Fin de partie, de Samuel Beckett


 

DECOR: Interior fără mobile. Lumină cenuşie.

În peretele din dreapta şi în cel din stânga, mai spre fund, două ferestre mici, cocoţate sus, cu perdelele trase.

O uşă în avanscenă, la dreapta. Agăţat pe perete, lângă uşă, un tablou întors.

În avanscenă, la stânga, acoperite cu un cearceaf, două lăzi de gunoi, una lângă cealaltă.

In centru, acoperit cu un cearceaf vechi, şezând într-un scaun cu rotile, Hamm.

Nemişcat, lângă scaun, Clov se uită la el. Tenul foarte roşu.

Merge până sub fereastra din stânga. Mers rigid şi nesigur. Se uită la fereastra din stânga, cu capul dat pe spate. îşi întoarce capul, se uită la fereastra din dreapta. Merge şi se opreşte sub fereastra din dreapta. Se uită la fereastra din dreapta cu capul dat pe spate. Îşi întoarce capul şi  se uită la fereastra din stânga. Iese şi se întoarce imediat cu o scăriţă, o aşează sub fereastra din stânga, se urcă pe ea, trage perdeaua. Coboară de pe scăriţă, face şase paşi înspre fereastra din dreapta, se întoarce, ia scăriţa şi o pune sub fereastra din dreapta. Se urcă pe ea, trage perdeaua. Coboară. Face trei paşi înspre fereastra din stânga, se întoarce să ia scăriţa, o pune sub fereastra din stânga, se urcă pe ea, se uită pe fereastră. Râde scurt. Coboară, face un pas înspre fereastra din dreapta, se întoarce să ia scăriţa, o pune sub fereastra, din dreapta, se urcă pe ea, se uită pe fereastră. Râde scurt. Coboară de pe scăriţă, se îndreaptă spre lăzile de gunoi, se întoarce să ia scăriţa, o ia, se răzgândeşte, o lasă jos, se duce la lăzile de gunoi, ridică cearceaful care le acoperă, îl împătureşte cu grijă şi şi-l pune pe braţ. Ridică un capac, se apleacă şi se uită în lada de gunoi. Râde scurt. Pune capacul la loc. Aceleaşi mişcări la lada următoare. Merge înspre Hamm, ridică cearceaful care îl acoperea, îl împătureşte cu grijă şi şi-l pune pe braţ. In halat, cu o tichie din pâslă pe cap, cu o batistă mare pătată cu sânge întinsă pe faţă, cu un fluier atârnat la gât, cu o pătură pe genunchi, cu şosete groase de lână în picioare, Hamm pare că doarme. Clov se uită la el. Râde scurt. Se duce la uşă, se opreşte, se întoarce, contemplă scena, se întoarce spre sală. 

CLOV (privire fixă, voce seacă, fără timbru): Terminat, s-a terminat, se va termina, poate că se va termina. (O pauză.) Grăunţele se adaugă grăunţelor, una câte una, şi într-o zi, deodată-i o grămadă, o grămăjoară, nesuferita grămăjoară. (O pauză.) Nu mai pot fi pedepsit. (O pauză.) Mă duc în bucătăria mea, trei metri pe trei metri pe trei metri, ca s-aştept să mă fluiere. (O pauză.) Sunt nişte dimensiuni nostime, o să mă sprijin de masă, o să mă uit la perete, aşteptând să mă fluiere.

Rămâne un moment nemişcat. Apoi iese. Se întoarce numaidecât, se duce să ia scăriţa şi iese cu scăriţa. O pauză. Hamm se mişcă. Cască sub batistă. îşi dă la o parte batista de pe faţă. Tenul foarte roşu. Ochelari negri.

HAMM: E (cască) e rândul meu. (O pauză.) Să joc. (Ţine cu mâinile întinse batista desfăcută în faţa lui.) Cârpă veche! (îşi scoate ochelarii, îşi şterge ochii, faţa, îşi şterge ochelarii, şi-i pune din nou, împătureşte cu grijă batista şi opune delicat în buzunarul de la piept al halatului. îşi drege vocea, îşi împreunează degetele.)

Poate exis… (cască) exista nenorocire mai... mai mare decât a mea? Fără îndoială. Altădată. Dar astăzi? (O pauză.) Tatăl meu? (O pauză.) Mama mea? (O pauză.) Canele ... meu? (O pauză.) Oh, sunt de acord să sufere atât cât pot suferi nişte făpturi ca ele. Dar se poate spune că suferinţele noastre au aceeaşi valoare? Fără îndoială. (O pauză.) Nu, totul e a - (cască) — bsolut, (mândru) cu cât suntem mai mari cu atât suntem mai plini (O pauză. Posomorit.) Şi cu atât suntem mai goi. (Adulmecă.) Clov! (O pauză.) Nu, sunt singur. (O pauză.) Ce vis... adică vise... la plural! Pădurile astea! (O pauză.) Destul, e timpul să se termine cu toate istea, chiar şi în adăpost. (O pauză) Şi totuşi nu mă încumet, nu mă încumet să ... să termin. Da, chiar asta e, e timpul să se termine cu toate astea şi totuşi nu mă încumet încă să — (cască) — să termin. (Cască.) Ohoho, ce am, aş face mai bine să mă culc. (Fluieră o dată. Clov intră degrabă. Se opreşte lângă fotoliu.) Impuţi aerul! (O pauză.) Pregăteşte-mă, o să mă culc.

CLOV:    Abia acuma te-am sculat.

HAMM: Şi ce?

CLOV: Nu pot să te scol şi să te culc la fiecare cinci minute, am treabă.

O pauză.

HAMM: Nu mi-ai văzut niciodată ochii?

CLOV:    Nu.

HAMM: N-ai avut niciodată curiozitatea, în timp ce dormeam, să-mi scoţi ochelarii şi să te uiţi la ochii mei?

CLOV: Ridicându-ţi pleoapele? (O pauză.) Nu.

HAMM: Într-o zi o să ţi-i arăt. (O pauză.) Se pare că sunt complet albi. (O pauză.) Cât e ora? CLOV:   Aceeaşi ca de obicei.

HAMM: Te-ai uitat?

CLOV:   Da.

HAMM: Ei, şi?

CLOV:    Zero.

HAMM: Ar trebui să plouă.

CLOV:    N-o să plouă.

O pauză.

HAMM: Şi în afară de asta, merge?

CLOV:    Nu mă plâng.

HAMM: Te simţi în starea ta normală?

CLOV (enervat): Îţi spun că nu mă plâng.

HAMM: Eu mă simt cumva ciudat. (O pauză.) Clov.

CLOV:    Da.

HAMM: Tu nu te-ai săturat?

CLOV:    Ba da! (O pauză.) De ce?

HAMM: De acest, de această ... chestie.

CLOV:    Păi, de când mă ştiu. (O pauză.) Tu nu?

HAMM (abătut): Atunci nu e nici un motiv pentru care să se schimbe.

CLOV:    Se poate termina. (O pauză.) Toată viaţa aceleaşi întrebări, aceleaşi răspunsuri.

HAMM: Pregăteşte-mă. (Clov nu se mişcă.) Du-te şi adu cearceaful. (Clov nu se clinteşte.) Clov. CLOV:    Da.

HAMM: N-o să-ţi mai dau nimic de mâncare.

CLOV:    Atunci o să murim.

HAMM: O să-ţi dau doar atât cât să nu poţi muri. O să-ţi fie foame tot timpul.

CLOV:    Atunci n-o să murim. (O pauză.) Mă duc s-aduc cearceaful.

Se îndreaptă către uşă.

HAMM: Nu-i nevoie. (Clov se opreşte.) O să-ţi dau câte un biscuit pe zi. (O pauză.) Un biscuit şi jumătate. (O pauză.) De ce rămâi cu mine?

CLOV:     De ce mă ţii?

HAMM: Nu mai e nimeni altcineva.

CLOV:    Nu mai e nici un alt loc.

O pauză.

HAMM: Si totuşi mă părăseşti.

CLOV:    Încerc.

HAMM: Tu nu mă iubeşti.

CLOV:    Nu.

HAMM: Altădată mă iubeai.

CLOV:    Altădată!

HAMM: Te-am făcut prea mult să suferi. (O pauză.) Nu-i aşa?

CLOV:    Nu-i asta.

HAMM (indignat): Nu te-am făcut prea mult să suferi?

CLOV: Ba da.

HAMM (uşurat): Ah! Totuşi! (O pauză. Rece.) Iartă-mă. (O pauză. Mai tare.) Am zis, Iartă-mă. CLOV:    Aud ! (O pauză.) Ţi-a mai curs sânge?

HAMM: Mai puţin. (O pauză.) Nu e ora la care-mi iau calmantul?

CLOV:    Nu.

O pauză.

HAMM: Cum stai cu ochii?

CLOV:   Rău.

HAMM: Cum stai cu picioarele?

CLOV:    Rău.

HAMM: Dar te poţi mişca.

CLOV:    Da.

HAMM (violent): Atunci, mişcă! (Clov merge până la peretele din spate, se sprijină cu fruntea şi cu mâinile.) Unde eşti?

CLOV:    Aici.

HAMM: Vino înapoi! (Clov se întoarce la locul lui, lângă scaun.) Unde eşti?

CLOV:    Aici.

HAMM: De ce nu mă omori?

CLOV:    Nu ştiu cifrul de la bufet.

O pauză.

HAMM: Du-te şi adu-mi două roţi de bicicletă.

CLOV:    Nu mai sunt roţi de bicicletă.

HAMM: Ce-ai făcut cu bicicleta ta?

CLOV:    N-am avut niciodată bicicletă.

HAMM: Nu se poate.

CLOV:    Când mai erau încă biciclete am plâns să-mi iei una. M-am târât la picioarele tale. M-ai dat afară. Acum nu mai sunt.

HAMM: Şi atunci, drumurile tale? Când te duceai să-mi vezi săracii. Tot pe jos?

CLOV:   Câteodată călare. (Capacul uneia dintre lăzile de gunoi se ridică şi apar mâinile lui Nagg, agăţate de margini. Apoi îi iese la suprafaţă capul acoperit cu o bonetă de noapte. Tenul foarte alb. Nagg cască, apoi ascultă.) Te las, am treabă.

HAMM: La tine-n bucătărie?

CLOV:    Da.

HAMM: Cum ieşi de aici, dai de moarte. (O pauză.) Bine, pleacă. (Clov iese. O pauză.) Lucrurile merg înainte.

NAGG:  Terciul meu!

HAMM: Progenitor blestemat!

NAGG: Terciul meu!

HAMM: Ah, nu mai e nimic de capul bătrânilor ăstora! Să halească, să halească, numai la asta le stă gândul. (Fluieră. Intră Clov. Se opreşte lângă scaun.) Ia te uită! Credeam că m-ai părăsit.

CLOV:    Oh, încă nu, încă nu.

NAGG:  Terciul meu!

HAMM: Dă-i terciul!

CLOV:    Nu mai e terci!

HAMM (către Nagg): Nu mai e terci. N-o să mai primeşti niciodată terci.

NAGG:  Vreau terci!

HAMM: Dă-i un biscuit. (Clov iese.) Depravat blestemat! Ce-ţi mai fac cioturile?

NAGG:  Nu te lega de cioturile mele!

Intră Clov cu un biscuit în mână.

CLOV:    M-am întors cu biscuitul.

Pune biscuitul în mâna lui Nagg, care îl ia, îl pipăie, îl miroase.

NAGG (plângăreţ): Ce-i asta?

CLOV:    E biscuitul clasic.

NAGG (la fel): E tare! Nu pot!

