Hôtel des deux mondes, de Eric - Emmanuel Schmitt


PERSONAJE
JULIEN PORTAL
ASTROLOGUL RADJAPOUR
DOCOTRUL S…
PREŞEDINTELE DELBEC
LAURA
MARIE
Tânărul în alb (rol mut)
Tânăra în alb (rol mut)


Decor unic



Înainte de toate, se aude un zgomot foarte ciudat, ca un imens curent de aer…


Acest vânt de o putere infinită dă impresia că ar avea forţa să aspire tot în calea sa, că ar putea orice pe aripile suflului său: oameni, vapoare, arbori, case…


Acest vuiet exagerat, aproape insuportabil, dispare în câteva secunde. Pe ultimele sale sunete auzim zgomotul făcut de un ascensor care se opreşte.


Scena se luminează.


Sala de recepţie a unui hotel.


De un confort discret, sub o lumină cernită şi artificială, această sală de recepţie oferă tradiţionalele fotolii în jurul unor mese joase, biroul - pentru moment gol – şi eventualii clienţi, locatarii hotelului, distribuiţi către două culoare care duc la camere. Un culoar e notat cu V, celălalt cu A.


Luminiţele de la lift arată că cineva e pe cale să sosească. Un ţiuit. Uşile se deschid. Un pic buimac, dezorientat, JULIEN, un bărbat încă tânăr, îmbrăcat într-un impermeabil deschis, îşi freacă cu o mână capul şi se sprijină cu cealaltă de peretele ascensorului. După ce şi-a masat fruntea, îşi adună forţele şi trece încet pragul. Calcă nesigur, ca şi cum ar fi după un accident care l-a lasat cu un dezechilibru.


Se uită o clipă în jurul lui, apoi se apropie de recepţie. Imediat apare un angajat longilin, îmbrăcat în alb, care îi zâmbeşte blând.


JULIEN se sprijină de birou.



JULIEN: Unde sunt? (Ca răspuns, omul îi dă încet o cheie. JULIEN o ia) Aveţi dreptate, mă duc să mă odihnesc.


Omul face un semn. O femeie în alb, la fel de suplă şi tăcută, apare şi se apropie de JULIEN. Ca şi cum aceasta i-ar fi vorbit, JULIEN îi răspunde.


JULIEN: Da, am bagaje, sunt în maşina mea, dar… (Îşi caută cheile în buzunarul de la impermeabil, dar nu le găseşte. Descurajat) Lăsaţi-le… Vedem mai târziu de ele… (Angajata îl ia de braţ şi îl conduce spre culoarul V. JULIEN se opreşte brusc şi se întoarce) Aveţi nevoie de numele meu, nu?… Dacă mă caută cineva…


Tânărul îi arată registrul hotelului.


JULIEN: A… l-aţi înscris deja… bine… (Pare destul de tulburat) Da, aveţi dreptate, mă duc să mă odihnesc…


Angajata îl susţine bine. Cei doi dispar pe culoarul V.


De pe culoarul A vin alte două personaje. Îmbrăcat într-un halat de mătase, ASTROLOGUL RADJAPOUR se uită prin holul hotelului.



ASTROLOGUL: V-am zis că e cineva nou.


PREŞEDINTELE îl urmează. E un om sec, convenţional, îmbrăcat cu discreţia severă a oamenilor care se estimează înainte de toate ca fiind respectabili.


PREŞEDINTELE: Nu cred, n-am auzit nimic.

ASTROLOGUL: Normal, doar sunteţi la fel de surd ca un ceas de bucătărie.

PREŞEDINTELE: (jignit) Pardon?

ASTROLOGUL: Vedeţi! (Se întoarce către angajatul de la recepţie) Raphael, tocmai a venit cineva, nu? (Tânărul surâde. ASTROLOGUL citeşte în asta o aprobare) Deci nu mi s-a părut.

PREŞEDINTELE: (surprins) I-aţi spus Raphael? Eu îi spun Gabriel.

ASTROLOGUL: Şi vă răspunde?

PREŞEDINTELE: Bineînţeles.

ASTROLOGUL: Atunci avem amândoi dreptate.

PREŞEDINTELE: Nu se poate. (Se întorc spre recepţie) Gabriel, te numeşti Raphael sau Gabriel?


Tânărul deja a disparut fără nici un cuvânt.


ASTROLOGUL: (se aşează) De ce nu puteţi suporta să avem amândoi dreptate?

PREŞEDINTELE: Pentru că dumneavoastră spuneţi ceva, iar eu zic altceva.

ASTROLOGUL: Şi?

PREŞEDINTELE: Adevarul e neapărat de o parte sau de alta. Niciodată de ambele părţi. Aşa că. Aşa că. Aşa că ori dumneavoastră aveţi dreptate şi eu mă înşel, ori eu am dreptate şi dumneavoastră vă înşelaţi.

ASTROLOGUL: Adevărul dumneavoastră nu-l poate tolera pe al meu?

PREŞEDINTELE: Evident.

ASTROLOGUL: Înţeleg… Ca o femeie măritată: aşa ceva nu se împarte.

PREŞEDINTELE: Eu n-am împărţit-o niciodată cu cineva pe doamna Preşedinte.

ASTROLOGUL: Vă cred, mai ales că ieri mi-aţi arătat poza ei.

PREŞEDINTELE: (jignit) Cum?

ASTROLOGUL: (îi vorbeşte ca unui surd) Mi-aţi arătat ieri poza ei!


ASTROLOGUL îşi deschide ziarul şi începe să citească, dar asta nu-l opreşte pe PREŞEDINTE să vorbească.


PREŞEDINTELE: Aţi văzut-o pe Doctoriţa S… azi? (ASTROLOGUL dă să răspundă) Nici nu-am văzut-o. Am rugat-o în mod special să mă primească în dimineaţa asta şi încă n-am primit nici un răspuns. Se poate să tratezi oamenii în felul ăsta? Vă întreb? (ASTROLOGUL vrea să raspundă) E inadmisibil. Există totuşi despre fiecare dintre noi dosare precise şi complete. Doctoriţa S… ar trebui să ştie cu cine are de-a face. Credeţi că doctorul ăsta e competent? (ASTROLOGUL vrea să răspundă) Constat că astăzi medicii sunt formaţi în ciuda bunului simţ, că sunt îndopaţi ca o gâscă de Crăciun cu fel de fel de cunoştinţe, dar nu învaţă esenţialul: bunele maniere! Cu medicina asta modernă, nu mai avem de-a face cu oameni cultivaţi, ci doar cu barbari care deţin informaţii. Nu sunteţi de aceeaşi părere? (ASTROLOGUL deschide gura) Asta e decadenţa morală a acestei generaţii. Ei n-au cunoscut nici foamea, nici frigul. N-au cunoscut niciodată războiul. Ei au curul în cremă încă de la naştere!

ASTROLOGUL: Domnule Preşedinte, dumneavoastră apreciaţi răspunsurile pe care le dau la întrebările dumneavoastră?

PREŞEDINTELE: Cum?

ASTROLOGUL: (ca şi cum ar fi surd) Vă plac răspunsurile mele?

PREŞEDINTELE: Ce tot îndrugi acolo? Apreciez mult părerile dumneavoastră, dar vă rog să tăceţi când vorbesc eu!


ASTROLOGUL oftează şi se întoarce la ziarul lui.


ASTROLOGUL: Zgomotul pe care îl fac când citesc nu vă deranjează?

PREŞEDINTELE: Poftim?


(În acest moment intră MARIE)


MARIE: Mi-am făcut de patru ori patul, am lustruit de cinci ori chiuveta, mi-am întins ridurile, nu mai ştiu ce să fac. N-aveţi ceva de făcut, de cusut nişte nasturi? Ne e defect, tivul dumneavoastră?

PREŞEDINTELE: Doamnă, aţi fost primită de doctoriţa S…?

MARIE: Nu. Am întrebat şi eu de ea.

PREŞEDINTELE: E inadmisibil! Ne tratează ca pe nişte femei de serviciu!

ASTROLOGUL: (şocat) Domnule preşedinte!

MARIE: (încântată) Are dreptate, domnul, chiar sunt femeie de serviciu.

PREŞEDINTELE: A!…

ASTROLOGUL: Domnule Preşedinte, aici nimeni nu are recomandări.

PREŞEDINTELE: Egalitarismul, presupun? Lepra republicană s-a infiltrat peste tot. Nu se mai ia în considerare cine e şi ce e. Valoarea unui om nu mai are importanţă.

ASTROLOGUL: Pentru mine, valoarea unui om e aceea de a fi om, nimic altceva.

PREŞEDINTELE: Prostii! Prostii periculoase!

MARIE: (către ASTROLOG) Domnul are dreptate. Nu putem compara un Preşedinte cu o femeie de serviciu.

PREŞEDINTELE: Vedeţi! Chiar ea recunoaşte. Şi, doamnă dragă, care e diferenţa după părerea dumneavoastră?

MARIE: Păi…

PREŞEDINTELE: Da, da, insist! Ca să-l instruim pe prietenul nostru (mai tare) şi pe doctoriţa S… dacă ne aude. Care e după părerea dumneavoastră diferenţa dintre un Preşedinte şi o femeie de serviciu.

MARIE: După părerea mea? Păi, e poveste de birou…

PREŞEDINTELE: (încurajând-o) Da…

MARIE: Un Preşedinte murdăreşte biroul, iar o femeie de serviciu îl curăţă.

ASTROLOGUL: (amuzat) Continuaţi.

MARIE: Mai e şi felul de a vorbi. Un Preşedinte le vorbeşte oamenilor ca şi cum ar fi toţi de căcat, iar o femeie de serviciu vorbeşte ca şi cum ea ar fi de căcat.

ASTROLOGUL: Şi?

MARIE: Un Preşedinte are o grămadă de titluri care apar înainte şi după numele său: Domnul Preşedinte Truc, Director general al Societăţii imobiliare, Membru al Consiliului de administraţie, Ofiţer al Legiunii de onoare… Pe când o femeie de serviciu nu are decât numele ei. Şi până şi pe ăla îl pierde foarte repede, aşa că rămâne numai cu prenumele. Şi… dacă n-o cheamă Marie, o s-o cheme aşa oricum, pentru că patronii nu prea au memorie.

ASTROLOGUL: (se întoarce spre PREŞEDINTE) E efectiv surprinzător că, deşi diferenţele sunt atât de evidente, Doctorul S… nu v-a primit.


Intră JULIEN. Pare să meargă puţin mai bine.


JULIEN: Bună ziua. (Ceilalţi se ridică să-l salute) Eu sunt Julien Portal.

ASTROLOGUL: Daţi-mi voie să vi-l prezint pe domnul Preşedinte Delbec si pe doamna Martin.

MARIE: …Marie Martin. Marie, parcă mi-e scris în frunte.

ASTROLOGUL: Şi eu, Astrologul Radjapour.

JULIEN: Mă scuzaţi, nu vreau să par stupid, dar nu prea ştiu ce caut aici. Nu-mi aduc aminte să fi rezervat o cameră la hotelul ăsta şi, totuşi, când am venit, numele meu era trecut în registru. Unde e responsabilul? Unde ne aflăm cu exactitate?

ASTROLOGUL: Ce întelegeţi dumneavoastra prin ”exactitate”?

JULIEN: În ce oraş? Pe ce drum?

ASTROLOGUL: Eu nu ştiu nimic.

JULIEN: Cum? Şi dumneavoastră aţi sosit acum?

ASTROLOGUL: O, nu! Eu sunt cel mai bătrân locatar al acestui hotel. M-am instalat aici acum şase luni.

JULIEN: Mă iertaţi, mintea mi-e foarte neclară în dimineaţa asta, nu prea mă fac înţeles. Cum se numeşte hotelul?


Cei trei clienţi tac. JULIEN se uită la ei pe rând. Ei nu spun nimic. JULIEN se scarpină pe cap. MARIE îi pune mâna pe umăr.


MARIE: Aţi avut un accident de maşină?

JULIEN: Da… nu… (Se gândeşte intens) Nu ştiu. Eram pe autostradă, da, se însera. Chiar dacă eram destul de obosit, controlam bine maşina, un Parodeo, ultimul model, C6, îl ştiţi?

ASTROLOGUL: Eu ştiu numai două tipuri de maşini. Cele care au inscripţia “Taxi” pe ele şi cele care nu au.

JULIEN: Mergeam cu viteză, dar eram stăpân pe maşina mea. Am ajuns la mine.

MARIE: Vă aştepta cineva?

JULIEN: (lasă capul în jos) Nu.

MARIE: Trebuie totdeauna s-aveţi pe cineva care să vă aştepte… Singurul mijloc de a evita accidentele.

JULIEN: (indignat) Dar eu n-am avut un accident.


Ei se uita la el cu blândeţe, dar cu şi mai mult scepticism.


JULIEN: (protestând) N-am avut nici un accident! N-am avut nici un accident.


Toţi tac.


JULIEN: Îmi dau seama că moţăiam când am intrat ca să mă odihnesc în motelul ăsta.

ASTROLOGUL: Un motel! Ce caraghios! Un motel!


MARIA şi ASTROLOGUL nu se pot abţine sa nu râdă. PREŞEDINTELE încearcă să se alăture râsului lor.


În acest moment, tânărul în alb traversează scena. Îi priveşte o secundă cu un surâs tandru. Toţi se opresc imediat din râs.


MARIE: (puţin ruşinată) Aveţi dreptate, Emmanuel, nu e frumos să ne batem joc.

PREŞEDINTELE: (surprins) I-aţi spus Emmanuel?


Angajatul a plecat.


JULIEN: Mă puteţi ajuta?

ASTROLOGUL: (către JULIEN) Să aveţi încredere în experienţa mea, e un singur mod de-a înţelege unde sunteţi. Să ne întrebaţi pe fiecare dintre noi ce făcea chiar înainte de a ajunge aici.


MARIE dă din cap aprobator. După câteva secunde, PREŞEDINTELE face la fel.


PREŞEDINTELE: Dacă asta vă poate ajuta…

JULIEN: Dar e absurd…

ASTROLOGUL: Nu există altă cale.

MARIE: Are dreptate.(Către JULIEN) Întrebaţi-mă. (JULIEN nu reacţionează) Întrebaţi-mă, pentru numele lui Dumnezeu! (JULIEN face o grimasă pe care Marie o interpretează pozitiv) M-a întrebat! (Oftează, ia aer şi-şi începe discursul) Marie, părinţii mei m-au botezat Marie. O idee foarte bună! Am şters praful toată viaţa. Mi-au scris numele de Marie în frunte pentru că ştiau ca măturatul, curăţatul şi cârpitul vor fi domeniul meu. Tata era ţăran, un om frumos, foarte brunet, ras proaspăt de dimineaţă şi obosit la amiază. Cred că înţelegeţi ce vreau să spun. Toate firele acelea care împung, care zgârie, sunt forţa unui om, ele arată că e multă spermă în interior. Asta înseamnă că-i cam ardea de sărutat tot timpul. Mama îmi făcea câte un frăţior sau o surioara în fiecare primăvară. Mai aveau 12 după mine. Aşa că trebuia să-i ajut mult, pentru ca ea era mereu puţin obosită. Din fericire, cum cel de-al treişpelea, Pascalito, n-a prea ieşit normal - avea faţa albăstruie şi nu ţinea pasul cu ceilalţi - părinţii au spus tuturor că ar fi căzut din căruţa cu sfeclă şi că tata şi-a pus căciuliţă. Eu cred că mama îşi spărsese de fapt scoica.

PREŞEDINTELE: (îngrozit) Faceţi un rezumat, în fine, scurtaţi-o.

MARIE: Nu ştiu s-o scurtez. Cum nu mă lăsaţi niciodată să vorbesc, când prind ocazia nu mă mai pot opri. Pe scurt, de când cânta cocoşul şi până seara, eu făceam curăţenie tot timpul şi nu aveam o secundă pentru mine ca să pot visa. Aşa că abia la 28 de ani, când un băiat mi-a atins puţin chiloţii la bal, l-am lăsat să mă tăvălească în cocioaba lui veche şi am plecat de acasă ca să fiu cu el şi cu mititica mea. L-am ales pentru că semăna cu tata. Era la fel de păros. Numai că tata muncea şi avea grijă de copiii lui, dar al meu nu era bun de nimic. Avea păr şi pe mâini, dar asta nu-i folosea la nimic. Şi era leneş, zici că era mort. Şi am luat-o de la-nceput. A trebuit să-l întreţin eu, făcând curat. Şi pe el şi pe cei doi copii. Am două fete, la asta m-am priceput. Şi-n schimb n-am primit nici măcar un mulţumesc, nimic, nici o alinare, nici o încurajare. E drept că o viaţă de câine, chiar dacă te dă peste cap, face ca o femeie să se simtă mereu femeie.

PREŞEDINTELE: Vă rog, scurtaţi-o!

MARIE: Nu pot, v-am spus!

PREŞEDINTELE: Noi vrem să ştim sfârşitul, nu începutul.

MARIE: Nu-s prea multe de povestit despre viaţa mea, aşa că atunci când mă apuc s-o povestesc, spun tot, fără să fiu întrebată. În fine, în fiecare zi pleca să-şi ia ţigări, până când nu s-a mai întors. Asta nici n-a fost rău, chiar dacă nu m-a ajutat să mă simt mai frumoasă. În fine, fetele au crescut. Nu ştiu pe cine au moştenit, poate pe bunicul lor. Aveau foc la cur. Ceva inimaginabil. Schimbau bărbaţii mai des decât chiloţii. Am avut toate problemele din lume ca să le bag în menaj şi să le opresc să mai alerge după salam. Apoi am fost pensionată anticipat. Toată viaţa îmi spusesem că în ultima zi, la ultimul patron, am să-l dau dracului. Şi în loc să fac asta, în timp ce-mi aranjam cârpele şi mătura, am simţit cum mă ia o moleşeală, cum mă încearcă un frison şi deodată, uite aşa, în mijlocul unui salon, m-am trezit pe covor. La spital au fost foarte drăguţi. N-aş fi crezut să fie aşa de bine la spital. Totul în ordine, totul alb. Şi asta fără să fiu eu cea care spăla şi curăţa. Oameni tineri îmi zâmbeau. Cred că cele mai frumoase zile din viaţa mea le-am petrecut la spital. Mi-au spus că am inima obosită, uzată anormal pentru vârsta mea. Mi-au prescris o casă de odihnă. Când am intrat acolo, într-un castel vechi, în mijlocul unui parc, cu toată lumea atentă cu mine şi care mă servea ca pe o doamnă, ei bine, atunci chiar m-am simţit ca o prinţesă. Chiar şi grădinarul, în fiecare dimineaţă, îmi aducea un trandafir în cameră şi-mi făcea o reverenţă de mă făcea să roşesc toată. Ieri, când am coborât scările alea mari şi m-am agăţat de balustradă, mi-am zis că aici, în sfârşit mi-era bine, c-o să am timp să mă gândesc la tot ce n-am apucat să mă gândesc. La viaţă, la moarte, la Dumnezeu, la toate astea. Simţeam cum îmi creşte inima şi cum mi se deschid ochii, cum o viaţă nouă are să înceapă, cum totul vibra în jurul meu, ca şi cum auzeam respiraţia lucrurilor. Mi-am zis: “Asta înseamnă să fii fericit!” Şi zbang!

JULIEN: Zbang?

MARIE: Am făcut un atac.

JULIEN: Şi apoi?

MARIE: Am ajuns aici.

JULIEN: Aici e o clinică?! Nu e un hotel?

ASTROLOGUL: Aşteptaţi! Aveţi cuvântul, domnule Preşedinte.

PREŞEDINTELE: Eu voi fi scurt. Ultima mea amintire înainte să mă regăsesc aici o am de alaltăieri… Ieşeam de la mine, ca de obicei la 8 dimineaţa fix. Am deschis poarta şi am observat un biciclist care venea pe trotuar. Era un tânăr, bineînţeles. A sunat din soneria ridicolă de la bicicletă. Mi-am zis: “Acest puşti cretin o să se oprească, n-are voie să circule pe trotuar. Am făcut doi paşi, apoi am fost ridicat subit şi proiectat direct spre o bancă. Am simţit cum craniul mi s-a lovit de colţul unei pietre. Iată!

ASTROLOGUL: Venea din stânga?

PREŞEDINTELE: Evident!

ASTROLOGUL: Sunteţi o victimă a regulamentului.

PREŞEDINTELE: Eu întotdeauna am respectat toate legile. Imbecilul ăla nu le-a respectat.

JULIEN: (către ASTROLOG) Şi dumneavoastră?

ASTROLOGUL: Comă diabetică.

JULIEN: Unde sunt doctorii? Infirmierii? De ce camerele noastre nu sunt echipate cu aparate pentru îngrijire medicală?

ASTROLOGUL: Nu suntem într-un spital.

JULIEN: Deci nu suntem la urgenţă?

PREŞEDINTELE: Nu.

MARIE: Pe ce culoar staţi? Pe A sau pe V?

JULIEN: Pe ăsta.

ASTROLOGUL: Pe culoarul V? Deci n-aţi avut un accident!

JULIEN: Normal. N-am avut nici un accident. Doar v-am zis. (Gânditor) Ce înseamnă culoarul V? De ce e un culoar V şi unul A?

ASTROLOGUL: O să vă întâlniţi fără îndoială cu Doctorul S…

JULIEN: Mi-aţi spus că nu suntem într-un spital şi totuşi există un doctor?

MARIE: S… Doctorul S…

JULIEN: Vreau să-l văd imediat.

PREŞEDINTELE: Ei, dragul meu, nu poate fi întâlnit Doctorul S… aşa.

ASTROLOGUL: E suficient să vrei ca să nu poţi.

MARIE: Sunteţi sigur că n-aţi intrat voit în copac?

JULIEN: Ce copac? Despre ce vorbiţi?

ASTROLOGUL: Tot nu v-aţi prins? Comă… Criză cardiacă… Accident… Nu faceţi legătura între ultimele noastre amintiri?

JULIEN: (se ridică şi se uită în jur) Vreţi să spuneţi că… (Toţi aprobă din cap)

ASTROLOGUL: Ultimele noastre amintiri sunt toate, din păcate… ultimele.

JULIEN: (jenat să spună ce gândeşte) Noi suntem… morţi?


Cei trei izbucnesc în râs.


JULIEN: (începe să ţipe) Mort! Sunt mort! (Cei trei încă mai râd. Îl scutură pe ASTROLOG) Răspunde-mi, pentru numele lui Dumnezeu. Eu sunt mort şi asta vă face să râdeţi?

ASTROLOGUL: Dacă dumneavoastră sunteţi, atunci şi noi suntem.


Asta declanşează o nouă izbucnire în râs a celor trei locatari.


JULIEN: Am nimerit la nebuni. Eu nu mai stau nici o secundă aici.


PREŞEDINTELE are un râs reţinut. JULIEN, furios, porneşte spre lift.


MARIE: O să aibă încă o surpriză. (JULIEN caută frenetic butonul liftului)

JULIEN: Vreu să ies!

ASTROLOGUL: Liftul ăsta nu poate fi chemat.

JULIEN: (nervos) Foarte bine, o să ies pe scara de serviciu.

ASTROLOGUL: Nu există.

JULIEN: Sunteţi nebuni de legat!

ASTROLOGUL: (vesel) Asta se poate!


Locatarii râd din nou. JULIEN o ia spre unul din culoare.


MARIE: Mie tocmai la înmormântări îmi vine să râd.


JULIEN, plin de furie, începe să alerge.


JULIEN: O s-o găsesc! (Iese pe celălălt culoar)

ASTROLOGUL: (dă din umeri) Trebuie să încerce.

MARIE: E normal să nu ne creadă. El nu s-a văzut plecând…

ASTROLOGUL: În prima mea noapte aici am încercat chiar să găuresc podeaua camerei.


JULIEN revine în sala de recepţie a hotelului, fără suflu, năduşit leoarcă.


JULIEN: E scandalos! Nu sunt ieşiri, ci doar ferestre opace care nu se deschid. Dacă nu-mi spuneţi imediat unde-i ieşirea, o să sparg un geam şi-o să m-arunc de la etaj.

ASTROLOGUL: (nici măcar nu se întoarce) Normal.

MARIE: V-am zis că-l aşteptă o surpriză.


JULIEN dispare pe culoarul V. Ajunge în camera sa şi auzim cum aruncă mobila pe fereastră.


MARIE: Nu-mi plac spargerile. Îmi fac rău la inimă. Şi bietele obiecte n-au nici o vină.

ASTROLOGUL: Nu mai are importanţă.

MARIE: E o deformaţie profesională. În menaj eşti obişnuit să rămâi singur în casele oamenilor şi să ai grijă de obiecte. Chiar ajungi să le vorbeşti. Când cureţi argintăria, îţi imaginezi că-i faci toaleta. Când pui ceară ca să lustruieşti o masă, e ca şi când ai hrăni-o. Când spargi ceva, ai impresia că faci rău unei persoane. Îţi ceri scuze, te fâstâceşti, duci rămăşiţele la gunoi şi te simţi vinovat.


JULIEN izbucneşte, epuizat, descurajat.


JULIEN: E incredibil! Geamurile rezistă. Sunt la-nchisoare sau ce? Locul ăsta nu e real!

ASTROLOGUL: N-aţi ajuns aici de bună voie şi nici n-o să plecaţi de bună voie.


JULIEN se simte brusc slăbit. ASTROLOGUL se grăbeşte să-l susţină.


ASTROLOGUL: Să mergem…

JULIEN: (alb) Nu poate fi adevărat… Nu sunt mort… nu sunt mort…

MARIE: Începe să înţeleagă. (Îl aduc în mijlocul lor)

JULIEN: (febril) Totuşi sunt viu, nu? Viu!

ASTROLOGUL: Hai, c-aţi trăit situaţii şi mai ciudate. Şi-n visele dumneavoastră sunteţi viu. Aveţi un corp cu care înotaţi într-o apă albastră şi totuşi sunteţi întins în patul dumneavoastră.

JULIEN: (pipăindu-se) Trăiesc…

ASTROLOGUL: Ca să vă demonstraţi că trăiţi, ar trebui să vă omorâţi. Da. Dacă aţi reuşi, este pentru că înainte eraţi viu. Din contră, dacă eşuaţi, asta ar putea înseamna ori că eraţi deja mort, ori că sunteţi nemuritor.

JULIEN: Înnebunesc.

ASTROLOGUL: Şi asta e o soluţie.

PREŞEDINTELE: (ironic) E o soluţie.


Cei doi tineri în alb intră brusc în scenă, ca si cum ar precede pe cineva important.


ASTROLOGUL: A, o să vină Doctorul S…

PREŞEDINTELE: (se ridică) Are întâlnire cu mine!


Cei doi tineri se uită insistent la MARIE, ASTROLOG şi PREŞEDINTE. Aceştia par a înţelege ceva.


MARIE: (decepţionată) A, bine.

ASTROLOGUL: (idem) De acord.

PREŞEDINTELE: (indignat) Dar eu eram aici înainte domnului. (Se întoarce agresiv spre JULIEN) Ce aţi făcut în viaţă, dumneavoastră?

JULIEN: (cu o voce albă) Redactor-şef la o gazetă sportivă.

PREŞEDINTELE: Păi atunci?! Nu credeţi că presedintele a trei societăţi importante face mai mult ca un redactor-şef? Nu?


Angajaţii insistă. Cei trei vechi locatari se ridică. ASTROLOGUL se apleacă tandru spre JULIEN.


ASTROLOGUL: Cu dumneavoastră vrea să vorbească Doctorul S… .

JULIEN: Cine v-a zis?

ASTROLOGUL: Raphael!

PREŞEDINTELE: Gabriel!

MARIE: Emmanuel.


ASTROLOGUL, PREŞEDINTELE şi MARIE părăsesc scena. Cei doi tineri îi urmează. JULIEN aşteaptă. Intră o femeie. Elegantă, dar severă, ea poartă nişte dosare sub braţ, ca un medic care-şi face vizita în salonul unui spital.


DOCTORUL S: Julien Portal?

JULIEN: Da?

DOCTORUL S: Bună ziua, eu sunt Doctorul S…


JULIEN este luat prin surprindere. DOCTORUL S… are un surâs care îl linişteşte. Îi face semn să se aşeze.


DOCTORUL S: (blând) Vă e teamă?

JULIEN: Puţin.

DOCTORUL S: Aţi înţeles unde vă aflaţi?

JULIEN: Spuneţi-mi că nu e adevărat.

DOCTORUL S: Cu 200 la oră, aţi ieşit de pe drum şi aţi intrat într-un copac.

JULIEN: (neîncrezător) Nu-mi aduc aminte nimic.

DOCTORUL S: Normal, dormeaţi! (Răsfoieşte hârtiile sale) Daţi-mi voie să mă uit în dosarul dumneavoastră.

JULIEN: (pentru sine) Un copac… Am ajuns să mă izbesc de un copac. Bine că eram singur…

DOCTORUL S: (mecanic) O bilă albă pentru dumneavoastră.


JULIEN, ca trezit dintr-o ameţeală, se uită atent la DOCTORUL S… Ochii lui de bărbat, la vederea unei femei, încep să sclipească.


JULIEN: Nu mi-am imaginat că sunteţi aşa.

DOCTORUL S: Adică?

JULIEN: Frumoasă. (Ea surâde, apoi se întoarce la dosarul lui)

DOCTORUL S: 40 de ani. Dintr-o familie înstărită. Studii bune. Fără operaţii chirurgicale majore. Nici o boală gravă.

JULIEN: (cinic) Sunt un mort foarte sănătos!

DOCTORUL S: Tentative profesionale diverse. O anumită instabilitate vă face să vă părăsiţi locurile de muncă după doi ani. Necăsătorit.

JULIEN: Mă acceptaţi şi aşa?

DOCTORUL S: Eu nu vă judec, eu vă fac bilanţul. (Îşi pune picior peste picior)

JULIEN: (o priveşte plin de dorinţe) Dacă mi-aş fi putut imagina că moartea ar avea picioare frumoase…

DOCTORUL S: Încercaţi să mă seduceţi?

JULIEN: Ce se câştigă? Ce se pierde?

DOCTORUL S: Nu încercaţi aceste metode cu mine. În dosarul dumneavoastră scrie că aţi alergat frenetic după femei…

JULIEN: Ele fug repede.

DOCTORUL S: Dumneavoastră şi mai şi. Până când puneaţi mâna pe ele. Le-aţi părăsit pe toate.

JULIEN: Eu sunt de vină că-mi dau seama foarte repede când o relaţie n-are viitor?

DOCTORUL S: (ironică) Rapid în toate.

JULIEN: N-am dat niciodată peste femeia care să mă facă fidel.

DOCTORUL S: Ca şi cum asta depindea de ele.

JULIEN: (enervat) Am făcut multe să se bucure, am făcut multe să plângă, e aceeaşi soartă. Cea mai mare parte a femeilor pe care le-am cunoscut nu vroiau dragoste, ci poveşti de dragoste. (Se ridică brusc plin de furie) Despre ce vorbim? Doar nu vreţi să mă faceţi să cred în legenda aceea veche a paradisului, a infernului, a sufletelor puse în balanţă şi a Judecăţii de apoi! Refuz să fiu condamnat de dumneavoastră! Sunt mort! Nu-i de ajuns?

DOCTORUL S: Vă înşelaţi complet. (Calm) În primul rând, eu sunt Doctorul S… Şi apoi, dumneavoastră nu sunteţi mort.

JULIEN: (agitat) Ce?

DOCTORUL S: Natural.

JULIEN: (exultă) Ştiam eu! Ştiam bine! Dumnezeule! (Boxează cu inamici invizibili) Sunt viu! Viu! (Deodată, parcă ar avea 20 de ani)

DOCTORUL S: (îl priveşte amuzată) Eu n-am zis aşa ceva.

JULIEN: Ce?

DOCTORUL S: N-am spus că sunteţi viu!


JULIEN se închide în sine. Nu vrea să mai audă nimic.


JULIEN: Nu mai vreau să încerc să înţeleg ce se pălăvrăgeşte aici. Întrucât mă ţin pe picioare, pot pleca?

DOCTORUL S: Asta nu depinde de dumneavoastră.

JULIEN: Încercaţi să mă împiedicaţi?

DOCTORUL S: (blând) Nici de mine.

JULIEN: Ia ascultaţi-mă, doamnă doctor, nu ştiu prea bine cum am ajuns în clinica dumneavoastră. Fără îndoială am adormit la volan, am intrat într-un copac, mi-am pierdut cunoştinţa, timp în care am fost adus aici. Acum mă simt foarte bine şi nu mai am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Aşa că vă fac o reverenţă, salutare. (Apasă frenetic pe butonul liftului) Şi spuneţi liftului să vină odată!

DOCTORUL S: Aveţi de gând să vă reluaţi circuitul? Liftul? Scările pe care nu le găsiţi? Geamurile care nu se sparg?


Cu un gest, DOCTORUL S… face cele două ajutoare să apară. Ei se pun la intrarea fiecărui culoar, pentru a-l opri pe JULIEN să treacă. Ea îi face semn să se calmeze.


JULIEN: E absurd! Sunt într-o închisoare sau ce?

DOCTORUL S: Sunteţi în pericol. Trebuie să vorbim. Veţi înţelege.


Cu un alt gest, ea îi trimite pe cei doi angajati în fundul scenei. Ei fac să gliseze un perete şi să apară un panou luminos, ca un straniu tablou de bord invizibil publicului.


DOCTORUL S: E mai puţin de o oră de când maşina dumneavoastră a intrat cu peste 200 la oră într-un copac. Nu vreau să vă descriu starea caroseriei de care eraţi atât de mândru. Şi prefer să nu vă descriu starea dumneavoastră.

JULIEN: Despre ce vorbiţi?!


DOCTORUL S… îl ia de mână şi-l conduce spre tabloul luminos.


DOCTORUL S: A venit ambulanţa să vă ia. Eraţi inconştient, tumefiat, cu genunchii zdrobiţi, cu mai multe coaste rupte. Aţi fost dus la serviciul de urgenţă al spitalului Descartes. O echipă foarte calificată încearcă să vă salveze viaţa. Nu sunt prea optimişti. Sunt cu sufletul la gură. Fac tot ce pot.


Îi arată tabloul, unde se ghicesc semnale luminoase care clipesc, indicatoare care urcă şi coboară.


DOCTORUL S: Toţi bărbaţii şi toate femeile care sunt aici sunt pe cale să trăiască pe Pământ momente cruciale. Vegheaţi de medici, de infirmiere sau de familiile lor, plini de tuburi cu ser şi de electrozi, se află în ceea ce voi numiţi comă. Adică între viaţă şi moarte. Care va să zică aici.


Ea îl conduce spre fotoliu. El a devenit somnambulic.


DOCTORUL S: Aici trebuie să aşteptaţi, la Hotelul Celor Două Lumi. Aici sunteţi protejat de durerile pe care corpul dumneavoastră le suferă acolo jos.

JULIEN: (aproape convins) Nu pot să cred. Vreţi să mă convingeţi că trupul meu e altundeva?

DOCTORUL S: Vă doare glezna? Aţi suferit o entorsă teribilă. Acum două zile era foarte unflată. Nici nu mai puteaţi să mergeţi. Suferiţi în acest moment?


JULIEN îşi mişcă piciorul fără nici o dificultate.


DOCTORUL S: Vedeţi? Corpul dumneavoastră de carne şi oase, trupul vulnerabil e la reanimare. Sunteţi aici în aşteptare.

JULIEN: Ce aştept?

DOCTORUL S: Să vi se decidă soarta. Dacă vă salvează, ascensorul o să vă coboare înapoi pe pământ. Dacă nu reuşesc să vă reanimeze, ascensorul o să vă ducă în sus.


JULIEN primeşte această revelaţie ca o lovitură. Sonat, se uita lent în jurul lui.


JULIEN: Acolo sus?

DOCTORUL S: Sunt destule noutăţi pentru moment.

JULIEN: Moartea?

DOCTORUL S: Ceea ce numiţi voi moarte.

JULIEN: Nimic mai mult?

DOCTORUL S: Suprimarea acestei vieţi, aici. (Pauză) Treaba mea e să vă dau informaţiile necesare pentru organizarea trecerii dumneavoastră.

