Ionescu versus Popescu, de Mihai Ignat


PERSONAJE:

NĂSTASE (TASE) POPESCU – tată, paranoic

MARILENA POPESCU – mamă, soţia lui Năstase, maniacă 

CEZAR POPESCU – fiu, 16 ani, sadic

GRIGORE IONESCU – tată, loser

STELA IONESCU – mamă, soţia lui Grigore, snoabă 

DOBRICĂ  IONESCU – fiu, 16 ani, inocent 

MAMA SANDA – bunica Marilenei, 80 de ani, vai de steaua ei

DURACELL – grad de rudenie necunoscut, idiot   
 
 

I. DURACELL stă lipit cu urechea de uşa toaletei. De dincolo de ea se aud vocile STELEI şi a lui GRIGORE. 
 

STELA: Stai puţin! Nu, nu aşa…

GRIGORE: Da’ cum... (Icneşte)

STELA: Mai jos! (După cîteva icnete) Mai sus, ce Dumnezeu! (Alte icnete) Nu, nu e bine, unde mama mă-sii… vrei să… Perversule…!

GRIGORE: Uh! (STELA ţipă scurt) A intrat!

STELA: Ai grijă!

GRIGORE: Ufff, ce căză… tură era să… luăhmhh…

STELA: Taci! (Brusc, un zgomot puternic, de căzătură)

STELA: Ce-ai făcut, Grigore?!

GRIGORE: Eu?!

STELA: Da’ cine?! Uite, s-a smuls bara aia din suporţi!

GRIGORE: Nu trebuia să te ţii de nailonul ăla!

STELA: Dacă nu mă ţineam, cădeai!

GRIGORE: Nu cădeam! 

STELA: Uite ce-ai făcut, ai julit faianţa!

GRIGORE: Dacă nu-s prinşi bine suporţii! Normal că bara aia...

STELA: (Întrerupîndu-l) Lasă naibii bara aia! Că m-ai lăsat cu buza umflată!

GRIGORE: Te-ai lovit la buză?

STELA: Nu, deşteptule, nu la propriu!

GRIGORE: Ce, nu ţi-a plăcut?

STELA: Ba da, da’ nu s-a terminat!

GRIGORE: Las’ că putea fi şi mai rău.

STELA: (Se aude un pocnet) Ai cobit: a pocnit becul!

GRIGORE: Mai bine: nu se mai vede dezastrul.

STELA: Ce mai urmează? Un cutremur?

GRIGORE: Nu se poate!

STELA: De ce să nu se poată? În blocul ăsta orice e posibil.

GRIGORE: (Scîncind) Stela…

STELA: Ce mai e?!

GRIGORE: Cred că s-a rupt… prezervativul.

STELA: Cee?! Eşti sigur? E întuneric, de unde-ţi dai seama?

GRIGORE: Nu mă-ntreba, da’-ţi spun că s-a rupt!

STELA: Băga-mi-aş! Din ce dracu’ sînt făcute chestiile astea?

GRIGORE: Sînt chinezeşti. Sînt de-ale lui Kim Ir Sen.

STELA: Kim Ir Sen e mort. Şi era coreean.

GRIGORE: Băga-mi-aş! Dacă nici propriul lor preşedinte nu era chinez, cum să mai ai încredere în prezervativele chinezeşti? (Pauză de cîteva secunde.) De ce nu zici nimic?

STELA: Mă gîndesc cum să te omor.

GRIGORE: Poate nu s-a întîmplat nimic.

STELA: Chestiile alea mici sînt cu milioanele! Unul singur dac-ajunge la ţintă, am încurcat-o!

GRIGORE: De ce nu le spui pe nume? Se numesc…

STELA: (Întrerupîndu-l) Ştiu cum se numesc. Şi mai ştiu că dac-ai făcut pocinogu’, nu Kim Ir Sen, ci tata te strînge de gît. Iar înaintea lui, eu te strîng de gît!

GRIGORE: Îl preferam pe Kim Ir Sen, măcar el nu mă ameninţă.

STELA: Grigore! Dacă rămîn însărcinată, îmi trebuie un soţ!

GRIGORE: ...Şi-un nume pentru plod: ce zici de... „Dobrică”?

STELA: Ce nume-i ăsta, Grigore?! Glumele tale n-au nici un haz! Viaţa nu-i un serial de comedie.

  

DURACELL rîde.   
 

GRIGORE: Eşti sigură? Cei de-afară par de altă părere. (Zgomot de palmă pe obraz)  
 

Uşa toaletei se deschide, iar DURACELL fuge şi se ascunde după  canapea. Din toaletă ies  STELA şi  GRIGORE.  
 

STELA: (Către toaletă) Hai, Dobrică, hai odată!

  

În cadrul uşii apare şi DOBRICĂ . 

 

II. Un reflector scoate din beznă o altă parte a scenei, unde se află o masă la care stau TASE şi MARILENA, jucînd cărţi. STELA şi GRIGORE se aşează şi ei la masă. DOBRICĂ se-aşează pe canapea. Capul lui DURACELL se iţeşte în spatele lui. 
 

DOBRICĂ:  Cezar nu-i acasă?

MARILENA: Nu ştiu pe unde umblă.

DOBRICĂ:  (STELEI) Mamă, pot să mă duc afară? 

STELA: Bine, du-te, da’ nu te mai ţine după piţipoanca aia.

DOBRICĂ:  Care piţipoancă?

STELA: Las’ că ştii tu.

  

DOBRICĂ iese. DURACELL rămîne în preajma mesei.  
 

TASE: Ce-a crescut băiatu’ ăsta! Să nu-l mai recunosc.

MARILENA: Ce, pe fi-tu îl recunoşti? Că pîn-a căpătat buletin nici nu te-ai uitat la el.

STELA: Nici nu-mi vine să cred că am un copil de 16 ani!

GRIGORE: Parcă ieri l-am făcut... 

STELA: (Afectată) Te rog, nu-mi aminti! Baia aia avea o faianţă-ngrozitoare! Bleul ăla nu se potrivea deloc cu gresia aia roz!

TASE: Jucăm sau ce facem?

MARILENA: Cine face cărţile?

GRIGORE: De obicei, cine-ntreabă!

MARILENA: (Amestecînd cărţile) Grigore, văd că eşti bine dispus. Ţi-a ieşit afacerea cu covoarele?

STELA: A, să n-aud iar de covoare! N-are fler deloc!

GRIGORE: Am avut ghinion, atîta tot.

  

MARILENA împarte cărţile.  
 

STELA: Ca atunci, în baie, cu prezervativu’?

GRIGORE: A, doar n-o luăm de la capăt! De şaptişpe ani mă toci cu faza aia!

  

Toţi  îşi aranjează cărţile. 
 

MARILENA: (Lui TASE) Vezi că eşti primu’. 

TASE: Eu? Păi... pas.

MARILENA: Pas.

GRIGORE: Mare.

STELA: Te-arunci, hm? Ca şi cu covoarele...

GRIGORE: De unde era să ştiu că-s de furat?

STELA: Păi dacă faci afaceri cu nişte terchea-berchea!

TASE: Stela, joci sau nu?

STELA: Pas.

GRIGORE: (STELEI) A, ai băgat capu’ la cutie?

STELA: Eu nu m-arunc aşa, prosteşte. Dacă n-am cărţi bune, nu licitez.

GRIGORE: N-ai stil, aia-i! Cînd te-apuci de-o afacere, trebuie s-o faci „di granda”, altfel...

STELA: Ha! Cinci covoare numeşti tu „di granda”?! Şi pe cine faci tu „fără stil”? Pe mine, care-am diplomă de hair stilyst?

GRIGORE: Eşti casieriţă, nu hair stilyst.

STELA: Pe cine faci tu casieriţă, Grigore?! Sînt agent de percepţie!

MARILENA: Terminaţi, oameni buni! Hai, Grigore, spune care-i atuul, doar ai zis că faci „mare”.

GRIGORE: Atuul e... cupa.

STELA: Normal, cupa! Că bei cît nu cîştigi!

TASE: (Exasperat) Jucăm sau nu?! 
 

GRIGORE pune o carte pe masă. MARILENA pune şi ea, apoi STELA. TASE îşi trînteşte cartea, victorios. 
 

TASE: I-a sărit un ochi! (Adună mîna)

STELA: (Lui GRIGORE) Bine, Grigore, de ce-ai ieşit cu asul de treflă?!

GRIGORE: Păi am crezut că toată lumea are treflă! Eu n-am alta, şi-am zis că-s împărţite. 

STELA: De ce n-ai cerut atuurile? Întîi scoţi atuurile, şi dup-aia joci celelalte culori! Parcă joci prima oară!

MARILENA: Dacă vă mai ciondăniţi mult, eu nu mai joc!  
 

TASE pune o carte pe masă. GRIGORE trînteşte cartea lui, satisfăcut, MARILENA şi STELA pun şi ele cîte o carte.      
 

GRIGORE: (STELEI) Mulţumită? (Adună mîna)

STELA: Ce, crezi că-mi scoţi ochii cu o mînă?

GRIGORE: Poftim, Stela! (Aruncă o carte) Băgaţi atuuri aici!  
 

MARILENA şi STELA pun cîte o carte. TASE îşi trînteşte cartea de masă, triumfător.  
 

TASE: I-a mai sărit un ochi!

STELA: (Lui GRIGORE, exasperată) De ce n-ai ieşit cu asu’?!

GRIGORE: Era la Tase, n-ai văzut?

STELA: Păi dacă n-ai avut asu’ de cupă, de ce-ai ales cupa atu?!

GRIGORE: Am mai multe de cupă, numa’ asul îmi lipsea. M-am gîndit că poate-l ai tu!

STELA: (Ironică) Te-ai gîndit! Mai bine joc cu Duracell! (Strigă) Duracell! (Lui GRIGORE) Pînă şi Duracell gîndeşte mai bine ca tine!

  

DURACELL, care-a stat pîn-atunci şi-a privit jocul de după  canapea, se apropie de masă. 
 

MARILENA: Stela, lasă-l pe Duracell, hai să jucăm!

STELA: Duracell, ştii să joci cărţi?

MARILENA: Duracell, du-te în camera ta!

  

DURACELL le priveşte pe rînd pe STELA şi pe MARILENA, descumpănit, apoi se-ndreaptă spre ieşire. 
 

STELA: Duracell, stai aici!

  

DURACELL se opreşte nedumerit, se-ntoarce spre masă. 
 

MARILENA: Duracell, ce ţi-am zis eu? Treci în camera ta!

STELA: (MARILENEI) Ce Dumnezeu, Marilena!

MARILENA: Lasă-l în pace!

STELA: Da’ ce-am făcut, dragă?! Doar îi place. (Lui DURACELL) Duracell, nu-i aşa că-ţi place?

MARILENA: Lasă-l, e-n perioada mută.

TASE: Mai bine decît în aia „meliţă”.

GRIGORE: Jucăm sau ce facem?

TASE: Cine tre’ să dea?

MARILENA: Cine-ntreabă. 

 

III. TASE e la masă, încercînd să citească un  ziar. GRIGORE e întins pe canapea cu o compresă pe frunte. Amîndoi sînt mahmuri. Se aude un ciocănit. DURACELL e şi el prin preajmă. 
 

TASE: Intră!  
 

Ciocănitul se repetă.  
 

TASE: Intră!  
 

Ciocănitul se repetă.  
 

TASE: Grigore, mai zi şi tu, că pe mine mă doare deja gîtu’. Oricum, cred că era rîndu’ tău.

GRIGORE: Gîtu’ te doare de la berea rece de-aseară, nu de la… (Moale) Intră!  
 

Ciocănitul se repetă.  
 

TASE: Băi Grigore, n-ai făcut nici o scofală.

GRIGORE: Mă doare capu’. Dacă strig, fac ecou şi mi-e mai rău.

TASE: Ecou?! În camera asta? Mira-m-aş!

GRIGORE: În ţeasta mea, Tase.

TASE: Păi ţeasta ta e goală? (Ciocănitul se repetă.) Da’ intră odată!  
 

