Teatrul Masca spune:

Mai sunt 19 de zile până la Festival!

Actorii, dansatorii, muzicienii, artiştii plasticieni care evoluează într-un spaţiu urban îşi asumă rolul de mediatori între singurătatea individuală a locuitorului şi nevoia lui naturală de a fi aparţinător al unei comunităţi sociale. Locul în care se află, actor şi trecător … Continue reading

Mircea M. Ionescu spune:

Am împlinit 33 de ani!

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în [...]

Horia Gârbea spune:


Cornel Popescu spune:

Art controversy

Trajan statue, Bucharest 2012
.

Lorena Lupu spune:

Tabu de iunie

Azi am trimis la tipar TABU de iunie. Un număr în care am reuşit INTERVIUL PERFECT şi REPORTAJUL PERFECT. Interviul meu cel mai apropiat de perfecţiune a fost, cred, ăsta. Şi, deşi viitorul meu intervievat, Cristi Puiu, a fost mult mai zgârcit cu pozele, ceea ce înseamnă că veţi avea un material mult mai sărac [...]

Lucia Verona spune:

Anunţ oficial de larg interes pentru un cerc restrîns

Sîmbătă, 12 mai, la ora 12, guvernul de la Ogrezeni, întrunit la masa de consiliu de pe terasă, a constatat cu satisfacţie că s-a copt prima căpşună.

E cam neclară, recunosc. De emoţie, probabil. Sunt sigură că pozele următoarelor sute de căpşuni vor fi mai clare. Prin HGO (Hotărîrea Guvernului de la Ogrezeni) s-a stabilit că o degustare cu public va avea loc la momentul potrivit.
S-au deschis şi bujorii. Fără emoţii. Suntem prieteni vechi.


Mihai Fulger spune:

Cătălin Mitulescu: Filmul, spectacol şi business

(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti, 2006) Cum ai ajuns să faci film? În liceu – eram în clasa a XII-a în ’89 – cred că mergeam cam în fiecare zi la Cinematecă, chiar chiuleam de la ore ca să merg la film. În acelaşi timp, scriam tot [...]

Marius Th Barna spune:

life is life.............

Cum il poti ajuta pe Serban Ionescu Sâmbătă, 26 mai, ora 11.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, se va juca spectacolul "Dineu cu proşti" pentru actorul Şerban Ionescu. Toate încasările provenite din vânzarea de bilete la acest spectacol vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor necesare tratamentului acestuia. Vă rog să promovaţi acest spectacol ! Optimal Media



Mugur Grosu spune:

poezile pline

Ieri s-ar fi cuvenit să mai spun că cele mai tari momente din Sebeş au fost evadările cu maşina lui Victor - un vechi amic din Constanţa autoexilat pe acolo. Două experienţe la fel de apropiate ca Dr. Jekyll and Mr. Hyde: o escapadă nocturnă la Alba Iulia, mai halucinantă ca deşerturile lui Michelangelo Antonioni; aş fi jurat că e populată doar de fantome, exceptând cele două ţigăncuşe nurlii dintr-un bar pustiit de noapte, ale căror râsete, ca globurile cu oglinjoare din discoteci, turnau ape zglobii pe pereţi şi podele; şi acel borcan de muştar care-a zburat spre noi din găvanele unui bloc adormit, pe când urcam în maşină: dacă nu Duckadam, atunci zeul centimetrilor trebuie să fi ferit şi maşina şi preţioasele noastre ţeste, de ne-am ales doar cu câţiva stropi, mostră de poleială, cât să ne imaginăm cum ne-ar sta îmbrăcaţi în statui. A doua seară am fugit la Sibiu, pe care l-am găsit pufos, zburdalnic şi niţel arogant ca o uriaşă mâţă birmaneză, şi unde-am nimerit în plină soarea la Zona Nouă (un cenaclu mai dens şi mai animat decât multe prin care-am trecut), unde m-am bucurat să-i regăsesc pe Radu Vancu, Anatol Grosu şi Irina Brumă, apoi am prins şi-o linguriţă de tort din festivalul de jazz de la Sibiu. Între timp, în Bucureşti venise primăvara poeţilor, la care voi da şi eu o mână de autor, azi, la ora 13, la liceul Jean Monnet, alături de poeţii Svetlana Cârstean, Anca Mizumschi şi Sorin Gherguţ. Dar cum savarina n-are niciun haz fără blat, aş vrea musai s-ajung diseară la lectura prozatorilor Silviu Dancu şi Bogdan Coşa, la librăria Bastilia, la 19.30. Oricum, e abia începutul panicii: urmează Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, Noaptea Albă a Galeriilor, Bookfest şi alte minuni. Hărnicie. Întoarcem somnul pe dos ca pe-o haină de pus la spălat, înaintea marii hibernări estivale vale vale
.

Amiel Gladstone spune:

Beamer.

