regizor caut piesa

Piese de Tudor Musatescu

adauga piesa

Burtă verde

Comedie de moravuri ce batjocoreşte carierismul politic, care pare mai curând o autopastişa sub semnul schematismului tendenţios al epocii în care este scrisă.

Ceai, scrisori şi mizilicuri

Cheful suprem

O familie dintr-o mahala de început de secol adună la o masă rude și diverși prieteni, toți puși pe petrecere. La masă se vor servi ciuperci și pentru a testa dacă sunt otrăvitoare sau nu, gazda dă să mănânce din ele câinelui cu o oră înainte de masă. Deși inițial nu se întâmplă nimic, câinele moare în mijlocul chefului. Crezând că vor muri și ei, mesenii panicați încep să-și regleze conturiel, să dea la iveală secrete, răutăți, meschinării. Nimeni nu moare în final, dar lucrurile date la iveală rămân…

Coana Chiriţa

Piesa exploatează din plin comicul de caracter şi contrastul hazliu dintre realitate şi pretenţiile Chiriţei. Fără a se îndepărta prea mult de personajele lui Alecsandri, piesa sugerează actualitatea tipurilor comice create altcândva. Aportul său cel mai evident este în planul comicului de limbaj, unde afectarea „culturală" a Chiriţei este pusă în evidenţă de inventivitatea lingvistică inepuizabilă a lui Muşatescu.

Declaraţie

O întâlnire între patru personaje, fiecare având un mic incident în viaţa sa, care ajung la poliţie pentru a da o declaraţie. Femeile sunt perfect opuse atât prin caracter, cât şi prin costumaţie: Mimicela - elegantă, graţioasă, care se folosește de fizicul ei, Ninetta Sorcoveanu - disperată și stridentă la 52 de ani, Dezina Cosoveanu - o mahalagioaică fără carte, Ţuşca Vilmoş- dactilograf, acum artistă de film.

Escu

Decebal Necșulescu, se chinuiește să intre în Parlament precum ilustrul său tată. Doar că acum nu se mai poate cumpăra fotoliul de deputat, ci trebuie demagogie și discursuri, trebuie convinși alegătorii să voteze. El nu vede altă soluție decât să sară din partid în partid până când nimerește o ideologie cu care poate să adune voturi. Într-o zi are norocul să fie bătut din greșeală și abia atunci înțelege că un om care strigă că e victimizat pentru ideile sale are mai multe șanse politice indiferent ce idee ar susține. De aici poate începe exploatarea situației dar va fi el oare destul de abil să joace cartea martiriului până va ajunge în Parlament?

Escu...

Decebal Necșulescu, se chinuiește să intre în Parlament precum ilustrul său tată. Doar că acum nu se mai poate cumpăra fotoliul de deputat, ci trebuie demagogie și discursuri, trebuie convinși alegătorii să voteze. El nu vede altă soluție decât să sară din partid în partid până când nimerește o ideologie cu care poate să adune voturi. Într-o zi are norocul să fie bătut din greșeală și abia atunci înțelege că un om care strigă că e victimizat pentru ideile sale are mai multe șanse politice indiferent ce idee ar susține. De aici poate începe exploatarea situației dar va fi el oare destul de abil să joace cartea martiriului până va ajunge în Parlament?

Focurile de pe comori

Piesa in limba franceza, neatestată documentar.

Geamandura

Pe litoral, într-un cort pe malul mării, locuiesc niște buni prieteni. Unul din ei salvează de la înec o tânără foarte frumoasă de care se îndrăgostesc toți fără însă să recunoască acest lucru. Aceasta încercase de fapt să se sinucidă, dar își reface viața alături de salvatorul ei cu care se căsătorește și ajunge o actriță celebră. Cei doi divorțează, însă chiar și așa, fostul soț scrie sub anonimat o piesă în care fosta sa soție va cunoaște gloria ca actiță.

Madona

O comedie lirică de o fabuloasă savoare şi un umor viu. O piesă dedicată celei de-a doua soţii, actriţa Ecaterina Gheorghiu.

Panțarola

Profesorul de franceză

Într-un mic orăşel de provincie, sosește un nou venit, un tânăr profesor de franceză. Sosirea lui trezește trezeşte emoţie şi nebunie într-o clasă de liceu, generând întâmplări haioase dar și dramatice.

Sosesc diseară

O comedie blândă de provincie cu parfum de epocă. Puiu, student la Paris, este escrocat de o cocotă pariziană și, având nevoie de mulți bani, vine urgent acasă ca să îi ceară tatălui său. Tatăl lui Puiu este neînduplecat: nici un ban în plus! În casă mai locuiesc: Adelaida, o doamnă excentrică și foarte simpatică, și Anișoara, nepoata bătrânului, îndrăgostită în secret de Puiu. Ce se va alege de ei când acești 4 oameni cu personalități atât de diferite vor locui în aceeași casă?

Țara fericirii

Satira socială.

