Faţa nevǎzutǎ a lunii, de Laurentiu Budau


Motto: “Şi mǎturǎtorii au dreptul sǎ viseze; nu-i aşa, domnule Volkov?”

L a u r e n ţ i u B u d ǎ u

Faţa nevǎzutǎ a lunii

P e r s o n a j e l e :

Gelso Berzelius, preşedintele berzelor
Selena, mama lui Gelso
Barza secretară

Homer, tatǎl luiGelso

Femeia de zǎpadǎ

Bugsy, directorul şcolii Honorius

Bǎrbatul de zǎpadǎ

Primarul orăşelului Bumbolt

Copilul de zǎpadǎ

Sherry Lou, bona filipinezǎ

Odette Blumenfield

Johnny Cash

Boris Volkov

Patsy Peterson











Scena 1
(Selena, Johnny Cash, Boris Volkov, Patsy Peterson)
Sala de conferinţe a Centrului de Lansări.

Selena: Deşi conferinţa era programată oficial de-abia peste şase ore, trebuie să vă anunţ, neoficial, că suntem într-o imensă criză de timp. Transmiteţi-le, vă rog, celor 200 de colegi de la celelalte agenţii de ştiri care n-au reuşit să ajungă, scuzele şi părerile mele de rău. După cum remarcaţi, sunt deja echipată cu costumul argintiu de zbor, iar numǎrǎtoarea inversǎ a şi început... Avem la dispoziţie exact, dar exact douăsprezece minute, după care va trebui să părăsesc urgent această sală de conferinţe în vederea începerii neîntârziate a procedurilor de lansare... Vă aştept întrebările, inclusiv cele incomode.
Johnny Cash: UPI! Numele meu e Johnny Cash şi reprezint agenţia de ştiri UPI! Vreau să ştiţi că întreg UPI-ul este alături de încercarea extraordinară de a...
Boris Volkov: Colega, credeam cǎ ai remarcat cǎ dulcegǎriile cronofage în situaţia de faţǎ sunt mai mult decât inutile... Boris, temutul Boris Volkov, agenţia rusă de ştiri ITAR-TASS! Deşi dovezile expediţiei Apollo 11, în ceea ce priveşte prima şi de altfel singura expediţie demnǎ de luat în seamǎ de până acum pe Lună, sunt covârşitoare, disputele privind veridicitatea lor nu s-au încheiat nici până astăzi. Încă mai sunt destule voci care afirmă despre aceasta că ar fi fost, citez: “O farsă gogonată pusǎ la cale într-un studiou de la Hollywood”.
Selena: Şi credeţi că, dacă timp de patruzeci şi ceva de ani lucrurile au rămas nelămurite pentru sceptici, o să reuşim în cele câteva biete minute alocate acestei conferinţe să ne punem total de acord?
Boris Volkov: Departe de mine gândul acesta... Centurile magnetice Van Allen şi radiaţiile cosmice extreme sunt doar câteva dintre barierele care fac imposibilă depăşirea lor de către cineva încǎ viu. Chiar dacǎ aţi fost selecţionatǎ dintr-un numǎr de 499.000 de voluntare, în cea mai mare majoritate, casnice, asta nu înseamnǎ nimic.
Selena (uşor iritatǎ): Ba da; înseamnǎ cǎ din cele 499.000 de voluntare înscrise în competiţie am fost prima care şi-a dorit cu adevǎrat sǎ reuşescǎ... Scuze; care este întrebarea, domnule Volkov?
Boris Volkov: Ce vreţi să dovediţi cu această costisitoare expediţie, doamnă Selena?
Selena: Răspunsul se află exact în întrebarea dv. Cine vrea să vadă dacă este adevărat că naţiunea noastră a fost sau nu pe Lună, trebuie să meargă până acolo. Chestiunea pusă de dumeavoastră în discuţie consider că aparţine unui trecut de care nu ar trebui să fim chiar atât de mândri, nici noi şi nici dv... tovarăşe Volkov.
Patsy Peterson: Patsy Peterson de la REUTERS! Prima expediţie a fost condusă de un grup de bărbaţi destoinici şi temerari care, pentru a reuşi, şi-au unit toate forţele de care au fost capabili. O femeie singură la bordul navetei spaţiale PROOF, într-o confruntare de o asemenea anvergură, reprezintă o provocare incontestabilă. Puteţi să ne spuneţi...
Selena: Dacǎ nu te deranjeazǎ, Patsy, cred că putem să încercăm să ne tutuim!
Patsy Peterson: Ce drǎguţ! Ce frumos! Ce minunat! ...Poţi să ne spui, Selena, de ce ţi-ai abandonat toate proiectele sociale în care erai angrenată, toate acţiunile caritabile aflate în derulare şi ai hotărât să devii voluntară în această expediţie care presupune, din start, o infinitate de riscuri teribile?
Selena: Aselenizarea nu mai este demult probema unei singure naţiuni ci a devenit una a întregii umanităţi. Vreau să încerc să demonstrez tuturor că şi un om obişnuit ca mine poate să-şi depăşească condiţia de simplu muritor, de simplǎ gospodinǎ dedicatǎ cratiţei (aşa cum a punctat atât de precis corespondentul rus!) şi să-şi realizeze visurile, propriile visuri. Să treacă, cum se zice, de la teorie la practică... (acid) Şi mǎturǎtorii au dreptul sǎ viseze, nu-i aşa, domnule Volkov?
Boris Volkov (printre dinţi): La ce? ...La mǎturi sau la aspiratoare de praf?
Johnny Cash: Ce frumos! Ce minunat spus! Demn de notat! Şi care este visul tău, Selena? Poţi să ni-l împărtăşeşti în exclusivitate, nouă, prietenilor tăi şi tuturor beneficiarilor de informaţii reale distribuite de UPI?
Selena: Nu e niciun secret. Visul meu e de a explora faţa nevăzută a Lunii, de a face radiografia exactă a ei. De altfel, consider cǎ existǎ destul de multe similitudini între enigmatica Lunǎ şi sufletul complicat al unei femei.
Patsy Peterson: Ce minunat! Ce frumos! Admirabil! Se spune cǎ Luna e un loc ideal, atât pentru reflexie cât şi pentru reflecţie.
Selena: Sper.
Boris Volkov: Cartografierea lunii este o...
Selena: De cartografiere, mai precis de recartografiere se vor ocupa echipe întregi de specialişti pe baza informaţiilor şi imaginilor proaspǎt culese şi transmise de mine. Eu mi-am propus să fac doar o radiografie sentimentală a acestui chip nevăzut. Una la faţa locului. O radiografie completă a sufletului lunii, dacǎ doriţi.
Patsy Peterson: Hi-hi! Excepţional! Ce minunat! Ce romantic! O teorie foarte, foarte revoluţionarǎ şi, evident, foarte femininǎ! ...Consideraţi cǎ luna are şi suflet?
Selena: De ce nu? Toţi cei care au un trup ar trebui sǎ aibǎ musai şi suflet, măcar un pic de suflet... Îmi place, la nebunie, sǎ cred asta, Patsy.
Johnny Cash: Oau! Fenomenal! Credeam cǎ va fi o conferinţǎ extrem de plictisitoare, plinǎ cu cifre şi date de tot soiul. Chiar veţi scrie o carte? De ce nu, un best-seller, ce ziceţi? ...Dacă-mi îngăduiţi, pot să vă propun şi un titlu, evident foarte provizoriu. Cum credeţi că ar suna: “Confruntarea celor două Selene”?
Selena: Felicitǎri! Vă pricepeţi la titluri, la marketing, dar trebuie să vă dezamăgesc, mister Cash. Nu cred că o carte, fie ea şi de oarecare succes, ar putea rezolva datele problemei în cauzǎ. O mărturie sincerǎ, da. Chiar şi una de numai douǎ pagini A4.
Boris Volkov: Permiteţi-mi! Special pentru ITAR-TASS: De ce tocmai faţa nevăzută a Lunii?!
Selena: Bună întrebare! De obicei, dumneavoastrǎ, ruşii, ca şi celelalte popoare de altfel, nu cǎutaţi cu disperare în alte zǎri ceea ce nu reuşiţi sǎ gǎsiţi acasǎ?
Boris Volkov: Pǎi, tocmai asta încercam sǎ... sǎ...
Patsy Peterson: REUTERS! Din documentele puse la dispoziţia presei de către Centrul de Lansări, observăm că ai o familie minunată alcătuită din extrem de prezentabilul şi celebrul cercetător Homer, soţ şi tată iubitor şi micuţul vostru fiu, Gelsomino; ba chiar şi un căţeluş, un căţeluş extrem de pufos şi de simpatic, de numai patru sǎptǎmâni, pe nume Stick, cu toate cǎ Gelsomino şi-ar fi dorit de ziua lui, mai degrabǎ, un elefant real... (râsete de simpatie) Ce părere au ei, Selena, despre hotărârea importantǎ pe care-ai luat-o? Te susţin? Îţi împărtăşesc dorin...
Selena: Homer, soţul (pauzǎ nefireascǎ) meu, întrutotul... Gelso e încǎ prea mic ca sǎ realizeze complexitatea acestei inedite situaţii, dar când va mai creşte puţin, îşi va da seama cǎ am fǎcut acest lucru numai şi numai din dorinţa ca el sǎ fie extrem de mândru de pǎrinţii, de mama lui. Dac-ar fi fost posibil, l-aş fi luat în aceastǎ cǎlǎtorie cu mine. N-aş vrea ca sǎ mǎ perceapǎ, ca şi unii dintre colegii dv, drept prinţesa neîncoronatǎ a papanaşilor cu gem ori regina maionezei tăiate. Cu Stick, sincerǎ sǎ fiu, încǎ n-am apucat sǎ stau de vorbǎ despre acest subiect. De altfel, nici nu şi-a articulat încǎ prea bine limbajul... (sunete şi lumini de atenţionare) Îmi cer scuze, dar se pare că mica noastră conferinţă de presă trebuie să se oprească în acest punct în care începuse sǎ devinǎ chiar interesantǎ... Sunt absolut convinsă că, la întoarcere, timpul va fi cu mult mai generos faţă de toată lumea.

Scena 2
(Bugsy - directorul şcolii Honorius, Homer, Gelso)
Cancelaria şcolii Honorius.