HAMM: Închide-i gura!

Clov îl apasă pe Nagg în lada de gunoi şi pune capacul.

CLOV (întorcându-se la locul lui, lângă scaun): Dacă ar şti bătrânii...!

HAMM: Aşează-te pe ea.

CLOV:    Nu pot să mă aşez.

HAMM: Ai dreptate. Iar eu nu pot sta în picioare.

CLOV:    Aşa-i.

HAMM: Fiecare cu specialitatea lui. (O pauză.) Nici un telefon? (O pauză.) Nu râdem?

CLOV (după ce se gândeşte): Eu nu ţin neapărat.

HAMM (după ce se gândeşte): Nici eu. (O pauză.) Clov.

CLOV:    Da.

HAMM: Natura a uitat de noi.

CLOV:    Nu mai există natură.

HAMM: Nu mai e natură? Exagerezi.

CLOV:    Prin preajmă.

HAMM: Dar respirăm, ne schimbăm! Ne pierdem părul, dinţii! Ne pierdem prospeţimea! Ne pierdem idealurile!

CLOV:    Atunci înseamnă că nu ne-a uitat.

HAMM: Dar tu zici că nu mai există.

CLOV (trist): Nimeni pe lumea asta nu a gândit vreodată aşa de întortocheat ca noi.

HAMM: Facem şi noi ce putem.

CLOV:    Greşim.

O pauză.

HAMM: Te crezi o bucată bună, ai?

CLOV:    Bucăţi şi bucăţele.

O pauză.

HAMM: Hm, nu merge prea repede... (O pauză.) Nu-i ora la care îmi iau calmantul?

CLOV:    Nu. (O pauză.) Te las. Am treabă.

HAMM: La tine în bucătărie?

CLOV:    Da.

HAMM: Ca să faci ce? Mă întreb.

CLOV:    Mă uit la perete.

HAMM: Şi ce vezi acolo, pe peretele tău? Ei, ei! Trupuri goale?

CLOV:    Văd cum îmi moare lumina.

HAMM: Cum îţi… ! Ce mai e şi asta? Ei na, o să moară tot atât de bine şi aici, lumina ta. Uită-te un pic la mine şi mai vorbeşte-mi de lumina ta dacă-ţi dă mâna.

O pauză.

CLOV:    Greşeşti că-mi vorbeşti aşa. O pauză.

HAMM (rece): Iartă-mă. (O pauză. Mai tare.) Am zis,

iartă-mă. CLOV:    Aud!

O pauză. Capacul lăzii de gunoi a lui Nagg se ridică. Apar mâinile agăţate de margini. Apoi i se iveşte capul. In mână, biscuitul. Nagg cască.

HAMM: Ţi-au răsărit grăunţele?

CLOV:    Nu.

HAMM: Ai scormonit puţin să vezi dacă nu au încolţit?

CLOV:    N-au încolţit.

HAMM: Poate că-i încă prea devreme.

CLOV: Dacă ar fi fost să încolţească, ar fi încolţit. Nu vor încolţi niciodată.

O pauză.

HAMM:E mai puţin distractiv decât înainte. (O pauză.) Dar aşa-i totdeauna spre sfârşitul zilei, nu-i aşa Clov?

CLOV:    Întotdeauna.

HAMM: E un sfârşit de zi ca toate celelalte, nu-i aşa Clov?

CLOV:    Aşa se pare.

O pauză.

HAMM (neliniştit): Dar ce se întâmplă, ce se întâmplă?

CLOV:    Ceva îşi urmează cursul.

O pauză.

HAMM: Bine, du-te. (îşi dă capul pe spate, şi-l sprijină de spătarul scaunului, rămâne nemişcat. Clov nu se mişcă. Oftează tare. Hamm îşi ridică capul.) Credeam că ţi-am spus să te duci.

CLOV: încerc. (Se duce la uşă, se opreşte.) De când m-am născut! (Iese.)

HAMM: Lucrurile merg înainte...

Îşi răstoarnă capul pe speteaza scaunului, rămâne nemişcat. Nagg bate în capacul celeilalte lăzi. O pauză. Bate mai tare. Capacul se ridică, mâinile lui Nell apar, se iveşte şi capul. Bonetă de dantelă. Ten foarte alb.

NELL:    Ce-i dragule? Ai venit să faci amor?

NAGG: Dormeai?

NELL:    Oh, nu!

NAGG: Sărută.

NELL:    Nu putem.

NAGG:   Să încercăm.

Capetele se întind cu greu unul către celălalt, nu se pot atinge, se despart.

NELL: La ce bun toată comedia asta în fiecare zi? O pauză.

NAGG:  Mi-am pierdut dintele.

NELL:    Când?

NAGG:  Ieri îl aveam.

NELL (ton elegiac): Ah, ieri!

Se întorc cu greu unul către celălalt.

NAGG:   Mă vezi?

NELL:    Rău. Tu?

NAGG:   Ce?

NELL:    Mă vezi?

NAGG:  Rău.

NELL:    Cu atât mai bine, cu atât mai bine.

NAGG:  Nu spune asta. (O pauză.)Ne-a slăbit vederea.

NELL:    Da.

O pauză, se întorc în direcţii opuse.

NAGG:   Mă auzi?

NELL:    Da. Tu?

NAGG:  Da. (O pauză.) Nu ne-a slăbit auzul.

NELL:    Nu ne-a slăbit ce?

NAGG:  Auzul.

NELL:   Nu. (O pauză.) Mai ai să-mi spui ceva?

NAGG:  Iţi aduci aminte ...

NELL:    Nu.

NAGG:  De accidentul de tandem în care ne-am lăsat ciolanele?

Râd amândoi.

NELL: S-a întâmplat în Ardeni. Râd mai încet.

NAGG:   La ieşirea din Sedan. (Râd şi mai încet. O pauză.) Ţi-e frig?

NELL:    Da, foarte frig. Ţie?

NAGG:   îngheţ. (O pauza.) Vrei să intri?

NELL:    Da.

NAGG:   Atunci intră. (Meii nu se mişcă.) De ce nu intri?

NELL:    Nu ştiu.

O pauză.

NAGG: Ţi-a schimbat rumeguşul?

NELL:    Nu-i rumeguş. (O pauză, cu oboseală.) Nu poţi să fii un pic mai precis, Nagg?

NAGG:  Atunci, nisipul. Ce importanţă are?

NELL:    E important.

O pauză.

NAGG: Altădată era rumeguş.

NELL:    Ei, da.

NAGG:  Iar acum e nisip. (O pauză.) Plajă. (O pauză. Mai tare.) Acum e nisip pe care-1 aduce de pe plajă.

NELL:    Ei, da.

NAGG: Ţi 1-a schimbat?

NELL:    Nu.

NAGG: Nici mie. (O pauză.) Trebuie să facem gură.(O pauză. Arătându-i biscuitul.) Vrei o bucată?

NELL:    Nu. (O pauză.) Din ce?

NAGG:  Din biscuit. Ţi-am păstrat jumătate. (Se uită la biscuit. Mândru.) Trei sferturi. Pentru tine. Ţine. (Ii întinde biscuitul.) Nu? (O pauză.) Ţi-e rău?

HAMM (plictisit): Dar mai tăceţi, tăceţi, că nu pot dormi de voi. (O pauză.) Vorbiţi mai încet. (O pauză.) Dacă aş dormi, face, poate, dragoste. M-aş duce prin păduri. Aş vedea ... cerul, pământul. Aş alerga. M-ar urmări. Aş scăpa. (O pauză.) Natura! (O pauză.) Am o picătură de apă în cap. (O pauză). O inimă, o inimă în cap.

O pauză.

NAGG (şoptit): Ai auzit? Are o inimă în cap!

Râde gâlgâit, dar prevăzător.

NELL: Nu trebuie să râzi de astfel de lucruri, Nagg. De ce râzi de ele tot timpul?

NAGG: Nu aşa de tare!

NELL (fără să coboare vocea): Nimic nu e mai amuzant decât nenorocirea, sunt de acord cu tine. Dar …

NAGG (scandalizat): Oh!

NELL: Ba da, să ştii, e lucrul cel mai comic din lume. Şi noi râdem de el, din toată inima, la început. Dar e mereu acelaşi lucru. Da, e ca şi povestea aia nostimă care ni se tot povesteşte, o mai găsim încă nostimă, dar nu ne mai face să râdem. (O pauză.) Mai vrei să-mi spui ceva?

NAGG: Nu.

NELL:    Gândeşte-te bine. (O pauză.) Atunci te las.

NAGG: Nu-ţi vrei biscuitul? (O pauză.) Ţi-1 păstrez. (O pauză.) Credeam că mă vei părăsi.

NELL:    Te voi părăsi.

NAGG:  Poţi să mă scarpini, înainte?

NELL:    Nu. (O pauză.) Unde?

NAGG: Pe spate.

NELL:    Nu. (O pauză.) Freacă-te de margine.

NAGG:  E mai jos. În scobitură.

NELL:    Care scobitură?

NAGG:  Scobitura. (O pauză.) Nu poţi? (O pauză.) Ieri m-ai scărpinat acolo.

NELL (ton elegiac): Ah, ieri!

NAGG: Nu poţi? (O pauză.) Şi tu, tu nu vrei să te scarpin? (O pauză.) Mai plângi?

NELL:    Încercam.

O pauză.

HAMM (şoptit): Poate că-i o venă mică.

O pauză.

NAGG:  Ce-a zis?

NELL:    Poate că-i o venă mică.

NAGG:  Şi asta ce vrea să zică? (O pauză.) Nu vrea să zică nimic. (O pauză.) O să-ţi povestesc povestea croitorului.

NELL:    De ce?

NAGG:  Ca să nu mai fi supărată.

NELL:    Dar nu-i amuzantă.

NAGG:  întotdeauna te-a făcut să râzi. (O pauză.) Prima dată am crezut c-o să mori.

NELL:    Eram pe lacul Como. (O pauză.) O după-amiază de aprilie. (O pauză.) Îţi vine să crezi? NAGG: Ce?

NELL:    Că ne-am plimbat pe lacul Como. (O pauză.) Într-o după-amiază de aprilie.

NAGG: Ne logodiserăm în ajun.

NELL:    Logodiţi!

NAGG: Ai râs atât de mult încât ne-am răsturnat. Ar fi trebuit să ne înecăm.

NELL:   S-a întâmplat aşa pentru că mă simţeam fericită.

NAGG:  Ba nu, ba nu, era din cauza poveştii. Dovada, mai râzi şi acuma. De fiecare dată.

NELL:    Era adânc, adânc. Şi se vedea fundul. Atât de alb. Atât de curat.

NAGG: Mai ascult-o o dată. (Voce de povestitor.) Un englez — (ia o înfăţişare de englez, apoi şi-o reia pe a sa) — având urgent nevoie de un pantalon dungat pentru sărbătorile de Anul Nou, se duce la croitorul lui care-i ia măsurile. (Vocea croitorului.) „Bun, s-a făcut, reveniţi peste patru zile, va fi gata." Bine. Patru zile mai târziu. (Vocea croitorului.) „Sorry, reveniţi peste opt zile, nu mi-a ieşit spatele." Bine, bine, spatele, e adevărat, nu-i uşor de făcut. Opt zile mai târziu. (Vocea croitorului.) „îmi pare rău, reveniţi peste zece zile, am stricat partea dintre picioare." Bine, de acord, cu partea dintre picioare e delicat... Zece zile mai târziu. (Vocea croitorului.)

„Sunt consternat, dar reveniţi peste cinsprezece zile, am lucrat prost şliţul." Bun, la o adică, un şliţ frumos face impresie.

(O pauză. Voce normală.) O povestesc prost. (O pauză. Abătut.) Povestesc istorioara asta din ce în ce mai prost. (O pauză. Voce de povestitor.) In fine, pe scurt, din cusătură-n cusătură, au venit Pastile, iar el o dă-n bară cu butonierele. (Faţa, apoi vocea clientului.) „Goddam, Sir, nu se mai poate, la urma urmei ajunge să fie chiar indecent! In şase zile, mă auziţi, în şase zile Dumnezeu a făcut lumea. Da, domnule, exact aşa, Domnule, LUMEA! şi dumneavoastră, dumneavoastră nu sunteţi în stare să-mi faceţi un pantalon în trei luni!" (Vocea croitorului, scandalizat.) „Dar, Milord! Uitaţi-vă (gest dispreţuitor, cu scârbă) — la lume... (O pauză.)... şi priviţi — (gest de îndrăgostit, cu mândrie) - PANTALONUL meu!"

O pauză. Se uită fix la Nell, impasibilă, cu ochii pierduţi, se porneşte pe un râs ascuţit şi forţat, îl întrerupe brusc, îşi întinde capul spre Nell şi izbucneşte din nou în râs.

HAMM: Destul!

Nagg tresare, se opreşte din râs.

NELL:    Se vedea fundul.

HAMM (exasperat): N-aţi terminat! N-aveţi de gând să terminaţi odată? (Deodată furios.) Astea n-o să se mai termine-n veci!!

(Nagg se cufundă în lada de gunoi şi trage capacul. Nell nu se clinteşte.) Dar despre ce pot ei vorbi, despre ce se mai poate încă vorbi? (Frenetic.) Regatul meu pentru un gunoier! (Fluieră, intră Clov.) Cară deşeurile astea de aici! Aruncă-le în mare!

Clov se duce la lăzile de gunoi, se opreşte.

NELL:    Atât de alb.

HAMM: Ce? Ce tot bolboroseşte?

Clov se apleacă deasupra lui Nell, îi pipăie încheietura mâinii.

NELL (şoptit, lui Clov): Dezertează.

Clov îi lasă mâna, o bagă în ladă şi pune capacul. Se ridică.

CLOV (întorcându-se la locul său lângă scaun): Nu mai mişcă.

HAMM: Nu mai pişcă? Oh, în privinţa asta e formidabil, insecticidul ăsta. Ce-a tot boscorodit acolo?

CLOV:    Mi-a spus să plec, în deşert.

HAMM: Si ce-mi pasă mie? Asta-i tot?

CLOV:    Nu.

HAMM: Ce mai e?

CLOV:    N-am înţeles.

HAMM: Ai închis-o?

CLOV:    Da.

HAMM: Sunt închişi amândoi?

CLOV:    Da.

HAMM: O să blocăm capacele. (Clov se îndreaptă spre uşă.) Dar nu-i urgent. (Clov se opreşte.) Furia mă lasă, mă scapă pipi.

CLOV:    Mă duc să aduc sonda.

Merge spre uşă.

HAMM: Nu-i urgent. (Clov se opreşte.) Dă-mi calmantul.

CLOV:    E prea devreme. (O pauză.) E prea repede după tonicul pe care l-ai luat.   N-ar avea nici un

efect.

HAMM: Dimineaţa eşti stimulat, iar seara eşti amorţit. Dacă nu-i chiar invers. (O pauză.) A murit de moarte bună medicul ăla bătrân?

CLOV:    Nu era bătrân.

HAMM: Dar a murit?

CLOV:    Bineînţeles. (O pauză.) Tu mă întrebi asta?

O pauză.

HAMM: Plimbă-mă un pic. (Clov se pune în spatele scaunului cu rotile şi îl împinge.) Nu prea repede! (Clov înaintează împingând.) Condu-mă în jurul lumii! (Clov împinge.) Du-te de-a lungul pereţilor. Apoi adu-mă înapoi în centru. (Clov împinge.) Eram chiar în centru, nu-i aşa?

CLOV:   Da.

HAMM: Ne-ar trebui un scaun cu rotile adevărat, cu roţi mari. Roţi de bicicletă. (O pauză.) Mergi de-a lungul peretelui?

CLOV:    Da.

HAMM (căutând şi pipăind peretele): Nu-i adevărat! De ce mă minţi?

CLOV (mergând şi mai aproape de perete): Uite, uite.

HAMM: Stop! (Clov opreşte scaunul foarte aproape de peretele din fund. Hamm îşi pune mâna pe perete. O pauză.) Zid bătrân! (O pauză.) Dincolo e ... celălalt iad. (O pauză. Violent.) Mai aproape! Mai aproape! Lipit de perete!

CLOV:    Ia-ţi mâna. (Hamm îşi ia mâna, Clov lipeşte scaunul de perete.) Poftim.

Hamm se apleacă spre perete şi îşi lipeşte urechea.

HAMM: Auzi? (Bate cu degetul îndoit. O pauză.) Auzi? Cărămizi goale pe dinăuntru. (Bate din nou.) Toate astea sunt goale pe dinăuntru. (O pauză. Se ridică. Violent.) Gata! Ne întoarcem!

CLOV:    N-am înconjurat tot!

HAMM: Du-mă înapoi la locul meu/ Clov îl duce înapoi, îl opreşte.) Aici e locul meu?

CLOV:    Da, locul tău e aici.

HAMM: Sunt chiar în centru?

CLOV:    Stai să măsor.

HAMM: Aproximativ, aproximativ.

CLOV:    Mmm, da.

HAMM: Sunt aproximativ în centru?

CLOV:    Aşa mi se pare.

HAMM: Ţi se pare! Pune-mă exact în centru!

CLOV:    Mă duc să aduc Lanţul.

HAMM: După ochi! După ochi! (Clov mişcă foarte puţin scaunul.) Chiar în centru!

CLOV:    Aşa. (O pauză.)

HAMM: Mă simt prea mult spre stânga. (Clov mişcă foarte puţin scaunul. O pauză.) Acum mă simt prea mult spre dreapta. (Aceleaşi mişcări.) Mă simt cam prea în faţă. (Aceleaşi mişcări.) Acum mă simt cam prea în spate. (Aceleaşi mişcări.) Nu rămâne acolo (în spatele scaunului), mă sperii.

Clov se întoarce la locul lui, lingă scaun.

CLOV:   Dacă aş putea să-1 omor, aş muri mulţumit.

O pauză.

HAMM: Cum e vremea?

CLOV: Aceeaşi ca de obicei.

HAMM: Uită-te la pământ.

CLOV: M-am uitat.

HAMM: Cu luneta?

CLOV: Nu-i nevoie de lunetă.

HAMM: Uită-te la el prin lunetă.

CLOV: Mă duc să aduc luneta.

Iese.

HAMM: Nu-i nevoie de lunetă!?

Intră Clov cu luneta în mână.

CLOV:    M-am întors cu luneta. (Merge spre fereastra din dreapta, se uită la ea.) Am nevoie de scăriţă.

HAMM: De ce? Te-ai micşorat? (Clov iese cu luneta în mână.) Asta nu-mi place, asta nu-mi place. (Intră Clov cu scăriţa, dar fără lunetă.)

CLOV:    Aduc scăriţa. (O pune sub fereastra din dreapta, se urcă pe ea, îşi dă seama că nu are luneta, coboară.) îmi trebuie luneta.

Merge spre uşă.

HAMM (cu violenţă): Ai luneta!

CLOV (oprindu-se, cu violenţă): Ba n-am luneta! (Iese.)

HAMM: E de compătimit. (Intră Clov cu luneta în mână. Merge spre scăriţă.)

CLOV:    Toate astea devin din nou amuzante. (Se urcă pe scăriţă şi îndreaptă luneta spre afară. Ii alunecă din mâini, cade. O pauză.) Am făcut-o intenţionat. (Coboară de pe scăriţă, ia luneta de pe jos, o examinează, o îndreaptă spre sală.) Văd ... o mulţime în delir. (O pauză.) Măi, măi, ce mai panoramă-panaramă! (Lasă jos luneta, se întoarce spre Hamm.) Ei? Nu râdem?

HAMM (după ce s-a gândit): Eu nu.

CLOV (după ce s-a gândit): Nici eu. (Se urcă pe scăriţă, îndreaptă luneta spre afară.) Ia să vedem ... (se uită plimbând luneta.) Zero... (se uită)... zero... (se uită)... şi zero. (Lasă luneta în jos, se întoarce spre Hamm.)Ei? Te-ai liniştit?

HAMM: Nimic nu mişcă, totul este...

CLOV:    Zer...

HAMM (cu violenţă): Nu cu tine vorbesc! (Voce normală.) Totul e ... totul e ... totul e ce? (Cu violenţă.) Totul e ce?

CLOV:    Ce e totul? Intr-un cuvânt? Asta vrei să ştii? O clipă. (Orientează luneta spre exterior, se întoarce către Hamm.) Mortibus. (O pauză.)Nal Mulţumit?

HAMM: Uită-te la mare.

CLOV:    La fel.

HAMM: Uită-te la Ocean!

Clov coboară de pe scăriţă, face câţiva paşi înspre fereastra din stânga, se întoarce să ia scăriţa, opune sub fereastra din stânga, se urcă pe ea, îndreaptă luneta spre exterior şi se uită lung. Tresare, lasă luneta jos, o examinează, o instalează din nou.

CLOV:    Niciodată n-am mai văzut aşa ceva!

HAMM (neliniştit): Ce? O pânză? O înotătoare de peşte? Fum?

CLOV (uitându-se mereu): Farul e în canal.

HAMM (uşurat): Ei aş! Tot acolo era şi înainte.

CLOV (acelaşi joc): Mai rămăsese o bucată.

HAMM: Fundaţia.

CLOV (acelaşi joc): Da.

HAMM: Şi acum?

CLOV (acelaşi joc): Nu mai e nimic.

HAMM: Nici pescăruşi?

CLOV (acelaşi joc): Pescăruşi?

HAMM: Şi orizontul? Nimic la orizont?

CLOV (lăsând luneta în jos şi întorcându-se spre Hamm exasperat): Da' ce vrei să fie la orizont?

O pauză.

HAMM: Valurile, cum sunt valurile?

CLOV:    Valurile? (Potriveşte luneta.) De plumb.

HAMM: Şi soarele?

CLOV (uitându-se mereu): Ioc.

HAMM: Ar trebui să apună acuma, totuşi. Caută-1 bine.

CLOV (după ce a căutat): Nici vorbă.

HAMM: Atunci, e deja noapte?

CLOV (uitându-se):Nu.

HAMM: Atunci cum e?

CLOV (acelaşi joc): E mohorât. (Lăsând luneta în jos ş întorcându-se spre Hamm. Mai tare.) Mohorât! (O pauză, şi mai tare.) MO-HO-RÂÎÎT!

Coboară de pe scăriţă, se apropie de Hamm prin spate şi îi vorbeşte la ureche.

HAMM (tresărind): Cenuşiu! Ai spus cenuşiu?

CLOV:    Negru deschis. In tot universul.

HAMM: Întreci măsura. (O pauză.) Nu sta acolo, mă sperii.

Clov se întoarce la locul lui lângă scaun.

CLOV:    Pentru ce toată comedia asta în fiecare zi?

HAMM: Obişnuinţa. Nu se ştie niciodată. (O pauză.) Noaptea trecută am văzut ceva  în pieptul meu.

Era o rană mare acolo.

CLOV:    Ţi-ai văzut inima.

HAMM: Nu, era vie. (O pauză. Neliniştit.) Clov!

