Stefan Caraman

Piese de Stefan Caraman

Aeroport: El, un scriitor blazat, cu o istorie de iubiri mai mult sau mai puţin patetice, mai mult sau mai puţin puse sub semnul alienării, captiv de bunăvoie într-o căsnicie în care relaţia de bază este ura civilizată. Ea, tînără, inteligentă, sclipitoare, dar, în egală măsură, nesigură, prinsă într-o relaţie inconfortabilă, victimă a propriilor alegeri. Doi străini - un bărbat şi o femeie - într-un moment de tranzit, la propriu, intră, aproape întîmplător, unul în viaţa celuilalt. Interferenţa meteorică a existenţelor acestora devine o oglindă care, deformând, spune adevărul. (Port.ro)
Baiatul verii
Camera cu chirie
Chat: Doi barbati trecuti de prima tinerete asteapta, intr-un bar, o femeie agatata "pe chat".
Colonia ingerilor: Intr-un restaurant dubios (in care ospatarii sunt selectionati pe criteriul bolii incurabile a fiecaruia, apoi sunt imbracati in ingeri si pusi sa serveasca o clientela scumpa), apare o tanara care schimba totul : pe ingeri ii face sa doreasca sa traiasca, iar pe oameni sa moara... o piesa cu sentimente vii in oameni aproape morti, cu pasiuni, intrigi si rasturnari de situatie, in care situatile tragice alterneaza cu cele (negru) comice
Dancing in the flash: Actiunea se petrece intr-un cimitir. Printre cruci se află un număr de şapte cadavre în picioare care se rotesc în cerc, în linişte, dînd impresia că dansează. Prima scena o femeie si un agent discuta pe tema prezentei cadavrelor ce se invart. Agentul da dovada de prostie specifica. A doua scena un reporter si un cameraman. Apare agentul si nu ii lasa sa filmeze, mai e prezent un curios care se baga in seama, cei doi pornesc filmarea agentul sta in fata camerei si incearca sa spuna ca nu e voie sa se filmeze. Repaorterul incearca sa-l mituiasca pe agent. Cameramanul isi da seama ca nu a filmat nimic. Reporterul il jigneste, acesta se enerveaza si pleaca. Pleaca toti. Scena a treia cimitirul este păzit de trei militari.Cei tre rad pe seama moprtilor se gandesc sa ii impuste, ca doar tot sunt morti. Intra un ofiter, ii opreste si pleaca toti in marsh. Scena 4. De cimitir se apropie o procesiune; în frunte un preot şi dascălul; în mijloc şase bărbaţi cărînd pe braţe un sicriu cu un mort înăuntru; în spate cîteva persoane care jelesc încetişor. La un moment dat se trezeste mortul toti raman surprinsi. Mortul are un umor negru. Apar în scenă reporterul şi cameramanul; sînt urmaţi îndeaproape de agent şi de plutonul de soldaţi, conduşi de ofiţer. Reporterul il pocneste pe agent si acesta pleaca. Ofiterul spune ca au voie sa traga in morti. Preotul isi arunga patrifirul si spune ca se apuca de afaceri. Cameramanul il ia la bataie pe reporter. Militari sunt nehatarati daca sa traga sau nu, preotul se razgandeste, unul dintre militari isi da intalnire cu dascalul. Mortul se ridica si pleaca, impreuna cu cei 7 care se invarteau.
Dansez pentru nimeni
Epilog: o pluta, pe mare cu 5 naufragiati... mor pe rand, nicio sansa
Fapt divers
Intoarcerea de acasa
M&M (Couture a Porter)
Morti si Vii
Natura Moarta cu Happy End
Santiago El Campeon: Povestea porneste de la textul clasic al lui Hemingway, "Batranul si Marea" si conduce la ultimele clipe de viata ale marelui autor. O piesa in care apar : Pestele cel Mare, Santiago el Campeon, Padre Diaz, etc.; Piesa nu are un story bine definit, mizand mai mult pe imagini si scene disparate, adunate ca intr-un puzzle misterios de febra nebuniei. La final ne ramane imaginea unui batran puternic si labil totodata, cu o istorie grandioasa
Sosiile
Talk Show: " Povestea unui cuplu uzat si abulic, tinut in viata doar de proiectiile unui trecut indepartat revenind obsedant precum o vina ... O radiografie cinica asupra comoditatilor conjugale, a intolerantei si a lipsei de continut. Faptul ca el o omoara pe ea, la final, nu este decat o necesitate tehnica datorata cutumelor scrierii unui text de teatru. In realitate, mor amandoi; intotdeauna mor amandoi... inca din seara in care si-au spus pentru prima oara "te iubesc".
Ultimul tren spre casa
Zapp...