Homer (extrem de agitat): Ce te-ai îngrǎşat!!! Era cât pe ce sǎ nu te mai recunosc...
Bugsy: Tu nu, Homer. Ai rǎmas acelaşi.
Homer: Selena, soţia mea, are cu totul altǎ opinie. Spune cǎ nu mai semǎn deloc cu cel pe care l-a cunoscut.
Bugsy: Prietene, nu cred cǎ existǎ situaţie care sǎ nu poatǎ fi depǎşitǎ. Dupǎ un anumit numǎr de ani, femeile astea au bunul obicei sǎ complice totul, deşi, în esenţǎ, nimeni nu este perfect.
Homer: Mda! E ceva grav, Bugsy?! S-a bătut cu cineva, nu-i aşa?! Să ştii, când am vorbit cu el acum vreo trei... aseară, nu avea nici o urmă de violenţă. Poate, doar o uşoară umbrǎ de tristeţe pe chip. Ştii, cred că i se schimbǎ dinţii ori îi cresc mâinile, de asta nici nu prea are poftă de mâncare de la un timp... Nici bona filipineză angajată recent nu mi-a raportat nimic, absolut nimic, deşi are trecut în contract semnalarea imediată a oricărui indiciu suspect asupra integrităţii fizice... Crede-mă!
Bugsy: Hai, linişteşte-te, prietene! Cine-a pomenit de bătaie?! Stai jos şi răsuflă adânc, foarte adânc! Uite, un pahar cu apă foarte proaspătă?... Scotch?! Gogoşi?!
Homer (uitându-se la ceas): Cât de grav e?! Cât de grav poate fi?! Poţi sǎ-mi spui odată?
Bugsy: Grav?! Dar cine-a pronunţat cuvântul ăsta grav, Homer?! E numai o simplǎ bǎnuialǎ, Homer, revino-ţi! Relaxeazǎ-te, eşti totuşi prea, prea încordat!
Homer: E prima oară când mă inviţi atât de insistent în cabinetul tău, Bugsy. Pân-acum câteva luni, de toate detaliile privind activitatea şcolară a lui Gelso, se ocupa Selena. Eu, unul, mǎ simt total depǎşit de situaţie... (îşi şterge ochiul stâng cu o batistǎ mototolitǎ) Ştii ea are, pardon, avea mult mai mult timp liber decât mine. N-aş vrea să sune ca o scuză idioatǎ, dar în cercetare, timpul reprezintă o problemă majoră pentru toţi colegii mei, pentru toată instituţia pe care o coordonez... şi nu e, pur şi simplu, o simplă figură de stil, înţelegi?
Bugsy: Hm! Înţeleg, prietene, cum să nu te înţeleg. Cine-şi dǎruieşte timpul tuturor, nu mai are deloc pentru el... Ce veşti proaspete mai despre Selena?
Homer: Nimic nou în afara comunicatelor oficiale. Dupǎ cum bine ştii, se difuzează, la fiecare două zile, câte un clip în care vorbeşte foarte tehnic despre activitatea pe care o desfăşoară la bordul lui PROOF şi cam atât. Nimic concret. Nu vorbeşte cu nimeni în direct, ceea ce mă face să cred că toate imaginile alea au fost filmate anterior plecării ei.
Bugsy: Sst! ...Desigur că te înşeli!
Homer: Aş vrea eu! Bănuiesc că există o motivaţie extrem de puternică a autoritǎţilor competente asupra acestui aspect delicat.
Bugsy: Aceastǎ necomunicare ar putea fi (de ce nu!) şi alegerea ei. Te-ai gândit şi la posibilitatea asta? Totul va fi bine, crede-mă! Ridică-ţi umeri, aranjeazǎ-ţi nodul la cravatǎ şi îndreaptă-ţi spatele! Cocoaşele sunt pentru cǎmile nu pentru oameni responsabili. Curaj! Priveşte tot înainte! Cât timp am fost colegi de facultate, erai renumit pentru optimismul tău incurabil. Nu se poate ca să fii secătuit chiar de tot... Problema pentru care te-am chemat e una destul, destul de minoră, dar e bine ca să luăm toate măsurile de corectare a ei la timp.
Homer: Deci există, totuşi, o problemă, directore...
Bugsy: N-aş putea să afirm că e tocmai o problemă în adevǎratul sens al cuvântului, dar e bine să vezi şi să auzi cu ochii şi urechile tale. Concluziile, poţi sǎ la tragi şi singur. Gelso! Intră, te rog!
Gelso: Bună ziua, unchiule Bugsy! Bună, tati!
Homer: Salve, fiule!
Bugsy: Elev Gelso, te-am rugat de atâtea ori, aici nu sunt, în niciun caz, “unchiule”, aici sunt doar “domnul director”! Atât!
Gelso: Bine, “domnule director”!
Bugsy: Felicitări, Homer! Trebuie să recunosc, Homer, că Gelso e un elev foarte educat, foarte bine crescut, chiar unul minunat. Spune-mi, dacă eşti drăguţ, Gelso, am înţeles că la limba maternă ai avut de pregătit un mic comentariu despre toamna cea bogată. Despre toamnă, elev Gelso. Unul simplu. Poţi să ne spui ceva despre acest subiect?
Gelso: Bineînţeles, domnule director Bugsy! Luna este satelitul natural al pământului. Conform mitologiei greco-romane există mai multe zeități asociate cu Luna. Printre zeităţile grecești putem s-o enumerăm pe frumoasa Artemis, zeița castității, a Lunii și a vânătorii, pe întunecata Hecate, zeița Lunii și a lumii de dincolo, și nu în ultimul rând pe Selena. Corespondentul roman pentru Artemis era zeița Diana care...
Homer: Doamne! Sunt uluit! La vârsta lui recitam numai poezii despre ciupercuţe necomestibile, rǎţuşte crǎcǎnate şi derutate pǎsǎrele albastre... Nu crezi, “directore”, că materia pe care o predai e “puţin” cam complicată pentru un copil aflat în prima clasă?
Bugsy: Hm! Un bob zǎbavǎ, prietene! ...Foarte bine, elev Gelso. Excelent. Poţi să ne spui cât face, cât poate face unu plus unu? Concentrează-te!
Gelso: Mă concentrez, domnule Bugsy! Prima aselenizare fără echipaj uman a fost organizată de URSS la data de 31 ianuarie 1966, iar misiunea a purtat denumirea de Luna 9. Până în anul de graţie 1998, au mai urmat alte unsprezece misiuni, dintre care nouă ale SUA... Cea mai importantă dintre aceste misiuni este considerată şi până în prezent misiunea Apollo 11, compusă din americanii Neil Armstrong, Aldrin şi Collins, care a marcat prima aselenizare a unui om pe Marea Liniștii...
Homer (sincer entuziasmat): Bravo, fiule! Ai deja garantatǎ o excursie, pentru duminica viitoare, la Disneyland!
Gelso: Tati, ce-ai zice, mai bine, de una la Luna Park?
Homer: Luna Park? Existǎ şi aşa ceva?! N-am ştiut! ...Mi-e indiferent, bǎiete. Cum vrei tu. Luna Park ai zis, Luna Park sǎ fie! ...Mi-a pǎrut bine! Da, da, cred cǎ e timpul sǎ plec! Ce ai sǎ-i reproşezi, Bugsy, cârcotaşule?! Datele enunţate sunt extrem de precise. Garantez. Chiar cǎ exagerezi! ...Ce, ţi se pare ceva în neregulă, Bugsy? Ce ai sǎ-i reproşezi?
Bugsy: Hm! Hm! Rǎbdare! ...Suficient, Gelso! Proba numǎrul trei! Uite aici o foaie albă, foarte albă! Poţi să-mi desenezi pe foaia aceasta o floare? Oricare floare vrei tu, numai să fie, totuşi, numai să semene cu o floare.
Gelso: Să fac ciclul complet al fazelor Lunii cu un creion obişnuit sau să folosesc toate culorile? Pentru primul pǎtrar, m-am gândit sǎ...
Bugsy: O floare, Gelso. (ieşindu-şi din fire) O FLOARE, BĂIETE, O FLOARE!!! În ce limbǎ vrei sǎ-ţi mai spun? În japonezǎ... în laponǎ?!
Homer: Bugsy! Tonul, altfel faci explozie! Tonul, burtosule!
Bugsy: Iartǎ-mǎ, Gelso! Iartǎ-mǎ, Homer! Iertaţi-mǎ! Nu ştiu ce m-a apucat. Stresul, sigur stresul. Da, da. De asta m-am şi îngrǎşat în halul ǎsta... Copile, relaxeazǎ-te, nu e nevoie de nimic special. Ceva foarte simplu... Nu-ţi plac florile?! Mǎ rog. Nici mie. Fac nişte alergii foarte urâte de la ele. Deseneazǎ atunci un trifoi, un trifoi amǎrât, sǎ zicem!
Homer: Sigur cǎ da! Mai simplu de atât nici cǎ se poate! Un trifoiaş, te rugǎm!
Gelso: Trifoiaş?! A, da, minunat! Ura! De ce nu? Ce minunat! O emblemă în forma unui trifoi cu patru foi pe o cască strălucitoare de astronaut care ţopǎie de zor în unul din numeroasele cratere ale Lunii!
Homer: Sigur cǎ da! Da! Da! ...Ei, ai vǎzut, dom-le, cǎ te-ai crizat inutil? (aplaudǎ de zor) Ai dat alarma degeaba.
Bugsy (sfârşit): Mulţumesc, Gelso! Excelent! Excelent! Cireaşa de pe tort! Chiar cǎ, acum, m-ai dat gata! Eşti liber. Poţi să te reîntorci la clasă, printre colegii tǎi... Ai remarcat, nu?! Ce părere ai acum, Homer?
Homer: Ce părere sǎ am? Niciuna. Nu mai am nicio emoţie. Pot sǎ mǎ-ntorc liniştit în laborator, la microbii mei neliniştiţi... M-am calmat total. Prea mult, prea mult zgomot pentru nimic. Se poate?! Te-ai alarmat degeaba, Bugsy! Ce părere să am? Pot sǎ fiu foarte sincer?
Bugsy: Desigur, doar ne cunoaştem de atâta timp.
Homer: Nu e nimeni perfect... nici mǎcar tu. Crezi cǎ n-am remarcat? Puteai sǎ mǎ aatenţionezi, încǎ de la-nceput, cǎ despre tine e vorba, fǎrǎ sǎ-l mai implici şi pe puşti. Ai ceva probleme cu tactul pedagogic. Acolo, cred cǎ mai e puţin de lucru. Poate, nivelul tǎu mǎrit de colesterol e de vinǎ... Pe de altǎ parte, consider că programa, materiile sunt mult prea complicate şi solicită la maximum şi inutil elevii din clasele mici... E-hei! Cunoştinţe de genul şi complexitatea asta mi-au fost predate tocmai la colegiu, iar unele dintre ele, tocmai la universitate.
Bugsy: Homer, trezeşte-te! Pe ce planetǎ trǎieşti?! Cred că vorbim de două lucruri total diferite. Ar fi cazul sǎ-ţi scoţi şi sǎ-ţi ştergi cu atenţie ochelarii, sǎ-ţi scoţi dopurile din urechi... Gelso al tǎu trăieşte într-o lume numai şi numai a lui, iar răspunsurile pe care le dă la toate materiile, de vreo câteva săptămâni încoace, nu au nimic de-a face cu întrebările puse... Ai înţeles, prietene? Esenţǎ-aparenţǎ, esenţǎ-aparenţǎ, aparenţǎ-esenţǎ! ...Ai înţeles?
Homer (derutat): Esenţǎ-aparenţǎ, esenţǎ-aparenţǎ, aparenţǎ-esenţǎ?! Nu m-am prins. Este ceva de înţeles în toatǎ şarada asta? Nu mǎ mai fierbe! ...Crezi c-ar fi trebuit sǎ înţeleg, ar fi trebuit sǎ observ ceva anume?!
Bugsy: Sǎ nu ne mai ascundem dupǎ degete. E clar cǎ puştiul tǎu şi nepotul meu suferǎ cumplit din cauza absenţei mamei sale şi toatǎ atenţia îi este concentratǎ asupra locului îndepǎrtat în care este plecatǎ...
Homer: Mǎ îndoiesc. În fiecare zi are la dispoziţie schimburi curate şi cǎlcate, trei mese calde şi o orǎ alocatǎ special pentru joacǎ. De ce sǎ sufere?! Imposibil! ...Serios? Chiar crezi asta?!
Bugsy: Foarte. Cât se poate.
Homer: Serios?! Tiii! Nu mi-am dat seama pânǎ acum... poate din cauza firii mele prea egoiste, poate din cauza firii mele prea distrate. Ce crezi c-ar trebui sǎ fac? O echipǎ de psihologi... crezi c-ar fi potrivitǎ?
Bugsy: Ha-ha! Ia-o uşurel! Calm! Lucrurile se pot rezolva cu mult, cu mult mai simplu decât crezi. E aşa de evident. În curând se apropie binemeritata vacanţǎ de primǎvarǎ pentru toate şcolile Bumbolt-ului... Trei sǎptǎmâni libere pentru copii sunt o adevǎratǎ manǎ cereascǎ pentru orice pǎrinte responsabil. Promite-mi, promite-mi sǎ-ţi faci timp şi sǎ te ocupi în mod serios de micuţul Gelso, Homer... Comunicǎ mai mult cu el, jucaţi-vǎ de-a v-aţi ascunselea prin parc ori de-a trenuleţul, faceţi împreunǎ un om de zǎpadǎ, du-l la o cofetǎrie obişnuitǎ, una de cartier...
Homer (speriat): De-a v-aţi ascunselea?! De-a trenuleţul?! Sunt un om serios. Lasǎ-mǎ, dragǎ, cu copilǎriile, cu fanteziile astea puerile!
Bugsy: Cine nu s-a jucat, în copilǎrie, de-a v-aţi ascunselea?
Homer: Eu! Dacǎ o sǎ ne vadǎ cineva, o sǎ creadǎ cǎ m-am tâmpit! Nu vreau sǎ-mi pierd prestigiul din cauza vreunei nerozii... Şi apoi mereu, dar mereu am o problemǎ cu timpul liber...
Bugsy: Scorţosule! Nu te mai fofila! La sfârşitul lunii, avem tradiţionala festivitate dedicatǎ declarǎrii sosirii primǎverii. Toatǎ ţara, toţi meteorologii ǎia plictisiţi şi hoardele de jurnalişti în cǎutare de senzaţional o sǎ fie, din lipsǎ de ocupaţie, evident, cu ochii cât cepele altoite pe noi... Bineînţeles cǎ e pur şi simplu o convenţie, o sǎrbǎtoare artificialǎ inventatǎ sǎ mai alunge monotonia zilelor ceţoase de iarnǎ; dar sǎ ştii cǎ, din lipsǎ de alte preocupǎri majore, pânǎ şi primarul Bumbolt-ului ţine sǎ o respecte pânǎ în pânzele albe.... Tii! Asta da idee! Am sǎ propun comitetului de organizare sǎ îl aleagǎ pe nepoţelul meu favorit, pe micuţul Gelso. E o ocazie taman bunǎ sǎ se simtǎ în centrul atenţiei, o excelentǎ şansǎ sǎ-i deviem gândurile obsedante spre alţi centri de interes... Da, da, bunǎ, genialǎ idee! (ţopǎie caraghios) O sǎ devinǎ, ca şi mama lui de altfel, o micǎ, o micuţǎ vedetǎ! Felicitǎ-mǎ! (ţopǎie şi mai caraghios) De altfel, e de departe cel mai credibil şi mai indicat candidat care sǎ-şi dea acordul şi sǎ declare sosirea neîntârziatǎ a primǎverii... “Grasul” din faţa ta n-a dus niciodatǎ lipsǎ de idei consistente. Ce zici?





Scena 3
(Primarul orăşelului Bumbolt, Bugsy - directorul şcolii, Gelso)
Centrul orăşelului Bumbolt. De la o tribună extrem de înaltă, înţesată de microfoane, baloane, steguleţe şi cocarde bicolore, este aşteptat din moment în moment ca primarul să se adreseze, cu înflăcărare, mulţimii îngheţate. Rumoare.

Primarul orăşelului Bumbolt: Probǎ, probǎ de microfon!
Bugsy: Încă nu! Sǎ mai aşteptǎm, domnule primar! Vǎ rog!
Primarul orăşelului Bumbolt: Şi rǎbdarea mea are o limitǎ! Sunt pe jumătate, pe trei sferturi congelat. Mă nenoroceşti, domnule Bugsy! Nu putem s-o tot întindem ca guma de mestecat Barney. Am primit o avertizare roşie de viscol şi ger, o avertizare foarte clară. Oamenii au început deja să se împrăştie. Riscăm să rămânem fără participanţi... Nu-nţeleg de ce întârzie? L-aţi anunţat?
Bugsy: Se poate?! Desigur, cum să nu, de acum o săptămână! Personal, am repetat toatâ procedura cu el şi, vǎ garantez, domnule primar, cǎ se descurca, cǎ se descurcǎ de minune. Nu vă-ngrijoraţi, domnule primar! Da’ de unde! Aşa sunt copiii! Toţi copiii, mai puţin ai mei pe care nu-i am! Au propriul lor ritm, propria vitezǎ, propria personalitate. Mai mult ca sigur cǎ, în momentul ǎsta, repetă “da”-urile de zor! Dv ştiţi doar că în viaţa fiecăruia dintre noi cele mai complicate sunt “da”-urile; inexplicabil, “nu”-urile vin de la sine întotdeauna. Tatăl lui, cercetătorul, mi-a promis că o să fie aici, de mânuţă cu el, încă de la zece. Am trimis un taxi cu sirenă să-i aducă! Da, da, cursa e deja plătită, ca şi (brrr!) florile pe care trebuie sǎ vi le înmâneze conform scenariului aprobat... Am sunat. În cel mult un sfert de oră, maximum cincisprezece minute, trebuie să fie aici. Să mai aşteptăm puţin. Calm. Să mai bem câte un ceai fierbinte-fierbinte de muşeţel indian.
Primarul orăşelului Bumbolt: Iar?! Am limba opărită! Am băut deja douăzeci! Ce să mai aşteptăm, Bugsy? Dacă vine, vine; dacă nu, alegem la repezeală pe altcineva, pe alt copilaş, chiar şi pe unul surdomut. Important e să fie prezent şi sǎ dea acolo din cap ca un roboţel. Simplu.
Bugsy: De unde sǎ gǎsesc acum un surdomut?! De unde sǎ gǎsesc acum un roboţel?! ...Fie ce-o fi! Apare el. Daţi-i drumul!
Primarul orăşelului Bumbolt: Cui sǎ-i dau drumul?!
Bugsy: Sǎ începeţi, adicǎ!
Primarul orăşelului Bumbolt: Aha! Dragi locuitori stabili şi flotanţi ai Bunbolt-ului! Dragi Bumbolteni calmi şi Bumboltence aprige! Nici nu s-a terminat prea bine Sărbătoarea Strânsului Curelei şi ne-am adunat aici, ciopor, în această zi mohorâtă de iarnă... pentru... pentru... pentru ce? (râsete generale) Pentru ce ne-am adunat aici în această zi mohorâtă, poate sǎ-mi spunǎ cineva? Nu râdeţi! Nu este nimic de râs în această adunătură pestriţă a noastră. Unii, şi aici mă refer la cei din Punxsutawney, au Ziua Cârtiţei şi pe celebra marmotă Phil care prezice vremea de peste o sutǎ de ani, dar nu, nu şi vremurile; noi, noi, bumboltenii pur-sânge, ce avem? Avem, mai avem încă ceva care nu ne poate fi luat de cǎtre cei de la centru? (pauză calculată anterior) Sigur că da, avem... Avem nenumărate taxe şi impozite! Cele mai multe, cele mai vârtoase din tot ţinutul! Avem supa milei şi a grijii de mâine! Avem dureri de cap, de burtă şi de dinţi, ca toţi oamenii cu scaun la cap; că altfel dacă nu le-am avea, am ajunge să credem şi noi în necuvântătoarele aflate în hibernare ca şi vecinii noştri naivi din Punxsutawney. Avem, o avem din fericire pe miss Selena, singura astronaută plecată dintre noi sǎ ne ducǎ faima pe pus... pe faţa îndepărtată a Lunii (urale sincere), avem mândra şcoalǎ Honorius, o renumitǎ închisoare colonialǎ transformată în depozit de cartofi încolţiţi şi crescǎtorie de ciuperci cu spirale şi dunguliţe; în plus, faţă de celelalte orăşele vecine, avem o frumoasă sărbătoare declarată în mod special primăverii, adică speranţei... Aţi crezut, am crezut destul în animale care v-au înşelat aşteptările, şi aici nu mă refer neapărat la cele patrupede. A venit timpul ca viitorul oamenilor să fie decis tot de oameni... şi aici mă refer la unii dintre cei mai puri şi mai lipsiţi de interes dintre noi. La copii. Şi când vorbesc despre copii, cred cǎ am atins destule coarde sensibile, cât pentru un big band... Bumbolteni, am onoarea deosebitǎ, daţi-mi voie să vi-l prezint pe micuţul Gelso, premiantul şcolii Honorius, cel care va decide dacă e momentul ca primăvara să-şi intre sau nu în drepturile ei fireşti pe plaiurile noastre! Să-l întâmpinăm cum se cuvine, cu aplauze! Vǎ rog! (fanfara, tone de confetti, majorete pensionare, urale, aplauze) Să vină... băieţelul! Să vină Domnişorul DA! (fanfara, tone de confetti, urale, aplauze) Probabil, s-a emoţionat. Are trac, desigur. Şi eu am avut, când am crezut că am pierdut alegerile locale de anul trecut. Şi încă ce emoţii. O noapte întreagă m-am uitat insistent la râul năvalnic, poluat şi adânc care curgea pe sub podul suspendat. Cele rele să se spele, cele bune... Se-ntâmplă desigur şi la case mai mari de patru etaje, e firesc să se-ntâmple una ca asta. Suntem oameni nu marmote care se ghidează după umbre. Scuze, sǎ mai încercǎm odatǎ! Aplauze! (scandări din public: “Gel-so! Gel-so!”. Fanfara, fără niciun fel de confetti, urale, aplauze şi obuze)
Bugsy: Răbdare, trebuie să fie pe drum! De obicei, paşii copiilor sunt aproape de douǎ ori mai mici decât cei ai unui adult! Garantez! Mai lungiţi-o încă două minute!
Primarul orăşelului Bumbolt: Probǎ, probǎ de microfon! ...Mă nenoroceşti! Ce naiba să mai inventez?! Credibilitatea mea şi aşa era, şi aşa e la pǎmânt. M-ai nenorocit! Te schimb, domnule Bugsy, te schimb! Gata! Ţi-am promis-o de mult, încǎ de când ai devenit şeful campaniei mele eşuate. N-o să mai pupi în toată viaţa ta, în veci şi de-a pururi, scaunul de director al vreunei şcoli, grǎdiniţe sau creşe din Bumbolt! Nici mǎcar unul de bibliotecar cu jumătate de normă!... Probǎ, probǎ de microfon!
Bugsy: Nu vă-ngrijoraţi, domnule primar! Vine! Sigur! Tatăl lui mi-a promis că o să fie aici încă de la zece. Am trimis un taxi să-i aducă! (claxoane disperate) ...Aaa! Da! Da!!! Minune, minune! Chiar a venit?! Incredibil! ...Ce v-am spus eu? Ce v-am spus? Gelso, Bugsy!!! Aici! Aici, Gelso! Gelso Minune! Iată-i cum urcă cu hotărâre scările, din două în nouǎ trepte! Sfinte Sisoe! Sunt salvat! Suntem salvaţi, salvaţi, da!
Primarul orăşelului Bumbolt: Probă, probă de microfon! După cum bine ştim cu toţii, aşteptarea îndelungată face lucrurile mai dulci, mult mai dulci. Am deosebită plăcere şi onoare, aşa cum v-am promis, să vi-l prezint pe Domnişorul DA, pe Gelsooo!
Bugsy: Întrebarea e, după cum bine ştiţi, una singură, după care imediat vom da startul petrecerii şi vom aprinde cele 11 tone de artificii... (solemn) Gelso! Promit, în numele meu, al primarului orăşelului Bumbolt şi-al dv, celor prezenţi, să respectăm întru totul hotărârea pe care-o vei lua. Ne încredem neţărmurit în capacitatea...
Primarul orăşelului Bumbolt (smulgându-şi fire albe din perucă): Ştii câte voturi în minus mă costă, grasule, fiecare secundă?! N-o mai lungi! N-o mai lungi!
Bugsy: În calitate de maestru de ceremonii al acestei călduroase adunări, ţin să-ţi adresez Întrebarea pe care...
Primarul orăşelului Bumbolt: Bugsy!
Bugsy: Cetăţene Gelsomino, nu-i aşa bineînţeles că eşti de acord ca să vină primăvara mult aşteptată, să-şi aştearnă mantia verde deasupra Bumbolt-ului?
Gelso: Satelitul natural al planetei noastre, mirifica Lună, are o rază medie de 1.737 km, de circa patru ori mai mică decât cea a Pământului, și orbitează graţios în jurul acestuia la o distanță de aproximativ 384.403 km. (râsete necenzurate din public)
Bugsy: Elev Gelsomino, dacă te mai prosteşti mult, te las corigent la absolut toate materiile şi te scot din echipa de fotbal a şcolii, să ştii. Lasǎ aiurelile. Răspunde odată la întrebare.
Gelso: Nu sunt în echipa de fotbal a şcolii, domnule director... Despre care întrebare e vorba?!
Bugsy: Întrebarea de o sută de puncte! Cea fatală! Concentrează-te, puştiule! (trompete care marchează suspansul) Urmează întrebarea de o sută, de un milion de puncte: “Cetăţene Gelsomino, nu-i aşa bineînţeles că eşti de acord ca să vină primăvara mult aşteptată ca să-şi aştearnă mantia verde deasupra Bumbolt-ului?” Răspunsul din partea ta este bineînţeles... (trompete care marchează suspansul)
Gelso (simplu): Nu. Categoric.
Primarul orăşelului Bumbolt: ...Ăăă?! Ce-i asta?!
Bugsy: Da, a spus da... in “exasperanto”... DA!!! DA!!! DA!!! Garantez. Având în vedere că sus-numitul Gelsomino şi-a dat deja acordul în privinţa acestei probleme, declar că pot să înceapă... Artificiile! Daţi drumul artificiilor!
Primarul orăşelului Bumbolt (derutat): Da sau nu?!
Bugsy: DA!!! DA!!! DA!!!
Gelso: Nu. Am spus nu. Nu! (huiduieli masive)
Primarul orăşelului Bumbolt: Serios?! Nu-mi vine să cred! Ne-am dat foc la valize. Simt cum au zburat din faţa mea toate voturile... Mi-ai promis că îmi aduci un înger şi... (huiduieli şi mai masive, se aruncă cu bulgări în jobenul fistichiu al primarului)
Bugsy (ferindu-se): Nici mie. E total schimbat. La repetiţii era spirt. Cred că-şi bate joc de noi toţi. Nu ştiu ce sǎ mai zic, nu ştiu ce sǎ mai cred... Şi doar am repetat de atâtea, de atâtea ori.
Primarul orăşelului Bumbolt: Puştiule, cred că nu-nţelegi gravitatea situaţiei, gravitatea răspunsului tău. Gândeşte-te la repercusiuni, la consecinţe... Ce e cu bătaia asta oribilă de joc?! Deja simt cum mă lasă nervii. Spune odată da şi să încheiem pentru totdeauna circul ăsta... Da sau nu?!
Gelso: De la mama am învǎţat cǎ un nu înseamnă întotdeauna…
Primarul orăşelului Bumbolt: Da!
Gelso: Ba!






