Hai la drum, spre Phantarun!, de Laurentiu Budau


PERSONAJELE:

PICA-LENEVICA

CROCODILII NILU, BILU şi LIRU

RUSTA-LĂCUSTA

DEBRA-ZEBRA

SOBRA-COBRA

RAFA-GIRAFA

PANTERA REEA

MAGISTRUL TROMBONINI  
 
 

Prolog

(Rusta-Lacusta) 
 

RUSTA-LACUSTA (la mandolină, întro rază de soare):  

Maimuţica Pica,

Pica-Lenevica,

S-a trezit, peltica,

Luni spre duminica. 

Circul Trombonini

(Cel cu pinguinii)

O “uitase”-n crinii

Primăriei Xinii... 

Şi spre antipozi,

C-un noian de cozi,

Pe-un vas cu matrozi

S-a pierdut prin bozi. 

Fără  de bilet,

Singură-n Tibet,

A plâns pe-un boschet

Ca la cabaret...

(Fără  vreun falset

Ca la robinet!) 
 

Tare-aş  vrea să nu fiu aici când Pica-Lenevica va găsi, sub pălărioară, telegrama magistrului Trombonini...

Ce-aţi zice s-o chemăm... poate pe voi vă ascultă... Piiica! Pica-Lenevica! Piiica!... Mulţumesc, cred că e inutil. Gata,gata, ajunge. Nici tunurile de la Navarone n-ar reuşi s-o clintească… Cel puţin, sunt cu conştiinţa împăcată că măcar am încercat. Gata!... Eu, una, am şters-o. 
 
 

Scena 1

(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta
 

PICA: Ce e cu hărmălaia asta?!... A, voi eraţi… Mai încet că mă asurziţi… Ştiu, ştiu că am fost abandonată. Clar. Şip-şip! Şip-şip-şip! Ceee, nu ştiaţi că aşa îşi exprimă durerea divele?! Şip-şip-şip! Răilor, aţi văzut cum a şters-o circul fără mine şi m-aţi lăsat să dorm ca o... ca o... ca o maimuţică credulă şi pro... şi ostenită. Da, ăsta-i cuvântul: “ostenită”. Ostenită-ostenită-ostenită! N-am nicio vină, aşa m-am născut, ostenită... sau poate aţi vrut să vedeţi cum o să mă descurc fără umbreluţa mea roz, fără busolă şi cu clima asta imposibilă deasupra căpşorului meu dulce şi firav... Im-po-si-bi-lă!!! …Să-mi fac vânt cu pălărioara, poate reuşesc să mă răcoresc câtuşi de puţin... Tiii, ce zăpuşeală! Da’ ce-o fi cu hârtia asta mototolită; de unde-o fi apărut?! “Te-le-gra-mă”, interesant... “domnişoarei Pica-Lenevica (de ce râdeţi, ăsta e numele meu de scenă, ilustrul)... ha-ha, e pentru mine, şi mai interesant... “Circul Trombonini plecat grabă Phantarun. Stop. Contract avantajos vedete. Stop. Locuri limitate. Stop. Încurcătură. Regrete. Stop. Stop. Stop. Posibil contract maimuţică ambiţioasă şi descurcăreaţă. Stop. Te aşteptăm. Stop. Trombonini.”... Mare scofală. Tromboane! Sunt Pica-Lenevica şi n-am nevoie de nimeni, nici măcar de batistuţele voastre... cu picăţele. Apropos, are cineva vreuna la îndemână? Mda, halal. Dar poate aveţi vreun biscuite cu ciocolată, rătăcit prin buzunare... Nici asta?! Cum, le-aţi păpat deja pe toate?! ...Ruşine. De trei ori ruşine. Te pomeneşti că aţi aruncat până şi ambalajele sub scaune... Zgârciţilor! Pica, când lucra la circ, împărţea totul, până şi ultima banană, nu ca voi.

RUSTA: Pico, lasă garagaţele. În Tibetul ăsta, mincinoşilor li se taie lăbuţele ori codiţa... la alegere.

PICA: Să mori de râs şi nu alta… Cum de te-a abandonat şi pe tine Trombonini, pe marea societară Rusta?! Ho-ho-ho!

RUSTA: Nu răspund la provocări. Treaba mea. Şi apoi, trebuia cineva să aibă grijă de fizicul tău “delicat” în pustietatea asta imposibilă.

PICA: De mine?! Mă faci să râd. Sunt majoră şi minoră, în acelaşi timp, şi pot să mă descurc singură. Singură, singurică! …Doar aşa îmi voi putea demonstra extraordinarele mele capacităţi de adaptare, supravieţuire şi orientare în faţa magistrului Trombonini. Dispari! Vreau să ajung circul din urmă cu propriile mele forţe, salturi şi cantate.

RUSTA: Şi dacă va şopti cineva la urechea păroasă a domnului Trombonini modul în care ai abandonat, în plin deşert, o biată vietate, ca mine, cu un picioruş rupt?... Se duce de râpă contractul tău, din celebritate; adio clipuri şi reclame la portocale, adio maimuţoi de soi!

PICA: He-he-he! Cine să-i zică, doar în ţinutul ăsta arid nu locuieşte nimeni. E totul pustiu ca o coală de scris lipsită de inspiraţie... Fereşte-te, şchioapo! Marmura a fot aleasă deja pentru soclul statuii mele. Îmi iau avânt. Fereşte-te!!!... Da, da, încolo trebuie să fie Phantarunul.

RUSTA: ...Şi copiii? Ai uitat de ei. Ei nu ştiu să mintă.

