Extremities: Citeste online @ rcp

SCENA 1

Prin fereastră, o lumină uşoară a soarelui. Intră MARJORIE într-un capot de baie. Observă farfuriile rămase pe masă de la micul dejun. Soarbe dintr-o cană cu ceai. E rece. Pune un ceainic mare la fiert. Dă un telefon. Nu-i răspunde nimeni. Închide telefonul. Acţiunea nu trebuie grăbită. E o zi leneşă. Nu există priorităţi presante. Se ridică observând o plantă veştejită. O atinge cu afecţiune, o stropeşte cu apă, o rearanjează printre plantele sănătoase. Nu e mulţumită, aşa că o scoate afară pe uşa din faţă şi o aşează pe pervazul de afară. E atacată de o viespe. Încearcă să o lovească. Planta cade. Auzim cum se crapă ghiveciul. MARJORIE e înţepată de viespe.

MARJORIE: A!... Du-te dracului!

MARJORIE intră în casă şi trânteşte uşa. Îşi inspectează partea interioară a coapsei, chiar deasupra genunchiului. Observă două blânde roşii. Cotrobăie într-o cutie de scule de lângă plante. Găseşte un flacon cu insecticid. Agită flaconul. Deschide uşa. O viespe pe care n-o vedem, care pluteşte deasupra pragului, o face să ţipe scurt şi să trântească uşa. Agită flaconul. Deschide repede uşa, pulverizează spre viespe, agită flaconul, deschide uşa, nu mai vede viespea, deschide uşa mai larg, nu vede nici o viespe, deschide de tot uşa, se uită în jos, vede viespea moartă. Îngenunchează lângă ea. Pauză. Pulverizează din nou. Prea mult. Scoate o lopăţică din cutia de unelte, ridică viespea cu lopăţica, închide uşa şi aruncă viespea în scrumiera de pe măsuţa de cafea. Aşează flaconul şi lopăţica pe măsuţă, se aşează, îşi aprinde o ţigară, trage un fum contemplând viespea. Îsi priveşte blândele, apoi fără vreo ezitare stinge ţigara pe viespe. Intră RAUL.

RAUL: Joe?! Hei, Joe? Eu Sunt. O! Bună! Joe e aici?

MARJORIE (se ridică repede, se încheie la capot) Nu-i nici un Joe aici.

RAUL: Mi-a zis că stă aici.

MARJORIE: Nu locuieşte nici un Joe aici.

RAUL: A…

MARJORIE: Intri mereu aşa în casele oamenilor?

RAUL: Îmi cer scuze. Iertaţi-mă.

MARJORIE: Nici o problemă.

RAUL: O zi bună!

MARJORIE: Şi ţie la fel.

RAUL: Mulţumesc frumos.

MARJORIE: Cu plăcere.

RAUL: Tu locuieşti aici?

MARJORIE: Ai ghicit!

RAUL: Cum, Joe s-a mutat?

MARJORIE: Joe şi mai cum?

RAUL: Joe - am uitat.

MARJORIE: Aici n-a stat niciodată vreun Joe.

RAUL: E o singură casă sau sunt mai multe apartamente?

MARJORIE: O singură casă.

RAUL: Mi-a spus că are o cameră aici.

MARJORIE: Se pare că a minţit.

RAUL: Da, el sau altcineva.

MARJORIE: Îmi pare rău, dar trebuie să pleci.

RAUL: Pot să dau un telefon?

MARJORIE: Nu.

RAUL: E un telefon local.

MARJORIE: Nu, te rog să pleci.

RAUL (strângând uşor şaua bicicletei) Circuli cu bicicleta?

MARJORIE: Nu, o ţin ca să se strângă praful pe ea. Uşa e acolo!

RAUL: Ştiu unde e uşa. E o situaţie tâmpită. Tipul îmi datorează o grămadă de bani şi mi-a spus să vin aici ca să-i iau.

MARJORIE: Şi totuşi aici nu-i nici un Joe.

RAUL: Eşti sigură?

MARJORIE: Poate ştie soţul meu. E sus.

RAUL: Păi de ce nu-l întrebi pe el, papuşă?

MARJORIE: Acum e ocupat.

RAUL: Ocupat?

MARJORIE: Doarme.

RAUL: Doarme.

MARJORIE: E poliţist.

RAUL: Serios?

MARJORIE: Şi trebuie să-l trezesc în 5 minute ca să plece la serviciu.

RAUL: Ssst! Să nu-l trezeşti.

MARJORIE: Ar fi mai bine să pleci.

RAUL: Poliţist, ai? Du-te şi întreabă-l dacă nu cunoaşte un tip Joe.

MARJORIE: Ţi-am zis că doarme.

RAUL: Săptămâna trecută l-am lasat pe Joe la casa asta.

MARJORIE: Cred c-ai greşit casa.

RAUL: Nu. Asta e casa. Are cam 1,60. Barbă roşcată. Poarta cizme de cowboy. Un tip scund.

MARJORIE: Aici nu e nici un tip!

RAUL: Cu excepţia poliţistului.

MARJORIE: Iubitule, vino jos te rog!

RAUL: Mamă, da’ ce adânc doarme politistu’.

MARJORIE: Iubitule!

RAUL: Ce s-a întâmplat?

MARJORIE: Iubitule!

RAUL: Exact ca un poliţist. Nu e niciodată pe-aproape când ai nevoie de el.

MARJORIE: Iubi!

RAUL: Iubi! Iubitule! Ce-i cu el? Poate că nu-i aici. Poate că-mi spui minciunele, papuşico? Poate crezi că mă sperii uşor. Hai! Ia-o spre uşă! Du-te! Să vedem care-i mai rapid. Da’ celelalte două puicuţe care stau aici unde sunt?

MARJORIE: În bucătarie.

RAUL: O casă plină de oameni, dar când urli nu vine nimeni. (Ea ţâsneşte spre uşă. El îi taie calea)

MARJORIE: Ieşi afară!

RAUL: Ai nişte prieteni pe care nu te poţi baza.

MARJORIE: Ieşi afară! Acum!

RAUL: Ia-o încet, papuşă. Le-am văzut pe celelalte două puicuţe când au plecat azi dimineaţă. Cea cu rabla ar trebui s-ajungă aici pe la cinci-jumate, iar cea cu ochelari pe la 6.

MARJORIE: Ieşi afară! (Pauză. RAUL se duce la uşă, se uită la MARJORIE, râde, se duce la telefon şi-i smulge firul)

RAUL: E rândul tău!

MARJORIE: Aştept să vină oameni din clipă-n clipă.

RAUL: Serios? Îmbrăcată aşa? Te superi dacă rămân şi eu? Nu vreau să pierd distracţia. E rândul tău.

MARJORIE: Nu mă atinge!

RAUL: Nu te împotrivi. Nu vreau să-ţi fac rău. Eşti prea dulce ca să fii rănită. Hai, fii drăguţă. Mirosi frumos. E mirosul tău sau al parfumului? Hai, fii cuminte! Vrei să facem un duş împreună? Am să te săpunesc peste tot. Hai, zâmbeşte-mi puţin şi-am să te fut normal, pe la spate, lateral şi-n multe alte feluri, cum nici nu ţi-ai imaginat. (Ea fuge. El o apucă de păr şi o trage jos, o imobilizează, îi pune cu forţa o pernă pe faţă. Îi auzim ţipetele infundat) O să fii cuminte?

MARJORIE (înfundat) Da!

RAUL: Sigur?

MARJORIE (înfundat) Da!

RAUL (îi ia încet perna de pe faţă) Nu strica totul. Tu m-ai obligat să-ţi fac rău. Dacă dai din picioare, ţipi şi zgârii, ce-ai vrea să fac? Zi şi tu! (Ea încearcă din nou sa scape, el o imobilizează cu perna) Asta chiar mă enervează!

MARJORIE (înfundat) Te rog!

RAUL: Vezi ce m-ai pus să fac?

MARJORIE (înfundat) Te rog, nu!

RAUL: Vrei să-ţi fac felul?

MARJORIE: Nu!

RAUL: Eşti cuminte?

MARJORIE: Da!

RAUL: Da?

MARJORIE: Da! Da!

RAUL: Ha?

MARJORIE (înfundat) Te rog să nu mă omori!

RAUL: Nu te aud!

MARJORIE (înfundat) Te rog! Nu mă omorî!

RAUL: Dacă eşti cuminte! Hai, fii cuminte! (Ia perna) Vrei să te lovesc? (Face semn din cap că nu) Poate că-ţi place să fii lovită. (Semn că nu. Pauză. O sufocă aproape de tot, ea rămâne neputincioasă) Pentru numele lui Dumnezeu! Un pistrui! N-am ştiut că ai pistrui. Ador pistruii. Îmi vine să-i sărut pe toţi. Să le dau nume şi să-i sărut de noapte bună. Da! De când te-am văzut prima oară am ştiut că e frumos, dar n-am crezut că e chiar aşa… N-am crezut că ceva poate fi atât de frumos… Atât de frumos. (O sărută blând) Nu-ţi strânge buzele. Toate-şi strâng mereu buzele. Hai! Nu. Sărută-mă frumos. Tot strânse sunt. Da. Da. Frumos. Zâmbeşte. Zâmbeşte! Mai drăguţ! Ce mai faci? Răspunde-mi!

MARJORIE: Ce?

RAUL: Ce mai faci? Spune: Bine.

MARJORIE: Bine.

RAUL: Bun. Invită-mă înăuntru.

MARJORIE: Unde înăuntru?

RAUL: În casa ta.

MARJORIE: Suntem deja în casă.

RAUL: Ce casă frumoasă. Spune: mulţumesc.

MARJORIE: Mulţumesc.

RAUL: Sărută-mă şi spune-mi că mă iubeşti. Spune-mi!

MARJORIE: Te rog, nu!

RAUL: Să nu strici lucrurile! Spune-mi că mă iubeşti. Spune-mi!

MARJORIE: Te iubesc.

RAUL: Spune-o frumos!

MARJORIE: Te iubesc.

RAUL: Mai spune o dată şi continuă să mi-o spui.

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Da…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Mai, mai…

MARJORIE: Te iubesc…

RAUL: Cât de mult?

MARJORIE: Ce?

RAUL: Cât de mult!

MARJORIE: Cât de mult ce?

RAUL: Încerci să strici totul.

MARJORIE: Nu…

RAUL: Curve nenorocite, întotdeauna stricaţi totul.

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Cât de mult?

MARJORIE: Mult.

RAUL: Mai mult decât ce?

MARJORIE: Nu înţeleg.

RAUL: Mă obligi să-ţi fac rău.

MARJORIE: Mai mult decât orice pe lume! Te iubesc!

RAUL: Îmi place cum o spui. Eşti dulce.

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Atinge-mă! Peste tot. Aşa. Frumos. Iar. Mai frumos. Atinge-mi părul, gura, gâtul. Spune-mi în continuare şi nu te opri.

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Si continuă să mă mângâi…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Şi atinge-mă acolo jos…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Atinge-mă jos!

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Şi spune-mi că vrei să facem dragoste…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Iar înrăutăţeşti lucrurile!

MARJORIE: Te rog să nu faci asta. Ia tot ce vrei. Am bijuterii sus.

RAUL (o plesneşte) Vezi! Vezi! Vezi ce mă obligi să fac? Atinge-mă jos şi spune-mi că vrei să faci dragoste!

MARJORIE: Te iubesc…

RAUL: Şi mai ce?

MARJORIE: Te iubesc.

RAUL: Da, şi mai ce?

MARJORIE: Şi facem dragoste.

RAUL: Cine?

MARJORIE: Tu.

RAUL: Şi mai cine?

MARJORIE: Şi cu mine.

RAUL: Vrei să faci dragoste?

MARJORIE: Da.

RAUL: Spune!

MARJORIE: Vreau să fac dragoste.

RAUL: Mai spune o dată!

MARJORIE: Vreau să fac dragoste.

RAUL: Când?

MARJORIE: Nu ştiu.

RAUL: Acum?

MARJORIE: Nu ştiu.

RAUL: E ultima ta şansă!

MARJORIE: Te iubesc si vreau să fac dragoste.

RAUL: Ţipă.

MARJORIE: Ce?

RAUL (o prinde de picior chiar deasupra genunchiului şi o strânge cu forţă) Ţipă!... Mai tare! Mai!... Vezi? Nu te aude nimeni! Spune-mi că eşti pizdica mea!

MARJORIE: Pizdica?

RAUL: Pizdica, târfa, gaura, curva mea. Pizdica mea! Zi!

MARJORIE: Sunt pizdica ta!

RAUL: Zâmbeşte în timp ce mi-o spui!

MARJORIE: Sunt pizdica ta.

RAUL: Îţi place să mă tachinezi, ee, pizdico?

MARJORIE: Nu. Da, da.

RAUL: Îţi place s-o pui cu toată lumea!

MARJORIE: Nu!

RAUL: Ştii de ce ai tu nevoie, pizdico? Ai nevoie de câteva corecţii aici şi aici şi aici, de nişte dungi care să-ţi facă faţa zebră, care să-i îngrozească pe ăia pe care-i tachinezi, pentru că tu eşti a mea, numai a mea. Spune!

MARJORIE: A ta!

RAUL: Desfă-mi cureaua!

MARJORIE: Te rog! Doamne!

RAUL: Desfă-o! O să fie aşa de frumos. Hai, pizdico, şi nu te opri…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Miroşi aşa de bine…

MARJORIE: Te iubesc…

RAUL: Te-ai parfumat pentru mine?

MARJORIE (vede flaconul de insecticid la îndemână) Da!

RAUL: Numai pentru mine?

MARJORIE (încearcă să ajungă la el dar e încă prea departe) Da! Da! Te iubesc!

RAUL: O spui din ce în ce mai bine!

MARJORIE (pentru a ajunge la flacon trebuie să-l ia în braţe pe RAUL) Te iubesc, chiar te iubesc! Vreau să fiu pizdica ta!

RAUL: Deja e prea frumos!

MARJORIE: Da!

RAUL: Vezi! Nu trebuie să te porţi urât.

MARJORIE: Nu! Nu! E bine! Te iubesc!

RAUL: Îmi place când mă ţii aşa în braţe!

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Parfumul tau mă îmbată!

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Te-ai dat cu el pentru mine?

MARJORIE: Da!

RAUL: Numai pentru mine?

MARJORIE (apucă flaconul) Numai pentru tine! (Îi dă în faţă. El ţipă şi se ţine de ochi. MARJORIE îl impinge pe RAUL cu picioarele şi încearcă să fugă spre uşă, dar RAUL o prinde de picior. Încercând să scape, MARJORIE observă cablul prelungitor al unei prize, îl înfăşoară în jurul gatului lui şi trage. El ţipă)

HEBLU. Zumzăitul unei viespi sau a viespilor acoperă întunericul.

SCENA 2

În intuneric, ţipătul lui RAUL e mai mult animalic decât uman. Luminile cresc uşor. RAUL e legat la ochi şi prins într-o grămadă de cabluri, cordoane, curele şi alte obiecte casnice. El dă din picioare, se agită şi muşcă din obiectele care-l reţin. MARJORIE merge clătinându-se până la chiuvetă. Dă drumul la apă, îşi dă cu puţină apă pe faţă şi pe înţepătura de viespe. Ia ibricul de pe foc.

RAUL: Hei, tu! Mă ard ochii! Am nevoie de un doctor! Hei! Mă doare rău! Ajută-mă! Hei! Unde eşti? (MARJORIE formează un număr de telefon) Suni la poliţie, păpuşă? Nu poţi dovedi nimic! (Îşi dă seama că telefonul e mort. Îl scapă şi se uită la RAUL cum prinde putere) De ce dracu’ nu-mi răspunzi? Târfă! Te omor! Hai, cheamă poliţia. O să-mi dea drumul! (MARJORIE aleargă sus pe scări) Domn’ judecător, plec să-mi caut o slujbă, că am fost concediat de la spălătoria auto şi văd casa asta. M-am gândit să-ntreb dacă n-au ceva de lucru, că am trei copii de hranit, da’ femeia asta nebună mi-a dat cu spray în ochi, domn’ judecător! (MARJORIE coboară grăbită scările ţinând hainele sale în mână, deschide uşa, dar se opreşte când îşi aude numele) Du-te, Marjorie, ieşi în stradă, opreşte un camionagiu şi spune-i să cheme poliţia. N-ai nici o vânătaie, nici un martor. N-ai nimic, păpuşă! (MARJORIE lasă uşa să se trântească) Asta-i o ţară a dracu’ de civilizată! Nu te apuci aşa să legi oameni nevinovaţi, Marjorie!

MARJORIE: De unde îmi ştii numele?

RAUL: Am si eu drepturi! Vreau ajutor medical! Vreau să-mi sun avocatul! Palmieri! Că-i cel mai bun!

MARJORIE: De unde îmi ştii numele?

RAUL: Şi când o să fii singură cu porcii şi ei o să te-ntrebe ce s-a întâmplat, o să zică: Eşti sigură, drăguţă? N-o să creadă o iotă, Marjorie!

MARJORIE: Nu-mi spune numele!

RAUL: Şi micuţa Margie o să aibă un articol micuţ în ziar şi cum tăticu’ are inima slabă, ar fi chiar drăguţ dacă moare dracu’ batranu’!

MARJORIE: Tatăl meu?

RAUL: Iar eu o să-mi sorb sucul într-un pat comod de spital si o să mestec bomboane, dar toţi ciudaţii şi criminalii care caută prin ziare noi victime o să vină aici adulmecând după o pizdă-n călduri ca nişte câini vagabonzi şi-o să apară neanunţaţi cu sula gata sculată!…(Ceainicul începe să fluiere) Ce-i asta? Ai chemat poliţia? (MARJORIE ia ceainicul de pe foc. Vedem aburul) Cazul tău nu există! O să-mi dea drumul! (MARJORIE e pe cale să lase ceainicul jos) Şi-ntr-o zi am să mă-ntorc… (Ea se opreşte) Am să te prind într-o parcare şi-am să-ţi tai faţa asta…

MARJORIE: Nu!

RAUL: Cu cine crezi că te joci, nenorocito! (MARJORIE aruncă instantaneu cu apă clocotită pe el. El ţipă. Ea ţipă)

HEBLU

Zumzăitul viespilor acoperă întunericul.

SCENA 3

Lumina creşte încet. RAUL e legat şi cu lanţul de la bicicletă, cu un lacăt. MARJORIE l-a blocat cu bicicleta.

RAUL: Marjorie?

MARJORIE: De unde-mi ştii numele?

RAUL: Ce mi-ai făcut?

MARJORIE (îl trage de nas) Răspunde-mi!

RAUL: Nu pot vorbi! Marjorie!

MARJORIE: Să nu-mi mai spui niciodată pe nume! De unde mă ştii?

RAUL: Am citit într-o scrisoare.

MARJORIE (îl trage de nas) Ce scrisoare?

RAUL: Am luat din greşeală nişte scrisori din cutia ta poştală. Tipul ăla, Joe, m-a rugat să vin şi să-i ridic corespondenţa.

MARJORIE: De la cine erau scrisorile?

RAUL: Una era de la tatăl tău, alta de la o agenţie de colectare. Câteva de la nişte tipi.

MARJORIE: De la cine?

RAUL: De la unu’ Tony. Vrea să te duci să trăieşti cu el la New York. Nu vrea să-i spui lui Terry.

MARJORIE: Altcineva?

RAUL: Fratele tău din marină. Zice că-l bat măr acolo şi că n-o mai duce mult.

MARJORIE: De ce eu? Răspunde-mi! De ce eu?

RAUL: Nu ştiu! Nebună psihopată! Ce dracu’!

MARJORIE: De ce eu?

RAUL: Te-am văzut pe aici.

MARJORIE: Unde?

RAUL: Pe aici! Nu ştiu! Te rog! (Îl loveşte cu vătraiul)

MARJORIE: Răspunde-mi!

RAUL: Nu ştiu ce să spun!

MARJORIE: Încearcă adevărul!

RAUL: A, adevărul! De ce n-ai zis aşa! Bine! Uite! Tipul ăsta, Joe… (Îl loveşte) Ăsta-i adevărul! Jur pe mormântul mamei mele! Ce-ai, eşti nebună? Ai spus adevărul. Ţi-am zis zis adevărul şi tu mă pocneşti? (Ea se opreşte din lovit) Vrei să mă asculţi sau nu?

MARJORIE: Dă-i bătaie!

RAUL: Nu mă mai loveşti?

MARJORIE: Am spus să-i dai drumul!

RAUL: Bine. Adevărul. Tipul ăsta, Joe… (Se fereşte, anticipând o lovitură) E peşte. Mi-a spus că la jumatate de preţ îmi face lipeala cu o păsărică beton. Mi-a spus să intru liniştit şi să-ntreb de el, că ştii tu imediat ce să faci, dar cred că şi-a bătut joc de mine. (Ea îl loveşte)

RAUL: Te rog! Opreste-te, Marjorie!

MARJORIE: Nu-mi mai spune numele.

RAUL: Tu eşti şefu’, Jack! Cum zici tu! Bine?... Asculta, pot să te intreb ceva, Marjorie?... Mi-a scăpat! Jur pe ce vrei tu! O singură întrebare. Unde sunt?

MARJORIE: În iad.

RAUL: Unde?

MARJORIE: În iad.

RAUL: De ce?

MARJORIE: Ce păţesc oamenii în iad?

RAUL: Ard în foc… Hei, nu glumi cu aşa ceva.

MARJORIE (agitând o butelie de plastic cu amoniac) Am şi gaz.

RAUL: Gaz? Pantru ce? Pentru maşină?

MARJORIE: Nu. Pentru tine.

RAUL: Eu n-am maşină.

MARJORIE (agitând o cutie cu chibrituri) Şi chibrituri.

RAUL: Mamă, frate! Ascultă, m-am mai gândit şi cred că-s gata să spun adevărul. Adevărul adevărat. Sunt narcoman şi mi s-a vândut un pont că ar fi droguri în casa asta. Dă-mi drumul. Îţi arăt semnele. (Îl stropeşte cu amoniac) Hei, ce naiba! Am o nevastă şi trei copii!

MARJORIE (aprinde un chibrit foarte aproape) Poate că-n flăcări o să spui adevărul. (RAUL tuşeşte incontrolabil. Se luptă pentru o gură de aer curat în atmosfera poluată. MARJORIE aprinde un chibrit şi îl ţine aproape de faţa lui)

RAUL: Bine! Ăsta e! Adevărul gol-goluţ! (Pauză) Am lucrat într-o echipă de reparat drumuri. Pentru district. Mergeam din loc în loc şi astupam gropi. Într-o zi astupam nişte gropi pe strada voastră. Era o zi… Lucram cu smoala încinsă. Transpiram. Ameţeam. Muream de sete. Şefu’ de echipă ne bătea la cap. Cineva zice: Ia uite! Şi ai apărut tu, pe bicicletă, îmbracată în pantalonii tăi scurţi, albi, şi când pedalai se vedea care parte ţi-era bronzată şi care nu. Şi bluza ţi-era legată într-un nod şi părul îţi strălucea în soare. Minunat! Şi… asta e!

MARJORIE: Şi de ce ai venit aici?

RAUL: Păi tocmai ţi-am spus. Erai frumosă.

MARJORIE: Şi ce?

RAUL: Tu ai idee ce poţi să-i faci unui bărbat? Era zăpuşală. Aveai pe tine pantalonaşii ăia albi…

MARJORIE: O să arzi. (Aprinde chibritul)

RAUL: Te rog! Avem o înţelegere! Pentru numele lui Dumnezeu! Ai trecut pe lângă mine în pantalonaşii ăia şi eu te-am intrebat ce mai faci. Tu n-ai zis nimic. Te-ai uitat la mine ca la un câine mort. Ai făcut pe mine, aşa c-am venit aici ca să ţi-o trag! (MARJORIE încetează să mai aprindă chibrite. RAUL geme şi cade. MARJORIE se aşează. Pauză lungă) Ce o să faci cu mine?

MARJORIE (Pauză. Cu aplomb) Nimic.

RAUL: Nimic?

MARJORIE: Nimic?

RAUL: Adică o să-mi dai drunul?

MARJORIE: Nu. Nimic.

RAUL: Ce vrei să spui?

MARJORIE (linişte) O să te prinzi.

RAUL: Când?

MARJORIE: O să vezi.

RAUL: O să mă laşi să mor de foame?

MARJORIE: Bună idee!

RAUL: Ai putea lua scaunul electric pentru asta. De ce nu chemi pur şi simplu poliţia?

MARJORIE: De ce s-o chem?

RAUL: Păi, ăsta-i rostul lor.

MARJORIE: Două zile. Fără mâncare. Fără apă.

RAUL: Nu poţi face asta!

MARJORIE: Tocmai asta fac.

RAUL: Chiar c-ar trebui să suni la poliţie.

MARJORIE: N-ai spus tu că n-am dovezi? C-o să-ţi dea drumul?

RAUL: Nu. Marjorie, jur, vorbeam doar aşa. Cheamă poliţia!

MARJORIE: E prea târziu.

RAUL: Doamne! Nu vreau să mor aşa! Te rog! Ce-o să faci cu trupul meu?

MARJORIE: O să-l îngrop!

RAUL: Îl ingropi?

MARJORIE: Am făcut un cimitir lângă pădure. Pentru animalele care sunt omorâte pe autostradă. De data asta sap mai adânc.

RAUL: Îţi baţi joc de mine.

MARJORIE: Am şi o lopată!

RAUL: Nu te mai prosti! Am probleme cu inima! (Pauză) Soţia mea e în opt luni! Nu mă lasă s-o ating. Înnebunesc! Am nevoie de asta în fiecare zi! Am nevoie de ajutor. Jur pe Dumnezeu. Chiar vreau să mă îndrept!

MARJORIE: O să te îndrepţi într-o groapă!

RAUL: N-ai tu coaie, pizdă!

MARJORIE: Să spui asta când o să fii în groapă şi prima lopată de pământ o să te plezbească peste faţă!

RAUL: Când o să vină acasă, celelalte puicuţe o să te oprească!

MARJORIE: Crezi? Una o să m-ajute să sap groapa, iar cealaltă să te târăsc afară.

RAUL: Nu poţi să faci asta!

MARJORIE: Vreau să te aud ţipând sub pământ cum am ţipat eu sub pernă! (Iese după lopată)

RAUL: Doamne Dumnezeule!

MARJORIE: Iar când o să-ncerci să respiri, pământul o să-ţi umple gura şi nările!

RAUL: Sfântă Fecioară, trimite-mi îngerul tău!

MARJORIE: O să te zbaţi după o gură de aer! Sub pământ! Împreună cu alte cranii şi oase de câine!

RAUL: Adu poliţia! Vreau să le spun totul! Asta e! (MARJORIE se face că pleacă trântind uşa) Marjorie! Marjorie! Marjorie!... Sapă groapa! Chiar sapă groapa! (Pauză) Prea Sfantă Născatoare de Dumnezeu, fă o minune! Rupe lanţurile! (Încearcă) Rupe-le! (Încearcă) Ce se întâmplă? Trimite-mi un înger ca altădată! Cum poţi să mă laşi să mor aşa? (Pauză. Cântă) Am găsit o alună/ Nu era bună. / Am mâncat-o oricum / Apoi am murit / Şi-am ajuns în rai… (Pauză) Ce-am făcut de data asta? Ce-am făcut? N-am făcut nimic! (Pauză. Cântă) Am spart statuia / Am dărâmat-o / Tocmai Fecioara s-a stricat. / Am auzit un zgomot / M-am încuiat în baie / Alături de paianjeni. (Pauză) Hei?! Ştiu ca eşti acolo! Marjorie!... Cum poţi să stai acolo după câte s-au întâmplat între noi? Cum poţi să-mi faci una ca asta? (Se zbate, se svârcoleşte, cade şi rămâne nemişcat)

MARJORIE: E prea strâns? Ai păţit ceva? (Nici un răspuns. Îl împinge cu lopata. Nimic. MARJORIE se întinde să mai lărgească nodul. RAUL o muşcă de mână. Ea ţipă, plânge, ridică vătraiul, dar venindu-i o idee mai bună, îl împinge şi iese furtunos în bucătărie)

RAUL: Am muşcat curva cea mare! Am muşcat curva cea mare! Am muşcat curva cea mare chiar acum! Era putredă! Putredă! Putredă! La, la, la, la, la!

MARJORIE intră alergând cu tubul de plastic cu Clorox şi îl stropeşte.

RAUL (în continuare) Ard! Sunt tare! Sunt tare! Am să învăţ să spun adevărul! Tot adevărul şi numai adevărul! Jur! Maşina! Maşina! Sfântă Fecioara, dă să fie poliţia!

MARJORIE (îl trage de nas) Dacă mai scoţi un cuvânt te strivesc ca pe un gândac!

MARJORIE se uită pe fereastră. O vede pe TERRY cu mâinile ocupate. Îi deschide uşa. Intră TERRY cu plasele pline de cumpărături.

TERRY: Ce zi! (Iese în bucătărie) Tipul ăla, Dany, despre care ţi-am povestit. M-a oprit azi la tonomatul de pe hol şi mi-a spus că mă scoate azi la cină şi că nu acceptă un refuz, aşa că azi n-am cum să vă ajut la zugrăvit. Aa şi, Margie, iubirea mea, scumpa mea, pot să iau rochia ta roşie, aia crăpată… (Îl descoperă pe RAUL) E un om legat în...

MARJORIE: Nu te speria. A încercat să mă violeze.

TERRY: Sfântă Maria!

MARJORIE: Ne-a urmărit. Ştie totul despre noi, când lucrezi, când vii acasă, când vine Patricia acasă, ne ştie maşinile, totul.

TERRY: Cine e?

RAUL: Te rog, ajută-mă! M-a rănit rău!

MARJORIE (îl loveşte) Ce ţi-am zis despre vorbit?

RAUL: Să nu!

MARJORIE: Şi tu ce faci?

RAUL: Vorbesc.

MARJORIE: Deci ce meriţi?

RAUL: Ajută-mă!

MARJORIE: Ce meriţi?

RAUL: Vătraiul! (MARJORIE îl împunge, RAULl ţipă)

TERRY: Marjorie! Gata! S-a terminat! Chemăm poliţia şi va fi închis!

MARJORIE: Sub ce acuzaţie?

TERRY: Viol!

MARJORIE: N-a fost nici un viol.

TERRY: Încercare de viol.

MARJORIE: Dovedeşte! (Pauză) Nu poţi. Aşa c-o să-i dea drumul şi el o să se întoarcă după mine. Aşa că ori el ori eu. Eu sau el. Alege.

TERRY: Prefer să sun la poliţie.

MARJORIE: Sună!

TERRY: M-aş simţi mai în siguranţă.

MARJORIE: Atunci sună!

TERRY: Ce să le spun?

MARJORIE: Orice te face să te simţi în siguranţă.

TERRY: Telefonul e mort!

MARJORIE: Animalul l-a smuls din perete. Am avut noroc. Dacă nu aveam, ai fi venit acasă şi mi-ai fi găsit cadavrul…

TERRY: Nu vorbi aşa.

MARJORIE: Încerci să fugi. Te prinde de păr, te trânteşte şi te sufocă!...

TERRY: Bine! Bine!

MARJORIE: Apoi se joacă cu tine. Te pune să-l implori pentru o gură de aer. Te pune să-i desfaci cureaua.

TERRY: Termină!

MARJORIE: Te pune să-l atingi pe gură, pe gât, între picioare…

TERRY: De ce-mi faci una ca asta?

MARJORIE: Ca să nu ţi se-ntâmple şi ţie. Dacă ţi s-ar fi întâmplat ţie, eu aş fi spus: Terry, spune-mi ce să fac.

TERRY: Spune-mi ce să fac?

MARJORIE: Fii alături de mine!

TERRY: Sunt. Ce pot să fac?

MARJORIE: Ajută-ma să-l fac să dispară.

TERRY: S-o aşteptăm pe Patricia.

MARJORIE: N-avem nevoie de ea. Doar de lopată.

TERRY: De lopată?

MARJORIE: Să săpam o groapă în grădină.

TERRY: O groapă?

MARJORIE: Şi cu asta basta!

TERRY: Dumnezeule!

MARJORIE: Ori el ori noi. Alege! Spune el şi îi dau drumul. Dar dacă vine după tine să nu dai vina pe mine. Hotărăşte-te! El ori noi. (Pauză) Decide! (Pauză) Hai, spune! El ori noi?

TERRY: Noi!

MARJORIE: Bine! Tu sapă groapa! De restul mă ocup eu!

TERRY: Nu vreau să văd, bine?

MARJORIE: Ce să vezi?

TERRY: Sângele!

MARJORIE: Ce sânge? Îl tragem afară, îl aruncăm în groapă şi-l acoperim.

TERRY: Dumnezeule!

MARJORIE: Lumea e mai bună sau mai rea fără el?

TERRY: Nu vreau să-l ating.

MARJORIE: Bine, pot să-l trag şi singură afară. Tu doar sapă groapa. (TERRY ia lopata) Sapă între stratul cu flori şi roşii. Acolo pământul e mai moale!

TERRY: Mai bine sapi tu.

MARJORIE: Atunci stai de pază.

TERRY: Mai bine stai tu de pază.

MARJORIE: Nu le pot face pe amândouă.

TERRY: Sapă tu!

MARJORIE: Păzeşte-l şi nu părăsi camera.

TERRY: Marjorie, hai să ne mai gândim puţin.

MARJORIE: Ce să ne mai gândim? E simplu. El sau noi. Alege! (Pauză. TERRY se aşează. MARJORIE iese cu lopata)

RAUL: Pst! Pst!

TERRY: Taci, te rog.

RAUL: A plecat?

TERRY: Da.

RAUL: Hai puţin.

TERRY: Va trebui să taci.

RAUL: Terry, am nevoie de ajutor. M-a stropit cu nişte chestii. Mă omoară ochii. Te rog, ajuta-mă. Vorbesc serios.

TERRY: Taci.

RAUL: Deci o ajuţi pe nebună să-mi facă felul?

TERRY: Ar fi bine să nu te prindă vorbind.

RAUL: Terry, pentru Dumnezeu, mi s-a stricat camioneta şi am venit să sun la dispecerat înainte să se topească toată îngheţata. Vroiam doar să dau un telefon.

TERRY: Te spun că vorbeşti.

RAUL: Atunci fii părtaşă la crimă. Se numeşte complicitate. Asta înseamnă să stai ca o proastă şi să urmareşti cum cineva săvârşeşte crima.

TERRY: Auzi, nu mă interesează ce spui.

RAUL: Dar ce are de spus avocatul meu, te-ar interesa? E? Vei urca la bara în faţa celor 12 şi el o să spună: Povesteşte curţii ce ai facut când nebuna săpa groapa, iar clientul meu, în chinuri cumplite, te implora să deschizi cuşca. Şi Terry spune: Nimic. Şi judecătorul va da sentinţa maximă. După gratii! Aşa că… ce zici, deschizi chestia asta sau nu? (Pauză) Bine, tâmpito! O s-o încurci! Ai auzit de avocatul meu, domnul Palmieri?

TERRY: Da!

RAUL: Cel mai bun, nu? (Îi ia tăcerea ca pe o aprobare) Pentru clientul lui, omul merge pe apă. De fiecare dată îl scoate basma curată. O s-ajungi la-nchisoare. Hai! Deschide, Terry! Nu vrei cazier, nu? (Pauză) Bine! Palmieri! Complicitate! Gratii! (TERRY îşi toarnă un pahar cu vin. Când aude sunetul ăsta) Pot să iau şi eu o înghiţitură? M-ar opri să mai ţip. (Pauză) Eşti terminată! Ţii partea nebunei! După gratii cu tine! Habar n-ai ce-i asta! De-aia eşti complice cu nebuna şi nu-mi dai şi mie o înghiţitură, ca să-i pot spune lui Palmieri s-o lase mai moale cu tipa aia, Terry, că e de treabă. (Pauză) Nici măcar atât? (Pauză) Acum ştiu cum s-a simţit Iisus. (Pauză) Ce-o să spui la spovedanie? Ee? Iartă-mă, părinte, căci am păcătuit! Am îngropat un om bun! Nu scapi aşa uşor, Terry! Ce crezi c-o să spună domn’ părinte? Spune de trei ori Tatăl nostru şi să nu mai faci aşa ceva niciodată? Da? Ce contează un nenorocit în minus! Eu te înţeleg. O faci pentru Marjorie. Buna ta prietenă, Marjorie!

TERRY: Nu vrei să taci?

RAUL: Eşti legată de Marjorie? Prietene pâna lă capăt, da? Tu împrumuţi de la ea rochia, ea împrumută de la tine iubitul. (Pauză) Pe Tony.

TERRY: Ce?!

RAUL: Nimic.

TERRY: Nu, nu. Ce-ai spus?

RAUL: Aha, deci vrei ceva de la mine, dar când ţi-am cerut o gură de vin mi-ai dat praf în ochi. Cară-te, cu băutura ta cu tot!

TERRY: Eşti un mincinos nenorocit!

RAUL: Serios?

TERRY: Ce ţi-a spus?

RAUL: N-ai decât să nu mă crezi. Doar sunt un mincinos. Du-te s-o crezi pe prietena ta de afară. Ea e de treaba. Ea îngroapă oameni.

TERRY: Ţi-a spus ea ceva?

RAUL: Cui îi place să dea o veste proastă? (Pauză) Şi-o pune cu el.

TERRY: Da’ nici măcar nu mai stă în zonă!

RAUL: New York. (Pauză) Fotograf. (Pauză) Se duce să-l vadă în fiecare miercuri. Tu o laşi la gară. (Pauză) Gândeşte-te la ce faci, Terry. Ea a fost violată? Are ea oase rupte? Am pişcat-o de fund, iar ea şi-a pierdut cumpătul şi uite ce mi-a făcut. M-a mutilat. Ai fost vreodată pişcată de fund? Bineînţeles! L-ai nenorocit respectivul? Normal că nu! Mai gândeşte-te, păpuşă, gândeşte-te!

TERRY: Spune-mi tot ce ţi-a spus!

RAUL: Da. Umezeşte-mi numai puţin buzele. Te rog.

TERRY: Bine.

RAUL: Mersi. O să-ţi aprind o lumânare. Sa-ţi dea Dumnezeu sănătate!… (O apucă brusc de încheietura mâinii) Dacă ţipi îţi muşc mâna de tot!

TERRY: Te rog, nu-mi face rău!

RAUL: Nu-s eu genul ăla de om, păpuşă. Deschide! (TERRY suflă din fluierul ei antiviol) Tâmpito! Ţi-ai dat foc singură. O să te mănânce ăia de vie la pârnaie!

Intră MARJORIE. RAUL îi dă drumul lui TERRY.

MARJORIE: Ce se întâmplă?

RAUL: Marjorie! Îmi pare rău! Mi-a dat o gură de vin.

MARJORIE: De ce?

TERRY: Nu-i adevărat!

RAUL: Atunci cum a ajuns paharul de vin aici? (MARJORIE îl loveşte nervoasă cu lopata)

TERRY: Eu plec!

MARJORIE: Ce ţi-a spus?

TERRY: Unde-mi sunt cheile?

MARJORIE: Groapa e pe jumătate săpată.

TERRY: Nu-mi pasă!

MARJORIE: Suntem la jumătatea drumului!

TERRY: Treaba ta!

MARJORIE: Mi-ai zis că m-ajuţi!

TERRY: Şi ce dac-am zis!

MARJORIE: De ce nu poţi să m-ajuţi?

TERRY: Nu ştiu ce s-a întâmplat aici şi nu-mi pasă. Eşti în viaţă. Aşa că ce contează? Scoate-l din casă şi gata!

Se aude o maşină. Intră PATRICIA cu o servietă şi o cutie de prăjituri legată cu o sfoară.

PATRICIA: Ce-i cu voi, fetelor? Uite, plăcinta cu brânză şi cireşe! Ce, a murit cineva? (RAUL scutură lanţul. Pauză. PATRICIA râde) Care-i faza?... Hai că nu mă prind. Vă arde de glume. Ăsta cine e?

TERRY: A încercat să o violeze pe Marjorie.

PATRICIA: Dumnezeule. (Pauză) Acum eşti bine?

MARJORIE: Cred că da!

PATRICIA: Sigur?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Cum a ajuns aşa?

MARJORIE: L-am ajutat eu.

PATRICIA: Tu?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Singură?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Şi eşti în regulă?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Când s-a…?

MARJORIE: Acum o oră, două, nu ştiu.

PATRICIA: Ai sunat poliţia?

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: De ce nu?

MARJORIE: Am să-i fac felul!

PATRICIA: Felul?

MARJORIE: Da.

RAUL: N-o lăsa să mă mai tortureze!

MARJORIE: Taci dracu’ din gură!

PATRICIA: Ce faci?

MARJORIE: Vreau să sufere cum am suferit şi eu!

RAUL: Te rog, ajută-mă!

PATRICIA: Opreşte-te!

MARJORIE: Vreau să sufere ca mine!

PATRICIA: Se pare că ai reuşit! Acum trebuie să-l predăm.

MARJORIE: N-am nici o dovadă! O să-i dea drumul.O să se întoarcă şi o să-mi ciopârţească faţa!

PATRICIA: Simplu fapt că se află în casa asta e o dovadă suficientă!

MARJORIE: Pe bune?

PATRICIA: Sigur. (O dezarmează uşor) O să ne ocupăm de toate. Relaxează-te. Întinde-te puţin. Acolo. Da. Uite şi o pernă…

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Totul e-n ordine. Terry, vrei să suni la...?

TERRY: Telefonul e mort.

PATRICIA: Oricum, adu poliţia!

TERRY: Şi ce să le spun?

PATRICIA: Spune-le să vină repede.

TERRY: Şi ce le spunem despre el?

PATRICIA: Spune-le să vină şi să-l ia!

TERRY: Dacă o să-l vadă aşa, Margie o să dea de belea.

MARJORIE: Ce fel de belea?

TERRY: Una mare!

RAUL: Sechestrare de persoană, tortură, tentativă de omor…

MARJORIE: E adevărat?

PATRICIA: Ne luăm un avocat.

MARJORIE: Un avocat?

PATRICIA: Pentru protecţia ta.

TERRY: O să te termine!

PATRICIA: Terry, te rog.

TERRY: Mai bine ne luăm un avocat înainte să sunăm la poliţie.

PATRICIA: Dar nici nu-i nevoie de avocat. Statul acuză. Tu eşti doar un martor.

MARJORIE: Vreau un avocat.

PATRICIA: Bine. Caută în cartea de telefoane la P, Palmieri.

TERRY: Nu!…

PATRICIA: De ce?

TERRY: Ăsta-i avocatul lui!

PATRICIA: De unde ştii?

TERRY: Mi-a spus el.

MARJORIE: Ai vorbit cu el?

PATRICIA: Avem noi grijă de tot.

TERRY: Ar trebui să inventăm o poveste.

PATRICIA: Ce?

TERRY: O să spun că eram cu Marjorie când a intrat el peste noi.

PATRICIA: Ăsta-i sperjur!

MARJORIE: Ce-i aia?

PATRICIA: O minciună.

TERRY: Dacă se ajunge la cuvântul lui împotriva cuvântului ei, el câştigă!

PATRICIA: O să spunem adevărul. Hai, grăbeşte-te!

TERRY: Avocatul lui o să ceară dovezi şi o s-o ţină în arest până apar.

MARJORIE: Da?

PATRICIA: E doar o formalitate.

TERRY: Îţi iei periuţa de dinţi...

PATRICIA: Nu-ţi face griji în privinţa închisorii.

MARJORIE: Închisoare?

TERRY: Ascultă! Eu şi Marjorie ne uitam la televizor când a intrat animalul peste noi. A fost o luptă, noi l-am imobilizat, el a încercat să ne ţină piept, noi ne-am speriat c-o să scape, aşa că l-am legat cu lanţul şi am plecat să aducem poliţia.

MARJORIE: Poliţie. Acuzaţii. Aranjamente. Avocaţi. Bani. Timp. Judecător. Juriu. Dovezi. Cuvântul lui împotriva cuvântului meu. Avocatul apărării, un tip la patru ace, absolvent de Harvard, summa cum laude: Te-a violat clientul meu? Nu. Te-a atacat? Da. Cum? Cu o pernă. Te-ai împotrivit? Da. Dovezi? N-am! Martori? N-am! L-ai legat. L-ai bătut. L-ai sechestrat? Eu merg un an la zdup, în timp ce animalul scapă! Iar dacă supravietuiesc la răcoare, după ce ies ce fac? Vin acasă şi mă baricadez? Încuietori, zăvoare, alarme! Şi-l aştept pe el! Şi-o să-l aud în orice scârţâială de lemn şi-n orice şoarece din perete. Şi-o să mă trezesc la 4 dimineaţa, văd ceva în întuneric la capul patului, două găuri negre în loc de ochi. Aprind lumina. Nu e nimeni acolo. De data asta. Ce fac? Îl tot aştept? Sau mă mut la 3000 de kilometri distanţă, îmi schimb numele, îmi scot telefonul de pe lista abonaţilor şi-mi iau câine. Nu vreau să simt gust de vomă de câte ori sună cineva la uşă, să tresalt de câte ori mă atinge un bărbat! Vreau să-mi trăiesc viaţa. El n-o să mai părăsească casa asta!

PATRICIA (pauză) Marjorie, eşti în stare de şoc şi nu ştii ce spui. Mă duc la un telefon public să sun la poliţie şi totul o sa fie în regulă!

MARJORIE: Nu-s în nici o stare de şoc şi tu nu pleci nicăieri. (Le ia cheile de la maşină)

PATRICIA: Cheile, te rog!

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Atunci o să mergem pe jos. (MARJORIE scoate un ciocan din cutia cu unelte de lângă uşă)

MARJORIE: Dacă plecaţi, animalul moare!

PATRICIA: Sper că nu vorbeşti serios!

RAUL: Ba da! Vă rog, nu mă lasaţi aici cu ea!

MARJORIE: De acum înainte îmi fac singură dreptate! (Încuie uşa, PATRICIA si TERRY se aşează)

RAUL: Sfantă Născătoare de Dumnezeu! (MARJORIE baricadează uşa)

PATRICIA: Hai să ne aşezăm şi să vorbim.

MARJORIE: M-am săturat de vorbe.

PATRICIA: Hai să mâncăm ceva.

MARJORIE: Mănâncă tu.

PATRICIA: Bine, deschid şi-un vin! (PATRICIA iese în bucătărie)

MARJORIE: Ce faci?!

PATRICIA: Am deschis fereastra.

MARJORIE: Închide-o!

PATRICIA: Bine.

MARJORIE: Încui-o!

PATRICIA: Bine. (MARJORIE aleargă si încuie toate ferestrele)

RAUL: Mulţumesc, Terry.

MARJORIE: Pentru ce?

TERRY: Nu ştiu!

MARJORIE: Ce i-ai spus?

RAUL: Mulţumesc.

MARJORIE: Pentru ce?

RAUL: Lui Terry.

MARJORIE: Pentru ce? (Îl strânge de nas)

RAUL: Te rog, nu pot respira!

MARJORIE: Mulţumesc pentru ce?

RAUL: Că mi-ai mai dat drumul la nas.

MARJORIE: Dobitocule!

TERRY: Patricia, m-am mişcat eu din scaunul ăsta?

MARJORIE: Stai departe de animal!

TERRY: Eu nici nu m-am apropiat de el.

MARJORIE: Stai deoparte, ai înţeles?

PATRICIA: Terry! Te rog!

MARJORIE: Gata!

PATRICIA: Să ne calmăm dracului o dată! Vă rog!

MARJORIE: Unde pleci?

TERRY: În camera mea.

MARJORIE: Stai aici!

TERRY: De ce?

MARJORIE: Că aşa zic eu. Stai jos. Acum. (TERRY se aşează)

RAUL: Dumnezeu să te binecuvânteze, Terry.

MARJORIE: Taci!

PATRICIA: Bine, bine. Terry, faci tu te rog ceva de mâncare? Te rog! Mezeluri, brânză. Fă un platou şi adu şi nişte pâine.

TERRY: Să comandăm pizza.

PATRICIA: Terry! Te rog! (TERRY iese în bucătărie)

PATRICIA: Vin?

MARJORIE: Ştii că vinul mă adoarme. Sau chiar asta urmăreşti.

PATRICIA: Cafea?

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: Altceva?

MARJORIE: Linişte. Mulţumesc. (Pauză)

PATRICIA (o atinge pe MARJORIE care nu răspunde) Tremuri.

MARJORIE: Mi-e cald. Trebuie să mă duc la baie.

PATRICIA: Păi, du-te. Vrei să vin cu tine?

MARJORIE: Tipul ăla cu care trebuia să te vezi ştie unde stai?

TERRY: Nu. Da. Cred că...

MARJORIE: Ştie sau nu?

TERRY: Da.

MARJORIE: Ar putea veni aici ca să vadă de ce i-ai tras clapa?

TERRY: De unde să ştiu?

MARJORIE: Da’ tu ce crezi?

TERRY: Poate. Oricum, ar suna înainte.

MARJORIE: Dacă sună acum când telefonul e mort, ce aude?

TERRY: Tonul de ocupat.

PATRICIA: Nu aude nimic. Sun eu la deranjamente mâine.

MARJORIE: Mâine vă luaţi amândouă zi liberă.

TERRY: Asta-i bună!

PATRICIA: Marjorie, mâine e şedinţă cu tot personalul.

MARJORIE: Îmi pare rău.

TERRY: Mi-am folosit toate zilele libere. Încă una şi sunt concediată.

MARJORIE: Mănânci rahat!

PATRICIA: Las-o baltă!

TERRY: Da’ las-o tu! Încă o zi şi mă dă afară. Şi-apoi n-am decât să fac ce faci tu. Să-mi pilesc unghiile si să citesc reviste de scandal toată ziua.

PATRICIA: Terry.

TERRY: Patricia!

MARJORIE: Dacă tipul vine aici, stai în bucatarie până scap de el!

TERRY: Cum doreşte contesa! (TERRY iese în bucătărie. Se-ntoarce cu mîncare, toarnă vin, îi dă un pahar lui MARJORIE, dar aceasta nu-l ia)

TERRY: Vin? (Pauză) Şi ce-ai făcut ieri prin oraş?

PATRICIA: Bine, hai acum să mâncăm. Un sandvici?

TERRY: Cu friptură.

PATRICIA (RAUL geme) Nu pot să mănânc cu el aici. (Îşi aprinde o tigară. În momentul în care se aude chibritul aprinzându-se)

RAUL: Te rog nu mă arde iar!

PATRICIA: Să te ard?

RAUL: A, tu eşti cea draguţă. Am crezut că e… ştii tu cine. Mi-a zis c-o să mă ardă de viu. A dat cu gaz pe mine.

MARJORIE: Era doar amoniac.

RAUL: Şi mi-a aprins chibrite în faţă!

TERRY: Nu cred. (RAUL aruncă cu o mână câteva chibrite. PATRICIA le ridică)

TERRY: Cum ai putut face aşa ceva?

MARJORIE: Nu mai vorbiţi cu animalul.

PATRICIA: De ce nu?

MARJORIE: Pentru că e al meu şi aşa zic eu! (PATRICIA pune chibritele pe masă, ia o farfurie cu mâncare şi se îndreaptă spre RAUL)

MARJORIE: Ce faci?

PATRICIA: Nu crezi că-i e foame.

RAUL: Da. Îmi e! (MARJORIE loveşte lângă el cu ciocanul) Nu-mi e!

PATRICIA: Şi el e o fiinţă ca mine sau ca tine!

MARJORIE: Nu mă include pe mine în teoriile sociale luate din cărţi!

PATRICIA: Totuşi…

MARJORIE: Ia zi, cine-i de vină? Copilăria lui? Mediul? Strămoşii? Ce spune megapsihiatrul despre animalul ăsta nenorocit!

PATRICIA: Încă nu mi-e clar cine e animalul!

MARJORIE: Nu te pune cu animalele!

PATRICIA: N-o să moară nimeni în casa mea! (PATRICIA şi TERRY se aşează. Pauză lungă)

RAUL: Mă scuzaţi…

MARJORIE: Taci animalule!

RAUL: Pot să vorbesc cu Patricia?

MARJORIE: Nu ne mai spune pe nume ca şi cum ne-ai cunoaşte!

PATRICIA: Ce vrei?

RAUL: Eu?

PATRICIA: Da. Cum te cheamă?

MARJORIE: NU! Dacă spui, îţi sparg capul, animalule!

PATRICIA: De ce să nu-şi spună numele?

MARJORIE: Dacă-l aud, îl nenorocesc!

PATRICIA: Bine. Ce vroiai să-mi spui?

RAUL: Îmi dai şi mie un pahar cu apă? Gâtul meu…

MARJORIE: Nu.

RAUL: Mi-e rău!

PATRICIA: Ce fel de rău?

RAUL: Rău, rău! Ameţesc. Mă doare capul. Îmi ard ochii tare. Mi-a dat cu spray din ăla în gură.

PATRICIA: De care?

RAUL: Îmi vine să vomit. Nu vreau să fac mizerie.

PATRICIA (citeşte înstrucţiunile de pe spray) “Periculos, chiar fatal dacă e înghiţit. Dacă e inhalat sau absorbit prin piele, chemaţi imediat medicul. Antidotul: atrofina”.

RAUL: Ce înseamna asta?

PATRICIA: “Nu pulverizaţi spre faţă, evitaţi inhalarea, nu aplicaţi pe oameni, animale, vase sau obiecte casnice. Nu-l lăsaţi la îndemâna copiilor”. Ce s-a întâmplat?

RAUL: Nimic!

PATRICIA: De ce râzi?

RAUL: Nu ştiu, simt că am absorbit ceva prin piele.

PATRICIA: Mă duc la farmacie să iau nişte atrofină.

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Soluţia asta poate fi fatală. (Pune spray-ul pe masă, lângă chibrite)

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: Şi ce-ai de gând?

MARJORIE: Nu ştiu.

PATRICIA: Mulţumesc pentru sinceritate!

MARJORIE: Mai las-o baltă cu ironiile astea superioare.

PATRICIA: Bine, bine, linişteşte-te!

MARJORIE: Nu vreau să mă liniştesc! Să păţeşti şi tu ce-am păţit eu şi n-ai decât să te linişteşti!

