regizor caut piesa

Piese de Vasili Sigariov

adauga piesa

Black Milk (Tchiornoye moloko)

Buburuza-ruza

Un grup de tineri încearcă să evadeze din viața lipsită de speranță a unei periferii urbane. Fiecare pe cont propriu, fiecare cu propriile soluții extreme. Prilej de întrebări despre limita compromisului, despre valoarea prieteniei, a credinței.

Goupiochka

Le détecteur de mensonge

Les Bêtes à Bon Dieu reviennent sur terre

Textul e despre adolescenţi uitaţi - şi de apropiaţi, şi de sociatate -, tineri aflaţi "la fund", acolo unde totul e negru, unde şi nădejdea nu durează decât o clipă.

Olenka

Un depou. Doi paznici tineri şi durerea unui suflet amputat. Sufletul Olgăi. Olga revine în fiecare noapte în depoul unde soţul ei a murit strivit de un tramvai, căutând fantomele unei poveşti pe care vrea să o ţină în viaţă, în încercarea zadarnică de a o retrăi...

Phantom pain

În prim plan este povestea unei femei, Olga, care reușește să redea prin inocența ei o atmosferă luminoasă unui spațiu damnat, lipsit de orice urmă de umanitate."Există pe lumea asta un depou de trenuri, se numeşte depoul de ”Nord”. În fiecare zi aici se strecoară trenuri „tatuate” pe bord. (…) Acest depou îşi are propriul cimitir. Acolo sunt duse vagoanele „moarte”, de la care se scot unele piese, mai bune sau mai rele. Ca şi organele pentru transplanturi. Iar ceea ce nu foloseşte nimănui se descompune treptat din cauza timpului şi a ploilor. Rugineşte, putrezeşte, se dărâmă. Este în acest cimitir un vagon transformat în spaţiu locuibil. Aici își ţin turele paznicii, desemnaţi de administraţia depoului să păzească trenurile „moarte” de tot felul de amatori de fier vechi. Vagonul nu este prea curat, dar murdăria de aici e cumva deosebită. Chiar sfântă.” – Vasili Sigarev

Plastilina

Într-un oraş anonim din Rusia contemporană un tânăr moare. Femeile de pe stradă sunt îmbibate de alcool şi se bat pentru a obţine o clipă de plăcere sexuală. Tânărul Maksim încearcă să îşi croiască un drum în viaţă prin acest iad urban, prin mizeria umană care-l înconjoară şi care-l sufocă de cele mai multe ori. Singura lui şansă de a scăpa este retragerea într-o lume personală, imaginară, creată de el însuşi ca spaţiu privat. De aici, îşi face apariţia din când în când, ca ultimă dovadă a unui act de curaj necugetat.

The Fall of Innocence

”It is an exceptionally interesting, contemporary and fierce text, which deals with the world where sex is an exchange for love, drugs is an exchange for happiness, and members of the lower middle class are not what they once were” -director Dejan Projkovski

The family of vampires

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Vasili Sigariov 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Vasili Sigariov

• Afrim cel crud și "Plastilina" de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  O piesa scrisa de un dramaturg chiar mai tanar decat el insusi pune in scena, cu spectatorii tot acolo, Radu Afrim la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti. "Plastilina" este prima piesa a lui Vasili Sigarev, un autor rus tradus si jucat in multe tari europene intre timp.
  Adaptata limbajului epocii, in Romania, ea schiteaza un tablou al ratacirilor tineresti din patrie. Este, ca atatea piese si spectacole de azi, o tragedie care face, din cand in cand, pe comedia. E drama sfarsita in tragedie a unui adolescent sarac dintr-o lume saracacioasa care cumpara carne tocata ieftina "de la Palatul Culturii", de ziua nationala. Figuri felliniene ale unui kitsch specific societatii postcomuniste populeaza un spectacol de o cruzime, ca sa zic asa, exemplara. Cartierele marilor orase romanesti s-ar putea recunoaste usor in tabloul pe care-l inchipuie Radu Afrim, impreuna cu scenograful Stefan Caragiu. Dar cei de pe-acolo nu se duc la teatru ca sa se vada. Violenta limbajului decade la un moment
  Citeste tot pe România Liberă
• Plastilina de Mircea Ghiţulescu sursa: Revista Drama
  Radu Afrim care s-a deprins să îşi clarifice în public micile lui frâne sexuale, se supune curajos unei psihodrame care îl motivează. Nu el ci lumea înconjurătoare îl determină să fie mic şi necăjit. Alege o piesă dură (Plastilina de Vasili Sigarev, recomandat probabil de Victor Ioan Frunză / Big Brother), o piesă care iartă toate păcatele în numele adolescenţei. Personajul principal al piesei este Maxim, un elev de liceu care încearcă să asimileze nevoile sexuale ale vârstei dar o sfârşeşte foarte prost spre deosebire de celelate cinci miliarde de cazuri din lume care sfârşesc destul de bine. Handicapat genial, Maxim confecţionează din plastilină mijloacele cu care vrea să îndrepte lumea. Flăcări de plastilină cu care incendiază cutia poştală a blocului de locuinţe în care trăieşte cu bunica sa. Prietenul său, Lioha, este o altă variantă de a exista. Maxim este interiorizat, aproape mut (actorul Alin Teglaş emite uneori mici
  Citeste tot pe Revista Drama
• Plastilina "dă la ruşi" de Timur-Felix Mihancea sursa: Man.In.Fest
  În spaţiul ex-sovietic, un tânǎr din Kazan, crescut de bunicǎ, este repins, umilit, bǎtut, exmatriculat, trǎdat, violat şi ucis. Cam acesta ar fi subiectul textului dramatic «Plastilină» al contemporanului rus Vasili Sigariev. Dacă se ia în considerare că încercarea de a se stabili vreo vinovăţie pentru cele petrecute în lumea Plastilinei vizează cumulativ cadrul neprietenos al ruinelor fostei URSS, sensibilitatea excesivă a victimei, politica defectuasǎ de protecţie socialǎ, « Sistemul », « oamenii »… este deja un indiciu al intervenţiei pe text a lui Radu Afrim.
  Asocierea dintre cele două nume nu ar trebui să surprindă. Contextul este unul favorabil: mai mulţi regizori din România descoperǎ o dramaturgie rusǎ apǎrutǎ în ultimul moment şi având avantajul de a prelua subiecte dintr-o realitate nu numai foarte tangibilǎ şi imediatǎ, dar şi echivalentă (sau mǎcar asemǎnǎtoare) cu cea de aici. Astfel, Terorism-ul fraţilor Presniakov
  Citeste tot pe Man.In.Fest
• Apelul la omenesc de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Atunci când e vorba despre o piesă a unui autor contemporan cu care faci cunoştinţă prin spectacol, aşa cum mi s-a întâmplat mie cu Plastilina de Vasili Sigarev, e normal ca montarea să fie cea care influenţează deopotrivă judecata de valoare cât şi unghiul de lectură. Am aflat despre Plastilina graţie spectacolului realizat de Vlad Massaci la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, textul tânărului dramaturg rus (născut în l977 şi crescut în vremea Glasnostului şi Perestroikăi ) ajungând acolo pe filieră germană. La Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti aceeaşi partitură e pusă în scenă după o traducere din ruseşte într-un spectacol ce are meritul de a genera în sufletul celor ce îl văd o multitudine de stări emoţionale şi de tensiuni conflictuale, de regizorul Radu Afrim. Evit pe cât se poate (dar văd că nu se prea poate) comparaţia între cele două montări nu fiindcă acum, după ce am văzut-o pe cea de la Ploieşti ,
  Citeste tot pe Revista Familia
• Inocentul de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Intru în sala de teatru. Şi mă dumiresc greu dacă sînt afară sau înăuntru. Pe scenă, în spate, ca un fundal, un zid de bloc. Prea binecunoscut. Tern, anost, sordid. Populează privirile noastre în fiecare zi, în fiecare noapte. Mi se pare că mă plimb pe stradă, nu neapărat într-o mahala, şi că trag cu ochiul, obsesia mea dintotdeauna, la ferestre, încercînd să intuiesc poveştile de dincolo. La etaj, la geamuri, aceleaşi, meschine, la fiecare apartament, cîte o femeie şi cîte un bărbat îşi încep ziua în văzul tuturor. Şi o sfîrşesc tot aşa. Toţi la fel. Mereu la fel. Aceleaşi gesturi dezgolite de sens, de vreun gînd, de vreo preocupare, de vreun interes, aceleaşi priviri opace, eliberate de sine şi de celălalt, aceeaşi rutină suficientă, aceleaşi forme de exprimare ale bărbăţiei sau ale feminităţii, mă rog, aceeaşi violenţă stereotipă şi măruntă, măruntă de tot. În faţa sau tot atît de bine în spatele blocului,
  Citeste tot pe România literară
• Oamenii – plastilină de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  De această dată, îmi este imposibil să mă sustrag unui obicei prea adesea prezent în cronicile de teatru, obicei care impune ca absolut necesar un comentariu consacrat „opţiunii repertoriale”. Aşadar, voi nota că Plastilina, piesă a unui dramaturg rus contemporan – Vasili Sigariev -, care atunci când a scris-o nu avea decât 23 de ani şi pe care am văzut-o mai întâi în versiunea de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (unde a pătruns pe filieră germană graţie unei foarte bune traduceri datorate lui Vlad Massaci şi lui Cristi Juncu) , dar care figurează şi în repertoriul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti într-o traducere semnată de Isolda Vîrsta, nu e o alegere despre care se poate vorbi strict limitativ, la modul individual. La Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, Gianina Cărbunariu a montat o piesă a fraţilor Oleg şi Vladimir Presniakov, Terorism, iar la Teatrul Act poate fi văzut Oraşul de Evghenii Grişkoveţ,
  Citeste tot pe Revista Familia
• "Lapte negru" rusesc, la Braşov de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov prezintă mâine premiera spectacolului "Lapte negru", montat de Claudiu Goga pe textul unuia dintre cei mai tineri dramaturgi ruşi şi cel mai popular nu numai la el acasă, în Rusia, dar şi peste hotare, Vasilii Sigarev.
  de Maria Sarbu
  Textul "Lapte negru" a fost pus în scenă pentru prima dată în 2003, reprezentând al doilea mare succes naţional şi internaţional, după "Plastilina" - prima piesă a lui Sigarev, cel supranumit rebelul dramaturgiei ruse contemporane. E o piesă ce conţine umor negru şi parodie, montată în teatre din Moscova, pe diverse alte scene din Rusia, dar şi în Marea Britanie, Germania etc. Claudiu Goga i-a distribuit în spectacolul din teatrul pe care îl conduce pe actorii Maria Gârbovan, Cosmin Maxim, Viorica Geantă Chelbea, Mircea Andreescu, Virginia Itta Marcu, Bianca Zurovski, Gabriel Săndulescu ş.a. Decorurile sunt semnate de Mihai Mădescu, iar costumele de Luana Drăgoiescu.
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Mentolate și sugiucuri de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Un cuplu tînăr de comercianți moscoviți descinde într-un fund de Rusie să vîndă, la prețuri umflate, toastere sătenilor inocenți. Prostiți, aceștia dau cam jumătate din salariu pe obiecte cu care nu au ce face. În prim plan nu va sta însă comerțul, ci relația celor doi, paradigmatică pentru lumea noastră. Tinerii se iubesc brutal, cu încontrări violente. La capătul unui ritual feroce reluat la nesfîrșit, el îi ostoiește pișicher furia prin deliciul țigării mentolate și al acadelei. Partea întîi se termină cu fata surprinsă de durerile facerii în locul mizer, uitat de lume, ocolit de formele elementare de civilizației. În partea a doua: metamorfoza. Găzduită zece zile de oameni simpli și cumsecade, care-și dau și cămașa de pe ei ca să ajute tînăra mamă, aceasta se apropie de Dumnezeu, care i se revelase în timpul nașterii. Plănuiește să rămînă în acel capăt de pămînt alături de partener și să-și crească copilul.
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• ANULAT: Si cu ea ce facem? noaptea în depou de Maria Elena Campean sursa: AltIași
  Adaptare dupa Phantom Pains de Vasily Sigarev, spectacolul Si cu ea ce facem? noaptea in depou regizat de Catalin Mindru, ii aduce in fata publicului pe tinerii actori Andreea Lucaci, Ionut Cornila si Daniel Chirila la Institutul Francez din Iasi joi, 5 iulie si vineri, 6 iulie de la ora 20:00. Update: Organizatorii au anuntat ca, din motive tehnice, cele doua spectacole au fost anulate.
  Si cu ea ce facem? noaptea in depou, aduce in fata publicului prin cei trei actori Andreea Lucaci, Ionut Cornila si Daniel Chirila, drama unei femei “chinuite” dintr-un mediu sarac. Chiar daca umorul isi face loc in aceasta “marsavie”, montarea socheaza prin “nebunia” situatiei propuse: fiind prinsa in caruselul iubirii din trecut datorita socurilor emotionale, Olga ajunge “carnea vie” a barbatilor din depou. Dar totul pana la aparitia tanarului Dima. Cu ajutorul lui, drama Olgai se dezvaluie, descoperim cercul vicios, cosmarul in care se afla aceasta…
  Desi subiectul este unul
  Citeste tot pe AltIași
• Efectul emoției la Teatrul de Artă de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Urmăresc de ceva vreme – poate nu atât de consecvent pe cât mi-aș dori – ce se întâmplă la Teatrul de Artă din București, aflat într-o sală frumoasă, micuță, undeva în zona Izvorul Rece, pe strada Sf. Ștefan. Aș spune că, alături de UNTEATRU, este printre puținele astfel de instituții independente care încearcă să aducă în fața publicului mai mult decât niște producții strict comerciale. Chiar dacă mijloacele sunt precare (și, din păcate, asta se vede adesea și afectează calitatea artistică) și chiar dacă rezultatul nu este întotdeauna unul de cinci stele, importantă e calitatea căutării, care se simte în spectacole. Și importantă e calitatea mesajului.
  Acesta este și cazul spectacolului „Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, pus în scenă de Bogdan Budeș. Aflat la al doilea proiect la Teatrul de Artă, după „Și veni bărbatul la femeie”, montare de anul trecut, Bogdan Budeș, dată fiind formația lui (absolvent al
  Citeste tot pe Yorick
• Ghilotina amintirii. Tăişuri de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Când studentul la Arhitectură Dima o întâlneşte pe Olga, e aproape beat. Beţivanul Gleb, hoţul de cabluri, îi făcuse capul mare cu o poveste aproape neverosimilă. La un borcan de vodcă, reieşise că Olga devenise un fel de târfă a depozitului de tramvaie, după ce soţul ei, Vova murise într-un accident cumplit, retezat de o freză. Femeia şi-a pierdut minţile. Pentru ea, orice bărbat care îşi pune pe nas ochelarii defunctului soţ este Vova al ei. Ameţit de băutură, Dima e gata să intre în acest joc, să profite de confuzie, să se comporte ca toţi ceilalţi. Numai că...
  Tot planul este dat peste cap. Raţiunea revine şi, odată cu ea, o irepresibilă revoltă îşi face loc. Olga se dovedeşte a fi victima unei duble traume. Practic, într-un timp foarte scurt, şi-a pierdut familia – soţul şi copilul – şi, pe cale de consecinţă, şi minţile. Refuzul de a accepta teribila situaţie (fetiţa ucisă de tramvai, soţul tăiat de utilajul de
  Citeste tot pe Port.ro
• Radu Ghilaş, eseu despre purificare… de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  După ce la începutul lunii aprilie aveam surpriza să asist la o excelentă „Noapte furtunoasă” a Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad, la scurt timp acelaşi Teatru îmi oferă noi satisfacţii: Dureri fantomă, de Vasili Sigarev, în regia lui Radu Ghilaş. Despre dramaturg, se ştie că face parte din „revoltaţii” noului val de creatori ruşi şi că mult din ceea ce scrie a fost experiementat pe viu de cel care, până la a studia dramaturgia la Institutul de Teatru din Ekaterinburg, „studia” viaţa din mijlocul unor bande ce făceau trafic cu droguri şi carne vie. Plastilina, Găgăriţa, Lapte negru şi Dureri fantomă sunt piese jucate azi în întreaga lume, copleşitoare prin forţa unei scriituri ce descrie fără menajamente realitatea.
  Textul pe care Radu Ghilaş a lucrat la Bârlad pare un rezumat al dramaturgiei europene a absurdului de secol XX. Regăseşti în el dozele de lirism atât de specifice lui Cehov, fantomaticul din Wedekind,
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Dureri fantomă la Teatrul de Artă Bucureşti de Ana Dumitrache sursa: semnebune.ro
  Vineri, 27 martie, am văzut pe scena Teatrului de Artă spectacolul Dureri fantomă al dramaturgului, scenaristului și regizorului de film Vasili Sigarev. Autor nonconformist, perceput de multe ori ca un teribilist al generaţiei sale, acesta a studiat dramaturgia la Institutul de Teatru din Ekaterinburg și a ajuns, după tinereţea sa rebelă, să fie unul dintre puținii și privilegiații scriitori ale căror piese sunt montate la Royal Court Theatre din Londra. Adesea premiate, spectacolele sale au avut de atunci un succes răsunător, fiind jucate pe scenele teatrelor din întreaga lume – de la Moscova până la Berlin și de la Melbourne până la New York.
  Dureri fantomă tratează, prin prisma predilectă a dramaturgului rus, cea a mizeriei sociale şi umane, eterna problemă a iubirii şi a caracterului ei absolut, oferindu-ne un spectacol plin de emoție și de intensitate.
  Într-un decor dezolant și murdar, doi paznici tineri, studentul la Arhitectură Dima și
  Citeste tot pe semnebune.ro
• Aprecieri pentru actorii din teatrul independent, dar … de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Cum prețuim mult actorii tineri și dorința lor de afirmare prin intermediul teatrului independent, aflat la noi astăzi însă, în degringolată din o multitudine de motive, să amintim acum, de un spectacol al Teatrului de Artă.
  Trei tineri actori – Mihaela Popa (Olga), Rareș Andrici (Dima) și George Constantinescu (Gleb), încearcă și reușesc parțial, să convingă de harul lor prin interptetarea personajelor piesei lui Vasili Sigarev – “Dureri fantomă”, restrânsă însă, la o adaptare de către regizorul Bogdan Budeș.
  Dramaturgul rus contemporan apreciat, scenarist și regizor de film, Vasili Sigarev, jucat pe mai multe scene ale lumii, este preferat și de teatrele noastre, fie indepentente, fie instituționalizate. Au fost prezente pe afișul teatral, “Gărgărițele se întorc pe pământ” sau “Dureri fantomă”, piesă jucată sub diverse titluri în țară și chiar în Capitală. Stilul original al pieselor sale se manifestă prin conflicte
  Citeste tot pe Spectator
• Dureri fantoma de Vasili Sigarev in Fest(in) pe Bulevard 2016 de Iulia Alexandra Carnaru sursa: Raftul cu idei
  Una dintre surprizele placute ale festivalului organizat de Teatrul Nottara a fost prezenta in sectiunea “crize de familie” a unui spectacol produs de un teatru independent. Dureri fantoma de Vasili Sigarev, in regia lui Bogdan Budes, apartine Teatrului de Arta Bucuresti.
  Editia a IV-a a Festinului pe Bulevard a fost dedicata celor care au ajutat Teatrul Nottara sa-si reia actiitatea in sediul de pe bulevardul Magheru, dar si celor care au sprijinit teatrul in cele opt luni de “turneu” bucurestean, cand si-a jucat pe unde a putut spectacolele.
  Iar Teatrul de Arta si-a oferit sprijinul si sala imediat ce a aflat de impas. Un gest de omenie, de fairplay si de respect care m-a impresionat. Un astfel de gest reprezinta o punte intre doua lumi prea indepartate (nemotivat): teatrul de stat si teatrul independent. Asa cum a spus inaintea spectacolului dna Marinela Tepus, directorul Teatrului Nottara, scopul tuturor este teatrul si asta ar trebui sa ne apropie.
  Partea dureroasa a
  Citeste tot pe Raftul cu idei
• Căi furate de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Alcool, mizerie, frig, moarte, minciună, înjurături, sex, fier vechi, şantaj, reşou, furt, sărăcie, Dureri fantomă. Periferia Moscovei. Sau a Sankt-Petersburgului. Sau a oricărui mare oraş din est. Sau din vest. Capătul lumii. Dincolo de el.
  Tramvaie. Căi ferate. Căi furate. A trăi pentru a fura. Reciproca. Şuteală de fier vechi ca metodă de a procura vodca de toate zilele pentru beţivul de serviciu (huo!) şi pâinea de acelaşi scop pentru o mama oarbă (ups! ce ne facem cu huo?). Ciordeală de zile, de ore, de clipe ca metodă de a procura iluzia de toate zilele că moartea încă n-a lovit. Că viitorul n-a trecut. Că trecutul n-a înghiţit totul. Că tramvaiul n-a izbit.
  Un bărbat abrutizat, o femeie urlând, un student prins între cele două abisuri. George Constantinescu, Mihaela Popa, Rareş Andrici. Înscenaţi de Bogdan Budeş. Teatrul de Artă. Un teatru. Alt unteatru. Alt loc independent care încearcă să facă teatrul relevant, inteligent,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Dureri fantomă” ce bântuie conştiinţe de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Tristeţile de tot felul vin şi trec, din când în când amorţesc şi fac loc pentru puţină vreme bucuriilor simple, apoi iar ne sâcâie şi ne fac să ne credem eroi. Tristeţea se poate fragmenta şi multiplica în multe cioburi cu feţe diferite. Ne bântuie în multele ei nuanţe şi noi ne obişnuim cu ea, ne răsfăţăm cu micile noastre supărări cotidiene şi ne facem din ce în ce mai puternici în lupta derizorie cu câte o tristeţe de moment. Tristeţea e blândă; e un sparring partener comod care ne pregăteşte pentru lupta cu sora ei mai mare şi mai crudă – durerea. Cu mult mai serioasă, fără pic de milă şi definitivă, durerea nu îţi lasă nicio clipă să îţi tragi sufletul. Durerea e pe bune. Şi doare cumplit.
  Piesa „Dureri fantomă” de Vasili Sigarev are un mod foarte aparte de a vorbi despre durere. Insinuant şi cu umor, cu cinism şi fără menajamente, acest sentiment radical este injectat în doze mari personajelor lipsite de
  Citeste tot pe Yorick
• Când durerile nu mai dor de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Ştirea brută sună aşa: În după-amiază zilei de 30 iunie 2017, juriul celei de-a 11-a ediţii a festivalului de teatru Kolyada Plays, găzduit, în fiecare iunie, de Teatrul Kolyada din Ekaterinburg, a hotărât, în unanimitate, decernarea Marelui Premiu spectacolui Dureri fantomă al Teatrului de Artă din Bucureşti.
  Spectacolul, montat pe un text al rusului Vasili Sigarev tradus de Marina Palii, este regizat de Bogdan Budeş, sonorizat & luminat de Alexandru Gârjoabă şi jucat de Mihaela Popa, George Constantinescu şi Rareş Andrici. Juriul de nouă persoane a desemnat câştigătoare producţia bucureşteană într-o competiţie la care au participat 37 de spectacole din 6 ţări / 31 de oraşe.
  Contextul nuanţează după cum urmează: Dureri fantomă şi-a avut premiera în primele luni ale lui 2015. A participat la câteva festivaluri naţionale, George Constantinescu a primit premiu de interpretare masculină la Maratonul Teatrului Independent - Bucharest Fringe
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Umanul frumos, umanul hidos de Maria Ruxandra Burcescu sursa: Agenda LiterNet
  Cum ar fi dacă am purta pe trupuri vânătăile emoţionale? Dar dacă am duce cu noi, zi de zi, durerea-fantomă a unui suflet amputat de pierdere, eşec şi ratare? Această ultimă întrebare constituie esenţa spectacolului Dureri fantomă, în regia lui Bogdan Budeş, la Teatrul de Artă din Bucureşti.
  Extrem de minuţios pus în scenă, Dureri fantomă, pe care, spre ruşinea mea, nu îl o mai văzusem, este un spectacol a cărui forţa extraordinară se naşte din modalitatea inteligentă de construcţie a conflictului. Este întocmai precum un jet de apă călduţă care sfârşeşte prin a provoca arsuri deoarece nu îţi dai seama când devine insuportabil de fierbinte. Nu îmi este greu să recunosc că nu am mai văzut demult un spectacol atât de frumos închegat şi a cărui forţă viscerală să mă facă să îi resimt suflul mult timp după ce reprezentaţia s-a încheiat.
  Într-un depou de tramvaie, murdar şi sărăcăcios, trei personaje aparent incompatibile
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Dureri fantomă”, în regia lui Bogdan Budeş, sau cum înalţi spectatorul la tăcere de Dana Mischie sursa: Adevărul
  Spectacolul de la Teatrul de Artă Bucureşti, „Dureri fantomă”, de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeş, aduce pe scenă trei actori care ştiu să îşi asume durerea şi mizeria celor loviţi de soartă. Durerile despre care scrie Sigarev sunt greu de pus în scenă, pentru că există riscul exagerării, însă datorită calităţii regiei lui Budeş, rezultatul e un spectacol echilibrat în care durerea este dublată de un umor amar.
  În cămăruţa unui depou de tramvaie, unde în surdină cântă un radio vechi, Dima (Rareş Andrici), student la arhitectură, proaspăt angajat ca paznic, e pe cale să se împrietenească cu Gleb (George Constantinescu). Dima e gingaş, îşi pregăteşte ceaiul, a doua zi are facultate. Gleb e sinonim cu gălăgia, iar gălăgia acaparează, aşa că personajul lui Andrici se va schimba. Schimbarea începe ca la ruşi, cu alcool. Gleb îi toarnă mai tânărului său coleg de muncă pahar după pahar din ceea ce el numeşte „o
  Citeste tot pe Adevărul
• Când o lume nu are şanse la viaţă de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Ploieşti se joacă un spectacol tulburător: "Văcuţele Domnului se întorc pe pământ"
  Autorul piesei "Văcuţele Domnului se întorc pe pământ", Vasili Sigarev, dramaturg contemporan jucat foarte mult nu numai la el acasă, în Rusia, ci şi în multe ţări din Europa, a avut, cred, în vedere, atunci când a pus titlul de mai sus, acel gândăcel cu aripile roşii pătate cu puncte negre, care zboară; insecta pe care fetele atunci când o văd spun vesel: buburuză-ruză/ zboară de pe frunză/ unde vei zbura/ acolo m-oi mărita. E ceva ce ţine de vis sau chiar de speranţă.
  Textul e despre adolescenţi uitaţi - şi de apropiaţi, şi de sociatate -, tineri aflaţi "la fund", acolo unde totul e negru, unde şi nădejdea nu durează decât o clipă.
  Acţiunea are loc într-un bloc numit "Viii şi morţii", construit lângă un cimitir, acum în paragină.
  Piesa a văzut lumina rampei la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, premiera oficială având loc de curând.
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Văcuţe şi gărgăriţe de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Cele două spectacole s-au succedat la interval de o jumătate de an, iar titlul aceleiaţi piese a lui Vasili Sigarev variază uţor: Văcuţele Domnului se întorc pe pămînt, în varianta lui Theodor Cristian Popescu de la Teatrul „Toma Caragiu“, Gărgăriţele se întorc pe pămînt – în cea a lui Alexandru Mâzgăreanu, de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Şi traducerile sînt diferite, cea de la Ploieşti e semnată de Izolda Vîrsta, cea de la Piatra-Neamţ, de Maşa Dinescu – iar după urechea mea, pare că Văcuţele Domnului… a beneficiat de o, să zicem, dramaturgie de spectacol (cel mai probabil, o adaptare a regizorului), care, în primul rînd, fluidizează limbajul. E un fel de destin românesc al lui Sigarev această „dublare“ a punerilor în scenă, căci cam acelaşi lucru s-a întîmplat cuPlastilină, montat, practic în aceeaşi stagiune, de Radu Afrim la Ploiești şi de Vlad Massaci la Sibiu. Atunci cînd ai de-a face cu texte de
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Oamenii-gărgărițe de Loredana Goagă sursa: Revista Teatrală Radio
  La începutul spectacolului încerci să-ţi dai seama care e povestea, ce-i cu gărgăriţele. Până într-un punct e un ritm neted, o muzică ce se repetă, personaje care intră pe rând în scenă, par a fi din aceeaşi poveste, dar fiecare trăieşte povestea altfel. Alegerea regizorului e foarte importantă în acest caz. Ne face să înţelegem coerent firul poveştii sau ne duce direct la mesaj? Suntem încă uşor confuzi… Modul în care s-a realizat această montare tinde mai mult către cea de-a doua situaţie şi anume mesajul, mai important decât povestea.
  „Gărgăriţă riţă, unde oi zbura, acolo…”, acolo ce?! Acolo e aici, pe pământ, iar gărgăriţele sunt oamenii care zboară după cum adie vântul, care încotro… şi zboară după ceva, aşa cum ne arată personajele acestei piese. Zboară după vise, cine le mai are, după vise superficiale (bani, imagine, putere), cu credinţa lor că Dumnezeu există; cine nu mai are vise e un mort frumos cu ochii
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Întâmplări (tandre) cu gărgăriţe (riţe) de Doru Mares sursa: Yorick
  E mai greu previzibil să demonstrezi familia comună a doi dramaturgi aflaţi în jurul vârstei de 40 de ani, unul născut în regiunea Sverdlovskaya, din Urali, celălalt belgian. La 37 de ani, rusul Vasili Sigarev este deja un nume de referinţă al dramaturgiei depăşind culorile naţionale, la 42 regizorul şi actorul valon Thierry Janssen este posesorul unui serios pachet media cultural, cu numeroase dramatizări, în special. Inevitabil, geografiile de tranziţie (pe deasupra montane, ba chiar aflate şi la graniţă de continente) produc desene mai apăsate, cele ale „lumii libere” mai nevrotice. În orice caz, şi psihoza estică şi nevroza vestică locuiesc în acelaşi organism biped, bizar, isteroid şi mai degrabă apt pentru Thanatos decât pentru Eros. Şi pentru infinite tragedii mărunte, la îndemâna, la îndesoarta oricui, tragedii soft, din care ai jura că nu se moare. Până la proba contrarie. Cam aşa s-ar vedea lucrurile dinspre mediatorul lor
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie