Intelepciunea lui Oedip, de Stefan Dumitrescu


PERSONAJE :

BĂRBATUL: GHEROGHE BOROŞ

FEMEIA: VICTORIA

COPILUL 
 

Acţiunea piesei se petrece într-o localitate de munte. Interiorul unei sufragerii, sau al unei camere de la mijloc, într-o casă  de oameni oarecum înstăriţi. Pe peretele din stânga se zăreşte uşa de la intrare, mai încolo, patul imens, acoperit cu velinţe şi căpătâie. În colţul din dreapta  al camerei se ridică soba cu plită, pe care se văd câteva cratiţe. Tot în dreapta, o uşă vopsită în verde. În mijlocul camerei o masă pe care spectatorii văd două farfurii cu mâncare aburindă, felii de pâine. Un copil de câţiva anişori se joacă pe jos cu un căluţ făcut din cârpe. Femeia, aplecată deasupra sobei, învârte într-una din tigăi. Acestea sunt singurele personaje. Din când în când femeia îşi şterge faţa de transpiraţie sau se mai uită ce face copilul.  
 

PARTEA  I 
 

FEMEIA: Vai, doamne, că nu se mai face odată şi carnea asta. (copilul s-a ridicat şi s-a apropiat de sobă) Onişor, fugi, mamă, măi încolo. Că te arzi. (copilul dă să se apropie de fusta ei. Femeia îl ia în braţe şi-l pune în pat)

FEMEIA: Joacă-te cu ăsta. (îi dă un fluier) Tii, ce frumos cântă! (vine iar deasupra plitei. Pare mulţumită. Ca şi cum ar vorbi cu copilul, de fapt vorbeşte singură) Gata … Acum e gata şi mâncarea … (pauză) Acum o să vină şi tătuţu, şi se joacă cu băieţelul … (copilul suflă în fluierul pe care-l ţine în mâna)

FEMEIA: Mai încet, puiule! (pauză. Tare) Mai încet, mamă, că-mi spargi urechile (pune tigaia pe colţul plitei) Gataaaa! Acum papă băieţelul … (vine şi se aşează pe pat. Îşi aruncă ochii pe pendula care bate rar şi indiferentă timpul. Limbile arată că ceasul este trecut de ora nouă seara)

FEMEIA: (copilul dă să vină în braţele ei) Onişor … Ia asta, mamă. I-auzi, i-auzi cum face. Tiii Tiiii! Puiul meu drag, puiule! (copilul se joacă frumos cu jucăria pe care i-a dat-o maică-sa, lucru care îi permite femeii să se apuce de împletit)

FEMEIA: (se uită iar la ceas) Nu. Că aşa mult nu poate merge … Şi mi-a mai făcut dumnealui figura asta de mai multe ori. (se uită la copil, acesta se joacă liniştit) Aşa, băieţelul mamei. Că are mama un băieţel mare. (afară se aude poarta trântită. Un câine se repede în lanţ, şi latră de câteva ori. Apoi se linişte]te dintr-o dată)

FEMEIA: Gata puiuţu … a venit tăticu. Acuma papă băieţelul. (femeia se ridică şi merge spre plită. În timpul acesta intră pe uşă bărbatul pe care îl aşteaptă. E un bărbat voinic, are barba nerasă, de aceea pare mult mai îmbătrânit)

BĂRBATUL: Bună seara, Vică.

FEMEIA: Bună seara, omule … Bine c-ai venit că începusem să-mi fac griji …

BĂRBATUL: (se apropie de pat şi ia copilul în braţe) Tita mare! Ce face băieţelul? (copilul se bucură, repetând de câteva ori, tata, tata)

FEMEIA: M-am gândit că s-a întâmplat cine ştie ce la fabrică.

BĂRBATUL: (a lăsat copilul, acum îşi dezbracă, fără să se grăbească, haina) Nu s-a întâmplat nimic.(mică pauză)  Când ai venit? (femeia pune tigaia pe masă, apoi se aşează şi ia copilul în braţe)

FEMEIA: Am terminat la şapte, dar am mai întârziat ca să fac ordine.

BĂRBATUL: (se aşează la masă) Vor să mă primească în partid. Mi-a spus nea Antonie …

FEMEIA: (s-a aşezat şi ea la masă. Are copilul în poală) Nu e rău …

BĂRBATUL: Mai bună ar fi şcoala aia de maiştri … şi aşa nu-mi plac mie şedinţele.(mâncând) Nu sunt decât pierdere de timp.

FEMEIA: (îi dă copilului să mănânce) Papă, Onişor. (copilul încearcă să se dea jos din braţele maică-si) I-am dat să mănânce mai înainte şi acum nu mai vrea. (pauză)

BĂRBATUL: Lasă-l jos.

FEMEIA: Ai mai fost propus odată pentru şcoala de maiştri şi nu te-ai dus.

BĂRBATUL: (mestecând îndelung) Mie mi se potriveşte munca. (pauză)

FEMEIA: Ţi-ar face salariul mai mare … (pare încurcat) Voiam să-ţi spun de luna trecută, Gheorghe.

BĂRBATUL: (după un timp) Ce?

FEMEIA: Am rămas însărcinată … (mică pauză) Am crezut că n-o fi …

BĂRBATUL: (a pus jos bucata de pâine) Păi ăsta-i lucru de bucurie, măi femeie.

FEMEIA: (îl priveşte fericită) Ştiam eu c-ai să te bucuri.

BĂRBATUL: (înveselit) Asta-i lucru fain! (tăcere. I se aud un timp fălcile mestecând)

FEMEIA: Auzi, bărbate, eu ţi-am mai vorbit odată, şi nu m-ai ascultat.

BĂRBATUL: (după un timp) Ştiu ce vrei să spui.

FEMEIA: (îndurerată) Îmi e şi mie greu, înţelege-mă. Lumea ne vorbeşte de rău.

BĂRBATUL: (oprindu-se din mestecat) Ce treabă are… (după ce mănâncă un timp) Lumea e moară de mestecat vorbe.

FEMEIA: (cu reproş) Ţie ţi-e uşor, ce-ţi pasă.

BĂRBATUL: (trist) Îmi pasă …

FEMEIA: (îşi pune mâinile pe masă) Gheorghe!

BĂRBATUL: (mănâncă gândindu-se la ceva) Ce?

FEMEIA: Îmi spune mie inima că-mi ascunzi ceva …(tăcere)

BĂRBATUL: (se opreşte din mâncat. Rămâne un moment încurcat) Ce sunt vorbele astea, Victorie?

FEMEIA: (oftând) Eu voiam mai demult să stăm de vorbă. (pauză) Mereu stau cu frica în suflet, că te duci şi mă laşi cu un copil să-l cresc singură, vai de păcatele mele …

BĂRBATUL: (încurcat) N-ai nici o grijă.

