L'Isola della Gioventù, de Laurentiu Budau


Motto:
„Populus remedia cupit”




L a u r e n ţ i u B u d ă u


L'Isola della Gioventù





P e r s o n a j e l e :


Galenus, întemeietorul insulei
Dr. Eginald, asistentul lui Galenus
Alpadima
Kurt, iubitul Crenei
Kurt surogat
Crena, iubita lui Kurt
Crena surogat
Guard 1, un guard care se uită pieziş
Guardina 48, o guardină căreia îi fug ochii în dreapta şi-n stânga
Guard 84, un guard care se uită în sus
O Mie






Nota inutilă a Autorului:

În cazul în care nu există posibilitatea utilizării gemenilor, Kurt surogat şi Crena surogat vor fi interpretaţi, bineînţeles, tot de actorii rolurilor Kurt şi Crena. Spre binele lor şi al piesei.






A C T U L I

Scena 1
(Galenus, Dr. Eginald)
Un birou Rococo capitonat în întregime cu herminã.

GALENUS (febril): Suntem aproape! Suntem atât de aproape! Câte cereri mai sunt în aşteptare, doctore?
DR. EGINALD: La o primă vedere, pater, să zicem, cel puţin treizeci-patruzeci de saci. Se poate verifica. Dacă vă interesează, pot să vă fac un raport amănunţit, unul foarte detaliat, unul confidenţial, desigur.
GALENUS: Mda, ce folos! Nu te obosi, Eginald. După cum văd, stăm bine la capitolul cereri. Cu mult mai bine decât anul trecut pe vremea asta.
DR. EGINALD: Lac să fie că broscuţe colorate se află... De altfel, dacă ne gândim bine, nici anul trecut n-am stat prea rău, învăţate Galenus. Orice afacere perfect legală (dacă, prin absurd, afacere s-ar putea numi ceea ce facem) are nevoie de o anumită perioadă până să prindă cheag. Chiar dacă aţi fi proprietarul a încă cinci sute de insuliţe ca asta, al întregului arhipelag de vest, tot n-aţi putea face faţă cererilor disperate de aiurea. Zecilor de mii de cereri. Desigur, calitatea naşte cererea.
GALENUS: De câte ori trebuie să-ţi explic că nu există plural pentru rai? (mângâind biroul) Urăsc produsele de serie. O singură L'Isola della Gioventù este de ajuns ca să-mi pun în ordine ideile.... Eşti sigur că au citit cu atenţie formularele, toate cele 79 de pagini cu filigran?
DR. EGINALD: Conform procedurii, toate dosarele sunt iscălite pagină cu pagină, pe propria răspundere şi autentificate la notar. De asemenea, toate au anexate certificatele medicale cu analizele complete la zi. Se poate verifica.
GALENUS: Adu-mi sacul numărul... numărul... 435 L. Ba nu, 721 N, Eginald!
GALENUS: Amândoi! E bine?
DR. EGINALD: Excelent! Nu cred că m-aş putea dispensa vreodată de serviciile tale. Parcă-mi citeşti gândurile! Excelent! Excelent!



Scena 2
(Galenus, Dr. Eginald)
Decorul din scena precdentã.

DR. EGINALD: "Vanitatus vanitatum!"
GALENUS: Răstoarnă-i! (Dr. Eginald se execută. Galenus se plimbă printre hărţile împrăştiate mângâindu-le cu bastonul de argint.) Crezi, Eginald, că toţi indivizii ăştia sunt conştienţi despre ce este vorba în toată teoria asta a mea oarecum ciudată, crezi că realizează cu adevărat în ce admirabil necunoscut se bagă?
DR. EGINALD: Creierul are doar sarcina de a răci fierbinţeala plecată de la inimă, asta spun anticii, atât. Pentru oricine cu scaun la cap, 23 de ani e sublima vârstă priceperii, toţi medicii de top susţin asta, dar mai ales venerabilii arheologi în încurcatele ştiinţe ale sufletului.
GALENUS: Să te izolezi pe o insulă inventată, aşa cum este a noastră, timp de zece ani, nu este chiar un lucru atât de simplu. Un adevărat tur de forţă, de voinţă, desigur.
DR. EGINALD: Nu avem de-a face aici decât cu campioni ai supravieţuirii. Cei mai rezistenţi. E doar una dintre regulile jocului. Una dintre multele noastre reguli.
GALENUS (surprins): He-he! Aflăm lucruri noi! Unsprezece înseamnă mult?!
DR. EGINALD: Depinde de cât de rapid numeri...
GALENUS: Să fim mai concreţi: pentru tine, unsprezece înseamnă mult?
DR. EGINALD: Mult, puţin, contează, pater?
GALENUS: Adu-ţi aminte că tu ai fost primul admis, din cauza IQ-ului tău impresionant, bineînţeles. Poate de asta te-am şi numit eminenţa cenuşie a proiectului, umbra mea care gândeşte. "Cine pune un diagnostic bun, vindecă eficient." Nu cumva aşa spuneau amicii tăi latini, Eginald?
DR. EGINALD (diplomatic): Decât o lume lipsită de reguli, e de preferat L'Isola della Gioventù, chiar dacă şederea e limitată strict la un deceniu... Mulţumesc! Vă sunt foarte recunoscător pentru încredere, învăţate Galenus!
GALENUS: Decât mult şi prost, mai degrabă puţin şi bun. Zece ani de fericire premeditată sunt arhisuficienţi, nu eşti de acord? După teoria mea, niciunul dintre noi nu poate rezista la mai mult de atât. "Când vii aici ai 23, când pleci - 33!" "Nimeni nu are voie să se îmbolnăvească, nimeni nu are voie să se nască, nimeni nu are voie să moară pe insulă." Regulile jocului.
DR. EGINALD: "Cei care nu se supun rigorilor insulei sunt înlăturaţi. Sunt conduşi cu şalupa ultrarapidă pe Continent. Chiar şi martorii accidentali." Regula numărul unsprezece. Ultima.
GALENUS: "Îndrăgostirea nu este permisă." De altfel ca şi religiile, politica, statul în cap ori scobitul în nasul vecinului...
DR. EGINALD: Cert. Astea dăunează calităţii fericirii individului. Sunt permise: "Indiferenţa, sexul, chiar şi cel în grup, da!" Regula numărul patru.
GALENUS: Eşti foarte instruit în această doctrină inovatoare, Eginald. Uneori, eşti chiar mai ferm decât îmi pot eu permite pentru rolul pe care mi l-am asumat la demararea acestui proiect îndrăzneţ. Mai am doi ani până să... să... să-mi definitivez cercetările... Tinereţe, viaţă lungă şi sănătate într-un singur comprimat, într-o singură formulă! (pauză nefiresc de lungă) Dacă n-am să reuşesc în cursul şederii mele aici, meriţi, după plecarea mea, să-mi preiei rolul ingrat. (ridică lent una dintre hârtii)
DR. EGINALD: Mulţumesc, Galenus! Cu toţii avem micile noastre slăbiciuni pe care trebuie să le stăpânim, să le ţinem închise sub obroc. Mă străduiesc să ţin pasul cu tine, să-ţi fiu permanent alături... mă străduiesc să nu te dezamăgesc în această întreprindere temerară, pater.
GALENUS: Crezi că n-am remarcat progresele tale?
DR. EGINALD: Sper din tot sufletul ca şi Continentul să-ţi răsplătească strădaniiile şi să te-ncarce cu lauri. Dar, ca să fiu sincer pe deplin, cred că îi pregăteşti un cadou mult prea mare pentru umilinţele pe care ţi le-a făcut.
GALENUS: Dacă nu ştiai, cea mai bună răzbunare pe care ne-o putem permite în faţa unui monstru e succesul total, Eginald. Continentul va trebui să plătească cu vârf şi îndesat pentru pastiluţa asta miraculoasă, cu mult mai mult decât cheltuieşte astăzi pentru potenţa lui vlăguită. (aparent absent) Ha! Crena?! Ciudat, rar nume...
DR. EGINALD: Crena. E atât, atât de ciudat, încât pare frumos ca un abur care se ridică deasupra unui smârc, ca un lac subteran de cleştar sub o boltă de cremene încrâncenată... Ce scrie la motto-ul ei?
GALENUS: "Atât de sătulă de câte am auzit, văzut şi trăit." (îngândurat) Crena... Crena... Crena... O călugăriţă fugită din mănăstire înainte de votul decisiv... Foarte interesant. Dacă l-a trădat pe Dumnezeul ei, crezi că n-o să fie în stare să ne trădeze eventual şi pe noi, nişte bieţi muritori în căutare de panacee? Crezi că are gânduri de sinucigaşă, doctore?
DR. EGINALD: Puţin probabil, pater. De teribilism, sigur. O să se integreze repede printre trântorii atolului. De fapt, toţi anarhiştii se integrează repede când dau de un loc călduţ, n-aţi remarcat?
GALENUS: Hi-hi! O călugăriţă, de fapt o fostă călugăriţă cu lădiţă... Am putea s-o punem responsabilă cu griul. Asta doar pentru-nceput... E doar o idee, ce zici?
DR. EGINALD: Dacă-mi permiteţi, chiar dacă e, deocamdată, o simplă debutantă cu capul în nori, oranjul ar fi o alternativă mult mai plauzibilă pentru datele ei.
GALENUS: Oranj?! Foarte îndrăzneţ! Merg pe mâna ta, doctore. Ca de obicei. Ridică şi tu una dintre fiţuicile astea, dacă nu ţi-e prea greu. Da, da. Oricare. (Dr. Eginald se execută conştiincios.)
DR. EGINALD: Lanta!
GALENUS: Stricăm echilibrul. Pas! (mecanic) "Pe L'Isola della Gioventù numărul femeilor musai trebuie să fie egal cu cel al bărbaţilor."
DR. EGINALD: Regula numărul trei! (ridică la întâmplare o altă hârtie) Kurt!... E bine?
GALENUS: Uuu! Oribil! Nu-mi place deloc numele. Sună dur ca un bolovan... Ştii ce? Trimite-i faxul!
DR. EGINALD (plusează): "Caut ce?" "Caut ce?" "Caut ce?" Ce motto stupid... Prima impresie spune tot despre dobitoc. Precis e un aventurier de mâna a doua, un şmecheraş de duzină pârţâit, unul care crede că prin artere şi vene circulă doar aer. (dă să mototolească hârtia)
GALENUS: Da-da-da! Spaima cartierului, Eginald! Cel care se uită lacom sub fustele obezelor când acestea urcă scările gâfâind cu sarsanalele unsuroase în mâini! O imagine demnă de un pictor cu beretă... Îmi plac provocările extreme, nu m-ai auzit? Am spus că-l accept.
DR. EGINALD: Dar...
GALENUS: "Golanul şi călugăriţa", nu sună deloc rău, nici măcar pentru un titlu de roman siropos, numai bun de pus pe tarabele talciocurilor! Ar putea să iasă ceva-ceva din combinaţia asta pitorească... Fă-le semn celor de la debarcader să încălzească, să tureze motoarele!
DR. EGINALD: Dar...
GALENUS: Splendid! Splendid!... Kurt şi Crena! Crena şi Kurt! Echilibrul se cuvine să fie păstrat!... Ce stai? Ai să-mi mai declari ceva? Îmi ascunzi ceva? O surpriză?
DR. EGINALD: Poate. "Contraria contrariis curantur."
GALENUS: E nouă? Pe asta n-o ştiam.
DR. EGINALD: Opuşii sunt curăţiţi de către opozanţii lor sau mai blând spus: contrariile se lecuiesc prin contrarii.
GALENUS: Ce?! Ha-ha-ha! Curăţiţi?! Ha-ha-ha! Ha-ha-ha! Vezi, de asta îmi place de tine, că ai, uneori, umor, prea mult umor pentru un apatrid!

Scena 3
(Galenus, Alpadima)
Decorul din scenele precdente. Alpadima pătrunde nesigur, ţinându-se de mobilier.

ALPADIMA: Dr. Eginald!...
GALENUS: A, directoarea noastră artistică, creatoarea noastră de modele originale! Intră! Intră!
ALPADIMA: Dr. Eginald!
GALENUS: Te-a văzut vreun guard în starea în care eşti?
ALPADIMA: Gal?! Scuză-mă, n-am ştiut că eşti aici, îl căutam pe Eginald, am auzit că este aici... (strigă) Dr. Eginald! Dr. Eginald!
GALENUS: Trebuie să fie plecat, deja, de trei sferturi de ceas...
ALPADIMA: Da?! Unde ţi-ai mai trimis "căţeluşul" să adulmece?
GALENUS: Alpadima, eşti incorigibilă, chiar şi după atâta timp! Eşti prea încordată. Ia loc. Un gin?
ALPADIMA: Ce mai cloceşti, omniprezentule?
GALENUS: Înainte mă gratulai doar cu "omnipotentule"... (încearcă fără succes s-o îmbrăţişeze)
ALPADIMA: Două cuburi de gheaţă sunt suficiente. Lasă drăgălăşeniile astea de pudel în călduri, nu te caracterizează. Eşti obişnuit doar să primeşti, doar să comanzi, doar să judeci... pe alţii. Doar să plăteşti, să semnezi deconturile cobailor tăi... Pe cine te-ai mai hotărât să expatriezi azi din cuibuşorul tău de nebunii perfect legale? Zi-mi, pe cine?
GALENUS: Care pui ar putea fi exilat din propriul ou? (schimbând tonul) Eviţi de atâta timp întâlnirile cu mine, nopţile noastre albe, pline de mister. (dă să o îmbrăţişeze) Ce ai?!
ALPADIMA: Nu mă atinge, lasă-mă... N-am venit pentru tine. Am obosit. De mult nu te mai caut. Am venit pentru Eginald. Vechea problemă... Se pare că este vorba de o recidivă.
GALENUS: Iar?!... E pe Continent după "marfă", ţi-am mai spus... Azi noapte, din prea mare orgoliu, o tânără a pălmuit un tânăr. Nu mă interesează motivele. S-au auto exclus din comunitate. Proştii! N-au învăţat nimic din cât au locuit aici. Au tulburat Toleranţa Supremă. Alţii în loc! Sunt destui viermi inelaţi care vor să se unduie aici fără griji.
ALPADIMA: Nu te-ai schimbat deloc, Gal. Viermi care dansează swing?! (râde cu râsul alteia) Eşti cinic, mult prea cinic decât de obicei. Nu suntem făcuţi să fim perfecţi, nu suntem nici măcar nişte viermi inelaţi perfecţi...
GALENUS: Habar n-ai cum arată un adevărat cinic. Unul clinic. (suspicios) Te-ai mai plâns cuiva de durerile astea îngrozitoare?
ALPADIMA: Ce crezi? Credeam că mă cunoşti cât de cât, după mai bine de nouă ani de când sunt aici. Promit. Am să rezist pân-la sfârşit, până îţi derfinitivezi formula împlinirii care-o să te umple de faimă şi bani. Care o să-ţi şteargă păcatele de moarte în faţa Continentului.
GALENUS: Toţi sunt sătui de pâine şi circ. Trebuia inventat altceva. Dacă poporul vrea medicamente, de ce, de ce să nu i le dăm, chiar dacă n-are nevoie? Parcă asta înseamnă democraţia, nu? Evitarea suferinţei. Sunt foarte aproape, nu mai am mult până să definitivez reţeta care va schimba faţa Continentului care m-a respins atât de brutal după incendierea Templului Păcii... (schimbând cu agilitate placa) Parcă mai ieri erai la debarcader cu geamantanul de carton ros, cu rochiţa ta de pânză imprimată cu albăstrele. Îţi aminteşti? Ce timpuri!... Au trecut deja nouă ani?!
ALPADIMA (luată de val): Mai precis, nouă ani, trei luni şi nouă zile. Pentru o simplă ţărăncuţă conştientă de condiţia ei socială, care se încălţa doar la intrarea în curtea templului înainte de messa solenne, efectul apariţiei tale a fost, pur şi simplu, devastator... (sesizându-şi slăbiciunea) Arăt eu, aş arăta ca una din port care schelăie pe chei ori de câte ori când se ridică ancora ruginită a vreunei corăbii plină de izmene întărâtate?
GALENUS: Tu?! Niciodată! N-ai să recunoşti, eşti prea mândră să-ţi recunoşti, să-ţi asumi multiplele slăbiciuni... Chiar, chiar nu se mai poate face nimic?
ALPADIMA: Ca şi în cazul tău în privinţa relaţiei tele nepotrivite cu Continentul, nu.

Pauză.

GALENUS (teatral): "Eu singur, dovedind dragostea profundã pentru muncã pe care am simţit-o toatã viaţa, nu m-am lãsat copleşit de suferinţã”. Toţi împăraţii pe care i-am îngrijit au murit de moarte bună. Pot să depună mărturie de pe soclurile lor, la orice oră din zi şi din noapte... Templul Păcii s-a aprins de la un fulger divin... Spune-mi, te-a văzut vreun guard în starea în care eşti? Cum ai intrat? Dacă apucă să-mi scrie Turnul un raport, am mâinile legate, sunt total neputincios în ceea ce te priveşte, altfel ar începe răzmeriţa... Trebuie să-i aduc la cunoştină lui O Mie...
ALPADIMA: Nu cred, nu ştiu ce li s-a mai năzărit, sunt cu toţii pe plajă, scormonesc nisipul după nu ştiu ce torpilă imaginară... Dă-mi praful, Gal, altfel am să fiu nevoită să urlu de durere în vreo peşteră plină de rândunele de mare de pe mal. Nu glumesc, sunt foarte bolnavă. Înnebunesc... Vreau să plec, trebuie să plec, toate legile tale îmi interzic să rămân aici... De ce insişti să rămân dacă nu mă iubeşti, dacă ştii că nu eşti în stare să te iubeşti nici măcar pe tine?
Pauză.

GALENUS: Nu vreau să fiu singur, clar? Nu am vocaţie de cuc indonezian. Şi apoi, cu cine te-aş putea înlocui?... E aşa greu de-nţeles?
ALPADIMA: Singur? Tu, singur?! Dar îl ai pe admiratorul tău constant, pe Eginald, dar ai L'Isola della Gioventù, invenţia asta, năstruşnicia asta pe care o păzeşti ca pe ochii din cap şi în care ţi-ai băgat toţi banii tăi necinstiţi din afacerile cu diamante africane, cu petrol arab, cu gaz siberian, cu fâsuri asiatice; eşti înconjurat zilnic de 500 de femei şi de 500 de bărbaţi aleşi pe sprânceană, toţi tineri, sănătoşi şi frumoşi ca nişte semizei care ar trebui, evident după stagiul lor complet de aici, să schimbe lumea prin propriul exemplu şi pastiluţa ta miraculoasă, care te privesc mai ceva ca pe Elvis Presley înainte de a fi înrolat în RFG. Şi, îţi jur, niciunul n-ar şovăi să zăbovească în baldachinul tău silenţios... doar să le faci semn, unul infim şi discret, să le trimiţi un mic bileţel în care să indici doar locul şi ora... Nimic nu îţi lipseşte din marele tău laborator, în mica pepinieră a fericirii de mucava pe care ai creat-o pe stâncile astea golaşe, înconjurate de valuri de catran. Nimic, nimic.
GALENUS (şoptit): Tu îmi lipseşti! Tu!!! Ce-i atât de greu de înţeles? Am nevoie de tine, de concreteţea ta, de respiraţia ta sălbatică ca să-mi duc proiectul până la capăt, înţelegi?
ALPADIMA: Care e capătul, te-ai gândit? Nu fi ridicol! Continentul iartă, dar nu uită. Tu uiţi, dar nu ierţi. Cu o minciună poleită vrei să-i cumperi tăcerea? Cred c-ai început să realizezi şi tu că totul, toată construcţia asta năstruşnică a ta, e o utopie.
GALENUS (absolut convins): Te înşeli, Alpadima! Toţi cei care vor pleca de aici după cei zece ani vor putea schimba faţa Continentului prin exemplul lor şi prin medicamentul meu. Lumea întreagă va deveni alta după L'Isola della Gioventù, ai să vezi! Mai bună, mai...
ALPADIMA: Bla, bla, bla, Placebo! A, cât aş vrea să îţi dau dreptate, dacă nu aş simţi că mă minţi, dacă nu aş simţi că te minţi, Placebo... Şi apoi, trebuie să reuşeşti să faci diferenţa dintre lucruri şi fiinţe. Trebuie să le deosebeşti... Tu n-ai nevoie de mine ca să reuşeşti ce ţi-ai propus, tu ai nevoie de-o mamă care să-ţi şteargă nasul şi care să te învelească în nopţile reci, atât! Dă-mi praful!
GALENUS: Hai să nu ne mai certăm! De ce nu m-ai căutat? De atâtea ori am ridicat steagul alb deasupra crenelurilor şi... şi... (se aud voci)
ALPADIMA: Şi ţi se întorc dulăii... (ascultă) Ha-ha! N-au găsit nimic nici de data asta. Îi simt după cum gâfâie în botniţe... Dă-mi praful!
GALENUS: Alpadima, simt că mă sufoc, că nu mai pot să respir fără tine. Întoarce-te la mine! (vocile se intensifică odată cu paşii cadenţaţi)
ALPADIMA: Nicio regulă de-a ta nu mă poate obliga să fac asta. Ca regizor, treacă-meargă, dar ca actor eşti jalnic, crede-mă pe cuvânt! Dă-mi praful! Dă-mi praful ăla nenorocit odată!... Dacă vrei să urlu, urlu! Dacă vrei să-mi probezi dicţia, pot să urlu ca o hienă, ca o lupoaică încolţită, să ştii!

Scena 4
(Kurt, Crena)
Un atelier de croitorie de lux. Pe parcursul întregii scene, croitori sobri le iau celor doi măsurile şi le prezintă sute de mostre de materiale.

KURT: Ţi-e frig?
CRENA (întoarsă cu spatele): Ce? Cu mine vorbiţi?
KURT: Nu, cu mama, drăguţă! Dacă ţi-e frig, pot să-ţi împrumut puloverul meu marinăresc. E cam lălăi, plin cu solzi mărunţi de rechin şi de transpiraţie crâncenă, bărbătească, dar ţine sigur de cald... Recunoaşte, ţi-e frig, nu-i aşa?
CRENA: Puţin. Foarte puţin. Dar mai mult tremur din cauza tensiunii. Totul e atât de nou: drumul, aşteptarea, emoţiile... E foarte frumos, foarte modern aici pe insulă, domnule...
KURT: Kurt, aşa mă cheamă. Fără "domnule". Doar Kurt, doar Kurt. Şi uită-te, te rog, în ochii mei când vorbeşti cu mine.
CRENA: Nu sunt obişnuită, aş putea să mă înec... E foarte frumos aici... Kurt! Toţi se ţin de mână, toţi glumesc, fiecare face ce-i place, ce-i trăsneşte prin cap.
KURT: "Inelul Fericirii", după cum scrie în pliante. Locul fără chei. Excelentă carte de vizită pentru atol... Locul unde nu se naşte nimeni, unde nu îndrăgosteşte nimeni, unde nu se îmbolnăveşte nimeni, unde nu se ceartă şi, culmea, nu moare nimeni. Nici măcar de ciudă. Trai neneacă! Pe scurt, locul unde ar vrea să locuiască toată lumea care n-are unde să locuiască ori care vrea să fugă de ceva de care nu poate să fugă. (sunete harnice de maşini de cusut electrice)
CRENA: Domnişoara Crena, aşa mă cheamă, aşa îmi spun toţi, Kurt. Domnişoara Crena.
KURT: Bănuiai că o algă minusculă din Oceanul Îngheţat îţi poartă numele? Nu bănuiai, nu? Încă de azi dimineaţă, încă înainte de a te întâlni, ştiam că aşa te cheamă, puteam să jur că aşa te cheamă, domnişoară Crena.
CRENA: Daa?! De unde până unde să ştii?!
KURT: L-am auzit pe buzilă, pe asistentul lui Galenus când te-a strigat la îmbarcare. Când s-au împărţit pelerinele fluorescente de unică folosinţă, incomode şi lungi. Toţi profesioniştii de pe şalupă se încurcau în ele, în afară de tine... Te mişcai atât de firesc cu ea încât mi s-a părut că toată viaţa ai umblat doar cu pelerină sau cu ceva foarte asemănător.
CRENA: Ha-ha! Ador minijupele... Ţi s-a părut, te asigur.
KURT: Se poate, dar nu obişnuiesc să mă înşel prea des... Tot ţi-e frig?
CRENA: Acum, de când vorbeşti cu mine, simt o linişte imensă şi o căldură mare care mă inundă peste tot, aşa ca o aureolă... Cred că sunt roşie toată ca o sfeclă fiartă, de parc-aş fi copiat din greu la un examen de definitivat... Ai un anumit fel de a risipi, de a topi gheţurile, domnule Kurt... Ştiai?
KURT: Normal, domnişoară, doar am lucrat pe un spărgător atomic, pe Polar Star Entrepresis care aparţinea de compania Maersk. Acolo aveam categoria şapte cu doi. Ultima. 3.500 de krani pe lună la negru, în mână, nu pe prostiile alea de carduri. Acum câteva luni, în ultimul meu voiaj transoceanic, am participat la eliberarea navei Akademik Şokalski, blocată în largul Antarcticii... Mamă-măiculiţă, ce misiune! Ce coşmar! Numai cadavre bocnă cu ochelari de sârmă şi bărbi împietrite, pe care nu puteai să le desparţi unul de altul decât cu barosul ori ranga.
CRENA: Ce interesant! Povesteşte-mi, te rog!
KURT: Uşor de povestit, greu de trăit. Acolo, pe banchiza imensă, era s-o mierlim cu toţii din cauza gerului năpraznic, tot echipajul de hahalere pestriţe, dacă n-aveam un noroc chior. Chiar şi fiorosul Hamson, căpitanul nostru - beţivul uns cu toate alifiile - a făcut două infarcturi din cauza stresului prelungit, unul după altul... Bine că a-nceput să se-ndrepte vremea, că altfel...
CRENA: Şi de ce-ai plecat de pe Polar Star Entrepresis?
KURT: Treaba mea. (îşi priveşte pumnii strânşi) Aş prefera să sărim peste acest micuţ şi nesemnificativ amănunt.
CRENA: Cum vrei. Când doi oameni nu mai au despre ce vorbi, povestesc despre vreme ori despre cum să apropie religia de interesele lor. Desigur, e vorba despre bătrânii care trăiesc în trecut ori care se roagă zilnic, ca nişte roboţi, în bisericile goale... Ce faci după ce terminăm cu uniformele?
KURT: Sunt frânt, put... Mă duc să mă-ntind, cred... De când am primit confirmarea prin fax, am parcurs peste 5.000 de mile până aici, pe bucăţi... Bănuiesc că n-avem niciun fel de program. Cel puţin, nu azi. Nu suntem, cumva, într-un fel de carantină de bun venit?
CRENA: Bănuiesc că nu... Şi dup-aceea, după ce-ţi revii?
KURT: Nu cred că pot să-mi revin vreodată. (fata râde din plin) Oricum, dacă se va produce miracolul, te anunţ, desigur... Poţi să păstrezi puloverul. Mai am două identice, proprietatea companiei. Scoase pe şestache din magazie.
CRENA: Porunca a opta!...
KURT: Ce?!
Scena 5
(Dr. Eginald, Alpadima, Guard 84)
Cabinetul Dr. Eginald.

DR. EGINALD: Da! Da! Da! Predă-ţi amintirile, spune odată da!
ALPADIMA: Ele sunt cele care mă mai ţin pe picioare. Nici gând!
DR. EGINALD: Ascultă-mă, trebuie să te întorci de urgenţă pe Continent, să-ţi predai amintirile! Înţelege, rezultatul testelor e critic, a depăşit cu mult pragul de un milion, profită de şansa care ţi-a rămas! (un signal de alarmă) Nu mai tărăgăna... Lasă-mă să mă ocup de asta cu discreţia pe care o cunoşti... Nu înţeleg ce dracu' te mai reţine aici. Spune odată da, Alpadima! Da! Da! Da! Spune da!
ALPADIMA: Ştii bine că "el" nu-ţi aparţine, încă... Te-ai gândit că-mi este, poate, mai bine aşa? Ştii bine că Gal nici nu vrea să audă, de altfel nici eu. Suntem ca două planete care nu pot să se apropie, dar nici să stea prea tare îndepărtate. Două pietre colţuroase care nu se pot alipi, care nu pot sta una lângă alta. Zidul oraşelor este reprezentat de armonia dintre cetăţeni, corect?
DR. EGINALD: Aproape. "Concordia civium murus urbium." Îţi scriu biletul?
GUARD 84 (abrupt): Guard 84! Raportez că în fundul dublu al bagajului nou-venitului Kurt am depistat un cuţit marca Silk!
DR. EGINALD: Cum îndrăzneşti?! Nu vezi, dobitocule, că sunt în timpul unei consultaţii? Nu puteai să aştepţi? Cine te crezi? Chiar aşa, cine te crezi? (mai moale) Cât de mare e grozăvia?
GUARD 84: Unul cu lama de zece centimetri.
DR. EGINALD: Şi pentru o unghieră, pentru un amărât de briceag, pentru un deschizător de conserve ruginit, îndrăzneşti să intri fără să baţi măcar la uşă?! Tâmpitule! Am să te trec în raport la capitolul Incidente! Ştii ce înseamnă asta, nu? De azi înainte ai să păzeşti doar debarcaderul şi-ai să-l cureţi de scoici. Atât. N-o să mai ai niciodată acces în perimetrul C.
GUARD 84: Conform regulii numărul...
DR. EGINALD: Ce? Îndrăzneşti să-mi vorbeşti mie despre reguli?! Mie? Lasă că te regulez eu, idiotule de 84... Liber! Eşti liber! Liber!
ALPADIMA: Clar, evoluezi... Continui să mă uimeşti. Un şoarece de bibliotecă, unul care în timpul liber cântă la violă şi la clavir, poate ar trebui să ştie să-şi înfrâneze umorile...
DR. EGINALD: Inutil. În cazul lor, asta e singura metodă care funcţionează. Cu creierele astea înguste, trebuie să fii foarte ferm dacă vrei să te ia în serios.
ALPADIMA: Gal îşi manifestă autoritatea doar nebăgându-i în seamă. Are stil. E foarte detaşat de realitate. Cel puţin, aparent.
DR. EGINALD: Asta pentru că ştie că, în spatele lui, vine întotdeauna cineva să pună lucrurile la punct, cineva care să scoată castanele din foc fără mănuşi de protecţie... În cazul de faţă, acel cineva sunt eu. Eu, eu, eu! Eu sunt cel expus, nu el, eu!... E de preferat să-ţi golească altul coşurile pline cu tot soiul de grozăvii din spatele curţii, nu?
ALPADIMA: Mă rog, înţelegerea, afacerea voastră, secretele voastre... Fiecare cu borcanele lui. Nu ştiu, n-am auzit... Cât crezi că mai am? Te întreb în calitate de doctor, nu de aspirant în politică.
DR. EGINALD: Greu de spus. Semnele sunt evidente, sfârşitul este inevitabil... Preferai să te mint?
ALPADIMA: Totuşi...
DR. EGINALD: Cu puţin noroc, 50-60 de zile.
ALPADIMA (fericită): Numărul ăsta transformat în secunde face cât o infinitate. O mică infinitate dacă este folosit la parametri maximi, nu-i aşa?
DR. EGINALD: Alpadima, promite-mi!
ALPADIMA: Dacă o zi are 86.400 de secunde, 60 de zile ar trebui să aibă... câte, câte secunde ar trebui să aibă 60 de zile, doctore? Direct! Din prima! Fără calculator, fără creion şi hârtie! Te-am prins! Zi!
DR. EGINALD: Oricum, ceva cu multe, foarte multe cifre.
ALPADIMA: 5.184.000... Îţi dai seama? 5.184.000 de secunde. După 5.184.000 de secunde ţi-l las ţie, doar ţie. Nu va mai trebui să ne certăm în fiecare zi pe tema asta... Întotdeauna am fost bună la adunări.
DR. EGINALD: Am observat.
ALPADIMA: Cea mai bună. De asta se străduiau toţi, care mai de care, să-mi adulmece, să-mi ridice poalele. Ai văzut ce partide strălucite fac toate năsoasele de contabile de peste tot? O contabilă bună e de preferat oricărei frumuseţi cu coroană de Miss, nu-i aşa?
DR. EGINALD: Frumuseţea e trecătoare, Alpadima... Trecătoare.
ALPADIMA: Matematica e eternă! Calculele rămân, doctore! Rămân! Nu crezi?




Scena 6
(Guard 84, Guardina 48, Guard 1)
Cabinetul Dr. Eginald.

GUARD 84: "Eu am un câine,/ Îl cheamă Nero..."
GUARDINA 48: "Şi când îl spăl,/ Îl dau cu dero!"
GUARD 84: A-rim-jim-jim, a-ram-jam-jam!
GUARDINA 48: Ene-piua-ne-sola, ene-piua-ne-sola!
GUARD 84: A-rim-jim! A-ram-jam!...
GUARDINA 48: Ene-piua-ne-sola, ene-piua-ne-sola!
GUARD 1 (nervos): Gura! Aţi găsit, aţi dat peste ceva de prăsilă, 48?
GUARDINA 48: Negru scris pe fond negru, Nervoso... Negru scris pe fond negru... Negru scris pe fond negru...
GUARD 84: Tiii! Ce de negru, ce de negru peste tot! Dacă ne-am mai pune şi nişte ochelari de tablă, totul ar fi perfect.
GUARDINA 48: Negru scris pe fond negru... Negru scris pe fond negru... Negru scris pe fond negru... Rasism la nivel înalt, frate, rasism.
GUARD 1: He-ei! Aţi găsit, aţi dat peste ceva de prăsilă, 84?
GUARD 84: Da' de unde, unule!... Negrul negrului! Unt de negru! Îmi vine să vărs peste toată maculatura asta. Parcă aş scormoni într-o beznă, parcă aş înota într-un labirint de coşmar. (izbeşte nervos cu piciorul)
GUARDINA 48: (şoptit, arată în sus) Taci, poate te-aude cineva... (tare) Toate miresele lumii ar trebui să se-mbrace în negru! Cărbunele e cea mai potrivită culoare pentru fericire! Cărbunele e culoarea supremă a fericirii! Fericirea e starea cea mai întunecată posibil!
GUARD 84: Hai, na, linguşitoareo, apologia păcurii, mă laşi?! Las-o puţin mai moale cu zelul, 48! Ai o limbă prea darnică...
GUARDINA 48: Mai bine aşa decât una încărcată cu tot felul de...
GUARD 1: Gura, bivolilor! Răsturnaţi saltelele canapelelor! Două, trei, şiii! Sub! Sub! Căutaţi sub! Căutaţi sub!
GUARDINA 48: Ene-piua-ne-sola, ene-piua-ne-sola!
GUARD 84: Pân-aici, tataie! Gata, mi-ajunge! Sunt frânt! Am întors tot cabinetul ăsta pe o parte şi alta de zece ori. Putem să raportăm Turnului că totul este în regulă. Una e să stai la butoane, alta e să fii pe teren. Dacă nu ne crede, să verifice el...
GUARDINA 48: Chiar, ce tot ne mai încăpăţânăm să căutăm, şefu'?!
GUARD 1 (misterios): Nu începe şi tu, gâză! Ceea ce este ascuns, bivoliţo pe frânghie; asta căutăm, 48, încă nu ţi-e clar? Galenus are nişte bănuieli că ceva nu e tocmai în regulă cu prietenul său, cu iubitul şi credinciosul său prieten, Dr. Eginald... Şi când nasul fin al lui Galenus bănuieşte ceva, se adevereşte... musai trebuie să se adeverească ca să-i iasă pasenţa; aşa, numai ca să ne facă nouă, bivolilor de rând, în ciudă.
GUARDINA 48 (înfiorată): Să faci o percheziţie în cabinetul Dr. Eginald, e ca şi cum ai face o percheziţie într-un altar... Ce dracu' să găseşti, frate, într-un altar?
GUARD 1: Ce cauţi! Evidenţe, doar nu tămâie! (misterios) Ai înţeles?
GUARD 84: Ha-ha! Ce mama mă-sii de evidenţe?! Evidenţele uzurpatorului Galenus, poate! Lămureşte-ne şi pe noi, unule, ce-nseamnă evidenţele astea pe care le căutăm, ca să ştim cum să-i dăm odată de hac. Poate, mai ştii, trebuia să venim cu nişte câini special dresaţi pentru cerneală ori cu trompele unor furnicari flămânzi... Ce căutăm?!
GUARD 1 (luat total pe nepregătite): Ceva cu care nu putem fi de acord, ceva care din ceva mic şi peltic se umflă, se tot umflă până ajunge să ne acopere cu mâzga lui mirositoare pe toţi... Ceva care poate răsturna totul, care poate scufunda insula asta, care ne poate sufoca pe toţi de aici ca o caracatiţă de mâl, ca un tsunami... Doar sunteţi antrenaţi pentru asta... Încă nu vă e clar?!
GUARDINA 48: "Ceva, ceva"? Prea vag pentru nişte simpli guarzi. Tu te pretinzi ăla deşteptu' dintre noi. Dă-ne un indiciu. Unul vag. E alb sau negru, unule?
GUARD 1: Nici una, nici alta, bivolillor. (plictisit, îşi face vânt cu o hârtie găsită pe birou) E de culoarea vântului turbat. O să vă sară imediat în ochi ca veninul unei cobre înfoiate pe care o zgândări cu băţu', ca prostu' sau ca proasta, la marginea cuibului.
GUARD 84: A-rim-jim-jim, a-ram-jam-jam! Ene-piua-ne-sola, ene-piua-ne-sola! A-rim-jim! A-ram-jam!...
GUARDINA 48: Negru scris pe fond negru... Negru scris pe fond negru... Negru scris pe fond negru... Are dreptate unu, colega, parcă eşti o moară de văzduh, una stricată!
GUARD 1: Mie-mi zici! (îndrăcit) A-rim-jim-jim, a-ram-jam-jam! Ene-piua-ne-sola, ene-piua-ne-sola! A-rim-jim!!! A-ram-jam!!!... Ete na, că s-a luat şi de mine!
GUARD 84: Opreşte-te, unule!... Câte reguli spuneai că stăpânesc L'Isola della Gioventù?
GUARDINA 48: A-ram-jam!!! A-rim-jim!!! Eşti cumva cretin? Toţi aleşii, toată lumea, toţi cei 1.000 de aici, ştim că sunt unsprezece, doar unsprezece. A-rim-jim!!! A-ram-jam!!! Bau-Bau! Pentru o întrebare tâmpită ca cea de faţă rişti să fii expulzat pe Continent... Ene-piua-ne-sola, ene-piua-ne-sola!
GUARD 84: Şi atunci, poţi să-mi explici de ce pe hârtia asta cu care-ţi faci vânt de zor scrie sus şi tare, negru pe negru: "Regula a douăsprezecea", 48? De ce?!

Pauză.

GUARD 1 şi GUARDINA 48 (speriaţi): Regula a douăsprezecea?! Nu există aşa ceva! Imposibil, nu poate să existe aşa ceva! Pa contracte! Ne-am dat cu toţii foc la valize. De ce să existe de ce ar trebui să existe aşa ceva?!
GUARD 84: Ba da! Am localizat evidenţa, asta e evidenţa, asta e culoarea vântului turbat pe care-o căutăm!
GUARD 1 şi GUARDINA 48: Ce evidenţă? Ce culoarea vântului turbat?!
GUARD 84: Sunaţi trompete de argint! Regula a douăsprezecea!
GUARD 1: Mă desolidarizez! (se aude semnalul de start al aparatului de înregistrat)
GUARDINA 48 (isterică): Guardina 48 în solidaritate cu Guard 1 se desolidarizează de guardul 84! Guardina 48 se desolidarizează de guardul 84! N-am văzut, n-am auzit! Cer să se consemneze!
GUARD 1: O să-ţi fac de îndată raport, 84! Măritul Galenus nu îngăduie asemenea erezii.
GUARDINA 48 (isterică): Guardina 48 se desolidarizează de guardul 84! Guardina 48 se desolidarizează de guardul 84! Hei, Turnule, mă aude cineva?
GUARD 1: Regula a douăsprezecea nu există! Păcăliciule! Ţi-ai dat foc la valiză!

Pauză.

GUARD 84: Eu?! Rişti să devii numărul 84 şi eu cifra unu? Te priveşte... Ghici, cine e de data asta bivolul, Marele Bivol? Hai, hai, ghici! Ghici!




Scena 7
(Dr. Eginald, Galenus, Kurt, Crena)
Un birou Rococo capitonat în întregime cu hermină.

DR. EGINALD: Asta e Ziua! Învăţate Galenus, candidaţii sunt total pregătiţi şi aşteaptă cu nerăbdare să fie primiţi în audienţă, pentru aprobarea calităţii de cetăţean al Insulei Tinereţii!
GALENUS (formal): Te-ai asigurat că ştiu şi sunt de acord să respecte şi să păzească legile noastre, puţinele noastre legi de altfel?
DR. EGINALD: Întocmai. Asta e Ziua! S-au dovedit a fi cei mai studioşi, cei mai disciplinaţi candidaţi pe care i-am avut până acum. După umila mea părere, ar putea fi cei mai buni responsabili pentru alb şi negru, supravieţuitorii ideilor noastre, purtătorii de flamură. Unicii.
GALENUS: Mă bucur, dar să nu ne grăbim în cazul unor funcţii atât de importante ca cele pe care ni le-ai propus... Sunt de acord să depună jurământul total, nu? (şoptit) Ştii ce-am păţit acum două sezoane cu Johnny Creastă-Vânătă şi clica sa, nu?
DR. EGINALD: Brrr! Asta e Ziua! Pe bune! Chiar asta e Ziua! Garantez!... (şoptit) De morţi, numai de bine, de cei nenăscuţi - aşijderea. Nici nu vreau să-mi aduc aminte, să-mi amintesc, pater, de grozăvia aceea scabroasă. Bine c-am luat... bine c-aţi luat măsuri excepţionale la timp. Creierul uman este un organ incontrolabil sau, mă rog, aproape. Noroc că n-au existat repercusiuni asupra sistemului...
GALENUS: Sunt, Eginald?
DR. EGINALD: Pregătiţi? Ca de aici până la steaua Sirius. Ca de aici până la steaua Onyx. Ca de aici până la steaua Crabon ori Xeres. Asta e Ziua Super, sper! Asta e Ziua Super, cred! Şi s-ar părea că nu mă înşel, de data asta, deloc.
GALENUS: Pofteşte-i atunci! (cei doi tineri intră cu hainele largi de ceremonie şi descriu o coregrafie ciudată însuşită anterior)
KURT: Bine te-am găsit, mărite Galenus!
CRENA: Bine te-am găsit, mărite Galenus!
GALENUS: Nu vă strâng noile haine, creaţiile talentatei Alpadima, nu? Lăsaţi introducerile astea stupide! (privire lungă spre Dr. Eginald) Maestrul nostru de ceremonii n-a fost astăzi prea inspirat cu aperitivul de osanale. Bun venit pe micuţa L'Isola della Gioventù! Ştiţi pentru ce-aţi fost selectaţi, ştiţi pentru ce-aţi venit aici, nu?
KURT: Pentru fericirea promisă, cea fără de griji, pentru cea fix de zece ani încheiaţi! Pentru Ziua de azi!
GALENUS: Super!
CRENA: Pentru fericirea promisă, pentru cea fix de zece ani încheiaţi! Pentru Ziua de azi! Anul AAAA! Luna LL! Ziua Z!
DR. EGINALD: Super! Super!
GALENUS (grav, cu două octave mai jos decât de obicei): Ştiţi, sunteţi convinşi că adevărata fericire nu poate exista pe Continent ori în cer? (ţipete canibalice în fundal) Numai pe L'Isola della Gioventù, insula tuturor celor care doresc să fie cu adevărat fericiţi!
KURT şi CRENA: Ştim! Numai pe L'Isola della Gioventù! Insula voastră!
DR. EGINALD: Voi sunteţi cei care puteţi, voi sunteţi cei care veţi schimba Continentul! De azi înainte, insula noastră poate deveni şi a voastră. Sunteţi pregătiţi să depuneţi jurământul şi să vă integraţi în Noua tradiţie a Fericirii?
CRENA (timid): Eu încă mă...
DR. EGINALD (categoric): Sunt!!!
CRENA: Sunt!
KURT: Foarte!
DR. EGINALD: Repetaţi după mine! Rar! Regula numărul unu: "Când vii aici ai 23, când pleci - 33!"
KURT şi CRENA: "Când vii aici ai 23, când pleci - 33!" (un mic suspin din partea Crenei)
DR. EGINALD: Regula numărul doi: "Singurul lucru demn de veneraţie pe L'Isola della Gioventù este învăţatul Galenus!"
KURT şi CRENA: ...Galenus, bineînţeles! Cine altcineva?
DR. EGINALD: Regula numărul trei: "Îndrăgostirea nu este permisă..."
CRENA: "Permis de nepermisă..." Păcat!...

Pauză.

GALENUS: Hm! Ce-i asta, Eginald?!
CRENA: Scuzaţi-mă pentru bâlbe, n-o să se mai repete, sunt aşa de emoţionată, sunt aşa de roşie şi am palmele transpirate de parcă aş fi la un examen de definitivat în industria laptelui condensat ori în cea a tutunului... "Nu, nu este permisă!" De ce-ar trebui să fie permisă?
DR. EGINALD: Curaj! Fără întrebări continentale de prost gust, domnişoară! La repetiţii păreaţi geniali de relaxaţi! Limitaţi-vă strict la ceea ce aţi învăţat de la mine, uitaţi total de ceilalţi profesori analfabeţi pe care i-aţi mai avut pe apaticul Continent! (le şopteşte) "Asta dăunează calităţii fericirii individuale. Grav."
KURT şi CRENA (susţinându-se reciproc): "Îndrăgostirea nu este permisă. Asta dăunează calităţii fericirii insulare. Foarte grav."
KURT: E bine, e puţin mai bine acum?
DR. EGINALD: Mult mai bine, domnule Kurt! Foarte bine, domnişoară Crena, chiar excelent pentru cineva cu trecutul atât de văluros! Sper c-au început să ţi se vindece genunchii... Da, da, v-aţi revenit! Regula numărul patru: "Indiferenţa, sexul, da!"
CRENA: "Indiferenţa... sexul..." Da, ce? De ce? Nu sunt o mare amatoare.
KURT (plescăie): Sexul? "Da... da... da!"
DR. EGINALD: Domnule Kurt, daţi-mi voie să vă felicit. Aţi răspuns ca un veritabil profesionist al apelor neminerale, ca un experimentat crescător de iepuri săltăreţi. Regula numărul cinci: "Nimeni nu are voie să se îmbolnăvească, nimeni nu are voie să se nască, nimeni nu are voie să moară ori să fie îngropat pe insulă." De altfel, niciun gunoi n-are voie să prindă asfinţitul aici.
KURT şi CRENA: "Să se îmbolnăvească... să se nască... să moară... să se omoare pe insulă." Varză, viezure, barză, brânză, mânz!
KURT: Plus Laura!

Pauză.

DR. EGINALD: Laura? Cine e, ce e cu Laura asta?!
KURT: Aşa ar fi vrut să mă boteze părinţii în cazul în care m-aş fi născut fată, dar aşa, i-a cam durut niţel în cot... De asta mi-au şi pus numele ăsta nordic imposibil. Dacă ar fi existat ecografele pe atunci, mi-ar fi făcut carnet de marinar cu mult timp înainte de naşterea propriu-zisă...
DR. EGINALD: Fructele se cunosc după arbori, tinere! Ce creativitate responsabilă! Cât de creativi în mărginirea lor! Minunat!!! Vă încadraţi perfect în cerinţele dinamice ale doctrinei noastre! Să nu uităm pentru ce-am venit. Regula numărul şase...
CRENA: "La părăsirea insulei, toate amintirile dobândite aici vor fi predate necondiţionat arhivelor circulare existente pe L'Isola della Gioventù." Chiar aşa?
KURT: Categoric, doar n-o să plecăm cu ele-n bagaj ca şi cu tacîmurile de argint, cu prosoapele, cu scrumierele de cristal de la restaurantul castelului... Regula numărul şapte...
CRENA: "Toate visele accidentale din timpul nopţii care nu se-ncadrează, care depăşesc regulile insulei, trebuiesc raportate la Dr. Eginald în cel mult douăsprezece ore de la producere." În cazul în care omitem?
DR. EGINALD (mitraliat): Întrebări nu sunt! Nu sunt! Regula numărul opt: "Dorinţele personale se pun în cutia poştală a Dr. Eginald, de luni până vineri, între orele 10.30 şi 16.00. După o analiză competentă, sunt soluţionate între una şi trei luni de la data depunerii. Dorinţele nesoluţionate în acest interval se consideră a fi dorinţe soluţionate. Dorinţele soluţionate nu mai pot fi depuse în cutia poştală a Dr. Eginald." Întrebări nu sunt!
CRENA: Bineînţeles că...
KURT: Nu sunt, dacă aşa doriţi! Vreau să devin un onorabil cetăţean al insulei, pe bune! De ce să ne împotmolim în amănunte bizare? Să trecem odată la regula numărul nouă: "Toţi cetăţenii insulei sunt obligaţi să admire, în picioare, răsăritul şi apusul soarelui. Chiar şi în zilele ceţoase. Fiecare după putinţa lui." Frumos. Ce romantic, ce pictural, nu?
CRENA: Regula de bază, regula zece: "Pe L'Isola della Gioventù nu pot funcţiona decât unsprezece reguli."
DR. EGINALD: "Cei care nu se supun regulilor insulei, sunt înlăturaţi fără drept de apel. Li se anulează paşaportul şi sunt conduşi cu şalupa ultrarapidă pe Continent. Chiar şi martorii accidentali ori inexistenţi." Regula numărul unsprezece. Ultima.
KURT: Ultima? Uf! A fost mai greu decât ultima vânătoare de orci la care-am participat...
GALENUS: Bucuraţi-vă! Să ne-adunăm toţi cei 1.000 pentru counicatul oficial. De azi înainte, timp de zece ani, sunteţi cetăţeni de drept ai atolului! Dr. Eginald, ultimele sfaturi!
DR. EGINALD: Chiar că, de data asta, nu sunt!


Scena 8
(Kurt, Crena)
Pe plaja insulei. Din vecinătate răzbat chicote însoţite de muzică ritmată.

KURT: Crena! Crena! U-iu-iu! U-iu-iu! Suntem cetăţeni! (respiră adânc) Suntem ce-tă-ţe-ni, cetăţeană Crena!
CRENA: "Plouă, plouă, plouă!/ Babele se ouă!"
KURT: Mamma mia! Zece ani, Crena, realizezi?! Un bilet de staţiune garantat pentru zece ani! Unul gratuit!
CRENA: "Două câte două,/ Babele, babele se ouă!" Care e preţul corect, ştii? De ce crezi că oamenii buni au parte doar de lucruri rele, marinare? De ce se întâmplă tot soiul de lucruri rele oamenilor buni, domnule Kurt?
KURT: Ce faci, iubire, prinzi posturi străine? Fericirea continuă nu e, nu poate fi un lucru rău! Categoric!
CRENA: Dar e împotriva firii. "Asta nu e rouă!/ Plouă, plouă, plouă!"
KURT: Trezeşte-te, Crena! Zece ani! Suntem asiguraţi pentru zece ani, înţelegi? Nu trebuie să ne mai trezim cu noaptea-n cap, să ne gândim ce mai punem la ghiozdan, când cade ziua de salariu. Ai văzut ce simplu, ce uşor a fost...
CRENA: Mi-e frică de nefiresc. Uneori, poţi să mori şi de prea mult bine... Nu toate babele se ouă, ouă, nu-i aşa? Tu poţi face omletă dintr-un ou de babă?
KURT: Crena, lasă tâmpeniile, mă sperii! Dacă ai ajunge în celălalt rai, spune, ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci?
CRENA: Celălalt rai?! Şi atunci, unde suntem noi acum, în infern? Să citesc, să gătesc numai omlete din ouă de babe sclifosite, asta mi-aş dori cel mai mult... Dar ţie, domnule Kurt?
KURT: Să trăiesc, evident, să trăiesc şi să pescuiesc bibani de epave şi caşaloţi, nu să-mi stric ochii pe tomuri prăfuite scrise de ţicniţi cu probleme grave de digestie. (timid) Alături de tine, evident. Tu ai să-mi pui în ac. O să ne cumpărăm şi o oaie neagră de rasă.
CRENA: O oaie neagră?... Ce e cu prostia asta, domnule Kurt?
KURT: Ca să fim o familie normală, domnişoară Crena; ca să fim în rând cu lumea, ca să avem şi noi oaia noastră creaţă, neagră şi behăitoare... Nu simţi, nu crezi că suntem legaţi într-un fel, unul de altul, ca de-o coardă de gută?
CRENA: Categoric, nu! Îmi placi mai mult în postura de fost marinar decât cea de actual alpinist... E prea devreme ca să-mi dau seama de ce se ouă babele doar atunci când plouă; ploile acide ar putea fi un stimulent, dar se pare că nimic nu este prea întâmplător atunci când se-ntâmplă! (atacă) Şi dacă n-aş fi eu, ar fi alta, nu? Ah, voi, bărbaţii... Ai găsi pe alta cu care să te legi la cap, evident, şi căreia să-i cumperi o iapă bălţată pe post de zebră. Şi până la urmă, aş ajunge o babă pe cuibar. Una cu cataractă neoperabilă. Una care împleteşte fulare în dungi pentru căţei Chihuahua... Beee! Beee! O iscusită coafeză pentru oi bălţate. Simpatică imagine, nu?
KURT: Medic!... Cum "pe alta"? Un milion nu mi-ar ajunge, dar atunci n-ar mai putea exista pentru mine "raiul"... Apropo, cum vă daţi seama, de unde ştiţi voi, toate gagicile îndurerate, cum sunt bărbaţii, toţi bărbaţii? I-aţi luat la rând, i-aţi încercat pe toţi?
Crena (insistă): Aaa... Ai auzit de un cuvânt din două silabe care se cheamă instinct?... (se moleşeşte subit) Aaa... Aaa... Ai fi de acord, chiar dacă ţi-aş purta ghinion?
KURT: Tu, ghinion?! Lasă-mă! Iau şi ghinionul cu tine la pachet, dacă altfel nu se poate. (se uită disperat după ajutor)
CRENA: Aaa... Ai fi în stare să fugi gâfâind după alta, cu prima barcă fără vâsle cu tot, cu puloverele tale ultra scămoşate... Babele, babele se ouă! Babele, babele se ouă! Babetele, babetele se ouă! Da. Foarte da. Chiar de două ori pe zi, chiar dacă au chiloţi de tablă, chiar dacă sunt puse să consume vitamine cu piper galben.
KURT: Crena, Crena, ce ai, eşti defectă? Vitamine, vitamine şi amfetamine, de acord, absolut de acord... Ce să mai caut barca, aş merge înot, aş face pluta, aş călări pe-un buştean-leuştean... dar tot la tine m-aş întoarce... Guard!!!
CRENA: Eee... Eee... Eu vorbesc serios şi tu...
KURT: Iedera se înalţă pe orice apucă, nu stă să aleagă prea mult, nu face nazuri ca tine... Îndurare, surioară! Câtă seriozitate vrei de la cineva care a crescut într-un bordel, care îşi făcea temele şi nevoile pe holuri, pentru că, întotdeauna, toate camerele erau ocupate? Ştii câte mame bune, ştii câte mame vitrege cu barbă am avut eu, ştii? Despre taţi nici nu mai vorbesc. Am avut de toate felurile, inclusiv generali şi pitici... Şi atunci, de ce mă judeci, de ce, de ce?
CRENA: În viaţa asta, marinare de apă plată, toate au un scop bine definit. Chiar şi excesul de mame nude. Ar trebui să ne-adăpostim fiecare în bungalow-ul lui, fiecare în cuibarul lui, evident... Nu crezi c-a început să picure?
KURT: Nu suntem nişte bucăţi de săpun care să se topească, care să se dezintegreze în apă... Dacă s-ar oficia căsătorii pe L'Isola della Gioventù, aş fi primul înscris, crede-mă! Ăsta e singurul meu regret, faptul că va trebui să mai aştept, să te aştept zece ani până la expirarea contractului.
CRENA: "Plouă, plouă, plouă!" Dacă n-ai o umbrelă cu flamingi, poartă-te ca un adult! Unul responsabil.
KURT (sincer până la lacrimă): Am încercat din răsputeri, nu pot, crede-mă... Am fost atât de mult timp adult încât, lângă tine, simt nevoia să devin copil. Unul normal, desigur. Unul cu pelinci albe ca zăpada, unul căruia nu i-a căzut caşul de la gură.
CRENA: Chiar că eşti copil. După tatuajele tale fioroase, n-aş prea fi zis... Ai prea multe nume de sirene pe braţ, nu crezi?... Ai sau nu o umbrelă cu flamingi?
KURT: Ce nume, ce flamingi?! A... de surorile mele vorbeşti?
CRENA: Aaa... Aaa... (leşină)
KURT: Unde eşti, Crena? Unde te-ai ascuns? Guard!!! Guard!!!


Scena 9
(Galenus, Dr. Eginald)
Un birou Rococo capitonat în întregime cu hermină. Dr. Eginald intră în trombă.

DR. EGINALD (suspect de agitat): A dispărut!!!
GALENUS: Cine, ce să dispară?!
DR. EGINALD: A dispărut!!!
GALENUS (suspect de calm): Să îţi fie clar: sistemul este perfect, nu se poate întâmpla nimic neprevăzut! De când sunt eu aici, pe insula asta, n-a dispărut nimeni şi nimic. Nici măcar un ac de cravată, nici măcar un capăt de aţă dentară folosită... Cine, cum, ce să dispară?! Nu am timp de irosit pe glume ieftine. Am de lucru, nu am timp de irosit! Unde ţi-e calmul proverbial, doctore? Fii mai relaxat! E o prostie, fii serios!
DR. EGINALD: A dispărut! Învăţate Galenus, dacă vă spun că a dispărut, a dispărut! Poftim rapoartele guarzilor din toate perimetrele! Nu v-aş fi deranjat, nu v-aş fi adus la cunoştinţă dacă nu aş fi fost absolut convins.
GALENUS: Ce să fii absolut convins?
DR. EGINALD: Că a dispărut de 72 de ore! Asta e a treia zi de când n-a mai văzut-o nimeni. Şi când spun nimeni, mă refer evident la guarzi, cu toate că cei care participă la euforia generală nici n-au apucat să bage de seamă... Nicio pată de sânge, nicio urmă, nimic nimic. Totul e curat, chiar suspect de curat în sectorul B. Am verificat personal. Nu e şi pace, nu e!
GALENUS: Deci, până la urmă, s-a ţinut de cuvânt. Nu credeam c-o să-şi pună în aplicare ameninţările alea puerile... Aţi căutat şi prin peşteri?
DR. EGINALD: Le-am întors pe dos ca pe nişte ciorapi, ca pe nişte prezervative folosite.
GALENUS: E clar, e o fiinţă mimetică, trebuie să fie ascunsă pe undeva. De multe ori am trecut pe lângă ea fără s-o recunosc. Nu degeaba tot corpul de control, toţi supraveghetorii, au poreclit-o "Experta".
DR. EGINALD: Dacă vă referiţi la Alpadima, vă asigur că nu e, nicidecum, vorba despre ea.

Pauză.

GALENUS (cu o anumită uşurare): Nicidecum?! Atunci nu e chiar aşa de grav cum mi-am închipuit... Chiar că-i o simplă prostie.
DR. EGINALD: Crena...
GALENUS: Călugăriţa?! Ce-o fi apucat-o? Ce-i lipsea aici? Părea genul de intelectuală introvertită foarte în regulă, care ştie exact ce vrea... Golanul ăla păduchios cu şapcă trebuie să fie problema. El i-a sfărâmat minţile. Se pare că ceva din calculul iniţial n-a funcţionat... Nu ştiu dacă ar mai servi cuiva să spun că îmi pare rău de alegere. Trebuia să te fi ascultat atunci, Eginald.
DR. EGINALD: Ce facem?
GALENUS: S-o fi aruncat de pe stânci... (Eginald clatină din cap) Da, da, foarte, foarte curios. Şi zici că sistemele noastre de securitate, camerele noastre ultraperformante cu infraroşii şi detectoare termice n-au înregistrat nimic suspect?
DR. EGINALD: Absolut nimic. Apoi, a mai fost şi pâcla aia ceţoasă, ciudăţenia aia din miezul zilei de miercuri.
GALENUS (suspect de calm): Perfect naturală, suntem totuşi în mijlocul apelor, dacă n-ai remarcat... Mda, mare scofală. Cei 1.000 trebuie să rămână musai 1.000 şi nu 999! Trimite şalupa pe Continent. Între timp, iau urgent legătura cu una dintre candidatele interesate de proiect. Da, da, cu Lanta... De ce mă priveşti cu ochii ăştia mari, Eginald? Totul e să reglăm lucrurile din mers. Înţelegi? Nu mai contează acum prea mult biografia ei romanţată ori ba, poate să fie şi o amărâtă de moluscă reîncarnată într-o vânzătoare de ziare cu coc, o euglenă verde reîncarnată într-o casieriţă de supermarket, un chorizo metamorfozat într-un zugrav cu trei clase; totul e să fie aici şi acum, la număr, să păstrăm echilibrul iniţial pe care ni l-am propus... Ce-ai încremenit de parcă m-ai fi văzut dezbrăcat? Adu-mi zece saci din ultimul lot! Zece, ba nu, cincizeci! Te anunţ eu prin staţie ce şi cum... Ai înţeles?
DR. EGINALD: Foarte...
GALENUS: Ai înţeles?!
DR. EGINALD: Foarte.
GALENUS: Ai înţeles?!
DR. EGINALD: Foarte!!!
GALENUS: A, era să uit! Ia-i totodată şi pe guarzii 1 şi 48, pe pămpălăii ăia. Nu mai avem nevoie de serviciile lor. Formele sunt deja făcute. M-am ocupat eu.
DR. EGINALD: Ăştia ce-au mai făcut?
GALENUS: Cum, tocmai tu să nu ştii?! Au învăţat să caute prea bine, au călcat pe bec... Eginald, dragule, de mult vroiam să te întreb: ai un alt proiect în desfăşurare, lucrezi pe cont propriu la ceva?
DR. EGINALD: Sunt ca o carte deschisă... În afară de ceea ce cunoşti, mărite Galenus, nimic nou. (dă să plece)
GALENUS (calm): Eginald! Ai grijă, ai mare grijă! Am mare încredere în tine. Cu toţii avem mare încredere în tine. Cea mai mare încredere.
DR. EGINALD: La ce? De ce? Nu s-a anunţat nicio furtună. Vom ajunge cu bine pe Continent.
GALENUS (oficial): Dr. Eginald!
DR. EGINALD: Ce?! Ce mai e acum?!
GALENUS: Nimic... Ai grijă, ai mare grijă, te rog, da? Te rog! Da? Da?



















A C T U L I I

Scena 1
(Galenus, Dr. Eginald, Guard 84)
Un birou Rococo capitonat în întregime cu hermină.

GALENUS (cască distins): Şi cum îţi spuneam, doctore, toată noaptea am orbecăit prin bungalow cu perna ridicată deasupra capului. Cât era lumina deschisâ - nici ţipenie, cum răsuceam comutatorul, cum începea instantaneu bâzăitul ăla care mă scotea din minţi. Dispozitivele astea ultramoderne nu sunt bune de nimic. Bani aruncaţi pe apa sâmbetei. Nu poţi niciodată să ştii în ce gaură de şarpe se poate ascunde încă un nenorocit de ţânţar. (un ciocănit sfios)
DR. EGINALD: Intră!
GUARD 84 (abrupt): M-a pârât cineva?
GALENUS: Relaxează-te, aşează-te, 84!
DR. EGINALD: Aşează-te bine-bine, nu sta pe margine! Aşează-te comod!
GALENUS: Dacă nu te superi, cum îţi spune dumitale pe numele mic?
GUARD 84: Hazel!
GALENUS: Hazel, ce nume frumos! Bănuiesc, Hazy, că ai fost un copilaş suficient de drăgălaş şi cu o mutriţă extrem de simpatică şi care le dădea tuturor cu oala de noapte-n cap când nu i se-ndeplineau toate poftele... Pun pariu că toţi se dădeau în vânt după gropiţele tale fermecătoare din obrăjori, nu?... (deschide o cutie cu fundă galbenă)
GUARD 84: Ce?! Despre mine vorbiţi?!
DR. EGINALD: Serveşte-te, nu te prea sfii! Poţi să iei şi la pachet. Ia-le, ia-le pe toate! Ştim cât de mult îţi plac dulciurile.
GALENUS: Poţi să stai picior peste picior, aşa ca mine. Poţi să te întinzi; poate nu atât cât mine, dar undeva pe acolo. Chiar, adu o pernuţă pentru picioare, una mare de mătase, doctore! Nu mă deranjează deloc, Hazel, atâta vreme cât ştii să te întinzi cât se cuvine în direcţia corectă.
DR. EGINALD: Simte-te ca... acolo unde te simţi tu cel mai bine. Da, chiar ca acolo, acel "acolo" menţionat în dosar. Nu ne deranjează dacă eşti vesel şi te simţi bine, Hazel. Dacă eşti vesel ori trist şi tu te simţi bine, ne simţim şi noi bine. Scopul nostru final e să fii fericit. Poc ştampila!... Ştii, bineînţeles, pentru ce te-am chemat chiar din pauza ta de masă, înainte de rond...
GUARD 84: Habar n-am, nici cât negru sub unghie. Nu mi-a spus nimeni nimic. De altfel nici nu mai am şef... Pentru "Poc ştampila"?! Doar pentru asta?
GALENUS: Eginald, uşurel, nu vezi că e răvăşit săracu'? Lasă-l să răsufle! De ce te grăbeşti?
GUARD 84 (timid): Nu vă supăraţi, domnilor, dar mai am zece minute şi mi se termină pauza şi, dacă nu vă par nătărău ori obraznic, aş prefera să-mi spuneţi 84... doar 84; ori de câte ori îmi spune cineva pe nume, parcă aduce a înjurătură de mamă, şi ştiţi şi dumneavoastră cum e cu-njurăturile astea de mamă... Nu mă simt deloc fericit cu numele ăsta boieros, înţelegeţi? Nu mă simt deloc fericit când cineva îmi spune Hazel, mai bine mi-ar da o palmă zdravănă peste bot ori m-ar lovi cu arătătorul peste zgaibe. Bunica mi l-a pus doar pentru că era în limbă după pastorul satului şi îi cam ţinea cărările.
GALENUS: Guardul nostru, stăpânul nostru! Uşurel, uşurel, nu te ambala inutil! Ce te-mburici pentru un nume de sfânt? Dacă vrei să-ţi spunem Napoleone, îţi spunem Napoleone! Napoleone nu e un nume de sfânt. Josephine, nici pe departe... Dacă vrei să-ţi spunem Josephine, îţi spunem, drăguţă, Josephine! Ori poate şi Napoleone şi Josephine la un loc. Cum, nici asta măcar? Treaba ta. Cum doreşti, domnule 84, cum doreşti.
DR. EGINALD: Uite care e problema, 84, bănuieşti poate de ce colegii tăi, foştii tăi colegi de echipă şi-au depus, să zicem, demisiile în alb. Ca să-ţi împrospătez niţel memoria, 84, e vorba de 1 şi de 48. 48 şi de1.
GUARD 84 (sec): De proşti. N-au ştiut să-şi vadă interesu' care poartă fesu', lungul nasului. De aia.
GALENUS: Scurt şi la obiect! Şi care este, care era mă rog, după tine, interesul lor strategic în toată povestea asta?
GUARD 84: Să respecte şi să vegheze la respectarea strictă a celor unsprezece reguli ale insulei până la expirarea contractului. Să-şi facă datoria cu prisosinţă, temele, domnule Galenus, nu să tragă hăisa, nu să tragă cea!
GALENUS: Stai, stai că nu-nţeleg încotro baţi... Bănuieşti că ar fi avut şi alte ocupaţii neortodoxe în acest răstimp? Sugerezi ce? Ce, 84?
GUARD 84 (cu nervii întinşi la maximum): Nu se există! Tiii! Ce-aveţi toţi astăzi cu mine? Nu eu l-am omorât pe tata, nu eu!... Nu bănuiesc nimic, domnule Galenus, de ce, de ce să bănuiesc? Nu-mi pot permite acest lux, pentru că provin dintr-o familie modestă şi numeroasă, a cărei supravieţuire depinde lunar de cei 250 de krani pe care-i trimit regulat prin Central Union-ul de la debarcader. Exact ca rândunica care le bagă în cioc puilor din cuib, aşa sunt eu, aşa sunt banii ăştia pentru ei... Să bănuieşti aşa pe cineva, fără să ai nici cea mai mică evidenţă împotriva lui, e păcat, mare păcat, domnule Galenus, scrie şi la Carte. O irosire tâmpită de timp preţios. Bunicul meu dinspre mamă avea dezvoltată o întreagă teorie pe tema asta. Păcat că s-a dus tiptil, fără să ne anunţe cuviincios, pe malul celălalt al lacului. Pe malul din mijloc...
GALENUS: Ce-ţi spuneam eu, Eginald? "Nu se există!" Băiatul ăsta muncitor şi responsabil face parte dintr-o familie modestă şi n-are pic de habar de grozăveniile pe care i le pui cu neruşinare în cârcă. E curat ca lacrima unui şarpe de casă nevăzător. 1 şi 48 sunt cu problema, mă rog, au fost. Bine c-ai scăpat elegant de ei.
GUARD 84: Care problemă?! E vreo problemă ceva în ceea ce mă priveşte? M-a pârât cineva? Praful şi pulberea să se aleagă de cel care...
GALENUS: Eginald, scurteaz-o, a sărit deja herghelia, începe să mă irite!
DR. EGINALD: E adevărat că aţi participat toţi trei la o percheziţie neautorizată de turnul de control în perimetrul C, lunea trecută, în jurul orelor 17:00?
GUARD 84: În fiecare zi particip la 15-20 de percheziţii în toate perimetrele, până-mi sar capacele ca la hidranţi, dar de asta neautorizată din C, chiar că nu-mi aduc aminte, zău... Sincer... Nu, nu m-a pârât nimeni, nu? Pot sau nu să plec?
DR. EGINALD: Fă un mic efort! E vorba de cabinetul meu, e vorba de lunea trecută, când generatorul electric al insulei a suferit o inexplicabilă avarie importantă... dacă ar fi putut să înregistreze ceva camerele de luat vederi din încăpere, cu siguranţă n-am mai fi avut nevoie să-ţi aminteşti ceva.
GUARD 84 (uşurat): Da', n-au înregistrat nimic?! Chiar nimic?! Serios? (îşi scoate casca şi îşi şterge fruntea) Mama lor de fire şi fierătanii!... A, da, acum îmi amintesc perfect, văd totul ca-ntr-o oglindă... lunea trecută, orele 16:00 până la orele 19:00... fără finalizare... Dacă a fost o percheziţie autorizată ori ba, nu am de unde să ştiu. Guardul 1, fostul nostru şef, era o fire mai distantă, nu obişnuia să arate nimănui documentele din porthart. De altfel, el era responsabil, nici nu avea această obligaţie, altfel aş fi raportat.
GALENUS: Mda, ne-am cam lămurit în linii mari, nu-i aşa, doctore?... Asta e tot, deocamdată.
DR. EGINALD: Eşti liber! În cazul în care observi o cât de mică fisură în...
GUARD 84: Îmi cunosc foarte bine atribuţiunile. Ştiu toate regulile. Pot să vi le repet pe de rost. Regula numărul unu...
GALENUS: Eginald!
DR. EGINALD: Ne-am lămurit de competenţele tale, nu cred că mai este nevoie, 84!
GUARD 84 (se întoarce din drum): Ce-aţi zice, bunii mei, de o mică avansare acum, că tot e vacant locul lui Unu? Mi-ar plăcea şi mie să port porthartul lui Unu. Asta m-ar face cu adevărat fericit! Pe bune! Aş putea începe de săptămâna viitoare să trimit prin Central Union câte 275 de krani, poate chiar 320!
GALENUS: Tinere 84, pe insula noastră oamenii pot fi fericiţi în adevăratul sens al cuvântului, nu după considerentele lor mărginite ci doar după consideraţia noastră.
GUARD 84: Nu înţeleg... Mă avansaţi sau ba? Dacă mă avansaţi, puteţi să mă strigaţi pe numele mic. La orice oră. Promit că voi fi foarte vigilent.
DR. EGINALD (vizibil iritat): Ce?! Depăşeşti limita! Eşti liber, li-ber, "bivole", n-ai înţeles?
GALENUS: Pfu! Gata, gata, Eginald! Calm! Ne irosim, ne pierdem timpul cu cretinul ăsta arivist. După cum îţi spuneam, doctore, nu poţi niciodată să ştii în ce gaură de şarpe se ascunde un nenorocit, o sugativă de ţânţar. Poate unul burduşit cu sângele unuia dintre noi sau al amândoruroua se uită chiar acum fix în ochii noştri şi ne râde în nas ţânţăreşte, silenţios desigur; poate ne face şi o groază de semne obscene, de unde să ştiu eu, doar nu sunt entomolog...
Ţânţarii ăştia noi au învăţat să se adapteze la orice metodă, doar au o vechime de peste 50 de milioane de ani. Îţi dai seama? Erau ţânţari cu mult înainte de a fi noi oameni, au avut timp berechet să-şi perfecţioneze creierul... Uneori, cred că sunt în stare să-şi diversifice tertipurile şi să se camufleze şi în musculiţe de-o zi, asta ca să nu ne mai obosim s-alergăm cu limba scoasă după ei... Mă crezi?


Scena 2
(Alpadima, Kurt, Guard 84)
Pe plaja insulei. Din vecinătate răzbat chicote însoţite de muzică mediteraneană.

ALPADIMA: Concentrează-te! Când ai văzut-o pentru ultima oară pe fiinţa asta de care-mi vorbeşti, domnule Kurt, îţi aminteşti? Te rog, concentrează-te! Concentrează-te! (tuşeşte suspect)
KURT: Atunci... atunci, chiar în ziua aceea în care începuse să aiureze, aşa din senin. Când se lăsase ceaţă aia nefirească în plin soare, chiar în miezul zilei. Trebuie să-ţi mai aduci aminte de ziua aceea... Miercurea trecută, da. Un fenomen meteorologic foarte rar şi imprevizibil. Unul care se întâmplă o dată la o mie şi ceva de ani.
Eu credeam că e ceva frecvent aici, de vreme ce nimeni nu părea să se agite, aşa că nu i-am dat nici cea mai mică importanţă, dar se pare că nu era chiar aşa... Nimeni de pe insulă, nici măcar cei care se apropie de terminarea stagiului, nu mai asistase la un asemenea eveniment curios şi nu ştia cum să reacţioneze, aşa că toţi şi-au văzut în continuare cu calm de bairamurile lor interminabile...
ALPADIMA: Uneori, poate că indiferenţa e cea mai bună armă... Şi, Crena?
KURT: Delira, nu ştiu ce-o apucase aşa pe nepusă masă, se încăpăţâna să-mi repete de zeci de ori o poveste stupidă cu nişte babe care se ouă. O tâmpenie, desigur. Îmi dădeam foarte bine seama că e ceva foarte în neregulă cu ea, aşa că o ţineam strâns în braţe, căutând disperat un guard care să mă ajute şi deodată a dispărut, ca o flacără albastră fără pic de căldură... A dispărut aşa, pur şi simplu, ca prin farmec, cât ai clipi, într-o fracţiune de fracţiune de secundă... Nu am nicio explicaţie logică pentru cele întâmplate. Asta e tot ce mi-a mai rămas de la ea.
ALPADIMA: Un medalion cu o girafă?
KURT: Unul din acelea de duzină care se vând la târguri printre tiribombe, pe tarabele cu pop-corn şi vată de zahăr. Era la gâtul ei în ziua aceea, nu ştiu ce hram poartă, nu ştiu cum de n-a dispărut şi el odată cu ea.
Am căutat-o, desigur, am căutat-o peste tot. Şi acum o mai caut. Şi acum mi se pare totul o farsă sinistră. Nu poate să dispară o persoană reală aşa pur şi simplu, să se dezintegreze ca un balon de săpun. Cineva - ori poate mai mulţi - mi-a spus în şoaptă să nu fac gât şi să las lucrurile aşa, să curgă de la sine, dacă nu vreau să risc să fiu expulzat chiar în noaptea aceea...
A patra zi, o altă fată cu acelaşi chip ca şi Crena, o fată cu acelaşi nume, dar îmbrăcată sumar, era deja instalată comod în bungalow-ul ei ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi citea Great Expectations, volumul doi, pe terasă... Great Expectations, pricepi? Nu, nu Faptele Apostolilor. De fapt se prefăcea doar că citeşte, deoarece titlul cărţii era răsucit invers. Chiar mi-a făcut cu mâna şi m-a strigat pe nume, chestionându-mă dacă mi-am revenit după aburii alcoolului din ziua agitată de miercuri... Inutil să mă întrebi, nu, nu era, nu, nu e ea, clar, se vedea de la o poştă că nu e ea, chiar dacă toţi încearcă din greu să mă lămurească de asta.
ALPADIMA: Ce ai?! Ea e, Kurt. E ea, nu-ncape-ndoială... M-am întâlnit în urmă cu două ore cu ea, chiar am bârfit puţin.... Poate tu te-ai schimbat, Kurt, poate tu nu mai eşti acelaşi; te-ai gândit cumva şi la varianta asta?
KURT: Ha! Tu nu o cunoşti pe cât o cunosc eu. Cu toţii semănăm cu cineva. E, desigur, alta, o impostoare, desigur. Poate, cel mult, sora ei geamănă. Ai văzut cum îşi poartă cămăşile, cum îşi trece mâna prin păr? Chiar şi litera t o pronunţă altfel, cu totul altfel.
ALPADIMA: Taci. Să nu mai mai spui niciodată o grozăvie ca asta. E ea. Ea. Ea, înţelegi?
KURT: Nu înteleg, nu vreau să-nţeleg nimic, nu. Nu am niciun dubiu în ceea ce o priveşte!
ALPADIMA: Să o luăm de la capăt, Kurt: câte sticle de scotch ai consumat atunci în miercurea aceea, poţi să-mi spui?
KURT: Două, dar nu cred că în asta, nu în asta constă problema, marea problemă. Când eram pe Polar Stars Entrepresis, nu-mi ajungea o vadră de rom... Asta înainte de a-l bate pe secund. De asta am şi fost nevoit să...
ALPADIMA: Vezi, vezi? Lasă lucrurile aşa. Nu pune întrebări pentru ca să nu ai nevoie de răspunsuri stânjenitoare. Încearcă să te comporţi cât mai firesc, aşa cum te ştim cu toţii, altfel ai să strici tot. Cere-i iertare fetei, dacă vrei să mai ancorezi vreodată în portul ei. Te va înţelege. Femeile ştiu să ierte, asta e menirea lor.
GUARD 84 (de departe): Domnişoară Alpadima! Domnişoară Alpadima!
KURT: Cui? Cine să mă-nţeleagă? Ce să stric?... Tu ştii ceva ce ar trebui să ştiu şi eu?
GUARD 84 (de departe): Domnişoară Alpadima! Domnişoară Alpadima!
KURT: Hazel! Şi el era aici în ziua în care a dispărut Crena, poate să depună mărturie.
ALPADIMA (misterioasă): Te-ai întrebat vreodată de ce fluturii nu cântă, de ce girafa asta din medalion nu poate sta în genunchi când se adapă? Chiar te-ai întrebat? Serios?
GUARD 84 (de departe): Domnişoară Alpadima!
KURT: Întreabă-l pe el, Alpadima, de toate astea şi ai să vezi că nu te mint...
GUARD 84 (gâfâind şi cu porthart): Domnişoară Alpadima, vă caută doctorul Eginald. Părea foarte nervos. Spune că e ceva intern care nu suportă prea multă amânare.
KURT: Bună, Hazel! Îm sfârşit cineva care o să confirme că nu sunt complet nebun.
GUARD 84 (neluându-l în seamă pe Kurt): De două ceasuri vă tot caut peste tot. Spunea ceva de nişte schiţe pentru noile modele. Veniţi?
KURT: Spune-i, Hazel, prietene, de ziua aceea total nefericită, de ziua aia pâcloasă de miercuri, spune-i, te rog, cum a dispărut Crena din braţele mele.
GUARD 84: Ce?! Vă asigur că vă-nşelaţi, domnule; şi apoi nici nu mă cheamă, nu m-a chemat vreodată aşa cum îmi spuneţi. Singurul meu nume e 84, e brodat şi pe ecuson. În ziua aceea nici nu eram de serviciu, n-aveam cum să fiu în perimetrul B, puteţi să vă uitaţi şi la programări, şeful patrulei e întotdeauna liber miercurile... şi apoi, interacţionarea noastră cu cei incluşi în program, e una formală.
KURT: Nu mai înţeleg nimic, chiar ai tras atunci o duşcă alături de noi şi ai spus câteva bancuri fără perdea, de săraca Crena se înroşise toatâ, ca o ridiche de mai. Te fereai fireşte de ceilalţi "bivoli" din patrulă... Porunca a noua, Hazel, a noua, despre asta parcă am discutat atunci împreună cu Crena, nu?!
GUARD 84: Eu... eu nu primesc porunci ci ordine; doar ordine scurte, clare şi precise conform regulamentului în vigoare! Bivolii sunt nişte animale foarte îndărătnice atunci când vor, sunt foarte rezistenţi şi nu fac tot soiul de boli împrumutate de la fiinţele murdare; ce tot îmi vorbiţi, ce tot bâiguiţi acolo, dacă nu vă pricepeţi, de bivoli? Doar sunt băiat de la ţară, am crescut printre ei, prin noroaie, m-am jucat, am bătut ţurca printre copitele şi coarnele lor răsucite!... Ce să-i spun, doamnă, doctorului Eginald? Veniţi astăzi ori ba? (imperativ) Veniţi?

Scena 3
(Galenus, O Mie)
Turnul. În cadrul unui crenel, Galenus priveşte la baza construcţiei, unde se bănuieşte a fi adunat O Mie. În stânga Turnului se profilează o geană sângerie de lumină solară. Pe parcursul scenei, dimensiunile ei evoluează, astfel încât la apogeul discursului, răsăritul să se afle în faza de spectaculozitate maximă.

GALENUS: Ce-ai mai visat, O Mie?
O MIE: Nimic... nimic, măreţule Galenus... De obicei, fiinţele insulare visează doar ceea ce nu pot atinge, ceea ce nu au. Aici nu trebuie să mai visez nimic, deoarece am aproape tot ce-mi doresc.
GALENUS: Aproape? Cum, "aproape", O Mie?! Nu mă dezamăgi profund!
O MIE: Rectific. Tot, tot ce-mi doresc! E foarte trist să nu mai ai ce să-ţi doreşti, credeţi-mă, e ca şi cum ai înota într-un fluviu de slănină râncedă! Eu sunt atât de jos, atât de jos cât poate să fie un fiu compact admirativ, iar Tu, măreţule Galenus, vizionarule, atât de sus, atât de sus cât poate să fie un Tată... Mult, mult prea sus, după opinia mea. Din cauza binoclurilor, mi te arăţi prea perfect... Scuze, măreţule Galenus, înălţimea Turnului afectează calitatea mesajelor ori a imaginii mele de la sol. Reţineţi doar cuvântul "perfect", "prea" nu există.
GALENUS: Repetă regula a noua, O Mie!
O MIE: "Toţi cetăţenii insulei sunt obligaţi să admire, în picioare, răsăritul şi apusul soarelui. Fiecare după putinţa lui."
GALENUS: Repetă regulă a noua, O Mie!
O MIE: Au! "Toţi cetăţenii insulei sunt obligaţi să admire, în picioare, răsăritul şi apusul soarelui. Fiecare după varicele, fiecare după putinţa lui."
GALENUS: Nu e minunat? Nu e sublimă regula a noua?
O MIE: Regula a noua, da, dar varicele, nu. Depinde din ce capăt subliminal al problemei analizezi lucrurile. Am ochii fierţi, am tălpile umflate de la atâta admiraţie, tati!
GALENUS: E totuşi singurul moment obligatoriu al zilei. Cineva mai trebuie să mai şi muncească, dacă vreodată privitul admirativ s-ar putea numi muncă. Fă şi tu, O Mie, un minimum de efort sau măcar mimează efortul. Doar eşti fiul cel bun, cel răbdător, căruia îi tai viţelul cel gras în fiecare zi, cel care va primi partea mea de moştenire; eşti un mim atât de experimentat, unul pe cinste, unul eminent, O Mie! (zumzet) Mi s-a părut c-aud o mârâială... ai spus ceva, O Mie?
O MIE: Nimic... nimic... Era doar un plescăit de plăcere şi probabil au mai scăpat unele cuvinte strânse bine între dinţi. Spuneam şi eu doar aşa, ca să mă aflu în treabă, e un fenomen absolut normal, ca o respiraţie suplimentară. Până a doua zi îmi trece de tot ca s-o pot lua iar de la capăt.
GALENUS: Am auzit c-ar exista şuşoteli, c-ai fi o personalitate schizoidă, c-ai fi pierdut contractul cu realitatea... Şalupa ultra rapidă e pregătită. Sunt doritori? Vrea cineva din tine să renunţe? Să facă un pas în faţă! (se aude o mişcare de înaintare generală)

Tăcere de gheaţă.

O MIE: Ha, ha! Ziua păcălelilor, pacificatorule, inventatorule de reţete! Când nu poţi să visezi, păcăleşti!
GALENUS: Ha-ha-ha! Ha-ha-ha! Bună rău! Aşa mă şi gândeam, O Mie. M-ai avut, m-ai avut! Ha-ha-ha! Ha-ha-ha! Întotdeauna reuşeşti să mă surprinzi cu mişcarea asta isteaţă... Răsăritul e terminat, regruparea, O Mie! Ha-ha-ha! Ha-ha-ha! Fiesta! Daţi drumul robinetelor cu lapte şi miere!


Scena 4
(Kurt, Guard 84, Dr. Eginald, Galenus)
Cabinetul Dr. Eginald.

GUARD 84 (glacial): Guard 84! De ce m-aţi chemat? Care este problema spinoasă a dumneavoastră? Cu ce pot să vă ajut?
KURT: De ce ţi-e frică, Hazel, spune-mi de cine ţi-e frică? Uite, aici suntem numai noi doi, poţi să fii sincer!
GUARD 84: Vă atenţionez că am pornit înregistrarea convorbirii noastre şi e de preferat să vă alegeţi cu grijă cuvintele... (se aude semnalul de start) Vă rog să repetaţi foarte clar! Ascult! Ce vă nemulţumeşte pe L'Isola della Gioventù? Care este problema dumneavoastră acută?
KURT: Tu ştii ceva, Hazel, despre dispariţiile astea inexplicabile de pe insulă şi nu vrei să-mi spui. De ce? De ce?! (Guardul 84 opreşte înregistrarea)
GUARD 84 (neoficial): Bă', fază, termină cu nasoalele, n-am fost în miercurea aia aici, când s-a-ntâmplat chestia aia stranie cu gagica ta; chiar dac-am fost; nu mai bate toba, pricepi? Ai martori? N-ai martori! Şi dacă n-ai martori, poţi spune că s-a-ntâmplat cu adevărat? De aia, aproape toţi dintre cei care s-au născut fără martori, adică fără o moaşă capabilă să depună mărturie despre mormoloci, poţi spune că nici nu s-au născut... Nu, nu poţi pretinde, nu poţi spune că s-a-ntâmplat cu adevărat ce s-a-ntâmplat atunci, chiar dacă e împotriva bunului simţ, chiar dacă a fost totul pe bune, pentru că n-ai geană de martori, pricepi?
KURT: Nu.
GUARD 84 (semioficial): De ce atâta tam-tam pentru o uscătură de muiere, pentru nişte craci stafidiţi şi două ţâţe?! Nu vezi că-i plină insula?
KURT: Ce?! Să nu îndrăzneşti să vorbeşti aşa despre Crena, idiotule! (Urmează o scurtă altercaţie la sfârşitul căreia Kurt este imobilizat.)
GUARD 84 (oficial): Vă asigur că vă-nşelaţi, domnule, şi apoi nici nu mă cheamă, nu m-a chemat vreodată pe numele ăsta de fătălău aşa cum îmi spuneţi. 84! Doar 84! S-a înţeles? Singurul meu nume e 84, e brodat şi pe ecuson, aţi înţeles? (îi pulverizează din belşug spray lacrimogen peste faţă) Ei, acum, cine pe cine regulează, fraiere?
KURT: Auuu!!!
Guard 84 (oficial): În ziua aceea nici nu eram de serviciu, n-aveam cum să fiu în perimetrul B, puteţi să vă uitaţi şi la programări. Şeful patrulei e întotdeauna liber: lunile, marţile, miercurile, joile, vinerile, sâmbetele şi duminicile... şi apoi, interacţionarea noastră cu cei incluşi în program e una pur formală, aşa ca asta acum. (îl călăreşte grotesc) "Di, di, di, murgule, di!/ Pân-la toamnă n-oi muri!" Lămurit, căluţule, lămurit? Diii, diii! Simţi cât de formală, cât de neapropiată, cât de neprofesiomală este interacţionarea noastră, simţi?
KURT (se zbate neputincios): Te omooor!... Te omooor!
GUARD 84: Problema ta de căpătâi, singura ta problemă atât timp cât eşti pe L' Isolla, e să fii fericit regulamentar, boule; de asta ai fost adus aici, să fii fericit ca un bou de prăsilă, nu să te uiţi când ţi se scoală pe găurile cheilor altora, nu să te intereseze soarta celorlalţi trântori... Fericirea e o chestie strict individuală; cu cât timp îţi vezi mai mult de pătrăţica ta cu atât eşti mai fericit; aici nu suntem în făcătura, în putregaiul de Continent ca să ne intereseze de ceilalţi; aici suntem într-o mare afacere privată care trebuie să dea roade, să scoată profit într-un stup în care, cineva cu suflet mare, un vizionar, a investit nişte bănişori buni şi vrea şi el, săracu', să vadă ceva rezultate după toată truda asta colosală a lui, ai înţeles?
KURT (muge): Dă-mi... dru... mul!!!
GUARD 84: Şi să-ţi mai spun ceva care o să te calmeze definitiv: am avut-o pe uscata aia a ta chiar pe plajă, cu o zi înainte de miercurea aia tâmpită, aşa cum o să te am şi pe tine acum, nu vreau să te simţi nebăgat în seamă... De ce crezi că m-a chemat lângă voi în timp ce-mi făceam rondul, fraiere? Am exersat nişte scheme foarte interesante, foarte flexibile cu bunăciunea aia a ta, să ştii: "Leagănul Urşilor", "Lotusul Inversat"... Cel mai mult adora păsărica, "Roaba", să ştii. (îşi desface tacticos cureaua) Aşa s-a zbătut şi mititica ta la început şi a făcut-o pe năzuroasa, dar când a văzut că mă pricep la lucruri mai neortodoxe, a uitat de fiţe şi s-a prelins ca mierea pe unt... Diii! Diii! Diii!
KURT: Te omooor!... Te omooor, nenorocitule! Dă-mi drumuuul!
DR. EGINALD: Ce e cu circul ăsta, ce se-ntâmplă aici, 84?! Ce faci?!
KURT (luat total prin surprindere): Pro... procedura standard de imobilizare. Caz clasic de încălcare intenţionată a regulilor. A tuturor regulilor în vigoare.
DR. EGINALD (obervându-i cămaşa scoasă): Din partea cui?... Foarte interesant, a căror reguli, 84?
GUARD 84: A tuturor regulilor, a tuturor celor 12 reguli.

Tăcere.

DR. EGINALD: 11, "bivole"... 11, şi bagă-ţi cămaşa în pantaloni! Reţine pentru cultura ta generală, dacă vrei să mai avansezi vreodată, doar 11 reguli!
GUARD 84: 12.
DR. EGINALD: Pentru o gafă de asemenea proporţii, rişti eliminarea totală din sistem, 84! Cunoşti consecinţele, nu? (se aude semnalul de start al aparatului de înregistrare)
GUARD 84: 12... 12!!! "Nu există calcule, nu există reguli pentru fericire", nu? Asta e regula a 12-a, care anulează toate celelalte reguli, nu-i aşa, doctoraşule de suflete, nu?

Tăcere.

DR. EGINALD (pierdut): Să nu îndrăzneşti! Să nu îndrăzneşti! De unde ai... de unde toate scornelile, toate bazaconiile astea... Măsoară-ţi cuvintele, brută, altfel vei ajunge şi tu pe urmele lui 1 şi 48!
GUARD 84: Din cauza asta au început să dispară unul câte altul pensionarii noştri, nu? Din cauza asta, de asta, îi folosiţi ca pe nişte cobai, nu? Ca să experimentaţi pe spatele lor reţeta perfectă, schema pe care să o vândă Continentului, să o folosească doar măritul Galenus, nu? Reţeta universală a fericirii, despre asta e vorba în toată tărăşenia asta, restul sunt doar bla-blauri, nu? Ca să o vândă, la rândul lui, altora, nu? De ce ar trebui să fim vindecaţi dacă suntem sănătoşi, de ce, moşule?! Bună afacere, mult mai bună decât cele cu diamante, petrol, gaze şi chinezisme la un loc... Credeaţi că nu m-am prins de figură, nu?

Tăcere.
DR. EGINALD (realizând că este înregistrat): Suficient! "La părăsirea insulei, toate amintirile dobândite aici vor fi predate necondiţionat arhivelor circulare existente pe L'Isola della Gioventù." Prezintă-te de urgenţă, 84, la biroul lui Galenus! El vă hotărâ în privinţa ta, în legătură cu soarta ta nenorocită, deşi totul este cam limpede, prea limpede care vor fi consecinţele în ceea ce te priveşte.
KURT: Te omooor, nenorocitule! Te omooor, Hazel!... Unde eşti?
DR. EGINALD (studiindu-l pe Kurt care orbecăie în patru labe): Minunat. Ce bine că avem şi un martor. Unul incomod, fireşte. Dezleagă-l! Măritul Galenus va hotărâ dacă e cazul sau nu să vizitezi arhivele circulare; deşi, ca să fiu sincer, îl cunosc ca pe-o oglindâ, ca pe-o soluţie de turnesol, ca pe una de fenolftaleină, ca pe una de metil-oranj. Nu am niciun dubiu în privinţa deciziei lui corecte în ceea ce te priveşte.
GALENUS: "Beatus, qui prodest, quibus potest" Fericit cel care se face folositor prin ajutorul său, nu-i aşa, Eginald? Nu se poate, nu pot să cred că pe asta n-o ştiai? Oare de ce crezi, oare de ce consideri că Hazel ar trebui să ne viziteze arhivele circulare, Eginald? Dă-mi, cel puţin, un argument solid.
DR. EGINALD: Pater? Credeam că sunteţi plecat pe Continent după treburi.
GALENUS: Afacerea mea, marea mea afacere e aici, ai uitat? Hazy, cu toate că nu pare prea deştept în comparaţie cu tine, nu mi-a înşelat niciodată aşteptările, tu da... Ce dezamăgitor... Mă dispensez total de serviciile tale, îţi retrag definitiv titlul de cetăţean al Insulei Tinereţii!
DR. EGINALD: Dar...
GALENUS: Urăsc produsele de serie. Addio del passato, doctore, carpe diem! Da, da, mă refer la chestia cu amintirile... Hazy, dragă, ce-ai zice dacă ţi-aş propune postul de asistent personal şi funcţia de Turn? Crezi c-ar fi prea mult pentru tine, n-ar fi prea umilitoare numirea asta?
GUARD 84: Da de unde! Când mă gândesc la Central Union, nu cred c-ar fi prea frumos să refuz, mărite Galenus; mai ales că mă pricep la toate rasele de ţânţari, chiar şi la cele camuflate sub forma unor musculiţe de-o zi... chiar şi la cele care pot să dispară, ca şi oamenii, sub forma unori flăcări albastre
GALENUS: Ai văzut, Eginald? Ne dă ceaţă la toţi... Ai văzut că nu îi scapă nimic?






Scena 5
(Galenus, Guard 84)
Un birou Rococo capitonat în întregime cu hermină.

GALENUS: "Oculi plus vident quam oculus."
GUARD 84: Hă?
GALENUS: "Oculi plus vident quam oculus", Turnule!
GUARD 84: ?!
GALENUS: A, scuze, uitasem că nu eşti decât un simplu băiat sărac de la ţară, unul crescut în preajma vitelor de pripas... Mda, trebuie să recunoaştem, deşi în momentul acesta nu-mi face nicio plăcere să recunosc: un tip isteţ, unul fâşneţ, uns cu toate alifiile, nu e acelaşi, nu poate fi acelaşi lucru cu un individ cultivat care şi-a tocit coatele pe băncile unei universităţi de top. Viclenia şi inteligenţa sunt, de cele mai multe ori, două lucruri diametral opuse... "Mai mulţi ochi văd mai mult decât unul", asta vrea să însemne, Hazel.
GUARD 84: În ce limbă?
GALENUS: În păsărească... Eşti de acord cu afirmaţia, nu-i aşa?
GUARD 84: Mai încape vorbă... pater. Cu cât mai mulţi ochi, cu atât mai bine. Bine zis. Totul e ca ei să nu fie chiompi şi să se uite în direcţia potrivită, în unghiul dorit, altfel n-au niciun rost...
GALENUS: Ha-ha, nu trece zi, nu trece ceas ca să nu încetezi să mă uimeşti! Spune-mi, Hazel, care e filozofia ta în legătură cu prezenţa noastră pe insulă, pe L'Isola della Gioventù? Nu te codi, poţi să fii sincer, nu e niciun aparat de înregistrare pornit. Îţi garantez.
GUARD 84: Filozofie?!
GALENUS: Părerea ta, adică.
GUARD 84: Sincer, sincer?
GALENUS: Păi, cum altfel.
GUARD 84: Promiteţi că, după asta, n-o să mă trimiteţi să-mi predau amintirile arhivelor circulare?
GALENUS: Promit că... am să mă gândesc. Asta pot să-ţi promit, Hazel. Asta e tot ce pot să-ţi promit deocamdatâ...
GUARD 84 (transpirat pe interior): Prezenţa noastră aici, a lui O Mie pe insulă, în această afacere privată, e... e... (fluieră cu subînţeles)
GALENUS: Cu vorbele tale! Curaj, Hazel, doar, începând de astăzi, eşti Turn. Turn! Cel care ia deciziile majore în lipsa mea. Ce ţi-ai putea dori mai mult? Ţi-ai putea dori mai mult decât să fii Turn? Curaj!
GUARD 84: Prea multă propagandă. Cred că e o mare şmecherie în legătură cu colonizarea asta mult trâmbiţată, pater.
GALENUS: Şmecherie?! Propagandă?! Cacealma?! Ha, ha, ha, ce-mi place, ce direct! Hai că-mi placi la nebunie! Ai văzut ce simplu, ce uşor a fost? Continuă!
GUARD 84 (prinzând curaj): Praf de cretă în ochii adormiţi ai Continentului!
GALENUS: Da, da, ai sesizat foarte corect. Chestie de marketing. Dacă poporul vrea medicamente, dacă vrea musai să se hrănească, să se-ndoape cu ele la prânz, dimineaţa şi seara, uneori şi noaptea, de ce, de ce să nu i le dăm cu toptanul, chiar dacă n-are nevoie? Parcă asta înseamnă democraţia, nu? Triumful majorităţii. Să îndestulezi nevoi inventate. Să creezi drogul fericirii, medicamentul suprem pe baza observaţiilor amănunţite aupra comportamentului lui O Mie... (febril) Sunt foarte aproape, nu mai am mult până să definitivez reţeta care va schimba faţa Continentului... atât, atât de aproape...
GUARD 84 (prinzând şi mai mult curaj): Nu înţeleg cum aţi putea îngrămădi fericirea într-o cutiuţă, într-o amărâtă de pastilă... Panaceul pe care-l creaţi este de fapt o otravă. Una lentă, desigur, cât să înşele încrederea bolnavului... Numai că, dacă-mi permiteţi, în toată şandramaua asta este o chichiţă, una mică de tot.
GALENUS: Chichiţă ai zis, Hazel? Ce vrea să însemne termenul ăsta?!
GUARD 84: Un vicleşug. (se aude un mic pocnet)
GALENUS: I-auzi! M-ai făcut curios... Ce fel de vicleşug?! Dezvoltă, Hazy!
GUARD 84: Şi eu ca şi dumneavoastră ştim că Dr. Eginald a avut dreptate, de asta a trebuit să plece cu creierul spălat.
GALENUS: Nu înţeleg, fă-mă să pricep: în legătură cu ce?
GUARD 84: În legătură cu temuta regulă a XII-a...
GALENUS: Regulă a XII-a?! Las-o moale!
GUARD 84: Ţac-pac! N-o mai faceţi pe niznaiul. Regula care anulează, de fapt, toate celelalte reguli... Totul nu e decât un imens balon de săpun care străluceşte frumos în cele câteva clipe înainte de a face pac. Din cauza celor unsprezece reguli, cei mai sensibili au început deja să cedeze. În curând vom vedea flăcări albastre peste tot. Rapoartele de autocombustie spontană înregistrate puse doar pe seama alcoolismului au fost deja infirmate în majoritatea cazurilor. Acumularea furiei şi a stresului sunt principala cauză a mistuirii venind dinlăuntru. În curând şalupele nu vor mai putea face faţă ritmului pierderilor...
GALENUS: Ha-ha-ha-ha-ha! Bravo, Hazy! Ha-ha-ha-ha-ha! Eşti atât de precis; dacă ai fi avut noroc de cineva care să te îndrume şi să te susţină de mic, ai fi ajuns un eminent chirurg.
GUARD 84: Ce sunt călăii dacă nu nişte chirurgi fără studii, dacă nu nişte chirurgi rataţi, mărite Galenus?
GALENUS: Hi, hi, hi! Ce tare! Un chirurg cu simţul umorului! Ha-ha-ha-ha-ha! Bine punctat... Deci crezi că toată L'Isola della Gioventù nu e decât o mare cacealma, o păcăleală de-a mea care, împotriva părerii generale oficiale, nu duce, care nu va duce nicăieri?
GUARD 84: Un bordel al urii camuflat sub un nume frumos. Toţi ştim că vreţi să puneţi gheara pe Continent.
GALENUS: Ho, ho, ho, ho! Ce exprimare plastică! Deci, din asta trebuie să înţelegem că bănuieşti c-aş fi un escroc!
GUARD 84: Ce-s prost? Nu bănuiesc, domnule, sunt convins. Batem palma?
GALENUS (admirativ): Eşti un ticălos perfect, numai bun de înrămat pe fundul oceanului într-un cub perfect de beton.
GUARD 84 (modest): Aproape perfect. Dim modestie, mi-am rezervat locul secund. Distribuţia era deja făcută când am intrat eu în scenă. Ticălosul perfect eşti tu, Pater Noster... ai uitat? Ştiai mai demult că, mai devreme sau mai târziu, după o oarecare perioadă petrecută aici, datorită celor unsprezece reguli, toţi cei de pe insulă încep să aibă năluciri şi s-o ia razna şi se transformă instantaneu în flăcări albastre provocate parcă de o pedeapsă divină... Dacă ai fi avut un minimum de dram de conştiinţă, trebuia să te opreşti la timp, de la primele simptome... Asta e soarta pe care o pregăteşti Continentului, un eşec experimentat la scară mică, pentru câteva vagoane de aur în plus, pentru câţiva lauri veştezi, pentru o statuie pe care să se găinăţeze papagalii Alexander din belşug?
GALENUS: Da! Da! Da! Că folosesc L'Isola della Gioventù drept cutia Pandorei împotriva Continentului care m-a trădat şi m-a alungat? Ca să clădesc pe vechiul loc al Templului Păcii, Templul Urii... Da, da, eu i-am otrăvit pe toţi fătălăii ăia de împăraţi, pe şteoarfele alea vlăguite, dar am avut grijă să nu las urme, să lucrez cu mănuşi... Asta voiai să auzi, nemernicule, nu? Daaa?!!! Daaa?!!! Crezi că n-am observat cum ai pornit pe ascuns aparatul de înregistrat? Crezi că nu ştiu cum te-ai cocoţat pas cu pas până aici? Cine te-a trimis? Al cui agent eşti? Ce fapt compromiţător vrei să mai auzi, să mai smulgi de la mine? Că o iubesc pe Alpadima, că o iubesc împotriva tuturor regulilor mele deşarte? Că fiecare clipă petrecută fără ea mă seacă? (smulge hermina de pe pereţi dând la iveală nişte geamuri imense pe care le deschide violent) Alpadima, te iubesc!!! Te iubesc Alpadima! Nu pot trăi fără tine!!! Alpadima, mă auzi?! Alpadima!!! (se transformă brusc într-o flacără albastră care se mistuie violent)

Pauză.
GUARD 84: Prostul! Putea măcar să-mi spună la revedere, ca un gentelman ce se credea că e. Dacă nu se grăbea, am fi facut o echipă nemaipomenită, dar aşa, a lăsat tot viitorul sumbru al Continentului pe umerii mei "slabi"! (închide cu grijă aparatul de înregistrat, apasă pe un buton aflat pe birou) Perimetrul A? Debarcaderul? Cum cine? Cum cine?! Aici Turnul! Pregătiţi de urgenţă şalupele pentru înlocuiri! Umpleţi rezervoarele până dau pe afară! S-a auzit? S-a auzit?


Scena 6
(Kurt, Crena surogat)
Pe plaja insulei. Din vecinătate răzbat chicote însoţite de muzică ritmată.

KURT: Când căpitanul se îneacă, corabia nu se scufundă.
CRENA SUROGAT: "Sărută-mă cu sărutările gurii tale, căci sărutările tale sunt mai bune ca vinul."
KURT: Când căpitanul se îneacă, corabia nu se scufundă. Nici gând.
CRENA SUROGAT (aleargă după el): Iubitule! Iubitule, recunosc că nu sunt perfectă! Kurt! Ce-ai păţit, Kurt?! Ce tot bâigui acolo?! Eu sunt, eu sunt, iubita ta, Crena! Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, Kurt! Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, răule!
KURT: Ţi-am zis, nu mă atinge! Nu mă mai atinge, "Migrena"! Chiar dacă mă provoci, ştii bine că n-am să pot să lovesc niciodată o femeie, chiar dacă mi-o cere cu tot dinadinsul... Ori poate tocmai asta urmăreşti?
CRENA SUROGAT (aleargă după el): "Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!"
KURT: Las-o jos, uşurel, că măcăie!
CRENA SUROGAT: De ce, iubitule eşti atât de rău, de ce?! (se pisiceşte) Chiar atât de hidoasă sunt, chiar aşa de hidoasă m-am făcut?
KURT: Mai rău! Nu prea ţi se potriveşte poezia, prinzi sateliţi... Încetează odată! "Iubitule" sună, fetiţo, foarte ciudat în gura ta; ca o lucrare dentară de calitate îndoielnică, ca una din amalgam care duhneşte când dă de aer curat... Ai reuşit să-i păcăleşti, să-i tragi în piept pe toţi. Pe mine, nu.
Nu!!! Nu, nu, cu mine nu-ţi merge, sireno de carton... Încetează! Ce e cu teatrul ăsta prost, ce e cu teatrul ăsta de bulevard? (strigă în cele patru vânturi) Mă auzi "preamărite" Galenus, mă auzi, tartore? Ce-ai făcut, Galenus, ce-aţi avut, ce-aţi făcut cu neprihănita Crena mea? Ce v-a făcut, ticăloşilor?! Ce i-aţi făcut?
CRENA SUROGAT: Pe care Crena o cauţi?! Pe prefăcuta aia sau pe mine? (o parodiază pe adevărata Crena) Dar, iubitule, eu sunt dulceaţa de Crena, ai căpiat?... Cum vrei să-ţi demonstrez? A-a-a, m-am prins! Vrei să facem, şmecherule, dragoste! Ai nevoie de dovezi puternice pentru asta, nu? A-a-a, aici voiai s-ajungi, nu?... Nu-i aşa că vrei să facem dragoste, una cu năbădăi?
Hai să facem dragoste aici, pe stâncile astea negre, în peşterile astea de pe ţărm pline de speriatele rândunele de mare! Dragoste înconjurată de ape, de potop! Foc plus apă, egal foc! Dragoste de împăcare, una cu hodoronc-tronc! Amor! Amor! Despleteşte-mă, iubitule! Fă ce vrei cu sacul ăsta de carne şi sânge al meu! Despleteşte-mă! Despleteşte-mă!
KURT: Nu te mai strădui, pacoste! Nu te mai strădui, paiaţă! Nu e vorba despre tine aici! Mă refeream la adevărata Crena, la cea care purta numele unei alge minuscule din Oceanul Îngheţat... Doamne, am zis "purta"?! (strigă) Crena! Crena, iubito! Unde eşti?
CRENA SUROGAT: Mă înnebuneşti, Kurt! Taci că ne aud vecinii! Taci! Eu sunt Crena, adevărata Crena, cea care poartă, aşa cum zici tu, numele unei alge minuscule din Oceanul Indian. Mica algă a devenit un octopus care ţi se dăruie necondiţionat. Pune mâna, convinge-te, convinge-te, fraiere! (încearcă zadarnic să-l îmbrăţişeze)
KURT: Kurt nu mai poate să fie ce a fost odată Kurt! Dacă tu eşti Crena, în cazul ăsta, eu nu sunt Kurt, nu pot fi Kurt sau prefer să nu mai fiu deloc Kurt. (strigă) Kurt! Kurt! Unde eşti, hahaleră?
CRENA SUROGAT: Dragule, dragule, chiar că ai fierbinţeli, chiar că îţi fierbe creierul, chiar că ai minţile rătăcite, linişteşte-te, altfel ai să iei şi tu foc! Taci! Taci! Tu eşti Kurt, adevăratul Kurt, vagabondul, bătăuşul Kurt! Iar dacă nu vrei să fii ceea ce eşti, fii ceea ce vrei să fii; fii Alexandru cel Mare ori Antonius, numai iubeşte-mă sincer, aşa cum o făceai cu câtva timp în urmă!
KURT: Eu?!
CRENA SUROGAT: Aici! Aici! Haide să le căutăm! Hai! Hai! (începe să sape febril cu mâinile prin nisip) Trebuie să fie undeva pe aici! Acum o săptămână, aici erau! Aici erau! Jur!
KURT: Mda... Care-i hoţul, care-i prostul? E clar, mă cam confunzi niţel!
CRENA SUROGAT: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" Probează-mă! Probează-mă! Proba de foc, ca să te convingi! (începe să se dezbrace lasciv)
KURT: Mda... E clar, au năvălit animalele sălbatice pe insulă, iar singura mea salvare e să fug ori să mă urc în cel mai înalt copac ori în... în Turn. Da, chiar aşa, ar fi o idee... În Turn!... În Atotputernicul Turn!... Galenus! Mare Doctoraş de Papagali cu diplomă luată la seral, mă auzi? Mă auzi?! Desigur că mă auzi, imposibil să nu mă auzi! "Preamărite Galenus, halatul tău impecabil s-a transformat într-un şorţ de măcelar, într-unul pătat! Mă auzi?!


Scena 7
(Guard 84, O Mie)
Turnul. În cadrul unui crenel, Guard 84 priveşte la baza construcţiei, unde se bănuieşte a fi adunat O Mie. În dreapta Turnului se profilează talgerul solar care se scufundă. Pe parcursul scenei dimensiunile lui involuează astfel încât, la apogeul discursului, apusul să se afle în faza de spectaculozitate zero.

Guard 84 (cu impostaţie): Te-am adunat aici ca să nu mai fi împrăştiat, O Mie!
O MIE: Galenus?

Tăcere.

GUARD 84: Te-am adunat aici ca să nu mai fi împrăştiat, O Mie!
O MIE: Guard 84?
GUARD 84: Hâ?!
O MIE: Tu eşti, păduchiosule?

Tăcere.

GUARD 84 (revenindu-şi): Nici una, nici alta. Aici, Turnul! Turnul, ai înţeles, O Mie? Galenus e absent motivat, s-a transformat într-un şoarece de laborator, unul gras şi roz. Guard 84 e pură amintire, nu mai există decât în scripte. Sunt reprezentat să le reprezint absenţa prin propria mea prezenţă covârşitoare, ai înţeles, O Mie? Începând de astăzi, eu sunt partenerul tău de dialog social, urechea la care trebuie să verşi necondiţionat. Singurul garant al contractului tău, de altfel, O Mie!
O MIE (dezamăgit): Ce folos că mă cheamă O Mie, dar nu mă mai simt, nu mai sunt de mult O Mie ci O Ţie! Ce folos! Semăn mai mult o adunătură de pui fără cloşcă, una speriată care se zgâieşte la un felinar uriaş care se hâţână; şi cu cât mă zgâiesc în sus mai mult, cu atât îmi dau seama că Turnul pe care te-ai cocoţat şi cu care te identifici seamănă din ce în ce mai izbitor cu un imens rotisor... Unul lucios în aşteptare de marfă proaspătă, unul nefolosit, unul de inox oxidabil, desigur.
GUARD 84: Ha, ha! Consumi prea mulţi morcovi, O Mie; da, da, carotenul, asta ar putea fi cauza esenţială a acutizării imaginaţiei tale, clar? Poate ar trebui să introducem raţiile de supă de varză putredă, odată cu penele de lemn dintre unghii. Bună idee! Poate ar trebui să introducem suspendarea cu capul în jos pentru activarea circulaţiei cerebrale. Bună idee! Poate ar trebui să introducem ca gimnastică obligatorie, ţopăiala pe sticlă pisată... Bună, bună, halucinantă idee! Să-ţi creem nişte ferestre frumoase, nişte ferestre artistice către trup, ce zici! Culcat, drepţi! Culcat, drepţi! (se aude o mişcare de retragere în masă) Ha, ha, ha, opreşte-te, matahală romantică, am glumit! Priveşte, priveşte, trântore, detaliile abracadabrante ale apusului unui zeu mult visător... A, că tot vorbim de vise, ce spuneai c-ai mai visat, O Mie? (

Se lasă brusc întunericul.

O MIE: De toate, de toate, măreţule uzurpator, dar mai ales nimic... De obicei, fiinţele insulare compuse visează doar ceea ce nu pot atinge, ceea ce nu au. Eu nu am nimic, deci pot încă să visez nimicul... Bănuiesc că viziunea se încadrează corect în cele unsprezece reguli, nu?
GUARD 84: Să zicem... (abrupt) Unde l-ai ascuns pe marinar, pe Kurt, O Mie?
O MIE: În el însuşi. Nu e un loc bun, nu e o ascunzătoare pe cinste? (murmură neinteligibil)
GUARD 84: Hă?! Ce tot bâigui acolo?!
O MIE: Niciun "hă"... Addio del passato!
GUARD 84: Ce?!
O MIE: N-ai cum să-nţelegi. N-ai cum.
GUARD 84: Nu se există! Nu se există!






Scena 8
(Alpadima)
Pe malul oceanului. Pe parcursul scenei se aud în fundal ziduri care se surpă constant.

ALPADIMA: Cât de uşoară mă simt, cât de uşoară! Ta-ra-ram! Ta-ra-ram! Astăzi este o zi foarte frumoasă pentru o oră de matematică abstractă, pentru o oră de matematică exactă, pentru una de păcălit secundele... Ta-ra-ram! Ta-ra-ram! Cât de uşoară mă simt, cât de uşoară! Ultimele 600 de secunde din cele 5.184.000 promise... 590, 589, 588... Aşa ar trebui să se prăbuşească visele, chiar şi cele măreţe? 570, 569, 568... Galenus dezintegrat de propria grandomanie, de propriile legi ale insulei-stat, nefericitul de Hazel fript de propriile sale neputinţe, O Mie divizat în Zece sau chiar în momentul acesta în Cinci... Ta-ra-ram! Ta-ra-ram! Da, 560, 559, 558... Chiar şi singurii îndrăgostiţi reali de pe insulă au luat-o razna, separat fireşte... Bineînţeles că dragostea e o nebunie frumoasă şi devreme acasă, una care te modifică; cine-a spus că nu este, că nu poate fi, dar să nu exagerăm... 528, 524, 521... Astăzi este o zi splendidă, foarte clară, fără pic de vânt. În curând aici o să năpădească locul de cuiburi rândunicile de mare alungate, algele aduse de valuri îşi vor întinde tentaculele roşii peste tot, peste îmbâcsitele arhive circulare, acoperind ca o pătură carnivoră... 375, 374... (cântă pe o melodie inventată ad-hoc) "L'Isola della Gioventù/ L'Isola della Gioventù/ Unde sunt eu?/ Unde-o fi tu?!" (tremură nefiresc) Astăzi este o zi impecabilă, una remarcabilă, poate una puţin cam rece, poate ar fi trebuit să-mi pun şalul pe umeri, chiar dacă termometrele arată mult peste treizeci de grade... Bun profesionist era Eginald, n-a greşit niciodată vreo reţetă... 3, 2, 1... (beznă, sunetul unui zid uriaş care se prăbuşeşte asurzitor)


Scena 9
(Kurt surogat, Crena surogat)
După ceva timp. Resturile construcţiilor sunt năpădite de o vegetaţie luxuriantă. De peste tot, sunete de păsări care se împerechează gălăgios.

KURT SUROGAT: Priveşte, Crena! Nu-i aşa că e grozav?
CRENA SUROGAT: Credeam că iar te-ai rătăcit printre catacombele, printre putreziciunile alea, urâciosule... Ah, iar eşti plin de zgârieturi peste tot! Ţi-am spus, ţi-am atras atenţia, omule, că este periculos!
KURT SUROGAT: Da' de unde! Priveşte, iubito, am găsit o sumedenie de ouă, care de care mai pestriţe. Sunt peste tot, o adevărată invazie. Cel puţin, câteva luni de acum încolo, nu va mai trebui să ne facem griji pentru hrană proaspătă.
CRENA SUROGAT: Şi cu hârtia aia rulată pe care-o ţii în buzunarul de la piept, ce-i?
KURT SUROGAT (misterios): A, ce să fie, o simplă foaie de hârtie pe care-am găsit-o într-o cutie de tablă, pe locul cabinetului dezafectat al doctorului Eginald, în timp ce încercam să dibuiesc depozitul de conserve.
CRENA SUROGAT: Se prezintă bine.A rezistat excelent după atâta amar de timp. Scrie ceva important pe ea?
KURT SUROGAT: Chiar dacă ştii că te iubesc ca un nebun, crede-mă, nu e treaba ta.
CRENA SUROGAT: Da?! Minunat, chiar dacă ştii că te iubesc ca o nebună, ia dă-o încoace, nesuferitule! Data viitoare o să aprindem focul mult mai uşor. Ştii doar cât ne-am chinuit ultima oară în sezonul ploios.
KURT SUROGAT: Nu.
CRENA SUROGAT: Nu?! Ce, nu? Sper că n-ai de gând să te cobori iar în mintea copiilor şi să te-apuci să faci vreun vaporaş de hârtie, căruia să-i faci huţa pe valuri în dreptul fostului debarcader.
KURT SUROGAT: Nici vorbă, iubito. De data asta, nu. E ceva mult mai serios decât poţi să-ţi închipui. Adu-mi o sticlă goală de brandy. Una cu dopul etanş. În cel mult un sfert de ceas, trebuie să înceapă refluxul. Vreau să mai trimit un mesaj. Ultimul.
CRENA SUROGAT: Ce?! Nici să nu te gândeşti! Încă unul?! Încă nu te-ai dumerit?
KURT SUROGAT: Eu, da, alţii poate că nu. N-aş vrea să repete greşelile... noastre. (se aude un scâncet de copil mic)
CRENA SUROGAT: Îngeraşul de Ben... S-a trezit Ben; nu suportă să doarmă dacă nu-l ţine cineva de mănuţă... Fă ce vrei, Kurt. Mă duc să-l alăptez. E atât de adorabil, drăgălaşul de el. Sper să nu semene cu tine când devii arţăgos... Ben! Ben! (îşi descheie bluza din mers) Vin, răzgâiatule, vin! (Kurt surogat introduce hotărât mesajul în sticlă)

CORTINA



  Aminteste-ti datele mele