JULIEN: Cine v-a angajat?


DOCTORUL S… vede că semnalul culoarului A se aprinde şi se stinge. Ea se pregăteşte să iasă.


JULIEN: Ce înseamnă culoarul A şi culoarul V?

DOCTORUL S: Cum? N-aţi ghicit? Culoarul A pentru accidente, culoarul V pentru voluntari, adică pentru sinucigaşi.

JULIEN: Aţi făcut o greşeală! M-aţi pus pe culoarul V. Eu nu m-am sinucis, eu am avut un accident.

DOCTORUL S: A, da?

JULIEN: Nu m-am izbit în mod voluntar de acel copac.

DOCTORUL S: A, da? (Intens) Domnule Portal, nu numai că la acea oră aveaţi alcool în sânge, dar sunt ani buni de când beţi. Aţi încercat şi alte droguri, mai uşoare, mai violente, mai rare, dar mereu alcoolul v-a permis cel mai bine să fugiţi de toate. Afacerile dumneavoastră erau pe cale să se prăbuşească, ziarul dumneavoastră nu mai mergea, vă băteaţi joc ca un nebun, comportamentul dumneavoastră părea din ce în ce mai aberant în ochii colaboratorilor. De luni de zile aţi scăpat toate hăţurile. Aşa că puteţi înţelege de ce în dimineaţa când v-am găsit plin ca un butoi, strivit cu 200 la oră de un copac, s-a tras concluzia că e o sinucidere, o sinucidere programată cu mult timp în urmă!


JULIEN rămâne cu gura cascată.


JULIEN: O sinucidere premeditată? Eu?

DOCTORUL S: Da, alcoolul: sinuciderea laşilor! Iar acum vă rog să mă scuzaţi, nu vă am numai pe dumneavoastră ca pacient.


Ea iese. JULIEN se aşează şi rămâne mut. E şocat de tot ce a auzit. ASTROLOGUL bagă capul în scenă. Şi-a pus pe cap un turban oriental ornat cu o piatră de lună. Verifică dacă JULIEN e singur, apoi se apropie şi îi intinde cartea sa de vizită.


ASTROLOGUL:”Astrologul Radjapour, vizionar în toate cele, extraluciditate la comandă, astrologie, contactarea strămoşilor, meditaţie transcedentală. Magul Radjapour, toate stiinţele milenare din Orient şi Orientul mijlociu.” (Pauză) Bineînţeles primul meu nume e Marcel. Marcel Pelucha. Născut pe strada Fiicele calvarului, la Paris. Cum ar putea cromozomii şi ovulele, aceste mici bestii inteligente, să se înşele în asemnea hal? (Pauză) Vreţi să vă citesc viitorul?


JULIEN iese brusc din starea de descurajare.


JULIEN: Va bateţi joc de mine?

ASTROLOGUL: Puţin. Dar există oameni care tocmai asta îşi doresc. Şi chiar mă plătesc.

JULIEN: Sigur nu aici.

ASTROLOGUL: Chiar şi aici! Nu vă puteţi imagina ce mână mi-am facut după şase luni. Singura problemă e că aceşti bani nu-mi folosesc la nimic în prezent şi că viitorul e nesigur. Mă rog, asta e!


JULIEN loveşte pereţii.


JULIEN: E revoltător!

ASTROLOGUL: (ca pentru sine) Oho, şase luni de comă, asta e o scuză.

JULIEN: Nu, eu vorbeam de locul ăsta! De aşteptarea asta.

ASTROLOGUL: E! Temniţa-i temniţă, care-i diferenţa? De aici sau din altă parte oricum nu se evadează decât prin fereastra morţii. Şi nu se ştie niciodată unde nimereşti.


JULIEN se mişcă în cerc ca o fiară în cuşcă.


ASTROLOGUL: În fine, noi ştim c-o să murim, dar întoarcem spatele căii ferate, refuzăm să vedem trenul, ne spunem că următorul nu e pentru noi. Aici, orarul e precis. (Îl bate pe spate) Şi până una alta e mult mai agreabil. Da! Poţi deveni gurmand, poţi să profiţi. Acum, eu mă delectez de fiecare clipă ca de o bomboană, o desfac, o savurez.

JULIEN: Cum te poţi distra aici?

ASTROLOGUL: Iată ceea ce schimbă tot: aici nu te distrezi, eşti ocupat. La început cunoşti tot felul de oameni. Dacă aveţi noroc să staţi mult timp la reanimare (reacţie şoc a lui Julien), o să vedeţi că se defilează mult. În fiecare zi se vine şi se pleacă. Şi in rest flecărim, aşa cum facem noi. Eu nu spun nimic important, nici măcar inteligent şi nici dumneavoastră, dar pălăvrăgim şi asta înseamnă că existăm şi că se ţes între noi legături umane. E minunat, nu?

JULIEN: La ce bun? De ce să ai legături cu nişte oameni pe care n-ai să-i revezi cu siguranţă niciodată.

ASTROLOGUL: (joacă jignirea) Dacă nu vă plac decât lucrurile de durată, atunci n-aveţi decât să vorbiţi munţilor, stâncilor, pietrelor, dar mă îndoiesc c-o să vă răspundă, dacă sunt la fel de intransigente ca dumneavoastră. (Se ridică să plece)

JULIEN: (cu un surâs) Sunt impresionat.

ASTROLOGUL: (se întoarce) Vedeţi cum viaţa poate fi uneori amuzantă… O, scuzaţi-mă!… (Se corectează) Vedeţi cum coma poate fi veselă?


JULIEN se aşează pe un scaun.


JULIEN: (suspină) Sunt deprimat. Am fost mereu deprimat.

ASTROLOGUL: Poate un copil răsfăţat.

JULIEN: De ce spuneţi asta?

ASTROLOGUL: Nu sunteţi un om urât şi nu păreţi sărac: un copil care se plictiseşte în mijlocul jucăriilor primite.

JULIEN: Mă dispreţuiţi?

ASTROLOGUL: Deloc. Îmi pare bine că şi cei bogaţi au probleme.

JULIEN: Nu vreau să vă fie milă de mine.

ASTROLOGUL: (blând) Lipsa poftei de viaţă e cel mai mare rău. Să te naşti îmbuibat, cu gura plină înainte de-a apuca să ţipi, să primeşti îmbrăţişări înainte să le fi cerut, să cheltuieşti bani înainte să-i fi câştigat, toate astea nu te fac un luptător. Noi, partidele proaste, găsim lumea apetisantă, plină de lucruri care ne lipsesc. Viaţa nu e frumoasă decât pentru că e un pic deasupra posibilităţilor noastre…

JULIEN: (cu un surâs mirat) M-aţi înţeles.

ASTROLOGUL: Din contră, dumneavoastră n-aţi înţeles că pentru voi, pentru noi, pentru burţile pline ca şi pentru burţile goale, viaţa e mereu deasupra posibilităţilor noastre.

JULIEN: Cum?

ASTROLOGUL: Pentru că nu ne aparţine. (Arată liftul care merge în sus)

JULIEN: (lent) Trebuie să-mi fie luată ca să o preţuiesc.

ASTROLOGUL: Asta a fost totdeauna problema Paradisului. El vine numai după pancarta pe care scrie “Ieşire”.


MARIE intră în trombă.


MARIE: (exasperată) Nu, nu se poate, am un grăunte în loc de creier! De ieri îmi tot spun că ar fi timpul să mă gândesc la lucruri importante, profunde. În loc de asta, mi s-a pus pata pe o mizerie de pe peretele din camera mea, pe care n-o pot înlătura. Toată lumea de aici e la fel de fraieră ca mine?

ASTROLOGUL: Asta e discutabil.

MARIE: Ştiu că am capul prea îngust ca să intre în el gândurile măreţe. Totuşi, mi-ar fi plăcut să fiu şi mai şi, să fiu proastă, dar să nu-mi dau seama. Am o sora aşa. Proastă ca noaptea. Nici nu vorbeşte. Dar pe ea, pe ea… n-o surprinde nimic, n-o impresionează nimic. Aşa trebuie să fii. Eu sunt doar atât de inteligentă cât să-mi stric tihna.


JULIEN se întoarce sălbatic.


JULIEN: Toţi suntem aşa.

MARIE: Nu. Nu şi cei care au studii, care gândesc.

JULIEN: Ce ştiu ei în plus?

MARIE: Nu ştiu. Dar când ei ştiu, ştiu. Şi când nu ştiu, ei ştiu că nu ştiu. Nu bâjbâie ca mine. Dacă aş putea s-o iau de la capăt, asta m-aş face: filosof. (Cu nostalgie) ”Marie Martin, filosof de prima mână” (Râde)

JULIEN: (violent) A fi filosof, asta ne împiedică să murim?

MARIE: Nu, dar ne ajută să trăim. (Se apropie de lift) După părerea dumneavoastră, ce credeţi că e acolo sus?

JULIEN: Nimic.

MARIE: Aţi fost acolo?

JULIEN: Nu.

MARIE: Şi atunci?

JULIEN: E moartea. Nu-i o informaţie suficientă?

MARIE: Nu! Eu n-am mai fost niciodată moartă. Moartea e genul de bazar pe care nu-l cunoşti deloc, nici măcar din auzite, pentru că nimeni nu s-a mai întors de acolo. (Către ASTROLOG) Dumneavoastră, care faceţi spiritism, morţii vă spun ceva?

ASTROLOGUL: Bineînţeles!

MARIE: Ca de exemplu?

ASTROLOGUL: (blazat) Că şi-au detestat soacra, că şi-au iubit secretara, că şi-au ratat viaţa, că le-ar fi plăcut să cânte la pian, să croşeteze, să tricoteze… Nişte idioţi.

MARIE: Nimic altceva?

ASTROLOGUL: Moartea nu ne face mai deştepţi.

MARIE: Cred şi eu. (Pauză) Şi totuşi nu vă spuneau nimic din ce se întâmplă acolo sus?

ASTROLOGUL: Nu.

MARIE: Totuşi, comunicau ceva, asta înseamnă că existau, în fine vreau să spun că, într-un fel, nu erau morţi.

ASTROLOGUL: Poate…

MARIE: Cum, poate? Vă vorbeau sau nu?

JULIEN: (violent) Dar nu era decât imaginaţia lui!

MARIE: Evident! Cu asta vorbesc morţii.

ASTROLOGUL: Uneori, efectiv, auzeam voci, cuvinte în capul meu. Dar asta mi se întâmplă şi noaptea în timpul viselor, ca tuturor. Asta nu dovedeşte nimic.

MARIE: Mmmm… Asta dovedeşte că nu aţi fi un astrolog adevărat.

ASTROLOGUL: (cu un surâs) Cine ştie?


JULIEN se hotărăşte să participe la conversaţie.


JULIEN: Gata cu gluma! Ştim toţi foarte bine cum se va întâmpla. Marie, aveţi amintiri dinainte de naştere?

MARIE: Nu.

JULIEN: Ei bine, după moarte va fi la fel.

MARIE: Adică nimic?

JULIEN: Nimic. Absolut nimic. Neantul.

MARIE: Stai puţin. Între timp, între mine înainte de naştere şi după moarte, s-a întâmplat ceva: eu! Eu am existat.

JULIEN: Da, a avut loc un meci, un meci care n-ar fi trebuit să aibă loc, dar care a avut loc. Un meci idiot, inutil, fără consecinţe, o greşeală.

MARIE: (bănuitoare) Spuneţi asta pentru mine sau în general?

JULIEN: O spun pentru dumneavoastră, pentru mine, pentru Astrolog, pentru fiecare. Umanitatea e doar o partidă care se termină întotdeauna prost şi la care eu n-am cerut să particip.

MARIE: A... Sunteţi critic pentru că dumneavoastră credeţi că nu e nimic acolo sus!

JULIEN: Evident. Dacă n-aş fi terorizat de ideea neantului, poate m-aş fi ataşat de lucruri… de oameni. Imediat ce puneam la cale un proiect, mă gândeam: “La ce bun?” Pentru ce să investeşti timp şi energie în ceva care se va face praf… Şi-n timp ce o femeie îmi striga: “Te voi iubi mereu”, eu nu mă puteam gândi decât… la neant.

MARIE: Și când făceaţi sex?

ASTROLOGUL: (şocat) Marie!

MARIE: Pai ce, dumneavoastră n-aveţi chef să-i puneţi întrebarea.

ASTROLOGUL: Ba da, dar…

MARIE: (către JULIEN) Răspundeţi, vă rog, la întrebarea pe care Astrologul nu v-ar pune-o pentru că e bine-crescut. Când…

ASTROLOGUL: Şşt!

MARIE: Când… şşt… atunci… tot… praf?

JULIEN: (râde) Nu, deloc. Cu femeile m-am descurcat cel mai bine.

MARIE: Prin forţa împrejurărilor, chestia aia nu durează mult!

ASTROLOGUL: Marie!

MARIE: (îl bate pe umăr pe JULIEN) Norocul dumneavoastră şi al lor c-aţi mai uitat de… neant.

JULIEN: Chiar şi când mergeam pe stradă, nu credeam în realitate.Vedeam cum trec paltoane, pălării, pantofi. Pe oameni îi dezbrăcam de carnea lor, vedeam deja scheletul şi mă gândeam că totul o să dispară într-o bună zi. Aveam în interiorul meu o mână care mă reţinea să intru în viaţă: era ideea morţii. Dacă aş fi avut vreo dovadă că există o viaţă după viaţă, m-aş fi schimbat, cu siguranţă…

ASTROLOGUL: E ciudat. Ceea ce vă împiedica să apreciaţi viaţa era gândul că ea se termină?

JULIEN: (ezitând) Da…

MARIE: (compătimitor, către JULIEN) Sărmanul meu domn, e trist, dar aţi greşit în toate privinţele. V-aţi făcut o idee greşită despre viaţă - pe care o cunoşteaţi, din cauza morţii - despre care nu ştiţi nimic?

ASTROLOGUL: (răutăcios) Umbra făcea umbră luminii.

MARIE: (îl bate pe umăr pe JULIEN) Înţeleg. Aţi făcut turul tuturor lucrurilor pentru a ajunge nicăieri. În felul dumneavoastră sunteţi la fel de prost ca mine. Poate că acolo sus e o grădină, precum cele din copilăria noastră, cu flori, copaci… Chiar mi-ar plăcea o grădină… aşa cel puţin aş fi sigură că nu-mi cere nimeni să fac curat.

JULIEN: Opriţi-vă! Nu e nimic! Nimic! Ştim foarte bine că moartea e un sfârşit.

MARIE: A, da? Atunci ia spuneţi, domnule Atotştiutor, v-aţi gândit vreodată că într-o zi o să vă aflaţi aici? V-a luat atâta timp să înţelegeţi unde sunteţi, încât ori aţi uitat, ori vă prefaceţi?


JULIEN rămâne mut pentru moment. Intră lent PREŞEDINTELE.


PREŞEDINTELE: Presupun că toată lumea a fost primită de Doctorul S… în afară de mine.

ASTROLOGUL: Dragă Preşedinte, nu i-a vorbit nimeni în afară de noul venit. Egalitate, dragă Preşedinte, egalitate! Asta înseamnă că toată lumea e tratată la fel, nu c-ar fi vreun complot contra dumneavoastră!


PREŞEDINTELE ridică din umeri şi se aşează.


PREŞEDINTELE: A trebuit să plec din camera mea, nu mai suportam conversaţiile lor.

JULIEN: Ale cui?

PREŞEDINTELE: Ale doamnei Preşedinte şi ale fiilor mei.

JULIEN: (stupefiat) Cum? Ei se află aici, cu dumneavoastră?

ASTROLOGUL: (explicându-i lui JULIEN) Când locatarii se întorc în camerele lor, ei pot auzi ce se spune jos, la spital, în jurul patului lor. E suficient să-şi pună mâinile la urechi ca să audă.

MARIE: Aveţi şansa de a avea toată familia în jurul dumneavoastră.

PREŞEDINTELE: Ca să aud ce mi-e dat să aud!

MARIE: Despre ce vorbesc?

PREŞEDINTELE: (e evident) Despre bani! Despre ce altceva? Vor să vândă tot!

MARIE: I-aţi lăsat în regulă?

PREŞEDINTELE: (jignit) Evident! Drept cine mă luaţi?

MARIE: (râde) Păi, eu n-aş fi cea mai bogată din cimitir.

ASTROLOGUL: (râde şi el) Nici eu!

MARIE: I-am păpat pe toţi!

ASTROLOGUL: Eu i-am băut! (Râde) N-am suportat niciodată ideea unui portofel plin. (Se uită la PREŞEDINTE) N-am avut niciodată mentalitatea pentru a deveni bogat şi nici ghearele destul de lungi.

PREŞEDINTELE: (agresiv) Totuşi, nu sunteţi cinstit! În general, te îmbogăţeşti când eşti necinstit.

ASTROLOGUL: (cu un surâs) Asta o ştiti dumneavoastră mai bine ca mine.

PREŞEDINTELE: (jignit) Cum?

ASTROLOGUL: Citesc presa, domnule Preşedinte Delbec! Nu pot uita faimosul scandal al facturilor false Delbec!

PREŞEDINTELE: Calomnie curată!

ASTROLOGUL: Nici “ciudata vânzare a acţiunilor Delbec”.

PREŞEDINTELE: Mizerii politice! Şi nu accept să fiu tras la răspundere de către un ghicitor de două parale.

ASTROLOGUL: La mine, necinstea mi-e scrisă-n frunte, o profesiune de credinţă. Dar imaginaţi-vă că dintr-odată încep să spun adevărul: ”Nu, doamnă, nu vă văd viitorul în cărţi. Văzându-vă figura aspră şi agresivitatea cu care vorbiţi bipezilor încălţaţi, sunt aproape convins ca nu veţi întâlni niciodată dragostea”. Clienţii mei mă plătesc, dar de ce mă plătesc? Ca să le fac plăcere. Pentru ca ieşind din salonul meu să mai aibă chef de viaţă, să aibă speranţă seara şi bună dispoziţie a doua zi. Eu sunt integru, domnule! Dacă, din întâmplare, am cu adevărat un presentiment, cum uneori adulmec moartea unui client, nu spun nimic, absolut nimic. Am scrupule. Dar dumneavoastră, domnule Preşedinte, luaţi alura unui om respectabil ca să vă puteţi face jocurile şi să vă îmbogăţiţi pe spatele altora!

PREŞEDINTELE: Mă întorc în camera mea. Prefer să-mi ascult copiii cum plănuiesc să mă lase fără bani. (Iese)

JULIEN: Unde e preşedinte?

ASTROLOGUL: S-a născut preşedinte. La creşă avea un sacou şi o cravată sobră, ochelari, o chelie înnăscută şi de atunci spunea între două biberoane: Sunt preşedinte! Şi iată că i-a mers!


Revine DOCTORUL S…, urmată de cele două ajutoare.


MARIE o întâmpină luând-o de braţ şi o conduce
.


MARIE: Vă rog, daţi-mi ultimele ştiri despre mine.

DOCTORUL S: O să vi le dau, când o să le am, doamna Martin. Pentru moment, starea dumneavoastră e… staţionară. (Traversează scena pentru a ajunge la celălalt culoar) Mă scuzaţi. (Iese)

MARIE: Staţionară… (Cade descurajată pe un fotoliu) Asta înseamnă că nu mişc, dar că pe planşa aia împănată cu tuburi fac încă luminiţele să se aprindă. Mă prăjesc lent. Mă menţin pe poziţie.


ASTROLOGUL o bate blând pe umăr.


ASTROLOGUL: Haide, curaj. Uitaţi-vă la mine. Se fac şase luni.

MARIE: (sinceră) N-am să rezit şase luni aşa. Vor trebui să mă debranşeze. (Se scuză ASTROLOGULUI pentru brutalitate) N-are sens să rămân prea mult în aşteptare. Nu ştiu să cuget bine. Trebuie să am mâinile ocupate. Asta îmi pune creierul în mişcare. Dacă n-am nimic de făcut, mi-e frică.


JULIEN se apropie de ea şi se aşează aproape tandru lângă ea.


JULIEN: De ce?

MARIE: Nu ştiu. Mă simt vinovată. Am oare dreptul să nu mă sinchisesc de nimic?

JULIEN: Nu vă iubiţi.

MARIE: Cunoaşteţi pe cineva care să se iubească?


JULIEN şi ASTROLOGUL se gândesc serios înainte să răspundă.


JULIEN: Nu.

ASTROLOGUL: Nu.

JULIEN: (pauză) Sunt sigur că le-aţi oferit multă dragoste fiicelor dumneavoastră.

MARIE: Normal, asta se înţelege de la sine. Le-aş fi putut da şi mai multă dragoste dacă ar fi existat mai multă lume care să fi vrut asta. (Pauză) Asta depinde şi de mine: Eu sunt mult mai pricepută cu cei mici decât cu cei mari. Micuţilor, cu guriţele lor zâmbitoare şi ochişorii rotunzi, ştiu întotdeauna ce să le spun, cum să le fac pe plac, cum să-i ating la coarda sensibilă, cum să-i mângâi… Cu cei mari sunt blocată. Nu ştiu. Am senzaţia c-o să-şi dea seama…

JULIEN: De ce?

MARIE: Că nu sunt deloc interesantă.


Îşi şterge o lacrimă cu batista. ASTROLOGUL şi JULIEN îi respectă durerea.


JULIEN: (uşor) Cine v-a spus că nu sunteţi interesantă?

MARIE: Nu ştiu. Nimeni. Dar nimeni nu mi-a zis contrariul. Asta-mi lipseşte mai presus de toate, un pic de blândeţe ici-colo. Nu se poate spune c-am avut parte de complimente.


Revine PREŞEDINTELE. Ţine în mâna agenda sa telefonică.


PREŞEDINTELE: Nu, nu, nu… Trebuie neapărat să-i opresc. Vor să vândă, să vândă tot.

JULIEN: Şi?

PREŞEDINTELE: Nu e deloc momentul să vândă. Cursul pieţei e prea scăzut. Vor să mă facă să pierd bani. Trebuie să dau un telefon la bancă. (Apasă soneria la recepţie) Trebuie să vorbesc cu Doctorul S… Înţelegeţi? Trebuie!

JULIEN: (către MARIE) Gânduri sublime ca acestea aţi vrea să aveţi?


MARIE pufneşte.


PREŞEDINTELE: (continuând să lovească soneria) Chiar dacă sângele meu curge prin venele acestor snobi cretini, asta nu înseamnă c-o să-i las să-mi delapideze capitalul. De altfel, de unde să ştiu dacă sunt într-adevăr fii mei?

ASTROLOGUL: Sunt zgârciţi, foarte zgârciţi?

PREŞEDINTELE: Da.

ASTROLOGUL: Atunci sunt ai dumneavoastră.

PREŞEDINTELE: (jignit) Cum?


Furios, dar incapabil de replică, loveşte soneria de la recepţie.


Apare DOCTORUL S…, urmată de cele două ajutoare. Traversează scena fără să dea atenţie celor din jur.



PREŞEDINTELE: A, Doamna Doctor S…! (Ea trece de el) Tocmai vroiam să vă sun!

DOCTORUL S: (fără să se întoarcă) Eu nu sunt sonată, domnule!

PREŞEDINTELE: Dar pretind ca să…

DOCTORUL S: (pe un ton fără drept la replică) Nu aveţi nimic de pretins. Am să vă vorbesc atunci când vă vine rândul.


Stânjenit, PREŞEDINTELE tace. DOCTORUL S… iese. Ceilalţi sunt foarte multumiţi că PREŞEDINTELE a fost pus la punct. ASTROLOGUL se adresează pe un ton jos lui JULIEN, creând o oarecare complicitate.


ASTROLOGUL: Ar trebui să-l întrebaţi pe Preşedinte. El poate să vă explice orice cu argumente absolut convingătoare, altfel spus un cretin complet.

JULIEN: Domnule preşedinte, veniţi lângă noi. (PREŞEDINTELE li se alătură) Poate ne puteţi ajuta… Ne întrebăm ce se întâmplă după moarte.


Înţelegem că JULIEN si ASTROLOGUL plănuiesc o glumă răutăcioasă la adresa PREŞEDINTELUI.


PREŞEDINTELE: Păi cum, voi n-aţi primit o educaţie religioasă? N-aţi învăţat nimic?

JULIEN: Nimic.

PREŞEDINTELE: O să ajungeţi în cer şi acolo veţi fi judecaţi în funcţie de meritele voastre. Şi un copil vă poate spune asta. Copiii mei în orice caz.

JULIEN: Şi dumneavoastră nu vă e teamă de momentul acela?

PREŞEDINTELE: Sunt pregătit.

JULIEN: Aveţi conştiinţa curată?

PREŞEDINTELE: Evident.

ASTROLOGUL: Dar felul în care aţi adunat banii, domnule Preşedinte Delbec, nu vă e teamă că în momentul Judecăţii…?

PREŞEDINTELE: Ar trebui să şi dovedească, domnule.

ASTROLOGUL: Nu cred că secretele bancare elveţiene sau luxemburgheze sunt respectate acolo sus. Hm? 40 de ani de trafic, de facturi false?

PREŞEDINTELE: Păcate mici, neînsemnate.

JULIEN: (ironic) Vă autoiertaţi?

ASTROLOGUL: Se iartă!

PREŞEDINTELE: (arată spre cer) El mă va ierta.

ASTROLOGUL: E extraordinar. Mult timp am crezut că oamenii care se spovedesc capătă o mare conştiinţă morală şi, în loc de asta, îmi dau seama că unii se mărturisesc aşa cum vomită, pentru a se uşura ca să înceapă iar.


Se aude o sonerie violentă. În afară de JULIEN, toţi au o mişcare de spaimă.


JULIEN: Ce se întâmplă?


DOCTORUL S…apare, traversează scena, constată că o lumină roşie clipeşte pe tabloul de bord invizibil.


ASTROLOGUL: Unul din noi va pleca.

JULIEN: Dar unde? În sus sau în jos?

ASTROLOGUL: N-o să aflăm decât în ultimul moment. În ascensor.


DOCTORUL S… se întoarce spre ceilalţi.


DOCTORUL S: Mă puteţi lăsa puţin singură?


Toti oftează spontan. Soneria continuă, mai tare, obsedant, înfricoşător.


În utimul moment, la intrarea culoarului A, DOCTORUL S… o opreşte pe MARIE
.


DOCTORUL S: Doamna Martin, vă rog să rămâneţi cu mine.


Ceilalţi se privesc surprinşi.


Intră angajaţii îmbrăcaţi în alb. În limba lor mută, fac semne locatarilor hotelului – PREŞEDINTELE, ASTROLOGUL, JULIEN - că nu trebuie să mai stea nici o clipă.



DOCTORUL S… se apropie de MARIE care, tremurând uşor, zâmbeşte totuşi
.


MARIE: E rândul meu?

DOCTORUL S: Da.

MARIE: Sper că e o veste bună.

DOCTORUL S: N-am dreptul să vă spun.

MARIE: (tremură) Nici o veste e o veste bună.

DOCTORUL S: Vă conduc până la ascensor.


DOCTORUL S… o ia de braţ ajutând-o să intre în cabina ascensorului.


MARIE: Da, trebuie să mă ajutaţi pentru că am inima slabă. (Pauză) E amuzant, nu, să ai o inimă aşa de obosită!? E singurul lucru de care nu m-am folosit niciodată cu adevărat.

DOCTORUL S: Hai, să nu vă fie teamă de nimic.

MARIE: Nu obosită, în cazul meu e ruginită.

DOCTORUL S: Adio, doamnă Martin.

MARIE: Adio, doamnă doctor. Şi numai bine în continuare.


Uşile se închid.


Ceilalţi scot capul pentru a vedea ce se va întâmpla cu MARIE. După câteva secunde, săgeata arată în sus. Ascensorul porneşte… Soneria încetează. Se lasă o linişte apăsătoare.


ASTROLOGUL, JULIEN şi PREŞEDINTELE revin treptat în sala de recepţie privind în continuare uşile. JULIEN e prea şocat ca să spună ceva
.


ASTROLOGUL: Săraca femeie.

PREŞEDINTELE: (îngrijorat, spre ASTROLOG) Dumneavoastră, care sunteţi aici de atâta timp, spuneţi-mi, când ziua începe aşa, înseamnă că toată lumea va pleca sus?

ASTROLOGUL: Nu.

PREŞEDINTELE: Cu atât mai bine.

ASTROLOGUL: Asta-i tot ce puteţi spune?

PREŞEDINTELE: (gânditor) Poate că dacă începe cu un client care urcă, asta înseamna că următorul va coborî.

ASTROLOGUL: Îmi aduceţi aminte de mătuşa mea, Zoe, care în fiecare dimineaţă citea cu delectare decesele din ziar. De câte ori găsea pe cineva din generaţia ei, exclama bucuroasă: ”Uite! Încă unul!” Ca şi când a-i vedea plecând pe contemporanii săi i-ar fi dat ei mai multă viaţă.

PREŞEDINTELE: (vesel, inconştient) E amuzant ce-mi spuneţi. Şi asupra mea are acelaşi efect.

ASTROLOGUL: Nu vă gândiţi decât la dumneavoastră!

PREŞEDINTELE: (ridicând din umeri) Evident! La cine altcineva?

ASTROLOGUL: (arătându-i-l lui JULIEN pe PREŞEDINTE) Dragă prietene, am găsit omul care se iubeşte pe sine.


JULIEN, înspăimântat, caută febril o ieşire.


JULIEN: Eu n-am ce căuta aici.


DOCTORUL S… vede o nouă lumină aprinzându-se pe tabloul de bord. Se întoarce spre asistenţii săi.


DOCTORUL S: Soseşte cineva.

ASTROLOGUL: O, unul nou! Ce noroc!

DOCTORUL S: (către asistenţii săi) Aşteptaţi aici. Mă duc să-i caut dosarul.


Ea iese.


JULIEN, surprins de această întorsătură, se opreşte şi priveşte ascensorul. ASTROLOGUL şi PREŞEDINTELE se aşează în fotolii ca la teatru. Toţi aşteaptă. Zgomotul înfiorător de aspiraţie ciclonică pe care l-am auzit înainte de sosirea lui JULIEN reîncepe. Creşte până la limita suportabilului, apoi scade brusc. Ţiuit. Uşile se deschid. O fată blondă, fermecătoare, se află în cabină. Deloc surprinsă, surâde. E o adevărată apariţie, ca Venus de Botticelli ieşind din apele sidefii.


JULIEN pare fascinat.


Ea iese lejer din ascensor. Surâde locatarilor şi personalului
.


LAURA: Bună ziua. (ASTROLOGUL se ridică să o întâmpine)

ASTROLOGUL: Bună. Să nu vă fie frică.

LAURA: (izbucneşte în râs) De ce ar trebui să-mi fie frică?

ASTROLOGUL: Vi-l prezint pe Julien…


LAURA îl priveşte pe JULIEN cu interes. JULIEN îşi întoarce brusc privirea, ca şi cum ar vrea în mod voluntar să rupă încântarea.


ASTROLOGUL: Domnul Preşedinte… ăă… (pare că ar căuta numele) Preşedintele …

PREŞEDINTELE: Delbec!

ASTROLOGUL: (joacă pe surdul) Cum?

PREŞEDINTELE: (ţipă) Delbec!

ASTROLOGUL: Şi eu, Astrologul Radjapour.

LAURA: Sunt încântată să fiu aici. (Ceilalţi îşi observă uimirea reciproc)

PREŞEDINTELE: Unde vă credeţi, nefericito?

LAURA: (cu un surâs) Simplul fapt că pot merge normal, fără aparate, fără crispare, fără durere, îmi ajunge ca să mă lămuresc. Şi în plus să fiu debranşată de la toate tuburile şi sondele alea… (Face un pas de dans) Am chef să dansez.

ASTROLOGUL: (către ceilalţi doi) Biata fată, crede că e moartă.


DOCTORUL S… intră şi surâde când o vede.


DOCTORUL S: Bună, Laura.

LAURA: Bună ziua, doamnă doctor S…


Surprindere între locatarii hotelului. JULIEN face un pas spre ea.


JULIEN: Cum? Vă cunoaşteţi?

DOCTORUL S: Laura a mai petrecut un sejur aici.

LAURA: Era cât pe-ci să petrec două. Prima oară când mi-am pierdut cunoştinţa, mi-am părăsit corpul si am luat-o pe un culoar în spirală. Eram uşoară, uşoară şi urcam prin rotaţie, aspirată spre o lumină pe care n-o distingeam prea bine. Dar am început să cobor chiar înainte să ajung la palierul luminos.

DOCTORUL S: A, da, dar nu fusese decât un leşin profund.

LAURA: A doua oară am petrecut trei zile aici. De data asta…

DOCTORUL S: Vom vedea…


(JULIEN nu se poate abţine, e curios)


JULIEN: Sunteţi foarte bolnavă?

LAURA: (fără pic de patos) Sănătatea nu e punctul meu forte.


Se privesc. JULIEN întoarce din nou capul.


DOCTORUL S: Laura, putem merge în camera ta?

LAURA: O, nu!

DOCTORUL S: Trebuie să vă spun ceva confidenţial.

LAURA: Sănătatea mea nu are nimic confidenţial. Sunt obişnuită de mică să mi se vorbească, să se ţină conferinţe în jurul patului meu sau al fotoliului meu, să se publice buletine medicale, toata lumea să se ocupe de asta. De aceea, subiectul mă interesează atât de puţin încât nu-l abordez niciodată…

DOCTORUL S: (insistă) Laura, te rog, să mergem în camera ta.

LAURA: (încet, dar ferm) Nu. Ce să-mi spuneţi? Că inima mea aproape că nu mai bate? Că în curând se va opri, dacă nu mi se face imediat un transplant? Ştiu toate astea deja. Că depind de bunăvoinţa hazardului, că trebuie să moară cineva repede, brusc şi promt, ca să-i fur inima? Ştiu şi asta!

DOCTORUL S: (cu un surâs) Nu v-aţi schimbat deloc.

LAURA: De ce vreţi să iau un aer grav când mi se vorbeşte despre sănătatea mea? Ar fi îngrozitor. Fie ce-o fi!

DOCTORUL S: Pe curând, micuţa mea Laura.

PREŞEDINTELE: (se ridică) Doamnă doctor, e posibil ca eu…

DOCTORUL S: Nu.


(Doctoriţa iese însoţită de asistenţi)


ASTROLOGUL: Egalitatea, dragul meu, egalitatea!

PREŞEDINTELE: N-am fost niciodată atât de umilit.

LAURA: (se întoarce spre JULIEN) Ce vă place să faceţi în viaţă?

JULIEN: (surprins) A... nu ştiu… Dar dumneavoastră?

LAURA: Ce răspuns decepţionant.

JULIEN: (resemnat) Aşa sunt. Un om decepţionant.


JULIEN pleacă să se izoleze într-un colţ al holului.


Ea se întoarce lejer spre ASTROLOG şi PREŞEDINTE
.


LAURA: Ce făceaţi înainte să sosesc eu aici?

ASTROLOGUL: Ca de obicei… Bârfeam. Ne hârjoneam, ne ascuţeam dinţii.

LAURA: Continuăm?

ASTROLOGUL: Nu vă cunoaştem destul de bine ca să vă vorbim de rău.

LAURA: Am o idee.

ASTROLOGUL: Spuneţi.

LAURA: O să fiţi şocaţi.

ASTROLOGUL: Spuneţi.

LAURA: Uite! Mi-ar plăcea ca unul din voi să-mi facă puţin curte.

PREŞEDINTELE: E ridicol!

LAURA: Nu vreţi? Numai aşa… de amuzament. Întelegeţi, din cauza sănătăţii mele, băieţii n-au fost niciodată întreprinzători cu mine. Pe când aici… de vreme ce nimic nu e real… de vreme ce nimic nu durează… aţi putea face ceva asemănător.

JULIEN: Asemănător cu ce?

LAURA: Eu mă prefac că sunt normală - uite, mă pot mişca, mă pot răsuci, pot dansa - şi dumneavoastră (către ASTROLOG), dumneavoastră (către PREŞEDINTE) şi dumneavoastră (către JULIEN), vă puteţi preface că flirtaţi cu mine. Vă rog să spuneţi da!