Intră  MAMA  SANDA, adusă de spate, sprijinită în baston.  
 

TASE: (Ironic) Care-i baiul, doamnă?

MAMA SANDA: (Ridică bastonul, ameninţătoare) Tu să nu mă faci pe mine “doamnă”, că te altoiesc! Aşa vorbeşti cu o femeie-n etate?!

TASE: (Se ridică de la birou) Glumeam, Mama Sanda…! Doar sîntem în week-end…

MAMA SANDA: (Îl loveşte cu bastonul) Lasă, lasă… De ce nu răspunzi cînd bat la uşă?

TASE: Păi am răspuns…

MAMA SANDA: Auzi, Tase, ţie nu ţi-e ruşine obrazului să minţi?! Că dac-ar mai trăi mumă-ta, s-ar răsuci în mormînt! (Îl altoieşte cu bastonul)

TASE: (E atît de uluit, că uită să se mai apere) Păi dac-ar trăi, atunci…

MAMA SANDA: Tase! N-am vreme, Tase! (Se îndreaptă spre GRIGORE)

GRIGORE: Ce-i, Mama Sanda?

MAMA SANDA: Mi-a zis nevastă-ta că nu te simţi bine…

GRIGORE: Stela?

MAMA SANDA: Păi nu Stela-i nevastă-ta?! Nu ştiu ce vă prostiţi aşa, oameni în toată firea… M-a rugat să te oblojesc, că ea are treabă în bucătărie, o ajută pe Marilena. Ia să vedem… (Îl examinează)

GRIGORE: (Dă să se ridice) N-am nimica, Mama Sanda…

MAMA SANDA: Io zic să zaci tu colea! Nu fă pe grozavu’! (GRIGORE geme) Capu’, nu? Ce-o fost: ţuica lu’ Tase sau vinu’ lu’ socru-tău?

GRIGORE: Sînt om serios, mătuşă. Ştii că nu beau…

MAMA SANDA: Aşa zicea şi moşu’-meu, ‘mnezău’ lui… să-l ierte! Şi dacă-l înţepai c-un ac, ţîşnea răchia din el ca din burduf. Ia întinde-te…  
 

GRIGORE se întinde la loc, neîncrezător, MAMA SANDA scoate din buzunarul şorţului un tub de medicamente din care scoate cu degetul o alifie cu care vrea să-l dea pe frunte. 
 

MAMA SANDA: S-ar putea să-ţi miroasă o ţîră…

GRIGORE: (Ferindu-se, strîmbîndu-se) O ţîră?! Pute, Mama Sanda! Pute ca dracu’! Din ce-i făcută chestia asta, pentru numele lui Dumnezeu?!

MAMA SANDA: Apăi din grăsime de pasăre, rădăcină zdrobită de păstîrnac, cozi de…

GRIGORE: Nu, lasă! Nu vreau s-aud!

MAMA SANDA: Ci stai locului odată! Te drege cît ai zice peşte. (Îi dă pe frunte cu unsoarea, în timp ce GRIGORE  bombăne) Lasă văicăreala, Gorică! Eşti bărbat sau ce eşti?

GRIGORE: Sînt orăşean! Asta-s! Şi nu cred în leacuri băbeşti! Pfiu, mă ia cu leşin…! Vrei să mă omori, Mama Sanda?

MAMA SANDA: Da’ lingav mai eşti, Gorică! (Şi-a terminat treaba, pune tubul în buzunar) O ţîră de miros n-a omorît pe nimeni… (Se îndreaptă spre ieşire)

TASE: Pfiu! Bate pîn-aci! (Îşi face vînt cu ziarul)

MAMA SANDA: Şi tu, Tase, de cîn’ eşti aşa de moale? Că de cîn’ te ştiu, numa’ de rele eşti bun… Ai uitat cum te zbenguiai prin livada mea şi-mi spînzurai pisicile?

TASE: (Jignit) Mama Sanda, asta a fost demult. Acu’ stau la bloc şi-s om serios. 

MAMA SANDA: Las’ că ştiu o mai bine ce eşti. Doar te ştiu de-atîţia ani, nu mă duci tu de nas…

Iese bombănind.

TASE: (Strîmbînd din nas) Pfiu, Grigore, da’ chestia aia e…  
 

GRIGORE se ridică, ia de pe masă un pachet de şerveţele umede, scoate unul şi se şterge pe frunte şi pe mîini.  
 

GRIGORE: E mai bine?

TASE: (Se aşează confortabil, îşi deschide ziarul) Altă viaţă, Gore…. Pfui, am crezut că-mi dau duhu’ cu duhoarea aia…!

GRIGORE: Mie-mi zici? Mi-a mutat nasu’! (După o pauză) Da’ ştii ceva? Mi-a trecut!

TASE: Hm?

GRIGORE: Durerea de cap… Mi-a trecut.

TASE: Aşa, hocus-pocus?

GRIGORE: Dacă-ţi zic!

TASE: Cred şi eu: duhoarea aia poate să scoale şi morţii!

GRIGORE: Auzi, cîţi ani are Mama Sanda?

TASE: Nu ştiu. Trebuie să moară.

GRIGORE: Bunicii noştri nu mai trăiesc.

TASE: Mai sînt destui.

GRIGORE: Mi-ar fi plăcut să trăiască.

TASE: Eşti un Ionescu, nu?

GRIGORE: Doar ştii că mă cheamă Ionescu.

TASE: Se vede, eşti sentimental.

GRIGORE: Şi ce-i rău în asta?

TASE: E, că ţi se suie toţi în cap. Şi nici nu poţi să faci tot ce vrei.

GRIGORE: Haida-de!

TASE: Un Popescu e de fier.

GRIGORE: De-aia te-a luat cu leşin de la alifia lu’ Mama Sanda?

TASE: Să nu exagerăm! Aveam doar o uşoară ameţeală.

GRIGORE: Şi ce vrei să zici? Că un Ionescu nu face cît un Popescu?

TASE: Cel mult accidental.

GRIGORE: De unde scoţi teoriile astea?!

TASE: Păi cine zăcea adineauri ca o plăcintă, acolo, pe canapea?

GRIGORE: Lasă, că nici tu n-arătai prea bine…

TASE: Asta fiindcă aveai privirea-nceţoşată…

GRIGORE: Las-o că măcăie, Tase!

TASE: E realitatea pură.

GRIGORE: Auzi, eşti mai torpilat decît mine…!

TASE: Nu ştiu care-i mai torpilat dintre noi, da’ ştiu care-i mai Ionescu...

GRIGORE: Poftim?!

TASE: Eşti un Ionescu pur.

GRIGORE: Iar tu un… un… un Popescu pur!

TASE: Poţi să fii sigur!

GRIGORE: Mă duc acasă!

TASE: Du-te.

GRIGORE: (Strigă) Stela! Dobrică! Plecăm acasă!

TASE: Să fii tu sănătos! Sînt acasă demult...

GRIGORE: (Făcînd ochii mari) Păi şi pe mine m-au lăsat aşa…?!

TASE: Erai prea beat ca să te mai poţi scula.

GRIGORE: (Vehement) Gata! Am plecat!  
 

Se-ndreaptă  spre ieşire. După trei paşi se-mpiedică  şi cade cît e de lung. 

 

IV. GRIGORE, MARILENA şi TASE. 
 

GRIGORE: Marilena, pot să sun după un taxi?

MARILENA: Da. Vezi că e-ncurcat firu’.

TASE: Lasă telefonul.

GRIGORE: Hai, mă, nu fi zgîrciob! 

TASE: Sigur e pus sub urmărire.

GRIGORE: (Formînd numărul) Păi chem un taxi, atîta tot.

TASE: Treaba ta. Ăştia atît aşteaptă.

GRIGORE: Care ăştia?

TASE: De cînd ne ştim noi, Grigore, îţi tot zic, da’ nu asculţi. Treaba ta...

GRIGORE: (În receptor) Alo? Un taxi pe Verii...

MARILENA: ...Verii număru’ treişpe.

GRIGORE: Strada Verii treişpe. Blocul turn verde... Poftim?! Atunci trimiteţi-mi altul! Bine, aştept...

TASE: Ce-i?

GRIGORE: (Către ei) Auzi, şoferul disponibil nu vrea să vină la numărul treişpe!

MARILENA: (Lui TASE) Ţi-am zis să nu ne mutăm la număru’ treişpe!

TASE: (Lui GRIGORE) Ţi-am zis să nu dai telefon! (MARILENEI) Mai ales că băieţii ascultă!

MARILENA: În casa asta nu ascultă nimeni pe nimeni. A, doar Cezar, ascultă pe la uşi.

CEZAR: Eu?!

TASE: Am demontat telefonul acum o săptămînă. (MARILENA rîde, TASE o priveşte enervat) Ce dacă n-am găsit nimic?

MARILENA: În schimb l-ai stricat.

GRIGORE: (În receptor) Poftim? Aştept, aştept, da’ nu dumneavoastră plătiţi telefonul, să ştiţi!

TASE: Nu l-am stricat.

MARILENA: Nu mai era bun de nimic.

TASE: Nu-i adevărat. După ce l-am făcut la loc, nu mai avea ton, da’ era de la ei. Şi a doua zi mergea.

MARILENA: Fiindc-a venit depanatorul.

GRIGORE: (Către MARILENA şi TASE) Mai ştiţi vreun număr de taxi? Că ăştia-s neserioşi!

TASE: (MARILENEI) Ai chemat depanatorul?!

MARILENA: Eu nu ştiu să repar telefoane. Şi nici tu.

TASE: Îţi dai seama că acum iar trebe să-l demontez?

MARILENA: Dacă vrei să rămîi fără telefon, demontează-l. Facem economie.

GRIGORE: (În receptor) Da, spuneţi… N-aveţi nici o maşină disponibilă?

TASE: Ce vrei să spui?! Ia zi, cine vorbeşte mai mult la telefon în casa asta?! Eu sau tu?

GRIGORE: (Simţindu-se cu musca pe căciulă) Îmi pare rău, da’ nu ştiu ce se-ntîmplă…

TASE: (MARILENEI) Şi depanatorul ăla cum arăta? 

GRIGORE: (În receptor) Cee? Nu vrea să vină la număru’ treişpe? Mi-aţi spus-o acum cinci minute. A, era altu’?

TASE: Sigur au plantat un „gîndac” !

MARILENA: Gîndac?! Să nu văd urmă de gîndac în casa mea!

GRIGORE: (În receptor) Atunci spuneţi-le să oprească la blocul de lîngă, la unşpe!

MARILENA: (Lui GRIGORE) Sau la cinşpe!

TASE: (MARILENEI) Nu ştii nimic! Dai toată ziua cu aspiratorul!

GRIGORE: (Către ei) Ce babe superstiţioase le conduc ăstora taxiurile? N-au nici un ateu?! Sau, mă rog, unu’ care să-şi bage picioarele-n cifra treişpe?!

TASE: (Lui GRIGORE) Ştiu exact ce vrei să spui!

MARILENA: Cum adică „să plantezi” un gîndac?!

TASE: (MARILENEI) Speli toată ziua vase şi ştergi prafu’!   
 

GRIGORE trînteşte exasperat telefonul în furcă. TASE şi MARILENA îl privesc urît.  
 

GRIGORE: (Jenat) Scuze, da’ m-au scos din minţi...

TASE: Lasă, tot trebe să-l demontez. 

  

V. Reflectorul se mută. Îi vedem pe CEZAR şi pe DOBRICĂ.  
 

DOBRICĂ:  Dacă mă concentrez, devin invizibil.

CEZAR: Şi mai ce?

DOBRICĂ:  Uite, să-ţi arăt.

DOBRICĂ  adoptă o atitudine de om care se concentrează. 

DOBRICĂ:  Cheam-o pe maică-ta.

CEZAR: Nu pe maică-mea!

DOBRICĂ:  De ce?

CEZAR: N-am chef de maică-mea.

DOBRICĂ:  Atunci pe Mama Sanda.

CEZAR: Păi da, vrei să te asiguri că vine cineva care nu te vede!

DOBRICĂ:  Atunci pe cine vrei tu!

CEZAR: (Strigă) Tată!

DOBRICĂ:  Nu pe taică-tu!

CEZAR: (Strigă) Tată!

  

Pe uşă intră DURACELL.  
 

CEZAR: Duracell! Nu pe tine te-am strigat!

DURACELL: Artere, vene şi ligamente.

DOBRICĂ:  Auzi, de ce nu-l eliberaţi pe Duracell?

CEZAR: Cum adică „să-l eliberăm”?!

DOBRICĂ:  Să-i daţi drumu’.

DURACELL: Oase şi piele.

DOBRICĂ:  E un papagal.

CEZAR: Nu-i un papagal. Un papagal repetă ce zic alţii. Duracell zice ce-i trece lui prin cap.

DOBRICĂ:  Atunci e o placă stricată.

DURACELL: Viaţa-i de rahat.

CEZAR: Nu-i nici o placă stricată, fiindcă niciodată nu zice acelaşi lucru. 

DOBRICĂ:  Atunci ce-i?

CEZAR: Cînd te faci invizibil?

DOBRICĂ:  Păi în condiţiile astea nu mă pot concentra.

CEZAR: Nu e nevoie să chemăm pe nimeni. Îmi arăţi mie cum te faci invizibil.

DURACELL: Legume şi fructe.

DOBRICĂ:  Aşa nu mă mai joc! Cheamă pe cineva normal, nu papagalu’ ăsta stricat! Cineva care n-o să mă vadă, da’ tu o să mă vezi.

CEZAR: Nu eu l-am chemat pe Duracell. Eu l-am chemat pe tata.

DOBRICĂ:  (Lui DURACELL) Duracell, pleacă! (DURACELL dă să plece)

CEZAR: (Lui DURACELL) Duracell, rămîi! (DURACELL se-ntoarce

DURACELL: Gem şi ghem.

CEZAR: Uite, e bun şi la rime. (Lui DURACELL) Duracell, uită-te încolo. (Arată spre DOBRICĂ) Îl vezi?

DOBRICĂ:  Aşa nu mă mai joc! Nu vezi că nu e bun? E idiot, mă vede! 

CEZAR: Şi eu te văd. 

DOBRICĂ:  Tu oricum trebuia să mă vezi. Numa’ pentru ceilalţi eram invizibil.

CEZAR: Duracell, îl vezi pe Dobrică?

DURACELL: Dobrică? 

DOBRICĂ:  (Jubilînd) Nu mă vede! Ai văzut? Nu mă vede!

CEZAR: Duracell, nu te prosti! Îl vezi pe Dobrică?

  

DURACELL priveşte înainte şi tace.  
 

DOBRICĂ: Ce ţi-am zis?

CEZAR: Duracell, eşti idiot.

DOBRICĂ:  Fiindcă nu mă vede, îl faci idiot?

CEZAR: Da’ este idiot. A zis şi doctoru’.

DOBRICĂ:  Adineauri ziceai că nu-i.

CEZAR: N-am zis că nu-i. Am zis că te vede.

DOBRICĂ:  Şi tu mă vezi şi nu eşti idiot.

CEZAR: Duracell, îl vezi?

DURACELL: Ala bala portocala. 
 

VI. MAMA SANDA moţăie pe canapea. CEZAR şi DOBRICĂ stau pitiţi şi-ncearcă să dea foc şorţului MAMEI SANDA cu o brichetă care nu se aprinde. Întîi încearcă DOBRICĂ, apoi CEZAR, scuturînd bricheta, scăpărînd-o repetat etc. În spatele lor se iţeşte DURACELL cu o cutie de chibrituri. CEZAR o ia fericit, scapără un băţ şi, tocmai cînd să aprindă şorţul MAMEI SANDA, apar TASE şi MARILENA, care se aşează pe canapea, lîngă bătrînă, care se trezeşte şi-ncepe să croşeteze. TASE butonează telecomanda, MARILENA i-o ia şi butonează ea, el vrea s-o ia înapoi, se încaieră, MAMA SANDA scapă andrelele pe jos, telecomanda ajunge şi ea tot acolo, DURACELL pune mîna pe ea şi fuge, MARILENA şi TASE sar de pe canapea şi îl urmăresc, MAMA SANDA rămîne cu ochii la televizor. CEZAR şi DOBRICĂ scapără alt chibrit. 
 

VII. Reflectorul e din nou pe CEZAR şi DOBRICĂ. 
 

DOBRICĂ:  Trebuie să dau o veste proastă.

CEZAR: Sper că nu mie.

DOBRICĂ:  Nu, maică-mii. L-am omorît pe Kuki.

CEZAR: Aş fi vrut să văd şi eu asta. De ce nu m-ai chemat?

DOBRICĂ:  Eşti bolnav la cap.

CEZAR: Iar tu gras.

DOBRICĂ:  Nu l-am omorît cu mîna mea. L-am scăpat din lesă şi l-a călcat o maşină.

CEZAR: Mişto.

DOBRICĂ:  Chestia e că trebuie să-i zic maică-mii şi-o să mă omoare. În plus, e-n stare să facă un infract.

CEZAR: Infarct.

DOBRICĂ:  Eşti un tîmpit!

CEZAR: Infarct, nu infract, grasule!

DOBRICĂ:  (Se smiorcăie) Lasă-mă-n pace! Kuki a murit şi tu...!

CEZAR: Tehnic vorbind, n-a fost vina ta.

DOBRICĂ: Spune-i asta maică-mii.

CEZAR: Dacă-mi dai „mp3”-ul tău, îi spun eu.

DOBRICĂ:  O s-o omori.

CEZAR: N-o omor. Nici n-o să simtă.

DOBRICĂ:  Minţi. Vrei doar să pui mîna pe „mp3”.

CEZAR: Atunci spune-i tu.

DOBRICĂ:  Cum o să faci?

CEZAR: Nu e treaba ta. Tu adu-mi „mp3”-ul.

DOBRICĂ:  Da’ să n-o omori! Face nişte găluşte cu prune... (Încîntat) te lingi pe degete! 

CEZAR: Şi dacă s-ar întîmpla, ce? Tehnic vorbind, n-ar fi vina ta.

DOBRICĂ:  Mă omori, man!

CEZAR: Stai liniştit, am glumit. Nu va fi nici o victimă, îţi promit.  
 

În celălalt capăt al scenei, reflectorul o scoate din beznă pe STELA, care se machiază în faţa unei oglinzi mari, de înălţimea unui om. La un moment dat, în joacă, începe să se prostească, ca un om care ştie că e singur: se strîmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricît de apropiat ar fi. Deodată apare CEZAR, surprinzînd-o într-o postură caraghioasă.   
 

CEZAR: Tanti Stela, Dobrică a avut un accident!

STELA: (Lividă) Dumnezeule! Unde-i, ce s-a-ntîmplat?!

CEZAR: Staţi liniştită, acum e-n afara oricărui pericol... Maşina nici nu l-a atins.

STELA: Slavă Domnului!

CEZAR: Doar că...

STELA: (Înspăimîntată) Doar că...?

CEZAR: ...a murit Kuki.

STELA: Nu se poate! A murit Kuki?! (Se văicăreşte. CEZAR o priveşte plictisit)

CEZAR: Da, a murit, dar Dobrică e bine sănătos. De fapt, cîinele l-a salvat. Dacă nu era Kuki,  
 

Dobrică  ar fi fost acum... terci pe asfalt.   
 

STELA: (Mină dezgustată) Ieah! (Privindu-l pe CEZAR ca pe o ciudăţenie) Şi fi-miu unde-i?

CEZAR: E în faţa blocului.

STELA: De ce n-a venit la mine?

CEZAR: I-a fost frică să nu-l certaţi.

STELA: Prostuţu’! Bine c-a scăpat! (Dă în plîns) Bietul Kuki...!

CEZAR: E terci pe asfalt.  
 

STELA îl priveşte oripilată.  
 

CEZAR: I-au ieşit maţele pe-afară.  
 

STELA îl priveşte din ce în ce mai scîrbită. 
 

CEZAR: Rămăsese din el numai o pată de sînge şi...

STELA: (Terifiată) Gata, gata! Am înţeles! (Strigă) Dobrică! Dobrică mamă! (Iese

 

VIII. Reflectorul se mută. TASE butonează telecomanda. MARILENA dă cu aspiratorul. 
 

TASE: Iar faci curăţenie?!

MARILENA: (Nu aude) Hă?

TASE: Opreşte aspiratorul ăla!

MARILENA: (Nu aude) Hă?

  

TASE scoate aspiratorul din priză. Intră  în lumina reflectorului şi CEZAR. 
 

MARILENA: Ce faci?!

TASE: Iar faci curăţenie?!

MARILENA: Dacă tu nu pui mîna pe nimic în casă... în afară de telecomandă.

TASE: Da’ sifonu’ de la chiuvetă cine l-a reparat?

MARILENA: Grigore.

TASE: Ba eu.

MARILENA: Tu ai adormit sub chiuvetă, de beat ce erai. Te-ai trezit cînd treaba era gata.

TASE: E-o minciună gogonată.

MARILENA: Am dovada: te-a filmat fi-tu cu aparatu’ foto.

TASE: Cum să filmeze, dacă-i un aparat foto?

CEZAR: Aşa-s aparatele astea noi, şi filmează.

TASE: Cezar, ţi-am zis să nu mă mai fotografiezi cînd mă simt bine! 

CEZAR: Nu te-am fotografiat, te-am filmat. 

TASE: Tot cu „f” începe: filmat, fotografiat. 

MARILENA: Lasă-l în pace! A avut şi el o dată iniţiativă.

TASE: Pe terenu’ de fotbal să aibă iniţiativă, nu la fotografiat!

MARILENA: Pe maidanu’ ăla? Ce-ai zice să aibă iniţiativă la şcoală?

TASE: (Lui CEZAR, cu tonul unei „lecţii de viaţă”) Ai observat, băiete? Toate cuvintele importante încep cu „f”: fotbal, fumat, finanţat, fu...

MARILENA: (Ascuţit) Tase! Ai grijă cum vorbeşti!

CEZAR: ...fotografiat, filmat...

TASE: Ce, e băiat mare de-acum.

MARILENA: Pentru mine tot copil rămîne. Eu l-am făcut.

TASE: Şi eu îi dau lecţii de viaţă.

MARILENA: Ha!

TASE: Ce?! Ce „ha”?! 

  

CEZAR profită  de cearta părinţilor pentru a o şterge tiptil. 
 

MARILENA: Nimic.

TASE: Las’ că ştiu eu ce-nseamnă „ha”!  
 

MARILENA bagă aspiratorul în priză. Uruitul lui acoperă vocea lui TASE, a cărui gură se mişcă furios. TASE  îşi agită mîinile, îşi smulge părul din cap etc. 

 

IX. Undeva, în cealaltă parte a scenei, GRIGORE se priveşte în oglindă, manifestîndu-se ca un om care ştie că e singur: se strîmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricît de apropiat ar fi. 
 

X. CEZAR şi DOBRICĂ stau pe marginea scenei şi privesc înainte, spre sală. 
 

DOBRICĂ:  Ai văzut ceva mai mişto decît Cerasela?

CEZAR: Niciodată.

DOBRICĂ:  Ce-aş vrea să fiu mai aproape!

CEZAR: Acum ar trebui să te faci invizibil.

DOBRICĂ:  Nu mă pot concentra.

DOBRICĂ:  Şi-a pus picior peste picior!

CEZAR: Şi-a pus picior peste picior!

DOBRICĂ:  Uite, genunchii! 

CEZAR: (Tîmp) Îhî...

DOBRICĂ:  Uite, şi-a lins buzele!

CEZAR: (Înghiţind în sec) Îhî...

DOBRICĂ:  Îşi trece mîna prin păr...

CEZAR: Îşi trece mîna prin păr...

DOBRICĂ:  (Îşi muşcă buza) Ah...! 

CEZAR: Ai văzut? Şi-a muşcat buza!

