regizor caut piesa

Piese de Schwajda György

adauga piesa

Hymnus

Acţiunea piesei se petrece în Europa de Est, într-o familie aflată la marginea societăţii.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Schwajda György 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Schwajda György

• Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin, manifest l de Th. Stoica sursa: Gandul
  Spectacolul „Ajutorul” e genul de piesa care nu te lasa sa pleci de la teatru doar relaxat, ci plin de intrebari si ganduri.
  
  Dupa cum spune Alice Barb, regizorul spectacolului, piesa se adreseaza „tuturor femeilor calcate in picioare de barbatii lor, tuturor barbatilor cu ficatul smuls de vulturul betiei si tuturor copiilor ramasi cu mana intinsa in urma noastra”.
  
  In cele aproximativ 80 de minute, Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin spun o poveste emotionanta despre degradarea unei familii obisnuite si despre soarta copiilor intr-o lume condusa de parinti, folosind uneori replici ironice in ciuda situatiei dramatice. Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin intra foarte bine in pielea personajelor si fac, si de aceasta, roluri de exceptie.
  Din distributie mai fac parte Ioana Anastasia Anton si Diana Andreea Bocan. „Ajutorul” („Imnul”), ce se joaca pe scena Teatrului Metropolis sub „bagheta” lui Alice Barb, poarta semnatura lui Gyorgy Schwanda.
  Citeste tot pe Gandul
• Facerea de bine de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Despre facerea de bine cu anasîna e vorba, la un prim nivel, în Ajutorul, textul lui György Schwajda, aşa cum a fost el modificat de regizoarea Alice Barb. Despre felul în care noţiuni abstracte precum „bine“, „bun“, „frumos“ pot fi umplute cu un conţinut negativ şi represiv şi pot fi folosite pentru nivelarea tuturor asperităţilor şi pentru distrugerea oricărei forme de spontaneitate.
  Doi oameni amărîţi îşi trăiesc cum pot viaţa lor chinuită. Soţul se trezeşte la ora cinci dimineaţa ca să ajungă la fabrică şi de acolo, pe seară, la alte slujbe mărunte. Soţia rămîne acasă, găteşte, deretică, vede de copii. Au bani puţini şi din cauză că el – oroare! – bea. Cînd e beat – foarte adesea, adică –, îşi trezeşte copiii şi îi pune să cînte imnul la miezul nopţii. Asta-i plăcerea lui. Apoi se culcă în lada de cărbuni. Ocazional, îi scapă cîte-o scatoalcă nevestei. Care nevastă îl iubeşte aşa cum e,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Ajutorul/Imnul de Cristiana Gavrila sursa: Time Out
  Un bărbat şi o femeie. După costume, par unguri. Ea ciopârţeşte un cap de porc. Nu se întâmplă nimic mai mult. El a dormit în lada de cărbuni. Încep să vorbească. Par că se iubesc. Au o conversaţie care sună absurd.
  Dar este îngrozitor de reală şi adevărată. La prima scenă te amuzi. Scena se repetă, iar detaliile sunt halucinante. El primeşte băutură în funcţie de gunoiul pe care reuşeşte să-l strângă pentru a hrăni un vultur crescut de vânzător. Şi aşteaptă ca cineva să îl ajute. Tot timpul aşteaptă. Ajutorul despre care vorbesc ei şi aşteptarea nu aduc cu ele niciun fel de speranţă.
  Este o piesă a disperării. În fiecare noapte la douăsprezece fix, el cântă imnul şi toată familia trebuie să-i fie alături. Bărbatul nu-şi aminteşte nimic. Femeia îi povesteşte în fiecare dimineaţă cât de violent este peste noapte şi cum îşi terorizează familia şi vecinii. Acţiunea se naşte din replici. Situaţie este gravă şi
  Citeste tot pe Time Out
• Dragoste cu oase rupte de Magdalena Boiangiu sursa: Adevărul
  Un dramaturg ungur, György Schwajda, şi piesa sa nonconformistă, „Ajutor (Imnul)”, la Teatrul Metropolis. Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, se ţine de cuvânt: proiectele devin spectacole şi spectacolele merită investiţia de îndrăzneală.
  Deşi totul arată normal, ca la oameni, n-ai vrea să ai vreo legătură de familie sau să fii prieten cu cei doi soţi care discută calm pe scenă. Casa pare curată, femeia e îmbrăcată îngrijit, bărbatul e stângaci şi stânjenit, dar când e trezit brusc din somn nimeni nu arată ca din cutie şi probabil că aseară omul n-a venit acasă tocmai treaz.
  Ceva misterios se petrece, totuşi, printre puţinele obiecte din camera unde pe un loc vizibil se află un tomberon (scenografia: Sorina Iuganu, Vladimir Iuganu). Dialogul şi, pe urmele lui, interpreţii ascund tot ce li se pare a fi neconform cu regulile stabilite de ceilalţi, transformă în zâmbet tot ceea ce este suferinţă.