CLOV:    Da.

HAMM: Ce se întâmplă?

CLOV:    Ceva îşi urmează cursul.

O pauză.

HAMM: Clov!

CLOV (enervat): Ce-i?

HAMM: Oare nu suntem pe cale de... de... a însemna ceva?

CLOV: A însemna? Noi, să însemnăm ceva! (Râde scurt.) Ah, asta-i bună!

HAMM: Mă întreb. (O pauză.) O minte luminată reîntoarsă pe pământ, nu ar fi tentată să-şi închipuie tot felul de lucruri, observându-ne? (Cu vocea minţii luminate.) Ah, da, îmi dau seama ce e, da, îmi dau seama ce fac ei! (Clov tresare, lasă jos luneta şi începe să se scarpine pe burtă cu amândouă mâinile. Voce normală.) Şi chiar fără a ajunge până acolo, noi înşine ... (cu emoţie) noi înşine ... câteodată ... (cu vehemenţă) Şi când te gândeşti că toate astea n-ar fi fost poate în zadar!

CLOV (cu groază, scărpinându-se): Am un purice!

HAMM: Un purice! Mai sunt purici!?

CLOV (scărpinându-se): Doar dacă n-o fi vreun păduche din ăla lat...

HAMM (foarte neliniştit): Dar, pornind de aici, omenirea s-ar putea alcătui din nou! Prinde-1

pentru numele lui Dumnezeu! CLOV:    Mă duc să aduc praful.

Iese.

HAMM: Un purice! îngrozitor! Ce zi!

Intră Clov cu un carton pâlnie în mână.

CLOV:    M-am întors cu insecticidul.

HAMM: Toarnă-i una, să se sature!

Clov îşi trage cămaşa din pantaloni, se deschide la primii nasturi de la pantaloni, şi-i desface de pe burtă şi toarnă praful în deschizătură. Se apleacă, se uită, aşteaptă, tresare, mai toarnă cu frenezie din praf, se apleacă, se uită, aşteaptă.

CLOV:    Ai, ticălosul!

HAMM: Ai pus laba pe el?

CLOV:    Aşa se pare. (Lasă cartonul deoparte şi îşi aranjează hainele) Doar dacă nu stă tupulat. HAMM: Tupulat! Tupilat vrei să spui. Doar dacă nu stă tupilat acolo.

CLOV:    Ah! Se zice tupilat? Nu se zice tupulat?

HAMM: Ei, Doamne! Dacă stătea tupulat, ne-ar fi

regulat!

O pauză.

CLOV:    Ei! Dar pipi faci?

HAMM: Se face...

CLOV:    Ah, atunci bine, bine.

O pauză.

HAMM (cu elan): Hai să plecăm, amândoi spre sud! Pe mare! O să ne faci o plută. Curenţii o să ne

poarte, departe, spre alte ... mamifere.

CLOV:    Nu cobi!

HAMM: Singur, o să mă-mbarc singur! Pregăteşte-mi pluta aia imediat. Mâine voi fi departe. CLOV (precipitându-se spre uşă): M-apuc de ea chiar acum.

HAMM: Aşteaptă. (Clov se opreşte.) Crezi că o să fie rechini?

CLOV:    Rechini? Nu ştiu. Dacă sunt, o să fie. (Merge spre uşă.)

HAMM: Aşteaptă! (Clov se opreşte.) încă nu e ora la care-mi iau calmantul?

CLOV (cu violenţă): Nu! (Merge spre uşă.)

HAMM: Aşteaptă! (Clov se opreşte.) Cum stai cu ochii?

CLOV:    Rău.

HAMM: Dar vezi.

CLOV:    Destul.

HAMM: Cum stai cu picioarele?

CLOV:    Rău.

HAMM: Dar poţi umbla.

CLOV:    încoace, încolo ...

HAMM: Prin casă. (O pauză. Profetic şi cu voluptate.) Într-o bună zi vei fi orb. Ca şi mine. Vei sta jos undeva, un pliuleţ pierdut în gol, pentru totdeauna, în beznă. Ca mine. (O pauză.) Intr-o bună zi îţi vei spune, sunt obosit, o să mă aşez, şi vei merge să te aşezi. Apoi îţi vei spune: Mi-e foame, o să mă scol să-mi fac de mâncare. Dar nu te vei scula. Iţi vei spune: am greşit aşezându-mă, dar de vreme ce m-am aşezat, o să mai stau jos încă puţin, după care o să mă scol să-mi fac de mâncare. Dar nu te vei scula şi nu-ţi vei face de mâncare. (O pauză.) Te vei uita puţin la perete, apoi îţi vei spune: O să-nchid ochii, poate o să dorm puţin, după care-o să-mi fie mai bine, şi-i vei închide. Şi când îi vei deschide din nou nu va mai exista nici un zid. (O pauză.) In jurul tău va fi un gol nesfârşit, şi chiar dacă ar învia toţi morţii din toate timpurile, tot nu l-ar umple: vei fi acolo ca o pietricică în mijlocul stepei. (O pauză.) Da, într-o zi o să ştii cum e, o să fii ca mine, atâta doar că n-o să mai ai pe nimeni, pentru că nu vei fi avut milă de nimeni şi pentru că nu va mai fi nimeni de cine să-ţi fie milă. (O pauză.)

CLOV:    Nu-i chiar aşa. (O pauză.) Şi apoi, uiţi ceva.

HAMM: Ah.

CLOV:    Eu nu pot sta jos.

HAMM (impacientat): Ei bine, o să te culci, şi ce-i cu asta! Atunci o să te opreşti, pur şi simplu, o să rămâi

CLOV:    Nu-i alb. (O pauză.)

HAMM: I-ai uitat sexul.

CLOV (jignit): Dar încă nu-i gata. Sexul se pune la

sfârşit. (O pauză.)

HAMM: Nu i-ai pus funda.

CLOV (furios): Da' nu-i gata, ţi-am spus! Mai întâi termini dinele, şi după aceea-i pui funda! (O pauză.)

HAMM: Stă în picioare? CLOV:     Nu ştiu.

HAMM: încearcă. (Ii dă câinele înapoi lui Clov care îl pune jos.) Ei?

CLOV:    Aşteaptă.

Stând pe vine Clov încearcă să-l facă să stea în picioare, nu reuşeşte, îi dă drumul. Clinele cade într-o parte.

HAMM: Ei? Cum e?

CLOV:    Stă.

HAMM (bâjbâind): Unde? Unde-i?

Clov îl pune la loc în picioare şi îl ţine.

CLOV:    Aici.

Ia mâna lui Hamm şi o îndreaptă spre capul câinelui.

HAMM (cu mâna pe capul câinelui): Se uită la mine?

CLOV:    Da.

HAMM (mândru): Ca şi cum mi-ar cere să mergem la plimbare.

CLOV:    Dacă vrei.

HAMM (acelaşi joc): Sau ca şi cum mi-ar cere un os. (îşi ia mâna.) Lasă-1 aşa, să mă implore.

Clov se ridică. Câinele recade într-o parte.

CLOV:    Te las.

HAMM: Ţi-au mai apărut vedeniile?

CLOV:    Nu prea.

HAMM: E lumină acasă la bătrâna Pegg?

CLOV:    Lumină!? Cum să fie lumină la cineva acasă?

HAMM: Atunci s-a stins.

CLOV:   Dar bineînţeles că s-a stins. Dacă nu mai e,

înseamnă că s-a stins.

HAMM: Nu, vreau să zic, bătrâna Pegg.

CLOV:    Dar bineînţeles că s-a stins! Ce-i cu tine

astăzi?

HAMM: îmi urmez cursul. (O pauză.) A fost îngropată?

CLOV:    îngropată!? Cine vrei s-o fi îngropat?

HAMM: Tu.

CLOV:    Eu!? N-am destul de lucru şi fără să îngrop oamenii?

HAMM: Dar pe mine o să mă îngropi.

CLOV:    Ba n-o să te îngrop!

HAMM: Era frumuşică, altădată, ca o inimioară. Şi pentru un gologan nu-ţi zicea nu.

CLOV:   Şi noi eram frumoşi — altădată. Rar se întâmplă să nu fii frumos — altădată.

O pauză.

HAMM: Du-te şi adu-mi cangea. Clov se duce la uşă, se opreşte.

CLOV:    Fă asta, fă aia, şi fac. Nu refuz niciodată. De ce?

HAMM: Nu poţi.

CLOV:    În curând n-o s-o mai fac.

HAMM: N-o să mai poţi. (Clov iese.) Ah, oamenii, oamenii, trebuie să le explici mereu totul.

Intră Clov cu cangea în mână.

CLOV:    Uite-ţi cangea. Înghite-ţi-o!

Îi dă cangea lui Hamm care se străduieşte sprijinindu-se pe ea, la dreapta, la stânga, în faţa lui, să mişte scaunul.

HAMM: Înaintez?

CLOV:    Nu.

Hamm aruncă cangea.

HAMM: Du-te şi adu-mi pompiţa.

CLOV:    Pentru ce?

HAMM: Ca să ung roţile.

CLOV:    Le-ai uns ieri.

HAMM: Ieri! Ce va să zică. Ieri!

CLOV (cu violenţă): Va să zică o nenorocită de bucată de vreme. Folosesc cuvintele învăţate de la tine. Dacă nu-ţi mai spun nimic, învaţă-mă altele. Sau lasă-mă să tac.

O pauză.

HAMM: Am cunoscut un nebun care credea că venise sfârşitul lumii. Făcea pictură. Ţineam la el. Mă duceam să-1 văd la azil. Îl luam de mână şi-l târam în faţa geamului. Uită-te! Acolo! Tot griul ăsta care răsare! Şi acolo! Uită-te! Pânzele pescuitorilor de sardele! Toată frumuseţea asta! (O pauză.) îşi smulgea mâna dintr-a mea şi se întorcea în colţul lui. Înspăimântat. Nu văzuse decât cenuşă. (O pauză.) Numai el fusese cruţat. (O pauză.)'Uitat. (O pauză.) Se pare că un asemenea caz nu e... nu era atât de... atât de rar.

CLOV:    Un nebun? Când asta?

HAMM: Oh, de mult, de mult. Tu nu erai încă pe lume.

CLOV:    Oh, ce vremuri minunate!

O pauză. Hamm îşi ridică tichia.

HAMM: Ţineam mult la el. (O pauză, îşi pune tichia la loc. O pauză.) Făcea pictură.

CLOV:    Sunt atâtea lucruri îngrozitoare.

HAMM: Nu, nu mai sunt chiar atâtea. (O pauză.)

Clov.

CLOV:   Da.

HAMM: Tu nu crezi că a durat destul?

CLOV:   Ba da! (O pauză.) Ce?

HAMM: Che... Chestia asta.

CLOV:    Am crezut-o dintotdeauna. (O pauză.) Tu nu?

HAMM (abătut): Atunci asta-i o zi ca toate celelalte.

CLOV:    Câtă vreme ţine. (O pauză.) Toată viaţa aceleaşi neghiobii.

O pauză.

HAMM: Eu nu pot să te părăsesc.

CLOV:    Ştiu. Şi nici nu poţi veni cu mine.

O pauză.

HAMM: Dacă mă părăseşti eu de unde-o să ştiu?

CLOV (cu însufleţire): Ei bine, o să mă fluieri şi, dacă nu vin în fugă, înseamnă că te voi fi părăsit. (O pauză.)

HAMM: N-o să vii să-ţi iei rămas-bun?

CLOV:    Oh, nu cred.

O pauză.

HAMM: Dar s-ar putea să fii doar mort la tine în bucătărie.

CLOV:    Ar fi acelaşi lucru.

HAMM: Da. Dar de unde-o să ştiu că eşti doar mort la tine-n bucătărie?

CLOV:    Ei bine... până la urmă o să put.

HAMM: Puţi de pe acum. Toata casa pute a hoit.

CLOV:    Tot universul.

HAMM (furios): Mă doare-n cot de univers! (O pauză.) Găseşte şi tu ceva.

CLOV:    Poftim?

HAMM: O chestie, găseşte o chestie. (O pauză. Cu furie.) Un tertip!

CLOV:    Ah, bine! (începe să meargă de colo-n-coace, cu ochii aţintiţi în pământ, mâinile la spate. Se opreşte.) Mă dor picioarele, e de necrezut. În curând n-o să mai pot gândi.

HAMM: N-o să mă mai poţi părăsi. (Clov porneşte din nou.) Ce faci?

CLOV:    Născocesc! (Merge.) Aha! Se opreşte.

HAMM: Ce gânditor! (O pauză.) Ei.}

CLOV: Aşteaptă. (Se concentrează. Nu foarte convins.) Da... (O pauză. Mai convins.) Da. (Ridică capul.) Am găsit. Pun deşteptătorul.

O pauză.

HAMM: Poate că nu sunt într-una din zilele mele bune, dar...

CLOV: Tu mă fluieri. Eu nu vin. Sună deşteptătorul. Eu sunt departe. Nu sună. Sunt mort.

O pauză.

HAMM: Dar merge? (O pauză. Nerăbdător.) Deşteptătorul merge?

CLOV:    De ce n-ar merge?

HAMM: Pentru că a,mers prea mult.

CLOV:    Dar n-a mers aproape deloc.

HAMM (furios): Atunci pentru că a mers prea puţin!

CLOV: Mă duc să văd. (Iese. Joc cu batista. Se aude scurt soneria din culise. Intră Clov cu deşteptătorul în mână. îl apropie de urechea lui Hamm, declanşează soneria. îl ascultă amândoi sunând până la sfârşit. O pauză.) Vrednic de judecata de apoi! Ai auzit?

HAMM: Vag.

CLOV:    Finalul e nemaiauzit.

HAMM: Eu prefer mijlocul. (O pauză.) Nu e ora la care-mi iau calmantul?

CLOV:    Nu (Merge spre uşă, se întoarce) Te las.

HAMM: E ora la care povestesc. Vrei să-mi asculţi povestea?

CLOV:    Nu!

HAMM: Intreabă-1 pe tata dacă vrea să-mi asculte povestea.

Clov se duce la lăzile de gunoi, ridică capacul lăzii lui Nagg, se uită înăuntru, se apleacă peste ea. O pauză, se ridică.

CLOV:    Doarme.

HAMM: Trezeşte-1.

Clov se apleacă şi îl trezeşte pe Nagg făcând ceasul să sune. Cuvinte confuze. Clov se ridică.

CLOV:    Nu vrea să-ţi asculte povestea.

HAMM: O să-i dau o bomboană.

Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică.

CLOV:    Vrea un drajeu.

HAMM: Va primi un drajeu.

Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică.

CLOV: Acceptă. (Clov se îndreaptă spre uşă. Apar mâinile lui Nagg, agăţate de margini. Apoi iese şi capul la suprafaţa. Clov deschide uşa, se întoarce.) Tu crezi într-o viaţă viitoare?

HAMM: A mea a fost întotdeauna aşa. (Clov iese trântind uşa.) Toc! Na că ţi-am spus-o!

NAGG: Ascult.

HAMM: Ticălosule! De ce m-ai făcut?

NAGG:  N-aveam de unde să ştiu.

HAMM: Ce? Ce n-aveai de unde să ştii?

NAGG:  Că o să fii tu. (O pauză.) O să-mi dai un drajeu?

HAMM: După ce asculţi.

NAGG: Juri?

HAMM: Da.

NAGG: Pe ce?

HAMM: Pe onoare.

O pauză. Râd.

NAGG: Două?

HAMM: Unul.

NAGG:  Unul pentru mine şi unul...

HAMM: Unul! Linişte! (O pauză.) Unde rămăsesem? (O pauză. Abătut.) S-a rupt, suntem rupţi. (O pauză.) Se va rupe. (O pauză.) Nu va mai fi nici o voce. (O pauză.) O picătură de apă în cap, plecând de la fontanele. (Râs înăbuşit a lui Nagg.) Se striveşte totdeauna în acelaşi loc. (O pauză.) Poate că e o venă mică. (O pauză.) O arteră mică. (O pauză. Şi mai animat.) Hai, e timpul, unde rămăsesem? (O pauză. Voce de povestitor.)'Bărbatul se apropie încet, târându-se pe burtă. De o paliditate şi de o slăbiciune admirabilă, părea pe punctul de a — (O pauză. Voce normală.) Nu, pe asta am făcut-o. (O pauză. Voce de povestitor.) O tăcere lungă se auzi. (Voce normală.) Mm, sună bine. (Voce de povestitor.) îmi înfundai liniştit pipa—de magnezit şi o aprinsei cu un... să zicem, cu un chibrit suedez şi trăsei câteva fumuri. Aah! (O pauză.) Gata, vă ascult. (O pauză.) Era în ziua aceea, îmi aduc aminte, un frig extraordinar de tăios, zero pe termometru. Dar cum eram în ajunul Crăciunului, asta nu avea nimic... ieşit din comun. O vreme specifică anotimpului, cum se mai întâmplă. (O pauză.) Ei, ce vânt murdar vă aduce? îşi ridică înspre mine faţa lui neagră de murdărie şi mânjită de lacrimi. (O pauză. Voce normală.) O să meargă. (Voce de povestitor.) Nu, nu, nu vă uitaţi la mine, nu vă uitaţi la mine! îşi plecă ochii, bolborosind niscaiva scuze, fără îndoială. (O pauză.) Sunt destul de ocupat, ştiţi, cu pregătirile de sărbători. (O pauză. Cu putere.) Dar de ce daţi aşa năvală? (O pauză.) Era în ziua aceea, îmi aduc aminte, un soare cu adevărat splendid, cincizeci pe heliometru, dar el se scufunda deja la... în lumea morţilor. (Voce normală.) Mm, sună bine. (Voce de povestitor.) Haideţi, haideţi, prezentaţi-vă doleanţa, o mie de alte griji mă cheamă. (Voce normală.) Asta chiar sună bine! In fine. (Voce de povestitor.) Atunci şi-a luat el inima-n dinţi. E vorba despre copilul meu, spuse el. Ai, ai, ai, un copil, iată ceva supărător. Băieţelul meu, zise el, ca şi cum sexul ar fi avut vreo importanţă. De unde mai venea şi ăsta? îmi spuse numele văgăunii. La mai bine de o jumătate de zi călare. Doar n-o să-mi spuneţi că mai sunt locuitori acolo. Totuşi! Nu, nu, nimeni în afară de el şi de copil — asta presupunând că există. Bine, bine. M-am interesat de situaţie la Kov, de cealaltă parte a strâmtorii. Nu mai era nici o urmă de viaţă. Bine, bine. Şi vreţi să mă faceţi să cred că v-aţi lăsat copilul acolo, singur, şi pe deasupra şi-n viaţă? Hai, hai! (O pauză.) Bătea în ziua aceea, îmi aduc aminte, un vânt biciuitor, o sută pe anemometru. Smulgea pinii uscaţi şi îi ducea... departe, departe. (Voce normală.) Sună cam fără vlagă. (Voce de povestitor.) Haide, haide, până la urmă ce vreţi de la mine, trebuie să-mi împodobesc pomul de Crăciun. (O pauză.) In fine, pe scurt, am priceput că vroia pâine pentru copilul lui. Pâine! Un cerşetor, ca de obicei.

Pâine? Dar n-am pâine, îmi produce indigestie. Bun. Atunci grâu? (O pauză. Voce normală.) Asta se poate. (Voce de povestitor.) Grâu am, e adevărat, în hambare. Dar gândiţi-vă, mai gândiţi-vă. Vă dau grâu, un kilogram, un kilogram şi jumătate, îl duceţi la copilul dumneavoastră şi îi preparaţi - dacă mai trăieşte - un terci bun (Nagg reacţionează.), un terci grozav şi jumătate, bun şi hrănitor. Bine. îşi revine poate. Şi după aceea? (O pauză.) Mă supărai. Dar gândiţi-vă, gândiţi-vă, sunteţi pe pământ, e fără leac! (O pauză.) Era în acea zi, îmi aduc aminte, un timp peste măsură de uscat, zero pe higrometru. Ideal pentru reumatismele mele. (O pauză. Cu înflăcărare.) Dar, totuşi, dumneavoastră ce speraţi? Să reînvie pământul la primăvară? Să se umple mările şi râurile din nou de peşti? Că mai există în cer mană pentru nişte tâmpiţi ca dumneavoastră? (O pauză.) încet, încet, mă liniştii, oricum destul ca să-1 întreb cât timp îi trebuise ca să ajungă aici. Trei zile întregi. In ce stare lăsase copilul. Cufundat în somn. (Cu putere.) Dar în ce somn, în ce fel de somn? (O pauză.) In fine, i-am propus să intre în slujba mea. Mă impresionase. Şi apoi îmi imaginam că n-o s-o mai duc nici eu multă vreme. (Râde. O pauză.)Y\ bine? (O pauză.)Ei bine? (O pauză.) Aici, dacă sunteţi cu băgare de seamă, aţi putea muri de moarte bună cu picioarele pe uscat. (O pauză.) Atunci? (O pauză.) Sfârşi prin a mă întreba dacă aş fi de acord să primesc şi copilul - dacă mai trăia. (O pauză.) Era momentul pe care îl aşteptam. (O pauză.) Dacă aş fi de acord să primesc copilul. (O pauză.) îl revăd, în genunchi, cu mâinile sprijinite în pământ, fixându-mă cu ochii lui demenţi, în ciuda a ceea ce tocmai îi spusesem despre asta. (O pauză. Voce normală.) Destul pentru astăzi. (O pauză.) Nu mai am mult din povestea asta. (O pauză.) Doar dacă nu mai introduc şi alte personaje. (O pauză. ) Dar unde să le găsesc? (O pauză.) Unde să le caut? (O pauză. Fluieră. Intră Clov.) Să ne rugăm lui Dumnezeu.

NAGG:  Dragul meu!

CLOV:    E un şobolan în bucătărie.

HAMM: Un şobolan! Mai sunt şobolani?

CLOV:    In bucătărie e unul.

HAMM: Şi nu l-ai exterminat?

CLOV:    Pe jumătate. Ne-ai deranjat tu.

HAMM: Şi nu poate să scape?

CLOV:    Nu.

HAMM: O să-1 dai gata imediat. Să ne rugăm lui Dumnezeu.

CLOV:    Iarăşi?

NAGG: Drajeul meu.

HAMM: Dumnezeu mai întâi. (O pauză.) Sunteţi gata?

CLOV (resemnat): Daţi-i drumul.

HAMM (către Nagg): Şi tu?

NAGG: (cu mâinile împreunate, închizând ochii, cu un debit precipitat.): Tatăl nostru care eşti în...

HAMM: Tăcere! In tăcere! Un pic de ţinută! Daţi-i drumul. (Atitudini de rugăciune. Tăcere. Descurajându-se cel dintâi.) Şi acuma?

CLOV (deschizând ochii): Nici pomeneală. Şi tu?

HAMM: Neam! (Spre Nagg.) Şi tu?

NAGG:  Aşteaptă. (O pauză. Redeschizând ochii.) Ioc!

