Bine mama da astia povestesc in actu doi ce se-ntampla-n actu-ntai, de Matei Visniec


ACTUL II

(Începutul actului doi. O zi nouă BRUNO şi GRUBI lângă groapă.)

GRUBI : Uah!
BRUNO : Aşa da!
GRUBI : Încă puţin ş-o aflăm. O s-aflăm tot.
BRUNO : Dacă mă gândesc bine, nici nu ştiu dacă mă mai interesează.
GRUBI : Tocmai acum? Trebuie s-aflăm.
BRUNO : Să nu te aştepti la cine ştie ce.
GRUBI : A, nu.

(Apar MAJORDOMUL şi VIZITATORUL IMPORTANT; primul va da explicaţii celui de-al doilea, dirijându-i gesturile şi orientându-i atenţia.)

MAJORDOMUL : Am ajuns, domnule, să ne odihnim puţin. (Se aşează pe scaune ; îşi fac vânt cu pălăriile.)
VIZITATORUL : Tocmai aici? Nu mă aşteptam.
MAJORDOMUL : Aici, domnule, aici. Vedeţi, uneori nu depinde de noi. Unde se nimereşte, acolo… Înţelegeţi? (Gâfâie, îşi şterge sudoarea.)
VIZITATORUL : Şi ce-ar putea să-nsemne asta?
MAJORDOMUL : Vă explic numaidecât. În primul rând (Se ridică.) v-aş ruga să urmăriţi poziţia gropii. Are una dintre cele mai interesante poziţii, dacă îmi daţi voie să mă exprim aşa. Pe deasupra ei trece una din principalele căi aeriene ale ţarii. Vă puteţi da seama ce perspective turistice se deschid.
VIZITATORUL : Dar ăştia doi? Aştia doi ce fac?
MAJORDOMUL : N-are-a face. Vă rog să priviţi atent în partea aceasta. Aici s-ar putea deschide o cofetărie. Dincoace am putea amenanja un parking. Chiar aici se va ridica un hotel cu o mie de locuri, cu piscină şi cu sală de cinematograf. De la terasa acestui hotel se vor putea urmări toate evenimentele şi tot ceea ce ţine, nu-i aşa, de groapă. În fiecare zi se vor lustrui pereţii gropii şi se vor face coborâri de câte o oră.
VIZITATORUL : Vă gândiţi şi la coborâri ?
MAJORDOMUL : Desigur, domnule. Aceste coborâri vor fi televizate. Vor fi antrenaţi oameni special pentru a însoţi grupurile de turişti.
VIZITATORUL : Trebuie să recunosc că aţi avut noroc.
MAJORDOMUL : Într-adevăr, pentru oraşul nostru e un mare noroc. Ne vom putea readresa în câteva luni. Vom putea vinde ilustrate color în toată lumea. Vom primi valută şi vom amenanja tot ce este necesar. Acolo vom amenaja un parc, dincoace o tombolă. Ne gândim şi la un sistem de iluminat, astfel încât să ne putem continua activităţile turistice şi noaptea.
VIZITATORUL : Domnule, mă uimiţi. Sunt fericit că vă cunosc.

(Simultan cu dialogul dintre VIZITATOR şi MAJORDOM are loc dialogul între GRUBI şi BRUNO.)

GRUBI : Uite-I!
BRUNO : Nu ţi-am spus? Au şi început să vină.
GRUBI : Cum naiba au aflat?
BRUNO : Şi ăsta nu-i decât începutul.
GRUBI : Ar trebui să-i zgâlţâim puţin, aşa se pare.
BRUNO : Degeaba. Pleacă doi şi vin o sută.

(BRUNO şi GRUBI nu-şi încetează lucrul în tot acest timp; din când în când fac câte o pauză în conversaţie.)

GRUBI : Ăsta lung mă scoate din sărite.
BRUNO : Rabdă.
GRUBI : Lasă-mă să-I ard.
BRUNO : Ba nu.
GRUBI : Zău… în doi timpi scăpăm.
BRUNO : Dă-I încolo.
GRUBI : Greţoşi mai sunt.
BRUNO : Sunt şi alţii mai răi.

(Pauză.)

GRUBI : Ce tot zice?
BRUNO : Fandoseli d-ale lor.
GRUBI : Ăştia vor să surpe groapa.
BRUNO : Nu s-apucă ei. Vor să sugă totul ş-apoi se cară.
MAJORDOMUL : Şi eu, domnule, sunt fericit să vă ştiu. Iar acum, pentru exemplificare, să ne aşezăm un moment pe marginea gropii.
VIZITATORUL (Vădit încurcat.): Cum? Să nu… disturbăm…
MAJORDOMUL : Nicidecum, domnule. Dacă nu ne aşezăm pe marginea gropii n-am făcut nimic. Nu există voluptate mai mare decât să stai pe marginea gropii. Va rog să-ncercaţi. Eu, când vin de la serviciu, oricât de obosit aş fi, mă aşez puţin pe marginea gropii. Vă rog, vă rog să-ncercaţi. E o senzaţie unică, e ceva care nu se poate descrie şi nici explica. E pură relaţie cu neantul, senzaţie supremă a inutilităţii în univers, dacă îmi daţi voie să fiu puţin mai preţios. Haideţi, nu vă codiţi.

(Cei doi se aşează pe marignea gropii alături de BRUNO şi GRUBI ; MAJORDOMUL e în plin extaz ; VIZITATORUL intră mai greu în joc dar se lasă iniţiat şi începe să respire puternic, voluptuos.)

MAJORDOMUL : Ei?
VIZITATORUL : Mda.
MAJORDOMUL : (Către BRUNO şi GRUBI.) : Hai, băieţi, fruntea sus !
BRUNO : (Nemulţumit.) : Tţţţ !
MAJORDOMUL (Împăciuitor.) : Ha-ha ! Hai, că doar e loc destul.
MAJORDOMUL (Către BRUNO şi GRUBI.) : Ce mai face Pendefunda? Ai? Aţi uitat-o de tot. Ar cam trebui să mai treacă pe aici. Să mai arunce câte ceva pe aici.
BRUNO : Am cam uitat-o.
GRUBI (Speriat si mieros.) : Zău, nu e vina noastră…
MAJORDOMUL : Ştiu eu a cui e vina. Da’ dacă se mai întâmplă…
GRUBI : Nu se mai întâmplă, şefule.
MAJORDOMUL : Păi să nu se mai întâmple.

(Pe fondul ultimelor replici, Pendefunda - FETIŞCANA - s-a agitat în culise şi a tot încercat să atragă atenţia personajelor de pe marginea gropii.)

FETIŞCANA (Din culise, şoptit.) : Acum?
GRUBI (Către MAJORDOM.) : Acum, şefule?
MAJORDOMUL : Să mai aştepte.
GRUBI şi BRUNO (Strigă şoptit către FETIŞCANĂ.) : Mai aşteaptă!
MAJORDOMUL (Către BRUNO şi GRUBI.) : Da’ mai bine n-are decât să intre dacă vrea.
GRUBI (Strigă şoptit către FETIŞCANĂ.) : Intră, dacă vrei.
MAJORDOMUL (Strigă puternic către FETIŞCANĂ.) : Da’ să nu se mai întâmple!
FETIŞCANA (Scoate capul.) : Nu, domnule. (Iese de tot şi se îndreaptă spre groapă cu găleata cu lături.) Ha! Staţi aici şi fumaţi. O să vi se-nverzească burţile.
BRUNO şi GRUBI (Gest de profundă nemulţumire.) : Pfui!
GRUBI : Unde vezi tu că fumăm?
FETIŞCANA (Palidă, ca după o gafă uriaşă.) : Păi…
GRUBI : Ce trebuia să faci tu aici?

(MAJORDOMUL dă din cap mustrător către BRUNO şi GRUBI.)

FETIŞCANA : Păi… eu… (Se smiorcăie.)
VIZITATORUL : Ce s-a-ntîmplat?
MAJORDOMUL : Se-ncurcă ăştia…
BRUNO (Către FETIŞCANĂ.) : Hai, aruncă drăcia aia şi cară-te!
VIZITATORUL (ţipă isteric.) : Uaaa…
MAJORDOMUL : Vai, domnule!
BRUNO : Ce i-o fi venit?
GRUBI : Ce putoare!
MAJORDOMUL (Către VIZITATOR.) : N-o să se mai întâmple.
VIZITATORUL : Eu plec.
BRUNO : Se poate?
GRUBI : Acum începe.
MAJORDOMUL : Zău, domnule, a fost o eroare.
VIZITATORUL : De ce lucraţi cu asemenea actori?
MAJORDOMUL (şoptit.) : Dumnezeu ştie de unde a luat-o directorul teatrului.
BRUNO : O vampă!
MAJORDOMUL : De! Ce să-i faci!
VIZITATORUL : Nu e frumos. Ăştia strică tot.
GRUBI : Da’ mie nu mi-au stricat tot actu’ unu?
MAJORDOMUL (Aspru, către BRUNO şi GRUBI.) : Lasă că mai vorbim noi despre asta.
GRUBI : Pe cuvânt, domnule majordom, n-am fost vinovaţi cu nimic.
MAJORDOMUL : Bine, bine…
GRUBI : S-au pus pe capul nostru. Doi fandosiţi, două bestii.
VIZITATORUL : Despre ce este vorba?
MAJORDOMUL : N-aţi văzut actul întâi?
VIZITATORUL : Nu.
MAJORDOMUL : Mai bine. A ieşit o aiureală.
VIZITATORUL : Zău? Îmi pare bine că nu l-am văzut.
MAJORDOMUL : Chiar nu ştiţi ce se întâmplă în actul întâi?
VIZITATORUL : Nu.
BRUNO (Râde.) : He, he!
GRUBI : Păcat e o frumuseţe de act.
MAJORDOMUL (Amuzat.) : Chiar nu ştiţi ce se întâmplă în actul întâi? Hi-hi… Păi…
GRUBI : Mai întâi intru eu…

(Cele trei personaje vor povesti VIZITATORULUI ce se întîmplă în actul întâi; multă râvnă în această parte.)

