Chirița în provincie, de Vasile Alecsandri


PERSONAJELE 

CUCOANA CHIRIŢA

GRIGORI BÂRZOI, soţul ei

GULIŢĂ, copilul lor

LULUŢA, orfană

SAFTA, sora lui BÂRZOI

Dnul ŞARL, profesor francez

LEONAŞ, tânăr ieşean

ION, fecior boieresc

TREI ŢĂRANI

ŢĂRANI, JANDARMI,

POFTIŢI LA MASĂ,

UN CURCAN 

Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul dlui Millo, la 1852. 

ACTUL I 

Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară.

În stânga, casa Chiriţei cu cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci.

În fund, ostreţele şi poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiţă în zăplaz, care duce în grădină.

În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni. 

SCENA I

CHIRIŢA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de ţărani)

(Arie din “Scara mâţei”: “Tâlharii”) 

ŢĂRANII

Dreptate, dreptate

Ne fă.

Cucoană, dreptate

Ne dă! 

CHIRIŢA

Ce vreţi voi?... dreptate? 

ŢĂRANII

Aşa. 

CHIRIŢA

Cu biciul pe spate

Ce vreţi voi?...

V-oi da!

(Împreună.) 

ŢĂRANII

Dreptate, dreptate

Ne fă.

Cucoană, dreptate

Ne dă! 

CHIRIŢA

Cu biciul pe spate

V-oi da.

V-oi da eu dreptate

Aşa. 

CHIRIŢA (ameninţând ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor. 

UN ŢĂRAN: D-apoi bine, cucoană... păcat de Dumnezeu să ne laşi a fi de batjocură! 

CHIRIŢA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?... Cine v-a batgiocorit? 

ŢĂRANII: Cuconaşul Guliţă. 

CHIRIŢA: Guliţă?... Minciuni spuneţi... Ce v-o făcut? 

UN ŢĂRAN: Mi-a ucis un viţel la vânat. 

ALTUL: Şi mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie. 

ALTUL: Şi eu l-am prins ţinând calea Măriucăi. 

CHIRIŢA: Ţâst, beţivilor... bine v-o făcut sufleţelu... De ce nu vă păziţi viţeii şi Măriucile?... Aşa să păţiţi... Hai, lipsiţi de-aici! 

UN ŢĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne laşi păgubaşi... Da! dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne eşti stăpână vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! 

ALTUL: Am ajuns mai rău decât ţiganii! 

CHIRIŢA: Auzi-i?... auzi-i, ţopârlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?... Afară, mojicilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi răi de lucru... Afară! 

ŢĂRANII: Cucoană... 

CHIRIŢA: Pieriţi din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul.

(Repede calul spre ei.)

(Împreună.) 

ŢĂRANII (fugind)

Dreptate, dreptate

Ne fă.

Cucoană, dreptate

Ne dă! 

CHIRIŢA (furioasă)

Cu biciul pe spate

V-oi da.

V-oi da eu dreptate

Aşa.   

SCENA II 

CHIRIŢA (după ce a alungat ţăranii călare, se întoarce şi vine în faţa scenei): Vai de mine cu nişte ţărănoi, că n-ai chip să trăieşti de răul lor!... De-abia am ieşit puţintel la primblare ca să mă mai răcoresc... şi parcă dracu i-o scos în cale-mi să mă tulbure... Iar m-oi fi făcut roşie la faţă ca un stacoş. (Strigă:) Ioane... Ioane!... ş-apoi astfel hurducă şi gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu pân-acu... (Strigă iar:) Ioane... Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului... şi nici c-o să vie să mă coboare de pe cal... Ioane... Ioane... mă!... săraca de mine c-or să mă lase să şed toată ziua călare ca un jăndar... (Strigă furioasă:) Ioane... Guliţă... Luluţă... monsiu Şarlă... Cumnăţică...   

SCENA III

CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION

(Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se cobor din cerdac.) 

GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... neneaca! 

SAFTA: Ce este?... Ce este? 

ŞARL: Qui diable?... Ah! madame!... 

ION: Aud, cucoană... Iaca, ia... 

CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... aţi adormit cu toţii?

(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună împrejurul Chiriţei.) 

GULIŢĂ: Ba nu, neneacă... dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul. 

SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică. 

ION: Şi eu... 

CHIRIŢA: Taci din gură... că eşti încă cu ochii plini de somn... Ţine calu... 

ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona... sari în braţi a me. 

CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?... Eşti foarte galant... însă mă tem... 

ŞARL: O! non te tem... că sunt vurtos. 

CHIRIŢA: Nu de-aceea... că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi... să sar în braţele unui cavaler... nu ştiu de se cuvine?... 

ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça. 

CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă... aţine-te că sar. 

ŞARL: No... poftim... une, deux, trois. 

CHIRIŢA (sărind): Hup. 

ŞARL (în parte): Cristi! uşuric ca un pan... merci. 

CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu... (Tare.) Aţi văzut agilitaua mea? Ioane... du calu la grajd şi-l adapă, dar să nu-i scoţi şaua... Auzi? 

ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.) 

CHIRIŢA: Ho... că parcă-i să ne-nghiţi... face-o gură cât o şură. 

GULIŢĂ: Neneacă... las’ să mă sui şi eu pe cal. 

CHIRIŢA: Ce face?... ca să te trântească?... ba nu, Guliţa mamei. 

GULIŢĂ: Pe mata cum de nu te trânteşte? 

CHIRIŢA: Eu am învăţat la Ieşi, la manejărie... (În parte.) Numai eu ştiu câte buşituri am mâncat... d-apoi dă!... dacă-i moda... 

GULIŢĂ (scâncindu-se): Ei... neneacă, las’ să mă primblu călare... măcar numai pin ogradă. 

CHIRIŢA: Bai... ţi-am mai spus o dată că nu vreau... Nu mă supăra mai mult. Mai bine apucă-te de-ţi învaţă franţuzasca cu monsiu Şarlă... că mă ţii o mulţime de parale, trântore. 

GULIŢĂ: Bai şi eu... M-am săturat de carte. 

ŞARL: Monsieur Goulitze... taizes vous quand poruncesc madam nenec. 

GULIŢĂ: Madam nenec... (în parte) franţuz stropşit. 

ŞARL: Ce spus? (În parte.) Cré moutard... il m’agace toute la journée. 

CHIRIŢA: Nu te potrivi, mosiu Şarlă, că-i copil încă. 

ŞARL: Oui... copil... obraznic. 

CHIRIŢA: Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi... (Sărută pe Guliţă.) Îmi seamănă mie... bucăţică tăietă. Hai, du-te cu domnu profesor de învaţă frumuşel, că ţi-oi face straie de moda nouă. 

GULIŢĂ: Da... cal mi-i cumpăra? 

CHIRIŢA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic. 

ŞARL: Allons, Goulitze.... venez donc. 

GULIŢĂ: Iaca, monsiu... je vene.

(Şarl şi Guliţă se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte şi din vreme în vreme zic tare: “Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse”.) 

CHIRIŢA: Uf! Doamne! că mare cald îi!... Hai sub copaci, cumnăţico. (Merge în boschet.) 

SAFTA (urmând pe Chiriţa): D-apoi şi d-ta, soro, ai minte s-alergi călare în luna lui iuli? îi păţi ceva într-o zi. 

CHIRIŢA: Ce să fac, soro, dacă-i moda... şi dacă-mi place... Oi zice şi eu ca Ferchezeanca:

Hop, hop, hop,

La galop,

Când alerg călare,

Hop, hop, hop,

La galop,

Inima mea sare.

Hop, hop, hop,

La galop,

Când sunt armazoana;

Hop, hop, hop,

La galop,

Ieu lumea de goană.

Ce plăcere de-a fugi în fuga mare

Pe-un cal sprinten, uşurel ca un ogar.

Câteodată alivanta pe spinare...

Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar.

Hop, hop, hop,

La galop

Etc., etc., etc. 

Ş-apoi trebuie să ştii, cumnăţică, că de când m-am dezbărat de Calipsiţa şi Aristiţa... de când în sfârşit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur şi cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieşu cela ca să-mi găsesc gineri... ştii?... 

SAFTA: Ştiu... căzuseşi în mâinile unor coţcari!... 

CHIRIŢA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toţi îs îmbrăcaţi într-un fel... şi nu poţi alege care-i boier, care-i coţcar... Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de când m-am întors la moşie la Bârzoieni... i-am şi uitat. 

SAFTA: Bine-ai făcut. 

CHIRIŢA: Hei!... când ar da Dumnezeu să mi se împlinească gândul... aş da de şepte sărindaruri. 

SAFTA: Ce gând, soro? 

CHIRIŢA: Ah! cumnăţică, să mă fac isprăvniceasă!... alta nu doresc pe lume!... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă. 

SAFTA: De ce nu?... Te-i face şi d-ta ca alte multe... Doar a izbuti el frate-meu la Ieşi unde l-ai trimis... 

CHIRIŢA: Aşa nădăjduiesc... că şi noi... Dumnezeu ştie câte-am pătimit la “48... ca patrioţi... Las’ că ne-o pierit vro zece capete de vite. Dar apoi îţi aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi... şi cum m-o durut măseaua care am scos-o!... 

SAFTA: Aşa... aşa... 

CHIRIŢA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieşi ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut... Doară şi el are drituri... ca patriot... ca pătimit... Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi şi noi avem temeiuri... Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi... că striga şi pin somn c-o venit zavera... 

SAFTA: Aşa... aşa... 

CHIRIŢA: I!... când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari... ştii?... i-aş sări în cap. 

SAFTA: D-apoi eu?... 

CHIRIŢA: Mai tras-ai în cărţi, cumnăţico? 

SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... 

CHIRIŢA: Şi ce zic cărţile? 

SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieşit zece ochi de caro... bucurie... lângă riga de trefli... frate-meu, şi dedesubt trii ochi de cupă... drum... trebuie să vie negreşit astăzi... şi să-ţi aducă veste bună. 

CHIRIŢA: Să te-audă Dumnezeu... Atunci să vezi, soro, căpăţâni de zăhar... să nu poţi dovedi cu dulceţile... 

SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc... şi m-am luat cu vorba... 

CHIRIŢA: Nu-i nimică... o belte mai mult sau mai puţin pentru o isprăvniceasă... nu-i cea pagubă... Ian spune-mi, te rog... (Îi vorbeşte încet, în vreme ce scoate un port-ţigar din buzunar.) 

ŞARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse. 

GULIŢĂ: Calypso ne pouvait d’ Ulysse. 

ŞARL (în parte): Cré gamin!... il m-agace joliment!... 

SAFTA: Iar îi să tragi tiutiun, soro?... Pare că te văd iar c-ai să te îmbolnăveşti. 

CHIRIŢA: Ba nu, soro, c-aşa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu ţigările... 

SAFTA: Mă mir ce gust poţi găsi să pufuieşti din gură ca un neamţ? 

CHIRIŢA: Ce gust?

Toată lumea azi fumează,

Scoate fum pe nas, pe gât;

Unii moda imitează,

Alţi fumează de urât.

Omenirea-i o ţigară

Care se preface-n scrum;

Şi amorul cel cu pară

Arde şi se schimbă-n fum...

Numai fumuri vezi aice

La femei şi la bărbaţi.

Toţi fumează... poţi dar zice:

Că-s mai toţi înfumuraţi. 

SAFTA: Cum înfumuraţi?... vrei să zici afumaţi? 

CHIRIŢA: Şi una şi alta... dar... ian spune-mi, cumnăţică, ce face Luluţa? 

SAFTA: Îi în grădină. 

CHIRIŢA: Biata copilă!... De când o murit cucoana Nastasiica Afinoaie, nineacă-sa, şi am luat-o sub epitropia noastră... mi-i drăguţă ca o noră. 

SAFTA: Mai ştii?... poate să-i fii soacră cu vreme. 

CHIRIŢA: Ţâst! aşa am chibzuit treaba cu bărbatu meu... Luluţa are zestre bună... Guliţă asemene... mai potriviţi unde să-i găseşti?... 

SAFTA: Să-i cauţi cu lumânarea... 

CHIRIŢA: Numai atâta mă îngrijeşte că Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă... şi-i tot tristă de când o rămas orfană... ba încă câteodată parcă se pierde... nu-i în toate minţile. 

SAFTA: Nu băga de seamă, că-i încă tânără. 

CHIRIŢA: Ce tânără?... că-i de vro 15 ani... când s-o născut Guliţă, era de un an... îmi aduc aminte ca acu... la Sân-Chetru... (Vorbind, îşi caută chibriturile.) Da oare ce mi-am făcut chibriturile?... Hait... că leam prăpădit pe câmp. (Tare.) Monsiu Şarlă? 

ŞARL (înaintându-se): Poroncesc, madam. 

CHIRIŢA: Nu cumva ai fosfor cu d-ta? 

ŞARL (aprinzând un chibrit): Voilà, madame. (În parte.) Elle fume comme un caporal. 

CHIRIŢA (aprinzându-şi o ţigară groasă): Merci... Voulez-vous aussi boire une cigarre? 

ŞARL (în parte): Aie... aie... elle va recommencer ses traductions libres... 

CHIRIŢA: Ils sont de minune... cigarres de Halvanne... 

ŞARL (luând o ţigară): Merci, madame. 

GULIŢĂ: Ţigare de halva?... neneacă, dă-mi şi mie o ţigară. 

CHIRIŢA: Auzi?... atâta ar mai trebui... cuconaşii nu trag ţigări. 

GULIŢĂ: Ei... mata de ce tragi dacă eşti cucoană? 

CHIRIŢA: Tacă-ţi gura, plodule... Monsiu Şarlă... ian dites-moi je vous prie: est-ce que vous ètes... mulţămit de Guliţă? 

ŞARL: Comme ça, comme ça... mulţumit et pas trop. 

CHIRIŢA: C’est qu’il est très... zburdatic... mais avec le temps je sui sure qu’il deviendra un tambour d’ instruction. 

ŞARL (cu mirare): Tambour?... 

CHIRIŢA: Oui... adică, dobă de carte... tambour... nous disons comme ça en moldave. 

ŞARL (în parte): Ah bon!... la voilà lancée. 

CHIRIŢA: Et alors nous l’enverrons dedans. 

ŞARL: Où ça, madame? 

CHIRIŢA: Dedans... înăuntru... nous disons comme ça en moldave. 