Biografie Stefan Caraman

+14 20voturi

Stefan Caraman s-a nascut la data de 3 ianuarie 1967 in Tulcea, Romania.

A absolvit in 1992 Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Stefan Caraman

Înger şi demon - Colonia îngerilor de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
Colonia îngerilor este un text al lui Ştefan Caraman, premiat de Uniter în 2005, publicat în 2006 şi pus în scenă acum, la Teatrul Mic, de Nona Ciobanu. Ideea textului nu e neinteresantă: un tip, Patron vrea el să i se spună, deschide o cîrciumă în care servesc numai bolnavi incurabili (dar nu contagioşi!), costumaţi în îngeri, cu aripi de operetă. Condiţia lor specială le dă dreptul ca, în aşteptarea deznodămîntului care nu poate întîrzia mult, să facă orice, de exemplu să agreseze clienţii, verbal şi fizic. Cum şi clienţii, plătitori, au dreptul să-i agreseze în fel şi chip. Restaurantul e salvarea (temporară) a acestor muribunzi, Patron îi adună, la modul cel mai propriu, de pe drumuri. Cine vine la o asemenea locantă? O lume pestriţă, în majoritate formată din interlopi (asta sugerează, de pildă, ochelarii negri pe care îi poartă unii clienţi), indivizi plini de bani şi în căutare de senzaţii noi şi tari: oricînd se poate
Citeste tot pe Observator Cultural
"Colonia ingerilor" coboara pe scena de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
O circiuma in care toti chelnerii sint bolnavi in stare terminala este subiectul premierei cu care Teatrul Mic si-a deschis stagiunea. Montarea ii apartine Nonei Ciobanu.

"Colonia Ingerilor", a dramaturgului Stefan Caraman, a cistigat Premiul UNITER pentru cea mai buna piesa in anul 2005. In juriul care-i acordase distinctia era si regizoarea Nona Ciobanu, care, convinsa de calitatea textului, s-a hotarit sa o monteze, asta in ciuda scepticismului autorului, care declarase de mai multe ori in presa ca piesele contemporane nu au sansa sa fie transformate in spectacole.

Spectacolul "Colonia ingerilor" este un amestec de grotesc si macabru.

Mizind pe fascinatia pe care moartea o exercita asupra omului, un patron postdecembrist deschide o circiuma in care chelnerii sint cu totii bolnavi incurabil si, mai mult, aflati in ultimele stadii ale maladiei. La angajare, ei primesc aripioare kitchoase de inger si nume angelice mistocarite, Gavrila, Mihaita etc.
Citeste tot pe Cotidianul.ro
Recomandari de metropotam.ro sursa: metropotam.ro
Am fost sambata seara, dupa o pauza cam mare, la teatru si am nimerit o piesa super tare. Spun "am nimerit", pentru ca "avizarea" tocmai ce mi-o facusem de pe net, unde am citit cum ca piesa in cauza ar fi despre spectacolul mortii. Si cum subiect mai tare nu stiu sa se fi inventat (de la pacaleala reality show-ului olandez in care cel mai votat muribund primea organul datator de viata) m-am dus sa vad cum mai mor altii.

Sinistru, dar catchy. Insa aici lucrurile se complica putin, pentru ca, de fapt, pe spectacolul mortii altora se bazeaza Colonia Ingerilor, piesa care in 2005 a castigat la UNITER premiul pentru cel mai bun text, scris de Stefan Caraman. Dupa mine, poate castiga linistit acum premiul pentru cea mai buna piesa.

