regizor caut piesa

Piese de Valentin Nicolau

adauga piesa

Aleluia

Piesa abordeaza relaţia omului cu divinitatea pe fondul unei veritabile fresce sociale. Într-o zi, un preot primeşte o cârciumă în schimbul unei icoane şi îşi propune să transforme cârciuma în biserică. Ce ascunde lumea dintr-o cârciumă oarecare, dintr-un oraş oarecare, ce taine poartă cu ei oamenii, cum se schimbă atunci când se întâlnesc cu Dumnezeu sunt întrebări care-şi află răspunsul pe parcurs.

Aplauze pentru Lena

Pornind de la o temă ofertantă, „veche şi nouă” deopotrivă, un bărbat care-şi pierde soţia la poker, textul dezvăluie nu atât sentimente (deşi nu fuge de ele), cât, mai degrabă, vorbeşte cu umor şi tristeţe despre singurătatea în doi. „Povestea bărbatului care şi-a pierdut nevasta la poker am auzit-o în copilărie, acum mai bine de 40 de ani. Istoria m-a urmărit în toţi aceşti ani. Unul dintre motive a fost că nu pricepeam ce înseamnă poker. M-am lămurit relativ repede. A durat mai mult să înţeleg cum poţi pierde pe cineva care este încă prezent…”, spune autorul despre subiectul primei piese din noul volum. Două partituri dezvoltate solitar, El – miliardarul Dinu, şi Ea – Lena sunt două măşti care nu-şi pot dezvălui niciodată chipul. Poveste despre cuplul frânt, despre teatru, despre neputinţa de a comunica, „Aplauze pentru Lena” este o piesă construită pe o graniţă fragilă şi bine asumată, unde se întâlnesc drama psihologică şi absurdul. „Descopăr că iubirea nu e iubire, ci doar un schimb de replici bine regizat, că admirația celorlalți e o mascaradă perfectă și că noaptea înseamnă un pat gol. Descopăr toate butaforiile din jurul meu. Doar suferința e absolut autentică! Atunci, prezența celorlalți devine o certitudine, iar voi nu sunteți altceva decât cei care faceți din mine o zi care a și trecut!“ – Valentin Nicolau

Ca zăpada și cei doi

O farsă tristă, nostalgică și duioasp, despre viața unui bătrân invadată de realitate: comercialul și pornografia. Libertatea se transformă pentru locatarul neprotejat al garsonierei în care, fără veste, se instalează un intrus, aducând cu sine lumea „de afară“. La plecarea lui, bătrânul descoperă că îl subevaluase și că „schimbarea“ îi prilejuise mai multe lucruri bune, decât neplăceri. Asupra întregului story planează totuși suspiciunea că intrusul nu era altul decât... motanul pierdut al batrânului…

Fantoma de la clasa intii

Acțiunea se petrece într-o gară, loc al aşteptărilor şi al întâlnirilor. Personajele nu au nume proprii, fiind identificate doar prin apartenenţa lor la o anume categorie socială. Aşteptarea lor este o metaforă a societăţii româneşti aflată într-o nesfârşită tranziţie, personajele fiind încremenite într-un prezent mocirlos şi suportând agresiunile trecutului a cărui maximă expresie e concentrată în metafora Fantoma de la clasa întâi, adică fantoma comunismului şi a lui Ceauşescu.

Joi la două

„Un bărbat matur şi uşor fanat” – începe să i se întâmple ceva ciudat. Toată lumea din jur se poartă „minunat” cu el, timpii şi spaţiile se amestecă, nimic nu mai seamănă cu nimic, doar cuvintele de pe buzele tuturor îl chinuiesc din ce în ce mai tare şi devin din ce în ce mai agresive, mereu aceleaşi şi acelaşi cuvinte repetate obsesiv: „joi la două”. Joi la două trebuie să moară… condamnare absurdă a nimănui şi a tuturor, căreia nu i se poate sustrage, ca-ntr-un alt fel de proces kafkian. Textul reface traseul ultimelor minute dinainte de ora două, când gândurile, amintirile, totul se amestecă şi lasă loc în final uneia dintre cele mai frumoase replici care s-a scris: „Cum să mor, dacă nimeni nu m-a-nvăţat să fiu bătrân?” - Monica Andronescu

Legenda ultimului împãrat

Piesa porneşte de la o legendă autentică, lansată de Caligula, care spune că, într-o bună zi, va apărea un ultim împărat. Acesta va cuceri întreaga lume şi va prevesti cea de-a doua întoarcere a lui Iisus. Autorul dezvoltă tema într-un sens apocaliptic, adunând toate marile teme ale secolului XX şi stabilind diverse relaţii între ele. - Alice Barb