  Finished up last week with 5 days in Oldenburg, Germany listening a symposium on translation in theatre Not just the translation of play scripts, but more specifically, the translations of productions for live audiences. There was talk of the methods we have today, surtitles, simultaneous translation via headphone, providing written translation before or after [...]

Mihai Vantu spune:

Ganduri catre Edera – Un nou inceput

Sunt pe punctul de a finaliza un spectacol minunat la Tg Mures. Ma simt implinit, imi place ce a iesit, mai este de muncit dar semnele sunt bune, luna noua a trecut si prin urmare stau linistit. Un lucru straniu de cand sunt aici nu mi-a mai fost rau… Probabil de la aer mi se [...]

Tudor Chirila spune:

Batranul care vinde carti

Pe terasa la Starbucks un batran vinde carti. Carti vechi, uzate, citite sau pur si simplu imbatranite de prea mult stat in biblioteca. Se plimba agale printre mese cu un brat de volume intr-o mana si o geanta ponosita intr-alta. E o imagine pe care n-am mai vazut-o de mult. E un spectacol induiosator intarit de contextul social. E atat de important contextul, fundalul pe care se desfasoara orice crampei de poveste.
Acum traim intr-o Romanie saraca, acaparata si franata de hoti, pe strazi nu se rostogoleste lapte si miere, multi romani traiesc la limita subzistentei, pentru inca si mai multi speranta a devenit un lux. Asa stand lucrurile, mersul tarsait al mosneagului nostru capata alte dimensiuni in sufletul unui privitor.
Il vad cum se aseaza la masa unor tineri. Am sentimentul ca nu va fi bagat in seama si ca popasul lui e doar pentru a-si trage sufletul, sa-si regleze putin respiratia asta care o ia razna din ce in ce mai des. Ma insel insa, tinerii il retin pe batran la masa lor. Circumspect, la inceput cred ca e vorba de un prilej de amuzament pentru ei, iata o ciudatenie care ar putea sa ne faca sa radem. Ma insel si de data asta. Tinerii se uita la carti, rasfoiesc cateva, nu stiu daca vor cumpara. Batranul vorbeste cu ei zambind si ma uit la pielea lui zbarcita la chipul obosit, apoi ma uit la fetele netede si intinse ale copiilor din fata lui si mai ales la sclipirile din rasetele lor. Ma uit si imi dau seama ca mi se pare extraordinar ca trei tineri poarta o converstie de peste douazeci de minute cu un batran decrepit care vinde carti.
E trist ca e o imagine iesita din comun pentru mine. Pentru ca viata se compune din varste, iar varstele trebuie sa se intalneasca tocmai pentru a compune spectacolul complet al vietii. Batranul sigur are o poveste fabuloasa de spus pentru ca cei trei s-au oprit si il asculta de o buna bucata de vreme fara sa-l mai intrerupa.
Societatea noastra atat de bolnava cateodata, ii exclude prea devreme pe batrani din vietile noastre. Traim cu impresia ca se poate invata doar din experientele proprii, ca suntem atotputernici si ca nu mai e nimic de invatat de la cei care si-au construit asa cum au putut vietile si destinele. Suntem convinsi ca ne suntem noua suficienti, o generatia care acopera douazeci de ani, avem resurse sa ne descurcam fara batranii astia despre care credem adesea ca sunt niste vestigii vii pe care trebuie sa le toleram, trecem pe langa ele fara sa ne punem problema ca vom ajunge ireversibil sa se treaca si pe langa noi, fara sa facem un exercitiu de substitutie care sa ne arate viitorul asa cum va fi el: vom rasufla mai greu, o sa ne doara oasele dimineata si o sa ne miscam mai incet dintr-o parte intr-alta a unui oras pe ale carui strazi alergam candva.
Nu, nu ne gandim la asta acum ba mai mult nu ne face placere sa-i privim pe batranii care au dreptul la viata la fel ca si noi, daca nu cumva mai mult, mult mai mult. Imi dau seama ca e un tablou normal acela al batranului inconjurat de tineri. El cu viata lui, ei cu vietile lor dar undeva ele se intersecteaza, batranul se bucura ca nu e exclus din lumea asta in care a venit fara voia lui, tinerii asculta o poveste care ii face sa rada sau le largeste orizonturile sau ii invata ceva nou.
E vremea trupurilor tinere pentru ca suntem inca tineri dar intelepciunea insusita de mic te face mai puternic si intelept ar fi sa realizam ca lumea asta in care ne e dat sa traim nu e doar a noastra a celor care pare ca avem TOTUL numai pentru faptul ca sangele inca fierbe ne vene. Imi zboara ganudl la refrenul unuia din cantecele de pe 2012, Faust si Mefisto:
- Mefisto da-mi inca o viata, undeva e un drum nestiut; la capatul lui voi gasi un sens si un raspuns...
- Faust, viata ta dureaza cat Dumnezeu clipeste; nu exista sens decat in ce vede el...