DOBRICĂ:  N-am fost atent! Am clipit! Care buză?

CEZAR: Buza de jos! Să te muşti de buza de jos e sexy, să te muşti de buza de sus, e naşpa.

DOBRICĂ:  Dacă i-aş cere să fiu sclavul ei, crezi c-ar vrea?

CEZAR: De ce nu? Nu eşti Duracell.

DOBRICĂ:  Nu vrei să fii şi tu sclavul ei?

CEZAR: Să fim amîndoi?

DOBRICĂ:  Îhîm.

CEZAR: Nu-mi place să fiu sclav. Sclavii o duc naşpa.

DOBRICĂ:  Gîndeşte-te cît de aproape ai fi de ea!

CEZAR: Bine, o să fiu şi eu sclavul ei. Da’ crezi c-o să vrea?

DOBRICĂ:  De ce să nu vrea? Eu aş vrea să am doi sclavi.

CEZAR: Şi eu, da’ nu sînt ea.

DOBRICĂ:  O să vrea. Îi spunem că facem orice pentru ea.

CEZAR: Orice?

DOBRICĂ:  Păi sclavii nu asta fac?

CEZAR: Chiar orice? Dacă-mi cere să-i cumpăr tampoane?!

DOBRICĂ:  N-o să-ţi ceară aşa ceva.

CEZAR: De unde ştii?

DOBRICĂ:  N-o să-ţi ceară, îţi spun eu.

CEZAR: Uite, uite! Ai văzut?

DOBRICĂ:  Îşi întinde ciorapul pe picior! 

CEZAR: Aş vrea să fiu ciorapu’ ăla...

DOBRICĂ:  Şi eu!

CEZAR: Aş fi lipit de pielea ei...

DOBRICĂ:  Termină, că mă exciţi!

CEZAR: Se ridică!

DOBRICĂ:  Pleacă? Pleacă deja?!

CEZAR: Îşi aranjează fusta.

DOBRICĂ:  Cred că pleacă.

CEZAR: Aş vrea să fiu fusta aia...

DOBRICĂ:  Şi eu!

CEZAR: Da’ chiloţelu’ ei ai vrea să fii?

DOBRICĂ:  Ăăă... Uite, pleacă!

CEZAR: Pleacă...

CEZAR: Cum o fi să fii femeie?

DOBRICĂ:  Să ai sîni şi să n-ai...?

CEZAR: Îhî.

DOBRICĂ:  Cred că-i naşpa. Ce, tu ai vrea să fii femeie?

CEZAR: Nu. O femeie dă tot timpu’ cu aspiratoru’.

DOBRICĂ:  Îhî.

CEZAR: Dac-aş fi femeie, aş vrea să fiu bărbat. 

 

XI. TASE şi CEZAR la masă. DURACELL e şi el prin preajmă, mutînd obiectele de bucătărie – pe care MARILENA  le pune după el la loc, în timp ce vorbeşte cu cei doi.   
 

TASE: (Lui CEZAR) Iar te ţii după curva aia din vecini? 

MARILENA: Fir-ar să fie! Mă, Tase, de cînd îţi spun să zugrăveşti în bucătărie, şi tot n-ai făcut-o! Uite, mi s-a dus naibii bunătate de cafea!

TASE: (Lui CEZAR) N-auzi ce te-ntreb? Bagi capu’-ntre urechi, hă?

MARILENA: Uite, iarăşi s-a desprins de pe tavan un fragment de zugrăveală! E-n ibricul de cafea! 

TASE: Lasă-mă acum, să-mi tihnească mîncarea! O să zugrăvesc…

MARILENA: Numai zici, da’ nu faci nimic. De parcă…

TASE: De parcă ce?

MARILENA: …nu-ţi pasă! Te duci la lucru, apoi la berică, şi-atît! Şi ajungi acasă, te tolăneşti pe canapea şi butonezi telecomanda aia de mă căpiezi. Nici n-apuc să văd canalele, aşa de repede le schimbi! Cum naiba apuci să vezi ceva?

TASE: Dacă nu vezi, ia-ţi ochelari!

MARILENA: Mai pune şi tu mîna prin casă, ce Dumnezeu!

TASE: Da?! Şi cine aduce banu’ în casă, ia spune? Nu eu?

MARILENA: Că eu nu aduc! Ce dacă-s mai puţini? Da’ treaba-n casă cine-o face? Nici la cumpărături nu mai mergi!

TASE: Da’ fi-tu ce păzeşte, ha? (Lui CEZAR) Ia zi, tu, ce n-o ajuţi pe maică-ta prin casă?

MARILENA: Că de umblat creanga eşti bun! Iar te-ai ţinut după Cerasela?

CEZAR: (MARILENEI, politicos) Îmi dai, te rog, margarina?

MARILENA: Una peste bot îţi dau, aia-ţi dau! Te-am rugat să treci pe la Stela. Ai fost?

CEZAR: De ce?

TASE: Tu nu-ntrebi „de ce?”, e clar! Faci ce-ţi zice mă-ta!

MARILENA: Tu du-te pîn-acolo, ş-o să vezi. Atîtea întrebări… Ai altceva de făcut?

TASE: Da, umbli numai după piz...!

MARILENA: (Întrerupîndu-l) Tase! Ce Dumnezeu!

TASE: Lasă, dragă, că-i mare. Ce, crezi c-ai crescut o domnişoară de pension? Nici nu ştii ce zace-n fi-tu!

MARILENA: E, că ştii tu… Ce să zic! Şi vezi, poate zugrăveşti anu’ ăsta!

TASE: Ţi-am zis că zugrăvesc, da? Ce mă mai... atîta la cap!

CEZAR: Azi e duminică?

TASE: Da, e duminică. (MARILENEI) Nu ştie nici în ce zi e! (Lui CEZAR) Da’ de ce întrebi? Ai vreun program special?

CEZAR: Nu pot să mă duc mîine la tanti Stela? Că azi avem meci pe „Maracana”.

MARILENA: Iar baţi mingea pe maidanu’ ăla?

TASE: Bine, mergi mîine.

MARILENA: Ce faci, Tase?! Eu îi zic una, tu alta! Îmi subminezi autoritatea!

TASE: Nu sumbinez nimic! Nici măcar economia naţională, băga-i-o-aş pe gît lu’ toţi preşedinţii de după Ceauşescu!

MARILENA: A, te rog să nu-ncepi iar cu politica! Mîncam şi noi liniştiţi, şi tu...

TASE: (Lui CEZAR) Te duci pe „Maracana”, da’ fii atent aicea: noi ne-ntîlnim cu naşii, mergem la linie, la un grătar. Mătăluţă dai cu mătura în cameră la tine, faci puţină ordine, clar?

MARILENA: Las’, c-am făcut eu, că dacă era să las după el...

TASE: (MARILENEI) Păi vezi cum îmi subminezi autoritatea? Eu vreau să-l pun la treabă, şi tu...! Mai lasă şi tu aspiratoru’ ăla din mînă, că uite, se duce de rîpă educaţia lu’ fi-tu!

MARILENA: Acu’ te-ai trezit să-i faci educaţia?! La şaptişpe ani?!

TASE: Eu l-am făcut pe el, nu el pe mine, aşa că-l învăţ pînă am eu chef!

MARILENA: Tu l-ai făcut?! Credeam că eu l-am făcut!

TASE: Adică ce, eu n-am avut nici o contribuţie?!

MARILENA: Uite, de-aici, din pîntecele ăsta a ieşit!

CEZAR: Bleah! Mamă, mîncam şi eu...!

TASE: (Plesnindu-l peste ceafă) Numa’ eu am voie să vorbesc aşa cu mă-ta, e clar?

MARILENA: Strîngeţi voi pe-aici, da? Că eu mă duc să mă-mbrac.

  

MARILENA iese. TASE îl ia deoparte pe CEZAR, părinteşte. 
 

TASE: Ascultă aici, băiete... Viaţa e de rahat. Mă asculţi?

CEZAR: Da.

TASE: Uită-te şi tu: sîntem încolţiţi! La şase stă familia Ionescu. Aia cu cîinele. La alimentara din colţ, vînzătoarea de la mezeluri e Ionescu. Scrie pe ecuson! Cît despre Grigore şi Stela... 

CEZAR: ...Şi Dobrică! 

TASE: ...Ce să mai vorbim! Oriunde mă-ntorc, dau de-un Ionescu. La servici, am doi colegi care ghici ce nume poartă?

CEZAR: Ionescu.

TASE: Ne-au năpădit! Eu sînt un Popescu, ce pizda mă-sii!

CEZAR: Da, tată.

TASE: Şi tu eşti tot un Popescu! Ţine minte chestia asta! Zi după mine: „Sînt un Popescu!”

CEZAR: (Moale) Sînt un Popescu.

TASE: Eşti pe mă-sa! Parcă n-ai fi mîncat nimic pe ziua de azi! Abia te-ai sculat de la masă!

CEZAR: N-am apucat să mănînc.

TASE: Vezi ce se-ntîmplă? Dac-ai fi cuminte, n-am avea motive să te certăm şi-atunci ai apuca să mănînci. 

CEZAR: Îhîm.

TASE: Deci zi: „Sînt un Popescu!”

CEZAR: (Tare) Sînt un Popescu! 

TASE: Aşa, mă!

CEZAR: (Urlînd) Sînt un Popescu! 

 

XII. În cealaltă parte a scenei MARILENA se priveşe în oglindă. În joacă, începe să se prostească, ca un om care ştie că e singur: se strîmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricît de apropiat ar fi. 

 

XIII. MAMA SANDA croşetează.  DOBRICĂ se aşează în faţa ei şi se concentrează. 
 

DOBRICĂ:  Mama Sanda, mă vezi?

MAMA SANDA: Încă n-am chiorît, derbedeule! Îţi baţi joc de mine?!

DOBRICĂ:  Nu, eu doar mă făceam invizibil...

MAMA SANDA: (Întinzîndu-se după baston) Dacă pun mîna pe tine, te fac eu invizibil, n-avea grijă!  
 

DOBRICĂ  se concentrează din nou.  
 

DOBRICĂ:  Acuma mă vezi?

MAMA SANDA: Bineînţeles că te văd, zevzecule! Unde Dumnezeu mi-e bastonul?!

DOBRICĂ:  Poate că nu mă vezi. Poate te iei doar după vocea mea.

MAMA SANDA: Ei, nu, că asta le-ntrece pe toate! Ştii tu mai bine decît mine ce văd şi ce nu văd?!

DOBRICĂ:  Dar eu...

MAMA SANDA: Şi unde-i celălalt măgar? E pe-aici şi rîde de mine!

DOBRICĂ:  Nu, e la piaţă după roşii, l-a trimis tanti Marilena.

MAMA SANDA: Şi tu de ce nu te-ai dus cu el? Că şi-aşa vă ştergeţi mucii unu’ altuia!

DOBRICĂ:  (Jignit) Eu nu-i şterg nici un muc!

MAMA SANDA: (A reuşit să pună mîna pe baston şi-l bate în cap cu el) Alo, Duracell?

DOBRICĂ:  Au! Nu sînt Duracell.

MAMA SANDA: Duracell, tu eşti?

DOBRICĂ:  (Revelaţie) E clar, nu mă vede: crede că-s Duracell!

MAMA SANDA: Cred că Duracell ţi-a luat locul.

DOBRICĂ:  (Cu năduf) Nu mi-a luat locul. Eu sînt aici numai în vizită.

MAMA SANDA: (Îl ciocăneşte din nou  în cap) Duracell, tu eşti acolo?

DOBRICĂ:  (Îndepărtîndu-se) Cred c-a venit Cezar. (Iese, frecîndu-şi scăfîrlia)  
 

MAMA SANDA se ridică şi se apropie de oglindă. Se priveşte cu mina cuiva care abia se distinge. Se apropie şi se îndepărtează de oglindă, încercînd să se vadă. Obosită, nemulţumită, se îndepărtează încet. 
 