Si asta pentru ca regizoarea Nona Ciobanu, care si-a dat seama de potentialul textului inca din 2005 si s-a hotarat sa-l puna in scena, spre scepticismul autorului, a stiut sa-i evidentieze atat dramatismul, cat si umorul negru. Mai mult,
Citeste tot pe metropotam.ro
Colonia Caraman de Andra Dumitrescu sursa: Saptamana Financiara
Colonia Caraman
19/10/2007 de Andra Dumitrescu

Distinsa de UNITER in anul 2005 cu Premiul pentru cea mai buna piesa a anului, „Colonia ingerilor" de Stefan Caraman intra in proiectele regizorale ale Nonei Ciobanu, una dintre membrele juriului de atunci. La doi ani de la propunere, Teatrul Mic isi deschide stagiunea cu spectacolul „Colonia ingerilor" in regia celei care a dorit sa o monteze.

Un local in care toti ospatarii angajati sunt bolnavi in faze terminale, dar au voie sa faca tot ce le trece prin minte cu cei care le sunt clienti. Inca de la inceput, patronul le ofera o pereche de aripi de inger si cate un nume pe masura, Mihaita, Gavrila... O atmosfera macabra pentru care unii platesc bani seriosi ca sa participe la un spectacol dat de bolnavi de SIDA sau cancer... Chelnerii au si ei privilegiul de a-si tortura clientii care dau bacsisuri pentru a fi batuti sau
Citeste tot pe Saptamana Financiara
Un spectacol dezagreabil de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
Un text cu o filosofie caznita, cat si pretentiile fade regizorale de originalitate au drept rezultat
un spectacol dezagreabil, plictisitor, care nu comunica nimic. Totul este o facatura incoerenta,
care sacrifica talentul celor distribuiti sa interpreteze roluri, ca personaje credibile nu sunt.
Textul "Colonia ingerilor", ca piesa de teatru nu poate fi numit, a fost premiat pentru dramaturgie in 2005 de catre UNITER. In urma a numeroase volume tiparite, autorul stefan Caraman este un nume stimat, dar acest text, asa cum spunea candva si Caragiale, poate fi calificat a face parte din "piesele neroade". Conflictul este aproape inexistent, personajele n-au continut, intentia scrierii fiind de a filosofa despre viata si moarte. Intr-un restaurant numit "Colonia ingerilor" unde sunt angajati si servesc clientela alcatuita din oameni bogati, bolnavi incurabili. Doi dintre ei, Mihaita si Gavrila, se indragostesc, ca si patronul, de o fata bolnava de leucemie. Acesta ar vrea sa fie
Citeste tot pe România Liberă
Agitaţia unui spectacol de Marina Roman sursa: Time Out
Colonia îngerilor, piesă premiată la Gala Uniter, nu reuşeşte să treacă proba scenei, la Teatrul Mic.
O vânzoleală de nedescris: oameni parcă ameţiţi, care vorbesc aiurea şi poartă câte o pereche de aripi jumulite, ca de bâlci. Nu-i tot! Se strigă unii pe alţii cu nume de îngeri. Aştept cu răbdare ca agitaţia din scenă să devină spectacol, iar vorbele spuse câş, replici. Mă antrenez în a nu părea foarte stânjenită privindu-l pe Alexandru Repan într-un rol (Mihăiţă) pe care îl serveşte doar apelând la arsenalul experienţei sale de-o viaţă (mai ales jocul pe emoţie), dar fără grija de a estompa (măcar) rutina şi plictiseala iremediabile ce par a-l cuprinde. Şi încerc să mă dumiresc ce se întâmplă pe scenă. Iată: un întreprinzător s-a gândit să-şi deschidă un restaurant.
Originalitatea constă în faptul că toţi angajaţii trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să fie bolnavi incurabil, necontagios.
Citeste tot pe Time Out
Doua teatre „cam“ la fel de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
Pluta, sluta
Din pacate, nu tot de o reusita a beneficiat Teatrul Urmuz din Tulcea, in pofida faptului ca la pupitru s-a aflat un regizor interesant precum Gavril Pinte. Epilogul lui Stefan Caraman, care s-ar fi dorit un raspuns polemic la tot soiul de locuri comune textuale plecind de la productia hollywoodiana interbelica si dind in clocotul telenovelelor mutate mai in sudul continentului american, a cazut, spectacular, in propria-i capcana, producind doar o penibila telenovela. Indelung vizitata tema a naufragiatilor, navigind in interminabila deriva pe o pluta, a fost o data in plus minata de scenografia Roxanei Ionescu, mentinind continuu privirea in centrul scenei, pe o mica platforma miscatoare. Salvarea propusa de regizor, prin cuplul in alb, mama-copil, trecind secvential prin avanscena, nu produce contrapunctul necesar, ci doar adinceste confuzia. Personajelor lui Ion Dore si Vitalie Ursu, Capitanul Grobschnitz si Boris, regizorul le propune un ton exagerat gutural.
Citeste tot pe Observator Cultural
Teatrul National Steria din Vârşeţ: Talk Show sau Gabriela şi-a extirpat un ovar de Ana Niculina Ursulescu sursa: Revista Drama
La Teatrul Naţional Steria din Vârşeţ, secţia română a prezentat spectacolul cu piesa Talk Show sau Gabriela şi-a extirpat un ovar de Ştefan Caraman, în regia lui Sebastian Bărbălan, regizor din Oradea stabilit la Roma. Scenografia este semnată de surorile Daniela şi Dominca Morariu iar în rolurile principale joacă Nora Chiriac şi Sebastian Bărbălan. In alte roluri: Traian Gătăiantu, Cornel Mata şi copiii Gabriela Nistor şi Tiberiu Cezar Cugia.. Dacă sufletul ar reuşi să se strecoare prin bucuriile şi necazurile unui destin uman cu aceeaşi curăţenie, francheţe şi austeritate pe care am văzut-o în scenografia spectacolului lui Sebastian Bărbălan, nu ne-ar mai păsa de nimic. Mă îndoiesc că spectatorul va recunoaşte, chiar şi sie însuşi, că puţinele, asprele, dureroasele fragmente extrase din textul lui Caraman, repetate la infinit, până la plictis şi blazare, intenţionat servite publicului în forma pe care a vrut-o, de către regizor
Citeste tot pe Revista Drama
Cronica de spectator de Gabriela Sarbu sursa: Gabriela Sarbu
Regizorul Liliana Cimpeanu “loveste” din nou.
De aceasta data pe un text mai putin poetic si romantic, asa cum ne-a obisnuit pina acum, dar mai pragmatic si mult mai aproape de o realitate neplacuta si vulgara.
Dar, chiar asa, cum poate fi o conversatie intre doi soti captivi intr-o casnicie proasta?