Geo Dinescu spune:

CAUT MAGICIAN

Caut magician sau macar iluzionist. Daca cineva mi-ar da impresia ca nu sunt urmarita de ghinion, tot ar fi ceva. Dar mai bine sa dispara definitiv. Este imposibil sa nu ma trezesc cu un telefon care sa ma anunte ceva urat iar mai apoi sa urmeze si altele. Ies din casa si totul pare frumos pana cand ma injura vreo baba cretina. Azi, doi tigani beti au explicat intregii masini ce mi-ar face mie. Din nou regrete pe mine pentru ca nu am facut lupte. Ce i-as mai fi batut... dar m-am dus la sofer si i-am zis, mi-a raspuns ca pe el nu-l deranjeaza. Acum cateva zile mi-a zis o baba ca ma roaga sa nu-mi mai las cainele sa se pise pe bloc. Am facut ochii mari, stiam ca nu fac plaja pe bloc si nici gratar, ce ar fi cautat cu cainele acolo?? Ei, ea mi-a zis ca tocmai mi-a vazut cainele ca a facut pe zidul blocului. O rog sa-mi arate unde. Nu era nimic, ea insista ca tocmai l-a vazut. Unde? S-a evaporat in cateva secunde? Discutia amicala s-a terminat cu "du-te dracu' baba nebuna, dracu' sa te ia de proasta". Mi-a placut sa zic cuvantul dracu', parca toate organele genitale posibile se incadrasera perfect in acest cuvant. In rest, toate bune, pe unde ma duc lesina cineva sau pateste ceva si mai rau, accidente de masina si de motor... d-astea. Cand suna telefonul stiu ca nu e de bine, asta e cel mai rau.
Asa ca vreau un magician care sa schimbe toate astea. Si pe celelelte pe care nu le-am scris ori pentru ca sunt intime, ori pentru ca am ceva de lucru si nu am timp.

Toma Danila spune:

X mm din Y km “ și “ 20/20” – TEATRUL INDEPENDENT ( Gazdă Teatrul Odeon)