Lume, lume, soro lume

Personajul Vasile face, în sens invers, drumul pe care ţărănimea l-a parcurs în comunism, de la sat spre oraş. Vasile revine în sat, o dată cu moartea oraşului. Fabricile se închid, industria şomează, foşti ţărani urbanizaţi pe jumătate încearcă să se întoarcă în locurile de baştină. Dar întoarcerea e imposibilă. Vasile se agaţă de iluzia că Gheorghe, singurul lui prieten, rămas la ţară, a reuşit. Dar şi acesta e un ratat, ca şi Vasile. Ei au rămas amândoi la jumătatea drumului dintre ţărani şi orăşeni, într-o zonă care nu e nici sat, nici oraş, nici industrie, nici agricultură.

Mai jos de Figueras

Undeva, în Spania, într-un loc unde căpşunile cresc cât pepenii, Traian, noul urmaş al marelui împărat roman, este şef peste o comunitate de români plecaţi din ţară ca să se îmbogăţească. Printre lădiţele de căpşuni, Traian leagă şi dezleagă destine şi-şi propune să construiască o nouă ţară, Românica Mare. Prin şantaj şi ameninţări, noul „împărat” ţine sub control întreaga comunitate în care adulterul şi violurile sunt la ordinea zilei şi nimic nu se întâmplă fără ştirea lui. În final? Mimi, prostituata care se visa educatoare, îşi împlineşte visul. Deschide o grădiniţă specială cu program de noapte, pentru copiii târfelor. Iar Traian împărăţeşte lumea cocoţat pe columna de lădiţe de lângă căpşunul imperial. – Valentin Nicolau

Oriunde mă duc, numai de mine dau

O parabolă ce are la bază legenda biblică a Scăldătoarei Vitezda, acolo unde oamenii așteaptă ca îngerul să vină să tulbure apele, pentru ca acela care se aruncă primul să fie vindecat. Iar Valentin Nicolau transformă lumea toată într-o mare Scăldătoare Vitezda, unde fiecare așteaptă (sau nu…) o minune: „Acţiunea se petrece în lumea largă, marele spital unde se tranzacţionează viaţa de zi cu zi, unde conştiinţa n-o mai tulbură niciun înger.”

Păstrează copia şi nu uita originalul

O incursiune subtilă în psihologia a două personaje, care, în mod credibil, în timpul unei călătorii de mai puţin de-o oră cu trenul ajung să-şi descopere secrete îngropate de ani întregi. Cu fiecare dintre replici tensiunea creşte, ca-ntr-un meci pe viaţă şi pe moarte, despre viaţă şi despre moarte. Unul dintre cei doi tocmai a ieşit din închisoare după 19 ani, unde a fost închis pentru o crimă pe care n-a comis-o. Cel de-al doilea ia trenul pentru prima dată după 19 ani şi se trezeşte faţă în faţă cu propriul destin, aruncat la gunoi tot în urmă cu 19 ani. O poveste plină de suspans, cu accente de thriller şi tenebre dostoievskiene, care începe într-un compartiment de tren cu doi oameni şi se încheie în acelaşi compartiment, cu unul singur… Cine rămâne, cine şi, mai ales, unde dispare sunt întrebări la care dramaturgul în parte răspunde, în parte le lasă deschise. - Monica Andronescu

Poveşti din al nouălea cer

Un text în care dramaturgul vorbeşte cu umor şi ironie despre… culisele televiziunii şi ai ei eroi, prezentată ca o adevărată fabrică de falşi eroi ai vremurilor noastre. „Suntem cu toții o mare familie, în care minunile ni se întâmplă nouă, românilor, în pofida faptului că suntem o nație care se destramă, distrusă de o clasă politică cinică.“ - Valentin Nicolau

Puțină rugină

Pentru a-şi permite un trai decent, o femeie alege să se prostitueze, să se vândă pe străzi după ce proxenetul o alungă pentru că rămâne însărcinată cu un client, trăind ororile vieţii de noapte din mahalale şi din cartierele semiobscure.

