Ceasul, de Ioan Sapdaru


PERSONAJELE
CLIENTUL
CEASORNICARUL

O ceasornicarie. CEASORNICARUL vine de undeva din spate cu un pahar de plastic cu cafea. CLIENTUL se ridica de pe scaun si se apropie de ghiseu.

CEASORNICARUL: Bună ziua, cer scuze, am fost după o cafea.
CLIENTUL: Bună ziua, in regula, nu sunt grăbit, beti-o linistit.
CEASORNICARUL: Nu, va rog, o las sa se mai racească, e fierbinte. Spuneți, va ascult.
CLIENTUL: Păi... am adus un ceas.
CEASORNICARUL: (glumeste) Sunt sigur de asta.
CLIENTUL: De ce?
CEASORNICARUL: Că ați adus un ceas... Cum sunt sigur ca e si defect. Am ghicit?
CLIENTUL: (jovial si el) Nu, din contra...
CEASORNICARUL: Ați spart cadranul?
CLIENTUL: Nu.
CEASORNICARUL: L-ati scapat pe jos? Sau in apa?
CLIENTUL: Nu l-am scapat.
CEASORNICARUL: I-au cazut acele?
CLIENTUL: Nu, stimate domn.
CEASORNICARUL: Atunci?
CLIENTUL: Nu se opreste!
CEASORNICARUL: N-am inteles.
CLIENTUL: De o suta de ani si mai bine ticaie si ticaie. Fara intrerupere.
CEASORNICARUL: Cum asa?
CLIENTUL: Cum va spun.
CEASORNICARUL: Îl intoarceti la 12 sau 24 de ore.
CLIENTUL: Nici la 12, nici la 24. Nu-l intorc niciodata, nu l-am intors niciodata!
CEASORNICARUL: Are un mecanism din ala...redresabil?
CLIENTUL: Ce-i aia ?
CEASORNICARUL: Mecanism redresabil?... Își reface singur dinamica ...
CLIENTUL: Mă intrebati daca e cumva un perpetuum mobile?...
CEASORNICARUL: Știu ca nu exista asa ceva...dar, mai bine sa-l vad, domnule...
CLIENTUL: A da...Vorbim de fapta fara faptas, cum s-ar zice...
CEASORNICARUL: Poftim?
CLIENTUL: Nimic, așa...
CEASORNICARUL: Aa-a... (soarbe din cafea) E buna. Doriti sa va aduc si d-voastra una?
CLIENTUL: Nu, multumesc.. (scoate un ceas cu lantisor din buzunar ) Iata-l.
CEASORNICARUL: Pot să-l vad.
CLIENTUL: Vă rog. Acesta este, ca sa ma exprim asa, calaul vietii mele! (i-l da)
CEASORNICARUL: (studiaza curios ceasul) Calaul vietii... (il duce la ureche, asculta) Merge ...
CLIENTUL: Merge , stiu, ticaie!... Ati mai vazut asa ceva?
CESORNICARUL: Sincer, un model ca asta n-am mai intâlnit. E elvetian?
CLIENTUL: Nu ma refeream la model. L-ati auzit cum ticaie?
CEASORNICARUL: Ticaie bine, nu are nici un cusur, un ticait normal ...
CLIENTUL: Nu, asta nu e ticait normal, ascultati-l mai bine...

(CEASORNICARUL: duce ceasul la ureche, asculta un timp)

CEASORNICARUL: Nu aud nimic obisnuit...Un ticait...sanatos.
CLIENTUL: Da?
CEASORNICARUL: Da, n-are nici un cusur...
CLIENTUL: Vi se mai pare ca are un ticait normal?
CEASORNICARUL: Domnul meu, asa se pare.
CLIENTUL: Ăsta e un ticait?
CEASORNICOARUL: (contrariat) Nu e un...ticait?
CLIENTUL: Eu zic ca sunt nișste zvâcnete de inima. Nu vi se pare?
CEASORNICARUL: Păi... nu.
CLIENTUL: A, stiu ce-o sa ziceti, credeti ca ma refer la chestiile alea cu,,inima- ceas”, ,,inima ticaie”, ,,s-a opritul ceasul” si alte clisee... Nu, eu vorbesc serios... Ascultati-l...E o bataie de inima grava, o bataie de inima batrâna dar încă viguroasă, amenințătoare, inima unui monstru care se pregateste de atac...
CEASORNICARUL: Oho-ho, ati luat-o prea, nu stiu cum... mergeti prea departe cu imaginatia, sunteti artist cumva?...
CLIENTUL: Nu sunt artist, sunt un om normal, terorizat de un ceas de buzunar, ajuns in pragul nebuniei...
CEASORNICARUL: Exagerati, stimate domn...
CLIENTUL: Credeti? Bine, o sa va convingeti. (arata la ceas) Opriti-l.
CEASORNICARUL: De ce?
CLIENTUL: Opriti-l, opriti-l!
CEASORNICARUL: (gaseste o rotita, o invirte) Poftiti!
CLIENTUL: (ia ceasul il duce la ureche, suride rautacios si i-l da inapoi) Poftiti!
CEASORNICARUL: (asculta, apoi intrigat) Straniu. (mai umbla la rotita, iar il duce la ureche) Hm, ciudat! Trebuie sa aiba un secret, ceva ...
CLIENTUL: Un secret ? Cautati-l.
CEASORNICARUL: (cauta pe suprafata ceasornicului, un buton, o margine unde să bage unghia – nimic) Hm, colosal! L-ați deschis vreodata?
CLIENTUL: Niciodata, domnule ceasornicar.
CEASORNICARUL: Cum? Si merge asa, fara sa-i faceti nimic...
CLIENTUL: De 100 si ceva ani, nu v-am spus? Îl am de la strabunicul meu. Adica de la tatal meu, care l-a mostenit de la tatal lui si tatal lui, bunicul meu, l-a mostenit de la tatal lui, strabunicul meu.
CEASORNICARUL: A, e o mostenire?
CLIENTUL: Un blestem, domnule ceasornicar.
CEASORNICARUL: Scuze, domnul meu, dar exagerati din nou...
CLIENTUL: Toti bărbatii din familia mea si-au încheiat viata intr-un mod mai mult sau mai putin tragic! Din cauza lui.(arata la ceas )Strabunicul meu, ajuns si el la capatul rabdarii din cauza lui l-a aruncat intr-un butoi cu tuica. Dar, a continuat sa ticaie! L-a scos de acolo dar tuica aia a capatat i de la ceasul asta niste calitati diavolesti. Strabunicul a murit alcoolic. Bunicul a fost un mare jucator de poker, uneori ramanea fara nici un ban in buzunar si isi amaneta ceasul mostenit. Ei, odata dupa ce a recâștigat banii pierduti s-a dus la pravalia cu amanet sa-si recupereze porcaria asta de ceas. Ora fiind târzie si pravalia inchisa bunicul a bîtut la ușă. Ovreiasul crezând ca-s hotii, i-a tras un glonte drept in frunte. Tata, s-a prapadit si el saracul tot din pricina ceasului asta...
CEASORNICARUL: Nu cred ca un simplu ceas poate decide soarta unei familii...
CLIENTUL: Dar, e evident ca decide ! Nu e simplu, nu este un simplu ceas!
CEASORNICARUL: Ascultati-ma,ma pricep la mecanisme... cred ca e ceva simplu, chiar banal, nimic deosebit...
CLIENTUL: Așa credeti?
CEASORNICARUL: Sincer - nimic sofisticat...
CLIENTUL: Foarte bine, de acord ! Opriti-l!
CEASORNICARUL: Da, dar... Asta vroiam sa va intreb! De ce vreti cu tot dinadinsul sa-l opriti? Din contra, ar trebui sa fiți multumit ca merge atât de bine.
CLIENTUL: Nu sunt multumit ca merge atât de bine!
CEASORNICARUL: Dar de ce vreti sa-l opriti?
CLIENTUL: Ma enerveaza! Ma imbolnaveste, domnule ceasornicar! Mă isterizeaza, pramatia asta ticaitoare!
CEASORNICARUL: Dar, de ce?
CLIENTUL: Vi se pare normal ca un ceas, un mecanism cum spuneati, sa nu se opreasca niciodata? Niciodata? Totul se opreste la un moment dat. Merge cât merge si dintr-o data – stop! E lege ca miscarea sa se opresca pâna la urma.
CEASORNICARUL: Nu cred ca exista asa lege...
CLIENTUL: Ba, pardon, exista! E in firea lucrurilor. Sa luam de exemplu omul. Omul face, drege isi traieste viata, si deodata – buf! si s-a terminat!
CEASORNICARUL: Iertati-ma , domnul meu dar e ridicol! Cum poate sa va enerveze ticaitul unui ceas. Ticaitul ceasului dumneavoastra e foarte silentios, ce e a lui e a lui. Eu abia-l aud.
CLIENTUL: Mie mi se pare ca bubuie.
CEASORNICARUL: Va asigur , toarce ca un pisoias!
CLIENTUL: Cum puteti spune asa ceva!? Nici clopotele de la mitropolie nu fac atâta zarva. E o canonada, domnule! (se uita la ceas) Cât e ceasul? E ora doisprezece curând, va recomand sa ascultati melodia de la doisprezece, sa vad ce-o sa spuneti atunci. Au mai ramas 5 minute. O sa va convingeti.
CEASORNICARUL: Are si melodie?
CLIENTUL: Și ce melodie, domnule! Mie imi da frisoane! Te trezeste din morti! Asteptati sa vedeti.
CEASORNICARUL: E un ceas deosebit, ma conving din ce in ce mai mult.
CLIENTUL: Legenda spune ca bunicul l-a cumparat de la un svab. A dat un vitel pe el.
CEASORNICARUL: N-am mai vazut un asa ceas. Nici nu stiam ca exista asa ceva.
CLIENTUL: Mai bine nu stiam, domnule! Sunt la capatul puterilor. Tata mi l-a lasat drept mostenire acum 19 ani. La inceput nu-l luam in seama. Ticaia si el acolo. Tic –tac, tic-tac - eu imi vedeam de ale mele.Dar, intr-o seara, stiti cum e, invit o fata la o cafea cu care aveam intentii serioase, desigur. Si când sa ne simtim si noi mai bine il si aud ca incepe sa ticaie mai tare. Ce se aude?, ma intreaba fata. E ceasul meu. Pai, asa de tare? Opreste-l, ma deranjeaza. L-am dus în camera cealalta – el, nesimtitul, incepe sa ticaie si mai tare ...
CEASORNICARUL: Incredibil!
CLIENTUL: Oho-ho-ho, si apoi inca alte zeci din astea!
CEASORNICARUL: Zeci de fete?
CLIENTUL: Nu, situatii de astea penibile.
CEASORNICARUL: Ce situatii?
CLIENTUL: Păi, de tot felul...Uite de exemplu, m-am dus la un spectacol, juca o actrita pe care o admiram mult, o divinizam as putea spune, si in momentul când ea recita un monolog tulburator, iar sala era numai ochi si urechi, nu se auzea nici musca, obraznicatura, nesimtitului meu de ceas ii vine sa cânte! Ce sa cânte, sa urle, domnule, sa raga ca o camila în desert.
CEASORNICARUL: Poate-i venise ora sa cânte...
CLIENTUL: Da de unde, m-am napustit afara ca un nebun, oricum toata sala voia sa ma linșeze, ies în strada scot cartoful asta nesuferit din buzunar si când ma uit pe cadran, Sfinte Cristoase, ce credeti ca arata...
CEASORNICARUL: Ce?
CLIENTUL: Ora sapte si douasprezece minute, douasprezece minute, domnule!!!
CEASORNICARUL: Deci, nu era o ora fixa?
CLIENTUL: Nu! A facut-o intentionat, domnule!
CEASORNICARUL: Intenionat? Neverosimil!
CLIENTUL: Nu suporta sa fie neglijat, trebuie sa te gândesti la el, numai la el, doar la el!Doamne fereste sa-ti muti gindul de la el, te nenoroceste! E gelos ca un tigru! (ceasul începe sa cinte o melodie suava) Uitati-l si acum! Vedeti? L-am neglijat si protesteaza.
CEASORNICARUL: Nu cred, stimabile. Uitati-va, e ora fixa. Suna de ora fixa.
CLIENTUL: Nu! Se razbuna! (vorbeste cu ceasul) Vai, vai, vai! Ce melodie cretina! Hai, hai! Si o musca bâzâie mai cu talent! Si un barzaune e mai muzical decât tine! Asta nu e melodie, e o gheara de mâța care zgreapțana la usa... Gata opreste-te, imi fac greata hârâiturile tale!...

(ceasul isi termina melodia, se opreste)

CEASORNICARUL: (sub impresia melodiei) E o melodie grozava, n-am mai auzit asa ceva...
CLIENTUL: Ghiorăiturile alea vi s-au parut grozave?
CEASORNICARUL: E o muzica divina. Pot sa va spun cu siguranta – n-am mai auzit asa ceva...
CLIENTUL: Aha, ati picat si dumneavoastra in plasa infamului astuia.
CEASORNICARUL: E Mozart?
CLIENTUL: De unde sa stiu eu? Nici macar n-am fost la un specialist sa aflu. Ma scoate din sarite. S-apoi stiti ca linia melodica i se schimba in functie de ce mi se intâmpla?
CEASORNICARUL: Chiar asa?
CLIENTUL: Daca mi se intimpla vreo mizerie, de exemplu, seful urla la mine, ma face albie de porci, nesuferitul de ceas cânta in ziua respectiva asa, mai saltaret, asa, de parca s-ar bucura, zau. Sau se intâmpla sa fac si eu o betie cu amicii,ei bine a doua zi ma trezeste cântând ca o fanfara la inmormântare, pe cuvântul meu.
CEASORNICARUL: N-ati incercat sa-l opriti?
CLIENTUL: De zeci de ori, domnule. L-am trântit de toti peretii, l-am calcat in picoare, l-am batut pe nicovala, l-am strâns la presa, l-am pus sub rotile tramvaiului, l-am aruncat in cuptor, l-am fiert si in oala sub presiune! Nimic! Dimpotriva, după câte una din incercarile astea incepe sa ticaie si sa cânte mai abitir ca inainte... e ca tiganul, cu cât il bati mai mult, cu atât cânta mai cu foc...
CEASORNICARUL: Putem sa ne gândim la ceva extraterestru?
CLIENTUL: M-am gândit la asta...Nu stiu. Un singur lucru stiu - nu-i lucru curat.
CEASORNICARUL: Si ce intentionati?
CLIENTUL: Vreau sa scap de pacostea asta!
CEASORNICARUL: Cum?
CLIENTUL: De-aceia am venit la Dumneavostra. Sa-mi dati un sfat, o solutie.

Pauza.

CEASORNICARUL: Nu cred ca sunt in masura...
CLIENTUL: Va rog!
CEASORNICARUL: Dar ce as putea face?
CLIENTUL: Vi–l las dumneavoastra.
CEASORNICARUL: Vreti sa-l pastrez, sau sa-l distrug?
CLIENTUL: Orice, nu mai vreau sa-l tin la mine...Gasiti ceva.
CEASORNICARUL: Nu spun ca nu-l vreau.
CLIENTUL: M-am gândit ca un profesionist in domeniu...
CEASORNICARUL: Dar daca, il distrug in cele din urma, iar Dumneavoastra veniti sa-l recuperati?
CLIENTUL: Nu vin!
CEASORNICARUL: Dar, daca totusi.
CLIENTUL: Facem un contract de donatie...
CEASORNICARUL: Asa da. (scoate o hârtie si un pix)
CLIENTUL: (scrie) Eu, Virgil Prisacaru, fiind in deplinatatea facultatilor mintale, de buna voie si nesilit de nimeni, fara pretentia de a-l recupera ulterior, donez irevocabil ceasul meu domnului ceasornicar...
CEASORNICARUL: Benone Caranfil...
CLIENTUL: ...Benone Caranfil . Anul, data, semnatura. Poftiti!

(îi da hârtia și pixul)

CEASORNICARUL: Ce sa zic?...Multumesc.
CLIENTUL: Ce o sa faceti?
CEASORNICARUL: (se uita la ceas) Deocamdata, nu stiu. O sa incerc sa-l deschid cumva...
CLIENTUL: De ce?
CEASORNICARUL: Sunt curios... Vreau sa stiu ce-i inauntru lui.
CLIENTUL: Si când va apucati sa-l deschideti?
CEASORNICARUL: Habar n-am. De ce ma intrebati?
CLIENTUL: As vrea sa vad si eu ce-i inauntru lui...daca reusiti...
CEASORNICARUL: Pai, n-ati incercat pina acuma sa-l deschideti?
CLIENTUL: Vai de mine, da” de câte ori am incercat... nimic.Nu se deschide, comoara dracului...
CEASORNICARUL: Da... am sa incerc totusi sa-l deschid.
CLIENTUL: Vă apucati chiar acum?
CEASORNICARUL: A, nu, am mult de lucru, poate deseara, dupa program...
CLIENTUL: Pe la ce ora?
CEASORNICARUL: Pe la 11, poate...
CLIENTUL: Unsprezece noaptea?
CEASORNICARUL: Poate mai devreme, dar... de ce ma intrebati?
CLIENTUL: As veni si eu sa vad, daca–mi este ingaduit...
CEASORNICARUL: Pai... Nu e prea târziu pentru dumneavoastra?
CLIENTUL: Dimpotriva, e ora cea mai buna...eu sunt bufnita...
CEASORNICARUL: Bufnita?
CLIENTUL: Asa se numesc oamenii care sunt mai activi noaptea.
CEASORNICARUL: Aha...Si cei, care au o activitate mai buna ziua? Cum se numesc?
CLIENTUL: Ciocârlii.
CEASORNICARUL: Înseamna ca eu sunt ciocârlie?
CLIENTUL: Probabil, dumneavoastra stiti mai bine. Deci, pot sa vin?
CEASORNICARUL: Cum sa zic? Eu o sa iau ceasul acasa, aici nu am instrumentele necesare...
CLIENTUL: Instrumente?
CEASORNICARUL: (se uita la ceas) O sa am nevoie de o pila acoperita cu praf de diamant, un mic fierastrau de diamant, un ulei special si vaselina din untul pamântului...
CLIENTUL: Aha...Si unde stati?
CEASORNICARUL: Pe Livezilor.
CLIENUL: Vreau sa vin si eu, sa particip la eviscerare, ca sa ma exprim asa, ma lasati?
CEASORNICARUL: Nu inteleg, de ce ati mai avea nevoie de asta? N-ati vrut sa scapati de el?
CLIENTUL: Am vrut, dar mor de curiozitate. As vrea sa-l vad odata cum crapa...
CEASORNICARUL: Bine, dar eu nu vreau sa,,crape”! Vreau mai intâi sa-l studiez...sa-i patrund taina.
CLIENTUL: Taina ceasului ? Credeti ca are o taina?
CEASORNICARUL: Orice ceas are o taina...
CLIENTUL: Ceasul meu n-are nimic, va asigur.
CEASORNICARUL: Ceasul dumneavostra?
CLIENTUL: A, da, da, ma iertati, am uitat...Ceasul dumneavoastra care a fost al meu acum 10 minute este o scârba ordinara. N-are rost sa va pierdeti vremea cu un ceas stupid .
CEASORNICARUL: Mi-am pierdut toata viata cu ceasurile, stimate domn. Niciodata n-am fost mai fascinat de altceva ca de ceasuri. M-am trezit la viata printre tic-tacurile sutelor de ceasuri care ticaiau de zor in casa noastra. Uneori, va jur, imi amintesc ca le auzeam inca din pintecele mamei. I-am spus odata despre asta si ea nu s-a mirat. Mi-a spus ca in fiecare zi, când era gravida, pentru a face miscare stergea de praf toate ceasurile aflate in casa noastra. Sint sigur ca am fost si conceput in muzica acelor ceasuri. Si primele mele jucarii tot ceasuri au fost... Acum, ce mai conteaza un ceas în plus.
CLIENTUL: Și daca nu gasiti nimic?
CESORNICARUL: Unde?
CLIENTUL: În burta ceasului meu...pardon..ceasului dumneavoastra.
CEASORNICARUL: Un mecanism oarecare tot gasesc acolo...
CLIENTUL: Și?
CEASORNICARUL: Ce?
CLIENTUL: Găsiti mecanismul! Ce faceti?
CEASORNICARUL: Nu m-am gândit - îl studiez, îl clasific...
CLIENTUL: N-o sa vă... plictisiti?
CEASORNICARUL: Nu v-am spus?...Nu mă plictisesc cu ceasurile. Mai degraba cu...oamenii.
CLIENTUL: Aha, am priceput...
CEASORNICARUL: Nu, nu fac nici o aluzie. Imi plac oamenii. Dar cu ceasurile, e mai... sigur. Oamenii sunt inconsecventi, dublicitari, zic una si cred altceva. Cu ceasurile asa ceva nu se intâmpla. Ceasurile au totul la vedere. Inima lor bate in acelasi ritm, ceasurile nu se ascund dupa pruni, cum se spune...
CLIENTUL: Sunteti un poet al ceasurilor, daca imi permiteti...
CEASORNICARUL: Poate...

(Pauza)

CLIENTUL: Ma lasati sa vad cum il deschdeti?
CEASORNICARUL: Nu stiu ce-o sa creada nevasta-mea...
CLIENTUL: Sunteti casatorit?
CEASORNICARUL: Ca tot omul.
CLIENTUL: Ei, nu-i chiar ca tot omul. Eu, de exemplu, sunt burlac de când ma stiu si, slava Domnului, ma apropii de finalul apoteotic fara nici un regret.
CEASORNICARUL: Finalul apoteotic, hm. Mai curând dumneavoastra sunteți poet.
CLIENTUL: Nu, sunt un om normal, v-am mai spus . Doar uneori mai pic in mrejele metaforei. In realitate sunt patiser .
CEASORNICARUL: Ati incercat sa-l magnetizati?
CLIENTUL: Sa-l...?
CEASORNICARUL: Sa-l puneti in preajma unui magnet puternic?
CLIENTUL: De ce?
CEASORNICARUL: Ca sa-l opriti.
CLIENTUL: A, da, am inteles. Nu, cu magnet n-am incercat. Nu mi-a trecut prin cap. Credeti ca s-ar putea opri?
CEASORNICARUL: S-a intâmplat adeseori. Am avut astfel de cazuri...
CLIENTUL: Oricum, nu ma mai intereseaza, acum e al dumneavoastra, faceti ce vreti...
CEASORNICARUL: Puteti sa veniti mâine sa aflati, daca am reusit sa-l desfac.
CLIENTUL: Am inteles. Da, mâine vin sigur... La revedere...

(vrea sa iasa, ceasul incepe sa cânte)

CLIENTUL: (tresare) Vedeti? V-am spus eu! Iata dovada! Nu poate fara mine! Nu-mi da voie sa plec!
CEASORNICARUL: (se uita la ceas) E ora treisprezece. Cânta de ora treisprezece!
CLIENTUL: Nu, nu va lasati tras pe sfoara. Cânta pentru ca plec eu, asta e. (adresându-se ceasului) Nu dragutule, s-a terminat! Ramâi aici, si sa te ia mama dracului! Nu ma duci tu cu zaharelul. Tine-ti cântecelul asta de doi bani acasa. Eu te las!...Adio!

(Clientul iese. Ceasornicarul isi monteaza lupa in ochi si incepe sa studieze ceasul, peste câteva momente intra Clientul)

CEASORNICARUL: Ce s-a intimplat?
CLIENTUL: Nimic.
CEASORNICARUL: V-ati intors.
CLIENTUL: Da.
CEASORNICARUL: Ati uitat sa-mi spuneti ceva?
CLIENTUL: Da, de fapt nu. O sa ma credeti nebun.
CEASORNICARUL: Spuneti.
CLIENTUL: Sunt...ah, dracie, sunt o fire extrem de slaba. Iertati-ma!
CEASORNICARUL: Pot sa ghicesc de ce v-ati intors?
CLIENTUL: Ghiciți.
CEASORNICARUL: V-ați întors după ceas.
CLIENTUL: Da! N-am caracter, n-am forța necesară de a-mi asuma decizia.
CEASORNICARUL: Vreți să vi-l dau înapoi?
CLIENTUL: Da! Sunt o muiere sentimentală!
CEASORNICARUL: Eram sigur că o să vă întoarceți.
CLIENTUL: Sigur?
CEASORNICARUL: Da, am avut presentimentul acesta, îndată ce ați ieșit pe ușă.
CLIENTUL: De ce?
CEASORNICARUL: Nu-mi explic, dar ăsta a fost presentimentul.
CLIENTUL: Ce să fac, domnule, nu pot fără el! N-am caracter! Am ieșit afară, am băgat mâna în buzunar și am conștientizat că nu-l mai am ...
CEASORNICARUL: Și nu asta va-ți dorit? Să nu-l mai aveți.
CLIENTUL: Asta mi-am dorit, dar...
CEASORNICARUL: În actul de donare ati scris...
CLIENTUL: Știu, știu dragă meștere, dar, ce să fac, sunt un om fară de cuvânt, sunt sclavul acestui ceas, sunt dependent de ticăitul lui...Dați-mi-l, vă rog, înapoi...
CEASORNICARUL: Aveți noroc că nu m-am legat prea mult de el...
CLIENTUL: Știu cum e...Sentimental vorbind, eu sunt la pământ. Îl urăsc!
CEASORNICARUL: ,,Dar cât de dulce-i ura ta ”!... E un cântec argentinian...
CLIENTUL: Ați fost in Argentina?
CEASORNICARUL: Niciodată.
CLIENTUL: Nici eu...

(Pauză)

CEASORNICARUL: Mă gândesc dacă să vi-l înapoiez.
CLIENTUL: Vă rog! Sunt un om mort dacă nu mi-l dați!
CEASORNICARUL: Oh, vă place să impresionați prin cuvinte. Luați-l.

(Clientul ia ceasul. O pauză)

CLIENTUL: Te-ai intors. Jubilezi, te aud. Il auziti cum se bucura? Mama lui de ceas! Mecanism diabolic, ce esti tu! Zi, te bucuri? Te bucuri, te aud eu, zbârnâi tot, ai frisoane... Dar să știi că de acum încolo are să fie altfel... N-o să-ți mai meargă... Nu! Fiecare cu viața lui...

Lumina se stinge ușor.

CORTINA

















  Aminteste-ti datele mele