ŞARL (în parte): Parle donc le moldave alors, malheureuse. 

CHIRIŢA: Et voyez-vous, monsieur Charles, je ne voudrais pas qu’il perde son temps pour des fleurs de coucou. 

ŞARL: Pour des fleurs de coucou? 

CHIRIŢA: C’est-à-dire: de flori de cuc... nous disons comme ça... 

ŞARL: En moldave... (În parte.) Cristi... qu’elle m’ agace avec son baragouin! 

CHIRIŢA: Aussi, je vous prie... quand il se paressera... de lui donner de l’argent pour de miel. 

ŞARL: Comment?... que je lui donne de l’argent? 

CHIRIŢA (râzând): Non... Să-i dai bani pe miere... de l’argent pour du miel... c’est correct... nous disons comme cela... 

ŞARL: C’est convenu... en moldave... Vous parlez comme un livre. 

CHIRIŢA: Merci... j’ai apprendé toute seulette le français... pre legea mea. 

ŞARL: Est-se possible!... C’est extraordinaire... Hé bien, votre fils vous ressemble... il a une facilité! dans quelques années il parlera aussi bien que vous. 

CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi... Auzi ce spune monsiu Şarlă... zice că ai să vorbeşti franţuzeşte ca apa... N’est-ce pas, monsieur Charles, qu’il parlera comme l’eau? 

ŞARL: Comme?... Ah oui, oui... vous dites comme ça en moldave. Oui... oui. 

CHIRIŢA: Da ian să-i fac eu un examen... Guliţă, spune nineacăi, cum se cheamă franţuzeşte furculiţa? 

GULIŢĂ: Furculision. 

CHIRIŢA: Frumos... dar friptura? 

GULIŢĂ: Fripturision. 

CHIRIŢA: Prea frumos... dar învârtita? 

GULIŢĂ: Învârtision. 

CHIRIŢA: Bravo... Guliţă... bravo, Guliţă... (Îl sărută.) 

ŞARL (în parte): Gogomanition, va!...  

SCENA IV

Cei dinainte, ION (venind pe poartă) 

ION: Cucoană, cucoană... Iaca un răvaş de la Ieşi. 

CHIRIŢA (tresărind): De la Ieşi? A fi de la d-lui... Cine l-o adus? 

ION: Un jăndar de la isprăvnicie... Cică-i grabnic. 

CHIRIŢA: Grabnic?... adă... (Vrea să ieie răvaşul şi se opreşte.) Da aşa s-aduce răvaşul, măi oblojitule? 

ION: Apoi cum? 

CHIRIŢA: Cum?... Nu ţi-am spus c-acum îi moda s-aducă răvaşele pe talgere?... Ha? 

ION: Iaca... parcă răvaşele-s alivenci. 

CHIRIŢA: Ce-ai zis?... lipseşti de-aici... şi doar nu mi le-i aduce acu îndată după modă... c-atâta-ţi trebuie. 

ION: Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?... că nu-s sofragiu. 

CHIRIŢA: Du-te sus la jupâneasa de cere un talger ş-un şervet. 

ION: Şi şervet? 

CHIRIŢA: Şi după ce-i pune şervetu pe talger şi răvaşu pe şervet... să mi-l prezentezi frumos... ai auzit? 

ION: Am auzit. (Se duce în casă zicând:) Să pun talgeru pe şervet şi răvaşu pe şervet... ba şervetu pe răvaş... ba... 

SAFTA: Bine, soro, cum ai răbdare s-aştepţi, când îi răvaş grabnic de la frate-meu poate? 

CHIRIŢA: Fie măcar de la Pori-împărat... am hotărât să introduc în provinţie obiceiurile din Ieşi, doar ne-om mai roade puţintel şi noi...N-am dreptate, monsiu Şarlă? 

ŞARL: Mult dreptat, mult... în care pricin? 

CHIRIŢA: În predmetul civilizaţiei. 

ŞARL: Civilization... cu serviette? 

CHIRIŢA: Pe assiette. 

ŞARL: C’est l’ étiquette? 

CHIRIŢA: Cu serviette. 

GULIŢĂ: Pe assiette. 

ŞARL: Au fait... (În parte.) Je n’y suis pas du tout.   

SCENA V

Cei dinainte, ION (venind din casă şi aducând răvaşul acoperit sub şervet şi sub talger) 

ION: Cucoană... iaca răvaşul de modă. 

CHIRIŢA: Adă-l încoace... (Căutând în talger.) Unde-i, că nu-l văd în talger?... 

ION: Cred şi eu dacă-i de desubt. 

CHIRIŢA (ridicând talgerul): Dedesubt?... Aşa te-am învăţat eu?... Nu-i nici sub talger?... Ce-ai făcut răvaşu, tontule? 

ION: Dec!... se face că nu ştie... îi sub şervet... ca de modă... Nu mi-ai spus?... 

CHIRIŢA: Sub şervet?... (Azvârle şervetul şi găseşte răvaşul în palma lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule... Ian vedeţi, mă rog, c-o făcut cu totul dimpotrivă... (Ia răvaşul.) 

ION: Ei!... parcă eu am fost de gemene cu moda... aşa mi-ai poruncit, aşa am făcut. 

CHIRIŢA: Ai noroc că-i răvaş grabnic de la bărbatu-meu... că ţi-aş arăta eu... 

SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnăţică, şi citeşte azi... 

CHIRIŢA: Ian să videm. (Citeşte adresa răvaşului:) “Isprăvnicia ţinutului către preaiubita mea soţie, Chiriţa Bârzoi, ot Bârzoieni.” 

ŞARL: Comment?... Madam est maritat c-un ispravnicie? 

CHIRIŢA (zâmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou... Cumnăţică, ce semn îi când îţi ţiuie urechea stângă? 

SAFTA: Semn bun, soro. 

CHIRIŢA: Să vedem... Cruce-agiută. (Citeşte:) “Cu frăţească mă închin şi te sărut dulce, iubită Chiriţo. În sfârşit, cu mila lui Dumnezeu, m-am isprăvnicit!... Neamul nostru s-o înălţat!... Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieşii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată şi vină în târg cu toată gospodăria şi cu tot neamul... dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrân, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soţ, Grigori Bârzoi” 

CHIRIŢA: Kirie eleison!... iată-mă-s isprăvniceasă!... (Nebună de bucurie.) Cumnăţică, Guliţă, monsiu Şarlă, Ioane... îs isprăvniceasă! 

TOŢI (cu bucurie): Isprăvniceasă! 

CHIRIŢA (jucând singură de bucurie): Tra, la, la, la, la... sunt isprăvniceasă... Cumnăţică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliţă, vină şi tu să te sărut. (Sărută pe Guliţă.) Monsiu Şarlă, vină şi d-ta să te... (Coboară ochii ruşinată.) 

ŞARL: S’il vous plaît? 

CHIRIŢA: Pardon... Ioane, Ioane... 

ŞARL (în parte): Comment?... Ion aussi?... 

CHIRIŢA: Ce era să-ţi spun?... am uitat-o de bucurie... Ha... dute de spune surugiilor să înhame poştalIONii la trăsura cea galbenă... degrabă... degrabă, că o să ne pornim la târg. 

TOŢI: La târg? 

CHIRIŢA: Dar... destul am mocnit la ţară... ian să mai fantacsesc şi eu prin târg, ca altele... doar îs isprăvniceasă... Nu că adică mam fudulit dintr-aceasta... sau că mi-ar fi făcut vro mulţămire mai deosebită... Nu... nu se sparie Chiriţa aşa lesne... cu una, cu două... Zău, nu... minciuni nu ştiu să spun, că nu-s ipo... ipocondră... M-am isprăvnicit? să-mi fie de bine... Dac-am dorit-o... am dorit-o numai de-o ambiţie care am... iar nu de alta. Ioane... trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe lângă obloane? 

ION: A trimis o ceată întreagă: doi slujitori. 

CHIRIŢA: Numai?... Spune-le să se gătească... Hai... cară-te... 

ION: Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă... măria-ta! (Iese.) 

CHIRIŢA: Isprăvniceasă!... De-acum să vedeţi bontonuri şi tinichele... am să-i durez ş-un voiaj la Paris. 

SAFTA: Tocmai pe-acolo?... în ţara nemţească?... 

GULIŢĂ: Să mă iei şi pe mine, neneacă. 

CHIRIŢA: Te-oi lua, puiule... şi pe monsiu Şarlă... şi pe Luluţa... Parcă văd pe pasport: baroana Chiriţa!...am să mă dau şi eu de baroană, cum oi trece graniţa... să spariu nemţii!... 

ŞARL (în parte): Îi lipseşte un dog. 

CHIRIŢA: Qu’ est-ce que, monsiu Şarlă? 

ŞARL: Je partage votre bonheur, madame. 

CHIRIŢA: Ah oui, monsiu Şarlă... je suis heureuse pardessus la mesure... 

ŞARL: Je comprends... peste masur. 

CHIRIŢA: Tout à fait... Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă... Hai.

(Se aude glasul Luluţei în grădină, cântând.) 

GULIŢĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluţei? 

CHIRIŢA: Iat-o, vine într-acoace... Staţi locului.

(Se opresc lângă boschet.)  

SCENA VI

Cei dinainte, LULUŢA (intră pe portiţa grădinii cântând şi alungând un flutur cu un năvod mic de bariş) 

LULUŢA(Arie din “Baba-Hârca”: “Ei, zău, tare-mi pare bine...”)

Fluturaş, vin’ lângă mine...

Ah, ascult’al meu cuvânt,

Că şi eu sunt ca şi tine

Singurică pe pământ!

Nu zbura, nu zbura, stăi... 

GULIŢĂ (căutând pe sus)

Iată-l, iată-l! măi, măi, măi! 

LULUŢA

Tare-i sprinten şi frumos. 

GULIŢĂ Când pe sus îi, când pe jos. 

LULUŢA

Nu zbura, nu zbura, stăi... 

GULIŢĂ Iată-l, iată-l! măi, măi, măi! 

LULUŢA

Zău, te-oi prinde... de-a te prinde

Un dor mare mă cuprinde.

Vin’ cu mine fără frică

Că-s şi eu o fluturică...

În zadar fugi pe-mprejur;

De-a te prinde eu mă jur.

În zadar zbori aşa tare...

Na, te-am prins... Ce bine-mi pare!

(Luluţa trânteşte năvodul în capul lui Guliţă şi-l prinde înăuntru.) 

LULUŢA: L-am prins... l-am prins. 

GULIŢĂ: Da şezi binişor, Luluţă, că te spun neneacăi... 

LULUŢA: Vai de mine!... în loc de flutur, am prins un cărăbuş...

Ha, ha, ha, ha, ha.

Cărăbuş, cărăbuş

Pe-a cui mâini încăpuşi. 

TOŢI: Ha, ha, ha, ha... 

GULIŢĂ (mânios): Cărăbuş!...auzi, neneacă?... zice că-s cărăbuş. 

CHIRIŢA: Nu te mânie, Guliţă, că şuguieşte Luluţa... Luluţo, vin- încoace la mătuşica să-ţi spun o veste bună. 

LULUŢA: Ce veste?... 

CHIRIŢA: M-am făcut isprăvniceasă. 

LULUŢA: Ei... ş-apoi? 

CHIRIŢA: Apoi... nu sari în sus de bucurie? 

LULUŢA: Nu. 

CHIRIŢA (supărată, Saftei): Îţi spun eu că câteodată se pierde. (Tare.) Ei dar găteşte-te, Luluţă, c-o să mergem la târg. 

LULUŢA (cu bucurie): Unde?... la Ieşi? 

CHIRIŢA: Ba cole, alăture cu Bârzoieni... unde-am mai fost an iarnă. 

LULUŢA (tristă): Ori acolo... ori aici la ţară... totuna-i. 

CHIRIŢA: D-apoi... vezi d-ta... te-ai deprins tot la Ieşi... Mai şezi şi prin ţinut, că nu-i muri... 

LULUŢA (plângând): Ba oi muri... 

CHIRIŢA: Îndărătnico!... 

ŞARL (în parte): Pauvre enfant! 

CHIRIŢA: Hai, să ne gătim de drum... Monsiu Şarlă... je vous prie à la bracette. 

ŞARL (dându-i braţul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braţ Saftei.) Madam cocona Safta, non poftesc? 

SAFTA: Bucuros, domnule... 

ŞARL (în parte): J’ai l’air d’une cruche a deux anses... tableau! (Chiriţa, Safta, Şarl şi Guliţă intră în casă.)  

SCENA VII 

LULUŢA: Doamne!... tare mi-i urât aici... nu ştiu ce să fac toată ziua... N-am pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuţă... Mătuşica-i prea bătrână şi Guliţă prea tânăr... nu mă pot înţelege cu ei, cum mă înţelegeam cu neneaca şi cu Leonaş... dragu Leonaş!... unde-o fi el acu?... de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare şi m-o fi uitat poate... da eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată... că-l iubesc din copilărie.

(Arie din “Însurăţei”: “Zile dintâi ale-nsoţirii”)

Scump suvenir de fericire,

Cu glasul tău de nălucire

Alungi ades a mea mâhnire

Şi mă îngâni vesel, uşor.

Ah! vin-acum, vis de plăcere,

Ca să-mi aduci o mângâiere

Şi, ca prin vis, a mea durere

Să mi-o ridici în al tău zbor!   

SCENA VIII

LULULŢA, GULIŢĂ (venind pe portiţa grădinii) 

GULIŢĂ (în parte): Am fugit pe uşa din dos şi am dat pin grădină ca să scap de dascăl... Acum... hai la grajd... Tot oi să încalec, în ciuda neneacăi... mă duc să fur calul de la iesle... Ia aşa!... de ce nu mă lasă de bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluţa.) Luluţa! 

LULUŢA: A!... iaca şi monsiu cărăbuş... 

GULIŢĂ: Iar mă faci cărăbuş?... Ian ascultă, Luluţă... aici nu suntem la Ieşi ca să mă iei în râs... Acu-s mare! şi dar, te poftesc... 

LULUŢA: Mare?... vrea să zică: eşti cărăbuş de cei cu două coarne? 

GULIŢĂ: Ba nici cu două... nici cu unu... îs cavaler!... învăţ pe Telemac... 

LULUŢA: Zău!... ai ajuns pân-acolo?... Nu te cred! 

GULIŢĂ: Nu mă crezi?... Ascultă dar să ţi-l spun pe de rost... Télémaque ne pouvait d’ Ulysse dans sa douleur... 

LULUŢA: Destul, că doar nu-s profesor... să-mi spui lecţia. 

GULIŢĂ: Păcat, Luluţă... că nu eşti mata în locul lui monsiu Şarlă... că, zău, mai mult aş învăţa cu mata... 

LULUŢA: Da de ce, Guliţă? 

GULIŢĂ: Nu ştiu bine de ce... dar cu mata mi-ar fi dragă cartea. 

LULUŢA (în parte): Bietul copil! 

GULIŢĂ: Mata îţi tot baţi joc de mine... nu înţeleg pricina pentru care... dar cu toate aceste... nu pot să mă mâniu pe mata cu tot dinadinsul... că-mi eşti drăguţă... na. 

LULUŢA: Drăguţă! 

GULIŢĂ: Pre legea mea!

(Arie “Căruţa poştei”)

Îmi plac arşicii şi zmeu-mi place;

Mi-e drag cu mingea de-a arunca.

Dar lângă tine, ah! cum se face

Că-mi trece gustul de-a mă juca?

Nu ştiu, Luluţă, cum, zău, se face

Că-mi trece gustul de-a mă juca.

În puf sunt meşter şi suflu tare;

Dar când pe tine eu te zăresc,

Rămân deodată fără suflare

Şi nu pot jocul să-l isprăvesc.

Când vreau să suflu... n-am răsuflare;

Şi bani şi minte, tot prăpădesc! 

LULUŢA: Bietul Guliţă!... Eu te-nţeleg... dar ce folos, că eşti încă copil! 

GULIŢĂ: Copil?... Ia să vezi acuşi dacă-s copil... când oi alerga călare. 

LULUŢA: Cum!... ce fel? 

GULIŢĂ: Pe calul neneacăi... da să nu spui, Luluţă... Aşteaptă aici. (Aleargă în culisele din dreapta.)  

SCENA IX

LULUŢA, pe urmă GULIŢĂ şi ION 

LULUŢA (singură): Auzi mă rog? Guliţă... un copil de ieri, dealaltă ieri, cum zice mătuşica... Cine-ar fi crezut?... Zău că nu mai sunt copii astăzi pe lume... Ce huiet s-aude?...

(Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion şi Guliţă.) 

ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconaşule! 

GULIŢĂ (asemene): Taci, Ioane, că ţi-oi da bacşiş... Hi... cal... hi... cal... 

ION: Ce bacşiş?... Să mă bată cucoana?... 

GULIŢĂ: Hi... cal... hi, cal... (Strigă surugieşte.) 

ION: Iaca pozna!... nu lăsa, măi! Săriţi de opriţi calul! 

GULIŢĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat şi ţipând): Valeu!... valeu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trânteşte. Valeu!... valeu!...

(Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.) 

ION (alergând dintre culise): Vai de mămulica mea!... de-acum mi-am găsit arţagu cu cucoana... Hait... l-o umflat rusaliile... (Iese prin fund, strigând:) Săriţi... săriţi... 

LULUŢA: Ha, ha, ha... parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de râs pe canapea.)

(Se face zgomot în sat. Chiriţa, Safta şi Şarl ies în cerdac.)  

SCENA X

LULUŢA, CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ŢĂRANI 

CHIRIŢA, SAFTA : Ce este?... foc?... tâlharii?

(Guliţă trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fuga calului, strigând: “Neneacă... monsiu dascăl... nu mă lăsaţi... valeu...” Câţiva ţărani aleargă după el, alţii intră pe scenă.) 

CHIRIŢA, SAFTA: Vai de mine!... Guliţă călare? 

ŞARL: Grands dieux!... il est perdu, courons. (Se coboară repede din cerdac.) 

CHIRIŢA: Perdu!... mon odor?... Ah!... vah!... săriţi... alergaţi...

(Se coboară cu SAFTA în scenă.)

(Arie din “Baba Hârca”: “Săriţi... săriţi!”) 

CHIRIŢA Săriţi, săteni, argaţi,

Cu toţii alergaţi.

Săriţi şi-mi ajutaţi

Copilul să-mi scăpaţi!

Iată-mă-s în disperare!

Săriţi, săriţi, alergaţi.

Guliţă-i în pierzare;

Săriţi de mi-l scăpaţi! 

COR

Săriţi, săteni, argaţi,

Cu toţii alergaţi.

Săriţi de-o ajutaţi,

Copilul să-i scăpaţi!

(Toţi aleargă pe poartă şi apucă pe urmele calului.) 

LULUŢA (singură): Vai de mine!... Se vede că-i în primejdie!... Mă duc să caut colonie, că poate să leşine mătuşica... (Intră în casă.)  

SCENA XI

LEONAŞ (ivindu-se la poartă) şi, pe urmă, LULUŢA 

LEONAŞ: Ce i-au apucat de aleargă ca nişte nebuni?... Să juri că a lovit strechia pe tot satul... Ian priveşte cum se-ntrec... Ce văd? două cucoane cu dânşii?... Ce să fie oare?... Ian să întreb la curte... (Vine în scenă.) 

LULUŢA (ieşind în cerdac): Iaca colonia... Hai degrabă după dânşii. (Se coboară repede şi se întâlneşte cu Leonaş.) 

LEONAŞ: Luluţa! 

LULUŢA: Leonaş!... Leonaş aici! A!... (Se aruncă cu bucurie în braţele lui.) 

LULUŢA

Tu eşti, iubite Leonaş? 

LEONAŞ

Eu sunt, iubite îngeraş. 

LULUŢA

Nu-i vis?... îmi vine, zău, să plâng. 

LEONAŞ

Nu-i vis... în braţe-mi eu te strâng.

(Împreună.)

Ah, ce fericire!

Ce veselă simţire

Simt acum că te-am găsit,

O! scump odor iubit.

Dulcea mângâiere

Goneşte-a mea durere,

Şi-n rai mult aşteptat

Parc-am intrat. 

LULUŢA (sărind de bucurie): I!... cât îmi pare de bine c-ai venit, Leonaşule... ştii? îmi vine să râd şi să plâng totodată... De mult nu te-am văzut! 

LEONAŞ (cu dragoste): De mult, dragă Luluţă... tocmai de când te-a luat cucoana Chiriţa sub epitropia ei şi te-a adus la Bârzoieni. 

LULUŢA (ştergându-şi ochii): Aşa... de la moartea nenecuţei. 

LEONAŞ: Nu mai plânge, Luluţa... că, zău, acuşi plâng şi eu. 

LULUŢA: Cum n-oi plânge dacă de trei ani de zile mă găsesc printre străinii care, pentru că mă văd tristă şi pe gânduri, zic că dau semne de nebunie... Ei nu pot înţelege că mi-i dor de nenecuţa. 

LEONAŞ: Ce spui?... Vrea să zică eşti nenorocită în casa Chiriţei? 

LULUŢA: Apoi judecă tu însuţi de pot fi fericită... singură, orfană!... depărtată de toţi prietenii copilăriei mele... de tine, Leonaş, care eram deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mea!... 

LEONAŞ: Biata Luluţă!... De ştiam una ca asta... nu mă duceam peste graniţă. 

LULUŢA: Cum?... ai făcut voiajuri? 

LEONAŞ: De cum ne-au despărţit întâmplările... m-am pornit la Paris şi am şezut acolo trei ani... 

LULUŢA: Trei ani!... încaltea gândit-ai vrodată la mine? 

LEONAŞ: Nu o dată... dar totdeauna... Şi cum m-am întors în ţară, cea întâi dorinţă a mea a fost ca să te găsesc şi să te văd. 

LULUŢA: Ce bine-mi pare!... De-acum cred că-i şedea tot cu mine. 

LEONAŞ: Numai de mi-a da voie cucoana Chiriţa. 

LULUŢA: De ce nu?... Ce poate s-o supere şederea ta aici? 

LEONAŞ: Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că, după cum am aflat la Iaşi de la sărdarul Cuculeţ, se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite mai târziu cu Guliţă. 

LULUŢA: Cu Guliţă?... Ha, ha, ha, ha... Da nu l-ai văzut cum merge călare? Ha, ha, ha!... 

LEONAŞ: Cum?... Ce are a face? 

LULUŢA: După dânsul aleargă acu tot satul: îl hăituieşte. 

LEONAŞ (cu mirare): Nu te înţeleg... Dar oare ce s-aude?

(Zgomot afară.) 

LULUŢA: Or fi hăitaşii lui Guliţă... (Merge în fund şi caută între culise.) Dar iată-i... ei sunt... aduc vânatul aici... Hai degrabă, Leonaş, să ne ascundem cole în boschet. (Merg amândoi în boschet.)  

SCENA XII

LULUŢA şi LEONAŞ (în boschet), ŢĂRANII

(aduc pe Guliţă leşinat şi-l aşează pe un scaun în faţa publicului), 

CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ION (vin plângând împrejurul lui Guliţă)

(Aria din “Baba Hârca”: “Bobii hai, bobii na”) 

COR

Vai de el, a murit!

Iată-l.

Calul rău l-a buşit!

Cată-l.

A murit, a murit,

Iată-l! 

CHIRIŢA (cu deznădăjduire)

A murit Gugulea meu! 

COR

Ierte-l, ierte-l Dumnezeu! 

CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!... Guguliţa nineacăi... cât era el de frumuşel... cât era de sprintinel, ş-acum iată-l ţeapăn... bujoraşu mamei... l-am pierdut!... 

LULUŢA şi LEONAŞ (în parte, speriaţi): A murit! 

ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No... taci, madam cocona... că el nu-i murit... traiesc bine. (Caută să-l dezleşine.) 

CHIRIŢA: N-o murit!... eşti sigur, monsiu Şarlă... Ah, aş fi în stare să mă duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngeraşu mamei!... n-o murit!... 

ŞARL: Destul ţipat acum... asurzit la mine. Apă de colonie este? 

CHIRIŢA: Na flacornul meu... dă-i la nas... Guguliţa mamei... (Furioasă.) Ei las’, bade Ioane, că te-oi drege eu. 

ŞARL (punând flaconul sub nasul lui Guliţă): Enfin!... voilà qu’il revient, son nez remue! 

CHIRIŢA: Son nez remue?... quel bonheur!... Cher Goulitze!... il a mangé une terrible... comment dites-vous en français?... une terrible... trântă! 

GULIŢĂ (trezindu-se, cu glasul slab): Trântision. 

TOŢI: A!... 

CHIRIŢA: Trântision!... o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!...

(Îl strânge în braţe.) 

LEONAŞ, LULUŢA (în boschet): Trântision? Ha, ha, ha, ha. 

CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?... (Aleargă furioasă în boschet.) Luluţa cu un cavaler!... Ce faci aici, dimoni?... şi d-ta, cuconaşule, cine eşti?... ce cauţi? ce vrei? 

LEONAŞ (ieşind din boschet): Cucoană Chiriţă... mai întâi mă închin cu supunere. 

CHIRIŢA: Şi al doile? 

LEONAŞ: Al doile nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirii sănătăţii d-tale, ca aflând... 

CHIRIŢA (de tot furioasă): Şi al treile? 

LULUŢA: Al treile vei şti că d-lui îi Leonaş, prietenul meu din copilărie. 

CHIRIŢA: Leonaş?... A! d-ta eşti domnu Leonaş?... mă bucur... Ieşi afară din ogradă, neruşinatule. 

LULUŢA: Să iasă?... de ce să iasă? 

CHIRIŢA: Te-oi învăţa eu să râzi de Guliţă... Auzi, mă rog?... Vine pe furiş în casa mea şi în loc să mă mângâie la supărare... îi vine chef de râs?... ghidi ştrengar! 

LEONAŞ: Cucoană Chiriţă... mai întâi... 

CHIRIŢA: Întâi, al doile ş-al treile... ieşi afară... cară-te... cât e treaba cu cinste... să nu te mai văd... Auzi? un chichirneţ acolo!... 

LEONAŞ (mânios): Ian ascultă, Bârzoaio, ai noroc că eşti de când Papură-Vodă... c-apoi... 

CHIRIŢA: Minciuni spui... că tocmai ieri am împlinit 35 de ani. 

ŞARL (în parte): Oh! elle est bonne celle la. 

LEONAŞ: 35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete. 

CHIRIŢA Ce-ai zis?... îmi lipsesc sâmbetele? (Către ţărani.) Mări ia împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu isprăvnicesele.

(Ţăranii vor să se repeadă asupra lui Leonaş.) 

LEONAŞ (scoţând un pistol): Să nu vă mişcaţi, că dau. 

GULIŢĂ (ascunzându-se după Chiriţa): Neneacă... ne-mpuşcă! 

CHIRIŢA (ascunzându-se după Safta): Vai de mine, c-aista-i volintir! 

SAFTA (ascunzându-se după Şarl): Nu lăsa, monsiu Şarlă. 

ŞARL (alergând înaintea lui Leonaş): Arrêtez, monsieur... 

LULUŢA (lângă Leonaş): Leonaş, te rog... nu face vro nenorocire. 

LEONAŞ: N-ai nici o frică, Luluţă. Cât pentru d-ta, Chiriţoaio... scrie-n frunte ce-ţi spun: de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea. 

CHIRIŢA: Nu-mi pasă, că-s isprăvniceasă. 

LEONAŞ: Tu, Luluţă dragă... fii liniştită, c-oi priveghe totdeauna asupra ta. Adio... (Sărută pe Luluţa şi se depărtează spre fund.) Să ne vedem sănătoşi, Bârzoaie. 

CHIRIŢA: Ba să te văd, când te-oi chema eu...

(Împreună.) 

LEONAŞ: (Arie din ““Baba Hârca: “Dar ce este, ce-ntâmplare”)

Lasă, lasă, Chiriţoaie,

Babă-Cloanţă, ră strigoaie.

Îi păţi tu, vai de tine,

Multe şotii de la mine! 

CHIRIŢA şi CORUL

Cale bună, sprâncenată,

Mergi la dracu, să-i fii plată;

Şi să nu dai ochi cu mine,

Că-i păţi, zău, o ruşine. 

LULUŢA (căutând să împace pe Leonaş)

Mergi, iubite,-n cale bună...

Nu te pune c-o nebună. 

ŞARL (căutând să împace pe Chiriţa)

Non te superi de mânie...

Non te-apuc l’apoplexie.

(Împreună.) 

LEONAŞ

Lasă, lasă, Chiriţoaie etc. 

CHIRIŢA şi CORUL

Cale bună, sprâncenată etc.

(Leonaş iese.)   

SCENA XIII

Cei dinainte, afară de LEONAŞ 

CHIRIŢA: S-o dus volintiriu? 

ŢĂRANII: S-a dus. 

CHIRIŢA: De-acum hai să ne ducem şi noi la târg ca să ne punem în siguranţie... Ioane, gata-s trăsurile? 

ION: Gata, cucoană. 

CHIRIŢA: Du-te de zi jăndarilor să vie aici cu săbiile scoase... (Ion iese.) Cumnăţică, pune la cale să ducă lucrurile la trăsură... (Safta intră în casă.) Şi voi, na doi fifirigi... să beţi în sănătatea boieriului. 

ŢĂRANII: Să trăiască boierul ispravnic! 

CHIRIŢA: Amin!

(Jandarmii intră pe poartă cu săbiile scoase şi stau în fund. Safta vine aducând şapca lui Guliţă şi capela Luluţei. Câteva slugi ies totodată din casă purtând geamandanuri, cutii şi saltele şi se îndreaptă spre poartă.) 

CHIRIŢA: Iaca şi jandarii... iaca şi lucrurile... suntem gata ca ş-un purces... Haideţi de-acum... Guliţă, dă braţul Luluţei... Monsieur Charles, je vous prie a la bracette. 

ŞARL: Comment?... vraiment, nous partons? 

CHIRIŢA: Oui, nous lavons le baril. 

ŞARL: Le baril? 

CHIRIŢA (cu nerăbdare): Oui... nous lavons le baril... spălăm putina... quoi... nous disons comme ça en moldave. 

ŞARL: Ah! (În parte.) C’est égal, elle m’agace de plus en plus. 

GULIŢĂ: Neneacă... da nu iei ş-un curcan fript la drum? 

CHIRIŢA: Iaca că era să uit curcanu cel bătrân... Ioane, ie curcanu să-l duci boieriului. 

ION (iese): Îndată, cucoană... (Vine aducând un curcan în braţe.) 

CHIRIŢA: Hai... (Cu entuziasm.) La isprăvnicie! 

COR (Arie “Sonni la trompa-ntrepida”) 

CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, GUGULIŢĂ

Hai la isprăvnicie,

În slavă, avuţie

Şi-n lungă veselie

De-acuma să trăim! 

ŢĂRANII

A voastr-isprăvnicie

Ferice să vă fie.

Bună călătorie

Cu toţii vă dorim. 

CHIRIŢA Ah! sunt isprăvniceasă!

Parcă-s împărăteasă.

Aferim, moţpăneasă!

Chiriţo, aferim!

Ah!

(În repriza corului, jandarmii pornesc înainte; după ei, Luluţa cu Guliţă, pe urmă Şarl dând braţul Chiriţei şi Saftei şi, în sfârşit, ion purtând curcanul. Marş general. Ţăranii aruncă cuşmele în sus.)

(Cortina cade.)  

ACTUL II 

Teatrul reprezintă salonul Chiriţei, cu cinci uşi: una în fund care duce afară şi câte două de fiecare parte. O canapea în stânga pe planul I, jilţuri, scaune ş.c.l.

(Scena se petrece într-un târg din ţinut.)  

SCENA I

(Air “Des Compliments”) 

CHIRIŢA (pe canapea)

Iată-mă-s isprăvniceasă!

Dorul meu s-a împlinit.

Ce vis (bis) frumos şi fericit!

M-am făcut cea mai aleasă

Şi tot neamul mi-am mărit.

Ce vis (bis) frumos şi fericit!

Toată lumea mi se-nchină,

Căci aice eu domnesc,

Şi din oricare pricină

Eu întâi mă folosesc.

Păstrăvi buni şi căprioare,

Căpăţâne de zahar,

Juvaeruri, bani, odoare...

Toate le primesc în dar!

Iată-mă-s isprăvniceasă!

Ş.c.l., ş.c.l.   

SCENA II

CHIRIŢA, ION (în livrea) 

ION: Cucoană... cucoană... jidovii cei cu pricina de ieri au adus zece căpăţâni de zăhar. 

CHIRIŢA: Numai?... târtanii dracului... tot şaferi!... De unde făgăduise 12 căpăţâni... Las’ că mi-or mai căde ei la mână... 

ION: Să le primesc? 

CHIRIŢA: Auzi vorba?... Du-le în cămară!

(Ion iese şi începe a căra căpăţânile prin fundul scenei câte două, două. El le duce în odaia din fund în stânga şi, de câte ori trece, numără tare căpăţânile, zicând: două, patru, şase, opt, zece.) 

CHIRIŢA (în parte): Dulce-i viaţa de isprăvniceasă!... zăhărită viaţă!... Ai jandari la poartă, la scară, la uşă... şi când ieşi la primblare, ai alai pe lângă trăsură... Cu toate aceste de m-aş porni mai degrabă la Paris!... că m-am săturat de Moldova... of! de-ar veni azi monsiu Şarlă de la Ieşi să-mi aducă pasportu, m-aş porni cu nepusă masă... Pune-ţi în gând efect ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă... Oi să le par franţuzilor cât... 

ION (trecând prin fund): Două! 

CHIRIŢA (întorcându-se): Ce?  

SCENA III

CHIRIŢA, BÂRZOI (iese din odaia din stânga, cea de pe planul I. El poartă şapcă de aghiotant şi un palton cu bumbi mari cât nişte farfurioare.) 

BÂRZOI (intrând): Ardă-le focu straie nemţeşti, că-mi vin de hac! 

CHIRIŢA: Da bine, frate, încă nu te-ai mai dus la canţelerie? 

BÂRZOI: Apoi dă!... de când m-ai scos din minte ca să mă schimoseşti în starie strâmte, pun câte două ceasuri până mă-mbrac... şi ian priveşte ce seamăn... cu bumbii işti mari?... Parcă-s un negustor de farfurii. 

CHIRIŢA: Ian taci, taci... că de-o mie de ori te prinde mai bine aşa, decât cu anteriu şi cu giubeaua... încalte mai sameni a ispravnic... dar înainte parcă erai un lăutar din tarafu lui Barbu... ştii? cel cu naiu. 

BÂRZOI: Ai vorbit de te-ai prichit. Măcar!... ce-mi mai bat eu capul să te-aduc la cunoştinţă!... De când te-ai făcut isprăvniceasă... nu ţi-o rămas fire de minte în cap nici măcar... 

ION (trecând): Patru. 

CHIRIŢA (mânioasă): Ce face? 

BÂRZOI (văzând căpăţânile): Ce-s aeste, Ioane? 

ION: Peşcheşu jidovilor celor cu pricina... zece căpăţâni. 

BÂRZOI (Chiriţei): Socot că nu te-ai mai jălui că n-ai zahar... Hai, apucă-te de dulceţi. 

CHIRIŢA: Eu? să fac dulceţi?... Ai nebunit? 

BÂRZOI: D-apoi cine?... eu? 

CHIRIŢA: Facă cumnăţica Safta, soră-ta... da eu ştiu că nu mi-oi pârli faţa la foc. 

BÂRZOI: Ce faţă?... ce faţă?... Da pân-acum, mă rog, cum ţi-ai pârlit-o ca toate celelalte gospodine din târg? 

CHIRIŢA: Pân-acu nu eram isprăvniceasă... de asta... înţelesum- ai? 

BÂRZOI: Ard-o focu isprăvnicie!... că mare belea-i pe capul meu!... De când m-o împins păcatele să fiu în slujbă... tot dojane primesc de la departament... 

CHIRIŢA: Dojane? 

BÂRZOI: Asta n-ar fi nimică... dar aţi căpchiet cu toţii în casă... ba încă m-aţi căpchiet şi pe mine! 

CHIRIŢA: Ce te-o apucat azi? 

BÂRZOI: Las’ că d-neei cucoana nu se mai catadicseşte să caute de gospodărie... să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci, vişinapuri... ca la casa omului... sau măcar să-mi facă la masă vrun cheşchet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro paclava... vro ciulama... bucate creştineşti... sănătoase şi uşoare... unde!... şede toată ziua pe tandur, la tualetă, şi din blanmanjele, din bulionuri, din garnituri nemţeşti nu mă slăbeşte... auzi?... blanmanjele?... bulionuri?... Borş şi alivenci... că cu astea am crescut în casa părintească... 

CHIRIŢA: Iar o început litopisiţu! 

BÂRZOI: Ş-apoi şi alt păcat... a luat obicei să aducă la sfârşitul mesei păhăruţe verzi cu apă caldă... cică aşa-i moda la Ieşi... de-şi spală gura unii dinaintea altora... şi nu-i zi în care să nu mă-nşel... şi să nu beau apă caldă! 

CHIRIŢA (publicului, arătând pe Bârzoi cu dispreţ): Priviţi-l, mă rog! 

BÂRZOI: Şi când ar fi numai atâta... d-apoi de-acole... cheltuieli, nu şagă... pe mobili nouă cu lastic... pe trăsuri de cele cu fundu la pământ... pe straie cu fir la slugi... pe lampe de cele cu apă... pe fleacuri... capele... rochii cu jiletce... cuşme jidoveşti de ascuns mâinile iarna... conţerturi de strâns talia... Cine le mai poate înşira?... Da-i lipsă de păsări în ogradă... da-i cămara pustie... aş!... ce-i pasă cucoanei!... când o cauţi... unde-o găseşti?! la şandra mandra. 

CHIRIŢA: Şandra mandra? 

BÂRZOI: Dar... cea care vinde rochii şi capele... Sărmană Chiriţă! ai nebunit la bătrâneţe, fata mea! 

CHIRIŢA: Ian... nu mai bodogăni... că parcă eşti o moară stricată... Mai bine du-te la canţelerie, că te-or fi aşteptând împricinaţii. 

ION (trecând): Zece! 

BÂRZOI (tresărind): Zece împricinaţi?... 

CHIRIŢA: Ha, ha, ha, ha... S-o spăriet ispravnicu de treabă multă. Hai... cară-te şi vină mai devreme acasă, că astăzi avem musafiri. 

BÂRZOI: Ce musafiri? 

CHIRIŢA: Ai uitat că dăm masă mare astăzi... de ziua bună că mă duc la Paris şi că logodim pe Guliţă cu Luluţa? 

BÂRZOI: Ba că să zici... altă nebunie! 

CHIRIŢA: Nebunie? 

BÂRZOI: Guliţă-i prea tânăr. 

CHIRIŢA: Cu atâta mai bine... însuratu de dimineaţă şi mâncatu devreme... 

BÂRZOI: Şi Luluţa-i bolnavă... pătimaşă... are toane de nebunie. N-o vezi toată ziua cum necăjeşte biata mâţă din casă?... Cum o să-mi dau eu băietu... bunătate de odor în mâinile ei? 

CHIRIŢA: Cu adevărat îi cam lipsită acu... dar i-a trece... Când o ave un bărbat n-a mai bate mâţile. 

BÂRZOI: Da de unde ştii că s-o îndrepta? 

CHIRIŢA: Ştiu, că doar şi mie-mi erau dragi mâţile pân-a nu mă mărita... şi cum te-am văzut pe d-ta, nu m-am mai uitat la ele... Ş-apoi s-o îndrepta, nu s-o îndrepta... vrei să pierdem zezstrea Luluţei de la mână? 

BÂRZOI: Ei, bine... treacă pentru logodnă... dar la Paris ce ai să cauţi? 

CHIRIŢA: Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie. 

BÂRZOI (pufnind): Ba că chiar... se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă! 

CHIRIŢA: M-am uscat îţi zic... şi de nu m-oi porni degrabă... să ştii că-mi vine ipohondrie... (Ţipând.) Of! că nu mai pot trăi în ţara asta!... 

BÂRZOI: Taci, soro... nu răcni aşa, că te-aude musafirul... Du-te şi la Beligrad dacă vrei. 

CHIRIŢA: Musafiriu? ofiţeriu?... cu adevărat?... 

BÂRZOI: De treabă ofiţer, să-ţi spun drept!... De aseară de când a tras în gazdă la noi... tot părinte ispravnice mi-a zis. 

CHIRIŢA: Nu ţi-o spus cu ce treabă o venit aici? 

BÂRZOI: Nu... dar l-am priceput eu... Pare-mi-se că-i trimis tiptil ca să cerceteze starea isprăvniciilor. 

CHIRIŢA: Dacă-i aşa... de ce şezi şi nu te duci la canţelerie?... că-s aproape de 12. 

BÂRZOI: Iaca mă duc... doar nu dau tătarii... însă ian ascultă, soro: cată să fie masa gata mai devreme, că eu nu-s deprins nemţeşte. 

CHIRIŢA: Înainte de 5 ceasuri nu se poate. 

BÂRZOI: La 5?... când se pun boierii la cărţi? 

CHIRIŢA: Aşa-i moda la Ieşi. 

BÂRZOI: Sta-i-ar în gât cine-o mai scornit-o!... (Iese furios prin fund.) 

CHIRIŢA (singură): Ei!... geaba, geaba!... cât îmi bat eu capul să-l mai cioplesc... să-l mai chilesc... pace!... îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă. Ce deosebire cu musafiriu nostru! îl cunoşti cât de colo că-i civilizat... Iaca, de pildă aseară, când am luat ceaiu... ofiţeriu şi-o pus frumuşel zăharu-n ceaşcă cu cleştele cel de argint... da d-lui... las’ că bodogăneşte că n-ar trebui să deie ceai la iuli, pe călduri... dar ce face?... ie zăharu cu degetele din zăharniţă ş-apoi îl pune în cleşte... încât îmi vine aşa paracsân!... Îmi era mai mare ruşinea de ofiţer aseară... (Către public.) mai ales că... ştiţi una? îmi face curte moţpanu... ce vă spune Chiriţa!  

SCENA IV

CHIRIŢA, LEONAŞ (îmbrăcat în uniformă de ofiţer şi purtând mustăţi mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I)

(Arie din “Rămăşag”: “Am îngheţat”

CHIRIŢA (în parte)

Iată-l, valeu!