FEMEIA: (bărbătoasă) Ba am, că tu eşti bărbat şi eu sunt femeie … Când ai venit în oraşul ăsta şi te-am primit în gazdă, nici prin gând nu mi-a trecut că o să ajungem să trăim împreună.

BĂRBATUL: Pentru perioada cât am stat în gazdă ţi-am plătit. Şi ţi-am fost şi de ajutor. (pauză. Respiră adânc) După aia, am adus toţi banii în casă.

FEMEIA: (amărâtă) Aa … Da ai uitat că mi-ai spus că mă iei de nevastă.

BĂRBATUL: (ridicând de jos jucăria copilului) Uite, tata … Tuuu tuuuuu!

FEMEIA: (se ridică supărată de la masă) Eu mă omor să vorbesc cu el, şi el se face că nu mă aude…

BĂRBATUL: (încruntat) Să nu-mi faci scene, Victorie, că n-ai de ce … Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt bărbat în casă, şi tată la copii. Şi cred că n-ai a te plânge de nimic.

FEMEIA: Gheorghe. La început mi-a fost teamă că nu vrei să băgăm actele şi să ne luăm, că sunt cu 8 ani mai mare decât tine. (oftând) Da nu e asta.

BĂRBATUL: (aspru) Nu e. (încruntându-se) Şi nu e treaba ta să mă înnebuneşti în fiecare seară cu întrebări de astea!

FEMEIA: (cu năduf) Martor mi-e Dumnezeu că am fost cinstită cu tine! Şi că acelaşi lucru îl cer şi eu bărbatului cu care trăiesc. (bărbatul se ridică întunecat de la masă)

BĂRBATUL: (trist) Mai ai puţină răbdare, nevastă. (ia copilul în braţe şi-l suie în pat. Femeia se apucă să strângă masa)

FEMEIA: (după mult timp) Mă tem de multă vreme să nu-ţi fi găsit alta mai tânără. (trebăluie necăjită prin casă)

BĂRBATUL: Victorie, nu mă mai pisa la cap. (pauză. Luând copilul) Hai cu tata. Face copilul nani?

FEMEIA: (îndârjită) Ba o să te pisez, bărbate. (acum a terminat)

BĂRBATUL: (se ridică şi merge în faţa ei) Victorie. Tu ai bolânzit? (o ia în braţe) Nu-ţi sunt eu bărbat cu credinţă? Nu aduc eu bani în casă, şi nu am grijă de toate?

FEMEIA: (îi dau lacrimile) În vorbe nu mai cred, Gheorghe. Că mâine mă laşi singură cu doi copii … Şi te duci pe nu ştiu care şantier, de nu mai ştie nici Dumnezeu de tine, pe unde îţi mai calcă urmele.

BĂRBATUL: (încruntându-se) Şi jur pe bunul Dumnezeu că nu te-oi părăsi niciodată …

FEMEIA: (privindu-l în faţă) De ce te fereşti, omule, de lume? De ce ţi-a fost frică să mergi la şcoala de maiştri?

BĂRBATUL: (trist, după un timp) Nu mi-e frică … Dar ţi-am spus că nu-mi plac şedinţele şi minciunile lor. (o sărută)

FEMEIA: (îndepărtându-se) Dar ce-ţi place ţie, mă rog!

BĂRBATUL: Îmi place munca şi cinstea. Să am casa mea şi copiii mei.

FEMEIA: (pornită) Gheorghe, jură-te tu că nu ai pe alta?!

BĂRBATUL: (întunecat) Nu mă înnebuni de cap, Victorie! A câta oară să-ţi jur?!

FEMEIA: Atunci vineri mergem să băgăm actele. Că eu nu pot să stau aşa cu doi copii.

BĂRBATUL: (se pregăteşte să se culce) Mai lasă şi tu să treacă vara, femeie … pe toamnă.

FEMEIA: Nici minciuna asta n-o cred. Prea mă crezi proastă.

BĂRBATUL: (culcă copilul) Hai cu tata, Onişor.

FEMEIA: (ia copilul în braţe) Mă duc să-l culc în odaie. Că nu cred că în noaptea asta o să putem să dormim. (trece cu copilul în odaia din stânga)

BĂRBATUL: (mormăind supărat) Tu ai înnebunit, Victorie. (s-a dezbrăcat şi a intrat în pat. Îşi pune braţul drept peste frunte aşteptând să adoarmă. După un timp Victoria apare din camera în care a culcat copilul cu o casetă de lemn în mână)

FEMEIA: Gheorghe, noi avem de vorbit. Şi până nu limpezim lucrurile nimeni nu se culcă.

BĂRBATUL: (rugător) Măi, femeie, am trudit astăzi, şi-mi sunt oasele obosite (mică pauză) Lasă-mă, rogu-te, să-mi odihnesc trupul, că mâine mă scol la patru dimineaţa.

FEMEIA: (pusă pe ceartă)  Şi, mă rog, de ce te scoli la patru dimineaţa?

BĂRBATUL: Avem treabă pe şantier.

FEMEIA: Nu, bărbate, în noaptea asta le lămurim pe toate.

BĂRBATUL: (după un timp) Îţi spun că nu avem ce lămuri.

FEMEIA: (hotărâtă să meargă până la capăt) Bine ar fi să le lămurim pe toate, şi să ne ajute Dumnezeu să ieşim în noaptea asta la un liman!

BĂRBATUL: (s-o mai potolească) Bine, vineri om merge la ofiţerul stării civile şi om băga actele.

FEMEIA: (mai potolită) Pentru asta îţi mulţumesc … Că de prea mult timp stăteam cu îndoiala în suflet.

BĂRBATUL: Acum, rogu-te, fii bună şi să ne culcăm!

FEMEIA: Gheorghe …

BĂRBATUL: (aspru) Acum ce mai vrei?

FEMEIA: Anul trecut ai adus tu o cutie de tablă în casă … Ai pus-o după grindă … Ca să nu dea nimeni peste ea.

BĂRBATUL: (se ridică şi-o priveşte încruntat) Ce-ţi veni, femeie?

FEMEIA: M-a pus Dumnezeu şi-am desfăcut cutia aia şi m-am uitat într-însa. Ţi-am dat de un buletin vechi în ea.

BĂRBATUL: (neliniştit) Măi, femeie, măi.

FEMEIA: Lasă-mă să spun mai departe … M-am uitat pe buletinul tău. (mică pauză) Are poza dezlipită. În locul ei era altă poză.

BĂRBATUL: (îngrijorat. Îi smulge actele din mână) Măi, femeie, cine te-a pus pe tine să umbli unde nu trebuie? (se uită peste hârtii. Răsuflarea îi este şuierătoare)

FEMEIA: (îngenunche lângă pat şi-i ia mâna) Gheorghe … Mă jur pe bunul Dumnezeu că n-oi spune nimic! (pauză. Bărbatul o priveşte temător) Nici cu cleştele nu mi-o scoate cineva cuvântul din gură. (pauză. Cu patimă) Pentru mine tu eşti adevăratul meu bărbat!

BĂRBATUL: (înfuriindu-se) Cap de femeie! Cine te-a pus să umbli unde nu trebuia, femeie fără minte!

FEMEIA: (îndârjită) Gheorghe! Tu eşti bărbatul meu şi eu de tine nu mă las. (apăsat) În faţa lui Dumnezeu noi suntem un trup şi un suflet … Bărbatul şi femeia nu trebuie s` aibă taină între ei.

BĂRBATUL: Nu trebuie … Ba trebuie să aibă! (oftând) Acum  ce mă fac eu, dacă ţi-ai băgat nasul unde nu trebuia?

FEMEIA: (în genunchi) Lasă-mă să te ajut, Gheorghe! Orice ni s-o întâmpla, voi fi alături de tine… până la sfârşitul zilelor.

BĂRBATUL: (se scoală) Ridică-te, Victorie. De ţi-oi spune ce mi s-a întâmplat mie … şi care mi-a fost viaţa … nu ştiu dacă vei mai fi alături de mine …

FEMEIA: (se ridică încet) Îţi jur că-ţi voi fi femeie credincioasă şi ascultătoare, omule. Până când o da cu pământ peste noi!

BĂRBATUL: (oftează, o priveşte curajos în ochi) Mai bine roagă-te să nu afli … şi să rămânem aşa cum ne-a pus soarta unul lângă altul.

FEMEIA: (hotărâtă) Vreau să fiu femeie cu bărbat, şi asta cu cununie cinstită, Gheorghe! De trei ani trăim împreună fără acte. Şi lumea nu tace!

BĂRBATUL: (chinuit de gânduri) Ce-ţi trebuie ţie vorba lumii … N-o băga în seamă. Destul că mă ai pe mine bărbat în casă.

FEMEIA: (aprigă) Gheorghe, mi-e frică! Sunt mai bătrână decât tine cu 14 ani. (respiră adânc) Îţi fac al doilea copil, şi într-o zi îţi pui pălăria pe-o ureche şi mă laşi singură să-mi blestem soarta!

BĂRBATUL: (muncit de gânduri) Ştii bine că nu sunt eu bărbatul ăla. (se culcă) Hai să ne culcăm, femeie, şi le-om împlini pe toate. (mică pauză) Vineri mergem să scoatem actele. Altele să nu mă mai întrebi! (tăcere)

FEMEIA: (aspru) Nu, Gheorghe, eu nu mă culc.  Şi de astăzi înainte dacă nu-mi spui adevărul, eu femeie nu ţi-oi mai fi!

BĂRBATUL: (bodogănind) Hai şi te culcă, femeie, că mâine merg de dimineaţă la lucru. (tăcere)

FEMEIA: (îi ia mâna şi i-o duce la piept) Gheorghiţă, tu eşti însurat! Ai femeie şi copii în altă parte.

BĂRBATUL: (obosit de cicăleala femeii) Măi, Victorie! (se ridică într-un cot) Nu ţi-am spus, măi femeie, că vineri mergem şi scoatem actele!?

FEMEIA: Şi dacă e aşa cum am spus eu, nu te nenoroceşti şi mai rău? Mai înfunzi, doamne iartă-mă, puşcăria, şi ne nenoroceşti şi pe noi!

BĂRBATUL: (aspru) N-avea grijă. Sunt cinstit ca lacrima. (mică pauză) Hai să ne culcăm. (îşi pune braţul peste ochi, pregătindu-se să adoarmă) Stinge lumina, Victorie. (tăcere. Timpul trece greu. Se aud bătăile pendulei din perete)

FEMEIA: (a aşteptat în tot timpul acesta)

BĂRBATUL: Am zis să stingi lumina, femeie.

FEMEIA: (amărâtă, îndârjită) Mai bine îmi pun ştreangul de gât, omule!

BĂRBATUL: De proastă ce eşti. (oftând) De aia! (se scoală şi merge el să stingă lumina) Hai să ne culcăm odată că este miezul nopţii. (tăcere apăsătoare)

FEMEIA: (li se zăresc siluetele în penumbră) Eu nu mă culc, omule. Voi sta toată noaptea să te păzesc.

BĂRBATUL: (încearcă s-o tragă în pat) Măi, Victorie, măi!

FEMEIA: (aspră) Lasă-mă, nu pune mâna pe mine! (gata să izbucnească în plâns) Nu ştii de când mă chinuiesc cu spaima în suflet, că nu ştiu cine e omul cu care trăiesc, şi am copii cu el. Şi el, în loc să mă lămurească, mă lasă să mă chinui şi mai rău.

BĂRBATUL: Apăi, Vică, dacă n-asculţi de vorbă bună, eu ţi-aş da şi câteva pe spinare, să te înveţi minte.

FEMEIA: (amărâtă) Vai de capul meu, dacă aici am ajuns.

BĂRBATUL: (bombănind)  A intrat diavolul în tine şi acum nu-ţi dă pace.

FEMEIA: (aspră) A intrat. (tăcere) Nu te culca, omule, că eu aprind lumina iar. Şi te voi întreba până o să-mi spui adevărul adevărat.

BĂRBATUL: (furie reţinută) Tu n-auzi, măi femeia lui Dumnezeu, să te culci (o ia şi o trage în pat. Se luptă cu ea până reuşeşte să o tragă lângă el)

 FEMEIA: (luptându-se) Gheorghe, lasă-mă!

BĂRBATUL: (încearcă s-o îmbuneze) Ei, nu, că dacă n-ai somn …

FEMEIA: (luptându-se să-l îndepărteze) Lasă-mă! (îl muşcă) Lasă-mă, n-auzi?

BĂRBATUL: Acuma că m-ai stârnit!

FEMEIA: (reuşind să strige) Lasă-mă, dă-mi drumul, că nu-mi arde mie de aşa ceva acum…

BĂRBATUL: Te-oi linişti tu o dată şi o dată. (a imobilizat-o. I-a dezvelit picioarele. Penumbra se face mai neagră. Un timp se mai aude gâfâitul femeii, apoi nu se mai aude nimic. Penumbra începe iar să se înfiripe. Acum se aude plânsul înăbuşit al femeii)

BĂRBATUL: Acum de ce plângi?

FEMEIA: (i se aude plânsul dezlănţuit. Suspinele prelungi care sfâşie întunericul cald, ocrotitor)

BĂRBATUL: Nu, că aşa nu se mai poate. Tu mă faci, femeie, să-mi iau lumea în cap! (se ridică din pat şi se plimbă furios prin cameră. Femeia plânge în pat zguduită de suspine prelungi)

BĂRBATUL: (aprinde lumina. E în izmene.  Pe deasupra are o cămaşă murdară) Unde, Dumnezeu, am pus ţigările ălea! (caută ţigările în dulapul de lângă uşă)

FEMEIA: (se ridică. Are faţa umflată de plâns. Părul îi e în neorânduială, lucru care o face şi mai urâtă)

BĂRBATUL: De proastă ce eşti, de aia plângi. Uită-te-n oglindă, parc-ai fi moartea de pe zidul bisericii.

FEMEIA: (rănită de ultimele cuvinte) Dacă m-ai văzut slută, de ce m-ai luat? Sau ţi-a plăcut să-ţi faci mendrele cu mine, ai? (are faţa schimonosită de ură) Ca să-ţi baţi joc acum de mine, ai?

BĂRBATUL: (a găsit pachetul de Naţionale. Şi-a aprins o ţigară şi s-a aşezat acum pe un  scaun lângă sobă) Nu-ţi bate nimeni joc de tine, n-avea grijă.

FEMEIA: (s-a mai liniştit. Suspină. Încearcă să-şi aranjeze părul) Eu pot să merg cu tine să scot actele, dacă nu ştiu cine eşti şi ce hram porţi?

BĂRBATUL: (înfuriindu-se) Eu îţi trag ţie o bătaie bună, de ai să mă pomeneşti.

FEMEIA: Să nu dea Dumnezeu să ridici vreodată mâna la mine, că nu mai ai cale de împăcare. Cu mine nu mai stai sub acelaşi acoperiş.

BĂRBATUL: (mai calm) Atunci fii femeie socotită la minte. (a terminat ţigara. O stinge atent pe plită) Acum hai să ne culcăm,că ne-o fi de ajuns.

FEMEIA: (s-a aşezat cu mâinile încrucişate pe pat) Eu nu mă culc.

BĂRBATUL: Ceasul este unu, femeia. (tace) Mai am trei ore până să plec la lucru. Du-te, Gheorghe, şi trudeşte ca prostu o zi întreagă!

FEMEIA: Poţi să ai şi-o viaţă liniştită şi fericită.

BĂRBATUL: Du-te lângă copil şi te culcă. Şi lasă-mă şi pe mine să închid ochii …

FEMEIA: (cumpănind) Apoi văd eu că de la tine nu scot adevărul nici în veacul vecilor. (pauză)

BĂRBATUL: Odată tot ţi l-oi spune.

FEMEIA: (cu răutate) Asta n-o s-o mai cred nici până la paştile cailor. (pauză. Oftează)  Şi tare mi-e teamă că în spatele tăcerii ăsteia stă ceva cu mult mai grav decât îmi închipui eu.

BĂRBATUL: (se pregăteşte să se suie în pat) E bine, omul, să nu se grăbească pe lume … Să fie cumpătat şi înţelept. (tăcere)

FEMEIA: De un an de zile mă duci cu vorba. (îşi varsă oful) Că băgăm actele la toamnă, că le băgăm de paşti … De mult am simţit eu că ascunzi ceva!

BĂRBATUL: Măi, Victorie, măi femeia lui Dumnezeu, ne-am înţeles noi bine trei ani de zile şi acuma nu mai putem să stăm o săptămână?

FEMEIA: (oţărâtă) Gheorghe! (mică pauză) Ai curaj şi uită-te în ochii mei!

BĂRBATUL: Eu zic că e mai bine să fii cuminte …(după un timp) Eu aşa zic..

FEMEIA: Gheorghe!  Îmi spune mie sufletul că nu e bine. (respiră şuierat) Că se va întâmpla ceva rău … O nenorocire!

BĂRBATUL: (îşi trage pătura până sub bărbie) Cum o vrea Dumnezeu. Şi cum ne-o fi soarta. De cinstit am fost cinstit şi faţă de el şi faţă de tine. (tăcere. Pendula bate pustie şi indiferentă orele două după miezul nopţii)

FEMEIA: (rar, ameninţătoare)  Îmi spune sufletul c-a fost omor …

BĂRBATUL: (tresărind, o priveşte îngrozit) Tacă-ţi gura, femeie blestemată!

FEMEIA: Bărbate, acum trei ani când ai intrat ca chiriaş în casa asta, şi eu eram femeie singură, aveai cugetul curat. Îl aveai împăcat. Acum văd cum te frămânţi şi nu-ţi găseşti locul.

BĂRBATUL: Am venit în casă cu gânduri curate. Mi-ai fost dragă şi ţi-am spus.

FEMEIA: Mi-ai spus că mă iei de nevastă abia după ce am rămas însărcinată. Şi uite că nici acuma nu m-ai luat.

BĂRBATUL: Măi, Victorie, mă laşi sau nu să închid ochii?

FEMEIA: Nu, Gheorghe. Până nu-mi spui adevărul nu te las să închizi un ochi.

BĂRBATUL: (după un timp) Până acum n-ai fost aşa, Vică …

FEMEIA: N-am fost pentru că m-am lăsat în seama ta. Acum trebuie să pun piciorul în prag.

BĂRBATUL: (necăjit) N-am adus eu bani în casă? N-am dus eu toate greutăţile casei? (respiră adânc) Nu  sunt eu la lucru om de nădejde, respectat de oameni?Atunci ce mai vrei, măi femeie?

FEMEIA: (apăsat) Vreau să mă simt odată în siguranţă. Trăiesc de trei ani cu un om şi nu ştiu cine este şi de unde vine!

BĂRBATUL: (nu se mai stăpâneşte) Gheorghe Boroş, bărbatul tău, nebuno!

FEMEIA: (amarnică) Apoi, să ştii, că eu n-o să mă rog de tine până la bătrâneţe. Mă duc să le spun la fabrică cine eşti, şi de ce te ascunzi. Ca să aflu şi eu cu cine am făcut copii, măcar că te-oi pierde. De ce ţi-ai schimbat tu numele, Gheorghe?

BĂRBATUL: (o priveşte îngrozit) Apăi de faci asta te omor cu mâinile mele!

FEMEIA: Nu mă omori tu că n-ai sufletul ăsta. Şi mai sunt şi femeie cu viaţă de om în mine. Îţi port copilul în pântece...

BĂRBATUL: (se ridică în capul oaselor) Să ştii că ce ţi-am spus este adevărat.

FEMEIA: Cum mi-o fi soarta. Înseamnă că aşa a fost soarta mea, să mor de mâinile omului pe care l-am iubit. (mică pauză) Da eu mâine mă duc la miliţie!

BĂRBATUL: (îşi aprinde o ţigară) Vorbeşti într-o doară.

FEMEIA: Nu vorbesc deloc într-o doară. Să aflu şi eu odată cine e tatăl copiilor mei? De ce se ascunde ca un lotru? De ce şade mut … şi nu poate să se bucure de viaţă.

BĂRBATUL: (gândindu-se, clătinând din cap) Măi, Victorie … Demult m-a bătut gândul să-ţi spun.

FEMEIA: (îngenunchează lângă pat) Gheorghe! Asta mi-e crucea. (îşi face cruce) Mă jur pe copiii mei şi pe ce am mai sfânt … Că ce-oi auzi va rămâne numai între noi.

