regizor caut piesa

Piese de Stefan Caraman

adauga piesa

A True Nice Fuckin’ Love Story

Maddy şi Maude sunt două femei dezamăgite în dragoste, care își găsesc temporar alinarea împreună. O piesă despre iubire, despre cum se naște pasiunea și cum se distruge prin minciuni, plictiseală sau indiferență, despre cum e să găsești din nou pacea şi liniştea într-o altă iubire.

Acasă

O fată lipsită de prejudecăţi îşi împărtăşeşte poveştile intime spectatorilor.

Aeroport

El, un scriitor blazat, cu o istorie de iubiri mai mult sau mai puţin patetice, mai mult sau mai puţin puse sub semnul alienării, captiv de bunăvoie într-o căsnicie în care relaţia de bază este ura civilizată. Ea, tînără, inteligentă, sclipitoare, dar, în egală măsură, nesigură, prinsă într-o relaţie inconfortabilă, victimă a propriilor alegeri. Doi străini - un bărbat şi o femeie - într-un moment de tranzit, la propriu, intră, aproape întîmplător, unul în viaţa celuilalt. Interferenţa meteorică a existenţelor acestora devine o oglindă care, deformând, spune adevărul. (Port.ro)

Baiatul verii

Camera cu chirie

Chat

Doi barbati trecuti de prima tinerete asteapta, intr-un bar, o femeie agatata "pe chat".

Colonia ingerilor

Intr-un restaurant dubios (in care ospatarii sunt selectionati pe criteriul bolii incurabile a fiecaruia, apoi sunt imbracati in ingeri si pusi sa serveasca o clientela scumpa), apare o tanara care schimba totul : pe ingeri ii face sa doreasca sa traiasca, iar pe oameni sa moara... o piesa cu sentimente vii in oameni aproape morti, cu pasiuni, intrigi si rasturnari de situatie, in care situatile tragice alterneaza cu cele (negru) comice

Dancing in the flash

Actiunea se petrece intr-un cimitir. Printre cruci se află un număr de şapte cadavre în picioare care se rotesc în cerc, în linişte, dînd impresia că dansează. Prima scena o femeie si un agent discuta pe tema prezentei cadavrelor ce se invart. Agentul da dovada de prostie specifica. A doua scena un reporter si un cameraman. Apare agentul si nu ii lasa sa filmeze, mai e prezent un curios care se baga in seama, cei doi pornesc filmarea agentul sta in fata camerei si incearca sa spuna ca nu e voie sa se filmeze. Repaorterul incearca sa-l mituiasca pe agent. Cameramanul isi da seama ca nu a filmat nimic. Reporterul il jigneste, acesta se enerveaza si pleaca. Pleaca toti. Scena a treia cimitirul este păzit de trei militari.Cei tre rad pe seama moprtilor se gandesc sa ii impuste, ca doar tot sunt morti. Intra un ofiter, ii opreste si pleaca toti in marsh. Scena 4. De cimitir se apropie o procesiune; în frunte un preot şi dascălul; în mijloc şase bărbaţi cărînd pe braţe un sicriu cu un mort înăuntru; în spate cîteva persoane care jelesc încetişor. La un moment dat se trezeste mortul toti raman surprinsi. Mortul are un umor negru. Apar în scenă reporterul şi cameramanul; sînt urmaţi îndeaproape de agent şi de plutonul de soldaţi, conduşi de ofiţer. Reporterul il pocneste pe agent si acesta pleaca. Ofiterul spune ca au voie sa traga in morti. Preotul isi arunga patrifirul si spune ca se apuca de afaceri. Cameramanul il ia la bataie pe reporter. Militari sunt nehatarati daca sa traga sau nu, preotul se razgandeste, unul dintre militari isi da intalnire cu dascalul. Mortul se ridica si pleaca, impreuna cu cei 7 care se invarteau.

Dansez pentru nimeni

Textul satirizează, persiflează, și parodiază subprodusele estetice şi falsele vedete. Doi bărbaţi trecuţi demult de vârsta tinereţii şi care îşi omoară plictisul şi singurătatea navigând pe internet se întâlnesc absolut întâmplător în barul în care îşi dau întâlniri cu femei „agăţate” pe chat. Acțiunea are loc apoi în spaţiul unui studio de televiziune, ușor de recunoscut.. Cu toate că la televiziunea respectivă totul e „sută la sută adevărat”, protagoniștii sunt, de fapt, nişte actori pensionari plătiţi ba să se joace pe sine, ba să joace alte personaje.

Epilog

o pluta, pe mare cu 5 naufragiati... mor pe rand, nicio sansa

Fapt divers

Intoarcerea de acasa

O piesă în care spectatorii se transformă în actori, iar actorii - în oameni, o piesă care permite multe, multe experimente, o piesă care poate să-i schimbe cariera actriței principale, dar și regizorului. Piesa ilustrează conflictul care se ivește între alter-egourile personajului feminin atunci când acesta încearcă să se descopere. Personajul își arată mășstile publicului ce se transformă într-o oglindă a cărei reflexie este diferită permanent.

M&M (Couture a Porter)

Maddy și Maude sunt două femei foarte diferite a căror destine se intersectează. Maddy este bine situată social, traversează cu detașare pasiunile. Maude este confuză din toate punctele de vedere. Fiecare ia din legătura care se creează ceea ce crede că îi trebuie mai mult. Pentru Maddy ea este o sursă de energie proaspătă, un nou prilej de a plonja în decrepitudini care îi provoacă suferinţă şi plăcere laolaltă, iar pentru Maude, o şansă de a se rupe de un trecut, de o istorie mai veche chiar decât frageda ei vârstă şi de a-şi asigura un simplu şi comun confort. Dar nimic nu este ceea ce pare a fi, căci povestitorul nu e doar narator, ci micul zeu care încurcă lucrurile.

Morti si Vii

Maler lucrează la morgă și își imaginează tot felul de întâmplări în care sunt implicați morții. Într-o zi, este adusă Camea, o fată tânără şi frumoasă, iar Maler îşi convinge colegii să amâne autopsia cu o seară. În timpul nopții își imaginează nunta sa cu fata și, în timpul scenei erotice, Camea îşi revine din moartea clinică.

Natura Moarta cu Happy End

Cum reacționezi atunci când știi ca mai ai 6 luni de trăit? Cum le spui celor dragi? Cum reacționează ei? Poate nu așa cum ne-am fi așteptat...