Scena 4
(Gelso, Homer, Sherry Lou)
Camera de joacă a lui Gelso. Zgomot de vază spartă.

Sherry Lou: Gura mic! Mic, mic!
Gelso: Vaza tatei, Sherry Lou! Ai spart vaza! Ai spart vaza!
Sherry Lou: “Agiuungeee”! La colţ, “piricios”! La colţ, diavol mic, colţ! E-ha! Satul! Satul! (se aud lătrăturile în cascadă ale lui Stick) Marş, “giavra”!
Gelso: Am să te spun lui mama când se-ntoarce, că-i porţi pantofii şi hainele! Am să-i spun cǎ te-ai îmbrǎcat, toatǎ sǎptǎmâna, cu rochia ei de mireasǎ din pod!
Sherry Lou: “Piricios, piricios”! La mine frig, copil rau, rau! Frig! Doamna plimbat Luna, plimbat cai verzi pe pereţi, parasit pamant, parasit toţi, nu vazut acolo nimeni, nu ştiut nimeni cand venit, nu trebuit haine, nu trebuit bijuterii; eu plimbat aici, vazut toatǎ lumea, trebuit, trebuit! Doamna n-are timp ascultat tine, auzit? E-ha! Satul, foarte satul, Sherry Lou! Plimbat Stick, gatit, facut “mincare”, spalat, facut curaţenie, şters plante detergent bulbuci, facut “mincare” mult, ingrijit copil rau! Satul!
Gelso: Am să te spun lui tata, Sherry Lou, să ştii! Am să-i spun de toate bibelourile pe care le-ai vândut, am să te spun că umbli, în fiecare sâmbătă, la portofelul lui!
Sherry Lou: Pe cine crezut, copil rau? Împieliţat! Facut ruşine faţa cu toţi! Tot oraş, tot Bumbolt rade de el, sarac! Venit acasa intuneric... Tata ocupat tare, n-are timp crede la tine. Tata nu crede niciodata la tine, tata crede pe Sherry Lou, hermosa Sherry Lou; tata crede microbi! Vrut moda bona filipineza, plateşte bona filipineza! E-ha!
Gelso: Ba nu, mama n-a pǎrǎsit pe nimeni, mincinoaso! E plecatǎ... doar... doar ca sǎ se întoarcǎ cât mai curând! Mincinoaso!
Sherry Lou: E-ha! Cine mentiroso? Colţ, colţ, colţ! Gelsomino mentiroso mic, Gelsomino facut ruşine tata, familie, Honorius, oraş, tot. Facut ruşine faţa cu toţi! Ruşine la obraz! Sherry Lou spune numai verdad şi cand “minţeşte”! Verdad, Sherry Lou! (se aud lătrăturile repetate ale lui Stick) Marş, “giavra” rau! Marş!
Homer: Cu cine te cerţi, Sherry Lou?!
Sherry Lou: ...Aaa! Sorpresa, sorpresa! Dom’ Homar acasa?! Ai, ai, ai, ai! Chiar ca nu aşteptat. Nu terminat inca masa. Nu terminat curaţenia. Nu terminat nimic... Ai, ai, ai, ai! Plimbat toatǎ dimineţa prin oraş caţel Stick! Stick, caţel bun, bun! Sherry Lou frant, frant! (mârâituri) Ai, ai, ai, ai! Dom Homar nu venit niciodata acasa pranz! Dom’ Homar venit acasa intuneric!
Homer: Mda! Mi-am uitat ochelarii fumurii. De la un timp, am devenit foarte dependent de ei... Ce e cu Gelso în genunchi la colţ?! Ce-a pǎţit? Ai pǎţit ceva, fiule?!
Sherry Lou: Facut talent. Paţit nimic. Cautat “giucarii” ca sa stricat! Ai, ai, ai, ai! Dom’ Homar, Sherry Lou plecat acasa, trebuit plecat acasa la Filipine, neintarziat! Satul! Gelsomino suparat tare rau Sherry Lou, Gelsomino vorbit tare urat Sherry Lou. Gelsomino copil obraznic! Gelsomino aruncat cu “giucarii” Sherry Lou! Gelsomino spart cu mingea vaza scump! Ai, ai, ai, ai!
Homer: Ceee?! Vaza Qing cumpǎratǎ de la Sotheby’s?! Nepreţuita vazǎ?! E adevǎrat, Gelso? Nu, nu, mai bine nu-mi spune. Spune-mi, te rog, cǎ nu-i adevǎrat!
Gelso: Nu-i adevǎrat, tatǎ! Cum poţi sǎ crezi una ca asta? Cum sǎ fie adevǎrat?
Homer: Ce mult aş vrea sǎ te cred... Ce mult aş vrea sǎ fii spus adevǎrul, mǎcar pe trei sferturi, mǎcar pe jumǎtate... Cel mult aş vrea sǎ ştiu cǎ minunata, mirifica vazǎ Qing este la locul ei...
Gelso: Locul este, vaza nu... E ţǎndǎri, tatǎ! Praf! Pulbere!
Sherry Lou: Gelsomino mentiroso mic, Gelsomino facut ruşine tata, familie, oraş, tot. Facut ruşine Homar faţa cu toţi! Ruşine obraz! Verdad, Sherry Lou!
Gelso: Nu-i adevǎrat! Jur!
Homer: Ce nu-i adevǎrat, ce nu-i adevǎrat?! Pân-aici! Nu ţi-e de ajuns cǎ m-ai fǎcut sǎ umblu dupǎ serbarea aia cu ghinion, cu gulerul ridicat, ochelari fumurii şi pǎlǎria pe ochi prin tot institutul; nu ţi-e de ajuns cǎ mǎ uit tot timpul în jos ori de câte ori mi se mai adreseazǎ ministrul? Acum ai început s-o faci şi pe nebunul şi c-o biatǎ femeie lipsitǎ de apǎrare? (Sherry Lou suspinǎ... aşa cum se suspinǎ doar în unele filme) Ce-ai vrut sǎ mai demonstrezi?!
Gelso: Tatǎ!
Homer: Treci în camera ta! Imediat!
Gelso: În care camerǎ, tatǎ? Asta-i camera mea.
Sherry Lou: Vazut cum contrazice obraznicatura?
Homer: M-am sǎturat! De azi înainte eşti pedepsit! Fǎrǎ telescop, fǎrǎ calculator, fǎrǎ program de joacǎ, fǎrǎ Luna Park! Fǎrǎ ciocolatǎ cu cǎpşuni! Fǎrǎ... fǎrǎ!
Gelso: Ai uitat cǎ fac alergie de la ciocolata cu cǎpşuni?!
Sherry Lou: Dom’ Homar, nu trebuit aspru; plecat eu, plecat delicata Sherry Lou! Nu suportat tensiune mare in casa! Nu facut faţa!
Homer: Imposibil!
Sherry Lou: Adiós!
Homer: Niciun adio! Ce, în casa asta fiecare face ce vrea?! Cum am sǎ mǎ descurc?! Fǎrǎ tine sunt un om fǎrǎ puls, fǎrǎ tine sunt un bǎrbat mort prin deces!
Sherry Lou (cu inflexiuni ciudate): Foarte mort, milagro! Dacǎ dorit rǎmas Sherry Lou, sunat agenţie, angajat bona alta filipineza... Sora Sherry Lou: Miss Louise. Miss Louise ştie faţait catwalk , Miss Louise ştie facut origami şi papuşele woodoo, Miss Louise ştie cantat pe nas şi din frunza palmier foarte frumos.
Homer: Alta?!!! Nu crezi c-ar fi mai simplu sǎ mǎ mut definitiv în Filipine? Da, da. Ce-ai zice sǎ mai angajez încǎ trei-patru bone specialiste în Hula Hoop şi sǎ formǎm un cor gregorian. Crede-mǎ, Sherry Lou, ai greşit adresa; nu sunt agenţie de modeling... Ce sǎ mǎ fac cu douǎ bone filipineze pe cap?!
Sherry Lou: Nu amestecat una treaba cu celalalt. Nu certat impreuna, certat separat. Una ingrijit Gelsomino, una ingrijit cum se cuvine, Homar; ca sa cercetat cum se cuvine microbi dragalaşi. Nu mai uitat cravata, nu mai uitat ochelari fumurii, nu mai luat un şoset alb, un şoset roşu.
Homer: Ştiu şi eu... Ce-o sǎ spunǎ vecinii şi mai ales bǎtrâna domnişoarǎ Odette Blumenfield, cârcotaşa aia care-i spioneazǎ pe toţi cu binoclul? Trebuie sǎ mǎ gândesc foarte serios, Sherry Lou; chiar, trebuie sǎ mǎ mai gândesc... Dǎ-mi un rǎgaz, unul mic...
Sherry Lou: Nu trebuit ragaz. Meseria lui Homar e “ghindit” ca lumea. Homar specialist “ghindit”. Acum ori niciodata... “Ghindeşte”, dar nu mult... şi pana “ghindeşte”, angajat antrenor Pilates.
Homer: Pilates?! Ce drǎcovenie o mai fi şi asta?! ...Sǎ nu crezi, domnişoarǎ, cǎ munca asta de laborator e plǎtitǎ cine ştie ce... Ce iau pe mere, dau pe pere. Ce iau pe prune, dau pe alune. Am, deja, patru job-uri. Înţelegi? Patru! Sunt frânt. Şi aşa alerg de colo pânǎ colo toatǎ ziua ca o muscǎ fǎrǎ cap... Hm! Lǎmureşte-mǎ! Pentru ce-aş mai avea nevoie şi de un antrenor de Pilates?!
Sherry Lou: Cum pentru cine?! Nu inţeles?! ...Pentru Sherry Lou cand intins cu placa nervii! Pentru ca sa nu plictisit Sherry Lou cand stat foarte singur!
Homer: Nu, Sherry Lou, nu! De data asta, chiar nu!
Sherry Lou: Nu?! Mi-e rǎu... mi-e foarte rǎu... Aaa... Aaa... (leşinǎ teribil de fals în braţele lui Homer)
Gelso: Se preface, tati! Tati!
Homer: Niciun tati! Treci în camera ta, Gelso! Imediat! Imediat!


Scena 5
(Gelso, Berzelius - preşedintele berzelor, Barza secretară)
Camera de joacă a lui Gelso.

Berzelius: Sper sǎ nu facem iar vreo gafǎ. Sigur, asta e adresa? Ăsta e responsabilul problemelor noastre? Ăsta e Domnişorul Nu?
Barza secretară: Fǎrǎ îndoialǎ. E chiar aşa cum ni l-a descris amabila de Odette Blumenfield, deşi, dacǎ ne-ar fi cunoscut intenţiile, adevǎratele intenţii, n-ar fi acceptat în veci sǎ ne dea niciun fel de detaliu.
Berzelius: Clamp! (lovindu-l uşor cu ciocul pe bǎieţelul luat prin surprindere) Ce-ai avut în cǎpşorul ăsta nihilist?! Clamp! Spune-mi, ce-ai avut în capuuul ăsta?
Gelso: !!!
Barza secretară: Şefu’, te rog, nu te enerva. Fǎrǎ probleme. Calm. Să nu aparǎ cumva tatǎl lui, ochelaristul, c-am sfeclit-o. Să-l luăm cu duhul blândeţii, iubite Berzelius; cu toate cǎ şi eu mă întreb dacǎ a avut, în cǎpşorul ăla rotund, vreodată ceva?
Gelso: !!!
Berzelius: Toate livrările, toate comenzile au fost sistate. Clamp! Ştii câţi tineri proaspăt căsătoriţi ne aşteaptă cu geamurile, cu braţele deschise şi cu pătuţurile pregătite? Ştii câte batalioane de berze dezorientate se învârt în jurul Bumbolt-ului? Bineînţeles că nu ştii! De unde să ştii! Ai lansat piatra în baltă şi gata. Bineînţeles că nu consideri că e problema ta. Bineînţeles că ai lăsat tot greul pe aripile, pe ciocurile firave ale altora. Bineînţeles că...
Barza secretară: Şefu’, abţine-te! Fǎrǎ “clamp”, fǎrǎ niciun fel de “clamp”!
Berzelius: Cunosc, cunosc. Calm... Calm fǎrǎ “clamp”!
Barza secretară: De unde să ştie puştiul ǎsta de complicaţii, de unde să ştie de onestele noastre responsabilităţi, stimate Berzelius! E doar un copil cu gândul la vacanţe şi săniuş. Toţi vânătorii profesionişti din oraş stau cu puştile cu sare pe noi. Sare gemǎ. Da, da, au primit dispoziţie de la primar să nu lase nicio pasăre călătoare să se apropie la mai puţin de zece kilometri de bariere. Ustură rău, foarte rău, să ştii. Avem interdicţie. Din cauza ta. Numai din cauza ta. Oficial, nu avem voie să apărem pe ecran până nu decretezi tu sosirea primăverii. Ha, ha! Da, da, căposule. Da, da, măreţule. Suntem blocaţi la toate intrările din oraş. N-avem viză, n-avem prizǎ, n-avem dreptul la valizǎ... Nu putem să ne facem livrările. Nu putem să ne respectăm graficele. Chiar mă întreb când o să mai recuperăm.
Berzelius: Da, da, numai din cauza ta, din cauza glumei tale nesărate, puişor. Din cauza încăpăţânării tale teribiliste. Din cauza refuzului tău de a te adapta la realitate şi de a respecta calendarul firesc al naturii.
Gelso: Cine sunteţi voi?! Pe unde aţi intrat?!
Barza secretară: E-ha! Ce tupeu! Noi suntem noi şi pe unde am intrat nu te interesează. Face parte din secretele, din strategia, din stratagemele noastre.
Gelso: Asta am observat.
Berzelius: Colega, calm. Calm desǎvârşit. Nu se merită. Chiar cǎ nu se merită... Tinere, credeam că faima mea a ajuns până la tine. Nu se poate să nu fi auzit de celebrul Berzelius, preşedintele berzelor care aduc bebeluşi. Şi tu, dacă nu mă înşel, ai fost adus tot de organizaţia noastră caritabilǎ. Ruşine!
Barza secretară: Mare, mare greşeală. Cred cǎ e mâna, cǎ sunt interesele concurenţei inexistente. Din cauza ta nu mai putem să ne mai onorăm comenzile, deşi telefoanele zbârnâie neîncetat, deşi primim mii de scrisori pline de rugǎminţi arzǎtoare. Riscăm să ne pierdem credibilitatea.
Berzelius: Ce te costă? Decretează odată sosirea primăverii şi lucrurile vor intra în făgaşul lor firesc.
Gelso: Nu.
Berzelius: Vrei să mă umilesc? Asta urmǎreşti, da?! Domnişoarǎ, fondul de urgenţe, plicul!
Barza secretară: Ceee?!
Berzelius: Plicul, am zis! Dacǎ este absolut necesar, dacǎ trebuie sǎ dǎm mitǎ ca sǎ aducem bebeluşii Bumbolt-ului la pǎrinţii lor, atunci sǎ dǎm mitǎ!
Barza secretară: Calm! Iubite şi stimate preşedinte, vă previn: faceţi o mare şi enormǎ berzeascǎ greşeală! Calm! N-am să mă pot stăpâni să nu povestesc totul Oficiului Concurenţei... Calm! Istoria berzelor binevoitoare va fi compromisă. Calm!
Berzelius: Pliscul! Chiar dacǎ eu voi cǎdea, organizaţia trebuie sǎ rǎmânǎ! Orice preşedinte trebuie să se sacrifice interesului general! Fiule, dacă accepţi să spui da, ai promise trei pene de-ale lui Berzelius... cu autograf!
Barza secretară: Una albǎ şi douǎ negre.
Gelso: Şi ce să fac cu ele?!
Barza secretară: Colecţie! Poţi sǎ ţi le pui ca indienii pe cap şi sǎ strigi: “U-iu-iu! Tractorul arǎ... de cu zori şi pânǎ-n searǎ/ Pe muzicǎ popularǎ!” Cine are măcar şi o singură până de-a lui Berzelius, se poate considera fericit.
Gelso: Staţi! Să înţeleg că fiind posesorul a trei pene voi fi de trei ori fericit?
Barza secretară: Cam, cam aşa ceva... Dar nu uita şi de plic. Îţi dai seama câte baloane, câte gume de mestecat poţi sǎ cumperi din banii ǎştia?
Gelso: Dar dacă...
Barza secretară: Şefu’, cred că puştiul vrea să negocieze. Mic, mic, dar pare, pare destul de isteţel. Aţi putea să mai plusaţi, să mai suplimentaţi cu o pană, două, acolo...
Berzelius: Risc să rămân fără coadă, iar un preşedinte fără coadă e total deplorabil. Fiule risipitor, n-o mai lǎlǎi, nu te mai încăpățîna în zadar. Deblochează, te rog, calendarul.
Gelso: Nu.
Barza secretară: Uf! V-am prevenit că venim aici cam degeaba. Puştiul e foarte atipic.
Berzelius: Nu fi imposibil! Se poate? Cum adică “nu”?
Gelso: De la mama am învăţat cǎ un nu înseamnă nu. Clar?!
Berzelius: Foarte clar. Clamp!


Scena 6
(Gelso, Bǎrbatul de zǎpadǎ, Femeia de zǎpadǎ, Copilul de zǎpadǎ)
Camera de joacă a lui Gelso.

