regizor caut piesa

Piese de Yannis Mavritsakis

adauga piesa

Punctul orb (Blind Spot)

The play tells the story of a young woman named Nicki (in Greek Nicki means “victory”) who after the death of her husband stands wavering between a paralyzing depression and the need to go on living. Looking for a way out of her suffocating narrow world, she leaves her job at the bank where she worked and finds comfort in the noisy adiaphoria of a city’s big streets. Her encounter there with a woman at the traffic lights reveals an other reality and activates forces inside her which until then she ignored.

Fucking Job

Resistance. Acceptance. Silence. The young heroine of the play, exhausted by the demands of her job in the kitchen of a fast-food restaurant, gives in to the unbridled play of her imagination and, in a frenzy, seeks for some promise of deliverance or, at least, of total destruction.

Redshift

With the member of a board as the main character, “Redshift” tells the story of a parasitosis in all its stages, from the infection and the incubation up to the hatching and the parasite’s final emergence.

Vitriol

Set in a contemporary context of disclosure, the play tells the story of a boy who lives on the edge of reality, converses with the forces of chaos and vacillates between the corrosive power of life and its denial.

Wolfgang

What happens when pathological dependence is given the name “love”, but takes the form of violence? Based on true events, which recently “bruised” the consciousness of a civilized Europe, the play tells the story of a man who seeks obsessively for absolute devotion and confirms it by denying another’s freedom. Since he feels unable to communicate with the circle of people around him, he projects his construct of companionship onto an adolescent girl in her innocence. The consequences leave no-one unscathed.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Yannis Mavritsakis 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Yannis Mavritsakis