  Luminiţa Gheorghiu în
  Citeste tot pe Adevărul
• Facerea de bine de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Despre facerea de bine cu anasîna e vorba, la un prim nivel, în Ajutorul, textul lui György Schwajda, aşa cum a fost el modificat de regizoarea Alice Barb. Despre felul în care noţiuni abstracte precum „bine“, „bun“, „frumos“ pot fi umplute cu un conţinut negativ şi represiv şi pot fi folosite pentru nivelarea tuturor asperităţilor şi pentru distrugerea oricărei forme de spontaneitate.
  Doi oameni amărîţi îşi trăiesc cum pot viaţa lor chinuită. Soţul se trezeşte la ora cinci dimineaţa ca să ajungă la fabrică şi de acolo, pe seară, la alte slujbe mărunte. Soţia rămîne acasă, găteşte, deretică, vede de copii. Au bani puţini şi din cauză că el – oroare! – bea. Cînd e beat – foarte adesea, adică –, îşi trezeşte copiii şi îi pune să cînte imnul la miezul nopţii. Asta-i plăcerea lui. Apoi se culcă în lada de cărbuni. Ocazional, îi scapă cîte-o scatoalcă nevestei. Care nevastă îl iubeşte aşa cum e,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Somnul în lada de cărbuni Suntem mai violenţi ca niciodată de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Teatrul Metropolis şi ArCuB au reluat, la începutul acestei săptămâni, spectacolul “Ajutorul” sau “Imnul”, al cărui scenariu şi regie au fost semnate de Alice Barb. Punctul de plecare este piesa scriitorului ungar György Schwajda.
  Este o poveste cu două personaje - un cuplu - care în fiecare zi stăteau de vorbă în bucătărie despre întâmplările din viaţa lor, iar la sfârşitul discuţiei cântau imnul. Personajele, acţiunea, decorul plasează piesa în zona undergroundului. Alice Barb împinge acţiunea la limita extremă, adaugă trei personaje, trei copii cu partitură mută, două personaje din off, reprezentând “ajutorul” venit din afară şi “glasul” unui vultur, din ce în ce mai aproape, metaforă a sfârşitului. Şi dedică spectacolul “tuturor femeilor călcate în picioare de bărbaţi”. Declaraţia pare a plasa manifestarea de la Metropolis în zona activismului feminist. Adevărat, dar incomplet.
  Echilibrat condus,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Cronică - Ajutorul/Imnul de Cristiana Gavrilă sursa: TimeOut
  Un bărbat şi o femeie. După costume, par unguri. Ea ciopârţeşte un cap de porc. Nu se întâmplă nimic mai mult. El a dormit în lada de cărbuni. Încep să vorbească. Par că se iubesc. Au o conversaţie care sună absurd.
  Dar este îngrozitor de reală şi adevărată. La prima scenă te amuzi. Scena se repetă, iar detaliile sunt halucinante. El primeşte băutură în funcţie de gunoiul pe care reuşeşte să-l strângă pentru a hrăni un vultur crescut de vânzător. Şi aşteaptă ca cineva să îl ajute. Tot timpul aşteaptă. Ajutorul despre care vorbesc ei şi aşteptarea nu aduc cu ele niciun fel de speranţă.
  Este o piesă a disperării. În fiecare noapte la douăsprezece fix, el cântă imnul şi toată familia trebuie să-i fie alături. Bărbatul nu-şi aminteşte nimic. Femeia îi povesteşte în fiecare dimineaţă cât de violent este peste noapte şi cum îşi terorizează familia şi vecinii. Acţiunea se naşte din replici. Situaţie este gravă
  Citeste tot pe TimeOut
• Actori de exceptie, dar... de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin sunt doua valori ale teatrului nostru. In "Ajutorul" cei doi se lupta cu o tema didactic dezvoltata de viziunea regizorala ce are drept rezultat un spectacol cu pretentii, dar simplist in consistenta teatrala, sufocat de exagerari si intentii metaforice.
  Din nou ne intalnim cu ambitia regizorului de a transforma piesa aleasa spre reprezentare, de a "inventa" incarcand textul in ideea de a ii sublinia original masajul. "Ajutorul" apartine dramaturgului maghiar contemporan, György Schwajda, fiind o piesa intr-un act cu intentii comice si satirice amare. Un barbat si o femeie, oameni simpli, modesti, taifasuiesc in bucatarie despre necazurile lor, ce provoaca iesiri violente. Alice Barb dedica viziunea sa regizorala: "tuturor femeilor calcate in picioare de barbatii lor, tuturor barbatilor cu ficatul smuls de vulturul betiei si tuturor copiilor ramasi in urma lor cu mana intinsa". Pentru aceasta a si "inventat", cum marturiseste in programul de
  Citeste tot pe România Liberă

Discutii:

propune tema de discutie