Copilul de zăpadă: Vecine!
Femeia de zăpadă: Vecine!
Bărbatul de zăpadă: Vecine!
Bărbatul de zăpadă: Deranjăm?
Femeia de zăpadă: Deranjăm?
Copilul de zăpadă: Deranjăm?
Gelso: Da’ de unde! Niciodată n-am auzit de oameni de zăpadă care să deranjeze câtuşi de puţin... Intraţi!
Femeia de zăpadă (autoritară): Scuturaţi-vă bine picioarele! S-a înţeles?
Bărbatul de zăpadă şi Copilul de zăpadă: S-a înţeles! Ce, parcă nu era de-nţeles?
Femeia de zăpadă: Hap-ciu! Ce cald, ce bine e aici!
Bărbatul de zăpadă şi Copilul de zăpadă: Ciu-hap! Ce cald, ce bine e aici!
Femeia de zăpadă: Ne cunoaştem, ne cunoaştem de ceva vreme.
Gelso: Ne cunoaştem?! N-am ştiut că ne cunoaştem.
Femeia de zăpadă: Încă de la prima zăpadă, chiar mâine se împlinesc cinci luni. Am înţeles cǎ, datoritǎ ţie, suntem cei mai longevivi oameni de zǎpadǎ din Bumbolt. Vivat! ...Ar putea părea curios, dar atât eu, cât şi bărbatul de faţă, ba chiar şi copilul nostru avem exact aceeaşi vârstă.
Bărbatul de zăpadă şi Copilul de zăpadă: Cinci luni! Cinci luni! Cinci luni! Cinci luni! Exact exact!
Femeia de zăpadă: Hai, nu vă mai obrăzniciţi, hai nu vă mai prostiţi, de parcǎ aţi avea într-adevǎr cinci luni! Locuim chiar pe deluşorul din faţă de unde privim în casa voastră ca într-un acvariu. Am avut de învăţat foarte multe, tot privind în casa voastră. De asta am şi rǎmas împreunǎ.
Bărbatul de zăpadă: O-ho-ho! Suntem chiar vecini, vecine!
Femeia de zăpadă: Şi cum le şade bine tuturor vecinilor, trebuie neapărat să se viziteze.
Copilul de zăpadă: Măcar o singură dată în viaţǎ. Bineînţeles, vizita trebuie neapǎrat întoarsă.
Bărbatul de zăpadă: O-ho-ho! Pe toate părţile, chiar.
Femeia de zăpadă: Ţi-am adus în dar şi o plăcintă pregătită în frigiderul nostru..
Bărbatul de zăpadă: Toată numai din zăpadă naturală, fireşte, amestecată cu lacrimile de fericire ale soţiei mele. Ăsta este ingredientul secret.
Gelso: Mulţumesc!
Femeia de zăpadă: Nu-i aşa că e minunată?
Bărbatul de zăpadă: E atât de fragedă că, pur şi simplu, ţi se topeşte în gură.
Femeia de zăpadă: De fapt, ca să fim sinceri până la capăt, am intrat până aici ca să ne mai dezmorţim câtuşi de puţin... Suntem istoviţi. Cinci luni de iarnǎ, trebuie sǎ recunoaştem, chiar şi pentru nişte omuleţi de zǎpadǎ reprezintǎ mult, mult prea mult.
Bărbatul de zăpadă: Poate chiar să bem câte un ceai fierbinte de tei. Chiar unul clocotit.
Femeia de zăpadă: Poate chiar să ne sprijinim de şemineu şi să stăm aşa la poveşti.
Bărbatul de zăpadă şi Copilul de zăpadă: Ciu-hap! Ce cald, ce bine e aici!
Femeia de zăpadă: Hap-ciu! Ce cald, ce bine e aici!
Gelso: Frumoasă răceală! Sper că nu e de-mprumut.
Bărbatul de zăpadă: Nu. E particularǎ. Nu se ia la oameni. Asta e inventatǎ de noi, ne aparţine întrutotul.
Femeia de zăpadă: De fapt, am mai venit pentru ceva...
Bărbatul de zăpadă: De fapt, am mai venit pentru ceva...
Copilul de zăpadă: Sigur, am mai venit pentru ceva...
Femeia de zăpadă: Te-am văzut în atâtea seri jucându-te singur încât i-am şi spus soţului meu...
Bărbatul de zăpadă:”Dragǎ, copilul ăsta al vecinilor din faţǎ mi se pare de la un timp, extrem, extrem de trist. De fapt toţi copiii care se joacă singuri sunt prea trişti. Ce-ai zice să mergem cu copilul nostru zburdalnic până la el, să se joace împreună cu trenuleţul lui fermecat.”
Femeia de zăpadă: Da, da. Una caldǎ, una rece.
Bărbatul de zăpadă: Cred cǎ aşa a şi fost.
Femeia de zăpadă: Sigur aşa a şi fost.
Bărbatul de zăpadă şi Copilul de zăpadă: Ciu-hap! Ce cald, ce bine e aici!
Femeia de zăpadă: Hap-ciu! Ce cald, ce bine e aici!
Bărbatul de zăpadă: Da, da. Cât ne mai dezmorţim puţin lângă şemineu, cât mai stăm la taifas cu câte o cană de ceai fierbinte în mâini, puteţi să vă jucaţi nestingheriţi, dar numai un singur ceas, pentru că trebuie să ne întoarcem pe deluşorul nostru troienit înainte să se întunece. Întotdeauna, la miezul nopţii, apare cu o lanternǎ uriaşǎ bǎtrâna domnişoarǎ Odette Blumenfield care, nu ştiu de ce, ne tot numǎrǎ.
Gelso: Excelent! Simţiţi-vǎ ca acasǎ! Luaţi loc în fotolii, aici, cât mai aproape cât mai lângǎ foc. Întindeţi-vǎ! Ceaiul este imediat servit! Cu zahǎr sau fǎrǎ?
Bărbatul de zăpadă: Ce vecini primitori! N-aş fi crezut!
Femeia de zăpadă: Da, da. E chiar mai mult, mult mai mult decât am sperat.
Bărbatul de zăpadă: Ce moleşeală.
Femeia de zăpadă (în şoaptǎ): Poţi să te deschei, dragule, la primul nasture. Atât. Să nu se creadă despre noi că nu suntem bine educaţi.
Bărbatul de zăpadă: Ce moleşeală.
Femeia de zăpadă: Şi eu sunt toată o apă... O fi din cauza problemelor legate de vârsta înaintată?
Bărbatul de zăpadă: Iubita mea, ţi-a căzut în cana cu ceai nasul tău frumos. Nasul cu care m-ai cucerit. Nu e frumos.
Femeia de zăpadă: Vai, vai! Şi ţie un ochi de cǎrbune în buzunarul de la piept! Vai, ţi s-a întins faţa! Nu, nu te mai recunosc. Parcǎ eşti Buster Keaton deasupra unei prǎpǎstii...
Bărbatul de zăpadă: Ce moleşeală...
Femeia de zăpadă: Ce bine e aici! E chiar mai mult decât am sperat. Mult mai mult decât am sperat.
Bărbatul de zăpadă: Sunt tot o trans... piraţie.
Femeia de zăpadă: Iubitul meu, ţi s-a intinsss faţa pânǎ la genunchi. Parcǎ e o faţǎ de masǎ... Cred că... pentru că eşti prea gravvv...
Bărbatul de zăpadă: Deja mǎ sperii, cât aveai tu gura de mare, dar acum e şi mai şi... Iubita mea, nu ţi se pare că micul nostru copil parcă s-a făcut şi mai mic?
Femeia de zăpadă: Hm! Lasǎ glumele! Ce vrei să spui?
Bărbatul de zăpadă: Parcă a intrat la apă.
Femeia de zăpadă: Da, da, cum de nu mi-am dat seama până acum. Ce neserios. Când am intrat aici era cam de înălţimea vecinului nostru, acum e doar jumătate. E prea hiperactiv. Mai stai şi tu de vorbǎ cu el. E prea pasional. Se dedicǎ prea mult jocului. Îşi cheltuie inutil energia.
Bărbatul de zăpadă: Da, da, acum arată ca un copil de trei luniii...
Femeia de zăpadă: Douǎǎǎ...
Bărbatul de zăpadă: Câteva zileee...
Femeia de zăpadă: Mǎi să fie. Parcǎ e un film derulat invers... Iubitule, te scurgi! Se poate?! ...Tiii! Asta da primire cǎl... du... roa... sǎǎǎ...
Bărbatul de zăpadă: Asta e prea de tot. Cred cǎ ne-am întins prea mult în amabilitǎţi... Cine mai închide televizo... ooo... rul?!
Femeia de zăpadă: Cine... mai... stinge... luminaaa?!
Bărbatul de zăpadă: Cine mai încuie... uşa?!
Femeia de zăpadă: Cine o mai... sperie... pe mǎtuşa?! Haaap...
Bărbatul de zăpadă: Ciuuu... (cei trei oameni de zǎpadǎ se topesc definitiv şi iremediabil)
Sherry Lou: Ce-ai facut cu ceainicul şi cu ceşcuţele mele, obraznicatura? Ce cautat pe “gios”?! Ai, ai, ai, ai! Ce e cu aparaia asta peste tot? Ce e cu carbunii, ce e cu morcovii “astea” degeraţi pe podea?! De unde furat?! Ce varsat? Spune-mi, ce varsat? Ai, ai, ai, ai!



Scena 7
(Bugsy, Homer)
O stradǎ lǎturalnicǎ din Bumbolt., Învǎluit într-un nor gros de fum, echipat cu şalvari turceşti verde neon şi un imens turban de un galben strepezitor, Bugsy învârte de zor cu un linguroi castanele puse la copt.