Titanic Vals

Un funcționar mărunt, om simplu, dominat de familia sa, moștenește dintr-odată o avere uriașă. Împinsă de ambiții, familia îi cumpără o funcție politică. Omul cinstit din el încearcă să refuze, dar tocmai această cinste nativă îl va face dorit de alegători. Sufletul său bun se reflectă și în modul în care va reuși să rezolve o serie probleme apărute în familie: o sarcină ascunsă, un copil înfiat în secret, o poveste de iubire, un mister cu un testament…

Visul unei nopți de iarnă

Maria, o tânără și visătoare vânzătoare, e îndrăgostită platonic de un frumos scriitor în vogă, curtat de femei din înalta societate. În ajunul Revelionului merge la acesta acasă pentru a livra un cadou și, datorită unor certuri apărute între scriitor și iubita sa, este invitată să petreacă Revelionul acolo. Prin candoarea, naivitatea și puritatea sentimentelor sale, ea îl cucerește pe scriitor definitiv.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Tudor Musatescu 

editeaza

• 1
• 2

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Tudor Musatescu

• "Titanic vals", TVR 1, ora 20.25 de sursa: România Liberă
  Mari actori si adevarata comedie
  In cadrul proiectului "Clipe de teatru", pentru aceasta seara TVR 1 ne propune un spectacol montat de regizorul Horea Popescu in 1976, dupa piesa dramaturgului Tudor Musatescu, spectacol ce reuneste in distributie actori de renume precum Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu, Ilinca Tomoroveanu, Florian Pittis, Ion Lucian sau Rodica Popescu Bitanescu. Cu siguranta, spectacolul sau piesa de teatru nu mai este straina nimanui. Inca din 1932, cand Tudor Musatescu a scris piesa, aceasta a cunoscut numeroase montari in teatru pe micile si marile ecrane, cea mai cunoscuta adaptare fiind poate cea a regizorului Paul Calinescu, cu Grigore Vasiliu Birlic in rolul principal. Ceea ce va propunem si noi pentru aceasta seara nu este un simplu spectacol preluat dintr-un teatru, ci unul realizat special pentru televiziune, montare pe platouri care, in prezent, din pacate nu se mai realizeaza. Chiar si la atatia ani de la premiera, "Titanic vals" ramane un spectacol de
  Citeste tot pe România Liberă
• Canapeaua familiei şi Camera Parlamentului de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  "Familia este patria cea mică, după cum patria e familia cea mare", spunea într-un acces patriotard, impetuosul îndrăgostit „studinte în Drept şi publicist” Rică Venturiano.
  Spirache Necşulescu, eroul piesei lui Tudor Muşatescu, "Titanic Vals" este un funcţionar cuminte, mulţumit cu dulcea tihnă a vieţii într-un oraşel de provincie în mijlocul unei familii numeroase, fără gânduri de mărire şi ambiţii deşarte. Numai că are şi întâmplarea rolul ei major în viaţă. Fratele său milionar moare într-un naufragiu şi toată tihna se duce de râpă căci copiii lui Spirache (Sarmisegetuza, Decebal şi Traian), soţia Dacia şi soacra Chiriachiţa au alte planuri, vor să-l vadă deputat.
  Cu "Titanic Vals", Alexandru Dabija revine cu un nou Muşatescu (după „Gaiţele”) pe scena Teatrului Odeon. Rezultatul este un spectacol viu, dinamic, adus în zilele noastre dar fără excese sau forţări, fără artificii de adaptare. Povestea se decupează foarte
  Citeste tot pe Port.ro
• Canapeaua de fiţe şi pigmeii săi locatari. Titanic vals la Teatrul Odeon de Alina Epingeac sursa: Yorick
  O lume nebună, nebună, nebună. Goana după căpătuială face ca bunul simţ să treacă drept beteşug, minciuna drept adevăr, compromisul drept titlu de glorie, iar scufundarea unui vapor în Marea Neagră e mană cerească. Aşteptare, moştenire, îmbogăţire, deputăţie, şi mai multă îmbogăţire. Cursul firesc al existenţei iubitoarelor rude, toţi oameni cumsecade, ale prea-bogatului unchi Tache. Şi când viaţa părea mai îndestulată ca niciodată, iţele se încurcă, apare un testament buclucaş, finalul e fericit şi gata comedia – “Titanic vals” de Tudor Muşatescu. Un text ofertant, savuros, cu structură simplă şi efect comic garantat. Dar cum mai binele e duşmanul binelui, iar orice lucru simplu poate foarte uşor să devină complicat, de ce nu?
  Alexandru Dabija a ales acest text pentru Teatrul Odeon. După experienţa fericită cu “Gaiţele” lui Kiriţescu, părea o propunere repertorială cum nu se poate mai fericită. Iar produsul finit
  Citeste tot pe Yorick
• E la nave…? de Doru Mares sursa: Yorick
  Corabia se scufunda încet noi ziceam
  şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
  ziceam orice corabie se scufundă
  într-o zi şi ne strângeam mâinile
  ne luam rămas bun
  dar corabia se scufunda atât de încet
  încât după zece zile noi cei care
  ne-am dat mâinile încă ne priveam
  ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
  o corabie care se scufundă mai încet
  dar până la urmă se scufundă iat-o
  dar corabia se scufunda atât de încet
  încât după un an încă ne era ruşine
  nouă celor care ne-am dat mâinile şi
  în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
  măsuram apa hm nu mai e mult se
  scufundă încet dar sigur
  dar corabia se scufunda atât de încet
  încât după o viaţă de om încă
  mai ieşeam unul câte unul şi priveam
  cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
  şi spuneam asta nu e o corabie
  asta e o…
  asta e o…
  În definitiv, cum s-ar putea vorbi mai precis despre noua premieră de la Odeon, semnată de Alexandru Dabija după
  Citeste tot pe Yorick