Pai, nu poate fi decit uscata, cinica, rautacioasa, dura, presarata cu amintiri cindva frumoase de care cei doi isi aduc aminte cu un zimbet timid, dar din care se trezesc repede si parca jenati la prezentul uscat, cinic, rautacios si dur.
Aceasta este, in linii mari, piesa “Talk show” de Stefan Caraman, regizata de Cimpeanu.

Cine sint personajele?
Sintem noi, cei multi, poate prea multi, care ne tirim casniciile jalnice si nefericite cu sila si totodata cu frica despartirii.

Actrita Raluca Urea – interpreta ei – in ciuda tineretii, isi duce cu maiestrie “crucea” din momentul intrarii in scena, cu o fata de pe care poti citi orice mai putin fericirea pe care si-o dorise in casnicia inceputa cu 5 ani in urma, si pina in …ultimul moment.

El, sotul, este excelent pus in valoare de Marian Popescu, care-i da posibilitatea personajului sa-si expuna, pe sleau si plin de un umor trist, nemultumirile barbatesti acumulate in urma dobindirii “certificatului roz”.

Intr-un décor simplu, dezordonat, aproape mizer, décor care pune si el in valoare atmosfera piesei, cei doi joaca perfect, facindu-te sa realizezi ce ai si tu acasa sau, in cazul fericit, prin ce ai trecut cindva. Acest spectacol il puteti vedea la teatrul Luni de la Green Hours.

cronica semnata de Gabriela Sarbu
Vinovat e tot făcutul! de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Dincolo de împănarea cu o seamă de cuvinte mai mult ori mai puţin ortodoxe ce nu îi fac de altminteri nici un fel de serviciu, cel puţin aparent Talk-show (Gabriela şi-a extirpat un ovar) de Ştefan Caraman e o piesă cu o structură simplă. În jurul mesei, la ceasul cinei, Soţul şi Soţia discută cu indiferenţă, căci discuţia de acum e repetarea atâtor altora anterioare, chiar dacă replicile lor mustesc de reproşuri şi provocări. E o hărţuială continuă, banală, asemenea banalităţii vieţii lor. Se provoacă reciproc, îşi caută nod în papură. Nu prea e limpede dacă se mai iubesc ori se urăsc. Firul discuţiei lor e întrerupt mereu de evocarea primei întâlniri care a fost momentul zero, poate singurul cu adevărat senin din relaţia lor, când au crezut că viaţa e frumoasă şi dragostea va dura veşnic. Atunci au trăit cu pasiune respectivul început. Acum se hărţuiesc cu aceeaşi pasiune. Momentul e evocat în crescendo-uri,
Citeste tot pe Revista Familia
Acasă printre euri de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
Recenta premiera de la Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad se inscrie intr-una dintre cele doua directii repertoriale asumate in stagiunile din urma si conforme cu tematica festivalurilor organizate de aceasta institutie, unul de teatru clasic si celalalt de tip underground. Sala mare este dedicata productiilor ce aduc in scena capodopere ale dramaturgiei universale si nationale, raspunzind astfel gusturilor unui public dornic de revizitarea marilor clasici, in timp ce sala mica este rezervata textului nou autohton si strain, mai putin cunoscut si verificat la public, sau abordarilor experimentale.

