Caragiale se pupa cu Stalin, de Stefan Dumitrescu


PERSONAJE:

IONEACĂ 

DROJDIE

GHEORGHE

CONSTANDIN

DUMITRU

MĂRIN

  

Imaginea unei case din evul mediu românesc, aşezată  la marginea unui sat, pe o ridicătură, sau chiar într-o poiană de pădure, căci se văd  în apropiere arbori bătrâni. Lângă  un asemenea copac, mai mult un ciot, se vede un bătrân moţăind. Pe undeva în apropiere se aude clipocitul unui pârâiaş. Pe fundal se înalţă dunga de un verde închis a unui codru. Jalea unei doine se prelinge parcă de pe gura de rai pe care o ghiceşti a se întinde undeva pe aproape. Şi mai departe, deasupra codrilor, se văd vârfurile albăstrii ale unor munţi, ca şi cum s-ar înălţa în altă lume. E o după amiază liniştită, pustie, a unui anotimp incert. În bătătura căsoaiei, care se vede a fi făcută mai mult din bârne, deasupra unui beci (în care poţi intra prin uşa făcută din blane, sau prin fereastra ca o răsuflătoare), se văd câţiva ţărani întinşi să se hodinească. 
 

Ioneacă  şi Drojdie joacă ţântar. Constandin şi Dumitru cinstesc din clondirul de rachiu, vorbind şi ei. Sunt mai mult trişti, privind în gol fără să se gândească la nimic. Gheorghe şade întins cu burta la soare, pe prispă, pe când Marin, cel mai bătrân dintre ei, moţăie în ciotul care a mai rămas din stejarul ce trebuie să fi fost falnic odată. Ioneacă şi Drojdie n-au nici un chef să joace. Toţi par cam abătuţi. Acum se aude distinct sforăitul lui Gheorghe. 
 

IONEACĂ  (trezindu-se din gândurile lui): Hai, mă, mută o dată, ce dracului, ori ai adurmit?

DROJDIE (după un timp): Cine mă? (mută bobul la ţântar).

IONEACĂ: Împăratul de la Viena, ori sultanul de la Tarigrad, că nu tu.

DROJDIE: Al dracului, Ioneacă, fes de caftan, ai vrea tu să joci ţântar cu Sultanu!

IONEACĂ  (mută): Păi cum nu? (înveselit deodată): Hă! Hă! Hă, parcă-l văd. Îl bat la ţântar o dată, îl bat de două ori, îl bat şi a treia oară. Lui, Măriei sale adică, nu-i vine să-şi creadă urechilor. Îl bat şi a zecea oară, el nimic, nu se lasă cu dat dracu. Vrea să-mi ia şi el, săracu, măcar una, să se laude şi el la împăraţii lui, când se întâlnesc şi ei la o ţuică.

DROJDIE: Păi da, că n-o fi el prostu lor.

IONEACĂ  (răpit de viziunea pe care o trăieşte): Îl bat şi a suta oară, el se minunează de cât de bine joc eu, deşi îl simt cum fierbe în el. Apoi cheamă de i se aduce un ciubuc de ăla cât un tulnic de-al nostru. Şi parcă-l aud: acum înţeleg eu, dragă Ioneacă, de ce n-au putut să treacă Sultanii noştri de voi. Că dacă reuşeam să vă batem pe voi, pe români, toată Europa era a noastră. Mutam capitala Imperiului Otoman la Viana.

DROJDIE: Păi da, nici nu se putea altfel.

IONEACĂ  (meditativ): Acum înţeleg eu de ce n-am putut să vă cucerim noi, turcii, deşi am fost câtă frunză şi câtă iarbă, să vă cucerim pe voi, pe valahi.

DROJDIE: Îî? De ce, mă?

IONEACĂ:  Pentru că sunteţi daţi dracului voi, românii ăştia, sforăăăiţi, (tare): Gheorghe, bă, Gheorghe, sforăiţi de se aude până aici la mine la Ţarigrad, şi nu mă lăsaţi să-mi fac somnul de după amiază, şi să-mi fumez trabucu, ia vedeţi să nu mă supăr, şi să ridic acum oştile, să trec Dunărea şi să vin asupra voastră, să daţi de dracului, ce n-a păţit neam de neamul vostru. Auzi, Gheorghe, pune şi tu dracului mâna la nas când sforăi, bă!

GHEORGHE (sare speriat din somn): Ce e, bă? Ce e?

CONSTANDIN: Turcii, bă, Gheorghe, turcii, bă!

GHEORGHE (sare punând mâna pe ţepoiul sprijinit de perete): Unde sunt, bă? De unde vin? (luând-o spre pădure cu ţepoiul în mână): Mărie! Lisandră! Ioane, puiule, veniţi încoace la mine!

DUMITRU (râde): Ha, ha, ha, ha, ha! Vino, bă înapoi, nărodule! Gheorgheee! Bă, Gheogheeeee!

DROJDIE: Nu râdeţi, bă, proştilor, că nu e de râs! (mai bun la suflet): Gheorghe, vină, bă, încoace, glumirăm şi noi. Măi glumeşte omul.

GHEORGHE (se opreşte în loc, înţelegând, nevăzând pe nimeni fugind către pădure. Întorcându-se către ei): Ce, bă, asta e de glumit? Cine e ăla de a făcut gluma asta tâmpită, bă?

DROJDIE: Nărodul ăsta de Ioneacă, n-a avut ce face. De ciudă că l-am bătut la ţântar.

GHEORGHE: Să glumească şi el cu ce e de glumit, auzi, bă, Ioneacă, nărodule, nu cu ce nu e de glumit.

CONSTANDIN: Are dreptate. Numai cu lucrul ăsta nu e de glumit.

DROJDIE: Face şi el ca ăla, care a strigat de două ori că uite lupu, uite lupu, oameni buni, şi oamenii au sărit să-l scape, deşi nu era nici picior de jivină.

DUMITRU: Şi când a venit lupul n-a măi sărit nimeni să-l scape.

GHEORGHE: Bine, mă, Ioneacă, să faci tu gluma asta, că acum bag ţepoiul în tine, nărodule!

IONEACĂ:  Ho, bă, am făcut şi eu o glumă, ce, am dat cu paru! Păi tu ştii ce sforăiai, dacă trecea, dracului, vreun pâlc de tătari pe la cotul râului, şi te auzea, nu da peste noi?

CONSTANDIN: Şi asta este adevărat.

IONEACĂ:  Şi am zis-o şi eu ca să împuşc doi iepuri dintr-o dată, că mi se pare că şi neica Mărin a aţipit în pătuiag.

MĂRIN: Asta s-o credeţi voi, bă ţâncilor! Da să ştiţi că tot am văzut ceva, aşa ca o dungă sclipitoare pe zare.

IONEACĂ  (sare ca ars): Aoleu, am dat-o dracului!

DROJDIE: Ei şi, dacă vin parcă dau de noi. Durmim cu ursu în viziună şi tot nu dau ei de noi. Ţara e şi aşa pe drojdie.

DUMITRU: Dar când dracului n-am fost noi pe drojdie, de când ne ştim am tot fost pe drojdie.

DROJDIE: Bă, proştilor, păi aşa e bine să fim, bă, că dacă suntem pe drojdie nu mai vin asupra noastră. Ce-şi zic în sinea lor, lasă-i dracului de rumâni, de ce să ne mai ducem peste ei că tot nu avem ce să le luăm, sunt săraci lipiţi pământului.

IONEACĂ:  Şi ne lasă în pace, ne lasă.

GHEORGHE: Păi tomnai de aia, că numai gluma aia n-avea voie s-o facă.

CONSTANDIN: Nu te joci cu cin-te-ncurci.

GHEORGHE (s-a mai liniştit): Daţi-mi şi mie un ciocănel.

DROJDIE: Hai, mai facem un joc, Ioneacă. Baremi să te mai bat o dată, tot visezi tu cai verzi pe pereţi.

DUMITRU (îl serveşte pe Gheorghe): Ia, Gheorghe.

GHEORGHE: (bea cu sete): Hai noroc, oameni buni! Noroc, neică Mărine, să nu-ţi scape nimic.

MĂRIN: Nici pasărea cerului nu-mi scapă, n-aveţi nici o grijă, petreceţi liniştiţi.

IONEACĂ:  Hai să te mai bat o dată, frate Drojdie. Aşa, şi cum îţi spuneam, îl bat eu şi îl bat pe Mahomed la ţântar, şi numai ce-l şi aud, gata, mă Ioneacă, mulţam, pentru că voi, rumânii, sunteţi aşa de buni, n-o să vă mai calc ţara niciodată, puteţi să trăiţi în linişte şi în pace, să vă bucuraţi şi voi de viaţă.

GHEORGHE: Hă, hă, hă, hă, hă! Cai verzi pe pereţi, Ioneacă.

DUMITRU: Ioneacă ăsta şi când merge pe drum visează.

IONEACĂ:  Aşa e, visez că merg prin rai, îmi cântă turturelele şi privighetorile la urechi.

CONSTANDIN (începe să zică din frunză o doină)

GHEORGHE: Bun rachiul ăsta, domnule, te unge la suflet.

CONSTANDIN: Bun, da nu mai e. Ia mai du-te şi adu o ulcea.

MĂRIN: Parcă zăresc ceva. Sclipeşte!

GHEORGHE (O ia către beci să aducă băutură): A sărit vreun peşte din Dunăre şi-i sclipeşte coada în soare.

CONSTANDIN (cască): Mai încolo fac pariu că o să plouă.

DROJDIE: Ai dreptate (cască),mă luă şi pe mine un somn!

MĂRIN (speriat): Ţineţi minte că nu e a bună.

GHEORGHE (vine cu ulceaua de rachiu): Măcar pe asta s-o bem şi o luăm apoi către sat, să-i aducem pe toţi în codru.

DROJDIE: Iar luaşi bătaie, Ioneacă, fi-ţi-ar capu al dracului să-ţi fie, că numai cuiburi de turturele ai în el!

IONEACĂ  (răbufnind): Cum mama dracului, mă Drojdie, că am jucat eu cu oameni mari la viaţa mea!

DROJDIE (pune mâna sub cap şi se culcă): Ahă, hăăă, ai jucat tu cu Împăratul de la Viana, cu Muhamed al turcilor, cu ţarul muscalilor…şi pe toţi i-ai bătut.

IONEACĂ:  Păi asta este, i-am bătut eu pe ăştia, şi pe tine nu pot măcar o dată să te bat.

GHEORGHE (toarnă în căni): Cine mai vrea rachiu? Să fie de pomană lu moşu, că l-au luat turcii, săracu, şi am auzit că l-au înecat în marea lor.

CONSTANDIN (bea): DUMNEZEU să primească.

IONEACĂ:  Dă-mi şi mie să beau, Gheorghe.

MĂRIN: Să vină unu să mă înlocuiască o ţâră, până beau şi eu cât să-mi încânt limba. Al cui e rându?

DROJDIE: Al lu Ioneacă.  
 

(Mărin se dă jos din prepeleag
 

DUMITRU: Eu zic că nu e nici o primejdie. Anul ăsta n-o să ne mai calce turcu, şi nici tătaru.

DUMITRU: Păi da, ai vorbit tu cu Maica precista!

IONEACĂ:  A vorbit, a vorbit, Dumitru ăsta nu minte de loc.

DROJDIE: Decât când doarme. (lui Ioneacă): Hai, Ioneacă, urcă-te în prepeleag, să nu rămână ţara nepăzită, că dăm de dracu!

MĂRIN (a coborât): Aşa, copiii moşului. Toarnă-mi şi mie, Gheorghe. Să fie de pomană lu tac’tu, că bine m-am mai înţeles eu cu el. Ca şi când am fi fost fraţi.

IONEACĂ  (se urcă în prepeleag): Aoleo, mamă, mai bine mă făceai pasăre. Bă, da al dracului, bine e aici la înălţime! Veeeezi până departe!

DROJDIE: E, moşule, şi acum că luaşi o ţâră de rachiu, spune-ne şi nouă cum e la turci, cum e cu cadânele alea de le are Muhamed, că eu numai la ele visez?

MĂRIN (scărpinându-se la ceafă): Nu sunt alea de noi, taică. De noi sunt belelele.

DUMITRU: Păi or fi şi cadânele alea tot nişte belele, moşule.

DROJDIE: Ahă, hă, dă-mi, Doamne, şi mie nişte belele din ălea, să mă joc şi eu cu ele. Numai o ţâră măcar.

MĂRIN (se aşează pe buturugă): Ba să ne ferească Domnul! Atâta ne-ar mai trebui. Noi să ne grijim de belelele noastre şi s-o ducem de azi pe mâine.

IONEACĂ  (tare): Se vede ceva. Se zăreşte ceva, fraţilor!

DROJDIE: Ia vezi,Ioneacă, nu sunt cadânele Sultanului. S-o fi săturat Muhamed să tot vină asupra noastră număi cu oşti şi să tot mănânce bătaie. Ce-a zâs, ia să vin eu asupra lor cu cadânele, de alea frumoase şi cu ţâţele, uite aşa, ca perele, ce ca perele, ca pepenii!

IONEACĂ  (din prepeleag): Păi da, cade pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă.

CONSTANDIN (bea): Hai noroc, în cazul ăsta am dat-o dracului. Muierile ăstea care joacă toată ziua din buric, ne dau gata de nu ne vedem

DUMITRU: Asta aşa e. Ce Ştefan cel Mare, ce Mihai Viteazu, pe ăstea nu le mai bate nici dracu!

GHEORGHE: Flămându codri visează.

DROJDIE: E, nici chiar aşa de deştepţi să nu-i credem pe turci.

GHEORGHE: Adică zici că nu sunt ei aşa de deştepţi să le dea prin gând că în loc să vină cu oştile asupra noastră, să-şi trimită cadânele?

IONEACĂ:  Se vede Dumnezeu cu Sfântu Petru în depărtare, cum tot îndeamnă încoace.

GHEORGHE: Ăsta e norocu nostru. Avem şi noi un noroc pe lumea asta, că nu sunt turcii aşa de deştepţi, încât să trimită peste noi cadânele jucând din buric.

CONSTANDIN: Măi, copiii lui neica, eu sunt măi bătrân decât voi. Mie îmi este sufletul greu. Simt o moleşeală aşa în suflet, parcă aş avea un pietroi în pântec.

DUMITRU: Pietroiul ăsta îl simţim şi noi în suflet de când ne ştim. L-au simţit moşii şi strămoşii noştri, îl simţim şi noi şi-l vom lăsa să-l clocească fii noştri, şi copiii copiilor lor până în veac.

GHEORGHE (trist şi el): Că bine zici, Dumitre. De mult simt şi eu aşa, o frică aşa în suflet, nu ştiu cum să-i zic, o nesiguranţă, o nelinişte. Or veni turcii anul ăstaaa, n-or veni, or veni totuşi? Or veni în primăvară, or veni la vară, or veni la toamnăăă? Abia după ce trece şi sfântul Dumitru, când se pun ploile şi zloata, răsuflăm şi noi uşuraţi. Acu, pe iarnă, zicem, n-o să ne mai calce nici turcu, nici tătaru.

MARIN: Şi petrecem şi noi ca urşii la gura sobei, mulţămiţi, că avem cu ce ieşi din primăvară.

DROJDIE: De, neică Mărine, dacă aşa a fost neamul ăsta blestemat, să fie ca o cloşcă din aia care cloceşte pe un ou mare cât pietroiul, şi oul ăsta să fie neliniştea şi nesiguranţa asta pe care le avem în suflet.

MARIN: Dă, Doamne, mintea românului a de pe urmă!

IONEACĂ  (cu ochii pe sus după un vultur): Măiculiţă, Doamne, de ce nu m-ai făcut pe mine vultur! Aş fi stat numai în vârful cerului. Nici tu teamă, nici tu nelinişte, că ba vin turcii, ba vin ungurii, ba vin tătarii…Aş fi stat şi eu acolo sus şi aş fi admirat şi eu munţii, pădurile, râurile, că ce frumoasă ţară avem.

GHEORGHE: Ai fi stat şi te-ai fi uitat la cadânele sultanului, cum se scaldă în mare, lasă că ştiu eu.

IONEACĂ:  Ce mă interesează pe mine cadânele sultanului, n-o am pe Veta mea frumoasă de pică! (cu jind): De când visez eu să fiu pasăre, să zbor în înaltul cerului, nici capul să nu mă doară!

MARIN (mai dă pe gât un păhărel de rachiu): Bogdaproste, să fie lu moşu! Ce a mai tăiat şi moşu la turci la viaţa lui!

IONEACĂ:  (cu gâtul strâmb): Dacă n-o să fiu vultur, măcar un amărât de uliu, acolo, să fiu şi eu.

GHEORGHE: Liliac sau bufniţă nu vrei să fii, Ioneacă? Numai vultur să fii, fiţi-ar capu al dracului să-ţi fie, că mai bine ai avea în locul lui o varză!

IONEACĂ:  Aaaa! Numai vultur, sau arete, sau uliu aş vrea să fiu, şi să zbor sus, sus, în înaltul cerului, iute, tomnai sus, lângă steaua aia!

DROJDIE: Eu drept să-ţi spui m-am gândit şi eu la treaba asta. Ce să mă fac, numai om să nu fiu, că m-am săturat de câte belele am păţit.

MĂRIN: Aşa!

DROJDIE: Şi ce m-am mai gândit eu să fiu …

CEILALŢI (atenţi, întorc capul către el ): Aaaa?

DROJDIE (lasă să treacă un timp ): Cucumea.

CEILALŢI (intrigaţi ): Ce, mă?

GHEORGHE: Cucumea, să dea toţi cu pietrele după tine noaptea şi să te chiuie! Huideo, pacoste, fugi departe că vesteşti moartea!

DROJDIE (începe să cânte aşa cum face cucuveaua): Cucu-meau! Cu-cu-meau!

MARIN (îl trec fiorii): Huideo, pacoste!

CEILALŢI (râd): Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha!

CONSTANDIN: Parcă n-ai mai fi Drojdie, parcă ai fi cucumea!

CEILALŢI: Ha, ha, ha, ha, ha, ha,ha!

DROJDIE: Ăsta este visul meu, bă proştilor, să mă fac cucumea. Să mă duc la Ţarigrad să cânt pe acoperişul Palatului Sultanului (face exact ca o cucumea): Cu-cu-veauuuu! Cu-cu-veauuuu!

CEILALŢI (râd trişti)

DUMITRU: Ai întors-o, Drojdie.

IONEACĂ:  Ai întors-o ca la Ploieşti, fiţi-ar capu al dracului să-ţi fie!

GHEORGHE: Păi şi eu aşa, m-aş face o sabie, mare, mare, mare! Şi aş trece aşa prin toată împărăţia turcească. Aş pune totul la pământ.

DROJDIE: (se ridică în picioare sărind şi făcând ca o cucuvea): Cucu-cu-cu meauuuu! Cucu-cu-cu-meauuuu!

GHEORGHE (gest): Apoi aş mai trece o dată prin tătari, şi i-aş culca şi pe ăştia la pământ…

DUMITRU (cântă din frunză de ţi se rupe sufletul)

GHEORGHE: Şi-aş scăpa Ţara Românească de tătari şi de turci, şi am răsufla şi noi uşuraţi.

DROJDIE: Ba n-am răsufla deloc. Dar-ar Dumneazeu să nu mai răsuflăm neam, că asta nu mai e viaţă!

IONEACĂ  (privind în zare): Se vede ceva ca o căpăţână de cal. (cu mâinile streaşină la ochi)Eu cal zic că este.

GHEORGHE: Aoleu, numai de n-ar fi ceva.

CONSTANDIN (se ridică trist în picioare): Ascultaţi-mă pe mine. (miroase cu nările în vânt): Eu vă spun că anu ăsta nu scăpăm. De n-o să vie peste noi turcu, o să vie tătaru.

DROJDIE (e şi el îngrozit): Şi de n-o să vie ungurul, o să vie muscalu.

IONEACĂ:  Şi de n-o să vie muscalu, o să vie calu!

CONSTANDIN (e galben la faţă, se ia cu mâinile de burtă): Care cal bă, proştilor, care cal, că de când eram copil tot visez un cal care mă mânâncă. Mă trezesc apoi când sunt în burta calului, care este un fel de peşteră răcoroasă. Uite, şi acum de la frigul ăla îmi clănţăne dinţii. 
 

(omul într-adevăr tremură şi îi clănţăne dinţii) 
 

DROJDIE (celorlalţi care îl privesc îngroziţi): Dine! Constandine, ce ai bă, eşti nărod, poate ai friguri?

CONSTANDIN: Am, toţi avem friguri. Aşa era şi moşu meu. Veneau cetele de tătari, ne dădeau foc la case, ai noştri fugeau toţi săracii în păduri, tătarii plecau şi ei… Oamenii se reîntorceau la vetrele lor, dar îi cuprinseseră de acum fricurile.

DUMITRU: Da, bă! Ai dreptate. (începe şi el să tremure): Parcă mă ia şi pe mine cu frigurile. Îmi e frig al dracului. 
 

(tremură, îi clănţăne şi lui dinţii
 

GHEORGHE (uitându-se la soare): Voi nu vedeţi, bă proştilor, că intră soarele în nori, de asta ne e frig, că şi pe mine mă luă cu tremuratul.

DROJDIE: Mai bine mai adu tu o cană de rachiu, Gheorghe, că de aia te-am ajutat anul trecut la culesul prunelor.

GHEORGHE: Că bine zici, Drojdie. (pleacă să aducă rachiu din beci)

DROJDIE: Ei şi dac-or veni, ce mama dracului ne mai fac? Că noi tot suntem pe drojdie. N-au decât să ne ia păduchii de pe noi, că nici cămăşi nu mai avem.

CONSTANDIN (tremură): Nu văzuşi, că proşti or fi, mânca-le-ai fuduliile. (tare): Drojdie, ăştia nu sunt proşti ca noi, bă, să stea să ne numere păduchii în cap. Câţi avem şi câţi n-avem. Ăştia fac odată harşti (gest cu mâna): cu sabia, îţi taie capul din goana calului, şi odată cu păduchii îţi iau şi capul… Cu care, bineînţeles n-au ce face.

DUMITRU (strâns în el ca şi cum i-ar fi şi lui frig): Mare dreptate ai, Constandine.

IONEACĂ  (îngrozit şi el): Se vede ceva! (pauză): Parcă ar fi căpăţâna unui cal.

DROJDIE: Eu am teoria mea.Cu drojdia. Teoria drojdiei, aşa-i zice.

IONEACĂ (din pătuiag): Las-o dracului, Drojdie, că am auzit-o de o mie de ori. Mi-ai împuiat capul cu ea. Important e că este un cal alb, mare cât o casă care vine spre noi!

DUMITRU: Lasă-l, bă, s-o mai spună o dată. Că eu ori de câte ori o aud nu mă mai satur s-o ascult, parcă ar fi o poezie.

GHEORGHE (a venit cu altă ulcică): Aşa e, şi mie îmi place, parc-ar fi balada Mioriţei, când o spune cu scripca moş Precup.

DROJDIE: Mă, da ai dracului deştepţi mai sunteţi voi, bă! Mă luaţi în proţap, ai? ei, aflaţi de la mine că teoria mea spune adevărul gol goluţ. Iată ce zice teoria drojdiei despre poporul nostru. La început, pe vremea dacilor şi a tracilor noi eram un popor mare şi viteaz. Ţara asta a tracilor se întindea, ăhă, hăăăăă, ăhă hăăăăăăă, de la Nistru până la marginea Panoniei, unde acum e ţara ungurească.

DUMITRU: A ăstora care vor să pună laba pe noi!Pe Ardeal.

DROJDIE: Aşaaa…Şi ca butoiul ăla, plin cu vin din care bei iarna şi primăvara, în care rămâne din el număi drojdia. (filozof): Asta e, bă, fraţilor, noi ăştia, care am rămas, nu suntem altceva decât drojdia tracilor, care pe vremea lui Burebista, ăsta, sau cum naiba i-o fi zicând, era unul din marile popoare ale lumii. Cum sunt astăzi chinezii. Asta e.

IONEACĂ  (tare): Acum nu se mai vede nimic. Mă uit iar după vulturi, mamă, ce frumos zboarăăă!

Fă-mă, Doamne Dumnezeule, şi pe mine un vultur! Unu mic, iute-aşa de mic, da numai om, numai rumân să nu fiu, vai de capu nostru, de neam fără  noroc!

GHEORGHE: Cântă, bă Ioneacă, şi tu ca privighetoarea, nu ca cioara!

CEILALŢI (râd): Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha!

MARIN: Hai noroc! (bea): Să avem măcar anu ăsta noroc, să nu dea nici turcu, nici tătaru peste noi!

DUMITRU: Ne văităm toată ziua ca ursu în bârlog, da, da cine îşi linge deştele de miere, cine stă toată ziua la ţuiculiţă? Şi la o vorbuliţă?

GHEORGHE: Noi, rumânii, cine să stea?

CONSTANDIN: Lasă, Dumitre, lasă. Măcar pe lumea asta să petrecem şi noi o ţâră, că pe lumea ailaltă cine ştie cum o fi!

MARIN (dând cu căciula de pământ): Al dracului să fiu eu, dacă aş şti că şi pe lumea ailaltă sunt turci şi tătari să ne belească, eu refuz să mai mor! Mă întorc înapoi. Asta e, refuz să mai mor.

CONSTANDIN: Păi, da, că prost oi fi eu să refuz să mor! Să mă întorc înapoi din moarte şi să dau iar de tătarii şi turcii din lumea asta! Prost nu sunt eu pupa-i-aş tălpile lui Dumnezeu.

IONEACĂ  (din pătuiag): Acum se vede ceva care sclipeşte!

DUMITRU (făcându-şi cruce, tremură): Doamne, apără-ne şi păzeşte-ne! Ai, Doamne, milă de noi!

DROJDIE: Hai să vă spun până la cap teoria mea cu drojdia.

CONSTANDIN: Zii, că te ascultăm.

DROJDIE: Fiind noi drojdia ce a mai rămas din marele neam al tracilor, noi vrem, nu vrem, acum trebuie să trăim pe drojdie.

MARIN: Adică cum vine treaba asta?

DROJDIE: Păi vine aşa, că fiind noi, rumânii un pietroi în calea puhoaielor care vor să treacă peste noi şi să ne înghită, ia închipuiţi-vă, dacă în loc de drojdie, noi am fi un vin din ăla tămâios şi bun de-ţi lingi buzele? Păi n-ar tăbărî toţi pe noi, şi ne-ar hali de nu ne-am vedea, cu fulgi cu tot!

CEILALŢI (râd ca ţăranii): Hă, hă,hă,hă,hă,hă!

GHEORGHE: Al dracului, da filozof rău e Drojdie ăsta, bă!

CONSTANDIN: Lăsaţi-l, bă, să vorbească.

DROJDIE: Ia gândiţi-vă că am avea şi noi ca alţii, casele pline de bogăţii, păi, n-ar râvni toţi la ele? N-ar da toţi buzna peste noi, şi turcu, şi tătaru, şi muscalu?

MARIN: Da aşa, ce să ne ia, bordeiul nostru de paie, păduchii şi cămeşile noastre de cânepă, să n-aibă ce să facă cu ele?

DUMITRU: Ahă, Drojdie! Lasă că unii boieri au la aur să se îngroape cu el.

CONSTANDIN: Ia mai dă-i dracului şi pe boierii ăştia, că m-am săturat de ei până peste cap.

IONEACĂ  (din pătuiag): Ahă hăăă! Bă da proşti sunteţi, bă, aflaţi de la mine că e de o mie de ori mai bine să fii ţăran decât boier.

MARIN: Asta aşa e. Nici eu n-aş vrea să fiu boier pe o vreme ca asta, de mi-ar da unu şi o mie de galbeni!

DUMITRU: Spune, Drojdie, ce începuşi, până la cap.

DROJDIE: Aşa, cum spusăi, şi nu număi că noi suntem drojdia ce-a mai rămas din neamul tracilor, şi că trăim tot timpul numai pe drojdie…

MARIN: Ahă, hă, hă, hă! adică săraci şi fericiţi ca-n sânul lui Avraam.

DROJDIE: (continuându-şi spusa): Şi nu numai că trăim pe drojdie, dar trăim şi în drojdie.

DUMITRU: Hai noroc, oameni buni! Dă, Doamne să nu vină turcu!

DROJDIE: Păi uite cum, neică Mărine (rar): Noi suntem ca broaştele ălea care mai ies şi ele pe mal la soare, mai cântă o doină, mai stau de vorbă,. Apoi, cum aud că vine turcu, ţuşti înapoi în baltă, adică în drojdia care a mai rămas pe fundul butoiului, unde nu dă nimeni peste noi.

CONSTANDIN: Ei, asta n-o pricep eu, Drojdie.

DROJDIE (scărpinâdu-se la ceafă): Cum, bă, nu înţelegi? Tu-i drojdia mă-si să-i fie, păi şi un copil înţelege, bă, teoria asta.

MARIN: Lasă că-l fac eu să înţeleagă, Drojdie. Uite cum mă, copiii tatii, codru frate cu românu, ăsta este balta noastră, unde noi trăim ca peştii. Că ne-am învăţat cu el . Mai ieşim şi noi afară din baltă, din drojdie adică, da când auzim zvonu de arme şi simţim miros de tătar pe zare, ţop ca broaştele înapoi în drojdie. Tătarii şi turcii, or cine-or mai fi, că ăştia n-or să se termine niciodată, vin şi pleacă, noi scoatem iar capul ca peştele ăla care mai ia o gură de aer.

IONEACĂ:  Fă-mă, Doamne, vultur să stau şi eu în slăvile cerului!

DUMITRU (oftând): Bun filozof eşti, măi neică, Mărine.

MARIN: Oi fi eu cum oi fi,taică, dar nu e bine, că lucrurile astea or să ne intre în sânge. Dă, mă Gheorghe şi mie din ţuica aia că mă luă cu frigu.

GHEORGHE: Hai, mă fraţilor, să mai bem, că unde ajungem!

DROJDIE: Cine vrea să se joace ţântaru cu mine?

MARIN (după ce a băut, ştergându-se la gură): Bogdaproste, să fie lu tac-tu mare!

IONEACĂ:  Al dracului să fiu dacă nu se vede ceva sclipind! (e îngrozit, se agită): Acum nu se mai vede, da a fost sigur ceva!

DUMITRU (dârdâind): Aoleu, Doamne, iar mă luară frigurile.

CONSTANDIN (începe şi el să tremure): Brrrrr! De ce nu mi-oi fi luat eu dracului cojocu, c-o să tremur de n-o să mă văd.

DROJDIE: Bă, ştii ceva? Decât să tremurăm şi să stăm cu neliniştea asta în noi toată viaţa, ba că mâine, dacă vine turcu, s-a zis cu noi, ba că vine tătaru, şi poimâine o să ne radă de pe faţa pământului…

CONSTANDIN (îi clănţăne dinţii de frică): Măi dă, mă Gheorghe, oala să mai bem, că ne luară fricurile.

GHEORGHE (grav): Păi da, decât să trăim cu boala, cu frica asta în noi tot timpul, mai bine să se termine o dată!

MARIN (îi clănţăne dinţii ): Păi da, să terminăm odată, domne, că ne-am săturat. (gânditor)Uite, eu sunt bătrân, şi toată viaţa am trăit cu frica în sân. Dacă vine anu ăsta turcu, dacă vine la anu? Şi copiii mei să trăiască la fel?

IONEACĂ:  Se vede iar sclipind ceva pe zare!

DROJDIE: Uite-te bine, Ioneacă, uite-te bine, să n-ai dracului orbu găinilor, c-am păţit-o, ne iau tătarii ca din oală.

GHEORGHE (ducându-şi oala la gură): Da, mă fraţilor! Ne-am săturat să tot aşteptăm. Că noi asta facem, suntem un popor care aşteptăm! (bea apoi): Bogdaproste, să fie morţilor noştri!

CONSTANDIN: De asta nici nu ne vine să muncim. Aşteptăăăăăm.

IONEACĂ:  Ei, ce mama dracului aşteptăm! Eu zic să meargă unul din noi în sat, să-i anunţe pe oameni să vie încoace în pădure, că de data asta nu mai scăpăm!

DROJDIE (speriat): Văzuşi ceva sigur, Ioneacă, sau îţi baţi joc de noi?

IONEACĂ:  Am văzut o căpăţână mare de cal, cum plutea aşa peste dealuri şi peste vii, ca şi cum ai fi zis că pluteşte prin aer.

TOŢI (îngroziţi): Am dat-o dracului!

DUMITRU (îi clănţăne dinţii): Am zis eu că de data asta nu mai scăpăm.

DROJDIE: Dacă e calul ăla pe care-l visez eu de când eram mic, un cal mare şi drept cât casa, cum şedea în bătătura noastră ca şi cum ar fi aşteptat să-i dea cineva fân?

CONSTANDIN: Dacă visezi cai nu este a bună. Eu de câte ori visam cai când eram mic, mă bătea taicu de mă snopea.

MARIN: Lasă că bine ţi-a făcut, Constandine, că uite ce om te-ai făcut.

CONSTANDIN: Păi da, că ne-am trimis muierile de dimineaţă la coasă, şi noi am venit aici la căsoaia lu Gheorghe la ţuică.

DROJDIE: Ioneacă, nu căsca ochii la noi, bă, uite-te mai bine pe zare, înspre Dunăre, că de-acolo vine primejdia! 
 

(în timpul acesta ulceaua de ţuică trece din mână în mână
 

CONSTANDIN: Ah, ce bună a fost! Să-i fie de pomană lu taica, Dumnezeu să-l odihnească!

DUMITRU: Măi dă să beau şi eu, Gheorghe. (bea): Te mai scapă, dracului, de frigurile ăştia.

MARIN: Ăştia nu sunt friguri Dumitre, sunt fricuri, că vin de la frică, bă, prostu dracului, nu de la frig!

CONSTANDIN (tremură): Fir-ar ale dracului să fie, că nu mai scăpăm o dată de ele!

DROJDIE: Joacă bă, cineva ţânţar cu mine, sau mă las dracului, de meserie? (tare): Ioneacă, nu mai vine o dată, bă, Sultanul ăla să joace ţânţar cu tine?

GHEORGHE: Da să vină cu cadâne cu tot, bă, că altfel nu-l primim! (câţiva râd)

IONEACĂ:  Băteţi-vă peste gură, bă nărojilor, că decât să vină el la noi, mă duc eu mai bine la el.

DROJDIE (râde): Nu-ţi fie teamă, Ioneacă, îi e frică bă, nu vine el să joace ţânţar cu noi!

MARIN (râzând): Că-l batem de-l ia dracu!

CONSTANDIN: Îl ia gaia maia, în cap cu tigaia!

DUMITRU: Hai noroc! Până la urmă tot nu scapă el de noi.

DROJDIE: Da nici noi de el, să n-avem nici o grijă din partea asta.  
 

(în momentul acesta soarele intră în nori, lumina devine parcă metalică, de culoare cenuşie
 

PARTEA A DOUA 
 

(Pădurea foşneşte tragic, ca şi cum ar fi o fiinţă care geme din adâncurile ei. O cucuvea se aude undeva aproape, cântând de mama focului
 

TOŢI: (îngroziţi, se privesc unii pe alţii holbându-se)

MARIN: (tremurând) Când eram eu copil, s-a întâmplat într-o vară să mânânce vârcolacii soarele. S-a făcut, neică, un întuneric şi un frig de ziceai pe lume ce e asta! Şi unde au început vacile şi caii, şi oile şi lupii în păduri, să mugească şi să necheze...

DUMITRU: Aoleu, ce frig s-a lăsat, măiculiţăăăă!

IONEACĂ:  (din pătuiag) Constăndine, adu-mi şi mie, bă, ţuica aia, că mă luă un frig de-mi clănţăne dinţii în gură.

GHEORGHE: (îi clănţăne şi lui dinţii în gură.Băutura l-a ameţit uşor) Hă, hă, hă, ce lumină roşie ca sângele, bă! (lumina a devenit roşietică)

IONEACĂ:  A intrat soarele într-un nor roşu şi de asta e aşa, bă, proştilor. (îşi pune mâinile streaşină la ochi ca să vadă cât mai departe) Bă, al dracului dacă poci să văd eu până în fundul zării! Nu se vede neam.

DROJDIE: (îngrozit, uitându-se cu mâna streaşină la ochi) Fir-aş al dracului să fiu! Se vede un cap de cal, cum vine mare cât o şură pe deasupra dealurilor!

GHEORGHE: (mai dă pe gât o duşcă) Vine să încălecăm noi pe el, bă!  
 

(lumina e tot roşie, stranie, ca în acele momente ale apusului, când soarele dispare ascuns de nori vineţii. În momentul acesta în poiană îşi fac apariţia câteva umbre. Apropiindu-se, îţi dai seama că sunt oameni. Doi dintre ei sunt muncitori, ceilalţi doi, purtând mustaţă, par a fi mai degrabă domni învăţaţi). 
 

UN MUNCITOR: Am ajuns, tovarăşul Stalin, am dat de ei.

CEI DIN POIANĂ: (au rămas stană de piatră. În aerul rece şi vineţiu li se aud dinţii cum le clănţăne în gură)

CELĂLALT MUNCITOR: Noroc, taică Mărine! Noroc, fraţilor, sunt eu Vasile al lu Pupăză, ăla de eram fierar şi am plecat din sat.

DROJDIE: (tremură) A ă ă ă . Care bă, bă, bă. (se bâlbâie) Ăla de era tac-to ţigan? Bi bi bine ai venit, mă Va Vasâle, la la noi în sat. (apoi repezit) Da da cu ce treburi, ai, ai venit tu pi la noi?

VASILE: Dumnealui e Nicolae. (îl arată pe celălalt muncitor) Nicolae al lui Hârlete, bă, vine dintr-un sat de lângă Dunăre. Ăsta a băut apă din Dunăre nu glumă!

DROJDIE: Nu-ş de ce mama dracului ne-a luat un frig de ne tremură dinţii în gură. (vorbeşte greu) Vo vouă nu vă e frig?

NICOLAE: (muncitoreşte) Noroc, tovarăşi!

MARIN: Bi bine aţi venit, oameni buni!

GHEORGHE: Poftiţi, luaţi loc pe buturugile ăştia, că pentru asta sunt, şi poate serviţi cu noi o ţuică.

VASILE: (sigur pe el) Cum să nu, tovarăşe Gheorghe. (către cei doi domni). Eu cu Gheorghe, tovarăşe Stalin, am păscut caprele, suntem prieteni la cataramă.

DROJDIE: (care şi-a mai revenit) Uită-te, Ioneacă, uită-te, bă, la Dunăre, că de acolo vine turcu, nu căsca gura la noi!

NICOLAE: (strângându-le mâna) Mă bucur, tovarăşi ţărani, că ne-am reântâlnit! Dar de ce sunteţi aşa posaci şi tremuraţi ca vergile ? Dimpotrivă, tovarăşi, trebuie să ne bucurăm, că ne-am întâlnit. Trebuie să refacem alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea!

MARIN: Aoleu, fir-aş al drecului, dar ce fricuri  ne-au luat (clănţăne)

VASILE: Frigurile astea, măi tovarăşi, se datoresc cruntei exploatări la care e supusă ţara, condiţiilor mizere în care trăieşte ţăranul român, sălbăticiei şi bestialităţii clasei exploatatoare! (ridică braţul) dar noi vă vom elibera, tovarăşi, de aceea am venit la dumneavoastră cu tovarăşu Stalin (ridicând braţul solemn, statuar), marele geniu şi dascăl al omenirii!

MARIN: (dă din cap ca un automat) Da!

CEILALŢI: (la fel, ca nişte păpuşi îngheţate) Da! Da.

STALIN: (face un pas înainte respectuos, apoi se înclină) Iosif Visarionovici Stalin. (într-adevăr este chiar el, Iosif Visarionovici Stalin)

GHEORGHE: (cu ulceaua în mână, scuturat brusc de friguri) Iosif... Visarionovici... Stalin...?

IONEACĂ:  (de pe ciotul care este uscat) Se vede cum se zăreşte clar, bă.

CONSTANDIN: (încercând ca să-şi aducă aminte. E şi el zgâlţâit de friguri) Iosif Visarionovici Stalin...?

VASILE: Marele prieten al poporului român,...al popoarelor. Ce dracului, mă Dumitre, nu vă aduceţi aminte?

STALIN: Nu-i nimic, tovarăşi, o să discutăm şi o să vedem care este adevărul.

VASILE: (arătând către celălalt domn) Dumnealui este... (nu-şi aduce aminte)

STALIN: Ion Luca Caragiale, un mare scriitor al dumneavoastră, al românilor, a scris piesele de teatru: O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Năpasta, în care critica foarte aspru expoatarea poporului de către burghezia coruptă.

DROJDIE: (tremură şi el . Ca şi cum şi-ar aduce aminte) Aaaa? Ion Luca... Caragiale. Parcă... parcă am auzit de numele ăsta.

MARIN: Era unu într-un sat vecin, de aici de la Mărginoaia, unul Petre, care căra gioale, şi lumea îi zicea al lu Caragioale. Aţi fi neam cu el înseamnă.

CARAGIALE: (le dă şi el mâna) N-am neamuri pe aici, oameni buni. Strămoşii mei vin de pe alte meleaguri. Eu am venit aşa...ca să vă cunosc.

GHEORGHE: (lumina văzduhului este tot roşie) Aha, în ospeţie? Aşa, ca pe la nişte neamuri.

NICOLAE: Păi da cum credeţi, măi oameni buni. Noi vă vrem binele.

VASILE: Asta fără discuţie, tovarăşi. Noi am venit aici ca să vă scăpăm de belele, de greutăţi. Gata s-a terminat cu burghezia şi cu moşierimea, cu exploatarea omului de către om!

CONSTANDIN: Păi atunci, fiţi bineveniţi, oameni buni, dacă nu ne vreţi răul. Nouă de turci şi de tătari ne e frică, dacă ne-ar scăpa cineva de ăştia i-am pupa şi tălpile!

DUMITRU: Am zice că e raiul pe pământ!

MARIN: Du-te, Gheorghe, şi mai scoate o ulcea de rachiu. Sau adă şi vin, bă, că o dată ne adunăm şi noi mai mulţi.

VASILE: Aşa mă, nea Mărine, că altfel vorbesc oamenii la o ulcea de vin.

IONEACĂ:  Acum nu se mai vede nimic. (se uită în sus) Numai în cer Dumnezeu stă gânditor, aplecat deasupra noastră. Îl muncesc gândurile.

CONSTANDIN: La ce s-o fi gândind Dumnezeu? Asta e mare lucru de ştiut.

STALIN: (îşi aprinde o ţigară) Ştim noi şi la ce se gândeşte Dumnezeu. O să le lămurim pe toate. (îi serveşte cu ţigări de foi pe fiecare) Serviţi, vă rog!

MARIN şi DUMITRU: (se uită holbaţi la tabachera de aur. Ar lua şi parcă n-ar lua)

MARIN: Tabachere de aur, fain lucru, aşa ceva n-am mai văzut din tinereţe, de când am fost în târgul din Scheii Braşovului. (cu greu) Hai să iau una.

STALIN: (lui Constandin) Luaţi şi dumneavoastră.

CONSTANDIN: Ce dracului or fi ăştia, că n-am mai văzut niciodată.

DUMITRU: Sunt ţigări, bă prostule, din ălea de care fumează şi turcii. N-ai auzit proverbul, trage la tutun ca turcul.

STALIN: Luaţi şi dumneavoastră, domnule Caragiale.

CARAGIALE: Mulţumesc, mon cher, îmi era o poftă! (îşi trece ţigara pe la nas savurându-i aroma) Fain lucru, cum zice ardeleanul. (zâmbind înveselit) Cum ar zice prietenul meu, Domnul Marius Chicoş Rostogan.

MARIN: Ioneacă, vino, bă, prostule, să mânânci şi tu ce n-a văzut neam de neamul tău!

IONEACĂ: Ce e, nea Mărine? Tot se vede al dracului cal. Un cal mare şi alb, tăiat în linii drepte, parcă ar fi un şopru sau o casă.

GHEORGHE: (vine cu oala cu ţuică şi cu vadra de vin) Aşa, măi oameni buni, să stăm şi să petrecem şi noi ca lumea, că dacă n-am putut să petrecem şi noi neam în istoria asta.

MARIN: Dumitre, Constandine, duceţi-vă, bă fraţilor, şi aduce-ţi nişte trupini, să şadă şi rumânii ăştia care veniră pe la noi.

DROJDIE: Aoleu, aşa e, taică Mărine. (merge pe după căsoaie şi aduce câteva buturugi)

DUMITRU: (scuzându-se) Că tot stând noi să fugim în pădure, n-am avut timp să ne facem nişte scaune ca lumea. Şi apoi, în pădure, ce-ţi mai trebuie masă şi scaune?

GHEORGHE: (a pus vadra cu vin jos) Să mă duc acum să aduc şi nişte ulcele.

DUMITRU: (s-a înecat cu tutun) A-ha-ha-ha-ha!

STALIN: Eşti neînvăţat, tovarăşu. Asta se învaţă.

MARIN: Vino, măi Ioneacă, să iei şi tu o ţâgarie şi o ulcea cu vin.

IONEACĂ:  (cu mâna streaşină la ochi) Parcă se înserează, taică Mărine. Vino dumneata să-mi aduci, că eu nu pot să las zarea nepăzită.

MARIN: (lui Stalin) Daţi-i şi tovarăşului meu, lu Ioneacă, o ţâgarie, aşa de poftă, că n-a gustat în viaţa lui.

STALIN: (oferindu-i tabachera) Cu mare plăcere. Luaţi mai multe, vă rog.

MARIN: Mulţămim frumos.

GHEORGHE: (s-a întors cu ulcelele, pe care le umple cu rachiu şi-i serveşte pe Stalin şi pe Caragiale) Hai noroc! Bine-aţi venit pe la noi. (îi serveşte apoi pe Vasile şi pe Nicolae) Şi când ne-o fi mai rău, ca acum să ne fie!

MARIN: (cinsteşte şi el) Dă, Doamne, să scăpăm şi anu ăsta de turci şi de tătari, şi îţi pupăm tălpile! Hai noroc, oameni buni!

STALIN: De turci şi de tătari vă scap eu. Nici nu se mai pune problema! Sunteţi ca şi scăpaţi.De fapt v-am scăpat demult!

TOŢI: (îl privesc uimiţi)

MARIN: Nu se poate!

DROJDIE: Nu e de crezut aşa ceva.

CARAGIALE: (fumează privind gânditor undeva departe) E cât se poate de adevărat, domnilor.

CONSTANDIN: E, pe dracu?

MARIN: (dă pe gât ulceaua) Eu mă duc să-l înlocuiesc pe Ioneacă, să vină să ia şi el o ţuică.

STALIN: Da de ce stă dânsul în pătuiagul ăla?

DROJDIE: Păi nu ştiţi?

STALIN: Nu.

VASILE: Ne e frică de turci şi de tătari, tovarăşu Stalin. Pe noi ne-au tot călcat neamurile astea. Până mai de curând veneau în fiecare vară să ne prade.

STALIN: Aha. Înţeleg! (îi priveşte cu dragoste) Acum s-a terminat cu turcii, şi în viitor îi terminăm de tot, vă asigur eu.

DROJDIE: Aoleu, măiculiţă. (Ioneacă vine şi el. Îşi aprinde ţigara, dar se îneacă)

IONEACĂ:  Ho, nebune, nu mă pune jos! Săracu Sultanu, că el e obligat să tragă tot timpul din narghilea.

MARIN: (tuşind şi el) Până te înveţi, Ioneacă, până te înveţi.

IONEACĂ:  (lui Mărin) Fii cu ochii în patru, taică Mărine, calul alb pe care l-am văzut eu se apropie!

NICOLAE: Le e frică de turci, tovarăşu Stalin. Şi atunci ca turcii ori tătarii să nu vină şi să ne ia pe nepregătite, fiecare sat îşi are un om al lui şi un copac mai înalt, în care se suie şi se uită până departe. Hăăăt până departe. Şi când vede pe zare ceva sclipind, dă alarma, şi oamenii îşi iau care ce au şi fug în pădure.

STALIN: Aha! Înţeleg. Acum spune-le că pot să stea liniştiţi. Maica Rusie i-a bătut demult pe turci, şi acum din marele imperiu care era odinioară, n-au mai rămas decât o ţărişoară. Vai de capul lor de amărâţi!

GHEORGHE: Mai serviţi, oameni buni, mai serviţi!

CARAGIALE: (plescăind de plăcere) Bună licoare. Dar când e vorba de alcool, care este lacrima Domnului, când plânge el de bucurie, din câte ştiu eu, am o vorbă : puţintică răbdare. Aşa că ai puţintică răbdare, stimabile, şi nu mă zori.

DROJDIE: Nu ştii proverbul ăla : fiecare căruţă cu mârţoaga ei. Aşa că, cum îţi e căruţa.

CONSTANDIN: (îi cuprinde pe toţi frigul. Dârdâind) Domnule, nu ştiu cine îi fi, dar eu cred că eşti unul din ăsta care umblă cu birurile.

VASILE: Ne, ne, ne, oameni buni. Păi când v-am spus că am venit cu tovarăşu Stalin... (oratoric)Tovarăşu Stalin...Marele Geniu şi Dascăl al omenirii...

IONEACĂ:  Ce e aia, mă Vasile, geniu, că noi n-am auzit în viaţa noastră?

CONSTANDIN: Şi cum să ne scape de turci că nu e vrăjitor. Bag sama că de asta nici Dumnezeu nu ne poate scăpa, dar un domn ca el.

NICOLAE: Măi dă, Gheorghe, o ulcică de rachiu, că-ţi lasă gura apă. (cu ulcica în mână, în picioare) Măi, oameni buni, tovarăşu Stalin nu e, mă,vrăjitor. Nu e nici sfântu Ilie, nici chiar Dumnezeu, la care poporul ăsta s-a rugat ca un prost o mie de ani să-l apere, şi nici Dumnezeu n-a mişcat un deget pentru el.

TOŢI: (îşi fac cruce speriaţi, dârdâind) Doamne ajută-ne şi fereşte-ne!

VASILE: Nu vă mai rugaţi că aşa e! Păi spuneţi voi, ce-a făcut Dumnezeu pentru neamul acesta de amărâţi, în afară de faptul că ni i-a trimis pe cap pe unguri, pe turci şi pe tătari, în fiecare vară drept cadoul dumisale.

CEILALŢI: (tremură)

NICOLAE: (în picioare) Hai noroc! În cinstea tovarăşului Stalin, care a venit ca să salveze poporul român. Să-l facă fericit şi prisper!

DUMITRU: (tremură) Prisper? Ce înseamnă prisper?

GHEORGHE: (îi dă peste mână) Taci, bă, prostule!

DROJDIE: De la prispă, prispe, adică o să stai pe prispă toată ziua.

CONSTANDIN: (scărpinându-se în cap) Ce dracului să facem noi pe prispă, bă, de ce să prisperăm?

DUMITRU: Tăceţi, bă nărojilor, să înţelegem ce vrea să zâcă!

STALIN: Prosper, tovarăşu Nicolae, adică un popor bogat, care trăieşte în belşug şi fericire.

DROJDIE: Ahaaaa! Acum înţeleg eu. Prosper vine de la prosp, şi bineânţeles că cine e prosp ăla şi prosperează.

DUMITRU: Şi prosp ăsta de la cine vine?

CONSTANDIN: (tremură şi el, îi tremură dinţii în gură) De la prost, bă, prostule, de la ce să vină. Prosp vine de la prost, când, ... Când, ... Şi când prosperezi, ăhă, hăăăă... prosperezi până când ajungi iar prost rău, de unde ai plecat.

GHEORGHE: Hai noroc! Să prosternăm şi noi, că destul am dus-o rău.

CARAGIALE: (râde) Ha, ha, ha, ha, ha, ha-! Staţi puţin, stimabile, că domniile voastre aţi luat-o puţintel cam razna.

MARIN: (din pătuiag) Luceşte! Se vede! Sunt ca nişte cutii de fier, care lucesc. (îngrozit) Dumitre! Gheorghe! Constandine! Fuga în sat să-i anunţăm

pe oameni să  vină în pădure!

DUMITRU: (îngrozit, pune mâna pe un ţepoi) Aoleu, măiculiţă! Oameni buni!

DROJDIE: (cu glasul răguşit, pune şi el mâna pe un par) Săriţi, oameni buni.

STALIN: (Caragiale, Vasile, Mărin şi Nicolae sar şi ei speriaţi în picioare) Ce se întâmplă?

CONSTANDIN: (punând mâna pe par) Vin turcii şi dumneata ne întrebi ce avem?

DUMITRU: (dă fuga, înconjoară casa, apoi îl vedem pe acoperiş sunând dintr-un bucium)

CARAGIALE: (râde ţinându-se cu mâinile de burtă)

MARIN: (din prepeleac. Pune mâinile pâlnie la gură şi începe să auuie) Auuuuuu! Auuuuuuuuuu!

STALIN: Ce se întâmplă, tovarăşe Vasile? Oamenii ăştia sunt îngroziţi rău!

CONSTANDIN: Gheorghe, eu dau fuga în sat să-i anunţ pe oameni! (agită parul pe care-l ţine în mână)

MARIN: Aleargă repede în sat, Constandine,tată! Aleargă repede, bă!

DUMITRU: (Buciumă urcat pe casă) Auuuuuuu! Auuuuuuuuu!

GHEORGHE: (îl ia de guler pe Caragiale) Şi dumneata de ce râzi? De ce râzi, domnule? Ori nu cumva sunteţi şpioni trimişi să ne ţineţi de vorbă, ca să vină ai voştri să ne ia ca din oală? (răguşit, strigând cât poate) Drojdieeee! Constandineee! Pune mâna pe el, bă, şi leagă-l. Pune mâna pe ăla de a zâs că a venit să ne salveze!

CONSTANDIN: (cu ţăpoiul înspre Stalin) Stai aşa, nu mişca!            

STALIN: (ridică mâinile în sus) Oameni buni! (speriat) Oameni buni!

VASILE şi NICOLAE: (sar la Gheorghe şi la Constandin) Gheorghe! Constandine! Bă nărojilor!

VASILE: (apărându-l pe Stalin) Constandine, ce,mă, eşti nebun? Bă proştilor, bă, nebunilor, aţi înebunit, bă ?

NICOLAE: (îl scapă pe Caragiale) Dă-i drumul, bă, Gheorghe! Dă-i drumul! Voi nu vedeţi că oamenii ăştia au venit cu noi!

VASILE: (ţipând) Sunt cu noi, bă proştilor! Ce dracului, v-aţi pierdut minţile!

DUMITRU: (buciumă din tulnic)

MARIN: Acum sclipeşte şi mai tare, bă! Trebuie să fie scuturile turcilor care se apropie!

VASILE: (tare) Taică Mărine! Gheorghe! Constandine! Staţi o ţâră să vă esplicăm!

GHEORGHE: (luptându-se cu Nicolae) Lasă-mă, bă nărodule, să-l leg!

VASILE: (tare) Măi, oameni buni, staţi,măi oameni buni! Staţi măi o ţâră să vă esplic!

CONSTANDIN: Ce să esplici, Vasile, ce să esplici, că tu i-ai adus!  
 

(Vasile şi Nicolae se luptă cu Gheorghe şi cu Constandin, să-i scape pe Stalin şi pe Caragiale. Acestuia din urmă i-au căzut ochelarii, părul îi e răvăşit, arătând tare înspăimântat
 

VASILE: (urlând cât poate) Bă, proştilor, ascultaţi-mă, bă o dată, să vă fac să înţelegeţi, că altfel va fi rău de noi! (răguşit) Oamenii ăştia au venit să ne salveze de turci şi de tătari, ei ne salvează de turci, bă, proştilor!

DROJDIE: (cu parul în mâna dreaptă către Vasile) Ce zâci, Vasile? (rar) Jură tu cu mâna pe inimă că nu ne-ai vândut! Tu i-ai adus,Vasile, că ăştia n-aveau cum să ajungă aici, nu ştiau cărările.

NICOLAE: Jurăm, Gheorghe! Vă jurăm pe ce avem mai sfânt. Pe copiii noştri şi pe muierile noastre, că oamenii ăştia au venit să ne salveze de turci şi de tătari!

CONSTANDIN: (care l-a auzit pe Nicolae) Jură şi tu, Vasile, că tu eşti de-al nostru. Ai plecat de la noi din sat, Vasile.

VASILE: Jur pe muierea şi pe copiii mei că ăştia sunt oameni buni şi au venit să ne facă bine, să ne salveze, să ne aducă eliberarea de sub exploatarea turcilor, să ne facă fericiţi! (se lasă un moment de linişte. Drojdie, Constandin şi Gheorghe se uită unul la altul)

GHEORGHE: (mai liniştit, bănuitor totuşi) Vasile, bagă de seamă, că dacă te-ai vândut turcilor şi ne vinzi, de mâna noastră tu nu scapi (arătând toporul) Neam de neamul tău n-o să mai pună bucătură în gură.

VASILE: Bă, da proşti sunteţi, bă Gheorghe! Păi noi venim să vă scăpăm şi voi ne săriţi la gât! (Stalin îşi aranjează hainele, nu pare tulburat)

MARIN: (speriat) Acum sclipeşte şi mai tare, Dumitre. Să dea unul fuga în sat repede!

VASILE: Nu vă mai omorâţi atâta, ălea care sclipesc nu sunt scuturile turcilor, sunt tancurile eliberatorilor noştri. Sunt tancurile sovietice, bă proştilor, care au venit să ne scape de toţi duşmanii noştri. (bătându-se cu pumnii în piept) Vă spun eu, Vasile al lu Ţiganu, care am plecat din mijlocul vostru şi am mers la oraş, unde m-am făcut muncitor, şi am intrat în rândurile partidului comunist. (bătându-se cu pumnul în piept) Mă jur pe copiii mei, pe moşii şi pe pământul nostru, că oamenii ăştia au venit să ne facă binele, bă, măgarilor, şi noi ne purtăm cu ei ca nişte sălbatici!

CONSTANDIN: (neîncrezător, dar şi mai potolit)

Măi, Vasile, tu îţi dai seama ce spui?

NICOLAE: (întărind) Oameni buni, ne jurăm pe ce avem mai sfânt, că tovarăşul Stalin a venit să vă elibereze. Nu fiţi proşti! Credeţi-mă pe mine, n-aveţi de ce să vă temeţi, noi am venit să vă salvăm!

DUMITRU: (tot neîncrezător) Mai jură-te o dată, Vasile, Pe copiii tăi!

VASILE: Jur, măi oameni buni! Tică Mărine, că matale eşti mai bătrân şi mă cunoşti!

MARIN: (din pătuiag) Străluceşte de mă dor ochii! (apune soarele, dincolo de dunga de nori vineţii. Noaptea coboară vânătă şi însângerată)

CARAGIALE: (îşi caută pe jos ochelarii) Nu ştiu unde mi-au căzut ochelarii. Dacă sunteţi dumneavoastră buni să mă ajutaţi să-i găsesc.

STALIN: Vă ajut eu, tovarăşe Caragiale. (se apleacă)

NICOLAE: Uite-i aici. (îngrijorat, apoi violent) Bă, Dumitre, bă, tu nu vezi că călcaşi pe ei. (îi ia în mână) Praf îi făcuşi. Bă da proşti mai sunteţi, bă, călcaţi ca vitele, aşa, fără să vă uitaţi pe unde călcaţi.

GHEORGHE: Vorbeşte frumos, domnule, vorbeşte frumos, că n-ai mâncat cu mine dintr-o strachină.

STALIN: (temperându-l) Trebuie să fim politicoşi, tovarăşe Nicolae. Suntem comunişti doar.

NICOLAE: (arătând ochelarii sparţi) Uitaţi-vă şi dumneavoastră, tovarăşe Stalin, cum i-a călcat. Praf i-a făcut. Ce face acum tovarăşul Ion Luca Caragiale?

CARAGIALE: Se mai întâmplă, oameni buni. Să avem puţintică răbdare, vorba unui prieten de-al meu.

VASILE: Trebuie să dăm fuga până la târg să-i cumpărăm alţii.

STALIN: Până când ne întoarcem o să-l ajutăm noi să se orienteze.

CARAGIALE: O zi o să fiu şi eu orb.

DROJDIE: Păi, da! Ai fost dumneata o viaţă întreagă orb, n-o să mori dacă mai eşti o zi.

DUMITRU: (a coborât cu tulnicul de pe căsoaie) Ce zâsărăţi, măi fraţilor, or n-auzii eu bine? Că ne scapă de turci?

CONSTANDIN: Dumnealor, şi Vasile al nostru zic că au venit cu omul acesta (arată spre Stalin) care ne poate scăpa de turci şi de tătari.

STALIN: Pot lucrul acesta, oameni buni şi o să vă ajut.

DUMITRU: (se uită la el neîncrezător şi uluit) Măi, să fie!

DROJDIE: Noi suntem pe drojdie, măi tovarăşu, sau cum îţi zice.

NICOLAE: Tovarăşu Stalin ... (revoltat) Ce dracului, măi fraţilor, voi sunteţi atât de înapoiaţi încât n-aţi auzit de tovarăşu Stalin?

GHEORGHE: (cu cana în mână) Dacă n-am auzit, n-am auzit. De unde era să auzim, dacă stăm numai prin păduri de frica turcilor, a tătarilor, a pecenegilor, a vandalilor şi a cumanilor, că pe ăştia îi ştim pe pielea noastră.

VASILE: Constandine, Dumitre, Gheorghe, Tovarăşu Stalin este salvatorul popoarelor, cel care vrea binele nu numai al Rusiei, dar şi al întregii omeniri.

GHEORGHE, DUMITRU, DROJDIE: (uitându-se unul la altul)

VASILE: Aflaţi că el este la poporul frate sovietic aşa cum este Muhamed peste împărăţia turcească. Şi Uniunea Sovietică este de o mie de ori mai mare şi mai puternică decât împărăţia turcilor.

DROJDIE: Ce e, mă Vasile, Stalin ăsta al vostru?

NICOLAE: Este cel mai mare peste toată Rusia.

VASILE: E în locul Ţarului. Cum era o dată Ţaru, ţaru Petru întâi, numai că tovarăşu Stalin este de o mie de ori mai bun şi mai deştept decât el.

NICOLAE: (din toată inima) Şi tovarăşu Stalin n-a venit să ne cotropească ci să ne elibereze, să ne salveze, pentru că el ne vrea binele! Înţelegeţi!

DUMITRU: (apoi şi ceilalţi, încep să tremure) Brr, brrr, brrr! (se uită la soare) Ce dracului, bă, iar a intrat soarele în nori, că mă luă cu tremuratul!

DROJDIE: (îi clănţăne dinţii în gură) Aaaa, aaa, a, acum chiar suntem pe drojdie, dacă ... (tare) Nea Mărineee! Taică Mărine, dă-te jos, taică, din pătuiag că veni! Veni, bă, acum nu mai e nevoie să stai acolo!

CONSTANDIN: (lui Dumitru, clănţănind din dinţi. Tremură toţi, aşa cum le clănţăne dinţii în gură, par nişte apucaţi) Tu nu vezi, bă, Dumitre, nărodu dracului, că s-a  lăsat noaptea şi de aia tremurăm, nu că a intrat soarele în nori.

DROJDIE: Păi, da, bă Dumitre, ce dracului eşti aşa de prost, tu nu vezi că s-a lăsat întunericul, şi tu-i dai înainte că a intrat soarele în nori. Păi asta e treabă? Dacă nu te pricepi la teorii, lasă-mă pe mine, domnule, să le esplic eu oamenilor cum trebuie. (tare) Hai, nea Mărine, coboară de acolo că nu mai e nevoie.

NICOLAE: Măi tovarăşi, de ce clănţăniţi, măi fraţilor, când aţi aflat că a venit la noi chiar Împăratul ruşilor? Păi asta e o cinste pentru noi, măi tovarăşi!

VASILE: E o mare bucurie, Dumitre! Gândeşte-te că tovarăşul Stalin, care este fratele nostru bun,

măi oameni buni, nu s-a dus să stea de vorbă cu boierii sau cu Regele, ci a venit întâi la noi, la muncitori şi la ţărani.

CONSTANDIN: (tremurând) A, asta aşa e .

MARIN: (vine gâfâind) Ce e, mă, copiii moşului, de ce m-aţi chemat? Trebuie să mă duc înapoi pentru că asta este legea strămoşilor noştri. (începe şi el să tremure) Aoleu, da ce frig mă luă, măiculiţă Doamne.

CARAGIALE: (conciliator) Aşa se bucură ei tovarăşe Stalin, că aţi venit în mijlocul lor. În loc să aplaude cu mâinile, aplaudă cu dinţii.

TOŢI: (le clănţăne dinţii că se aude de departe) Ta, ta, ta, ta, ta, ta, ta!

VASILE: (grăbindu-se să-l încredinţeze pe Stalin) Într-adevăr, tovarăşe Stalin, se bucură! Bucuria lor este atât de mare că aplaudă până şi cu dinţii.

MARIN, DROJDIE: (dau mecanic, îngroziţi, din cap, în semn că aşa e)

CARAGIALE: (râde sardonic) Extraordinare aplauze! Aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea!

NICOLAE: Aplaudaţi, bă proştilor, şi cu mâinile, nu numai cu gura.

CARAGIALE: Aşa, oameni buni! (începe să aplaude, cu zâmbetul lui inconfundabil pe faţă) Uite aşa se aplaudă cu mâinile,

NICOLAE: (către Stalin) Ei nu ştiu cum să aplaude, tovarăşe Stalin.

VASILE: Păi dacă n-au mai aplaudat niciodată, cum să ştie, măi tovarăşi, bieţii oameni. Lăsaţi, fraţi ţărani, că dacă nu ştiţi cum să aplaudaţi, vă învăţăm noi, clasa muncitoare, cum se aplaudă.

ŢĂRANII: (dârdâie, dinţii le clănţăne în gură. Încep să aplaude şi cu mâinile, la început timid, apoi din ce în ce mai tare)

CARAGIALE: Mai tare, tovarăşi! Nu sunteţi dumneavoastră ţărani români, nu e ţăranul român cel mai ospitalier din lumea asta?

VASILE: (aplaudă larg, tare) Uite aşa, Dumitre. (loveşte puternic depărtând braţele) Aşa, taică Mărine! Parcă n-aveţi neam vlagă în voi!

NICOLAE: Ei nu ştiu săracii să aplaude, că uite...

CARAGIALE: Păi cum să ştie, săracii, dacă toată viaţa lor ei nu şi-au dezlipit mâinile de pe sapă sau de pe par?

ŢĂRANII: (tremură, dinţii le clănţăne la fel de tare. Aprobă dând în neştire din cap)

VASILE: (vesel, întorcându-se către Stalin) Vedeţi, tovarăşe Stalin, ei nu ştiau să apluade cu mâinile, de asta aplaudau cu dinţii. Uitaţi-vă acum ce frumos aplaudă la venirea dumneavoastră în mijlocul lor!

CARAGIALE: Ţineţi-le o cuvântare, tovarăşe Iosif Visarionovici Stalin. Merită acest popor, răbdător şi chinuit, o cuvântare.

NICOLAE: (fericit) Una din aia frumoasă, tovarăşe Stalin, cum ne-aţi ţinut nouă, muncitorilor, cum le-aţi ţinut celorlalte popoare eliberate.

VASILE: Da, tovarăşe Stalin. Chiar aşa! Clasa ţărănească trebuie câştigată de partea noastră, fără ea nu vom putea construi socialismul.

NICOLAE: Şi apoi sunt oameni foarte buni, tovarăşe Stalin, o să vedeţi ce minunată este clasa ţărănească românească, o clasă cum nu s-a mai văzut nicăieri.

MARIN: (tremurând, lui Drojdie) Ce, ce, ce, ce zi zice Drojdie cu clasa asta?

DROJDIE: (clănţănind, îi spune la ureche) Că că suntem în clasa a patra, i-auzi.

MARIN: (clănţăne) Nu cumva să nu ne treacă clasa, să ne lase repetenţi.

NICOLAE: (a auzit) Cum să vă lăsăm, măi tovarăşi şi prieteni repetenţi, pe toţi vă trecem clasa, vă dăm şi diplomă la mână, vă facem cu liceu, cu facultate.

CARAGIALE: Muncitorească.

NICOLAE: Păi cum! Şi câte altele n-o să vă dăm, numai să vă treceţi în colectiv.

VASILE: Aşa e, fraţilor, aşa e!

CARAGIALE: Ţineţi-le o cuvântare, tovarăşe Stalin. Zău că merită! (mai încet) Gata, oameni buni, nu mai aplaudaţi cu dinţii, ca să-l ascultăm pe prietenul nostru, Iosif Visarionovici Stalin.

VASILE: Nu mai aplaudaţi cu mâinile, că se face gălăgie prea mare, aplaudaţi numai cu dinţii, ca să faceţi antrenament. Vă trebuie mult antrenament că veţi da din gură, nu glumă. (rar, convingător) Socialismul, să ştiţi şi dumneavoastră, nu se poate construi fără să daţi din gură. Aşa cum daţi acuma, de pildă. Cu cât vom da din gură mai mult, cu atât socialismul va fi mai luminos!

ŢĂRANII: (dau din cap clănţănind)

MARIN: Aoleu, măiculiţă, ăsta e frigul morţii!

DROJDIE: Brrrrrrr! Brrrr!

 VASILE: Nu aşa, Drojdie, că nu mâi oile pe câmp, cu dinţii, aplaudă cu dinţii!

STALIN: (face un pas şi se înclină în faţa lor, acelaş lucru îl face şi Caragiale) Dragi prieteni, tovarăşi ai noştri de suferinţă!

GHEORGHE: (îi dă un cot lui Constandin) Auzi, bă, ce-a zis ?

CONSTANDIN: O fi, bă, o fi frate cu noi de suferinţă, (clănţăne tare rău) că văd că ăsta nu vine aşa ca Muhamed, cu armata, ăsta a venit la

noi ca un prietin. Nu ne-a zis el tovarăş ?

STALIN: Fraţi români, dragă şi stimată clasă ţărănească românească! (mică pauză, îşi drege glasul) Aşa după cum ştiţi, glorioasă armată sovietică, eroicii şi vitejii soldaţi sovietici, au eliberat pentru totdeauna ţările frăţeşti de sub jugul fascist. Armata de câini şi de fiare a lui Hitler, fascismul cel întunecat şi bestial a fost ras de pe faţa pământului. Acum nu trebuie să vă mai fie deloc frică de Hitler şi de nemţii lui!

GHEORGHE: (clănţănind, bâiguind) Am, am, am şi şi eu o întrebare, to to tovarăşe Stalin.

MARIN: (dârdâind) Da rău s-a mai întunecat, măi oameni buni!

GHEORGHE: Am şi eu o întrebare, tovarăşe Stalin. De de ce nem nemţi ziceţi că ne-aţi scăpat...

STALIN: (oratoric) De nemţi şi de fiara fascistă, omenirea a fost scăpată pentru totdeauna! (eroic) Pentru totdeauna, tovarăşi, acum se deschide, luminos şi măreţ în faţa omenirii drumul construirii comunismuluiiii!

GHEORGHE: Bine, bine, am înţăles cum e cu socialismul ăsta, da de turci mai trebuie să ne mai fie frică, tovarăşe Stalin ?

DUMITRU: Nouă de turci şi de tătari ne e frică, şi rău de tot ne e frică de ei, Vasile, nemţii dă-i dracului că ăia nu ne-au făcut nimic!

STALIN: (zâmbeşte superior) Hmmmm. Se vede, măi oameni buni, că esploatarea capitalistă a ţinut această ţară într-o stare de mizerie şi de înapoiere cruntă.

VASILE: Foarte cruntă, tovarăşe Iosif Visarionovici Stalin!

CARAGIALE: Curat cruntă.

STALIN: Ei, bine, aflaţi, dragi tovarăşi şi prieteni, că glorioasa armată sovietică, minunaţii soldaţi sovietici, au eliberat de mult ţările frăţeşti, îndeosebi ţările române, de cotropitorii turci şi tătari. Pe tătari, aproape că i-am exterminat, şi până la urmă aproape că nu va mai rămâne picior de tătar pe pământ, iar pe turci după ce i-am bătut la 1877, când i-am alungat definitiv din Balcani, şi am redat independenţa României, acum vrem să-i exterminăm şi pe ei de pe faţa pământului!

ŢĂRANII: (îl privesc uimiţi, neştiind ce să creadă. Li se aud numai dinţii clănţănind)

CARAGIALE: Mai aveţi puţintică răbdare, tovarăşe Stalin ? Puţiiintică răbdare, atât.

STALIN: Şi acum după ce am eliberat toate popoarele lumii, de tătari, de turci, de nemţi, de fascişti, acum am venit, dragi ţărani din România, să vă scăpăm de cei care vă sug sângele, de boierii şi de moşierii care v-au făcut slugile lor, sclavii lor! Care vă ţin într-o  mizerie şi înapoiere care nu s-a mai văzut, de neimaginat, tovarăşi!

MARIN: (clănţănind) Gheorghe, Constandine, faceţi, măi oamenilor focu, că s-a lăsat rău de tot frigu.

DROJDIE: (aparte) Şi măcar să vedem şi noi ce spune Muhamed al ruşilor.

DUMITRU: Măcar să-l vedem dacă nu-l înţelegem. (Gheorghe pleacă să aducă vreascuri)

STALIN: Prea mult v-au supt fraţilor, boierii, ciocoii şi moşierii, bestiile acestea care aveau mii de hectare de pământ, iar voi munceaţi ca nişte sărăntoci pe pământurile lor, în loc să fi avut şi voi pământurile voastre. (patetic) Nu le aveaţi însă pentru că aţi fost jefuiţi de boieri, pentru că vi le-au furat şi v-au prostit! Voi munceaţi pentru ei de dimineaţa până seara, (respiră adânc) ei se îngrăşau şi se îmbuibau ca nişte porci, iar voi deveneaţi din ce în ce mai săraci!

DUMITRU: (clănţănind, aparte) Să ştiţi că are dreptate. Aşa e!

CONSTANDIN: (dârdâind) Ce, bă?

DROJDIE: Asta aşa e, că mai rău decât boierii noştri nu ne-au jefuit nici turcii.

STALIN: Iată de ce, dragi prieteni şi tovarăşi, acum că v-am scăpat definitiv de turci şi de tătari, de nemţi şi de fascişti, vrem să vă scăpăm şi de boieri! Şi de burghejii care sug vlaga poporului!

CARAGIALE: Curat sug sângele poporului .

VASILE: (dă tonul la aplauze) Aşa e, tovarăşi! Aşa e! Trăiască!

NICOLAE: Uraaaa! Uraaaa! Uraaaa! Uraaaa! Trăiască clasa muncitoare care este alături de ţărănimea esploatată Noi suntem fraţii voştri care am venit să vă eliberăm!

MARIN: (mai vesel) Să ştiţi că aşa e! Oamenii ăştia au venit cu gând bun.

GHEORGHE: (a pus vreascuri pe foc. Pălălaia se înalţă luminând bătătura)

DUMITRU: (încearcă să aplaude)

VASILE: Aplaudaţi, tovarăşi, că de asta am venit, ca să aplaudaţi!

ŢĂRANII: (încep încet să aplaude)

STALIN: Apoi după ce vă vom scăpa de boieri, de moşieri şi de chiaburi, vă vom da vouă pământurile lor, apoi ne vom uni toţi împreună şi vom trăi o viaţă fericită şi îmbelşugată cum nu s-a mai văzut pe pământ, (cu pumnul ridicat) cum nici nu îşi poate clasa ţărănească închipui.

VASILE: (aplaudând) Aplaudaţi, tovarăşi! După ce

îi vom omorî  şi îi vom alunga pe burghezi, pe boieri şi pe chiaburi, vom trăi ca în rai. Socialismul şi Comunismul, tovarăşi, înseamnă raiul pe pământ!

NICOLAE: Aplaudaţi, bă, proştilor! V-a vorbit Iosif Visarionovici Stalin, Marele Dascăl al Omenirii, Eliberatorul popoarelor!

ŢĂRANII: (uitându-se timid unul la altul, încep să aplaude)

VASILE: Măi tare, bă Gheorghe, că n-ai avea oase în burtă! Puteţi să aplaudaţi şi cu mâinile şi cu dinţii (ţăranii dârdâie şi aplaudă), numai aplauze să fie.

NICOLAE: Cât mai multe aplauze, tovarăşi, cât mai multe aplauze!

DROJDIE: (încălzindu-se pe lângă foc) Brrrr! Brrrrr! Bine că ne mai încălzim şi noi.

CARAGIALE: Ne încălzim la lumina învăţăturii leniniste, tovarăşi, să ţineţi bine minte lucrul acesta!

MARIN: (uitându-se către pătuiag) Păi dacă acum nu măi e nici o primejdie să vină turcii, măi stau şi eu cu voi o ţâră la foc.

VASILE: Absolut niciuna. Tovarăşul Stalin ne-a scăpat o dată pentru totdeauna de ei, şi ne va scăpa de  toate relele de pe pământ.

NICOLAE: E prietenul nostru cel mai bun, al tuturor popoarelor chinuite şi exploatate.

DROJDIE: Adă, Gheorghe, nişte vin, din beci, ori nişte ţuică, tu nu vezi că ne e sete, ce dracului, ai orbul găinilor! Şi apoi, o dată vine tovarăşu Stalin, eliberatorul omenirii pi la noi!

GHEORGHE: Aoleu, uitai, uita-m-ar moartea! Acuş mă duc. (ia vadra şi oala şi dă fuga în beci să mai aducă băutură)

CONSTANDIN: (ca omul care vrea să mai stea de vorbă) Şi chiar aşa, tovarăşe Stalin, sunteţi în locul Ţarului la muscali, adică sunteţi Împărat ? Nu de alta, dar vă văd om de treabă ?

STALIN: (aprinzându-şi o ţigară) Sunt în locul lor, fraţilor, repet, în locul lor. În locul lor, pentru că eu nu sunt în nici un caz ca ei. Sunt de fapt conducătorul Uniunii Sovietice, care este o ţară a muncitorilor şi a ţăranilor, adică a celor mulţi şi săraci. Sunt în locul ţarilor pe care i-am dat jos tocmai pentru că erau cruzi şi exploatatori, pe când eu sunt bun, îi iubesc pe muncitori şi pe ţărani, care sunt ca şi fraţii mei, şi pe care neapărat vreau să-i fac fericiţi.

DUMITRU: (încă mai clănţăne ca şi ceilalţi, dar mai încet) Dacă spuneţi aşa, că aţi venit să ne ajutaţi pe noi, pe amărâţii ăştia de ţărani, e un boier la noi, rău de tot, care ne tot biciuieşte când ne prinde... N-aţi putea să ne scăpaţi de el ?

STALIN: (calm, se aşează pe o buturugă, şi îşi încălzeşte mâinile la foc) Cum nu. V-am şi scăpat. Îl cheamă Totoianu, nu ?

MARIN: (holbând ochii) Aşa e, boierule.

STALIN: Eu credeam că ne-aţi înţeles, că sunteţi oameni deştepţi. (răspicat) Eu nu sunt boier, noi n-am venit să vă jecmănim, noi am venit să vă scăpăm de boieri şi de chiaburi nesăţioşi, şi de toţi cei care-şi bat joc de ţăranul român! Eu sunt deci fratele dumneavoastră, şi lucru ăsta să vă intre bine în cap !

CONSTANDIN: Şi putem să vă zicem frate Stalin, aşa cum vorbim noi între noi, ţăranii, frate Gheorghe, frate Dumitre ?

VASILE: Măi şi întrebi, ce dracului de eşti aşa prost, mă Gheorghe!

STALIN: Cum să nu. Chiar vă rog să-mi ziceţi aşa! Frate Staline! Nu sunt eu eliberatorul şi fratele popoarelor înrobite?

NICOLAE: Se-nţelege!

MARIN: (minunându-se) Măi să fie, am mai avut şi noi o dată noroc în istorie.

CARAGIALE: (zâmbind în felul lui) Prost să fii noroc să ai! Vorba proverbului.

GHEORGHE: (soseşte cu vadra cu vin şi cu oala cu ţuică) Vineee! Am scos din butoiul ăla mic.

NICOLAE: (dând cu şapca de pământ) O să-i întindem un chef!

VASILE: Dar nici nu se putea altfel! În cinstea tovarăşului Iosif Visarionovici Stalin, ce nu face poporul român! Clasa ţărănească!

NICOLAE: Vă spun ca să nu ziceţi că nu ştiţi! Clasa noastră muncitoare este trup şi suflet alături de marele, de genialul, de iubitul nostru Conducător, Iosif Visarionovici Stalin, dezrobitorul popoarelor!

VASILE: (cu pumnu ridicat) La fel trebuie să fie şi clasa ţărănească, să ştiţi!

GHEORGHE: Păi o să fie! Ce credeţi voi muncitorii, că noi ţăranii suntem măi proşti decât voi ? Că ne lăsăm mai prejos ? (poftindu-i să bea) Hai luaţi.

MARIN: (ridicând cana) Atunci bine aţi venit! Dacă ziceţi, Vasile şi Nicolae, că omu pe care l-aţi adus cu voi ne scapă de turci, noi îl primim cu braţele deschise.

DROJDIE: Da, ca să vedem noi că are puterile care zice că le are, să vedem dacă ne scapă de boierul Totoianu. (mică pauză) Şi măi este unu aici, peste apa Neagrăi, un vechil, unu al lu Moroianu, e ovrei el de felul lui. Dacă ne scapă de ăştia, noi vă credem, şi suntem prietenii voştri ăi mai buni! Pe toată viaţa.

NICOLAE: (zâmbind) Măi încape vorbă, tovarăşi!

VASILE: Păi noi, tomnai de asta, măi,frate Drojdie, ca să vă scăpăm de esploatare am venit. (gest cu palmele) Gata, a venit armata sovietică, glorioasă şi biruitoare, şi v-am şi scăpat de ei! (către Stalin) Nu, tovarăşe Iosif Visarionovici Stalin ? I-am scăpat de esploatatori, de boieri şi de ciocoi!

STALIN: (calm) Fără discuţie. Boierul Totoianu a fost decapitat, iar celălalt, Moroianu, sau cum dracului îi zice, a fost şi el la fel ... pedepsit.

MARIN: (neîncrezător) Machea ?

GHEORGHE: (şi el neîncrezător) Să-i vedem şi noi. Nu credem până nu îi vedem.

STALIN: Măi, fraţilor, noi, comuniştii, când spunem o vorbă, apăi aia e vorbă! (supărat) Ia mergeţi, tovarăşe Vasile şi tovarăşe Nicolae, şi aduceţi-i să se convingă şi dumnealor.

VASILE: (docil, milităros) Am înţăles, tovarăşe Stalin! Voi îndeplini imediat sarcina de partid pe care ne-aţi dat-O!

NICOLAE: (la fel) Aşa vom face, mult stimate şi iubite tovarăşe Iosif Visarionovici Stalin! (aleargă să îndeplinească ce le-a cerut Stalin )

STALIN: (calm, strivind ţigara cu cizma) Vă spun, ticăloşii ăştia nici nu meritau altceva. Şi omenirea va fi scăpată cât de curând de toţi burghezii, de toţi împilatorii, de toţi ticăloşii care asupresc clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare!

GHEORGHE: (care a ascultat cu atenţie) Aşa e, aşa e, prietine! (epilit)

STALIN: Vă spun şi vă promit, Uniunea Sovietică va merge până la capăt, până când vom termina cu toţi esploatatorii de pe lumea aceasta! Aşa cum i-am lichidat pe fasciştii germani, la fel îi vom lichida şi pe iancheii americani. (respiră adânc) Iar de alde Totoianu şi Moroianu, moşierimea şi burghezia românească, pentru noi sunt un mizilic. Dar ce vă spun eu un mizilic, (gest) o pleavă pe care o sufli.

GHEORGHE: (înspăimântat, se uită la ceilalţi. Aceştia sunt şi ei speriaţi, dar totodată şi încântaţi ) E, pe dracu, nu se poate!

STALIN: (care a devenit mai vorbăreţ) A hă hă! Şi încă cum! O să vedeţi numai. (în momentul acesta îşi face apariţia Vasile şi Nicolae, târând de picioare două cadavre )

DROJDIE: (a înlemnit) Iuuuu, Domne, ia-mă, da cine sunt ăştia ? (i se înmoaie picioarele şi cade jos)

STALIN: Cine să fie ? (ceilalţi au rămas împietriţi) Boierul Totoianu şi vechilul Moroianu (zâmbind), ziceaţi că n-am putere ?

MARIN: (tremură, îi clănţăne dinţii în gură ) Iuuu, muică, făcui pe mine.

DUMITRU: (tremură, clănţănind) Mă luară fricurile, oa oa oameni buni! Fricurile ...

IONEACĂ:  (e mai tare. Clipind din ochi) Ce dracului făcurăţi, bă Vasâle ? Visaşi ori mi se pare?

STALIN: (s-a ridicat. Se plimbă calm) Ăştia sunt alde Totoianu şi Moroianu, de care ziceaţi că vreţi să scăpaţi.

CONSTANDIN: (tremură şi el, însă e mai tare în curaj) Boierul Totoianu ? Ala care poruncea şi ne biciuia dacă ne prindea pe pământul lui ?

VASILE: Da, chiar ăla! Puseserăm noi mâna pe el, că acum îi avem legaţi pe toţi boierii şi pe toţi vechilii. Şi acum, (gest cu mâna la gât) jugănim.

STALIN: Ce credeaţi, că noi spunem vorbe în vânt? (face tacticos o pauză) Nu, tovarăşi. Am zis că v-am scăpat de turci şi de tătari, v-am scăpat! Acum puteţi să căutaţi cât îi hăul, nu găsiţi picior de turc. Am zis că vă scăpăm de boieri şi de moşieri, v-am scăpat tovarăşi!

IONEACĂ:  (se holbează la cadavre) Da, bă! Aşa a zis. (îi clănţăne dinţii ) S-a ţinut de cuvânt! S-a

s-a s-a ţi  ţi ţinut de cu cuvânt .

CARAGIALE: (tremură şi el uşor) Parcă şi eu am, am fri fricuri. În, în poporul ăsta m-au luat şi şi pe mine fricurile.

STALIN: (se uită la cer) Păi da, e trecut de miezul nopţii. N-ar strica să mai pună cineva nişte vreascuri pe foc, şi să mai aducă nişte votcă, sau ţuică. Nu de alta, dar e tare bună.

NICOLAE: Imediat, tovarăşe Stalin! (aleargă prin ungherele curţii cuprinse de penumbră să aducă vreascuri )

VASILE: (slugarnic) Aducem, aducem totul, tovarăşe Stalin!

CONSTANDIN: (tremură) A-a-a-au-zi, to to-varăşe Sta Stalin, da, da de ce i-a adus fără cap ?

STALIN: (zâmbind, arată spre Caragiale) A fost dorinţa dumnealui, a prietenului meu.

CARAGIALE: (tremură şi el, de aceea s-a şi dat aproape de foc) E, e mintea românului a de pe urmă. (îi clănţăne dinţii şi mai tare) Dă, dă, Doamne, mintea românului a de pe urmă! (Nicolae a adus vreascurile. Le pune pe foc)

NICOLAE: Gata, tovarăşe Stalin. Acum vom avea şi căldură şi lumină. (într-adevăr, pălălaia care se înalţă luminează locul în jur).

STALIN: (lui Caragiale, celorlalţi) N-au capete, pentru că dumnealui (arată către Caragiale) ne-a spus că mintea a de pe urmă a românului, zice că asta v-a salvat în istorie, Cică mintea a de pe urmă a românului e ... grozavă. E tot ce aveţi voi mai de preţ. Dacă cineva vă ia asta, v-a luat totul. (respiră mândru) Aşa că pe toţi burjuii ăştia, chiaburi, moşieri, burghezi, le tăiem capetele şi le ducem în Rusia, ca să avem noi acum minte mai multă decât orice popor. Decât orice naţiune, chiar şi decât nemţii sau americanii.

IONEACĂ:  (i-a plăcut raţionamentul lui Stalin) Ha, ha, ha, ha, ha, ha! Da ştii că îi merge bibilica. Îţi merge bibilica nu glumă, tovarăşe Stalin! Îţi merge!

GHEORGHE: (i-a mai trecut, dar tot clănţăne) Ha, ha, ha, ha, ha! Glumeţ, glumeţ, da e deştept!

DUMITRU: (clănţănind) Păi în cazul ăsta, dacă ne ia mintea românului a de pe urmă, noi românii ce ne mai facem ? Că rămânem ăi mai proşti de pe lume!

NICOLAE: Mă duc în beci să aduc ţuică şi vin.

STALIN: Hai repede!

DROJDIE: (şi-a revenit din leşin. Se ridică tremurând şi se duce să-i privească pe morţi. Îi clănţăne dinţii în gură de mama focului) Bă, bă, bă, fra, fra, fraţilor, da, da, de ce le-aţi tă, tăiat ca capetele ?

GHEORGHE: (înveselit deodată ) Ha, ha, ha! Ca să le ia minţile, neică Drojdie. Le ia minţile şi le duc la ei în Rusia.

VASILE: Asta n-are nici o importanţă, tovarăşi.

Important este că tovarăşul Stalin a scăpat poporul ăsta şi de turci şi de boieri, şi de moşieri! (cu mâna ridicată) Gata, acum sunteţi liberi! Acum puteţi şi voi, ţăranii români, să fiţi în sfârşit liberi! (tare) Liberi şi fericiţi!

NICOLAE: (pune vadra cu ţuică jos) Aşa e, fraţilor! Liberi şi fericiţi! (agitând braţele) Uraaa! Uraaaa! Trăiască armata sovietică eliberatoare! Şi Tătucul Stalin dezrobitorul popoarelor!

VASILE şi NICOLAE: Uraaaa! Uraaaaa! Uraaaa!

În cinstea tovarăşului Stalin, marele dascăl al omenirii, care ne-a salvat pe noi de turci şi de esploatatori!

NICOLAE: (cât îl ţin rărunchii) Şi acum, fraţilor, să bem în cinstea eliberării noastre! V-am scăpat şi de Totoianu şi de Moroianu, (urlând) acum n-are de cine să vă mai fie frică!

GHEORGHE: (tot îi clănţăne dinţii de frică. Râzând ca prostu) Ha, ha, ha, ha, ha! Da, bă. Acum că ne scapă şi de boieri, înseamnă că noi o să ne luăm pământu!

CONSTANDIN: (i s-au aprins ochii) Da, bă. Fir-aş al dracului! Acu dacă nu mai e boierul Totoianu, înseamnă că putem să-i luăm noi pământu!

DUMITRU: Îl împărţim ca fraţii!

IONEACĂ:  Aşa e ? Să nu ia unu mai mult şi altu mai puţân. Că fac moarte de om!

VASILE: Staţi aşa, fraţilor! Staţi puţin! Să vedem ce zice şi tovarăşu Stalin ? Dânsul este tatăl nostru (crezând, dar şi propagandistic) Dânsul este la fel de mare ca Dumnezeu!

IONEACĂ:  (îşi zgâlţâie capul, ca şi cum s-ar trezi la realitate) Aşa e?

NICOLAE: Aşae. Dânsul este foarte mare. Nici nu vă duce pe voi mintea aia de ţărani cât este de mare. (clatină din cap) Numai pentru că e foarte bun se coboară printre noi. Şi stă de vorbă cu noi, ne ajută. (bea) Hai noroc! Să bem în cinstea tovarăşului Stalin!

MARIN: (pilit) Apoi, dacă e aşa, să bem! (tare) În cinstea tovarăşului Stalin fraţilor! Că el ne-a scăpat de griji şi de belele!

CONSTANDIN: (râde fericit) Păi dacă e aşa să tot trăieşti acum!

NICOLAE: (umple ulcelele cu vin şi cu ţuică) Beţi, fraţilor, că e zi mare asta, să ştiţi! (tare) Comunismul va aduce oamenilor sărmani, fericirea pe pământ (urlă) Acum a venit rândul nostru să trăim! Apoi să trăim!

GHEORGHE: Aşa e, fraţilor! Să fie într-un ceas bun! (închină. Bea)

IONEACĂ:  (răguşit) Eu cred că Dumnezeu v-a adus, fraţilor!

DUMITRU: Acum, dacă ne dă şi pământurile boierilor, ale vechililor şi ale chiaburilor, noi îi pupăm şi picioarele!

VASILE: (cherchelit) Eu zic măi bine să-i încingem un joc! O geampara, sau o sârbă. (cănile se golesc repede)

NICOLAE: (cu chef, joacă cu mâinile pe sus)  Iu-hu-hu şi iară iu-iuuu! Să jucăm să rupem cuiu!

GHEORGHE: (se prinde lângă Nicolae) Uite-aşa se joacă fata, şi pe stânga şi pe dreapta!

VASILE: Staţi că vin şi eu oameni buni! (intră şi el în horă)

CONSTANDIN: Haideţi, bă fraţilor, să jucăm, dacă am scăpat şi de turci şi de boieri!

VASILE:Să-l chemăm şi pe tovarăşul Stalin cu noi!

IONEACĂ:  (jucând de zor) Hai, vino şi dumneata, Ţarule, că eşti om bun şi ne-ai scăpat de belele!

GHEORGHE: Stai aşa, parcă am pus eu undeva un fluier! (merge lângă stâlpul căsoaiei, unde şi-a ascuns fluierul.Începe să cânte din fluier o sârbă)

STALIN: Vino şi dumneata în horă, tovarăşe Caragiale!

CARAGIALE: (miop, se descurcă greu) Aş veni, dar mi-am distrus ochelarii şi nu văd.

STALIN: (s-a prins în horă) Trăiască armata sovietică eliberatoare! Trăiască victoria comunismului în toată lumea! Trăiască stalinismul victorios!

DUMITRU: Dă-ne şi pământ, tovaruşe Stalin, şi îţi pupăm şi picioarele.

STALIN: Asta e. Dacă ne-ar împărţi nouă pământul boierului, ce bine ar fi!

GHEORGHE: (cântă din fluier de mama focului) Zi aşa! Nu te lăsa, neamule!

DROJDIE: (îşi face cruce) Doamne, păzeşte! Când s-a mai pomenit să mai joace nişte sărăntoci ca noi sârba cu Împăratul muscalilor! Parcă nu-i a bună!

CONSTANDIN: (a obosit) Vă mulţumim, tuvaruşe Stalin! Şi măi poftiţi şi altă dată!

DUMITRU: (răsuflă greu, a obosit şi el. Hora se sparge) A fost frumos! Astăzi a fost o zi măreaţă!

IONEACĂ: (ştergându-şi transpiraţia) Acum putem să răsuflăm şi noi uşuraţi! Că am scăpat şi de turci şi de boieri .

NICOLAE: Şi asta graţie marelui popor sovietic şi a tovarăşului Stalin, părintele poporului nostru.

DUMITRU: Aşa e. Haideţi să mai ciogniţi cu noi încă o ulcea, frate Stalin, şi om mere la culcare.

STALIN: (atrăgându-i atenţia) Dragă prietene, să-mi spui tovarăşe Stalin. Fraţii sunt la mânăstire. O să avem noi grijă şi de ăştia, că ce esploatatori sunt şi pocăiţii ăştia. Însă cu voi ciognesc pentru că (îl îmbrăţişează pe Dumitru şi îl pupă), pentru că îmi sunteţi dragi.

DUMITRU: (ţoc, ţoc, îl pupă sonor pe Stalin, pe obraz) Ţoc, ţoc! Aşa, tovarăşe Stalin, că mult bine ne-ai făcut nouă, rumânilor! Mulţam, mulţam mult de tot!

STALIN: (satisfăcut) Hai noroc, dragi tovarăşi! (bea cu sete) V-am făcut mult bine, şi o să vă mai fac. De asta să fiţi siguri!

CONSTANDIN: Ne-ai scăpat de turci, ce nu mai speram noi în vecii vecilor.

GHEORGHE: (râzând prosteşte) Şi de boieri, bă prostule!

DUMITRU: Acum să ne dai şi pământul lor. Şi noi îţi pupăm şi picioarele, ca lu Cristos.

STALIN: (fericit, cherchelit, îl pupă pe Dumitru) Vă ...vă dau, cum să nu vă dau. Vă dau tot pământul boierilor şi al vechililor, al moşierilor şi al cheaburilor. Şi pe cel al burghejilor! Pe tot vi-l dau!

IONEACĂ:  (brusc fericit, plin de recunoştinţă. Vine şi-l pupă pe Stalin) Mulţam! Mulţam mult de tot,tovaruşe Stalin! (cade în genunchi şi îi sărută picioarele) Ţoc, ţoc, ţoc!

STALIN: (îl lasă să i le sărute) Cu asta nu mai sunt de acord. (mică pauză) Păi dacă suntem tovarăşi, atunci să fim tovarăşi! La noi, la comunişti,nu se permite aşa ceva! Un secretar de partid nu poate să fie de acord cu aşa ceva, ca un tovarăş de al său să-i sărute picioarele. Aşa ceva nu s-a mai pomenit, şi nu se va pomeni niciodată la noi. Aşa ne-a învăţat Vladimir Ilici Lenin, aşa îi învăţ şi eu pe comuniştii mei. (surâde) De aceea, te rog să te ridici în picioare ca să ne pupăm ca fraţii.

VASILE: Aşa e, aşa e! Noi comuniştii nu suntem trufaşi, nu ne dăm mari ca boierii şi ca burghezii.

STALIN: (aprobă) Ăsta e adevărul. Uite, eu sunt marele Conducător al Uniunii Sovietice, şi totuşi am venit într-un sat românesc să stau de vorbă cu voi, care sunteţi nişte ţărani simpli. Simpli şi minunaţi, acesta e adevărul. (zâmbeşte larg) Am venit şi v-am scăpat de nevoi.

TOŢI: (înclinându-se) Mulţam mult, tovaruşe Stalin, mulţam mult!

STALIN: Şi acum mă pup cu voi frăţeşte. Ca şi cum m-aş pupa cu ţăranii din satul meu. (îl pupă pe Constandin) Aşa, frate. Că de acum fiind tovarăşi suntem ca fraţii! Da nu ca ăia de la mănăstire, care sunt nişte trântori.

CONSTANDIN: (ţocăind sonor îl pupă şi el pe Stalin) Aşa, frate! Mulţam mult pentru pământul boierilor! (întărind) Pe care ni l-ai dat, o dată pentru totdeauna.

STALIN: (către Mărin) Hai, vino să te pup şi pe dumneata, că eşti cel mai bătrân. (se pupă)

MARIN: (după ce s-a pupat îndelung cu Stalin, se şterge la gură şi pe obraz cu dosul palmei) Să trăieşti şi să nu  crezi. M-am pupat cu Împăratu cel bun al muscalilor.

DUMITRU: (căscând. Undeva, dincolo de pădure se aude cântecul straniu al unui cocoş) Mâine mergem să împărţim pământul boierului!

GHEORGHE: (râde) Ha, ha, ha, ha, ha, ha! Cum s-ar zice devenim şi noi boieri!

IONEACĂ:  (vesel) Măiculiţă, muică. Când o auzi Muhamed că am scăpat şi de el şi că am ajuns şi boieri, o să se ia cu mâinile de păr.

STALIN: (calm) Ce treabă avem noi cu el. N-are decât să se ia. Important este că de acum sunteţi liberi şi fericiţi, şi că de mâine o să trecem la construirea unei vieţi noi şi prospere!

MARIN: Ăsta e cel mai bun lucru, fraţilor. Că de mâine devenim boieri!

VASILE: Şi v-am scăpat şi de turci, asta să nu uitaţi niciodată!

DUMITRU: (dă cu căciula de pământ) Ce mama dracului! De când visăm şi noi, ţăranii, să vină şi vremea noastră! (tare) Acum a venit!

STALIN: Şi încă cum . (cherchelit) Pentru bogătani va fi iadul! Asta ne spune marxismul, tovarăşi!

NICOLAE: (dă şi el cu căciula de pământ) Uraaaaa! Uraaaaaa! De mâine începem construirea socialismului pe pământ românesc, fraţilor! Vom edifica în patria noastră Comunismul, cea mai umană dintre toate orânduirile care au existat vreodată pe faţa pământului !

MARIN: (chiuie de bucurie. Dă şi el cu căciula de pământ) Aşa, fraţilor! De mâine intrăm în rai! Destul cu boierii! Destul am fost jefuiţi şi exploataţi! Destul am fost călcaţi în picioare!

VASILE: Trăiască tovaruşul Stalin şi poporul frate sovietic, care ne-a dezrobit pe veci!

CEILALŢI: Trăiască! Trăiască! Trăiască! (prelung) Şi înfloreascăăăă!

STALIN: (zâmbind pe sub mustaţă) Bine, tovarăşi. Mă bucur mult! Asta înseamnă că dacă suntem ca fraţii vom colabora strâns şi unit în jurul partidului!

IONEACĂ:  Fără nici o îndoială, tovaruşe Stalin!

CARAGIALE: Acesta e cel mai important lucru!

STALIN: Acum că v-am scăpat şi de turci şi de exploatatori, care sunt duşmanii voştri cei mai perfizi, şi pe care îi vom mătura de pe scena istoriei! (impresionant) Acesta este adevărul, tovarăşi, pe esploatatori îi vom mătura de pe faţa pământului!

CONSTANDIN: (care s-a învăţat să aplaude) Bravoooo! Bravoooo! tovaruşe Stalin!

GHEORGHE: Aşa le trebuie, ticăloşii! Destul şi-au bătut joc de noi!

IONEACĂ:  Să mai ajungem şi noi boieri, fraţilor, nu număi alţii să ne prigonească.

STALIN: (liniştindu-i) Aşa va fi, tovarăşi. Acum muncitorii şi ţăranii vor ajunge boieri! (îi priveşte galeş) Vă spun, fericirea şi viitorul vor fi ale noastre. Iar lumea de mâine, care va fi a muncitorilor şi a ţăranilor, va fi raiul pe pământ!

VASILE: Uraaaa! Uraaaaa! Trăiască tovarăşul Stalin, în frunte cu poporul frate sovietic!

TOŢI: Uraaaa! Uraaaaaaa! Uraaaa! (Dumitru şi Gheorghe dau cu căciulile de pământ)

CONSTANDIN: (chiuie) Iuhu - huuuuuu! Iuhu-huuuuuu!

STALIN: Şi acum, măi tovarăşi, că am înfăptuit aceste mari realizări, şi că acum este destul de târziu, şi e timpul să cam mergem şi noi, trebuie să stabilim ce avem de făcut, tovarăşi! Noi nu suntem ca esploatatorii, noi suntem muncitori, tovarăşi, noi lucrăm după un plan bine stabilit. CONSTRUIREA Socialismului, cea mai fericită şi cea mai bună orânduire de pe pământ, se va face după un plan bine fundamentat, tovarăşi.

MARIN: Facem, tovarăşi, cum să nu facem, număi să ne dea pământurile boierilor.

STALIN: (cu mâna ridicată) Sunt ale dumneavoastră, tovarăşi! Chiar din acest moment! Aşa am hotărât, aşa facem! Nu e nici o problemă.

VASILE: Păi noi de ce am venit, măi tovarăşi ? Tomnai de asta am venit, măi fraţilor. Ca să vă scăpăm de belele.

IONEACĂ:  Mulţam, prieteni, o să vă ajutăm şi noi când veţi fi la necaz. Cu ce putem. Că doar şi voi ne-aţi ajutat.

STALIN: Măi, tovarăşi, noi am venit să vă facem fericiţi! Mâine vă dăm toate pământurile boierilor şi ale ciocoilor. Dar de poimâine începem să construim Socialismul şi în patria dumneavoastră. Vrem să ne ajutaţi. Să fiţi alături de clasa muncitoare, alături de noi, alături de poporul frate sovietic!

IONEACĂ:  Dacă ne daţi pământurile...suntem. De ce să nu fim.

GHEORGHE: Suntem, cum să nu fim. Dacă vom fi boieri! (gest) A hă hă! Păi ce nu faci dacă eşti boier!

CONSTANDIN: Asta e, să fim şi noi boieri.

DUMITRU: Să ne vedem noi boieri, că după aia vă ajutăm!

VASILE: Asta e, fraţilor! Trebuie să fiţi alături de noi! Ţăranii şi muncitorii sunt fraţi. Nu se poate să nu fiţi alături de noi!

MARIN: Suntem. Cum să nu fim, tovaruşi!

DROJDIE: Suntem. Sigur că suntem.

STALIN: Aşadar suntem înţăleşi! Mâine vă dăm pământul boierilor, şi după aia ne apucăm să construim Socialismul! (mică pauză) Vom face colectivizarea, tovarăşi. Este nevoie să facem colectivizarea! Fără colectivizare nu vom putea progresa, nu vom putea aduce raiul pe pământ.

Nu vom putea construi comunismul, visul de aur al omenirii.

CONSTANDIN: (mai moale) Facem, tovaruşe, de ce să nu facem, dacă e vorba să intrăm în rai.

IONEACĂ:  (n-a prea înţeles el ce a vrut să zică Stalin) Facem. Dacă nu se poate fără să nu-l facem, îl facem! Numai să ne dea pământurile boierilor.

VASILE: Vi le-am şi dat. Este ale voastre!

DUMITRU: Atunci îl facem. Nu se mai pune problema. (mică pauză) Îl facem că de aia ne-aţi dat pământurile boierilor.

STALIN: (se uită la ceas, apoi la stele. Focul a mai scăzut.) E târziu, aşa rămâne, atunci, cum am stabilit. Mâine vă dăm pământurile boierilor, şi de poimâine trecem la construirea socialismului, şi la colectivizare. Noapte bună! (un moment de tăcere stânjenitor) Apoi noi ne ducem. Hai, tovarăşe Caragiale. (către Vasile şi Nicolae) Haideţi şi voi, tovarăşi. Mâine seară venim iar, să facem planu pentru poimâine. Nu uitaţi de colectivizare şi de construirea comunismului.

VASILE: Aveţi toată încrederea în ei, tovarăşe Stalin. Îi cunosc bine. Clasa muncitoare garantează pentru ţărănimea muncitoare!

MARIN: (tare) Mulţam mult, oameni buni! Vă aşteptăm!

DUMITRU: Şi nu uitaţi de pământurile boierilor!

STALIN: Cuvântul nostru e cuvânt! Noi nu ne luăm cuvântul înapoi. Rămâneţi cu bine!

IONEACĂ:  Cu bine, fraţilor, cu bine! (focul s-a stins şi mai mult)

CONSTANDIN: (izbucnind) Iu-huuuu! De mâine suntem boieri, fraţilor! (urlă de fericire) Suntem boieri! Boieri, bă, boieri!

GHEORGHE: (îşi face cruce) Mare şi bun a fost astăzi Dumnezeu cu noi, pupa-i-aş tălpile!

DUMITRU: (cască) A dat norocul peste noi, asta e.

MARIN: (râde ca prostu) Prost să fii, noroc să ai!

DROJDIE: Hai, măi, fraţilor, să mai durmim şi noi, că ne-o ajunge!

IONEACĂ:  Al dracului să fii tu, Drojdie, cu pipota ta, şi aşa, te culci ţăran şi te scoli boier. 
 

(focul s-a stins de tot. Gheorghe, Drojdie, Constandin, Dumitru, abia se mai văd
 

DUMITRU: Eu mă duc să mă culc în tindă.

CONSTANDIN: (răguşit, obosit) Hai că merg şi eu.

MARIN: Eu dorm aici, pe cojoc, lângă foc. Noapte bună, şi Dumnezeu să ne ajute.

GHEORGHE: Mâine trebuie să ne sculăm de dimineaţă, să mergem să luăm pământurile boierului!

IONEACĂ:  Hai la culcare, că acuş răsare soarele. 

(Focul s-a stins de tot. Acum nu mai e nimeni în picioare. Cântecul greierilor se aude ca şi cum ar veni de pretutindeni. De parcă din cer a coborât o mare de greieri.) 
 
 

PARTEA A TREIA 
 

A doua zi după amiază. Imaginea pe care o vedem este cutremurătoare. În bătătura căsoaiei, aproape cât ea de înaltă, se vede schelăria unui cal, făcut din bârne şi din blane de lemn. Construcţia pare absurdă şi hidoasă. Este calul care-i obseda pe Marin şi pe Ioneacă atunci când priveau în zare. De urechile şi de botul calului atârnă spânzuraţi Gheorghe, Dumitru, Marin, Ioneacă, Drojdie. Gheorghe este spânzurat de gât. Este mort. Ceilalţi sunt spânzuraţi de picioare, atârnă cu capetele în jos. Le au mari cât baniţa, şi roşii. Se vede că au fost spânzuraţi încă de dimineaţă, sau chiar din noaptea trecută. Toţi au hainele sfâşiate, semn că au fost schingiuiţi, biciuiţi. Din când în când se aud gemetele de muribunzi ale spânzuraţilor. Nu departe de ei Vasile şi Nicolae, cinstesc, cu ulcelele în mână. Alături de ei se vede vadra de vin sau de ţuică.  
 

VASILE: Hai noroc, Nicolae! Să trăiască tovarăşul Stalin, marele Dascăl al omenirii, şi poporul frate sovietic!

NICOLAE: (cherchelit) Şi armata sovietică, eliberatoare! Că dacă n-ar fi fost ea, astăzi n-am mai fi noi clasa muncitoare din România, fericiţi!

VASILE: Şi clasă conducătoare!

NICOLAE: Ce, se mai discută!

VASILE: (scărpinându-se în cap) Asta cam aşa e.

NICOLAE: (se uită la soare) Fii atent, tovarăşe Vasile, şi cu ălălalt, cu prietenul său, cum dracului îi zice ...

VASILE: Cara gioale, pentru că cară gioale, nici atâta lucru nu ţii minte, şi-ai mai fost şi secretar de partid pe organizaţie.

NICOLAE: Mda, ce să-i faci. Nu poate omu să le înveţe pe toate o dată. Uiţi că alaltăieri eram cazangiu?

VASILE: Bă, ţine minte la mine. Unu şi cu una fac două! Clasa muncitoare trebuie să înveţe cât şapte, pentru că mâine noi vom conduce lumea! Noi!

MARIN: (geme) Aaa! Aaaaa! Aoleu, mor, oameni buni, mor!

VASILE: (se ridică furios) Care eşti, bă? Dumitre, tu vorbişi, bă?

MARIN: Aaaa! Io..io... Ai milă, şi dezleagă-ne,

Vasile, că  ne dăm sufletu!

NICOLAE: (aspru) Tovarăşe, Marin. Eu ţi-am spus cum stăm! Care e problema. Nu v-ar fi ruşine să vă fie, de porci fără ruşine!

VASILE: (scuipă cu scârbă) Chiar aşa! De porci!

NICOLAE: Porci! Porci fără ruşine! Ptiu!

VASILE: Bine, mă, Mărine, nu v-ar fi nu ştiu cum pe la obraz! Venim noi, clasa muncitoare, împreună cu tovarăşul Stalin, marele Dascăl al omenirii, şi tovarăşu Caragioale, să vă eliberăm de sub esploatarea duşmanului ... Vă eliberăm, vă facem fericiţi! Vă dăm pământurile boierilor ...

NICOLAE: Vă facem boieri, fir-aţi ai dracului de ţărani nespălaţi, că voi n-aţi mers ca noi, muncitorii, la oraş, să faceţi duşuri ca noi... tot în ălbii de lemn vă spălaţi, şi în loc voi să sprijiniţi clasa muncitoare ...

VASILE: Da, voi o trădaţi! Asta e, ne-aţi trădat!

NICOLAE: Da, să vă intre în cap bine, fir-aţi ai dracului de jigodii, să fiţi voi, cu noi, cu comuniştii, n-o să vă meargă!

VASILE: Asta aşa e! Cum a spus tovarăşu Nicolae. N-o să vă ţină! Aşa că mai bine treceţi-vă în colectiv. (mică pauză) Dacă vă treceţi în colhoz, noi vă eliberăm! Şi vă dăm drumu, şi vă punem şi primari!

NICOLAE: Şi atunci o să fiţi ăi mai fericiţi oameni de pe pământ!

DUMITRU: (geme) Aaa  aaa, Doamne, măculiţă, care m-ai adus pe lume!

VASILE: (se uită speriat la capetele lor umflate şi vinete) Eu v-am spus, ne-am purtat cu voi omeneşte. Ce omeneşte! Mai ceva ca cu nişte fraţi. Dacă vă treceţi în colhoz, noi vă dăm drumu, şi puteţi să mergeţi acasă la muierile voastre.

MARIN: (geme îngrozitor) Aaaa! Aaaa! Dă-ne, mă Vasile drumu! Tu nu vezi că ne dăm sufletele!

VASILE: Înţelegeţi-mă, măi fraţilor şi voi pe mine, dacă vine acum tovarăşu Stalin şi mă găseşte că n-am reuşit să vă conving să vă treceţi de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni în colhoz, îmi taie capu.

NICOLAE: La noi, la comunişti, aşa e. Disciplina e disciplină!

VASILE: La noi e disciplină nu glumă, Mărine şi ceilalţi! Noi nu ne jucăm. Să vă intre bine în cap lucrul ăsta! Disciplina e cheia succesului construirii Comunismului în lumea întreagă! Şi în univers!

DUMITRU: (geme) Aoleeeu! Măiculiţă care m-ai făcut, morrr ! Mooorr!

NICOLAE: Lasă, tovarăşe Vasile, dacă sunt proşti... Lasă-i să sufere. Când le-o veni mintea la cap, ne strigă ei.

VASILE: Păi da, că noi de ce i-am pus cu capul în jos, ca să le vină mintea la cap.

NICOLAE: (umple cănile) Şi până când le vine mintea la cap, noi să mai beeem o cană.

VASILE: (se aşează jos) Aşa e. Ne facem sânge rău pentru nişte proşti.

NICOLAE: Hai noroc! Pentru victoria socialismului şi a comunismului în patria noastră!

VASILE: (ridicând cana) Trăiască Tovarăşul Iosif Visarionovici Stalin, marele părinte al clasei muncitoare din lumea întreagă!

NICOLAE: (tare) Trăiască! Trăiască! Trăiască şi-n veci să înflorească!

VASILE: (a dat cana pe gât) Dacă n-am fi fost noi, clasa muncitoare din România, crezi că s-ar mai fi construit vreodată comunismul pe pământul ăsta? Aiurea, aşa îi bătea Dumnezeu!

MARIN: (geme) Aoleo, mamă, mooor! Sunt pe moarte, Doamne! Moooor! Moooor!

NICOLAE: Treceţi-vă în colhoz ca să începem construirea socialismului în ţara noastră, şi vă dăm drumu. Hai, repede! Repede că n-avem timp!

CONSTANDIN: (e pe ducă, aiurează) Mooor! Moooor! (şoaptă) Simt cum mă înalţ la cer...

VASILE: Domnule... (îşi dă peste gură) pardon (se uită în toate părţile) să nu mă audă cineva. Tovarăşe Nicolae, păcătoasă clasă este clasa asta a ţăranilor, măi frate. Clasa ţărănească.

NICOLAE: (bea) Hai noroc! (plescăind de plăcere) Vor să ne tragă şi pe noi în jos. Vai de capul lor!

VASILE: Aşa e. Ţi-ai dat seama, nu? În loc să vină să se înfrăţească cu noi, ei vor pământ. Vor să ajungă boieri! Noi îi radem pe ăştia de pe faţa pământului şi ei vor să se facă boieri.

NICOLAE: Lasă că le venim noi, comuniştii, de hac! O să le iasă boieria pe nas!

VASILE: Hai, noroc! Şi lor şi la sclifosiţii ăia de intelectuali. Ptiu! Pătură intelectuală, auzi, nu e bună nici s-o pui pe un câine să nu degere de frig!

MARIN: (geme) Aaa! Aaaa! Mooooor! 

NICOLAE: Le venim noi de hac, cum să nu le

venim. Că  de aia suntem clasă conducătoare în stat, nu? Clasa muncitoare a devenit acum clasă conducătoare.

VASILE: Şi dacă am devenit atunci clasă conducătoare, atunci să conducem! (în momentul acesta îşi face apariţia Iosif Visarionovici Stalin, împreună cu Ion Luca Caragiale)

NICOLAE: (care i-a văzut primul,înlemneşte) Aoleu, fir-aş al dracu, au venit!

VASILE: (sare în picioare ca un militar) Să trăiţi, mult stimate şi iubite Iosif Visarionovici Lele Lenin, pa pa pardon Stalin!

STALIN: (calm, suveran) Bună ziua, tovarăşi!

NICOLAE: (salută milităreşte) Suntem la datorie, tovarăşe Comandant!

STALIN: (inspectează atent terenul, le priveşte capetele spânzuraţilor) Sunteţi într-adevăr la datorie. Da pe ăştia(arată cadavrele boierului Totoianu şi pe cel al vechilului)... nu le-a luat nimeni de aici?

VASILE: (încurcat) Să vedeţi, tovarăşe Stalin, i-am lăsat aici ca să-i speriem. Ca să-i facem să se treacă mai repede în colhoz. Să să să întăleagă şi ei, că că nu nu ne jucăm, în în coconstruirea socialismului.

NICOLAE: (tare) Noi construim socialismul, bă nărojilor, nu ne jucăm, aţi auzit?

STALIN: (calm, zâmbind în colţul gurii) Şi...n-au înţeles? (mică pauză) Eu credeam că până acum colectivizarea este ca şi încheiată.  Aşa aţi promis când ne-aţi adus aici! Că în  satul vostru or să meargă lucrurile repede încât va fi un ezemplu şi pentru celelalte sate.

VASILE: (mâhnit) Ne ne-am îm împotmolit, Tovarăşe Stalin. (rugător) Ne-am împotmolit Iosif Visarionovici Stalin, fir-ar să fie de belea! Zău dacă ne aşteptam la atâta prostie din partea lor!

STALIN: (mâhnit şi el) Ezact ca la mujicii noştri... (nemulţumit) Aşadar, aşa cum am bănuit, refuză să se treacă în colhoz!

MARIN: Aoleuu! (geme) Mor, mooor! Moor, oameni buni!

CONSTANDIN: (pe moarte) Aăăăă! Zboor...moor, măiculiţă ... Apăăă... (Stalin îi priveşte cu scârbă)

STALIN: Ce-au zis?

CONSTANDIN: (îşi dă duhul) Mooor...Mă înalţîîî, mooor mamă.

NICOLAE: Să vedeţi, tovaruşe Iosif Visarionovici Stalin. Hoţi! Că ţăranu român e hoţ, dat dracului. Poate nu ştiaţi lucrul ăsta ?

VASILE: (întăreşte şi el) Aşa e, tovaruşe Stalin, aşa e! Aşa e!

CARAGIALE: (cu subînţeles) V-am povestit eu, Iosif Visarionovici, că ăsta e poporul dat dracului.

STALIN: (nemulţumit) Da, mi-ai spus. Îmi aduc aminte. (lui Nicolae) Spune.

NICOLAE: Sunt foarte şireţi, tovaruşe Iosif Visarionovici Stalin. La început, vă aduceţi aminte, după ce i-am scăpat de turci şi de boieri, s-au arătat bineviotori...ne-au mulţumit. Au zis că vă sărută şi picioarele...

STALIN: (muşcându-şi mustaţa)Da, aşa au zis!

DROJDIE: (sângele i-a izbucnit pe nas, adunându-se într-o băltoacă) Apă, apăăă! Mooor, mamă! Moooor!

NICOLAE: Au zis şi că după ce primesc pământul boierilor, ni se alătură nouă în construirea socialismului în patria noastră.

CARAGIALE: Eu v-am prevenit, Iosif Visarionovici Stalin, că ăsta e un popor ciudat, dat dracului!

STALIN: Într-adevăr, e un popor foarte ciudat. Să vrei tu să-l faci fericit, şi el să refuze.

VASILE: (raportând) Însă, mult stimate şi iubite Iosif Visarionovici Stalin, după ce azi dimineaţă le-am împărţit moşiile boierilor, şi după ce s-au văzut boieri, ai dracului dacă au vrut să se mai treacă în colhoz!

NICOLAE: Aşa e, tovaruşe Stalin, e foarte adevărat ce spune tovaruşul Vasile.

CARAGIALE: (ridicând braţul) Ahă hăăăă, Iosif Visarionovici . Poporul ăsta  o să vă dea multă bătaie de cap! Vă spun că nu e de glumit cu el. Pe mine m-a făcut să-mi iau lumea în cap. M-am exilat unde şi-anţărcat capra întortură iezii, la mama dracului la Berlin!

STALIN: (torpilat la auzul acestui cuvânt) Chiar la Berlin, Ion Luca! N-ai putut şi dumneata să-ţi alegi alt oraş!

CARAGIALE: (stânjenit şi el) Aşa s-a întâmplat, Iosif Visarionovici, nu din cauza mea.

STALIN: (scârbit, se întoarce către spânzuraţi) Hei, mujici ordinari! Vă cer să vă ţineţi de promisiune. (apăsat) Azi noapte mi-aţi promis că ţărănimea în alianţă cu clasa muncitoare, va trece la construirea comunismului în patria noastră. Avem nevoie de ajutorul vostru! Doar noi v-am scăpat de turci şi de esploatatori! (dur) Aştept răspunsul vostru!

MARIN: (sângele îi picură pe nas) Mooor ... mooor ... apă...apăă!

STALIN: (privindu-l pe Gheorghe, care e mort demult, având ştreangul de gât) Pe ăsta de ce

l-aţi spânzurat aşa?

NICOLAE: Ăsta a fost ăl mai al dracului dintre toţi, tovaruşe Stalin. După ce s-a văzut boier, mi-a spus în faţă şi a susţinut sus şi tare (maimuţărindu-l) Păi ce crezi, zice, că de asta am ajuns eu boier, ca să dau pământu şi să intru în colhoz! Prost aş fi dacă oi intra eu în colhoz cu toţi nespălaţii şi cu toţi puturoşii!

VASILE: Şi le-a zis şi la ceilalţi: Proşti aţi fi, bă, dacă daţi pământu înapoi şi vă treceţi în colhoz! Proşti o-ţi fi!

NICOLAE: Şi atunci după metoda noastră, aşa cum ne învaţă şi statutul, l-am(gest cu mâna) l-am spânzurat.

STALIN: Absolut normal!

VASILE: (a devenit guraliv) Însă proştii ăştia în loc să se sperie, sau în loc să le dea de gândit, ce credeţi că au făcut?

STALIN: Ce?

VASILE: Au început să umble cu fofârlica.

STALIN: (nu înţelege termenul) Fofârlica? Ce este aia? (apăsat) Fo-fâr-lica?

NICOLAE: (râzând cu candoare) Fo-fâr-li-ca, fofârlica, Iosif Visarionovici Stalin, fo-fâr-li-ca!

CARAGIALE: (râzând în hohote) Fofârlica. Iosif Visarionovici. Fofârlica! Eu v-am spus, v-am avertizat dinainte, v-am precizat, ăsta este un popor care umblă cu fofârlica! (rar) Asta este esenţa lui de popor, umblă cu fofârlica.

STALIN: (înveselit şi el) Bine, bine, dar ce e aceea o fofârlică, adică lucru cu care umblă poporul ăsta, că eu nu-l văd? Nu văd fofârlica. Vreau să văd fofârlica.

VASILE: (se uită îngrozit la Nicolae)Fo-fâr-li-ca.

NICOLAE: (îngrozit) Am dat-o dracului, de unde scot eu acum fofârlica, să v-o arăt.

STALIN: (zâmbind) Sunt foarte curios să văd cum arată fofârlica. Asta e toată problema.

CARAGIALE: (se uită la cei doi) Fofârlica? Exact, ce este aia o fofârlică? Nu m-am gândit niciodată.

NICOLAE: (îşi stoarce minţile. A găsit) Ahaaa! Am găsit. Adică umblă cu şoalda. Românii sunt un popor care umblă cu şoalda. (fericit că poate să explice) Asta este. Fofârlică sau şoaldă.

STALIN: (se luminează la chip, apoi se întunecă) Aha, şoalda! Da ce e aceea şoaldă?

VASILE: (se uită îngrozit la Nicolae) Şoalda? Ce e aia şoaldă acum?

NICOLAE: (îngrozit. Începe brusc să tremure) Şoaldă? Şoaldă?

CARAGIALE: (râde) Şoaldă? Adică dă cu şoalda, Iosif Visarionovici. E o expresie intraductibilă., Iosif Visarionovici Stalin, care spune în schimb foarte multe.

NICOLAE: (îi clănţăne dinţii) Aşa e! Aşa e, mult iubite şi stimate, Iosif Visarionovici Stalin! Şoaldă!

STALIN: (dumirit în sfârşit) Aha, acum înţeleg. Am înţeles.

CARAGIALE: E un popor foarte misterios, Iosif Visarionovici.

STALIN: Misterios?

CARAGIALE: Da, da.

STALIN: Misterios, ai spus? (scoate din buzunar pistolul, pe care i-l dă lui Nicolae)Am uitat să-l iua pe Beria cu mine, fă tu te rog ceea ce trebuie să facă el. Fă-mi acest mic serviciu!

NICOLAE: (tremură. Îi clănţăne dinţii sonor, cavernos) Da, da, da, am am înţăles to to varuşe Ios Iosif Visarionovici Sta Stalin ... (cu pistolul care-i tremură în mână merge şi-i împuşcă în cap pe cei spânzuraţi. După ce-i împuşcă se întoarce şi-i dă pistolul lui Stalin. Acum tremură şi mai tare)

STALIN: (îl priveşte zâmbind) Mulţumesc! (lui Caragiale) Acum mai sunt misterioşi, prietene?

CARAGIALE: (parcă l-a apucat şi pe el tremuratul) Eu ştiu, Iosif Visarionovici . Din partea poporului ăsta nu ştii niciodată la ce trebuie să te aştepţi. (respiră adânc) Poate că acum sunt şi mai misterioşi.

STALIN: (meditativ) Mă puneţi pe gânduri, tovarăşi. (lui Vasile şi Nicolae) Ce vă uitaţi aşa la mine! Luaţi-i! Daţi-i jos şi luaţi-i! Acum sigur se vor înscrie în colhoz. (tare, solemn)Acum au fost formaţi, educaţi, acum sunt apţi să intre în colhoz, tovarăşi! Cu siguranţă vor deveni adevăraţi apostoli ai colectivizării! (face o pauză. Respirând adânc) Ascultaţi-mă bine, tovarăşi, e un mare adevăr pe care vi-l spun: Comunismul, visul de aur al omenirii, numai cu asemenea oameni poate fi construit!  
 

(încheie cu mâna ridicată în sus. Vasile şi Nicolae aplaudă clănţănind din dinţi
 

VASILE: Uraaaa! Uraaa! Uraaa!

NICOLAE: Uraaaa! Pentru construirea şi desăvârşirea comunismului în patria noastră! Trăiască tovaruşul Iosif Visarionovici Stalin, părintele tuturor popoarelor! Marele Dascăl al omenirii!

STALIN: (se înclină) Mulţumesc, tovarăşi! (arătând către morţi) Luaţi-i şi porniţi cu ei în campania victorioasă a colectivizării ţării!  
 

(Vasile şi Nicolae se apucă tremurând şi clănţănind să-i dezlege şi să-i dea jos pe spânzuraţi. Îi vor trage de picioare şi-i vor scoate afară din bătătură
 

CARAGIALE: (râs nervos) He, he, he, he, he, he, he. Iosif Visarionovici, frate! Dumneata eşti altfel de om decât mine. Eşti hotărât, limpede în acţiuni, dintr-o bucată. Ştii ce vrei!

STALIN: (frecându-şi mâinile de bucurie) Să vezi cum o să meargă acum colectivizarea. Strună! (respirând adânc) În câţiva ani va fi încheiată.

CARAGIALE: Şi atunci mă veţi invita, desigur, la marea sărbătoare a încheierii colectivizării.

STALIN: Neapărat, prietene. Nu eşti dumneata bunul şi scumpul meu amic? (plimbându-se cu mâinile la spate este cât pe-aci să calce pe scândura cu care Drojdie şi Ioneacă au jucat ţîntar. Stalin o ia în mână şi o cercetează) Ce-or fi semnele astea misterioase?

CARAGIALE: E un joc, Iosif Visarionovici. Un joc foarte popular la români. Îi zice Ţintaru sau Moara. Ţăranii joacă pe meleagurile astea Moara de veacuri.

STALIN: Şi ?

CARAGIALE: Nimic, Iosif Visarionovici. Acum cred că am înţeles mai bine poporul ăsta. Deşi niciodată nu-l voi înţelege pe deplin.

STALIN: Ce absurd. Să vrei să cunoşti un popor! Cu un popor faci ceva, dragul meu. Nu te apuci să-l cunoşti. Faraonii au construit Piramidele, eu voi construi Comunismul, visul de aur al omenirii. (mică pauză) Mai bine hai să facem un joc...din ăsta.

CARAGIALE: E o idee bună. (se aşează pe o buturugă)

STALIN: (se aşează şi el) Aşadar vom juca Ţîntaru sau Moara. (îşi aprinde o ţigară) Oare nu e lumea asta şi istoria o Moară? O moară care treieră neîncetat?

CARAGIALE: Să vă povestesc ceva, Iosif Visarionovici ... (mică pauză) Am mutat. Poporul acesta a avut un mare poet. Se numea Mihai Eminescu. În timpul vieţii lui, oamenii l-au făcut în toate felurile. (vorbeşte rar, atent la joc) I-au zis că e incult, că e prost, că e tâmpit, că e beţivan, că e cap pătrat. Până şi un Mitropolit, unul Grama, nu s-a lăsat până nu l-a făcut de două parale. Numai ce era el nu i-au zis, şi anume că era poet genial. Un geniu.

STALIN: (atent la mutare)Am mutat. Spune, te ascult.

CARAGIALE: După ce în timpul vieţii, şi-au bătut joc de el cum au vrut, şi l-au făcut să moară nebun şi în mizerie...După ce l-au omorât, deci, au început să-l ridice în slăvi, să-i închine ode, poezii, să-i ridice statui.

STALIN: (aşezând boabele) Spune mai departe, te ascult. Deci după ce şi-au omorât geniul, poporul acesta a început să-l ridice în slăvi.

CARAGIALE: Da.

STALIN: Ăsta e un popor masochist. Ascultă-mă pe mine. Nici nu merită să-ţi baţi capul cu el. (îşi ciocăne tâmpla) E un popor care nu e normal la cap. Ştiu de mult lucrul ăsta.

CARAGIALE: Aţi făcut Morişcă. M-aţi bătut.

STALIN: (preocupat de idee) Nici poporul meu nu e normal la cap. (privind în zare meditativ) De altfel eu cred că nici un popor nu e normal la cap. De aceea trebuie să ne purtăm aşa cum merită cu popoarele.

CARAGIALE: Mai facem un joc?

STALIN: (vesel) Facem. E foarte reconfortant. O să-l dau ca sarcină de partid. Să se joace în toate organizaţiile de partid din Uniunea Sovietică, şi apoi să se joace şi în celelalte ţări socialiste.

CARAGIALE: Am mutat.

STALIN: Şi eu. Te ascult.

CARAGIALE: Poporul ăsta are mai multe metehne, Iosif Visarionovici. Metehne ascunse. Eu mi-am bătut joc de el luându-i metehnele în tărbacă.

STALIN: (atent) Mută. Ce e aia în tărbacă?

CARAGIALE: În râs. L-am ironizat pe el şi metehnele pe care le avea. Într-un cuvânt, mi-am bătut joc de el pe cât de subtil pe atât de crunt.

STALIN: Aşa?

CARAGIALE: Ce credeţi Iosif Visarionovici (mută) În loc să se îndrepte, în loc să încerce să scape de acele metehne de care eu îmi bătusem joc, poporul ăsta mai tare le asimila. Ba a început să asimileze şi alte metehne în plus.

STALIN: Am mutat.

CARAGIALE: Ca şi cum i-ai spune unuia că e prost, şi el în loc să încerce să se îndrepte devine şi mai prost. Îmbrăţişează cu o patimă şi mai mare prostia.

STALIN: Înţeleg. Şi lumea a numit trăsătura aceasta caragialism. (rar) Ca-ra-gi-a-lism! S-a produs o caragializare şi mai profundă a acestui neam. E o boală.

CARAGIALE: (uimit) De unde ştiţi?

STALIN: Ştiu. De asta am servicii secrete. Şi consilieri. Colaboratori, nu? Cu cât o critici şi îţi baţi joc de ea, cu atât ea se întinde. Devine mai profundă. Ca râia. Ca un cancer.

STALIN: Morişcă. Te-am bătut iar! (se ridică în picioare. La fel face şi Caragiale.) Ascultă-mă pe mine, dragul meu. Dacă poporul ăsta, care nu e misterios, căci nu există aşa ceva...Popoarele sunt de două feluri, care dispar, şi care le fac  pe  altele să dispară.

CARAGIALE: Vă ascult, Iosif Visarionovici.

STALIN: Ascultă-mă pe mine, dragul meu, căci eu nu sunt un om complicat ca dumneata. Dacă poporul ăsta nu moare de comunism, pardon de stalinism, va muri de caragialism. Adică, dacă el va supravieţui comunismului, cu siguranţă va dispărea din cauza acelei boli cumplite pe care amândoi am numit-o caragialism. Ceea ce este un lucru şi mai cumplit, să recunoaştem. (rar, meditativ) Datorită caragialismului... (în momentul acesta dinspre sală urcă pe scenă Vasile şi Nicolae)

VASILE: Să trăiţi tovarăşe Iosif Visarionovici Stalin!

STALIN: (calm) De unde veniţi, de jos din sate, nu? (arată spre sală)

NICOLAE: (însufleţit) Da, tovaruşe Iosif Visarionovici Stalin!

STALIN: (înviorat) Ei, cum merge colectivizarea?

VASILE: Bine, tovaruşe Secretar General! Admirabil. Până la toamnă terminăm. Mai avem puţin. Chiar foarte puţin.

STALIN: (le strânge mâna) Felicitări! O să vă propun pentru a fi decoraţi cu prilejul zilei de 7 Noiembrie (oftează. Priveşte în jur) Hei, hei, hei! Şi acum rămâneţi cu bine, tovarăşi. Pe mine mă cheamă treburi importante. Am toată încrederea în voi. Sunteţi soldaţi de nădejde ai partidului! Când terminaţi colectivizarea să-mi raportaţi.

VASILE: (bate din călcâie, ca un adevărat soldat) La ordinele dumneavoastră, tovareşe Iosif Visarionovici Stalin, Marele Dascăl al popoarelor, eliberatorul întregii omeniri!

STALIN: (privindu-l în ochi cu căldură) Mulţumesc! Mulţumesc, dragii mei! Victoria va fi a noastră! (se opreşte apoi în faţa lui Caragiale. Se îmbrăţişează şi se sărută) La revedere, prietene. Mi-a făcut multă plăcere. Ascultă-mă pe mine, dragul meu. Nu ştiu dacă stalinismul va cuceri lumea. Dar stalinismul împreună cu caragialismul, da! Asta în mod sigur!

CARAGIALE: (cu zâmbetul lui ironic) Mă flataţi,Iosif Visarionovici.

STALIN: (trist) E un adevăr, dragul meu. Cât despre poporul dumitale misterios... (mişcând arătătorul într-o parte şi în alta) Nu există aşa ceva. Există numai popoare care înghit alte popoare (către sală) şi popoare care sunt înghiţite da alte popoare. De exemplu poporul ăsta! (se uită apoi la Caragiale) îmi pare nespus de prost. Da, da. Nu mă înşel deloc. Ba chiar aş spune, fără să greşesc, că e cel mai prost popor din lume. Şi ştii de ce?

CARAGIALE: (clatină din cap)

STALIN: Pentru că va dispărea. Însă nu de mâna altui popor. Ci de mâna lui! (mică pauză) Singur şi-o va face. Ascultă-mă pe mine. (grăbit) Şi acum vă las. (se îmbrăţişează şi se pupă din nou cu Caragiale) (celor doi) Vă las în locul meu aici. Am toată încrederea în voi! Sunt convins că o să lucraţi bine! (cu mâna ridicată) Rămâneţi sănătoşi!

VASILE: (îi face semne cu mâna.Îşi şterge lacrimile) Vă mulţumim, Iosif Visarionovici Stalin, cel mai mare geniu al tuturor popoarelor!

NICOLAE: (plânge cu adevărat) Mult iubite şi nepreţuite, tovaruşe Stalin! Tătucul şi părintele nostru. (tare, răguşit) Să mai veniţi pe la noi. Vă aşteptăm cu braţele deschise! Drum bun, Iosif Visarionovici! (Stalin s-a îndepărtat. Nu se mai vede)

VASILE: (făcând semne cu mâna) Să aveţi grijă de dumneavoastră, Iosif Visarionovici, să aveţi grijă!

CARAGIALE: (meditativ, trist) Curioase vorbe...Un popor care piere din cauza lui, e un popor care nu merită să trăiască, nu-i aşa? Care merită să dispară. 
 

(se îndepărtează fără să se grăbească, uitând să-şi mai ia rămas bun
 

VASILE: (îşi şterge lacrimile suspinând)

NICOLAE: (plânge şi el) Ce zi măreaţă a fost asta! Cea mai măreaţă zi în istoria poporului acesta!

VASILE: (trist) Hai, Nicolae, avem mult de lucru.Colectivizarea merge greu. O să avem de luptat nu glumă.

NICOLAE: Merge greu, fir-ar a dracului de colectivizare cu cine a făcut-o.Da dacă trebuie s-o facem, o facem!

VASILE: (oftând)Apoi ce putem să facem. Avem altceva de făcut? 
 

(coboară în sală. Lumina se stinge încet, încet. Undeva departe, se aude un câine urlând a mort.
 
 

SFÂRȘIT       
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

  
 
 
 
 

  Aminteste-ti datele mele