BĂRBATUL: (după mult timp. Respirând adânc) Bine, femeie. Mâine ţi-oi spune … Şi-apoi om vedea ce e de făcut.

FEMEIA: (mulţumită) Aşa, Gheorghe, o să ştiu şi eu cu cine îmi petrec veacul şi văleatul. Şi-o să-ţi fie şi ţie mai uşor. (femeia s-a ridicat liniştită. Cu gesturi încete se pregăteşte de culcare)

BĂRBATUL: Actele vreau să le scoatem în altă parte … şi numele îl luăm pe al tău …

FEMEIA: (suspină împăcată) Cum o fi mai bine, bărbate. Aşa facem, cum o fi mai bine. (potriveşte ceasul deşteptător) eu mă duc dincolo, să mă culc cu copilul. Ţi-am pus ceasul la patru.

BĂRBATUL: E bine, noapte bună. îşi trage pătura peste

cap)

FEMEIA: Noapte bună, bărbate. Mâine să fii cu sufletul liniştit şi împăcat la lucru …Bunul Dumnezeu sa ne aibă în paza Lui!

BĂRBATUL: Cum o da Dumnezeu, bunul. Că soarta noastră e în mâinile lui.

(femeia stinge lumina şi se strecoară în odaia copilului) 
 

PARTEA A II- A  
 

Ceasul sună  dureros, strident. Bărbatul tresare din  somn. Tuşeşte de câteva ori. Se duce să  şi  aprindă  lumina. Trage ligheanul de sub pat şi se se spală cu o cană  de lut. Se îmbracă încet, tuşind   din când în când. Din odaia cealaltă apare nevastă-sa încă buimacă de somn. 
 

FEMEIA: Bună dimineaţa, Gheorghe.

BĂRBATUL: (morocănos)  Bună dimineaţa, Victorie.

FEMEIA: (se apucă să trebăluiască în dulap. Pune pe masă o farfurie cu jumări)  Tare rău e când nu-şi face omul somnul.

BĂRBATUL: (oftând)  O să fiu astăzi ca un bărzăune de nesomn.

FEMEIA: De, Gheorghe, cine e de vină. (bărbatul îmbucă în fugă din farfurie. Nevastă-sa îi pregăteşte pachetul)

BĂRBATUL: (uitându-se la pendulă)  Mulţam, femeie. Mă grăbesc şi eu cât pot.

FEMEIA: (vine să-l sărute. Rămâne dreaptă în faţa lui)  Bărbate! Să ai încredere în mine. (apăsat) Până la groapă.

BĂRBATUL: Bine, Vică. Dar puteai să fii mai ascultătoare. (dă să plece. Femeia îl prinde de mână)

FEMEIA: Gheorghe...dragule!

BĂRBATUL: (o priveşte încruntat)

FEMEIA: Gheorghe...Orice ţi s-o fi întâmplat în viaţă...(pauză)  Chiar de-ai luat şi viaţă de om...Nu m-oi duce să spun nimănui.

BĂRBATUL: (aşteptând)  Bine, femeie...Rămâi cu bine.

FEMEIA: Mergi sănătos. Te aştept să vii devreme. (bărbatul iese primul, nevastă-sa iese după el. Un timp încăperea rămâne pustie. Femeia intră în casă. Pare liniştită, dar se vede că e încordată.)

FEMEIA: (făcându-şi semnul crucii)  Doamne, Dumnezeule, ajută-l, Doamne, pe bărbatul meu, şi apără-ne, Doamne, şi veghează asupra noastră, şi ne fereşte pe noi de cel rău! Ajută-l, Doamne, că nu e om rău! (strânge mâncarea de pe masă, apoi sSe apucă să facă patul. Lumina se stinge încet.) 
 

Lumina creşte treptat. Acelaşi decor ca în prima parte. La început odaia e pustie. De dincolo se aude chirăit de copil. Apoi se aude vocea mamei. Femeia apare cu copilul în braţe. 

FEMEIA: Na, joacă-te cu căluţu, puiule. (pune copilul în pat. Pendula bate rar, indiferentă, şi ea îşi aruncă o clipă privirea înspre pendulă)

FEMEIA: Să te joci singur, că mama are treabă, auzi.! Acuşi vine tata, şi masa trebuie pusă... 
 

(face focul. Toarnă gaz dintr-o sticlă ciobită, apoi aprinde focul cu chibritul
 

FEMEIA: Aşa, puiul mamei...Joacă-te frumos. (merge apoi şi scoate două farfurii din dulap. Afară se aude poarta trântită. Câinele latră de câteva ori bucuros)

FEMEIA: Acuş e gata. Bravo, Onişor, ce frumos se joacă băiatul! (pune o cratiţă pe plită)  Bine c-a dat, Domnul, să vină acasă , că mi-a fost teamă. (se aud paşi în tindă. Femeia merge să-şi întâmpine bărbatul. Când pune mâna pe clanţă, uşa se deschide încet)

FEMEIA: Hai, Gheorghe. Bine c-ai venit! (îl îmbrăţişează şi-l sărută)

BĂRBATUL: (O mângâie un timp pe cap)  Hai, măi femeie, că nu m-am întors de la război.

FEMEIA: (desprinzându-se)  Joacă-te puţin cu copilul, vorbeşte cu el până pregătesc eu masa.

BĂRBATUL: (ia copilul în braţe)  Hai cu tata, puiul tatii! Titaaa mareee!

FEMEIA: Toată ziua m-am rugat să vii acasă. Barimi atâta noroc să am şi eu pe lumea asta...(mică pauză)  De un om bun. (oftează)  Încolo, vai de norocul meu!

BĂRBATUL: (obosit şi trist)  Nu e dracul chiar atât de negru.

FEMEIA: Lasă...Bine că te-ai întors. (învârte ceva în cratiţele de pe plită)  Am închis şi eu mai devreme şi am venit acasă. (pune mâncarea în farfurii)  Doamne, zic, nu vreau să mai aud nimic, numai să-l ştiu că e omu meu, şi am şi eu un reazem în viaţă.

BĂRBATUL: (jucându-se cu copilul)  Gata , băieţelul...Tita mareeee! (pauză)

FEMEIA: Că mă bătea Dumnezeu dacă plecai şi mă lăsai cu doi copii.

BĂRBATUL: (ca şi cum n-ar fi auzit-o) Aşa copilul tatii...(pauză)  Omul trebuie să fie înţelept şi să mulţumească cerului că e sănătos. Şi aşa e prea mult că ne ţine Dumnezeu pe lumea asta cât de păcătoşi suntem. Să zicem mulţumesc că avem o bucată de pâine să mâncăm. Aşa ar trebui să gândim.

FEMEIA: Hai la masă, bărbate. Vino la mine Onişor. (se aşează amândoi la masă. Bărbatul are gesturi greoaie, încete. Tuşeşte de câteva ori)

BĂRBATUL: Poftă bună, nevastă.

