Piese de Teodor Mazilu

Aceşti nebuni făţarnici
“piesa aceasta exprimă, poate, la modul cel mai complex, filosofia proştilor sub clar de lună, a nebunilor făţarnici, a aventuroşilor somnoroşi şi a abjecţilor somnoroşi pe care Teodor Mazilu a scăldat-o într-un sarcasm teribil, un sfert de secol, în proză, teatru, publicistică. Aici, în această parabolă, care ne transmută, parodistic, în transcendent, semănând cu un vesel apolog medieval, se examinează cu minuţie cinismul, văzut şi în etiologia sa, şi în consecinţele ultime, printre ele figurând anularea individului ” - Valentin Silvestru
Aventurile unui bărbat extrem de serios Fragment disponibil online
Un administrator de bloc, funcționar serios, care are o viață monotonă și ordonată, caută să se însoare cu o fată plină de viață care să-i pigmenteze viața. Fata găsită, Gabriela, este romantică și idealistă și vrea să fie răpită de acasa, altfel nu se mărită. Acest fapt îi crează mari probleme eroului, căci trebuie să întreprindă o acțiune care contrastează puternic cu felul său de a fi.
Binecuvântatele chinuri ale iubiri
O falsă iubire cooperativistă între ursuzul muncitor Măcineanu şi o „lady” de la depozit, amor orchestrat de tovarăşul Sasu, şeful cooperativei, prin vocea căruia se exprimă deopotrivă glasul băgăcios al omniprezentului sistem, şoapta insidioasă a fitilistului interesat, respiraţia unui anumit mod de a privi căsnicia, ca pe o instituţie ce nu are nimic de a face cu iubirea. Desigur, o comedie maziliană, însă una cu reflexe de amară revelaţie a mizerabilismului sufletesc.
Don Juan moare ca toţi ceilalţi
O poveste care prilejuiește întâlnirea lui Don Juan cu Maria-Magdalena și Maria Antoaneta, personaje care își analizează reciproc parcursul prin istorie. Don Juan iese din convenționalismul prejudecăților, al șablonului de seducător și își afirmă frământările, neputința, disperarea uneori și, ca un om obișnuit, moare ca toţi ceilalţi.
Frumos este în septembrie la Veneţia
Un cuplu care visa să ajungă la Veneția (unde, nu-i așa, e raiul îndrăgostiților!) își împlinește dorința dar, odată ajunși aici se simt nefericiţi, demoralizaţi, pentru că au pierdut speranța de a-și împlini visul.
Împãiaţi-vã iubiţii!
Mobilă şi durere
O comedie despre parvenitismul social al omului necioplit care vrea prestigiu odată cu înbogățirea subită, dintr-un reflex general uman. Gore este un șefuleț la o cooperativă de mobilă și vrea ascensiune socială. După ce a urcat pe linie de partid ca proletar modest și cu origine sănătoasă, ajuns într-un soi de elită comunistă el vrea o viață mai burgheză, așa că are nevoie de o soție tânără și frumoasă, de reuniuni mondene, de stil. Dar unde poate găsi o soție pe gustul său? Se pare că pe traseele montane ar fi șansa cea mai mare, așa că ia munții la picior lăsând în urma sa dispoziții clare la cooperativă: să nu cumva să se muncească bine în lipsa lui! Dacă cooperativa nu merge prost cât el lipsește, înseamnă că Gore este inutil cooperativei.
O sărbătoare princiară
Textul încearcă să prezinte lumea în care trăim din perspective diferite: socială, istorică, agresivă, tandră, conjugal... Și vorbește despre ticăloșie ca element ce de deformează trăirile, ca mod de existență...
Ortansee
Proştii sub clar de lună
Personajele Gogu, Emilian, Ortansa, Clementina apar în mai multe secvenţe ce vor să parodieze, persifleze, amendeze, ostracizeze etc emisiuni precum Surprize-surprize, Din dragoste, Iartă-mă, 9595, Trădaţi în dragoste şi altele asemenea, ca şi supradoza de telenovele pe care o înghiţim zilnic fără a ne da seama că ele dăunează grav sănătăţii noastre mintale. - Mircea Morariu
Somnoroasa aventură
Lucrătorul la "Cooperaţie", dl Gherman, caută o parteneră de viaţă care să-i ofere puţină nebunie "în orele de după program", dar seriozitatea lui "nu cadrează" cu nebunia, cu indiscreţia de a fi spontan şi de a-şi impresiona aleasa, care la rându-i caută şi ea puţină aventură şi-i cere în mod expres să o răpească.

vezi toate stirile despre Teodor Mazilu


Optiuni vizualizare

Biografie Teodor Mazilu 

+5 5voturi

Teodor Mazilu

Teodor Mazilu s-a nascut la data de 11 august 1930 in Bucuresti, Romania.

Teodor Mazilu poet, prozator, foiletonist si dramaturg, s-a nascut la 11 august 1930, la Bucuresti. Dupa liceu absolva o facultate muncitoreasca. Functioneaza ca redactor la revistele literare ale vremii. Teodor Mazilu scrie incepand din 1949, mai intai in periodice pentru ca mai apoi sa publice colecţii de nuvele si romane. Dintre volumele sale amintim: Cantece de alchimist-versuri 1972, Ipocrizia disperarii-eseuri-1972, Bariera-roman-1959. Ca dramaturg se impune prin comedii caracterizate prin satira atroce a parvenitismului contemporan. Stilul este stralucitor si replica- memorabila. Moare la 18 octombrie 1980.


Bibliografie

PROZÃ SCURTÃ. Insectar de buzunar, Buc., ESPLA, col. "Luceafãrul", 1956 l Galeria palavragiilor, Buc., Tin., 1957 l Vara pe verandã, Buc., Tin., 1966 l Pãlãria de pe noptierã, Buc., CR, 1972 l Înmormântare pe teren accidentat, Buc., Em., 1973 l Iubiri contemporane, Buc., Em., 1975 l Elegie la pomana porcului, Buc., Alb., 1976 l Doamna Voltaire, Buc., CR, 1979.

ROMANE. Bariera, Buc., Tin., 1959 (ed. a II-a, rev., Buc., Alb., 1970) l Aceste zile şi aceste nopţi, Buc., Tin., 1962 l O singurã noapte eternã, Buc., Em., 1975 l Într-o casã strãinã, vol. I, Buc., CR, 1975.

TEATRU. Proştii sub clar de lunã, Somnoroasa aventurã, O sãrbãtoare princiarã, Don Juan moare ca toţi ceilalţi, Inundaţia, Treziţi-vã în fiecare dimineaţã!, Aceşti nebuni fãţarnici, Frumos e în septembrie la Veneţia, Împãia- ţi-vã iubiţii!, Mobilã şi durere ş.a. - cuprinse în volumele: Teatru, Buc., CR, 1971 l Frumos e în septembrie la Veneţia, Buc., CR, 1973 l Mobilã şi durere, Buc., CR, 1981.

ESEURI. Ipocrizia disperãrii, Buc., CR, 1972.

VERSURI. Cântece de alchimist, Buc., CR, 1972.

PUBLICISTICÃ. Fotbalul n-a fost creat de diavol, Buc., Ed. Stadion, 1972 l Este corida o luptã cu moartea l, Buc., Em., 1973.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Teodor Mazilu

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele