Contra la democracia, de Esteve Soler


7.


Noapte adâncă. Un bar întunecos, cu lumini roşii. Zarvă mare. O chelneriţă tânără serveşte la mese, în timp ce la bar stă Dick, un bărbat de cincizeci de ani, purtând costum şi cravată. Bărbatul seamănă izbitor de mult cu Dick Cheney, vicepre- şedintele Statelor Unite, în timpul lui George Bush Jr., un personaj care şi astăzi e unul dintre cei mai puternici, mai bogaţi şi mai influenţi oameni din lume.


CHELNERIŢA: Eu nu vreau să fiu complice la treaba asta.
DICK: Ce zici? Ce tot vorbeşti acolo?
CHELNERIŢA: Acum ştii, te-am anunţat.


CHELNERIŢA se duce în celălalt capăt al barului.


DICK: Hei! (Scurtă pauză) Mă auzi? Eu aştept doi prieteni... (Scurtă pauză) Hei....! De ce nu vrei să-mi dai o bere? (Scurtă pauză) Ăsta-i un bar sau ce mama dracului e? Ce-i localul ăsta de căcat? (Scurtă pauză). Tu mă auzi, fato?
CHELNERIŢA se apropie.
CHELNERIŢA: Nu vreau să vă servesc nici o băutură.
DICK: „Nu vreau” ce?? Dar tu ai idee cine sunt eu?? Tu ştii cum mă cheamă pe mine? Dacă am chef... Dacă în secunda asta vreau... Pot face ca mâine să dispari de tot, să nu-ţi mai ştie nimeni nici măcar numele! (Pauză) Cu un singur telefon! (Scurtă pauză.)


DICK îi arată mobilul.


DICK: Mai întâi ar începe cu tine: n-ai mai ajunge acasă. Te-ar azvârli într-un camion şi ţi-ar injecta o drăcie de-aia care te face să-ţi pierzi cunoştinţa. Pe urmă te-ai trezi şi ţi-ai da seama că te-au făcut să-ţi devorezi propriul chip. Ochii, nasul, buzele, totul... Crede-mă, nu te-ar mai recunoaşte nimeni. Ai implora să fii ucisă. (Scurtă pauză.) Iar pentru mine ar fi un fleac. Am mai făcut-o şi altădată. (Pauză.) Şi toate astea, doar cu un telefon. (Scurtă pauză). Pe urmă i-aş pune să-ţi elimine toată familia. De obicei ne ocupăm de părinţi, fraţi şi surori, soţi şi copii. Dar uneori îi luăm în calcul şi pe prietenii apropiaţi şi pe asociaţi. Pretexte sunt, slavă Domnului: boli ţinute sub control, terorişti periculoşi... Oamenii nu se întreabă ce s-a întâmplat cu vecinii lor dacă li se spune că aveau o boală contagioasă. (Scurtă pauză.) Pentru mine ar fi floare la ureche. Mâine n-ar mai şti nimeni cine eşti. (Scurtă pauză). Pe o fraieră de la firma mea din Bagdad au violat-o 7 dintre şefii ei. Unul după altul. Închipuie-ţi ce ţi-ar face ţie. (Pauză.) Fii atentă! Doar apăs pe butonul ăsta şi vorbesc la telefon. (Pauză.) Poţi să-mi aduci o cafea? (Pauză.) Te rog?


CHELNERIŢA se pregăteşte să-l servească. Chiar în clipa aceea intră pe uşă regele Leopold al II-lea al Belgiei (1835-1909), bucuros din cale afară. Poartă uniformă şi faimoasa lui barbă proeminentă.


LEOPOLD: Bună ziua la toată lumea!
DICK: Leopold!


Bucuros, DICK se apropie de el şi-l îmbrăţişează.


DICK: Ce-ai mai făcut, împieli- ţatule?
LEOPOLD: Abia aşteptam să vin aici şi să beau o bere cu voi. Gregorio a ajuns?
DICK: Cred că-i ocupat până peste cap, ca întotdeauna....
LEOPOLD: O să ne explice el... Ce bei?
DICK: Nimic.
LEOPOLD: Cum nimic? Şi asta?


DICK se uită la chelneriţă.


DICK: Asta... nu vrea să-mi dea o bere.
LEOPOLD: Dar ce i-ai făcut?
DICK: Nimic, îţi jur.
LEOPOLD: Hai să ne aşezăm undeva şi pe urmă mai vedem noi...
DICK o priveşte ameninţător pe chelneriţă, care stă o clipă nemişcată, după care îşi vede de treabă.


DICK şi LEOPOLD se aşază la o masă.