Fără să vreu

Simt acum, zău,

Că mă roşesc!

Mii de furnici,

De tricolici,

De vârcolici

Vai! mă muncesc! 

LEONAŞ (în parte)

Iat-o, valeu!

Fără să vreu

Baba mereu

O întâlnesc.

Mă jur aici,

Ca tricolici

Ca vârcolici,

Să o muncesc! 

CHIRIŢA: Bună dimineaţa... bonjur, monsie... Cum ai petrecut noaptea? 

LEONAŞ: Sărut mâinile... cât se poate de bine... mai ales că am avut un vis de minune. 

CHIRIŢA (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar. 

LEONAŞ: Atâta nu-i nimică. 

CHIRIŢA: Crai poate? 

LEONAŞ (apropiindu-se şi luând pe Chiriţa de mână): Crai?... cum o înţelegi vorba asta, cuconiţă? 

CHIRIŢA: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale. 

LEONAŞ: Dar... dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel... crai... în minutul acesta... nu te-ai supăra? 

CHIRIŢA (coborând ochii şi trăgându-şi mâna): Vai de mine, că reci ţi-s mâinile... 

LEONAŞ: Dovadă că mi-i inima fierbinte. 

CHIRIŢA: A fi, că-i lumea ră... dar ce vis zici c-ai avut? 

LEONAŞ: O bazaconie din ceea lume. Pune-ţi în gând că parcă mă furase o zână şi mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene. 

CHIRIŢA: Or fi fost canari. 

LEONAŞ: Canari... ganguri... nu-ţi pot spune... dar ce-i curios, că toate se închinau la mine şi-mi cântau ia aşa (imitând un canar) chiriririririţa... chiriririririiiiţa... 

CHIRIŢA: Chiriţa?... Ei, apoi era canar... şi, zău, pomenea numele meu, Chiririririiiţa?... 

LEONAŞ: Te îndoieşti?... (Caută cu dragoste la Chiriţa şi oftează.) 

CHIRIŢA (coboară ochii): Ba... nu... dimpotrivă mai vârtos... dar mă mir de unde şi până unde?... nu pot înţelege ce însemnează... 

LEONAŞ: Nu înţelegi că am adormit cu gândul la mata? 

CHIRIŢA: Asta mă flatariseşte... domnule... (cu pudoare), însă nu se cade să mi-o spui nitam, nisam... tronc în obraz... 

LEONAŞ (făcând că-i deznădăjduit): Vai de mine!... poate că te-am supărat cu vorbele mele?... 

CHIRIŢA: Ce se potriveşte!... Nu se supără Chiriţa cu una, cu două... dar trebuie să socoteşti că-s o fiinţă gingaşă... impresionabilă... sentimentabilă... 

LEONAŞ (în parte): Iaca, frate!... şi ea vorbeşte limba cea nouă cu bibiluri. 

CHIRIŢA: Trebuie să socoteşti că cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis... 

LEONAŞ: Un nicsis?... Ah, scumpa mea cucoană Chiriţă hăi!... crede-mă că de când sunt în lume n-am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata... 

CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi moartă? 

LEONAŞ: Să te văd... şi când ai şti!... când ai pricepe zguduiturile inimii mele!... Ştii?... parcă se tot cutremură pământul! 

CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsele? 

LEONAŞ: Să... M-ai fermecat... m-ai scos din simţiri... căci când te zăresc... ia aşa-mi scapără pe dinaintea ochilor... să juri că eşti un fulger... o trăsnită... 

CHIRIŢA: Trăsnită?... 

LEONAŞ: Ba nu, trăsnit... m-a luat gura înainte... Ah! Chiriţoaie, eşti o zână. 

CHIRIŢA (cochetând): Ian las’. 

LEONAŞ: Un muţun... 

CHIRIŢA: Ei... 

LEONAŞ: O zarnacade. 

CHIRIŢA (bucuroasă): O acade? O zarnacade? ah! 

LEONAŞ: Chiriţoaio, Bârzoaio, dacă mă iubeşti... dă-mi portretul matale. 

CHIRIŢA: Da cum, Doamne, iartă-mă?... aşa îndată? 

LEONAŞ: Dă-mi-l... ori mă-mpuşc în ochii matale cei verzi...

(Scoate un pistol de ciocolată.) 

CHIRIŢA (speriată): Vai de mine că avan mai eşti!... (Scoţând un portret mare din sân şi dându-l lui Leonaş.) Na, frate, şi nu face păcat. 

LEONAŞ: Ah!... Chiriţoaie... să fii blagoveştită în vecii vecilor că m-ai scăpat de la moarte... (Muşcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată! 

CHIRIŢA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguţ şi pace...

(Arie din “Doi morţi”: “Ia ţiganca maladaia”) 

LEONAŞ (cu foc)

Ah, Chiriţo, scumpă zână,

De-acum eşti a mea stăpână.

Şi-n veci te-oi iubi! 

CHIRIŢA (cu dragoste)

Ah şi eu, zău, totodată

Cu-a mea dragoste-nfocată

Nici că te-oi slăbi.

(Se îmbrăţişează cu foc.)

(Împreună.) 

LEONAŞ (în parte)

Vai! băborniţă bătrână,

Bine că te-am pus la mână.

Cum te-oi mai suci! 

CHIRIŢA (în parte)

Bine că l-am pus la mână...

De-acum sunt a lui stăpână...

Cât l-oi mai iubi!

(Leonaş o strânge tare pe Chiriţa în braţe. Chiriţa se smuceşte ruşinoasă.) 

CHIRIŢA: Ah... Leonaş... te rog... menajariseşte-mă... nu face abuz de slăbiciunea unei gingaşe fiinţe: dacă mă iubeşti... dacă-ţi sunt scumpă... fii delicat... nu mă opri mai mult... lasă-mă să fug... că mă munceşte cugetul...

(Se tot trage îndărăt.) 

LEONAŞ (fără a să mişca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie.

(Împreună.) 

LEONAŞ

Vai, băborniţă bătrână. 

CHIRIŢA Bine că l-am pus la mână.

(Chiriţa iese în stânga, fugind şi aruncând o sărutare lui Leonaş care pufneşte de râs.)  

SCENA V 

LEONAŞ: Ha, ha, ha, ha!... încă aşa babă strechiată!... Auzi?... ha, ha, ha... Cică să nu fac abuz!... (Imitând pe Chiriţa.) “Ah, Leonaş... dacă mă iubeşti... menajariseşte-mă... lasă-mă să fug... mă munceşte cugetul...” Ha, ha, ha... bine că i-am prins portretul la mână... de-acum îi la cheremul meu... A! Chiriţoaie, m-ai alungat de la Bârzoieni?... te-oi învăţa eu... Am jurat să-i joc feste peste feste... şi văd că pân-acum îmi merge bine... Baba nu mă cunoaşte sub uniforma asta militărească... ea mă crede că-s ofiţer... minunat!... De m-aş putea încalte întâlni cu Luluţa... A!... iat-o... (Se trage mai deoparte în fund şi priveşte cu dragoste la Luluţa.)   

SCENA VI

LEONAŞ, LULUŢA (intră pe uşa din fund, ţinând o mâţă în braţe) 

LULUŢA (dezmierdând mâţa şi nevăzând pe Leonaş)

(Arie nouă)

Frumuşică mâţişoară,

Cu-a ta mică unghişoară

Apără-mă ne-ncetat

De oricare-amorezat.

Dar pe cel ce-mi place mie,

Pe iubitul Leonel,

Să-l dezmierzi cu bucurie

Şi să-i torci, torci frumuşel.

Fă-i miau, miau, pisică dragă,

Ca să-i dai să înţeleagă

Că-a lui fiinţă-mi este dragă...

Că ne-ncetat gândesc la el. 

LEONAŞ (în parte): Draga Luluţă!... gândeşte la mine... (Tare.) Miau, miau... 

LULUŢA (tresărind): Ce-i?... (Văzând pe Leonaş, se uimeşte.) Dnul ofiţer!... 

LEONAŞ: Eu... Luluţă... nu mă cunoşti? 

LULUŢA (cu sfială): Nu... domnule... 

LEONAŞ (scoţându-şi mustăţile): Uită-te bine la mine. 

LULUŢA (veselă): Leonaş! (Se aruncă în braţele lui.) Tu aici?... în uniformă?... (Scapă mâţa.) 

LEONAŞ: Mai încet... să nu ne-audă baba... Am împrumutat straiele unui prieten ca să pot intra în casa Chiriţei şi să mă apropiu de tine. 

LULUŢA: Şi nu te-a cunoscut mătuşica? 

LEONAŞ: Nu... că almintere mă da afară... ca la Bârzoieni... îţi aduci aminte, dragă Luluţică?... Ştii tu că de-atunci îs şase luni? 

LULUŢA: Cui o spui, Leonaş dragă?... Am numărat zilele pe degete în toată vremea cât nu te-am văzut. 

LEONAŞ: D-apoi eu!... Ce n-am cercat să te pot întâlni!... dar în zadar!... se vede că te ţine baba de-aproape... închisă ca într-un harem? 

LULUŢA: Aşa... se teme să nu-i scape zestrea de la mână. 

LEONAŞ: Cum? 

LULUŢA: A hotărât, precât am înţeles, să mă cunune cu Guliţă. 

LEONAŞ: Să te mărite pe tine... cu ţincariul ei? 

LULUŢA: Dar... vrea dintâi să ne logodească... ş-apoi peste doi ani să facă cununia... Aista-i planul Bârzoilor... şi chiar astăzi au de gând să facă logodna. 

LEONAŞ: Şi tu... primeşti, Luluţă? 

LULUŢA: Eu?... astfel primesc de bine, că de două luni de zile de când le-am aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie... pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă. 

LEONAŞ: Bravo, Luluţă... să nu te dai... dacă mă iubeşti. 

LULUŢA: Îi vedea. 

LEONAŞ: Cu toate aceste... ştii una? Ce-i în mână nu-i minciună... Hai să fugim împreună. 

LULUŢA: Bucuros, Leonaş, dragă... cu tine m-aş duce-n fundul lumii. Dar cum să facem? că-s păzită din toate părţile... 

LEONAŞ: Foarte lesne... Hai să ieşim pe poartă, la braţ... ca când am merge la primblare... şi cum om scăpa în uliţă, ne facem nevăzuţi... Vrei? 

LULUŢA: Vreau ce-i vrea tu... 

LEONAŞ: Haideţi dar să nu pierdem vreme... şi să nu deie stahia peste noi. 

LULUŢA: Hai... de-acum mă-ncred în dragostea ta. 

LEONAŞ (strângând-o în braţe): Draga mea Luluţă!

(Împreună.)

(Arie nouă)

Ah! de-acum în fericire

Soarta vrea ca să trăiesc,

Şi în dulcea ta iubire

Raiul să găsesc.

(Leonaş ridică pe Luluţa în braţe şi o sărută.)   

SCENA VII

LEONAŞ, LULUŢA, ION, GUGULIŢĂ

(Guliţă şi Ion intră tocmai când Leonaş sărută pe Luluţa. Guliţă îi îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strâmţi, jiletcă scurtă, frac cu talie şi cu cozile scurte, fIong mare la cravată.) 

GULIŢĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane? 

ION: Am văzut, cucoane. 

LEONAŞ (Luluţei): Cine-i sfrijitul ista? 

LULUŢA: Guliţă. 

LEONAŞ: A!... (pufneşte de râs încet). 

GULIŢĂ (răţoindu-se): Domnule... ce făceai aici cu Luluţa? 

LEONAŞ (dezmierdându-l): Ce-ţi pasă mătăluţă, monsiu Gurluiţă?... 

GULIŢĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiţă... da Guliţă. 

LEONAŞ: Ba Gurluiţă. 

GULIŢĂ: Ba Guliţă, îţi zic... auzitu-m-ai? 

LEONAŞ: Ei... fie şi Gărgăriţă, dacă vrei... Ce te răţoieşti aşa? 

GULIŢĂ: Mă răţoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacţie... duel... auzitu-m-ai? 

LULUŢA: Duel? 

LEONAŞ: Gugulea băbacăi... că nostimu-i... Vrei santifacţie?... Ei, poftim o jucărică de ciocolată. 

GULIŢĂ (zvârlind ciocolata jos): Nu mi-i foame... 

LEONAŞ: Nu?... ai păpat zacuscă astăzi? 

GULIŢĂ: Domnule... ştii d-ta că eu, când mă mâniu, mă fac leu? 

LEONAŞ: De care?... leu... bătut? 

GULIŢĂ (furios): Ai auzit, Ioane? 

ION (mâncând ciocolata): Îi bună, cucoane. 

GULIŢĂ: Ba leu, paraleu... auzitu-m-ai... şi ca să ţi-o dovedesc, îţi cer duel. 

LULUŢA: Ha, ha, ha, ha. 

GULIŢĂ: Ce râzi d-ta?... Vreu duel! aşa să ştii. 

LEONAŞ: Foarte bine... cum vrei să ne batem?... de-a mingea, ori de-a baba-oarba? 

GULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? 

ION: Am auzit, cucoane. 

LEONAŞ: Dacă pofteşti almintere... trebuie să-ţi fac cunoscut că cu pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagâţi... cu sabia zece curcani şi cu puşca opt şoldani... În care număr vrei să te pun?... în rândul nagâţilor, în rândul curcanilor, ori în al şoldanilor?... alege... 

GULIŢĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat! 

LEONAŞ: A!... te pui în rândul nagâţilor?... Prea bine... îi fi al 6- lea la număr. 

GULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? 

ION: Am auzit, cucoane. 

GULIŢĂ: Ba cu sabia. 

LEONAŞ: Şi mai bine... te-oi face curcan. 

GULIŢĂ: Ba... cu... puşca. 

LEONAŞ: Minunat... te-oi şoldăni dintr-o chiteală. 

GULIŢĂ: Ba... cu pistolul. 

LEONAŞ: Ei! hotărăşte-te acu... sau nagâţ, sau curcan... oricum a fi, sunt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap. 

GULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? 

ION: Am auzit, cucoane. 

GULIŢĂ (făcându-şi curaj): Cu cerga-n cap?... ba tu te-i duce-n rai... Auzitu-m-ai? 

LEONAŞ: Om vedea care... 

GULIŢĂ (răcnind): Te-oi învăţa eu să săruţi pe Luluţa... 