Ne vom revedea în anul care a trecut

În sala de aşteptare a unui aeroport, două cupluri din două generaţii diferite tratează o intrigă de actualitate, în care oricine se poate regăsi. Este o poveste pe care oricare dintre noi o poate surprinde în viaţa cotidiană, cu atât mai mult într-o sală de aşteptare.

Sala de aşteptare (Aeroport 2)

Piesa povestește continuarea unei simple și în același timp complicate poveşti de dragoste începută cu un an în urmă şi reciproc refuzate, în ciuda imperativului emoţional. Doi tineri ( Sorana și Rudi) s-au întâlnit într-un aeroport și, în ciuda atracției imperative dintre ei, și-au refuzat cu cerebralitate iubirea explosivă. După un an, aceeaşi femeie, acelaşi barbat se întâlnesc în aeroport doar că ea este însoţită de iubitul ei, iar el este alături o altă femeie. Ce-ţi mai pot spune? Cât mai e iubire şi cât frustrare? Să fie vorba de a doua şansă sau de trista oglindă a unei iubiri ratate?

Santiago El Campeon

Povestea porneste de la textul clasic al lui Hemingway, "Batranul si Marea" si conduce la ultimele clipe de viata ale marelui autor. O piesa in care apar : Pestele cel Mare, Santiago el Campeon, Padre Diaz, etc.; Piesa nu are un story bine definit, mizand mai mult pe imagini si scene disparate, adunate ca intr-un puzzle misterios de febra nebuniei. La final ne ramane imaginea unui batran puternic si labil totodata, cu o istorie grandioasa

Scrisori către Rita

Un roman scris pe blogspot, sub pseudonimul KAOS MOON, zilnic, timp de un an, care vorbeşte despre experienţele lui Nic Labiş – un personaj lipsit de perspective şi plictisit de viaţă. O poveste despre dragoste şi despre absenţa ei.

Sosiile

Talk Show

" Povestea unui cuplu uzat si abulic, tinut in viata doar de proiectiile unui trecut indepartat revenind obsedant precum o vina ... O radiografie cinica asupra comoditatilor conjugale, a intolerantei si a lipsei de continut. Faptul ca el o omoara pe ea, la final, nu este decat o necesitate tehnica datorata cutumelor scrierii unui text de teatru. In realitate, mor amandoi; intotdeauna mor amandoi... inca din seara in care si-au spus pentru prima oara "te iubesc".

Ultimul tren spre casa

Povestea unui actor în pragul bătrâneţii care abandonează o carieră frumoasă şi o familie urâtă pentru un hotel ieftin din Gara de Nord. Dan Goia este un om însingurat și a obosit să se amestece în atât de încâlcitele probleme ale lumii. Îl aşteaptă acasă soţia (Angela care s-a culcat cu David, fiul lui Dan din prima căsătorie), Cati (fiica lui, adolescentă precoce) şi David, un handicapat ţintuit într-un fotoliu cu rotile. Drama ieşirii din lume a lui Dan Goia se transformă spre final în pamflet împotriva paparazzilor.

Zapp...

Ştefan, un bărbat cu o boală incurabilă, nu poate accepta că o să moară și deși mama și soția lui îl iubesc și îl îngrijesc cu devotament, el se comportă urât cu ele, le terorizează, crează situații delicate în care se spun lucruri grave, dureroase.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Stefan Caraman 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Stefan Caraman

• Înger şi demon - Colonia îngerilor de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Colonia îngerilor este un text al lui Ştefan Caraman, premiat de Uniter în 2005, publicat în 2006 şi pus în scenă acum, la Teatrul Mic, de Nona Ciobanu. Ideea textului nu e neinteresantă: un tip, Patron vrea el să i se spună, deschide o cîrciumă în care servesc numai bolnavi incurabili (dar nu contagioşi!), costumaţi în îngeri, cu aripi de operetă. Condiţia lor specială le dă dreptul ca, în aşteptarea deznodămîntului care nu poate întîrzia mult, să facă orice, de exemplu să agreseze clienţii, verbal şi fizic. Cum şi clienţii, plătitori, au dreptul să-i agreseze în fel şi chip. Restaurantul e salvarea (temporară) a acestor muribunzi, Patron îi adună, la modul cel mai propriu, de pe drumuri. Cine vine la o asemenea locantă? O lume pestriţă, în majoritate formată din interlopi (asta sugerează, de pildă, ochelarii negri pe care îi poartă unii clienţi), indivizi plini de bani şi în căutare de senzaţii noi şi tari: oricînd se poate
  Citeste tot pe Observator Cultural
• "Colonia ingerilor" coboara pe scena de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
  O circiuma in care toti chelnerii sint bolnavi in stare terminala este subiectul premierei cu care Teatrul Mic si-a deschis stagiunea. Montarea ii apartine Nonei Ciobanu.
  
  
  "Colonia Ingerilor", a dramaturgului Stefan Caraman, a cistigat Premiul UNITER pentru cea mai buna piesa in anul 2005. In juriul care-i acordase distinctia era si regizoarea Nona Ciobanu, care, convinsa de calitatea textului, s-a hotarit sa o monteze, asta in ciuda scepticismului autorului, care declarase de mai multe ori in presa ca piesele contemporane nu au sansa sa fie transformate in spectacole.
  
  Spectacolul "Colonia ingerilor" este un amestec de grotesc si macabru.
  
  Mizind pe fascinatia pe care moartea o exercita asupra omului, un patron postdecembrist deschide o circiuma in care chelnerii sint cu totii bolnavi incurabil si, mai mult, aflati in ultimele stadii ale maladiei. La angajare, ei primesc aripioare kitchoase de inger si nume angelice mistocarite, Gavrila, Mihaita etc.
  Citeste tot pe Cotidianul.ro
• Recomandari de metropotam.ro sursa: metropotam.ro
  Am fost sambata seara, dupa o pauza cam mare, la teatru si am nimerit o piesa super tare. Spun "am nimerit", pentru ca "avizarea" tocmai ce mi-o facusem de pe net, unde am citit cum ca piesa in cauza ar fi despre spectacolul mortii. Si cum subiect mai tare nu stiu sa se fi inventat (de la pacaleala reality show-ului olandez in care cel mai votat muribund primea organul datator de viata) m-am dus sa vad cum mai mor altii.
  