BRUNO : Ba nu, eu!
GRUBI : Nu! Eu! Nu spun eu “pfff! n-o să iasă”?
BRUNO : Ba da.
GRUBI : Vezi? (Către VIZITATOR.) La început noi stăm aşa, ca şi acum şi lucrăm. Iar eu spun “pfff! n-o să iasă”. Iar BRUNO spune “taci” şi atunci eu spun “s-a-ncurcat de tot, n-o să iasă”. (Către BRUNO.) Nu?
BRUNO (Însufleţit.) : Da. Eu trebuie să dau impresia că sunt mai încrezător decât el, deşi, spre sfârşit, pare-se, el ajunge mai încrezător decât mine…
GRUBI (Întrerupându-l.) : Da. Şi el zice “n-are-a face” şi tragem şi tragem… Înţelegi? Dăm impresia că lucrăm din greu şi chiar lucrăm. Şi el zice…
BRUNO (Întrerupându-l.) : Prima parte este mai… aşa, mai enigmatic, întelegeţi, spectatorii nu se prind încă despre ce e vorba, nu-şi dau seama încă ce e cu groapa, cum e cu groapa …
GRUBI (GRUBI şi BRUNO se vor întrerupe mereu în dialogul lor.) : Da, până când el e gata-gata să cadă în groapă şi atunci eu vin să-l trag şi el strigă… Ce strigi tu aici?
BRUNO : “Pfui, vino că mă trage”…
GRUBI : … aşa… El zice “pfui, vino că mă trage” şi eu zic “ce e, mă?” şi el zice “s-a-nfăşutrat”, parcă, nu?
MAJORDOMUL : Da şi aici trebuie adăugat că toate aceste peripeţii pe marginea gropii au aşa, un sens crescendo…
BRUNO : Nu! De fapt, care e idea? Noi trebuie să sugerăm că suntem stăpîniţi de groapă, în prima parte, întelegeţi? Adică. Mai întâi groapa, ca şi natura, ca şi moartea, dacă vreţi, ne este ostilă. Dar apoi, pe măsură ce ea este, nu-i aşa, îmblânzită de efortul nostru, devine docilă şi începe să… ei, ce credeţi ? Să…
GRUBI : Să cânte!
BRUNO şi MAJORDOMUL (Într-un glas.) : Să cânte!
VIZITATORUL (Nu prea entuziasmat.) : Să cânte?!
BRUNO : Da! Să cânte! Ei? Ce părere aveţi?
VIZITATORUL : Da, într-adevăr…
GRUBI : Da, dar întâi era cât pe ce să ne lăsăm păgubaşi. Iar eu zic “ţi-am spus că n-o să iasă” şi ne aşezăm amândoi lângă groapă şi ne aprindem o ţigară. (Îşi scot pachetul.) Câte o ţigară. Dup-aia aruncăm chibriturile arse în groapă (Aruncă.) şi cînd terminăm de fumat ţigara aruncăm mucul de ţigara în groapă…
BRUNO : Da, da… Chiar aşa! Hi-hi! (Cei doi, chiar şi MAJORDOMUL în anumite momente, sunt cuprinşi de excese de veselie stupide.)
MAJORDOMUL (Către VIZITATOR.) : Ei? V-aţi prins?
VIZITATORUL : Trebuie să vă spun că nu înţeleg nimic.
BRUNO : Cum aşa? Cântă groapa!
GRUBI : Se poate? Eu îl trag pe el…
MAJORDOMUL (Nemulţumit.) : Tţţţ! Ia arătaţi-i, băieţi, cum a căzut Bruno în groapă.

(Cei doi se ridică şi încep să rejoace, dar la modul carnavalesc, scena din actul întâi.)

BRUNO : Dar nu v-am spus o dată?
MAJORDOMUL : Lasă, trebuie să-l facem să înţeleagă.
GRUBI (Entuziasmat că poate repeat scena.) : Sigur! Sigur! Totul a fost foarte simplu. Mai întâi eu l-am trimis pe Bruno să aducă vârful.
BRUNO : Nu! Nu! Nu! Eu te-am trimis după vârf. (Mustrător.) Ce dracu’?
GRUBI : În sfîrşit… Important e că unul dintre noi s-a dus dupa vârf. Ei? Ce credeţi că s-a-ntâmplat cu vârful?
MAJORDOMUL (Iluminat, în culmea extazului, către VIZITATOR.) : Ei? Vă daţi seama?
GRUBI şi BRUNO (Într-un glas.) : Ei?
VIZITATORUL (Strivit.): Ei?!
GRUBI (Dezumflat.) : Nu pricepe!
BRUNO : Stai! Stai s-o luăm de la cap. (Începe reconstituirea.) Eu stăteam aşa. (Se aşează.) Tu erai după vârf. Du-te după vârf ! (GRUBI se îndepărtează.) Eu lucram mai departe aici. (Se apucă de lucru.) Grubi îmi spune… Ia spune, Grubi !
GRUBI (De departe.) : “Nuuu-i.”
BRUNO : Eu spun “Cuuum?” El spune… Spune, Grubi !
GRUBI ( Neînţelegând.) : Ceee?
BRUNO : Spune ce ai de spus.
GRUBI : Ce?
BRUNO (Enervat.) : Ce spui tu după ce spun eu “cuuum”?
GRUBI : A! “Nu mai e. S-a ros.”
BRUNO : Aşa. Şi dintr-o dată, simt cum mă trage ceva în groapă. Atunci strig : “Pfui ! Vino ! Vino, că mă trage!” Vă daţi seama, e vorba de o scena grozavă, o scenă violent, gravă, care trebuie jucată serios. De fapt, înţelegeţi, groapa când mă vede singur acţionează, în felul ei, evident…
MAJORDOMUL (Intervine explicativ, către VIZITATOR.): E vorba de faptul că groapa, singură în faţa omului, îşi scoate colţii. Întelegeţi? O idee genială…
BRUNO : Da… şi atunci GRUBI strigă… “Ce e, mă?”
GRUBI (În acelaşi timp cu BRUNO.) : “Ce e, mă?”
BRUNO : Iar eu strig “s-a-nfăşurat pe mine! Uiii…”
MAJORDOMUL : Nu! Mai bine facem un rezumat scurt. Domnule! De fapt… (Lapsus, către BRUNO.) Spune tu!
GRUBI : Mai bine o luăm de la Pendefunda.
BRUNO : Sigur că da!
MAJORDOMUL : Perfect! Să vină Pendefunda.
BRUNO (Strigâ nd spre culise.) : Pendefuuuuundaaa …
GRUBI (Se asociază strigătului.) : Pendefuuuundaaa …

(Toţi încep s-o strige pe PENDEFUNDA.)

BRUNO (Către VIZITATOR.) : Care e sensul aici… Pendefunda trebuie să vină cu găleata cu lături şi să o arunce în groapă… Abia în acest moment groapa primeşte o semnificaţie, ea devine, nu-i aşa, o victimă, o mocirlă, o groapă a pierzaniei… Pe de altă parte e interesant de văzut cum reacţionează spectatorul la vederea lăturilor… Aici e buba! (Către PENDEFUNDA care se apropie.) Hai, Pendefunda, arată-i domnului cum ai făcut.
FETIŞCANA : Întâi şi-ntâi ar trebui să-i spunem că eu reprezint un fel de lait-motiv al piesei…
BRUNO : Lasă, aruncă lăturile…
FETIŞCANA : Nu se poate, Bruno, n-o să-nţeleagă.
BRUNO : Lasă, lasă. Aruncă şi gata.

(FETIŞCANA aruncă lăturile, apoi se aşează alături de ceilalţi.)

GRUBI : Ei? V-a plăcut?
BRUNO : Stai, n-are cum să-nţeleagă. De fapt din chestia asta nu e încă nimic de-nţeles. Abia când vine BĂRBATUL CU TOMBERONUL …
MAJORDOMUL : He-he! Asta-i! Ştiam eu că lipseşte ceva.
BRUNO : Păi!
GRUBI : Înţelegi? BĂRBATUL CU TOMBERONUL completează imaginea, el vine şi începe s-arunce gunoiul în groapă şi atunci pentru spectator treaba devine clară, groapa devine o groapă de gunoi. O simplă groapă de gunoi.
FETIŞCANA : Aici e clenciul. Lăturile nu-l conving pe spectator că groapa nu-i decât o simplă groapă de gunoi. Abia când vine BĂRBATUL CU TOMBERONUL vine şi certitudinea, siguranţa, sentimentul plentitudinii…
MAJORDOMUL (Scârbit.) : Ce cuvinte!
BRUNO : Lasă-l… N-avem timp d-alde d-astea …
FETIŞCANA (Enervată.) : Nu înţelegeţi nimic. Nu puteţi trece dincolo de fapte. Sunteţi orbi, sunteţi surzi…
GRUBI : Ia te uită! Ne-nveţi tu pe noi …
FETIŞCANA : Sunteţi nişte îngâmfaţi! (Către VIZITATOR.) Zău, ăştia joacă de ani de zile în piesa asta şi nu ştiu despre ce este vorba în ea.
VIZITATORUL : Domnişoară… (Încercând s-o calmeze.) Ştiu, e dureros… (Din acest moment va începe să-i facă ochi dulci FETIŞCANEI; atenţia sa se va concentra asupra fetei şi doar va simula interesul pentru reconstituirea pe care o propun celelalte personaje.) Dar, o fată ca dumneata, nu-i aşa, cu posibilităţile…
BRUNO : Mai bine să vină BĂRBATUL CU TOMBERONUL!
GRUBI : Sigur că da! Să vină!
VIZITATORUL (Fals.) : Să vină şi să lămurim… (Către FETIŞCANĂ.) Eu, când eram singur… (Restul şoptit la urechea fetei, care chicoteşte.)
MAJORDOMUL : Da! Da! Vino, dom’ne!
BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Scoate capul din culise.) : Cu tomberonul?
BRUNO (Către MAJORDOM.) : Cu tomberonul?
MAJORDOMUL : Cu!
BRUNO (Către culise.) : Cu!
GRUBI (Nemulţumit.) : Nu e bine! Nu e bine! Am sărit peste atâtea…
MAJORDOMUL : Lasă…
BRUNO : Restul sunt detalii, firimituri.
GRUBI : Nu, da’ e păcat… Uite, eu trebuia să spun întâi “să fac focul?” şi tu trebuia să spui “fă-l”. Eu trebuia să-ntreb “unde-s lemnele?” şi tu trebuia să spui “îs ude”. Ce, astea ţi se par nesemnificative?
BRUNO : Mă, Grubi, tu n-auzi ce zice domnu’ Majordom? Rezumăm.
BĂRBATUL CU TOMBERONUL (A venit lângă groapă.): Gata.
MAJORDOMUL: Ia arată tu domnului cum ai făcut.
VIZITATORUL (Fals.) : Da, da numaidecât…

(MAJORDOMUL, BRUNO şi GRUBI se privesc extaziaţi jocul BĂRBATULUI CU TOMBERONUL.)

BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Mai întâi am venit, aşa ca şi cum… (Îl pufneşte râsul.) hi-hi… le-am zis… (Nu se poate stăpâni şi iar râde.) “ha-ha ! staţi aici şi mâncaţi. Nu vă pasă de nimic” iar ei… (Râde chicoteşte, ceilalţi sunt contaminaţi şi ei.) mi-au zis… hi-hi…
BRUNO : Chiar aşa a fost?
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Da, hi-hi… hi-hi… ei mi-au zis… Mi-au zis, da, hi-hi… “ia te uită” ! (Râs general, atenţia FETIŞCANEI începe să fie atrasă de dialogul celor patru în timp ce VIZITATORUL rămâne mai departe cu atenţia atrasă de FETIŞCANĂ.)
GRUBI : Zău, chiar aşa?
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Da! Aţi fost aşa de caraghioşi…
MAJORDOMUL (Nemulţumit, către BRUNO şi GRUBI.) : Ce-nseamnă asta?
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Se vedea de la distanţă că nu sunteţi în rol… Abia deschideaţi gura…
BRUNO : Nu se poate! Vrei să spui că m-ai văzut jucînd prost?
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Ca o cizmă!
FETIŞCANA (Prinzând momentul.) : Şi eu le-am spus, da’ n-au vrut să creadă. O piesă ca asta nu se joacă aşa… Asta e o piesă complicată, o piesă labirint. La început pare că e simplă, da’ dup-aia… Zău, mai bine v-aţi duce dracului.
GRUBI : Iar începi! (Violent.)
BRUNO : Stai! Stai! Grubi!
GRUBI : Îi cârpesc două! După ce că n-are nici un rol, mai şi vorbeşte (Prinzând-o de bărbie pe FETIŞCANĂ.) Ce rol ai tu, mă, în piesa asta? Ce rol? Vii şi arunci lăturile şi spui două vorbe. Ce rol e ăsta, mă? De ce te bagi?
MAJORDOMUL : Mă, Grubi, fii mai potolit…
VIZITATORUL (Violent, spre GRUBI.) : Dai într-o doamnă, într-o doamnă?
GRUBI (Uşor speriat.) : Nu domnule! Da’ să-şi vadă de treabă!
MAJORDOMUL (Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.) : Şi tu de ce stai? Spune ce ai de spus şi pleacă!
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Atunci eu am spus “asta-i o treabă a dracului de grea” ş-am început s-arunc gunoaie în groapă… şi gropa a-nceput să… (Râde uşor.)
GRUBI : Să…
BRUNO : Să…
MAJORDOMUL: Spune odată, spune să se convingă… (Către VIZITATOR.) Domnule, fiţi atent un moment…
VIZITATORUL (Îşi întrerupe tirul de şoapte de la urechea FETIŞCANEI.) Cum să nu?!
BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Aruncând resturile din tomberon în groapă şi la sfârşit şi tomberonul.) : Pe măsură ce aruncam gunoiul în groapă…
BRUNO şi GRUBI : Groapa a-nceput… (Toţi într-un glas.) Să cînte!
VIZITATORUL (Pasant.) : Foarte bine, foarte bine !

(Personajele se uită în groapă aşteptând efectul promis, cu excepţia celor doi care se mângâie şi se gudură.)

MAJORDOMUL (Încercând să atragă atenţia VIZITATORULUI.) : Ei? (Pauză.) Ei?! (Personajele sunt vădit întristate de pe urma acestei lipse de atenţie din partea VIZITATORULUI.) Aţi înteles?
VIZITATORUL (Formal.) : Da, da … Continuaţi.
MAJORDOMUL (Indignat.) : Domnule, e păcat, tocmai dumneavoastră, un om ca dumneavoastră… Puţină atenţie, nu-i aşa? Dacă dumneavoastră nu ne puteţi urmări până la capăt, care sunteţi, nu-i aşa, angajat al teatrului, ce să mai zic de alţii… Zău, daţi un exemplu urât…
VIZITATORUL (Absorbit de fată, dă afirmativ din cap.)
GRUBI : E ruşinos.
BRUNO : Ne-am răcit gura de pomană.
MAJORDOMUL (Mai sever.) : Domnule, chiar nu vreţi să ştiţi ce s-a-ntâmplat în actul întâi?
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Îşi bate joc de noi.
GRUBI : E total nesimţit.
MAJORDOMUL (ţipând.) : Chiar nu vreţi să ştiţi ce s-a-ntîmplat în actul întâi ? Domnule, sunteţi inconştient. Mai e puţin, zău…
BRUNO : Numai ea e de vină.
FETIŞCANA (Reacţionând violent.) : Ia mai lăsaţi-mă-n pace ! Şi dacă vreţi să ştiţi, de luna viitoare mă mut în provincie! (Către VIZITATOR, mieros.) Nu-i aşa, Bibi?
VIZITATORUL (Indignat faţă de ceilalţi, protector cu fata.) : Da, domnilor, da! Vă anunţ că ne vom muta în provincie!
MAJORDOMUL (Interzis.) : Nu se poate!
BRUNO şi GRUBI (Revoltaţi.) : Huo!
BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Care a dat semene de nelinişte pe tot parcursul jocului amoros dintre cei doi.) : Cum?! Lili, vrei să pleci?
FETIŞCANA : Nu mai vreau să aud de voi. Plec! Ce, să joc aici la nesfârşit pe fata cu găleata? Vreau să joc pe Julieta! Vreau să joc pe Ifigenia!
VIZITATORUL : Să vă spălaţi pe cap cu piese d-astea!
BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Pierdut.) : Vai, Lili, doar ştii ce mi-ai promis!
VIZITATORUL (Luând-o de mână pe FETIŞCANĂ.) : Ha, ha… Să mergem! Domnilor, veţi primi illustrate din provincie!
GRUBI (Scoţând un urlet.) : Nuuu! Să nu crezi c-o să fie aşa de simplu! (Se ridică şi-l apucă de guler pe VIZITATOR.) Şi noi cui povestim actul întâi? Ce? Ne crezi proşti? Ia stai jos! (Îl bruschează.)
FETIŞCANA (ţipând.) : Să nu dai în Bebe!
GRUBI (Prinzînd-o de mână şi silind-o să se aşeze.) : Ia stai şi tu! Ia vedeţi-vă de treabă! Întâi ascultaţi ce s-a-ntîmplat în actu-ntâi şi dup-aia plecaţi unde vreţi! E-te-te! O lume întreagă are răbdare s-asculte şi voi nu… Da’ ce! Vorbim în pustii?
BRUNO (S-a ridicat şi el, ameninţător.) Sigur! Ascultaţi până la capăt! Ce, vi s-a făcut de plimbare? Asta e piesa, asta facem.
MAJORDOMUL (Şi el alături de ceilalţi în a-i opri pe fugari.) : Aşa! Aşa! Staţi frumos! Noi cum putem sta? Lumea cum stă? Ce, suntem mai proşti?
BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Ameninţând-o pe FETIŞCANĂ cu degetul.) : Lili… Lili…
VIZITATORUL : Sunteţi nişte bădărani, nişte…
GRUBI : Taci!
BRUNO : Huo! Taci ş-ascultă!
VIZITATORUL : Ce s-ascult? Ce s-ascult, mă? Tâmpenia asta, aiureala asta?
BRUNO : Taci ş-ascultă! Actu-ntâi este esenţial pentru fiecare dintre noi. Şi ce dacă n-are sare şi piper? N-ai decât să-i pui tu, dacă te crezi aşa deştept.
GRUBI : Sigur!
MAJORDOMUL : Aşa!
VIZITATORUL (Acceptînd.) : Binee… Da’ cel puţin să fie mai scurt.
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Aici are dreptate. Prea o lungim.
BRUNO : Unde-am rămas?
GRUBI (Către culise.) : Intraţi cu toţii! Hai!
MAJORDOMUL : Ce faci?
GRUBI : Lasă-i să intre toţi să-şi spună fiecare rolul. Aşa e scurt.
MAJORDOMUL : Bine, da’ în ordine… (Către VIZITATOR.) Începem?
VIZITATORUL : Începem.

(S-au aşezat cu toţii în jurul gropii.)

MAJORDOMUL : Ei bine, domnule! Care credeţi că este punctul culminant al piesei, punctul în care spectatorii îşi dau perfect seama că groapa este cu totul altceva decât o groapă obişnuită? Ei?
TOŢI : Ei?
MAJORDOMUL : Punctul este…
TOŢI : Este…
MAJORDOMUL : Să intre OMUL CU SACAUA!

(Intră OMUL CU SACAUA, PRIMUL OM CARE MĂNÎNCĂ SEMINŢE, AL DOILEA OM CARE MĂNÎNCĂ SEMINŢE – personajele sunt gălăgioase şi groteşti, ele provoacă dezordine şi larmă. )

GRUBI (Speriat.) Staţi acolo! Staţi aşa!
BRUNO : Ce-nseamnă asta?
OMUL CU SACAUA : Ha! Staţi aici şi bateţi câmpii! Adică voi să staţi tot timpul pe scenă şi noi să nu spunem nimic. Adică noi să stăm în culise, ca proştii…
PRIMUL OM : Nişte secături! Numai voi, numai voi şi numai voi! Vom vorbi cu toţii! Avem acest drept!
MAJORDOMUL : Nenorociţilor! V-aţi pierdut minţile! Asta e piesă, nu e carnaval. Aici fiecare intră când îi vine rândul!
PRIMUL OM : Sunteţi desuet, domnule! Asta a fost odată! N-aţi auzit de Revoluţia franceză?
OMUL CU SACAUA : De astăzi gata cu rolurile principale şi secundare! Toate rolurile sunt egale! Toate personajele au dreptul să stea în scenă cât vor şi să spună ce vor! (Trântind sacaua, rupând-o, călcând-o în picioare.) : N-am nevoie de saca! Nu mai vreau apă din groapă! Nu mai vreau să beau apă din groapă!
BRUNO : Ah! Sunteţi inconştienţi!
VIZITATORUL : Şi eu! Nu mai vreau să ştiu ce se petrece-n actu-ntâi!
BRUNO : Stai jos, nenorocitule!
VIZITATORUL : (Ridicându-se şi agitându-se.) Da! Da! M-au obligat în modul cel mai mârşav s-ascult ce se-ntâmplă-n actu-întâi. Nu mai vreau!
FETIŞCANA : Să plecăm în provincie!
VIZITATORUL (Turbat.) : Domnilor, m-au chinuit groaznic, mi-au luat minţile, mi-au jupuit creierul ! De mii de ori am ascultat ce se-ntâmplă-n actu-ntâi ! Nu mai vreau s-ascult ce se-ntâmplă-n actu-ntâi! Niciodată!
FETIŞCANA : Niciodată! Niciodată! (Isterică.) M-au maltratat, domnilor, m-au silit s-ascult şi să joc în actu-ntâi! Da! M-au obligat să-i învăţ până şi pe copii mei ce se-ntâmplă-n actu-ntâi. (Pătrunde în spaţiul publicului.) Da! Da! Da! Aţi fost martori! Da! Am să vă spun adevărul! În actu-întâi nu se-ntâmplă nimic!

(Rumoare printre personaje, relaxare totală, tumbe şi salturi carnavaleşti.)

FETIŞCANA (Pur şi simplu vorbind în urchea şi în faţa spectatorilor.) : Da! Nu se întîmplă nimic! Aţi fost duşi în eroare. Actul întâi este o improvizaţie, o demenţă colectivă, o chestie total lipsită de sens! Actu-ntâi nici nu trebuie văzut de nimeni, e o eroare, o laşitate!
OMUL CU SACAUA : Sunteţi nişte fricoşi şi nişte laşi! Când aţi văzut că unii vorbesc tot timpul şi alţii n-apucă să scoată nici un cuvânt, de ce n-aţi zis nimic? De ce aţi suportat mascarada? De ce n-aţi urlat?
PRIMUL OM : De ce? De ce aţi tăcut?
AL DOILEA OM : Când aţi văzut că piesa e proastă, de ce n-aţi fluierat?
VIZITATORUL : Când aţi văzut că încep să povestească actu-ntâi, de ce n-aţi tropăit?
PRIMUL OM : Mai bine citeaţi un ziar!

(Personajele s-au risipit prin sală şi-şi aruncă replicile cu furie deschizând mai multe centre de atenţie concomitent.)

OMUL CU SACAUA: Nu trebuia să veniţi la teatru!
OMUL CU TOMBERONUL : Vrea cineva să-i car gunoiul, cu tomberonul? Vrea cineva să vadă cum arată un tomberon?
FETIŞCANA : E o ruşine! E o mare ruşine, domnilor! În provincie nu s-ar fi întâmplat niciodată aşa ceva.
BRUNO : Chiar a-nceput Revoluţia franceză?
MAJORDOMUL : Cu ăştia nu poţi ştii niciodată…
GRUBI : Staţi, fraţilor! Staţi! Aşteptaţi-mă şi pe mine! (Pătrunde în sală.) Nici eu nu sunt mulţumit ! Şi eu sunt de-al vostru !

PRIMUL OM, AL DOILEA OM, BĂRBATUL CU TOMBERONUL, OMUL CU SACAUA, FETIŞCANA,VIZITATORUL:
-Ba nu!
-Afară! Afară!
-Tu să taci!
-Eşti o lichea! Ai trădat teatrul! Nu ţi-a păsat niciodată de noi.
-Te-ai linguşit în faţa directorului. Ştim noi.
-Eşti o cârpă! Nu eşti om.
-Ce credeai? C-ai s-ajungi celebru cu un rol de nimic?
-Şi-am spus c-o să sfârşească prost!
-Ruşine!
-Stârpitură!
-Crezi c-ai să scapi aşa de uşor?
-Mocofanule! Tu şi cu ăl’lalt!
-Să taci! Ai făcut pe grozavul! Eşti un pungaş şi un libidinos. Eşti prieten şi cu stârpitura aia care a scris piesa. Îi cunoşti pe toţi. Ai primit apartament în Piaţa Cosmonauţilor!
-Huo!
-Nu eşti om!
-Huo!
-Ai primit apartament în Piaţa Cosmonauţilor! Îi cunoşti pe toţi. Eşti prieten şi cu stârpitura aia care a scris piesa. Eşti un pungaş şi un libidinos. Ai făcut pe grozavul! Să taci!
-Tu şi cu ăl’lalt! Mocofanule!
-Crezi c-ai să scapi aşa uşor?
-Stârpitură!
-Ruşine!
-Şi-am spus c-o să se sfârşească prost!
-C-ai s-ajungi celebru cu-n rol de nimic? Ce credeai?
-Nu eşti om! Eşti o cârpă!
-Ştim noi! Te-ai linguşit în faţa directorului!
-Nu ţi-a păsat niciodată de noi! Ai trădat teatrul! Eşti o ruşine!
-Tu să taci!
-Afară! Afară!
-Ba nu!

(GRUBI este dat afară de personajele secundare )

OMUL CU SACAUA : A ieşit bine!
PRIMUL OM : Să înveţe minte!
AL DOILEA OM : Aşa trebuia să ne purtăm de la-nceput!
OMUL CU TOMBERONUL : Vivat! Vivat! Am învins!
VIZITATORUL : I-am doborât!
VIZITATORUL (Restabilind pulsul piesei.) : Trăiască ultima piesă posibilă! Să bem pentru ultima piesă care se mai joacă astăzi în lume! Ura!
VIZITATORUL : Să bem pentru moartea autorului! Moartea autorului!
TOŢI: Moartea autorului! Ura!
OMUL CU SACAUA : Linişte! Linişte!

TOŢI : -De azi înainte teatrul va fi al actorilor!
-Vom avea bani!
-Vom călători!
-Vom merge în turneu la Liege!
-Trăiască literature franceză!
-Trăiască Lautreaumont!
-La groapă cu vînduţii! La groapă cu Iuda!
-Să dăm citire Constituţiei!
-Constituţia! Constituţia!
-S-auzim! S-auzim!

(TOŢI freeze mute!)

MARAT : Vom da citire Constituţiei! Pentru toţi cetăţenii să ştie ce drepturi au şi cum să joace teatru!
-Toţi actorii sunt egali! Toate rolurile sunt egale!
-Nu există roluri principale şi secundare! Toate rolurile sunte egale în faţa societăţii! Toată societatea are dreptul să joace teatru. Fiecare cetăţean este un personaj principal.
-Autorul este un monstru. El trebuie să schimbe piesa chiar în acest punct al ei, dacă vrea ca piesa să fie jucată!
-Teatrul este singurul mod de a trăi demn şi civilizat. Teatrul este singura instituţie naturală din univers. Trăiască teatrul total, teatrul absolut, teatrul universal, teatrul unic şi perfect, teatrul fundamental, trăiască autorul unic şi indivizibil, până la moarte, de mii de ori, încă şi încă şi încă, din toate puterile noastre, jurăm!

(TOŢI Liber!)

TOŢI : Jurăm!

(Toate personajele revin pe scenă şi FETIŞCANA începe să plângă.)

VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIŞCANA.) : Ce-i? (O mângâie.) Ce plângi? De ce eşti prostuţă?
FETIŞCANA (Ştergându-şi faţa şi scâncind mai departe.) : Vezi? Vezi? Se termină si asta… Începe alta…
VIZITATORUL : Şi ce-i cu asta ?
FETIŞCANA : Vezi… Vezi… Ce greu e să spui ceva… Să-i faci să înţeleagă ceva…
VIZITATORUL : Crezi că n-au înţeles?
FETIŞCANA : Vezi… vezi… Ei nu înţeleg niciodată… când trebuie să plece… Stau întotdeauna până la sfârşit… Înţelegi? Da’ la sfîrşit nu se mai întâmplă nimic…

(Scena arată ca după o bătălie; personajele s-au grupat aparent întîmplător; OMUL CU SACAUA e mai aproape de groapă şi de BĂRBATUL CU TOMBERONUL; PRIMUL şi AL DOILEA OM; VIZITATORUL rămâne lângă FETIŞCANĂ.)