PATRICIA: Avem de a face cu un om rănit, iar cazul tău nu e credibil.

MARJORIE: De asta am un ciocan!

PATRICIA: Bine, ai un ciocan, să vorbim despre ciocan.

MARJORIE: Subiectul meu preferat. Ciocanul. O singură lovitură rezolvă mai multe decât orice judecător, juriu sau procuror. (Sparge o farfurie pe masă)

PATRICIA: Bine. Ce vrei de la el?

MARJORIE: O confesiune.

PATRICIA: Bun.

MARJORIE: În faţa voastră.

PATRICIA: Excelent.

MARJORIE: Care să mă protejeze în faţa legii.

PATRICIA: Minunat!

MARJORIE: Tot ce s-a întâmplat azi, amănunt cu amănunt.

PATRICIA: Da. Asta ar fi ceva concret.

RAUL: N-am facut nimic.

PATRICIA: Asta e şansa ta de a te salva.

RAUL: N-am făcut nimic!

PATRICIA: Îţi dă o şansă.

RAUL: Ce şansă? Să fiu pus la zid pentru ceva ce n-am făcut? Mersi!

MARJORIE: Spune-le ce mi-ai făcut!

RAUL: Uitaţi-vă la ea şi uitaţi-vă la mine. Cine a facut ceva?

MARJORIE: Spune-le. Te rog.

RAUL: Vreau să-mi sun avocatul. Ţara asta are o constituţie!

MARJORIE: Spune-le cum m-ai sufocat.

RAUL: Ţara asta are legi şi nimeni nu e deasupra legii!

MARJORIE: M-ai pus să te ating!

TERRY: Patricia! Fă ceva!

MARJORIE: Spune-le. Te rog. Hai să terminăm odată!

RAUL: Persoanele nevinovate n-au de ce se teme în ţara asta. (MARJORIE dă cu ciocanul în mâna lui RAUL. Acesta ţipă)

MARJORIE: Dacă ai şti cum a fost sub perna aia.

PATRICIA: Spune. Vorbeşte-mi despre pernă!

MARJORIE: Să vorbesc? Mai bine-ţi arăt! (Apasă o pernă pe faţa PATRICIEI)

PATRICIA: Aaa!... Ia naibii chestia aia!

MARJORIE: Asta nu-i o chestie. E o pernă!

PATRICIA: O să iasă toate la iveală în instanţă!

TERRY: Sau îl păstrăm ca pe un animal de casă.

PATRICIA: Ţie-ţi arde de glume?!

MARJORIE: I-ai întrerupt analiza!

PATRICIA: Hai să ne putem ridicăm peste rahaturile astea personale.

MARJORIE: Chiar foarte personale. Sunt între mine şi el, aşa că nu te mai băga!

PATRICIA: Când o să fii mulţumită, când o să devii ca el?

MARJORIE: Ca el? Mă rog să fiu ca el! Fără minte, fără sentimente! Să lovesc, să tai, să-l fac bucăţi fără remuşcări! Nu te holba la mine! Iartă-mă ca am supravieţuit. Poate era mai bine să vii acasă şi să-mi găseşti cadavrul. Iar pe animal aşteptându-te! Ce se întâmplă aici? Eu nu contez? Cu mine cum rămâne? Eu nu contez?

PATRICIA: Îmi pare rău. Dacă trebuie să ne luăm liber mâine, ne luăm.

RAUL: Ard! Unu, doi, trei.

TERRY (către MARJORIE) Nu-mi iau liber mâine pentru că nu meriţi.

PATRICIA: Hai să vedem faptele. Avem aici un bărbat. E legat. E rănit. Ce înseamnă asta? Ce legi sunt încălcate? (Pauză) Să ne rezumăm la fapte. Ai vreo vânătaie?

MARJORIE: M-a muşcat.

PATRICIA: Se vede?

RAUL: E adevărat, am muşcat-o pentru că mă sugruma cu o sârmă.

PATRICIA: Ai pus ceva pe ea?

MARJORIE: Peroxid.

PATRICIA: La picior ce ai?

MARJORIE: M-a înţepat o viespe.

PATRICIA: Vreau fapte! A avut loc o tentativă de viol. Dar n-o poţi dovedi. În schimb, tu l-ai torturat!

TERRY: O s-o bage la zdup.

PATRICIA: Taci, idioato!... Iartă-mă! Nu intră nimeni la zdup. Au pedepse cu suspendare, eliberări pe cauţiune. Nu ştiu ce să fac. Dar ştiu că vieţile voastre sunt unite acum. Dacă el cade, cazi si tu. Dacă el scapă, scapi si tu. Şi asta contează. Tu! Poţi folosi ciocanul sau poţi să nu-l foloseşti. Ai de ales. Dar dacă el moare - şi el ar putea fi pe moarte chiar acum - nu mai ai de ales. Şi nici eu. Aşa că puţină pâine, care să-i mai absoarbă din otravă, ar putea fi o dovadă serioasă a omeniei tale. Şi tu ai nevoie de orice fel de dovezi.

MARJORIE: Dă-i!

PATRICIA: Mulţumesc.

RAUL: Şi din partea mea. Îmi daţi şi o gură de vin?

MARJORIE: Nu!

RAUL: Mulţumesc oricum.

MARJORIE: Dacă mai aud o dată vocea aia, îl rup în bucăţi.

PATRICIA: Ai auzit?

RAUL: În bucăţi.

PATRICIA: Te rog să taci.

RAUL: Cum zici tu, păpuşă.

PATRICIA: Am aici pâine pentru tine.

RAUL: Am mâinile distruse. Poţi să mă hrăneşti tu, te rog.

TERRY: Nu te băga acolo!

PATRICIA: De ce nu? Ce poate să-mi facă?

TERRY: Mi-a zis că mă muşcă de mână.

PATRICIA: Marjorie, hai să desfacem…

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: O s-avem grijă.

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Pâinea asta e pentru tine, nu pentru el.

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Dacă voi fi întrebată vreodată despre ce s-a întâmplat aici, nu ştiu ce-aş putea spune în favoarea ta.

TERRY: Desleagă-l naibii odată. Nu vreau să fac închisoare pentru tine.

MARJORIE: Închisoare? Tu? Niciodată. Tu faci exact ce trebuie să facă fetiţele cuminţi. Nimic.

TERRY: Tu n-ai fost violată, aşa că nu-mi spune că se poate face ceva, că nu se poate. Eu am fost violată o dată şi numai eu am fost de vină, pentru că purtam o pereche de colanţi roz, cu un număr mai mici, pătaţi pe fund. Tatăl celei mai bune prietene s-a oferit să mă conducă acasă, dar a luat-o pe o scurtătură printr-un cimitir şi s-a oprit în spatele unui mausoleu… (Pauză) Aşa că ce puteam să fac? Spune! Să distrug pe toată lumea? Pentru ce? Nu poţi să dai timpul înapoi. S-a terminat. Am supravieţuit. Şi oricum, stiţi ce s-ar fi zis: că am căutat-o. Aşa că m-am culcat în noaptea aia şi mi-am imaginat că a fost doar un coşmar. Şi mi-am ţinut gura. Dar tu, tu nici măcar n-ai fost violată! Şi n-am de gând să-ţi fiu complice. (Pauză)

MARJORIE: Deschide lacătul.

PATRICIA: Mulţumesc. (Pauză) Care e combinaţia?

MARJORIE: Dreapta 31, stânga 40…

PATRICIA: Şi al treilea număr?

MARJORIE: Îl deschid eu. (MARJORIE deschide lacătul, PATRICIA în secret unge pâinea cu unt, apoi îi dă să mănânce lui RAUL. MARJORIE pune lanţul în jurul gâtului)

RAUL: Mulţumesc mult. Eşti o femeie minunată. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate. Mmm. Bună pâinea. Mulţumesc c-ai uns-o cu unt.

MARJORIE: Ai uns-o cu unt?

PATRICIA: Puţin.

RAUL: Cea mai bună pâine pe care am mâncat-o. De unde luaţi pâinea asta? Aş lua şi eu una pentru mama. E aşa de bună cu unt. N-ai cumva şi o bucată de carne la pâinea asta? Una care-a căzut pe jos. Sau una cu multă grasime.

MARJORIE: Preferi caşcaval cu şuncă sau friptură?

RAUL: Friptură, te rog, mulţumesc.

MARJORIE: Salată verde, roşii?

RAUL: Fără salată.

MARJORIE: Muştar?

RAUL: Aveţi maioneză? (MARJORIE îl împinge de perete şi-l atinge uşor pe cap cu ciocanul. Pauză)

MARJORIE: Cu cine dracu’ crezi tu că te joci aici? (Pauză. Îl scuipă în faţă. Pauză. Pleacă. PATRICIA îl hrăneşte pe RAUL. Îi ridică marginea legăturii de la ochi)

PATRICIA: Dumnezeule! Faţa lui…

RAUL: Ce?

PATRICIA: E umflată. Îi curge sânge din nas. Amoniacul i-a ars nasul pe dinăuntru.

RAUL: Voi trei o să fiţi pozate din faţă şi din profil când ajungem la poliţie.

PATRICIA: Mă duc la farmacie să iau atrofină.

MARJORIE: Pentru binele meu, nu?

PATRICIA: De ce nu te uiţi şi tu sub legătură? Sau din cauza asta l-ai acoperit? Nu suporţi să vezi ce-ai făcut?

MARJORIE: O las pe Terry să plece.

TERRY: Unde să mă duc?

MARJORIE: La farmacia din Mall.

TERRY: Sunt lefteră.

PATRICIA: Eu mi-am cheltuit ultimii bani pe plăcinta cu brânză. N-ai tu nişte bani?

MARJORIE: Vrei să plătesc eu medicamentele animalului?

PATRICIA: Poţi să mă împrumuţi?

MARJORIE: De ce nu i-am zdrobit capul în primele două secunde?! Aş fi făcut şi curat până să veniţi voi acasă şi n-aş fi spus nimic. Of. Vorbe, vorbe, vorbe, vorbe. Fără telefoane, da?

TERRY: Bine.

MARJORIE: Dacă aduci poliţia, îl omor. Şi-o să pară ca şi cum tu ai fi făcut-o. Când îi văd că intră pe alee, prima lovitură îl lasă inconştient şi la a doua e mort. Două secunde. Doar de atâta e nevoie. (Îi dă cheile şi banii) Ai nevoie de şapte minute ca să ajungi acolo, cinci în magazin, şapte ca să te întorci, chiar dacă prinzi roşu la semafor. Îţi mai dau un minut. 7571… 20 de minute!

PATRICIA: Să nu mergi cu viteză. Ia atrofină şi ceva pentru arsuri.

TERRY: Astrofină?

PATRICIA: Atrofină. Îţi scriu.

MARJORIE: O secundă după 20 şi e mort. Şi-o să fie ca şi cum tu ai fi făcut-o! Tu. (PATRICIA scrie pe o hârtie. I-o dă lui TERRY. MARJORIE i-o smulge din mână)

PATRICIA: Tu n-ai încredere în nimeni?

MARJORIE: În mine.

TERRY: Leoaică tipică.

PATRICIA: Du-te!

RAUL (când TERRY deschide uşa) Complicitate. (TERRY face o pauză în uşă, apoi iese. MARJORIE închide uşa, fixează ceasul, se duce la fereastra. Pauză lungă) Scuzaţi-mă. Pot să spun ceva? (Tăcere, pe care el o ia drept aprobare) Vreau să-ţi mulţumesc mult pentru pâine şi pentru banii de medicamente. A fost un gest frumos din partea ta. Mulţi oameni n-ar face aşa ceva. Sunt impresionat şi vreau să-ţi mulţumesc din tot sufletul pentru generozitate. Foarte drăguţ din partea ta. N-ai cumva nişte ţigări în plus? Sau una pe care ai fumat-o pe jumătate?

MARJORIE: Cu filtru şi mentolată. E-n regulă?

RAUL: Mulţumesc mult.

MARJORIE: Întinde mâna şi ţi-o dau.

RAUL: Nu, mersi. Face rău la plămâni.

Lumina scade şi se stinge.

SCENA 4

15 minute mai târziu. MARJORIE stă la fereastră şi se scarpină la inţepătură. PATRICIA strânge resturile, molozul.

PATRICIA: Te doare tare? (MARJORIE dă din cap că nu. Pauză) Vrei o cană de ceai? (MARJORIE dă din cap că nu)

MARJORIE: 17 minute!

PATRICIA: Ai scos acul? (MARJORIE dă din cap că nu. Pauză) Vrei să aduc penseta?

MARJORIE: Te rog. (PATRICIA iese)

RAUL: Scuză-mă.

MARJORIE: Taci!

RAUL: Pot să spun ceva?

MARJORIE: Nu.

RAUL: Despre ace.

MARJORIE: Vrei să-ţi sting luminile?

RAUL: Lasă.

MARJORIE (pauză) Ce?

RAUL: Cu mine vorbeşti?

MARJORIE: Tu ce crezi?

RAUL: Ce ştiu eu.

MARJORIE: Ce-i cu acele?

RAUL: Nu ai nici un ac acolo.

MARJORIE: Cine zice?

RAUL: Viespii nu lasă ace. O albină îşi lasă acul şi moare, dar o viespe trăieşte şi înţeapă mai departe.

MARJORIE: De unde ştii?

RAUL: Ştiu ce ştiu. O viespe nu cântă, cum o pasăre nu înţeapă. O să ţi se spună Ciocan. Într-o noapte, lesbienele alea solide o să-ţi pună la încercare păsărica, o să te atace în costumul ăla ca de gândac, mirosind a pipi, o să-ţi spargă nasul, o să-ţi scuipi dinţii în w.c., dar când şefa spune să bagi capul la cutie, hop, Ciocan sare, îşi pune hainele de doliu şi-şi fumează tutunul uscat, pentru că eşti ca mine, faci tot ce e necesar ca să ramâi în viaţă. Şi să nu te miri când deţinutele o să facă pe surdele, că doar n-o să se implice într-o problemă internă atât de meschină. Aşa că ţineţi fundul aproape de perete, că de nu, odată apare un canibal şi-ţi bagă o şurubelniţă în spate şi nimeni n-o s-audă nimic cu duşurile alea care curg, iar sângele tău care se scurge o să-ţi amintească cum a fost odată într-o casă comodă, eu şi cu tine, la bine şi la greu, pentru totdeauna.

PATRICIA (intră) Uite.

MARJORIE: Nu e nici un ac.

PATRICIA: L-ai scos?

MARJORIE: Viespea nu-şi lasă acul.

RAUL: Cel mai bine e s-o freci cu alcool.

PATRICIA: Nu avem alcool medicinal.

RAUL: Whiskey sau vodcă de 100 de grade?

PATRICIA: Rom de 150.

RAUL: Perfect. Lasă-mă să-l gust înainte, să mă asigur.

PATRICIA: Merge?

MARJORIE: Foarte bine, mersi.

RAUL: Cu plăcere, oricând. Dacă nu putem să ne ajutăm, ce naiba, de ce mai trăim pe lumea asta.

PATRICIA: Matilda s-a întors acasă?

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: Când ai văzut-o ultima oară?

MARJORIE: Nu-mi aduc aminte.

PATRICIA: Era în călduri?

MARJORIE: Nu ştiu.

PATRICIA: Cred c-ar trebui s-o castrăm. Nu-mi place când pleacă după motanul ăla roşcat. Pe drum am văzut o pată de sânge şi o blană în mijlocul drumului. Era un hârciog sau o veveriţă. Te superi dacă o castrăm?

MARJORIE: 20 de minute!

RAUL: Poate s-a oprit pentru benzină.

MARJORIE: E o trădătoare.

RAUL: Poate a intrat în trafic, maşină ei are nevoie de o reparaţie a valvei. Fac pariu c-a rămas în pană.

PATRICIA: O să mă asigur că vei fi băgat la răcoare.

RAUL: Hai aici, târâtură, să te muşc de beregată! (MARJORIE îl ia pe RAUL de nas şi ridică ciocanul)

RAUL: Sfântă Maria, arde-o pe nebună! (PATRICIA ia ciocanul. Cele două se luptă. PATRICIA e rănită)

MARJORIE: Îmi pare rău!

PATRICIA: Nu mă atinge! (Se aude maşina lui TERRY)

RAUL: Sunt salvat! Binecuvântată eşti tu printre femei! (MARJORIE deschide uşa. Intră Terry cu o pungă albă de la farmacie)

MARJORIE: Ai întârziat, tâmpito!

TERRY: L-ai omorât? Pentru două minute? (Îl descoperă pe RAUL) O!

PATRICIA: Unde-i atrofina?

TERRY: Nu mi-a dat.

PATRICIA: De ce?

TERRY: E nevoie de-o reţetă, de semnătura unui doctor.

MARJORIE: Te-a întrebat ceva?

TERRY: De ce am nevoie de ea.

MARJORIE: Şi ce i-ai răspuns?

TERRY: E o urgenţă.

MARJORIE: Te-a crezut?

TERRY: De unde să ştiu.

MARJORIE: Tu ce crezi?

TERRY: Nu ştiu!

PATRICIA: Ţi-a sugerat vreun înlocuitor?

TERRY: Nu mi-ai zis să cer aşa ceva.

PATRICIA: Trebuia să te gândeşti singură.

TERRY: Le-am spus că stăm la o fermă şi avem o grămadă de probleme cu viespii.

MARJORIE: De ce le-ai spus unde stăm?

PATRICIA: Şi-acum, ce facem fără antidot?

TERRY: Mi-au spus să chemăm un doctor sau să mergem la urgenţă.

MARJORIE: De ce ai stat atât de mult?

TERRY: M-am întâlnit cu Sally în parcare. Divorţează.

MARJORIE: Ai vorbit cu ea?

TERRY: S-a ţinut de mine.

RAUL: Ai vorbit într-o parcare! Curvă proastă! Asta urma să mă omoare cu ciocanul şi ţie îţi ardea de palavre?

PATRICIA: Asta nu-i pentru arsuri, e pentru tăieturi.

TERRY: E tot ce aveau.

PATRICIA: Nu se poate.

TERRY: Atunci du-te tu şi ia. M-am săturat să tot…

PATRICIA: Şi un cretin ar fi luat un alt antidot în loc.

TERRY: Atunci trimite un cretin data viitoare. Iar dacă nu găseşti unul, tu o să te descurci de minune.

PATRICIA: Îl dau cu asta, chiar dacă are sau nu efect.

MARJORIE: Douăzeci de dolari şi 50 de cenţi, mai exact.

RAUL: Lăsaţi-mă să cotizez. Mi le plătesc eu.

PATRICIA: Taci! Pot să-i dau jos legătura până-i aplic medicamentul?

MARJORIE: Nu vrei să-l şi fuţi? Poate l-ar face să se simtă mai bine!

TERRY: Amândouă mă faceţi să vomit! (PATRICIA îl aşează pe RAUL cu greu)

RAUL: Mulţumesc.

PATRICIA: Da’ taci naibii din gură! (Cu delicateţe, PATRICIA îi dă legătura de la ochi la o parte. TERRY icneşte speriată când îi vede faţa însângerată)

RAUL: Terry? De ce-ai făcut aşa? Sunt urât?

PATRICIA: Nu.

RAUL: Mincinoaso. Sunt un monstru.

PATRICIA: Deschide ochii.

RAUL: Mi-e frică.

PATRICIA: Deschide-i!

RAUL: Sunt deschişi?

PATRICIA: Da.

RAUL: Nu văd! Nu văd nimic! Doamne!

PATRICIA: Îmi pare rău!

RAUL: Du-te şi spune-le copiilor mei că-ţi pare rău.

PATRICIA: Pot să fac ceva?

RAUL: Dă-mi o coroană de spini şi omoară-mă de tot.

PATRICIA: De ce n-ai avea onoarea! (Ridică ciocanul şi îl dă lui MARJORIE) Termină ce ai început!

RAUL: Ce se-ntâmplă aici? Patricia? Şarpe, trădătoare ce eşti! Mă rog pentru un înger şi ce-mi trimite Dumnezeu? O trădătoare nenorocită! Să te ia dracu’ cu tot neamul tău! O să ardeţi toate trei. Unu, doi, trei, arzi!

PATRICIA: Cum să calmez durerea?

RAUL: Dă-mi înapoi ochii!

PATRICIA: Cum te cheamă?

RAUL: Mike.

PATRICIA: Mike şi mai cum?

RAUL: Mentiras.

MARJORIE: Câte femei ai violat şi ai omorât?

PATRICIA: Nu mai trebuie să răspunzi.

MARJORIE: Spune-le de echipa de la drumuri.

RAUL: Ce?

MARJORIE: Când eram pe bicicletă! Spune-le de ce-ai venit!

RAUL: Ca să dau un telefon. (MARJORIE îl plesneşte peste rănile deschise. Lui RAUL îi vine să ţipe, dar se abţine)

MARJORIE: Scuze!

RAUL: Mi-a spus că pot să intru să dau un telefon şi umbla pe-aici cu halatul descheiat, halatul roşu, fără prea multe dedesubt.

MARJORIE: De ce vă uitaţi aşa la mine?

PATRICIA: Nu mă uit în vreun fel anume.

RAUL: Eu dau telefon şi ea pozează în femeia drăguţă şi cumsecade. M-a excitat, recunosc, sunt şi eu om. Aşa m-a făcut Dumnezeu. Se întâmplă ceva în interior. Un bum! Şi când am încercat să plec, a luat-o razna şi mi-a dat cu spray în faţă, a smuls firul de la telefon si a ţipat: Viol! Viol!

MARJORIE: Dumnezeule! Îl credeţi?

RAUL: Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint! Hai! Acum spune-le despre groapă, Marjorie! Spune-le despre mormânt. Mormântul meu!

PATRICIA: Ce mormânt?

RAUL: A, acum nu mai vorbeşte! Terry vine acasă şi hotărăsc împreună să sape un mormânt în gradină, în care să mă îngoape.

PATRICIA: E adevărat?

RAUL: Între flori şi roşii! Cu hârciogul şi cu câinele. Un mormânt!

PATRICIA: Nu poate fi adevarat!

RAUL: Nu mă crezi? Lasă că vorbeşte groapa!

PATRICIA: Groapa e afară?

TERRY: Întreab-o pe ea!

PATRICIA: Te-ntreb pe tine. Pe cea care vroia să inventeze o poveste!

TERRY: N-am săpat-o eu!

RAUL: Vezi! Vezi! Mă îngropau de viu, nebuna şi cu Terry!

TERRY: Eu n-am făcut decât să-l păzesc. Marjorie a zis c-o să-l care afară şi o să-l îngroape singură.

PATRICIA: Ţi-a ajuns justiţia pe ziua de azi? Doi ochi îţi ajung? Ai ars un om de viu? E suficient de sălbatic pentru tine?

MARJORIE: Nu la fel de sălbatic ca un rebut uman încercând să-ţi desfacă picioarele.

RAUL: Bla, bla, bla! De ce să fac aşa ceva? Pentru o bucată de fund? Am ce-mi trebuie acasă.

MARJORIE: Parcă nevastă-ta e însărcinată şi nu te lasă s-o atingi!

RAUL: Nu vorbi tu despre soţia mea bolnavă, nu tu, care ai un tată bolnav în spital.

MARJORIE: Ne-a furat corespondenţa.

RAUL: Mai întâi sunt un criminal. Apoi un violator. Acum sunt un hoţ! Ce mai urmează?

MARJORIE: Nu vezi ce încearcă să facă?

PATRICIA: Lasă-l în pace. Nu vezi că suferă?

RAUL: Să nu spui nimic rău despre Marjorie. Suntem cu toţii oameni. Mai facem uneori lucruri pe care nu vrem să le facem. Eu o iert pentru toate. Tot ce-am vrut a fost o vorbă bună, ca să uit de necazuri. Tot ce vroia ea era să uite de nu ştiu ce tip din New York. Tony.

MARJORIE: Tony mi-a scris o scrisoare şi animalul ăsta mi-a furat-o.

TERRY: Ţi-a scris?

MARJORIE: Nu i-am răspuns niciodată.

TERRY: De ce nu mi-ai spus?

MARJORIE: N-am vrut să te fac să suferi.

TERRY: De asta a venit aici când ştia că eu sunt la lucru?

MARJORIE: Terry, te rog, crede-mă.

TERRY: De asta ţi-ai pus halatul de baie când am venit cu el aici?

MARJORIE: Probabil că mă pregateam să mă culc.

TERRY: Tu eşti întotdeauna gata să te culci!

PATRICIA: Chiar că te îmbraci sumar, ştii.

TERRY: De câte ori vin cu un tip trebuie să strig înainte să-l bag în casă, să văd dacă eşti îmbrăcată decent.

PATRICIA: Mergi prin casă ca pe plajă. Intră un bărbat, imediat eşti ca un fluturaş. Nu eşti fericită până când nu vezi toţi bărbaţii din încăpere cum tânjesc după tine. Şi lui i-au curs balele. Iar acum vrei să-i faci felul. De ce să plătească el pentru toate ciupiturile şi fluierăturile? Schimbi barbaţii ca pe şerveţele şi-apoi te plângi de pornirile pe care le provoci! Omul e orb. Uite ce-ai facut din tine, din el, din noi! Poţi să-l priveşti în ochii ăştia morţi? Ia să vedem ce altceva i-ai mai făcut?

PATRICIA îi deschide jacheta lui RAUL. Agăţat de un suport de piele, stă un cuţit de vânătoare într-o teacă. MARJORIE se grăbeşte să ajungă la el, scoate cuţitul din teacă şi pune lama pe umărul lui RAUL.

RAUL: Îl folosesc la serviciu. (Pauză) Desfac cutii într-un depozit.

MARJORIE: Tai cutii?

RAUL: Da.

MARJORIE: Parcă spuneai ca n-ai de lucru.

RAUL: Păi… nu aveam până să mă angajez.

MARJORIE: Taie bine?

RAUL: Destul de bine.

MARJORIE: Sigur, doar e atât de ascuţit.

RAUL: Patricia?!

MARJORIE: Şi tare.

RAUL: Patricia?! Eşti aici?

MARJORIE: Genul de cuţit folosit la tăierea unei căprioare. Tu urmezi.

RAUL: Te rog.

MARJORIE: Zâmbeşte. Mai frumos. Nu-ţi strânge buzele.

RAUL: Te rog.

MARJORIE: Ce s-a-ntâmplat?

RAUL: Opriţi-o!

MARJORIE: Ştii de ce ai tu nevoie? De nişte retuşuri, aici şi aici. Spune, vreau!

RAUL: Sfantă Fecioară! Te rog!

MARJORIE: Strici totul! Spune!

RAUL: Vreau!

MARJORIE: Ce?

RAUL: Vreau!

MARJORIE: Vrei ce?

RAUL: Te rog!

MARJORIE: Ce vrei, spune?

RAUL: Cuţitul!

MARJORIE: Unde vroiai să te ating? Am uitat!

RAUL: Niciunde!

MARJORIE: Adu-mi aminte!

RAUL: Nicăieri!

MARJORIE: Aici?

RAUL: Niciunde!

MARJORIE: Sau aici?

RAUL: Nicăieri!

MARJORIE: A! Mi-am amintit!

RAUL: Te implor!

MARJORIE: Acolo jos! (Pune lama în pantalonii lui RAUL şi-l ridică cu ea la câţiva centimetri de scaun. Pauză) Spune-mi că-ţi place! Spune!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Spune-o frumos!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Spune-o dulce!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Mai dulce!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: O spui aşa de frumos, încă o dată!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Acum spune-mi să ţi le tai!

RAUL: Nu!

MARJORIE: E ultima ta şansă!

RAUL: Nu mă poţi obliga să spun asta!

MARJORIE: O s-o spui şi-o s-o spui dulce şi frumos, că dacă nu ţi le tai şi ţi le bag în gură, gândac împuţit ce eşti!

RAUL: Aaa! Dumnezeule! Am furat scrisorile! Aaa! Am urmărit casa! Am venit aici ca să vă fut pe toate!

MARJORIE: Pe cine?

RAUL: Pe tine, pe Terry şi pe Patricia! La fel ca pe Paula Vişnevski şi Linda Martinez, Debbie Parks şi una pe care am uitat-o. Ţipau! Le-am implorat să nu ţipe! Urăsc când ţipă! (MARJORIE îi dă cu mâna la gât. RAUL crezând că e tăiat se zbate pe podea) Sfantă Fecioară! (Îşi dă seama că nu e tăiat) Mulţumesc. (Pauză) De câte ori o fac se scrie în ziare! Şi când mă trezesc dimineaţa, soţia mea vorbeşte cu maică-sa despre asta, iar eu le întreb: ce s-a întâmplat? Şi ele-mi zic că violatorul a mai prins o fată azi noapte şi-mi arată articolul din ziar şi poza unui amărât care a fost văzut fugind de la locul faptei, dar care nu seamănă deloc cu mine! Apoi soţia mea îmi zice să repar uşa din spate, că nu vrea să intre vreun violator peste ea! Iar eu îi zic să nu-şi facă griji, că pe ea n-o vrea. Şi ea se oftică. Iar eu repar bine, bine uşa, ca să nu poată intra nimeni!

MARJORIE sare peste el şi-l încalecă. Îi pune cuţitul la gât.

MARJORIE Să te omor?

RAUL Iartă-mă.

MARJORIE Mai zi o dată!

RAUL Iartă-mă!

MARJORIE Mai tare!

RAUL Iartă-mă!

MARJORIE Tatăl nostru care eşti în ceruri!...

RAUL Ce?!

MARJORIE Tatăl nostru care eşti în ceruri. Spune!

RAUL Tatăl nostru care eşti în ceruri.

MARJORIE Sfinţească-se numele tău!

RAUL Sfinţească-se numele tău.

MARJORIE Vină împărăţia ta.

RAUL Vină împărăţia ta.

MARJORIE Mai tare. Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

RAUL Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. (Plânge)

MARJORIE Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.

RAUL (plângând) Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.

MARJORIE (plânge) Şi ne iartă nouă greşelile noastre.

RAUL (printre sughiţuri de plâns) Şi ne iartă nouă greşelile noastre.

MARJORIE (lasă jos cuţitul, plânge) Şi ne izbăveşte de cel rău. (Cade lângă RAUL, întinsă pe jos)

RAUL (plângând, aproape fără suflu) Şi ne izbăveşte de cel rău. (Plânge, apoi se linişteşte. Pauză) Să le spui să mă încuie într-o cameră. Da’ fără iale, că la astea mă pricep, le pot deschide! O cameră unde nu mai e nimeni. Şi dacă se poate să am şi un radio mic la care să ascult meciurile. Să nu fie linişte. Urăsc liniştea! Cu întunericul mă mai descurc, dar să nu fie linişte! (Pauză lungă)

MARJORIE (se ridică de jos) Cred c-ar trebui să te duci… după ajutor.

PATRICIA: Bine.

MARJORIE: Ţine-i de urât Patriciei!

TERRY: N-o să-ţi fie frică?

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Ce să le spunem?

MARJORIE: Spune-le că e un bărbat rănit!

PATRICIA: Bine!

MARJORIE: Că un bărbat are nevoie de ajutor!

PATRICIA: Bine!

RAUL: Marjorie?

MARJORIE: Da.

RAUL: Pot să-ţi spun pe nume?

MARJORIE: Da.

RAUL: Îţi mai cer o favoare?

MARJORIE: Da?

RAUL: Să nu-şi pună sirena.

MARJORIE: Spune-le, fără sirenă!

RAUL: Şi fără lumină roşie.

PATRICIA: Bine.

RAUL: Mulţumesc mult. (PATRICIA si TERRY ies. La auzul uşii închise) Hei, tu?

MARJORIE: Da?

RAUL: Nu mă lăsa singur!

MARJORIE: Sunt aici!

RAUL: Mersi. Vin?

MARJORIE: Da.

RAUL: Nu-i lăsa să mă bată!

MARJORIE: Nu.

RAUL: Mersi mult. Hei, tu!

MARJORIE: Da?

RAUL: Marjorie!

MARJORIE: Da!

RAUL: Pot să aştept pe fotoliu?

MARJORIE: Dacă vrei…

RAUL: Mulţumesc. (În genunchi) Arată-mi. (MARJORIE îl conduce până la fotoliu. RAUL se târăşte pe fotoliu. Lumina scade încet) Mulţumesc. Mulţumesc mult. (Se clatină uşor. Aproape imperceptibil începe să cânte. MARJORIE plânge)

Am găsit o alună

Tocmai am găsit o alună

Abia acum am găsit o alună

Am găsit o alună chiar acum.

Am desfăcut-o

Chiar acum am desfăcut-o….

Luminile se sting de tot.

FINAL

Traducerea şi adaptarea Costin Manoliu şi Anna Maria Popa