Nici textul, dar nici spectacolul cu piesa „Făptaşi“ de la Teatrul German de Stat din Timişoara nu sunt deloc confortabile. Nu ai cum să pleci de la reprezentaţie, chiar dacă ea ţi-a plăcut sau nu, binedispus, indiferent, ca atunci când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Se prea poate să nu îţi fi fost pe plac caracterul post-dramatic al partiturii, caracter riguros respectat de regia limpede, clară, nesofisticată, arareori înclinată spre metaforizări, altele decât cele cerute de gramatica severă a montării şi de personajele cu încărcătură simbolică presupuse de text (mielul, lupul, porcii) a lui Szabó K. István. Nu e deloc exclus să te fi dezamăgit faptul că, într-o sâmbătă seara, nu ai avut parte de ceva uşor, de un divertisment. Oricum ar fi, pe orice poziţie te-ai situa, de fan ori de adversar al montării, e în afara oricărei îndoieli că ceea ce ai văzut are urmări. Că te pune pe gânduri. Că îţi ridică întrebări.
Citeste tot pe
Adevărul
