CALA CALULUI
- 2003 –
Crina – actriță
Bebe – actor
d-l Belu – regizor
Acţiunea se petrece pe scena unui teatru. La ridicarea cortinei în scenă se
află Crina făcând grimase. Dacă regizorul vrea poate să o pună să facă şi
exerciţii de dicţie sau vocalize; nu-i strică!
Crina : Of, ce chef am de repetiţiile astea! Va ieşi un mare rahat... Cine dracu’ l-a pus şi p-ăsta să scrie? Auzi... (numele autorului) N-a auzit nimeni de el şi se vrea dramaturg... Toţi se-apucă de scris iar unii scriu mai mult decît au citit. Ca şi-ăsta... (intră Bebe)
Bebe : Te pup... Te-am auzit din culise! Încă nu te-ai obişnuit cu ideea? La noi se montează doar porcării şi autori morţi sau debutanţi ieftini. Teatrul n-are bani...
Crina : Da’ mă, înţeleg, da’ chiar textul ăsta? Este absolut tâmpit. N-are conflict, n-are poezie n-are nimic.
Bebe : Are metaforă!
Crina : Ce metafora mă-sii? Băi Bebe, spune-mi tu cum poţi să joci metafora? Pe Hamlet, pe Medeea, pe Ofelia, înţeleg... Dar cum o joci tu pe doamna asta... metafora? Cum?
Bebe : Cu talent... Şi cu suflet! Dacă pui ingredientele astea două în orice text, până la urmă iese ceva... un moment de... ceva... o clipă de relaţie de adevăr...! Ştii, dacă joci bine orice text poate să fie digerabil pentru public.
Crina : Adică n-am eu talent pentru piesa asta... vrei să zici?!
Bebe : Hai măi Crina...! Tu eşti cu teatrul psihologic, realist... Acolo te simţi ca peştele în apă...! Nici în şcoală nu ţi-a reuşit examenul Ionesco! Nu-ţi place teatrul absurd şi asta se vede! Dar fă un efort! Fă cu credinţă şi o să fie bine! (intră d-l Belu, regizorul)
D-l Belu : Bună ziua!
Bebe : Hai salut, barosane! (îi arată ceasul) Ai cam întârziat!
D-l Belu : Eu sînt d-l Belu, nu “barosane”... Şi nu cred că mă poţi trage tu la răspundere! Am şi alte treburi...
Bebe : Hai măi, ce te-ai ofuscat? N-am fost colegi de facultate?!
D-l Belu : Acum suntem la lucru... iar eu sînt șeful!
(Bebe e dezamăgit de atitudinea d-lui Belu. Face un gest elocvent şi se așează )
Crina : Facem scena a II-a sau...
D-l Belu : Domnişoară, orice lucru începe cu începutul! Scena I, apariţia Domnului Misterios! Haideţi... (regizorul coboară în sală. Bebe iese în culise, iar Crina se aşează în cada de baie, cu un braţ căzut peste marginile căzii. Se aud din culise bătăi într-o uşă.)
Bebe : „Domnişoară! Sunt eu, vecinul de la trei! Îmi puteţi împrumuta potcoava dumneavoastră? (intră în scenă... după cîteva secunde o vede pe Crina în cadă) Domnişoară... ce s-a întâmplat? Vă e rău? Aaaa, v-aţi tăiat venele?! Vreţi să muriţi?
Crina : (gemând) “Aah… aah... Campadă, Campanian, campanie, campanilă, campanulacee, campanulă...”
Bebe : Domnişoară, cu cine vorbiţi? Ce vorbiţi? În ce limbă vorbiţi?
Crina : Cambial, cambie, cambiu, cambra, cambrian, cambulă, cambuză, cambuzier, camee...
Bebe : Faceţi inventarul cuvintelor care încep cu litera c?
Crina : Mezin, mezocarp, mezoderm, mezofil, mezofită, mezoinozitol, mezolitic, mezomerie...
Bebe : Da, e clar... sunteţi cultă! Ştiţi toate cuvintele?”
D-l Belu : D-l Bebe! Nu văd ironia! Aici trebuie să fii mult mai ironic! Mai cu subînţeles... nuanţa ironică îi dă o tuşă comică acestui personaj... Dacă zici doar textul alb, nimeni nu mai înţelege nimic...
Crina : Parcă altfel înţelege!
D-l Belu : Domnişoară Crina! Eu sunt regizorul acestui spectacol! Eu hotărăsc ce se petrece aici! Şi dacă n-aveţi chef mergeţi acasă şi gata... Luăm pe altcineva... Şi dacă tot ne-am oprit, vă rog să muşcaţi mai tare cuvintele. Sînt cuvinte ciudate şi e nevoie de o dicţie bună... Hai, vă rog... nu facem colocviu! Voi faceţi ce zic eu! Daţi-i drumul!
Bebe : (exagerează ironia) „Daaaa, e claaaar... sunteţi cuuuultă! Ştiţi toate cuvinteleeee?
Crina : (exagerează pronunţarea cuvintelor) Domnule, vreau să mor pentru că nu mai vreauu să trăiesc, deoarece sunt incapabilă să învăţ şi să reţin toate cuvintele inventate sau pe cale de inventare ale minunatei limbi române.
Bebe : Domnişoară sunteţi de o frumuseţe inversă iar floarea asta nu mai are frunze. (arată înspre colţul căzii, unde se află un ghiveci cu o floare fără frunze)
Crina Domnule eu nu mai am frunze iar floarea este de o frumuseţe inversă. Frunzele mele sînt cuvintele pe care le-am uitat iar această floare este frumoasă tocmai pentru că este inversă. Ca şi unii dintre noi dealtfel.
Bebe : Dar eu nu sunt invers.
Crina : Inversa, inversie, inversiune, inversor, invertază, inverti, invertor...
Bebe : Nu cred că ajungem nicăieri aşa! Pentru a ajunge undeva, e nevoie de comunicare. Sau cel puţin de-un cal! Eu am venit să vă cer împrumut potcoava dumneavoastră pentru calul meu. Şi-a pierdut-o ieri cînd a fost la restaurant. Ştiţi... s-a îndrăgostit de o colegă şi a invitat-o la restaurantul chinezesc!
Crina : De-o colegă de-a dumneavoastră?
Bebe : Nu, nu... De-a lui! E o zebră portocalie cu coada verde...
Crina : Verdeaţă, verdict, vergă, vergea, vergenţă, vergeturi, verigă...
Bebe : Îmi permiteţi o întrebare? Dacă v-aţi tăiat venele, de ce n-aţi murit încă? Aveţi două vieţi sau sîngele dumneavoastră s-a coagulat?
Crina : Domnule Misterios, nu-mi place să răspund sub presiune, tensiune, emisiune, omisiune, intromisiune...
Bebe : Păi cine vă ţine...
Crina : În viaţă? Calul! Calul meu troian!
Bebe : L-aveţi din Troia? Chiar din Troia? Din Troia de lângă Sparta?
Crina : Nu Domnule, îl am de la mama. Mama îl are de la mă-sa şi mă-sa de la mă-sa mă-sii. E moştenire! La noi, în familie, se moştenesc caii troieni. Noi n-avem bani…
Bebe : Domnişoară sunteţi nebună? După aparenţe nu s-ar zice, dar după confidenţe...
Crina : Da! Sunt nebună! Nebună după calul meu troian! Îl auzi? (se aude pe bandă un cal în galop)
Bebe : Da, îl aud! Dar pe unde aleargă aşa tare?
Crina : Prin sufletul meu galopant, galopadă, galo-roman, galvanic, galvanostereotipic...
Bebe : Pe ce lume trăiţi? Vorbim de 10 minute şi n-am înţeles nimic... eu venisem după o potcoavă... pentru calul meu...
Crina : Calul tău! Căluţul tău!... arată-mi-l! Vreau să-i văd coama, coada, coapsa, coa...
Bebe : Ele nu se văd... De fapt, nu se vede nimic din el decît ceea ce ştim cu toţii că se vede... la un cal!
Crina : P... p... nu-mi sufla că ştiu... P... p... a, e, i, o, u... pa, pe... Pe... pi... po... pu... pu...
Bebe : Putcoava!
Crina : Da...! Potcuva, pitcova, patcuva, petcova...
Bebe : Eu cred c-o să plec! E o situaţie absurdă din care nu mai înţeleg nimic. Mai bine vă las să muriţi... Vă rog, reluaţi-vă activitatea. N-o să vă mai deranjez pentru potcoave de cai morţi.
Crina : Cai morţi! Calul tău... e mort? Vrei o potcoavă vie pentru un cal mort?
Bebe : Da, calul meu e mort! Ai aflat-o şi pe asta... ce mai vrei?
Crina : Domnule, ce vreau eu nu-mi poţi da! Îţi lipseşte... căluţul!
Bebe : Dar mi-a rămas zebra, febra, grebla, rabla, ţigla, rigla, sigla...
Crina : Nemaipomenit! Încep să te înţeleg... Încep să te cunosc... Poate că tu eşti acela care trebuie să mă salveze...
Bebe : Blameze, clacheze, pioneze, inverseze, coafeze, prevaleze, faleze...
Crina : Da, da! (sare din cadă) Nu mai am nici un dubiu!
Bebe : Fluviu, aluviu, colocviu...
Crina : (îl sărută) Salvatorule! Nu mai vreau să mor! Vreau să stau cu tine... Îţi dau potcoava mea... Nu vreau să pleci... Strânge-mă tare în braţele tale de salvator... Striveşte-mă!
Bebe : Domnişoară, aşa cum v-am mai spus sunteţi de-o frumuseţe inversă iar floarea asta nu mai are frunze. Plec pentru că m-aţi tulburat, tulbure, tulipă, tulnic, tulpină, tulumbă...
Crina : Dar şi tu eşti invers, dragul meu! Nu mai eşti la fel cu cel care a intrat aici acum o jumătate de oră. Te-ai schimbat! Ai înnebunit! Te-ai dilit!… iar eu mi-am revenit!
Bebe : Revenire, revent, rever, reversibil, reversiv, reviriment...
Crina : Iubitule, m-ai salvat! Boala mea a intrat în tine. (râde) Eşti nebun! Eşti nebun de legat! Repeţi cuvinte fără noimă ca un papagal...
Bebe : Un papagal! Un papagal! Regatul meu pentru un papagal! Eu sunt Richard al III-lea. Ascultaţi-mi ordinul! Eliberaţi toţi papagalii... să fie liberi... ca şi caii... ca şi noi... nebunii...
(Se aude pe bandă zgomot de papagali gălăgioşi iar treptat zgomotul scade
şi creşte în intensitate galopul iniţial)
Bebe : Caii noştri... Auzi cum aleargă? Sunt în noi, în noi toţi! Toţi avem un cal. Un cal şi-o cală...”
D-l Belu : Stop! Momentul ăsta de final trebuie să fie şi mai dramatic, mai în forţă... În rest e bine. Va fi un spectacol – revoluţie în spectacologia românească. Vom da lovitura, veţi vedea. Am chemat toţi criticii să vadă şi să scrie! Am plecat. Ne vedem diseară, la 7 ! (iese)
(Cei doi se aşează pe cele 2 scaune puse lângă arlechin)
Crina : Ce zici?
Bebe : Dracu’ ştie!... Hai la o bere!
Crina : Hai căluţul meu! (joc cu scaunul)
Bebe : (acelaşi joc) Cala mea, Crina... sau Crina mea, cală... tu încă mai ai frunze!
