Milogii, de Laurentiu Budau


Motto:
“Tu ştii ce greu, tu ştii ce complicat e sǎ duci tot restul existenţei tale rucsacul ǎsta cu şerpi care se cheamǎ conştiinţǎ, puştiule?”


L A U R E N Ţ I U B U D Ă U
MILOGII
(piesă comică într-un act)


PERSONAJELE :

Tânărul cu cuţit (23 de ani)
Bătrânul cu spaima pe chip (53 de ani)



DECORUL :
Marginea invadată de buruieni a unui cimitir abandonat


- 2012 -


Bătrânul cu spaima pe chip: Ăsta este, ǎsta trebuie sǎ fie sfârşitul!
Tânărul cu cuţit: Gura!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mǎ cunoşti?! ...Te cunosc, te cunosc de undeva?!
Tânărul cu cuţit: Taci şi-nghite! (fredoneazǎ în surdinǎ) “Acolo unde negrii cântǎ, /
Negresele se iau la trântǎ./ Acolo unde cresc liane,/ Negresele culeg banane...”
Bătrânul cu spaima pe chip: De ce nu vrei sǎ-mi spui unde mergem? E chiar atât de greu?! E chiar atât de dificil?!
Tânărul cu cuţit: “Cine vineee noaptea pe colineee?/ Doi negri bǎtând din tamburine...”
Bătrânul cu spaima pe chip: Alo, puştiule! De ce, de ce nu vrei sǎ-mi spui?!
Tânărul cu cuţit: “A-A-A! / Africa sǎlbatica!/ Africa-i o ţarǎ/ Plinǎ de mistere,/ Şi în
ea se aflǎ/ Tigri şi pantere./ Tigri şi pantere,/ Lei şi leoparzi,/ Şarpele Boa şi mulţi,
mulţi elefanţiii...”
Bătrânul cu spaima pe chip: Doamne! Baţi câmpii rǎu, da’ rǎu de tot! (gâfâie) Am ajuns, în sfârşit am ajuns?
Tânărul cu cuţit: Gura micǎ (sic!) cǎ ţi-o rup! Nu te mai frǎsui, Sulicǎ Frânarule, nu te mai tot întoarce, ciumatule! Nu te mai poate salva nimeni, nici mâcar tu însuţi, nici mâcar mǎreaţa umbrǎ a lui Tibo-Tib!
Bătrânul cu spaima pe chip: Care Tibo-Tib?!... Şi ǎsta, şi ǎsta e amestecat?!
Tânărul cu cuţit: Marele şef de trib, fraiere! Continuă, continuǎ să te deplasezi încet de-a lungul zidului de cărămidă! Fǎrǎ nasoale! Fǎrǎ niciun fel de figuri! După cincisprezece paşi o iei uşurel la dreapta, după încă cinci, la stânga! Ah, te mişti ca o bilă într-o căldare, ah, te mişti ca ochiul unui mort!
Bătrânul cu spaima pe chip: Nu mă mai împinge; te rog, pentru numele Lui Dumnezeu, nu mă mai împinge ca pe o vită spre abator! Mai repede de atât nu pot. Aşa mǎ mişc eu de când am fost... de când am avut chestia aia… accidentul. Nu-mi plac cuţitele mai lungi de douǎzeci de centimetri! Crede-mǎ!... Dar cui îi plac cuţitele mai lungi de douǎzeci de centimetri, dar cui îi plac şişurile unse cu vaselinǎ?! De ce mă tot împingi, de ce mă tot împungi, omule, ca pe un animal de povarǎ, ca pe un asin?! De ce?! Ce ai? Ce ai cu mine? Am bǎut şi n-am plǎtit?! De ce mǎ urǎşti? Mǎ cunoşti de undeva?!
Tânărul cu cuţit: “Rezistenţǎ,/ Pace şi cadenţǎ,/ Cine nu mai poate,/ O mânǎ... la spate!!!”
Bătrânul cu spaima pe chip: Auuu! ...Spune-mi, de ce eşti atât de brutal?! Auuu! ...Nu vezi că sunt o persoanâ defavorizatâ? Auuu! Nu vezi că sunt o persoanâ din clasa de jos? ...Nu crezi că m-a bǎtut destul curva asta de viaţǎ? Ştii doar că nu ţi-am opus absolut niciun fel, niciun fel de rezistenţă. Mi-ai zis să mă ridic încetişor de pe locul unde cerşeam regulamentar şi s-o iau drept înainte; tot, tot înainte pe Pomul Cunoaşterii, până la spărtura din gardul vechi de beton; mi-ai spus-o atât de hotǎrât încât m-am ridicat şi am luat-o disciplinat înainte, ca un mieluşel la tǎiere... N-am protestat... Ce folos?
Tânărul cu cuţit: “Rezistenţǎ,/ Pace şi cadenţǎ,/ Cine nu mai poate,/ Douǎ mâini... la spate!!!”
Bătrânul cu spaima pe chip: Auuu! Auuu! ...Mă cunoşti, frate, de undeva? Mă cunoşti de undeva, durule? Nu te supǎra, spune-mi, ce rău, ce rău ţi-am făcut? Dǎ-mi un singur exemplu! Spune-mi, ce fel de potcoave de cai morţi căutăm la ora asta, în cimitirul ăsta abandonat?
Tânărul cu cuţit: Tacă-ţi fleanca, parazitule, pleavâ a societâţii! Borfaşule, gura!!! Mişcă, boşcangiule!
Bătrânul cu spaima pe chip: Scuzaţi-mă, morţilor, cuminţeilor, stimaţilor, scuzaţi-mă că v-am trezit din măreţul vostru sinistru somn de veci! Aleluia! Pe veci scuze, oase descărnate! Pe veci scuze, rate achitate şi idealuri abandonate! Scuze, schelete îmbrăcate în trening şi echipate cu adidaşi contrafăcuţi! ...Cine te-a trimis? E clar, foarte clar! Nenorociţii! ...Da, da. Am priceput eu... Ei te-au trimis, nu-i aşa? “Ei”?
Tânărul cu cuţit: Mişcă, mişcă odatǎ am zis! Ai grijă, fără nicio şmecherie, fără niciun fel de şmecherii! Împinge încet poarta cu piciorul... aşa... e descuiată... mă rog, ce rost ar fi avut s-o încuie... ce prost ar fi vrut s-o încuie... aşa, aşa... Întinde mâna încet, foarte încet, întrerupătorul de la stâlp e în dreapta... L-ai şi gǎsit?! Bravo, te descurci ca un băiat mare, cu toate câ îţi cam tremurǎ mâinile, bǎnuiesc de la boaşcǎ, de la prea multǎ boaşcǎ! Aici e, domnilor muritori, Africa, adevǎrata Africa!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ei te-au trimis, nu-i aşa?! Bǎnuiam eu ceva. De ce nu recunoşti odatǎ că ei te-au trimis? De ce te-au trimis? Ca sǎ mǎ elimine definitiv din schemǎ, din viaţa publicǎ, nu? Pentru că sunt un cerşetor profesionist cu adevǎrat liber, pentru cǎ nu plătesc nimǎnui taxă de protecţie?
Tânărul cu cuţit: Contează de mâna cui vei muri? Ha! Spune-mi, contează, jalnicule? Dacǎ, sǎ zicem, ţi-ar fi cǎzut pe drum o cǎrǎmidǎ în cap din pǎrǎselile pe lângǎ care am trecut, n-ar fi fost tot aia? Ha? ...Aşează-te lângǎ piatra asta funerarǎ! Acum, da, poţi să te întorci!
Bătrânul cu spaima pe chip: Iii! Ce tânăr eşti! 16?! 15?! După forţa cu care mi-ai răsucit mâna la spate n-aş fi crezut că eşti atât de tânăr... aproape un copil. Uneori, numai disperarea poate sǎ-i dea unui copil atâta nebǎnuitǎ forţǎ... Cred cǎ nici mǎcar liceul nu l-ai terminat. Dă-mi voie să ţi-o spun, ca propriului meu copil: ai luat-o pe arǎturǎ, pe drumuri greşite, tinere, foarte greşite. Da, da, generaţie pierdutǎ, tatăl tău, părinţii tăi, diriga aia a ta cu şliţ periculos pe care o visezi permanent, directoarea cu mers croşetat, ştiu unde te vânturi la ora asta cu instrumentele astea tăioase, cu armele astea albe după tine?
Tânărul cu cuţit: Relaxează-te, idiotule! Las-o pe bunǎciunea aia de dirigǎ care e cuplatǎ cu colegul meu de bancǎ, cu Kamaz; nu e în niciun caz treaba ta... Sǎ-ţi intre bine în cap: în dragoste curatǎ sexul nu conteazǎ nici cât negru sub unghie... Te-ai gândit vreo clipă astăzi că, poate, e ultima ta zi? Şi nu, nu mǎ refer neapǎrat la faza cu cǎrǎmida... Spune-mi, moşule, azi dimineaţǎ, dupǎ ce-ai fost şi te-ai uşurat sub podul de fier, dupǎ ce ţi-ai scos nǎprasnic cazanele de colivǎ aruncate în tine, dupǎ ce ţi-ai dat jos rapǎnul gros de pe ochi, te-ai gândit? Ai meditat mǎcar vreo clipă asupra inconsecvenţei nemuririi, asupra fragilitǎţii existenţei, asupra perisabilitǎţii sentimentelor, asupra dispariţiei inexplicabile a dinozaurilor şi mamuţilor, asupra prezenţei prinţului Charles în România? Mai mult ca sigur cǎ te-ai focusat ca de obicei asupra burdihanului tǎu de vierme neîmplinit, asupra roabei tale de rahat (îl loveşte studiat cu piciorul în stomac); da, da, cum s-o mai umpli, cu ce s-o mai umpli... Spune sincer, aşa de curiozitate, câte miare ai mai făcut astăzi? Cât ai produs, nenicule?
Bătrânul cu spaima pe chip: Da! Sigur, ei te-au trimis! Concurenţa, da! ...Chiar te interesează?! Două milioane vechi... Vremuri grele... Ce poate să facă un om îmbrăcat ca tine, numai cu ţoale de firmă, cu două milioane amărâte?
Tânărul cu cuţit: Chiar cǎ mǎ iei de fraier. “Rezistenţǎ,/ Pace şi cadenţǎ,/ Cine nu mai poate,/ Un picior... în spate!!!” (se pregǎteşte sǎ repete lovitura) Minţi, moşule ghebos! Minţi! Te crezi grozav, nu?! Crezi cǎ poţi sǎ fraiereşti pe oricine! Crezi cǎ ai prea mult sânge în pix, nu?! Mǎ minţi aşa cum respiri, nu-i aşa?!
Bătrânul cu spaima pe chip: Opreşte-te! Nu mai daaa! Sigur că mint. Toatǎ viaţa am minţit, toatǎ viaţa m-am minţit... din obişnuinţǎ... e greu sǎ mǎ lecuiesc acum la bǎtrâneţe. Gloaba bǎtrânǎ greu se învaţâ în buiestru... Să zicem, cinci bastoane... A trecut o maşină neagră pe lângă mine, pe la opt, din care a coborât un domn într-un costum foarte alb, aproape strălucitor, c-un aer extraterestru, de parc-ar fi fost doctor din ăla care se uită toată ziulica pe radiografii ori în chestiile adânci ale muierilor. S-a apropiat şi s-a uitat fix în ochii mei circa două minute, de parcǎ îmi scana tot sufletul, şi mi-a zis gâjâit: “Amigo, nici nu-ţi dai seama cât de fericit eşti!”; apoi m-a bătut uşurel pe umăr şi l-a buşit atât de tare plânsul de a trebuit să vină şoferul său cu mănuşi albe să-l urce înapoi în limuzina în care-l aştepta, foarte nervoasă, o doamnă îmbrăcată numai şi numai cu pene roşii, plinǎ de draci, de parcǎ era o gǎinǎ pe ciclu... Eu cred cǎ de la bǎuturǎ o luase razna doctorul ǎsta razna, cǎ puţea de la o poştǎ mai ceva ca Fabrica de bere, spirt şi drojdie Mǎrgineni în vremurile ei de glorie... De la el am bancnota asta de 500, de mi-e şi frică s-o schimb, să nu zică ăia de la casa de amanet că am furat-o şi să-mi mai facă cine ştie ce greutăţi... cǎ sunt în stare, beliţii... sunt în stare... Crezi că viaţa mea face mai mult de cinci milioane, crezi că viaţa cuiva face mai mult de cinci milioane vechi? Du-te-n drumul tǎu! Dacă eşti absolut convins că viaţa mea nu face mai mult decât amărâtele astea de cinci milioane, ia banii şi dă-mi drumu’...
Tânărul cu cuţit: “Africa-i o ţarǎ/ Plinǎ de mistere/ Şi în ea se aflǎ/ Tigri şi pantere./ Tigri şi pantere.“ (sec) Nicio problemǎ, milogule. Rǎbdare. De ce te grǎbeşti?! De ce sǎ ne grǎbim?! După ce ai să dai colţu’, am să-ţi umflu şi banii.
Bătrânul cu spaima pe chip: Formula corectǎ ar fi fost “banii sau viaţa”, nu “şi banii şi viaţa”. Îti dai seama cât este de importantǎ uneori în viaţa noastrǎ o conjuncţie? Îti dai seama cât este de importantǎ uneori în viaţa noastrǎ o prepoziţie? Ce sǎ mai vorbim de virgulǎ, cu virgulele e adevǎrata belea... Dar, mǎcar, ai putea rămâne dupǎ aventura asta nocturnǎ cu conştiinţa neîncărcată? Te-ai gândit, ai analizat? Tu ştii ce greu, tu ştii ce complicat e sǎ duci tot restul existenţei tale rucsacul ǎsta cu şerpi care se cheamǎ conştiinţǎ, puştiule? ... Fii sincer! Ai mai jefuit, ai mai omorât vreodată vreun om?
Tânărul cu cuţit: Tu nu eşti om!... Toate au un început, toate au un sfârşit, toate au o continuare... Tu eşti, (se corectează imediat) tu ai să fii primul!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mǎ’, bǎiatule, ce fel de glorie gheboasǎ mai e şi aia pe care o obţii strângând de gât un amǎrât de asistat social, un boschetar pârţâit? Fǎ-ţi mâna cu unul care dǎ tunuri la fel cum respirǎ, care ia pâinea de la gura orfanilor şi vǎduvelor, cu un politician notoriu... Nu-ţi încărca conştiinţa c-o crimă de prost gust, nu-ţi încărca conştiinţa c-un jaf de duzinǎ, c-un kitsch. Dacǎ tot vrei neapǎrat sǎ cazi, atunci mǎcar sǎ cazi de pe un cal mare, sǎnǎtos, cu dinţi de aur masiv, nu de pe o rǎpciugǎ care carǎ gunoaiele celorlalţi... Dacǎ vrei, îţi dau eu o listǎ.
Tânărul cu cuţit: Crezi cǎ viaţa unui politruc decerebrat din ǎsta face mai mult sau mai puţin de cinci milioane vechi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Nu dau niciun sfanţ pe cotcodǎcitorii politici din ţara asta... Ce, dracului, eşti băiat tânăr, creştin-otodox autentic, nu pari bǎtut în cap ca restul generaţiei tale nefericite şi bulversate; ai toată viaţa, tot viitorul compus, tot mai mult ca perfectul, înainte! Raţioneazǎ! Vrei să nu mai dormi liniştit toată viaţa ta? Hai, mǎ’! Tu mă laşi să plec frumuşel şi nevǎtǎmat, eu în schimb îţi dau toţi banii cu bună ştiinţă, cu bună inimă... Te dai şi tu o datǎ mare la barul în care-ţi curg mucii când chiuleşti, la barul în care bei de obicei cea mai ieftinǎ poşircǎ. Iei şi tu acolo o şampanie de 500 de lei şi faci cinste gagicilor care-şi fac veacul pe acolo. Da, da, paraşutelor venite la produs, da, da, panaramelor locului. Le dai şi tu pe spate mǎcar o datǎ. De haram au venit, de haram să se ducă. Merit să fac şi eu, mǎcar o dată în viaţă, o micǎ donaţie Ministerul Educaţiei, Cercetǎrii, Tineretului şi Sportului... Ia banii şi să fim sănătoşi!
Tânărul cu cuţit: Uşurel! De ce te grăbeşti?! După ce ai să mori, am să-ţi iau şi banii. (îl loveşte din nou) “A! A! A! Africa, sǎlbatica!”
Bătrânul cu spaima pe chip: Auuu! Coasteleee! Obsedatule liric! Gardieni! Pân-acum nu m-au omorât decât proştii, da’ acum mǎ omoarǎ unu’ deştept, unu’ citit! Ajutooor!
Tânărul cu cuţit: “Cine nu mai poate... douǎ picioare la spate!” Nu te mai strofoca inutil! S-au făcut disponibilizări. Au dat afarǎ toţi gardienii şi mǎturǎtorii primǎriei. Au mai rǎmas doar codoşii şi secretarele. De cimitir se ocupă acum hoţii de fier vechi şi profanatorii; dar nu, vai de mine, nu se complică noaptea... Noaptea e pentru somn şi pentru trei-patru alte lucruri, ca de exemplu ǎsta pe care vrem neapărat să-l facem noi doi. Lucrul ǎsta care sǎ ne uneascǎ pentru totdeauna.
Bătrânul cu spaima pe chip: Fii serios! Ce poate sǎ ne uneascǎ pe noi doi? Sindromul Stockholm?! Nu. Eu nu, nu vreau sǎ fac nici mǎcar cel mai mic lucru împreunǎ cu tine, nici mǎcar sǎ umplem clǎtite cu scobitoarea, nici mǎcar sǎ completǎm integrame cu pasta de dinţi... Aha! Nu Tibo-Tib ci Fernando te-a trimis, umflatul ăla râios, nu? Nu se mai satură, borţosul! De mult mi-a promis-o că mi-o coace şi mi-o trage; şi uite cǎ se ţine în sfârşit pramatia de cuvânt, pentru prima oarǎ de când îl cunosc. Mare caracter... Ascultǎ, îţi dau încǎ 500, numai lasǎ-mǎ sǎ plec din locul ǎsta înfiorǎtor... Trebuie sǎ-mi repet formulele de înduioşare, trebuie sǎ mǎ concentrez pentru rolul cotidian. Mâine trebuie sǎ fiu odihnit la serviciu!
Tânărul cu cuţit: Ştii ceva, ia bagǎ-ţi banii în fund şi lasǎ-mǎ sǎ fac ceea ce am de fǎcut, ceea ce mi-am propus sǎ fac, sǎ-mi împlinesc gândul curat. (recitǎ impetuos) “Pisicuţǎ, pis, pis, pis,/ te-am visat azi noapte-n vis./ Te spǎlai, te pieptǎnai,/ fundǎ roşie-ţi puneai./ ...Dar de ce tu, cu lǎbuţa, mi-ai zgâriat mânuţa?” De ce?!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ce-am zgâriat, pe cine-am zgâriat?! E clar, nu eşti deloc întreg la bilǎ. “Socola Forever” scrie pe tine! Super, super! Numai un ucigaş cu sânge rece poate recita într-un mod atât de desâvǎrşit o tiradâ clasicǎ. Pânǎ şi Dorina Lazǎr ar fi impresionatǎ de prestaţia ta şi ţi-ar ceda plicul sigilat în care ţine cheia spre rai a debutanţilor creduli... Ajutooor! Ajutooor! Oameni buni! Oameni foarte buni! ...Surzilor! Scoateţi-vǎ dopurile din urechi! ...Ajutooor!
Tânărul cu cuţit: Omul bun e nebun./ Omul chel e mişel./ Omul spân e hapsân...” (scoate un bidon din rucsac şi începe sǎ toarne tacticos pe victimǎ)
Bătrânul cu spaima pe chip: Ai înnebunit?! Ce faci?! Nu, nu, nu, nu!!!
Tânărul cu cuţit: Te curǎţ de pǎcate, de aluviunile sedimentate, te purific... Calm... Trage aer în piept... Simţi vaporii? Benzina e un foarte bun diluant pentru pete. Kamaz, prietenul şi fratele meu de cruce a încercat odatǎ, a fǎcut un experiment cu un dalmaţian cu trei picioare... şi se pare cǎ a fost foarte mulţumit de rezultat... dalmaţianul abandonat – mǎ cam îndoiesc.
Bătrânul cu spaima pe chip: Eşti satanist?! Asta e! Credeai cǎ n-am mirosit de la început cu ce te ocupi? Ieşiţiii! Ieşiţiii! ...Satanistule, om fără frică de Dumnezeu, om care nu crede în nemurirea sufletului, ce ai cu un biet, cu un amărât de cerşetor?
