Din inimi si creieri, de Paul Celan
Din inimi si creieri
incoltesc firele de iarba-ale noptii
si-un cuvant rostit de coase
le adie spre viata.
Amutiti ca si ele
noi adiem catre lume:
privirile noastre-amagite
spre-a fi consolate
se dibuie una pe alta
ne imbie obscur sa intram.
Gol de privire
se tace ochiul tau intr-al meu
ratacind
ridic inima ta catre buze
inima mea o ridici tu spre-ale tale:
ceea ce bem noi acum
potoleste setea orelor
orele ii toarna timpului
ceea ce sintem acum
in pahar
(Timpul)ne place?/
Ne primeste?/
Ne ia?
Niciun sunet si nicio lumina
nu se strecoara-ntre noi sa ne-o spuna.
O, fire, voi fire de iarba.
Voi fire de iarba-ale noptii.