DOUĂ SPECTACOLE DE EXCEPȚIE PENTRU … UN ALTFEL DE TEATRU Apropiată de teatrul independent și consecventă drumului său de a configura o altă expresie actului teatral, GIANINA CĂRBUNARIU se dovedește din nou, a fi cea mai inventivă regizoare a tinerei generații. Nu adaptează piese de teatru, nu realizează “spectacole după …” mari dramaturgi, ci și-a atribuit sarcina dificilă de a fi autorul dramatic și totodată regizorul spectacolelor propuse. S-a lansat cu “Stop the Tempo” în 2003 la Teatrul Luni de la Green Hours, și-a perfecționat studiile de dramaturg, piesele sale sunt jucate pe diferite meridiane, ca și spectacolele realizate cu trupe independente. Teatrul Odeon a găzduit un eveniment prin prezentarea spectacolelor “X mm din Y km” – producție din noiembrie 2011 a Colectivului A cu premiera la Fabrica de pensule din Cluj-Napoca și “20/20” – producție din octombrie 2009 a Studioului Yorick și dramAcum din Târgu Mureș, spectacole de Gianina Cărbunariu. În urma unei solide documentări și-a alcătuit scenariile pe teme importante pentru istoria actuală, dosarele fostei Securității și confruntările din martie 1990 dintre români și maghiari la Târgu Mureș. Temele alese nu intenționează un “teatru document” și nici un “teatru istoric” sau “politic”. Poate fi considerat act teatral social. Relatează cu sprijinul actorilor dăruiți intențiilor sale regizorale, acțiuni, situații, conflicte, fără să dezvolte personalitatea psihologică particulară a personajelor. Actorii reuniți în distribuții, interpretează și sugerează admirabil, tipologii umane cu sens major social. Situațiile de excepție alese de realizatoarea spectacolelor, sunt numai un pretext de provocare a spectatorilor pentru a judeca lucid momentele prezentate, fără efecte teatrale convenționale pentru influențarea receptorului. Nu condamnă nici acțiunile fostei Securități, nici conflictul interetnic de la Târgu Mureș pentru că este un tânăr realizator care nu s-a confruntat direct cu ele, ci în urma documentării le dă o undă etică universală, pentru judecarea lor de către publicul zilelor noastre, confuz prin fragilitatea învățământului și a informației cultivate de mass media. Gianina Cărbunariu cultivă un … altfel de teatru, echidistant teatral față de subiect și atractiv prin credibilitatea rostului divers conținut de replică în raport cu situațiiile și iscă numeroase întrebări celui din sală. Spectacolele sale sunt o nouă modalitate originală a expresiei teatrale, o “lecție” pe scenă despre viață, necesară realității și spectatorilor care o trăiesc. Sunt captivante în special pentru publicul tânăr, pentru că depășesc convenția “clasică” de a arăta sau sublinia didactic, ce e “rău” și ce e “bine”; degajă emoție și provocare prin jocul coerent al ilustrării teatrale a unor fapte aparent uitate și trecute în arhiva istoriei prezente. “ X mm și Y km “ propune … “lectura” ca spectator a zece pagini (X milimetrii !) extrase din dosarele fostei securității (Y kilometrii !) ce fac parte și din volumul publicat de scriitorul dizident Dorin Tidoran, “Eu, fiul lor. Dosar de Securitate”. Personajele – Dorin Tudoran și Dumitru Popescu, Nicolae Croitoru - care purtau dialogul în stenograma din 1985 de la sediul Comitetului Municipal al Partidului Comunist, sunt reale și trăiesc și astăzi. Spectacolul Gianinei Cărbunariu nu este însă, o reconstituire a acelui dialog dintre un cetățean și forurile ideolgice ale timpului de tristă amintire. Are efectul astăzi de tragicomedie prin inovația regizorală, ce abrogă convențiile teatrale știute. Discuția surprinsă în documentul fostei Securități este întoarsă pe față și pe dos, prin schimbarea rolurilor între cei patru actori care joacă personajele și a spațiilor acțiunii, pentru a diseca importanța fiecărei intrebări și a fiecărui răspuns. Scopul viziunii regizorale este o simplă, echidistantă, dar și provocatoare, analiză etică, morală, de a cunoaște o amară confruntare între “autorități” și un om care își cere dreptul la muncă și libertate. Gianina Cărbunariu a dorit și a reușit o PROVOCARE de judecare a situației de către spectatori, indiferent de vârsta lor. Personal am trăit epoca , am cunoscut cele două personaje ale “autorității” comuniste și poate aș fi dorit să le văd astăzi pe scenă, blamate categoric. Tânăra regizoare lasă însă, liberă calea provocării la gând interior a fiecărui spectator. Prezintă un fapt de viață din istoria apropiată în scopul de a isca întrebări firești celui de astăzi. Constată astfel, că replicile limbajului de lemn practicat de cei doi înterogatori ai “cetățeanului” Dorin Tudoran, se dovedesc a fi cuvinte perfect actuale! Spectacolul devine o tragicomedie amară despre trecut, dar și prezentul în care a dispărut fosta Securitate, numai că activează mentalitatea urmașilor falselor principii de atunci. Gianina Cărbunariu își înfăptiuește prioectul printr-o echipă de tineri actori de senzație prin modul adaptării la o neobișnuită convenție teatrală ; MĂDĂLINA GHIȚESCU – excelentă în diverse ipostaze, PAULA GHERGHE – capabilă de a se remarca și în unele apariții de “urmăritor”, detașat aparent de dialogul dintre cei trei interlocuitori, TOMA DĂNILĂ – prin credibilitatea transpunerii în starea personajelor și ROLANDO MATSANGOS – prin atenta valorificare a sensurilor multiple ale repliciilor ce îi revin. Se alătură regiei, conceptul video realizat de Ciprian Mureșan. Spectatorii sunt poftiți într-un spațiu de joc neconvențional să își iau singuri scaunele și să le plaseze cum vor. Locul relatării celor zece pagini de discuție este însă , schimbat mereu de regie, ca și rolul personajelor, iar spectatorii pot beneficia de vizualizarea lor și prin intermediul proiecției pe mai multe ecrane. În final, proiecțiile arată concretul paginilor respective ale scenariului, ce sunt șterse semnificativ de o mână nevăzută. Proiecțiile video au un rost major în derularea reprezentației. “X mm din Y km” este un adevărat spectacol de teatru contemporan, ce nu poate lăsa indiferent pe nimeni. Îl poate mulțumi sau revolta. Depinde de vârsta și trecutul său. Spectacolul este urmat și de o dezbatere cu publicul, unde firește, întrebările, opțiunile celor din sală au fost diferite, la reprezentația respectivă, unele datorate criticilor teatrali care au rămas respectuoși față de “convenția” tradițională. P.S. Inexplicabil rămâne cum nu a atras atenția acest spectacol din 2011 și juriului Galei Premilor UNITER. Nici televiziunile obișnuite să ignore manifestările culturale și teatrul printre ele, nu i-au acordat nicio atenție. DGI 24, un post mai nou, activ, are și o emisiune cu pretenții culturale, “Digicult”, ce a integrat sumarului o altă informație despre teatru, banală, ignorând însă, prezența în Capitală, la Teatrul Odeon, ca eveniment, a două spectacole remarcabile. “20/20” este un spectacol , comentat cu entuziasm la data cunoașterii sale cu prilejul unei ediții a Festivalului Național de Teatru, care de trei ani se joacă și participă, obține distincții la diferite manifestări internaționale. Gianina Căebunariu a efectuat o documentare minuțioasă asupra evenimentelor din 1990 de la Târgu Mureș, a intervievat peste cinzeci de personae participante și rezultatul a fost un scenariu fără verdicte, ci doar o radiografie teatrală a contextului social care a activat și conflictul interetnic respectiv. Scenariul e real, fără intervenții de condamnări dictate, spectacolul tratând situațiile teatral cu sensibilitate , la nuanță. Rezultatul acestui proiect este provocator la emoție și analiză interioară , proprie oricărui spectator, indiferent de etnie. Inserturile multi bilingve proiectate pe mai multe ecrane pentru traducerea replicilor rostite în română, maghiară și chiar engleză sau franceză, sporesc rostul propunerii de a analiza credibil scenele de viață curente surprinse de scenariu, cu oameni de etnii diferite care conviețuiesc împreună într-o lume ce induce și confuzie socială. Artistul vizual al acestui spectacol cu proiecții video cu sens activ în completarea situațiilor expuse scenic, este Maria Drăghici. Meritul regiei și actorilor a fost prezentarea verosimilă a unor situații din viața particulară a unor cetățeni, fără sublinierea forțată a posibilelor conflicte dintre ei. Cu ușurință prin traducerea replicilor, se înțelege “miezul” unor conflicte și dictarea lor de contextul social , ce poate manevra atitudini diverse. Personaje desprinse din viața curentă, au oferit publicului în interpretări de excepție, tinerii actori : BANYAI KELEMEN BARNA, BEREKMERI KATALIN, PAULA GHERGHE, MĂDĂLINA GHIȚESCU, RADU IACOBAN, KORPOS ANDRAS, ROLANDO MATSANGOS, SEBESTYEN ABA, CRISTINA TOMA, TOMPA KLARA. Sunt nume pe care în mod sigur le vom remarca și în alte spectacole, talentul lor deosebit și dăruirea pentru teatru fiind certe. În “20/20”, trec de la un rol la altul ca adevărați maeștrii ai expresiei teatrale. Spectacolul, după trei ani de la premieră, rămâne cuceritor și provocator, fiind o tragicomedie amară despre lumea noastră actuală. Este o “bijuterie teatrală” fără indicații sterile și exagerate de mesaj care anunță consolidarea unui altfel de teatru al convențiilor, cultivat cu inspirație de GIANINA CĂRBUNARIU. Turneul în Capitală al acestor două producții independente - "X mm din Y km" și "20/2o" - poate fi considerat un eveniment al celor care nu servesc instituțiile subvenționate rigid de stat. ILEANA LUCACIU



Razvan Zlavog spune:

Sting, live Berlin 2010, Filarmonica Orchestra

Sting, live Berlin 2010, Filarmonica Orchestra

Exceptional. Unul dintre cele mai frumoase concerte pe care le-am ascultat vreodata. Merita vazut.


Gabriel Badica spune:


Dalia Octavia Pusca spune:

UMANITAR

Buna ziua,Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus

George Stefan spune:

Licităm lipsuri

     Sunt suma eșecurilor mele sentimentale. O medie aritmetică a oamenilor pe care i-am întâlnit, pe care i-am iubit, pe care i-am uitat. Sunt cel mai bun psiholog din lume, dar singurul meu pacient îmi ocupă tot timpul. Tu mă faci să tânjesc privind prin ferestrele farmaciilor... fără rost... la farmacia inimii nu se găsesc medicamente pentru inimi frânte. Dau în chirie suflet. In stare relativ bună, folosit puțin dar intens. Accept schimburi. Pasiune, schimb cu rațiune. Donez amintiri. Iar dacă aș fi bogat ști ce aș face? Aș inventa cel mai ascuțit bisturiu din lume, un bisturiu atât de precit încât cu el ai putea să decupezi oameni. Iar tu ai ajunge o bucată de creier pe podeaua unei sali de operație. Redundant. Cauți mereu să scapi ușor. Lașule. Nu ești decât un clișeu imens. Produsul tuturor filmelor, poeziilor și pieselor pe care le-ai crezut. Ai mușcat din nou momeala. Pește prost. Nu iubești! Pentru că iubirea nu există, e un produs. La fel ca orice produs are o strategie de marketing, iar o strategie bună de marketing te face să crezi că nu poți trăi fără produsul ei. La magazinul nostru avem un sistem excelent de buy-back. Aduci trei povești de dragoste triste și primești o reducere de cincizeci la sută la urmatoarea.

     Stiu... nu e drept... dar mă gândesc la tine. De fapt mint. Nu mă gândesc la tine, mă gândesc la mine. În ultimul timp mă gândesc mult la mine. Am 26 de ani și mă întreb până la ce vârstă te poți săruta cu cineva pe stradă fără ca oamenii sa se uite ciudat la tine. Până când o să fie în regulă să mă plimb cu cineva de mână. De cate ori o să mai fac dragoste cu persoana pe care o iubesc. Câte persoane o să mai iubesc. Oare le pot numara pe degetele de la o mână sau două. Vezi tu... îmbătrânesc. Toți o facem... știu. Dar asta nu e o consolare, ci mai de grabă o resemnare. Acum stau aici, în camera mea și încet, fără să vreau, a mai trecut o zi. Voi realiza asta abia mâine. Iar ziua asta as fi putut să mi-o petrec cu tine, dar numai dacă tu ai fi fost alta. Asa e viața... nu ? Tu taci... mereu taci și nu schitezi nimic... am mai trait o zi în tacerea ta și zbuciumul meu...


Gheorghe Balint spune:


Simona Vintila spune:

DIN CUGETARILE UNEI MAIMUTE….:)

   Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,                 Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,                A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !                Tot circulă o vorbă , deloc adevărată                [...]

Simona Cuciurianu spune:

Zece povestiri multilateral dezvoltate

O carte cu povestiri din perioada comunista, urmareste destinele unor oameni...Fragmente insirate fara noima:- tot romanul aerisit era amator de "emigrare prin film" si, cu o asemenea scula in dotare, lui Iogos. un student la medicina grec, nu-i tinu...

Lacramioara Brecea spune:

Pariuri de Oscar 2012

Inca din luna ianuarie, din momentul in care sunt anuntate nominalizarile pentru Oscar, recunosc, simt o bucurie teribila. Acest “cantonament” de Oscar ia sfarsit odata cu decernarea premiilor care, nu intotdeauna sunt pe placul meu, dar lucrul care ma incanta este ca de la an la an sunt lucruri noi de sesizat in cinematografia americana, [...]

Teatru Acum spune:

A fi sau a nu fi... Facebook


Ne puneam întrebări. De cele mai multe ori, atunci când eram singuri cu noi acasă, şi accidental, atunci când ne aflam în public. Fiecare avea cel puţin o problemă nerezolvată care aştepta cuminte un răspuns ce avea să clarifice situaţia. Evident, ne vedeam de vieţile noastre fără să-i deranjăm prea mult pe cei din jurul nostru. Era un fel de-a fi. 

Dacă citeşti, atunci eşti tocilar, dacă nu citeşti, eşti dobitoc precum toţi ceilalţi; dacă ştii prea multe lucruri, înseamnă că sigur ai pile, dacă nu ştii mai nimic, înseamnă că nu vrei să divulgi ceea ce ştii déjà,  şi aşa mai departe.  În acest sens, informaţia corectă în ceea ce priveşte un amănunt, devine o armă, o unealtă şi în acelaşi timp o reală comoară. Undeva printre fapte, mereu a existat o luptă invizibilă, pe viaţă şi pe moarte – în care se puteau identifica un vânător şi o victimă.

Se găsesc astfel în tot acest univers  teatral, oameni care vor să ştie când este castingul X, unde se desfăşoară repetiţia Y, pe cine trebuie să distribuie pentru a fi văzut bine sau pur şi simplu data la care e în regulă să fie demarat un proiect. Nimeni nu recunoaşte acest lucru, deşi el există. Asemenea întrebări nu se spun cu voce tare; esenţial este să se caute răspunsul corect, să fie descoperit.  (Devine cred clar faptul că unii descoperă  mult fără a se chinui prea tare.)  Din când în când, această căutare oarbă nu este însă în zadar. 

După un timp, a venit şi ziua în care răspunsurile nu mai trebuiau să fie căutate. Cred că totul a pornit de la ideea că într-un spaţiu virtual, cineva poate fi oricine îşi doreşte – fapt care e clar că naşte milioane de identităţi. Completăm prin posibilitatea de a promova aproape orice fără ca acţiunile să fie privite drept un mesaj de tip spam, ci mai mult precum activitatea recentă a persoanei în cauză  (cu excepţiile care intră în calcul uneori).  La toate acestea se mai adaugă o serie de  elemente picante şi reţeta popularităţii este completă.  După caz, unele persoane se debarasează virtual de toate evenimentele şi faptele ce-i compun viaţa;  fapte care nu sunt neapărat de fiecare dată reale.
  
Doamnelor şi domnilor, vă prezentăm Facebook – locul în care răspunsurile vin la tine fără să mai fie nevoie să pui întrebări.  Aici, trebuie să spargi un singur cod : „cu cine să fii prieten?”.  În spatele oricărei postări se poate afla un producător, regizor, actor, scenarist, tot ce vrei tu... Restul vine de la sine, pentru că informaţia pe care o deţii, deja a fost postată pe wall-ul cuiva.. Vânătoare plăcută!

Teo spune:

Ultrasu’ lu’ Basescu

Si din dulap el iesi, si asa grai: Cu asa prieteni, nu mai ai nevoie de dusmani, de-asta propun sa inceteze manifestatiile din Piata Universitatii. Cand domnul presedinte Traian Basescu are asa sustinatori, ce nevoie mai e de protestatari?! Partea … Continue reading

courttheatre spune:

Gărâna. Locul unde cerul râde.

Se spune că fiecare loc din lumea asta naşte amintiri. Amintirile lor, amintirile noastre. Se zice despre fiecare loc de sus, din cer, că naşte taine. Asta ne face să tindem spre o verticalitate cu temelia în frumos, fără umbre, pentru a cuprinde tainele. Tainele spaţiului exterior pogorâte în spaţiul interior.
Gărâna anului 2011 mi-a dăruit un acel… ceva esenţial. Am învăţat să dobor bariera care nu mă lăsa să cuprind arhitectura spaţiului meu interior. Am învăţat asta privindu-i pe cei cu care m-am alăturat printr-o aproape mirobolantă întâlnire. Şi-am mai învăţat că fiecare dintre noi are propria sa filozofie a iubirii, făurită din ceea ce se cheamă respiraţia prin artă. Arta în orice formulă ar fi ea.
Am simţit, am vorbit, am râs, am plâns, am cântat, am scris, am lecturat. Şi, mai cu seamă, am respirat la Gărâna. Am cuprins cu inima forţa delicată şi fremătândă a poetei Nora Iuga. Am simţit pulsarea minţii uneia dintre cele mai încântătoare poete ale vremurilor noastre, Anca Mizumschi. Am pregustat din bucuria de a restitui istorii umane a Smarandei Vultur. Am suspinat din obolul mustit al lecturii Andei Pittiş. Am râs ca în copilărie, cu mâinile la gură şi ochii aţintiţi la poveştile grăite pruncilor din noi de Graţiana Lăzărescu. Am asistat cu sufletul ridicat în picioare la “Dezvelirea lemnelor” proiectată cu gingăşie de Virgil Untilă. M-am lăsat fermecată de filigranatele texte ale giuvaergiului-poet Valeriu Mircea Popa. M-am alăturat cu bucuria ucenicului de insolita proză a lui Viorel Marineasa. Mi-am lăsat duhul să tremure şi apoi să se încălzească la focul mic, dar pururelnic, al regizorului Răzvan Georgescu.
Privindu-i pe toţi aceştia, din interiorul cercului, i-am dat dreptate lui André Gide care spunea undeva că “arta locuieşte în regiunile temperate”.
Am lăsat, nu întâmplător, la sfârşitul acestei voroave, rândurile care se cuvin a fi scrise cu litere apăsate pe porţile cerului Gărânei. Cuvinte despre admirabila amfitrioană a acestei întâlniri, artista Elisabeth Lili Ochsenfeld. Eminescu se întreba (şi eu am făcut la fel!) câţi oameni sunt într-un singur om? Iar răspunsul, pe care tot el l-a dat, suna cam aşa „tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii”. Privind-o pe cea care a reuşit cu o frenezie dăruită şi o bucurie hăruită să intersecteze destine, am avut revelaţia forţei care zace într-un singur om. Un om care interacţionează subtil cu ambientul său, culturalizând fundamental spaţiul locuit. Sculptându-l până la identificarea cu propriul ego. A fi artist înseamnă să-ţi arunci străluciri de stea dinlăuntrul artei tale spre celelalte arte. Doar Voltaire avea dreptate când le considera pe toate surori, nu? Şi, mai cu seamă, arta este cea prin care descoperi celorlalţi ceea ce crezi, indiferent prin ce cale alegi să te exprimi. Important însă este ca tu, prin arta ta, să vibrezi esenţialmente şi, prin asta, să-i faci şi pe ceilalţi să vibreze. Lili Ochsenfeld a izbutit! Prin harul său a izbutit să ne armonizeze unii cu alţii, să ne asorteze unii la alţii, într-un chip desăvârşit, unindu-ne în jurul artei ei.
Şi poate că toate acestea ar fi de-ajuns a fi spuse pentru a dimensiona, în câteva cuvinte, clipele petrecute la Gărâna. Dar cu siguranţă nu vor fi fost suficiente… La Gărâna poţi găsi cu prisosinţă crâmpeie de fericire în nopţile lui Septembrie. Şi atunci poţi număra stelele. Pe cele de sus şi pe cele de lângă tine. Octavian Paler scria că “putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori din ambele motive. Însă de cele mai multe ori uităm să ne numărăm şi pe noi… singura stea… singura planetă, singurul soare care contează”. Asta am descoperit şi eu la Gărâna. Aşa am aflat tainele de sus ale Gărânei. Locul unde cerul râde.

Cristina Chirvasie spune:

Gărâna. Locul unde cerul râde.

Se spune că fiecare loc din lumea asta naşte amintiri. Amintirile lor, amintirile noastre. Se zice despre fiecare loc de sus, din cer, că naşte taine. Asta ne face să tindem spre o verticalitate cu temelia în frumos, fără umbre, pentru a cuprinde tainele. Tainele spaţiului exterior pogorâte în spaţiul interior.
Gărâna anului 2011 mi-a dăruit un acel… ceva esenţial. Am învăţat să dobor bariera care nu mă lăsa să cuprind arhitectura spaţiului meu interior. Am învăţat asta privindu-i pe cei cu care m-am alăturat printr-o aproape mirobolantă întâlnire. Şi-am mai învăţat că fiecare dintre noi are propria sa filozofie a iubirii, făurită din ceea ce se cheamă respiraţia prin artă. Arta în orice formulă ar fi ea.
Am simţit, am vorbit, am râs, am plâns, am cântat, am scris, am lecturat. Şi, mai cu seamă, am respirat la Gărâna. Am cuprins cu inima forţa delicată şi fremătândă a poetei Nora Iuga. Am simţit pulsarea minţii uneia dintre cele mai încântătoare poete ale vremurilor noastre, Anca Mizumschi. Am pregustat din bucuria de a restitui istorii umane a Smarandei Vultur. Am suspinat din obolul mustit al lecturii Andei Pittiş. Am râs ca în copilărie, cu mâinile la gură şi ochii aţintiţi la poveştile grăite pruncilor din noi de Graţiana Lăzărescu. Am asistat cu sufletul ridicat în picioare la “Dezvelirea lemnelor” proiectată cu gingăşie de Virgil Untilă. M-am lăsat fermecată de filigranatele texte ale giuvaergiului-poet Valeriu Mircea Popa. M-am alăturat cu bucuria ucenicului de insolita proză a lui Viorel Marineasa. Mi-am lăsat duhul să tremure şi apoi să se încălzească la focul mic, dar pururelnic, al regizorului Răzvan Georgescu.
Privindu-i pe toţi aceştia, din interiorul cercului, i-am dat dreptate lui André Gide care spunea undeva că “arta locuieşte în regiunile temperate”.
Am lăsat, nu întâmplător, la sfârşitul acestei voroave, rândurile care se cuvin a fi scrise cu litere apăsate pe porţile cerului Gărânei. Cuvinte despre admirabila amfitrioană a acestei întâlniri, artista Elisabeth Lili Ochsenfeld. Eminescu se întreba (şi eu am făcut la fel!) câţi oameni sunt într-un singur om? Iar răspunsul, pe care tot el l-a dat, suna cam aşa „tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii”. Privind-o pe cea care a reuşit cu o frenezie dăruită şi o bucurie hăruită să intersecteze destine, am avut revelaţia forţei care zace într-un singur om. Un om care interacţionează subtil cu ambientul său, culturalizând fundamental spaţiul locuit. Sculptându-l până la identificarea cu propriul ego. A fi artist înseamnă să-ţi arunci străluciri de stea dinlăuntrul artei tale spre celelalte arte. Doar Voltaire avea dreptate când le considera pe toate surori, nu? Şi, mai cu seamă, arta este cea prin care descoperi celorlalţi ceea ce crezi, indiferent prin ce cale alegi să te exprimi. Important însă este ca tu, prin arta ta, să vibrezi esenţialmente şi, prin asta, să-i faci şi pe ceilalţi să vibreze. Lili Ochsenfeld a izbutit! Prin harul său a izbutit să ne armonizeze unii cu alţii, să ne asorteze unii la alţii, într-un chip desăvârşit, unindu-ne în jurul artei ei.
Şi poate că toate acestea ar fi de-ajuns a fi spuse pentru a dimensiona, în câteva cuvinte, clipele petrecute la Gărâna. Dar cu siguranţă nu vor fi fost suficiente… La Gărâna poţi găsi cu prisosinţă crâmpeie de fericire în nopţile lui Septembrie. Şi atunci poţi număra stelele. Pe cele de sus şi pe cele de lângă tine. Octavian Paler scria că “putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori din ambele motive. Însă de cele mai multe ori uităm să ne numărăm şi pe noi… singura stea… singura planetă, singurul soare care contează”. Asta am descoperit şi eu la Gărâna. Aşa am aflat tainele de sus ale Gărânei. Locul unde cerul râde.

Raluca Botez spune:

Dance, dance, otherwise we are lost

Foarte rar mi se intampla sa raman tintuita in scaun, la cinema, chiar si dupa ce s-a terminat genericul si s-au aprins luminile... Mergeti sa-l vedeti! E pacat sa ratati asa ceva!





Liliana Campeanu spune:

Vacanta la Bruges si Gent - iunie 2011












                                                                 Gent







Cristian Corduneanu spune:

GREPIT te așteaptă!

Filed under: Botoşani, Promo

Adauga blog

Fredo si Pidjin

blogroll

taguri bloguri si alte linkuri utile

vizualizeaza ca norisor / lista

  Aminteste-ti datele mele