XIV. TASE caută ceva, bombănind. Ajuns în dreptul oglinzii, se priveşte, apoi, în joacă, începe să se prostească, ca un om care ştie că e singur: se strîmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricît de apropiat ar fi. Intră MARILENA.  
 

TASE: Ce-ai făcut cu Playboy-ul ăla?

MARILENA: Care Playboy?

TASE: Ăla din noptieră?

MARILENA: N-am făcut nimic.

TASE: Iar ai făcut curăţenie în noptiera mea? Ţi-am zis să nu mai umbli acolo!

MARILENA: După tine, ar umbla păianjenii p-acolo!

TASE: Deci tu ai luat Playboy-ul.

MARILENA: N-am luat nici un Playboy.

TASE: Ai făcut-o dinadins. Şi bunică-ta o face dinadins!

MARILENA: Ea ce-a mai făcut?

TASE: Cred că se spală cu periuţa mea de dinţi.

MARILENA: De unde ţi-a mai venit ideea asta?

TASE: Îţi spun că se spală cu periuţa mea! De azi o să-mi cumpăr în fiecare zi altă periuţă.

MARILENA: Da, să arunci banii pe fereastră!

TASE: Şi mă urmăreşte pe gaura cheii cînd fac baie.

MARILENA: Cine, bunica?!

TASE: Că doar nu Stela!

MARILENA: Ai vrea tu să fie Stela!

TASE: Mă urmăreşte, îţi zic eu!

MARILENA: Eşti paranoic, Tase!

TASE: Ai văzut cum stă tot timpu’ aplecată?

MARILENA: Are lumbago!

TASE: Da, fiindcă se holbează pe gaura cheii!

MARILENA: Eşti bolnav la cap!

TASE: Bunică-ta-i bolnavă la cap!

MARILENA: Are optzeci de ani, pentru numele lu Dumnezeu!

TASE: Tocmai. E dusă cu capu’.

MARILENA: Mai bine i-ai spune lu’ fi-tu să nu se mai ţină după piţipoanca aia din vecini. Ai văzut cum se-mbracă? La şaişpe ani se-mbracă şi se machiază ca o ştoarfă de două’şase!

TASE: Trebuie să-l iniţieze cineva.

MARILENA: Pe tine tot una din asta te-a iniţiat?

TASE: (Nostalgic) Ehe, pe mine...

MARILENA: (Întrerupîndu-l) Nici nu vreau s-aud!

TASE: Nici eu nu vreau s-o mai văd pe bunică-ta trăgînd cu ochiul la mine.

MARILENA: Iar începi?! 

 

XV. CEZAR îi arată o revistă Playboy lui DOBRICĂ. DURACELL e prin preajmă prostindu-se în faţa oglinzii. 
 

CEZAR: Uite ce am!

DOBRICĂ:  Oau! De unde-o ai?

CEZAR: I-am şterpelit-o lui taică-miu din noptieră. Cred că şi lui îi plac femeile.  
 

DOBRICĂ  începe să răsfoiască  revista.   
 

CEZAR: Ce faci? 

DOBRICĂ:  Păi... mă uit...

CEZAR: O iei acasă şi mi-o aduci săptămîna viitoare.

DOBRICĂ:  Da’ numa’ puţin, să...

CEZAR: Nu-mi place să mă uit cu altcineva la Playboy.

DOBRICĂ:  Cum adică?

CEZAR: Uite-aşa.

DOBRICĂ:  Bine, dacă zici tu... (Închide revista)

CEZAR: Nici să mă piş cu alţi băieţi nu pot. (DOBRICĂ rîde) Nu-mi vine.

DOBRICĂ:  E-aşa de simplu! Ţi-o scoţi din pantaloni şi...

CEZAR: (Întrerupîndu-l) Sper că glumeşti!  

DOBRICĂ:  Deloc. E chiar simplu. Ţi-o scoţi...

CEZAR: (Îl întrerupe ciocănindu-i în cap) Duracell, tu eşti acolo?

DOBRICĂ:  Ce faci?!

CEZAR: Nimic. Am crezut că ţi-a luat locul Duracell.

DOBRICĂ:  Hai, bă...!

CEZAR: Vezi unde pui revista, c-o vreau înapoi. Să nu ţi-o găsească maică-ta...

DOBRICĂ:  N-avea grijă, o ascund sub cămăşile lu’ taică-miu.

CEZAR: Te-ai tîmpit?! O s-o găsească!

DOBRICĂ:  Într-o săptămînă, nu. El nu-şi schimbă cămăşile decît la şapte zile.

CEZAR: Bine... Am plecat. Mă duc s-o văd pe Cerasela.

DOBRICĂ:  Unde, unde?

CEZAR: La ora asta iese în părculeţul din curtea casei şi se dă pe leagăn.

DOBRICĂ:  Pe leagăn? Mamma mia!

CEZAR: Am făcut o gaură-n gard şi mă uit la ea cît vreau.

DOBRICĂ:  Vin şi eu!

CEZAR: Vii degeaba, că nu te las să te uiţi. 

DOBRICĂ:  Nu fi naşpa! Ne uităm cu rîndu’.

CEZAR: Nici nu mă gîndesc. Vreau să văd tot programu’. Tu uită-te-n Playboy.

DOBRICĂ:  Astea din Playboy nu se mişcă.

CEZAR: Da’ arată mai mult.

DOBRICĂ:  (Ofticîndu-se) Hai, mă, nu fi...!

  

Ies pe ultimele replici.  
 

XVI. MARILENA dă cu aspiratorul, STELA îşi taie pieliţele cu o forfecuţă. La un moment dat MARILENA opreşte aspiratorul, se şterge pe frunte cu dosul mîinii, se aşează.  
 

STELA: Cred că Grigore mă înşeală.

MARILENA: Aspiratorul ăsta cu apă e chiar bun.

STELA: Ieri mi-a adus un buchet de trandafiri.

MARILENA: E mai bun decît unul uscat.

STELA: Şi se bărbiereşte zilnic. 

MARILENA: Dar ălea uscate se strică mai greu.

STELA: Şi, colac peste pupăză, i-am găsit şi un Playboy sub cămăşile din dulap.

MARILENA: (Dă cu degetul pe un bibelou) Uite, e praf peste tot! 

STELA: E clar, mă înşeală!

MARILENA: (Ia o cîrpă şi-ncepe să şteargă praful) M-am săturat, nimeni nu mişcă un deget în casa asta! 

STELA: Dar nu-l omor.

MARILENA: (Azvîrle cîrpa) Ştii ceva? O să mă tolănesc şi eu pe canapea şi-o să mă uit la televizor! (Se tolăneşte)

STELA: O să mă prefac că nu ştiu nimic. Să văd pînă unde merge.

MARILENA: Unde-i telecomanda aia? (O caută)

STELA: Afacerea cu ceasurile nu i-a mers, da’ să se dea la alta poate!

MARILENA: Cred c-a luat-o Tase cu el la servici, să nu pună alţii mîna pe ea!

STELA: Ştiu ce fac!

MARILENA: Nu-i nimic, o să zac pur şi simplu!

STELA: O să mă culc cu şefu’!

MARILENA: Mmm... Ce bine e...!

STELA: Şi dup-aia cu şefu’ şefului.

MARILENA: (Se întinde, se pisiceşte) Asta zic şi eu viaţă...

STELA: Şi dup-aia cu şeful şefului şefului!

MARILENA: (Se ridică în fund, alarmată) Şi praful?!

STELA: Pînă la preşedintele companiei!

MARILENA: Că Tase n-o să-l şteargă în veci!

STELA: Ba nu, pînă la preşedintele ţării!

MARILENA: Iar Cezar nici atît!

STELA: Că la preşedintele Statelor Unite nu pot s-ajung...! 
 

Exasperată, MARILENA se apucă să aranjeze, mutînd lucrurile din casă: scaune, diverse obiecte, bibelouri etc.   
 

STELA: Dar o să mă culc inclusiv cu preşedintele asociaţiei de proprietari!

MARILENA: (Pune mîna pe un bibelou) Asta ce caută aici?!

STELA: Aşa, să se-nveţe minte!

MARILENA: (Mută bibeloul. Vede un alt obiect, pune mîna pe el) Iar asta... trebuia să fie aici!

STELA: Nu, cu ăsta nu mă culc. Are o frizură oribilă!  
 

MARILENA mută cu frenezie obiecte diverse. La un moment dat, STELA se apropie de ea. 
 

STELA: Marilena, pot să fac şi eu un duş? Noi nu mai avem apă caldă de trei zile, se repară nu ştiu ce conductă.  

MARILENA: Simte-te ca la tine acasă... 

  

STELA iese din scenă. Din umbră apare CEZAR.  
 

CEZAR: (Vorbeşte singur) Cerasela, iartă-mă. Nu-i o trădare. Dar trebuie să văd...!  
 

Se ascunde după canapea. Reapare STELA, fredonînd un cîntec, înfăşurată într-un prosop.  
 

STELA: A! (Ridică un deget, semn c-a uitat ceva, iese)  
 

Între timp apare TASE, în şlapi şi gol pînă la brîu, c-un prosop pe umăr. Intră în baie. Se aude zgomotul zăvorului, apoi apa care curge. CEZAR se ridică, se apropie de uşă.  
 

CEZAR: (Vorbeşte singur) Orice-aş vedea, Cerasela, tot tu eşti pe locul întîi.

  

Se apleacă, se uită pe gaura cheii.  
 

CEZAR: (Îşi ia ochiul de la gaura cheii, vorbeşte singur) Hai, trage perdeaua aia, că doar nu te vede nimeni!  
 

Apare STELA, care, văzîndu-l, se opreşte, pîndindu-l curioasă. Din baie se aude zgomotul unei perdele trase pe-o bară  de metal. CEZAR priveşte din nou pe gaura cheii.  
 

CEZAR: (Murmură, lingîndu-şi buzele) Mmmm...!

  

Brusc se dă-napoi ca ars şi scoate un strigăt de groază. Din baie se-aude vocea lui TASE.  
 

TASE: Aha! Iar eşti la uşă, hoaşcă bătrînă!

  

CEZAR îşi duce mîna la gură şi cade pe spate.  
 

TASE: Te-am auzit, perversă nenorocită!  
 

CEZAR se ridică, se-ntoarce şi dă nas în nas cu STELA. Ea îl priveşte ironică, el face ochii cît cepele, ezită o secundă şi o zbugheşte. Uşa băii se crapă brusc şi vedem bustul gol al lui TASE.  
 

TASE: Unde eşti, babă neruşinată?!

  

Se blochează  cînd o vede pe STELA, care la rîndul ei îl priveşte îngrozită.  
 

TASE: Tu?!

STELA: Eu?! (Brusc înţelegînd) Nu, nu eu!  
 

TASE trînteşte uşa la loc. STELA îşi duce mîinile la gură,  îngrozită şi ruşinată. Prosopul îi cade, concomitent cu stingerea reflectorului.  
 

XVII. MAMA SANDA vorbeşte la telefon, privind din cînd în cînd în jur, ca şi cum ar vrea să se asigure că nu o surprinde nimeni. 
 

MAMA SANDA: Alo? Casa Badea? Cu Margareta aş dori... (Pauză) Margareta Badea. Spuneţi-i că o caută Sanda. Ştie ea care Sanda. (Pauză. Expresia destinsă i se schimbă) Cînd? (Pauză) Mulţumesc... Şi condoleanţe... (Închide telefonul, rămînînd pe gînduri. Caută într-o agendă veche, mototolită, găseşte un alt număr, îl formează) Alo? Casa Morar? Ştiţi, aş dori să vorbesc cu Niculae, dacă se poate. (Pauză) O cunoştinţă. O cunoştinţă mai veche... (Pauză. Expresia destinsă i se schimbă) Cînd? (Pauză) Condoleanţe... Mulţumesc... (Închide telefonul, rămînînd pe gînduri. Caută în agendă, găseşte un alt număr, îl formează) Alo? Casa Lari? Ştiţi, aş dori să vorbesc cu Otilia, dacă se poate. (Pauză) Nu ştiu, ce să ştiu...? (Pauză. Expresia destinsă i se schimbă) A... Cînd? (Pauză) Condoleanţe... (Pauză) N-aveţi pentru ce... (Se lasă sfîrşită pe canapea) Şi eu cu cine mai vorbesc? (Caută febril în agendă, din ce în ce mai disperată. La un moment dat se opreşte) A, Mela! Dacă şi tu...! (Formează numărul, aşteaptă) Alo? Bună ziua! Cu Melania, se poate? (I se luminează faţa) Da? Bine, bine, aştept. (Pauză) Alo, Mela? (Zîmbeşte fericită) Ce mai faci, tu? (Pauză) Eu, ca de obicei... Pe-aici, prin casă, cu andrelele... (Pauză) Nu, nu prea ies, nu mă mai ţin picioarele. Şi spatele mă termină... Tu ce mai faci? Eşti bine? (Pauză) Dac-ai şti ce mă bucur! Am crezut c-am rămas singură... Pot să-mi arunc carneţelul cu numere, că în afară de-al tău... (Pauză) Da, şi Niculae. Şi Margareta. Şi Otilia... (Pauză) Uite-aşa ne ducem cu toţii... (Pauză) Poftim? (Pauză) Eu ştiu? Ţi-am zis că am probleme cu spatele... E adevărat, aş mai ieşi şi eu din casa asta, că m-am săturat... (Pauză) Ştii ceva? Ai dreptate. Şi aşa nu ştiu cîte zile mai am, aşa că o ieşire nu-mi strică... (Pauză) Da, să stăm şi noi de vorbă pe-ndelete... (Pauză. Se luminează la faţă) Vorbeşti serios?! Crezi că se poate?! A, nepotul tău e o dulceaţă! (Pauză) Aşa a zis?! Ne duce cu maşina pînă acolo? Doamne, de cînd n-am fost pe-acolo...! Cred c-au trecut treizeci de ani! Îţi aduci aminte, ce locuri frumoase? (Pauză. Rîde) Exact, exact! Tu, Mela, nu te-ai ramolit de tot dacă-ţi aduci aminte de chestia aia! Oare or mai fi şoareci? Brr! (Redevine serioasă) Ştii ceva? O să aduc nişte otravă. Atunci, ştii tu, şoarecii ăia nu m-au lăsat să dorm toată noaptea. În rest a fost foarte frumos, recunosc... (Pauză) Atunci aşa rămîne... Aştept să mă suni... (Închide telefonul, privind  în jur suspicioasă. Vorbeşte singură) Sper că n-a tras nimeni cu urechea...

  

MARILENA dă să intre, dar se opreşte şi trage cu urechea. 
 

MAMA SANDA: Nu vreau să afle nimeni... Ultima călătorie... e pentru sufletul meu... Poate că n-ar trebui să iau totuşi otrava... Ba da, e mai sigur aşa... Ca să pot dormi liniştită... 
 

MARILENA îşi duce mîna la gură, îngrozită. Reflectorul se mută  şi-l descoperă pe TASE singur, butonînd telecomanda. MARILENA se îndreaptă spre el, cu o mină  devastată. DURACELL e şi el prin preajmă. 
 

MARILENA: Tase…

TASE: Ce mai e? Iar nu ţi-a ieşit sufleul?

MARILENA: Tase…

TASE: Da’ ce-i, dragă?! Ai văzut o stafie?

MARILENA: Cred că… e ceva cu Mama Sanda…

TASE: Ce să fie cu Mama Sanda?

MARILENA: Cred că e ceva grav… Adică sper să nu fie, dar… Adineauri am auzit-o vorbind singură.

TASE: A, nu e grav. Aşa-s babele, vorbesc singure…

MARILENA: N-am vrut s-o spionez, Doamne fereşte, da’ aşa s-a-ntîmplat… Şi bine-am făcut, fiindcă… 

TASE: Zi odată ce-ai auzit!

MARILENA: Spunea ceva de sufletul ei şi că ar trebui să ia otravă, ca să fie mai liniştită…! 

TASE: Eşti sigură?!

MARILENA: Te gîndeşti la ce mă gîndesc şi eu?

TASE: Crezi că vrea să se... ştii tu...?

MARILENA: O să-şi pună capăt zilelor, Tase!

TASE: Dacă asta e dorinţa ei... 

MARILENA: Tase! E bunica noastră!

TASE: Tehnic vorbind, e bunica ta.

MARILENA: (Dă în plîns) Tase, e îngrozitor!

TASE: Hai, lasă, o să fie bine, ai să vezi.  

MARILENA: Cum să fie bine, Tase?! Vorbea de otravă şi de plecare...! 

TASE: Cu otravă e mai puţin urît decît cu funia de gît. 

MARILENA: (Indignată, nu-şi găseşte cuvintele) Eşti... eşti...!

TASE: Iar pistol nu cred să aibă.

MARILENA: Trebuie să vorbim cu ea!

TASE: Bine. Mergem la ea şi-o lămurim. 

MARILENA: Da, da! O s-o convingem că-i o prostie!  
 

Chiar atunci  intră STELA. MARILENA se aruncă de gîtul ei. 
 

MARILENA: Stela! Mama Sanda vrea să se sinucidă!  
 

STELA rămîne împietrită, fără să  poată scoate o vorbă.   
 

TASE: (STELEI) Eu zic să nu intrăm în panică, nu e sigur...

MARILENA: (Precipitat) Am auzit-o eu cu urechile mele cum vorbea singură de otravă, de călătorie şi că nu trebuie să afle nimeni!

  

Tocmai atunci intră GRIGORE.  
 

GRIGORE: Ce-i cu mutrele astea? A murit cineva?

MARILENA: Mama Sanda vrea să se omoare!

GRIGORE: Care Mama Sanda?

STELA: Eşti tîmpit?!

GRIGORE: A, Mama Sanda! Nu murise?

STELA: Trebuie să vorbim cu ea, să vedem ce-i în capul ei!

MARILENA: Şi cît mai repede! Pînă nu se otrăveşte!

GRIGORE: Vrea să se otrăvească?! Mă rog, o s-arate mai bine decît dacă se spînzură.

  

Vor să iasă buluc după MAMA SANDA.  
 

MARILENA: Staţi aşa! Nu e bine! Dacă mergem aşa, toţi grămadă, cine ştie cum o să reacţioneze!

TASE: Ai dreptate. N-o băgăm în seamă cu lunile, iar acum ne repezim toţi la ea. O să facă infarct. Şi trebuie luată mai pe ocolite, că altfel, în starea ei, se-aruncă pe geam.

MARILENA: Păi întîi mă duc eu!

STELA: Şi dup-aia eu!

GRIGORE: Tu? Ce să cauţi?!

STELA: Oameni sîntem, ce Dumnezeu! Şi-o să vii şi tu.  

GRIGORE: Eu nu! Credeam că-i moartă. Trebuie să-mi revin.  
 

Ies toţi.  
 

XVIII. DOBRICĂ şi CEZAR, pe burtă, se uită de pe marginea scenei în sală.      
 

CEZAR: A venit!

DOBRICĂ:  Uite-o!

CEZAR: De-aici se vede cel mai bine, ţi-am zis. 

DOBRICĂ:  Ai reuşit să vorbeşti cu ea?

CEZAR: Tehnic vorbind, nu.

DOBRICĂ:  Fusta aia e nouă?

CEZAR: Nu.

DOBRICĂ:  Eu n-o ţin minte.

CEZAR: Dacă te uiţi numai la sîni!

DOBRICĂ:  Ce, tu nu te uiţi?

CEZAR: Închide ochii.

DOBRICĂ:  De ce?

CEZAR: Închide ochii! Nu trişa! (Îi pune mîna pe ochi) Spune ce culoare au pantofii ei. Tehnic vorbind...

DOBRICĂ:  Ăăă... negri.

CEZAR: (Descoperindu-i ochii) Sînt maro toată ziua.

DOBRICĂ:  Maro am vrut să zic!

CEZAR: Lasă cioacele.

DOBRICĂ:  Maro ziceam, da’ m-ai luat prea repede!

CEZAR: (Surprins) Uite, îşi dă bluza jos!  
 

DOBRICĂ  priveşte cu ochi din ce în ce mai mari.  
 

CEZAR: Îşi scoate şi... (Se opreşte, cu gura căscată)

DOBRICĂ:  (Cu voce sugrumată) ...fusta...

CEZAR: (Înghiţind în sec) Nu mai vreau să fiu fusta ei...

DOBRICĂ:  (Tîmp) Hă?

CEZAR: (Privind în continuare fascinat înainte) Vreau să fiu chiloţelul ei...

DOBRICĂ:  (Cu ochii holbaţi) Îşi... îşi... (Nu mai poate respira)

CEZAR: Îşi... îşi... (Rămîne cu gura căscată, cu o expresie tîmp-fericită
 

DOBRICĂ  dă să se ridice. CEZAR îl trage la loc pe podea.   
 

CEZAR: Ce faci?! O să te vadă!

DOBRICĂ:  (Agitat) Ai văzut? Ai văzut?!

CEZAR: Dobrică...!!! 

DOBRICĂ:  (Ca hipnotizat) Se uită la... mine...

CEZAR: (Ca hipnotizat) Ba se uită la... mine...  
 

În spatele lor apare fără să fie auzit DURACELL, care priveşte la rîndul lui înainte, cu ochii cît cepele.  
 

DURACELL: (Repetă rar, parcă în ecou) ...la mine la mine la mine la mine la mine...  
 

CEZAR şi DOBRICĂ sar speriaţi.   
 

DOBRICĂ:  Ziceai că nu-i papagal!

  

XIX. MAMA SANDA şi MARILENA. 
 

MARILENA: Bunico, ştiu ce-ai de gînd.

MAMA SANDA: Nu ştiu despre ce vorbeşti.

MARILENA: Hai, nu te mai preface...

MAMA SANDA: De ce tragi cu urechea? (Pentru sine) În casa asta nu poţi avea viaţa ta!

MARILENA: Fiindcă ştiu ce intenţii ai, mă bucur c-am tras cu urechea.

MAMA SANDA: Frumos, n-am ce zice!

MARILENA: Mama Sanda, nu cred că-i bine ce vrei să faci.

MAMA SANDA: E treaba mea ce fac!

MARILENA: De ce spui asta? Doar nu sîntem nişte străini!

MAMA SANDA: După cum vă purtaţi cu mine...

MARILENA: Vai, Mama Sanda, te rog...! Uite, o să vorbesc şi cu Tase şi cu Cezar, o să fim mai atenţi.

MAMA SANDA: Prea tîrziu.

MARILENA: Niciodată nu-i prea tîrziu!

MAMA SANDA: Hotărîrea mea e luată, şi nu mă răzgîndesc sub nici o formă!

MARILENA: Dar e-ngrozitor!

MAMA SANDA: De cînd trebuie să vă dau eu raportul?! Fac ce vreau cu viaţa mea!

MARILENA: Mama Sanda, nu vorbi aşa! 

MAMA SANDA: Păi nici nu mai vorbesc. Trec la fapte.

MARILENA: Dumnezeule! Şi la noi nu te gîndeşti?!

MAMA SANDA: Da’ voi vă gîndiţi la mine vreodată?

MARILENA: Recunosc, te-am neglijat, Cezar e cam obraznic, Tase, cu ale lui...

MAMA SANDA: (Întrerupînd-o) Dacă tot sînt invizibilă pentru voi, de ce să nu iau o pauză?

MARILENA: Mama Sanda, poate c-ar trebui să consulţi un doctor...

MAMA SANDA: La vîrsta mea, nu mai are rost. Cel mult o să-mi mai găsească nişte boli.

MARILENA: Nu te da bătută, bunico!

MAMA SANDA: Nu mai are rost să discutăm. Peste trei zile am plecat.

MARILENA: Trei zile?!

MAMA SANDA: Îmi ajung trei zile să mă pregătesc. 

MARILENA: Mai gîndeşte-te, Mama Sanda!

