Cantareata cheala, de Eugen Ionesco


PERSONAJELE:

DOMNUL SMITH

DOAMNA SMITH

DOMNUL MARTIN

DOAMNA MARTIN

MARY, menajeră 

CĂPITANUL DE POMPIERI 
 
 

SCENA I 
 

Interior burghez englezesc, cu fotolii englezeşti. Seară  englezească. Domnul Smith, englez, în fotoliul lui englezesc, încălţat cu papuci englezeşti, fumează din pipa sa englezească şi citeşte un ziar englezesc lângă un şemineu englezesc în care arde un foc englezesc. Poartă ochelari englezeşti, mustăcioară căruntă englezească. Alături de el, într-un alt fotoliu englezesc, Doamna Smith, englezoaică, cârpeşte ciorapi englezeşti. Moment prelungit de tăcere englezească. Şaptesprezece bătăi englezeşti de pendulă englezească. 
 

DOAMNA SMITH: Uite că s-a făcut ora nouă. Am mâncat supă, peşte, cartofi cu slănină, salată englezească. Copiii au băut apă englezească. în seara asta am mâncat bine. Şi asta fiindcă locuim la marginea Londrei iar numele nostru e Smith. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Cartofii sunt foarte buni cu slănină, uleiul de salată nu era rânced. Uleiul de la băcanul din colţ e de calitate mult mai bună decât uleiul de la băcanul de vizavi, ba e mai bun chiar şi decât uleiul de la băcanul din capul străzii. Dar nu vreau să spun că uleiul lor ar fi prost. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Şi totuşi, uleiul băcanului din colţ rămâne cel mai bun... 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: De data asta Mary a fiert bine cartofii. Ultima dată nu i-a fiert destul. Mie nu-mi plac decât bine fierţi. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Peştele era proaspăt. M-am lins pe buze. Am luat de două ori. Ba nu, de trei ori. De-asta mă tot duc la closet. Şi tu ai luat de trei ori. A treia oară însă tu ai luat mai puţin decât primele două daţi, în timp ce eu am luat mult mai mult. în seara asta am mâncat mai mult decât tine. Cum îţi explici? De obicei, tu eşti cel care mănâncă mai mult. Nu pofta de mâncare îţi lipseşte ţie. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Şi totuşi, supa era poate un pic prea sărată. Avea mai multă sare ca tine. Ha! ha! ha! Şi în plus avea prea mult praz şi prea puţină ceapă. Îmi pare rău că nu i-am sugerat lui Mary să pună şi-un pic de anason. Data viitoare ştiu ce-am de făcut. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Băieţelul nostru ar fi vrut să bea bere, o să-i placă să tragă la măsea, cu tine seamană. L-ai văzut cum stătea cu ochii lipiţi de sticlă? Dar eu i-am turnat în pahar apă din cană. Îi era sete şi a băut. Helen seamănă cu mine: e bună gospodină, econoamă, cântă la pian. Nu cere niciodată bere englezească. E la fel ca fetiţa noastră cea mică, ea bea numai lapte şi nu mănâncă decât terci. Se vede că n-are decât doi ani. O cheamă Peggy. Tarta cu gutui şi fasole a fost delicioasă. La desert ar fi mers, poate, un păhărel de vin de Bourgogne australian, dar n-am pus vinul pe masă ca să nu dau copiilor un exemplu rău de lăcomie. Trebuie învăţaţi să fie sobri şi cumpătaţi în viaţă. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Mrs. Parker cunoaşte un băcan bulgar; îl cheamă Popoşev Rosenfeld şi a sosit de curând de la Constantinopol. E mare specialist în iaurt. A absolvit şcoala de iaurgerie de la Adrianopol. Mâine mă duc să cumpăr de la el o strachină mare cu iaurt bulgăresc folcloric. Nu prea găseşti aici, la marginea Londrei, lucruri de-astea. 
 

Continuîndu-şi lectura, Domnul Smith plescăie. 
 

DOAMNA SMITH: Iaurtul e ideal pentru stomac, rinichi, apendicită şi apoteoză. Mi-a spus-o doctorul Mackenzie-King, care îi îngrijeşte pe copiii vecinilor noştri, familia Johns. E un medic bun. Poţi să ai încredere în el. Nu recomandă decât medicamentele pe care le-a încercat pe pielea lui. înainte să-l opereze pe Parker, s-a operat el însuşi de ficat, cu toate că nu era deloc bolnav.

DOMNUL SMITH: Cum se face atunci că doctorul a scăpat şi Parker a murit?

DOAMNA SMITH: Pentru că operaţia a reuşit la doctor şi n-a reuşit la Parker.

DOMNUL SMITH: Atunci Mackenzie nu-i doctor bun. Operaţia ar fi trebuit să reuşească la amândoi, sau amândoi ar fi trebuit să se cureţe.

DOAMNA SMITH: De ce?

DOMNUL SMITH: Un doctor conştiincios trebuie să moară o dată cu bolnavul, dacă nu se pot vindeca împreună. Un comandant de navă piere o dată cu vaporul, înghiţit de valuri. Nu-i supravieţuieşte.

DOAMNA SMITH: Nu poţi să compari un bolnav cu un vapor.

DOMNUL SMITH: De ce nu? Vaporul are şi el bolile lui; oricum, doctorul tău e sănătos ca un vapor; un motiv în plus pentru care trebuia să piară în acelaşi timp cu bolnavul, la fel ca doctorul şi vaporul lui.

DOAMNA SMITH: Ah! La asta nu m-am gândit... Poate că ai dreptate... şi atunci care-i concluzia?

DOMNUL SMITH: Toţi doctorii sunt nişte şarlatani. Şi bolnavii la fel, cu toţii. în Anglia, numai marina e cinstită.

DOAMNA SMITH: Dar nu şi marinarii.

DOMNUL SMITH: Bineînţeles. (Pauză.)

DOMNUL SMITH, fără să se despartă de ziar: Nu pricep un lucru. De ce în ziar, la rubrica de stare civilă, se trece întotdeauna vârsta persoanelor decedate şi niciodată vârsta nou-născuţilor? E absurd. DOAMNA SMITH: Nu m-am întrebat niciodată! 
 

Alt moment de tăcere. Pendula bate de şapte ori. Tăcere. Pendula bate de trei ori. Tăcere. Pendula nu bate deloc. 
 

DOMNUL SMITH, cufundat mai departe în ziarul lui: Ia te uită, scrie c-a murit Bobby Watson.

DOAMNA SMITH: Doamne, săracul, când a murit?

DOMNUL SMITH: Ce te miri aşa? Doar ştiai. A murit acum doi ani. Am fost la înmormântarea lui acum un an şi jumătate, tu nu-ţi aduci aminte?

DOAMNA SMITH: Sigur că-mi aduc aminte. Mi-am amintit imediat, dar nu înţeleg de ce-ai fost tu aşa surprins c-ai văzut asta în ziar.

DOMNUL SMITH: Nu scrie în ziar. Au trecut deja trei ani de când am vorbit despre decesul lui. Mi-am amintit prin asociaţie de idei!

DOAMNA SMITH: Păcat! Era aşa bine conservat.

DOMNUL SMITH: Era cel mai frumos cadavru din Marea Britanie! Nu-şi arăta deloc vârsta. Săracul Bobby, murise de patru ani şi tot mai era cald. Un adevărat cadavru viu. Şi ce vesel era!

DOAMNA SMITH: Săraca Bobby.

DOMNUL SMITH: Vrei să zici săracul Bobby.

DOAMNA SMITH: Nu, eu mă gândeam la soţia lui. O chema Bobby, la fel ca pe el, Bobby Watson. Fiindcă aveau acelaşi nume, nici nu-i puteai deosebi când îi vedeai împreună. Abia după moartea lui s-a putut afla cu adevărat care-i unul şi care-i altul. Dar până şi-n ziua de azi mai sunt unii care o confundă cu mortul şi-i prezintă condoleanţe. Tu o cunoşti?

DOMNUL SMITH: N-am văzut-o decât o singură dată, din întâmplare, la înmormântarea lui Bobby.

DOAMNA SMITH: Eu n-am văzut-o niciodată. E frumoasă?

DOMNUL SMITH: Are trăsături regulate şi totuşi nu se poate spune că-i frumoasă. E prea înaltă şi prea voinică. Trăsăturile ei nu sunt regulate, şi totuşi se poate spune că e foarte frumoasă. E cam pirpirie şi cam slăbuţă. E profesoară de canto. 
 

Pendula bate de cinci ori. Tăcere prelungită. 
 

DOAMNA SMITH: Şi când au ei de gând să se căsătorească?

DOMNUL SMITH: La primăvară, cel târziu.

DOAMNA SMITH: Ar trebui să mergem la cununia lor.

DOMNUL SMITH: Trebuie să le facem un cadou de nuntă. Mă întreb ce.

DOAMNA SMITH: Şi dacă le-am dărui una din cele şapte tăvi de argint pe care le-am primit cadou la nunta noastră şi care nu ne-au folosit niciodată la nimic? 
 

Moment scurt de tăcere. Pendula bate de două  ori. 
 

DOAMNA SMITH: E trist pentru ea c-a rămas văduvă aşa tânără.

DOMNUL SMITH: Noroc că n-au avut copii.

DOAMNA SMITH: Asta le-ar mai fi lipsit! Copii! Ce s-ar fi făcut săraca femeie cu ei!

DOMNUL SMITH: E încă tânără. Se poate recăsători, îi stă aşa bine în doliu!

DOAMNA SMITH: Şi de copii cine o să aibă grijă? Doar ştii că au un băiat şi o fată. Cum îi cheamă?

DOMNUL SMITH: Bobby şi Bobby, la fel ca pe părinţi. Unchiul lui Bobby Watson, bătrânul Bobby Watson, e bogat şi îl iubeşte pe băiat. S-ar putea ocupa de educaţia lui Bobby.

DOAMNA SMITH: Aşa ar fi normal. Şi mătuşa lui Bobby Watson, bătrâna Bobby Watson, s-ar putea ocupa, la rândul ei, de educaţia lui Bobby Watson, fiica lui Bobby Watson. în felul ăsta, Bobby, mama lui Bobby Watson, s-ar putea recăsători. Are pe cineva în vedere?

DOMNUL SMITH: Da, pe un văr de-al lui Bobby Watson.

DOAMNA SMITH: Care? Bobby Watson?

DOMNUL SMITH: Tu despre care Bobby Watson vorbeşti?

DOAMNA SMITH: Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.

DOMNUL SMITH: Ah, nu, nu de el e vorba... De altul. De Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.

DOAMNA SMITH: Vorbeşti cumva de Bobby Watson comis-voiajorul?

DOMNUL SMITH: Toţi Bobby Watsonii sunt comis-voiajori.

DOAMNA SMITH: Ce meserie grea! Şi totuşi ies bani frumoşi de-aici.

DOMNUL SMITH: Da, când nu e concurenţă.

DOAMNA SMITH: Şi când nu-i concurenţă?

DOMNUL SMITH: Marţea, joia şi marţea.

DOAMNA SMITH: Oho! trei zile pe săptămână? Şi ce face Bobby Watson atunci?

DOMNUL SMITH: Se odihneşte, doarme.

DOAMNA SMITH: Păi de ce nu lucrează în astea trei zile, dacă tot nu-i concurenţă?

DOMNUL SMITH: De unde vrei să le ştiu eu pe toate? Nu pot să răspund la toate întrebările tale idioate!

DOAMNA SMTTH, ofensată: Spui asta ca să mă jigneşti?

DOMNUL SMITH, zâmbind larg: Ştii bine că nu.

DOAMNA SMITH: Toţi bărbaţii sunt la fel! Staţi toată ziua cu ţigara în gură sau vă daţi cu pudră şi

cu ruj pe buze de cincizeci de ori pe zi, asta dacă nu beţi în neştire!

DOMNUL SMITH: Dar ce-ai zice tu dacă i-ai vedea pe bărbaţi făcând la fel ca femeile, fumând toată ziua, dându-se cu pudră şi cu ruj pe buze, şi bând whisky?

DOAMNA SMITH: Pe mine asta mă lasă rece! Dar dacă o spui ca să mă scoţi din sărite, să ştii că... nu-mi plac deloc glumele-astea, ştii foarte bine! 
 

Aruncă  ciorapii cât colo şi-şi arată dinţii. Se ridică. 
 

DOMNUL SMITH, se ridică la rândul său, se îndreaptă spre soţia lui; cu tandreţe: Ah, puişorul meu fript, de ce scoţi tu flăcări pe nări! Ştii bine c-o spun în glumă! (O cuprinde de talie şi o îmbrăţişează.) Ce pereche ridicolă de bătrâni îndrăgostiţi suntem şi noi! Hai să stingem lumina şi să facem nani! 
 

Scena II 
 

ACEIAŞI  și MARY 
 

MARY, intrând: Eu sunt menajera. Am petrecut o după-amiază foarte plăcută. Am fost la cinema cu un bărbat şi am văzut un film cu femei. De la cinema ne-am dus să bem rachiu şi lapte, pe urmă am citit ziarul.

DOAMNA SMITH: Sper că ai petrecut o după-amiază foarte plăcută, te-ai dus la cinema cu un bărbat şi ai băut rachiu şi lapte.

DOMNUL SMITH: Şi ziarul!

MARY: Doamna şi domnul Martin, invitaţii dumneavoastră, sunt la uşă. Mă aşteptau. N-au îndrăznit să intre singuri. Astă-seară trebuiau să cineze cu dumneavoastră.

DOAMNA SMITH: Ah, da. îi aşteptam. Ne era foame. Când am văzut că nu mai vin, era cât pe ce să mâncăm fără ei. N-am pus nimic în gură toată ziua. N-ar fi trebuit să pleci!

MARY: Dumneavoastră mi-aţi dat voie.

DOMNUL SMITH: N-am făcut-o înadins!

MARY, izbucneşte în râs. Apoi plânge. Zâmbeşte: Mi-am cumpărat o oală de noapte.

DOAMNA SMITH: Dragă Mary, deschide uşa, te rog, şi pofteşte-i pe domnul şi doamna Martin. Noi ne îmbrăcăm imediat. 
 

Doamna şi Domnul Smith ies prin dreapta. Mary deschide uşa din stânga, prin care intră Domnul şi Doamna Martin. 
 

Scena III 
 

MARY, SOȚII MARTIN 
 

MARY: La ora asta se vine! Nu-i politicos să-ntârzii. Trebuie să vii la timp. Aţi priceput? Acum, că tot aţi venit, luaţi loc şi aşteptaţi. (Iese.) 
 

Scena IV 
 

ACEIAŞI  cu excepţia lui MARY 
 

Doamna şi Domnul Martin se aşează unul în faţa celuilalt, fără să-şi vorbească. îşi zâmbesc timid. 
 

DOMNUL MARTIN (dialogul care urmează trebuie rostit cu o voce tărăgănată, monotonă, puţin cântat, fără nici o nuanţă): Mă scuzaţi, doamnă, dar am impresia, dacă nu mă-nşel, că v-am mai întâlnit undeva.

DOAMNA MARTIN: Şi mie, domnule, mi se pare că v-am mai întâlnit undeva.

DOMNUL MARTIN: Nu v-am zărit cumva din întâmplare, doamnă, la Manchester?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate. Eu sunt din Manchester! Dar nu-mi aduc prea bine aminte, domnule, n-aş putea spune dacă v-am zărit sau nu.

DOMNUL MARTIN: Dumnezeule, ce ciudat! Şi eu sunt tot din Manchester, doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat!... Numai că eu, doamnă, am plecat din Manchester acum vreo cinci săptămâni.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! ce coincidenţă bizară! Şi eu, domnule, am plecat din Manchester tot acum vreo cinci săptămâni.

DOMNUL MARTIN: Am luat trenul de la jumătate după opt dimineaţa, care ajunge la Londra la un sfert înainte de cinci, doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! ce bizar! Și ce coincidenţă! Şi eu, domnule, am luat acelaşi tren!

DOMNUL MARTIN: Dumnezeule, ce ciudat! atunci poate că v-am văzut în tren, doamnă?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, nu-i exclus, e plauzibil şi, la urma urmei, de ce nu!... Dar nu-mi aduc deloc aminte, domnule!

DOMNUL MARTIN: Am călătorit cu clasa a doua, doamnă. în Anglia nu există clasa a doua, dar eu călătoresc totuşi cu clasa a doua.

DOAMNA MARTIN: Ce bizar, ce ciudat şi ce coincidenţă! şi eu, domnule, am călătorit tot cu clasa a doua!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat! Poate că totuşi ne-am întâlnit la clasa a doua, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, nu-i deloc exclus. Dar nu-mi amintesc prea bine, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: Locul meu era în vagonul opt, compartimentul şase, doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! şi locul meu era tot în vagonul opt, compartimentul şase, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat şi ce coincidenţă bizară! Poate că ne-am întâlnit în compartimentul şase, stimată doamnă?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, la urma urmei! Dar nu-mi aduc aminte, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: La drept vorbind, stimată doamnă, nici eu nu-mi aduc aminte, dar e posibil să ne fi văzut acolo şi, dacă mă gândesc bine, mi se pare chiar foarte posibil!

DOAMNA MARTIN: Oh! într-adevăr, desigur, într-adevăr, domnule!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat!... Am avut locul trei, lângă fereastră, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Oh, Dumnezeule, ce ciudat şi ce bizar, eu am avut locul şase, lângă fereastră, în faţa dumneavoastră, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Oh, Dumnezeule, ce ciudat şi ce coincidenţă!... Prin urmare am stat vizavi, stimată doamnă! Acolo trebuie să ne fi văzut!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! E posibil, dar nu-mi aduc aminte, domnule!

DOMNUL MARTIN: La drept vorbind, stimată doamnă, nici eu nu-mi aduc aminte. Şi totuşi, e foarte posibil să ne fi văzut cu ocazia asta.

DOAMNA MARTIN: E adevărat, dar nu sunt deloc sigură, domnule.

DOMNUL MARTIN: Stimată doamnă, nu cumva dumneavoastră eraţi doamna care m-a rugat să-i pun valiza în plasa de bagaje, mi-a mulţumit apoi şi mi-a dat voie să-mi aprind o ţigară?

DOAMNA MARTIN: Ba da, eu trebuie să fi fost, domnule! Ce ciudat, ce ciudat şi ce coincidenţă!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat, ce bizar, ce coincidenţă! Atunci, poate că ne-am cunoscut în acel moment, doamnă?

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat şi ce coincidenţă! Tot ce se poate, stimate domn. Şi totuşi, nu cred că-mi amintesc.

DOMNUL MARTIN: Nici eu, doamnă. 
 

Moment de tăcere. Pendula bate 2-l. 
 

DOMNUL MARTIN: De când am sosit la Londra, locuiesc pe strada Bromfield, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat, ce bizar! Şi eu, de când am sosit la Londra, tot pe strada Bromfield locuiesc, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat, dar atunci, dar atunci ne-am întâlnit pe strada Bromfield, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat; ce bizar! tot ce se poate, la urma urmei! dar nu-mi aduc aminte, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la numărul 19, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat, şi eu tot la numărul 19 locuiesc, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Dar atunci, dar atunci, dar atunci, dar atunci, dar atunci, poate ne-am văzut în casa asta, stimată doamnă?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, dar nu-mi aduc aminte, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Apartamentul meu se află la etajul cinci, e numărul opt, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat, Dumnezeule, ce bizar! şi ce coincidenţă! Şi eu locuiesc tot la etajul cinci, apartamentul opt, stimate domn!

DOMNUL MARTIN, căzând pe gânduri: Ce ciudat, ce ciudat, ce ciudat şi ce coincidenţă! Ştiţi, în dormitor am un pat. Patul e acoperit cu o plapumă verde. Camera asta cu patul şi plapuma verde se află la capătul coridorului, între closet şi bibliotecă, stimată doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă, ah, Dumnezeule, ce coincidenţă! Şi dormitorul meu are tot un pat cu plapumă verde şi se află la capătul coridorului, între closet, stimate domn, şi bibliotecă!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat, bizar, straniu! Atunci, doamnă, locuim în aceeaşi cameră şi dormim în acelaşi pat, stimată doamnă. Poate că acolo ne-am întâlnit!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat şi ce coincidenţă! Tot ce se poate, acolo ne-om fi întâlnit, şi poate chiar noaptea trecută. Dar nu-mi aduc aminte, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: Eu am o fetiţă, fetiţa mea locuieşte cu mine, stimată doamnă. Are doi ani, e blondă, are un ochi alb şi un ochi roşu, e tare frumuşică şi o cheamă Alice, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă bizară! şi eu am o fetiţă, are doi ani, un ochi alb şi un ochi roşu, e tare frumuşică şi o cheamă tot Alice, stimate domn!

DOMNUL MARTIN, aceeaşi voce tărăgănată, monotonă: Ce ciudat şi ce coincidenţă! şi ce bizar! poate că-i aceeaşi, stimată doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! tot ce se poate, stimate domn. 
 

Moment prelungit de tăcere... Pendula bate de douăzeci şi nouă de ori. 
 

DOMNUL MARTIN, după ce a cugetat îndelung, se ridică încet şi, fără să se grăbească, se îndreaptă spre Doamna Martin, care, surprinsă de aerul solemn al Domnului Martin, se ridică, la rândul ei, foarte încet; Domnul Martin, cu aceeaşi voce tărăgănată, monotonă, vag cântătoare: Atunci, stimată doamnă, cred că nu mai încape nici o îndoială, ne-am mai văzut, iar dumneavoastră sunteţi chiar soţia mea... Elizabeth, te-am regăsit! 
 

Doamna Martin se apropie de Domnul Martin fără  să se grăbească. Se îmbrăţişează  fără vreo expresie. Pendula bate o dată, foarte tare. Bătaia pendulei trebuie să fie atât de puternică încât să-i facă pe spectatori să tresară. Soţii Martin n-o aud. 
 

DOMNUL MARTIN: Donald, tu eşti, darlingl

Se aşază  în acelaşi fotoliu, îmbrăţişaţi, şi adorm. Pendula mai bate de câteva ori. Mary intră în scenă încet, pe vârfuri, duce degetul la buze şi se adresează publicului. 
 

Scena V 
 

ACEIAŞI  și MARY 
 

MARY: Acum Elizabeth şi Donald sunt prea fericiţi ca să mă poată auzi. Pot deci să vă dezvălui un secret. Elizabeth nu-i Elizabeth, Donald nu-i Donald. Iată dovada: copilul despre care vorbeşte Donald nu este fiica Elizabethei, nu-i aceeaşi persoană. Fetiţa lui Donald are un ochi alb şi unul roşu, la fel ca fetiţa Elizabethei. Numai că, în timp ce copilul lui Donald are ochiul alb în dreapta şi ochiul roşu în stânga, copilul Elizabethei are ochiul roşu în dreapta şi ochiul alb în stânga! Deci tot eşafodajul de argumente al lui Donald se prăbuşeşte ciocnindu-se de acest ultim obstacol care spulberă întreaga teorie. în ciuda coincidenţelor extraordinare ce par probe irefutabile, Donald şi Elizabeth, nefiind părinţii aceluiaşi copil, nu sunt Donald şi Elizabeth. Degeaba crede el că e Donald, degeaba se crede ea Elizabeth. Degeaba crede el că ea e Elizabeth. Degeaba crede ea că el e Donald. Se înşală amarnic. Dar cine e adevăratul Donald? Cine-i adevărata Elizabeth? Şi cine are interesul să perpetueze această confuzie? Habar n-am. Mai bine nu încercăm să aflăm. Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. (Face câţiva paşi spre uşă, apoi revine şi se adresează publicului) Numele meu adevărat e Sherlock Holmes. (Iese.) 
 

Scena VI  
 

ACEIAŞI  cu excepţia lui MARY 
 

Pendula bate cât vrea ea. După multă vreme, Doamna şi Domnul Martin se desprind din îmbrăţişare şi îşi reiau locurile de la început. 
 

DOMNUL MARTIN: Hai să uităm, darling, tot ce nu s-a-ntâmplat între noi şi, acum că ne-am regăsit, să-ncercăm să nu ne mai pierdem şi să trăim la fel ca pân-acum.

DOAMNA MARTIN: Yes, darling. 
 

Scena VII 
 

ACEIAŞI  şi SOȚII SMITH 
 

Doamna şi Domnul Smith intră prin dreapta; nici o schimbare în îmbrăcăminte. 
 

DOAMNA SMITH: Bună seara, dragi prieteni! Iertaţi-ne că v-am făcut s-aşteptaţi atâta. Ne-am gândit că trebuie să vă acordăm onorurile la care aveţi tot dreptul şi, imediat ce-am aflat că binevoiţi să ne faceţi plăcerea de-a veni neanunţaţi, ne-am grăbit să ne îmbrăcăm în hainele de gală.

DOMNUL SMITH, furios: N-am pus nimic în gură toată ziua. De patru ore vă aşteptăm. De ce-aţi întârziat? 
 

Doamna şi Domnul Smith se aşează în faţa oaspeţilor. Pendula subliniază replicile, mai mult sau mai puţin accentuat, după caz.

Soţii Martin, mai ales ea, au un aer stânjenit şi timid. De aceea conversaţia se înfiripă cu dificultate iar cuvintele vin, la început, cu greu. O tăcere jenată la început, apoi alte tăceri şi ezitări. 
 

DOMNUL SMITH: Hm. (Tăcere.)

DOAMNA SMITH: Hm, hm. (Tăcere.)

DOAMNA MARTIN: Hm, hm, hm. (Tăcere.)

DOMNUL MARTIN: Hm, hm, hm, hm. (Tăcere.)

DOAMNA MARTIN: Ce chestie! (Tăcere.)

DOMNUL MARTIN: Suntem cu toţii răciţi. (Tăcere.)

DOMNUL SMITH: Totuşi nu-i frig. (Tăcere.)

DOAMNA SMITH: Nu trage deloc. (Tăcere.)

DOMNUL MARTIN: Oh, nu, slavă Domnului. (Tăcere.)

DOMNUL SMITH: Of, of, of, of, of. (Tăcere.)

DOMNUL MARTIN: Sunteţi trist? (Tăcere.)

DOAMNA SMITH: Nu. Se plictiseşte. (Tăcere.)

DOAMNA MARTIN: Vai, domnule, la vârsta dumneavoastră n-ar fi cazul. (Tăcere.)

DOMNUL SMITH: Inima nu cunoaşte vârstă. (Tăcere.)

DOMNUL MARTIN: E-adevărat. (Tăcere.)

DOAMNA SMITH: Aşa se spune. (Tăcere.)

DOAMNA MARTIN: Se spune şi pe dos. (Tăcere.)

DOMNUL SMITH: Adevărul e undeva la mijloc. (Tăcere.)

DOMNUL MARTIN: Corect. (Tăcere.)

DOMNUL SMITH, soţilor Martin: Dumneavoastră care călătoriţi atât de mult aveţi fără îndoială lucruri interesante de povestit.

DOMNUL MARTIN, soţiei lui: Spune, draga mea, ce-ai văzut tu azi?

DOAMNA MARTIN: N-are rost, n-or să mă creadă.

DOMNUL SMITH: Acuma n-o să punem la îndoială buna dumneavoastră credinţă!

DOAMNA SMITH: Ne jigniţi dacă vă închipuiţi una ca asta.

DOMNUL MARTIN, soţiei lui: I-ai jigni, draga mea, dacă ţi-ai închipui...

DOAMNA MARTIN, cu graţie: Ei bine, azi mi-a fost dat să văd un lucru extraordinar. Ceva incredibil.

DOMNUL MARTIN: Hai, spune, draga mea.

DOMNUL SMITH: Vai, ce-o să ne mai distrăm!

DOAMNA SMITH: Mă rog.

DOAMNA MARTIN: Ei bine, azi, când m-am dus la piaţă să cumpăr zarzavat, care pe zi ce trece e tot mai scump...

DOAMNA SMITH: Unde o s-ajungem!

DOMNUL SMITH: N-o întrerupe, scârba mea dragă.

DOAMNA MARTIN: Am văzut, pe stradă, lângă o cafenea, un domn bine îmbrăcat, la vreo cincizeci de ani, poate nici atât, care...

DOMNUL SMITH: Care ce?

DOAMNA SMITH: Care ce?

DOMNUL SMITH: N-o întrerupe, draga mea, eşti infectă.

DOAMNA SMITH: Dragul meu, tu ai întrerupt-o primul, mitocanule.

DOMNUL MARTIN: Sssst. (Soţiei lui:) Ce făcea domnul?

DOAMNA MARTIN: Ei bine, o să ziceţi că fabulez, pusese un genunchi jos şi stătea aplecat.

DOMNUL MARTIN, DOMNUL SMITH, DOAMNA SMITH: Oooh!

DOAMNA MARTIN: Da, aplecat.

DOMNUL SMITH: Nu se poate!

DOAMNA MARTIN: Ba da, aplecat. M-am apropiat de el să văd ce face...

DOMNUL SMITH: Şi?

DOAMNA MARTIN: îşi lega şiretul la pantof.

CEILALȚI TREI: Fantastic!

DOMNUL SMITH: Dacă nu-mi spuneaţi dumneavoastră, n-aş fi crezut.

DOMNUL MARTIN: De ce nu? Vezi altele şi mai şi când umbli prin oraş. De pildă, azi, chiar eu am văzut în metrou, pe-o banchetă, un domn care citea liniştit ziarul.

DOAMNA SMITH: Ce tip original!

DOMNUL SMITH: Poate că era acelaşi! (Se aude soneria de la intrare.)

DOMNUL SMITH: Ia te uită, sună.

DOAMNA SMITH: Trebuie să fie cineva. Mă duc să văd. (Se duce să vadă. Deschide uşa şi revine.) Nimeni. (Se aşează la loc.)

DOMNUL MARTIN: Vă mai dau un exemplu... (Soneria.)

DOMNUL SMITH: Ia te uită, sună.

DOAMNA SMITH: Trebuie să fie cineva. Mă duc să văd. (Se duce să vadă. Deschide uşa şi revine.) Nimeni. (Revine la locul ei.)

DOMNUL MARTIN:, care a uitat unde rămăsese: Ăăă...

DOAMNA MARTIN: Ziceai că ne mai dai un exemplu.

DOMNUL MARTIN: Ah, da... (Soneria.)

DOMNUL SMITH: Ia te uită, sună.

DOAMNA SMITH: Eu nu mai deschid.

DOMNUL SMITH: Dar trebuie să fie cineva!

DOAMNA SMITH: Prima oară n-a fost nimeni. Nici a doua oară. De ce crezi că acum e cineva?

DOMNUL SMITH: Fiindcă a sunat!

DOAMNA MARTIN: Nu-i un motiv.

DOMNUL MARTIN: Cum adică? Dacă se aude soneria la uşă înseamnă că e cineva la uşă care sună ca să i se deschidă uşa.

DOAMNA MARTIN: Nu întotdeauna. Aţi văzut adineauri!...

DOMNUL MARTIN: De cele mai multe ori e.

DOMNUL SMITH: Eu, când mă duc la cineva, sun ca să intru. Cred că toată lumea face la fel şi de fiecare dată când se aude soneria înseamnă că e cineva.

DOAMNA SMITH: E adevărat în teorie. în realitate lucrurile stau altfel. Doar ai văzut adineauri.

DOAMNA MARTIN: Soţia dumneavoastră are dreptate.

DOMNUL MARTIN: Ah, voi femeile, săriţi mereu una în apărarea alteia.

DOAMNA SMITH: Bine, mă duc să văd, ca să nu zici că sunt încăpăţânată. Dar ai să vezi că nu-i nimeni! (Se duce să vadă. Deschide uşa şi o închide la loc.) Poftim, nu-i nimeni. 
 

Revine la locul ei. 
 

DOAMNA SMITH: Ah! bărbaţii ăştia, vor mereu să aibă dreptate şi mereu o dau în bară! (Se aude din nou soneria.)

DOMNUL SMITH: Ia te uită, sună. Trebuie să fie cineva.

DOAMNA SMITH, care face o criză de furie: Nu mă mai trimite să deschid. Ai văzut că m-am dus degeaba. Experienţa ne demonstrează că atunci când se-aude soneria nu-i nimeni.

DOAMNA MARTIN: Nimeni. Niciodată.

DOMNUL MARTIN: Nu-i sigur.

DOMNUL SMITH: Ba chiar e fals. De cele mai multe ori, când se aude soneria la uşă, înseamnă că e cineva.

DOAMNA SMITH: O ţine tot pe-a lui!

DOAMNA MARTIN: Şi al meu e tare încăpăţânat.

DOMNUL SMITH: Ba e cineva.

DOMNUL MARTIN: Nu-i exclus.

DOAMNA SMITH, soţului ei: Ba nu.

DOMNUL SMITH: Ba da.

DOAMNA SMITH: îţi spun eu că nu. în orice caz, n-ai să mă mai deranjezi aiurea. Dacă vrei să vezi, du-te tu!

DOMNUL SMITH: Mă duc. 
 

Doamna Smith ridică din umeri. Doamna Martin dă din cap. 
 

DOMNUL SMITH, deschide: Ah! how do you do? (Aruncă o privire spre Doamna Smith şi spre soţii Martin care sunt cu toţii surprinşi.) E căpitanul de pompieri! 
 

Scena VIII 
 

ACEIAŞI, CĂPITANUL DE POMPIERI 
 

POMPIERUL (are, bineînţeles, o cască enormă care străluceşte şi poartă uniformă): Bună ziua, doamnelor şi domnilor. (Ceilalţi rămân încă puţin surprinşi. Supărată, Doamna Smith întoarce capul şi nu răspunde la salut.) Bună ziua, doamnă Smith. Mi se pare mie, sau sunteţi supărată?

DOAMNA SMITH: Oh!

DOMNUL SMITH: Soţia mea, vedeţi dumneavoastră. .. se simte uşor jignită fiindcă n-a avut dreptate.

DOMNUL MARTIN: Domnule căpitan de pompieri, aici a avut loc o dispută între doamna şi domnul Smith.

DOAMNA SMITH, Domnului Martin: Ce vă băgaţi! (Domnului Smith:) Nu-i amesteca, te rog, pe străini în certurile noastre de familie.

DOMNUL SMITH: Oh, scumpa mea, nu face din ţânţar armăsar. Căpitanul este un vechi prieten de familie. Maică-sa îmi făcea curte, pe taicăsu l-am cunoscut. M-a rugat să i-o dau de nevastă pe fiică-mea, atunci când o să am una. A murit aşteptând.

DOMNUL MARTIN: Nu e nici vina dumnealui şi nici vina dumneavoastră. pompierul: în fine, despre ce e vorba?

DOAMNA SMITH: Soţul meu pretindea...

DOMNUL SMITH: Ba tu pretindeai.

DOMNUL MARTIN: Da, ea.

DOAMNA MARTIN: Ba el.

POMPIERUL: Nu vă enervaţi. Spuneţi-mi dumneavoastră, doamnă Smith.

DOAMNA SMITH: Ei bine, uitaţi despre ce e vorba... Mă cam jenez să-mi deschid sufletul, dar, la urma urmei, un adevărat pompier e şi un duhovnic.

POMPIERUL: Vă ascult.

DOAMNA SMITH: Ne certam fiindcă soţul meu spunea că, atunci când se-aude soneria la uşă, întotdeauna e cineva.

DOMNUL MARTIN: E plauzibil.

DOAMNA SMITH: Iar eu spuneam că de fiecare dată când sună nu e nimeni.

DOAMNA MARTIN: Poate să pară straniu.

DOAMNA SMITH: Totuşi e un lucru dovedit, şi nu prin demonstraţii teoretice, ci prin fapte.

DOMNUL SMITH: Ba e fals, din moment ce pompierul se află aici. A sunat, i-am deschis, era acolo.

DOAMNA MARTIN: Când?

DOMNUL MARTIN: Chiar atunci.

DOAMNA SMITH: Da, numai că abia după ce s-a auzit soneria a patra oară am găsit pe cineva. Iar a patra oară nu se pune la socoteală.

DOAMNA MARTIN: Niciodată. Numai primele trei intră la socoteală.

DOMNUL SMITH: Domnule căpitan, permiteţi-mi şi

mie să  vă pun câteva întrebări.

POMPIERUL: Vă rog.

DOMNUL SMITH: Atunci când v-am deschis şi v-am văzut, chiar dumneavoastră aţi sunat?

POMPIERUL: Da, eu.

DOMNUL MARTIN: Eraţi la uşă? Aţi sunat ca să intraţi?

POMPIERUL: Nu neg.

DOMNUL SMITH, soţiei lui, victorios: Vezi? Am avut dreptate. Când se aude soneria înseamnă că sună cineva. Nu poţi spune că domnul căpitan nu-i cineva.

DOAMNA SMITH: Asta în nici un caz. îţi repet însă că eu vorbeam doar despre primele trei daţi, fiindcă a patra nu se pune la socoteală.

DOAMNA MARTIN: Dar când a sunat prima oară, dumneavoastră eraţi?

POMPIERUL: Nu, nu eram eu.

DOAMNA MARTIN: Păi, vedeţi? Suna şi nu era nimeni.

DOMNUL MARTIN: Poate era altcineva?

DOMNUL SMITH: Stăteaţi de mult la uşă?

POMPIERUL: De trei sferturi de oră.

DOMNUL SMITH: Şi n-aţi văzut pe nimeni?

POMPIERUL: Pe nimeni. Sunt sigur.

DOAMNA MARTIN: Aţi auzit soneria a doua oară?

POMPIERUL: Da, nici atunci n-am fost eu. Şi tot nu era nimeni.

DOAMNA SMITH: Uraaa! Am avut dreptate.

DOMNUL SMITH, soţiei lui: Nu te grăbi. (Pompierului:) Şi ce făceaţi la uşă?

POMPIERUL: Nimic. Stăteam. Mă gândeam la o groază de lucruri.

DOMNUL MARTIN, Pompierului: Dar a treia oară... nu dumneavoastră aţi sunat?

POMPIERUL: Ba da, eu.

DOMNUL SMITH: Totuşi, când am deschis uşa, nu v-am văzut.

POMPIERUL: Fiindcă m-am ascuns... aşa ca să fac şi eu o glumă.

DOAMNA SMITH: Nu glumiţi, domnule căpitan. Situaţia e prea gravă.

DOMNUL MARTIN: Până la urmă tot nu ştim dacă, atunci când sună la uşă, e sau nu e cineva.

DOAMNA SMITH: Nu-i nimeni niciodată.

DOMNUL SMITH: E-ntotdeauna cineva.

POMPIERUL: Lăsaţi că vă-mpac eu. Amândoi aveţi oarecum dreptate. Atunci când sună la uşă, uneori e cineva, alteori nu-i nimeni.

DOMNUL MARTIN: Mi se pare logic.

DOAMNA MARTIN: Şi mie.

POMPIERUL: De fapt, lucrurile sunt simple. (Soţilor Smith:) Hai, îmbrăţişaţi-vă.

DOAMNA SMITH: Adineauri ne-am îmbrăţişat.

DOMNUL MARTIN: Se-mbrăţişează mâine. Au timp berechet.

DOAMNA SMITH: Domnule căpitan, acum că ne-aţi ajutat să lămurim totul, făceţi-vă comod, scoteţi-vă casca şi aşezaţi-vă o clipă. pompierul: îmi cer scuze, dar nu pot să stau prea mult. Casca mi-o scot cu dragă inimă, dar de aşezat n-am timp să mă aşez. (Se aşează fără să-şi scoată casca.) Trebuie să vă mărturisesc că am venit la dumneavoastră pentru cu totul altceva. Sunt în misiune. Am o sarcină de serviciu.

DOAMNA SMITH: Şi cu ce vă putem servi, domnule căpitan?

POMPIERUL: Iertaţi-mă, vă rog, pentru indiscreţie (foarte stânjenit); hrnmrn... (arată spre soţii Martin) ... credeţi că pot... de faţă cu dumnealor...

DOAMNA MARTIN: Nu vă jenaţi.

DOMNUL MARTIN: Ne cunoaştem de când lumea. N-au secrete faţă de noi.

DOMNUL SMITH: Hai, spuneţi.

POMPIERUL: Atunci uitaţi despre ce e vorba. Arde ceva pe-aici?

DOAMNA SMITH: Da' de ce întrebaţi?

POMPIERUL: Fiindcă... îmi cer scuze, am primit ordin să sting toate incendiile din oraş.

DOAMNA MARTIN: Toate?

POMPIERUL: Da, toate.

DOAMNA SMITH, încurcată: Nu ştiu... nu cred, vreţi să mă duc să văd?

DOMNUL SMITH, adulmecând: Nu pare să fie nimic. Nu miroase-a ars.

POMPIERUL, dezolat: Nimic, chiar nimic? N-aveţi şi dumneavoastră, acolo, un foc mic prin şemineu, ceva care să ardă prin pod sau prin pivniţă? Un cât de vag început de incendiu?

DOAMNA SMITH: Nu vreau să vă fac sânge rău, dar mi-e teamă că deocamdată n-avem nimic. Promit să vă dau de ştire cum apare ceva. pompierul: Nu uitaţi, mi-aţi face un mare serviciu.

DOAMNA SMITH: V-am promis.

POMPIERUL, soţilor Martin: Nici la dumneavoastră nu arde?

DOAMNA MARTIN: Din păcate, nu.

DOAMNA SMITH, Pompierului: Afacerile merg cam rău în ultima vreme!

POMPIERUL: Foarte rău. Slabă mişcare, câteva mărunţişuri, ba un coş de sobă, ba un hambar. Fleacuri. Nu iese nimic de-aici. Şi, fără randament, prima de producţie e anemică.

DOMNUL SMITH: Nimic nu merge. Peste tot acelaşi lucru. Anul ăsta, comerţul, agricultura merg la fel de rău ca focul.

DOMNUL MARTIN: Nu-i grâu, nu-i foc.

POMPIERUL: Şi nici inundaţii nu-s.

DOAMNA SMITH: în schimb, e zahăr.

DOMNUL SMITH: Fiindcă-l aduc din străinătate.

DOAMNA MARTIN: Cu incendiile e ceva mai complicat. Prea mari taxele la import!

POMPIERUL: Mai pică totuşi câte-o asfixiere cu gaz, dar destul de rar. De pildă, săptămâna trecută, s-a asfixiat o tânără; lăsase gazul deschis.

DOAMNA MARTIN: L-a uitat?

POMPIERUL: Nu, dar a crezut că era pieptenul ei.

DOMNUL SMITH: Confuziile astea sunt foarte periculoase!

DOAMNA SMITH: Dar pe la vânzătorul de chibrituri aţi trecut?

POMPIERUL: Nici o şansă. E asigurat contra incendiilor.

DOMNUL MARTIN: Duceţi-vă la vicarul din Wakefield şi spuneţi-i că veniţi din partea mea.

POMPIERUL: N-am dreptul să sting focul la preoţi. Episcopul s-ar supăra foc pe mine. Ei îşi sting singuri focul, sau le cheamă pe vestale să-l stingă.

DOMNUL SMITH: încercaţi la Durând.

POMPIERUL: Nici asta nu pot. Nu-i englez. Nu-i decât naturalizat. Naturalizaţii au dreptul să aibă case, dar n-au dreptul să le stingă dacă iau foc.

DOMNUL SMITH: Dar anul trecut, când i s-a dat foc la casă, incendiul a fost totuşi stins!

POMPIERUL: L-a stins singur. Clandestin. Nu era să-l denunţ eu.

POMPIERUL: Nici eu.

DOAMNA SMITH: Dacă tot nu sunteţi aşa grăbit, domnule căpitan, mai staţi o clipă. Ne-ar face mare plăcere.

POMPIERUL: Nu vreţi să vă spun nişte poveşti?

DOAMNA SMITH: Vai, cum să nu, sunteţi o comoară. (îl îmbrăţişează.)

DOMNUL SMITH, DOAMNA MARTIN, DOMNUL MARTIN: Da, da, poveşti, bravo, bravo! (Aplaudă.)

POMPIERUL: Interesant e că poveştile pompierilor sunt toate adevărate şi trăite.

POMPIERUL: Vorbesc despre lucruri pe care le-am trăit pe pielea mea. Realitatea şi numai realitatea. Nimic din cărţi.

DOMNUL MARTIN: Aşa e, nu în cărţi găseşti adevărul, ci în viaţă.

DOAMNA SMITH: Daţi-i drumul!

DOMNUL MARTIN: Daţi-i drumul!

DOAMNA MARTIN: Linişte, începe.

POMPIERUL tuşeşte de mai multe ori: Iertaţi-mă, dar nu vă mai uitaţi aşa la mine. Mă jenez. Ştiţi că sunt timid.

DOAMNA SMITH: Ce comoară de om! (Îl îmbrăţişează.)

POMPIERUL: Încerc totuşi să încep. Dar promiteţi-mi că nu ascultaţi.

DOAMNA MARTIN: Păi, dacă nu ascultăm, n-auzim nimic.

POMPIERUL: La asta nu m-am gândit!

DOAMNA SMITH: V-am zis eu: are suflet de copil.

DOMNUL MARTIN, DOMNUL SMITH: Vai ce copil mic şi scump! (îl îmbrăţişează.)

DOAMNA MARTIN: Curaj.

POMPIERUL: Bine. (Tuşeşte, apoi începe cu o voce tremu-rând de emoţie.) Câinele şi boul, fabulă experimentală: „într-o bună zi, alt bou l-a întrebat pe alt câine: «Tu de ce nu ţi-ai înghiţit trompa? — Pardon, i-a răspuns câinele, am crezut că-s elefant.»"

DOAMNA MARTIN: Şi care-i morala?

POMPIERUL: Voi trebuie s-o găsiţi.

DOMNUL SMITH: Are dreptate.

DOAMNA SMTTH, furioasă: Alta.

POMPIERUL: „Un june viţel a mâncat prea multă sticlă pisată. în consecinţă, a fost silit să nască. A adus pe lume o vacă. Dar, cum viţelul era băiat, vaca nu putea să-i zică «mamă». Nu putea să-i zică nici «tată», fiindcă viţelul era prea mic. Aşa că viţelul a fost obligat să se-nsoare cu o persoană, iar primăria a luat toate măsurile dictate de circumstanţele la modă."

DOMNUL SMITH: După moda lui Chateaubriand.

DOMNUL MARTIN: Ca friptura.

POMPIERUL: O ştiaţi care va să zică?

DOAMNA SMITH: Au vuit gazetele.

DOAMNA MARTIN: S-a întâmplat pe-undeva pe lângă noi.

POMPIERUL: Hai să vă zic alta. Cocoşul. „într-o bună zi, un cocoş a vrut să facă pe câinele. Numai că n-a avut noroc, a fost imediat recunoscut."

DOAMNA SMITH: Da, dar câinele care a vrut să facă pe cocoşul n-a fost recunoscut niciodată.

DOMNUL SMITH: Să vă zic şi eu una: Şarpele şi vulpea, „într-o bună zi, un şarpe s-a apropiat de o vulpe şi i-a zis: «Mi se pare că te cunosc de undeva...» La care vulpea i-a răspuns: «Şi mie.» «Atunci, a zis şarpele, dă-mi nişte bani.» «O vulpe nu dă niciodată bani», i-a răspuns vicleanul animal care, ca să-şi scape pielea, s-a aruncat într-o vale adâncă, plină cu fragi şi miere de găină. Dar şarpele o aştepta acolo, râzând mefistofelic. Atunci vulpea a scos cuţitul şi a strigat: «Las' că te învăţ eu ce-i viaţa!» şi a luat-o la sănătoasa întorcând spatele. Ghinionul ei. Şarpele a fost mai iute de picior. I-a ars una drept în frunte, şi vulpea s-a făcut ţăndări, urlând: «Nu! Nu! De patru ori nu! Eu nu sunt fiica ta.»"

DOAMNA MARTIN: Interesant.

DOAMNA SMITH: Nu-i rău.

DOMNUL MARTIN, strânge mâna Domnului Smith: Felicitările mele.

POMPIERUL, invidios: Nu-i cine ştie ce. Şi-o mai şi ştiam.

DOMNUL SMITH: Ba e sfâşietoare.

DOAMNA SMITH: Dar nu-i adevărată.

DOAMNA MARTIN: Ba da. Din păcate.

DOMNUL MARTIN, Doamnei Smith: E rândul dumneavoastră, doamnă.

DOAMNA SMITH: Eu ştiu una singură. Am să v-o spun. Se numeşte: Buchetul.

DOMNUL SMITH: Soţia mea a fost întotdeauna romantică.

DOMNUL MARTIN: Englezoaică adevărată.

DOAMNA SMITH: Ascultaţi: „într-o bună zi, un logodnic i-a adus un buchet de flori logodnicei sale, care i-a mulţumit; dar, înainte ca ea să fi apucat să-i zică mersi, fără o vorbă, el i-a luat florile aduse-n dar ca să-i dea o lecţie, zicându-i: «Le iau înapoi», i-a spus la revedere luând florile şi s-a îndepărtat pe ici pe colo."

DOMNUL MARTIN: Minunat! (O îmbrăţişează sau nu pe Doamna Martin.)

DOAMNA MARTIN: Domnule Smith, aveţi o soţie de invidiat!

DOMNUL SMITH: Aşa e. Soţia mea este inteligenţa în persoană. E mai inteligentă chiar şi decât

mine. În orice caz, e mult mai feminină. Aşa zice lumea.

DOAMNA SMITH, Pompierului: Încă una, căpitane.

POMPIERUL: Oh, nu, e prea târziu.

DOMNUL MARTIN: Spuneţi totuşi.

POMPIERUL: Sunt prea obosit.

DOMNUL SMITH: Haideţi, de dragul nostru.

DOMNUL MARTIN: Vă rog.

POMPIERUL: Nu.

DOAMNA MARTIN: Aveţi o inimă de gheaţă. Ne-aţi pus pe jar.

DOAMNA SMITH, cade la picioarele lui, plângând sau nu: Vă implor.

POMPIERUL: Fie.

DOMNUL SMITH, la urechea Doamnei Martin: A acceptat! Iar o să ne plictisim.

DOAMNA MARTIN: Fir-ar să fie!

DOAMNA SMITH: Ghinion. Am exagerat cu politeţea.

POMPIERUL: Guturaiul. „Cumnatul meu avea un văr primar din partea tatălui, al cărui unchi din partea mamei avea un cumnat al cărui bunic din partea tatălui se recăsătorise cu o tânără din partea locului al cărei frate întâlnise într-una din călătoriile lui o fată de care se îndrăgostise până peste urechi şi cu care a avut un fiu care s-a însurat cu o farmacistă curajoasă, nimeni alta decât nepoata unui şef de cart anonim din marina britanică, al cărui tată adoptiv avea o mătuşă care vorbea spaniola la perfecţie şi era, poate, una dintre nepoatele unui inginer mort în tinereţe, la rândul lui nepotul unui podgorean ale cărui vii dădeau un vin mediocru, dar care avea un verişor, om la casa lui, plutonier, al cărui fiu luase de nevastă pe-o tânără tare drăguţă, divorţată, al cărei prim soţ era fiul unui sincer patriot care a ştiut să-i bage în cap uneia din fiicele lui pofta de căpătuială, iar ea a luat de bărbat un vână-tor care-l cunoscuse pe Rotschild, şi al cărui frate, după ce-a schimbat mai multe meserii, s-a însurat şi a avut o fată al cărei străbunic era sfrijit şi purta nişte ochelari primiţi de la un văr de-al lui, cumnatul unui portughez, fiul natural al unui morar, nu prea sărac, al cărui frate de lapte luase de nevastă pe fiica unui fost medic de ţară, la rândul lui frate de lapte cu fiul unui lăptar, el însuşi fiul natural al unui alt medic de ţară, însurat de trei ori la rând, a cărui a treia soţie..."

DOMNUL MARTIN: Am cunoscut-o pe-a treia lui soţie, dacă nu mă-nşel. Mânca pui într-un viespar.

POMPIERUL: Nu-i aceeaşi.

DOAMNA SMITH: SSSSt!

POMPIERUL: Cum spuneam, deci: „... a cărui a treia soţie era fiica celei mai bune moaşe de prin partea locului şi care, rămasă văduvă în tinereţe..."

DOMNUL SMITH: Cazul soţiei mele!

POMPIERUL: „... s-a recăsătorit cu un geamgiu tare vesel din fire care-i făcuse fetei şefului de gară un copil care-şi croise un drum în viaţă..."

DOAMNA SMITH: Drum de fier...

DOMNUL MARTIN: Ba drum de fiere.

POMPIERUL: „Şi luase de nevastă o zarzavagioaică de brânzeturi al cărei tată avea un frate, primar într-un orăşel, care luase de nevastă pe-o învăţătoare blondă al cărei frate, pescar de coastă..."

DOMNUL MARTIN: Coasta lui Adam?

POMPIERUL: „... luase de nevastă pe-o altă învăţătoare blondă care se chema tot Mărie, al cărei frate se-nsurase cu altă Mărie, tot o învăţătoare blondă..."

DOMNUL SMITH: Dacă e blondă, nu poate fi decât Mărie.

POMPIERUL: „... şi-al cărei tată fusese crescut în Canada de-o bătrână, nepoata unui popă a cărui bunică făcea uneori, iarna, la fel ca toată lumea, guturai."

DOAMNA SMITH: Ciudată poveste. Aproape de necrezut.

DOMNUL MARTIN: Când facem guturai trebuie să luăm gutui.

DOMNUL SMITH: Precauţie inutilă, dar absolut necesară.

DOAMNA MARTIN: îmi cer scuze, domnule căpitan, n-am înţeles prea bine povestea dumneavoastră. La urmă, când ajungem la bunica popii, ne poticnim.

DOMNUL SMITH: Ne poticnim de fiecare dată-n poala popii.

DOAMNA SMITH: Da, da, căpitane, luaţi-o de la capăt! Vă rugăm.

POMPIERUL: Ah! nu ştiu dacă mai sunt în stare. Sunt în misiune. Depinde cât e ora.

DOAMNA SMITH: N-avem ora la noi.

POMPIERUL: Şi pendula?

DOMNUL SMITH: Merge aiurea. Are spirit de contradicţie. Arată mereu ora pe dos. 
 

Scena IX  
 

ACEIAŞI  și MARY 
 

MARY: Doamnă... Domnule...

DOAMNA SMITH: Ce vrei?

DOMNUL SMITH: Ce cauţi aici?

MARY: Să mă ierte doamna şi domnul... să mă ierte şi doamnele şi domnii aici de faţă... aş vrea... aş vrea... să vă spun şi eu un banc.

DOAMNA MARTIN: Ce zice?

DOMNUL MARTIN: Cred că menajera prietenilor noştri a înnebunit... Vrea să spună şi ea un banc.

POMPIERUL: Da' cine se crede? (O priveşte.) Oooh!

DOAMNA SMITH: Dumneata ce te bagi?

DOMNUL SMITH: Ai cam sărit peste cal, Mary...

POMPIERUL: Vai! chiar ea e! Nu se poate.

DOMNUL SMITH: Te-a apucat şi pe dumneata?

MARY: Nu se poate! Tu, aici?

DOAMNA SMITH: Ce-nseamnă toate astea!

DOMNUL SMITH: Vă cunoaşteţi?

POMPIERUL: Şi încă cum! 
 

Mary se aruncă de gâtul Pompierului. 
 

MARY: Ce fericită sunt că te revăd... în sfîrşit!

DOMNUL și DOAMNA SMITH: Oh!

DOMNUL SMITH: E prea de tot, chiar aici, la noi, la marginea Londrei.

DOAMNA SMITH: Nu se face!...

POMPIERUL: Ea mi-a stins primele focuri.

MARY: Eu sunt micuţul lui jet de apă.

DOMNUL MARTIN: Dacă aşa stau lucrurile... dragi prieteni... sentimentele astea sunt perfect explicabile, omeneşti, onorabile...

DOAMNA MARTIN: Tot ce-i omenesc e onorabil.

DOAMNA SMITH: Nu-mi place totuşi s-o văd aici... printre noi...

DOMNUL SMITH: E cam necioplită...

POMPIERUL: Aveţi prea multe prejudecăţi.

DOAMNA MARTIN: Eu cred că o menajeră, şi-o zic fără menajamente, nu e la urma urmei decât o menajeră...

DOMNUL SMITH: Chiar dacă, uneori, poate fi un detectiv remarcabil.

POMPIERUL: Dă-mi drumul!

MARY: Nu te uita în gura lor!... Nu-s ei chiar aşa răi.

DOMNUL SMITH: Hmm... hmm... Când vă văd pe amândoi aşa, mi se-nmoaie inima, dar parcă totuşi prea... prea...

DOMNUL MARTIN: Da, ăsta-i cuvântul.

DOMNUL SMITH: ... Prea bate la ochi...

DOMNUL MARTIN: Există o anume pudoare britanică, scuzaţi-mă încă o dată că dau glas gândurilor mele, o pudoare de neînţeles pentru străini, chiar şi pentru specialişti, graţie căreia, ca să mă exprim aşa... în fine, n-o spun ca să...

MARY: Vroiam să vă povestesc...

DOMNUL SMITH: N-ai ce povesti...

MARY: Ba da!

DOAMNA SMITH: Hai, Mary dragă, fii aşa bună şi du-te la bucătărie să-ţi citeşti poeziile la oglindă...

DOMNUL MARTIN: Ca să vezi! Şi eu citesc poezii în faţa oglinzii, şi nu sunt menajeră.

DOAMNA MARTIN: Azi dimineaţă, când te-ai privit în oglindă, nici nu te-ai văzut.

DOMNUL MARTIN: Fiindcă n-ajunsesem încă în faţa ei...

MARY: Hai să vă recit totuşi o poezioară.

DOAMNA SMITH: Mary dragă, eşti îngrozitor de încăpăţânată.

MARY: Vă recit atunci o poezie, de-acord? E o poezie care se intitulează Focul şi am dedicat-o căpitanului.

Focul

Candelabrele strălucesc în pădure   O piatră ia foc   Castelul ia foc   Pădurea ia foc   Bărbaţii iau foc   Femeile iau foc   Păsările iau foc   Peştii iau foc   Apa ia foc   Cerul ia foc   Cenuşa ia foc  
Fumul ia foc   Focul ia foc   Totul ia foc   Ia foc, ia foc.    
 

Spune poezia în timp ce e împinsă afară  de soţii Smith. 
 

Scena X 
 

ACEIAŞI, fără MARY 
 

DOAMNA MARTIN: Brrr... Mă ia cu frig pe şira spinării...

DOMNUL MARTIN: Există totuşi o anumită căldură în aceste versuri...

POMPIERUL: Mie mi s-au părut superbe.

DOAMNA SMITH: Să fim serioşi!

DOMNUL SMITH: Exageraţi...

POMPIERUL: E-adevărat... totul e extrem de subiectiv... dar este exact viziunea mea asupra lumii. Visul meu. Idealul meu... Ah, asta-mi aduce aminte că e timpul să plec. Dacă tot nu ştiţi cât e ceasul, pe mine, în trei sferturi de oră şi şaisprezece minute fix, mă aşteaptă un incendiu tocmai la celălalt capăt al oraşului. Trebuie să mă grăbesc. Chiar dacă nu-i cine ştie ce.

DOAMNA SMITH: Şi la ce vă aşteptaţi? Un foc mic pe la vreun coş?

POMPIERUL: Nici măcar. Un foc de paie şi o uşoară arsură la stomac.

DOMNUL SMITH: Ne pare rău că ne părăsiţi.

DOAMNA SMITH: Aţi avut un haz nebun.

DOAMNA MARTIN: Ne-aţi oferit un sfert de oră curat cartezian.

POMPIERUL, se îndreaptă spre ieşire, apoi se opreşte: Apropo, că tot veni vorba, şi cântăreaţa cheală? 
 

Tăcere generală, stânjeneală. 
 

DOAMNA SMITH: Umblă pieptănată la fel!

POMPIERUL: Ah! Arunci vă spun la revedere, doamnelor şi domnilor.

DOMNUL MARTIN: Noroc bun şi foc bun!

POMPIERUL: Aşa să fie. Pentru toată lumea. 
 

Pompierul iese. îl conduc cu toţii până la uşă şi la locurile lor. 
 

Scena XI  
 

ACEIAŞI, fără POMPIER 
 

DOAMNA MARTIN: Eu pot să cumpăr un briceag pentru fratele meu, tu nu poţi cumpăra Irlanda pentru bunicul tău.

DOMNUL SMITH: Umblăm cu picioarele, dar ne-ncălzim cu electricitate sau cărbuni.

DOMNUL MARTIN: Cine vinde azi un bou, mâine va avea un ou.

DOAMNA SMITH: în viaţă, trebuie să te uiţi pe fereastră.

DOAMNA MARTIN: Poţi să te-aşezi pe scaun, dacă scaunul n-are.

DOMNUL SMITH: Trebuie întotdeauna să te gândeşti la toate.

DOMNUL MARTIN: Tavanul e sus, podeaua e jos.

DOAMNA SMITH: Când zic da, e numai un fel de-a spune.

DOAMNA MARTIN: Fiecare cu soarta lui.

DOMNUL SMITH: Luaţi un cerc, mângâiaţi-l şi va deveni vicios!

DOAMNA SMITH: Profesorul îi învaţă pe copii să citească, pisica îşi alăptează puii când sunt pui.

DOAMNA MARTIN: în schimb, vaca ne dă cozile ei.

DOMNUL SMITH: Când sunt la ţară, mie îmi place singurătatea şi liniştea.

DOMNUL MARTIN: Nu eşti destul de bătrân pentru aşa ceva.

DOAMNA SMITH: Avea dreptate Benjamin Franklin: eşti mai neliniştit ca el.

DOAMNA MARTIN: Care sunt cele şapte zile ale săptămânii?

DOMNUL SMITH: Monday, Tuesday, Wednesday, Thursday, Friday, Saturday, Sunday.

DOMNUL MARTIN: Edward is a clerck; his sister Nancy is a typist, and his brother William a shop-assistant.

DOAMNA SMITH: Ce familie!

DOAMNA MARTIN: Prefer o pasăre pe câmp decât un ciorap într-un copac.

DOMNUL SMITH: Mai bine cârnat într-un sat decât rahat într-un palat.

DOAMNA MARTIN: Englezul şi-n casă goală e ca la curtea regală.

DOAMNA SMITH: Nu ştiu destulă spaniolă ca să mă fac înţeleasă.

DOAMNA MARTIN: îţi dau papucii soacră-mii dacă-mi dai coşciugul soţului tău.

DOMNUL SMITH: Caut un preot monofizit ca să-l însor cu menajera noastră.

DOMNUL MARTIN: Pâinea este un arbore, dar pâinea e şi ea un arbore, iar din stejar stejar răsare, în fiecare dimineaţă-n zori.

DOAMNA SMITH: Unchiul meu trăieşte la ţară, dar asta nu-i treaba moaşei.

DOMNUL MARTIN: Hârtia e pentru scris, pisica e pentru şoarece. Brânza e pentru zgâriat. DOAMNA SMITH: Automobilul merge foarte repede, dar bucătăreasa găteşte mult mai bine.

DOMNUL SMITH: Nu fiţi fazani, pupaţi-l mai bine pe complotist.

DOMNUL MARTIN: Charity begins at home.

DOAMNA SMITH: Aştept apeductul să-mi vină la moară.

DOMNUL MARTIN: Se poate demonstra că progresul social e mult mai bun cu zahăr.

DOMNUL SMITH: Jos lustruiala! 
 

După  această ultimă replică  a Domnului Smith, ceilalţi tac o clipă, stupefiaţi. Se simte o oarecare iritare. Şi bătăile pendulei sunt mai nervoase. Replicile care urmează trebuie rostite, înainte de toate, pe un ton glacial, duşmănos. Ostilitatea şi iritarea vor creşte. La sfârşitul acestei scene, cele patru personaje se vor afla în picioare, la mică distanţă, urlându-şi replicile, cu pumnii ridicaţi, gata să se arunce unul asupra altuia. 
 

DOMNUL MARTIN: Ochelarii nu se lustruiesc cu smoală.

DOAMNA SMITH: Da, dar cu bani poţi să cumperi ce vrei.

DOMNUL MARTIN: Mai bine omor un iepuraş decât să cânt la oraş.

DOMNUL SMITH: Cacadu, cacadu, cacadu, cacadu, cacadu, cacadu, cacadu, cacadu, cacadu, cacadu.

DOAMNA SMITH: Ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă, ce cacadă.

DOMNUL MARTIN: Ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade, ce cascadă de cacade.

DOMNUL SMITH: Câinii au purici, dinii au purici.

DOAMNA MARTIN: Cactus, coccis! cocoşat! corcoduş! cocon!

DOAMNA SMITH: Colţosule, ne-ai încolţit.

DOMNUL MARTIN: Mai bine fac un ou decât să fur un bou.

DOAMNA MARTIN, deschizând larg gura: Ah! oh! ah! oh! lăsaţi-mă să scrâşnesc din dinţi.

DOMNUL SMITH: Caiman!

DOMNUL MARTIN: Să-i tragem palme lui Ulise.

DOMNUL SMITH: Mă retrag în cocoliba mea printre cocotieri.

DOAMNA MARTIN: Cocotierii cocotierelor nu fac corcoduşe, fac coconuci! Cocotierii cocotierelor nu fac corcoduşe, fac coconuci! Cocotierii cocotierelor nu fac corcoduşe, fac coconuci.

DOAMNA SMITH: Şoarecii şoptesc, şoaptele nu şoricesc.

DOAMNA MARTIN: Nu-mi mişca papucii.

DOMNUL MARTIN: Nu-mi pişcă papucii.

DOMNUL SMITH: Puşcă musca, nu muşca puşca.

DOAMNA MARTIN: Musca mişcă.

DOAMNA SMITH: Pişcă musca.

DOMNUL MARTIN: Muşcă cuşca, muşcă cuşca.

DOMNUL SMITH: Muşcător remuşcat!

DOAMNA MARTIN: Scaramouche!

DOAMNA SMITH: Sainte Nitouche!

DOMNUL MARTIN: Ia fă duş!

DOMNUL SMITH: Uite-acuş.

DOAMNA MARTIN: Sainte Nitouche trage-un cartuş.

DOAMNA SMITH: N-o atingeţi, s-a făcut ţăndări.

DOMNUL MARTIN: Sully!

DOMNUL SMITH: Prudhomme!

DOAMNA MARTIN, DOMNUL SMITH: Franţois.

DOAMNA SMITH, DOMNUL MARTIN: Coppee.

DOAMNA MARTIN, DOMNUL SMITH: Coppee Sully!

DOAMNA SMITH, DOMNUL MARTIN: Prudhomme Fran-ţois.

DOAMNA MARTIN: Gâlgâiţilor, gâlgâitelor.

DOMNUL MARTIN: Marină, cur de strachină!

DOAMNA SMITH: Krishnamurti, Krishnamurti, Krish-namurti.

DOMNUL SMITH: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.

DOAMNA MARTIN: Bazar, Balzac, bazin!

DOMNUL MARTIN: Bizar, bazon, bizon!

DOMNUL SMITH: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!

DOMNUL MARTIN: B, c, d, f, g, 1, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!

DOAMNA MARTIN: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!

DOAMNA SMITH, făcând ca trenul: Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff.

DOMNUL SMITH: Nu!

DOAMNA MARTIN: E!

DOMNUL MARTIN: Pe-a...!

DOAMNA SMITH: ... colo!

DOMNUL SMITH: E!

DOAMNA MARTIN: Pe!

DOMNUL MARTIN: A!

DOAMNA SMITH: Ici! 
 

Furioşi la culme, cu toţii urlă unii în urechile celorlalţi. Lumina se stinge. în întuneric, se aude într-un ritm din ce în ce mai rapid: 
 

TOȚI: Nu e pe-acolo, e pe-aici, nu e pe-acolo, e pe-aici, nu e pe-acolo, e pe-aici, nu e pe-acolo, e pe-aici, nu e pe-acolo, e pe-aici, nu e pe-acolo, e pe-aici!  
 

Cuvintele încetează brusc. Din nou lumină. Domnul şi Doamna Martin stau aşezaţi la fel ca soţii Smith la începutul piesei. Piesa reîncepe cu soţii Martin, care rostesc exact replicile soţilor Smith din prima scenă, în vreme ce cortina coboară încet. 
 

Cortina

  Aminteste-ti datele mele