Contextul. Teatrul Naţional din Târgu Mureş a avut (şi încă are) un traseu sinuos, presărat cu opţiuni uneori surprinzătoare, alteori stranii şi, de puţine ori, ce-i drept, inspirate. A existat un moment în care balanţa părea să încline în favoarea celor din urmă, după care situaţia s-a mai redresat şi s-a revenit la aceeaşi nesiguranţă în opţiuni. Sosirea regizorului Victor Ioan Frunză la Naţional, după o pauză de şaisprezece ani, a fost mai întâi un zvon, după care a fost confirmare, în cele din urmă devenind realitate. Şi, pentru că, aşa cum spuneam, acest teatru are un apetit aparte pentru lucruri stranii, revenirea lui Victor Ioan Frunză s-a materializat nu în unul, ci în două spectacole, ieşite deodată la rampă şi denumite, în corp comun, "un binom teatral". (Nu trebuie uitată, în acest context, aproape totala lipsă de reacţie a presei la cele două spectacole - şi nu mă refer aici la articolele de două rânduri care
Citeste tot pe
Agenda LiterNet