Bugsy: Reduceri, reduceri, reduceri! Ieftin, ieftin, ieftin! Castane! Castane! Castane coapte!
Homer: Bugsy, tu eşti?!
Bugsy: Salamalek! Salamalek! Castane! Castane! Castane coapte fierbinţi!
Homer: Tu trebuie să fii, Bugsy! Prietene, ce e cu fǎcǎtura asta jalnicǎ? Ce-s prostiile astea?!
Bugsy: Salamalek! Salamalek! Cumpăraţi sau nu cumpăraţi? Dacǎ nu cumpăraţi, circulaţi... Castane! Castane! Castane coapte!
Homer: Ce-ai slăbit... Bugsy!!! Fenomenal! Trebuie să-mi dai şi mie reţeta asta eficientă, pişicherule. Arăţi ca un adevărat star de cinema!
Bugsy: Da, da, ca Aladin şi castana fermecată, ca Fir Întins, ca Mickey Mouse pe laviţă.
Homer: Ce transformare radicală! Mă uimeşti! Ai tras de fiare, nu?!
Bugsy: Da de unde... Fiarele alea au tras de mine.
Homer: Era să trec pe lângă tine fără să te recunosc. Tiii!
Bugsy: Nu ai fi fost singurul. Se pare că mulţi dintre prietenii mei au dobândit peste noapte orbul găinilor; nu mă mai cunosc când trec pe lângă taraba asta, nu mă mai recunosc deloc... (unei trecătoare care se fereşte) Da, da, doamnă profesoarǎ de filozofie! Da, da, colega! Castane coapte şi pireu de castane! Castane coapte şi pireu! Asta avem, asta vindem, cel puţin până trece frigul! Nu, nu avem vatǎ de zahǎr. Deocamdatǎ. Da, da, e o idee. La primăvară, bineînţeles dacă o să mai vină anul ăsta, o să vindem şi flori frumos mirositoare, de absolut toate culorile! Iar la varǎ, când încep examenele: îngheţatǎ pe bǎţ!
Homer: Chiar cǎ eşti talentat pentru asta! Te-ai înrolat, cumva, în Armata Salvării?! Mare curajos! Ce frumos, ce interesant, ce palpitant! Chiar că nu m-am aşteptat de la una ca asta de la tine. Te credeam atât de egoist şi de comod. Te credeam atât de carierist. Unul jalnic, care e în stare să calce pe cadavre de maimuţe numai ca să ajungă, cât se poate de rapid, în vârful bananierului.... Ce faci la ora asta, aici?! Nu cumva trebuia să fii în biroul tău de la Honorius, celebrul tău birou plin cu fax-uri şi telefoane, cu fotolii din piele neagră, cu dozator de cafea şi fântâniţǎ de ciocolatǎ?
Bugsy: Tţ! ...Spune repede câte doreşti?
Homer: Ce să doresc?!
Bugsy: Castane, cǎ de astea mi-a dat din belşug viaţa în ultimul timp. Cu ghiotura, chiar. Aici se vând doar castane. Fumul se dǎ gratis. Pop-corn, steguleţe cu sirene, sardine la grătar se vând pe strada cealaltă, la Beny-Ben, la unul costumat într-o caracatiţǎ portocalie cu mustǎţi de nylon pârlit... Numai cǎ, acolo, plǎteşti şi fumul. Aici servim numai castane comestibile. Castane coapte fierbinţi şi pireu... Câte punguţe? Una?
Homer: Trei?
Bugsy: Trei să fie... Homer! Generos ca de obicei! Te-am recunoscut încă de la capătul străzii; sǎ nu crezi cǎ nu te-am recunoscut, dar nu mă aşteptam deloc să-mi spui bună ziua, sǎ faci tocmai tu primul pas! Castane! Castane! Castane coapte fierbinţi!
Homer: Cum îţi mai merg treburile la Honorius? Ce se mai aude pe acolo?
Bugsy: Lasă-mă! Te prefaci şi tu că nu ştii... Castane! Castane coapte fierbinţi!
Homer: Ce să ştiu, Bugsy?!
Bugsy: După incidentul cu festivitatea aia ratată în care Gelso şi-a luat lumea-n cap, am fost pus pe liber. Primarul a avut un cuvânt hotărâtor. Nu s-a opus nimeni (nici dintre consilierii lui şi nici dintre colegii mei!) şi cred cǎ aveau şi motive suficiente... De fapt, ca să fiu foarte sincer şi în cazul în care nu ştiai, el m-a şi numit în funcţia asta.
Homer: “Pe liber”?!
Bugsy: Nu mai sunt director, Bugsy... ce-i aşa greu de-nţeles? Concediat, da, ǎsta-i cuvântul... (oftează) Sunt liber ca o libelulǎ, foarte liber... şi asta datorită numai fiului tău iubit, lui Gelso, alintatului şi minunatului nepoţel preferat Gelso, cel cu capul în nori... Ce-i drept, nu prea regret... Mǎ trezesc la ce orǎ vreau, nu am audienţe, nu am şedinţe interminabile, nu am un program fix. Conteazǎ doar câte castane vând. Cred că mi-e mai bine aici, mult mai bine şi, dacă reuşesc să coc castanele mele ca lumea, toată lumea îmi întinde cu bucurie mâna. Dacǎ nu ştiai, la Honorius nimeni nu dădea mâna cu mine, nici mǎcar portarul ǎla cu ochi de sticlǎ şi picior de lemn tatuat.
Homer: Tii! N-aş fi crezut că lucrurile o să degenereze până-ntr-atât! Cum pot să te ajut?
Bugsy: Să-mi dai numǎrul de telefon al unui furnizor de cǎrbune mai ieftin. Ha, ha! Să mai treci din când în când la plimbare pe aici; adu-l şi pe Gelso cu tine... Atât. Mi-e bine, să ştii, Homer. Nu regret nimic. Mi-e foarte bine în costumaţia asta lejerǎ de fachir. Crede-mă. Simt că, aici, fac ceva cu adevărat folositor... Castane! Castane! Castane coapte fierbinţi!
Homer: Atunci, baftǎ prietene!
Bugsy (fugind dupǎ el): Homer! Homer!
Homer: Nu e bine sǎ întorci pe cineva din drum, Bugsy!
Bugsy: Şi dacǎ e, dacǎ e un drum greşit; dacǎ e, sǎ zicem, “ultimul drum”?
Homer: Ce vrei sǎ spui?!
Bugsy: Homer, ştii ceva?
Homer: Ce?! În legǎturǎ cu ce? Dacǎ vrei sǎ-mi reproşezi hotǎrârea pe care a luat-o Gelso în legǎturǎ cu prelungirea acestei ierni, sǎ ştii cǎ n-am, n-am nicio putere. Au mai încercat şi alţii, dar fǎrǎ succes. Întotdeauna am respectat libertatea celorlalţi, aşa cum şi eu am încercat ca propria mea libertate sǎ fie respectatǎ... Am încercat sǎ-l fac sǎ se rǎzgândeascǎ, dar din pǎcate, fǎrǎ, fǎrǎ niciun fel de rezultat concret. E la fel, de altfel, la fel de încǎpǎţânat ca şi... şi mama lui. E decizia lui. Pânâ şi primarul i-o respectâ.
Bugsy: Încǎpǎţânarea în lucrurile bune, nu e un lucru rǎu sǎ ştii! O cunosc pe Selena de când purta codiţe cu fundiţe lila şi, ori de câte ori era tristǎ, se refugia în cǎsuţa ei albastrǎ din copac. Odatǎ, într-o toamnǎ foarte rǎcoroasǎ, au cǎutat-o înnebuniţi ai ei douǎ zile la rând, fǎrǎ sǎ bǎnuiascǎ nici mǎcar o secundǎ cǎ se aflǎ zgribulitǎ acolo sus, încercând sǎ refacǎ un puzzle uriaş... Acum, s-a refugiat pe Lunǎ şi... dacǎ ai sǎ rǎmâi în continuare absent din viaţa ei şi a lui Gelso, data viitoare poate pleca pe... “Marte”, şi nu singurǎ ca acum... Asta ţi-o spun ca unui adevǎrat prieten, pentru cǎ şi tu mi-ai arǎtat cǎ eşti un adevǎrat, cǎ eşti unicul meu prieten... Salamalek! Vine un moment când trebuie sǎ fim foarte sinceri cu noi şi cu viaţa noastrǎ. Ai înţeles?
Homer: !!!



Scena 8
(Homer, Gelso, Bugsy, Sherry Lou)
Camera lui Gelso.

Homer: Bună dimineaţa, Gelso! Trezeşte-te! Bună dimineaţa, voinicule! He-ei, somnorosule!
Gelso (prin somn): Misiunea Apollo 11, compusă din americanii Neil Armstrong, Aldrin şi Collins, care a marcat prima aselenizare a unui om pe...
Homer: Gelso! Bună dimineaţa! He-ei! Trezeşte-te!
Gelso (căscând): Aaa... Tati! Ce bine că eşti aici... credeam că e doar un vis... Ce dimineaţă, tati?! Ce tot spui acolo?! Nu vezi că e aproape miezul nopţii!
Homer: Oricărui om care se trezeşte dintr-un somn adânc, indiferent de ce oră din zi sau din noapte e, i se spune de către cei dragi: “Bună, bună dimineaţa!”...
Gelso: Bună dimineaţa, atunci, tati! Bună dimineaţă să fie! Bună dimineaţa! Ce bine că eşti aici... Ce e cu duduiturile astea care se aud din ce în ce mai aproape? De ce se tot leagănă lustra?
Homer: Ce-ar fi să zicem, pentru început, că alunecă zăpada groasă de pe acoperişuri, că se prăbuşesc ţurţurii îngheţaţi de pe inimi! Închide ochii, fiule! Urmează o micǎ surpriză! ...Bugsy!
Bugsy (trăgând disperat de o funie groasă): Uf! Sunt transpirat tot. Cred că mi-ar fi fost mult mai uşor să conduc un tir prin Veneţia, cred că mi-ar fi fost mult mai uşor să bag o balenă cu tot cu pui prin urechea unui ac... Chiar că e o nebunie, o întreagă nebunie... şi bănuiesc că asta nu e decât începutul! Nu te-aş fi crezut, în veci şi de-a pururi, în stare de nebunia, de excentricitatea asta, Homer! Mǎ uimeşti! Eşti sigur că vrei să faci asta? Eşti, într-adevăr, sigur?!
Homer: Bineînţeles! Şi, aşa cum ai zis, nu e decât începutul. Nu ştiu să fii fost mai sigur vreodată ca acum. Poţi să desfaci, odată, uşile salonului? (duduiturile se repetă) Gata, acum, fiule, chiar poţi să deschizi ochii!
Gelso: Oauuu! Oauuu! Imposibil!... Un elefant?!!!... Unul adevărat?!!! Te iubesc, tati, te iubesc!!! Te iubesc, domnule director Bugsy!
Bugsy: Tţ! De azi înainte, nepoate, oriunde m-ai întâlni, nu mai sunt decât unchiul Bugsy! Atât! Okay?
Gelso: Okay!!! Okay!!! ...E adevărat, unchiule?! E chiar adevărat?!
Bugsy: Mie-mi zici?! E cât se poate de adevărat, Gelso. E cât se poate de real. E cât se poate de okay! Nu vezi c-a început deja să înfulece toate plantele din casă. Îngrijitorul lui mi-a spus că-i plac de minune ferigile... şi pizza.
Homer: Pizza?! Minunatǎ idee! Îmbracă-te, Gelso! Comandǎ specialǎ! Mergem cu toţii la pizza! Am un prieten italian la Luna Park, pe Salvatore d”Amore care ştie să facă o minunatǎ pizza Quattro Stagioni, uriaşă cât un covor, cât o întreagǎ lună plină! ...Eşti gata? Sunteţi gata?
Gelso şi Bugsy: Gataaa! Pizza! Pizza!
Sherry Lou: Dom’ Homar!!! Dom’ Homar!!! Ce se-ntampla aici?! Ce e cu namila asta?!!!
Bugsy: Ce să fie? Un fleac! E noua jucărie a lui Gelso! Pariez cǎ e foarte încântat de alegerea noastrǎ comunǎ.
Gelso: Ura, ura, ura! Trebuie sǎ-l botezǎm imediat în piscinǎ! Ce-aţi zice sǎ-i zicem Maxibus?
Bugsy: Maxibus?
Homer: Maxibus ai zis? Maxibus sǎ fie!
Sherry Lou: Maxibus?! Dar asta nu e jucarie, asta e o intreaga belea! Unde o sa doarma “tramvaiul” asta fioros?
Homer: Cum unde? Nu ţi-e clar? În garaj.
Sherry Lou: Cine o sa-l plimbe?!
Gelso: Eu! Eu! Numai eu!
Sherry Lou: Cine o să-l spele?
Bugsy: Spǎlǎtoria auto din centru. Am încheiat deja un contract foarte avantajos pe 10 ani. (cu subînţeles) E doar un pui. Mai trebuia să întrebi şi: “cine o sǎ-l schimbe?” Îi place foarte mult să fie frecat şi pe spate şi pe “burticǎ”, să ştii, Sherry Lou, delicată Sherry Lou.
Sherry Lou: Chiar aşa: cine, cine o sa-l schimbe??!
Homer: Cum cine, Sherry Lou?!... Tu. Numai tu. Îţi lǎsǎm, în exclusivitate, “plǎcerea” asta .
Sherry Lou: Eu?! ...În niciun caz! N-am de gând sǎ-mi stric modelul de pe unghii!
Homer: Da, tu. Doar tu. Cine altcineva?! Eu am, deja, patru job-uri. Înţelegi? Patru! Sunt frânt. Şi aşa alerg de colo până colo, toată ziua, ca o muscǎ fără cap, pe când tu pari foarte, extrem de odihnitǎ, extrem de relaxatǎ, de parc-ai fi câştigat Oscarul la toate capitolele... Aratǎ-ţi bucuria infinitǎ pe chip. Nu fi timidǎ. Curaj! De azi înainte el va fi, el e noul tău antrenor de Pilates!
Sherry Lou: Maxibus Pilates? Nu “ghindit” una ca asta? Pentru ce trebuit namila asta antrenor Pilates? Lamureşte la mine, dom’ Homar!
Homer (ironic): Dom’ Homar lamureşte imediat la tine, doar meseria lui e “ghindit”: “Pentru Sherry Lou cand întins cu placa nervii! Pentru ca sa nu tare plictisit Sherry Lou cand stat foarte singur! Milagro!”
Sherry Lou: Ai, ai, ai, ai, ai! Ori pastrat Sherry Lou ori pastrat “alifant”! “Ghindeste” Homar, meseria ta e “ghindit”!
Homer: Nu, Sherry Lou, nu! M-am gândit foarte bine şi nu mai este loc de întors. De data asta, chiar nu!
Sherry Lou: Nu?! Cum sa nu?! Mi-e rǎu... mi-e foarte rǎu... Aaa... Aaa...
Gelso şi Bugsy: Se preface, se preface!
Homer: Mulţumesc! Cunoaştem! Am început sǎ-mi dau seama şi singur.
Sherry Lou: Ai, ai, ai, ai, ai! Sherry Lou plecat neintarziat acasa pe “gios”, plecat inot la Filipine!
Homer: De ce pe jos, de ce înot Sherry Lou?! De ce sǎ te mai deranjezi?! De ce sǎ-ţi strici modelul de pe unghiuţe?! Te poţi întâlni cu atâţia rechini abrazivi... Uite, eşti foarte, chiar foarte norocoasǎ: am gǎsit din întâmplare, un bilet de avion dus pânǎ acolo! Doar dus! Citeşte tu ce scrie pe el, cǎ iar mi-am rǎtǎcit faimoşii mei ochelari.
Sherry Lou: ...Sherry Lou?! Ce coincidenţǎ!!! Exact ca pe mine!
Bugsy: Ce potrivealǎ minunatǎ! ...Pentru cine credeai cǎ sunt geamantanele astea noi de pe Maxibus?
Sherry Lou: Pentru... mine?!
Bugsy: Eşti foarte perspicace! Deşi, sincer, nu mǎ aşteptam; de data asta, chiar cǎ ai nimerit-o! La fix!
Gelso: Nota zece cu felicitǎri!



Scena 9
(Odette Blumenfield, Homer, Gelso, Bugsy)
În faţa porţilor Odettei Blumenfield.

Odette Blumenfield: O-ho! La loc comanda! Staţi, nu pleacă de aici nimeni, altfel sun la poliţie unde am o nepoată, la o garoafă plus o garoafă plus două garoafe! Mâinile şi picioarele sus! M-aţi înnebunit cu tot soiul de urlete şi de zgomote... Lǎmuriţi-mǎ şi pe mine: ce naiba se-ntâmplă aici, ce e cu tǎmbǎlǎul ǎsta?!
Gelso: Mătuşică Odette!
Homer: Bătrâna domnişoarǎ Odette Blumenfield, cea care nu poate sǎ ţinǎ nici cel mai mic secret, cea care gǎseşte pete şi în soare!
Bugsy: Ha! Ce “mătuşică”, ce “bătrânǎ domnişoarǎ”?! O adevǎratǎ zgripţuroaicǎ care-i spionează pe toţi în afarǎ de ea, cu binoclul, cu ocheanele, cu microscopul!
Odette Blumenfield: E doar o simplǎ părere de amerindian, tipule. Pisicuţa care latrǎ nu muşcǎ... sau cam aşa ceva. Nu mi-aduc aminte să fii mâncat încǎ pe nimeni cumsecade. Dacǎ mǎ mai iei mult peste picior, cred cǎ ai sǎ fii primul în meniul meu... Lămuriţi-mă şi pe mine, odatǎ, ce se-ntâmplă!
Bugsy: Frumoase lucruri se întâmplǎ/ Când stǎm cu degetul la tâmplǎ!
Homer: Bugsy, dragǎ, nu exagera cu poezia!
Gelso: Nimic neobişnuit, nimic de notat, mătuşică. Mergem la o pizza uriaşǎ, mătuşică Odette! Quattro Stagioni, la Luna Park! Aşa a promis tati al meu... Nu ştiu dacǎ o s-o putem da gata pe toată... Vii şi tu cu noi?
Bugsy: Gelso!
Gelso: Vii?
Odette Blumenfield: Ştiu şi eu. Nu mi-am luat nici şalul şi nici proteza de pe pian... Nu e totuşi cam târziu? Nutriţioniştii recomandǎ cinele, în special, duşmanilor.
Homer: Pentru o pizza uriaşă se spune că nu e niciodată prea târziu. O pizza, şi mai ales una italiană fǎcutǎ de marele Salvatore d”Amore, se poate consuma liniştit la orice oră şi, mai ales, alături de cei dragi... bineînţeles dacǎ simţi cǎ faci, ori ai fǎcut vreodatǎ parte din categoria celor dragi.
Bugsy: Simţi?
Odette Blumenfield: Ba bine cǎ nu! Chiar dacǎ sunt un pic cam curioasǎ şi în furou, simt cǎ fac, cǎ am fǎcut parte, constant, din categoria celor dragi, din categoria celor care doresc ca lucrurile sǎ meargǎ mai bine pentru toţi. Restul sunt doar aparenţe, simple aparenţe... Accept! Tot ce e pe gratis e bun!
Gelso: Minunat! Urcă alături de noi, pe Maxibus! Dă-mi mâna aia fǎrǎ binoclu, e loc destul... cred!
Odette Blumenfield: Unde?! Pe cine?!
Homer şi Bugsy: Of! Pe elefant, Odette. Pe pachiderm. Pe Maxibus. Aşa îl cheamă de azi înainte.
Odette Blumenfield: Maximus? E foarte la modǎ. Cunosc o mulţime de pitici pletoşi care se cheamǎ aşa. Frumos, potrivit nume.
Homer şi Bugsy: Nu Maximus ci Maxibus!
Odette Blumenfield: Aha! Oribil!! ...Şi pe mine, de ce nu m-a anunţat nimeni?
Homer: Pentru că ai bunul obicei să te anunţi singură şi de-abia, dacă-ţi mai aduci aminte, de-abia apoi să-i anunţi şi pe ceilalţi muritori... Urci odată sau nu?
Odette Blumenfield: La vârsta mea? Urc, sigur că urc şi pe Himalaya... dar numai cu o condiţie. Una singurǎ.
Bugsy: Stinge, te rugǎm, lanterna aia militarǎ altfel ne orbeşti pe toţi! Odette, dragǎ, se poate? Ţi-am oferit un singur deget şi acum ne mai pui şi condiţii singulare.
Odette Blumenfield: Bineînţeles! Asta e firea mea firoscoasă.
Homer şi Bugsy: Care e condiţia? N-o mai fă pe misterioasa! Spune-o!
Odette Blumenfield: S-o luăm la pachet!
Homer: La pachet, asta-i bună! De ce?
Odette Blumenfield: Trebuie să ajungem la timp la Centrul de Lansări. Selena ar fi vrut să ne facă tuturor o mare surpriză cu întoarcerea ei neanunţatǎ, dar dacă sunteţi cu toţii de acord, cred că ea o să fie cea cu adevărat si surprinsă plăcut… Naveta PROOF aterizează în mare secret, în circa două ore... Na, c-am zis secretul! Ptiu! ...Ce ziceţi?
Bugsy: Eu aduc florile! Promit!
Odette Blumenfield: Şi, ca sǎ fie şi mai frumos, pot sǎ fac rost de-un pian Vivaldi alb, chiar pe pistǎ!
Gelso: Mami? E adevǎrat? Se-ntoarce mami acasă? Ura, ura!
Homer: Şi pe noi de ce nu ne-ai anunţat mai din timp?
Odette Blumenfield: Pentru că am bunul obicei să mă anunţ singură şi de-abia, de-abia apoi să-i anunţi pe ceilalţi. Pentru că asta sunt eu. N-ai spus-o chiar tu?
Bugsy: De vreme ce nu ne-ai anunţat prea, prea târziu e bine şi aşa. Mai avem timp berechet, mai avem totuşi două ore. Pân-acolo sunt doar câteva cartiere. Chiar dacă Maxibus s-ar hotăra să meargă doar în marşarier ori într-un singur picior, tot, tot am ajunge la timp.
Gelso: Eroare. Nu, nu avem prea mult timp. Trebuie să ne grăbim. Pizza o putem lua şi la întoarcere. Trebuie să trecem mai întâi la primărie, să-l trezim pe primar.
Bugsy: Pe nătărăul ăla arogant? Na-ţi-o bună! Nici nu mai vreau sǎ dau cu ochii de el.
Homer, Odette Blumenfield şi Bugsy: De ceee tocmai pe primaaar?! Explicǎ-neee!
Gelso: Să-i spun un da, unul hotărât. Un da care sǎ înseamne pentru întotdeauna da. Să-l anunţ că sunt de acord, că poate să vină, în sfârşit, primăvara, mult aşteptata primăvară pentru noi toţi!
Homer, Odette Blumenfield şi Bugsy: Daaa?! Nemaipomenit! Bine cǎ ţi-ai revenit!
Bugsy: Ai văzut ce simplu e? Ai văzut ce simplu era? Şi pân-acum, pân-acum n-ai putut s-o faci fără să ne înnebuneşti pe toţi, fără să înnebuneşti tot Bumbolt-ul, toată lumea?
Gelso: Fără mama mea nu putea fi cu adevărat primăvară. Simplu... N-aţi înţeles?!
Homer, Odette Blumenfield şi Bugsy: !!!
Bugsy: Tii! Foarte corect! ...Ăsta da rǎspuns de un milion de puncte.
Odette Blumenfield: O plecare îndepǎrtatǎ a cuiva care te iubeşte te face, uneori, sǎ-ţi descoperi o minunatǎ faţǎ nevǎzutǎ, despre care nici nu ştiai cǎ existǎ sau credeai cǎ e pierdutǎ demult... Tare, nu?
Homer: Mǎi sǎ fie! ...Cum era chestia aia cu aparenţele, Bugsy?
Bugsy: Esenţǎ-aparenţǎ, esenţǎ-aparenţǎ, aparenţǎ-esenţǎ!
Gelso: Esenţǎ! ...Nu mergem?
Homer, Odette Blumenfield şi Bugsy: Ba bine cǎ nu!


C O R T I N A


  Aminteste-ti datele mele