• Un vals „titanic”, cu pași nesiguri… de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Alexandru Dabija este unul dintre regizorii cei mai prolifici din România. Montează mult, în toate teatrele, montează adesea câte două piese în paralel, cum a fost cazul acum la Teatrul Odeon, unde „Titanic vals” și „Contra democrației” au ieșit la public aproape în același timp, și montează destul de des texte populare, cu posibilă mare priză la public, traduse într-un așa-zis stil personal inedit.
  E cazul recentei premiere cu celebrul „Titanic vals” al lui Tudor Mușatescu, piesă al cărei secret al longevităţii, scrie în prezentarea spectacolului de la Odeon, ni-l dezvăluie chiar dramaturgul: „acțiunea se petrece în zilele noastre, în orice oraş unde există soacre, neveste şi prefecturi”. De-ar fi atât de simplu… Textul, nimic de zis, mustește de actualitate ce se dorește scoasă la iveală pe scenă, are umor, are doza de absurd necesară, cât să poată fi racordat la realitate, și are toate șansele să fie o comedie cinstită,
  Citeste tot pe Yorick
• Creangă, Sigarev, Muşatescu de Iulia PopoviciI sursa: Observator Cultural
  Reperul meu – şi al multor altora, sînt convinsă – în materie de Titanic Vals e versiunea filmată, cu Grigore Vasiliu-Birlic în rolul lui Spirache Necşulescu. Avantajul major al unui astfel de reper e că induce o distanţă temporală (sîntem mult mai toleranţi cu filmele de epocă) care obnubilează, cumva, deficitele majore ale piesei lui Tudor Muşatescu. Căci, cu regret o spun, după ce-am văzut montarea lui Alexandru Dabija, Titanic Vals e un text mediocru; nu e un dezastru, dar nici o lumină, iar în anul 2013, nici Dumnezeu să fii, nu prea ai ce-i face. „Răsturnarea de situaţie“ de la final şi happy-end-ul previzibil sînt de-o mare tristeţe, iar în afară de soacra Chiriachiţa (Dorina Lazăr) şi nevasta Dacia (Antoaneta Zaharia), personajele sînt tare sărăcuţe.
  Şi totuşi, montarea de la Odeon e una dintre cele mai haioase şi inteligente comedii care se joacă, sezonul acesta, în Bucureşti: de o mare simplitate, fără derapaje moraliste
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Naufragiile din “Titanic vals” de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  Piesa lui Tudor Muşatescu “Titanic vals”, montată chiar în anul apariţiei, 1932, în importante teatre naţionale, văzând apoi lumina rampei pe diverse scene româneşti, dar şi străine, nu este astăzi un text pe care mulţi regizori să-l aibă în vedere pentru un proiect teatral, de aceea piesa nici nu este bine cunoscută publicului tânăr. Însă spectacolul creat de Alexandru Dabija la Teatrul Odeon scoate în evidenţă esenţa textului, cu accente pe detalii ce fac producţia foarte actuală. Remarcabilul creator ştie să spună povestea în scenă în aşa fel încât textul uitat sau “rătăcit” prin analele timpului să revină ca o întâmplare curentă şi care să placă, să uimească (ne-a demonstrat acest lucru şi cu “Gaiţele”, şi cu “escu”, şi cu versiunile sale după Ion Creangă...).
  Montarea “Titanic vals”, pe care o recomandăm fără rezervă, este programată în această lună la 17 şi 18 ianuarie, la Sala Majestic.
  Citeste tot pe Jurnalul
• Canapeaua și valurile deputăției de Doina Papp sursa: Revista 22
  Noua versiune scenică de la Teatrul Odeon a comediei Titanic Vals, de Tudor Mușatescu, scoate cunoscuta piesă din zona râsului benign și o propulsează la rangul de satiră politică.
  Prin tradiție, montările cu Titanic Vals - co­me­dia best seller a dramaturgiei noastre in­terbelice și al lui Tudor Mușatescu însuși - se consumă în jurul mesei de dat pasențe și sorbit cafele din sufrageria familiei Nec­șu­les­cu, unde se petrece acțiunea. Aceasta tro­nea­ză, după obiceiurile neaoșe (citește bal­canice), în centrul scenei, dimpreună cu mam’are și tot clanul extras cu ardoare pa­triotică din is­torie, prin onomastica proverbială a per­so­najelor, care se numesc Dacia, Sarmisegetuza, Decebal, Traian...
  Montarea din 2014 de la Teatrul Odeon, în re­gia lui Alexandru Dabija, plasează acest pol al centripetei familiale undeva în planul doi, în fumul de efect retro care învăluie din când în când scena, și aduce în prim-planul
  Citeste tot pe Revista 22
• o comédie atacată scenic pe mai multe căi ... de ileana lucaciu sursa: Spectator
  Cu toate că avem unele restanțe la comentarea spectacolelor din 2013, la care vom revenii pe parcurs, începem noul an cu prima premieră din Capitală. Sârguincios, Teatrul Odeon alege pentru repertoriul său, “Titanic vals”, o comedie “clasică” spumoasă de Tudor Mușatescu, având garanția că spectacolul va trăi multe stagiuni de acum încolo, cum a trăit și la Teatrul “Nottara”. Piesa este cunoscută prin acțiunea sa plină de răsturnări de situații cu țintă satirică în intențiile lui Tudor Mușatescu, dramaturg alert în constructul conflictelor și sensurilor replicii, ce se dovedesc a fi actuale și astăzi. Amintim că în acțiune, familia Spirache numeroasă dintr-un orășel de provincie, mici burghezi săraci, primește o substanțială moștenire prin moartea unei rude într-o catastrofă navală și vrea afirmarea parvenirii sociale. Subiectul prin ambițiile interesului personal al fiecărui personaj rămâne actual.
  Regizorul
  Citeste tot pe Spectator
• Saga Necşuleştilor de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Ce mi se pare definitoriu pentru Alexandru Dabija este faptul că viziunile sale asupra textelor pe care le montează nu le afectează acestora identitatea. Un Hamlet femeie sau Romeo şi Julieta cu sindrom Down pot fi perfect argumentate (s-au făcut), dar asta presupune o intervenţie esenţială în dramaturgie, folosirea textului ca fundaţie pentru crearea unui scenariu nou, înşurubarea unui raţionament logic într-un imaginar subiectiv, în timp ce Dabija, de cele mai multe ori, nu alterează materia primă, deşi asupra ei operează disecţii şi proiectează perspective. Dabija este un cititor inteligent, percepe subtil intenţia dramaturgului şi îi oferă vizibilitate, asta fiind şi amprenta sa regizorală.