BRUNO ( Către MAJORDOM.) : Eu nu înţeleg cum se poate termina aşa… Vreau să spun o zi ca asta… Nu, nu…
MAJORDOMUL : Ştii tu care e nenorocirea, în toată povestea asta?

(Atenţia tuturor personajelor se îndreaptă spre MAJORDOM.)

BRUNO : Ce vrei să spui?
MAJORDOMUL : Vreau să spun că… Da. Groapa e reală.

(Pauză; personajele în aşteptare.)

MAJORDOMUL : Vreau să spun… n-a fost reală tot timpul. Înţelegi? Dar la un moment dat, în timp ce jucam aici şi ne prosteam în toate felurile, groapa a devenit reală. Pentru câteva minute numai, poate doar pentru jumătate de minut… Sau poate pentru cîteva secunde… Înţelegeţi?
BRUNO : Când ?
MAJORDOMUL : Mai târziu. Nu ştiu când, dar mai târziu… Într-un moment când nimeni nu-i dădea nici o atenţie. Da!
FETIŞCANA : Şi ce dac-a fost reală? N-am făcut nimic cu asta. Nu ne crede nimeni.

(Pauză.)

MAJORDOMUL : N-are importanţă, Lili. Aici s-a-ntâmplat ceva, s-a întâmplat ceva care a dat realitate acestor două ore, de când stăm aici. Înţelegi ce vreau să spun? Dacă în această seară noi nu ne-am fi întâlnit aici, noi toţi vreau să spun, poate că am fi murit de plictiseală sau de singurătate. Asta vreau să spun. E cu totul şi cu totul fantastic… Uite, ei ne-au privit şi ne-au ascultat, noi ne-am spus rolurile… Dacă în seara asta nu ne-am fi întâlnit aici, în punctul ăsta din univers, se putea întâmpla să se ducă totul dracului…

(Pauză.)

PRIMUL OM : Ce trebuie să se mai întâmple acum?
BRUNO : Vrei să-ţi povestesc finalul? E o prostie… Dar să-i lăsăm singuri, la sfârşit, să se aplaude chiar pe ei, dacă se poate, ar fi o idee.
OMUL CU SACAUA : Tu să taci! Te întreb… la ce să punem final? Discutăm de jumătate de oră despre final, o oră întreagă am povestit ce s-a întâmplat în primul act, în rest ne-am jucat de-a mascarada… Ce-i asta? Ce-a fost asta? (Pauză, OMUL CU SACAUA se roteşte furios şi-i interoghează pe rând.) Ai înţeles tu cum trebuie să spui, ce să spui, cui să spui? Ce-ai înţeles? Noi ne prefacem că ştim ce se întâmplă de la bun început, ei se prefac că au înţeles la sfârşit, fiecare se teme să nu fie luat de prost şi se preface că e mulţumit… Tâmpiţilor! N-aveţi nici cel mai mic curaj!(Iese.)

FETIŞCANA : Am impresia că suntem cam penibili.
VIZITATORUL (Se ridică şi se plimbă; se dezmorţeşte; către public.) : Se termină acum… (Mai face câteva mişcăril din nou către public.) Cred că n-am jucat chiar prost, nu? Nu? (Paşi.) Chiar nu v-a plăcut? Ai? (Paşi.). Aşa e în teatru. Nu joci întotdeauna ce vrei. Uneori, ştiţi dumneavoastră…. Pile, relaţii… Trebuie să joci pe cine nu vrei şi laşi pe altul, care e mai bun, să aştepte… Ehe… Noi, de pildă, la început, n-am vrut să jucam piesa asta. Vreau să spun… n-am înţeles nimic din ea şi i-am spus directorului “dom’ne, noi n-o jucăm!”… Uiii! Ce s-a supărat! Ne-a spus “ştiţi voi a cui e piesa asta, mă!“ … Şi ne-a spus la ureche, la fiecare pe rând, a cui e piesa… Şi atunci am jucat-o… Asta-i!
BĂRBATUL CU TOMBERONUL : Eu plec. Nu mai are nici un haz.
PRIMUL OM : Nu puteţi fi serioşi nici măcar o clipă? (Iese împreună cu AL DOILEA OM.)
FETIŞCANA (Împreună cu VIZITATORUL.) : Salut, provincial! (Iese.)
BRUNO : Îţi dai seama ce dezolant se termină seara asta?
MAJORDOMUL : Ce vrei să fac?
BRUNO : Nu ştiu. Aici lipseşte ceva… Lipseşte un cuvînt, un gest…
MAJORDOMUL : Îmi pare rău… Şi eu sunt cam pleoştit. Aş bea o bere. Nu ştiu de ce, dar în seara asta piesa chiar m-a deprimat.
BRUNO : Auzi, Vighi, vreau să te întreb ceva… Dar să-mi răspunzi sincer.
MAJORDOMUL : Da.
BRUNO : Tu de câte ori ai citit-o?
MAJORDOMUL : Ce?
BRUNO : Piesa. Cred că am citit-o de o sută de ori.
BRUNO : Şi ai înţeles ceva?
MAJORDOMUL : Nu. Niciodată.
BRUNO : Nici eu.
MAJORDOMUL (Dezarmat.) : Asta-i !
BRUNO : Mai bine mergem şi bem o bere …


CORTINA

  Aminteste-ti datele mele