FEMEIA: Poftă bună, dragilor! (îşi face cruce. Preocupată să-i dea copilului să mănânce)  Aşa Onişor. Tii, ce bine este!

BĂRBATUL: (tuşeşte de câteva ori. Tăcere)  Măi, Victorie...(oftează)  M-am gândit astăzi toată ziua.

FEMEIA: (se opreşte din mâncat şi-l priveşte)  Bărbate, ţi-am spus! Am jurat şi pe sfânta cruce, că de-ai fi făcut şi moarte de om eu nu te-oi părăsi. Şi oi merge cu tine pană la moarte!

BĂRBATUL: (trist de moarte)  Zice un proverb... Că în femeie să n-ai încredere nici cât în vânt. (îşi vede mai departe de mâncat)

FEMEIA: Faci cum vrei...omule. (oftează)

BĂRBATUL: (mestecând calm)  Acum nu mai putem trăi aşa. Între noi a intrat neîncrederea...şi o casă nu poate s-o ducă mult timp astfel.

FEMEIA: (mustrător) E mai bine să fim cinstiţi unul cu altul, Gheorghe.(li se aud fălcile mestecând în tăcere)

BĂRBATUL: (ridică fruntea şi o priveşte)  Nu sunt de la Sibiu, cum ţi-am spus (vorbeşte cu greutate), Victorie,  când m-ai primit ca chiriaş. (pauză) Gheorghe, mă cheamă, da Boroş nu...

FEMEIA: (face efortul să nu pară uimită sau înspăimântată)  Important este că ai fost, şi eşti, un om de treabă, dragul meu...(pendula bate rar, indiferent`)

BĂRBATUL: (trist. Din când în când duce lingura la gură)  Sunt băiatul lui Petre Duminică, din Stâlpeni, aşa l-a chemat pe tatăl meu...care a murit în 1945, după ce a venit schilod din război.  (oftează) Până la patru ani m-a crescut mama... (n-a observat că nevastă-sa a tresărit într-un mod îngrozitor. Femeia s-a oprit din mâncat. A rămas aşa, înlemnită. Mâna dreaptă îi tremură cu lingură cu tot)

FEMEIA: (a rămas mută. Expresia feţei i  se schimbă pe nesimţite arătând-o înspăimântată. Gura îi e strâmbă, urâţită de efortul de a se stăpâni. Geamăt)  Gheorgheee...

BĂRBATUL: (îşi ridică ochii să o privească)

FEMEIA: Nu ştiu ce am...Îmi bate inima ca şi când m-aş sufoca.

BĂRBATUL: (o priveşte împietrit)  Măi, Victorie...(vede că nevastă-sa se pierde)

BĂRBATUL: (sare de pe scaun, răsturnându-l)  Măi, femeie! (ţipă)  Victorie! (într-o mână ţine copilul, cu dreapta o sprijină  pe nevastă-sa să nu cadă.  După ce lasă copilul jos,  o ia şi o aşează jos. Femeia este leşinată)

BĂRBATUL: (înspăimântat)  Măi, Victorie! Victorie! (o bate peste obraji)  Măi, femeie, vino-ţi în fire! (disperat)  Victorie! Tu n-auzi!

FEMEIA: (răsuflă greu)  aer...aer...

BĂRBATUL: Să deschid uşa...(merge şi deschide uşa, deschide apoi fereastra. Caută sticla cu oţet în dulap. O găseşte, toarnă, toarnă în palmă şi-i dă pe faţă)  Respiră...Trage aer în piept, Victorie.

FEMEIA: (deschide ochii. Acum respiră mai uşor)

BĂRBATUL: (şi-a mai revenit)  Cum îţi e?

FEMEIA: Îmi e mai bine...(tăcere. Afară câinele latră furios)

BĂRBATUL: Să închid uşa că s-a făcut prea frig...

FEMEIA: (e încă speriată, tristă) Adă copilul lângă mine, omule...

BĂRBATUL: (ia copilul în braţe şi-l pune în pat)  Hai cu tata în pat, Onişor, că răceşti, !

FEMEIA: Gheorghe...

B`RBATUL : (s-a aşezat pe pat lângă ea. Îi pune mâna pe piept)  Îţi e mai bine, nu?

FEMEIA: (încearcă să se ridice în capul oaselor)   Îmi e...

BĂRBATUL: Stai liniştită...(pauză)  Nu trebuie să-ţi mai povestesc nimic.

FEMEIA: (îi ia mâna şi i-o sărută. Plânge încet, cu colţurile gurii lăbărţate) Gheorghe, Gheorghe...

BĂRBATUL: (oftează) Acum de ce plângi? (acelaşi plâns, prelung, cald. Femeia îi sărută mâna îndelung, în neştire).

BĂRBATUL: (retrăgându-şi mâna)  Victorie, ce-ţi veni?  (copilul o bate cu mânuţele pe maică-sa, aceasta se ridică în capul oaselor)

FEMEIA: (înghiţindu-şi plânsul,jeleşte prelung)   Gheorgheeeee! Tu eşti copilul meu!

BĂRBATUL: (tresărind. N-a înţeles bine)  Asta ce mai înseamnă, femeie?

FEMEIA: (încearcă să respire adânc)  Eşti copilul meu, Gheorghe...M-a blestemat Dumnezeu. (plânsul o îneacă dureros, de nestăvilit. Îşi pune mâinile la ochi şi jeleşte ca la mort)

BĂRBATUL: (a rămas şi el împietrit. Un timp nici nu ştie ce să facă)  Măi, măi Victorie. (bâiguie)

FEMEIA: (hohotind. Jeleşte în neştire)  Aoleee, mamă, mamăăăă! Hîîîîîî! Cum mă blestemă Dumnezeuuuuuu! Aoleuuu, mamă mamăăăăă! Sunt nenorocită mamăăă! Sunt blestemată mamăăăă!

BĂRBATUL: (e îngrozit. O zguduie) Măi femeie! Vino-ţi în fire. Vino-ţi în fire. Eşti femeie bătrână. Eşti om în toată firea.

FEMEIA: (acelaşi bocet. Din ce în ce mai scăzut. După mult timp pare că s-a liniştit. I se aud suspinele rare şi adânci)

BĂRBATUL: (s-a ridicat ş-ii aduce o cană cu apă)  Bea puţină apă, Victorie.

FEMEIA: (ia cana cu apă. Bea cu înghiţituri rare.  Acum nu mai plânge. Priveşte înaintea ei cu o expresie tâmpă) M-a blestemat Dumnezeu. (în neştire)  M-aaa Blestemat Dumnezeuuu! (bărbatul aşteaptă răbdător să înţeleagă ce s-a întâmplat)

BĂRBATUL: (rar)  Măi Victorie...Nu e ce crezi tu....(tăcere)

FEMEIA: (năucă)  Ba e...(oftează adânc) Tu nu eşti cu opt ani mai mic decât mine, aşa cum ţi-am spus eu, că m-am dat mai tânără cu câţiva ani...(plânge)  Eşti cu 14...şi eşti copilul meu.