MAMA SANDA: Mi-am pregătit totul, în fond nu e mare lucru. A, să nu uit: o să iau termosu’ ăla de-un litru, dacă nu te superi...

MARILENA: Termosu’?! Ce să faci cu termosu’?!

MAMA SANDA: Îl iau pentru cafea, ştii că nu-mi place ceaiul!

MARILENA: (Ironic-disperată) Să nu-mi zici că iei şi banii de pensie cu tine!

MAMA SANDA: E pensia mea, fac ce vreau cu ea!

MARILENA: Păi la ce-ţi foloseşte?!

MAMA SANDA: Măi fată, ce-i cu tine?!

MARILENA: Bunico, iartă-mă că-ţi spun, da’ nu mai vezi limpede...

MAMA SANDA: Ştiu că e mică, da’ pe de altă parte am înţeles că serviciile sînt suportate de nepotul Melaniei. E foarte drăguţ din partea lui, nu crezi?

MARILENA: Care nepotul Melaniei?!

MAMA SANDA: Nepotul prietenei mele.

MARILENA: Şi crezi că eu o s-accept să-ngrijească de tine un străin?!

MAMA SANDA: Marilena, de ce-ţi faci atîtea griji? Nu se face gaură-n cer. Sîntem doar eu şi Melania.

MARILENA: Şi Melania?!

MAMA SANDA: De fapt, ea a fost cu ideea. Aşa că e normal să mergem împreună.

MARILENA: Ce-i asta, o sectă?!

MAMA SANDA: Nu, e doar bunătate.   

MARILENA: Bunătate?! Şi otrava e tot semn de bunătate? 

MAMA SANDA: Bineînţeles! O să dormim mai bine.

MARILENA: (Ridicîndu-şi mîinile) Sfinte Sisoe, Mama Sanda a luat-o razna!

MAMA SANDA: De ce mă jigneşti? Eu vreau doar să dorm în pace, liniştită, fără să mă deranjeze nimeni... Cer aşa de mult? Că după ce mă-ntorc în balamucul ăsta...

MARILENA: (Întrerupînd-o) Să te-ntorci?!

MAMA SANDA: Da’ ce, vreţi să scăpaţi de mine?

MARILENA: (Şocată) Păi... nu cred că... mai e posibil... (Terifiată) Decît dacă... 

MAMA SANDA: A, voi chiar... (Profund mîihnită) Vreţi să nu mă mai întorc...?

MARILENA: (Cu grijă, convinsă că SANDA  a înnebunit) Mă gîndeam că e mai bine pentru toţi...

MAMA SANDA: Deci aşa... Plec şi eu pentru cîteva zile şi...

MARILENA: Cum pentru cîteva zile?! Bunico, iartă-mă că-ţi zic, da’ nu mai judeci limpede. Dacă te-ai hotărît să faci pasul ăsta, nu e vorba doar de cîteva zile, bunico...

MAMA SANDA: Adică mă daţi afară...?! După ce că te-am crescut şi-am avut grijă de tine...

MARILENA: Da’ atunci de ce vrei să... faci pasul ăsta?!

MAMA SANDA: Ieşi afară! Ieşi afară, nerecunoscătoareo!

MARILENA: Dar, Mama Sanda... eu... noi... 

MAMA SANDA: (Ridicînd bastonul) Ieşi, nemernico! 

  

MARILENA iese complet derutată.  
 

XX. DOBRICĂ se concentrează. MARILENA intră furioasă în conul de lumină al reflectorului, deschide dulapul şi începe să aranjeze hainele din el. 
 

DOBRICĂ:  Tanti Marilena, mă vezi?

MARILENA: Poftim?

DOBRICĂ:  Ştii, tanti Marilena, eu pot deveni invizibil.

MARILENA: Bine, băiete.

DOBRICĂ:  Nu te miri.

MARILENA: De ce să mă mir?

DOBRICĂ:  Nimeni nu mă crede.

MARILENA: Ceauşescu a fost împuşcat: acum cred orice.

DOBRICĂ:  Şi toţi mă văd.

MARILENA: Într-o zi n-o să te mai vadă nimeni.

DOBRICĂ:  Da’ eu vreau să fiu invizibil acum.

MARILENA: N-o să dureze chiar aşa de mult.

DOBRICĂ:  Mi-e foame.

MARILENA: Îţi fac imediat o omletă. Să termin cu raftul ăsta.

DOBRICĂ:  Nu-mi place omleta.

MARILENA: Ăăă... Atunci... cred că mai am nişte tocăniţă. Ţi-o încălzesc imediat.

DOBRICĂ:  Nu-mi place tocăniţa.

MARILENA: Da’ mofturos mai eşti! Ce-ţi place?

DOBRICĂ:  Roşiile cu brînză.

MARILENA: Ete, brînză! N-am brînză. Doar dacă nu te duci să cumperi. Îţi dau bani şi...

DOBRICĂ:  Mi-e lene.

MARILENA: Nu eşti invizibil, da’ sigur eşti obraznic.

DOBRICĂ:  E o boală.

MARILENA: Poftim?

DOBRICĂ:  Mi-a zis mama.

MARILENA: Cum adică?

DOBRICĂ:  „Eşti bolnav de lene”, aşa mi-a zis.

MARILENA: (Îl priveşte curioasă) Duracell, tu eşti? 

DOBRICĂ: (Intrigat) Sînt eu, Dobrică.

MARILENA: (Îl priveşte în ochi, ca şi cum ar căuta ce se ascunde dincolo de ei) Duracell, i-ai luat locu’ lui Dobrică?

DOBRICĂ:  Mătuşă, sînt eu, Dobrică!

MARILENA: Nu mă păcăleşti, Duracell...

DOBRICĂ:  (Iese bombănind) Duracell ăsta mă scoate din sărite...! 
 

XXI. MAMA SANDA, singură. Apare STELA împingîndu-l de la spate  pe GRIGORE.  
 

GRIGORE: (Împotrivindu-se) Stela, ţi-am zis că nu vreau!

MAMA SANDA: Afară din camera mea!

GRIGORE: (STELEI, dînd s-o şteargă) Să-i respectăm intimitatea...

STELA: (Lui GRIGORE) Hai, lasă! (MAMEI SANDA) Sărut mîna, Mama Sanda.

MAMA SANDA: Ce vreţi? Lăsaţi-mă-n pace!

GRIGORE: (STELEI) Vezi? Mama Sanda vrea să...

STELA: (MAMEI SANDA) Mama Sanda, nu te supăra, dar eu şi Grigore voiam să-ţi vorbim...

GRIGORE: (MAMEI SANDA) Dar dacă nu vreţi, venim altădată...

STELA: (Ţinîndu-l în loc pe GRIGORE) Uite ce e, Mama Sanda. Noi credem că hotărîrea ta e bună.

GRIGORE: (Privind-o pe STELA stupefiat) Poftim?!

MAMA SANDA: (Îmblînzindu-se) Mulţumesc, drăguţă.

STELA: (Lui GRIGORE, aparte, printre dinţi) Nu pofti, că ţi se-apleacă! Ia notiţe, bărbate! (MAMEI SANDA) Mama Sanda, e dreptul dumitale să faci ce vrei. (Aparte, lui GRIGORE, care o priveşte uluit) Psihologie inversă, bărbate...! 

MAMA SANDA: O, ce mă bucur că mă-nţelege şi pe mine cineva!  
 

GRIGORE se cruceşte.   
 

STELA: (Lui GRIGORE) Grigore, stai locului!

GRIGORE: Ce-am făcut, dragă?!

STELA: (MAMEI SANDA) Mama Sanda, poate nu e cea mai bună idee a dumitale...   
 

MAMA SANDA dă să protesteze, dezamăgită.  
 

STELA: (Continuă) ...dar e a dumitale, şi-ţi respectăm decizia!  
 

MAMA SANDA se înseninează din nou.  
 

GRIGORE: Mă bucur că trăieşti, Mama Sanda!

STELA: (Lui GRIGORE) Ce faci?! (Aparte) Nu-i spui unei sinucigaşe că te bucuri că trăieşte!

GRIGORE: (Aparte) Tehnic vorbind, încă nu-i o sinucigaşă.

STELA: (Aparte, exasperată) Ai terminat?! 

GRIGORE: (Aparte) Şi-apoi, eu credeam că-i moartă! Aşa că eu chiar mă bucur că trăieşte!

MAMA SANDA: Ce tot şuşotiţi acolo?

STELA: (Se întoarce spre SANDA) ...Îi spuneam lui Grigore că, totuşi, ar trebui să te gîndeşti la... cum să zic... la partea estetică... 

MAMA SANDA: La ce?!

STELA: Gîndeşte-te la cum o să arăţi... Vorbesc de... călătoria aia...

MAMA SANDA: Nu mă interesează cum o s-arăt.

STELA: Aşa spun toţi, dar dup-aia...

MAMA SANDA: Am optzeci de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Nici oglinda nu mă mai arată!

GRIGORE: (Ton informativ) Cred că oglinda n-are nimic. Probabil nu vezi bine, Mama Sanda.

STELA: (Lui GRIGORE, aparte) Chiar nu poţi să te-abţii?! (MAMEI SANDA) Vezi foarte bine, Mama Sanda. Lasă-l pe Grigore... Vorbeşte gura fără el. Ce ziceam? A, da... Nu poţi să faci un asemenea gest fără să te gîndeşti la... cum să zic... dimensiunea estetică. O să te privească atîta lume...

MAMA SANDA: Să se uite cît vor!

STELA: ...şi n-o să mai ai nici un cuvînt de spus.

MAMA SANDA: Puţin îmi pasă!

STELA: Cine ştie pe mîinile cui încapi. Aşa de greu găseşti o cosmeticiană bună în ziua de azi!

MAMA SANDA: Fată dragă, unde mă duc eu n-am nevoie de farduri şi chestii de-astea de boit!

STELA: Nu fi naivă, Mama Sanda. Cu atît mai mult vei avea nevoie! Şi-apoi... otravă, bunico?! Otravă?!

MAMA SANDA: Ce-i cu otrava?

STELA: Otrava, oricare-ar fi ea, afectează pielea!

MAMA SANDA: (Rîde) Dac-ar afecta numai pielea, nu m-aş mai agita. Otrava mea face curăţenie generală!

GRIGORE: Mama Sanda, eşti de-a dreptul morbidă!

MAMA SANDA: Ţi-o fi milă, te pomeneşti?! Eşti slab de înger, ţi-am mai zis...

STELA: Mama Sanda, dată fiind perspectiva, eu zic să te mai gîndeşti...

MAMA SANDA: (Dezamăgită) A, păi dacă-ncepi şi tu ca Marilena...

STELA: Vai, departe de mine gîndul! Faci ce vrei, ţi-am zis, dar o astfel de... călătorie, cum îţi place să zici matale, se programează, se planifică din timp...

MAMA SANDA: O, Doamne, parc-aş pleca de tot, aşa vorbeşti! Doar mă-ntorc dup-o săptămînă...!

GRIGORE: (Îngălbenind) Cee?!

STELA: (Îngrozită) Ăăă... vă-ntoarceţi...?!

MAMA SANDA: Bag seama că nici voi nu vreţi să mă-ntorc.

GRIGORE: Ba da, ba da....

STELA: (aparte, lui GRIGORE) Ce faci, Grigore?! O-ncurajezi? Vrei să ne bîntuie de pe lumea cealaltă?!

GRIGORE: (Aparte) Păi... pshilogie inversă, nu?

MAMA SANDA: Ce tot şuşotiţi acolo?

STELA: E, de-ale noastre…

MAMA SANDA: (Mîhnită) Aşa deci, şi voi m-aţi scos de la inimă... Ce-ar fi să mă lăsaţi să mă odihnesc?

STELA: Stai puţin, Mama Sanda, noi...

MAMA SANDA: Hai, hai, şuşotiţi afară cît vreţi, că eu o vreau să rămîn cu ale mele...  
 

Cei doi ies protestînd inutil.  
 

XXII. STELA fumează, TASE o priveşte insistent. Tensiunea pluteşte în aer. 
 

TASE: Ce nebunie, nu? 