  Satira socială din 1932 a lui Tudor Muşatescu, Titanic Vals, o variantă de Scrisoare pierdută (scrisoarea e înlocuită de un testament), cu focus pe universul casnic şi aspiraţiile de parvenire, are potenţial de dezvoltare în diferite direcţii,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Titanicul pe canapea de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Un punct de maximă atracţie în programul festivalului FESTin pe bulevard ce se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti în organizarea Teatrului „Nottara” a fost, indiscutabil, spectacolul cu piesa Titanic vals de la Teatrul „Odeon”. Pregătită în ultimele luni ale anului 2013, având avanpremiera în ultimele zile ale acestuia şi premiera cu presa la începutul lui 2014, montarea e, fără doar şi poate, una ce se va juca mult şi cu sălile pline.
  Aşa au stat lucrurile în seara în care am văzut eu spectacolul regizat de Alexandru Dabija, sală în care imensa majoritate a spectatorilor a fost asigurată de civili, adică de oameni obişnuiţi, nu critici, nu artişti, nu jurnalişti. De oameni cărora le place comedia românească interbelică, care adoră capodopera lui Tudor Muşatescu care tot capodoperă rămâne, deşi o criticiţă cu ifose ce a comentat superficial premiera a calificat piesa drept una mediocră. De spectatori ce rămân sensibili la
  Citeste tot pe Adevărul
• Titanic vals, la Teatrul Odeon de Oltița Cântec sursa: suplimentuldecultura.ro
  De obicei, vad spectacolele la premiera, dar uneori e intelept sa le revezi, daca intr-adevar merita, ori chiar sa le vezi la un anumit numar de reprezentatii dupa. Fireste, ele raman in linia generala trasata de viziunea regizorala, caci traversam vremea regiei ca reinterpretare, dar se mai asaza, mecanismele teatrale rodandu-se ca sistem prin rulare in fata publicului.
  Titanic valsde la Teatrul Odeon Bucuresti l-am vizionat la aproape un an de la prima lui intalnire cu publicul. Era pe lista mea de interes din mai multe motive: regia ii apartine lui Alexandru Dabija, care si-a facut un proiect din montarea unei intregi serii de comedii romanesti; piesa lui Tudor Musatescu a ajuns in lumina reflectoarelor pe una dintre cele mai prestigioase scene romanesti, cea de la Odeon, cu o distributie care alatura talente din diverse generatii.
  Spre deosebire de alte regii recente ale lui Alexandru Dabija, la Titanic vals artistul a optat pentru o abordare relativ cuminte.
  S-a plasat in
  Citeste tot pe suplimentuldecultura.ro
• Pentru public, Tudor Muşatescu… de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Uneori, excesul de specializare ne face extrem de exigenţi. Aşteptăm soluţii regizorale care să ne surprindă, lecturi ale textului în chei inedite, mesaje subtile, scenografii inteligente şi, dacă se poate, care să ne taie răsuflarea, coregrafii antrenante plus, musai, câteva video proiecţii fără de care parcă n-am mai fi spectatori contemporani. Cam acestea sunt ingredientele pe care le doreşte spectatorul specializat, cel care obişnuieşte să mai citească o cronică sau o carte, cel care nu vine la teatru fără să fi parcurs în prealabil textul, cel care urmăreşte evoluţia, de la spectacol la spectacol, a unui actor sau a unui regizor, şi este capabil să formuleze enunţuri critice pertinente.
  Adeseori mă întreb câţi astfel de spectatori avizaţi mai există astăzi? Nu cumva noi, criticii, proiectăm propriile noastre aşteptări în ceea ce credem că ar fi aşteptările „publicului larg”? Bun, există acele stratificări de sens pe care marii
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Parvenitismul este baza societății sau imagini de la hubloul vilei-vapor a familiei Necșulescu de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Dramaturgia românească din categoria capodoperă sau texte iubite de public a făcut parte în ultimii ani din programul regizoral pe care Victor Ioan Frunză l-a dezvoltat împreună cu scenografa Adriana Grand și cu a lui trupă fără nume. Așadar, după „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, care a avut o viață nedrept de scurtă, toate la Centrul Bălcescu, de unde au fost siliți să plece în urmă cu mai bine de un an, apoi „O scrisoare pierdută” la Teatrul Metropolis, Victor Ioan Frunză pune acum în scenă „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, la sala mare a Teatrului Metropolis.
  O excelentă radiografie a kitsch-ului și a parvenitismului în România, privite cu o duioșie pe jumătate caldă, pe jumătate acidă, „Titanic vals” de la Teatrul Metropolis este în același timp o comedie delicioasă, la care râzi în cascade. Cum nu se întâmplă prea des la
  Citeste tot pe Yorick
• Titanic Vals, Metropolis. Hohote de râs, după o alegere surprinzătoare de Bogdan Bolojan sursa: De Ce News
  Titanic Vals este o comedie pentru toate vârstele, care te va face să râzi de la începutul piesei și până când pășești în afara sălii de spectacol. Piesa jucată la teatrul Metropolis are câteva caracteristic unice.
  Tema, un veritabil vis universal, îmbogățirea peste noapte, declanșează o adevărată revoluție a stilului de viață în familia Necșulescu. Inițial doar o familie modestă, ce se susține financiar doar din salariul capului familiei, ajunge să pășească în mediul aristocratic după primirea unei moșteniri îndelung așteptate din partea fratelui lui Spiridon Necșulescu.
