Ceasornicăria Taus, de Gellu Naum


PERSOANELE
TAUS
KLAUS
PAPUS
MAUS
MELANIE
ÎNGERUL
DOAMNA BURMA

În afara acestora, mai apar
SCAFANDRUL COCLES ŞI FANTOMA SA, interpretaţi, după necesitate, de Papus şi de Înger;
DOAMNA KLAUS, care, de fapt, e Klaus;
UN PREOT, care e Taus;
ATLAS, interpretat de Papus;
CENTAURUL, interpretat de Maus;
DOUĂ SALTIMBANCE, interpretate de Melanie şi de doamna Burma;
O CHELNERIŢĂ, O TRECĂTOARE VOALATĂ, interpretate de doamna Burma;
O FEMEIE BĂTRÂNĂ ŞI O TÂNĂRĂ FATĂ, interpretate de Înger
.



ACTUL PROFAN


Scena înfăţişează interiorul ceasornicăriei Taus. Spre fundal, două scene mai mici, pe aceeaşi linie, cu perdelele trase. pe un scaun, spre rampă, stă nemişcat Maus, care nu va ieşi din nemişcarea lui decât în momentele indicate. Un ceasornic bate ora opt. Din odaia învecinată intră Taus (în această primă parte, şi până la indicaţia din text, atât Taus cât şi Klaus sunt oameni în vârstă, cu păr cărunt), care, după ce va îndrepta mersul unei pendule, va da cu ochii de Maus.


TAUS: Maus! Eşti de mult aici?
MAUS: De doi ani.
TAUS: În ultimii doi ani am fost cam ocupat... Pot să-ţi fiu de folos cu ceva?
MAUS: Nu, nu... Venisem să-mi iau rămas bun. Plec în Noua-Zeelandă. Am găsit un post. Un post de scafandru.


(Se aude soneria de la intrare.)


TAUS: Scuză-mă puţin...


(Maus reintră în nemişcarea lui. În ceasornicărie intră Klaus.)


KLAUS: Bună ziua.
TAUS: Bună ziua. Cu ce vă pot servi, domnule?
KLAUS: Îl caut pe domnul Taus. Pe domnul ceasornicar Taus.
TAUS: Eu sunt, domnule.
KLAUS: Sunteţi sigur?
TAUS: Cât se poate de sigur.
KLAUS: Mi-aţi fost recomandat...
TAUS: E o cinste pentru mine.
KLAUS: Fireşte. Sunt domnul... domnul... Închipuiţi-vă, mi-am uitat numele!
TAUS: Mi se întâmplă şi mie.
KLAUS: Da, dar eu am un nume foarte cunoscut.
TAUS: Mă bucur. Am să vă spun "domnule".
KLAUS: E prea scurt.
TAUS: Mă rog...
KLAUS: Staţi, că am cartea de vizită. (Îi dă o carte de vizită.)
TAUS: (citeşte) Klaus, arhitect. Încântat, domnule. Cu ce vă pot fi de folos?
KLAUS: Mi-aţi fost recomandat. (Îi dă ceasul.)
TAUS: (examinând ceasul) Are avans?
KLAUS: Nu.
TAUS: Rămâne în urmă?
KLAUS: Nu. (Necăjit.) Merge exact.
TAUS: Să-l fac să meargă puţin înainte. Sau să rămână puţin în urmă.
KLAUS: Totuna...
TAUS: Sigur... E o nimica toată. O simplă mişcare. Puteţi să o faceţi şi singur.
KLAUS: A, nu!
TAUS: Aveţi dreptate. E cu totul altceva...
KLAUS: Cu totul altceva...
TAUS: Atunci, să-l fac să meargă mai încet.
KLAUS: Până la o vârstă.
TAUS: E mai odihnitor. Mai încet, e mai odihnitor.
KLAUS: Nu s-ar putea să meargă când mai repede, când mai încet?
TAUS: Ar fi şi mai vesel.
KLAUS: Sau să-l faceţi să stea, definitiv?
TAUS: Fără ca el să observe...
KLAUS: Să-l faceţi să meargă pătrat.
TAUS: Greu... Ceasurile merg rotund.
KLAUS: Atunci să meargă rotund, dar cu timp pătrat.
TAUS: E greu la colţuri...
KLAUS: Şi să-i puneţi iniţiale pe cadran.
TAUS: Sau o marcă.
KLAUS: Nu. Eu vreau iniţiale. Iniţialele mele.
TAUS: Dumneavoastră le ziceţi iniţiale, eu le zic marcă, lor le e totuna.
KLAUS: Şi nouă la fel.
TAUS: Aşa e...


(Intră Papus şi se apropie de ei.)


TAUS: (către Papus) Domnul?
PAPUS: (se înclină) Papus... (Le întinde o colecţie de poze.) Luaţi goale?
TAUS: Aici e ceasornicărie, domnule.
KLAUS: (în apărarea lui Taus) Dumnealui mi-a fost recomandat...
PAPUS: Şi ce-i dacă? (Furios.) Ceasornicăriile nu sunt oameni?
TAUS: Nu-i prea sigur.
PAPUS: Păi atunci? (Tot mai furios.) Dacă nu e sigur, de ce nu mă lăsaţi să-mi câştig şi eu bucăţica mea de goale?
KLAUS: Se cam bâlbâie. Încurcă cuvintele.
TAUS: Numai cuvintele...
PAPUS: (sufocându-se) N-are a Papus! Faptele tot goale rămân. Vă cumpăraţi?
KLAUS: (arătând spre Taus) Îmi pare foarte rău, dar dumnealui are un nume cunoscut.
TAUS: (arătând spre Klaus) Şi dumnealui mi-a fost recomandat...
PAPUS: Bine, bine... (Iese, bombănind.)
KLAUS: (revenind la convorbirea întreruptă) Îi punem iniţialele P.G.
TAUS: Adică?
KLAUS: P. de la Papus, G. de la Goale.
TAUS: Grozav!
KLAUS: N-o să ştie nimeni...


(Râd amândoi, ca de o glumă bună.)


TAUS: Sunteţi foarte simpatic.
KLAUS: Mă simt bine aici. E plăcut. E vesel.
TAUS: Ce-ar fi să mai rămîneţi un ceas, două ? (Un ceas bate o dată.) E opt. Mai stăm de vorbă...
KLAUS: Cu mare plăcere. Dar cu o condiţie.
TAUS: Să auzim.
KLAUS: Să ne tutuim.
TAUS: Mă rog... E opt. Acum închid. (Trage zăvorul la uşă.) Bei ceva ? (Strigă.) Melanie!


(Apare îngerul, de sex masculin, fireşte.)


KLAUS: (arătînd spre înger) E al tău ?
TAUS: Al meu.
KLAUS: E veritabil ?
TAUS: Sigur.
KLAUS: Şi... zboară ?
TAUS: (către înger) Melanie! (Face un semn. Îngerul îşi prinde cârligul frânghiei de brâu şi execută câteva zboruri şi plutiri, după care coboară şi salută, ca un acrobat modest.)
KLAUS (entuziasmat): Bravo! Bravo!
TAUS: Am şi un tigru, clandestin. Vrei să ţi-1 arăt ?
KLAUS: Nu acum. (Către înger.) Un pahar cu apă minerală.


(îngerul iese.)


TAUS: Hai să-ţi arăt tigrul.
KLAUS: Nu acum. (Confidenţial.) Soţia mea s-a trezit...
TAUS: Nu ştiam...
KLAUS: (către sine) Draga mea, iată-1 pe noul şi bunul meu prieten Taus... (Către Taus, arătând spre sine.) Dragă Taus, îţi prezint pe soţia mea.
TAUS: (înclinându-se în faţa lui Klaus) : Doamnă...
DOAMNA KLAUS: (care, de fapt, e tot Klaus, cască) : Încântată...
TAUS: Mă bucur, doamnă. Vă rog să luaţi loc.
DOAMNA KLAUS: Mulţumesc. Am să mă aşez aici. (Arată un fotoliu, mai la o parte.) Sunt grozav de obosită. (Se aşează în fotoliu şi adoarme imediat. Klaus se ridică, redevenind el însuşi.)
KLAUS: (arătând spre fotoliu) Adoarme imediat. Şi se trezeşte greu. Are somn adânc.


(Se aud bătăi violente în uşă.)

TAUS: Cine e?
PAPUS: Papus.
TAUS: Ce vrei?
PAPUS: Poze...
TAUS: Nu luăm. Nu mai bate.


(Klaus s-a aşezat în fotoliu şi a adormit, pe loc.)


DOAMNA KLAUS: (se trezeşte, cască) Ce se întâmplă?
TAUS: Un vânzător ambulant, doamnă...
DOAMNA KLAUS: Aha!...


(Adoarme iar. Klaus se ridică. Bătaia în uşă a încetat.)


TAUS: A trezit-o?
KLAUS: A adormit iar. Adoarme imediat.
TAUS: Sunteţi o pereche foarte potrivită.


(Intră îngerul; îi dă lui Klaus paharul cu apă, apoi iese. fără o vorbă.)


TAUS: V-aţi căsătorit de mult?
KLAUS: De patruzeci de ani.
TAUS: Din dragoste, sigur...
KLAUS: Nu-mi aduc aminte. Oricum, dragostea o visam altfel.
TAUS: Toţi visăm altfel...
KLAUS: Scriam piese, drame, tragedii. Pe urmă a venit arhitectul şi a înecat tot...
TAUS: Poate că erai mai tânăr...
KLAUS: Nu se ştie. Dar eram la mare. (Lumina se mută pe scena mică, din dreapta, în timp ce restul se întunecă. Se trage cortina. Peisaj de mare. Klaus se urcă acolo, îşi scoate peruca albă, îşi pune mustaţă neagră.) Moda, ştii...
TAUS: Eu sunt generaţia charleston. Mai bine hai să-ţi arăt tigrul.
KLAUS: Stai să vezi... (Se dezbracă, prinde hainele pe un cuier, rămâne în costum de baie de pe la începutul secolului, cu dungi late, orizontale, şi cu chiloţi până sub genunchi. Apoi strigă, cu mâna la gură) Să nu răceşti!
TAUS: Nu înţeleg.
KLAUS: Nevastă-mea. Vorbeşte în somn. (Se uită un timp în zare, cu palma streaşină la ochi. Se aude marea. Din i'aluri iese Doamna Burma, în costum de baie, învelită, totuşi, într-o capă.) Trebuie să fie o eroare!...
TAUS: E văduva scafandrului.
KLAUS: Nu, nu... Era blondă... Acum e brună...
TAUS: E în doliu.
KLAUS: (către Doamna Burma, care a asistat, in poză de statuie, la dialogul lor) Singurică, singurică?...
DOAMNA BURMA: După cum vezi.
KLAUS: Şi nu vă plictisiţi?
DOAMNA BURMA: Ce-ţi pasă?
KLAUS: Întreb şi eu, din solidaritate umană... (Către Taus.) Fii atent, acuma...
TAUS: N-avea grijă! Dă-i înainte!
KLAUS: N-aţi fi dispusă de-o plimbare în doi?
TAUS: (încurajându-l) Aşa, aşa!
KLAUS: (galant) O mică plimbare intimă, pe plajă, sau la un local...
DOAMNA BURMA: Sau o plimbare cu dricul.
TAUS: Ți-am spus că e în doliu.


(Doamna Burma iese.)


KLAUS: (descumpănit) : Trebuie să fie o eroare...
TAUS: Se întâmplă. Hai să-ţi arăt tigrul, îmbracă-te.
KLAUS: E mai bine aşa. Mă simt mar tânăr. (Coboară, pipăindu-şi părul. Scena mică se întunecă.) O fi părul meu?
TAUS: Asta nu ştiu.
KLAUS: Ceilalţi însă ştiu.
TAUS: Dar nu mare lucru...
KLAUS: în orice caz, mustaţa e falsă. O scot.
TAUS: De ce?
KLAUS: Fiindcă e falsă.
TAUS: Şi părul? De unde ştii că nu e peruca adevăratul tău păr? Eşti sigur că nu e fals?
KLAUS: Parcă poţi să ştii? (Croşetează, repede, cu degetele.)
TAUS: Ce faci?
KLAUS: Nevastă-mea. croşetează în somn.
TAUS: îţi face ciorapi.
KLAUS: Mănuşi.


(Râd amândoi, complici. O pendulă bate unu.)


KLAUS: E opt.
TAUS: La mine e totdeauna opt.
KLAUS: Număr cu soţ.
TAUS: Tu ce număr ai la pantofi?
KLAUS: 1846.
TAUS: Păi vezi!...
KLAUS: Aşa e...
TAUS: Eu, în 1846...
KLAUS: Prefer 1486.
TAUS: Eram prea tânăr. N-aveam experienţă.
KLAUS: Atunci să zicem 1946.
TAUS: Să mă gândesc... Aha! Ştiu... Uită-te colo.


(Arată cu degetul scena mică din stingă, pe care se concentrează lumina. Cortina se trage pe devantura unei cafenele. La masă. Papus, Melanie şi îngerul care stă tot timpul în spatele ei. Pentru moment, aceste personaje nu se mişcă.).


KLAUS: Uite îngerul tău.

TAUS: Deocamdată e jumătatea ei. (Arată spre Melanie.)
KLAUS: Aha! Şi Papus? Ce caută acolo?
TAUS: E tatăl ei.
KLAUS: (către Papus) : Ai... goale?


(Papus ameninţă cu pumnul şi arată spre Melanie.)


TAUS: N-are... (Chicoteşte, împreună cu Klaus.)


(Intră chelneriţa, care ia comanda, fără să scoată o vorbă. Chelneriţa e Doamna Burma, uşor deghizată, pentru circumstanţă. Personajele de la masă se animă.)


PAPUS: Pentru mine, un rachiu. (Îngerul face semne; şi eu?), Şi încă un rachiu... Şi încă unul, pentru mine.


(Chelneriţa iese.)


MELANIE: Papa...
ÎNGERUL: Cretinule...
PAPUS: (furios, către Melanie) Tu să taci! Când e vorba de oameni, domnişoară, e foarte greu să deosebeşti un cal arab de un cal troian.
MELANIE: La ce te referi?
PAPUS: La toată lumea.
ÎNGERUL: Şi calul troian, eşti sigur că nu era iapă?
PAPUS: Gura!


(Chelneriţa aduce băuturile, apoi iese, mută.)


PAPUS: (către Melanie) Ai văzut tu vreodată vreun suflet de cal? Sau vreun suflet de om? Ai văzut tu vreodată sufletul cuiva?
MELANIE: Sunt şi prea mică...
ÎNGERUL: Cu ce ocazie?...
PAPUS: Eşti obraznică.
MELANIE: Îţi jur, papa... (Plânge.)


(Îngerul râde.)


PAPUS: (adresându-se Melanici) Râzi? Nu mai ai pic de amintire pentru respectul mamei tale moarte? Purta tenia. Avea panglici. O iubeam...


(Cade cu capuș pe masă, hohotind de plâns.)


MELANIE: (oprindu-se din plâns, îngrijorată) Papa, linişteşte-te. Ştii că-ţi face rău...
ÎNGERUL: Încă puţin, şi crăpi.
PAPUS: Nu, nu... O iubeam, seara, când ea apunea... Pe la garduri, pe la robinete... (La paroxism.) De ce?
ÎNGERUL: Iată întrebarea.
PAPUS: (furios către Melanie) Tu să taci! (Arată spre Înger.) Lasă-1 pe el. El e bun, el e mort...
MELANIE: Linişteşte-te, papa...
PAPUS: Nu, nu... Eu te-am făcut, eu te mărit. (Plânge domol.) Cu maică-ta... Cu mormântul... Cu ocnele de sare...
ÎNGERUL: Iar ai luat-o razna. (Degustă rachiul.)
PAPUS: Avea albine pe ceafă... Şi gârle... Şi tot... (Intră Doamna Burma, de data aceasta îmbrăcată elegant, pentru oraş, şi purtând o puşcă pe umăr. Papus îşi revine brusc şi sare în picioare.) A! Doamna Burma! Mă-rită-te cu mine! (Dă să se apropie de ea.)
DOAMNA BURMA: (îl ameninţă cu puşca) Nu te apropia, că trag! Ştii că nu-mi place.


(Un moment, pe comentariul Taus-Klaus, cei de la masă rămân împietriţi.)


KLAUS: Seamana cu...
TAUS: Acum e altcineva...
PAPUS: Doamnă Burma, ştii că eu... Uite-o pe fiică-mea.
DOAMNA BURMA: E frumuşică... Şi fragedă...
ÎNGERUL: Maternitatea precoce...
PAPUS: (către Melanie) Vorbeşte frumos cu doamna. E văduvă. O iau.
MELANIE: Floarea mea preferată este edelweisul.
DOAMNA BURMA: Drăguţ din partea dumitale... Câţi ani are mititica?
PAPUS: La vară, împlineşte optsprezece.
ÎNGERUL: Şi la toamnă douăzecişiopt.
PAPUS: Doamnă Burma...
DOAMNA BURMA: Nu te apropia, că trag.
PAPUS: Melanie, pune-ţi vata în urechi! (Melanie se execută.) Doamnă Burma, sunt mort după dumneata.
DOAMNA BURMA: Ştii că sunt in doliu...
PAPUS: Ce-are a face? Toată lumea e în doliu. Eu te iau şi aşa.
DOAMNA BURMA: Răbdare, răbdare... Să te cunosc mai bine.
PAPUS: Când viu la dumneata?
DOAMNA BURMA: Primesc joia, între patru şi şase după-amiază.
PAPUS: Nu s-ar putea noaptea?
DOAMNA BURMA: Noaptea?
PAPUS: Da.
DOAMNA BURMA: De ce tocmai noaptea?
ÎNGERUL: E mai răcoare.
PAPUS: Nu ştiu de ce, dar noaptea...

DOAMNA BURMA: Atunci joi... nu... vineri... nu... Să zicem sâmbătă, între
două şi patru şi-un sfert. PAPUS: Nu s-ar putea mai devreme?
DOAMNA BURMA: Sâmbătă? Exclus...
PAPUS: Atunci, bine. Melanie. scoate-ţi vata!


(Melanie nu aude. Îngerul îi face semne. Ea se execută.)


MELANIE: Mulţumesc, papa.
PAPUS: N-ai pentru ce. Luaţi loc. Doamnă Burma.
ÎNGERUL: Poate vă grăbiţi...
DOAMNA BURMA: Mulţumesc. (Se aşează lingă Melanie.)
PAPUS: Doamnă Burma, dumneata, care ai trecut prin atâtea în viaţă, nu ştii cumva unde e W.C.-ul?


(Doamna Burma arată cu palma întinsă vertical : drept înainte şi la dreapta. Papus pleacă. Personajele de la masă rămân un timp ca împietrite.)


KLAUS: Îmi place Doamna Burma...
TAUS: Cam ofilită...
KLAUS: Gusturi şi gusturi. Mie îmi place.
TAUS: Se poate.
KLAUS: Aş vrea s-o cunosc.
TAUS: O chem aici. Doamna Burma!
DOAMNA BURMA: Da.
TAUS: Vino să-ţi prezint un prieten.
DOAMNA BURMA: Cu plăcere. (Coboară. Ceilalţi din scena mică rămân nemişcaţi.)
TAUS: Prietenul meu Klaus...
KLAUS: Doamnă... (Bate un pas spre ea.)
DOAMNA BURMA: (ameninţând cu puşca) Nu te apropia! (Cu drăgălăşenie.) Mă tem de bărbaţi...
KLAUS: Păcat!
DOAMNA BURMA: Toţi începeţi aşa...
TAUS: Eu vă las. (îşi găseşte de lucru discret, deoparte.)
KLAUS: Doamnă Burma, vă jur, e vorba de o chestiune intimă.
DOAMNA BURMA: În ce domeniu?
KLAUS: O chestiune de inimă. Aş dori un sfat de la dumneavoastră...
DOAMNA BURMA: Atunci se schimba... Vă ascult. (Klaus dă să se apropie.) Nu te apropia!
KLAUS: Nu pot să vorbesc tare. Mă aude soţia.
DOAMNA BURMA: E aici?
KLAUS: E colo, în fotoliu... Doarme...
DOAMNA BURMA: (priveşte fotoliul) Aha!... (îl mai lasă să se apropie cu un pas.) Spune.
KLAUS: Nu, nu aici. Nu pot, de faţă cu ea. Chiar cînd doarme.
DOAMNA BURMA: Atunci vino la mine. Primesc joia, între patru şi şase după-amiază.
KLAUS: E o chestiune de inimă. Nu s-ar putea noaptea?
DOAMNA BURMA: Atunci duminică, de la trei la cinci.
KLAUS: Lipsesc din localitate.
DOAMNA BURMA: Atunci, să zicem sâmbătă. Între patru şi un sfert (îl examinează din toate părţile) şi nouă.
KLAUS: Perfect. (Dă să se apropie.)
DOAMNA BURMA: Stai!
KLAUS: Oooo!
TAUS: Gata? (Vine spre ci.) Continuăm? (Arată spre scena mică.)
DOAMNA BURMA: A, da... La revedere...
KLAUS: Ne-am înţeles...
DOAMNA BURMA: Sigur... (Se urcă pe scena mică. Îşi reia locul la masă. Lumina se concentrează din nou acolo)
MELANIE: Doamnă Burma, ce drăguţă sunteţi! (Plânge.)
ÎNGERUL: Ştiu, ştiu... Totuşi...
MELANIE: N-aţi putea să-mi daţi un sfat?
DOAMNA BURMA: Primesc joia...
ÎNGERUL: Între patru şi şase...
MELANIE: Nu, nu... (Plânge.)
ÎNGERUL: Acuma...
DOAMNA BURMA: Am suferit mult în viaţă, dar acum nu mă simr prea inspirată. În fine. Să vedem. Despre ce-i vorba?
MELANIE: Despre tata. E din cale afară de nervos.
DOAMNA BURMA: Am observat şi eu. Azi parcă era turbat.
MELANIE: Azi a avut o zi grea...
ÎNGERUL: A mâncat ca un porc.
MELANIE: (plânge) Şi e mereu aşa! Nu mai pot, Doamnă Burma!
ÎNGERUL: (o arată cu degetul pe Melanie) Plânge.
DOAMNA BURMA: Linişteşte-te. draga mea.
MELANIE: Vrea să mă mărite...
DOAMNA BURMA: Asta e soarta noastră...
ÎNGERUL: N-aş fi crezut!
MELANIE: Dar eu am vise. Doamnă Burma.
DOAMNA BURMA: Ca orice fată...
MELANIE: Nu, nu... Eu am altfel de vise.
DOAMNA BURMA: (interesată) Erotice?
MELANIE: Sentimentale. (Plânge.)
KLAUS: (tare) Mai schimbă placa!
DOAMNA BURMA: Domnul Klaus, lăsaţi fata...

KLAUS: Dar nici aşa...
ÎNGERUL: Are dreptate.
DOAMNA BURMA: Ce ştiţi voi?
KLAUS: în fine...
DOAMNA BURMA: Continuă, fetiţo.
MELANIE: (explicativă, fără plâns) ; Am vise, Doamnă Burma. Am vise cu plante şi cu animale. Aud cum suspină geamantanele. Am vise sentimentale.
DOAMNA BURMA: Ceva bărbaţi?
MELANIE: Unul singur...
ÎNGERUL: Hm! hm!..."
DOAMNA BURMA: Mă rog, să-1 luăm pe ăsta singur... Dacă mi-ai spune cum îl cheamă şi dacă mi-ai da adresa lui, poate că s-ar aranja ceva.
MELANIE: Îl cheamă Maus.
DOAMNA BURMA: (notează) : Maus, şi mai cum?
MELANIE: Nu ştiu. (Plânge.)
DOAMNA EURMA: Bine. Şi unde stă?
MELANIE: De unde să ştiu eu, Doamnă Burma?
DOAMNA BURMA: Păi nu vă întâlniţi?
MELANIE: Ba da.
DOAMNA BURMA: Şi unde vă întâlniţi?
MELANIE: în vis, Doamnă Burma...
KLAUS: Prea de tot!
ÎNGERUL: Aşa e!...
DOAMNA BURMA: Domnu" Klaus, te rog!
KLAUS: Mă rog...
DOAMNA BURMA: (către Melanie) Nu lua în seamă întreruperile. Ia spune, unde l-ai cunoscut?
MELANIE: (plânge) în vis.
DOAMNA BURMA: (cu melancolie) înţeleg...
MELANIE: (explicativă, fără plâns) : Ştiu că îl cheamă Maus. Mi-a spus chiar el. Într-o dimineaţă, la tropice. Mi-a spus că îl cheamă Maus. De-atunci, nu mai mi-e frică de şoareci.
DOAMNA BURMA: Nu prea văd cum aş putea să te ajut...
MELANIE: Convinge-1 pe tata... (Plânge.) Mă chinuie prea mult... Copilul s-a născut mort... N-avea nici două săptămâni.
DOAMNA BURMA: Copilul?
MELANIE: Da...
DOAMNA BURMA: Cu Maus?
ÎNGERUL: Ce-are a face? E mult de-atunci...
DOAMNA BURMA: Dar aşa. pe viu. l-ai văzut vreodată pe Maus?
MELANIE: Nu, Doamnă Burma...
DOAMNA BURMA: Atunci o să fie greu de tot...
MELANIE: De ce. Doamnă Burma? Eu îl iubesc. Îi cumpăr şi ţigări. Mă plimb cu el, cu mâinile pe cap. Am sentimente... (Plânge.)
KLAUS: Gata! Nu mai suport!
TAUS: Să le chemăm aici. O să fie mai
vesel. KLAUS: Crezi?
TAUS: Să încercăm. Ce pierdem?
KLAUS: Aşa e. Doamna Burma!...
DOAMNA BURMA: Da.
KLAUS: Nu veniţi aici?
DOAMNA BURMA: Amândouă
TAUS: Da.
DOAMNA BURMA: Eşti sigur?
TAUS: Da.
MELANIE: Fără tata?
KLAUS: Fără...
DOAMNA BURMA: Venim. Cu plăcere.


(Doamna Burma, Melanie si îngerul coboară în ceasornicărie. Scena mică rămâne deschisă, dar lumina trece pe scena mare. În colțul său, Maus rămâne mai departe neobservat.)


TAUS: O să ne simţim mai bine aici, între noi.
ÎNGERUL: (gesticulează aprobativ).
KLAUS: E mai intim.
TAUS: Mai atrăgător. Pe Doamna Klaus o cunoaşteţi?
DOAMNA BURMA: (arătând spre fotoliu) : Doamna de colo?
KLAUS: (făcând prezentările) : Soţia mea...
MELANIE: E bolnavă?
KLAUS: Doarme.
ÎNGERUL: Sau se preface.
TAUS: N-are importanţă.
MELANIE: Sigur. Nu face nici un rău. Nu chinuieşte pe nimeni. (Plânge.)
DOAMNA BURMA: Când omul doarme...
ÎNGERUL: Sau când se preface...
TAUS: Ce să mai vorbim!...
KLAUS: La ce te referi?
TAUS: La nimic.
KLAUS: Aha...
MELANIE: Somnul nu împiedică sentimentele.
DOAMNA BURMA: Dimpotrivă. Le dezvoltă.
ÎNGERUL: Le împute.
DOAMNA BURMA: Dar le dezvoltă. Cel puţin, aşa sper...
TAUS: Poate că, totuşi, le dă miros neplăcut...
KLAUS: Nu se ştie.
MELANIE: Eu. În vis. am totdeauna sentimente parfumate.
KLAUS: De unde ştii?
MELANIE: Din experienţă.
KLAUS: De unde ştii că sunt parfumate?
MELANIE: în orice caz, sunt sigură că sunt sentimente. (Plânge.)
KLAUS: (către Taus) Iar începe.
TAUS: E genul ei. Trebuie să te obişnuieşti.

DOAMNA BURMA: Totuşi, eu cred că se dezvoltă. Adică, visele...
TAUS: S-ar putea...
DOAMNA BURMA: (arătând spre fotoliu) Ce-ar fi s-o întrebăm pe ea? Acum, cît doarme.
KLAUS: (hotărât) Nu vorbeşte în somn. Nu vorbeşte decât cu mine.
ÎNGERUL: Nu se ştie. Să încercăm.


(Toţi, în afară de Klaus, se îndreaptă spre fotoliu.)


KLAUS: Nu vă dau voie. Lăsaţi-o în
pace. Lăsaţi-o să doarmă.
MELANIE: D oar un pic...
TAUS: Ar fi interesant.
KLAUS: Te înşeli.
DOAMNA BURMA: (jignită) Adică ce vrei să zici?
KLAUS: (enervat) Că e o confuzie. Că nimeri n-are sentimente. Că sunteţi dresaţi. Ham! ham!...
TAUS: Mai există şi presentimentul sentimentului.
ÎNGERUL: Dresat. În cuşcă. Ham. ham!...
TAUS: E un punct de vedere...
MELANIE: (către Klaus) Adică eu, n-am sentimente? (Către ceilalţi.) Vă rog să mă scuzaţi! (Plânge.)
TAUS: Mă rog...


(Pe scena mică se reaprinde lumina. Apare Papus, care bate furios în masă, ignorând tot ce se petrece jos.)


PAPUS: Nu-i nimeni aici? Hei! Chelner!
DOAMNA BURMA: Vineee! (Către Klaus. convinsă.) Eu am sentimentul datoriei! (Cu gesturi de chelneriţă. urcă spre cafenea.)
PAPUS: Nu-i nimeni aici? Unde e fata?
DOAMNA BURMA: Face o mică plimbare. Cu văduva.
PAPUS: Ce văduvă? E văduvă! Am fată cu ea. (Ce şi cum ar spune un mare secret, arată spre direcţia de unde a venit.) Acolo e pentru doamne...
DOAMNA BURMA: E şi pentru bărbaţi.
PAPUS: Unde?
DOAMNA BURMA: (arată cu mâna, ca şi prima dată).
PAPUS: Acolo e pentru doamne. M-au huiduit.
DOAMNA BURMA: Cealaltă uşă. Cu un pantof bărbătesc.
PAPUS: (redevenind furios) : Dacă găsesc doamne acolo, le huiduiesc. Şi le bat. Cu pantoful le bat. Peste gură şi peste pantof. Dau peste urechi. Şi peste văduvă. (Pleacă, hotărât.)
DOAMNA BURMA: Bine, bine... (iese prin cealaltă parte.)
TAUS: A greşit uşa.
KLAUS: Bietul om...
ÎNGERUL: Dacă a mâncat ca un porc!... Unde e W.C.-ul?


(Taus îi arată, cu aceleaşi gesturi ca ale văduvei Burma, dar undeva, spre cer. Îngerul iese.)


MELANIE: (către Klaus) Dumneata, dacă vrei să ştii, ai sentimente.
KLAUS: Ba n-am. Nimeni n-are.
MELANIE: Nici soţia dumitale?
KLAUS: Nici ea.
MELANIE: Da? Şi Doamna Burma? Şi sentimentul datoriei? Şi drama ei sentimentală? (Plânge.)
TAUS: Care dramă?
MELANIE: Scrie în toate ziarele...
TAUS: Nu prea citesc ziarele.
MELANIE: De-asta n-ai sentimente.
KLAUS: (cedând) : S-ar putea...
TAUS: Nu ne povesteşti şi nouă drama?
MELANIE: (plângând) : Să v-o povestesc? Scrie în toate ziarele.


(Scoate un ziar din geantă. Se opreşte din plâns. Pe cortina scenei din dreapta — peisaj marin — apare un text scris cu caractere khuţuri. Scena mică, din stânga, e complet întunecată.)


TAUS: (privind textili apărut) : Nu înţeleg.
KLAUS: E un alfabet necunoscut.
MELANIE: Sunt litere khuţuri. (Plânge.) Nimeni nu le înţelege!...
KLAUS: Dumneata le înţelegi?
MELANIE: Le înţeleg.
TAUS: Atunci citeşte-ne şi nouă.
MELANIE: (veselă) : Aşa e!... (Scuzându-se.) Când nu e cu mine (gest de aripi, adică Îngerul) gândesc mai greu...
TAUS: Totuşi, câteodată, gândeşti...
KLAUS: Destul de corect...
MELANIE: Da? Atunci vă citesc. (Citeşte.) „Drama sentimentală a văduvei Burma." Vedeţi? Drama sentimentală. „Răzbunarea unei femei înşelata de propriul ei soţ." Vedeţi? (Plânge.)
TAUS: Este!
KLAUS: Se vede cu ochiul liber...


(înaintea fiecărui text care apare, a fiecărui tablou vivant şi a fiecărei pantomime, deci şi aici, scurtă fanfară. Cit timp citeşte Melanie. fanfara scade, apoi devine asurzitoare şi încetează brusc de câte ori se lasă cortina mică, între tablouri. Tablourile vivante nu exclud unele mişcări, dar, în genere, se bazează pe fixitatea lor.)



MELANIE: (citeşte noul text apărui) : „Doamna Burma, mânată de cele mai nobile sentimente, îşi bănuieşte soţul. Ea stă la pândă."


(Cortina se ridică peste peisajul marin. Două mişcări: Doamna Burma privind spre larg : Doamna Burma ascunzându-se după o stâncă, la pândă.)


MELANIE: (citeşte noul text) : „Oamenii de bine din localitate încearcă dezinteresat să abată cursul sentimentelor barbare, dar respectabile, ale Doamnei Burma. Dar încercările lor (plânge) sunt sortite eşecului..."


(Pantomimă între Doamm Burma şi îngerul, uşor deghizat, pentru circumstanţă, în femeie bătrână.)


TAUS: Pare hotărâtă.
KLAUS: Sunt curios până unde o să meargă.
MELANIE: Până unde? Până la moarte. Sentimentele sunt puternice, domnule
Klaus! KLAUS: N-aş crede.
TAUS: Nici eu.
MELANIE: (citeşte noul text) ..Pe un colţ pustiu al ţărmului, soţul Doamnei Burma. scafandrul Cocles, are întâlniri nepermise cu o tânără localnică, brună dar necăsătorită."


(Din apă iese Cocles, de fapt Papus. de nerecunoscut din cauza căştii şi a costumului de scafandru de modă veche. El priveşte în dreapta şi în stânga. apoi se aşează jos, of tind. Apare îngerul, fără aripi, deghizat în tânără romană. Îi acoperă vizoarele, peste cască, cu palmele. Scenă amoroasă. Schimb de verighete. Apoi textul se schimbă.)


MELANIE: „Dar Doamna Burma, soţia înşelată, va şti să prindă asupra faptului infidelitatea soţului."


(Târându-sc pe coate. Doamna Burma se apropie de cei doi. Se ridică brusc. Panică. Îngerul fuge. Cocles îşi scoate casca. E Papus. de nerecunoscut, totuşi, din pricina părului şi a bărbii abundente. Râde sardonic. Rănită sufleteşte. Doamna Burma trage. El îşi continuă Tisul, până la al treilea glonte, când se prăbuşeşte. Ea. zdrobită, părăseşte scena. Fanfara cântă un vals trist. Cortina cade.)


MELANIE: (triumfătoare, către Klaus) . Ai văzut?
KLAUS: Da.
MELANIE: Acum crezi?
KLAUS: Nu.
TAUS: (entuziasmat) : Bravo!
MELANIE: (plângând) : Dacă nu crezi. Înseamnă că n-ai sentimente.
TAUS: Dar arc presentimente.
MELANIE: Preconcepute...
TAUS: Premeditate.
MELANIE: Eu nu cred în presentimente.
KLAUS: înseamnă că nu le ai.
TAUS: (curios) : De unde ştii?
KLAUS: Presimt. Presentimentele mele sunt sigure, pe cînd sentimentele ei... ce să mai vorbim!...
MELANIE: (plângând) Iar mă jigneşte...
TAUS: (împăciuitor) : Ce-ar fi să vorbim despre altceva?
MELANIE: Despre ceva mai plăcut.
KLAUS: Sau să nu vorbim deloc.
TAUS: Oamenii vorbesc când nu vor să se înţeleagă.
KLAUS: Când se înţeleg, tac.
MELANIE: E un fel de acord tacit. Ce-am spus?
KLAUS: Nimic inteligent.
TAUS: Nu suntem deloc inteligenţi.
MELANIE: (veselă) : Ce bine!


(Intră îngerul, cu o tavă cu pahare. Toţi ciocnesc, împăcaţi.)


TALIS: E un pahar în plus.
ÎNGERUL: Aş putea să-1 beau eu.
TAUS: (îngăduitor) : Tot a plecat Doamna Burma...
KLAUS: E pentru soţia mea. (Ia paharul, se duce spre fotoliu.) Bei. draga mea?
DOAMNA KLAUS: (cască) Cine e dumneaei?
KLAUS: (bea şi face prezentările) : Domnişoara Melanie... Are sentimente.
MELANIE: (se apropie de fotoliu) : îmi pare bine. doamnă... V-aţi odihnit? (Plânge.) De ce nu-mi răspunde?
KLAUS: A adormit iar.
TAUS: S-o lăsăm să doarmă. E o femeie liniştită.
MELANIE: La fel de prost crescută ca şi soţul ei. (Se depărtează de fotoliu. Dă eu ochii de Maus.) Dumneata?
MAUS: (se ridică şi se prezintă) : Maus...
MELANIE: Maus!
TAUS: Maus! Eşti de mult aici?
MAUS: De doi ani.
TAUS: (face prezentările) Prietenul meu Maus. domnişoara Melanie, domnul şi doamna Klaus... Doamna Klaus doarme...
MAUS: Încântat.
MELANIE: Parcă ne-am cunoaşte de-o veşnicie...

MAUS: Sunt sigur că ne-am mai întâlnit...
MELANIE: Îţi aduci aminte?


(Taus. Klaus şi Îngerul fac cerc larg în jurul celor doi care se balansează spre dreapta şi spre stingă, vorbiiul ca vrăjiţi.)


MAUS: Ne iubeam, pe zăpezi însângerate...
MELANIE: Câteodată, bătea vântul...


(Se aude vâjiitul vântul ui. Cei doi se balansează. În continuare.)


MAUS: Eram un elastic obosit, un colonel infirm, un castor în mijlocul apei de var...
MELANIE: Şi eu dormeam pe un pieptene, ca o salamandră...
MAUS: în fiecare seară, un taur mi se culca pe gură şi-ţi şoptea numele...
MELANIE: în nisip, cuvintele tale mă căutau, ca nişte albine albastre...
MAUS: Trebuie să fugim, amândoi...
TAUS: (arată spre Înger) Şi el? Jumătatea ei?
MELANIE: Nu mai îmi trebuie. Ţi-1 las dumitale.
KLAUS: Ca amintire.
MELANIE: Dumneata, ce te amesteci?
KLAUS: Adevărat!
TAUS: Atunci (arată spre Înger) el îmi rămâne mie.

KLAUS: Îl dai la tigru.


(Îngerul iese plângând.)


MELANIE: (reîncepând balansul, odată cu Maus) : Să fugim, undeva, pe banchize...
MAUS: într-un spaţiu închis, transparent, inodor...
KLAUS: Iar au pus placa.
TAUS: Sunt în plin rut.
KLAUS: Dar sunt lipsiţi de nuanţe. (Cască.)
TAUS: Ţi-e somn?
DOAMNA KLAUS: Abia m-am trezit. Unde e soţul meu?
TAUS: Probabil la W.C Am putea profita.
DOAMNA KLAUS: în ce sens?
TAUS: (arată spre cei doi. care se balansează muţi, în extaz) : Moment erotic. Să ne balansăm.
DOAMNA KLAUS: (îl măsoară) Eşti cam în vârstă... Şi sunt obosită... (Cască.)
TAUS: Munciţi mult?
KLAUS: în ultimul timp. ea, sărăcuţa, duce tot greul.
TAUS: Muncă fizică.
KLAUS: E paznic de noapte. Prima femeie paznic de noapte.
MAUS: (revenindu-şi din extaz, agitat, către Taus) Prietene, împrumută-mi un geamantan. Trebuie să fug. Cu ea.
MELANIE: Să ne ascundem de lume, de tata...
KLAUS: Ar fi bun un cufăr de paie.
TAUS: Am o valiză. Dar n-are cheie.
MELANIE: Oricum. N-am secrete faţă de el. (Arată spre Maus.)
TAUS: Ce-ar fi să vă ascundeţi în dulap?
MAUS: Nu, nu... La ce oră e primul tren?
TAUS: În ce direcţie?
MELANIE: Spre banchize.
MAUS: Oriunde.
KLAUS: Principiul nedeterminării. Primul tren e la zece şi cincisprezece minute.
TAUS: (se uită la ceas) : Aveţi timp. E abia opt.
MELANIE: Daţi-ne geamantanul...
KLAUS: Valiza...
MELANIE: Adevărat... (Plânge.)


(Taus aduce o valiză.)


MAUS: (necăjit) : Are cheie.
TAUS: Am greşit. (Le dă altă valiză.)
MAUS: Repede, iubito... Pune în valiză actele. .
MELANIE: Batistele...
TAUS: Să ne grăbim...
KLAUS: Banchizele...
MAUS: Cravatele...
MELANIE: Scaunul...


(Toţi patru, cuprinşi de febra plecării, îşi golesc buzunarele, vâră în valiză tot ce le cade la îndemână. Apoi se căznesc să vâre scaunul care. evident, nu încape.)


MELANIE: (plânge) E prea mare...
MAUS: Draga mea. nu face risipă de lacrimi.
KLAUS: Fii mai econoamă.
TAUS: Ştiţi ce? Eu nu mai fug.
KLAUS: Nici eu.
TAUS: Rămâneţi şi voi.
KLAUS: în odaia tigrului.
MELANIE: Dar tata? O să ne ucidă.
MAUS: Cât e ceasul?
TAUS: Opt. Aveţi timp să vă răzgândiţi.
MELANIE: Mi-e rău! (Se clatină. Cade.)
KLAUS: E moartă.
TAUS: E numai rănită.
MAUS: Am iubit-o. Poate că e leşinată.
TAUS: De emoţie.
KLAUS: în orice caz, a pierdut sânge.
MAUS: Eu tot plec cu ea, în lume. Şi umblu aşa, toată viaţa.
TAUS: E obositor.
KLAUS: Dacă c moartă, ar putea să-ţi putrezească în braţe...
TAUS: Depinde.
KLAUS: E sigur...
TAUS: Dar în ţinuturile reci, la nord?...
KLAUS: Adevărat.
TAUS: (către Maus) : Rămâneţi aici. Am o cameră rece, la subsol.
MAUS: (distrus) Nu, nu... Ultima ei dorinţă... Banchizele...
KLAUS: Încearcă s-o pui pe picioare.


(Maus o repune pe picioare pe Melanie, care stă, aşa, cu ochii închişi.)


TAUS: Ce fată bună! Chiar şi moartă e ascultătoare.
KLAUS: Fă-o să umble.


(Maus o face pe Melanie să umble.)


TAUS: Ai scăpat de grijă. Merge.
MAUS: 0 duc pe banchize...
KLAUS: Când te plictiseşti, o îngropi în zăpadă.
MAUS: Adio! TAUS: Drum bun.
KLAUS: Să ne scrii de la Amsterdam...


(Maus iese cu Melanie.)


TAUS: S-au dus.
KLAUS: E mai plăcut aşa. Cât o fi ceasul?
TAUS: Opt. Nu vrei să-ţi arăt tigrul?
KLAUS: La ora asta, poate că doarme.
TAUS: Nu doarme. Îşi face lecţiile. (Arată spre uşă, făcând loc.) Poftim.
KLAUS: După tine...
TAUS: A, nu, nu... (Pornesc amândoi, ca şi cum ar fi împreună, deşi Taus, vorbind cu un Klaus imaginar, se îndreaptă spre uşă, iar Klaus spre fotoliul soţiei sale, unde se şi culcă.) Tigrul îşi are programul lui. Miercurea îi pun botniţă. Joia, îl las în baie... (La uşă, îi face loc imaginarului Klaus, apoi iese.)


(Lumina se concentrează pe scena mică din stânga, unde reapare Papus, care bate furios în masă.)


PAPUS: Hei! Nu-i nimeni aici?


(Intră Doamna Burma, ca Doamna Burma şi nu în calitate de chelneriţa.)


PAPUS: Doamna Burma, le-am huiduit pe toate. Erau şase...
DOAMNA BURMA: Blonde?
PAPUS: Sigur. Doamnă Burma, mărită-te cu mine.
DOAMNA BURMA: Sunt în doliu.
PAPUS: Ce doliu? Sunt mort după dumneata. Unde e gheaţa?
DOAMNA BURMA: Melanie?
PAPUS: Da. Era pe masă.
DOAMNA BURMA: Domnu' Papus, Melanie a fugit. Cu un tânăr.
PAPUS: Unde?
DOAMNA BURMA: În lume.
PAPUS: Şi de ce stă atât? N-a nimerit ușa?
DOAMNA BURMA: Ba da. Dar nu se mai întoarce. Iubeşte.
PAPUS: Ce iubeşte? O bat peste gură. Cu pantoful de la closet. Mărită-te cu mine.
DOAMNA BURMA: Melanie a fugit cu tânărul Maus.
PAPUS: Ce Maus? Nu cunosc.
DOAMNA BURMA: Aşa îl cheamă. Gata! Nu mai vine.
PAPUS: Dar jandarmii? Mă duc la jandarmi. Cu Maus, legat şi bătut peste bot. Eşti martoră.
DOAMNA BURMA: Sunt.
PAPUS: Atunci? Îi leg. Îi omor. Îi distrug. Şi pe urmă. te iau.
DOAMNA BURMA: Dragă Papus, ei se iubesc...
PAPUS: Nu cunosc. (Bate cu pumnul în masă.) îi distrug!
DOAMNA BURMA: Fii înţelegător...
PAPUS: Sunt, dar îi distrug. (Arată cu mâna direcţia, imitând gestul iniţial al Doamnei Burma.) Drept la jandarmi...


(Pleacă demn.)


DOAMNA BURMA: Domnu' Papus...


(Pleacă după el.)
(Lumina de pe scena mică se stinge. Pe scena marc a rămas doar Doamna Klaus, care doarme liniştită în fotoliu. Intră îngerul, se apropie de ca şi o priveşte tăcut.)


DOAMNA KLAUS: (cască) : Nu mai e nimeni aici? (Dă cu ochii de înger.) Tu eşti băiat, sau fată...
ÎNGERUL: La nevoie, sunt şi bărbat.
DOAMNA KLAUS: (cască din nou) : Interesant... Şi nu ştii unde s-au dus?
ÎNGERUL: Să vadă tigrul.
DOAMNA KLAUS: Atunci e bine. (Îl priveşte cu interes.) Tu, cu ce te ocupi?
ÎNGERUL: Eram înger, doamnă...
DOAMNA KLAUS: Păzitor?
ÎNGERUL: Dacă vreţi...
DOAMNA KLAUS: Ce coincidenţă! (Cască.) De zi sau de noapte?
ÎNGERUL: Permanent. Dar acum s-a ca orice lucru permanent…
KLAUS: Nici picher nu e munceşti cinstit... Asta e...
ÎNGERUL: Acum, mă fac picher.
KLAUS: Orice muncă... Adevărat.
KLAUS: Şi, eşti căsătorit?
ÎNGERUL: Nu.
KLAUS: (cască) Deficienţe
ÎNGERUL: Nu. (Arată aripile.) Meseria.
KLAUS: Dar ca picher...
ÎNGERUL: E altceva. Dar tot e rău.
DOAMNA KLAUS: Oricât... (Cască.)
ÎNGERUL: Eu am fost orfan... De mic am fost orfan... N-am putut să învăţ, dar mi-a plăcut cartea... Dacă aş găsi pe cineva, ca o mamă...
DOAMNA KLAUS: Acum sunt obosită. (Cască.) Mi-e somn... (adormită) Se…
ÎNGERUL: Nu-i cine ştie ce să fii înger... (Ridică din umeri şi iese din scenă, pe vârfuri.) Dar tot e ceva... (Observă că Klaus a adormit.) Decât nimic...



ACTUL SACRU


Acelaşi decor, dar cufundat in întuneric. 0 lumină vagă şi irizată sugerează viliaihle unei catedrale, în afara cărora nu se distinge nimic. Reflector numai pe Melanie şi pe Maus, ghemuiţi undeva, în partea din faţă a scenei. La ridicarea cortinei se aude o Missa gregoriană, care scade, dar persistă, abia auzit, cât durează scena din catedrală. Melanie şi Maus vorbesc în şoapte.
N.B. În acest act, schimbarea decorului — de la catedrală la ceasornicărie — se face numai cu ajutorul luminilor
.



MAUS: Melanie...
MELANIE: Da...
MAUS: Ţi-e frig?
MELANIE: Da. Mai plouă?
MAUS: Da.


(Peste Missa în surdină se aude ploaia şi vântul.)


MELANIE: E uşa deschisă...
MAUS: Aşa am găsit-o.
MELANIE: De ce întârzie atâta?
MAUS: Nu era acasă. Dar i-am lăsat un bilet: „Părinte, vino urgent. Te aştept în biserică."
MELANIE: O telegramă. (Plânge.)
MAUS: I-am lăsat-o servitoarei.
MELANIE: Şi dacă ea o citeşte? .
MAUS: Ce-i dacă o citeşte?
MELANIE: Poate să anunţe jandarmii...
MAUS: N-am semnat biletul.
MELANIE: Telegrama. (Plânge.)
MAUS: Telegrama...
MELANIE: Dar dacă o pierde?
MAUS: Exclus.
MEIANIE: De ce?
MAUS: Pentru că este exclus.
MELANIE: Aha... (Pauză.) Arată-mi verighetele.
MAUS: Poftim. (1 le dă.)
MELANIE: Tu ce vrei? Băiat sau fată?
MAUS: Mai avem până atunci...
MELANIE: Mai avem două luni.
MAUS: Cum două luni? Abia de câteva zile...
MELANIE: Dacă îţi spun eu că două luni...
MAUS: Eşti sigură?
MELANIE: Te iubesc prea mult ca să mă pot înşela. Tu ce vrei să fie?
MAUS: îmi e egal.
MELANIE: Şi dacă sunt doi, gemeni?
MAUS: Ar fi o problemă... Cu alăptatul...
MELANIE: Natura e înţeleaptă. Pentru asta ou mamele doi sâni.
MAUS: Dar dacă sunt trei?
MELANIE: Mame cu trei sâni nu s-au mai pomenit.
MAUS: Nu, dar am citit un caz, în Noua-Zeolandă. Au fost opt gemeni. Pe banchize însă, este exclus...
MELANIE: Sigur. Asta se întâmplă numai pe platourile înalte. Acolo, femeile au câte şapte sau câte opt sâni. Şi chiar dacă n-ar avea, vin celelalte femei, şi zic „dragă, tu ai, să zicem, un singur sân". Ştii, pe platourile înalte şi asta se întâmplă, destul de des. Şi amazoanele erau aşa, ca să se lupte...
MAUS: Pe platourile înalte se dau totdeauna lupte. Am citit şi eu...
MELANIE: Şi atunci, amazoanele zic : „Tu. dragă, ai unu' singur. Opreşte-ţi unu'. Noi, avem fiecare cîte unu'. Şapte dintre noi au să-i alăpteze pe ceilalţi şapte". Şi gata!
MAUS: E frumoasă viaţa pe platourile înalte!...
MELANIE: Dar şi pe banchize... Numai aici e frig... Şi ne caută jandarmii... (Plânge.)
MAUS: Sssst!

(În penumbră, apare preotul. E Taus. deghizat sumar, cu barbă, pelerină neagră si guler aş alb.)

TAUS: E cineva aici?
MAUS: Suntem noi. părinte...
TAUS: Voi aţi lăsat biletul?
MELANIE: Telegrama. (Plânge.)
TAUS: Cu ce vă pot ajuta?
MAUS: Am verighetele...
TAUS: Căsătorie?
MAUS: Secretă. Eu sunt Maus.
MELANIE: Şi eu sunt Melanie.
TAUS: Melanie şi mai cum?
MELANIE: Melanie Papus. (Plânge.)
TAUS: Nefericito!
MELANIE: De ce-mi ziceţi aşa?
TAUS: De trei ori nefericito! La ora asta, poate eşti orfană!
MELANIE: Vai!
TAUS: Tatăl tău, Papus, s-a sinucis. De disperare...
MAUS: A decedat?
TAUS: Se zbate între viaţă şi moarte. Scrie în toate ziarele...
MAUS: Eu nu citesc ziarele.
MELANIE: Eu le citeam. Sunt instructive. Şi educative. Dar acum, cu evenimentele... (Plânge.) De cinci zile n-am mai citit un ziar...
TAUS: Linişteşte-te, fiica mea...
MAUS: Fii tare, Melanie. Nu plânge. Noi ne iubim. Suntem fericiţi...
MELANIE: (deloc convinsă) Aşa e.
TAUS: în condiţiile astea, înţelegeţi... Păstraţi verighetele pentru mai târziu...
MELANIE: Dar peste două luni...
MAUS: Peste două luni, poate o să fie pe banchize, sau pe platourile înalte...
TAUS: Căile Domnului sunt de nepătruns.
MELANIE: Asta aşa e.
MAUS: Părinte, suntem nişte bieţi fugari. Fără adăpost. Şi plouă. Putem rămâne aici, peste noapte?
TAUS: Sigur.
MELANIE: Şi uşa, poate s-o închidă? Mi-e frig. (Plânge.)
TAUS: Cum vreţi. Numai să nu trageţi zăvorul, ca să poată intra jandarmul.
MAUS: Jandarmul?
TAUS: Când îşi face rondul, în fiecare noapte, se mai odihneşte şi el aici. Mai ales dacă plouă.
MAUS: Pe la câte îşi face rondul?
TAUS: Niciodată înainte de zece.
MAUS: (se uită la ceas) : Acum e opt.
TAUS: Eu vă las. Rămâneţi cu bine.
MELANIE: Cu bine.
MAUS: Cu bine.


(Taus iese. Cei doi se ghemuiesc pe vechiul loc.)


MELANIE: E un frig!... Ai putea să închizi uşa...
MAUS: Sigur. (Dă să se ridice.)


(Missa se amplifică. Pe scena mică din dreapta — peisaj marin — se aprinde lumina. Văduva Burma, cu arma în mână, stă acolo, nemişcată, ca o statuie într-o firidă. Restul scenei, cu excepţia locului unde se găsesc cei doi fugari, c întunecat, ca şi până acum. Corul scade.)


MAUS: Ia te uită! Un altar.
MELANIE: O banchiză!
MAUS: Banchize în biserici, nu există.
MELANIE: Atunci e un platou înalt.
MAUS: Exclus. E un altar. Un altar marin. Un altar al Fecioarei. Stella Maris.
MELANIE: La mare e cald...
MAUS: Ce-ar fi să ne ascundem acolo?


(Se ridică. Face un pas spre fundal.)


DOAMNA BURMA: Stai! Cine-i?
MAUS: Maică Prea Curată, noi...
DOAMNA BURMA: Stai, că trag!
MAUS: Noi...


(Mai face un pas. Doamna Burma trage. Corid, fortissimo. Maus şi Melanie strigă. Apoi. pe scena mică. lumina se stinge încet. Muzica scade.)


MELANIE: Eşti rănit?
MAUS: (din întuneric) Nu ştiu. (Iese in locul luminat, lângă Melanie.) Nu m-a nimerit.
MELANIE: A fost o viziune mistică.
MAUS: Un avertisment al cerului.
MELANIE: Blestemul tatei... (Plânge.)
MAUS: Nu plânge, Melanie. (Se uită la ceas.) E opt. S-ar putea să vină jandarmul, atras de detunătură.
MELANIE: Poate că n-a auzit.
MAUS: Lor nu le scapă nimic.
MELANIE: Atunci să fugim...
MAUS: Să fugim...
MELANIE: Dar plouă!...
MAUS: Fii tare, Melanie. Noi ne iubim. Suntem fericiţi.



MELANIE: (cu regret) Aşa e...


(Părăsesc amândoi, tiptil, catedrala. Pe unde au ieşit ei, intră îngerul, care aprinde luminile, până la normal. Acum se vede clar că c decorul din primul act. Missa a încetat. Doamna Klaus doarme în fotoliul ei. Îngerul o sărută pe frunte, apoi se depărtează.)


DOAMNA KLAUS: Astâmpără-te, Ernst!...
ÎNGERUL: Eu eram. doamnă.
DOAMNA KLAUS: Mi se părea... Parcă eram într-o biserică...
ÎNGERUL: Vise. doamnă...
DOAMNA KLAUS: Adevărat. Nu s-au întors încă?
ÎNGERUL: Nu.
DOAMNA KLAUS: Să-i fi mâncat tigrul?
ÎNGERUL: Tot ce se poate. (Iese.)


(Doamna Klaus se ridică de pe fotoliu. Intră Taus făcându-i loc politicos, imaginarului Klaus. Îşi păstrează încă deghizamentul de preot, dar pare că nu-şi dă seama de asta şi continuă imaginara discuţie cu Klaus. Doamna Klaus îi iese în întâmpinare.)


TAUS: A. nu... Violetul e totuşi o culoare plăcută. Cel puţin aşa mi se pare mie...
DOAMNA KLAUS: (cască) : Interesant...
TAUS: V-aţi odihnit bine, doamnă?
KLAUS: (se uită spre fotoliu) : A adormit iar.
TAUS: E o soţie liniştită.
KLAUS: Da.
TAUS: Cu ea. viaţa e veselă.
KLAUS: Ca o văduvă veselă... Ca văduva Burma... E frumoasă văduva Burma...
TAUS: Gusturi şi gusturi...
KLAUS: Eu. de când am văzut-o, mă gândesc mereu la ea...
TAUS: Se întâmplă.
KLAUS: E un fel de sentiment... Ce-o fi făcând ea acum? TAUS: Poate face baie...


(Lumina scade pe scena mare şi se concentrează pe scena mică din stingă — devantura cafenelei. Acum. În locul mesei, pe trotuar, se află patul Doamnei Burma, pregătit pentru culcare. În pat, văduva Burma. Îmbrăcată pentru noapte, şi, în partea dinspre fundal, alături de ea. Îngerul. Amândoi stau ridicaţi, de la mijloc in sus. şi privesc drept înainte, îngerul tine în mâini puşca Doamnei Burma. Patul e aşezat paralel cu fundalul şi are capătul spre stingă, in aşa fel încât scena mică din dreapta — peisaj marin — acum întunecată, vine spre picioarele celor două personaje.)


KLAUS: Ia te uită! îngerul tău!
TAUS: Un biet suflet, şi el!
KLAUS: O javră. De ce-i spui „suflet"?
TAUS: Ai citit Zohar-ul?
KLAUS: Carte evreiască. Ce poate să scrie acolo?
TAUS: (explicativ) Scrie că înainte de a se coborî în lumea asta. toate sufletele fac parte dintr-o singură şi aceeaşi taină. După coborâre, se despart şi merg să anime fiecare câte două trupuri diferite, al unui bărbat şi al unei femei. Si sunt bărbaţii şi femeile care se unesc...
KLAUS: Numai că javra asta (arată spre înger) e jumătatea fără suflet a unei jumătăţi fără suflet. Jumătatea infirmă a unei jumătăţi infirme. Trăieşte dedublarea unei jumătăţi, care devenise jumătatea unei jumătăţi, şi aşa mai departe. Auuu! (Se zbate ca şi cum l-ar lovi cineva.)
TAUS: Ce ai?
KLAUS: Nevastă-mea... Mă bate în somn.
TAUS: E un detaliu biografic.
KLAUS: Dar pe mine mă doare al naibii!... (Se potoleşte şi reia, doct.) în lumea asta, e vorba să găseşti unitatea jumătăţii sau jumătatea unităţii. Am zis!
TAUS: Platon e de altă părere...


(Se reaprinde lumina de catedrală. Reintră Melanie şi Maus, care rămân pe vechiul lor loc, crezându-se. fireşte, în biserică. Missa a reînceput.)


MELANIE: Am îngheţat de tot... (Plânge.)
MAUS: E mai bine aici. Măcar nu plouă. (Arată scena mică. luminată.) Ia te uită ce icoană frumoasă! Imaculata Concepţiune.
MELANIE: E văduva Burma. Şi îngerul? Ce caută în patul ei?
MAUS: O vesteşte.
MELANIE: Eu cred că face altceva. Îl cunosc destul de bine...
TAUS: (către Klaus) : Platon e de altă părere...
MAUS: Eşti aici. părinte?
TAUS: Da. (Vine spre ci.) V-aţi întors?
MAUS: E o vreme câinească.
MELANIE: Mi-a îngheţat sufletul.
TAUS: Rămâneţi aici. Până stă ploaia.
MAUS: Nu vă stingherim? Nu vine jandarmul?

TAUS: Eu îmi fac slujba. E abia opt. Odihniți-vă puţin.
MELANIE: Mulţumesc... (Plânge)


(Melanie şi Maus se ghemuiesc pe vechiul lor loc şi adorm imediat. Taus se reîntoarce lângă Klaus.)


KLAUS: Ziceai că Platon...
TAUS: Fleacuri...
KLAUS: Totuşi...
TAUS: Platon îl pune pe Aristofan să vorbească.
KLAUS: Aristofan? Nu cunosc. Şi ce spune Aristofan?
TAUS: Că, la începutul începuturilor, natura noastră, de om, era alta decât cea de acum. Mai întâi, existau trei feluri de oameni : oamenii-masculi, oamenii-femei, şi a treia specie, androgină, cu forma şi numele celorlalte două. dar deosebită de c4e.
KLAUS: Aha!...
TAUS: în plus, fiecare om, în ansamblul său. era de formă rotundă sau sferică. Sfericitatea lor se datora faptului că omul-mascul îşi trăgea originea de la soare, omul-femelă de la pământ. omul-mixt de la lună. Erau sferici, fiindcă semănau cu părinţii lor...
KLAUS: Trebuie că arătau grozavi...
TAUS: Şi mergeau rotund, ca saltimbancii, când se învârtesc, la circ...
KLAUS: Mă rog...
TAUS: Şi aveau patru mâini, patru picioare, două feţe pe un singur cap, patru urechi...
KLAUS: Şi aşa mai departe... Unde vrei să ajungi?
TAUS: Şi oamenii ăştia rotunzi s-au pornit să asalteze cerul. Iar Zeus s-a supărat, i-a tăiat în două, le-a întors câte o fată spre partea tăieturii...
KLAUS: Hai să vorbim despre altceva.
TAUS: Ai puţină răbdare... Când trupurile au fost despărţite aşa, fiecare, regretându-şi jumătatea, se ducea spre ea. Şi se îmbrăţișau cu dorinţa de a se contopi. Şi mureau astfel, de foame şi de inacţiune. Iar când o jumătate murea şi cealaltă supravieţuia, aceasta din urmă căuta o alta şi se repezea la ea...
KLAUS: înţeleg. Vrei să-mi justifici javra.
TAUS: Vorbeam aşa, în general...
KLAUS: Ce-ar fi s-o lăsăm baltă?
TAUS: Să tăcem, dracului...
KLAUS: Să-i lăsăm pe ei să vorbească...


(Arată spre perechea din pat. Misra în surdină, tot timpul. Doamna Burma și îngerul se animă.)


DOAMNA BURMA: Aşa sunteţi toţi, după... Dă-mi puşca.
ÎNGERUL: (uşor distrat, priveşte drept înainte, vorbeşte sec) : E descărcată.
DOAMNA BURMA: Nici nu te mai uiți la mine...
ÎNGERUL: Ţi se pare. Ai un purice pe cot.
DOAMNA BURMA: (prinde puricele) : Adevărat! Cum de-ai ştiut?
ÎNGERUL: Fiindcă mă uit la tine.
DOAMNA BURMA: (îmbunată) : La cete gândeşti?
ÎNGERUL: La viitorul meu.
DOAMNA BURMA: Şi la al meu nu?
ÎNGERUL: Ba da.
DOAMNA BURM A: Şi ce gânduri ai?
ÎNGERUL: Mă fac picher. Mă înscriu la şcoala de poduri şi şosele.
DOAMNA BURMA: Şi eu?
ÎNGERUL: Dă-mi o ţigară.
DOAMNA BURMA: (scoate pachetul de sub pernă, îi dă o țigară; i-o aprinde) Şi eu?
ÎNGERUL: Aprinde-ţi-o singură.
DOAMNA BURMA: Eu sunt văduvă...
ÎNGERUL: N-are a face.
DOAMNA BURMA: Da, dar şi văduvă şi picher, nu merge...
ÎNGERUL: Rămâi ce eşti...
DOAMNA BURMA: Să lăsăm...
ÎNGERUL: Adică văduvă...
DOAMNA BURMA: A, da... Mergi duminică la mare? Numai noi doi
ÎNGERUL: Nu.
DOAMNA BURMA: Ţi-am dat puşca. Ţi-o dau şi duminică. Fii şi tu mai drăguţ... Mergi?
ÎNGERUL: Nu.
DOAMNA BURMA: De ce?
ÎNGERUL: Aşa.


(Când Doamna Burma rosteşte cuvântul „mare", se aprinde lumina pe scena mică din dreapta — peisaj marin. Pe plajă, apare fantoma scafandrului Cocles. care de dala aceasta e Papus. de nerecunoscut din pricina căştii.)


DOAMNA BURMA: îmi închipuiam că îngerii sunt cu totul altfel... La urma urmei. Îmi am şi eu demnitatea mea, de femeie...
SCAFANDRUL: (ca un ecou tragic) Femeie!...
DOAMNA BURMA: (către Scafandru) Coclea! îţi jur! E nepotul meu! E de la ţară!...
SCAFANDRUL: În patul tău?
DOAMNA BURMA: Se odihneşte...
SCAFANDRUL: Cu tine?
DOAMNA BURMA: E picher... Urmează şcoala de poduri şi şosele...

ÎNGERUL: (către Doamna Burma) Dă-mi un glonţ.
SCAFANDRUL: Te iubeam... Chiar şi mort, te iubeam... Îţi păstram amintirea, neştirbită...
DOAMNA BURMA: (care a căutat sub pernă, îi dă îngerului glonţul) E dum-dum. (Către Scafa/uhu.) Şi eu. Cocles. Îţi păstram o amintire, duioasă.


(îngerul trage.)


SCAFANDRUL: Femeie!... Mi-ai ucis sufletul!... (Se prăbuşeşte.)
DOAMNA BURMA: (plânge în batista scoasă de sub pernă) : Îl iubeam... Duios...
ÎNGERUL: Gata.


(Scena mică din dreapta — peisaj marin — s-a întunecat. Detunătura i-a trezit pe Melanie şi pe Maus. Îngerul curăţa arma cu o vergea scoasă de sub pernă de Doamna Burma. Doamna Burma plânge mut. În batistă.)


MELANIE: A tunat...
MAUS: Furtuna de afară...
MELANIE: Nu mai putem pleca... Mi-e frig... Şi mi-e frică...
MAUS: Ia haina mea. (I-o dă.) Părinte. mai eşti aici?
TAUS: Mai sunt.
MAUS: N-ai vreo pătură? E tare frig...
TAUS: N-am, fiule.
MAUS: Tremură, mititica...
KLAUS: Să facă puţină gimnastică.
MELANIE: Nu. nu! Nu gimnastică! (Plânge.) Nu gimnastică!...
MAUS: S-a speriat. E udă leoarcă.
TAUS: Şi copilul?
MAUS: Încă n-a născut... (Tunet şi ploaie.) Doamne, ce furtună! De n-ar veni jandarmul!...
TAUS: Nu vine. E abia opt.
MAUS: Atunci e bine. Vai, cum tremură, mititica!...
KLAUS: Să facă puţină gimnastică.
MELANIE: Nu, nu! Nu gimnastică!...


(Se reaprinde lumina pe scena mică din dreapta — peisaj marin. Un pat de fier, fără aşternut, pus pe plajă, în aceeaşi direcţie şi simetric cu patul Doamnei Burma. Capătul patului e spre dreapta, în aşa fel încât Papus, care se află în pat, într-un halat de spital, are în faţă patul Doamnei Burma, din cealaltă scenă, iar Doamna Burma şi îngerul îl au în faţă pe Papus. Ei se ignorează însă.)


MAUS: Încă un altar. E Iov.
MELANIE: E tata! Să fugim!... MAUS: Pe ploaia asta? Exclus!


(Missa răsună puternic, acompaniată de ploaie şi de tunete. Dialogurile care urmează, numerotate 1, 2. 3, cât şi monologul lui Papus. sunt rostite simultan, şi separate unele de altele, în sensul că fiecare pereche fine scama numai de replica partenerului, iar Papus numai de monologul său.)


1.
KLAUS: Să facă gimnastică.
TAUS: Ar putea să meargă rotund. Pe patru mâini şi pe patru picioare, ca părinţii noştri Soarele, Pământul şi Luna.
KLAUS: Dar ea e jumătatea jumătăţii...
TAUS: întregul e totdeauna jumătate.
KLAUS: Jumătatea ei e în patul văduvei.
TAUS: Nu-i chiar atât de simplu. Platon pretinde că...
KLAUS: Mie puţin îmi pasă de Platon. Eu cred în mecanică. Nu dau doi bani pe Platon.
TAUS: Aici greşeşti.
KLAUS: Cu atât mai bine.


2.
MELANIE: Să fugim. Îţi spun că e tata. MAUS: Pe ploaia asta? Exclus! E un altar.
MELANIE: Mi-au îngheţat oasele. Mă iubeşti?
MAUS: Ce oase? E un altar.
MELANIE: Oasele dragostei. Mi-au îngheţat oasele dragostei.
MAUS: Totdeauna te-am iubit.
MELANIE: Şi eu... Dar pe frigul ăsta...
MAUS: În pături, nu sunt biserici. Adică...
MELANIE: A tunat de opt ori...
MAUS: Numerele cu soţ mi-au purtat totdeauna noroc.
MELANIE: Tu eşti norocul meu. Deşi nu-mi eşti soţ.
MAUS: În seara asta eşti foarte spirituală.
MELANIE: Din cauza frigului...


3.
DOAMNA BURMA: Îl iubeam, duios...
ÎNGERUL: Gata!
DOAMNA BURMA: Dar tu. nu mă înţelegi. Crezi că dacă nu sunt înger nu-mi dau scama? Îmi am şi eu demnitatea mea.
ÎNGERUL: Bine.
DOAMNA BURMA: Eşti un copil. Ce te-ai face tu fără mine?
ÎNGERUL: Picher.
DOAMNA BURMA: Nu... Ce te-ai face aşa, în general... Cum te-ai descurca, tu, în viaţă?...
ÎNGERUL: Ai un purice pe cot.
DOAMNA BURMA: Grozav cum îi vezi!
PAPUS: Doctore... Soră... Sunt distrus... M-am sinucis... M-am împuşcat în piciorul stâng... Tăiaţi-mi-l.. Nu... Tăia-ţi-mi-1 pe celălalt... Aşa... Aşa e mai bine... Tăiaţi-mi şi o mină... Mâna stângă... Aşa... Mă simt mult mai bine... Când îmi tăiaţi o mână, mă simt mult mai bine... Sunt distrus... 0 iau... Soră. dă-mi un picior... Mi-e sete... Taie, doctore... Aşa... Mă simt mult mai bine de câte ori îmi tăiaţi sora... Soră... Dă-mi un distrus...


(Dialogurile şi monologul lui Papus se continuă, repetându-se, cît e nevoie, şi se încheie pe măsură ce intervine Taus sau Klaus, la fiecare in parte.)


TAUS: (strigă, peste vacarm) : Ho! încetaţi odată! (Se face, brusc, linişte.) Nu se mai înţelege om cu persoană!
KLAUS: întregul e supărător, fiindeă ne-am dezobişnuit.


(Dialogurile şi monologul lui Papus reîncep în şoaptă, acompaniate de Missa in surdină.)


TAUS: (se îndreaptă spre Melanie şi Maus, care îşi întrerup dialogul şoptit şi răspund cu glasuri normale) : Gata! Nu mai plouă. Uite, îmi scot şi barba! (Furios.) Ce mai aşteptaţi? Căraţi-vă de-aici!
MAUS: Să vezi. părinte, mititica...
MELANIE: (speriată) : Tata! Trebuie să fugim...
TAUS: Atunci ce mai aşteptaţi?
MAUS: Aşa c... Cu bine, părinte.
MELANIE: Să nu-i spuneţi tatei...
TAUS: Tot mai sunteţi aici?


(Cei doi fug, tiptil. Taus rămâne locului, cu fruntea în palme, ca pentru reculegere după un mare efort. În acest timp, Klaus angajează un dialog cu Doamna Burma. Din momentul când li se adresează Klaus, Doamna Burma şi îngerul îşi încetează dialogul. Acum, amândoi dau replici normale.)


