Alb înseamnă Rău, Negru înseamnă Bine, de Laurentiu Budau


Motto:
"Ştii de ce te-am sunat, nu?... Ştii?"







Laurenţiu Budău

Alb înseamnă Rău, Negru înseamnă Bine








Dramatis personae:

Adam
Eszter












- 2016-







Prima strigare

Adam:
Ştii de ce te-am sunat, nu?
Eszter:
Habar n-am de ce m-ai sunat după atâţia ani, Adam. Habar nu. Tu ai?
Adam:
Şi eu care eram convins că deja ştii... Ştii?
Eszter:
A! Te-ai gândit, poate, să-ţi ceri scuze că m-ai determinat să semnez hârtiile alea mincinoase. Jegurile alea.
Adam:
Mama, nu începe iar. De ce să vorbim despre fleacuri?
Eszter:
Faptul că stau într-un azil, ţi se pare un fleac?...
Adam:
Pentru mine, poate, Eszter. De ce vrei să complici totul?
Eszter:
Eu?!
Adam:
Iar, iar o luăm de la capăt cu serialele? Da, tu, mamă, tu. Vine o vreme când trebuia să ai decenţa să ştii să te retragi. Ia-o ca pe un ajutor nesperat.
Eszter:
Ce?!... Ce?!... Te reneg, lipsitule de scrupule. Pe cei nevolnici îi lăsăm în urmă, nu?



Adam:
Acolo unde eşti e cel mai bine pentru tine. Ai primit destule avertismente până acum. Cartonaşul roşu îţi aparţine. Vine o vreme când trebuia să conştientizezi că nu trebuie să-ţi mai bagi nasul în treburile altora.
Eszter:
Nici măcar atât? (Face ca o râmă strivită.)
Adam:
Ai terminat de văruit marmura? Gata cu circul. Calmează-te sau închid telefonul.
Eszter:
Dar sunt foarte calmă, Adam, pentru pulsul meu neregulat. Sper că ai reuşit să dai divorţ de şulfa aia stearpă. De sugativa aia. De...
Adam:
Te-am suportat destul. O viaţă. Nu glumesc. Închid pentru eternitate!
Eszter:
Ah, ce te mai supără adevărul, fiule. Dar ce să mă mai mir, ai, ai cui să-i semeni.
Adam:
Pân-acum mi-ai tot repetat că sunt unic. Vrei să mă derutezi total? Chiar că închid.
Eszter:
Apropo, de ce m-ai sunat după atâta amar? Ca să îţi faci, ca de obicei, număru'? Ca să-mi închizi în falnicul nas?
Adam:
Ca să mă aflu în treabă. De aia. Nu ţi-e clar?
Eszter:
Eram sigură. Te avertizez: sunt în sala de mese şi am dat pe speaker. Toţi de pe aici sunt atenţi la următoarea ta mutare.
Adam (netulburat):
Ca să-mi consum viaţa, ca să-mi consum minutele. Toate.

Eszter:
Ce prostie. Parcă aveai abonament nelimitat. Nu?
Adam:
Te oftici?
Eszter:
Să mor dacă te mai înţeleg... Mama, fii sincer, iar ai nevoie de bani?
Adam (după o pauză lungă, nu neapărat psihologică):
Cunoşti vreun muritor în lumea asta eternă care să nu aibă?
Eszter:
Da, pe mine. De asta mă laşi tot timpul fără. Săptămâna trecută a trebuit să împrumut o hârtie igienică de la delicatul Pomcourt, care tocmai începuse să-mi facă curte... Cu toată ruşinea. Ce va crede despre mine, despre puritatea fiinţei mele, despre aura mea?
Adam:
Cred că am început să pierd semnalul. Din cauza ceţii. Ţi-am spus că sunt la volan? Nu mai văd nimic şi totuşi merg cu 120 de mile la oră... Mă bazez doar pe faptul că mi-ai spus tot timpul că sunt un tip vizionar, unul aproape norocos.
Eszter (se ambalează):
Sunt o vacă numai bună de muls, da, da, coarnele îmi mai lipsesc. Data viitoare când mai treci pe aici să nu-mi mai aduci tartă de vişine, adu-mi o claie de fân.
Adam:
Mda. Am băgat 160.... 175... te aud din ce în ce mai slab, aproape imperceptibil... Chiar că... Eşti sigură de şansele mele reale în viaţă?
Eszter:
Te aud din ce în ce mai bine, Adam, chiar mi se pare că te şi văd. Da, da, n-aş băga chiar toate degetele-n foc, dar eşti pe calea cea dreaptă, cea care urcă drept în sus. Bine că încă mai roşeşti, ca puberii, la propriile minciuni. Dacă ar mai fi trăit Banji...
Adam:
180... Acum chiar că nu te mai aud, din cauza macadamului... Cine, dracului, e Banji ăsta? Un moroi?
Eszter:
Coate-goale de taică-tu. Ai uitat?
Adam:
Parcă spuneai că sunt un copil din flori. Din cauza bujorilor în obraji, desigur.
Eszter:
Din fiori, nu din flori. Aşa confuzii regretabile făcea şi taică-tu, până i-am spus că eşti oarecum al lui... Parcă i-aş fi dat cu un târnacop de gropar în şale. Greu, greu şi-a mai revenit. Dar era deja, bine-mersi, la orizontală. Dar era deja, bine-mersi, transpirat în sicriu. Foarte împăcat cu noua lui destinaţie de vacanţă exotică. All inclusive. De asta l-am şi îngropat gol, pentru că era tot timpul în călduri.
Adam:
Mama...
Eszter:
N-o mai lungi, fecioraş. Spune-mi de cât ai nevoie. Scurt pe doi. De mult?... De mai mult ca data trecută?... De şi mai mult ca data trecută?!... Ştii, eşti convins că nu-s sac fără fund.
Adam (sadic):
250!!! Simt cum hârbul ăsta nou începe să se dezintegrezeee! Zbooor!!! Te iubesc, adevăratul meu tati, te iubesc Iuri Gagarin!!! (Sunete distorsionate.) Mama, când m-ai făcut, mi-ai spus că sunt un înger pe invers, că mi-ai dat aripi de catran cu garanţie nelimitată!... Crezi c-a venit momentul să le probez?
Eszter:
Puşchea!... De mult mai mult ca data trecută?! Gata cu suspansul, pune şi tu o dată frână dorinţelor tale nelegiute! Frână!!! Chiar că mă bagi în mormânt la fragezii anii mei... Chiar că vrei să mă vezi ca pe o halbă: pusă pe masă, rece şi cu spume la gură... Asta încerci să faci, escrocule sentimental, asta vrei cu tot dinadinsul, nu? Nu?
Adam:
Bien entendu! Uneori, îţi trebuie atât de puţin ca să fii pe deplin fericit. Un singur triplusalt, o salbă de Tsukahara şi apoi linişte binecuvântată... Mama, dar înainte de asta, vreau să-ţi dau o veste mare, una nemeritată. Da mare de tot. Una babană. Babană! (Ecou.) Babanăăă!!!

Eszter:
Mulţumesc, nu mai vreau, nu te mai strofoca. Am reînceput să mă reobişnuiesc cu mărimile mici... Sunt sătulă de loviturile tale repetate la gioale... Ce veste să-mi mai dai la anii mei? Că ţi-ai pierdut definitiv controlul? Reţine-te. Mi-ai mai dat-o de câteva ori... A! Iar ai dat faliment, desigur. Ptiu! Parcă nu te-aş cunoaşte.
Adam:
Şi asta. Dar nu ăsta e lucrul cel mai important.
Eszter:
Pentru mine care sunt finanţatorul tău unic, este.
Adam:
Ba nu este. Nu. E vorba de Isabel.
Eszter:
E clar că nu te pricepi nici cât negru sub unghie la afaceri, de altfel ca şi la femei. Ţi-a mâncat cel puţin 10 ani din viaţă lozul ăla necâştigător. Mie, 10.000. Dacă vrei să mai trăiesc, nu-mi mai aminti de năpasta aia boită. Face parte din alt regn. Din al nostru sigur nu. Nu.
Adam:
Dar "ea" mereu aminteşte de tine. Cu pioşenie.
Eszter:
Ha, ha! O reacţie profund normală pentru un lest care mă consideră defunctă. Acum trebuie să închid eu. Poţi să dai kilometrajul peste cap. Sorry! Rezolvă-ţi singur problemele. Poţi să faci borş cu viaţa ta, îţi aparţine. Asta e. Pa! Nu te aştepta să te mai opresc... Este ora sfântă la care trebuie să-mi fac tratamentul. Avem un maseur atât de tânăr şi de sfios, o adevărată comoară la casa unei văduve... Nu m-ar mira dacă mi-ar cere şi el să...
Adam:
Mama, trebuie să fii prima care află prima. Prima. De fapt a doua. Eu am fost primul sau cel puţin aşa cred. Dar asta nu înseamnă că nu te respect câtuşi de puţin.
Eszter:
Mulţumesc pentru confirmare. Inutil să mai dregi busuiocul. Am închis deja. Ştiu, ştiam că ocup un loc secund în inexistenţa ta. (Tentativă neconfirmată de plâns.)

Adam:
Nu te mai consuma. Mă auzi? Am oprit fix la buza prăpastiei. Da, da, admir nimicnicia mea, măreţia naturii şi intuiţia ta în ceea ce nu mă defineşte. Ştii că nu ocupi niciun loc vacant, de fapt niciunul. De asta eu şi Isabel ne-am luat o maşină sport, una cu care să vedem lumea asta, poate şi cealaltă. Una Honda. Fără portbagaj, fără extinctor, fără frâne, fără trusă de prim-ajutor. N-ai spus tu că "viaţa e un risc consumat"?
Eszter:
“Asumat” nu “consumat”. Mă faci să mă simt eternă, nu mă mai cita din uitări ca o fabrică de riduri. Tromboanele astea rablagite mă calcă pe nervi... Vând nori!
Adam:
Mama, nu te mai prosti, mă asculţi? Mă asculţi?... Auzi, tu ţi-ai mai schimbat bateriile la proteza auditivă?
Eszter:
Mare greşeală să te fi făcut la o vârstă atât de înaintată. Dar se poate, se poate remedia. (Sunetul unei arme reîncărcate, urmat de cel al ciocănitorii Woody, poate şi de un discurs al lui John Fitzgerald Kennedy despre Starea Naţiunii.)
Adam:
Mama... Victorie! Victorie! Ne-ai învins!!!... Isabel este însărcinată. Pe bune.
Eszter:
...
Adam:
Isabel... este... însărcinată. Alooo!... Vrei să chem pe cineva de la Pompe Funebre, vrei să chem un duhovnic răspopit?
Eszter:
...
Adam:
Mai eşti pe recepţie? Alo! Alooo!!! Însărcinată, borţoasă, burduhănoasă, burduhoasă, burtoasă, grea, împovărată, îngreunată, îngroşată... Iar ţi-au pus căluşul? Ce ai?! Ai amuţit?


Eszter:
Sfântă Parascovie, mai există, mai există speranţă!... După atâta timp. După atâta timp.... Time-out!... Lasă-mă să rămân amuţită în faţa unui miracol ivit din senin.
Adam:
Se mai întâmplă şi minuni. Chiar a şi născut, de când stăm de vorbă la telefon.
Eszter:
?!...?!... ?!... Când a avut timp?!
Adam:
Între ultimele noastre două tăceri.
Eszter:
S-a strecurat admirabil pentru o intrusă. Felicitări. Treci, după două, să-ţi semnez cecul. Fii liniştit, nu e pentru voi. Pentru copil. Nu vă seamănă. E inocent. Are dreptul şi el la o şansă.
Adam:
...Păi, la două, nu trebuia cumva să-ţi începi tratamentul?
Eszter:
Tu şi grija... Cine mai are nevoie de frecţii la creier dup-aşa veste? Eu una sigur nu. Uite, asta e cea mai mare realizare a ta. Sigur. Toţi cei din cantină te aplaudă cu cârjele pe podea, unii chiar se dau vârtos cu capul de peretele de la răsărit. Da, da, au organizat o întreagă harababură. Vrei să-i auzi? Vrei?
Adam:
...La două deci?! Sigur nu te răzgândeşti?
Eszter:
Eu? Se vede că nu mă cunoşti.
Adam:
Tocmai de aia. Te-ai ferit tot timpul.
Eszter:
Pune-ţi centura şi las-o mai moale! Bagă-ntra-ntâia! În marşarier! Mă auzi? Adam!... Adam!!! În marşarier!!!




A doua strigare

Adam:
Surprise! Două fără un sfert! La ţanc! Ce zici de bebel? E frumuşel foc, nu?
Eszter:
Parcă e scos din cutie cu fundă, de la o fabrică de păpuşi. Chiar că e frumos. Nu seamănă nici cât negru sub unghie cu tine. Crede-mă.
Adam:
Mulţumesc. Aşa mă gândeam şi eu. De asta când eram mic, toate tapetele din camera mea erau pline de broscoi lipsiţi de perspectiva sărutului salvator.
Eszter:
Dar nici cu Isabel nu prea-prea... Unde e preafericita?
Adam:
A rămas afară, la o ţigară. De când a născut, fumează doar chestii armeneşti. E de înţeles dup-atâta abstinenţă.
Eszter:
Ştiam eu că e dornică să mă vadă cât mai târziu, dar o iert, o iert. Ai grijă să nu se rătăcească la notele de subsol. Sunt atâtea labirinturi cu gratii şi cătuşe de catifea pe aici.
Adam:
Nicio grijă, mama. Lângă scrumieră mai era unu' cu halat galben de pe la voi. Unu' ochios, unu' cu ecuson. O s-o îndrume. El i-a dat foc.
Eszter:
Tânărul maseur Brutus. Da, da. O s-o îndrume cu profesionalism... Sperăm, în direcţia corectă. Aşa face cu toate vizitatoarele sub 35 de ani, cu toate că nu este deloc un fumător înrăit. Uneori, chiar mă întreb dacă toate femeile astea împopoţonate vin aici pentru rudele lor abandonate sau doar pentru el. Eu una nu am niciun fel de dubiu în ceea ce le priveşte.
Adam:
Ha! E tare frumos, nu?

Eszter:
Micuţul? Desigur. Ai mai pomenit vreodată un creol urât?
Adam:
Creol?! Nu prea mi se pare.
Eszter:
Tţ! Să-i puneţi numele de Kamceatka. În amintirea lui Banji. Dacă n-a avut parte de copii, măcar de nepoţi să aibă.
Adam:
Dar e băiat!
Eszter:
N-are a face, dacă nu crezi în inegalitatea sexelor.
Adam:
Dar ne gândeam că... chiar am... Mamaaa!
Eszter:
Nu e nimic de neînţeles. N-are a face numele lui cu gânditul vostru sau cu absenţa acestuia. Cecul e deja pregătit... Mai ai cumva nevoie de el?
Adam:
Joci dur!... Chiar că n-are a face, mama. În dragoste, sexul nu contează. Tu ai întotdeauna, tu ai perfectă dreptate; de asta ai câştigat toate procesele alea nenorocite în care te-ai implicat... Cu banii ăştia o să organizăm o petrecere de toată frumuseţea, plină de clovni rataţi. Chiar două, trei. Îl chemăm şi pe Marele Gatsby ca naş.
Eszter:
Tţ! Să nu exageraţi cu figuraţia. Viaţa nu e un bal mascat. Viaţa e o anticameră. Oricum, distraţi-vă acum cât îmi mai dă mâna.
Adam:
Mama! Eşti atât de pesimistă în ceea ce priveşte membrele tale atrofiate. Mai avem încă, încă atâta nevoie de tine. În curând o să trebuiască să ne schimbăm maşina. Ne gândeam şi la o piscină olimpică, poate şi un montagne-russe.

Eszter:
Uşurel, Matusalem şi Rotschild nu mi-au fost tocmai fraţi... De mine nu cred că mai aveţi prea multă nevoie, de banii mei, da. Fii sincer!
Adam:
Ce-ţi mai place să mă răneşti vârtos. Felicitări! Uitasem că ai fost campioană absolută la tir.
Eszter:
Aşa procedez eu când sunt strânsă drăgăstos cu uşa, aşa procedez eu când dau pe afară de fericire, când strâng minunea asta nouă la piept. (Urlete infantile.) Creolul ăsta absolut adorabil. Da, da, e bine că s-a născut cu dinţi. Ar fi bine să-l învăţaţi portugheza. O limbă în plus nu strică nimănui.
Adam:
Mandarina, nu? Pupă-l repede pe frunte, Eszter, ca să nu se deoache. Pupă-l repede pe frunte, Eszter, până nu se învineţeşte de plâns. Nu vrem să te obosim inutil şi să prinzi Radio Cuba. Am plecat până nu se dă ora exactă. Kamceatka, spune-i “pa” lu’ buni, spune-i “paaa”! „Bye-Bye, WiFi”!
Eszter:
Aşa de repede?! Nici măcar nu s-a uscat cerneala pe cec.
Adam:
Bine, mama, dar ai semnat atât de greu. Este două şi un sfert, şi la trei e meciul. John Cena vs. Sheamus. Da, WWE!... Mă mir cum de-ai reuşit să închei acolada pentru cineva paralizat la creier de curând.
Eszter:
Şi eu mă mir, dar nu pentru Cena, care oricum o să câştige detaşat, ci pentru mine care nu pot să mă detaşez nicidecum... S-o lăsăm foarte aşa. Cheam-o şi pe Isabel, să-i spun câteva cuvinte matriarhale de duh. Să-i dau câteva sfaturi din alt secol, despre anexarea Kamceatcăi. Din cel al vitezei.
Adam:
De ce s-o mai deranjăm. (Se uită pe geam.) Uite ce fericită e. Nu prea pare în apele ei, cu toate că-l ţine strâns de cordonul halatului pe Brutus. Din unghiul acesta, ai crede că-l cam îmbrăţişează. Desigur, e doar o iluzie optică. Săraca, e atât de slăbită. Probabil, se străduieşte din răsputeri să nu cadă pradă depresiei.

Eszter (priveşte şi ea pe geam):
Mda. Are creierii zdruncinaţi, dar hormonii se pare că sunt la locul lor. Da, da, când sexul e convingător, dragostea nu mai contează deloc... Totul este foarte explicabil. Desigur, travaliul.
Adam:
Desigur, travaliul. Mai mult ca sigur. E bine că socializează cu toţi necunoscuţii care nu prezintă niciun fel de încredere la prima vedere.
Eszter:
Pentru ea, da. Pentru tine n-aş fi atât de sigură. Nu e bine să apeleze prea des la cadrele medicale debutante care ar fi putut să se lanseze într-o carieră de fotomodel. Ar putea deveni dependenta unei forme cronice de amatorism. Te rişti?
Adam:
Ce crezi?
Eszter:
Alb înseamnă rău, negru înseamnă bine... Viaţa nu e compusă din alegerile noastre, ci din acele ale celorlalţi. Ai înţeles care-i schepsisul, dragul meu Adam?
Adam:
Parcă mai e ceva de înţeles?
Eszter:
Ce înţelept te-ai făcut de când m-ai albit!
Adam:
De nevoie.
Eszter:
Ştiam.
Adam:
Tu să nu ştii?











A treia strigare

Adam:
După o peninsulă urmează o insulă. Clar.
Eszter:
Turnătorule!
Adam:
?!
Eszter (în surdină):
Cum de-ai avut curajul, tu, sânge din sângele meu, să mă dai în halul ăsta de gol, să mă pui de faţă cu ea?
Adam:
...
Eszter (în surdină):
Cum de-ai avut curajul să mă dai în gât, după tot ce-am făcut pentru tine, după tot ce n-am făcut pentru ea, după tot ce-am facut pentru fundurile voastre stătute.
Adam:
Nu pentru mine şi ea, ci pentru copil, mama, ai uitat? Pentru copil. Pentru kinder... Pentru kinder! Pentru kinder! (Urlă.) Pentru kinder cu surprize! (Urlă şi mai tare.) Ce dosuri stătute? Suntem uzaţi, uzaţi, numai buni de casare, înţelegi? Opt paturi de fier am rupt până ţi-am îndeplinit visul. Da, da, după o peninsulă urmează o insulă, poate şi un arhipelag.
Eszter (în surdină):
Un fiord, nu? Nu mă tot întrerupe, chiar dacă ai dreptate! Turnătorule!... Cum de-ai avut curajul să mă torni că am făcut-o "scroafă stearpă"? Cum de-ai avut curajul să-i spui că am făcut-o "ţest"?
Adam:
Lest, mama, lest!... Ce, ai fi vrut să-şi scoată icoanele cu Marilyn Monroe călare pe elefanţi din rame şi să pună în loc fotografiile tale şterse cu ştrampi ciuruiţi? Să fim bine înţeleşi. Aici nu e vorba deloc de curaj.
Eszter:
Dar de ce, dacă nu sunt indiscretă?!
Adam:
Aici e vorba de o prezenţă a laşităţii, aici e vorba de disperare existenţială, de o îndatorie patriotică plătită cu cash. De demnitate. De una cruntă. De una care nu lasă loc interpretărilor metafizice ori aiurea. Nu mai vreau să repet greşelile lui Oedip.
Eszter:
Pisici! Ce e cu lipsa asta totală de respect, Adam?... Arăt eu ca o disperată, arăt eu ca una cu ştreangul de gât?!
Adam:
Mai rău. Vezi, vezi că eşti individualistă? Vezi că nu te gândeşti decât la măreaţa persoană a ta? Vezi că nu te gândeşti deloc la noi, la “familia ta”?
Eszter:
Ce e cu atitudinea asta, copil? Familia pe care mi-ai ales-o nu e “familia mea”. Clar? Azilul nu e “familia mea”, ai priceput?... (Coborând cu două octave.) Ce nu-ţi mai ajunge, ce ai de te tot crizezi ca o caţă mahmură? Iar ţi s-au terminat gologanii?
Adam (ocolind cu abilitate):
Nu, mama, să nu ne amăgim, la tine e ceva mai grav, mult mai grav. Vrei să ţi-o spun pe bune? Vrei să ţi-o spun pe şleau?
Eszter:
Nu, nu cred că-ţi permiţi luxul. Bineînţeles că nu, că doar nu ne-am încheiat împreună la şireturi, bineînţeles că nu. Nu!!!... Democraţia, mai ales în familiile monoparentale, e un mit, Adam, un simplu mit. Credeam că te-ai lămurit deja.
Adam:
Eşti odioasă, de altfel ca toţi bancherii care mă vânează constant. Închid. Pe bune.
Eszter:
"Hasta la vista, baby!” S-a spart puşculiţa! Ha-ha-ha-ha-ha! Şi eu închid. Ochii. Definitiv.
Adam:
Cum vrei. Mă duc să iau aer curat, mă duc să mă plimb cu şalupa mea găurită, într-un loc inofensiv, în Triunghiul Bermudelor, că tot am fost bun, când eram mic, la geometrie aplicată. Mai ai ceva să-mi reproşezi în legătură cu trecutul, în legătură cu prezentul, în legătură cu viitorul meu neguros?
Eszter:
Bineînţeles. Dar lasă-mă, mai întâi, să beau un pahar cu şampanie, să marchez inexistentul dăinuitor.
Adam:
Lasă. Nu te mai obosi să-l ridici. Am să beau eu destulă apă sărată pentru tine. Mai ales când am să ajung drept în mijlocul Pacificului. Împreună cu Kamceatka, împreună cu Sahalin, bineînţeles. Da, da. O să primeşti două veşti despre noi: una bună şi una rea... Pe care vrei s-o auzi prima?
Eszter:
Adam, nu fă prostii!
Adam:
Parcă îmi dai de ales. Un prost nu poate face lucruri deştepte, chiar dacă i se par.
Eszter:
Adam, te conjur, nu fă prostii, nu folosi drujba împotriva arborelui tău genealogic!
Adam:
Mama! Am şi eu o responsabilitate abandonată. Înţelege şi tu că nu pot să mă descurc cu doi plozi atât de mici, numai cu fliturile, numai cu încurajările tale de la distanţă. E aşa greu de înţeles?
Eszter:
Doi? Ai băut ceva? Care doi? Ce doi?! Ieri era doar unul. Creolul. Kam...
Adam:
Ne mişcăm atât de repede încât ni se pare că stăm pe loc. Asta cu “unul” a fost valabilă ieri. Astăzi sunt deja doi. Nu mai scânci! Doar te-am avertizat că după o peninsulă urmează o insulă... Noul tău nepot e o fată şi, ca să fim în total acord cu toanele tale, am botezat-o Sahalin. Ghici cu ce rimează?
Eszter:
Sahalin?! Doi?! (Îi tremură vocea.) Parcă spuneai că Isabel şi-a legat izvoarele facerii cu lacăte de platină. Nu de asta mi-ai cerut bani ultima dată? Nu?
Adam:
Parcă mai ştiu pentru ce. N-am stat s-o urmăresc ce face cu economiile tale. Ştiu doar că am atâta încredere în ea. Ştiu doar că în ziua aceea s-a întors acasă cu două blănuri identice de şinşila. Bănuiesc că nu de la gunoi.
Eszter:
Două?! Ce naiba face ea cu două blănuri de acelaşi fel? Chiar că e puţin... (Se abţine în ultimul moment.)
Adam:
Răspuns: una pentru duminici şi cealaltă pentru zilele de lucru. Doar n-ai vrea să poarte tot timpul aceeaşi blană?
Eszter:
Tu cum de porţi tot timpul aceeaşi barbă?... Urcă-te rapid, da’ rapid-rapid în şalupă. Dispariţia ta fizică e unica soluţie a tuturor problemelor pe care mi le-ai creat. Nu mai e nimic de făcut. Nu mai e nimic de-ndreptat.
Adam:
Deja sunt la cârmă. Vezi ce fiu ascultător sunt? Deja am fixat direcţia spre larg.
Eszter:
Porneşte motorul!
Adam:
E deja pornit. Alte indicaţii preţioase mai ai?
Eszter:
Da, da, ambalează-l la maximum!... În ce hal te-a prostit scroa... fiinţa aia nefericită. În ce hal.... Ai ajuns un robot care ascultă de toţi.
Adam:
Asta ai vrut, asta ai avut. E la modă să faci ce spun alţii, nu? Kamceatka, spune-i adio bunicuţei tale parcimonioase! Sahalin, întinde mânuţele rugător spre adânc! Hai, coconaşilor, cântaţi cu tăicuţu’, din tot sufletul vostru de viitori îngeraşi! Două, trei, şiii! “Pe o mare înspumată/ Un vapor navigaaa...”
Eszter:
Mă ia cu frisoane, mă ia cu friguri crem! Nu! Nu!
Adam:
Da! Da! Respectul faţă de trecut înainte de toate! Copilaşi, v-ati spus cum se cuvine rugăciunea? Da? Nu trebuie să fim o povară pentru absolut nimeni, nu? (Cântă brutal.) “Căpitanul Roberto/ Şî cu-ai săi marinaaari.../ S-au închis în cabinăăă/ Şî zghiară ca nişti măgari....”
Eszter:
Mi se face pielea de meduză! Nu! Chiar că nu! Senzaţiile tari sunt prea mult pentru vârsta mea.
Adam (plusează inteligent):
Nu înţeleg ce ai împotriva muzicii underground. “Vai, vai, vai ci durere../ Ioti-te, bre, vaporu' cum chere/ Şi marinarii cum moari/ Moari şi dă din chişioariii...”
Eszter:
Nu! Chiar că nu! E absurd ca un film prost! E total absurd! E suprarealist! Charlie Chaplin, te iubesc pentru vocea ta!
Adam:
“Opreşte Nae vaporu'!/ Opreşte, cî mă scufund!...”
Eszter (luată cu totul de val):
... ... ...
Adam:
“Un val ni-atinji chişioru'/ Şî-ni traji galoşu' la fund!/ Şî-ni traji galoşu' la fund!”
Eszter:
... ... ...
Adam:
Mami, faci ceva concret în următoarele două minute sau e timpul să întrerupem emisiunea pentru ştiri de ultimă oră?
Eszter:
Da. Pe mine. (Sec.) De cât ai nevoie?


Adam:
Crezi că am venit cu răspunsurile în buzunar? De ce mă jigneşti? Trebuie să convoc consiliul diminuat, trebuie să mă consult cu cele două progenituri lipsite de grai. Oricum, e o nimica toată pentru tine. Un mizilic.
Eszter:
Mi-ai reconfirmat toate temerile. Scuză-mă, reformulez: de cât aveţi nevoie?
Adam:
N-am făcut un calcul, dar de mult, nu firfirici pentru pop-corn ca data trecută.
Eszter:
Curaj, curaj!... Cât de mult?!
Adam:
Oricum, de mult mai mult ca data trecută. Nu-i aşa, Kamceatka? Nu-i aşa, Sahalin?
Eszter:
...Şi tu crezi că data trecută a fost puţin?
Adam:
De când te interesează ce e în capul meu pătrăţos?! De când?











A patra strigare

Adam:
Bonjour Tristesse!
Eszter:
Ha?!
Adam:
Niciun “ha”. Bucură-te!
Eszter:
Când?
Adam:
Acum.
Eszter:
Stai să-mi pornesc cronometrul. Hlizirea nu are de-a face cu bucuria.
Adam:
Bucură-te!!!
Eszter:
E un ordin?
Adam:
Nu, mami, nu. De ce te iriţi? Doar o sugestie. O simplă sugestie.
Eszter:
Astăzi am împrumutat al doilea sul de la Pomcourt. Nu mă mai venerează ca la primul sul.
Adam:
N-are a face. Important e că te venerez eu. Foarte pragmatic. În propriul meu stil.
Eszter:
Coboară-mă de pe piedestal. Vreau să mă picur.
Adam:
Mă rog, de atâta sunt capabil.
Eszter:
...Acum, încotro vrei să te mai îndrepţi? La care pol?
Adam:
Se caută voluntari pentru Marte. Tichetul este numai dus... Tatăl meu nu este Banji, tatăl meu este Marie Antoinette!
Eszter:
...Te-au acceptat?!
Adam:
Închipuie-ţi. Douăzeci pe toată linia. Nu treiurile tale de cacao.
Eszter:
Trebuia să bănuiesc că te transferi la un alt club de prestigiu. Da, da. Cred că trebuie să te şterg din catalog. Când începi antrenamentele mai exact?

Adam:
Am undă verde. Pregătirea a luat deja sfârşit.
Eszter:
Deja?
Adam:
Deja. Nu mă mai poţi opri. Ţi-au luat-o alţii înainte.
Eszter:
La vârsta mea alerg mai greu, chiar gâfâi. Nu am fost pregătită pentru o dragoste condiţionată de nişte valori nepământeşti.
Adam:
Nici eu. Năbădăile sunt atuul meu.

Eszter:
Certificat de bună purtare ai?
Adam:
De ce? Ştiu să plastografiez excelent.
Eszter:
Ce speri să găseşti acolo în ceruri?
Adam:
V-I-A-Ţ-Ă.
Eszter:
Eu zic să nu dai cucuveaua din mână.
Adam:
Parcă e după mine.
Eszter:
După tine nu e nimic, după tine e potopul... Isabel ce zice? Mai măcăie ceva?
Adam:
Isabel? De când te interesează soarta ei?
Eszter:
Mă interesează. De când cu creolul acela. De când cu indianul acela. Gândeşte-te şi tu, o să trebuiască să meargă neînsoţiţi până la McDonald’s, printr-o mare de xenofobi. Câtă ruşine. Păcat că nu se poate cântări.
Adam:
Atât am putut, atât am făcut. Crede şi tu.
Eszter:
Săraca.
Adam:
În sfârşit, recunoşti. Totuşi, trebuie să te bucuri, neapărat.

Eszter:
De sinuciderea asta controlată a ta?
Adam:
Isabel este iar însărcinată. Asta e. Are tripleţi. Îi vom boteza cu nume de continente necunoscute. (Se aude căderea unui pahar greu care refuză să se spargă.)
Eszter:
Iar?! Presimţeam eu ceva. E o fire foarte stăpânită. Nu ca mine. Care am ştiut să mă opresc de la primul eşec.
Adam:
Mie-mi zici. Bănuiesc că nu e vorba de bărbaţi însuraţi.
Eszter:
Ce fază! De-abia au trecut două ceasuri de la ultima naştere. Cum de-a reuşit?
Adam:
Nu-mi dau seama nici eu. Ar trebui să-l întrebăm pe Brutalus al vostru... Păcat, mare păcat că nepoţii tăi n-o să mai aibă niciodată un tată care să le fie în preajmă, când o fi să se nimerească în primul pom altoit.
Eszter:
Da, da, e un fenomen foarte frecvent. (Revenind la oile negre.) Trebuie să ne resemnăm în faţa pierderii unui inconştient de proporţii. Da, da, mare păcat.
Adam:
Mai ai ceva de spus?
Eszter:
Da. M-ai nenorocit.
Adam:
Mă refeream la ceva nou.
Eszter:
Drum bun spre stele!

Adam:
Doar atât?!
Eszter:
Patru cuvinte înseamnă puţin?
Adam:
...
Eszter:
Totuşi, privind retrospectiv, realizez că nu m-ai întrebat niciodată cum mă simt.
Adam:
Mare brânză. Recuperăm.
Eszter:
Acum, că nu m-ai întrebat, mult mai bine. Ca o muscă strivită pe parbrizul Hondei tale... De cât ai nevoie?
Adam:
Crezi că sentimentele mele se reduc doar la dolari?
Eszter:
Sunt convinsă. Spui şi tu acolo o sumă, ceva?
Adam:
Mă jigneşti.
Eszter:
Lăsaţi.
Adam:
Numărătoarea inversă e în toi.
Eszter:
Pentru cine?
Adam:
Pentru cei aleşi.
Eszter:
Ai nevoie de... multe zerouri?
Adam:
O familie numeroasă nu se întreţine uşor. Mai ales când niciunul dintre cei implicaţi nu vrea să tragă la jug.
Eszter:
De data asta, am să-ţi dau tot ce nu mai am. Eşti mulţumit?
Adam:
Da, mami, cu condiţia să mai pui ceva în plus... La două, e bine?
Eszter:
La două? Nu te mai grăbeşti? Ai putea să-ţi pierzi locul de la ruletă dobândit atât de greu.
Adam:
Nu sunt atât de sigur că îmi mai place Marte, mai ales că am întâlnit atâta afecţiune maternă pe bunul nostru Pământ.
Eszter:
Deci la două?
Adam:
Crezi că am chef să glumesc?







A cincea strigare

Eszter:
“Când vei veni la două, va fi deja prea târziu. Vine o vreme când trebuie să am decenţa să mă retrag definitiv, să depăşesc finişul. N-ai spus-o chiar tu? Nu mai pot s-o întind la nesfârşit ca râma, nu mai pot să trăiesc până te maturizezi câtuşi de puţin. Deja, datoria mea către domnul Pomcourt a ajuns la un bax. Închipuie-ţi! Un ditamai bax la vremurile astea de... Nici nu îmi mai răspunde la uşă, cât despre un salut civilizat nici nu mai poate fi vorba. Când ne intersectăm, se uită la mine ca printr-o sticlă de sifon ciobită. Da, da, se poartă impecabil pentru un respectabil proprietar al unei prospere fabrici de hârtie igienică, nu i se poate reproşa nimic...
Când vei ajunge la două, va fi deja mult prea târziu, chiar dacă ţi-ai potrivit ceasul Omega din timp... Poate, cu ocazia asta, te vei învăţa să nu mai faci copii pe seama altora, să nu mai torni plozi pe spatele meu gârbovit. Linişteşte-te, îmi plac, ador nepoţii, dar în calitate de bunică a lor, nu de mamă şi tată la un loc...
Da, da, poţi să chiui, nu va mai trebui să te cheltuieşti deloc pentru flori. Mi-am vândut corpul ştiinţei (sau mă rog cât a mai rămas din el) ca să-mi plătesc datoriile faţă de Pomcourt. La data când vei citi aceste rânduri, livrarea a fost deja efectuată. Un adevărat gheşeft pentru ţările lumii a III-a care vor să studieze, în amănunt, anatomia bogăţiei. Ce păcat că nu vor înţelege prea mare lucru..
Ştii cât de mult mi-a plăcut să călătoresc împreună cu tine pe toate coclaurile, pe la toate hotelurile de o stea... Ha, ha! Ce excentric să traversez oceanul într-un container fără ferestre, fără aerisire... De data asta sunt incognito, într-o cutie de zinc, aidoma unei marionete stricate... Incognito... Conform contractului încheiat, voi deveni obiect de studiu undeva în Bangladesh sau în Nepal. Ha, ha! Ce am fost şi ce-am ajuns. Oricum, nu mai contează prea mult, de vreme ce sufletul nu se poate nici într-un fel diseca...
De azi înainte, eşti pe cont propriu, pe liber. Biblicul Adam a avut numai tată şi ai văzut ce i-a mers... Da, da, alb înseamnă rău, negru înseamnă bine... Ai înţeles?
Mami

P.S.
Am tot încercat să-mi amintesc “Pe o mare-nspumată”, dar n-am reuşit să ajung deloc la refrenul acela balcanic... Cum suna, îţi mai aduci aminte, Adam?




A şasea strigare

Adam (în gol):
Mama! E două fix!... Două şi mă grăbesc! Cena, eroul meu declarat, se luptă din nou pentru titlu, poate reuşesc să-i strâng mâna, poate prind un autograf... Mama! Isabel este iar însărcinată! Da, da, nu mai contează cu cine. Facem ditamai divizia de wrestling, mai ceva ca SmackDown! Una cu tot cu rezerve!... Mamaaa!... Pe unde te-ai mai ascuns?!... Te văd, mama, te văd!... Nu te mai prosti!... (Fals.) Cum te mai simţi?... Surprizăăă!... Kindeeer!

CORTINA





















  Aminteste-ti datele mele