Vlad Zografi s-a nascut la data de zi luna 1960 in Bucuresti, Romania.
Dramaturg si scriitor roman contemporan. În 1985 a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti. La sfîrşitul lui 1990 obţine o bursă în Franţa, iar în 1994 îşi susţine teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science ş.a. Este de asemenea redactor la Editura Humanitas, prozator şi traducător al lui Eugene Ionescu. Debutează în februarie 1990 în România literară. în perioada '90—'95 publică sporadic în Contrapunct, 22, România Literară, Suplimentul Litere, Arte, Idei al Cotidianului şi Memoria. Prima sa carte, volumul de povestiri Genunchiul stîng sau genunchiul drept, apare la sfîrşitul lui 1993, la Editura Eminescu. Un an mai tîrziu, publică la Editura Albatros romanul Omul nou. Realizează (împreună cu Aurel Cioran) antologia Cioran şi muzica, apărută la Editura Humanitas, în 1996. Debutează în teatru cu volumul Isabela, dragostea mea (Editura Unitext, 1996). Una dintre cele trei piese ale volumului, Petru sau petele din soare, a primit Premiul Criticii — 1996 din partea Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru — Fundaţia Teatru XXI.
Proza: Genunchiul stîng sau genunchiul drept, povestiri, 1993, Omul nou, roman, 1994
Teatru: Petru sau petele din soare, ediţia a II-a, Petru, Editura Humanitas, 2007
Orgasm
Isabela, dragostea mea - Editura Unitext, 1996
Oedip la Delphi - Editura Humanitas, 1997
Regele şi cadavrul (după Heinrich Zimmer) - Editura All, 1998
Viitorul e maculatura - Editura Humanitas, 1999
America şi acustica - Editura Humanitas, 2007