Room service

Câte variante ai atunci când vrei să te sinucizi? Un bărbat se ascunde într-o cameră de hotel şi caută răspunsuri la întrebare, meditând în tot acest timp la viaţa pe care e hotărât s-o lase în urmă. Ia în calcul toate posibilităţile, de la funie, la electrocutare, de la plonjatul în gol de undeva, de la înălţime, la tăiatul venelor, de la pistol la tubul cu somnifere. Nici una nu-i e pe plac. Iar hazardul îi vine în „ajutor” oferindu-i un răspuns imprevizibil… - Valentin Nicolau

Taina ingerilor

Satana şi slujitorii săi diavoli sunt sterpi. Au violat multe femei, chiar şi fecioare, dar fără urmări. Răul se poate naşte doar prin pervertirea binelui, şi nu prin reproducere. Doar Moartea este fertilă. Pentru a se înmulţi, singura soluţie este ca Moartea androgină, Rosalia, sedusă de un bărbat anume pregătit pentru această misiune, să se transforme în femeie şi să rămână gravidă. Dan este un magician, un vrăjitor de vorbe care farmecă cu uşurinţă femeile, sensibil la bogăţiile lumeşti. Mâna dreaptă a Satanei şi stăpânul Barului Zeilor, diavolul Vladimir, pune la cale planul de a face din Dan un bărbat irezistibil, apt să seducă Moartea.

Ultima haltă în Paradis

Piesa este o originală aducere a mitului lui Don Juan pe cheiul Dâmboviţei, unde acesta ia numele lui Mitică şi câte ceva din obiceiurile locului, iar personajul neaoş, legendar şi el, are o frumoasă deschidere filozofică. E metafora unui sfârşit obosit, fiindcă Mitica trăieşte aici amintirea gloriei sale, dar şi a unui alt început, prin transferarea cu stoicism a experienţelor sale unui viitor posibil discipol. Acest Sganarel original, care-l însoţeşte aici pe Don Juan-Mitică, e un Ionel oarecare, dornic să deprindă tehnica de cuceritor a maestrului şi ceva din reţeta succeselor lui. Ritualul iniţierii în dragoste devine astfel o emoţionantă lecţie despre şi pentru viaţă, pe care bătrânul i-o transmite tânărului odată cu neobişnuita sa energie vitală. - Doina Papp

Uzina de plăceri S.A.

Piesă despre singuri, tineri şi bătrâni, care-şi intersectează din întâmplare destinele. Un bătrân se pomeneşte cu un chiriaş nedorit în garsoniera sa și, din cauza nevoii de comunicare îl acceptă cu toate că îi tulbură rutina confortabilă. Prin venirea unei și a unei Fete de la Linia Fierbinte, Bătrânul se pricopseşte cu o veritabilă familie. Relaţiile dintre personaje sunt delicate în pofida caracterului conflictual şi între ei se stabileşte o solidaritate discretă deși ei nu au nimic în comun, ci se detestă sau se urăsc, dar care nu mai pot trăi separat.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Valentin Nicolau 