  Unchiul cel bogat moare înecat într-un accident naval pe Marea Neagră. Vestea cea mare este adusă cu maximum de bucurie de băiatul cel mare al familiei Necșulescu, Traian. Moartea rudei bogate aduce o nemăsurată bucurie în familia Necșulescu, singurul care este întristat de veste fiind chiar nea Spirache, susținut moral de Gena fiica lui dintr-o căsnicie
  Citeste tot pe De Ce News
• „Titanic vals”, un spectacol-lecție de Mircea Morariu sursa: Yorick
  În fiecare etapă importantă din consistenta lui carieră director de scenă care numără deja, iată, 35 de ani și mai bine, Victor Ioan Frunză a acordat atenția cuvenită literaturii dramatice românești. Nu a făcut-o fiindcă i-ar fi impus-o cineva, nu pentru a fi pe placul nu știu cărei autorități trecătoare, nu l-a interesat să fie trendy, singurul criteriu care a funcționat fiind acela al valorii. Al validității opțiunii repertoriale.
  Regizorul a fost preocupat, atras de Alecsandri (Iașii în carnaval) și Caragiale (O scrisoare pierdută și O noapte furtunoasă), de Mihail Sebastian (Steaua fără nume), de comediile (Fata Morgana) și de parabolele dramatice ale lui Dumitru Solomon (Apa), de Mobilă și durere, scriere fundamentală a lui Teodor Mazilu. Nu e mult! veți spune, ceea ce, în bună parte, e adevărat, însă, în cazul lui Victor Ioan Frunză, obsesia cantității a fost constant benefic înlocuită cu aceea de a nu monta orice și, mai ales,
  Citeste tot pe Yorick
• De la comedie la comA¨die de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Comedia este, se stie prea bine, un gen foarte iubit de public. Oricat ne-am preface ca, la teatru, dorim sa asistam la dezbateri grave, oricat am pretinde ca tragedia sau, macar, drama ne inalta moral si ne rafineaza sufleteste, parca-parca ne simtim mai bine atunci cand, din sala, privim la intamplari vesele si ascultam vorbe hazoase. E un lucru pe care si teatrele il cunosc; mai mult, pe care il exploateaza pentru a ne convinge sa le trecem pragul. La fel de bine se stie insa ca nu e deloc usor sa pui in scena comedii...
  ...Nu ca ar fi, automat, mai simplu sa montezi (bine) drame! Comedia are insa nevoie din partea creatorilor ei scenici de un "simt" aparte, care nu e totuna cu simtul umorului - pe care, totusi, il include -, nici cu simtul ritmului - pe care, totusi, il reclama -, nici cu simtul "poantei" - pe care, totusi, il presupune. Scurt pe doi: nu se stie de ce, dar e greu sa faci comedie.
  Teatrul de Comedie este o institutie care, prin insasi denumirea ei,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Mici drame? de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Poate atunci da. Astăzi însă, nu. Au fost momente în istorie în care impostura şi trădarea politică puteau să fie şi inofensive, iar comportamentul celor implicaţi să ne facă - pe cei de ieri sau pe cei de astăzi - să ne prăpădim de rîs. Deşi registrul mentalităţii şi al manifestaţiunilor se înscrie în spaţiul deriziunii - şi atunci şi acum - ridicolul aceluiaşi personaj Necşulescu s-a transformat într-o impostură încrîncenată. Ţărişoara a fost mereu o lozincă. Lui Escu puţin îi pasă. Primordial şi esenţial este doar interesul personal, meschin şi cît un grăunte în raport cu problemele ţării. Politica şi-a avut, oricînd şi peste tot, fanfaronii ei. Dar şi mafioţii.
  Puţin după Anul Nou, eu am văzut la Teatrul de Comedie, într-o sîmbătă seara geroasă, un spectacol despre fanfaroni, ...Escu de Tudor Muşatescu, în regia lui Alexandru Dabija. Deşi era imediat după sărbători, sala a fost aproape plină - faţă de
  Citeste tot pe România literară
• Comedia-paradisul actorilor de Răzvan Niţă sursa: Port.ro
  "Acum "...escu", personajul principal al piesei era un învins, deputat sadea, ministru tot sadea şi preşedinte de partid şi mai sadea; guvernul (aşa cum erau toate guvernările pe atunci) cu primul ministru în frunte, cu miniştrii în coadă, cu damele voalate la mijloc, cu "manevre" oculte în cabinete, cu legi oneroase în birouri, cu intrigi grosolane în culise şi lovituri joase în ultima oră, era prezentat direct, fără menajamente cu tot cortegiul său tradiţional de magi şi irozi de vicleim...E lesne de înţeles că în aceste condiţiuni, premiera lui "...escu"a constituit pentru mine cea mai crâncenă bătălie pe care aveam să o dau în lunga şi stufoasa mea carieră teatrală, împotriva înverşunaţilor şi nesfârşiţilor mei oameni de toate potenţele, de toate profesiile şi de toate culorile politice. Mai tare însă decât toţi "politicienii" şi "oamenii zilei" din aceeaşi plămadă cu el, "?escu" a biruit şi s-a instalat pentru o lungă serie
  Citeste tot pe Port.ro
• Comedia interbelică de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Crochiu de perspectiva
  Recitesc, de la o vreme, texte de teatru de la inceputurile dramaturgiei romanesti si constat, cu neplacere, diferenta de incarcare energetica dintre secolele XIX si XX in acest domeniu al literaturii nationale cu care, oricum, soarta a fost suficient de ingrata. Chiar in cazul calchierilor groase dupa modele occidentale, chiar in cazul hazliilor meciuri corp la corp cu limba romana (inca neinventata de Eminescu &Co, asa-zicind), vlaga dramaturgiei din zorii literaturii autohtone e evident superioara celei din secolul abia incheiat. Nu inutil toate aceste incarcari energetice au culminat si s-au adunat in Caragialele cel vesnic... Limbaj frust (adevarat, s-ar zice azi), situatii taioase, explozii de haz, naivitati vioaie – paradigma ce se va estompa in inversa proportionalitate cu ascensiunea burgheziei de mijloc.
  
  Caci al ei e secolul XX, chiar cind comunistii o darima, spre a se chinui stupid, apoi, sa o imite. Si al ei va fi si teatrul in care
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Satiră la adresa politichiei mioritice de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Inițiativa Teatrului Mic de a introduce în repertoriu “…escu” de Tudor Mușatescu poate mulțumi pe deplin spectatorii dornici de comedie, chiar dacă piesa e bine cunoscută și până de curând jucată și la Teatrul de Comedie în regia lui Alexandru Dabija. Publicul vrea bună dispoziție și nu va ocoli acest spectacol nou cu “… escu”. Tudor Mușatescu (1903 – 1970) a fost un bun meșteșugar al comicului și satirei. În “…escu” aplică lumii interbelice formula clasică a comediei de moravuri și situații cu scopul de a satiriza imaginea parveniților politic.
  Actorul, regizorul și profesorul de actorie, Doru Ana propune o versiune a piesei scrisă în 1933 și o apropia de zilele noastre. Fiind o personalitate multilaterală, Doru Ana înfăptuiește “versiunea” textului, realizează regia spectacolului și interpretează rolul generalului Stamatescu. Dorința sa de actualizare a piesei pornită de la conceperea “versiunii”, se vrea a fi
  Citeste tot pe Spectator
• O bătaie la vremea ei face cât orice ”cutare şi cutare” de Răzvana Niţă sursa: Revista Teatrală Radio
  De la Caragiale încoace ştim că românul verde e imparţial, ţine cu toate partidele, se adaptează uşor la toate ideologiile şi e mereu în căutare de oportunităţi şi chilipir. Decebal Necşulescu este reprezentantul emblematic al unei venerabile dinastii de anonimi, o veselă lichea, un ticălos boem. Ambiţii mari, competenţe puţine şi nădejde inepuizabilă în norocul salvator. Caftit din greşeală, speculează evenimentul, se martirizează şi ajunge deputat. De aici, prin alte tertipuri şi mişmaşuri, ministru. Fie şi numai pentru 12 ore. O istorie cu parfum dâmboviţean, la care râzi amar. E vorba de lipsa de moralitate, politicianism, demagogie, interese personale, nepotism, traseim, şantaj etc.
  Doru Ana ne propune însă o privire detaşată, cu nuanţe caricatural-îngăduitoare asupra acestui peisaj uman mai curând caraghios decât malefic. Aşadar, ”Escu” este un spectacol onest, relaxant, energizant şi nu o cronică încrâncenată sau
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• „…Escu” și actualizările forțate de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Incontestabil, comedia este un gen foarte iubit de public poate și grație capacității ei de a se situa între hohot și lacrimă, așa după cum ne-a reamintit tema ediției a XII-a Festivalului de teatru Zile și nopți de teatru la Brăila.
  Spunem noi, cui vrea să ne asculte, că tare ne-am dori ca în spectacolele de teatru să fie dezbătute marile probleme ale omenirii, ale vieții, însă în practică, atunci când suntem în situația de a alege, preferăm cu dragă inimă genul comic. Comedia, ca o coadă de păun, așa își intitula Valentin Silvestru un întreg capitol din cartea Ora 19,30. Iar când vine vorba despre comedia românească, un loc fruntaș în top îl ocupă creațiile din perioada interbelică. Kirițescu, Sebastian, Mușatescu ocupă locurile din față. Cu scrierile lor mereu actuale, indiferent dacă sunt supuse sau nu actualizării.
  La actualizare face apel Doru Ana, în calitate de regizor al spectacolului „…Escu” de la Teatrul Mic din
  Citeste tot pe Yorick
• Condiții parțial îndeplinite de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Indiferent că este vorba despre scrierile lui Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian, Alexandru Kirițescu sau Mircea Ștefănescu (și nu citez decât numele cele mai celebre), dramaturgia românească „prinde” și astăzi grozav la publicul de teatru.
  Piesele lor sunt atât de bine scrise, cu o arhitectură aproape imbatabilă, cu replici savuroase, încât nu au nevoie de prestidigitații regizorale (ceea ce nu înseamnă defel că, pentru a prinde aripi, nu le-ar fi necesar un regizor, dimpotrivă), refuză categoric supra-interpretarea, resping dislocările de orice fel, îndeosebi actualizările primare. Aproape în orice teatru se știe că un spectacol cu Titanic Vals, cu Steaua fără nume, cu Gaițele sau cu Acolo, departe crește afluența de public plătitor, iar viața managerului devine dintr-odată mai fără griji.
  Numai că, iată, mai intervine o clauză suplimentară. Și anume că un spectacol cu orice piesă din sus-numita categorie nu înseamnă un autentic
  Citeste tot pe Yorick
• Comedia interbelică de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Crochiu de perspectiva
  Recitesc, de la o vreme, texte de teatru de la inceputurile dramaturgiei romanesti si constat, cu neplacere, diferenta de incarcare energetica dintre secolele XIX si XX in acest domeniu al literaturii nationale cu care, oricum, soarta a fost suficient de ingrata. Chiar in cazul calchierilor groase dupa modele occidentale, chiar in cazul hazliilor meciuri corp la corp cu limba romana (inca neinventata de Eminescu &Co, asa-zicind), vlaga dramaturgiei din zorii literaturii autohtone e evident superioara celei din secolul abia incheiat. Nu inutil toate aceste incarcari energetice au culminat si s-au adunat in Caragialele cel vesnic... Limbaj frust (adevarat, s-ar zice azi), situatii taioase, explozii de haz, naivitati vioaie – paradigma ce se va estompa in inversa proportionalitate cu ascensiunea burgheziei de mijloc.
  Caci al ei e secolul XX, chiar cind comunistii o darima, spre a se chinui stupid, apoi, sa o imite. Si al ei va fi si teatrul in care
  Citeste tot pe Observator Cultural
• În căutarea … comediei de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  “Sosesc deseară” de Tudor Mușatescu, recomandat drept “comedie sentimentală”, este o alegere repertorială nepotrivită pentru profilul Teatrului de Revistă “Tănase”. Publicul acestui teatru activ este obișnuit cu reprezentațiile de revistă, cu scheciuri, cuplete satirice la adresa actualității, cu muzică și balet, iar actorii săi știu să servească minunat cerințele impuse de profilulul special al acestui gen teatral.
  Tudor Mușatescu rămâne un dramaturg prețuit al secolului trecut, “Titanic – Vals” și “… escu” se joacă cu succes și în prezent, în teatrele de repertoriu. “Sosesc deseară” , scrisă în 1931, înaintea celor două piese citate, rămâne însă, ca o comedie simplistă după modelul bulevardier, prăfuită de trecerea timpului și nu se situează în topul valoric al scrierilor sale. Regizorul Nae Cosmescu nu a făcut efortul de a actualiza cât permite textul, conținutul său banal. Unii actori simt și ei această
  Citeste tot pe Spectator
• Nenea Tudorică sosește în fiecare seară! de Șerban Cionoff sursa: Revista Teatrală Radio
  A trecut ceva vreme de când pe scena Teatrului „Constantin Tănase” se joacă Sosesc deseară, această spumoasă şi mereu tânără comedie a lui Tudor Muşatescu. Şi, deloc surprinzător, iată că după atâţia ani de la premieră, o regăsesc la fel de vie, de tânără şi de drăcoasă.
  Sincer să fiu, nu pricep de unde au scos unii critici – poate mai pricepuţi decât mine sau poate doar mai exigenţi decât subsemnatul – că montarea lui Nae Cosmescu nu ar fi tocmai ceea ce s-ar putea numi „punere în scenă” şi că nu ar dovedi unde e mâna regizorului. Dimpotrivă, cred că Nae Cosmescu a avut flerul de a-i fi citit pe actori şi, mai ales, de a-i fi distribuit, pe fiecare, ca nimeriţi interpreţi, făcând din fiecare cei mai nimeriţi tălmăcitori ai personajelor. Astfel, Ana Maria Donosa este o Anişoara frumoasă, simplă şi firească, nu zic ba, cam desuetă dacă o raportăm la fiţoasele noastre de Dorobanţi. Şi tocmai de aici vine şarmul ei
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Elena Ivanca dă declaraţii la poliţie de Alice Mogojan sursa: Art Act Magaine
  O artistă, patru costume. O artistă, patru voci. O artistă, patru vârste, patru personaje, patru declaraţii... Personajele - Mimicela, Ninetta Sorcoveanu, Dezina Cosoveanu şi Tuşca Vilmoş, adică actriţa Elena Ivanca îmbrăcând patru tipologii feminine în spectacolul Declaraţie de Tudor Muşatescu, pus în scenă de Naţionalul clujean.
  Venită de la Botoşani, Elena Ivanca (17 aprilie 1969) poate fi urmărită din 2000 pe scena Teatrului Naţional din Cluj. Încă din facultate, artista a primit Premiul de interpretare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, secţiunea Spectatole pentru Studenti (1998), iar spectacolul Declaraţie a luat Premiul II la Gală Tânărului Actor „Hop” (2000).
  Cele patru personalităţi din piesă sunt construite cu fiecare detaliu şi jucate cu un instinct comic admirabil. „Este vorba de o întâlnire între patru personaje, fiecare având un mic incident în viaţa sa, acestea ajung la poliţie pentru a da o
  Citeste tot pe Art Act Magaine