PREŞEDINTELE: Nu.

LAURA: Doar ca să râdem.

ASTROLOGUL: Bine. O să vă fac un pic de curte.

LAURA: Un pic?

ASTROLOGUL: Un munte.


LAURA se aşează fericită. ASTROLOGUL se apropie de JULIEN şi îi spune foarte repede pe o voce joasă.


ASTROLOGUL: Am impresia că preferă un picul dumneavoastră mai mult decât muntele meu.

JULIEN: Nu contaţi pe mine.

ASTROLOGUL: Ea e cea care contează pe dumneavoastră.

JULIEN: Nu vreau.

ASTROLOGUL: De ce? Nu ştiţi cum?

JULIEN: Ştiu toate cuvintele acelea pe dinafară. Le-am vomitat de sute de mii de ori. Deja mi se face rău.

ASTROLOGUL: Ca să-i faceţi plăcere.

JULIEN: La ce bun?

ASTROLOGUL: Când trebuia să faceţi curte cuiva pentru propria plăcere vă găseaţi cuvintele, dar când e vorba să faceţi pe plac altcuiva nu mai sunteţi dispus.


JULIEN se închide în sine, fără să răspundă.


ASTROLOGUL se apropie de LAURA şi se aşează lângă ea
.


ASTROLOGUL: Spune-mi, copila mea, vrei să încep cu luna, stelele, florile, animalele sau pot să trec direct la tine?

LAURA: Direct la mine!

ASTROLOGUL: Fie.


Îşi drege gâtul, cauta să spună ceva, dar nu găseşte. Jenat, îşi drege din nou gâtul. Vedem cum ar vrea să se lanseze într-un discurs liric care să-l salveze. Nu încetează să-şi încrucişeze şi descrucişeze picioarele.


PREŞEDINTELE îl priveşte cu zeflemea. JULIEN ridică din umeri.


ASTROLOGUL încearcă şi a treia oară, dar inspiraţia nu vine la comandă
.


LAURA: (concluzionând) O, dar ce bine mimaţi!

ASTROLOGUL: (surprins) Ce?

LAURA: Jena.


ASTROLOGUL aruncă o privire triumfătoare către PREŞEDINTE şi JULIEN. Încurajat, încearcă din nou să facă un compliment, dar îndată ce deschide gura, rămâne mut. LAURA îl felicită cu căldură.


LAURA: Da, e bine.

ASTROLOGUL: (jenat) Nu mă prefac prea bine.

LAURA: (apreciativ) Ba da, e bine.

ASTROLOGUL: (insistă pe o voce joasă) Nu mă prefac bine.

LAURA: Ba da, ba da, e chiar ameţitor. Ştiţi, pentru mine e prima oară.


ASTROLOGUL are o privire triumfătoare faţă de ceilalţi doi care dau din umeri.


LAURA: Mai vreau! (ASTROLOGUL nu găseşte decât o banalitate)

ASTROLOGUL: Sunteţi foarte drăguţă, domnişoară.

LAURA: O, dar şi dumneavoastră sunteţi foarte drăguţ.


PREŞEDINTELE şi JULIEN încep să râdă, cu o răutate jubilantă.


ASTROLOGUL se întoarce către ei, furios
.


ASTROLOGUL: Voi nu aveţi ceva mai bun de făcut?


LAURA îl calmează luându-l uşor de mână.


LAURA: Mimaţi atât de bine.

ASTROLOGUL: Ce?

LAURA: Prostia. Întotdeauna ne prostim când suntem îndrăgostiţi.


ASTROLOGUL are din nou o privire triumfătoare faţă de ceilalţi doi.


Intră DOCTORUL S…



DOCTORUL S: Laura, domnilor, acum vă rog să mă lăsaţi singură cu…

LAURA: Exclus. Domnul Astrolog urma să mă ceară în căsătorie. Nu-i aşa?

DOCTORUL S: Laura, eu vorbesc serios.

LAURA: Şi eu. (Deodată tristă) Oricum, mi-ar fi plăcut.

DOCTORUL S: Trebuie să vorbesc cu Julien.


JULIEN are un frison de teamă. Ceilalţi se îndepărtează respectuoşi. LAURA se duce docilă spre culoarul A. Trecând pe lângă JULIEN, nu se abţine şi îi vorbeşte.


LAURA: E bine că aţi refuzat jocul ăsta. Pe pământ, sigur m-aş fi îndrăgostit nebuneşte de dumneavoastră.


Şi, fără să-i dea timp să reacţioneze, iese pentru a se alătura ASTROLOGULUI.


DOCTORUL S: Julien, o să fiţi dus în sala de operaţie. Echipa detectează mai multe hemoragii interne.

JULIEN: O să scap?

DOCTORUL S: Ei fac tot posibilul. (Pauză) Treceţi printr-un moment foarte dificil.

JULIEN: De ce-mi spuneţi asta?

DOCTORUL S: Ca să nu vă ascund adevărul. (Se îndreaptă spre ieşire)

JULIEN: Cum? Asta e tot?

DOCTORUL S: Ajunge, nu?


Ea iese. Îl lasă pe JULIEN singur, măcinat de o frică puternică.


LAURA apare la uşa culoarului şi îl priveşte, ghicindu-i gândurile. Îi vorbeşte simplu, fără nici o cochetărie
.


LAURA: Să nu vă fie frică.

JULIEN: (agresiv) Aş fi vrut să vă văd!

LAURA: Dar mă vedeţi.

JULIEN: (întelegând) Mă iertaţi. (Cu un zâmbet contrariat) Nimic mai banal decât să te crezi unic.

LAURA: Dacă ar trebui să călătoriţi într-o valiză, aţi prefera să fie bătută în cuie sau garnisită cu satin?

JULIEN: Cu satin.

LAURA: Atunci să nu vă fie frică. De vreme ce nu ştiţi ce vă aşteaptă, preferaţi satinul cuielor. Fiţi încrezător.

JULIEN: Aveţi vreo idee despre ce e acolo sus?

LAURA: Am speranţe.

JULIEN: (descurajat) Cum poţi fi atât de optimistă?

LAURA: Când nu poţi face altceva… M-am obişnuit să transmit energie pretutindeni. Cu siguranţă pentru că n-o am în muşchii mei. Iubesc viaţa cu o dragoste neîmpărtaşită, dar o dragoste nebună. Iubesc, de asemenea, moartea.


JULIEN nu îndrăzneşte să recunoască că e destul de tulburat de ea.


JULIEN: Cred că le-aţi plăcut bărbaţilor.

LAURA: Nu. Îi speriam. Nimeni nu-şi putea imagina cum un băiat serios s-ar putea îndrăgosti de mine. Toată lumea ştie că nu mai am mult de trăit. Toată lumea ştie că n-aş putea avea un copil. Pe pământ, sunt un simulacru de femeie, o fantomă. Nu ofer nici un fel de viitor. Acolo jos, oamenii trăiesc de parcă ar fi nemuritori. Ei nu iubesc, ei investesc.

JULIEN: Nu vă cred.

LAURA: Un tânăr mi-a făcut odată curte. Îmi telefona, mă vizita, îmi trimitea flori, îmi spunea ca sunt cea mai importantă femeie din viaţa lui. Aproape că l-am crezut. Apoi o prietenă mi-a spus povestea lui. Sora geamănă a acestui băiat murise de boală cu câţiva ani în urmă. El n-a ţinut doliu după ea şi vroia să repare... Înţelegeţi? Prin mine, se adresa altcuiva. Eu eram transparentă. (Pauză) Am refuzat să-l mai primesc. (Pauză) Şi lucrul cel mai rău e că asta l-a făcut foarte nefericit.
JULIEN: Și acum?

LAURA: E căsătorit cu o tânără normală, aşteaptă un bebeluş şi înoată în fericire. Iubirea pentru mine l-a făcut doar să iasă din doliu. (Pauză) Urăsc mila! Nu vreau milă! Sunt sătulă de milă! (Pauză) Credeţi că sunt prea orgolioasă?


Soneria sună. Panoul clipeşte. JULIEN şi LAURA tresar surprinşi.


DOCTORUL S… şi cei doi asistenţi sosesc alergând. Ea judecă situaţia şi apoi se întoarce spre JULIEN
.


DOCTORUL S: Julien, e rândul dumneavoastră.


JULIEN e cuprins de panică. I-a îngheţat sângele în vene. O frică animalică.


JULIEN: Eu?

DOCTORUL S: Da. Vino la lift!


JULIEN nu se mişcă. Cei doi asistenţi îl încadrează şi-l conduc spre lift. DOCTORUL S… îi pune mâna pe umăr ca să-l liniştească. Dar JULIEN nu poate suporta soneria asta stridentă şi nici aşteptarea asta absurdă. Tremură.


JULIEN: (pentru sine) Am să mor. Sunt sigur c-o să mor.


Se desprinde deodată de DOCTORUL S… şi se întoarce spre LAURA ca şi cum ar căuta o scăpare.


JULIEN: Mi-e frică.

LAURA: Nu trebuie. Mie nu mi-e niciodată frică.

JULIEN: Mi-e frică. Laura! Vorbiţi-mi!

LAURA: Ce vreţi să vă spun?

JULIEN: (înfierbântat) Vorbiţi-mi despre dumneavoastră! Repede, despre dumneavoastră! Grăbiţi-vă, nu mai am decât un minut. Unde locuiţi?

LAURA: (răspunzând cu aceeaşi urgenţă) Într-o casă mare pe malul mării, cu ferestre la fel de mari ca orizontul.

JULIEN: E şi o plajă?

LAURA: Da, lungă, albă şi albastră. Ador să mă plimb pe plajă.

JULIEN: Şi? Ce-ţi mai place să faci?

LAURA: Să visez. Să ascult muzică. Şi când ascult muzică, să ascult liniştea din jur.

JULIEN: Şi mai ce?

LAURA: Să citesc, cu lăcomie, ca să trăiesc toate vieţile pe care nu le-am trăit.

JULIEN: Şi?

LAURA: Şi cred că… mi-ar fi plăcut să fiu îndrăgostită.

JULIEN: (cu îngrijorare) O, şi eu. (Deodată, privind-o, exclamă cu patimă şi hotărâre) Sunteţi foarte frumoasă!

LAURA: (îngrijorată) De ce-mi spuneţi asta?


Soneria sună, dar liftul tot n-a sosit.


JULIEN profită de ultimele sale secunde
.


JULIEN: Pentru că o gândesc de când v-am văzut, dar nu mi-am dat osteneala să v-o spun. (Cu patimă) De când s-au deschis uşile ascensorului şi v-am văzut, v-am găsit extraordinară, stranie, magnifică, ca o perlă de stridie sălbatică. M-am gândit: Eu nu sunt frumos, dar ce contează de vreme ce ea e frumoasă pentru amândoi.

LAURA: Tăceţi!

JULIEN: Apoi Doctorul S… v-a strigat Laura. Ce silabe simple ca bună ziua. ”Bună, Laura”. Două note care cer gurii să ia forma unui sărut. M-am gândit că eu sunt doar Julien, dar ce importanţă are de vreme cea ea e muzicală pentru amândoi?

LAURA: Vă rog, tăceţi!

JULIEN: (capătă încredere fără să-şi dea seama) Apoi v-am văzut ţinându-i piept Doctorului S… Eraţi precum o corabie care, surâzătoare, înfruntă valurile şi furtuna. M-am gândit că eu nu sunt prea curajos, dar ce contează de vreme ce ea e curajoasă pentru amândoi?

LAURA: Vă rog, tăceţi!

JULIEN: Şi îndată ce am băgat de seamă toată această forţă, i-am simţit şi slăbiciunea, slăbiciunea care vine din tensiunea forţei, a forţei care se poate zdrobi pe neaşteptate, atunci mi-am zis că aţi avea poate nevoie de o mână. (Surâde) Într-o altă viaţă, o viaţă pe care n-aş rata-o, v-aş pune la dispoziţie două mâini. Iată ce nu v-am zis. Şi chiar în acest moment mai sunt lucruri pe care nu vi le spun: că mi-ar plăcea să fiu cu dumneavoastră în casa mare de pe malul mării, să ascult cu dumneavoastră muzica şi liniştea, şi să vă fac să citiţi un pic mai puţin pentru a trăi puţin mai mult.

LAURA: Tăceţi!

JULIEN: Pentru că deodată, acolo, în faţa dumneavoastră, m-am simţit cuprins de o febră, de o febră pătrunzătoare, care-mi dădea aer, poftă de viaţă, entuziasm ca să ridic Pământul, să vă redau picioarele, să vă strâng în braţe, ca fiecare oră să fie o sărbatoare, ca să îndepărtez moartea, ca… (pauză)… e curios, nu-mi mai e deloc frică.


Soneria se opreşte. Liniştea e brutală. JULIEN si LAURA rămân muţi, stupefiaţi. DOCTORUL S… vine calmă spre JULIEN.


DOCTORUL S: A fost o alarmă falsă. Încă nu v-a sosit timpul. Se mai întâmplă. Rar. S-a produs probabil un incident în timpul operaţiei dumneavoastră.


JULIEN şi LAURA sunt şi mai copleşiţi.


DOCTORUL S: Vă las.


JULIEN şi LAURA rămân un moment nemişcaţi, parcă ar fi prinşi de destin în ace de gămălie.


DOCTORUL S… se întoarce în momentul ieşirii, reflectează şi termină spunând
.


DOCTORUL S: Îmi pare rău de aceasta neînţelegere.


(Crede că a spus ce trebuia şi iese. JULIEN şi LAURA se privesc înmărmuriţi)


JULIEN: (în ecou) Îi pare rău…


(Izbucneşte într-un râs nervos. E zdruncinat. LAURA e îngrijorată. JULIEN are aerul unui nebun)


LAURA: Julien!

JULIEN: (isteric) Îi pare rău! Îi pare rău! O neînţelegere!


Ţâsneşte cu furie spre fotolii şi le răstoarnă. Are nevoie să-şi exprime violenţa care l-a cuprins. Face înconjurul scenei. Apoi cade la pământ. Umerii i se scutură de la contracţiile nervoase.


JULIEN: Prea târziu. Am zis. E prea târziu.

LAURA: (uşor) Ca să ce?

JULIEN: Să te iubesc!

LAURA: (panicată) N-ai spus aşa ceva!

JULIEN: Ba da! Ba da!

LAURA: Nu, tu n-ai vorbit decât de lucruri concrete, de amănunte, vroiai să trăieşti într-o casa mare pe malul marii, să asculţi muzică, nu…

JULIEN: Ba da! Buzele au pronunţat cuvintele astea de sute de ori, ca pe un exerciţiu de gimnastică a sexelor, dar pentru prima oară, acolo, le-am simţit cum ard.

LAURA: (tremurând, luptând cu emoţia lui) N-ai spus nimic.

JULIEN: Ba am zis! Ţi-am zis!


O priveşte intens. Se ridică, se apropie de ea şi o îmbrăţişează uşor. Ea tremură sub sărutul lui. Îl întrerupe ca să-l întrebe


LAURA: Nu ţi-e milă, nu?

JULIEN: Nici o secundă. (Se îmbrăţişează în continuare. Ea se lasă în braţele lui)

LAURA: (cu lacrimi în ochi) E nedrept. Până acum nu mi-a fost niciodată frică, dar acum mi-e atât de frică.

JULIEN: Frică de ce?

LAURA: C-am să te pierd.


Intră ASTROLOGUL şi îi surprinde îmbrăţişaţi.


ASTROLOGUL: O, îmi pare rău…

JULIEN: (cu bucurie) Hotărât lucru, de când totul merge bine, tuturor le pare rău.

ASTROLOGUL: (către LAURA) Ce decepţie! Şi eu care credeam că v-am făcut o curte nemaipomenită.


Râd toţi trei. Apare DOCTORUL S…


DOCTORUL S: Aş vrea să vorbesc cu Julien.

LAURA: (îngrijorată) Să nu mi-l luaţi.


DOCTORUL S… surâde cu blândeţe LAUREI.


LAURA: (autoritară) El rămâne aici. Şi eu la fel. Mai nimeni n-are chef să se vindece.


ASTROLOGUL o ia uşor de braţ.


ASTROLOGUL: Bun, eu îmi reiau rolul de confident. Acesta e de obicei rolul meu în poveştile de dragoste. (Ironic) Fără îndoială graţie fizicului meu avantajos.


ASTROLOGUL şi LAURA ies. DOCTORUL S… se apropie de JULIEN.


DOCTORUL S: Ştiu ce s-a întâmplat. Pentru o clipă, aproape aţi ieşit din comă.

JULIEN: (surâde) Da. E bine ce s-a întâmplat. Ceaţa s-a dispersat. Şi Laura?

DOCTORUL S: Nu pot să spun nimic.

JULIEN: La ce se gândesc, acolo jos?

DOCTORUL S: Trebuie găsită o inimă pentru transplant. E singura soluţie.

JULIEN: E vreo şansă?

DOCTORUL S: ”Şansă” e cuvântul. Trebuie să moară cineva pentru ca ea să trăiască. Cineva care să fie adus la spitalul Saint-Louis. Şi asta în următoarele ore.

JULIEN: Şi dumneavoastră nu ştiti nimic?

DOCTORUL S: Nu ştiu niciodată cine va muri acum sau mâine.

JULIEN: Dar vă informează, nu?

DOCTORUL S: (cu răutate) Cine?

JULIEN: Păi, Dumnezeu, diavolul sau destinul, ce ştiu eu? Există o Carte Mare unde e scris totul. (Aproape violent) Ce aveţi în dosarele voastre?

DOCTORUL S: Informaţii.

JULIEN: Adică!

DOCTORUL S: Doar câteva informaţii. Felul dumneavoastră de a fi. Sănătatea dumneavoastră. Povestea dumneavoastră. Dar nu şi opţiunile dumneavoastră. (Deodată, mult mai precis) Aţi venit în lume încărcat cu date prestabilite, împovărat de o ereditate, legat de o familie, de un loc, de un oraş, de o ţară, ataşat de o limbă, de o epocă, totul vă distinge, totul vă separă, totul vă diferenţiază, dar un singur lucru, unul singur, vă face identici: sunteţi liberi! Liberi, înţelegeţi? Liberi să vă deterioraţi corpul, liberi să vă tăiaţi venele, liberi să nu vă vindecaţi de o tristeţe din iubire, liberi să putreziţi în trecutul vostru, liberi să deveniţi eroici, liberi să luaţi hotătâri proaste, liberi să vă rataţi viaţa sau să vă grăbiţi moartea. Credeţi-mă, nu există o Carte Mare a Destinului, ci doar câteva prescripţii pe o fişă. Nişte date! Ce nu se poate calcula, e libertatea dumneavoastră.

JULIEN: Ce tot spuneţi!? Nu văd ce ar putea alege Laura. Ea s-a născut cu un organism care nu funcţionează.

DOCTORUL S: Ea putea alege să nu-l mai suporte, să facă pe bolnava, sa cadă în depresie şi, foarte repede, să se arunce în braţele morţii. Ea a ales să iubească viaţa chiar şi aşa, să fie veselă, îndrăgostită de tot. Naşterea ei o pusese în umbră, dar ea a preferat lumina. Toţi cei care au întâlnit-o pe Laura îşi amintesc de ea ca de un soare.

JULIEN: Eu o iubesc.


DOCTORUL S… se îndreaptă spre culoarul V, apoi se întoarce spre JULIEN.


DOCTORUL S: Mă prinsesem.

JULIEN: O prostie, nu-i aşa?

DOCTORUL S: Ce? Să iubeşti? Niciodată. (Pauză) Din contră, va trebui sa vă întrebaţi sincer dacă o iubiţi cu adevărat pe Laura… sau dacă nu cumva v-aţi îndrăgostit tocmai pentru că era imposibil.


JULIEN rămâne trăsnit de această remarcă.


DOCTORUL S: Mă duc să o văd. Lăsaţi-mă câteva clipe.


DOCTORUL S… iese pe culoarul A. PREŞEDINTELE o întâlneşte şi o vede cum dispare.


PREŞEDINTELE: Bineînţeles, Doctorul S… pleacă imediat ce vin eu!


PREŞEDINTELE cade într-un fotoliu de lângă JULIEN. Pare subit perplex.


PREŞEDINTELE: Mă întreb dacă nu cumva m-am înşelat total.

JULIEN: (urmărindu-şi gândul său) Şi eu.

PREŞEDINTELE: Vorbim, credem că facem bine şi în schimb ni se sparg toate oalele în cap.

JULIEN: Da.

PREŞEDINTELE: Am luat-o pe un drum greşit.

JULIEN: (reacţionează brusc) Cum? Şi dumneavoastră? (Aproape amuzat) E o epidemie de repuneri în funcţiune în hotelul ăsta.

PREŞEDINTELE: Tânărul meu prieten, numai cretinii nu schimbă opinii. Şi crede-mă, eu am cunoscut destui.

JULIEN: Nu mă îndoiesc.

PREŞEDINTELE: (continuându-şi gândul) N-ar fi trebuit niciodată să declar că făceam parte din Panther’s Club. Doctorul S… a vrut să intre în acest club, dar colegii mei nu l-au acceptat pe acest mic profesor de la o clinică de periferie. Când am pronunţat cuvântul ”Panther’s Club”, s-a uitat cruciş la mine. Mă face să plătesc pentru eşecul lui.

JULIEN: Domnule Preşedinte, să fim serioşi. Chiar credeţi că aici se sinchiseşte cineva de Panther’s Club?

PREŞEDINTELE: (fără să se îndoiască o secundă) Evident. Toată lumea ar vrea să facă parte din Panther’s Club. Nu cunosc pe nimeni care să nu fi dat din coate ca să intre în Panther’s Club.

JULIEN: (se ridică) Domnule Preşedinte, eu n-am visat niciodată să intru în Panther’s Club.

PREŞEDINTELE: (şocat) A?

JULIEN: Niciodată. Şi nici nu voi dori vreodată.

PREŞEDINTELE: (înţelege brusc) Înţeleg! Preferaţi Otary’s Club!

JULIEN: Nu.

PREŞEDINTELE: Vă spun că Doctorul S… e foarte distant de când i-am zis că fac parte din Panther’s Club.

JULIEN: Domnule Preşedinte, dumneavoastră aţi înţeles cu ce se ocupă Doctorul S… de dimineaţa până seara? Dirijează fiinţele umane spre viaţă sau spre moarte?

PREŞEDINTELE: (izbucneşte în râs) A!... Nu? Aţi crezut teoria Astrologului Radjapour în privinţa locului în care ne aflăm?

JULIEN: Ăă… da.

PREŞEDINTELE: (râde) Un loc între pământ şi cer unde aşteptăm să ni se decidă soarta? Trăim sau murim? Cu liftul? Un hotel între două lumi?

JULIEN: Da.

PREŞEDINTELE: (râde) Ce naivitate!

JULIEN: Şi totuşi, de când am sosit, am crezut că şi dumneavoastră sunteţi de acord cu această…

PREŞEDINTELE: Mă prefac. Ăla cu turban crede asta. Locatarii cred asta. Doctorul S…. îi lasă să creadă ca să-şi poată continua treaba. Eu însumi m-am prefăcut de la început. Nu trebuie să-I contrariăm.

JULIEN: Atunci, după parerea dumneavoastră, unde ne aflăm?

PREŞEDINTELE: Într-un azil de nebuni.

JULIEN: A?

PREŞEDINTELE: E evident. Aici sunt numai nebuni.


JULIEN îşi deschide braţele amuzat.


JULIEN: Și dumneavoastră de ce sunteţi aici?

PREŞEDINTELE: Din greşeală. După accident, salvarea care mă transporta a greşit drumul. Asta mă tot omor să-i spun Doctorului S … de două zile.

JULIEN: Şi cum vă explicaţi că eu nu sufăr din cauza entorsei? Că Laura poate să facă piruete, ea care de obicei se deplasează doar în cărucior?

PREŞEDINTELE: Puterea autosugestiei.

JULIEN: Şi cum de în camera dumneavoastră auziţi conversaţiile dintre soţia şi fii dumneavoastră?

PREŞEDINTELE: Recunosc, e ceva ciudat… Dar trebuie să aibă o explicaţie.

JULIEN: Explicaţia e tocmai aceea pe care o negaţi.

  Aminteste-ti datele mele