La televizor: reclame la suplimente alimentare pentru o viaţă mai bună,
lecţii de gimnastică pentru o siluetă mai zveltă, videoclipuri cu
tineri frumoşi care nu-mbătrînesc. Iar în faţa televizorului, mame de
familie colecţionare de lumînări parfumate, taţi care-şi cumpără din
prima de salariu
wallpaper-uri cu Insulele Hawaii, adolescente visîndu-se campioane de tenis, în timp ce fraţii lor...
Fraţii
lor îşi doresc uneori să dea de pămînt cu televizorul şi mirajele lui
de silicon, să poată plînge din nou, ca-n copilărie, la pieptul mamei,
să poată vorbi cu propriul tată despre cea dintîi iubire. Dar în
România tranziţională, spun statisticile şi sociologii, familia
disfuncţională devine mai mult normă decît excepţie; şi ceea ce se
pierde dintru bun început sînt tocmai gesturile comunicării cotidiene,
tandreţea părintească, confortul sufletesc al căminului. În locul lor,
la extremă, melodrama de serie a emisiunilor
Citeste tot pe
Observator cultural