  Sinistru, dar catchy. Insa aici lucrurile se complica putin, pentru ca, de fapt, pe spectacolul mortii altora se bazeaza Colonia Ingerilor, piesa care in 2005 a castigat la UNITER premiul pentru cel mai bun text, scris de Stefan Caraman. Dupa mine, poate castiga linistit acum premiul pentru cea mai buna piesa.
  
  Si asta pentru ca regizoarea Nona Ciobanu, care si-a dat seama de potentialul textului inca din 2005 si s-a hotarat sa-l puna in scena, spre scepticismul autorului, a stiut sa-i evidentieze atat dramatismul, cat si umorul negru. Mai mult,
  Citeste tot pe metropotam.ro
• Colonia Caraman de Andra Dumitrescu sursa: Saptamana Financiara
  Colonia Caraman
  19/10/2007 de Andra Dumitrescu
  
  Distinsa de UNITER in anul 2005 cu Premiul pentru cea mai buna piesa a anului, „Colonia ingerilor" de Stefan Caraman intra in proiectele regizorale ale Nonei Ciobanu, una dintre membrele juriului de atunci. La doi ani de la propunere, Teatrul Mic isi deschide stagiunea cu spectacolul „Colonia ingerilor" in regia celei care a dorit sa o monteze.
  
  Un local in care toti ospatarii angajati sunt bolnavi in faze terminale, dar au voie sa faca tot ce le trece prin minte cu cei care le sunt clienti. Inca de la inceput, patronul le ofera o pereche de aripi de inger si cate un nume pe masura, Mihaita, Gavrila... O atmosfera macabra pentru care unii platesc bani seriosi ca sa participe la un spectacol dat de bolnavi de SIDA sau cancer... Chelnerii au si ei privilegiul de a-si tortura clientii care dau bacsisuri pentru a fi batuti sau
  Citeste tot pe Saptamana Financiara
• Un spectacol dezagreabil de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Un text cu o filosofie caznita, cat si pretentiile fade regizorale de originalitate au drept rezultat
  un spectacol dezagreabil, plictisitor, care nu comunica nimic. Totul este o facatura incoerenta,
  care sacrifica talentul celor distribuiti sa interpreteze roluri, ca personaje credibile nu sunt.
  Textul "Colonia ingerilor", ca piesa de teatru nu poate fi numit, a fost premiat pentru dramaturgie in 2005 de catre UNITER. In urma a numeroase volume tiparite, autorul stefan Caraman este un nume stimat, dar acest text, asa cum spunea candva si Caragiale, poate fi calificat a face parte din "piesele neroade". Conflictul este aproape inexistent, personajele n-au continut, intentia scrierii fiind de a filosofa despre viata si moarte. Intr-un restaurant numit "Colonia ingerilor" unde sunt angajati si servesc clientela alcatuita din oameni bogati, bolnavi incurabili. Doi dintre ei, Mihaita si Gavrila, se indragostesc, ca si patronul, de o fata bolnava de leucemie. Acesta ar vrea sa fie
  Citeste tot pe România Liberă
• Agitaţia unui spectacol de Marina Roman sursa: Time Out
  Colonia îngerilor, piesă premiată la Gala Uniter, nu reuşeşte să treacă proba scenei, la Teatrul Mic.
  O vânzoleală de nedescris: oameni parcă ameţiţi, care vorbesc aiurea şi poartă câte o pereche de aripi jumulite, ca de bâlci. Nu-i tot! Se strigă unii pe alţii cu nume de îngeri. Aştept cu răbdare ca agitaţia din scenă să devină spectacol, iar vorbele spuse câş, replici. Mă antrenez în a nu părea foarte stânjenită privindu-l pe Alexandru Repan într-un rol (Mihăiţă) pe care îl serveşte doar apelând la arsenalul experienţei sale de-o viaţă (mai ales jocul pe emoţie), dar fără grija de a estompa (măcar) rutina şi plictiseala iremediabile ce par a-l cuprinde. Şi încerc să mă dumiresc ce se întâmplă pe scenă. Iată: un întreprinzător s-a gândit să-şi deschidă un restaurant.
  Originalitatea constă în faptul că toţi angajaţii trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să fie bolnavi incurabil, necontagios.
  Citeste tot pe Time Out
• Doua teatre „cam“ la fel de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Pluta, sluta
  Din pacate, nu tot de o reusita a beneficiat Teatrul Urmuz din Tulcea, in pofida faptului ca la pupitru s-a aflat un regizor interesant precum Gavril Pinte. Epilogul lui Stefan Caraman, care s-ar fi dorit un raspuns polemic la tot soiul de locuri comune textuale plecind de la productia hollywoodiana interbelica si dind in clocotul telenovelelor mutate mai in sudul continentului american, a cazut, spectacular, in propria-i capcana, producind doar o penibila telenovela. Indelung vizitata tema a naufragiatilor, navigind in interminabila deriva pe o pluta, a fost o data in plus minata de scenografia Roxanei Ionescu, mentinind continuu privirea in centrul scenei, pe o mica platforma miscatoare. Salvarea propusa de regizor, prin cuplul in alb, mama-copil, trecind secvential prin avanscena, nu produce contrapunctul necesar, ci doar adinceste confuzia. Personajelor lui Ion Dore si Vitalie Ursu, Capitanul Grobschnitz si Boris, regizorul le propune un ton exagerat gutural.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Teatrul National Steria din Vârşeţ: Talk Show sau Gabriela şi-a extirpat un ovar de Ana Niculina Ursulescu sursa: Revista Drama
  La Teatrul Naţional Steria din Vârşeţ, secţia română a prezentat spectacolul cu piesa Talk Show sau Gabriela şi-a extirpat un ovar de Ştefan Caraman, în regia lui Sebastian Bărbălan, regizor din Oradea stabilit la Roma. Scenografia este semnată de surorile Daniela şi Dominca Morariu iar în rolurile principale joacă Nora Chiriac şi Sebastian Bărbălan. In alte roluri: Traian Gătăiantu, Cornel Mata şi copiii Gabriela Nistor şi Tiberiu Cezar Cugia.. Dacă sufletul ar reuşi să se strecoare prin bucuriile şi necazurile unui destin uman cu aceeaşi curăţenie, francheţe şi austeritate pe care am văzut-o în scenografia spectacolului lui Sebastian Bărbălan, nu ne-ar mai păsa de nimic. Mă îndoiesc că spectatorul va recunoaşte, chiar şi sie însuşi, că puţinele, asprele, dureroasele fragmente extrase din textul lui Caraman, repetate la infinit, până la plictis şi blazare, intenţionat servite publicului în forma pe care a vrut-o, de către regizor
  Citeste tot pe Revista Drama
• Cronica de spectator de Gabriela Sarbu sursa: Gabriela Sarbu
  Regizorul Liliana Cimpeanu “loveste” din nou.
  De aceasta data pe un text mai putin poetic si romantic, asa cum ne-a obisnuit pina acum, dar mai pragmatic si mult mai aproape de o realitate neplacuta si vulgara.
  Dar, chiar asa, cum poate fi o conversatie intre doi soti captivi intr-o casnicie proasta?
  
  Pai, nu poate fi decit uscata, cinica, rautacioasa, dura, presarata cu amintiri cindva frumoase de care cei doi isi aduc aminte cu un zimbet timid, dar din care se trezesc repede si parca jenati la prezentul uscat, cinic, rautacios si dur.
  Aceasta este, in linii mari, piesa “Talk show” de Stefan Caraman, regizata de Cimpeanu.
  
  Cine sint personajele?
  Sintem noi, cei multi, poate prea multi, care ne tirim casniciile jalnice si nefericite cu sila si totodata cu frica despartirii.
  
  Actrita Raluca Urea – interpreta ei – in ciuda tineretii, isi duce cu maiestrie “crucea” din momentul intrarii in scena, cu o fata de pe care poti citi orice mai putin fericirea pe care si-o dorise in casnicia inceputa cu 5 ani in urma, si pina in …ultimul moment.
  
  El, sotul, este excelent pus in valoare de Marian Popescu, care-i da posibilitatea personajului sa-si expuna, pe sleau si plin de un umor trist, nemultumirile barbatesti acumulate in urma dobindirii “certificatului roz”.
  
  Intr-un décor simplu, dezordonat, aproape mizer, décor care pune si el in valoare atmosfera piesei, cei doi joaca perfect, facindu-te sa realizezi ce ai si tu acasa sau, in cazul fericit, prin ce ai trecut cindva. Acest spectacol il puteti vedea la teatrul Luni de la Green Hours.
  
  cronica semnata de Gabriela Sarbu
• Vinovat e tot făcutul! de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Dincolo de împănarea cu o seamă de cuvinte mai mult ori mai puţin ortodoxe ce nu îi fac de altminteri nici un fel de serviciu, cel puţin aparent Talk-show (Gabriela şi-a extirpat un ovar) de Ştefan Caraman e o piesă cu o structură simplă. În jurul mesei, la ceasul cinei, Soţul şi Soţia discută cu indiferenţă, căci discuţia de acum e repetarea atâtor altora anterioare, chiar dacă replicile lor mustesc de reproşuri şi provocări. E o hărţuială continuă, banală, asemenea banalităţii vieţii lor. Se provoacă reciproc, îşi caută nod în papură. Nu prea e limpede dacă se mai iubesc ori se urăsc. Firul discuţiei lor e întrerupt mereu de evocarea primei întâlniri care a fost momentul zero, poate singurul cu adevărat senin din relaţia lor, când au crezut că viaţa e frumoasă şi dragostea va dura veşnic. Atunci au trăit cu pasiune respectivul început. Acum se hărţuiesc cu aceeaşi pasiune. Momentul e evocat în crescendo-uri,
  Citeste tot pe Revista Familia
• Acasă printre euri de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
  Recenta premiera de la Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad se inscrie intr-una dintre cele doua directii repertoriale asumate in stagiunile din urma si conforme cu tematica festivalurilor organizate de aceasta institutie, unul de teatru clasic si celalalt de tip underground. Sala mare este dedicata productiilor ce aduc in scena capodopere ale dramaturgiei universale si nationale, raspunzind astfel gusturilor unui public dornic de revizitarea marilor clasici, in timp ce sala mica este rezervata textului nou autohton si strain, mai putin cunoscut si verificat la public, sau abordarilor experimentale.
  
  Aici, regizorul Stefan Iordanescu reuneste intr-un spectacol cu titlu compus – Intoarcerea de acasa de Stefan Caraman + Euri de Alina Nelega – doua monoloage ale acestor autori ce se numara printre dramaturgii importanti ai momentului. Alaturarea unor scriituri mult diferite ca stil si tematica pare posibila doar intr-un spectacol coupé. Si totusi nu este asa, ci – in sensul cel
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Bovarysme contemporane de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Târziu, foarte târziu i-a fost dat în această stagiune Teatrului „Ioan Slavici” din Arad să-şi invite spectatorii la o premieră. Şi aceasta pentru că de abia Moş Crăciun i-a dăruit instituţiei un director cu acte în regulă, în persoana regizorului Laurian Oniga. În timpul în care se consumau concursuri succesive ce se terminau fără câştigător, „muzicala” autoritate locală sau, cum se zice în termeni contabili, „ordonatorul principal de credite” care e Consiliul local Arad, a interpretat absolut lăutăreşte, adică după ureche, o ordonanţă de urgenţă ieşită din „fălcile” guvernului Tăriceanu, ordonanţă care mi se spune că ar reglementa, printre altele, şi atribuţiile conducerilor interimare. Cert e că până a le oferi arădenilor dreptate şi adevăr, sus-menţionata autoritate nu i-a lăsat deloc pe actori să trăiască bine, nepermiţând diverşilor directori interimari să angajeze necesarele cheltuieli de producţie,
  Citeste tot pe Revista Familia
• Cine sunt eu? de Andra Dumitrescu sursa: Saptamana financiara
  Într-un spectacol care este adresat mai mult tinerilor, Ştefan Caraman - unul dintre dramaturgii români ai momentului - experimentează ipostaze ale unei personalităţi feminine, devoalarea com­plexităţii acestui personaj atunci când încearcă să se destăinuie... De la inocenţa şi nedumeririle adolescenţei, trecând prin experienţele uneori nedrepte ale femeii mature, până la devoalarea componentei masculine a oricărei structuri feminine care ştie ce vor bărbaţii, dar intră în complicitate cu acest tip de raţiune, actriţa îşi povesteşte viaţa. „Întoarcerea de acasă”, un fel de şedinţă la psiholog, ar trebui să fie o piesă emoţionantă, în care actriţa face mărturisiri din viaţa sa mereu în relaţie cu teatrul („la teatru… am intrat fără nicio problemă...”, ...„am amânat licenţa de trei ori”, ... „nimeni nu-mi va mai face rău... cât voi veţi fi aici, cu mi-ne”….) aşteptând ca tu, spectatorul, să preiei din
  Citeste tot pe Saptamana financiara
• Bursa de spectacole “Intoarcerea de acasa” sau viata si cornetul ei cu zaruri masluite de Armand Steriadi sursa: Revista Acropolis
  Teatrul te face sa vezi franturi din propriul viitor posibil. El te obliga sa te intrebi “Cine esti?” si sa traiesti pentru a-i povesti intamplarile. Aceste lucruri le stie si dramaturgul Stefan Caraman, un nume des vehiculat pe scena contemporana. Abil manuitor al replicii, el este genul de autor ce capteaza atentia cu ideile sale. Una dintre acestea a capatat trup recent, datorita unui tanar regizor, Vinicius Tomescu si Companiei de teatru S-Baroc (actorii Anis Doroftei, Andreea Ilinca si Dan Murzea).
  “Intoarcerea de acasa” ilustreaza conflictul dintre alter-egourile unui personaj feminin. Eroina incearca sa se dezvaluie intr-un mod inter-activ implicand si publicul prin dese schimbari de perspectiva si ruperi de ritm. Personalitatea ei “articuleaza” trei ipostaze, tot atatea partituri in oglinda: adolescenta, laolalta cu inocenta si curiozitatea varstei, uneori abuziv expusa; femeia-matura, marcata de varii experiente, vazute ca un alt “santier” al dezastrelor
  Citeste tot pe Revista Acropolis
• ,,Intoarcerea acasa” - o piesa la pielea goala, care a oripilat pensionarele Pitestiului de Ana Jianu sursa: Bitpress
  Sambata aceasta, a doua zi de Festival International de Teatru la ,,Davila”, zi care a adus, in opinia noastra, una dintre cele mai bune piese din concurs - ,,Intoarcerea de acasa”, regizata de Vinicius Tomescu, dupa un text de Stefan Caraman, in interpretarea lui Anis Doroftei, Andreea Ilinca si Dan Murzea (Teatrul Arca - La Scena). Va fi, probabil, si una dintre cele mai controversate piese (caci juriul va trebui sa delibereze), dat fiind faptul ca actrita Anis Doroftei s-a infatisat publicului in toata transparenta ei, adica goala-pusca, oripiland cateva mamaite conservatoare prezente in sala. Ca socul sa fie si mai mare, Anis Doroftei a invitat un barbat si o femeie din public sa-i pipaie sanii, ceea ce s-a si intamplat. Majoritatea celor din public, insa, au apreciat naturaletea, nonsalanta si... deplina sinceritate a actritei Anis Doroftei, care a facut ca jocul ei scenic la pielea goala sa fie, paradoxal, lipsit de erotism.
  
  Dincolo de asta, piesa lui Stefan Caraman a
  Citeste tot pe Bitpress
• Cronică de teatru: Weekend (In)dependent de DORU MAREș sursa: Romania Libera
  Sâmbătă seară, un dublet de teatre independente: S-Baroc pe scena de la Arca (La Scena) şi un spectacol („Întoarcerea de acasă") în prezenţa dramaturgului (Ştefan Caraman), venit şi pentru a-şi lansa noul său roman („Scrisori către Rita"). Să o luăm în ordine inversă. Romanul lui Caraman (pe care îl semnează Kaos Moon) se impune de câteva luni încoace nu doar ca unul dintre cele mai interesante titluri ale prozei româneşti de oricând, dar şi ca o operaţiune de marketing care chiar poate face şcoală, sub egida Editurii Tracus Arte. În general, opera scriitorului ajuns la maturitate e tot mai tentată de autoreflexivitate. Piesa abordată de tânărul regizor Vinicius Tomescu ţine şi ea de această categorie, iar relaţia cu spectacolul de la ACT nu ar fi una întâmplătoare, fiindcă tot despre destinul unei fete este vorba şi tot despre un viol, fie el unul la figurat în cazul spectacolului produs de Compania S-Baroc.
  
  Vinicius Tomescu
  Citeste tot pe Romania Libera
• Vraji si cosmaruri de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminica
  Asa cum exista fiinte umane talentate ori, macar, aflate in posesia unei combinatii de insusiri care le aduc gloria, tot asa exista locuri, spatii geografice si (fara indoiala) spirituale, care par predestinate sa produca talent sau, macar, sa-l intretina si sa-l perpetueze. In asemenea locuri, artistii se simt mereu inspirati; le place sa "ancoreze" acolo si, daca trebuie sa plece mai departe, isi amintesc adesea si vorbesc cu drag de viata lor pe acele plaiuri. Facandu-i si pe ascultatori sa le indrageasca.
  Mai ales ca oricine a trait oricat de putin intr-un astfel de loc are ceva unic de povestit despre el si despre oamenii lui - fiindca, intotdeauna, la originea atractiei pe care o exercita spatiul respectiv sta sau a stat un om sau un grup de oameni. Care a stiut sa adune in jurul sau energiile celorlalti; care a izbutit sa le ofere un tel meritand orice efort; care s-a priceput sa-i indrume spre victorie sau, din cand in cand, spre remize onorabile. Orasul numit Piatra Neamt si
  Citeste tot pe Ziarul de duminica
• Macaroana comunicării de Oana Streza sursa: Doza de teatru
  Chat-ul: înlocuitorul telefoanelor și sms-urilor, surogatul băncilor din parc și al colțurilor de bloc, șansa ultimă a celor fără speranțe de socializare. Cam acesta este mesajul spectacolului omonim regizat de Dan Vasile. Doi bătrâni se întâlnesc într-un bar la o aceeași masă, așteptând un rendez-vous cu o aceeași femeie, pe care amândoi au cunoscut-o navigând pe internet. Din figura și sentimentele ei păstrează doar o fotografie comună scoasă probabil la imprimantă. Teoretic, ambii actori se joacă pe sine. Practic, Corneliu Dan Borcia, adică figura mai elegantă și cu mai multe pretenții calitative, chiar se descurcă firesc în situațiile propuse de textul relativ banal al lui Ștefan Caraman, dar Constantin Cojocaru rămâne un actor mult prea talentat pentru un asemenea experiment ultra-realist, deoarece poezia pe care știe să o ofere instinctiv replicilor oferă jocului nuanțe variate. La început pare a fi un bufon, căci joacă rolul unui
  Citeste tot pe Doza de teatru
• Spectacole "minimaliste" și one man/one woman show de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  ................... O reprezentație mult prea slabã comparativ cu anvergura interpreților sãi a fost Chat de Ștefan Caraman (Teatrul Pi Buni, Piatra Neamț, regia Dan Vasile). Cei doi eroi ai piesei, doi Don Juani
  în pragul senectuții, se întâlnesc la un bar pentru a o aștepta pe frumoasa de care s-au îndrãgostit
  prin intermediul dialogului internetic-virtual. Temperamente antagonice, unul fin, intelectual, calculat și politicos, celãlalt un soi de șmecheraș lumpenproletar, ei vor avea un dialog contondent, dupã care își vor da însã seama cã „iubita din calculator” e chiar chelnerița care-i servește, a cãrei duplicitate îi scandalizeazã. Chat nu e cel mai bun text teatral al talentatului Ștefan Caraman. Dacã orizontul vag promiscuu-erotic e acceptabil, unele replici („Are chiloți tanga. Am auzit ciripit de pãsãricã”) sunt cãznite și stridente în economia intrigii, oricât de „tare” ar fi miezul acesteia.
  Reprezentația de la Baia Mare a fost susținutã prea timorat și cu un anume disconfort vizibil de
  cãtre Corneliu Dan Borcia, Constantin Cojocaru și Ecaterina Hâțu. Ceea ce trebuia sã sune firesc a
  sunat stânjenitor, mișcãrile și-au pierdut cursivitatea și au devenit sincope. Astfel, spectacolul a pãrut mai degrabã o improvizație decât un întreg coerent și închegat. Se pare, totuși, cã a fost doar un accident, cei care vãzuserã Chat în alte conjuncturi asigurându-mã de valoarea onorabilã a spectacolului. Poate cã e așa.
• „Dansez pentru nimeni”, primul spectacol al toamnei teatrale de Cristina Lazurca sursa: Glasul Aradului
  „Dansez pentru nimeni” este regizat de Ştefan Iordănescu şi se va juca la Sala Studio în seara zilei de duminică, 6 septembrie 2009.
  După mărturisirile lui Ştefan Iordănescu, piesa a fost scrisă de către Ştefan Caraman cu scopul nedeclarat de a fi pusă în scenă de către regizorul arădean. Cu siguranţă această stare de lucruri a fost determinată de buna colaborare dintre dramaturgul Ştefan Caraman şi regizorul Ştefan Iordăchescu la realizarea spectacolului „Întoarcerea de acasă” din 2006.
  Ştefan Iordăchescu a mai declarat că a adus unele modificări textului pentru ca şi cei care nu au văzut montarea primei părţi a piesei „Chat”, spectacol care de altfel nu s-a jucat la Arad, să înţeleagă despre ce este vorba. Reprezentanţii Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad au făcut unele dezvăluiri despre acţiunea piesei care se concentrează în jurul unei televiziuni fictive numite Zero Barat TV. Se pare că vom avea parte de un text care
  Citeste tot pe Glasul Aradului
• Pe scenă… morga! de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  In urma cu citeva luni, la Teatrul Odeon avea loc un spectacol-lectura cu textul lui Stefan Caraman Morti si vii, de al carui succes directia se indoia. Dar participarea, reactiile publicului, intrebarile pe care spectatorii le-au pus, timp de doua ore, dupa ultima replica au fost hotaritoare: spectacolul, in regia Anei Margineanu, a intrat foarte curind in repetitii. Regizoarea s-a lasat captivata de „amestecul de violenta si poezie din text, de cele doua realitati ale sale, una veridica si una imaginara, de modul in care ele se interfereaza, cel mai sinistru act sexual, violul, devenind in fantasma nunta cea mai inocenta, in timp ce actul necrofil e privit de catre personaj ca o frumoasa poveste de dragoste“. Acestea sint motivele pentru care regizoarea nu intentioneaza o montare tragica, ci mai degraba o comedie neagra, cu scene de musichall, cu replici vii, socante, dar, pe de alta parte, pline de umor. Ana Margineanu nu isi propune nicidecum sa indulceasca violenta limbajului
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Caraman de UNITEXT de Dor Mareș sursa: Observator Cultural
  Dupa o oarecare pauza, Editura UNITEXT revine, anul acesta, cu un nou proiect ambitios, deschis public si exploziv la Piatra Neamt prin lansarea volumului Morti si vii in prezenta autorului, Stefan Caraman, si a directorului editurii, criticul de teatru Marian Popescu. Cartea este expresia unui dramaturg fericit, ca sa zic asa, cele trei texte – Morti si vii, M &M (couture à porter) si Santiago el Campeon – parcurgind, pina la a ajunge in paginile publicate la UNITEXT, cel putin trei etape: cel de piesa de teatru propriu-zisa, propusa in-scenarii, cel de scenariu lucrat democratic si fara complexe cu directorii de scena si, in sfirsit, cel de piesa tiparita, bun de uz livresc ori pretext al unor noi in-scenari. Teatrele „Andrei Muresanu“ din Sfintu Gheorghe, Odeon din Bucuresti si Tineretului din Piatra Neamt, in ordine cronologica, au decis sa treaca in proiectele lor repertoriale aceste texte – motor al unor spectacole cu rang de eveniment.
  Despre teatralitatea celor
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Tineri despre moarte de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Ştefan Caraman este un autor contemporan. El a scris până în prezent volumele de proză scurtă "Suflet de rocker" (1996), "Sâmbătă după-amiaza la ţară" (1998), "Trei starturi ratate"(1999), volumele de teatru "Zapp..."(1997) şi "XXI de scene din viaţa lui Ştefan"(2001) precum şi romanul "Piano man" (2000).
  Ana Mărgineanu este la vârsta debutului în calitate de regizor al unui spectacol de teatru pe o scenă profesionistă. Face parte dintr-o redutabilă familie artistică, tatăl Nicolae Mărgineanu fiind regizor de film, iar mama, cunoscuta actrţă Maria Ploae.
  Aceştia sunt principalii "eroi" ai celei mai recente premiere de pe scena teatrului Odeon, "Morţi şi vii".
  Spectacolul, subintitulat "comedie neagră" porneşte de la o parabolă despre relaţia ce se poate stabili între cei vii şi cei care nu mai trăiesc. Acţiunea se petrece într-un institut de medicină legală unde un grup de trei medici nu fac altceva decât să-şi ironizeze frustrările şi
  Citeste tot pe Port.ro
• Santiago El Campeon de Ion Cazaban sursa:
  "Niciodată, credem, Horaţiu Mihaiu n-a montat un spectacol atât de "vorbit", de abundent verbal, dar l-a controlat compoziţional pe toată întinderea lui, imprimându-i, şi de această dată,un anumit mod vizual de elaborare. de la începutul viu, explicabil agitat, totodată insolit, care provoacă publicul, spectacolul oscilează spre oniric, influenţat de recentele incursiuni suprarealiste ale regizorului. O dată ivit din faldurile draperiilor albastre, santiago, Campionul sau Hemingway sau (privit generic) Bărbatul va aduce din amintire, va regăsi, va actualiza, va imagina şi astfel va decide evoluţia întregului spectacol." (Ion Cazaban)
• Un spectacol dezgheţat de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Deja divertismentul de dragul divertismentului nu mai are niciun sens. Publicul care consumă teatru de bar este din ce în ce mai serios şi mai exigent. A nu se înţelege grav. Însă un spectacol îşi poate propune să lovească la ţintă, cu atât mai mult cu cât se ia în serios.
  Aeroport este un spectacol dezgheţat, dezinvolt, de neuitat. La bază, are un text care inspiră credibilitate şi căruia ai tendinţa să-i acorzi încredere încă de la primele replici. Interpreţii sunt mai mult decât potriviţi, atmosfera scenică este reuşită. Ştiam că cel mai greu este să scrii despre spectacolele care ajung să-ţi atingă o coardă sensibilă ori despre cele care nu-ţi stimulează nicio reacţie inteligentă. Am mai învăţat că teatrul de cafenea încă ne poate rezerva surprize, dintre cele mai plăcute: o montare în două personaje, cu umor de calitate, echilibrând tăcerile în dozarea scenică, evitând melodramaticul şi ironizând patetismul,
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Iubire și comedie în „Aeroport” de Oana Bogzaru sursa: Yorick
  Nu poți să fii tot timpul serios și nici să pretinzi că unele scenarii sunt imposibile, de-a dreptul paranoice, mai ales atunci când vine vorba despre iubire și destinul ei încâlcit, imprevizibil și fatidic. Luată în derâdere, privită prin lupa microscopică a realității și scoasă din contextul literar-romantic, ea se înscrie în regula cotidiană a lui „orice este posibil”.
  Ștefan Caraman își „abandonează” personajele în sala de așteptare a unui aeroport din Praga, departe de tărâmul basmelor în care fericirea e atemporală și iubirea veșnică. În schimb, transformă o coincidență forțată într-un pretext pentru o comedie care are suficient suflu și vervă, încât să capteze interesul spectatorului și chiar și pe cei mai sceptici să-i convingă să deschidă ferestrele turnului de fildeș și măcar să privească în jos, spre mundanul acesta deloc pretențios, fără mize uriașe, în care lucrurile și întâmplările vin și
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol penal sau ce-ar spune mama lui Ştefan cel mic de aşa o poznă? de Gabriela Lupu sursa: Art Act magazine
  Festivalul de Dramaturgie Românească ce s-a desfășurat între 10 și 17 aprilie la Timișoara a dovedit că totuși producția autohtonă de piese de teatru chiar există. Au fost multe spectacole onorabile, câteva chiar bune, dar, ca să nu ne obișnuim prea repede cu binele, am avut parte si de o dudă de proporții. Pentru că acest din urmă spectacol la care fac referire este atât de „penal“ încât rivalizează cu acel „Romeo și Julieta“ de neuitat al lui Ioan Cărmăzan, invidiat până și de Garcea, la titlul „de cel mai prost spectacol ever“, voi vorbi despre el.
  Montarea poartă numele funny, cred realizatorii, „Dansez pentru nimeni“ și punerea în scenă are doi „vinovați“: dramaturgul Ștefan Caraman și regizorul Ștefan Iordănescu, Această tentativă de spectacol a văzut lumina zilei la Teatrul Clasic din Arad. Dramaturgul și regizorul suferă, în plină maturitate, de o întârziată acnee juvenilă. Ei au descoperit cu mare emoție
  Citeste tot pe Art Act magazine
• Inamiciţii de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Atât cât am putut deduce din spectacolul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în Chat II (titlu de atelier, cum ne înştiinţează pliantul elegant şi îndeajuns de bogat în informaţii redactat de secretariatul literar) dramaturgul Ştefan Caraman a intenţionat o variaţiune pe marginea primului text din ceea ce ar putea deveni o serie de exerciţii de stil pe o situaţie dramatică dată, relativ simplă şi deja cunoscută. Doi bărbaţi demult trecuţi de vârsta tinereţii şi care îşi omoară plictisul şi singurătatea navigând pe internet - „un boşorog patetic, inofensiv, devenit agresiv” şi „un boşorog patetic, agresiv, devenit inofensiv”, cum îi defineşte dramaturgul - se întâlnesc absolut întâmplător în barul în care şi-au fixat rendez-vous cu „o damă sexi cu aere de intelectuală”, respectiv cu „o intelectuală boccie cu aere de damă sexi”, femei oarecare, la fel de nefericite, „agăţate” pe chat. Cvartetul e completat