Aici, regizorul Stefan Iordanescu reuneste intr-un spectacol cu titlu compus – Intoarcerea de acasa de Stefan Caraman + Euri de Alina Nelega – doua monoloage ale acestor autori ce se numara printre dramaturgii importanti ai momentului. Alaturarea unor scriituri mult diferite ca stil si tematica pare posibila doar intr-un spectacol coupé. Si totusi nu este asa, ci – in sensul cel
Citeste tot pe Observator Cultural
Bovarysme contemporane de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Târziu, foarte târziu i-a fost dat în această stagiune Teatrului „Ioan Slavici” din Arad să-şi invite spectatorii la o premieră. Şi aceasta pentru că de abia Moş Crăciun i-a dăruit instituţiei un director cu acte în regulă, în persoana regizorului Laurian Oniga. În timpul în care se consumau concursuri succesive ce se terminau fără câştigător, „muzicala” autoritate locală sau, cum se zice în termeni contabili, „ordonatorul principal de credite” care e Consiliul local Arad, a interpretat absolut lăutăreşte, adică după ureche, o ordonanţă de urgenţă ieşită din „fălcile” guvernului Tăriceanu, ordonanţă care mi se spune că ar reglementa, printre altele, şi atribuţiile conducerilor interimare. Cert e că până a le oferi arădenilor dreptate şi adevăr, sus-menţionata autoritate nu i-a lăsat deloc pe actori să trăiască bine, nepermiţând diverşilor directori interimari să angajeze necesarele cheltuieli de producţie,
Citeste tot pe Revista Familia
Cine sunt eu? de Andra Dumitrescu sursa: Saptamana financiara
Într-un spectacol care este adresat mai mult tinerilor, Ştefan Caraman - unul dintre dramaturgii români ai momentului - experimentează ipostaze ale unei personalităţi feminine, devoalarea complexităţii acestui personaj atunci când încearcă să se destăinuie... De la inocenţa şi nedumeririle adolescenţei, trecând prin experienţele uneori nedrepte ale femeii mature, până la devoalarea componentei masculine a oricărei structuri feminine care ştie ce vor bărbaţii, dar intră în complicitate cu acest tip de raţiune, actriţa îşi povesteşte viaţa. „Întoarcerea de acasă”, un fel de şedinţă la psiholog, ar trebui să fie o piesă emoţionantă, în care actriţa face mărturisiri din viaţa sa mereu în relaţie cu teatrul („la teatru… am intrat fără nicio problemă...”, ...„am amânat licenţa de trei ori”, ... „nimeni nu-mi va mai face rău... cât voi veţi fi aici, cu mi-ne”….) aşteptând ca tu, spectatorul, să preiei din
Citeste tot pe Saptamana financiara
Vraji si cosmaruri de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminica
Asa cum exista fiinte umane talentate ori, macar, aflate in posesia unei combinatii de insusiri care le aduc gloria, tot asa exista locuri, spatii geografice si (fara indoiala) spirituale, care par predestinate sa produca talent sau, macar, sa-l intretina si sa-l perpetueze. In asemenea locuri, artistii se simt mereu inspirati; le place sa "ancoreze" acolo si, daca trebuie sa plece mai departe, isi amintesc adesea si vorbesc cu drag de viata lor pe acele plaiuri. Facandu-i si pe ascultatori sa le indrageasca.
Mai ales ca oricine a trait oricat de putin intr-un astfel de loc are ceva unic de povestit despre el si despre oamenii lui - fiindca, intotdeauna, la originea atractiei pe care o exercita spatiul respectiv sta sau a stat un om sau un grup de oameni. Care a stiut sa adune in jurul sau energiile celorlalti; care a izbutit sa le ofere un tel meritand orice efort; care s-a priceput sa-i indrume spre victorie sau, din cand in cand, spre remize onorabile. Orasul numit Piatra Neamt si
Citeste tot pe Ziarul de duminica
Macaroana comunicării de Oana Streza sursa: Doza de teatru
Chat-ul: înlocuitorul telefoanelor și sms-urilor, surogatul băncilor din parc și al colțurilor de bloc, șansa ultimă a celor fără speranțe de socializare. Cam acesta este mesajul spectacolului omonim regizat de Dan Vasile. Doi bătrâni se întâlnesc într-un bar la o aceeași masă, așteptând un rendez-vous cu o aceeași femeie, pe care amândoi au cunoscut-o navigând pe internet. Din figura și sentimentele ei păstrează doar o fotografie comună scoasă probabil la imprimantă. Teoretic, ambii actori se joacă pe sine. Practic, Corneliu Dan Borcia, adică figura mai elegantă și cu mai multe pretenții calitative, chiar se descurcă firesc în situațiile propuse de textul relativ banal al lui Ștefan Caraman, dar Constantin Cojocaru rămâne un actor mult prea talentat pentru un asemenea experiment ultra-realist, deoarece poezia pe care știe să o ofere instinctiv replicilor oferă jocului nuanțe variate. La început pare a fi un bufon, căci joacă rolul unui
Citeste tot pe Doza de teatru
„Dansez pentru nimeni”, primul spectacol al toamnei teatrale de Cristina Lazurca sursa: Glasul Aradului
„Dansez pentru nimeni” este regizat de Ştefan Iordănescu şi se va juca la Sala Studio în seara zilei de duminică, 6 septembrie 2009.
După mărturisirile lui Ştefan Iordănescu, piesa a fost scrisă de către Ştefan Caraman cu scopul nedeclarat de a fi pusă în scenă de către regizorul arădean. Cu siguranţă această stare de lucruri a fost determinată de buna colaborare dintre dramaturgul Ştefan Caraman şi regizorul Ştefan Iordăchescu la realizarea spectacolului „Întoarcerea de acasă” din 2006.
Ştefan Iordăchescu a mai declarat că a adus unele modificări textului pentru ca şi cei care nu au văzut montarea primei părţi a piesei „Chat”, spectacol care de altfel nu s-a jucat la Arad, să înţeleagă despre ce este vorba. Reprezentanţii Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad au făcut unele dezvăluiri despre acţiunea piesei care se concentrează în jurul unei televiziuni fictive numite Zero Barat TV. Se pare că vom avea parte de un text care
Citeste tot pe Glasul Aradului
Pe scenă… morga! de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
In urma cu citeva luni, la Teatrul Odeon avea loc un spectacol-lectura cu textul lui Stefan Caraman Morti si vii, de al carui succes directia se indoia. Dar participarea, reactiile publicului, intrebarile pe care spectatorii le-au pus, timp de doua ore, dupa ultima replica au fost hotaritoare: spectacolul, in regia Anei Margineanu, a intrat foarte curind in repetitii. Regizoarea s-a lasat captivata de „amestecul de violenta si poezie din text, de cele doua realitati ale sale, una veridica si una imaginara, de modul in care ele se interfereaza, cel mai sinistru act sexual, violul, devenind in fantasma nunta cea mai inocenta, in timp ce actul necrofil e privit de catre personaj ca o frumoasa poveste de dragoste“. Acestea sint motivele pentru care regizoarea nu intentioneaza o montare tragica, ci mai degraba o comedie neagra, cu scene de musichall, cu replici vii, socante, dar, pe de alta parte, pline de umor. Ana Margineanu nu isi propune nicidecum sa indulceasca violenta limbajului
Citeste tot pe Observator Cultural
Caraman de UNITEXT de Dor Mareș sursa: Observator Cultural
Dupa o oarecare pauza, Editura UNITEXT revine, anul acesta, cu un nou proiect ambitios, deschis public si exploziv la Piatra Neamt prin lansarea volumului Morti si vii in prezenta autorului, Stefan Caraman, si a directorului editurii, criticul de teatru Marian Popescu. Cartea este expresia unui dramaturg fericit, ca sa zic asa, cele trei texte – Morti si vii, M &M (couture à porter) si Santiago el Campeon – parcurgind, pina la a ajunge in paginile publicate la UNITEXT, cel putin trei etape: cel de piesa de teatru propriu-zisa, propusa in-scenarii, cel de scenariu lucrat democratic si fara complexe cu directorii de scena si, in sfirsit, cel de piesa tiparita, bun de uz livresc ori pretext al unor noi in-scenari. Teatrele „Andrei Muresanu“ din Sfintu Gheorghe, Odeon din Bucuresti si Tineretului din Piatra Neamt, in ordine cronologica, au decis sa treaca in proiectele lor repertoriale aceste texte – motor al unor spectacole cu rang de eveniment.
Despre teatralitatea celor
Citeste tot pe Observator Cultural
Santiago El Campeon de Ion Cazaban sursa:
"Niciodată, credem, Horaţiu Mihaiu n-a montat un spectacol atât de "vorbit", de abundent verbal, dar l-a controlat compoziţional pe toată întinderea lui, imprimându-i, şi de această dată,un anumit mod vizual de elaborare. de la începutul viu, explicabil agitat, totodată insolit, care provoacă publicul, spectacolul oscilează spre oniric, influenţat de recentele incursiuni suprarealiste ale regizorului. O dată ivit din faldurile draperiilor albastre, santiago, Campionul sau Hemingway sau (privit generic) Bărbatul va aduce din amintire, va regăsi, va actualiza, va imagina şi astfel va decide evoluţia întregului spectacol." (Ion Cazaban)
Un spectacol penal sau ce-ar spune mama lui Ştefan cel mic de aşa o poznă? de Gabriela Lupu sursa: Art Act magazine
Festivalul de Dramaturgie Românească ce s-a desfășurat între 10 și 17 aprilie la Timișoara a dovedit că totuși producția autohtonă de piese de teatru chiar există. Au fost multe spectacole onorabile, câteva chiar bune, dar, ca să nu ne obișnuim prea repede cu binele, am avut parte si de o dudă de proporții. Pentru că acest din urmă spectacol la care fac referire este atât de „penal“ încât rivalizează cu acel „Romeo și Julieta“ de neuitat al lui Ioan Cărmăzan, invidiat până și de Garcea, la titlul „de cel mai prost spectacol ever“, voi vorbi despre el.
Montarea poartă numele funny, cred realizatorii, „Dansez pentru nimeni“ și punerea în scenă are doi „vinovați“: dramaturgul Ștefan Caraman și regizorul Ștefan Iordănescu, Această tentativă de spectacol a văzut lumina zilei la Teatrul Clasic din Arad. Dramaturgul și regizorul suferă, în plină maturitate, de o întârziată acnee juvenilă. Ei au descoperit cu mare emoție
Citeste tot pe Art Act magazine
Inamiciţii de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Atât cât am putut deduce din spectacolul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în Chat II (titlu de atelier, cum ne înştiinţează pliantul elegant şi îndeajuns de bogat în informaţii redactat de secretariatul literar) dramaturgul Ştefan Caraman a intenţionat o variaţiune pe marginea primului text din ceea ce ar putea deveni o serie de exerciţii de stil pe o situaţie dramatică dată, relativ simplă şi deja cunoscută. Doi bărbaţi demult trecuţi de vârsta tinereţii şi care îşi omoară plictisul şi singurătatea navigând pe internet - „un boşorog patetic, inofensiv, devenit agresiv” şi „un boşorog patetic, agresiv, devenit inofensiv”, cum îi defineşte dramaturgul - se întâlnesc absolut întâmplător în barul în care şi-au fixat rendez-vous cu „o damă sexi cu aere de intelectuală”, respectiv cu „o intelectuală boccie cu aere de damă sexi”, femei oarecare, la fel de nefericite, „agăţate” pe chat. Cvartetul e completat
Citeste tot pe Revista Familia