PICA: Ah, copiii! Ghinion, de şapte ori ghinion!... Ah, copilaşi frumuşei, deştepţi şi ordonaţi; nu-i aşa că n-o să-i povestiţi domnului Trombonini că am părăsit-o pe lăcusta asta nesuferită în deşert?... Cum?! O să-i povestiţi?! Ţţţ! De o sută de ori, ghinion. Pârâcioşilor, nu mă mai joc cu voi… Gata, m-am hotărât... te iau. Cu o singură condiţie,

RUSTA: Care?

PICA: Să nu-mi ţârâi prea des la ureche. Mi-ar putea afecta echilibrul şi o să am nevoie de el, în Phantarun, când îmi voi relua magnificele mele acrobaţii pe macaroane.

RUSTA: Dar tu niciodată n-ai...

PICA: Vezi, ai început deja să ţârâi. Silenţium, altfel mă răzgândesc. Suie pe pălărioară şi... la drum! 
 

Scena 2

(Crocodilii Nilu, Bilu şi Liru, Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta
 

CORUL CROCODILILOR: Nimeni nu trece,

Nimeni nu trece!

Făpturi zevzece,

Nimeni nu trece! 

Chiar şi bacilii

Se-opresc, docilii,

Când crocodilii

Fac zid, ostilii. 

Sângele latră

Pe-a noastră  vatră,

Suntem de piatră,

Suntem de piatră! 

Gura ni-e arsă,

Limba ni-e stoarsă,

Cale întoarsă,

Cale întoarsă! 

PICA: Asta-i bună! Cine-a mai pomenit crocodili în deşert! La câtă geografie cunosc, ştiu bine că nu poate fi decât o eroare, o halucinaţie, o iluzie optică sau toate trei la un loc... Gata, am făcut deja insolaţie. Delirez!

NILU: Ba bine că nu, leneşo.

BILU: Suntem foarte reali.

LIRU: Pipăie-ne fălcile!

NILU: Sau, dacă nu ai curaj, pune-ţi codiţa pe spinare şi fă dreapta-mprejur... sau stânga, nu contează.

LIRU: Bucătarul nostru ne-a recomandat pentru astenie...

NILU: Creier proaspăt de maimuţică...

BILU: ...cu hrean.

LIRU: Încă o mişcare şi-ţi verificăm tărtăcuţa.

BILU: Pregătiţi deschizătorul de conserve!

NILU: Pe locuri!

BILU: Descleştaţi!

LIRU: Haaap!

PICA: Time-out!... Nu cumva sunteţi Nilu, Bilu şi Liru de la numărul de dans sincron al lui Trombonini?

BILU: Ba bine că nu. Ne confunzi. Toţi crocodilii sunt fraţi.

LIRU: Gemeni!

NILU: Se vede că ţi-a înmuiat arşiţa minţile.

LIRU: Ah, lăsaţi-mă pe mine primul! Simt deja cum îi pluteşte creierul crud în sos de pătlăgele răscoapte şi nu mă mai pot stăpâni.

PICA: Dacă îmi daţi drumul, vă învăţ cum să vă spălaţi temeinic, pe dinţi.

BILU: Hă-hă-hă-hă! S-a şi găsit cine să ne-nveţe.

LIRU: Halal profesoară! Nici măcar nu ştie bine cum arată o pastă de dinţi.

PICA: ...O pastă de dinţi e ca un săpun negru-negru şi are gust de ciocolată cu arahide. Până şi copii de grădiniţă ştiu asta. Ascultaţi-i numai şi o să vedeţi că am perfectă dreptate. Copii, pasta de dinţi are sau nu gust de ciocolată?... Gata-gata că m-aţi asurzit. Trădătorilor. Stooop!... De patruzecişinouă de ori ghinion. Halal prieteni, n-am ce zice!

LIRU: Lasă şmecheriile...

NILU:... maimuţărelile!

BILU: Spune-ţi ultima dorinţă!

NILU: Ne-ai cunoscut destul prin afară; acum e momentul să ne cunoşti şi prin interior… Intrarea liberă!

BILU: Pălărioara la garderobă!

LIRU: Haaap!

PICA: Rusto! Suntem încolţite de canibali. Ne înghit, ne fac şniţele... Ajută-mă!

RUSTA: Eşti majoră, descurcă-te... Ce-ar fi să ne uimeşti cu una din celebrele tale salturi mortale şi să ne scoţi dintre fălcile astea flămânde şi complicate.

PICA: Nu mă perpeli… Ştii doar că, la circ, ameţeam doar la vederea funiilor. Aoleu... fiarele astea obraznice deja mă adulmecă... Am minţiiit! Ajută-mă Rusta! Scapă-mă!... Sfătuieşte-mă!

RUSTA: Daaa?! Atunci închide ochii, îndoaie genunchii, întinde lăbuţele şi... ale-hooop! Hopla!

PICA: Am reuşit, ura! Am scăpat de crocodili, am scăpat de crocodili!

RUSTA: Eşti o adevărată acrobată. Maestra Pica!

PICA: Dacă aş fi avut timp să execut faimosul meu număr de dresat lei, i-aş fi pus cu botul pe labe cât ai zice” peşte” pe mormolocii ăia bulbucaţi! 
 

Scena 3

(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta, Debra-Zebra
 

PICA: Emoţiile astea m-au dat gata. Mi s-au umflat lăbuţele şi m-a cuprins o arşiţă grozavă. Dacă aş găsi un butoi cu citronadă l-aş sorbi dintr-o înghiţitură.

RUSTA: Visezi. De unde citronadă pe aici în deşert? Nu se vede sclipind unghie de rouă printre dunele astea. 

DEBRA: Grăbită-i zebra Debra

Să-ţi potolească  febra.

Prin dune şerpuieşte

Ca în borcan – un peşte. 

Goneşte prin nisipuri

Parcă  s-ar da pe schiuri,

La trap şi la galop

Sub soarele uncrop. 

De faci autostopul,

Îşi pune Debra hopul.

S-o-ncaleci îţi dă girul

Te poartă  ca delirul. 

Ţi-e sete? Hai cu zebra,

Cu Debra-cea-celebra.

Încalecă-i vertebra

Şi-ai să-i pricepi “algebra”! 

PICA: Zebre în pustiu?!!! Hm, altă anomalie... Zebra-Debra; curios nume şi totuşi cunoscut. Hei, dungato, aici, aici!

DEBRA: Mai întâi trebuie să-mi spui “Bună ziua!” şi apoi să mă rogi cuviincios. (Nu că aş fi pretenţioasă dar aşa se obişnuieşte între animalele binecrescute.) Poţi să-i consulţi şi pe copii; ei întotdeauna procedează astfel.

PICA: Lasă, lasă, ştiu că au ceva împotriva mea. Hm... te rog... lasă-mă să te încalec până întâlnim vreun butoi cu limonadă sau ceva de genul ăsta.

DEBRA: ...Şi salutul?!

PICA: Dacă ştiam că totul e atât de complicat, preferam să mor de sete dar acum e prea târziu; sunt deja moartă... Bună ziua!

DEBRA: Hi-ho! Şi ce capăt în schimbul serviciilor mele? Munca trebuie, neapărat, răsplătită. Scrie şi în Biblie.

PICA: Păi... păi... aş putea să-ţi vopsesc dungile cu săpun de vişine.

DEBRA: Hi-ho! Ho-hi! Tu şi săpunul! Hiii! Hooo!... Pun pariu că nici nu ştii cum arată.

PICA: Nu mai rânji aşa. Mă enervează. Ştiu, ştiu. Săpunul e ceva alb...

DEBRA: Pân-aici e perfect, continuă.

PICA: Nu e frumos să mă întrerupi; pierd firul. Deci: săpunul e ceva alb pe care îl mesteci, îl mesteci şi faci balonaşe care pocnesc... Are şi surprize cu fotbalişti şi căţei. Eu am o adevărată colecţie.

DEBRA: Ăla e chewing-gum nu săpun. Spuneţi-i voi, copii, cum arată săpunul! (joc) Ei, acum ai înţeles?

PICA: Mare scofală, ştiam şi eu numai că am vrut să vă-ncerc.

DEBRA: Şi plata?

PICA: Nu pot să-ţi dau decât cureluşa mea antipurici de la gât.

DEBRA: E cam roasă, dar culoarea îmi convine... Ce mai caşti gura, încalecă! ...Nu cumva ţi-e frică?!

PICA: Mie??? Maestrei Pica?!... Stelei circului Trombonini care făcea la fiecare reprezentaţie câte cincizeci de ture în spatele poneilor cu panaş?!

RUSTA: Pica!

PICA: Fie, douăzecişicinci!

RUSTA: Mai scade din ture, altfel pierim deshidratate.

PICA: Fie, nu chiar douăzecişicinci că oboseau poneii săracii; da’ cinci tot le făceam... Şi spectatorii aplaudau, aplaudau, iar eu mă-nvârteam ţanţoşă în şa şi le împărţeam bezele din săculeţ.

RUSTA: Pica, ne uscăm... hotărăşte-te!

PICA: Bine, îmi calc pe inimă şi recunosc, dar o fac numai de dragul tău şi asta numai ca să te salvez... N-am reuşit să călăresc nici măcar un puricel, oricât s-a străduit magistrul să mă-nveţe. Sunt complexată şi am vertij... asta e.

DEBRA: Nu uita că sinceritatea le face pe animale să-şi învingă slăbiciunile şi să escaladeze munţii. Trebuie doar să-ţi înfrângi teama şi să mă încaleci, altfel vei pieri şi tu şi Rusta în zăpuşeala asta.

PICA: Fie-ţi milă, nu pot şi pace! Ghinion! Nu pooot!!!

DEBRA: Dar e atât de simplu; te agăţi de spatele meu şi mă strângi tare-tare de coamă. Am să gonesc ca vântul până dau de vreo băltoacă şi sunteţi salvate.

PICA: Ce-am avut şi ce-am pierdut!... Dar să ştii că fac asta doar de dragul lăcustei.

DEBRA: Nu m-am îndoit nicio clipă. Ţineţi-vă bine, am pornit! 
 

Scena 4

(Rusta-Lăcusta, Debra-Zebra, Pica-Lenevica
 

RUSTA: Dacă te-ar fi văzut magistrul Trombonini cu câtă prestanţă ai călărit-o pe Debra şi-ar fi muşcat unghiile de ciudă că te-a abandonat în Tibet; s-ar fi târât în genunchi să iscăleşti contractul cu circul său pe o stagiune întreagă... Ce zic eu o stagiune, chiar trei sau chiar cinci.

DEBRA: Hi-ho! Hi-ho! Hooo! Scuzaţi-mă... aşa fac zebrele când aleargă prea mult şi fără întrerupere. Continuaţi!

PICA: Lăcusta visează smochine! ...Bine că n-am căzut printre copitele Debrei. Tot drumul n-am mormăit decât rugăciuni.

RUSTA: Şi eu care credeam va fredonezi un cântecel foarte simpatic. “Zimmm! Zimmm! Zimmm! Zimmm!”

PICA: Îmi clănţăneau dinţii, ce vrei.

DEBRA: Scuze, pentru întrerupere... şi cam în ce mod se roagă maimuţele, dacă nu sunt indiscretă?

PICA: Păi, uite cam aşa: “Bot, botişorul meu, nu te sparge, nu te rupe, nu te-ntrista; c-am să-ţi dau banane multe, chiar şi-un snop dacă ai vrea. Punct şi uite-aşa.”

DEBRA: Hi-ho! Ho-hi! Staţia terminus! Descălecarea, dacă aţi terminat poveştile, că, poate, mă mai aşteaptă şi alţi clienţi neajutoraţi... De aici, o luaţi frumuşel spre dreapta. Balta e destul de aproape, iar mersul pe jos e sănătos şi cu folos. Ciao!

RUSTA: Mulţumim, amabilă Debra, şi, când o să-mi aştern memoriile, o să-ţi subliniez numele cu dungi aurii. Promit!

DEBRA: O să-mi fie nespus de dor de voi. Mă simt atât de măgulită încât am şi uitat de oboseală.

PICA: Poftim şi cureluşa roşie. O meriţi din plin.

DEBRA: Păstreaz-o! Ce-ai să-mi mai dăruieşti data viitoare?!

PICA: Asta da problemă, tiii, nu m-am gândit... Evrikaaa! Data viitoare am să-ţi dăruiesc un dicţionar zebro-italian.

DEBRA: Colosal. Arivederci şi sper să ajungeţi degrabă în... în Phantarun! 
 

Scena 5

(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta, Sobra-Cobra
 

PICA: Apă! Apă! În sfârşit apă! Trezeşte-te somnoroaso şi pregăteşte paharele. Suntem chiar lângă mal.

RUSTA: Asta nu e citronadă. E o baltă tulbure şi clocită şi, drept să-ţi spun, nici nu prea mi-e sete. Lăcustele pot rezista, fără să se atingă de apă, chiar şi o vară întreagă... Tocmai visam la un măr verde verde şi foarte zemos...

PICA: Na-ţi-o bună! Asta e prea de tot. Măcar dacă ai fi visat ceva mai acătării... Brr, mere verzi, s-auzi şi să nu crezi!

SOBRA: Cine cutează să tulbure cu hărmălaia asta, infernală, liniştea lacului meu de diamant?!

PICA: Mai întâi, salutare. Doi: eu sunt maimuţica Pica, verdeaţa asta care aiurează e Rusta-Lăcusta, prietena mea. Trei: ne-am rătăcit, suntem foarte, foarte însetate şi trebuie să ajungem cât mai urgent în Phantarun. Patru: lacul ăsta de diamant al matale e o băltoacă neigienică şi plină de ţânţari foarte needucaţi. Cinci: cine te crezi, cucoană, de ai tupeul să te răţoieşti la noi în halul asta?! 

SOBRA: Sunt indianca Sobra

Supranumită  Cobra.

Am monopol pe apa

Ce-o ponegreşti “băltoaca”… 

De vrei din ea o cană

Mi-o umpli, la sprânceană,

Cu-n pumn de diamante

Cu forme palpitante. 

Comerţul doar se face

Cu-astfel de mijloace.

Vând pene de găină

La preţ  de cocaină! 

Schimb praful de pe tobă

C-o-ntreagă  garderobă.

Dobândă  cer pe umbră,

Din “Sobră” mă fac “Sumbră”! 

PICA: Educativ, n-am ce zice, foarte educativ! Şi eu care credeam ca şerpii sunt doar înţelepţi nu şi şnapani.

SOBRA: Fără prejudecăţi! În economia de piaţă ideile circulă foarte intens... Batem palma la două diamante sorbitura?

PICA: Scuteşte-mă! Nu posed decât o zgardă refuzată şi o telegramă admirabilă cu veşti de proaste.

SOBRA: Caută sub pălărioară, răspunsul tău se găseşte acolo.

PICA: Ce să-ţi povestesc... Doar nu ţi-ai închipuit c-am să-mi vând frumoşii mei ochişori pentru o duşcă de poşircă mâloasă răsuflată.

SOBRA: Chiar aşa – ochişorii tăi portocalii în schimbul unei sorbituri; ba nu, azi sunt foarte generoasă – două... Câte o înghiţitură pentru fiecare dintre ei... Batem palma?

PICA: Ţi-ai văzut-o, azi?!... După cât eşti de lacomă, n-aş crede.

RUSTA: Fă odată schimbul, altfel mă prăpădesc… Deja am început să am halucinaţii cu mere putrede şi viermănoase.

PICA: Neonorabilă Cobră, ochii pământii de lăcustă nu vă convin?

SOBRA: În niciun caz, sunt încercănaţi şi lipsiţi de carate.

PICA: Vezi, Rusto, să nu zici că n-am încercat. Cum pot să rabd eu poţi să rabzi şi tu... Nu spuneai tu, adineauri, că poţi traversa un sezon întreg fără să guşti picătură?

RUSTA: Am spus eu asta?!... Înseamnă că aiuram din cauza febrei... Adio, prietenă dragă... când pleci de aici să mă acoperi cu o dună înaltă şi să împrejmui locul cu scaieţi grozavi; ca să nu se poată uşura cămilele puturoase pe mine...

PICA: Nu muri, Rustooo!... De o sută de mii de ori ghinion... Gata, m-am hotărât; mai bine oarbă decât să te am pe conştiinţă. A nimerit orbul Phantarunul, d-apoi eu. Trebuie să-mi fac rost, neapărat, de un baston cât mai teatral, ca în tragediile greceşti... Aşa, cel puţin, maestrul Trombonini o să fie impresionat, o să se înduioşeze subit şi o să mă primească, cu braţele deschise, înapoi...

RUSTA: Eşti o adevărată prietenă, adevărată! …Dar ca să-şi pună în puşculiţa soioasă, bestia asta lipsită de scrupule, minunaţii tăi ochişori portocalii, cu asta nu pot fi în veci de acord. Nu. Cum ai îmblânzit atâtea turme de lei în manej, poţi să anihilezi şi pişpirica asta de cobră... Hara-hara, lugu-lugu, bla-bla-bla, o hipnotizezi, o ameţeşti, o împietreşti, ne umplem burţile cu apă şi... o ştergem absolut englezeşte.

PICA: Să ştii că ai febră nu glumă. Ai luat-o pe arătură rău de tot. Chestia cu îmblânzitul leilor a fost o minciună. N-am exersat decât cu papagali, dar adormeau cu toţii, instantaneu, de cum începeam să le cânt.

RUSTA: Păi şi cu reptilele ar trebui să fie cam la fel.

PICA: Cu deosebirea că cele din urmă, dacă te muşcă, te adorm ele pe tine – definitiv... dar parcă am de ales?

RUSTA: Foaie verde interes, n-am talent dar am succes… Înveleşte-mă cu duna asta imensă. Nu-ţi irosi lacrimile pe o lăcustă cenuşie şi neînsemnată ca mine... Uită-mă... Adiooo...

PICA: Doamnă Sobra, m-am hotărât! Pregătiţi... bisturiul! 
 

Scena 6

(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta, Sobra-Cobra) 
 

SOBRA: Aşa, aşa mai vii de-acasă, puişor. Eram sigură că, până la urmă, vei ceda. “Toţi cei dependenţi de apă cedează până la urmă.” – a spus Marele Nostru Savant. Întinde-te să te scap de “podoabe”. Mai întâi anestezicul.

PICA: Ne-ne-ne-ne-ne! Şi ce garanţie am dacă, la sfârşit, n-am să rămân văduvit şi de apă şi de frumoşii mei ochişori?

SOBRA: Siguranţa nu e o calitate şi apoi “Cinstea unui şarpe e mai presus de orice îndoială.” A spus... Marele Nostru Învăţat.

PICA: Dacă învăţatul ăla de savant al vostru era tot şarpe, mă tem că regula asta nu prea valabilă pentru maimuţe. Voi, copii, ce credeţi? Merită să mă-ncred în cobra asta indiană?... Mă tem că aveţi dreptate. Nici mie nu-mi inspiră prea multă încredere.

SOBRA: Te mai agiţi mult? Ce ruşine să te legeni la vârsta asta... Te pomeneşti că faci şi pipi în chiloţei...

PICA: Câteodată... Ce vreţi dacă am crescut singură. Mama mea a fugit după un urangutan când eram în faşă şi n-a avut cine să mă cizeleze. Dacă m-aţi lua doar câteva clipe în braţe, sunt sigură că aş adormi şi fără injecţii; nu de alta dar am oroare de înţepături, de purici şi de arici.

SOBRA: Nu prea sunt de acord cu procedeele astea tradiţional-depăşite, dar fie... Ţine-te de gâtul meu şi dă-te huţa, numai să terminăm odată cu bâlciul ăsta.

PICA: Bine, dar eşti toată un gât. Mă derutezi.

SOBRA: Termină!!!

PICA: Huţa, huţa cu căruţa

Cât se face cafeluţa,

Cobra-Sobra şi cocuţa

Trag, la scenă, perdeluţa. 

Nani, nani, cătinel,

Cine-adoarme-n pătrunjel,

Adunat în colăcel

Ca furtunul în rastel? 

SOBRA: Oaaa!!! Ce simpatic!... Cred că e vorba de... mine.

PICA: Dacă mă tot întrerupi n-am să reuşesc să te adorm, pardon, să mă adorm în veci şi de-a pururi... Ascultă! 

Cine doarme-n şir o lună

Chiar de fulgeră, de tună,

Cu ochi grei cât o căpşună

Fără  să se indispună?! 

SOBRA: Tot eu sunt... aia. Oaaa!!! O să-mi pocnească fălcile de-atâta căscat... Oaaa!!! 

PICA: Cine galeşă se-ntinde

Fără  să se mai alinte,

Fără  să poftească ghinde

Printre sute de oglinde? 

Basta. A fost mai greu decât cu papagalii, dar principiul rămâne valabil... Somn de plumb, precupeaţă!

RUSTA: A adormit?

PICA: Mai întrebi?!

RUSTA: Ce facem dacă?... Te pricepi la lupte în noroi?

PICA: Mai degrabă la cele în ciocolată. Relaxează-te! Până se trezeşte puşlamaua asta de Sobra vom fi ajuns demult în Phantarun, dar, mai înainte, să ne răcorim pe săturate. 
 

Scena 7

(Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta) 
 

PICA: Puţină recapitulare. Mai întâi crocodilii, pe urmă zebra Debra, pe urmă Cobra-Sobra şi cine ştie ce mai urmează... Sinceră să fiu, Rusto, toate, dar absolut toate jivinele astea, mi se par extrem de cunoscute, dar nu-mi aduc aminte de unde… Pot să pun rămăşag, pe un platou întreg de mandarine, că le-am mai văzut undeva (pe toate grămadă) şi nu o singură dată...

RUSTA: În Tibetul ăsta, reîncarnările sunt la ordinea zilei. Cu siguranţă le-ai întâlnit, întro viaţă anterioară, când hălăduiai sub chip de purcică îndrăgostită.

PICA: Puţină seriozitate nu prisoseşte nimănui!... Am greşit drumul, ce mai... Peste tot scorpioni, nisip şi nici urmă de vestitul Phantarun. Cred că, ţara asta n-a fost şi nici nu este încă inventată. Ne tot învârtim ca o bilă de ping-pong într-o căldare ruginită şi, în vremea asta, circul Trombonini a ajuns, cu siguranţă, la poli, printre urşii polari. Eu, una, renunţ; cobor în sală printre copii să văd şi eu cum o să se termine odată tărăşenia asta.

RUSTA: Să ne dăm bătute, tocmai acum, când suntem atât de aproape? Cred că glumeşti şi apoi ai uitat că, între timp, ai învăţat să execuţi salturi mortale ameţitoare, să călăreşti cu prestanţa unui adevărat cowboy, să hipnotizezi reptilele, să te porţi frumos şi, mai ales, să nu minţi deloc?... Şi toate astea de una singură.

PICA: Lasă modestia, fără tine nu cred c-aş fi reuşit nimic din toate astea.

RUSTA: Şi copiii? Ai uitat de ei?!... Gândeşte-te, nu se poate să-i dezamăgim tocmai acum la final. Au plătit cu toţii biletele şi trebuie să urmărească spectacolul până la sfârşit. Cu toţii simţim nevoia unui deznodământ pozitiv. Nu-i aşa?!... Ai auzit? Şi unde mai pui că sunt absolut cu toţii de partea ta. Lasă “maimuţărismele”. Mobilizează-te!

PICA: Mă cam îndoiesc...

RUSTA: Vrei să te convingi? Verificăm. Copii, ce notă îi daţi maimuţicii pentru acrobaţii?... Dar pentru călăritul zebrei?... Dar pentru hipnotizarea cobrei?... Mulţumesc şi eu sunt de aceeaşi părere. Sunteţi foarte generoşi... Ei, acum eşti lămurită? Trombonini te va angaja fără nicio discuţie şi, cine ştie, poate îţi va propune să preiei şi conducerea interimară a circului... Am auzit că vrea să se retragă pe o insulă plină cu sirene... Ce crezi?

PICA: Cred că încă tot mai ai un pic de febră şi de asta baţi câmpii.

RUSTA: Ai uitat că fac parte din consiliul de administraţie şi, pe deasupra, sunt şi societară de onoare? Oi fi eu uşurică precum păpădia dar votul meu atârnă cât o nucă altoită de cocos... Ridică-te, soarele e la amiază şi Phantarunul ne aşteaptă. 
 

Scena 8

(Rafa-Girafa, Pica-Lenevica, Rusta-Lăcusta) 
 

RAFA: Am gâtul ca un periscop

Departe văd, ehei,

Sunt înţeleaptă  ca Esop

În pizza cu ardei! 

Girafa-Rafa mă numesc,

La polcă  n-am cârcei.

Ca Turnul Eiffel vreau să cresc,

Pe toţi să-i văd pigmei. 

Te-ai rătăcit? Nu e nimic!

(Rezolv şi odisei)

La five o' clock sau la picnic,

Oracol sunt de vrei... 

Pe datorie îţi ghicesc,

Ca-n stele Galilei.

Sunaţi la opt-plus-mulţumesc

Şi-acum sfioasă-nchei. 
 

PICA: Altă trăsnaie... Ce-i Tibetul ăsta, arca lui Noe?! Domnişoară girafă, cu ce vă hrăniţi aici în deşert?

RAFA: Cu stele, cu ce altceva. Sunt crocante şi delicioase; de ce te miri?... Ce, dumneata nu te hrăneşti cu idealuri?

PICA: Da, dar numai la desert... în rest, prefer smochinele coapte.

RAFA: La girafe e invers. Stelele constituie meniul lor de bază. De asta suntem atât de strălucitoare, de enigmatice şi cu capul în nori.

PICA: Şi printre norii ăia pufoşi ai dumneavoastră nu zăriţi cumva şi circul Trombonini?

RAFA: Ce idee năstruşnică... Vă bateţi, cumva, joc de mine?

PICA: Nici pomeneală, voiam doar să verific o anumită teorie.

RAFA: Teorie rimează cu loterie... Ce loterie?! Pardon, ce teorie?!

PICA: Cred că o anumită informaţie, în legătură cu acest circ, este necorespunzătoare.

RAFA: Mă rog, dezinformările sunt la ordinea zilei... Concret, despre ce este vorba?

PICA: Se afirmă că s-ar fi îndreptat, în secret, spre Phantarun. Poftim telegrama.

RAFA: Phantarun... Phantarun... Ex-clus! Aş fi observat pe radarul meu extra performant. Nu-mi scăpa nicio căpuşă.

PICA: ... Poate s-a scufundat vaporul pe care-a fost îmbarcat...

RAFA: De jumătate de an n-a fost semnalată nicio dispariţie de vase, nicio răpire de echipaj de către piraţii somalezi şi nicio explozie.

PICA: Poate...

RAFA: Tăcere, încerc să-l localizez... Doi-zece! Doi-zece! Recepţie!... Coleguţa, sunt Rafa, fii amabilă, solicit coordonatele circului Tromboflebini...

PICA: Trombonini!!!

RAFA: Rectific: T-R-O-M-B-O-N-I-N-I! Da, da, sigur, aştept, aştept!... Daaa?! Imposibil! Imposibil!!!... Incredibil!... Mulţumesc! Terminat!

PICA: E de rău? Ce-aţi aflat?

RAFA: Mai bine tac. Incredibil!!! ...La girafe, tăcerea e ca mierea... Cum stai cu inima?

PICA: Poţi să-mi spui orice. Suport. Am devenit imună la catastrofe şi la veştile proaste. Ascult!

RAFA: Cine-a pomenit de veşti proaste? Calmează-te! Poftim o bucăţică de zahăr candel, pe sfoară; închide ochii şi prinde-te bine de piciorul meu drept.

PICA: Din faţă sau din spate?

RAFA: Indiferent... Te-ai prins?

PICA: Mai vreau o bucată de zahăr... E chiar aşa de grav? Grav grav?

RAFA: Te-ai prins?! E neverosimil. Te afli... chiar... în... arena... circului... Trombonini. Dă la o parte pânzele astea prăfuite şi... convinge-te singură!

PICA: Ahhh! 
 

Scena 9

(Magistrul Trombonini, Rusta-Lăcusta, Debra-Zebra, Cobra-Sobra, Crocodilii Nilu, Bilu şi Liru, Rafa-Girafa) 
 

TROMBONINI: Jos măştile! Concursul a luat sfârşit. Scoateţi camuflajul şi aprindeţi reflectoarele. Să poftească stimabilele şi stimabilii noştri societari.

RUSTA: Magistre, nu credeţi că am fost puţin cam duri?

TROMBONINI: Duri, neduri, ăsta e circul şi cred că am avut de învăţat cu toţii din farsa asta... E cineva de altă părere?

DEBRA: Dimpotrivă, de când mă ştiu zebră n-am pomenit examinare mai concludentă; ceea ce n-aţi obţinut cu duhul blândeţii, de-atâta amar de vreme, de la Pica-Lenevica, aţi reuşit prin şiretlic... Vă felicit!

CROCODILII: Şi noi vă felicităm şi vă propunem ca, de azi înainte, maimuţica noastră să se numească Pica-Curajica. (scandează) Pica-Curajica! Pica-Curajica!

DEBRA: Ei-ho! Asta e imposibil. E o cacofonie regretabilă!

RUSTA: Dacă am denumi-o Pica-Minunica, căci, într-adevăr, schimbarea ei e o adevărată minune...

CROCODILII: Nu suntem de acord. Protestăm!... Cum să apară pe afiş cu numele ăsta siropos?

RUSTA: Şi ce dacă, copiii sunt înnebuniţi după dulciuri... Nu-i aşa?... Quod erat demonstrandum! Aţi văzut, aţi auzit?

DEBRA: Indiferent ce nume va purta, de azi înainte, Pica cea leneşă şi mincinoasă a devenit o adevărată artistă de circ şi prietenă de nădejde.

CROCODILII: Mulţi ani trăiască! Mulţi ani trăiască!

TROMBONINI: Puţină răbdare, domnilor, încă n-am supus la vot... Care e părerea dumneavoastră sinceră, ducesă?

SOBRA: Sunt încă sub imperiul hipnozei şi nu mă pot pronunţa. Îmi vâjâie cercurile imaginaţiei.

CROCODILII: Ha-ha-ha!

SOBRA: Şşt! Şşt!

TROMBONINI: Zarurile au fost aruncate. E timpul să luăm o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

RAFA: Oracolul meu este perfect favorabil.

RUSTA şi DEBRA: Şi noi suntem la fel de favorabile.

CROCODILII: Trăiască şi să se măiestrească noua noastră colegă, Pica!

RUSTA: Iam-iam-iam! E timpul să aducem fursecurile şi să deschidem şampania de zmeură.

TROMBONINI: Fursecurile da, dar şampania poate să mai aştepte. Suntem încă în timpul programului. Şi sifonul face spumă la fel şi apoi ce-au să creadă copiii despre imaginea circului Trombonini?... Dacă mâine, poimâine, unii dintre ei vor ajunge ziarişti?

DEBRA: Pentru că tot veni vorba despre ei, n-ar trebui să le cerem şi lor acordul în legătură cu Pica?

TROMBONINI: Asta cam aşa este.

CROCODILII: Corect!

RUSTA: Copilaşi frumuşei, deştepţi şi ordonaţi, sunteţi toţi de acord că Pica să rămână în circ?

RAFA: N-am înţeles, sunteţi sau nu de acord?...

TROMBONINI: Opinia generală este mai mult decât favorabilă. Să poftească Pica! Pica... Minunica! Să poftească Pica!... De ce întârzie atât?!

SOBRA: Magistre, a scăpat neîmblânzita Reea din cuşcă. Prăpăd!!!... Grăbiţi-vă, până nu sfâşie pe cineva! 
 

Scena 10

(Pantera Reea, Pica-Lenevica) 
 

REEA: Arrr! Arrr!

PICA: Am înţeles totul, nu te mai obosi. Am priceput farsa… Ştiu că m-am făcut, definitiv, de cacao.

REEA: Ce tot bâigui?! Sunt neîmblânzita Reea şi nu mă sperie nici chiar biciul vestitului Trombonini... Fereşte-te din calea mea, mă aşteaptă jungla fioroasă... Am să sfâşii sute de beregate de antilope şi capre sălbatice!... Libertate, sooosesc!

PICA: Puţin cam gutural, dar romantic. Joci destul de credibil pentru o panteră născută în captivitate.

REEA: Arrr!

PICA: Gata, te-am citit. Ai probleme cu dicţia. Dacă nu exersezi constant, n-o să sperii în libertatea ta nici măcar un iepuraş de carton, d-apoi o maimuţică repetentă, ca mine, respinsă de circul Trombonini.

REEA: Sunt stresată de reflectoare şi aplauze... am tensiunea mărită. Mult. Simt că explodez... La o parte! Ar fi dezonorant să sfâşii o maimuţică dresată şi toţi verii mei din junglă s-ar tăvăli de râs pe chestia asta.

PICA: Păcat!... Jungla aia a ta, pe care o cunoşti doar din ilustrate, e plină de bidonaşe turtite de plastic, de şerveţele pline cu ruj şi de carabine unsuroase, la toate colţurile... Deja te şi văd atârnând, întrun muzeu de curiozităţi, cu blana foşnind a molii.

REEA: Încetează, îmi distrugi toate planurile... mă sperii.

PICA: Eu?! Să-ţi povestesc despre sutele de expediţii aiuristice, despre braconaj, despre japonezii ăia mici şi gălăgioşi care te orbesc cu aparatele lor de fotografiat, chiar şi în momentele în care simţi nevoia imperioasă de a fi singură-n tufiş; despre experimente, despre vaccinurile...

REEA: Taaaci!!!

PICA: Şi asta încă nu e totul. Ştiai că regulile din rezervaţii interzic împerecherea na...

REEA: Încetează. Mi-ai dat planurile peste cap. Sunt bulversată total. Nu mai rezist!

PICA: Bătrâna junglă a devenit o imensă închisoare. Dezinfecţia obligatorie este o măsură care în...

REEA: Renunţ! Deschideţi-mi cuşca mea dragă şi binecuvântată! Alo, se aude acolo sus, la birouri?! De azi înainte, mă fac extrem de docilă... Promit! Domnule Trombonini, nu mai fac! Cuşca! Deschideţi-mi cuşca! Cuşcaaa!!! 
 

Scena 11

(Magistrul Trombonini, Pica-Minunica, Rusta-Lacusta) 
 

TROMBONINI: Oferta rămâne în picioare. Circul are în continuare nevoie de serviciile tale.

PICA: Să-mi pregătesc geamantanul? E deja gata, dar să ştiţi că primul tren spre alte zări e de-abia peste câteva ceasuri bune... Pot să aştept aici, lângă casa de bilete?

TROMBONINI: De ce nu mă asculţi? Eu vorbeam de cu totul altceva. Ia, te rog, afişele astea noi, sosite de la tipografie.

PICA: Ce bun sunteţi. Dacă e nevoie de mine aici, lipesc şi afişe. Fac tot ce trebuie, numai nu mă alungaţi... O să umplu tot orăşelul cu ele. O să mă ajute şi Rusta ca să nu le pun strâmb.

TROMBONINI: Ce-ar fi să le lipeşti, până diseară, pe astea. Sunt încă proaspete şi de-abia le-am primit de la tipografie. Peste câteva ceasuri, jucăm ultimul nostru spectacol, înainte de a pleca spre Phantarun... Verifică, te rog, dacă nu e omis ceva.

PICA: Şi o să mă luaţi şi pe mine, magistre?

TROMBONINI: Negreşit. Invitaţia e valabilă pentru toţi angajaţii circului, fără excepţie… Am încredere în tine, da?

PICA: Sigur... Copii, vă rog să nu mă-ntrerupeti. Magistrul mi-a încredinţat, pentru prima oară, o sarcină cu adevărat importantă şi nu vreau să-l dezamăgesc... Mulţumesc! Deci, să începem verificarea: 

“SENZAŢIONAL! SENZAŢIONAL! SENZAŢIONAL!

MARELE CIRC TROMBONINI PREZINTĂ 

INEGALABILUL SPECTACOL: 

“HAI LA DRUM, SPRE PHANTARUN!”

cu uluitoarea vedetă 

P I C A –  M I N U N I C A  

în incredibile evoluţii la trapez, dresuri de pantere, acrobaţii pe zebre şi hipnotizări de şerpi veninoşi. 

Acompaniamentul: RUSTA-LACUSTA.” 
 

RUSTA: ...Crezi că ar mai trebui ceva adăugat?

PICA: Daaa... Epilogul! 
 

Epilog

(Pica-Minunica, Rusta-Lacusta
 

RUSTA: Încredere, încredere în tine

Să ai când încercarea intervine.

Viaţa e un lung şir de trambuline,

Îţi dă pesmeţi când jindui savarine. 

PICA: Curaj! Curaj! Mai sunt destule trepte,

Urcă-le-n rând şi nu din şepte-n şepte!

Apleacă-te spre sfaturi înţelepte

Şi nu lăsa norocul să te-aştepte! 

RUSTA: Minciuna - pune-o racilor în cleşte.

Fii vesel, fii viteaz, te-ndrăgosteşte!

La poticneli te poartă bărbăteşte,

Iar la prieteni veşnic dedulceşte! 

PICA: Culege mărul, lasă acadeaua!

Înţelepţeşte-te ca roua şi ca neaua!

Spre Phantarun te-ntinde ca fideaua,

Clinteşte munţii, împlineşte-ţi steaua! 
 

CORTINA

  Aminteste-ti datele mele