editeaza

• 1
• 2
• 3

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Valentin Nicolau

• „Ultimul imparat“ nu e niciodata ultimul de Doina Papp sursa: Observator Cultural
  Fiecare timp cu experientele lui traumatizante in materie a visat ca asista la domnia „ultimului imparat“. Forme dintre cele mai delirante ale puterii au inspirat, ani dupa ani, viziuni eliberatoare, ba chiar si imbolduri punitive celor blestemati sa poarte pe umeri biografii complicate de conducatori scelerati. Ca tema literara, obsesia aceasta e si mai prezenta, iar secolul XX dotat cu instrumentele psihanalizei exceleaza in producerea de „modele“ susceptibile de a fi regasite in viata. Intre drama si tragi-comedie, claviatura tonurilor aproape ca a epuizat portretul dictatorului, fiind in multe privinte sincrona unei realitati la fel de inventive. Fenomenul ar putea stirni nedumeriri pe plan sociologic, intrucit parca niciodata teatrul n-a fost mai neputincios in a misca ceva in viata prin catharsis, stirnindu-ne astfel grave intrebari asupra puterii lui de a influenta mentalul colectiv.
  Singura care a cistigat exersind in aceasta directie este, s-ar putea spune,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• INFO Teatral de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  - Despre manipulare si ultimii imparati. O alta tinara regizoare, Alice Barb, premiata de British Council in cadrul Galei UNITER, a fost invitata sa monteze la Teatrul National un text, la alegere, din dramaturgia lui Stefan Nicolau. Regizoarea s-a oprit la Ultimul imparat, piesa la a carei rescriere a muncit o vreme, pentru ca apoi sa gaseasca o distributie aleasa pe sprinceana: Claudiu Bleont, George Ivascu, Ion Lucian, Constantin Dinulescu, Rodica Popescu-Bitanescu, Ilinca Goia, Carmen Ionescu si Mihai Persa. Impreuna cu ei, Alice Barb spera sa compuna o poveste si interesanta pentru public, dar si frumoasa, la atuurile careia se vor adauga tangourile lui Astor Piazzola. Ilustratia muzicala ii apartine, ca de obicei, regizoarei, care vrea sa conexeze povestea despre putere cu pasiunea iradiata de tango: „Am descoperit o relatie foarte puternica intre putere si pasiune, pasiune si tango, deci am facut un triunghi de forte. Tema piesei este puterea, iar tema spectacolului e jocul
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Măştile evadării de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Piesa lui Valentin Nicolau "Ca zăpada şi cei doi" ce stă la baza spectacolului "Uzina de plăceri S.A." de pe scena Teatrului Nottara, a câştigat Marele premiu al Concursului de dramaturgie originală "Camil Petrescu", ediţia a VII-a, organizat de Ministerul Culturii în 1999.
  Criticul Nicolae Manolescu a citit acest text prin raportare la stilul ionescian considerându-l "o parabolă poetic-metafizică".
  Un bătrân se pomeneşte cu un chiriaş nedorit în garsoniera sa fiind astfel pus în situaţia să aleagă între renunţarea la mica lui ordine morală şi o acută nevoie de comunicare. Cel de-al treilea colocatar este o fată pe care o culege Chiriaşul de la Linia Fierbinte. Ea nimereşte în garsoniera Bătrânului la fel de întmplător ca şi Chiriaşul şi de unde nu avea pe nimeni, Bătrânul se pricopseşte cu o veritabilă familie.Relaţiile dintre personaje sunt pline de delicateţe în pofida caracterului conflictual şi o solidaritate discretă se stabileşte
  Citeste tot pe Port.ro
• Premiere la Teatru TV de Doina Papp sursa: Observator Cultural
  Instalat confortabil in noua grila de programe a Televiziunii – Teatrul National de Televiziune, care se moseste nu pe o scena oarecare, ci intr-o redactie si apoi pe platouri, ba uneori si in exterior, largind notiunea spre teritoriul cinematografului; acest gen, pe nedrept poreclit hibrid, ne rasfata in aceasta toamna cu o recolta bogata de productii noi, lansate in circuitul teatral. O adevarata stagiune, cu un repertoriu elaborat temeinic, alterneaza titluri de ieri si de azi, nume de regizori din toate generatiile, sporind fondul patrimonial creat aici in ani. (Au trudit in acest scop nume cunoscute ale criticii teatrale si teatrologiei ca Manasse Radnev, Jean Cazaban, Constantin Paraschivescu, Anda Orban, Doina Teodoru, Victor Parhon si Ioana Prodan, de mult timp sefa a Departamentului.)
  
  Dupa un Caragiale insolit (D-ale carnavalului) in regia lui Dominic Dembinski, ambitiile TNV vizeaza cu curaj zona atit de sensibila a piesei romanesti contemporane, repusa si ea in
  Citeste tot pe Observator Cultural
• „Haltă în paradis” la Teatrul În Culise de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Într-un Bucureşti în care spaţiile de joc sunt, evident, insuficiente, apariţia unui nou teatru independent nu poate fi decât îmbucurătoare. Deschis pe 9 decembrie, cu un eveniment întins pe o săptămână întreagă şi numit „Săptămâna În Culise”, Teatrul „În Culise”, aflat undeva, într-o vilă de pe strada Ştefan Mihăileanu, la numărul 53, îşi propune să fie „un altfel de teatru”. O „experienţă cu totul specială” promit iniţiatorii tuturor celor care vor veni în mansarda amenajată ca o mică sală, „un teatru inovator, nou, cu texte şi viziuni proaspete, un teatru care să aducă aproape de public noţiunea de Happening, care să provoace şi să recâştige publicul tânăr îndepărtat de cultură şi artă şi, mai ales, un teatru care să reuşească să-şi susţină proiectele din fonduri proprii şi independente de instituţiile de stat. Spectacolele teatrului În Culise vor trece peste bariera spaţiului convenţional – scena
  Citeste tot pe Yorick
• Ultimul spectacol al lunii martie / „Ultima haltă în Paradis” de Oana Tuţu sursa: Ziarul valea Jiului
  „Cred că cea mai veche meserie din lume a fost aceea de a iubi”, spune regizorul spectacolului „Ultima haltă în Paradis”. Aşa cum v-aţi obişnuit, comediile jucate pe scena teatrului din Petroşani sunt senzaţionale. La fel va fi şi la sfârşitul acestei săptămâni (30 martie, ora 18), la ultima premieră a lunii martie.
  „Este o piesă atipică pentru dramaturgia contemporană românească, scrisă de Valentin Nicolau, care, pe lângă alte însuşiri culturale, aceea de a fi directorul unei edituri de prestigiu, Nemira, de a fi fost directorul Televiziunii Române şi altele, o are şi pe aceea de dramaturg. Este o piesă despre cea mai veche meserie din lume. Cred că cea mai veche meserie din lume a fost aceea de a iubi. E vorba de un Don Juan ajuns în pragul pensiei, la finalul vieţii, care trebuie să predea cunoştinţele pe care le-a acumulat. Este o piesă despre tandreţe, despre respectul faţă de femeie, şi cred eu, aşa ca parte masculină,
  Citeste tot pe Ziarul valea Jiului
• Un deceniu în „Uzina de plăceri” de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Se întâmplă destul de rar ca un spectacol să reziste pe scenă zece ani. Se întâmplă şi mai rar atunci când e vorba despre o montare pe un text al unui dramaturg contemporan. Motiv pentru care prezenţa spectacolului „Uzina de plăceri S.A.”, în regia lui Alexandru Berceanu, după piesa lui Valentin Nicolau, „Ca zăpada şi cei doi”, în cadrul Zilelor Nottara desfăşurate săptămâna trecută a fost o surpriză plăcută. În primul rând pentru că după zece ani de la premieră sala era plină, în al doilea rând pentru că în zece ani spectacolul nu s-a degradat deloc (ceea e demn de remarcat în teatrul autohton). În al treilea rând şi, poate, cel mai important, pentru că nu şi-a pierdut deloc din actualitate, pierdere de care suferă frecvent montările după texte din dramaturgia contemporană românească.
  Şi asta, fiindcă după ieşirea din comunism aproape tot ce a însemnat dramaturgie românească s-a străduit din răsputeri să se
  Citeste tot pe Yorick
• Oportunism în dragoste de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Întrebare la Radio Erevan: Putem să facem sex într-o zi de doliu naţional? Răspuns: Da, însă doar cu nevasta, ca să fie trist!“
  Un bărbat îi spune acest banc unei femei pe care a câştigat-o la poker. Nu e nevasta lui, e nevasta altcuiva. Bărbatul e miliardarul Dinu (Marius Manole), un epicurian care profită de toate oportunităţile pe care i le scoate în cale norocul.
  Iar şansa lui de astăzi este să aibă timp de 24 de ore drept de proprietate asupra Elenei (Puşa Darie), partenera de viaţă a unui perdant la masa de joc. O zi şi o noapte, Dinu preia rolul de stăpân al unei case care nu-i aparţine şi intenţionează să facă sex cu soţia altuia. Dacă Elena refuză să se urce în pat cu el, atunci toată averea soţului ei îi rămâne lui Dinu.
  Acesta este punctul de plecare al piesei „Aplauze pentru Lena", scrisă de Valentin Nicolau şi regizată de Chris Simion. Un spectacol lectură a avut loc, în premieră, la Muzeul Ţăranului Român din
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• „Aplauze pentru Lena” și măștile lui Valentin Nicolau de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Festivalul Național de Teatru Independent s-a încheiat duminică seara cu o mică gală la Godot Café. Despre premii și teatrul independent, așa cum arată el astăzi în România – pentru că meritul FNTI este că adună laolaltă, creând o imagine de ansamblu, producții din toată țara – vom vorbi într-un număr viitor. De data asta, cu o subiectivitate asumată din capul locului, am să vorbesc despre unul dintre spectacolele invitate de la Oradea: „Aplauze pentru Lena” de Valentin Nicolau, pus în scenă de Andrei Mihalache, cu Mirela Lupu și Sebastian Lupu, de la compania ArtEmotion, spectacol care a și primit Premiul „Memoria”, acordat de directorul onorific al festivalului, actorul Constantin Cojocaru.
