Imensele scari, fara balustrada, pe care urca si coboara steagul vaporos al intalnirii cu tine insuti raman singura coordonata sigura a miscarilor care ma tenteaza inca. Fara balustrada, le accept totusi si chiar le prefer pentru rarele mele plimbari intre Cancer si Capricorn, cand, certat cu anotimpul, inund casa cu dantela neagra a placerii de a nu iubi pe nimeni. Tot atat de rar, dar sub un cer interior avertizat cu bagheta, cobor, o roata arzatoare, la marginea extrema a treptelor, pana jos de tot, unde parul unei femei ucise de mine ma asteapta pentru a ma strangula. Evit pericolul cu o abilitate care nu va trece asupra mostenitorilor mei. Apoi fac cale intoarsa si, ajuns la treapta de unde am pornit, repet performanta cu o viteza din ce in ce mai mare si pana la batjocorirea spectaculoasa a coamei de pe treapta finala. Acum - si numai acum! - sunt vizibil pentru aceia care, dusmanindu-ma de mult, asteapta cu infrigurare deznodamantul. Dar, neobisnuiti cu intamplari de acest fel, ei ma cred balustrada de metal a scarii si, fara a-si da seama de primejdie, coboara pana jos de tot si deschid in nestire usa prin care va intra Ilustra Defuncta.