• Flori, fete, şi-un profesor de Flori, fete, şi-un profesor sursa: Agenda LiterNet
  La Festivalul Poveşti, 2016, fie că vorbim despre poveştile dedicate celor mici, fie despre spectacolele celor mari, sălile sunt în continuare pline, iar producţiile se bucură, de fiecare dată, de admiraţia tuturor spectatorilor. Mai mult, adolescenţii vin la teatru cu zecile, iar acest lucru este cu adevărat frumos. Un spectacol dedicat lor, Profu' de franceză, producţie a Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, în regia Feliciei Dalu, s-a desfăşurat ieri, 12 octombrie 2016, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, şi s-a bucurat de o primire caldă şi entuziastă din partea tinerilor.
  Energic şi dansant, musicalul regizat de către Felicia Dalu, a cărui coloană sonoră o semnează Zeno Apostolache-Kiss, vorbeşte despre fiorii primei iubiri, despre furtuna emoţională prin care trec tinerii îndrăgostiţi până să ajungă la renumitul happy end. Scris în 1948, textul lui Tudor Muşatescu este un text asupra căruia regizorii îşi îndreaptă
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• GALA ABSOLVENȚILOR UNATC – LICENȚĂ 2014, FACULTATEA DE TEATRU de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  “VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ” – producție de licență pentru ARTA ACTORULUI, clasa prof.univ.dr.Florin Zamfirescu, coordonator proiect lect.univ.dr. Marius Gîlea. Piesa lui Tudor Mușatescu, generoasă pentru actori, a fost “adaptată” , ca să i se dea reprezentației o notă comică vulgară de succes imediat la public de către coordonatorul producției de licență. Pedagogul a mai aplicat “adaptării” și intenții cu pretenții regizorale, ce dezavantajau pe susținătorii licenței pentru “arta actorului’. Rolurile ofertante propuse de Tudor Mușatescu erau schematic rezumate și se transformau în desene lineare de personaje. Majoritatea celor din distribuție întrebuințau pentru expresie agitarea mâinilor. Replicile erau rostite uniform ca la o primă lectură. Frazarea, nuanța, evidențierea contextului situațiilor, erau absente din coordonare. Tinerii absolvenți poate dețin calități native pentru profesie, dar nu au avut sprijin din partea
  Citeste tot pe Spectator
• S-a mai născut o Doruleț de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu cred să existe o evidenţă riguros exactă a numărului montărilor de care a avut parte din 1937, anul în care a fost scrisă, şi până azi frumoasa piesă a lui Tudor Muşatescu, „Visul unei nopţi de iarnă”. Sunt însă cum nu se poate mai sigur că nici una dintre înscenări nu a avut parte nici de celebritatea, nici de simpatia, nici de longevitatea celei din anul 1980.
  E vorba, desigur, despre spectacolul montat pentru Teatrul tv de regizorul Dan Necşulea care, cred, că deţine recordul de reprogramări şi redifuzări din istoria TVR. Spectacolul de atunci era, indiscutabil, unul bun, însă era aşa în primul rând datorită distribuţiei impecabile alcătuită, dacă nu exclusiv din vedete- deşi nu lipseau nici acestea şi mă gândesc la Adela Mărculescu (Elizaa) şi la Florin Piersic (Alexandru Manea)- atunci măcar din actori foarte buni precum regretaţii Ştefan Radof, Margareta Pogonat şi Matei Alexandru, dar şi Grigore Gonţa şi Bogdan Muşatescu.
  Citeste tot pe Adevărul
• Aparent… o comedie despre dragoste de Cristina Chirvasie sursa: Revista Teatrală Radio
  Avem nevoie de comedie. O căutăm în cotloanele vieţii. O intituim în orbita duhului diurn. O râvnim, adulmecându-i sprinteneala. Îi extragem oxigenul cu poftă, bucurându-ne.
  Bucuria intelectuală, în vremurile acestea pe care le trăim, capătă nuanţă de virtute, o virtute excavată în sine, o virtute obligatorie pentru o vieţuire consecventă, rezonabilă şi remediabilă. Bucuria intelectuală, în vremurile care aveau să marcheze o mare parte a secolului trecut, deţinea şi ea esenţele rafinate şi flue, în aceeaşi măsură, ale unui umor evanescent.
  Traiectoria istorică a bucuriei se înfundă în ananghia sentimentală a unui popor cu un story viciat de o realitate absurdă, extorcată de aliaţi şi non-aliaţi, de făcători de bine şi doritori de bine care i-au bântuit, şmirgheluit şi beteşugit teritoriul, istoria şi vitalitatea.
  Gustătorul de comedie era şi atunci – şi este şi acum – purtătorul unui calabalâc sentimental nemăsurabil,
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio

Discutii:

propune tema de discutie