DICK: Ce-ţi mai fac copiii?
LEOPOLD: Sunt adorabili, toţi patru. Ar trebui să-i vezi. Clementina e frumoasă foc, o iubesc ca pe ochii din cap... Iar micul Leopold, nu ştiu, cred c-o să ajungă un demn moştenitor al tronului, se vede de pe acum. Sunt tare mândru de ei, să ştii!
DICK: Cred şi eu.
LEOPOLD: N-aş vrea să par demodat, dar... Cu cât îmbătrânesc, cu atât... cred tot mai mult în familie.
DICK: Şi eu la fel, prietene.
LEOPOLD: Familia e temelia societăţii. Dick, nu există nimic altceva; fără familie totul e haos, nici o societate nu supravieţuieşte fără ea.
DICK: E viaţă, dragoste, cămin... Numai pentru ea luptăm. Dacă cineva îţi zice altceva, gândeşte-te bine la asta.
LEOPOLD: Doar în două lucruri cred, în afară de familie: în constituţie şi în libertate!
DICK: Ar trebui să te auzi... Mă simt onorat să stau de vorbă cu tine, Leopold. Cum îţi mai merg afacerile? Tu singur te deplasezi acolo?
LEOPOLD: Niciodată! Congo e prea departe şi nu suport drumul cu vaporul. Şi apoi trebuie să conduc Belgia. Nu pot face două lucruri în acelaşi timp. Dar tu, ce-ai făcut cu alegerile?
DICK: Totul a mers ca pe roate.
LEOPOLD: Dar le-aţi pierdut... Nu vorbi prostii...
DICK: Nu! Am pus la treabă un negru, la fel ca voi în Congo, în colonii, asta-i tot. Ai văzut cine-i dă banii? Cine i-a finanţat triumful? Noi, Leopold dragă, nu-ţi face iluzii... Doar nu ne jucăm cu ce-i al nostru...
LEOPOLD: Un negru la putere... Pare foarte exotic. Şi primejdios.
DICK: Nu-i nici un risc. El ştie foarte bine cine conduce de fapt. Dar negrii voştri ce mai fac?
LEOPOLD: Mă cam îngrijorează.
DICK: De ce?
LEOPOLD: În ultima vreme practică sinuciderile colective. Chiar mă îngrijorează, să ştii. Se adună mai mulţi şi se omoară cu uneltele alea cu care strâng cauciucul. Şi uite aşa scade considerabil producţia. Nu ştim cum să-i mai supraveghem...
DICK: Frica! Asta funcţionează întotdeauna.
LEOPOLD: Şi ce propui?
DICK: Pregăteşte-ţi bine lovitura şi într-o zi, pretextând că sunt atacate cele mai importante sedii strategice, dai vina pe ei! Pe urmă faci ce vrei, cu cine vrei tu! O să vezi!
LEOPOLD: Trebuie să fie ceva mai la îndemână... Belgia e prea departe de Congo. Deocamdată, ca să-şi dea toată silinţa să lucreze, le-am luat nevestele ostatice.
DICK: Nu cred că e la fel de eficient. (Scurtă pauză) Noi am fi acuzaţi de sexism... Ştii deviza aia: „De ce femeile şi nu bărbaţii”...?
LEOPOLD: Dacă vrem să-i demoralizăm prin violuri, atunci mai bine o facem cu femeile. Ştii, astea rămân însărcinate şi tot tacâmul...
DICK: Da, da, ai dreptate... Treaba asta ar fi greu s-o păţească bărbaţii...
LEOPOLD: Nu zi de două ori, că sunt poponari care încearcă...
LEOPOLD şi DICK râd.
DICK: Câţi aveţi?
LEOPOLD: Câţi ce? Poponari?
DICK: Nu, nu, ştii tu... Câţi aveţi până acum?
LEOPOLD: A... Păi, de când am venit, în 1878... Cred că vreo 10 milioane de morţi. Dar la capitolul mâini tăiate, am depăşit cu mult cifra asta... Tăiem mâinile celor care nu aduc destul cauciuc.
DICK: Sunt mulţi... Înseamnă că nu prea câştigaţi mare lucru...
LEOPOLD: Intenţia contează. Dar voi? Voi câţi aveţi în Irak?
DICK: Nu ştiu... Tot nu reuşesc să se pună de acord...
LEOPOLD: Hai... spune... Nu contează acum...
DICK: Cel mult un milion şi jumătate. Dar în Irak situaţia nu-i aşa grozavă ca la voi, în Congo...
LEOPOLD: Nu contează... Mai mulţi sau mai puţini, n-are importanţă. Ce contează de fapt e ceea ce am oferit noi bărbaţilor şi femeilor din locurile alea...
DICK: Da, sigur... Pauză. Dick şovăie.
LEOPOLD: Democraţie! Dacă ai fi văzut cum trăiau înainte...
DICK: Mult mai rău...
LEOPOLD: Cu mult mai rău! Se înţelege!
DICK: Până să venim noi, nu exista democraţie în Irak.
LEOPOLD: Acum îi pot vota pe aceia dintre ei care vor să-i reprezinte.
DICK: Cu condiţia să facă numai ce vrem noi, se înţelege.
LEOPOLD: Fireşte! Că doar n-au suficientă minte ca să conducă de capul lor! De exemplu, ce-ar face ei cu bogăţiile lor naturale? Petrol, cauciuc... Le-ar risipi...
DICK: Resursele ar trebui să fie în mâna celor care ştiu să le folosească.
LEOPOLD: Absolut! În 1884 am fost membru fondator al Societăţii Internaţionale pentru Abolirea Tradiţiilor Barbare. Din Societatea asta făceau parte cele mai importante ţări din lume.
DICK: Poate c-ar trebui s-o reînfiinţăm.
LEOPOLD: Dar există şi azi. Doar că acum se numeşte ONU.
DICK: Când văd un copil din Lumea a Treia, mă gândesc... Oare nu le-o fi ruşine să menţină atâta incultură? Sunt un prost exemplu; ar trebui să dispară de tot.
LEOPOLD: Nu uita: cu uraniul extras de noi din Congo v-aţi putut face bombele cu care aţi distrus Japonia...
DICK: Ştiu, ştiu, progresul nu poate fi oprit!
LEOPOLD: Cuvântul ăsta mă derutează mereu.
DICK: Care?
LEOPOLD: Progres.
DICK: Păi dacă tu profiţi de pe urma lui e progres. Dacă nu profiţi, nu e.
LEOPOLD: Dar tu ştiu c-ai progresat, nu glumă! La cât se ridică averea ta acum?
DICK: Compania mea petrolieră, primul furnizor mondial de petrol după ultimele cifre oficiale, a avut încasări de 18.300 milioane de dolari.
LEOPOLD: La cifre m-ai bătut, nimic de zis.
DICK: Da, recunosc, aşa e. Trăim vremuri prospere. Încep să râdă amândoi.
LEOPOLD: La câţi oameni ai tăiatu tu mâinile...? Hai, te rog, spune-mi...
DICK: Hai că eşti... Râd în continuare.


Chelneriţa, care trece pe acolo, înlemneşte când LEOPOLD o ia de mână.


LEOPOLD: Ce ne aduci de băut, frumoaso?
CHELNERIŢA: Îmi pare rău...
LEOPOLD: De ce?
CHELNERIŢA: Îmi pare rău. Nu vreau să vă servesc.
LEOPOLD: Nu vrei să ne serveşti? De ce?
CHELNERIŢA: Fiindcă ştiu cine sunteţi. Amândoi.


DICK râde.


LEOPOLD: Şi care-i problema?
CHELNERIŢA: Voi sunteţi cei mai mari ticăloşi care au existat vreodată!
LEOPOLD: Uau! Ai auzit, Dick?
DICK: Impresionant!
CHELNERIŢA: Eu am idealurile mele. Voi doi n-aveţi decât să faceţi ce vreţi, dar aici, în barul meu, n-o să beţi nici măcar o bere!


DICK şi LEOPOLD încep să râdă. CHELNERIŢA pleacă.


DICK: Ştii ceva? Cred c-ar fi mai bine să plecăm. Aici n-o să ne servească cu nimic, iar Gregorio nu mai apare; simt eu asta.
LEOPOLD: O fi având probleme la Roma.
DICK: De când e papă şi s-a apucat să organizeze cruciade, e ocupat până peste cap...
LEOPOLD: Ca să le dai tuturor dreptate şi egalitate trebuie să munceşti, nu glumă...! Nu mai pridideşte cu treaba, micuţul nostru Gregorio al VII-lea!
DICK: Nu-i rea ideea! Mă gândesc s-o copiez într-un viitor apropiat, cu China sau cu India.
LEOPOLD: Şi când te gândeşti ce inofensiv pare Gregorio când bea două păhărele de whisky...
DICK: Dar aici vezi că nu ne dau nimic de băut...
LEOPOLD: Şi dacă toate astea or să se schimbe într-o bună zi? DICK: Ce vrei să spui?
LEOPOLD: Nu ţi-e teamă că...? E clar că puterea e încă în mâinile noastre şi asta nu se poate schimba, e foarte limpede treaba asta... Dar ia închipuie-ţi că oamenii s-ar revolta, c-ar arunca cu pietre după cortegiul nostru funerar...


DICK râde...


DICK: Henry Kissinger, autorul loviturilor de stat din Chile, Argentina, Cambodgia, Laos, Sahara Occidentală şi Uruguay... Ticălosul de Henry Kissinger...! A luat Premiul Nobel pentru Pace! Ticălosul de Premiu Nobel pentru Pace!


Încep amândoi să râdă. În timp ce râde, DICK o priveşte fix pe CHELNERIŢĂ, apoi scoate telefonul mobil şi i-l arată. CHELNERIȚA îngrozită, nu ştie încotro să se uite. În cele din urmă îi arată degetul mijlociu, făcând un gest vulgar, jignitor.


CHELNERIŢA: Valea! Căraţi-vă de aici! Jigodii ordinare!


Întuneric.


Traducere de Luminiţa Voina-Răuţ

  Aminteste-ti datele mele