Făcând uz de o multitudine de categorii estetice (parodie, grotesc, absurd, burlesc, tragicomic, ridicol, umor negru), regizorul Andrei Măjeri plasează sordidul naturii umane într-o curte regală de păpuşi, cu roluri-mască şi oameni-marionetă, iar normalitatea la antipod, în personajul-oglindă Ivona.
Prin tăcerea ei, Ivona incită la reflecţie şi la reflexie, devenind o imagine în oglindă a defectelor celorlalte personaje şi, implicit, a rolurilor actorilor, nişte ”cabotini”. În centru avem ideea că detestăm la ceilalţi propriile noastre defecte. În raport cu media, ceea ce este diferit va fi mereu marginalizat şi contestat, iar grila de valori a majorităţii va discerne ceea ce este altfel ca fiind negativ (”pesimistă”, ”realistă”). În spectacolul acesta, Ivona este spontană, frustă, firească, sinceră, actuală. Ca un smile emoticon. Şi la fel de subversivă, în special prin tăcerea ei interpretabilă. Dintr-o indicaţie de scenă,
Citeste tot pe
Ziarul de Iași