• Teatrul melancolic al lui Radu Afrim de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Toţi avem un punct orb. Este un spaţiu mic din ochi care nu poate detecta lumina din cauza lipsei celulelor fotoreceptoare. Creierul este astfel obligat să completeze punctul orb cu imaginile captate din zona înconjurătoare. Textul lui Yannis Mavritsakis metaforizează această realitate fizică la nivel psihologic. În Punctul orb, o femeie îşi pierde soţul şi se afundă în depresie. Ce nu poate Niki („victorie“ în limba greacă) să înţeleagă este de ce a suferit această „pierdere“. În încercarea de a-i da un sens, ea traversează un abis în care experimentează moartea (altora) şi învaţă să accepte „părăsirea“, imaginînd diferite scenarii. Scriitura lui Yannis Mavritsakis se înscrie într-o direcţie contemporană, cu o succesiune de monoloage sau scene în două personaje (scurte şi abrazive) care construiesc o poetică intimistă a traumei văzute din interior, cu un conflict disimulat în lirism. Este o formulă care a invadat dramaturgia,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Viaţa în punctul orb de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Să suferim şi să ne minţim că trăim! Acesta pare a ne fi sloganul. Ne trezim dimineaţa gata obosiţi când sună alarma smartphone-ului şi pipăim ecranul pentru încă un snooze – cel mai bun prieten al dimineţilor noastre. Ne găfăim respiraţiile până la metrou, tastăm conştiincioşi combinaţiile magice în cubuleţele noastre la indigo, mâncăm cuminţi semi-preparate şi butonăm letargici fie telecomanda, fie gadgetul preferat. Fără niciun entuziasm, mimăm relaxarea când ne forţăm să ieşim din casă până în prima crâşmă unde ne aşteaptă câţiva prieteni. Cu puţine nuanţe cam asta ne e viaţa. Până şi tristeţile ne seamănă, iar maniile şi fobiile de care ne tratăm la cam aceiaşi psihologi nu au nici ele prea multă originalitate cum nu au nici leacurile naturiste prescrise pentru te miri ce alergie. Şi adormim ştiind că mâine va fi la fel.
  Dramaturgia contemporană seamănă leit cu viaţa cotidiană tristă. E la fel de
  Citeste tot pe Yorick
• Oameni în ceaţă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Odată cu spectacolul cu piesa Punctul orb, scrisă de grecul Yannis Mavritsakis, regizorul Radu Afrim revine la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Un loc în care a mai semnat, de-a lungul carierei sale, montări precum Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri (2004), Plastilina (2005), Miriam W (2010) sau Când ploaia se va opri (2015).
  Totodată, graţie acestui spectacol regizorul îşi continuă, cu aceeaşi exemplară consecvenţă, demersul prin care, de aproape 15 ani, contribuie semnificativ la îmbogăţirea repertoriului românesc contemporan cu montări cu piese din felurite zone dramaturgice. Punctul orb, publicată în anul 2008, reprezentând piesa de debut a grecului Yannis Mavritsakis, socotită de autor drept o experienţă fundamentală în procesul intim, personal, de exorcizare a propriei frici de moarte. Din câte se pare, Yannis Mavritsakis a pornit, în scrierea piesei sale, de la observaţia cu caracter strict medical în conformitate cu care fiecare
  Citeste tot pe Adevărul
• Tristeţe urbană - Punctul orb la FNT, 2016 de Florian-Rareş Tileagă sursa: PasiLiberi.ro
  Ieşind dintr-un festival de film documentar (Astra Film), petrecut într-un liniştit şi intim Sibiu, şi intrând într-unul de teatru (FNT), într-un Bucureşti unde doar în camera de hotel mai găseşti linişte (asta dacă închizi bine geamurile), e ca şi când sari dintr-un tren în altul. Pe de o parte, pentru diferenţa de stare între cele două oraşe; pe de altă parte, pentru saltul de la documentar la teatru, de la cazuri reale şi poveşti în carne şi oase, la ficţiune 100%, poveşti imaginare şi convenţii unice. Nu ştiu voi, dar eu nici acum, după atâţia ani de umblat prin festivaluri, nu mă pot obişnui repede cu negocierea asta de la o convenţie la alta, de la o lume la alta.
  Tocmai de aceea, având nevoie de scuturare bruscă, echivalentă cu un pahar de tărie pe stomacul gol, am ales ca primul spectacol, la care merg în FNT, să fie unul de Afrim. Având deja o bogată experienţă de întâlnire cu lumile scenice ("inconfundabile" puţin spus) ale
  Citeste tot pe PasiLiberi.ro
• Cronica lui Călin: Punctul orb. Tragedie modernă cu parfum grecesc de CălinGhețău sursa: Jurnal virtual
