a postului public de televiziune.
  Spectacolul celor doi tineri cu un titlu ciudat, “L-V : 8-16”, are la bază un scenariu ce include “Cred că m-aţi înţeles bine “ de Rodrigo Garcia şi unele texte concepute de regizoare. Sunt surprinse prin monologuri perioade din viaţa personajului Alex, de la vârsta de şase ani şi opt luni (!) până la maturitate, ofertă dificilă pentru actorul ce s-a încumetat să-l abordeze. Din păcate, scenariul se împotmoleşte într-un final expediat,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Cronica de (vreo) 15 rânduri: Interzis accesul animalelor - FNT, 2010 de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Cu Rodrigo Garcia nu e de glumit. Regizorul nu are tabu-uri şi un om fără interdicţii e periculos. Lipsa fricii dezinhibă şi ascute creierul. Rodrigo Garcia sapă adânc în fiinţa putrezită a umanităţii, scormoneşte prin gunoaie (uneori la propriu), face ţăndări tabieturile existenţiale pe care le purtăm ca un machiaj, adoră să scoată la lumină mizeria umană, să ţi-o arunce în faţă şi să te întrebe ce zici de asta. Îi place la nebunie că să te surprindă cu propriile tale slăbiciuni bine ascunse (credeai tu) pe care ţi le azvârle rânjind direct în faţă. Şi nu poţi decât să rânjeşti şi tu, punând automat masca umorului pe care nu îl ai, cel puţin, nu în momentul ăla. Te faci că ţi-e bine, e doar un joc, nu-i aşa, doar suntem la teatru, nu pot să mă "şifonez" chiar acum, dar ce ruşine, o ruşine, ăsta nu e spectacol, ăsta nu e teatru.
  Discursul anti(orice) al lui Rodrigo Garcia are calitatea indiscutabilă de a revolta.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cronica de (mai mult de) 5 rânduri: Interzis accesul animalelor - FNT, 2010 de Iulia Popovici sursa: Agenda LiterNet
  Acum nu mai contează, pentru că oricum cele două reprezentaţii din FNT au avut deja loc. Iar despre spectacol nu voi face niciodată o cronică, pentru că mi-e ruşine. Mi-e ruşine pentru actorii de la Timişoara şi pentru Ada Lupu, o directoare de Naţional atît de nonconformistă, deschisă, curajoasă.
  La Interzis accesul animalelor sîntem în plină ficţiune cu împăratul gol. Rodrigo García n-are cum să nu-ţi placă sau să nu-ţi stîrnească pasiuni, altfel eşti un troglodit teatral. Măcar pe cînd ucidea un homar în chinuri lente m-am revoltat. Acum supravieţuiesc şi iepurii, şi hamsterul, ba chiar şi rîmele. Doar că nu ştiu care e funcţia lor pe scenă. În materie de "hai să ne şocăm împreună", în curînd un spectacol unde nu se dezbracă nimeni, nimeni nu se dă cu capul de pereţi şi nu intră în atingere directă cu substanţe, obiecte sau fiinţe scîrboase va ajunge adevăratul ultragiu la bunele moravuri (ale experimentalismului).
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Despre străini în festival de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Am auzit mai multe voci susţinând că străinii ajunşi la Festivalul Naţional de Teatru nu s-au ridicat la nivel aşteptărilor şi că nu ar fi trebuit să fie chemaţi. E drept, o parte din spectacolele din străinătate sau create de regizori din străinătate nu au fost la nivelul pe care îl aşteptau cei mai mulţi. Dar numele celor invitaţi spun destule. Chiar dacă, uneori, spectacolele i-au dezamăgit pe unii, ar fi fost o mare prostie, dacă a existat posibilitatea, să nu fie incluşi în festival regizori cunoscuţi ca Matthias Langhoff, Rodrigo Garcia. Krzysztof Warlikowski, Romeo Castellucci.
  Poate cea mai mare dezamăgire a festivalului a fost spectacolul lui Rodrigo Garcia, inclus, ca şi spectacolul germanului Matthias Langhoff, în categoria „premiere". Practic, spectacolele lor au fost programate înainte ca fiecare din ei să înceapă lucrul în România. Dacă neamţul a făcut un spectacol corect, dar cam plictisitor, la Teatrul Maghiar din Cluj
  Citeste tot pe România Liberă
• Surprinde-mă!... și ne-a surprins de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  „Interzis călcatul pe iarbă”, „Interzis aruncarea gunoaielor pe străzi”, „Interzis fotografiatul”... Trăim într-o cultură a interdicției standardizate. Interzis accesul animalelor. La ce fel de animale s-o fi referind Rodrigo Garcia în spectacolul de la Teatrul Național Timișoara? La homarul pe care acum cîțiva ani îl sacrifica pe scenă? Asta, după ce timp de jumătate de oră publicul putea să-i asculte, cu ajutorul lavalierei, bătăile înnebunite de inimă, ca să-și imagineze cam ce simt deținuții torturați în celulele din Argentina. Spre disperarea Asociației de Protecție a Animalelor! Sau autorul/regizorul/scenograful se referă la animalele din ambientul nostru, care ne sufocă cu violența și mitocănia lor de toate zilele? Întrebarea e retorică de vreme ce montarea lui Rodrigo Garcia, regizor (și dramaturg) european, cîștigător în 2009 al Premiului Noi Realități Teatrale, acordat de Uniunea Europeană, Parlamentul european și
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Globalizarea violenţei de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Pentru prima oară în România, regizorul Rodrigo Garcia a montat un spectacol de teatru: „Interzis accesul animalelor“ (în care se referă, evident, la oameni). Spectacol experimental şi manifest social care demască tarele cetăţeanului capitalist, producţia Teatrului Naţional din Timişoara traduce într-un limbaj universal amintirile despre violenţă ale regizorului argentinian.
  „Urăsc să văd părinţi ducându-şi copiii la restaurant. Odraslele râzgâiate nici nu se ating de mâncare. Părinţii îi îmbuibă, iar copiii se joacă puţin cu bolul alimentar şi apoi îl scuipă. Sigur mâncarea aia va fi reciclată şi-i va fi dată altui client, care o va comanda o oră mai târziu. Nu cred în reciclare, dar asta e altă poveste".
  Cu această bucăţică reprezentativă pentru scriitura lui Rodrigo Garcia se deschide materialul de lucru pentru spectacolul de la Timişoara, în care regizorul crede, de fapt, în reciclare, cu toată fiinţa lui.
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Binecuvîntați animalele și copiii! de Alice Georgescu sursa: Dilema veche
  Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru a ilustrat, fără a o evidenţia în mod deosebit (adică fără a-i dedica un „modul“ special), o realitate pe care, cred, ar trebui să ne-o dorim transformată în tendinţă: colaborarea dintre regizorii din lumea largă şi trupele din România; şi invers. Dacă a doua jumătate a formulei a avut un singur reprezentant în festival – Silviu Purcărete montînd Regele moare de Eugène Ionesco la compania franceză Les Arts et Mouvants (spectacol pe care, din păcate, l-am ratat) –, cealaltă s-a concretizat în două producţii cel puţin interesante ca premisă, date fiind, pe de o parte, numele regizorilor şi, pe de altă parte, cel al ansamblurilor. Concret, a fost vorba despre Matthias Langhoff cu Măsură pentru măsură de Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (despre care am scris şi separat, şi în contextul festivalului, unde – spuneam – a suscitat reacţii foarte diferite),
  Citeste tot pe Dilema veche
• A 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru 2010 – un pas în viitorul teatrului? de Dieter Topp sursa: Art Act Magazine
  Frânturi de amintiri dintr-un maraton festivalier de înaltă ţinută
  „Adună-te... Eu ştiu prea bine ce uşor poţi să deviezi atunci când priveşti viaţa printr-un singur geam. Te rog să nu faci asta. Avem de îndeplinit un scop. Trebuie să pătrundem în realitate. Să luăm parte la viaţa de zi cu zi…ca să zic aşa” (citatul reprezintă o reproducere aproximativă a unei replici din spectacol, redată de autor după vizionarea acestuia cu supratitrare în limba engleză – n.trad.) Aceste vorbe le adresează Elling (Marius Florea Vizante, un actor căruia i se citeşte arta actoriei şi în sprânceană şi în vârful degetelor) partenerului său de scenă (Sandu Pop, care trezeşte entuziasm cu credibila sa descoperire naivă a dragostei), în spectacolul montat după romanul „Fraţi de sânge” al norvegianului Ingvar Ambjǿrnsen, realizat la Teatrul de Comedie din Bucureşti. O montare liniştită şi plină de umor a lui Vlad Massaci despre reconectarea
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Domesticirea iepuraşului cititor – Rodrigo García de Mihaela Michailov sursa: Art Act Magazine
  Batem iepuri. Batem cîini. Batem copii. Batem tot. Bătaia ne uneşte. Batem animale pentru că nu putem să ne batem preşedinţii.
  Îi transformăm pe cei din jurul nostru în saci de box. În tampoane care absorb furia noastră arbitrar direcţionată.
  Învăţăm să fim cuminţi. Trăim în formate pe care le umplem cu obedienţă şi linişte. Multă linişte şi mult gol. Dacă facem cel mai mic zgomot înseamnă că avem ceva de afirmat. Sau, şi mai periculos, de interogat. Sîntem crescuţi să ne căptuşim ceea ce gîndim cu învelişuri de iporcizie. Să nu călcăm. Să nu atingem. Să nu acţionăm. Să nu vorbim. Să nu vrem. Să nu fim. În educaţia aplatizării creierelor noastre se investeşte enorm. Investesc părinţii noştri. Investesc profesorii noştri. Investim noi. Şi cînd ne facem mari, ne reciclăm educaţia. Şi uite-aşa asigurăm viitorul copiilor noştri în cea mai sigură mediocraţie din lume.
  Spectacolul creat de Rodrigo García la Teatrul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Vive la revolution! de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Dintre cele nouă montări pe care le-am urmărit în recent încheiatul Festival al Dramaturgiei Românești de la Timișoara care, de anul acesta, are și o secțiune internațională, cel mai direct, incendiar și pătrunzător spectacol, cel mai eficient în a-și transmite mesajul a fost Borges vs Goya de Rodrigo Garcia, produs de Compania franceză Akté. E vorba, de fapt, de două monologuri dramatice, Borges și Goya, pe care regizorul Arnaud Troalic le mixează ingenios într-un spectacol la care a lucrat un an și jumătate iar rezultatul a fost pe măsură. O acumulare de propoziții simple și furibunde, care nu exclud imagini poetice à la Garcia. Goya e jucat în spaniolă și subtitrat în franceză, Borges e jucat în franceză și subtitrat în spaniolă. Cele două părți în limbi diferite sacadează ritmul care devine repede incendiar, nelăsînd spectatorul nici să răsufle, nici să se trezească. Textele aparent fără legătură răsar alternativ din cele
  Citeste tot pe Art Act Magazine

Discutii:

propune tema de discutie