  Valentin Nicolau n-a apucat să-și vadă acest text pus în scenă vreodată. A fost doar un spectacol-lectură, la Festivalul Undercloud, cu Marius Manole și Pușa Darie. Și atunci – era 4 septembrie 2012, la MȚR – a spus o istorioară despre
  Citeste tot pe Yorick
• „Aleluia” şi „Diavolul e corect politic”, între lectură şi tabu de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Puţine festivaluri din România includ în program spectacole-lectură, mai ales programate la ore de maximă audienţă… Festivalul de Teatru Independent Undercloud nu e la prima încercare de acest gen, iar sala arhiplină de la ediţia de anul trecut, la „Aplauze pentru Lena” de Valentin Nicolau, cu Marius Manole şi Puşa Darie, dovedeşte că publicul e deschis şi dornic de teatru-lectură. În acest an, la cea de-a VI-a ediţie a Undercloud, care va începe marţi, pe 20 august, vor avea loc mai multe spectacole-lectură, „Aleluia” de Valentin Nicolau, „Diavolul e politic corect” de Savatie Baştovoi şi „Copilul divin” de Pascal Bruckner, cu scopul de a promova dramaturgia contemporană, spun organizatorii, sau dramatizări realizate după texte contemporane. Vizibil cu ochiul liber, majoritatea – adică două din trei – sunt dramatizări, nu texte scrise direct pentru scenă. Singura piesă de teatru propusă spre lectură este „Aleluia”,
  Citeste tot pe Yorick
• „Aleluia” – despre creștinism pe scenă sau între umor și taină de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „Se citeşte enorm de puţină literatură dramatică şi nu mă refer la publicul larg, ci la cel de specialitate. Regizorii, actorii, criticii citesc mult prea puţin, din ce în ce mai puţin. Multă farsă în lumea teatrală, se vorbeşte din auzite sau, mai grav, în necunoştinţă de cauză. Sau nu se vorbeşte de ce ar merita cu adevărat. Nepăsare şi ignoranţă.” Așa descrie dramaturgul Valentin Nicolau situația dramaturgiei românești actuale, față în față cu teatrele și cu scena.
  „Cea mai păguboasă dintre necitiri, pentru repertoriul teatrelor, o provoacă regizorii. Restrângându-şi lecturile şi montările la doar câţiva autori clasici, nepracticând prospecţiuni permanente în literaturile contemporane, fac din teatru o continuă reciclare a unor texte tocite prin suprafolosinţă. Pentru regizori, dramaturgii contemporani sunt persoane necunoscute care, atunci când îşi fac prezenţa, mai degrabă deranjează. Spectacolele de teatru sunt
  Citeste tot pe Yorick
• „Păstrează copia și nu uita originalul”, întâlnire cu destinul… de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „Când îl laşi pe Dumnezeu să hotărască pentru tine, viaţa devine un fel de călătorie în doi. Nu e călăuză mai bună ca El”… Doi bărbați se întâlnesc din întâmplare într-un compartiment de tren. Trenul urcă prin tuneluri spre munte. În compartiment se face din când în când întuneric și întunericul se transformă încet-încet în personaj. Unul dintre ei, demnitar cunoscut și îmbogățit, ia trenul pentru prima dată după 19 ani. Al doilea iese din închisoare după 19 ani și, fără să știe de ce, se îndreaptă spre gară și ia trenul… Același tren, același compartiment, același destin…
  „Păstrează copia și nu uita originalul”, textul care dă titlul volumului de dramaturgie publicat de Valentin Nicolau la Editura Nemira, a fost prezentat în cadrul unui spectacol lectură care a avut loc la Teatrul Național din Craiova, pe 23 mai, în regia lui Mircea Cornișteanu și avându-i în distribuție pe Claudiu Bleonț și același
  Citeste tot pe Yorick
• Povestea Scăldătoarei Vitezda, rătăcită în secolul 21 de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Spectacolul-lectură este o modă mai nouă în teatrul românesc, ai cărui spectatori încă n-au cu adevărat exercițiul acestui gen de lectură publică și de descoperire a autorilor dramatici, care este/ar fi foarte benefică dramaturgiei autohtone. În ultima seară a lunii martie, în pergola Librăriei Cărturești Verona, a avut loc un astfel de spectacol-lectură, după textul „Oriunde mă duc, numai de mine dau” de Valentin Nicolau, spectacol care a însoțit lansarea volumului de dramaturgie cu același titlu, apărut la Editura Nemira la foarte puțină vreme după dispariția dramaturgului.
  Când Valentin Nicolau scria acest paragraf din eseul „Un teatru al cunoașterii interioare” cu care se încheie volumul, era anul 2010 și mai erau, deci, cinci ani până la moartea lui. Și totuși, rândul acela scurt – „Scriu pentru a mă citi cineva” – are o stranietate care m-a făcut să mi-l amintesc obsedant în seara spectacolului-lectură.
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie