Piese de Valeriu Butulescu

Don Siempre Text disponibil online
Această piesă este o “fantezie ocultă”, dar nu fără umorul specific autorului. Simbolurile oculte abundă, ca şi metaforele, aluziile, jocurile de cuvinte. Sunt scoase în evidenţă farmecul şi poezia nebuniei creatoare, în raport cu normalitatea, plictisitoare şi ternă.
Dracula (Carnavalul durerii) Text disponibil online
Piesa este o comedie amară într-un act. Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.
Făt Frumos din Ferentari
Comedie spumoasă care îi aduce în contextul societăţii contemporane pe eroii noştri populari: Făt Frumos, Ileana Cosânzeana, Calul şi Zmeul Zmeilor şi îi pune faţă în faţă cu o lume total nouă şi inedită.
Herghelia albastră Text disponibil online
Piesa "Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei)" este o comedie modernă, plină de umor inteligent, care a fost nominalizată la concursul de dramaturgie Cea mai bună piesă de teatru românească a anului 2009, lansat de Uniunea Teatrală din România (UNITER). Piesa are patru personaje importante: Bărbatul, Femeia, Autorul şi Ofiţerul. Subiectul piesei se derulează în biroul unui ofiţer superior de poliţie. Este scoasă în evidenţă forţa imaginaţiei, aşa cum ne sugerează titlul acestei piese, în raport cu realitatea existentă, anostă şi ternă. De asemenea, piesa conţine multe idei şi replici aforistice.
Iarnă în Rai (Globalizare) Text disponibil online
Piesa este o dramă într-un act, cu spicuiri comice. Temele abordate sunt filozofice, de o mare profunzime, cu aluzii inteligente şi bine ţintite. Acţiunea este simplă şi dinamică, iar simbolurile abundă. Stilul te prinde deseori prin poezia exprimării, întreruptă doar de sclipiri de un umor savuros, prin care autorul obişnuieşte să îmblânzească ideile care riscă să “muşte” prea dureros.
Insula femeilor (Lady Robinson Bar) Text disponibil online
Patru femei tinere, naufragiate pe o insulă pustie iar în imaginaţia lor, bărbaţii capătă dimensiuni cosmice. Comicul vine din replici, şi din modul în care este gestionat conflictul. Bărbatul aşteptat creşte în imaginaţia femeilor, capătă anvergură mitologică. Este un demiurg, un Mesia, dacă nu chiar mai mult. Până la urmă pe insulă debarcă, nu un bărbat, ci doi, Din păcate, conflictul se amplifică. Amândoi sunt homosexuali.
Logica rătăcirii Text disponibil online
Această piesă este o parabolă. Reprezintă drumul libertăţii, luminat din când în când de comentariul unei conştiinţe culturale: Platon, Heidegger şi Noica. Un “popor” care iese din peşteră, din captivitatea comunistă şi înaintează spre un “pământ al făgăduinţei”.
Oile Domnului (Satul electronic) Text disponibil online
Piesa este una caracteristică pentru stilul lui Valeriu Butulescu, atât de cunoscut din aforismele sale: gânduri profunde, camuflate cu umor, aşteptând să fie descoperite prin implicarea personală a fiecăruia. Piesa conţine multe idei şi replici memorabile, uneori chiar aforistice. Subiectul piesei se derulează într-o stână de oieri, în care, alături de obişnuitele scule ciobăneşti tronează o masivă bibliotecă, cu cărţi de ştiinţă, un telescop, un calculator şi alte ustensile necesare oieritului şi electronicii.
Pacea cu zmeii Text disponibil online
Autorul se inspiră din basme pentru a proiecta în spaţiul teatral o “poveste de adormit adulţi”, însă acestă poveste are o mulţime de trimiteri la realitatea prezentă. "Acţiunile" lui Făt-Frumos au scăzut uluitor, el trebuind, împreună cu Ileana Cosânzeana, să se retragă şi să se mulţumească a trăi într-o modestă garsonieră, şi mai mult, să încheie pace cu Zmeul Zmeilor.
Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi) Text disponibil online
În piesă este vorba despre ultimele zile din viaţa genialului artist Constantin Brâncuşi şi trecerea în eternitate. Desigur, piesa este o ficţiune, însă inspirată din realitate, autorul documentându-se atent şi încercând să surprindă cât mai bine spiritul momentului. Valeriu Butulescu a pus mult suflet în conceperea acestei expuneri dramatice, mânat de imensa admiraţie pentru Constantin Brâncuşi şi de afinităţile geografice, ambii fiind originari din Gorj.
Samson (Valea din Deal) Text disponibil online
Piesa este o comedie bufă cu fundal dramatic. Autorul este strâns legat prin viaţă şi carieră de Valea Jiului. Inevitabil, a trăit mineriadele îndeaproape. Abordarea acestui subiect în creaţia sa este firească, dar în acelaşi timp curajoasă. Îndepărtarea de acele evenimente dramatice i-a permis să trateze subiectul cu umor, pentru a sublinia absurditatea unor astfel de acţiuni. Deşi personajele nu poartă numele unor persoane reale, iar piesa este totuşi una de ficţiune, asemănările şi trimiterile la realitate sunt evidente. Piesa are un personaj principal, Samson – lider maxim (naţional), şi alte personaje importante, ale căror nume sunt foarte transparente şi a căror coincidenţă cu realitatea nu este deloc întâmplătoare: Trifon (prim-vicelider), Lili, Nela, Rodeo Veja etc.
Ştefan cel Viu (Valea Albă) Text disponibil online
Autorul încearcă şi reuşeşte o demitizare a domnitorului Ştefan cel Mare, pentru a ni-l apropia ca om, pentru a-l readuce printre noi, pentru a-l face să fie “viu” în continuare. Deşi subiectul este unul serios, în spirit istoric, iar momentele de mare dramatism nu lipsesc, scenariul nu duce lipsă nici de umorul inteligent, specific autorului. Pentru că aşa este viaţa, cu tragism, dar şi cu haz.
Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit) Text disponibil online
Scenariul a fost categorisit în multe feluri, de la tragedie la comedie. Este stilul specific lui Valeriu Butulescu de a trata cu umor subiecte serioase şi profunde. Realismul cotidian este împins în absurd, jocurile de cuvinte şi idei sunt în lumea lor, multe replici sunt memorabile. Este vorba despre un cuplu de bătrâni care locuiesc într-o mansardă “uitaţi” de societate, dar nu si de hoţi. Ei sunt “jefuiţi” de un hoţ, care nu are ce să le mai ia. Acest hoţ cere organului de ordine să fie arestat, dar este refuzat.

vezi toate stirile despre Valeriu Butulescu


Optiuni vizualizare

Biografie Valeriu Butulescu 

+70 124voturi

Valeriu Butulescu

Valeriu Butulescu s-a nascut la data de 9 februarie 1953 in satul Preajba judeţul Go, Romania.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Valeriu Butulescu

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele