Bucăţi de suflet (monolog), de Laurentiu Budau


L A U R E N Ţ I U B U D Ă U

BUCĂŢI DE SUFLET
(monolog pentru o actriţă extrem de apetisantă şi de... inteligentă) *








* În cazul în care ar putea exista dificultăţi serioase în identificarea persoanei care să întrunească ambele calităţi, compatibilitatea cu ultima dintre cerinţe este imperativă.
-2012-
Un spital militar de campanie. Pacienţii sunt de fapt nişte păpuşi mari, extrem de primitive şi cam fǎrǎ expresie, înfǎşurate cu generozitate în bandaje nu tocmai curate... În funcţie de posibilitǎţile financiare ale proiectului, se pot instala de la minimum trei paturi metalice pânǎ la “fǎrǎ numǎr, fǎrǎ numǎr”... În situaţia cea mai probabilǎ a aderǎrii curajoasei interprete la mijloacele “teatrului sǎrac”, rolul pacienţilor din salon poate fi preluat cu succes de cǎtre publicul (in)existent....
Ţinuta Barbarei poate fi copiatǎ dupǎ oricare dintre ţinutele excentrice ale lui Barbie care îi valorizeazǎ fizicul la extrem.

Ce să tac? Ce să fac?! Mai ai multe idei din astea? Spune-mi, mai ai multe, multe idei tâmpite, băiatule?! Ce să le spun, dragă, ce să le spun; ce culoare are sutienul, ce culoare au chiloţeii mei tanga?! (gemete surde )...Ai înnebunit de tot, Piţi?! Şaptezeci; îţi dai seama, frate, că - oricum ai lua-o - şaptezeci înseamnă tot şaptezeci?! Pentru atât ai semnat cu generalul cu ochelari negri, cu directorul spitalului? Eşti nebun de legat, nu te mai saturi în veci! Eu?! Cine te-a pus, cine te-a pus?! Cumplit!!! Groaznic!!! Oribil!!!... Ce dialog pertinent să încheg cu morţii ăştia vii, cu muribunzii ăştia duhnitori, cu putrezii ăştia pârţâiţi, ce dialog?! Despre Platon?! Despre Eros şi Thanatos?! Despre Nana Mouskouri?! Lasă-mă! Chiar că nu eşti întreg, se vede cǎ te-a scǎpat maicǎ-ta în cap când erai mititel! (asta e clar, deşi nu mi te pot închipui mititel)
Spune-mi: ce lucruri comune pot să am eu cu maşinile astea stricate de omorât oameni? Să le vorbesc despre vreme şi OZN-uri? Despre polimerizarea stereo-specifică a izoprenului? Hopa, hopa, Penelopa! I-auzi! Îţi dau să te îmbraci în rochiţele mele străvezii şi să le vorbeşti tu despre vreme şi OZN-uri. Numai tu. Ce zici? Da, da, tu, tu! N-ai semnat, tu? Rezolvă tu problema!... Dragule, nu sunt nervoasă; bineînţeles că nu sunt deloc nervoasă, chiar dacă-mi tremură un pic mai mult vocea, chiar dacă tensiunea mea arterială urlă ca o locomotivǎ în plinâ vitezâ la vederea unui hârb de Dodge blocat definitiv pe şine! Turneul este turneu şi aici e un oribil veceu! OK? OK! OK!!! Un grande şi big veceu! Tu ştii că n-am fost deloc încântatǎ, deloc de acord să ne oprim la rǎspântia asta nesemnalizatǎ, să staţionăm şi aici, în veceu! Ce dacă s-au sacrificat pentru binele celorlalţi (care ceilalţi?), fiecare cu meseria lui, au fost plătiţi regeşte pentru asta. Da, da, din impozite, din banii noştri luaţi cu japca şi cu zâmbetul pe buze! Ei au fǎcut trei sǎptǎmâni sǎ înveţe sǎ tranşeze cu baioneta o carcasǎ de porc congelatǎ, tatuată cu meclele lui Ben Laden şi Saddam şi încǎ douǎ sǎ tragǎ dupǎ ciori şi vulturi pleşuvi cu puşca prin deşert (dacǎ nu ştiai, un mǎcelar sârguincios, în cam tot atât timp apucǎ sǎ îşi ia atestatul), eu trei ani bǎtuţi pe muchie la The Actors Studio cu marele Lee Strasberg, şold lângǎ şold cu marele Al Pacino şi Harvey Keitel... Da, da, New York, New York! Glory, glory, hallelujah! Tu ştii ce lefuri astronomice, ce pensii babane, ce ajutoare ţepene iau de la guvern, la fiecare sfârşit de sǎptǎmânǎ, criminalii ǎştia profesionişti şi rudele lor? Asta e! Ei ţepene, noi ţepe. Nu, nu, nenicule, nu mǎ lua cu zǎhǎrelul! Şi-au asumat conştient riscurile. Da, da. Doar nu s-au dus la discotecă, doar nu s-au dus să joace şotron. (gemete) Ştiau din start ce-i aşteaptă si acasă şi acolo. Tu ştii că n-am fost defel de acord să cobor din limuzina mea roz cu aer condiţionat. Îţi dai seama câţi microbi pot să tropăie pe-aici, câţi viruşi depravaţi, scâpaţi de sub control? Îţi dai seamă pe câte femei cinstite, pe câţi copii, pe câţi bǎrbaţi cu turban şi pe câte capre tǎrcate au violat soldăţoii ăştia plini de steroizi? Ipotetic vorbim, da, ipotetic... Dacă au cumva SIDA, dacă au sifilis, dacă au cumva Antrax, la asta cumva te-ai gândit, inteligentule? Spune-mi... te-ai gândit, Piţi?! Nenorocitule, numai la cont te-ai gândit, da? A, nu trebuie să-i ating, nici mǎcar cu o floare, nu este absolut necesar, nu este menţionat în contract chiar dacâ n-ai apucat încǎ sǎ-l rǎsfoieşti. Nu trebuie să le schimb nici pansamentele, nu trebuie să le car nici plosca, nu trebuie să-i privesc în ochi? Atunci, pentru ce-am mai venit?! Doar să turui, să vorbesc aşa că proasta? “Cuvintele care vindecâ.” Ha-ha! Lasǎ-mâ cu rahaturile astea. Ce generos eşti, brother, ce generos! Mult prea generos. Trebuie numai să-mi folosesc meliţa, sǎ le vorbesc încontinuu... aşa, despre orice... cu puţină afectare... cuvintele care alină durerea, cuvintele care alungă rănile... Şaptezeci, desigur şaptezeci! Ce texte, ce texte! Dacă vrei să-ţi dau şi-n scris, îţi dau şi-n scris, nenică! Mă fut în banii ăstora, că doar nu sunt mama Dolores, că doar nu sunt maica Ranina! Tu ştii că nu mă simt absolut răspunzătoare de absolut nimic de ce se va întâmpla, de ce o să se-ntâmple? Lasă-mă, dragă, nu-s Mafalda, nu-s Crucea Roşie!!!
A, trebuie neapărat să încep, că peste exact şaptezeci de minute li se serveşte masa? Generalul, înţeleg, generalul, boss-ul, comandantul spitalului, trebuie sǎ aparǎ cu elicopterul din moment în moment, cu Sikorsky UH-60 Black Hawk! Cum, a chemat şi presa, aduce cu el şi televiziunile?! CBS, Fox, ABC, NBC si CW?! Mamǎǎǎ! Chiar toate?! Îţi dai seama ce oportunitate, ce publicitate, ce şansǎ de promovare pentru o debutantǎ, pentru o proaspǎt absolventǎ de la The Actors Studio? Robert ar fi mândru de mine, nu şi-ar mai încǎpea în piele, le-ar da tuturor cu tifla pentru mine, Piţi! E clar, e foarte clar, chiar limpede; nu putem rata ocazia, nu mai putem da niciun pas înapoi!... Încep, încep, încep! Calm, calm, calm! Stabilesc un nou record la echipare-dezechipare! Ce te holbezi?! Ajută-mă să închid fermoarul! Auuu!... Auuu! Dar, să ştii, cu toatǎ euforia pe care o degaj în aceste penibile momente, dacă vrei să mai continui sǎ fii impresarul meu, e cam pentru ultima oară când mă mai vezi într-un loc atât de înfiorător, într-un loc de groazǎ ca ăsta... Auuu! ...Dǎ-i drumul!
Surprise!!! Strawberries, blueberries, raspberries, blackberries and cranberries... Hi, soldăţoilor de plumb! Hi, mustăcioşilor! Se schimbǎ gardă la Birmingham! Sigur cǎ da, (chiar dacǎ nu aţi putut observa) am abordat altǎ ţinutǎ, cu o fustǎ mult mai scurtǎ. Jenant de scurtǎ. Ta-ra-ra-ra, ta-ram-ta-ram! Deştepta-rea!!! Drepţi! Eu sunt, păguboşilor, eu sunt, strâmbilor! Eu sunt, norocoşilor! Eu sunt, duhnitorilor! Nicio Reginǎ-Mamǎ! N-are a face! Da, da, nu visaţi, categoric! My name is Barbara!!! Nu trebuie, nu trebuie defel să aplaudaţi! Da, da, eram doar în trecere, într-o simplă, întâmplâtoare şi elegantǎ trecere pe aici, înainte de a pleca cu veşnicul meu logodnic, musculosul meu Ken numǎrul doi, în luna de miere! Da, da, nu ştiaţi că eu şi cu frumosul meu Ken numǎrul doi plecǎm în fiecare an, de mânuţǎ şi c-o simplǎ valizuţă, de vreo cinci-şase ori în luna de miere, uneori şi de douǎsprezece?! Să mai tai, bade Smith Neculai?! Foarte, foarte obositor! Extrem! Să mimezi permanent fericirea e ca şi cum nici n-ai avea-o! Credeţi-mă, fericiţilor! Vǎ foarte invidiez pe voi cei n-aveţi nicio tentaţie să vǎ ridicaţi de aici şi să vǎ părăsiţi paturile astea atât de luxoase, atât de confortabile pentru a-l întâmpina pe general! (răsună nedemn un cor de scârţâituri)... Piţi! Hi, Piţi! Hi! Nu fă nasoale, tocmai aici, Piţi! Cum să mă adaptez situaţiei? La ce “situaţie” să mă adaptez?! Eşti nebun?! Nu sunt din cauciuc, nu sunt, dragǎ, din latex! Nu vezi cum mă pipăie mutanţii ăştia, cu privirile, peste tot ca un scanner? Cum, să continui? ...Şaptezeci, da, şaptezeci?
Hi! Hi! Hi! Unde vǎ sunt surlele, să dărâme turlele?!! Strawberries, blueberries, raspberries, blackberries and cranberries... Unde vǎ sunt trâmbiţele, să alunge bufniţele?! Unde vǎ sunt tunurile. Să răstoarne unurile... da, da, parcă mai e ceva de răsturnat... Piţi Începi, de fapt continui să mă enervez! Dacǎ suntem profesionişti, suntem! Unde sunt difuzoarele de control?! Şaptezeci! Şaptezeci, atât scrie în contract, de şaptezeci o facem! Nici mai lungǎ, nici mai scurtǎ, nici mai latǎ, nici mai bombatǎ. Mai mult, nu, în niciun caz, nu! Nu mǎ inspirǎ locaţia sǎ improvizez... Hai, mǎ’! Mǎ’, moşulicilor, mǎ’ veteranilor din cearşafuri! Deştepta-rea!!! Urina-rea pişǎrcoşilor! ‘Eroi au fost, eroi sunt încǎ, pânǎ când sunt loviţi de brâncǎ.” Ce mă tot fixaţi aşa, cu ochi străini şi goi, de parc-aş fi o broască adusă pentru disecţie?... Ăăă! Aşa privesc toţi ochii de sticlă?! Ăăă! Nu ştiam?! Scuze! N-am fost prevenită, de unde era, dom’le, să ştiu?! Ce primire moleşitǎ mai e şi asta?! Hai, mǎ’! Mă’! Măăă!!! Unde sunt primirile, celebrele primiri ostăşeşti de altădată de pe portavioane pe care i le făceaţi lui Marylin?! Ce memorie scurtă avem! Nu ţine! Se poate doar un micuţ efort? Nicio problemă, nicio problemă. Recreăm! Recreăm! Da, da, maximum de confort cu minim de efort... Se poate doar un micuţ smile? Extraordinar! Cum, toţi aveţi protezǎ şi ochi de sticlǎ verzi? Chiar toţi, toţi?! (disperată) Aici nu e salonul de copii! În niciun caz, Piţi! Aici nu e niciun salon de copilaşi, niciunul de “iepuraşi”; mai degrabă pare unu’ de laşi!... Unde, dracului, m-ai adus, Piţi? Unde, dracului, mă laşi, Piţi? Piţi Las’ cǎ vorbim noi afară! Te mănânc cu fulgi cu tot! În ce rahat oribil m-ai băgat? Aşa crezi tu cǎ se câştigǎ marea celebritatea?! Las’ cǎ te aranjez eu, idiotule! (revenind la sentimente mai paşnice) Atunci, măcar unul micuţ, micuţ! Da, da, stimaţi şi iubiţi compatrioţi! Să ne concentrăm! Asta lipseşte naţiei noastre binecuvântate - concentrarea, sfǎnta concentrare. God Bless America!!! Smile, baby, smile, smile, smile!!! Oh! Nu avem buziţe? Ce tragedie? Cǎutǎm şi găsim resurse! (A, în niciun caz nu vǎ gândiţi la Irak! A, în niciun caz să nu pomeniţi de Irak!) Ne descurcǎm, ne descurcǎm, ce ne mai descurcǎm... Zâmbim cu ce avem, zâmbim cu ce putem! Aţi încercat vreodată să zâmbiţi cu sprâncenele? Viteji nici vorbǎ, dar comozi, foarte comozi! Se poate, măcar, un micuţ like?! Like! Like! Like!!! Un micuţ vote? Măcar un micuţ vote? Vote, vote, vote!!! Cum, nu avem nici măcar mânuţe?! Şi cu ce, cu ce-l salutǎm pe chipeşul domn general în cârje?! Ooo! Ruşine... pentru toţi cei din afară care au şi care nu dau nici să-i arzi, nici să-i tai, un micuţ, un simpluţ vote! Ruşine... pentru toţi cei din afară care au şi care nu dau nici să-i arzi, nici să-i tai, un micuţ, un simpluţ bănuţ pentru aşezământul ǎsta abandonat la capătul umanităţii! (Te omor, animalule, te omor, Piţi! Sună-l urgent pe şoferul meu, sună-l pe fraierul ăla de Ken nr. 1 sǎ vinǎ sǎ mǎ ia, sǎ vinǎ sǎ mǎ ducǎ de aici!) Nicio problemă! Cum să fie mărunţişul ǎsta o problemă pentru un luptător, pardon, pentru un fost luptător?! Am văzut cândva un filipinez mărunţel - atât de sfrijit de ziceai că-i un plod de grădiniţă - care-şi completa impozitele cu o minǎ de pix între buze, care picta herghelii de păuni înfoiaţi numai şi numai cu degetele lui strâmbe de la picioarele lui drepte... Săracul! Nu, nu era, în niciun caz, la fel de viteaz ca şi voi, la fel de brav, doar cǎ era mai galben, doar mai puţin apatic şi puţin mai practic, foarte practic...
Se aud paletele? Şi eu care credeam cǎ e mixerul de la popotǎ. Vine?! Toţi waţii disponibili, toate luminile, toate spoturile să vină pe mine! Ne concentrăm, da? (A, în niciun caz nu vǎ gândiţi la Irak! A, în niciun caz să nu pomeniţi de Afganistan, în niciun caz să nu pomeniţi de Irak!) Fuguţa, fuguţa! Aşa, aşa, în cor! “Happy Birthday to You / Happy Birthday to You / Happy Birthday Dear soldiers / Happy Birthday to You.” Mai, mai cu viaţǎ! Împreunǎ! (un impetuos cor cazon de vânturi demne) Să dăm viaţǎ aşezământului camuflat! Să dăm viaţǎ imposibilului! Togheter, adică separat, dar totuşi împreunǎ! Aşaaa!!! Şi cei fără fund, şi cei fără faţǎ! Da, da, mai puţin cei fără viaţǎ! “From good friends and true, / From old friends and new, / May good luck go with you, / And happiness too.” Bănuiam eu, cocoşeilor dezumflaţi, cǎ nu aşteptaţi să vǎ aparǎ la cǎpǎtâi chiar vreo băbătie câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace; una cu scufie, baston lăcuit, molii şi şal, başca un papagal anorexic şi flocǎit pe umeri, pe umeri, dar nici chiar aşa! Ce vă tot frecaţi la ochi, ce vă tot zgâiţi, ce vă tot ţineţi de prohab, de nasoleli?! Drepţi! Ce-aţi încremenit?! Nu cunoaşteţi decât poziţia chircit?! Serios?! Vote, vote, vote!!! Cum cu ce? Cu cârjele, desigur, cu cârjele astea frumos sculptate cu indieni răstigniţi pe sticle de cola...
Reveniţi-vă! Schimbare de tacticǎ, schimbare de organ, schimbare de program, schimbare de plan, schimbare de elan! Bam-bam! Eu sunt!!! Da, da, aia, tot aia! Susţinǎtoarea voastrǎ necondiţionatǎ! Bineînţeles!!!! Barbara, minunata, fantastica păpuşă cu picioare de girafă, gât de struţ, braţe subţiri şi sâni generoşi, extrem de generoşi! (să fim bine înţeleşi: vorbim de mere în pârg nu de pepeni!) Etc, etc! Vă previn! Orice atingere, conform articolului 15.231 din contract, este interzisă, strict interzisă, dar interpretabilă. Bar-bie! Bar-bie! Bar-bie! Barbie, de data asta nu chiar de plastic fantastic ci în carne macră, oase, ponoase şi foloase! Flesh, flesh, flesh! Ultima chichiţă, ultimă găselniţă în materie de jucării a celebrului producător american, a tăticuţului Mattel, a talentatul tăticuţ şi mămicuţă, mămicuţă şi vomicuţǎ, Mattel... Aproximativ corect. Mattel, da. Da, da, şi eu sper să se oprească; şi eu sper că e ultima. De când Mattel m-a făcut (cǎ de creat nici nu putea fi vorba; cǎ de creat nici cǎ se pune problema ca Mattel să creeze vreodată ceva), n-am întâlnit o găselniţă atât de sondabilǎ, atât de durabilă, atât de vandabilă. Ştiaţi cǎ, la fiecare trei secunde, este vândut câte un exemplar de lux din super colecţia mea? Ei bine, dacă nu vǎ intereseazǎ, dacă nu ştiaţi, acum aţi aflat! Tot înainte cu tupeu, tot înainte! (Hi, Piţi! Hi!) Sper să se oprească, tataia, măcar din bun simţ, aici. Şi voi şi el. Şi unii şi alţii... A, voi v-aţi oprit deja? ( Fǎrǎ Irak, am spus, fǎrǎ blestematul ǎla de Irak!) Aţi staţionat aici, la bazǎ?! De nevoie?! Mai precis, aţi fost abandonaţi?! Scuze, scuze! Nu cǎ de asta aş fi venit în mod special, dar n-aş suporta ca, în loc să mă tot reproduc singură, să fiu reprodusă, iar şi iar, până la nesfârşit. (Glumă!) Dar eu ştiu că El nu speră ca asta să se întâmple vreodată, ca asta să fie ultima Lui găselniţă în materie, dar eu ştiu sigur că El speră ca la fiecare secundă să ajungă să vândă minimum câte un exemplar, dar eu ştiu că El speră ca la fiecare zecime de secundă să ajungă să vândă măcar un exemplar ori, de ce nu, musai două; şi asta pentru că El are în loc de inimă un portofeluţ zornăitor care nu lasă defel loc interpretărilor psihedelice, romantice ori medievale; un portofeluţ foarte zornăitor, atât de zornăitor încât nu-L lasă nici măcar pe El, mahărul, regele fabricanţilor de păpuşi, un picuţ ca să doarmă, să aţipească, nici măcar un picuţ picuţ ca să pună geană pe geană, ca să pună o paranteză simplă şi concretă între “noapte bună”, “bună dimineaţa” şi grozăviile - milioanele lui de dolari; între “good night”, “good morning” şi “money” - deşi pot jura pe nenumăratele mele inimioare din plastic de toate culorile - care mai de care mai ţipătoare - cǎ Boss-ul adoră de minune parantezele, absolut toate parantezele epilate, mai ales cele ale diviziei sale de secretare standard, mai ales acelea care se deschid fără niciun fel de efort ori aport ori disconfort din partea Lui... Sport, sport, sport... Hi, Piţi! Hi! Şaptezeci, şaptezeci, da? Cronometrezi? Glăsuieşte, totuşi, o păpuşă omologatǎ, de firmă!
Exemplarul şi secunda, exemplarul şi secunda! Scoate funda, pune-ţi funda! Secunda şi exemplarul, secunda şi exemplarul! Sus paharul, jos paharul! De şampanie, fireşte, fie ea şi un pişweiss veritabil cu aromǎ de strawberries, blueberries, raspberries, blackberries and cranberries, în fond o minciunică idioată pentru copiii grăbiţi, înnebuniţi de Counter-Strike, care vor să-i imite neapărat, în absolut toate privinţele, pe sărmanii adulţi care vor să redevină copii... Complicat, desigur. E cu rupere de creieri. Da, sigur că da, sărim, sărim peste etape de parcǎ am fi nişte campioni olimpici; fără să le afumăm, numai ca sǎ treacǎ timpul, fără să le ardem, nenicǎ, fără să le incendiem, fără să le preschimbăm în cenuşă mai întâi; sigur că da, stimaţi auditori, stimaţi ascultători, spectatori, telespectatori şi incendiatori, onorat injuriu şi public (Hi! Hi! Hi!) - pentru orice femeie care a trecut de ceva timp de ...de primăveri arăt încă extraordinar de bine, îngrozitor de bine, culmea - neschimbată chiar, şi asta pentru că păpuşile n-au învăţat încă să îmbătrânească defel. Vreţi să vă convingeţi? Poftim carneţelul meu roz: 9 martie 1959, ora 10 a.m. New York. Târgul anual de jucării... Asta scrie în certificatul meu de naştere cu părinţi inconştienţi, lipsă la apel, publicat pe blog-ul meu extra roz; deşi gurile, gurile concurente desigur, spun că, de fapt, m-am născut cu mult înainte de a mă naşte şi că, anterior de a mă chema cum mă cheamă, mi se spunea Lili... Li-li?! Groaznic! Cât poate să sune de suburban! Eram, cică, o păpuşă cu forme foarte apetisante faţǎ de tot restul pieţei aflate în cădere liberă şi cam matură (zic unii), dedicată exclusiv bărbăţeilor singurei şi deprimǎţei, bărbăţeilor părăsiţi de bărbăţie, de mame, soţii, amante şi diamante, iubiţi şi iubite; într-un cuvânt – jalnicilor băieţei bătrâni care plâng în întuneric, pe înfundate, băgaţi adânc cu capul printre piftiile, torturile de ciocolată răvăşite şi curcanii hăcuiţi din frigider în noaptea magică de Crăciun... “Silent night, holy night / All is calm, all is bright... Silent night, holy night / Shepherds quake at the sight...” Strawberries, blueberries, raspberries, blackberries and cranberries... E cam foarte cu schepsis ideea şi nu cred ca ar fi foarte indicat ca să vă obosiţi descifrând-o... Înţelegeţi? Mă înţelegeţi?! Chiar?! Ooo! Sinceră să fiu, chiar că nu mă aşteptam să fiu atât de rapid înţeleasă de nişte semeni complet lipsiţi de cap!... Piţi! Unde m-ai adus, Piţi?!!! Record personal pentru blonda din mine, conceputǎ special să sucească şi să răsucească minţile...
Strawberries, blueberries, raspberries, blackberries and cranberries... (Auuu! Mâna! Ia mâna, boule! Scuze, n-am ştiut cǎ în salonul ǎsta mai existǎ şi alte femei în afarǎ de mine! A, n-aţi fost întotdeauna femeie? V-a ajutat o schijǎ; înţeleg, înţeleg schija...) De fapt, ca să fiu cu adevărat sinceră, ca să fim cu adevărat sinceri, nici acum nu prea sunt considerată o păpuşă destinată exclusiv fetiţelor, nici acum nu prea sunt, nici acum nu prea mă simt o păpuşă destinată exclusiv fetiţelor, dar asta se trece de obicei cu vederea ori cu tăcerea de către cei mai mulţi dintre părinţii cu dare de mânǎ, pentru cǎ, după cum bine ştiţi, sunt relativ uşuricǎ nu însǎ şi ieftină... Like! Like! Like!!! Un pahar, vǎ rog, un pahar cu apă plată Evian! Da, da, e bună şi asta mâloasǎ de canal; da, da, e bun şi ceaiul ǎsta rece, plin de bromurǎ nedizolvatǎ! Mulţumesc, mulţumesc, Piţi! Vote, vote, vote!!!
Întârzie? Ce porc cu grade! Mǎ rog, era de aşteptat... De fapt, ca să fiu cu adevărat sinceră, ca să fim cu adevărat sinceri, nici acum nu prea ştiu ce caut cu adevărat aici, în (scuzaţi-mă, dar asta e adevărul-adevărat!) cocina asta imperfectă. Trebuia să fiu prezentă la ziua fiului nu ştiu cărui bancher şi, întâmplător, m-am împotmolit aici... Ghinion! Cum de-aţi ghicit?! Şaptezeci de minute, exact. Sinceritate maximǎ. Astea sunt minutele prevăzute în contractul firmei, ce depăşeşte e treaba mea. Am avut perioade când, nu exagerez deloc, depăşeam şi câte şapte sute de minute... O-ho-ho! A, nu ştiaţi?! Sunt deseori invitată la zilele de naştere ale fiilor bogătaşilor care s-au săturat să se tot joace de-a tirul printre cristalurile părinţilor, care s-au săturat să tot tragă şuturi în fund plutoanelor flămânde de clowni, convocate anual să învioreze petrecerile trase la indigo., care s-au săturat să privească dosul menajerelor grase când spală ori lustruiesc scările ori frământă şi răsucesc trabucurile taţilor lor ocupaţi, mult prea ocupaţi...

Nu ştiaţi?! Scuze, dar aici în spital, probabil din cauza pereţilor ăstora kaki mult prea antifonaţi, veştile din afară ajung mai greu, uneori deloc. Da, nici nu era greu de ghicit, băieţeii din ziua de azi nu mai vor maşinuţe ca pe timpuri, nu mai vor tancuri, elefănţei, roboţi şi arme cu laser; da, da, mai nou şi băieţeii vor să se joace cu păpuşile, în special cele vii aşa cum sunt eu. Ce e de mirare? Vorbim peste tot despre egalitatea sexelor de ce nu ar trebui să şi punem în aplicare conceptul. Ăsta e trendul lansat recent pe piaţă de compania Mattel - păpuşa la purtător. Procedeul e foarte simplu. Se sună la numărul special de telefon compus din douăzeci de zerouri şi se face comanda. Se stabileşte data, locaţia, numărul de minute solicitate şi bineînţeles modalitatea de plată a serviciului... Partea proastă a afacerii e că nu poţi conta întotdeauna pe seriozitatea clienţilor. Acum două săptămâni am fost programată să anim petrecerea de pierdere a primui dinte de către băieţelul unui proprietar de lanţuri de magazine de cârpiţe de pe coasta de vest. Băieţelul, micuţul John, n-a părut prea interesat de prezenţa mea colorată la petrecere dându-şi seama că n-am nici în clin, nici în mânecă cu adorabila Zână Măseluţă, însă tăticul lui sesizând că fac parte dintr-o serie limitată tare ar fi vrut să mă închirieze numai pentru el şi să studieze foarte profund modul meu unic de fabricaţie.
Lăsaţi-mă dracului, odată, cu Irakul vostru împuţit! Nu-mi mai pomeniţi de Afga... Da, da, atunci am stabilit recordul propriu şi personal. 29 iunie 2012. Marele John credea că sunt doar o gâsculiţă din alea ieftine cu care avusese el de-a face înainte şi care ajung să se jumulească singure, panǎ cu panǎ; credea că sunt o biată muritoare care o să leşine la prima vedere a carnetului său de cecuri (ce-i drept, mă apucaseră puţin ameţelile, dar m-am ţinut foarte tare, atât de tare încât l-am pomenit pânǎ şi pe Mendeleev). Se oferise, cică, să-mi arate casa lui cu jdemii de camere şi cămăruţe, holuri şi holişoare, plină doar de mobilier stil Ludovic IX, X, XI, XII, XIII, XIV, XV şi XVI, plină cu toate pandaliile de plasme şi camere de supraveghere în timp ce îi turuiam neostoită: “Vine vine primăvara/Se așterne-n toată țara/Floricele pe câmpii/Hai să le-adunăm copii!”... Să nu credeţi că n-am avut un plan, cu toate că l-am cam mirosit de zgârcit. Orice femeie are un plan. A, B, C, D. Până la X.
Troia n-ar fi putut rezista asediului său concertat mai bine decât am făcut-o eu. Nu, nu. Mă prefăceam foarte interesată de tot inventarul impresionant al “coşmeliei”, lăudându-l constant şi cerând informaţii şi lămuriri suplimentare de la proprietarul care brusc, din amabilitatea exagerată cu care mă conducea (credea el) ca pe-o blândă oiţă la strungă, îşi schimbase total registrul romantic, ajungând să mă împingă, la început extrem de discret, apoi uitând total de codul iniţialelor bune maniere îşi manifestă mojicia nativă trăgându-mă de mâna pe care aproape mi-o învineţise de la atâta strânsoare nerăbdătoare. Ajunsesem într-o odăiţă foarte sărăcăcioasă şi cu o singură saltea îngrămădită într-un colţ când... Piţi, apăru cu costumul său impecabil, negru, ca un înger salvator în pragul uşii cerându-mi imperativ să cobor chiar în momentul acela în curte şi să-mi fac treaba pentru care fusesem solicitată. Apoi, chiar în timp ce îmi redresam ţinuta puţin cam şifonată din cauza traseului sinuos, îi comunică mârlanului timpul înregistrat şi care nu obiectă nimic, dar nici că ne mai invită a doua oară. Barbă Albastră... Închide gura, băiete, ce-ai rămas cu gura căscată?! Ştiu că istorisirile mele ar putea să-ţi pară cam... Gura, gura, băiete! Fii serios!... Ajutor, ajutor! Să mă ajute cineva! Avem un mort! Mort, dom-le, mort definitiv! Mort, mort, mort! Decedat, mort, cum vreţi să îi spuneţi! Piti, du-te până la medicul-şef şi spune-i să-l scoată de aici, să elibereze locul, să-l ducă la morgă! Procedura e că trebuie să-l mai lase în salon cel puţin patru ore, până se confirmă decesul?! Ce să se mai confirme, nu e clar că nu-şi mai revine? Am avut şi eu o mătuşă care nu şi-a mai revenit... Mă, băiatule, mă... Să-mi faci tocmai mie una ca asta... Nu vezi ce zile fripte, ce viaţă grea am, vrei să mi-o faci şi mai grea decât este? Frumos, foarte frumos! Credeam că soldaţii sunt nişte gentlemani, nişte bărbaţi adevăraţi, că sunt puşi să te apere cu piepturile lor vânjoase şi nu să te lase stingher în urmǎ, ca pe-un excrement uscat într-o pădure, tocmai când ţi-e lumea mai dragă. Aşa vă învaţă pe voi în armata asta?! Halal! Revino-ţi, măcar de dragul lui Barbie! Hai, forţează-te, de ce să pleci acolo la vârsta asta fragedă. Tu ştii ce, tu ştii cine te aşteaptă acolo. Nu s-a întors nimeni să ne povestească cum e acolo şi ştii de ce pentru că nici nu există acolo, nu există nimic, mă, băiatule... cum te-o mai fi chemând şi pe tine... Bobby sau Sam... A, S.29061966.X! Întoarce-te, domnule S.29061966.X! E mai bine să fii aici pe pământ S.29061966.X decât nimic acolo! Crede-mă! Crede-mă! Numai rânji! Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai rânji! Vorbesc foarte serios! Serios!
De ce rânjeşti şi tu, măi... S.57302444. Y! Ia vedeţi, eu vin să vă aduc aici în salon cuvintele care provoacă mângâiere, alinare, cuvintele care vindecă sufletele şi trupurile şi voi vă ţineţi de bancuri! Drepţi S.57302444. Y! Drepţi! Drepţi! Las-că am să vă spun eu generalului cum încercaţi să vă uitaţi pe sub fusta mea cu privirile voastre inexistente, cum mă sărutaţi peste tot cu buzele voastre inexistente, cum mă pipăiţi neruşinat, peste tot, cu braţele voastre inexistente! Zoofililor! Violatorilor! Violatorule S.57302444. Y! Am să mă plâng generalului cu ochelari negri, generalului cu baston alb, să vă bage la carceră! Da, da, lui Eisenhower sau cum l-o fi chemând... Pe toţi, pe toţi, neruşinaţilor! Eu am venit să vă dăruiesc bucăţi de suflet şi voi... voi... Porcilor! Nu, nu, nu! Să nu-mi puneţi iar placa asta cu Afganistanul, placa aia cu Irak-ul! Raportează S.57302444.Y dacă eşti şi tu mort ca şi camaradul tău S.29061966. X! Afirmativ?! Îţi interzic să te duci “acolo”! “Acolo”, nu, ai înţeles dobitocule?! Ţara asta binecuvântată are nevoie de tine, de mine, de noi toţi! Aici! Aici! Ţara ta dragă căreia i-ai jurat credinţă nestrămutată se cheamă “Aici” nu “Acolo”! “Aici”, “Aici”, înţelegi?! S.57302444. Y! S.57302444. Y!
Aoleu, dar aici se moare pe capete! Dragilor, lăsaţi-o naibii de statistică; dacă-mi promiteţi că din momentul ăsta nu mai dă colţu’ niciunul, vă las să mă sărutaţi cu toţii, unde vreţi, da (aţi auzit bine chiar dacă n-aveţi niciun fel de urechi), unde vreţi!... Lasă-mă, Piţi: şi ce dac-au trecut cele şaptezeci de minute regulamentare prevăzute în contract?! Atenţiune, soldaţi! Vă las să vă jucaţi cu sânii mei siliconizaţi, desigur; şi dacă vi s-a făcut dor de mamele voastre aş putea chiar să vă alăptez... Nu, nu vreau nimic în plus pentru asta să fim înţeleşi, de fapt nu vreau, nu mai vreau nimic. (rupe contractul în bucăţele minuscule)
N-aţi mai avut demult lângă voi o femeie adevărată, nu-i aşa? Unii dintre voi nici nu ştiu ce-i aia o femeie adevărată, nu-i aşa?! Vă las, cum să nu vă las să mă pipăiţi peste tot cu mâinile, cu organele pe care nu le aveţi, pe care nu le mai aveţi! Astăzi sunt tot pentru voi: sunt mama voastră, sunt sora voastră, sunt prietena, sunt iubita şi târfa voastră... numai nu, vă implor, nu vă mai duceţi “acolo” (îşi scoate peruca fistichie, îşi şterge machiajul de păpuşă) Să facem un cerc mare, da, da apropiaţi-vă uşurel! Să ne ţinem străns de mâini! Chiar dacă vă hotărâţi să plecaţi, n-aş vrea să simţiţi că sunteţi singuri şi abandonaţi ca nişte jucării stricate într-un container care le duce spre topitorie... Să vorbim despre noi. Drept, cinstit adevărat. Cu credinţă. Cuvintele mincinoase nu vindecă, cuvintele mincinoase nu pot defel să vindece. Vorbiţi-mi despre minciuna asta gogonată de Irak, vorbiţi-mi despre minciuna aia gogonată de Afganistan... Apoi, pentru că mă pricep cel mai bine să vorbesc din acest cerc, am să încep să vorbesc eu, Barbara Weissmann. Nu, nu, nu se cronometrează! Am să-mi rup sufletul în bucăţele mici, cât nişte chifle aburinde şi am să mi-l pun drept în mijloc ca într-o autoservire. Trebuie să vă mărturisesc încă de la început că n-am terminat niciodată The Actors Studio cu marele Lee Strasberg, nici măcar nu ştiu cum arată clădirea. De fapt, n-am terminat niciodată nimic. Trebuie să vă mărturisesc că recordul meu personal este chiar de 700 de minute şi este stabilit chiar pe... canapeaua şi în jacuzzi-ul măreţului Barbă-albastră... Toţi “băieţeii” vor în ziua de astăzi să se joace cu “păpuşile”, astă e crudul şi purul adevăr. Haideţi să mai destindem atmosfera, să nu vi se facă dor de ducă. Şi-aşa viaţa asta seamănă prea mult cu hazna... O ştiţi pe aia cu fetiţa franceză? (cântă cu patimă)

n Franţa sunt parcuri, în parcuri tufiş
Ce bine-i acolo să mergi să te pi.. riola, piriola.
Pi-ri-ola, piriola!
Pi-ri-ola, piriola!
Pi-ri-ola, piriola!
Pi-ri-ola, piriola!
Pi-ri-ola, piriola!

... A venit generalul? Au venit toate televiziunile? CBS, Fox, ABC, NBC si CW?! Mamǎǎǎ! Foarte bine! Foarte bine! (cântă cu patimă sporită)

‘În fluviul Guango de vrei să faci baie
Şarpele Boa te muşcă de coa... riola, coariola
Coa-ri-ola, coariola!
Coa-ri-ola, coariola!
Coa-ri-ola, coariola!
Coa-ri-ola, coariola!
Coa-ri-ola, coariola!
Coa-ri-ola, coariola!
Coa-ri-ola, coariola!”


CORTINA

  Aminteste-ti datele mele