  Piesa dramaturgului Yannis Mavritsakis, tradusă de Elena Lazăr și adaptată scenic de Radu Afrim, propune o meditație asupra așa numitului „punct orb”, zonă de limită a conștiință, loc în care rațiunea se oprește ca în fața unui semafor roșu ce îi interzice trecerea. Este acel ceva, greu definibil, foarte adânc, pe care îl poți experimenta doar în momente de limită existențială, în vecinătatea intensă și inevitabilă a morții. Întregul text, așa cum l-am „citit” prin intermediul montării lui Afrim, e un fel de decopertare, strat după strat, a învelișurilor ființei umane: învelișul social, învelișul convențiilor, învelișurile relației cu celălalt și cu sinele, învelișurile traumelor și ale deziluziilor de tot felul, învelișurile speranței și ale așteptării. La capătul acestei călătorii către sine, hipnotic, neliniștitor, te privește acest punct orb/ blind spot, ultim atom al existenței tale, trecere dinspre a fi spre
  Citeste tot pe Jurnal virtual
• Blind Spot de Dana Țabrea sursa: Revista Timpul
  Moartea este mai puternică decât viața. Dragostea este mai puternică decât moartea. Ce e de făcut? Cu această dilemă existențială se confruntă Niki, al cărei soț a murit, dar pe care ea continuă să îl păstreze viu în memorie și imaginație, condamnându-se la o viață de epavă, găsind în cele din urmă soluția salvatoare prin moarte (există povești de dragoste care continuă chiar și dincolo de moarte): dragostea ei este mai puternică decât o viață fără sens. Dintr-un alt punct de vedere, protagonista este scindată între trei figuri masculine: soțul absent, a cărui imagine e menținută cu îndârjire în memoria femeii; bărbatul cu viață dublă, șeful ei din postura de director al băncii ziua, apoi travestitul din club noaptea; vânzătorul cu care are o idilă la limita dintre viață și joc.
  Acest registru intermediar dintre realitate și ficțiune provoacă, printr-un paradoxal onirism hiperrealist, datele extrem de naturaliste
  Citeste tot pe Revista Timpul
• Zăpada albă topindu-se în Marea Neagră de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Da, ştiu, titlul e cam roz. Ar putea urma un text-kitschy despre vreun spectacol cu iz de telenovelă. Culmea e că, privit dintre anumit unghi, Punctul orb de Yannis Mavritsakis are şanse bune să pară versiunea hiper-condensată a unei melo-epopei demne de Kanal D. Personaje numeroase, legate prin fire narative care se întrepătrund în ritm aiuritor, dezvăluiri, răsturnări de situaţie, rezolvări violente, destine tragice.
  Din fericire, spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti nu are nici o legătură cu producţiile care fac audienţă TV. În schimb are toate legăturile cu tot ce e mai bun în universul afrimian. Fie că e vorba de cel sonor, asumat integral de regizor, de cel vizual (variaţiuni pe o temă din Nighthawks de Edward Hopper), potenţat de colaborarea cu din în ce în ce mai semnificativul scenograf care este Adrian Damian, ori de cel al relaţiilor dintre personaje. Aceeaşi fragilitate zâmbitoare, aceeaşi violenţă
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Home » CRONICA DE TEATRU » Radu Afrim revine pe scena de la Piatra Neamț Radu Afrim revine pe scena de la Piatra Neamț de Mariana Ciolan sursa: Revista Teatrală Radio
  Radu Afrim este unul dintre cei mai deschiși regizori români către universurile dramaturgice contemporane din toată lumea, un campion al provocării față de sine și față de teatrul nostru în această direcție. El a adus în premiere naționale și în atenția întregii lumi teatrale de la noi mereu alte și alte nume, precum Sofia Freden, Thorvaldur Thorsteinsson, Peter Asmussen, Petr Zelenka, Vasili Sigariov, Dea Lohar ș.a., împreună cu teme contemporane preocupante pentru interesul său de creator de teatru: criza familială, relația părinți-copii, fețele singularității și ale marginalității, iubirea și comunitatea etc. Cu unul dintre noile sale spectacole, ”Wolfgang”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, revine la un autor care l-a inspirat anul trecut pentru producția Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești cu ”Punctul orb”: Yannis Mavritsakis. O face desigur sub puterea seducției exercitate de acest dramaturg provenit din actor,
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Despre dragoste ca formă de proprietate de Oltița Cântec sursa: Adevărul
  Wolfgang e unul dintre cele mai bune spectacole ale lui Radu Afrim din ultima vreme, sigur, cel mai bun de anul acesta. L-a realizat la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului, unde a mai reuşit un megahit teatral, Herr Paul de Tankred Dorst, cu nişte sezoane în urmă.
  Sunt regizori care dau rezultate uimitoare cu anumite trupe şi nu izbândesc cu altele, iar Radu Afrim e aşteptat peste tot ca un Mesia al esteticului. În proiectele de echipă, mereu chimiile dintre oameni sunt super-importante, devansând ca aport singularităţile şi suma capacităţilor individuale. Elementele acestea indefinibile, coborând la nivelul nepalpabil al empatiilor şi neconcret al climatului creativ, conduc la (in)succes şi explică de ce, în condiţii similare de producţie, unele proiecte ies, altele nu. La Piatra Neamţ, Afrim a lucrat cu o parte din actorii tineri (Cătălina Bălălău, Florin Hriţcu, Andrei Merchea Zapotoţki, Mircea Postelnicu, Loredana Grigoriu, Emanuel Becheru,
  Citeste tot pe Adevărul
• Hamlet. Studiu de caz pentru familiile disfuncţionale de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Piesa dramaturgului grec Yannis Mavritsakis, Wolfgang (2007), este pusă în relaţie directă cu un caz din 2006: în Austria, Natascha Kampusch a fost ţinută opt ani captivă într-o pivniţă de către Wolfgang Priklopil, care a răpit-o cînd ea avea zece ani. Cazuri similare au mai fost însă, inclusiv unul din 2005, în Suedia, în care victima, bărbat, se numea Fabian Bengtsson (în textul lui Mavritsakis, victima este femeie şi se numeşte Fabienne, nume românizat în spectacol). La un an după apariţia piesei a ieşit la iveală cazul lui Joseph Fritzl, care a abuzat sexual timp de 24 ani de propria fiică. Yannis Mavritsakis se foloseşte de aceste poveşti traumatizante pentru a scrie un text despre captivitate, obsesie şi sindromul Stockholm („o interogare a raporturilor dintre dragoste şi posesie“, după cum îl caracterizează însuşi autorul), analizînd mecanismele care conduc agresorul spre o acţiune radicală.
  Spectacolul de la Teatrul Tineretului din
  Citeste tot pe Dilema veche
• Wolfgang: filmic şi edificare de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Luând ca punct de reper un caz real, autorul generalizează în ceea ce priveşte situaţiile şi psihologia personajelor. Yannis Mavritsakis identifică motivele care stau la baza dorinţei (frica, mila, grija).
  Piesa de teatru se construieşte în jurul unor motive universale ale literaturii sau psihanalizei (modelul tatălui pentru fiu, complexul lui Oedip în cazul relaţiei mamă-fiu sau tată-fiică). De aceea, fantoma tatălui lui Wolfgang este prezentă, având o înrâurire foarte mare asupra misoginiei fiului, iar relaţia sa cu mama este incertă (Wolfgang îşi reprimă sentimentele, ţinând-o la distanţă). Tot de aceea, mama Fabianei nu e pentru dramaturg mai mult decât o prezenţă textuală (Afrim o va transforma în personaj). Sub multe aspecte acest text trimite la Hamlet. Însă Afrim nu preia originea culturală a textului, după cum nu uzează de o privire de documentarist atunci când tratează subiectul. Dacă Mavritsakis generalizează, el
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• FNT 2018: Wolgang, de Yannis Mavritsakis, regie și dramaturgie de Radu Afrim de Sorin Șerb sursa: europalibera.org
  O iubire mai puternică decît moartea
  Wolfgang a fost sortit să fie cu Fabiana. Tatăl lui, star rock al cărui ultim spectacol a fost propria moarte, le-a pecetluit destinul comun cu câteva cântece de mare succes despre iubirea absolută, profundă, eternă. Din melasa acestor cântece s-au născut emoțiile lui Wolfgang. Și, imediat după ce în familia vecinilor proaspăt mutați în cartier s-a născut Fabiana, faimosul rocker a prevăzut (tot cântând) că fiul lui și fata vecinilor vor avea o legătură care va dăinui pentru totdeauna. „Se vor putea juca împreună în beci,” prorocea el. Vor fi împreună mereu. Sau, cel puțin, cât va rezista în colecția bijutierului discul de platină al tatălului amanetat de mamă să plătească datoriile.
  Povestea celor doi nu a fost nici inventată de Yannis Mavritsakis și nici contrafăcută de onirismul suprarealist al lui Radu Afrim. Undeva, în cutele ei, istoria lui Wolfgang pornește de la un caz real,
  Citeste tot pe europalibera.org

Discutii:

propune tema de discutie