LULUŢA: Şi ce-ţi pasă d-tale... cherapleşule? 

GULIŢĂ (furios): Cherapleş!... Ai auzit, Ioane? 

ION: Am auzit, cucoane... Cherapleş... (Iese după sfârşitul ariei.)

(Arie din “Chiriţa”: “Vai ce întâmplare”)

(Împreună.) 

GULIŢĂ

Ce obrăznicie!

Stau uimit pe loc.

Şi, zău, de mânie

M-am făcut chiar foc. 

CEILALŢI

Vezi-l, de mânie

O-nlemnit pe loc.

Faţa-i stacoşie

S-a aprins de foc  

SCENA VIII

Cei dinainte, CHIRIŢA 

CHIRIŢA: Ce este?... Cine se sfădeşte? 

GULIŢĂ: Neneacă, neneacă... ofiţeriul a sărutat pe Luluţa. 

CHIRIŢA: Domnu ofiţer?... (Cunoscând pe Leonaş.) Ce-mi văzură ochii? Leonaş! 

GULIŢĂ: I-am cerut duel. 

CHIRIŢA: Duel?... să te omoare!... (Furioasă.) Ce caţi aice-n casa mea, berbantule? 

LEONAŞ: Ce să caut, cucoană?... o zarnacade. 

CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o zarnacade de nu-i putea-o duce, neruşinatule... că te dau pe mâinile jandarmilor... (În parte.) Auzi? să mă facă a crede... că-mi face curte! 

LEONAŞ: Iaca ies (imitând pe Chiriţa), dar, te rog, nu face abuz... de slăbiciunea unei fiinţe sentimentabile... lasă-mă să fug... cugetul mă mustră... Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.) 

CHIRIŢA: Haiducule!... 

LULUŢA: Leonaş, Leonaş... nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lângă el.) 

LEONAŞ (încet Luluţei): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară. 

CHIRIŢA: Ce faci acolo, giupâneaso? îţi plac ofiţerii?... încoace să vii... (O ia de mână şi o dă deoparte.

LEONAŞ: Adio, Chiriţoaie Bârzoaie... 

CHIRIŢA: Ieşit-aţi azi? 

LEONAŞ: Adio, zână... adio, muţun... Portretul tău nu se va dezlipi niciodată de la sânul meu... Ha, ha, ha. 

CHIRIŢA: Portretul meu? (În parte.) Vai de mine!... Ce-am făcut!... M-am dat în mâinile haiducului!

(Împreună.) 

CHIRIŢA, GUGULIŢĂ,

Ce obrăznicie!

Etc., etc. 

LEONAŞ, LULUŢA

Vezi-i, de mânie

Etc., etc. 

CHIRIŢA Ah! ce nebunie!

Stau uimită-n loc.

Şi, zău, de mânie

M-am făcut chiar foc.

(Leonaş iese pe uşa din fund, în dreapta.)  

SCENA IX

Cei dinainte, afară de LEONAŞ, BÂRZOI şi ION (intrând prin fund) 

BÂRZOI: Ce spui, mă Ioane, de duel?... Guliţă?... duel!... unde- i?... A! iacată-l... (Îl ia în braţe.) Gugulea băbacăi!... unde-i duelgiul, să-l trântesc la gros? 

GULIŢĂ: A luat tălpăşiţa, băbacă... l-am speriat eu. 

BÂRZOI: Viteazul băbacăi, viteaz!... Da bine, Chiriţo, pentru ce era să se puie în primejdie odorul? 

CHIRIŢA: Pentru că a prins-o pe d-neii, duduca cea crescută în pansioane, sărutându-se cu ofiţerii. 

BÂRZOI: Ialei! 

LULUŢA (făcându-se nebună)

Zice că era o babă,

Biată babă ş-un moşneag,

Ş-amândoi când n-aveau treabă,

Se rezemau pe toiag...

(Imitând poza moşnegilor rezemaţi pe toiag.) Ia, aşa... şi dau din cap... aşa (dă din cap tremurând) unul la altul... parcă se tot mustrau... Ha, ha, ha, ha... 

BÂRZOI: Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei. 

CHIRIŢA: Săracan de mine!... tocmai azi, în ziua logodnei? 

BÂRZOI: Taci... 

LULUŢA

Baba zicea: Moşulică,

Vreau o noră precum nu-i.

Moşu zicea: Băbulică,

Îţi mai pune pofta-n cui.

(Râde pierdută.) 

BÂRZOI: Sărmana copilă!... mult o ţine când o apucă? 

CHIRIŢA: Câte-o zi întreagă... 

BÂRZOI: Parcă nu-i lucru curat!... Hai, Chiriţo, să o lăsăm singură... poate că şi-a veni în cunoştinţă. 

CHIRIŢA: Hai... (În parte.) Zău că-mi vine şi mie să nebunesc de ciuda ofiţeriului... Să mă ieie în trii parale... coşcoge isprăvniceasă!... Aşa ruşine de când sunt n-am păţit! 

GULIŢĂ: Hai, neneacă. 

CHIRIŢA: Ba, nu, Guliţă... mata şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă vro nebunie... şezi cu dânsa că ţi-i logodnică... 

GULIŢĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleş?

(Arie “Vai ce întâmplare”, din “Doi morţi vii”.)

(Împreună.) 

BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ

Sărmana copilă,

Ce patimă grea!

Mă apucă-o milă

Când privesc la ea. 

LULUŢA (în parte)

Cât îmi pare bine

C-aşa-i amăgesc.

Să râd, zău îmi vine

La ei când privesc.

(Cântând, Bârzoi şi Chiriţa se trag încetişor îndărăt şi intră în odaia lor.)  

SCENA X

GUGULIŢĂ, LULUŢA (pe canapea)

(Mică tăcere. Guliţă caută să se apropie de Luluţa şi nu îndrăzneşte. Luluţa îl urmăreşte cu coada ochiului, zâmbind.) 

LULUŢA (în parte, zâmbind): Aşteaptă... aşteaptă... cocolitule... te-oi pune eu la cale şi pe tine acuşi. 

GULIŢĂ (cu jumătate de glas): Luluţă... 

LULUŢA (în parte): Ce are de gând să-mi spuie? 

GULIŢĂ (mai tare): Luluţă... 

LULUŢA (tresărind): Aud?... cine mă cheamă?... A!... monsiu Guliţă... Ce pofteşti? 

GULIŢĂ: Fi... Luluţă, fi... nu-i frumos să laşi ca să te sărute ofiţerii. 

LULUŢA: Eu?... care ofiţer? 

GULIŢĂ: Cel cărui am cerut duel... Nu te face-a uita. 

LULUŢA: Ha!... cel care te-a făcut nagâţ? 

GULIŢĂ: Hî, hî... 

LULUŢA: M-a sărutat el pe mine?... Nu-mi aduc aminte. 

GULIŢĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie şi nu ştia ce făcea... 

LULUŢA: Ba... îmi aduc aminte... că ţi-am zis, mi se pare... cherapleş. 

GULIŢĂ (supărat): Iar? 

LULUŢA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliţă, pentru că câteodată nu ştiu ce spun... Îmi vine aşa ca o ameţeală cu furie... ideile mi se tulbură... ochii mi se aprind... şi atunci, dacă nu m-aş stăpâni, aş bate şi aş zgâria, şi aş muşca pe toţi. 

GUGULIŢĂ (stând pe loc, în parte): Iaca... iaca! 

LULUŢA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mânie... mă turbează şi, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. 

GULIŢĂ (trăgându-se înapoi): Iaca!... iaca!... 

LULUŢA: Da unde te duci? 

GULIŢĂ: Mă... cheamă neneaca. 

LULUŢA: Nu-i adevărat... Stai aici cu mine. 

GULIŢĂ: D-apoi... 

LULUŢA: Nu vrei?... (Făcând că se mânie.) Valeu!... iaca-mi vine... îmi vine să zgâriiu... Tare aşi bate pe cineva... 

GULIŢĂ: Nu te tulbura, că şed... (În parte.) Parcă-i o mâţă. 

LULUŢA: Aşa mai vii la socoteală... Ian spune-mi, Guliţă, ştii că o să ne logodim astăzi? 

GULIŢĂ: Ştiu. 

LULUŢA: Şi îţi pare bine? 

GULIŢĂ (cu foc): Îmi! 

LULUŢA: Şi mie... Nu poţi crede cu ce nerăbdare aştept să fiu logodită şi mai ales măritată... c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine... pe mâna mea... Ştiu c-oi avea pe cine zgâria şi muşca. 

GULIŢĂ (în parte): Auzi, aşa gust? Ba să ferească Dumnezeu... 

LULUŢA: Ei, de vreme ce ai să-mi fii soţior... fă-mi puţintică curte. Spune-mi că mă iubeşti, că mă slăveşti... că eşti fericit... Dă!... să te văd. 

GULIŢĂ (cu sentiment): Luluţă... te iubesc... te slăvesc... sunt fericit... 

LULUŢA: Şi mă jur... zi după mine... 

GULIŢĂ: Şi mă jur. 

LULUŢA: Să fac tot ce-i porunci. 

GULIŢĂ: Să fac tot ce mi-i porunci. 

LULUŢA: Parol? 

GULIŢĂ: Parol? 

LULUŢA: Da nu... eu te întreb... Parol că-i fi supus la toate? 

GULIŢĂ: Parol. 

LULUŢA: Dă-mi parola cu degetul. 

GULIŢĂ (dându-i parola): Poftim. 

LULUŢA: Bravo... aşa te vreau... Acum ian cântă-mi o bucată din Lucia... ştii?... frumos... 

GULIŢĂ: Să cânt?... da... îs răguşit... 

LULUŢA: Ce?... poate nu vrei?... (Îi arată unghiile.) 

GULIŢĂ: Ba vreau (În parte.) Când ar veni neneaca să mă scape! 

LULUŢA (cu nerăbdare): Hai... începe azi. 

GULIŢĂ: Iaca încep... să-mi dreg glasul...

(Guliţă cântă o bucată din “Lucia” cu un chip comic. Luluţa pufneşte de râs în batistă.) 

LULUŢA (bătând în palme): Bravo, bravo... bravisimo! 

GULIŢĂngâmfat): Ţi-a plăcut! 

LULUŢA: Minunat... I! ce puişor de bărbăţel o să am!... îmi sare inima când gândesc... dar, apropo, ia joacă... 

GULIŢĂ: Cum?... să joc?... aşa nitam, nisam? Ai nebunit? 

LULUŢA: Ce?... nu vrei? 

GULIŢĂ: Nu. 

LULUŢA: Nu!... (Sculându-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te muşc... să te mănânc... 

GULIŢĂ: Vai de mine!... mare belea-i fata asta!... 

LULUŢA: Te-oi învăţa eu să nu vrei, când poruncesc eu... (Îi arată unghiile şi dinţii). 

GULIŢĂ: Săracul de mine!... îi în stare să mă mănânce de viu... Să nu rămâie nici o bucăţică băbacăi... Luluţo... linişteşte-te. (Aleargă prin odaie pe după canapea.) 

LULUŢA (cârşnind din dinţi): Ba nu... c-am să te mănânc... 

GULIŢĂ: Ba nu mi-i mânca.

(Aria polcăi.) 

LULUŢA: (alungând pe Guliţă împrejurul canapelei)

Ba te-oi mânca. 

GULIŢĂ Ba nu, nu mi-i mânca. 

LULUŢA

Ba te-oi mânca

Şi nu-i scăpa. 

GULIŢĂ (în parte)

Tare mi-i frică, valeu! valeu! valeu! 

LULUŢA

De-a lui figură îmi vine să râd, zău!

(Împreună.) 

LULUŢA (alungând pe Guliţă)

Zău, te-oi mânca

Întreg, întreg eu te-oi mânca.

Şi nu-i scăpa,

Tot nu-i scăpa. 

GULIŢĂ (fugind)

Nu mi-i mânca

Zău nu, zău nu, nu mi-i mânca...

Că oi scăpa,

Tot oi scăpa. 

GULIŢĂ (fugind în odaia tătâni-său): Valeu... lupu, lupu! 

LULUŢA: Ha, ha, ha, ha... (Iese alergând pe uşa din fund.) L-am dezgustat de logodnă.  

SCENA XI

ION, LEONAŞ (îmbrăcat în costum de bricicar) 

ION (intră pe uşa din dreapta în fund): Intră, intră... nu-ţi fie frică. 

LEONAŞ: Da oare cuconu ispravnic acasă-i? 

ION: Acasă... ai vro treabă cu d-lui? 

LEONAŞ: Am, logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc. 

ION: Bine-ai făcut... că boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu; dar... adus-ai vrun peşcheş? 

LEONAŞ: Ba nu... n-am ştiut că-i plac peşcheşurile. 

ION: Nu?... apoi cară-te... N-are vreme să te primească boierul. 

LEONAŞ: Da bine, logofete Ioane... unde să caut eu acu peşcheş?... păcatele mele!... Dă!... că cu toată sărăcia mea... 

ION: N-ai nimică?... nici hârzob de păstrăvi?... nici caş de munte? nici căprioară? nici vro căpăţână de zahăr?... 

LEONAŞ: Doar nu-s băcal. 

ION (la ureche): Nici bătuţi? 

LEONAŞ: Da bine... boierul metaheriseşte şi?... (Face semn de numărat bani.) 

ION: Huf... Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanţă ruginită. 

LEONAŞ: O carboanţă am... (Scoate o carboavă din pungă.) Unde- i ispravnicul să i-o dau îndată? 

ION: Nu aşa, că-i prea puţin ca să primească... almintere. 

LEONAŞ: Cum? 

ION: Aşteaptă că-i vedea... avem alte tertipuri pe-aici... Aşteaptă.

(Iese pe unde a intrat.) 

LEONAŞ (singur): Aferim ispravnic! adună şi cu carboanţa... Bine c-am aflat-o şi asta. 

ION (intră serios aducând un curcan):

Vezi d-ta curcanul ista?

Acest curcan bătrân

În ţară e vestit.

Din el al meu stăpân

Îşi trage bun venit.

Curcan plin de noroc,

El, ca nealţi curcani,

Scăpând de orice foc...

A fript mulţi gogomani. 

LEONAŞ: Cum asta, logofete? 

ION: L-am vândut pân-acum de 57 de ori pe la împricinaţi şi o slujit pân-acum de 57 de ori ca peşcheş. 