BĂRBATUL: (strânge din ochi îngrozit la gândul că s-ar putea să fie adevărat)  Aşa e... Am 22 de ani, n-am 28, aşa cum ţi-am spus...

FEMEIA: (liniştită)  Acum ce mă fac? (geme)  Ce mă fac, Doamne!

BĂRBATUL: (mai curajos)  Păi cum sunt copilul tău, Victorie? (tăcere)

FEMEIA: (rar, tristă)  Te-am făcut în 1944, cu unu Roznai...Şi s-a întâmplat să fiu închisă... Aveam o prietenă din Stâlpeni...Te-a luat şi te-a dat lui Petre Duminică. (plânge încet)

BĂRBATUL: (se gândeşte muşcându-şi buza de jos)  Aşa e...(tăcere)

FEMEIA: (plângând)  Acum ce mă fac eu ...Ce mă fac eu acum, Doamneeee!

BĂRBATUL: (îngrozit, speriat)  Poate nu e adevărat,Victorie...

FEMEIA: Petre Duminică n-a avut copii... (amintindu-şi)  Tu eşti născut în martie, pe 22...Nu se spărsese frontu la Iaşi.

BĂRBATUL: (nu mai ascultă)  Îngrozitor. (îşi ia capul în palme. Gemând)  A căzut blestemul pe capul nostru...

FEMEIA: (distrusă)  Te-am crescut numai patru luni...Apoi am fost chemată. (pauză)  Prietena asta a mea te-a dat numai pentru un timp...Apoi s-a întâmplat altă nenorocire...

BĂRBATUL: (parcă şi-a mai revenit. Abia acum începe s-o asculte)

FEMEIA: (privind în gol)  Am fost închisă...Puteam să fiu omorâtă...

BĂRBATUL: (se ridică de pe pat. Şi-a pierdut minţile. Urlă)  Doamneeee! Ce s-a întâmplat cu noi, Doamneeeeee!?

FEMEIA: (tace. Se uită la el buimacă, distrusă cum se ia cu mâinile de păr)  Gheorgheeee...

BĂRBATUL: (mai liniştit. Gâfâie ca o fiară încolţită)  Asta e o nenorocire şi mai mare...(tăcere. Priveşte în gol cu minţile rătăcite)

FEMEIA: (oftând, închizând ochii)  De lucrul acesta trebuie să ştim numai noi...

BĂRBATUL: (a auzit)  Aşa trebuie...(tăcere)  Şi dacă ştim numai noi nu se poate întâmpla nimic...

FEMEIA: (pare mai liniştită)

BĂRBATUL: (trist)  O să rămânem amândoi aşa...număi că n-o să mai trăim ca bărbat şi femeie...

FEMEIA: (ca şi cum ar murmura)  Nu trebuie să ştie, nimic....Nici măcar să bănuiască.

BĂRBATUL: Aşa trebuie să facem Victorie...Să ne ţinem firea şi să tăcem. (se aud bătăile pendulei, rare, pustii)

FEMEIA: (ca şi cum ar asculta cu minţile rătăcite)  Într-un fel parcă mă şi bucur că mi-am găsit băiatul...

BĂRBATUL: (s-a aşezat iar pe marginea patului. Îşi aprinde oftând o ţigară)  Bine că ne e sănătos copilul...(pauză)  De al doilea încearcă să scapi.

FEMEIA: (pare  a nu-l fi auzit)

BĂRBATUL: (gândindu-se)  Trebuie să fim tari şi să nu ne pripim, Victorie. (după un timp) O să dăm de pomană...să ne ierte Dumnezeu.

FEMEIA: (pierdută în gânduri)  Doamne, Dumnezeule, ce mi-a fost dat să trăiesc...7

BĂRBATUL: (după mult timp)  Şi tatăl meu cine a fost?

FEMEIA: (oftează)  Ţi-am spus ...Roznai ăsta.

BĂRBATUL: ncordat)  Şi mai cum îl chema?

FEMEIA: (după un timp)  Ion...(oftează)  O bestie de om ...

BĂRBATUL: (se ridică palid de pe pat)  N-o fi ăla pe care l-am omorât eu?

FEMEIA: l priveşte îngrozită. Expresie de om tâmp)  Pe cine ai omorât?

BĂRBATUL: ngrozit, precipitat)  Mama Ilinca, nevasta lui Petre Dumincă, a murit când aveam vreo patru ani...A venit şi m-a luat fratele ei, Nicolae Săsai, din Pietrari...o comună învecinată.

FEMEIA: (a rămas privindu-l cu răsuflarea tăiată)

BĂRBATUL: Nicolae Săsai era maior, în armata veche...Tot a sperat săracul că până la urmă or să vină americanii şi englezii...

FEMEIA: l priveşte  împietrită)

BĂRBATUL: (oftează)  De fapt ăsta a fost adevăratul meu tată. (rămâne un timp cu gândurile pierdute)

FEMEIA: (îngrozită)  Şi pe Roznai cum    l-ai omorât?

BĂRBATUL: (tace)  Asta n-a fost cumva securist?

FEMEIA: (îşi duce mâna la gură îngrozită)  A fost...

BĂRBATUL: (tace. Îşi lasă capul în jos. Oftează adânc, din rărunchi)  Ăsta trebuie să fie...(tăcere)  Doamne Dumnezeule...Ce grozăvie!

FEMEIA: (după mult timp)  Cum l-ai omorât?

BĂRBATUL: (pare că se gândeşte la ceva, de fapt nu se gândeşte la nimic)

FEMEIA: (tare)  Cum l-ai omorât, Gheorghe?  N-auzi?

BĂRBATUL: (de fapt vorbeşte în neştire)  Era în '56, toamna, în noiembrie...

FEMEIA: l priveşte împietrită)

BĂRBATUL: Banda noastră era printre ultimele care nu fusese curăţată....Din 30, câţi am fost la început, mai rămăsesem şase.

FEMEIA: Doamne, omule.

BĂRBATUL: Roznai ăsta, ne-a pândit o lună de zile... Ne aflase bârlogul...

FEMEIA: Taci.

BĂRBATUL: Stătea ascuns şi când ne vedea câte unul sau câte doi, ne vâna...Mai ales atunci când ştia că nu e vreunul de-al nostru pe aproape să audă împuşcătura...

FEMEIA: Poate a fost numai rănit?

BĂRBATUL: (acoperindu-şi faţa cu mâinile)  Am tras în el de la 6 metri...Am descărcat un rezervor de automat în el... (pauză)  Tocmai îl împuşcase pe tata Săsai...(respiră adânc) Am tras cu sete. Trăgeam cât puteam de cocoaşele automatului...

FEMEIA: (Îşi pune mâinile la ochi îngrozită de imagine) Taaaci! Nu mai pot. Nu mai povesti.  (tăcere)

BĂRBATUL: (cu fălcile strânse) Deci ăla a fost tatăl meu? (pauză) Aveam 12 ani când l-am omorât.

FEMEIA: (îl priveşte îngrozită)  Nu-mi vine să cred ... De ce să ni se întâmple nouă lucrul acesta? Şi să le afli pe toate într-o singură zi. (tăcere. Copilul se uită la ea cu ochii mari şi curaţi)

BĂRBATUL: (Îşi face semnul crucii)  Asta e blestem, Gheorghe...

FEMEIA: (năucă)  Copilul meu să-şi omoare tatăl...

BĂRBATUL: (tace. O priveşte cu milă) Ţi-a mai trecut?

FEMEIA: Nu ştiu...Sunt năucă...(în şoaptă) Mă doare capul de nu-l mai simt.

BĂRBATUL: Bine că n-am apucat să scoatem actele...

FEMEIA: (distrusă)  Mai bine muream şi nu mai aflam nimic...(pauză)  Când l-am născut pe acesta, pe Onişor, era să mor...Să fi murit atunci.

BĂRBATUL: (Îşi aprinde altă ţigară) Trebuie să avem răbdare...Să treacă timpul, să vedem ce putem să facem...ce avem de făcut.

FEMEIA: (încearcă să se dea jos din pat. Pare epuizată, năucă)  Om mai vedea ce putem să facem. (pauză, se apucă să strângă masa. Bărbatul fumează fără să scoată un cuvânt )

BĂRBATUL: Deci tu eşti...dumneata eşti  mama mea, Victorie?

FEMEIA: Îmi vine să întind gâtul ca un lup, şi să urlu până la Dumnezeu. (pauză. A terminat. Trage masa lângă perete) Cu ce am greşit eu atât de mult încât să-mi dea Dumnezeu cel mai cumplit blestem!

BĂRBATUL: (striveşte ţigara întunecat)  Pe Dumnezeu nu e bine să te mânii niciodată...Ştie el ce face...

FEMEIA: Putea să-mi taie o mână...Să-mi fi dat orice altă pedeapsă!

BĂRBATUL: (trist)  Într-un fel e bine că ne-am regăsit...(tăcere) O să am grijă de dumneata acum...

FEMEIA: Să ne fi regăsit altfel...

BĂRBATUL: (Îşi aprinde altă ţigară)

FEMEIA: Avem nişte bani puşi de-oparte... (către copil)  Hai cu mama! (încearcă să-l adoarmă) Un timp o să pleci pe un şantier...Dac-o să mai am nevoie de bani o să-ţi cer...

BĂRBATUL: Şi cu copilul ăsta din tine, din dumneata,  ce faci?

FEMEIA: (oftează)  O să mă duc la un doctor...Să văd...

BĂRBATUL: (cu fălcile încleştate)  E mai bine să scapi de el .

FEMEIA: Hai, Onişor, Nani...(tăcere. Pendula bate neobosită)

BĂRBATUL: (după un timp)  Ziceai că n-a fost om bun ăst...Roznai?

FEMEIA: N-a fost ...(oftează) A fost un hoţ, un ticălos. (copilul a adormit)  Aşa, hai cu mama. (îl ia, îl duce în odaia de dincolo, apoi revine)

BĂRBATUL: (se ridică şi se pregăteşte să se culce)  Aşa o să facem. (pauză)  O să merg să lucrez în altă parte...Nu se poate să nu găsesc la Braşov de lucru.

FEMEIA: (pregătindu-i patul)  Se găseşte de lucru...Peste tot.

BĂRBATUL: După ce mă înfirip, şi-ţi găsesc şi ţie un serviciu...vii cu copilul.

FEMEIA: Nu te simţi, obosit?

BĂRBATUL: (tace un timp)  Nici eu nu ştiu cum mă mai simt...

FEMAIA : (se aşează pe pat cu mâinile în poală)  Mă simt sfârşită...

BĂRBATUL: Aşa se simte omul după fiecare nenorocire...Crede că s-a terminat cu el... Apoi iar o ia de la capăt.

FEMEIA: Mi-e tare ruşine...Trăiesc un sentiment de murdărie, de ruşine. Mă simt blestemată. E ca şi cum Diavolul şi-a bătut joc de mine. (pauză)  Să mă culc eu cu copilul meu? (oftează) Şi să fac şi copii cu el? (se lasă tăcerea)

BĂRBATUL: Eu aşa zic să facem....Mergem la Braşov...Ne luăm casă. Cui ne întreabă le spunem că suntem fraţi. Şi chiar aşa o să trăim de acum încolo, ca fraţii.

FEMEIA: (tristă, gânditoare) Aşa e. Nu mai putem trăi împreună.

BĂRBATUL: (după un timp)  N-o să mai trăim... (pauză) Din partea mea nu mai am nevoie să mă însor...(afară se aude lătratul câinelui)

FEMEIA: (pe gânduri) Cum de ni s-a întâmplat ruşinea asta Doamne!

BĂRBATUL: (şi-a mai revenit) Nu te mai gândi...N-ajută la nimic. Aşa a fost să ni se întâmple... Soarta. (pauză) O să ne ajute dumnezeu să trecem şi peste asta. Hai să ne culcăm. (rar)  Mâine o să ne trezim cu minţile limpezi...

FEMEIA: (oftează)  Aşa e ... (vrea să meargă dincolo să se culce)

BĂRBATUL: Noapte bună...Şi Dumnezeu să aibă grijă de noi!

FEMEIA: (parcă nu e ea împăcată)  Auzi, Gheorghe?

BĂRBATUL: Aud ...

FEMEIA: Eu zic că tot mai bine e să te duci tu singur la Braşov...Şi să-ţi găseşti o femeie. Îţi faci casa ta, ca să nu fii singur...  (respiră adânc) Eşti om tânăr, mamă...

BĂRBATUL: (oftează)  Cum o da Dumnezeu...

FEMEIA: (se-ntoarce iar)  Mă simt vinovată faţă de tine...Şi-mi vine să mor de ruşine.

BĂRBATUL: Nu suntem noi de vină...întâmplarea, soarta, bat-o Dumnezeu s-o bată...

FEMEIA: Noapte bună, băiatule. (intră în odaia de dincolo)

BĂRBATUL: (se scoală greoi, obosit. Îşi aruncă ochii pe pendula care bate rar indiferent. Îşi aprinde o ţigară. Mai mult mormăind.) Ei, drăcia dracului, nu reuşesc să mă dezmeticesc...  (rămâne mult timp în poziţia aceasta. Lumina se stinge treptat. Întunericul acoperă toată scena) Trecem noi şi peste asta... 
 

SFÂRŞIT

  Aminteste-ti datele mele