KLAUS: Dumneata, Doamnă Burma, eşti femeie în toată firea. Nu-i frumos...
DOAMNA BURMA: Dar eu sunt frumoasă...
KLAUS: Nu zic că nu eşti. Dar chiar aşa, cu javra aia... (Arată spre înger.)
ÎNGERUL: (către Doamna Burma) : Dă-mi un glonţ.
DOAMNA BURMA: (către înger) Nu fi copil! (Cutre Klaus.) Sunt văduvă şi nu dau socoteală nimănui!
KLAUS: E o javră. Şi nu face de dumneata.
ÎNGERUL: (se dă jos din pat) : Dă-mi un glonţ!
DOAMNA BURMA: (către Klaus) Te înşeli, domnule. E picher. (Sărută îngerul pe frunte.) Urmează şcoala de poduri şi şosele. Şi mi-e nepot.
KLAUS: Dumneata, ai cam multe rude.
DOAMNA BURMA: Ce vrei să zici?
KLAUS: Nu pot să-ţi explic, de faţă cu el...
DOAMNA BURMA: (către înger) Tu, du-te... Îţi telefonez eu, la poduri, şi la şosele. (îngerul îi dă puşca şi iese, smerit.) Ce-ai vrut să spui?
KLAUS: S-o lăsăm baltă. Eram gelos.
DOAMNA BURMA: (cochetă) Pe mine?
KLAUS: Pe dumneata.


(Doamna Burma îi face loc lângă ea în pat. Klaus dă să se urce pe scena mică. Taus îşi revine din starea de apatie.)


TAUS: (către Klaus) : Nu se poate!
DOAMNA BURMA: Vai, domnu' Taus! Nu mă aşteptam tocmai din partea dumitale...
TAUS: Doamna Burma, era vorba joi, între patru şi nouă...
KLAUS: Anticipăm un pic...
TAUS: (arată spre fotoliu) : Şi soţia?
KLAUS: (speriat) M-o fi auzit?
TAUS: Doarme.
KLAUS: (şoptit) : Doamna Burma, rămâne pe joi...
DOAMNA BURMA: Domnu' Taus. să ştii că sunt foarte supărată pe dumneata. Nu mă aşteptam! (Trage furioasă cortina. Lumina de pe scena mică se stinge.)
TAUS: (către Papus, care şi-a reluat monologul cu glas tare) Termină şi tu!
PAPUS: Adevărat. (Se dă jos din pat.) M-am făcut bine. Doctori buni, medicamente bune...
KLAUS: Soarele, marea... Ajută...
PAPUS: Aşa e. Mă duc să-i distrug... Nu luaţi nişte... (Scoate poze din buzunarul halatului.)
TAUS: Nu.
PAPUS: Poate vă răzgândiţi. Acum îi distrug.


(Iese. Lumina se stinge şi pe această scenă. Missa încetează de tot.)


KLAUS: În sfârşit, singuri...
TAUS: Ca totdeauna...
KLAUS: E plăcut la dumneata.
TAUS: Fac şi cu ce pot.
DOAMNA KLAUS: (cască) : Şi e o linişte!

TAUS: V-ați odihnit bine, doamnă?
DOAMNA KLAUS: Perfect! Când c linişte, mă odihnesc perfect.
TAUS: Aici e totdeauna linişte. Trăiesc retras de lume.
DOAMNA KLAUS: Interesant... (Casai.)
KLAUS: A adormit. N-a auzit nimic.
TAUS: Cred că n-a auzit.
KLAUS: Altfel făcea un scandal!...
TAUS: Oho!


(Pe uşă intră încet Fantoma Scafandrului, interpretată, de data aceasta, de înger. Dar părul şi barba stufoase — acoperite la început de cască — fac imposibilă identificarea celor două personaje, altminteri diferite. Scafandrul se apropie de cei doi şi le spune ceva, de neînţeles din pricina căştii.)


TAUS: Cum? (Scafandrul îşi reîncepe mormăitul.) Nu înţeleg nimic.
KLAUS: Să-i scoatem casca. (încearcă, ajutat de Scafandru.) N-ai o şurubelniţă?
TAUS: (îi dă o şurubelniţă) Merge! (Casca e scoasă.) Cine eşti dumneata?
KLAUS: Şi ce cauţi aici?
SCAFANDRUL: Am fost scafandrul Cocles Burma...
KLAUS: Scafandrii seamănă între ei...
TAUS: E soţul văduvei Burma.
SCAFANDRUL: A scris în toate ziarele...
KLAUS: Atunci, eşti mort.
SCAFANDRUL: Vă supără asta?
KLAUS: Dimpotrivă...
SCAFANDRUL: Care dintre voi e Taus, ceasornicarul?
TAUS: Eu sunt.
SCAFANDRUL: Am fost trimis la dumneata.
TAUS: Dacă e vorba de-o reparaţie, treci mâine. Acum am închis. E opt.
SCAFANDRUL: Nu. E vorba de cu totul altceva. M-a trimes consilierul Kubic.
TAUS: Ei, nu mai spune! Consilierul Kubic. nudistul? SCAFANDRUL: Da.
TAUS: N-a mai dat pe-aici de cinci ani, de când a murit. De ce n-a venit personal?
SCAFANDRUL: N-are consistenţă...
KLAUS: Adică cum?
SCAFANDRUL: E greu să vă explic. După ce mori, timp de şapte zile hoinăreşti cît vrei. E cazul meu... O să aveţi şi voi ocazia...
TAUS: Sper să nu l-ie prea curând...
SCAFANDRUL: Mă rog. Dar după şapte zile, adio plimbare. Nu te mai lasă...
TAUS: Cine?
SCAFANDRUL: O să vedeţi şi singuri...
KLAUS: Nu ne grăbim...
SCAFANDRUL: Şapte ani n-ai pic de consistenţă. Eşti ca un fel de abur. De-asta consilierul Kubic n-a putut să vină personal. Peste doi ani, vine.
TAUS: O să-mi facă plăcere. .
SCAFANDRUL: Consilierul Kubic m-a chemat şi mi-a zis : „Cocles" — că noi, acolo, ne tutuim...
KLAUS: E normal.
SCAFANDRUL: De ce mă tot întrerupi? Cocles, zice, uite biletul ăsta. (Scoate din cască un bilet.) Să i-1 duci lui Taus, din partea mea.
TAUS: Cum o mai duce domnul Kubic?
SCAFANDRUL: Bine. Cântă cu ceilalţi la piculină, pe cînd fonografele galopează. Dar încă n-are consistenţă.
TAUS: Şi umblă gol?
SCAFANDRUL: Acolo, numai scafandrii îşi păstrează costumele. E ca în apă. Şi mai avem dreptul să ascultăm clopoţeii de la sânii femeilor. Totul e smălţuit cu albastru şi femeile au clopoţei mici. rotunzi. Şi când merg, sună...
TAUS: Domnu' Kubic cred că le ascultă toată ziua... Îl cunosc eu...
SCAFANDRUL: Domnu' Kubic n-are timp. El stă deoparte şi discută cu un limonagiu despre radiaţia termică.
KLAUS: Ca şi nevastă-mea...
SCAFANDRUL: Care nevastă?
KLAUS: (arată spre fotoliu) Uite-o colo. E moartă...
SCAFANDRUL: Moarte aparentă...
TAUS: Şi ce mi-a scris domnu' Kubic?
SCAFANDRUL: Răbdare! M-a chemat şi mi-a zis : „Cocles, ceva nu merge bine pe lume. Du-te de-i spune lui Taus."
TAUS: Cam multe nu merg bine pe lume...
KLAUS: Fii mai clar...
SCAFANDRUL: Mai clar? Bine. E vorba de dragoste.
KLAUS: Dragostea mai merge...
SCAFANDRUL: Da? Şi asta. ce e?


(Se luminează scena mică din dreapta — peisaj marin. Acolo se află Melanie şi Maus, jalnici, zgâlțâiți de friguri.)


TAUS: Dramele amorului...
KLAUS: Gelozie şi medicină... (Scena mică se întunecă.)
SCAFANDRUL: Acolo (arată spre el) noi privim altfel lucrurile. Domnu' Kubic mi-a spus „Cocles, explică-i ceasornicarului. El înţelege mecanismele. Citeşte-i asta, din partea mea (Citeşte biletul.)
«în cazul a două raze coerente care apar dintr-o rază prin reflexie şi refracţie, constatăm că entropia lor totală este mai mare decât aceea a razei iniţiale putem recompune o singură rază din două raze coerente, printr-o reflexie şi refracţie adecvată. Entropia celor două raze coerente trebuie deci să fie egală cu aceea a razei iniţiale»". (Către Taus.) înţelegi?
TAUS: Mai mult intuiesc.


(Scafandrul face un semn cu mâna. Se luminează scena mică din stânga cafenelei. Patul Doamnei Burma a dispărut, in locul lui aflându-se din nou masa si scaunele. Melanie şi Maus, înfăţişând o cumplită mizerie, cerşesc. Trece Doamna Burina. cu un văl negru pe fată, care o face de nerecunoscut, şi refuză să le dea ceva. Cei doi se privesc jalnic. Lumina de pe scena mică se stinge.)


SCAFANDRUL: (citeşte mai departe) .Contradicţia se rezolvă dacă renunţăm la aditivitatea entropiei una din cele două raze este determinată în toate amănuntele oscilaţiei ei de cealaltă : ea nu este independentă statistic de cealaltă." Atât ţi-a scris domnu' Kubic.
KLAUS: Însă e prea mult...
SCAFANDRUL: Acum, plec.
TAUS: Salutări domnului Kubic.
KLAUS: Pe la văduva dumitale te duci?
SCAFANDRUL: Poate. De ce întrebi?
KLAUS: Așa...
SCAFANDRUL: Ştiu la ce te gândeşti...


(Scafandrul iese. Fanfară de circ. Intră cei trei saltimbanci, cu fetele acoperite de măşti foarte palide. Papus, costumat în Atlas. Melanie si Doamna Burma, amândouă cu părut de altă culoare decât cea obişnuită. Îmbrăcate în costume adecvate, de nerecunoscut sub acest travesti. Cele două femei poartă pe braţe, cu eforturi vădite, un glob pământesc, luminat din interior. Când ajung în mijlocul scenei, ele îi pun globul în braţe lui Atlas şi se aşează în dreapta si stingă lui. În poze plastice. Globul, fireşte, e prins cu un fir invizibil, care îl va ridica la momentul potrivit. E vizibil că Atlas nu poate ţine singur greutatea globului. Globul ameninţă să-l doboare. Cele două femei susţin braţele lui Atlas. care. fără ele. s-ar prăbuşi. Atlas ridică globul până la înălțimea pieptului. Intră Centaurul, care e Maus. de nerecunoscut sub masca lui pătrată. El se apropie de grupul lui Atlas şi întinde braţele spre cele două femei. Pe rând. ele vor să vină la el. dar nu-l pot părăsi pe Atlas, de teamă ca nu cumva să se prăbuşească cu glob cu tot. Deznădăjduit, Centaurul îşi împlântă un pumnal în piept şi pleacă, lent. Dramatic, rănit... Cele două femei îl urmează, pe rând. după ce. fiecare, şovăie. Centaurul şi femeile ies din scenă. Atlas, singur şi neputincios, strivit de greutatea globului, se lasă pe vine. Toate mişcările lui sunt făcute parcă cu încetinitorul. Răpăit de tobă. "într-un efort suprem. Atlas începe să se ridice şi aruncă globul în aer. după ce l-a înălţat până deasupra capului. Globul se înalţă, încet şi dezordonat. Înălţarea lui e urmată de înălţarea, până la o oarecare distantă, a lui Atlas, cu braţele întinse în sus. vrând parcă să urmeze traiectoria globului. Pornirea şi zborul globului şi a lui Atlas sunt însoţite de Missa in crescendo, care urmează răpăitului de tobă inițial. În scenă reintră — pe vechiul loc şi îmbrăcaţi în costumele lor obişnuite — Melanie şi Maus. care nu văd nimic din ce se petrece şi se ghemuiesc jos. Înfriguraţi. Cînd "lobul a dis părut în înălţimi. Klaus şi Taus aplaudă anemic. Atlas revine pe podea, salută şi iese.)


DOAMNA KLAUS: (cască) : N-a fost prea amuzant...
TAUS: Se prea poate, doamnă, dar. statistic, era adevărat.
DOAMNA KLAUS: Mie, punctul de vedere statistic îmi face somn. (Cască.)
TAUS: E şi el un punct de vedere...
KLAUS: Las-o să doarmă. Îi explic eu. mâine dimineaţă...
TAUS: Pe tine te-a plictisit?
KLAUS: Deloc! Fetele erau drăguţe. Una din ele aducea cu văduva Burma... Ce-o fi făcând ea acum?
TAUS: S-o lăsăm... Trebuie să vorbim cu îndrăgostiţii. Altfel, se supără consilierul Kubic.
KLAUS: Îl pierzi de client...
TAUS: Fac şi eu ce pot...



(îi arată fotoliul. Klaus se aşază comod, întinde picioarele şi adoarme. Taus îşi aprinde o ţigară şi se îndreaptă spre cei doi îndrăgostiţi.)


TAUS: Melanie...
MELANIE: Lasă-mă... Sunt obosită... TAUS: Melanie...
MELANIE: Nu mai pot!... De ce nu mă laşi să dorm?...
TAUS: Vreau să-ţi vorbesc.
MELANIE: Nu mai pot... Dorm prin biserici, pe maidane... Nu m-am spălat de cinci zile...
TAUS: Şi dragostea?
MELANIE: Nu mai pot... Vreau acasă!... (Plânge.)


(Melanie. care a vorbit pe jumătate adormită, adoarme din nou. Taus se îndreaptă spre mijlocul scenei şi începe să strige.)


TAUS: Papus! Hei. Papus...


(Scena mică din dreapta — peisaj marin — se luminează. In patul de spital. Papus. rezemat într-un cot. cu fala spre sală. citeşte o revistă. El va vorbi tot timpul cu ochii in revistă.)


PAPUS: M-a chemat cineva?
TAUS: Eu.
PAPUS: Vrei nişte... (Scoate din buzunarul halatului o colecţie de poze.)
TAUS: Nu.
PAPUS: Atunci, ce?
TAUS: Să vorbim despre fata dumitale.
PAPUS: N-am. Sunt convalescent.
TAUS: Despre Melanie.
PAPUS: N-am.
TAUS: E fata dumitale.
PAPUS: Sunt soră. Iubesc un orfan.
TAUS: Nu-i vorba de Doamna Burma, ci de Melanie. Vrea să vină acasă.
PAPUS: O distrug. Cu pantoful şi cu jandarmii.
TAUS: Ai şi prigonit-o cu jandarmii.
Nu mai poate. Vrea acasă... PAPUS: Am situaţie. Soră!... Soră...


(Se luminează scena din dreapta, devantura cafenelei. Patul se află din nou acolo. În linie cu patul lui Papus. Taus, pe scena mare, se găseşte exact între ele. Doamna Burma stă în aceeaşi poziţie ca Papus, dar cu picioarele spre el, în aşa fel incit. Într-un fel, sunt față în fată pe două scene diferite şi lungiţi pe paturi. Lângă ea, spre fundal, îngerul, pe jumătate ridicat în pat, ţine puşca în mină şi stă tot timpul nemişcat şi absent.)


DOAMNA BURMA: (către Papus) M-ai chemat?
PAPUS: Mi-am uitat şaua în ploaie. Dă-mi un sirop.
DOAMNA BURMA: (blând) N-ai voie...
PAPUS: Atunci dă-mi alifie de zinc. Mi-e sete.
DOAMNA BURMA: N-ai voie.
TAUS: Doamna Burma, convinge-1 dumneata.
DOAMNA BURMA: Nu pot. (Arată spre înger.) Sunt dezarmată.
TAUS: Dar eşti femeie!...


(Scurtă izbucnire solemnă şi forte a Missei. Cîteva artificii.)


DOAMNA BURMA: (uluită) Adevărat!...
TAUS: Convinge-1 dumneata... Doarme pe maidane, tremură, vrea acasă...
DOAMNA BURMA: Bine. (Către Papus.) Bouleee!
PAPUS: (mereu cu ochii în revistă) : M-ai strigat?
DOAMNA BURMA: Ti-e sete?
PAPUS: Da.
DOAMNA BURMA: Bun. Atunci îţi dau fata.
PAPUS: N-am voie.
DOAMNA BURMA: Ba ai. Eşti convalescent.
PAPUS: Am martori.
DOAMNA BURMA: Nu contează. Toată lumea are martori.
PAPUS. Da. dar sunt inflamabili. Te măriţi cu mine?
DOAMNA BURMA: Nu.
PAPUS: De ce?
DOAMNA BURMA: Fiindeă nu te speli.
PAPUS: N-am voie.
DOAMNA BURMA: Ba ai.
PAPUS: Ba n-am.
TAUS: Hai, dragă Papus! Dumneata tr speli, Doamna Burma te ia de bărbat şi Melanie vă face nepoţei. De ce nu vrei?
PAPUS: Nu mă spăl!
DOAMNA BURMA: Măcar pe gât...
PAPUS: Nu!
DOAMNA BURMA: Atunci pe urechi...
PAPUS: Nu!
DOAMNA BURMA: Măcar pe dinţi...
TAUS: Din dragoste...
PAPUS: Fie!... (Către Doamna Burma.) Consideră-te logodită.
DOAMNA BURMA: Am notat.
TAUS: Felicitări.
DOAMNA BURMA: Mersi.
TAUS: Şi Melanie?...
DOAMNA BURMA: N-ai nici o grijă. Acum când are o mamă...


(Papus, plictisit, se dă jos din pat şi trage cortina peste scena lui.)


TAUS: Doamna Burma, eşti o femeie de inimă!
DOAMNA BURMA: Dar am şi eu suferinţele mele... (Arată spre înger.) Am bănuieli...
TAUS: Dar nu e sigur...
DOAMNA BURMA: Asta e, că nu e sigur... Ce mai face prietenul dumitale?
TAUS: Klaus? Cred că doarme, lângă nevastă-sa.
DOAMNA BURMA: (gânditoare)Dar nu e sigur...


(Doamna Burma rămâne nemişcată. Taus se îndreaptă spre Melanie.)


TAUS: Melanie...
MELANIE: Lasă-mă!... (Plânge. În somn.)
TAUS: Gata! Te primeşte!
MELANIE: (trezindu-se) : Cine?
TAUS: Tata.
MELANIE: Acasă?
TAUS: Da. Se însoară cu văduva Burma...

MELANIE: E o femeie de inimă. Totdeauna m-a înţeles...
TAUS: Papus se spală pe dinţi. Şi-a schimbat caracterul.
MELANIE: Ce bine!... Şi pe urechi? (Plânge.)
TAUS: Pe urechi, încă nu. Dar poate, cu timpul...
MELANIE: Totul e să speri Eu am speranţe foarte mari.
TAUS: Asta e foarte bine, fiindcă uşurează...
MELANIE: (curioasă) : Ce uşurează?
TAUS: Despărţirea.
MELANIE: Care despărţire?
TAUS: (arată spre Maus) : De el...
MELANIE: Aşa e...
TAUS: Acum vă las singuri.
MELANIE: De ce?
TAUS: Ca să-1 trezeşti şi să-i spui. Să-i explici.
MELANIE: De ce? El are speranţe foarte mari şi mie mi-e frig. Mă duc acasă.
TAUS: Nu-ţi iei rămas bun?
MELANIE: N-am obiceiul.
TAUS: Atunci te conduc până la colţ, la bulevardul Cazărmilor.
MELANIE: De-acolo, mă descurc şi singură... (Plânge.)


(Ies amândoi. Klaus se ridică uşurel, ca si cum ar fi pândit clipa aceasta, şi vine spre scena unde se află Doamna Burma cu îngerul.)


KLAUS: (galant) Bună seara, frumoasă doamnă...
DOAMNA BURMA: A, domnu' Klaus! Mereu galant! Ce mai faci, cum o mai duci?
KLAUS: Aşa şi aşa...
DOAMNA BURMA: Cu ce ocazie pe aici?
KLAUS: Nu pot să-ţi vorbesc de faţă cu javra.
DOAMNA BURMA: Nu aude... Cugetă.
KLAUS: Oricât! Dă-1 afară....
DOAMNA BURMA: 0 clipă... (Către înger.) Tu, du-te la cinema...


(îngerul se ridică, întinde mâna. Doamna Burma îi dă bani scoşi de sub pernă, îngerul iese, mereu absent.)


DOAMNA BURMA: (către Klaus) Gata!... Ce voiai să-mi spui?
KLAUS: Chestiuni de inimă... (Se urca pe scena ci.)
DOAMNA BURMA: Vai, domnu' Klaus!


(Klaus trage cortina peste scena mică. Intră Taus.)


MAUS: (sare din somn, speriat) : Nu trage! Mă predau!
TAUS: Nu trag.
MAUS: (revenindu-şi) : Tu erai?
TAUS: Eu eram. Eşti de mult aici?
MAUS: De doi ani. Am venit să-mi iau rămas bun.
TAUS: Pleci?
MAUS: Da. În Noua-Zeelandă. Am găsit un post de scafandru. Am speranţe foarte mari.
TAUS: Atunci, drum bun...
MAUS: Cu bine... (Iese.)
TAUS: Klaus!... Unde naiba te-ai ascuns? (Către fotoliu.) Doamnă, nu ştiţi unde e Klaus?... Doarme întruna... KJaus!...
KLAUS: (dă la o parte cortina scenei mici şi apare, aranjându-şi ţinuta) Aici sunt!
TAUS: Pe unde umbli?
KLAUS: Am fost până la closet.
TAUS: Nevoi omeneşti...
KLAUS: Sigur... Dar tu?
TAUS: Până pe bulevardul Cazărmilor.
KLAUS: Ai început să faci bulevardul! (Râde, ca de-o glumă bună.) Mi-e dor de tigru. Ce-o mai fi făcând?
TAUS: (se uită la ceas) Acum e opt. E ora lui de pian. Vrei să-1 ascultăm?
KLAUS: Abia aştept...
TAUS: Poftim! (îi face loc şi porneşte spre uşă. Însoțindu-l pe imaginarul Klaus. Adevăratul Klaus se îndreaptă spre fotoliu şi se culcă. Taus vorbeşte din mers.) Are un profesor nou. Pe cel vechi 1-a mâncat, săptămână trecută...

(Iese, făcându-i loc imaginarului Klaus.)


DOAMNA BURMA: (de după cortină) Klaus! Vin şi eu. acuma...


(Intră îngerul, se apropie de doamna Klaus şi o sărută pe frunte.)


DOAMNA KLAUS: Ernst!... (Se trezeşte, cască.) Ce-i când visezi că te sărută un înger?
ÎNGERUL: Nu ştiu.
DOAMNA KLAUS: Interesant! (Cască.) Eşti de mult aici?
ÎNGERUL: De adineauri.
DOAMNA KLAUS: Nu ştii pe unde e soţul meu.
ÎNGERUL: L-am omorât.
DOAMNA KLAUS: Când? (Cască.)
ÎNGERUL: Adineauri.
DOAMNA KLAUS: Şi domnul Taus?
ÎNGERUL: L-am omorât şi pe el. I-am omorât pe toţi. Tot adineauri.
DOAMNA KLAUS: (cască cumplit) De ce i-ai omorât?
ÎNGERUL: Ca să mă fac picher.

DOAMNA KLAUS: Ar fi un motiv. (Cască.) De ce vrei să te faci picher?
ÎNGERUL: Fiindcă te iubesc pe dumneata. (Cade in genunchi în faţa ei.)
DOAMNA KLAUS: (Cască) A. nu!... Eu sunt femeie casnică...
ÎNGERUL: (pasionat) Tocmai de-aia...
DOAMNA KLAUS: Şi de când mă iubeşti?
ÎNGERUL: De adineauri... (li îmbrăţişează genunchii.)


(De după cortina scenei mici apare Doamna Burma cu puşca la ea, fireşte.)


DOAMNA BURMA: Nu te-ai dus la cinema?
ÎNGERUL: (în aceeaşi poziţie. Întoarce doar capul spre ca) : Rămâi unde eşti!
DOAMNA KLAUS: Vino jos, dragă... (Cască.) îmi faci un serviciu...
ÎNGERUL: Dacă vii. te bat!
DOAMNA BURMA: Pe mine. care te-am iubit? Pe mine. care te-am adorat? Mă sinucid cu arma asta!
DOAMNA KLAUS: E încărcată? (Cască.)
DOAMNA BURMA: Da.
ÎNGERUL: Ce mai aştepţi?
DOAMNA BURMA: Javră!... Avea dreptate el!... (Arată spre Doamna Klaus.)
DOAMNA BURMA: Aha! Va să zică mă înşeli! Cu o femeie! Doamne! Mă orbise dragostea!...





  Aminteste-ti datele mele