LEONAŞ: Nu te pricep bine. 

ION: Iaca: când vine cineva cu jalobă şi cu mâinile goale... de pildă ca d-ta... eu, din porunca boierului, mă aţin la uşă cu curcanul, îl vând pe o carboanţă... şi pe urmă duc carboanţa ispravnicului, şi iau iar curcanu înapoi de la jăluitor... ca poclon... înţelegi? 

LEONAŞ: Care vrea să zică curcanul ista ţine pănă acum 696 lei? 

ION: În capăt. 

LEONAŞ: Bună moşie. 

ION: Îl cumperi?... ori te îndrept spre calea-ntoarsă. 

LEONAŞ: Cumpăr... na carboanţa. 

ION: Na curcanul... 

LEONAŞ: Noroc să deie Dumnezeu! (Ia curcanul şi dă carboava lui Ion.) 

ION: Amin... şi la anu cu bine!... Mă duc să dau carboanţa boierului şi să-i spun că eşti aici. (În parte, intrând la Bârzoi.) 58 cu asta... am s-o trec la răbuş. 

LEONAŞ (singur): Aşa, părinte ispravnice?... bine că ţi-am aflat coţcăriile şi curcăniile... Ne-om răfui mai târziu... Dar oare unde-i Luluţa?... (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să pot iar intra aici... să mă-ntâlnesc cu Luluţa... De-ar veni... am lua tălpăşiţa amândoi pe uşa asta de din dos... Bricica mea-i la portiţa grădinii... ne-am sui iute într-însa şi nici tătarii nu ne-ar prinde... Cine vine? A! Ispravnicul!... Ce minciună să-i durez?...  

SCENA XII

LEONAŞ, BÂRZOI, ION 

BÂRZOI: Unde-i jăluitorul? 

ION: Iacătă-l, cucoane. 

LEONAŞ (închinându-se): Eu sunt, măria-ta. 

BÂRZOI: Ce cauţi?... Cine eşti? 

LEONAŞ: Piciu bricicarul... să nu-ţi fie cu bănat, măria-ta...

(Arie din “Doi morţi vii”: “Îi mare cu cei mici”)

Eu sunt vestitul Pici

Ce n-am decât un bici

Ş-un cal străin, căzut,

Ş-o bricică de-mprumut.

Dar vai ş-amar de cine

Mă ia la drum pe mine!

Îl duc în fuga mare.

Cu poşta... şi mai tare...

Dar îi paveaua rea?

Da-i muştereul greu?

(Bate din bici şi zice:)

“Ce-mi pasă mie... mişcă, copile.”

Nici bricica nu-i a mea,

Nici drumul nu-i al meu;

Că sunt vestitul Pici

Ce n-am decât un bici,

Din care tot pocnesc,

Cu care mă hrănesc. 

BÂRZOI: Piciu bricicarul... de la Ieşi? 

LEONAŞ: Dar, măria-ta... ştii?... din colţ de la Sfântul Spiridon... Piciu bricicarul... Întreabă pe cine vrei şi ţi-a spune de mine... Câte jupânese cu testemeluri... câţi logofiţei cu vipiscă... tot Piciu îi bălă- băneşte hurduz-burduz, prin toate rătăcăniile... ba pe la vii... ba pe la Rădiu... ba pe la Sprăvale-babă... ba pe la clănţălărie... şi tot cam pe datorie... că despre bătuţi?... vorba ceea: i-a bătut vântul de mult! Şi când mă trezesc!... tufă-n pungă, tufă-n buzunar... afif!... Dar ce-mi pasă!... Piciu să trăiască! treacă de la mine... că doar îs român... îs creştin... slavă Domnului!... din toţi negustorii şi meşterii din Ieşi, numai eu am rămas din neam curat... şi un biet halviţar... şi un biet brahagiu... şi un biet cojocar... toţi ceilalţi îs cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.) 

BÂRZOI (astupându-şi urechile): Mă!... ce daradaică hodorogită!... destul... stai... 

LEONAŞ: Ha, ho... tbrrr... am stătut. 

BÂRZOI: Spune acu ce cauţi? 

LEONAŞ: Ţi-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieşi... 

BÂRZOI (în parte): Auzi Piciu?... şi-i curcanul meu cel de pripas... 

LEONAŞ: Şi mă rog măriei-tale să-l primeşti drept peşcheş. 

BÂRZOI (făcând că se supără): Adică... fără peşcheş nu puteai să vii? 

LEONAŞ: Apoi dă, cucoane... nu te supăra... obiceiul pământului. 

BÂRZOI: Ei fie... dă-l la fecior. 

ION (apropiindu-se de Leonaş): Adă-l încoace. 

LEONAŞ: Na... (Dă curcanul lui Ion.) 

BÂRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoţule? 

ION (dându-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil. 

BÂRZOI (luând carboava): Bine, bine, fătul meu... Spune acu... ce pricină ai la isprăvnicie? 

LEONAŞ (în parte): Oare ce dracu să-i înşir? (Stă puţin pe gânduri.) 

ION (ieşind, în parte): 58 cu asta! De-a mai ţinea isprăvnicia câtăva vreme, ne suim la sută... (Sărutând curcanul.) Vai! drăguţu-mi-i... mâncal- aş fript... (Iese.) 

BÂRZOI: Ei, dă!... spune azi... că n-am vreme de pierdut... Ce ai? 

LEONAŞ: Apoi... ce să am, măria-ta? Ia păcate!... M-am pornit de la Ieşi c-o actoriţă... şi după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal... când la plată?... vrea să-mi mănânce dreptul, sub cuvânt c-am prăvălit-o de cinci ori. 

BÂRZOI: O actoriţă?... de la fteatru? 

LEONAŞ: De-acolo... de la denia cea nemţească. 

BÂRZOI: Şi unde-o tras în gazdă? 

LEONAŞ: La pitariu Chirculici... ştii?... de la vale peste drum... Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşti... ca părintele ispravnic... poate că nu m-ar lăsa păgubaş... 

BÂRZOI: Bucuros, fătul meu... mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată actoriţe... îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc...

(Îşi caută şapca.) 

LEONAŞ (în parte): Călătorie sprâncenată... De-aş putea să-i depărtez pe toţi de-acasă... mi-ar veni la socoteală... ca să fugim cu Luluţa. 

BÂRZOI: Iaca şapca... Vină cu mine, Piciule. 

LEONAŞ: Mergi înainte, cucoane... că te-ajung. 

BÂRZOI: Bine. (Vrea să iasă.)  

SCENA XIII

LEONAŞ, BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ (aceşti doi ies din odaia din stânga, planul I) 

CHIRIŢA: Unde te duci, frate? 

BÂRZOI: Vin-acuşi... Mă duc păn’ la vărul Chirculici... să mă- ntâlnesc c-un ipochimen care-o tras acolo-n gazdă. 

CHIRIŢA: La Chirculici?... da Chirculici s-o pornit de trii zile la moşie... ş-o pus să-i grijască casele. 

LEONAŞ (în parte): Tronc!... c-am codălghit-o!... 

BÂRZOI (lui Leonaş): Apoi... ce dârdâiai tu, măi bricicarule? 

CHIRIŢA: Care bricicar?... (Cunoscând pe Leonaş.) Ce văd?... iar hoţu cel de Leonaş! 

BÂRZOI: Leonaş? 

GULIŢĂ: Dar, băbacă... aista-i ofiţerul care-a sărutat pe Luluţa. 

BÂRZOI: Duelgiu?... (Lui Leonaş.) Ce însemnează dar?... grăieşte... acu ofiţer, acu bricicar?... 

LEONAŞ: Iaca, măria-ta... Am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în isprăvnicie... şi cât ţin curcanii isprăvniceşti. 

CHIRIŢA: Vai de mine!... că aista-i Pepelea! 

BÂRZOI: Aşa? care vrea să zică... eşti şpion d-ta?... Apoi, aşteaptă... dacă-i aşa, să-ţi dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi jăndari! 

CHIRIŢA: Jăndari! 

GULIŢĂ: Jăndari! 

LEONAŞ: Aşa-i socoteala?... apoi... ian aşteptaţi şi voi să vă-nvăţ eu galopu...

(În vremea cât cântă, îi loveşte cu biciuşca peste picioare. Chiriţa, Bârzoi şi Guliţă sar prin casă în măsura muzicei.)

(Aria galopului

LEONAŞ

Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan. 

BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ

Vai ce hoţ! ce fiară! 

LEONAŞ

Hi, hi, bălan... Hi, hi, şoldan. 

BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ

Vai, că m-o pişcat iară!

Bre! ce om şugubăţ!

Da şezi, măi, binişor. 

LEONAŞ

Ba nu... vreau să vă-nvăţ

Galopu-ntr-un picior.

Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan. 

BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ

Vai! ce hoţ! ce fiară! 

LEONAŞ

Hi, hi, jărpan... Hi, hi, şoldan. 

BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ

Vai! că m-o pişcat iară!

(Leonaş iese râzând pe unde o intrat, în vreme ce Luluţa intră pe uşa din fund.)  

SCENA XIV

BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, LULUŢA 

LULUŢA: Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă? 

CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (sărind necontenit): Luluţă... zi-i să şadă binişor. 

LULUŢA: Cine?... cui? 

CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (oprindu-se): Lui Leonaş. Unde-i? 

LULUŢA: Leonaş? 

CHIRIŢA: Bre! ce împuşcă-n lună! 

BÂRZOI: Bre! ce ienicer! 

GULITA: Am să-i cer iar duel! 

LULUŢA: Da tăceţi din gură că vă vin musafirii la masă. 

CHIRIŢA: De pe-acu?... unde-s? 

LULUŢA: I-am văzut intrând pe poartă... Iacătă-i.  

SCENA XV

Cei dinainte, MUSAFIRII

(Arie din “Hârca”: “Tanana”) 

MUSAFIRII

Plecăciune cucuiete!

Iată-ne că am sosit.

Hai la masă, căci de sete

Şi de foame am murit. 

CHIRIŢA

Mă închin şi sunt voioasă

C-aţi venit cu toţi la masă,

Şi sperez că bucuros

Îţi mânca şi-ţi bea vârtos. 

MUSAFIRII

Plecăciune cucuiete!

Iată-ne că am sosit.

Hai la masă, căci de sete

Şi de foame am murit. 

CHIRIŢA: Cred, boieri d-voastră, că vi s-or fi cam lungit urechile de foame, pentru că pe aici obicinuiţi a mânca pe la amiază... dar noi metahirisim evropieneşte... pe la 5; nu vă fie cu supărare... Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiţi. 

MUSAFIRII: Sărut mâinile. 

CHIRIŢA: Astăzi vreu să-mi ieu ziua bună de la d-voastră... fiindcă mă duc la Paris. 

MUSAFIRII: La Paris? 

CHIRIŢA: Dar... şi nădăjduiesc că îţi chili vârtos în sănătatea isprăvnicesei d-voastre. 

MUSAFIRII: N-ai nici o îndoială, cucoană. 

CHIRIŢA: Însă pân’ la masă... dacă poftiţi câte un păhăruţ de rachiu?... Ioane... adă rachiu.

(Ion intră cu o tablă plină de păhăruţe de rachiu şi se duce de dă întâi cucoanei Chiriţei şi pe urmă pe la musafiri.) 

CHIRIŢA (bând): Să trăiţi... întru mulţi ani... şi să ne vedem sănătoşi!... Bun rachiu... îi pe cursă... ca la Ieşi... Poftim, boieri. Ioane!... dă la d-lui... dă la d-lui... dă şi la d-lui... (Arată un musafir mai ruşinos.)

(Ion, după ce dă rachiul, iese.) 

CHIRIŢA: Ş-aşa cum vă spuneam, boieri d-voastră... peste vro trii zile vă las cu lacrimile pe obraz... aştept numai paşaportul.   

SCENA XVI

Cei dinainte, ŞARL (cu pasportul în mână, dă busta în salon) 

ŞARL: Pasport?... Voilà. 

TOŢI: Monsiu Şarlă? 

ŞARL: Present!

(Air du “Royal tambour”)

Me voici... am sosit

Moulu, bauilaut de rage

Pour câte-am pătimit,

Am pătimit dans ce voyage.

En un caroutze affreux.

On m’a conduit hurduz-burduz.

Les surugi riaient entre eux,

Disant: Draco franţuz!

(Închinându-se la Chiriţa)

Mais pour vous, cocona,

On irait en enfer... 

CHIRIŢA (făcând tali)

Ah! vous êtes juvaer. 

ŞARL (în parte, făcând semnul gamenilor din Paris)

Tiens! v’là pour toi... voilà!

Quel bonheur! am sosit

Enfin dans ce village...

Ma câte-am pătimit... etc. 

ŞARL: Madame, am împlinit comision d-tale... Am scos pasport. 

CHIRIŢA (cu bucurie): Unde-i? 

ŞARL: Voilà. 

CHIRIŢA: Dă-mi-l degrabă... 

ŞARL: Pardon... trebui un farfuri... să-l prezentez pe farfuri... à la mode. 

CHIRIŢA: Bine zici... Ioane! 

ŞARL: Non strigat... Am găsit farfuri... Monsieur, barbat d-tale, port un duzen la surtuc. (Se apropie de Bârzoi şi-i taie un bumb de la surtuc.) Vous permettez? 

BÂRZOI: Ce faci, neamţule? 

ŞARL: Non faci atention... Am trebuinţ un farfuri... et voilà! (Arată bumbul şi pe urmă pune pasportul pe dânsul ca pe un talger de-l prezentează Chiriţei.) 

MUSAFIRII: Ha, ha, ha, ha... a dracului franţuz! 

ŞARL (în parte): Voilà une mode commode... On porte toute une vaisselle sur soi... (Tare.) Madame la baronne de Chiriţa... 

CHIRIŢA: Merci, monsiu Şarlă... când ai şti ce mulţumire mi-ai făcut... Vous m’avez frotté le coeur avec du miel. 

ŞARL: Quoi?... 

CHIRIŢA: Oui... avec du miel... m-ai uns la inimă cu miere... Nous disons comme ça... 

ŞARL: En moldave... suffit. (În parte.) Jolie langue! 

CHIRIŢA (deschizând pasportul): Ascultaţi, boieri d-voastră... (Citeşte.) “D-neei baroana Chiriţa Bârzoi, care merge peste graniţă în staturile Evropei...” 

TOŢI: Baroană! 

BÂRZOI: Baroană!... tu... baroană?... 

CHIRIŢA: De ce nu?... dacă-i moda. 

GULIŢĂ: Neneacă... da eu nu-s baron? 

CHIRIŢA: Ba şi tu eşti, Guliţă... eşti baronaş. 

GULIŢĂ: Vra să zică şi băbaca îi baronoi? 

BÂRZOI: Ba... mă ferească Dumnezeu! 

CHIRIŢA: Da ian mai spune-ne ceva de la Ieşi, monsiu Şarlă?... Ce mai fac ieşenii? 

ŞARL: Toţi ieşenii s-au făcut bulangeri... chitari. 

TOŢI: Pitari? 

ŞARL: Parbleu!... Plămădesc glodul iarna, ca să-l înghită vara. 

CHIRIŢA: Bine zici... îmi aduc aminte când am fost acolo cu Aristiţa şi Calipsiţa... era să mă înec! 

ŞARL (în parte): Ah bah! un tonneau... ça flotte toujours. 

CHIRIŢA: Da despre teatru ce ştii? 

ŞARL: Est opera italian... am văzut Robert le diable! 

CHIRIŢA: Nu mă nebuni... şi cum o fost? 

ŞARL: Formos... tare formos. 

CHIRIŢA: Ei... parastuieşte şi nouă piesa aceea... c-am auzit că-i cu o mulţime de drăcii. 

ŞARL: Dacă poroncesc madame cocona... bucuros.

(Toţi se aşează pe canapea şi pe jilţuri. Şarl, în mijlocul lor, cântă cântecelul: “Titi à la représ, de Robert le diable”.

TOŢI (sculându-se): Mare minune! Nemţii ceia îs cu dracu, zău!   

SCENA XVII

Cei dinainte, ION şi, pe urmă, LEONAŞ (în toaletă femeiască) 

ION: Cucoane... cucoane... a venit o madamă de la Ieşi... şi cere să intre aici. 

BÂRZOI: Cine-i? 

ION: Cică-i actoriţă. 

TOŢI: O actoriţă? 

LEONAŞ (intrând repede): Plecăciune, boieri... Mă rog de iertare că dau busna-n casă, nitam, nisam... dar, având treabă cu părintele ispravnic, am luat îndrăzneală... Care-i părintele?... 

BÂRZOI: Supusă sluga d-tale, madamo. 

LEONAŞ: D-ta să fii sănătos. 

BÂRZOI: Sărut mâinile. 

CHIRIŢA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaş! 

LEONAŞ: Pune-ţi în gând, părinte ispravnice, că am un frate, care, de câteva zile s-a făcut nevăzut de la Iaşi... şi pe cât am aflat de ici, de cole... am prepus că-i ascuns aici în târg... şi că-i amorezat de o duducă care-i zic Luluţa. 

LULUŢA (în parte): De mine? 

CHIRIŢA: Luluţa?... şi cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo? 

LEONAŞ: Leonaş... de nu ţi-a fi cu bănat, cucoană. 

CHIRIŢA: Nici cât pe-o măsă... să ierţi... Şi d-ta zici că eşti actoriţă? 

LEONAŞ (făcând compliment femeiesc): La Teatru Naţional... să ierţi. 

CHIRIŢA: Să fii d-ta sănătoasă... dar cât pentru fratele d-tale... cine-a fi acela... nu avem cinste... 

LEONAŞ: Bunătatea d-tale... dar, mă rog... pe duduca Luluţa nu ştiţi unde-aş putea-o găsi? 

CHIRIŢA: Nu departe... Dacă vrei s-o vezi? iat-o... O logodim astăzi cu Guliţă, fiul meu... 

LEONAŞ: Să-ţi trăiască. 

CHIRIŢA (cu dispreţ): Plecăciune. 

LEONAŞ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluţei): A!... dumneei îi duduca Luluţa? Tare-i frumuşică! Dă-mi voie, dragă, să te sărut şi să te fericesc de odorul ce-ai să capeţi. (Sărută pe Luluţa şi-i zice încet.) Eu sunt, Luluţo, eu, Leonaş... opreşte logodna. 

LULUŢA (ţipând): A!... 

TOŢI: Ce-i? 

LULUŢA (făcându-se nebună): Vai de mine! se învârteşte casa cu mine. Toate le văd pe dos... Iaca mătuşica se dă de-a tumba... ha, ha, ha, ha... 

CHIRIŢA: Kirie eleison!... că iar i-a venit nebunia... şi tocmai în ceasul aista!... Luluţo... 

LULUŢA: Fugiţi... fugiţi... daţi-mi pace... că-mi vine-a muşca... Unde-i Guliţă să-l zgâriu?... unde-i să-l muşc? 

GULIŢĂ (ascunzându-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă mănâncă. 

LULUŢA: Ha, ha, ha, ha... Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l iubesc din copilărie... Iată-mă-s la nuntă... orhestrul începe valţul, valţul!... Unde-i mirele să joc cu el? 

Valsul 

LULUŢA (vălsuind singură)

Tra, la, la, la, la,

Tra, la, la, la, la,

Astăzi chiar mă mărit,

Mă mărit, mă mărit!

Tra, la, la, la, la,

Tra, la, la, la, la,

Chiar astăzi mă mărit

Cu al meu iubit.

(Se opreşte din joc, plângând.)

Ah, ah, ah, ah, ah, ah,!

Dragul meu nu mă vra... 

CORUL

Sărmana, vai de ea! (bis

LULUŢA (râzând)

Ha, ha, ha, ha, ha, ha!

Ba mă vrea, ba mă vrea. 

CORUL

Sărmana! vai de ea!

Vai de ea!

(Împreună.) 

LULUŢA (jucând)

Tra, la, la, la, la,

Tra, la, la, la, la,

Astăzi chiar mă mărit,

Mă mărit, mă mărit...

Tra, la, la, la, la,

Tra, la, la, la, la,

Chiar astăzi mă mărit

Cu al meu iubit. 

CORUL

Sărmana fată!

Priviţi-o, iată,

Iată c-a-nebunit,

Nebunit, nebunit!

Sărmana fată,

Mai bine-ndată,

Îndată-ar fi murit,

Ar fi murit!

(Luluţa se aruncă în braţele lui Leonaş.) 

LULUŢA: A!... iaca logodnicul meu... iată-l, iată-l! 

CHIRIŢA: Cine?... Madama?... logodnic!... (Către musafiri.) S-o pierdut de istov! 

LULUŢA (ţipând): Aista-i, aista-i... vreau să mă măritaţi cu dânsul... că de nu... nebunesc... 

CHIRIŢA: Să te mărităm cu madama?... altă belea acu!... 

ŞARL: No... faceţi caprisu Luluţei... non trebuie contrarier un malade. 

CHIRIŢA: Bine zici, monsiu Şarlă... Ei... fie, Luluţă dragă... dacă ţi-i drag dumnealui?... ie-ţi-l... Noi ţi-l dăm. (Către Leonaş.) Mă iartă, madamă, că te supăr... 

LEONAŞ: Da unde, cucoană!... dimpotrivă... 

LULUŢA: Dacă mi-l daţi... logodiţi-mă acu îndată cu el. 

CHIRIŢA: Fie ş-acu, numai nu te tulbura... (Către Leonaş.) Madamă... facem abuz de bunătatea d-tale... dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă... Fii bună, te rog, şi primeşte a te logodi cu dânsa... ne-i îndatori peste măsură. 

LEONAŞ: Cu mare bucurie... Cea mai mare dorinţă a mea este ca să vă îndatoresc... poftim inelul meu. 

CHIRIŢA: Foarte mulţămesc... Luluţo, iaca inelul d-sale... dă-i acum pe-al tău... şi să vă fie logodna într-un ceas bun... amin!

(Leonaş şi Luluţa schimbă inelele.) 

LULUŢA (veselă): M-am logodit... m-am logodit! De-acum ziceţi să cânte muzica... să-nceapă balul... la bal... la bal... 

CHIRIŢA: Bal înaintea mesei? 

ŞARL (încet Chiriţei): Ne la contrariez donc pas... puisqu’elle est folle. (Tare.) En avant la contredanse. 

CHIRIŢA (căutând cu dragoste la Şarl): Fie, monsiu Şarlă... Vous serez mon cavaler? 

ŞARL (în parte): Crac. 

CHIRIŢA: Hai, boieri... să vă văd...

(Orhestrul cântă contredansul. Chiriţa joacă cu Şarl, în faţă cu Guliţă, care joacă cu Luluţa. Leonaş slujeşte de damă lui Bârzoi şi joc amândoi vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.) 

TOŢI (jucând)

Ah, ce plăcere de-a juca

Şi de griji a scutura. 

CHIRIŢA Ah! monsiu Şarlă... te rog, îmi spune

Dacă joc frumos cancan? 

ŞARL

Ah! que des graces! Joci de minune

(în parte) Elle danse comme un ours blanc. 

TOŢI

Ah! ce plăcere de-a juca

Şi de griji a se scutura. 

CHIRIŢA: Destul, c-am obosit! 

LEONAŞ (strângând pe Luluţa în braţe): Ah! dragă Luluţă... deacum eşti a mea şi nimic nu ne mai poate despărţi... 

CHIRIŢA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriţă... cât de bine-şi gioacă rolul. 

LEONAŞ: De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă. 

CHIRIŢA: Festa?... ce vra să zică asta? 

LEONAŞ (scoţându-şi capela): Mă cunoşti, Chiriţoaie, cine sunt eu? 

CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ: Leonaş! 

LEONAŞ: Eu!... v-am jucat-o bună? 

CHIRIŢA (căzând pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea! 

BÂRZOI: Ian stăi, moţpane... dacă-i pe feste?... apoi să ţi-o joc eu mai sărată şi mai chipărată... doar am puterea-n mână... doar îs ispravnic!... 

LEONAŞ: Ba te şterge pe guriţă, boierule... Iaca demisionul d-tale.

(Îi dă un pachet.) 

BÂRZOI: Demisionul? 

LEONAŞ: Aşa... mai dinioare am primit un plic de la directorul Departamentului, care mi-i prieten, şi înăuntru am găsit demisionul d-tale. 

BÂRZOI: Da să n-am parte de Chiriţa dac-am gândit vrodată să- mi dau demision. (Citeşte:) “Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se primeşte... şi se porunceşte d-tale ca să încredinţezi trebile ţinutului d-sale d-lui Leonaş, noul diregător.” - Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de altă parte.) Da bine... pentru ce?... care-i pricina? 

LEONAŞ (încet): Curcanul cel bătrân ţi-a jucat festa... Ce să faci?... s-a trecut vremea curcanilor!... Iar cât pentru logodna mea cu Luluţa, de nu-i încuviinţa-o acu îndată... spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat o carboavă chiar de haram. 

BÂRZOI: Încuviinţez... încuviinţez, numai taci. 

CHIRIŢA (pe gânduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate... (tare) nu se poate! 

LEONAŞ (încet, Chiriţei): Ba se poate, căci almintire... l-oi ruga pe prietenul meu, pe ofiţerul cel de azi-dimineaţă, să arate portretul d-tale lui Bârzoi... Se poate acum?... 

CHIRIŢA (plecând capul): Se poate! 

LEONAŞ: Care vra să zică... toate s-o pus la cale... Acum, boieri d-voastră, fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om aşezat... vă poftesc la nunta mea cu duduca Luluţa. Dumneei cucoana Chiriţa şi cuconul Grigori, preaiubitul ei soţ, s-au primit a ne fi nuni mari... aşa este? 

BÂRZOI, CHIRIŢA (zâmbind mânzeşte): Cum nu?... cu mare bucurie. 

LEONAŞ: Cât pentru monsiu Guliţă, dacă tot voieşte duel? 

GULIŢĂ: Bai! 

ŞARL: Comment! tu refuses, malheureux! 

GULIŢĂ (cu nerăbdare): Qu’est ce que vous voulez?... Omorision? 

ŞARL: Fricosion... va! (În parte.) Quel petit crétin! 

ION (intrând): Cucoană... să deie bucate? 

CHIRIŢA: Strigă să deie. 

ION (la uşa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi... mă!... dă bucate la masă... mă! 

CHIRIŢA: Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră... poftim... dle Leonaş, ce-a fost s-a trecut... nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a şedea cu logodnica d-tale la masă. 

LEONAŞ: Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) şi drept dovadă că sunt prietenul d-tale, poftim portretul. 

CHIRIŢA (încet, luând portretul): Să-ţi spun drept... mare comedian ai mai fost! 

LEONAŞ: Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni? 

CHIRIŢA: Bine zici... blagoslovită să-ţi fie vorba!... tocmai asta era s-o spun şi eu d-lor-sale... (Arată publicul şi înaintează spre el.)

Credeţi-mi mie; cei mulţi în lume,

Fie din Londra sau din Focşeni,

Fie cu stare, cu rang, cu nume,

Joc ades roluri de comedieni.

Cela ce strigă că ţara piere

Pân’ ce apucă vreun ciolan

Şi, cât îl roade, stă în tăcere...

Cine nu-l ştie că-i comedian? 

CHIRIŢA

Cel care vecinic se tot făleşte...

Că-i de neam nobil cât un sultan...

Şi-n fapta-i neamul şi-l necinsteşte...

Îi prost sărmanul! prost comedian!... 

ŞARL

Celui qui tourne cum bate vântul,

Fiind azi jidov, mâini moldovan...

Est un... non trouve au juste cuvântul;

Une girouette... un comedian. 

LULUŢA

Cela ce caut-o zestre mare,

Deşi el poate nu face-un ban,

Şi zice fetei că-i dragă tare...

Are iubire de comedian. 

LEONAŞ

Cel care jacaş fiind de moarte

A luat pielea de pe sărman...

De-l vezi deodată blând, smerit foarte...

Să fugi de dânsul că-i comedian. 

CHIRIŢA

Astfel e lumea... o comedie!

Iar noi, artiştii care-o jucăm,

N-avem dorinţă alta mai vie

Decât aplauzi să merităm. 

TOŢI

Astfel e lumea... o comedie!

Etc., etc., etc.

(La sfârşitul cupletelor uşile din fund se deschid şi toţi se pornesc spre masa care se vede dincolo de uşă.) 

(Cortina cade.)

  Aminteste-ti datele mele