  Citeste tot pe Revista Familia
• Premieră în România: “Ne vom revedea în anul care a trecut”, la aeroport de Loreta Popa sursa: Jurnalul
  Terminalul nou Plecări al Aeroportului Internaţional “Henri Coandă” a fost sâmbătă, 29 martie, de la ora 19.00, scena improvizată pentru premiera piesei “Ne vom revedea în anul care a trecut”, a lui Ștefan Caraman, dramaturg român contemporan bine cunoscut, premiat de UNITER încă din 2005. O premieră pentru România, deoarece până acum nimeni nu s-a gândit că acest spaţiu neconvenţional poate fi folosit cu succes.
  Despre Ştefan Caraman s-a tot spus că este un scriitor controversat, deşi faptul că e director de bancă ar trebui să atârne oarecum în balanţă. Oare de ce sunt numiţi astfel cei care spun lucrurilor pe nume, franc, în faţă, liber? Răspunsul e simplu. Deranjează. Incomodează. Distrug tot ceea ce nu are temelie. Şi tocmai pentru că deranjează, spunând adevărul pe care alţii se străduiesc atât de tare să-l ascundă, Ştefan Caraman este un autor din ce în ce mai cunoscut şi iubit. El a ales calea dreaptă, clară, precisă,
  Citeste tot pe Jurnalul
• Viitorul teatrului românesc: incursiune în culise de Andrei Craciun sursa: Viitorul României
  O premieră: un spectacol de teatru se va desășura sâmbătă în aeroport, la Otopeni. Cum s-a ajuns aici? Un regizor scandalos de tânăr, școlit la Londra, un actor proaspăt pensionat de la un teatru de stat și o actriță freelance, pe val, deși liberă, dau câteva explicații. “Ne vom revedea în anul care a trecut” e piesa care marchează momentul: viitorul teatrului în România tocmai a început.
  Se întâmplă să aflu că sâmbătă, 29 martie, ora 19.00, anul curent, va avea loc primul spectacol de teatru jucat într-un aeroport din România, la Terminalul Nou Plecări, pe “Henri Coandă” din Otopeni . E un spectacol cu intrare liberă. Piesa, “Ne vom revedea în anul care a trecut”, e a lui Ștefan Caraman, un dramaturg român contemporan, rezident în Tulcea, premiat de UNITER încă din 2005. Regizorul, Alexandru Nagy, are 23 de ani. Cum să aibă doar 23 de ani? Uite că are! La 14 ani a înființat, într-un liceu deloc central,
  Citeste tot pe Viitorul României
• Teatru în Aeroportul Henri Coandă de sursa: Yorick
  Primul spectacol de teatru jucat într-un aeroport din România, „Ne vom revedea în anul care a trecut”, va avea loc sâmbătă, pe 29 martie, la ora 19.00, în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă din Bucureşti – Terminalul Nou Plecări.
  Spectacolul este realizat după o idee originală a Teatrului de Sufragerie, după textul lui Ștefan Caraman. Regia primului spectacol creat pentru aeroport şi pus în scenă chiar în incinta acestuia este semnată de Alexandru Nagy, iar scenografia îi aparţine Ioanei Pashca, fapt care a fost posibil datorită Companiei Naționale Aeroporturi București, „care a primit cu încredere și entuziasm propunerea teatrului”, așa cum se arată într-un comunicat al organizatorilor.
  Povestea se petrece în sala de așteptare a unui aeroport… Două cupluri, două imagini diferite despre lume, două generații așezate față în față și un stop cadru. O poveste în care oricine se poate recunoaște, promit creatorii
  Citeste tot pe Yorick
• “A True Nice Fuckin’ Love Story” – povestea iubirilor ratate de Cristina Mitrea sursa: 4arte
  Laura Marin, Marina Panainte si Vlad Udrescu sunt actorii care au dat viata personajelor din piesa “A True Nice Fuckin’ Love Story” in regia lui Cristian Bajora, dupa un text de Stefan Caraman, jucata in avanpremiera pe 10 decembrie, la Teatrul In Culise. Spectacolul face parte din saptamana inaugurala a Teatrului In Culise (9-16 decembrie).
  Piesa are in centru doua personaje feminine, unul dominant si unul dominat, ambele dezamagite in dragoste, care isi gasesc temporar alinarea impreuna. Dar numai temporar, pentru ca orice iubire, conform filozofiei personajelor, este destinata aceluiasi final trist. Fie cade in capcana minciunilor, fie intr-o plictiseala iremediabila, fie intr-o indiferenta criminala. Astfel, spectatorul are parte mai intai de scena finala, dupa care firul se deruleaza de la cap la coada, punandu-l la curent cu scanteia initiala, tatonarile, relatia propriu-zisa, incursiunile in trecut si, din nou, finalul ei, care inchide cercul. Concluzia poate fi aceea ca
  Citeste tot pe 4arte
• Culisele de pe „Mihăileanu” de Doru Mareș sursa: România Liberă
  „Asociaţia Culturală În Culise vă invită în perioada 9-16 Decembrie 2011 la evenimentul de inaugurare a Teatrului Independent În Culise."
  În ultimii ani pare a fi crescut apetenţa către alternativa la sistemul teatrului de repertoriu, la „Sistem", în definitiv, inevitabil mai conservator şi circulând cu frâna de mână trasă (aici ar putea intra în discuţie legislaţia stufoasă şi, în consecinţă, ineficientă, lefurile reduse, lăsând loc magnetismului exercitat de televiziuni, de obicei prin producţii cel puţin discutabile valoric şi profesional, accesul dificil şi provocând de prea multe ori compromisuri extreme, în teatrele cu buget public etc.). De data aceasta, din tolba lui Moş Nicolae probabil, pe strada Ştefan Mihăileanu, la numărul 53, doi tineri au mai inventat un teatru independent: un regizor de 24 de ani, Cristian Bajora, absolvent al clasei Dan Piţa, de la Facultatea de Film şi Televiziune a Universităţii Media,
  Citeste tot pe România Liberă
• Compania Trilic prezintă spectacolul de sursa: Jurnalul Național
  Spectacolul "Acasă" regizat de Răzvan Ropotan după un text de Ştefan Caraman, interpretat de Ruxandra Coman, va fi prezentat marţi, în clubul Cool Cat din Capitală, informează organizatorii, compania Trilic.
  "Acasă" este un spectacol interzis persoanelor sub 15 ani în care Ruxandra Coman joacă rolul Ruxandrei Coman, o fată lipsită de prejudecăţi care-şi împărtăşeşte poveştile intime spectatorilor.
  "Teatrul de cafenea este fascinant. Este greu să îi faci pe toţi atenţi, dar te simţi mult mai împlinit atunci când se face linişte, o linişte totală. Asta e de bine. Înseamnă că toţi sunt cu sufletul la gură să vadă ce se întâmplă mai departe", a spus actriţa Ruxandra Coman.
  "Acasă" a avut premiera anul trecut, pe 7 noiembrie, în Big Mamou şi s-a jucat în mai multe spaţii din Bucureşti, dar şi în Sibiu. "«Acasă» este în primul rând un text foarte ofertant pentru orice artist, îi mulţumim d-lui Caraman că l-a scris şi că ni l-a
  Citeste tot pe Jurnalul Național

Discutii:

propune tema de discutie