STELA: Vorbeşti de Mama Sanda?

TASE: (Cu subînţeles) Cînd mai treceţi pe-aici să mai jucăm o carte, să mai stăm de vorbă...?

STELA: Şi eu şi Grigore am avut zile mai încărcate. Grigore încearcă o afacere cu brelocuri.

TASE: Cu brelocuri?

STELA: Eu i-am zis că n-are cum să meargă, da’ ai cu cine discuta? Îl cunoşti doar...

TASE: (Cu subînţeles) Oamenii sînt plini de suprize... Uneori plăcute...

STELA: Crezi că afacerea cu brelocuri s-ar putea să iasă?

TASE: Nu de brelocuri vorbeam eu... (Se apropie de ea „seducător”)

STELA: De ce te uiţi aşa la mine? (Se retrage.)

TASE: Ei, de ce... (O trage „pasional” la pieptul lui) Ştii tu de ce...!

STELA: Tase, stai cuminte!

TASE: Dar’ sînt foarte cuminte... (Încearcă să o sărute)

STELA: (Respingîndu-l) Ce faci, Tase?! O strig pe Marilena, să ştii!

TASE: Strig-o cît vrei, tocmai a ieşit, a zis că nu mai are cafea... (Vrea s-o cuprindă din nou)

STELA: Stai locului, Tase!

TASE: Hai, nu mai fă pe mironosiţa! Cine trăgea cu ochiu’ cînd făceam baie, hă?

STELA: Nu eram eu!

TASE: Te-am văzut cu ochii mei!

STELA: Eu voiam doar să fac baie şi...

TASE: (Întrerupînd-o) O, da! Să facem duş împreună!

STELA: Tase, încetează! Eu îl iubesc pe Grigore!

TASE: De-aia vă ciondăniţi toată ziua? (O prinde din nou în braţe)

STELA: Tase, n-am fost eu, îţi jur! (Se zbate să scape)

TASE: Atunci, cine? Spune-mi. 

STELA: N-o să mă crezi. (Se zbate)

TASE: Încearcă! (Dă să o sărute)

STELA: (Zbătîndu-se) A fost...  
 

Tocmai atunci intră GRIGORE.  
 

GRIGORE: (Jubilînd) Stela, au venit brelocurile...  
 

Îi vede pe cei doi îmbrăţişaţi şi se blochează. STELA şi TASE îl privesc încremeniţi.     Reflectorul se stinge.  
 

XXIII. Reflectorul se aprinde în celălalt capăt al scenei. GRIGORE se pregăteşte să  se spînzure: verifică stabilitatea unui scaun, tăria unei curele suspendate deasupra scaunului. Intră CEZAR.  
 

CEZAR: Ce faci, unchiule?

GRIGORE: Mă spînzur.

CEZAR: Viaţa e de rahat, nu?

GRIGORE: De unde ai informaţia asta? E confidenţială.

CEZAR: De la tata.

GRIGORE: Să nu mai spui nimănui.

CEZAR: Bine.  
 

GRIGORE respiră adînc, se urcă  pe scaun.      
 

CEZAR: Nu era mai bine cu otravă?

GRIGORE: Dac-o imit pe Mama Sanda, or să spună că n-am personalitate. 

CEZAR: Păcat că n-avem pistol. Ar fi făcut mai mult zgomot.

GRIGORE: Să mă-mpuşc? Nuuu... Prea multă mizerie.

CEZAR: De ce nu vă tăiaţi venele? E la modă.

GRIGORE: E o idee... (Se răzgîndeşte) Nu. Îmi vine rău cînd văd sînge. (Verificînd tăria curelei) Ce zici, o să ţină?

CEZAR: Nu ştiu. N-am spînzurat decît o pisică, da’ cu cravata lu’ tata.

GRIGORE: Tradiţie de familie...

CEZAR: Cravata?

GRIGORE: Nu, spînzuratul pisicilor.

CEZAR: Îmi place mai mult să mă uit la Cerasela.

GRIGORE: Cine-i Cerasela?

CEZAR: O tipă din vecini.

GRIGORE: Eşti îndrăgostit de ea?

CEZAR: (Se scutură) Nu!

GRIGORE: Foarte bine. (Îşi pune funia de gît) Dacă tot o mierlesc, îmi spui şi mie ce mai face fi-miu?

CEZAR: Te spînzuri sigur?

GRIGORE: Pe cuvînt de onoare.

CEZAR: Atunci pot să-ţi spun: e-n limbă după cineva.

GRIGORE: E-ndrăgostit?

CEZAR: De Cerasela.

GRIGORE: Şi Cerasela?

CEZAR: Nici nu se uită la el.

GRIGORE: Tradiţie de familie...

CEZAR: De fapt, s-a uitat o dată, dar poate se uita la mine. Sau la Duracell.

GRIGORE: Sigur nu se uita la el. A, ce bine că eşti aici, mă poţi ajuta! Ia o cravată şi leagă-mi mîinile. Dacă o să am mîinile libere, o să-ncerc să mă salvez. Şi nu vreau.

CEZAR: (Ia una dintre cravate) Asta?

GRIGORE: Nu, nu aia, că nu se asortează cu cămaşa. Nevastă-mea iar o să mă bombăne că n-am gust.

CEZAR: (Alegînd alta) Asta e bună?

GRIGORE: Aia da. Leagă-mă strîns.

  

GRIGORE îşi duce mîinile la spate, CEZAR  i le leagă.  
 

GRIGORE: Bravo. Acum... sînt gata. (Trage aer în piept) Vrei să împingi tu scaunul?

CEZAR: Eu?!

GRIGORE: Pot s-o fac eu, dar mă gîndeam că poate ţi-ar plăcea...

CEZAR: (Emoţionat) Nu ştiu dacă pot...

GRIGORE: Te ajut şi eu, nu-ţi fie frică.  
 

De-afară  se aude vocea STELEI.  
 

GRIGORE: Stela!  
 

Intră  STELA. GRIGORE mişcă brusc  scaunul, care cade. STELA ţipă şi-l prinde de picioare pe GRIGORE, susţinîndu-l. GRIGORE se zbate, încercînd să se elibereze. La ţipetele STELEI, năvălesc MARILENA, TASE şi DOBRICĂ. Apoi DURACELL şi, şontîc-şontîc, în baston, MAMA SANDA. MARILENA dă să o ajute pe STELA, dar TASE intervine.    
 

TASE: Ce faci?

STELA: (Lamentîndu-se) De ce, Grigore?! De ce, Grigore?!

MARILENA: (Lui TASE) Vreau s-o ajut!

STELA: (Disperată) Ajutor!

TASE: (Aşezîndu-se pe scaunul doborît) Las-o să se descurce.

MARILENA: Dar…

TASE: Nu te băga într-o ceartă de familie. După ce se-mpacă, o să se spargă oalele în capul tău! 

STELA: Dobrică, ajută-mă! Adu scaunul! Repede!

TASE: (MARILENEI, oferindu-i un scaun) Ia loc, te rog. Să discutăm puţin.

DOBRICĂ:  (Agitat, zăpăcit) Care scaun?!  
 

CEZAR şi MAMA SANDA se aşează pe celelalte scaune disponibile.  
 

DOBRICĂ:  Nu-i nici un scaun. Toate-s ocupate!

STELA: Adu altceva! Fă ceva!

MARILENA: Ce să discutăm?!

  

DOBRICĂ, total zăpăcit, trage fără  folos de dulap.  
 

MAMA SANDA: (Lui CEZAR) Ştii cumva de ce vrea să se spînzure?

CEZAR: Nu ştiu.

STELA: Grigore, ce-ai văzut… e greşit! Nu te-am înşelat! Îţi jur!

MAMA SANDA: A, începe să se limpezească.

MARILENA: Tase, lasă-mă s-o ajut!

TASE: Dacă eşti fraieră, du-te!

MAMA SANDA: (Lui CEZAR) Crezi că reuşeşte ?

CEZAR: Depinde de Dobrică.

STELA: Lasă dulapul, Dobrică! Vezi ce găseşti pe dincolo!

  

DOBRICĂ  iese val-vîrtej.  
 

MAMA SANDA: Dac-apucă să-l dea repede jos, o să-l trezesc cu alifia mea. (Scoate tubul din buzunar)

TASE: (MARILENEI) Crezi că vrea să fie salvat?

MARILENA: Păi dacă voia să se spînzure, n-o făcea cu noi toţi aici!  

STELA: Ajutor! Grigore, să nu mori! E viu, nu? Nu e mort, nu?

TASE: A, deci presupui că vrea doar să se dea în spectacol.

MARILENA: Nu ştiu, dar e uman să-l salvăm, nu?

TASE: Afirmaţia asta e cu dus şi-ntors… Nu el şi-a pus juvăţu’ de gît?

MARILENA: (Spăşită) Ba da…

TASE: Atunci?!

STELA: Dobrică, unde mama mă-sii umbli?!

  

DOBRICĂ  apare cu o cutie mare.  
 

STELA: Aşa, repede, pune-o sub picioare!  
 

DOBRICĂ  pune cutia sub picioarele lui GRIGORE. STELA îi dă drumul. Picioarele trec prin cutie ca prin brînză.   
 

STELA: (Disperată, îl apucă din nou de picioare pe GRIGORE) Dobrică, tu ţii cu ursu’?!

DOBRICĂ:  (Transpirat, speriat etc.) Eu… nu găsesc nimic… Sînt prea grele… Eu…

MAMA SANDA: Ce mod urît de-a-ţi lua zilele!

TASE: (Ironic) Da, ştim, preferi otrava.  

STELA: Să m-ajute cineva!!

MAMA SANDA: Eu? Ce otravă?

MARILENA: Hai, nu mai juca teatru! Doar am vorbit mai devreme!

MAMA SANDA: (Îşi aduce aminte) A, otrava...! Păi era pentru şoareci...

STELA: (Brusc cu ton normal) Ce şoareci? (MARILENEI) Aveţi şoareci?

MARILENA: (Îngrozită) Nu se poate! Doar fac toată ziua curăţenie!

STELA: (Furioasă, MAMEI SANDA) Tu trebuia să te omori, nu Grigore!

TASE: (MAMEI SANDA) Deci nu vroiai să te omori?

MAMA SANDA: Eu?! Doamne fereşte! Voiam un week-end la ţară! 

STELA: Mă ajută cineva?!  
 

DOBRICĂ,  în disperare de cauză, încearcă  să susţină şi el picioarele lui GRIGORE.  
 

STELA: Marilena?  
 

MARILENA, înduioşată, dă să se ridice de pe scaun.   
 

TASE: (MARILENEI) Treaba ta, da’ să ştii că ea s-a dat la mine!

STELA: (Indignată) Ceee?!! El s-a dat la mine!

TASE: (MARILENEI) Ştii cine se uita pe gaura cheii? Nu Mama Sanda, ci draga ta prietenă...

MARILENA: (Privind-o cu ură pe STELA) Aşa deci... Păi atunci... (Se aşează la loc şi-şi încrucişează braţele)

STELA: Marilena, gîndeşte-te, de ce crezi că Grigore a ajuns aici?

TASE: (STELEI) Fiindc-a aflat că te dai la mine.

STELA: (Indignată, plîngînd etc.) Dumnezeule, mare! Cezar, ajută-mă, Cezar!

CEZAR: Nea Grigore mă rugase altceva...

STELA: Lasă ce te-a rugat, ajută-mă!

CEZAR ezită, e gata să se ridice, dar TASE îi pune o mînă pe umăr.

TASE: Cezar, ai uitat? Ei sînt Ionescu, noi... Popescu.

  

CEZAR rămîne în scaun.  
 

STELA: Nu m-ajută nimeni?! Duracell, ajutor!

  

DURACELL vrea să se îndrepte spre STELA.  
 

MARILENA: Duracell, stai aici!  
 

DURACELL se opreşte. Priveşte derutat cînd la STELA, cînd la MARILENA.  
 

Heblu 
 

SFÂRȘIT

  Aminteste-ti datele mele