Arctic metanoia, de Laurentiu Budau


Motto:
“Dar dacă ai scuipat, fie şi din greşeală, în inima ca un pahar de cleştar a unui copil...”




L a u r e n ţ i u B u d ă u

ARCTIC METANOIA




Personajele:

Pikachu – elev, 11 ani
Schizo – elev, 16 ani
Yoyo – studentă, 19 ani
Mamaia Ruxandra – bunica lor, 77 ani
FEPA '74 Bârlad – reprezentantul unei „echipe”
O voce de fată





-2016-





FLASH I
(Pikachu, Schizo, Yoyo, Mamaia Ruxandra)
Apartamentul 13. Un televizor vechi care pâlpâie. Chicoteli. Şoapte.

PIKACHU: Auuu!... De ce dai?!... Crezi că nu ştiu că tu eşti, Schizo? Crezi că nu ştiu cine eşti? Crezi că nu te-am recunoscut încă de la început?
SCHIZO: Da’ de unde, fraiere. E drăgălaşa de soru-ta, Yoyo. Creaţa. Ea e cea care-ţi tot cară dupace la nesfârşit. Dacă-ţi dădeam eu una, ai fi crezut că eşti călcat de tancurile lui Kim Jong-un.
PIKACHU: Auuu!... Aşa să se facă mincinosu’, moşule? Aşa?
YOYO: O fi el cel mai mic, dar nu ocupă şi locul prostului. Gata!... Ţi-am tot zis că nu poţi să-l prosteşti pe micuţul Pikachu, ţi-am zis? Ce ţi-am zis?
SCHIZO: Dă drumul la sonor, sorela, măcar la doi. Cum, dracului, să urmărim The BRIT Awards fără sonor?! Asta e curată idioţenie. Dacă îi povestesc balaurimii din bloc, o să râdă cu pantalonii pe vine de faza asta.
YOYO: Mă doare undeva de toţi onaniştii ăia ai tăi care se zgâiesc pe sub fusta mea când urc scările... Nu pune zgaiba pe telecomandă, Schizo! Te sparg! Vrei să nu mai primim niciun bănuţ de buzunar timp de o lună?
PIKACHU: Ţi-e frică de mamaia Ruxandra? La ora asta, pun pariu că sforăie ca o batoză. (Se duce tiptil până la uşă şi ascultă atent.) A adormit odată cu raţele. Precis. Nu se mai aude nimic din bucătărie. Poţi să dai sonoru’ la 70? Te rog, Yoyo, te rog!
YOYO: La 150 nu vreţi?
SCHIZO: La unu? Doar la unu?! Facultatea aia de stat la care mergi nu te ajută deloc. Mai întreabă şi pe alţii. Sorry! Chiar că te prosteşti definitiv.
YOYO (ironic): Ha-ha-ha! Muzica bună se ascultă cu sonoru’ la minimum, aşa ne-a spus Băgeanu, profu’ de Istoria Artei; şi credeţi-mă, e un tip tare deştept, unu’ uns cu toate alifiile de pe lumea asta. Da, da, n-a fost prins niciodată luând de la amărâţii de studenţi ori să tragă de fete. Nu prea poţi să-l dai cu una cu două la întors. De cinci ori a refuzat să fie numit rectorul Academiei. Alţii, pentru postul ăsta, ar fi fost în stare să-şi amputeze ambele picioare, unii chiar şi organul de reproducere. Gurile rele spun că o să fie numit cât de curând secretar de stat ori, mai ştiu eu, Ministrul Culturii. Oricum, e un tip mişto.

Moment de linişte în care din tv se aude doar un ropot de aplauze în fundal.

PIKACHU (izbucnind): Cacealma!!! Ce v-am zis? Păi, muta asta merita "BRITs Global Success"?! Să fim serioşi!
SCHIZO: Mie, puţurel, mi-a plăcut, deşi nu pot spune că sunt în limbă după scălămbăielile ei. Dac-ar fi fost după mine, aş fi dat pentru Blackstar-ul lui David Bowie.
PIKACHU: Expiratul ăla plin de operaţii estetice?!
YOYO: Despre ce vorbim noi aici? Ce-şti nebun? N-ai auzit c-a spus Annie Lennox despre el că e "un vizionar esenţial" ce "va rămâne iubit şi venerat atât timp cât se va învârti pământul"...
PIKACHU: Iartă-mă, soro. De un’ era să ştiu că a cam dat colţu?
YOYO: Trei săptămâni au vuit internetu’ şi televiziunile. Pe unde erai? Pe oliţă?... Ce? Chiar că s-au ţicnit. Ce?!... Tot “Coldplay”?! “Fetiţele” astea, cea mai bună trupă?! Nu! Nuuu!!!... Nu se poate! Prosteală pe faţă!
PIKACHU: Vomiiit! Ăia de la Carla’s sunt de un milion de ori mai buni. Ce de un milion, de un miliard!
SCHIZO: De gustibus, fratelo, de gustibus!
PIKACHU: Fără supărare! “Foals” le-a dat ceaţă la toţi? Le-a dat. E cea mai tare din parcare!
SCHIZO: Lesbiile alea pline de floricele?!
YOYO: Ce „lesbii”? De unde-ai învăţat să vorbeşti aşa? Dacă te-aude mama, i se face rău.
SCHIZO: Ha, ha! De unde să m-audă? Din Malmö?!
YOYO: Din Malmö, de unde vrei să te audă. Ai grijă ce vorbeşti, ce porcării scoţi pe cale bucală. O mamă adevărată e în stare să-şi simtă copilul, chiar şi de la capătul lumii.
PIKACHU: Tu de unde ştii, că doar tu nu eşti mamă?
SCHIZO: Ha, ha! O mamă adevărată, da. Tu, ba.
YOYO: Hopa! Ce-ai vrut să spui cu asta? Ştii ceva mai mult decât ceilalţi?
SCHIZO: Nimic mai mult decât am vrut să spun. Ce, parcă voi nu ştiţi? Ce, parcă voi nu v-aţi dat, după semnalele primite, nu vă daţi seama de ceva timp, da’ o faceţi pe mironosiţele.
YOYO şi PIKACHU: Noi?!

Bătaie generală cu perne. În surdină.

YOYO (gâfâind): Să nu-ti mai dai cu presupusu’, că te ating la pateu... Dacă te mai aud o dată, te bat până faci pe tine, îţi rup fâşu’, m-auzi? M-auzi?
PIKACHU (gâfâind): Boss, stai, boss, a băgat-o şi el pe neve, a zis-o şi el la caterincă. (către Schizo) Bă’, nene, n-ai dreptate, îţi spun eu pe româneşte cum stă treaba... Dă-o-n aia de treabă, Schizo, las-o jos, moşule, cum îţi spun eu! Acum!
SCHIZO (bate în retragere): Nu stiu nici eu ce te-ai aprins aşa, ursuleţ. M-a luat gura pe dinainte. M-a luat nesimţita. M-au mai enervat şi ăştia de la teve cu şmenurile lor. Genunchii îmi ating pământul. Îmi curg lacrimile în adidaşi. Râuri. Pârâuri. Oceane. Sunt un adevărat Fuego al udului.

Uşa sufrageriei este deschisă brusc.

MAMAIA RUXANDRA: Hopa!... Ce-am vorbit noi, ghiaurilor, ce-am vorbit? N-am stabilit că la zece e stingerea? (Tăcere vinovată.) Până la ce oră v-am spus să vă uitaţi la televizor? Plătiţi voi cumva curentu’ şi eu nu ştiu? Ce-am vorbit noi, Ioana? Nu cumva ai mâine examen? Ce-am vorbit?
YOYO: Mamaie...
MAMAIA RUXANDRA: Nicio „mamaie”! Erai ultima fiinţă în care mai aveam încredere. De fapt, penultima, căci eu sunt ultima. Iar te-ai boit? Du-te şi şterge-ţi negreaţa aia de la ochi până nu-mi arunc o mână în părul tău... Ce-am vorbit noi, Veniamine, ce-am vorbit?
SCHIZO: Când?
MAMAIA RUXANDRA: Auzi, copile, tu să nu-ţi baţi joc de mine, că te plesnesc cât de mare eşti. Bagă-te-n pat că mâine, ce mâine că mâine-i deja azi, trebuie să te trezeşti devreme. La patru jumate.
PIKACHU: De ce? Are ore abia după amiaza.
MAMAIA RUXANDRA: De aia. Pe tine, Radule, te-a întrebat cine ceva?
PIKACHU: Nu, mamaie Ruxandra, pe mine nu mă întreabă nimeni nimic, deşi sunt plin de interogaţii ca un maidanez de purici. Sunt un premiant al tăcerii.
MAMAIA RUXANDRA: Să vezi ce-ţi sar ifosele, premiantule, când o să te bag la interogatoriu în beci, ca să faci curăţenie pe acolo, printre şobolani. Ce-i cu faţa asta, Ioana?!
YOYO: Alta n-am.
MAMAIA RUXANDRA: Du-te şi te spală.
YOYO: Dar abia m-am spălat.
MAMAIA RUXANDRA: Nu contează, mai spală-te o dată.
YOYO: De ce?
MAMAIA RUXANDRA: Pentru că aşa zic eu. Marş la baie!... Şi voi ce vă zgâiţi, nu vă e ruşine? Culcaţi-vă odată! Vreţi să ne bată vecinii-n calorifer cu baroasele?
SCHIZO: Ce să ne mai culcăm, e deja trei. Mai bine facem o şedinţă de spiritism. Poate apare tataia cu rezultatete de la 6 din 49.
MAMAIA RUXANDRA: E-ha! Ia daţi-mi, voi, telecomanda, că de-abia am schimbat bateriile! Nu de alta, dar vreau să fiu sigură că nu vă mai holbaţi şi la alte porcării. Şi acum, rugăciunea!
SCHIZO: Ouch!
YOYO: “L-ai bătut vreodată cu un drug de fier pe tatăl tău beţivan?”
SCHIZO: “Ai făcut sex cu verişoara ta vitregă căreia îi fug ochii în josul curelelor?”
PIKACHU: “Ai fost la duhovnic chiar de 1 aprilie?”
YOYO: “Ai scos vreodată cu o andrea înroşită ochii unei plătici?”
PIKACHU: “Te-ai uitat salivând pe gaura cheii uşii surorilor tale?”
SCHIZO: “Ai emis propoziţii nu tocmai frumoase la adresa pocăiţilor, ori a bărbaţilor care se ţin de mână? Ai împletit o funie pentru ţigani, evrei şi pentru unguri? Recunoaşte, recunoaşte! Mamă, ce i-ai mai urât, nu?”
YOYO: “Nu se poate, vor zice toţi, este imposibil să ieşi basma curată din tărăşenia asta. Pa, fericire! Gheena e destinaţia la care trebuie să cobori cu toate bagajele de cală. Chiar şi cele de mână. Acolo nu mai ţiuie nimic.”
SCHIZO: “Nu se cade să fii îngropat într-un frac alb. De fapt, nu se cade să fii îngropat ca o secure a războiului, dacă nu eşti cel puţin din inox.”
YOYO: “I-ai spus vreodată unui măgar „iepure altoit”?... Ai boxat cu un cangur infirm?”
PIKACHU: “I-ai spus vreodată unui comunist împuţit „domnule” şi unui domn parfumat “tovarăşe”?”
YOYO: “I te-ai adresat vreodată unui hoţ cu „preacinstite”, unui criptosecurist cu “binefăcătorule”?”
PIKACHU: “Ai scormonit, cu mâna băgată până la ureche, în cutia milei?... Ai călcat strâmb cu bocancul pe fluturi? Da?”
SCHIZO: “O, dacă ai făcut măcar una sau toate din toate acestea, prietene, crede-mă...”
YOYO: ”...Tot mai există o cale întoarcere, fie şi numai pentru simplul motiv de căinţă de după.”
PIKACHU: “Dar dacă ai scuipat, fie şi din greşeală, în inima ca un pahar de cleştar a unui copil...”
TOŢI COPIII: “...Deja ai şi început să înoţi într-un iezer de smoală din care nu se mai poate ieşi.”



FLASH II
(Schizo, Mamaia Ruxandra)
Casa unei scări dintr-un bloc turn. Mamaia Ruxandra spală cu cârpa udă, iar Schizo mătură fără vlagă treptele înaintea ei.

MAMAIA RUXANDRA: A venit unu-n trening roşu şi cu fular albastru, ieri, la uşa noastră, şi a zis că-l caută pe unu’ Schizo. Care Schizo, îi zic, mă’, băiete? Ce Schizo? Aici nu locuieşte niciun Schizo, aici locuiesc numa’ oameni sănătoşi! Imposibil, îmi zice vlăjganul ăsta, doar nu sunt fraieru’ care să-şi dea singur (Sic!) autogol... Schizo, fratele lui Pikachu! Asta-i adresa pe care mi-a dat-o, asta-i adresa de pe contract: Rândunelelor 17 C 16... Flăcău, eşti cu capu’? Ăl’ de ţi-a dat adresa a vrut să-şi bată joc de tine. Aici nu locuieşte niciun Mizo, niciun Schizo, nici Gregorio Rizo, ai înţeles? Aici locuiesc doar eu cu nepoţii mei: Ioana, Veniamin şi Radu. Atât. Niciun Schizo, flăcău. A plecat vorbind de unu’ singur. Ce panaramă de om. Cred că era drogat. Noroc că aveam lanţul pus la uşă.
SCHIZO: Cum arăta?
MAMAIA RUXANDRA: Două mâini, un ochi, două picioare. Ce mai contează? Un adevărat ciclop. Ce ai, ce stai cu capu’n pământ? Te pomeneşti că ţi-e ruşine de ceea ce faci?
SCHIZO: N-aş putea să afirm că măturatul e chiar idealul suprem al existenţei mele.
MAMAIA RUXANDRA: Măi, copile! Ia stai, stai, stai! Ruşine nu trebuie să-ţi fie, în niciun caz, dacă dai cu mătura, ruşine trebuie să-ţi fie doar dacă nu mături bine! Ai înţeles, domnule Veniamin?
SCHIZO: Parcă eşti răposatu’ tata. La teorie toţi stăm bine.
MAMAIA RUXANDRA: Şi ce-ai fi vrut? Să ajungem să nu ne mai plătim întreţinerea şi să ne dea de-alde Postolachi afară din bloc, ca să ne răspândim care şi cum vede cu ochii? Aşa, mai completăm de aici, de colo, şi împingem căruţa înainte. Cât s-o mai putea... Am fost şi eu cucoană la viaţa mea, da’ acum mi-a ieşit huzuru’ pe nas. Ce mai contează că am fost mare contabilă la aparataje şi când treceam pe holuri toţi ingineraşii de pe-acolo se înclinau până la pământ (că ştiau că eu dau primele cu mânuţa mea), dacă acum am ajuns să strâng mâţa de coadă şi să umblu numai după reduceri şi expirate. Ăl de Sus nu dă cu paru, ci-ţi trage aşa, din când în când, câte o pălmuţă, când crezi că ţi-i lumea mai dragă... Hai, bosumflatule, du-te şi aruncă zoaiele astea. De aici mă descurc eu. (Se îndreaptă greu.) Uite, ia şi nişte bănuţi că m-ai ajutat. Ia-ţi o ciocolată Poiana, nişte dulciuri ceva, că aşa era pe vremea mea. Pe toţi pereţii alimentarelor era scris cu litere de neam prost: “Ciocolata Pitic te face voinic!” şi “Daţi copiilor cât mai multe dulciuri! Daţi copiilor cât mai multe dulciuri!” Acum, s-a mai schimbat politica, nu tu aia, nu aia, nu aia, nu tu deloc... Ce faci, nu mai pleci?
SCHIZO: O treabă trebuie făcută până la capăt, nu?



FLASH III
(Schizo, Pikachu)
Un colţ de stradă din Centrul Vechi. Pikachu cântă cu foc la chitară. Sunete de monede aruncate pe asfalt.

SCHIZO: Pikachu?!... Ce, brânza mea, faci aici?
PIKACHU: ...
SCHIZO: Te-am întrebat ce faci aici?
PIKACHU: Interpretez o pasăre cântătoare, moşule. Una paloma blanca. Un pui de cuc nostalgic căzut de pe cracă.
SCHIZO: Mie mi se pare că faci altceva.
PIKACHU: Uimeşte-mă!
SCHIZO: Mie mi se pare că te cam ţii de prostii, mie mi se pare că cerşeşti. Mie mi se pare că ne faci de ruşine pe toţi.
PIKACHU: Eu?! Puşchea pe limbă!
SCHIZO: Da, tu!
PIKACHU: Da de unde, moşule, ard de amoru’ artei. Exact ca Michael Jackson la reclama cu Pepsi. Mai ai dreptu’ la o singură-ncercare.
SCHIZO: Dacă-ţi trag două şuturi în fund, să vezi cum ai să fii instantaneu de aceeaşi părere cu mine, să vezi cum îţi revine demnitatea la loc.
PIKACHU: Când şuturile vorbesc, privighetorile tac. Ce-ai zice să încropim un duet?
SCHIZO: Un trio, un flash mob, nu? Strânge-ţi catrafusele, Pikachu, până nu te fac pachet, până nu te laminez!
PIKACHU: Ba bine că nu, Schizo! Eşti doar fratele meu mai mare, nu tatăl meu. Dacă încep să urlu, să vezi cum se strânge lumea în jurul nostru mai ceva ca la urs... Ce-i aşa greu de-nţeles? Vreau şi eu să contribui la prosperitatea familiei.
SCHIZO: Pisici!... Pilaf te fac, Pikachu, pilaf! Strânge-ţi catrafusele, am zis! La ora asta nu trebuia cumva să fii la şcoală?
PIKACHU: ...
SCHIZO: Dacă află mamaia Ruxandra cu ce chestii te ocupi, ţi-ai dat foc la valiză. Jar mănânci.
PIKACHU: Stai, ce faci cu banii mei?!... Eşti nebun?
SCHIZO: Ce-a venit de haram, de haram să se ducă! (Îi aruncă la coş.) Ăştia nu-s deloc bani cinstiţi.
PIKACHU: Da’ ce-s, moşule, ce-s?
SCHIZO: Mizerii. Hai, Pikachu!
PIKACHU (în lacrimi): Schizo, fratele meu alb, cât costă un copil?
SCHIZO: Ce-ţi veni aşa deodată? Chiar că mă enervezi.
PIKACHU: Cât stăteam pe aici, au trecut doi cu ţoale de firmă care se giugiuleau de mama focului şi ea i-a pus mâna pe fund, şi i-a spus lui că ar trebui să-i facă neapărat un copil.
PIKACHU: Băiat sau fată?
SCHIZO: Orice, nu contează. Cu ochi să fie.
SCHIZO: Şi?
PIKACHU: Ăla i-a spus tipei că nu, şi a urlat de s-au zgâlţâit vitrinele că un copil e prea scump, că e un terorist la bunăstarea lor.
SCHIZO: Un imbecil. Un copil nu costă nimic. Mai târziu, când o să-i tremure mâinile, o să-şi dea cu tesla, dar o să fie prea târziu.
PIKACHU: Nimic, nimic?
SCHIZO: Poate costă ceva, poate nişte nopţi nedormite, poate o guşă mai mică, dar nu cred că e vorba neapărat, că totul se rezumă la bani. Chiar aşa, tu nu ai altceva mai bun de făcut decât să asculţi toate gogomăniile?
PIKACHU: Ştiu şi eu. Dacă bărbosu’ ăla a avut dreptate?
SCHIZO: Ia-ţi catrafusele şi mişcă-te odată! Trebuie să ajungem neapărat la spital, la Urgenţe. Lu’ Yoyo i s-a făcut rău la facultate şi cei de acolo s-au speriat şi au chemat ambulanţa...




FLASH IV
(Schizo, Pikachu)
Apartamentul 13. La masă.

MAMAIA RUXANDRA: De ce tăceţi? Iar aţi făcut vreo prostie, nu? Sigur.
SCHIZO: Când tăcem, de ce tăcem, când vorbim, de ce vorbim... Chiar că, mamaie, nu te mai înţeleg. N-ai auzit de marele Shakespeare, de neliniştea dinaintea furtunii?
MAMAIA RUXANDRA: Mda. Să-ţi mai pun, Radule? Ce ai, ţi-e rău? Nici măcar nu te-ai atins de mâncare. Facem mofturi? Ne permitem?
PIKACHU: M-am săturat. Serios.
MAMAIA RUXANDRA: Crezi că eu nu?... Iar a venit la noi la uşă chioru’ ăla cu laptopul, cică să vorbească, să se lămurească cu Schizo... Dacă mai apare o dată, chem poliţia. De ce nu ne lasă în pace bagabondul (Sic!) ăla în pace, domnule Veniamin? Ştii ceva ce eu nu ştiu?... Crezi că nu m-am prins de la-nceput că tu eşti Schizo?... Crezi că nu m-am prins de la-nceput, Răducule, că tu eşti Pikachu?... Nu vă mai plac numele voastre de sfinţi mărturisitori?! Aţi înnebunit?... Ce e cu tărăşenia asta?... Care-i problema, Veniamin?
SCHIZO: Ceva mărunt. Nu trebuie să te bagi, să faci valuri pe uscat ca ecluza de la Agigea. Crede-mă. Problemele mele mi le rezolv singur. Punct.
MAMAIA RUXANDRA: Tţ! Aici nu merge aşa, puişor. Problemele unuia sunt problemele tuturor, de aia ne numim familie tradiţională. Credeam c-ai înţeles după atâta timp. Micuţule “Pikachu”, treci, te rog, în bucătărie. Hai, sufleţel! Avem de dezbătut ceva foarte serios cu domnu’ Veniamin. Aşa ca între oameni mari. Crezi că-i nevoie să repet de două ori?
PIKACHU: Nu.
MAMAIA RUXANDRA: Da’ mai întâi, ia citeşte biletu’ ăsta pe care mi l-a lăsat slinosu’ de tot vă caută. Tare, cu intonaţie, aşa cum faci tu pe casa scării ori cum urli la fotbal în faţa blocului, când primeşti gol!
PIKACHU: “Băi, c...”
MAMAIA RUXANDRA: Ce c...?
PIKACHU: Mi-e ruşine... Pot să spun “puncte-puncte”?
MAMAIA RUXANDRA: Păi, citeşte aşa.
PIKACHU: “Băi, puncte-puncte, dacă până joi nu-mi dai înapoi cele treizeci de bastoane, pun galeria de la Căţeaua leşinată să ţi-o puncte-puncte pe sor-ta, fiţoasa de Yoyo cu şutu’ periculos care umblă cu toţi umflaţii plini de parale, de să-i mute creierii din loc, şi vă sparg şi toate geamurile cu puncte-puncte... Cu mine faci afaceri, cu mine nu faci tarantele, ai înţeles, puncte-puncte? Jos Steaua!... FEPA ’74 Bârlad”
MAMAIA RUXANDRA: Ajunge. Nu vreau să mă mai prind. (Îşi scoate batista.) Mi-ajung faulturile pe care le-am primit, mi-ajung meciurile mele câştigate la limită de vârstă. Nu vreau să ştiu deloc cine este Yoyo. Vreau să rămân o martiră fericită şi săracă cu duhul.
SCHIZO: Întotdeauna, bunicul te pomenea ca o femeie foarte înţeleaptă, ca pe o martiră. Uneori, chiar cred că avea dreptate.
MAMAIA RUXANDRA: Mda. Ce înseamnă “treizeci de bastoane”, Radule?
PIKACHU: Trei mii.
MAMAIA RUXANDRA: Ce?!
PIKACHU: Treizeci de milioane vechi, mamaie, treizeci.
MAMAIA RUXANDRA: Se-ngroaşă gluma! În bucătărie, Radule! Pune-te cu burta pe lecţii! La sfârşit, te ascult!... Cred că nu mai aud bine. Ce înseamnă “treizeci de bastoane”, Puncte-Puncte?
SCHIZO: Treizeci de milioane. Trei pensii de-ale matale, fără rata de la Provident. Sau alocaţiile noastre pe doi ani. Sau...
MAMAIA RUXANDRA: Un Aro cu bani. Nu vreau să ştiu pentru ce i-ai împrumutat.
SCHIZO: Crede-mă că nu vrei să ştii. Crede-mă că ar fi bine să nu afli, de la niciunul dintre noi, pentru ce i-am împrumutat.
MAMAIA RUXANDRA: Cu cine te-ai înhăitat? Cu cine te-ai înhăitat?... Păcănele, nu?
SCHIZO: Ar fi fost bine ca ăsta să fie motivul, dar nu. Nu. Crede-mă că nu vrei să ştii.
MAMAIA RUXANDRA: Nu te ştiam aşa necugetat. Ai pierdut vreun pariu pentr-o partidă deja aranjată. Asta e. Toţi mai pierdem câte un pariu. Important e să nu pierdem pariul cu viaţa.
SCHIZO: Se poate spune şi aşa.
MAMAIA RUXANDRA: Uită-te-n ochii mei! Anturajul, asta te strică. Niciodată nu mi-aş fi putut imagina că te vei ocupa, că te ocupi cu treburi din astea.
SCHIZO: Nici eu. Se poate spune că mi-am recâştigat calmul, că mi-am cumpărat liniştea. De fapt, am cumpărat liniştea tuturor.
MAMAIA RUXANDRA: Bine, bine. Dar cu ce preţ? Dacă află Silvia, dacă află mama voastră cu ce te ocupi?
SCHIZO: Am studiat toate ofertele. Crede-mă, e un preţ foarte rezonabil în comparaţie cu un criminal plătit. Şi apoi, de la un timp, mama noastră de la Malmö nu aude prea bine. Poate pentru că nu mai este a noastră ori noi nu mai suntem ai ei... De fapt, cred că nu aude deloc, cu toate că nu este deloc surdă.
MAMAIA RUXANDRA: Da, da. Dregem noi cumva busuiocu’, da’ să nu se mai repete, auzi? Ne revenim noi. Dă-l încolo de fotbal. Nu vezi câţi stau în puşcării din pricina lui? Ai crede că şi-a mutat definitiv sediul Uniunea Scriitorilor în spatele zăbrelelor... Dacă mai sună mama voastră de sărbători, n-am să-i spun nici eu nimic, deşi tare mă mai mănâncă limba ca să-i spun ceva... De fapt, ce-aş mai putea să-i spun? De fapt, ce-ar mai putea să-mi zică?
SCHIZO: Chiar dacă o să-i spui, mamaie, nu cred c-o s-o intereseze prea mult de soarta noastră. Şi-a luat mâna de pe noi. E mai ocupată cu ce i se întâmplă ei decât de ce li se-ntâmplă altora.
MAMAIA RUXANDRA: O să mă bagi în mormânt!... Du-te la baie. În spatele aerisirii e o cutie de dero în care sunt douăzeci de milioane. Pa, sărbători! Restul, spune-i lu’ FEPA ’74 Bârlad ăsta să vină aici, că îi dau poimâine... De ce te uiţi aşa? Fac eu, cumva, rost. Fac. Am promis eu ceva si n-am făcut?



FLASH V
(Pikachu, Yoyo)
Apartamentul 13. Camera lui Pikachu.

YOYO: Ce vrei să-mi arăţi, Pikachu? Ai mai compus ceva?... A! Nu, nu pot să mai semnez în carnetul tău de note. Prea bate la ochi.
PIKACHU: Sst! Închide bine uşa, boss. Îl vezi? Morpho Peleides, Împăratul.
YOYO: ...E mort?
PIKACHU: Şmecherul. Aşa face el când se odihneşte, boss. Pe mortul. Nu mişcă deloc. Suge aproape nemişcat din miezul de portocală.
YOYO: Ce albastru neon! E mişto tare de tot!... De unde ai făcut rost de el, Pickachu?
PIKACHU: Promiţi să nu spui la nimeni, Yoyo?
YOYO: Crezi că mai este nevoie?
PIKACHU: L-am furat de la muzeu, când ne-au dus cu clasa, în săptămâna "Şcoala altfel". De fapt nu ştiu dacă tehnic se poate numi chiar furt, l-am recuperat dintr-un coş de gunoi în care era aruncat. Nu ştiu ce căuta acolo, dar tremura groaznic, de parcă urma să-şi dea duhul. L-am pus sub şapcă să se încălzească. Aşa l-am adus. Erau o groază de fluturi cu aripile făcute ferfeniţă, care abia mai respirau... Într-un fel aş putea spune că i-am salvat viaţa de hoardele de barbari care năvăleau în expoziţia încropită în seră... Aici nimeni nu mai poate să calce pe el. Poate să trăiască liniştit până la sfârşitul zilelor sale.
YOYO: Adică?
PIKACHU: Cam 14 zile. Atât trăieşte un Morpho Peleides adult. Dacă nu e călcat ori strivit.
YOYO: Doar atât?
PIKACHU: Pentru noi două săptămâni, pentru el o viaţă întreagă. O mică veşnicie. Când porţi aripi, timpul se dilată infinit şi îţi poţi îndeplini toate cele dorite, aşa am citit undeva. Dacă nu eşti călcat ori strivit între timp.
YOYO: E tare frumos. Nu crezi c-ar trebui să-i dăm drumul?
PIKACHU: Aici e în deplină siguranţă. Mă mai gândesc. Azi nu. Trebuie să-şi recapete puterile... Şi tu?
YOYO: Şi eu, ce?
PIKACHU: De când cu spitalul... Eu şi Schizo ne-am chinuit o grămadă ca mamaia să nu afle nimic, să nu se îngrijoreze, cu toate că intrase la bănuieli. Cam cam. Ba că dormi la o colegă, ba că trebuie să termini neapărat o lucrare. A vrut să te sune, da’ i-am spus că ţi s-a descărcat telefonul şi ai uitat să-ţi iei încărcătorul. Gogoşi peste gogoşi. Mai mai să se-nţepe. Bine că nu ne-a pus să jurăm pe Biblie. Nici noi nu mai ştiam ce să inventăm, cum s-o mai scoatem din mânecă. Să acoperi pe cineva două zile şi două nopţi nu e chiar un lucru atât de uşor, mai ales de când s-au inventat sateliţii...
YOYO: Mulţumesc, Pikachu! Chiar că nu este uşor să acoperi pe cineva. Până la urmă tot iese adevărul la suprafaţă.
PIKACHU: Ţi-ai mai revenit?...
YOYO: Hai să vorbim despre fluturi. Doar despre fluturi. Atât.
PIKACHU: Despre care fluturi, Yoyo?
YOYO: Despre cei tropicali, Pikachu. Eşti expert, nu?
PIKACHU: Despre „Bricul filipinez”, „Flacăra vie”, „Roşcatul dantelat”, „Gaiţa codată”, „Luna albastră”, „Leopardul”? Despre care din ei?
YOYO: Despre toţi fluturii existenţi din lumea asta. Vrei?
PIKACHU: Nu, Yoyo. Vreau să vorbim doar despre mama. Sincer. Atât. N-a mai dat niciun semn de viaţă de 1.132 de zile... Tu crezi că ne mai iubeşte în vreun fel? De ce apărea tot timpul, în fotografiile pe care ni le trimitea în pachete, cu un bebeluş blond în braţe şi cu un chelios alături? De ce, boss, de ce? Poţi să-mi răspunzi?
YOYO: N-ar fi mai bine s-o întrebi direct pe dânsa? Nu?
PIKACHU: Dacă aş avea numărul ori adresa ei, fii sigură că...




FLASH VI
(FEPA ’74 Bârlad, Mamaia Ruxandra)
În pragul uşii.

FEPA ’74 BÂRLAD: Mdeeea!... Ce-s cu ăştia, care-i şmenu’, cucoană?
MAMAIA RUXANDRA: Restul de bani. Nu pentru asta ai venit?
FEPA ’74 BÂRLAD: Care bani?!
MAMAIA RUXANDRA: Ai tăi. Şi să nu te mai văd. Restul de la cele 30 de milioane. Ia-i şi du-te învârtindu-te.
FEPA ’74 BÂRLAD: Care 30 de milioane?
MAMAIA RUXANDRA: Na, beleaua! Care i le-ai împrumutat lui Veniamin. Cu care l-ai prostit.
FEPA ’74 BÂRLAD: Eu n-am nicio treabă cu Veniamin al matale, eu am o trebuşoară cu omul de afaceri Schizo. Cuvântul e cuvânt. Spune-i să se arate ca un adevărat bărbat şi să nu se mai tot ascundă după fustele tale.
MAMAIA RUXANDRA: Veniamin, Schizo, totuna-i de-acum. Aveam destule şi fără tine pe cap... Ia-ţi banii şi lasă-ne în pace.
FEPA ’74 BÂRLAD: Mdeeea!... Ce să fac cu mărunţişul ăsta? Cred că glumeşti!
MAMAIA RUXANDRA: Care mărunţiş?!
FEPA ’74 BÂRLAD (îi aruncă banii în faţă): Hopa! Henţ în careu!... Tu ştii cine sunt eu? Ştii? Crezi că-şi poate bate joc chiar oricine de mine? Ce zi e azi?
MAMAIA RUXANDRA: Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni.
FEPA ’74 BÂRLAD: Hi-hi-hi! Ce meclă de lumânăreasă ai!
MAMAIA RUXANDRA: Sunt aşa precum arăt.
FEPA ’74 BÂRLAD: Mă laşi cu aburelile astea? Ce zi e azi, mâncătoareo de colivă, te-am întrebat? Ce zi e azi, pupătoareo de moaşte, te-am întrebat?
MAMAIA RUXANDRA: Luni. Luni trebuie să fie, Doamne iartă-mă, că ieri a fost duminică... N-a fost duminică? Ce zi a fost? Mă-ntrebi numai ce nu ştiu.
FEPA ’74 BÂRLAD: Mdeeea!... Dacă primeam toţi banii până vineri, închideam ochii. Astăzi sunt deja prea puţini, mult prea puţini. Mâine, şi mai şi. Nu sunt singurul băgat în combinaţie. Suntem mai mulţi, o echipă, plus rezervele, plus galeria... Pricepi?
MAMAIA RUXANDRA: Cum prea puţini? I-am numărat de trei ori până acum. Sunt toţi. I-am şi întins cu fierul de călcat, i-am şi legat cu elastic, ca şi cum ar fi trebuit să-i predau la bancă.
FEPA ’74 BÂRLAD: Nu o face pe observatoru’ federal cu mine, ai înţeles? Până lunea viitoare, spune-i tembelului de Schizo să-mi aducă restul până la 70, altfel schimbăm total yala. Vă las fără cazare şi fără echipament. Vă las în curu’ gol.
MAMAIA RUXANDRA: 70?! De unde până unde? Crezi că fac banii cu ciocanu’ pe balcon? Nici dac-aş spăla scările întregului cartier, n-aş putea să fac rost de ei până lunea viitoare! Nu era vorba cumva doar de 30?
FEPA ’74 BÂRLAD: Nu urla, că şi aşa mă-nfiori cu mecla ta! A fost, până vineri. Ce, eşti grea de cap? Am înţeles c-ai fost contabilă, nu ştii să calculezi? Aţi depăşit termenul, totul se dublează. De fiecare dată când o să depăşiţi termenul, totul o să se dubleze, şi tot aşa, până la nesfârşit... Cupa şi campionatu’! Campionatu’ şi cupa! Vrem tot! Tot!... La noi regulile se aplică altfel. Camăta asta e un fel de Coloana Infinitului, clar?
MAMAIA RUXANDRA (îşi priveşte palmele bătătorite): De unde să fac rost de atât bănet, domn’ FEPA?
FEPA ’74 BÂRLAD: Dracu’ m-a pus să mă încurc cu nişte pârliţi din divizia C! De unde să ştiu? Asta nu mai e treaba mea. Eu sunt băiat bun, dar cei de la transferuri sunt de altă părere. Faceţi o combinaţie. Vindeţi de urgenţă ceva. Orice. Chiar şi locurile de veci, cu tot cu cruce, coroană şi mort... Tot, dacă e nevoie. Descurcaţi-vă! Avem nevoie de bani ca să plătim jucătorii... Ştii ce e asta, nu?
MAMAIA RUXANDRA: Un cuţit automat marca Stiletto...
FEPA ’74 BÂRLAD: Cu buton! Cu lama de 10,5 cm! Făcut special pentru atac. Cine îşi bazează strategia doar pe apărare, e deja un om mort... Vrei să-i auzi sunetul de neconfundat? Nu de alta, dar ştiu că voi, bătrânii, aveţi memorie cam slabă şi vă mai poticniţi la calcule. Greşesc? Vrei să te urci la cer cu tabela indicatoare plină de datorii? Asta vrei? Spune şi te rezolv imediat!




FLASH VII
(Pikachu)
Apartamentul 13. Camera lui Pikachu.

PIKACHU: Cepe mapaipi fapacipi? Mapamăpă! Nupu nepe mapaipi iupubupuştepeipi? Mapamăpă! Mapamăpă! Nupu nepe mapaipi iupubupuştepeipi?!... Câpânăpădă te îpînăpătoporăpăcipi săpă stapaipi cupu nopoipi?... Ştipiapamăpă... Ştipiapamăpă... Depece nepeapaipi lăpăsapatăpă? Depece nepeapaipi păpărăpăsipităpă? Depe cepe? Depe cepe? Depe cepe?... Nupu mapaipi mipinipiţipi!!! Nupu mapaipi mipinipiţipi!!!



FLASH VIII
(Pikachu, Yoyo)
Apartamentul 13. Camera lui Pikachu.

YOYO: Te strig de juma de ceas. Hai c-am adus nişte savarine, Pikachu!
PIKACHU: Iar suntem în vacanţă, domnişoara boss? Iar?
YOYO: Da’ de unde. Învăţăm pentru examen. Tocim.
PIKACHU: Ce?
YOYO: Leonardo Da Vinci - "Tratat despre pictură"
PIKACHU: Şi ai reţinut ceva?
YOYO: Cum să nu. (Ironic.) "Cum trebuie înfățişate femeile? Femeile trebuie înfățişate făcând gesturi pudice, cu picioarele împreunate, cu braţele strânse şi cu capul plecat... "
PIKACHU: Pare o scenă demnă de o execuţie în grup ori de la procesul vrăjitoarelor din Salem... Evul Mediu Timpuriu, nu?
YOYO: Da’ de unde. “Renaissance”.
PIKACHU: Asta vă învaţă pe voi acolo?!
YOYO: Închipuie-ţi! Te cam doare grija ca pe Dabija, după cum te văd. La masă!
PIKACHU: Ei, mă băgam şi eu în seamă, ca să nu par neinformat.
YOYO: Hai, du-te şi te spală, deşteptule, şi şterge-te cu prosopul albastru! Doar cu prosopul albastru! De cel roz să nu te atingi, că-ţi rup urechile! (Mormăituri.) Ai auzit ce-am zis?... De ce te-ai urcat iar în pat încălţat?... Unde ţi-e cutia cu bărzăunele?
PIKACHU: Care bărzăune, Yoyo?
YOYO: Fluturele tău uriaş. A trecut ceva-ceva timp de când l-ai adus? Sper că nu l-ai înmormântat în vreun ghiveci de pe hol... A expirat termenul lui de garanţie. A murit, nu?
PIKACHU: Morpho Peleides, Împăratul? De fapt, când l-am examinat cu lupa, am descoperit că este Împărateasă... S-a ascuns după şifonier, în spatele caloriferului. Pas de-o mai scoate. Cu toate că i-am deschis larg toate ferestrele, n-a vrut să zboare şmechera deloc până afară. Nici măcar n-a avut nicio tentativă. Cred că i-a fost frică. Ştii, am citit că, spre deosebire de masculi, femelelor simţul de aventură le este mult diminuat, preferă stabilitatea, asta poate pentru că trebuie să asigure continuitatea speciei.
YOYO: Nu tuturor femelelor, Pikachu te asigur. Mai sunt şi ceva excepţii sinucigaşe. Rare, dar sunt.
PIKACHU: Mai stai, unde tot pleci?
YOYO: Mă grăbesc să mă-ntâlnesc cu cineva foarte neserios, să lămurim nişte chestii-trestii din trecutul nu foarte îndepărtat... Speli tu vasele, nu?
PIKACHU: Iar?!... Cum arată, boss? Tot, tot cu bărbosul ăla care bagă ciment în gură?
YOYO: Te pocnesc! Asta nu e treaba ta.
PIKACHU: Noi nu avem secrete între noi. Eu cum ţi-am spus de Minodora când m-a pupat pe scări şi mi-a dat un timbru vechi luat de la taică-su, ca să nu spun nimănui, ai uitat?
YOYO: N-am uitat. Sunt secrete şi secrete. Ăsta nu e unul din acelea care se pot spune unui copil.
PIKACHU: Ce şmecheră eşti, boss! Tragi jarul doar pe turta ta. Crezi că nu m-am prins?
YOYO: Ce, parcă mie-mi spui toate secretele tale?
PIKACHU: Când să ţi le mai spun, dacă mai tot timpul nu eşti acasă? Cui să mă spovedesc? La pereţi?... Vrei să-ţi spun chiar acum ce-am visat azi noapte?
YOYO: Acum? (Se uită la ceas.) O, nu!
PIKACHU: Dar când, Yoyo?
YOYO (cu jumătate de gură): Bine. Vreau cum să nu vreau. Dar să n-o lungeşti prea mult, ca data trecută... Auzi?
PIKACHU: I-am visat pe tata şi pe mama, şi pe noi când eram mici. A doua oară. Parcă şi mamaia Ruxandra era cu noi, şi bodogănea tot timpul într-o limbă foarte întortocheată, în timp ce ne cosea nişte mănuşi din blană. De fapt, cred că vorbeam cu toţii păsăreasca... Şi locuiam toţi şase într-un iglu transparent ca biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, pe o banchiză uriaşă în care nu eram decât noi, o turmă de husky, o mulţime de reni, foci grase şi urşi polari, şi pare-mi-se, şi câteva vulpi argintii. În privinţa vulpilor, n-aş prea putea să bag chiar mâna-n foc... Dacă-i mai visez şi a treia oară, sigur se împlineşte.
YOYO: Iar aiurezi? Ce să se împlinească?... Tu de când nu ţi-ai mai luat calciul?
PIKACHU: Păi, dacă asta am visat, asta am visat... Îţi place să fii minţită? Vrei să te mint ca ceilalţi?
YOYO: ...
PIKACHU: Yoyo, tu eşti fericită?
YOYO: Nu înţeleg încotro tot baţi... Nu cred că mi-am pus întrebarea, pentru că n-aş şti ce să-mi răspund. Are vreo importanţă? Chiar că.
PIKACHU: Pe bune?
YOYO: Pikachu!!! Deja sunt în întârziere maximă. Ce spuneai c-ai visat?
PIKACHU: Nici măcar tu nu mă asculţi... Pe noi toţi. Asta am visat. Ştiu doar că eram foarte încotoşmănaţi şi că nu ne durea capul deloc, pentru că nu ne lipsea chiar nimic, cu toate că, în afară de două harpoane şi trei sănii, nu aveam prea multe lucruri... Şi cu toate că eram înconjuraţi doar de zăpadă albastră şi gheţuri, nu ne era la niciunul frig şi nici foame ori sete, poate din simplul motiv că eram împreună ori că strălucea tot timpul pe deasupra noastră Steaua Polară... The end!
YOYO: Bravos! Ai o fantezie debordantă, una de 100 de puncte. De la mine, ai un 10. Mă mir că profesorul de desen îţi pune note atât de mici, se vede că-i inginer... Un mic sfat: nu te mai uita înainte de culcare pe Discovery! Ai înţeles!
PIKACHU: Ura şi la gară! Hai, bâşti! Bâşti!!!... Să mor io, da’ să mor io, Yoyo, dacă-ţi mai spun vreodată ceva!...
YOYO: Da, da. Şterge-te la gură, ca să nu faci clăbuci!




FLASH IX
(Schizo, Mamaia Ruxandra)
Casa unei scări dintr-un bloc turn.

MAMAIA RUXANDRA: De ce te tot uiţi în stânga şi-n dreapta ca disperatu’? Alo? Chiar că mă enervezi. Dacă ţi-e ruşine de ce faci, am terminat aici discuţia, nu mai veni şi pace. Am să mă descurc ca şi până acum.
SCHIZO: Să ne grăbim, mamaie. Te rog, te rog! Chiar aici pe etaj stă Gherasim, directorul liceului. N-aş vrea să dau nas în nas cu el... Înţelegi? Hai odată!
MAMAIA RUXANDRA (îşi scoate batista foarte tacticos): Şi ce? Nu e tot om?... Tocmai tu să-mi faci nefăcuta asta, Veniamine, tocmai tu? Nu-mi amintesc să te fi scăpat în cap mai mult de trei ori când erai mic... Acum, vezi şi tu cât de greu se câştigă un ban. Măcar dacă ai fi cheltuit cu o fată, treacă-meargă, nu mi-ar fi părut rău, da’ aşa, să-i arunci în vânt după toate prostiile... Minte de copil. Când eram ca tine...
SCHIZO: Uită-te şi tu. Cine să se uite la unu’ ca mine?... Ce-i făcut e bun făcut. Datoriile trebuiesc plătite, nu?
MAMAIA RUXANDRA: Mătură bine acolo în colţ. Şi aşa codoşul ăla bătrân, preşedintele asociaţiei, are nu ştiu ce cu mine şi vrea să pună pe una mai tinerică. Poate pe vreuna din rudele lui. Scutură bine covoraşul din faţa uşii.

Se deschide o uşă cu multe încuietori.

VOCE DE FATĂ: LOL!!!
SCHIZO: Da... ria?!
VOCE DE FATĂ: Oau!!!... Veniamin?!... Chiar tu?!
SCHIZO: Daria?!
VOCE DE FATĂ: Ce faci aici aşa pleoştit?!
SCHIZO: !!!
VOCE DE FATĂ: Mă aştepţi de mult?!... De unde ştiai că locuiesc aici?! De la Gabi, nu?
SCHIZO: !!!
VOCE DE FATĂ: Ce drăguuuţ! Niciun băiat dintre cei pe care-i cunosc nu m-a luat vreodată de acasă, ca să mergem împreună la şcoală... Ce bine c-ai făcut tu primul pas, atfel eu una n-aş fi avut curaj niciodată... Mergem, nu? Stai, să îmi iau umbrela. (Se aude din casă.) Tati, îmi mai dai nişte bani? Poate, după ore, merg la un film!
MAMAIA RUXANDRA (şoptit): Da, da. ”Cine să se uite la unu’ ca mine?” Deci, pânâ la urmă, tot de o fată era vorba. M-am liniştit. Bine că nu e vreo urâtanie. Ia de aici, copile, ca să ai măcar de taxi!... Şi îndreaptă-ţi spatele, ca să nu râdă de tine domnişoara Gherasim! Ai auzit?



FLASH X
(Pikachu, FEPA ’74 Bârlad)
Acelaşi colţ de stradă din Centrul Vechi.

FEPA ’74 BÂRLAD: Buuueeeyyyy!!! Cui faci tu concurenţă aici, ai? Ce versuri de jale sunt astea?
PIKACHU: Care versuri?
FEPA ’74 BÂRLAD: “În micuţa ţară gri/ S-au pierdut nişte copii...” Crede-mă, zău. Cu behăituri ca astea, în Românica de azi, nu mai faci niciun sfanţ... Mdeeea! Rămânem fără pic de cultură! De asta ne pleacă îngândurate adevăratele valori din ţară, toţi maneliştii înfiaţi de Kusturica.
PIKACHU: Aveţi, cumva, şi alte propuneri?
FEPA ’74 BÂRLAD: Ce junior plin de bun-simţ!... “De la rău-platnici, şi cu cenuşa lor de pe vatră să fii mulţumit.” Proverb indian, cules de Măria-Sa FEPA’ 74 Bârlad, de pe Samsung Galaxy S6... Cam vechiuţ, dar încă perfect valabil.
PIKACHU (derutat): Să înţeleg că sunteţi adeptul versului alb şi că nu vă place în niciun fel poezia cântată?
FEPA ’74 BÂRLAD: O ador, frumuşelule, dar nu azi. (Scandează în stil galerie.) „Oo-oo-oo! Oo-oo-oo!/ Ce drog ciudat/ Ce drog ciudat!/ Eşti Roş-Albastru fermecat?/ Mă duci la cer şi-nnebunesc/ Doar când te iau simt că trăiesc// Oo-oo-oo! Oo-oo-oo!/ Două culori ce le ador/ Ca heroina sunt cu mine până mooor! Oo-oo-oo! Oo-oo-oo!...” Mare păcat că nu-s făcute de băieţii noştri. (Aplaudă formal.) Cine nu sare, cine nu sare.../ Ori este gabor, ori n-are valoare!...” “Deşi n-am citit nicio carte,/ Ţinem cu tine până la moarte!/ Până la moarte!/ Până la moarteee!”... Buuueeeyyyy, artistule!!! Nu vrei să-i dai un autograf lui FEPA’ 74 Bârlad, pe tricoul lui ud de transpiraţie? (Rânjeşte sinistru.)
PIKACHU: Şi ce-ar trebui să scriu pe el?
FEPA ’74 BÂRLAD: Bla-bla-bla. “Jos Steaua!” şi “Pentru un sincer admirator şi susţinător al valorilor în curs de afirmare...”
PIKACHU: Sincer, nu păreţi...
FEPA ’74 BÂRLAD: Buuueeeyyyy, talent!!! (Îl loveşte cu piciorul.) Sus, sus! De ce să nu încurajăm adevăratele valori? De ce să riscăm să ne plece din ţară, fără să ne bucurăm şi noi un picuţ de ele? Doar am investit atâta încredere, energie şi dăruire în tânăra generaţie. Marş la vestiarele roz! Mişcă!... Hai, strânge-ţi catrafusele! Ia cheiţa asta de aur, nu te sfii! În zonă nu bate nicio cameră. Am verificat şi răsverificat.
PIKACHU: Ce să fac?!
FEPA ’74 BÂRLAD: Vezi dubiţa aia ruginită din capăt pe care scrie: “Alege FROZEN! Livrăm gheaţă în diferite forme: cuburi, blocuri, fulgi, spartă, la saci...”
PIKACHU: !!!
FEPA ’74 BÂRLAD: Descui uşa din spate, intri şi... (Pocnetul metalic al lui Stiletto.) Eşti un băieţel tare deştept şi plin de talent. Unul care promite multe... Fii înţelegător... Dacă nu te zbaţi prea mult, o să terminăm meditaţia relativ repede... Nu te speria. Pe cine pune mâna FEPA ’74 Bârlad îl face neapărat vedetă, îl dă şi la export... O să trebuiască doar să-ţi diversificăm niţel repertoriul. Mai lucrăm şi la poezele, în special la rimele încrucişate... Te avertizez, nu încerca s-o faci pe cocoşelu’ cu FEPA ’74 Bârlad, că nu ţine!... Da, da, să-i tot mulţumeşti lui frati-tu pentru promovare! Cred c-ai înţeles care-i vrăjeala, nu? (Îl bruschează.) Fără figuri de doi bani, altfel îţi sparg chitara de cap şi ţi-o îndes pe gât! Fără niciun fel de figuri, biba!... Taci, bă’, figură, că te sparg la nară! Buuueeeyyyy!!! Buuueeeyyyy!!! Treci în cantonament!



FLASH XI
(Schizo, Pikachu, Yoyo)
Apartamentul 13.

SCHIZO: La ora asta se vine acasă? Ştii că te-am căutat ca disperaţii peste tot, chiar şi-n containere, chiar şi-n canalizări? Ştii?
PIKACHU (pierdut): Fripigăpă... fripigăpă...
SCHIZO: Ce tot bâigui?! Eşti murdar ca un porc care s-a tăvălit în noroi. De ce ai pantalonii uzi? Unde-ţi sunt adidaşii?... Ce-ai băut, mă’?... Pe unde-ai umblat?
PIKACHU (pierdut): Rupuşipinepe... rupuşipinepe...
SCHIZO: Ce-s cu vânătăile astea? Ce-i cu tricoul ăsta cu zero pe tine? Unde ţi-e chitara? De ce eşti aşa cum eşti? Vorbeşte, mutule, vorbeşte ca oamenii!
PIKACHU: Mipi epe fripicăpă... Vrepeapaupu lapa... Nupu mapaipi mipinipiţipi!!!
SCHIZO: Te-ai dilit? În ce limbă vorbeşti cu mine? Eşti nebun sau te prefaci?
YOYO: Ai înnebunit, Schizo? Lasă-l, nu-l mai zgâlţâi! Nu vezi în ce hal arată, cum tremură de frig? Înveleşte-l! Înveleşte-l!
SCHIZO: A luat-o rara!... Pikachu, ce-ai mă’? Ce-i cu tremuratul ăsta? Ce tot aiurezi acolo? Unde-ai fost până acum? Unde-ai fost? Ia dă-mi să-ţi miros mâinile.
YOYO: ...Ceee?!
SCHIZO: Fumatul ucide. Vreau să fiu sigur că nu s-a apucat de fumat.
YOYO: Ai înnebunit? Lasă-l în pace. Nu vezi cum arată?
SCHIZO: Ce să-l las, soro? Ce să-l las? Nu vezi în ce hal e? Cine ştie de ce prostii s-a mai apucat.
YOYO: SCHIZO!!!
SCHIZO: De ce tace? Vreau să spună ceva. Orice. Tot.
PIKACHU: Vreau... la... ma...
SCHIZO: Aha! Sezonul la mare s-a încheiat, Billy Boy! Toţi salvamarii sunt în vacanţă, la munte. Care mai de care strigă după dedicaţii cu brazi împodobiţi şi vin fiert. Chiar şi Hruşcă s-a întors acasă, tocmai din Canada, ca să-şi adune “mălaiul”... Începe Olimpiada de iarnă. Fugiţi!
PIKACHU (stins): Mi-e dor... Vreau la... ma... ma.
YOYO: Şi tu crezi că nouă nu?

Se aude, cu încetinitorul, căderea unui fir de praf de pe lustră.

YOYO: Înveleşte-l bine şi dă drumul la calorifere, la maximum! Până mâine dimineaţă o să fie alt om! Acum nu ai ce să discuţi cu el. Nu vezi că e incoerent... Mâine dimineaţă vedem ce şi cum. Hai să-l culcăm şi să stingem lumina, să nu-l vadă mamaia Ruxandra când se-ntoarce de la Sfântu’ Nicolae, că-şi pune iar mâinile-n cap şi-ncepe să bocească ca la priveghi. Asta îi mai lipsea la anii ei acum... Arde tot! Du-te până jos, Schizo, şi ia ceva de la farmacie pentru răceli.
SCHIZO: Ce să iau?
YOYO: Întreab-o şi tu pe farmacistă, că de-aia ţi-a dat statu’ gură. Ia şi nişte iod, că nu mai avem. Mai stai?
PIKACHU: ... A plecat, boss, a plecat?
YOYO: Stai liniştit, nu te mai frăsui. Imediat îţi aduce, Schizo, pastilele. Mă duc să pun de un ceai.
PIKACHU: Yoyo...
SCHIZO: Eşti prea agitat. Mă întorc imediat. Linişteşte-te! Povestim mâine. Mâine dimineaţă ai să-mi spui tot. De-a fir a păr.
PIKACHU: Yoyo, sora mea, ai spus că între noi nu pot exista secrete... Niciun fel de secrete... Nu-i aşa?
YOYO: Cam aşa ceva.
PIKACHU: Şi atunci de ce nu mi-ai spus că, atunci când te-au internat, ai fost de fapt să faci un avort? De ce? Ştie tot cartierul în afară de mamaia. Ăia trei mii de lei pentru tine i-a împrumutat Schizo, nu? Ca să rezolvi situaţia, nu?... Credeaţi că nu mi-am dat seama, chiar dacă nu i-am spus nimănui nimic?... Eu cum de ţi l-am arătat numai ţie pe Morpho Peleides al meu, eu cum?

Se aude, cu încetinitorul, căderea celui de-al doilea fir de praf de pe lustră.


FLASH XII
(Pikachu, Schizo, Yoyo, Mamaia Ruxandra)
Apartamentul 13.

MAMAIA RUXANDRA: Adunarea! Haideţi să spunem rugăciunea! Poate îmbunăm pe Cineva.
SCHIZO: Naşpa. Să mor io, mamaie, dacă nu eşti obsedată.
YOYO: Crezi că ne-ascultă cineva?
MAMAIA RUXANDRA: N-avem de unde să ştim. Oricum, ce mai avem de pierdut? Chemaţi-l şi pe Răducu din camera lui... Alo, se aude?
SCHIZO: E cu degetu-n gură. Doarme ca un îngeraş-coconaş. E în lumea lui. Ar fi păcat să-l trezim la cruda şi trista realitate.
MAMAIA RUXANDRA: La ora asta? Să fim serioşi. Treziţi-l, doar el a compus rugăciunea asta de top. Poate-i mai aduce nişte îmbunătăţiri. Poate-l introducem şi pe FEPA ’74 Bârlad în formulele de coborâre fără funie.
YOYO: Nu prea e-n formă. A avut o zi foarte agitată...
MAMAIA RUXANDRA: Bine, am să-i ţin eu locul. Dar numai de data asta. Începem?... “L-ai bătut vreodată cu un drug de fier pe tatăl tău beţivan?”
SCHIZO: “Ai făcut sex cu verişoara ta vitregă căreia îi fug ochii în josul curelelor?”
MAMAIA RUXANDRA: “Ai fost la duhovnic pe 30 februarie?”
YOYO: “Ai scos vreodată cu o andrea înroşită ochii unei omizi?”
MAMAIA RUXANDRA: “Te-ai uitat salivând pe gaura cheii uşii surorilor tale?”
SCHIZO: “Ai emis propoziţii nu tocmai frumoase la adresa pocăiţilor ori a bărbaţilor care se ţin de mână ca nişte femei? Ai împletit o funie pentru ţigani, ceangăi, evrei şi pentru celelalte naţiuni conlocuitoare? Recunoaşte, recunoaşte! Mamă, ce i-ai mai urât, nu?”
YOYO: “Nu se poate, vor zice toţi, este imposibil să ieşi basma curată din tărăşenia asta cu stea. Pa, fericire! Gheena e destinaţia la care trebuie să coborî cu toate valizele.”
SCHIZO: “Nu se cade să fii îngropat într-un frac alb. De fapt, nu se cade să fii îngropat ca o secure a războiului.” “I-ai spus vreodată unui măgar „iepure altoit”?... Ai boxat cu un cangur infirm?”
MAMAIA RUXANDRA: “I-ai spus vreodată unui comunist împuţit „domnule” şi unui domn parfumat “tovarăşe”?”
YOYO: “I te-ai adresat vreodată unui hoţ cu „preacinstite”?”
MAMAIA RUXANDRA: “Ai băgat mâna până la cot, până la umăr în cutia milei?... Ai călcat cu şenila pe fluturi? Da? Foarte rău, rău, rău! Merită să-ţi tragi palme de unu’ singuri şi să scrâşneşti din dinţi.”
SCHIZO: “O, dacă ai făcut măcar una sau toate din toate acestea, prietene, crede-mă...”
YOYO: ”...Tot mai există o cale întoarcere, fie şi numai pentru simplul motiv de căinţă de după.”
MAMAIA RUXANDRA: “Dar dacă ai scuipat, fie şi din greşeală, în inima ca un pahar de cleştar a unui copil...”
TOŢI: “... Deja ai şi început să înoţi într-un iezer de smoală din care nu se mai poate ieşi.”



FLASH XIII
(Mamaia Ruxandra)
Apartamentul 13. Camera lui Pikachu.

MAMAIA RUXANDRA: Ptiu! M-aţi nenorocit! E ca în Africa aici! V-am mai spus să nu daţi drumul la căldură până nu dă vâjgălaia! V-am spus, nu? Tot ce vă spun vă intră pe-o ureche şi vă iese pe alta. De aia n-are ursu’ coadă. (Închide calorimetrul.) Hai, somnorosule, e deja trecut de şapte! Repede, la baie, că întârziem! Hai, nu te mai prosti, ştiu, ştiu că te prefaci! Hai odată!... Sufleţelul lu’ mamaia! Hai, sufleţel! Sufleţel! Unde te-ai mai ascuns?... Hai, “premiantule”, îmbracă-te repede-repede, să mergem tocmai la coletăria de pe Energiei, că Silvia şi-a adus subit aminte de voi, tocmai de la Malmö - că nu putea să-şi aleagă o ţară mai caldă, una ca Italia sau Spania, unde pleacă toţi, mai ceva ca pe timp de război - şi v-a trimis un pachet cu o tonă de ciocolată amăruie şi acadele la greu, plus o duzină de vulpi argintii de pluş, şi ştii ce cozi mari sunt pe acolo de sărbători!... Mă asculţi? Mă asculţi? “Sus-sus-sus, la munte, sus!” Hai că întârziem! Formulele tale au funcţionat, rugăciunea noastră de actualitate a avut mare efect. Acum avem şi adresa ei, şi numărul de telefon. Închipuie-ţi, ne-a dat chiar şi numărul de cont. Da, da, exact, mare greşeală din partea ei... Ni s-au împlinit toate rugăminţile, puiule, ai auzit? Ridică-te! Trebuie să ne prefacem că suntem puternici, altfel ne calcă toţi în picioare! Da, da, nu e greu celui care pleacă, e mai greu celor care rămân!

Îi trage fulgerător pătura de sub care se ridică o sumedenie de Morpho Peleides, care împânzesc cu repeziciune camera... Heblu.





FLASH XIV
(Familia reunită.)
Polul Nord. Scena de vis descrisă de Pikachu în Flash VIII. Întocmai-întocmai, plus Aurora Borealis. Ca bonus în loc de batiste ude.



CORTINA.






  Aminteste-ti datele mele