HAMM: Ah ticălosul! Nici nu există!

CLOV:    Încă nu.

NAGG:  Dragul meu!

HAMM: Nu mai sunt drajeuri. (O pauză.)

NAGG: Bineînţeles. La urma urmei sunt tatăl tău. E adevărat că dacă nu eram eu ar fi fost altul. Dar asta nu-i o scuză. (O pauză.) Rahatul, de exemplu, care nu mai există, o ştim prea bine, îmi place mai mult decât orice pe lume. Dar într-o zi o să ţi-1 cer, în schimbul unei concesii, şi mi-1 vei promite. Trebuie să trăieşti în pas cu vremea. (O pauză.) Pe cine strigai tu, când erai mic de tot şi îţi era frică în întuneric? Pe mama ta? Nu. Pe mine. Erai lăsat să urli. Apoi te îndepărtam ca să se poată dormi. (O pauză.) Eu dormeam, eram ca un rege, şi tu mă făceai să mă scol ca să te ascult. Nu era neapărat necesar, n-aveai tu cu adevărat nevoie să te ascult. De altfel, nici nu te-am ascultat. (O pauză.) Sper să vină ziua când o să ai într-adevăr nevoie să te ascult, nevoia să-mi auzi vocea, o voce. (O pauză.) Da, sper că voi trăi până atunci, ca să te aud cum mă strigi ca atunci când erai mic de tot şi-ţi era frică noaptea-n întuneric, şi când eram singura ta speranţă. (O pauză. Nagg ciocane în capacul lăzii de gunoi a lui Nell. O pauză.) Nell! (O pauză. Ciocane şi mai tare.)Nell!

O pauză. Nagg intră în lada lui de gunoi şi-şi pune capacul. O pauză.

HAMM: Gata cu distracţia. (Caută, bâjbâind, căţelul.)Câinele a plecat.

CLOV:    Nu-i un câine adevărat, nu poate pleca.

HAMM (bâjbâind): Nu-i aici.

CLOV:    S-a culcat.

HAMM: Dă-mi-1. (Clov ia dinele de pe jos şi îi dă lui Hamm. Hamm îl ţine în braţe. O pauză. Hamm aruncă câinele.) Javră murdară! (Clov începe să adune obiecte de pe jos.) Ce faci acolo? CLOV:    Ordine. (Se ridică. Cu elan.) O să strâng totul!

Începe iar să adune.

HAMM: Ordine!

CLOV (ridicându-se): îmi place ordinea. E visul meu. O lume unde totul să fie tăcut şi nemişcat şi fiecare lucru la locul lui cel din urmă, sub praful cel din urmă.

Începe iar să adune.

HAMM (exasperat): Da' ce tot meştereşti acolo?

CLOV (ridicându-se, încet): încerc să meşteresc un pic de ordine.

HAMM: Las-o baltă!

Clov lasă să cadă toate obiectele adunate.

CLOV:    La urma urmei aici sau în altă parte... Merge spre uşă.

HAMM (enervat): Ce au picioarele tale?

CLOV:    Picioarele mele?

HAMM: Parcă ar fi un regiment de dragoni.

CLOV:    A trebuit să-mi încalţ bocancii.

HAMM: Te jenau papucii? (O pauză.)

CLOV:    Te las.

HAMM: Nu!

CLOV:    La ce-s bun?

HAMM: Să-mi dai replica. (O pauză.) Ştii, am înaintat cu povestea mea. (O pauză.) Am înaintat destul de mult. (O pauză.) Întreabă-mă unde am ajuns?

CLOV:    Oh, apropo, povestea ta!?

HAMM (foarte surprins): Care poveste?

CLOV:    Cea pe care ţi-o povesteşti dintotdeauna.

HAMM: Ah, vrei să spui, romanul meu?

CLOV:    Da, da.

O pauză.

HAMM (cu furie): Da' zi-i mai departe, pentru Dumnezeu, zi-i mai departe.

CLOV:    Ai înaintat bine cu ea, sper.

HAMM (modest): Oh, nu cu mult, nu cu mult. (Oftează.) Mai sunt şi zile dintr-astea când nu eşti în formă. (O pauză.) Trebuie să aştepţi să vină de la sine. (O pauză.) Nu trebuie forţat niciodată, nu niciodată, e fatal. (O pauză.) Am făcut-o totuşi să înainteze puţin. (O pauză.) Când îţi cunoşti bine meseria, nu-i aşa? (O pauză. Cu putere.) Iţi spun că am reuşit totuşi s-o fac să înainteze un pic.

CLOV (admirativ): Măi să fie! Ai reuşit totuşi s-o faci să înainteze!

HAMM (modest): Oh, ştii cum e, nu cu mult, nu cu mult, dar totuşi mai bine decât nimic.

CLOV: Mai bine decât nimic! Măi să fie, mă dai gata!

HAMM: O să-ţi povestesc. El vine târându-se pe burtă...

CLOV:    Cine?

HAMM: Cum?

CLOV:    Cine el?

HAMM: Păi se poate! încă unul.

CLOV:    Aha, ăla! Nu eram sigur.

HAMM: Pe burtă, cerşind pâine pentru micuţul lui. I se oferă un post de grădinar. înainte de a... (Clov râde.) Ce-i aşa de amuzant?

CLOV:    Un post de grădinar.

HAMM: Asta te face să râzi?

CLOV:    Cred că asta.

HAMM: Nu mai degrabă pâinea?

CLOV:    Sau micuţul.

O pauză.

HAMM: Toată chestia asta e-ntr-adevăr nostimă. Vrei să-i tragem un râs, împreună?

CLOV (după un moment de gândire): Astăzi n-aş mai putea pufni în râs.

HAMM (după un moment de gândire): Nici eu. (O pauză.) Atunci continuu. înainte de a accepta cu

recunoştinţă, întreabă dacă îşi poate ţine copilul cu el.

CLOV:    Ce vârstă?

HAMM: Oh, foarte mic.

CLOV:    S-ar fi căţărat în copaci.

HAMM: Toate treburile mai mărunte.

CLOV:    Şi apoi ar fi crescut.

HAMM: Probabil.

O pauză.

CLOV:    Dar zi-i mai departe, pentru Dumnezeu, zi-i mai departe!

HAMM: Asta-i tot, m-am oprit aici.

O pauză.

CLOV:    Şi ştii cam ce va urma?

HAMM: Aproximativ.

CLOV:    Nu te apropii cumva de sfârşit?

HAMM: Mă tem că da.

CLOV:    Lasă, c-o să mai faci şi alta.

HAMM: Nu ştiu. (O pauză.) Mă simt cam golit. (O pauză.) Efortul creator prelungit. (O pauză.) Dacă m-aş putea târî până la mare! Mi-aş face o pernă din nisip şi-ar veni mareea.

CLOV:    Nu mai este maree. (O pauză.)

HAMM: Du-te şi vezi dacă-i moartă.

Clov se duce la lada de gunoi a lui Nell, ridică capacul, se apleacă. O pauză.

CLOV:    Se pare că da.

Pune capacul la loc, se ridică. Hamm îşi scoate tichia. O pauză. Şi-o pune la loc.

HAMM (Fără să lase tichia din mână): Şi Nagg? Clov ridică capacul lăzii lui Nagg, se apleacă. O pauză.

CLOV:    S-ar zice că nu.

Lasă capacul la loc, se ridică.

HAMM (lăsând tichia din mână): Ce face?

Clov ridică capacul lăzii lui Nagg, se apleacă. O pauză.

CLOV:    Plânge... Lasă capacul, se ridică.

HAMM: ...Deci trăieşte. (O pauză.) Ai trăit vreodată o clipă de fericire?

CLOV:    Din câte ştiu eu, nu.

O pauză.

HAMM: Du-mă sub fereastră. (Clov merge înspre scaun.) Vreau să simt lumina pe faţă. (Clov împinge scaunul cu rotile.) Îţi aduci aminte, la început, când mă scoteai la plimbare, ce prost te descurcai? Apăsai prea sus. La fiecare pas, mai, mai să mă răstorni. (Cu glas tremurat.) He, he, ne-am distrat bine amândoi, ne-am distrat bine. (Abătut.) Apoi ne-am obişnuit. (Clov opreşte scaunul în faţa ferestrei din dreapta.) Deja? (O pauză. Dă capul pe spate. O pauză.) E ziuă?

CLOV:    Nu e noapte.

HAMM (furios): Te întreb dacă e ziuă!

CLOV:    Da.

O pauză.

HAMM: Nu-i trasă perdeaua?

CLOV:    Nu.

O pauză.

HAMM: Ce fereastră-i asta.?

CLOV:    Pământul.

HAMM: Ştiam eu! (Furios.) Dar nu vine nici o lumină de-acolo! Cealaltă! (Clov împinge scaunul până la cealaltă fereastră.) Pământul!? (Clov opreşte scaunul sub fereastra cealaltă. Hamm dă capul pe spate.) Asta da lumină! (O pauză.) Parcă ar fi o rază de soare. (O pauză.) Nu}

CLOV:   Nu.

HAMM: Ce simt eu pe faţă nu-i o rază de soare?

CLOV:   Nu.

O pauză.

HAMM: Sunt foarte alb? (O pauză. Violent.)'Te întreb dacă sunt foarte alb!

CLOV:    Nu mai alb decât de obicei.

O pauză.

HAMM: Deschide fereastra!

CLOV:    De ce, mă rog?

HAMM: Vreau să aud marea.

CLOV:    N-ai auzi-o.

HAMM: Chiar dacă ai deschide fereastra?

CLOV:    Nu.

HAMM: Atunci nu mai e nevoie s-o deschizi?

CLOV:    Nu!

HAMM (cu violenţă): Atunci, deschide-o! (Clov se urcă pe scăriţă, deschide fereastra. O pauză.) Ai deschis-o?

CLOV:    Da.

O pauză.

HAMM: Juri că ai deschis-o?

CLOV:    Da.

O pauză.

HAMM: Ei, da... (O pauză.) Trebuie că-i foarte liniştită. (O pauză. Cu violenţă.) Te întreb dacă-i foarte liniştită!

CLOV:   Da.

HAMM: Pentru că nu mai sunt navigatori. (O pauză.) Ţi-au cam pierit cuvintele, aşa, dintr-o dată. (O pauză.) Nu ţi-e bine?

CLOV:    Mi-e frig.

HAMM: In ce lună suntem? (O pauză.) Închide fereastra, ne întoarcem. (Clov închide fereastra, coboară de pe scăriţă, duce scaunul cu rotile la locul lui, rămâne în spatele scaunului cu capul plecat.) Nu sta acolo, mă sperii. (Clov se întoarce la locul lui de lângă scaun.) Tată! (O pauză. Mai tare.) Tată! (O pauză.) Du-te să vezi dacă a auzit.

Clov se duce la lada de gunoi a lui Nagg, ridică capacul, se apleacă deasupra. Cuvinte confuze. Clov se ridică.

CLOV:    Da.

HAMM: De ambele daţi?

Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică.

CLOV:    Doar o dată.

HAMM: Prima sau a doua?

Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică.

CLOV:   Nu ştie.

HAMM: Trebuie că-i a doua.

CLOV:    Nu putem şti.

Clov lasă jos capacul.

HAMM: Mai plânge?

CLOV:    Nu.

HAMM: Bieţii morţi! (O pauză.) Ce face?

CLOV:    Îşi suge biscuitul.

HAMM: Viaţa continuă. (Clov se întoarce la locul său, lângă scaunul cu rotile.) Dă-mi o pătură că-ngheţ.

CLOV:    Nu mai sunt pături.

O pauză.

HAMM: Sărută-mă. (O pauză.) Nu vrei să mă săruţi?

CLOV:    Nu.

HAMM: Pe frunte.

CLOV:    Nu vreau să te sărut nicăieri.

O pauză.

HAMM (întinzând mâna): Dă-mi măcar mina. (O

pauză.) Nu vrei să-mi dai mina?

CLOV:    Nu vreau să te ating.

O pauză.

HAMM: Dă-mi câinele. (Clov caută câinele.) Nu, nu-i nevoie.

CLOV:    Nu-ţi vrei câinele?

HAMM: Nu.

CLOV:    Atunci, te las.

HAMM (cu capul aplecat, distrat): Asta e.

Clov merge spre uşă, se întoarce.

CLOV:    Dacă nu omor şobolanul ăla, o să moară.

HAMM (acelaşi ioc): Asta e. (Clov iese. O pauză.) E rândul meu. (îşi scoate batista, o desface, o ţine de un colţ cu braţul întins în faţa lui) Lucrurile merg înainte! (O pauză.) Lumea plânge, plânge, pentru nimic, ca să nu râdă, şi încet, încet... te cuprinde o adevărată tristeţe. (împătureşte din nou batista, o pune iar în buzunar, ridică puţin capul.) Toţi cei pe care i-aş fi putut ajuta. (O pauză.) Ajuta! (O pauză.) Salva. (O pauză.) Salva! (O pauză.) Ieşeau de peste tot, din toate ungherele. (O pauză. Cu violenţă.) Dar gândiţi-vă, gândiţi-vă bine, sunteţi pe pământ, e fără leac! (O pauză.) Căraţi-vă şi iubiţi-vă! Lingeţi-vă unii pe alţii! (O pauză. Mai calm.) Când nu era pâine, era prăjitură cu cremă. (O pa-uză. Cu violenţă.) Căraţi-vă de aici, întoarceţi-vă la destrăbălările voastre perverse. (O pauză. Şoptit.)Toate astea, toate astea! (O pauză.) Nici măcar un câine adevărat! (Mai calm.) Sfârşitul se află-n început şi totuşi, mergem înainte. (O pauză.) Aş putea poate să-mi continuu povestea, s-o termin şi să-ncep alta. (O pauză.) Aş putea poate să mă arunc pe jos. (Se ridică cu greutate şi se aşează la loc.) Să-mi înfig unghiile în crăpăturile podelei şi să mă târăsc înainte, sprijinindu-mă în pumni. (O pauză.) Va fi sfârşitul, iar eu o să mă întreb ce oare 1-a putut aduce, iar eu o să mă întreb ce oare 1-a putut... (ezită) ...de ce a întârziat atâta. (O pauză.) Voi fi acolo, în vechiul adăpost, singur împotriva tăcerii şi... (ezită)... a inerţiei. Dacă pot să tac şi să rămân liniştit, se va fi terminat şi cu sunetul şi cu mişcarea. (O pauză.) îmi voi fi chemat tatăl şi-mi voi fi chemat... (ezită) ...fiul. Şi chiar de două ori, de trei ori, în cazul în care nu va fi auzit prima sau a doua chemare. (O pauză.) O să-mi spun, Se va întoarce. (O pauză.) Şi apoi? (O pauză.) Şi apoi? (O pauză.) N-a putut, a mers prea departe. (O pauză.) Şi apoi? (O pauză. Foarte agitat.) Tot felul de fantezii! Să mă supravegheaţi! Un şobolan! Paşi! Ochi! Respiraţia pe care ţi-o ţii şi apoi... (expiră). Şi apoi să vorbeşti repede, cuvinte, precum copilul singuratic ce se-mparte în mai mulţi, doi, trei, ca să stea împreună şi ca să vorbească împreună în noapte. (O pauză.) Clipe peste clipe, plici, plici, ca boabele de mei ale... (caută) acelui grec bătrân, şi toată viaţa aştepţi ca toate lucrurile astea să-ţi alcătuiască o viaţă. (O pauză. Vrea să înceapă din nou, renunţă. O pauză.) Ah, să fii acolo, să fii acolo! (Fluieră, intră Clov cu deşteptătorul în mână. Se opreşte lingă scaun.) Ia te uită! Nici departe, nici mort?

CLOV:    Numai în gând.

HAMM: Care dintre ei?

CLOV:    Amândoi.

HAMM: Departe, ai fi mort,

CLOV:    Şi invers.

HAMM (mândru): Departe de mine e moartea. (O pauză.) Şi şobolanul ăla?

CLOV:    A scăpat.

HAMM: Nu va ajunge departe. (O pauză. Neliniştit.) Nu-i aşa?

CLOV:    Nici nu  are nevoie să meargă departe. (O pauză.)

HAMM: Nu-i ora la care-mi iau calmantul?

CLOV:    Ba da!

HAMM: Ah! în sfârşit! Dă-mi-1 repede!

CLOV:    Nu mai sunt calmante.

O pauză.

HAMM (înfricoşat): Calman... ! (O pauză.) Nu mai

sunt calmante! CLOV:    Nu mai sunt calmante! Nu vei mai primi niciodată calmante.

O pauză.

HAMM: Dar, cutiuţa aceea rotundă. Era plină!

CLOV:    Da, acuma-i goală.

O pauză. Clov începe să se învârtă prin încăpere. Caută un loc unde să pună deşteptătorul.

HAMM (şoptit): Ce-o să mă fac. (O pauză. Urlând.) Ce-o să mă fac? (Clov observă tabloul, îl ia din cui, îl sprijină pe jos, tot cu faţa la perete, agaţă deşteptătorul în locul lui.) Ce faci?

CLOV:    Mai dau o raită.

O pauză.

HAMM: Uită-te la pământ.

CLOV:    Iarăşi?

HAMM: Păi dacă te cheamă.

CLOV:    Te doare gâtul? (O pauză.) Vrei o caramelă? (O pauză.) Nu? (O pauză.) Păcat.

Merge cântând înspre fereastra din dreapta, se opreşte în faţa ei, se uită la ea, cu capul dat pe spate.

HAMM: Nu cânta!

CLOV (întorcându-se spre Hamm): Nu mai am dreptul să cânt?

HAMM: Nu.

CLOV:    Atunci cum vrei să se termine toate astea?

HAMM: Tu ai chef să se termine?

CLOV:    Am chef să cânt.

HAMM: N-aş avea cum să te opresc.

O pauză. Clov se întoarce spre fereastră.

CLOV: Ce-am făcut cu scăriţa aia? (O caută cu privirea.) N-ai văzut scăriţa aia? (O caută, o vede.) Ah, totuşi! (Merge înspre fereastra din stânga.) Câteodată mă întreb dacă sunt în toate minţile. Apoi îmi trece şi redevin lucid. (Urcă pe scăriţă, se uită pe fereastră.) La dracu! E sub apă! (Se uită.) Cum naiba? (îşi întinde capul, cu mâna streaşină.) Şi totuşi n-a plouat. (Şterge geamul, se uită. O pauză. Se bate cu palma peste frunte.) Doamne ce prost sunt! Am greşit partea! (Coboară de pe scăriţă, face câţiva paşi înspre fereastra din dreapta.) Sub apă!? (Se întoarce să ia scăriţa.) Ce prost sunt! (Târăşte scăriţa către fereastra din dreapta.) Câteodată mă întreb dacă sunt în toate minţile. Apoi îmi trece şi redevin deştept. (Pune scăriţa sub fereastra din dreapta, se urcă pe ea, se uită pe geam. Se întoarce către Hamm.) Sunt anumite sectoare care te interesează în mod deosebit? (O pauză.) Sau doar totul?

O pauză.

HAMM (slab): Totul.

CLOV:    Efectul general? (O pauză. Se întoarce spre fereastra.) Ia să vedem.

Se uită.

HAMM: Clov!

CLOV (absorbit): Mm.

HAMM: Ştii ceva?

CLOV (acelaşi joc): Mm.

HAMM: Eu n-am fost niciodată acolo. (O pauză.) Clov!

CLOV (se întoarce spre Hamm exasperat): Ce-i?

HAMM: Eu n-am fost niciodată acolo.

CLOV:    Ai avut baftă.

Se întoarce din nou înspre geam.

HAMM: Absent, mereu. Totul s-a făcut fără mine. Nu ştiu ce s-a întâmplat. (O pauză.) Tu, unul, ştii

ce s-a întâmplat? (O pauză.) Clov!

CLOV (întorcându-se spre Hamm, exasperat): Vrei să mă uit la gunoiul ăsta, da sau nu?

HAMM: Răspunde-mi mai întâi.

CLOV:    Ce?

HAMM: Tu ştii ce s-a întâmplat?

CLOV:    Unde? Când?

HAMM (cu violenţă): Când!? Ce s-a întâmplat!? Nu

înţelegi? Ce s-a întâmplat?

CLOV:    Ce-ţi poate păsa ţie de chestia asta?

Se întoarce spre fereastră.

HAMM: Eu, unul, nu ştiu.

O pauză. Clov se întoarce spre Hamm.

CLOV (dur): Când bătrâna Pegg îţi cerea ulei pentru lampă şi o trimiteai la plimbare, atunci ştiai ce se petrece, nu? (O pauză.) Ştii de ce a murit bătrâna Pegg? De întuneric.

HAMM (slab): N-aveam ulei.

CLOV (acelaşi joc): Ba aveai!

O pauză.

HAMM: Ai luneta la tine?

CLOV:    Nu. E destul de mare şi aşa.

HAMM: Du-te şi adu-o.

O pauză. Clov ridică ochii la cer şi braţele în aer, cu pumnii strânşi. îşi pierde echilibrul, se agaţă de scăriţă, coboară câteva trepte, se opreşte.

CLOV:    E ceva care mă depăşeşte. (Coboară până jos. Se opreşte.) De ce ascult întotdeauna de tine. Poţi să-mi explici?

HAMM: Nu... poate că-i mila. (O pauză.) Un fel de mare milă. (O pauză.) Eh, o să-ţi fie greu, o să-ţi fie greu.

O pauză. Clov începe să se învârtă prin cameră. Caută luneta.

CLOV: Sunt obosit de poveştile noastre, foarte obosit. (Caută.) Nu eşti aşezat pe ea?

Mişcă scaunul, se uită în locul ascuns, începe să caute din nou.

HAMM (îngrozit): Nu mă lăsa aici! (Clov pune furios scaunul la loc şi caută din nou. Slab.) Sunt chiar în centru?

CLOV: Ar trebui un microscop ca să găseşti ches... (Vede luneta.) Ah, totuşi!

Ia luneta de pe jos merge la scăriţă, urcă pe ea, îndreaptă luneta spre exterior.

HAMM: Dă-mi câinele.

CLOV (uitându-se): Taci.

HAMM (mai tare): Dă-mi câinele!

Clov lasă luneta să cadă, îşi ia capul în mâini. O pauză. Coboară rapid de pe scăriţă, caută câinele, îl găseşte, îl culege de pe jos, se aruncă spre Hamm şi îl loveşte puternic în cap.

CLOV:    Na-ţi câinele! Câinele cade pe jos. O pauză.

HAMM: M-a lovit.

CLOV:    Mă faci să turbez, sunt turbat!

HAMM: Dacă trebuie să mă loveşti, loveşte-mă cu ciocanul. (O pauză.) Sau cu cangea, uite, loveşte-mă cu cangea. Dar nu cu câinele. Cu cangea. Sau cu ciocanul.

Clov ridică câinele de pe jos şi i-l dă lui Hamm care-l ia în braţe.

CLOV (implorând): Să terminăm cu joaca!

HAMM: Niciodată! (O pauză.) Pune-mă în sicriul meu.

CLOV:    Nu mai sunt sicrie.

HAMM: Atunci să se termine odată! (Clov merge spre scăriţă. Cu violenţă.) Şi cât mai repede! (Clov urcă pe scăriţă, se opreşte, coboară, caută luneta, o ia, urcă din nou, ridică luneta.) De întuneric! Şi ce? Dar pe mine, m-a iertat cineva vreodată?

CLOV (lăsând în jos luneta, întorcându-se spre Hamm): Ce? (O pauză.) Pentru mine spui asta?

HAMM (nervos): E un aparteu! Cretinule! E pentru prima oară c-auzi un aparteu? (O pauză.) îmi pregătesc ultimul monolog!

CLOV: Te previn. O să mă uit la greţoşenia asta pentru că mi-o porunceşti. Dar e chiar pentru ultima dată. (Potriveşte luneta.) Ia să vedem... (Mişcă luneta.) Nimic... nimic... bine... foarte bine... nimic... (Tresare, lasă luneta în jos, o examinează, o potriveşte din nou. O pauză.) Aoleo!

HAMM: Iar complicaţii! ? (Clov coboară de pe scăriţă.) Măcar de n-ar izbucni din nou toate astea!

Clov apropie scăriţa de geam, urcă pe ea, remontează luneta. O pauză.

CLOV:   Aoleo!

HAMM: E o frunză? O floare? O ro — (cască) — şie?

CLOV (uitându-se): Te-aş pocni eu cu roşii! Cineva! E cineva!

HAMM: Ei bine, du-te să-1 extermini. (Clov coboară de pe scăriţă.) Cineva! (Vibrând.) Fă-ţi datoria! (Clov se precipită spre uşă.) Nu, nu e nevoie. (Clov se opreşte.) La ce distanţă?

Clov se reîntoarce la scăriţa, urcă pe ea, orientează luneta.

CLOV:    Şaptezeci... şi patru de metri.

HAMM: Apropiindu-se? Depărtându-se?

CLOV (uitându-se în continuare): Nemişcat.

HAMM: Sexul?

CLOV: Ce importanţă are? (Deschide geamul, se apleacă în afară. O pauză. Se ridică, lasă luneta jos, se întoarce înspre Hamm. Cu spaimă.) S-ar zice că-i un puşti.

HAMM: Ocupaţia?

CLOV:    Ce?

HAMM (cu violenţă): Ce face?

CLOV (acelaşi joc): Nu ştiu ce face. Ce făceau puştii. (Potriveşte din nou luneta. O pauză. O lasă-n jos, se întoarce spre Hamm.) Parcă ar sta pe jos sprijinit de ceva.

HAMM: Cu piatra ridicată. (O pauză.) începi să vezi mai bine. Se uită desigur la casă, cu ochii unui Moise muribund.

CLOV:    Nu.

HAMM: La ce se uită?

CLOV (cu violenţă): Nu ştiu la ce se uită. (Potriveşte luneta. O pauză. Se întoarce spre Hamm.) La buricul lui. Mă rog, pe acolo pe undeva. (O pauză.) Da' ce-i cu tot interogatoriul ăsta?

HAMM: Poate că-i mort.

CLOV:    O să mă duc la el. {Coboară, aruncă luneta, se duce la uşă, se opreşte) Iau cangea.

Caută cangea, o ia, merge spre uşă.

HAMM: Nu-i nevoie. Clov se opreşte.

CLOV:    Nu-i nevoie? Un procreator în putere?

HAMM: Dacă există, va veni aici sau va muri acolo. Dacă nu există, atunci nu merită oboseala.

O pauză.

CLOV:    Nu mă crezi? Crezi că inventez?

O pauză.

HAMM: S-a terminat, Clov, noi am terminat. Nu mai am nevoie de tine.

O pauză.

CLOV:    Cade tocmai bine.

Merge spre uşă.

HAMM: Lasă-mi cangea.

Clov îi dă cangea, merge spre uşă, se opreşte, se uită la deşteptător, îl ia jos, caută din priviri un loc mai bun, merge la scăriţă, pune deşteptătorul pe scăriţă, se întoarce la locul de lângă scaun. O pauză.

CLOV:    Te las. O pauză.

HAMM: înainte de a pleca spune ceva.

CLOV:    Nu e nimic de spus.

HAMM: Câteva cuvinte... pe care să le pot regăsi... în inima mea.

CLOV:    Inima ta!

HAMM: Da. (O pauză. Cu forţă.) Da! (O pauză.) Cu restul, în sfârşit, cu umbrele, murmurele, cu tot răul, ca să închei. (O pauză.) Clov... (O pauză.) Nu mi-a vorbit niciodată. Apoi, la sfârşit, înainte de a pleca, fără să-i fi cerut nimic, mi-a vorbit, mi-a spus...

CLOV (împovărat): Ah!

HAMM: Ceva... din inima ta.

CLOV:    Inima mea!

HAMM: Câteva cuvinte din inima ta.

CLOV (cântă): Drăguţă păsărică nu sta după grilaj Du-te în zbor către iubita mea Ascunde-te la ea-n corsaj Şi spune-i că mi-e viaţa o belea. O pauză. Destul?

HAMM (amar): Un scuipat.

O pauză.

CLOV (privirea fixă, voce plată): Mi s-a spus. Dar asta e, iubirea, ba da, ba da, crede-mă, vezi bine că...

HAMM: Leagă-ţi cuvintele !

CLOV (acelaşi joc): ... e simplu. Mi s-a spus, dar asta e, prietenia, ba da, ba da, te asigur, n-ai nevoie să o cauţi în altă parte. Mi s-a spus, e chiar aici, opreşte-te, ridică-ţi capul şi priveşte splendoarea asta. Ordinea asta! Mi s-a spus, haide, tu nu eşti un dobitoc, gândeşte-te la toate astea şi vei vedea cum se limpezeşte totul. Şi se simplifică! Mi s-a spus, toţi aceşti răniţi de moarte, cu câtă pricepere sunt îngrijiţi.

HAMM: Destul!

CLOV (acelaşi joc): Îmi spun câteodată, Clov, trebuie să ajungi să suferi mai mult decât atât, dacă vrei ca într-o bună zi să se plictisească de a te tot pedepsi. Îmi spun câteodată, Clov, trebuie să fii prezent aici mai mult decât atât, dacă vrei ca într-o bună zi să ţi se dea drumul. Dar mă simt prea bătrân şi prea departe ca să deprind noi obiceiuri. Bun, toate astea nu se vor sfârşi deci niciodată, eu nu voi pleca aşadar niciodată. (O pauză.) Şi apoi, într-o bună zi, deodată, toate astea se sfârşesc, se schimbă, nu înţeleg, toate mor, sau poate chiar eu, n-o mai înţeleg nici pe asta. întreb atunci cuvintele ce mi-au mai rămas — somn, trezire, seară, dimineaţă. Ele nu ştiu să spună nimic. (O pauză.) Deschid uşa colibei şi plec. Sunt atât de adus de spate încât nu-mi văd decât picioarele, dacă-mi deschid ochii, şi între picioare un pic de praf negricios. îmi spun că s-a stins pământul, deşi nu l-am văzut niciodată aprins. (O pauză.) Toate astea merg de la sine. (O pauză.) Când o să cad, o să plâng de fericire. (O pauză. Merge spre uşă.)

HAMM: Clov! (Clov se opreşte fără să se întoarcă. O pauză.) Nimic. (Clov porneşte din nou.) Clov!

Clov se opreşte fără să se întoarcă.

CLOV:    E ceea ce numim a da de capăt.

HAMM: Îţi mulţumesc, Clov.

CLOV (întorcând-se, energic): Ah, iartă-mă, eu sunt cel care-ţi mulţumeşte.

HAMM: Noi suntem cei care ne mulţumim. (O pauză. Clov merge spre uşă.) încă ceva. (Clov se opreşte.) O ultimă favoare. (Clov iese.) Ascunde-mă sub cearceaf. (O pauză lungă.) Nu? Bine. (O pauză.) E rândul meu. (O pauză.) Să joc. (O pauză. Plictisit.) Vechi sfârşit de partidă pierdută, sfârşit al pierderii. (O pauză. Mai însufleţit.) Ia să vedem. (O pauză.) Ah da! (încearcă să mişte scaunul cu rotile sprijinindu-se în cange. Între timp intră Clov. Pălărie de panama, vestă de tweed, impermeabil pe braţ, umbrelă, valiză. Lângă uşă, impasibil, cu ochii aţintiţi spre Hamm, Clov rămâne nemişcat până la sfârşit. Hamm renunţă.) Bun. (O pauză.) A arunca. (Lasă să cadă cangea, vrea să arunce dinele. Se răzgândeşte.) Nu mai sus decât curul. (O pauză.) Şi apoi? (O pauză.) A ridica. (îşi scoate tichia.) Pace... bucilor noastre! (O pauză.) Şi a mântui. (îşi pune tichia la loc.) Egalitate. (O pauză. îşi scoate ochelarii.) A şterge. (Scoate batista şi fără să o desfacă îşi şterge ochelarii.) Şi a mântui, din nou. (îşi bagă batista în buzunar, îşi pune din nou ochelarii.) Ajungem. încă vreo câteva porcării ca astea şi strig. (O pauză.) Puţină poezie. (O pauză.) Chemai — (O pauză. Se corectează.) STRIGAI după seară; şi vine — (O pauză. Se corectează.) Şi uite-o: COBOARĂ (Reia totul, cântat.)Strigai după seară; şi uite-o: coboară. (O pauză.) Mmm, nostim. (O pauză.) Şi apoi! (O pauză.) Clipe goale, întotdeauna goale, dar care se-adună, socoteala e gata şi povestea încheiată. (O pauză. Voce de povestitor.) Dacă şi-ar putea aduce copilul cu el... (O pauză.) Era momentul pe care îl aşteptam. (O pauză.) Nu vreţi să-l abandonaţi? Vreţi ca el să crească în timp ce dumneavoastră vă micşoraţi? (O pauză.) Să vă aline ultimele o sută de mii de sferturi de oră? (O pauză.) El nu-şi dă seama, nu cunoaşte decât foamea, frigul, iar la capăt moartea. Dar dumneavoastră, dumneavoastră trebuie să ştiţi ce a devenit pământul acum. (O pauză.) Oh, l-am pus faţă în faţă cu propriile-i răspunderi! (O pauză. Voce normală.) Ei bine, gata, am ajuns, e destul. (Ridică fluierul, ezită, îl lasă jos. O pauză.) Da, chiar aşa! (Fluieră. O pauză. Mai tare. O pauză.) Bine. (O pauză.) Tată! (O pauză. Şi mai tare.) Tată! (O pauză.) Bun. (O pauză.) Ajungem. (O pauză.) Şi în final? (O pauză.) A arunca. (Aruncă câinele. Smulge fluierul.) Ţineţi! (Aruncă fluierul în faţa lui. O pauză. Adulmecă.) Clov! (Şoptit. O pauză mai lungă.) Nu?

Bine. (îşi scoate batista.) De vreme ce ăsta-i jocul... (desface batista.)... să-1 jucăm aşa cum se joacă... (desface)... şi să nu mai vorbim despre asta... (termină de desfăcut batista)... să nu mai vorbim deloc. (Ţine batista larg desfăcută în faţa lui.) Cârpă veche! (O pauză.) Pe tine - te păstrez. (O pauză. Îşi apropie batista de faţă.)

CORTINĂ 

Traducere de Ştefana Pop

  Aminteste-ti datele mele