Tânărul cu cuţit: Cred că te cam confunzi. Niciodată, nicio clipǎ n-ai fost un cerşetor!
Bătrânul cu spaima pe chip: ?!!!
Tânărul cu cuţit: Doar un hoţ nenorocit, un tâlhar care mi-a luat totul şi m-a lăsat fără absolut nimic... Simţi vaporii? Îi simţi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Asta e! Ieşiţiii! Ieşiţiii! ...Băiatule satanist, obsedatule cu probleme psihice grave, piromanule, consumatorule de buruieni, repetente necunoscut, cred că mă confunzi; nu te-am văzut în viaţa mea... Jur! Pe cuvântul meu de cerşetor: mǎ confunzi! Vinovatul trebuie cǎutat în altǎ parte... Ţi s-a pus, din greşealǎ, pata pe mine!
Tânărul cu cuţit: Hoţule! (urlǎ transfigurat) Repetentul şcolii a ajuns şeful vostru! Ura! Copiii repetenţilor şcolii au ajuns şefii copiilor voştri! Ura! “Ura, drǎguţa mea!! Ţǎranul e pe câmp!” (încearcă să aprindă mai multe chibrituri umede care dau rateuri)
Bătrânul cu spaima pe chip (cautǎ să tragă de timp): Ce bine cǎ lucrurile româneşti nu te lasǎ când ţi-e lumea mai dragǎ! Da, da, putem sǎ contǎm în continuare pe ele, pe produsele noastre dragi, tradiţionale, ca sǎ rǎmânem în viaţǎ! Spune-mi, băiatule...
Tânărul cu cuţit: Mouse!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mouse?!
Tânărul cu cuţit: Mouse nu e numele meu, e doar o simplǎ poreclă, ca şi a lui Kamaz care i-o trage şi dirigăi şi profei de sport; uneori se întâlnesc la wc, toţi trei, în timpul orelor... de asta n-are nicio corigenţă.
Bătrânul cu spaima pe chip: Irelevant. Tu ai?
Tânărul cu cuţit: Ce să am?
Bătrânul cu spaima pe chip: Corigenţe!
Tânărul cu cuţit: Stai să le număr.
Bătrânul cu spaima pe chip: Mi-am închipuit eu... Hai să plecăm de aici, bǎiatule, se lasǎ rece; putem să avem o discuţie civilizată, pe o bancă prospǎt vopsitǎ, în parc, printre monumente fanteziste, poate şi la o bere cu mici şi muştar dulce de Tecuci; nu aici, printre morminte necunoscute, strǎine, abandonate, pline de bǎlǎrii...
Tânărul cu cuţit: Vrabia Mihai Viteazu! În parc nu mai există suficientă intimitate, la
bere sunt prea, prea multe urechi; aici se pare cǎ da, sunt întrunite cam toate condiţiile...
(popeşte) “În loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea...”
Bătrânul cu spaima pe chip: “Şi iartă lor, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, toată greşala ce au săvârşit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul. [...] Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească. Numai Tu Singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul.”
Tânărul cu cuţit: Vezi ce bine ne completǎm, vezi ce bine ne complacem, tataie? Ăsta este unul dintre lucrurile pe care, sigur, le putem face împreunǎ... “Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul Care ai călcat moartea şi pre diavolul ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale”
Bătrânul cu spaima pe chip: “Şi iartă lor, ca un Dumnezeu bun şi Iubitor de oameni, toată greşala ce au săvârşit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul. Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească. Numai Tu Singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul. Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor.”
Tânărul cu cuţit: Amin... Le cam ai cu credinţa, tataie!
Bătrânul cu spaima pe chip: Practica, taicǎ, practica! Nu este zi lǎsatǎ de la Domnul sǎ nu semnez, odatǎ cu popa şi dascǎlul, condica la intrarea în bisericǎ, pe trepte, lângǎ difuzor... Dar nici cu tine nu mi-e tocmai ruşine.
Tânărul cu cuţit: Profesorul meu de religie, suplinitorul, a avut un rol extrem de hotǎrâtor în privinţa asta; mai ales şuturile lui zdravene, mai ales strânsul convingǎtor de gât, mai ales palma lui generoasǎ ca o lopatǎ Inima-lui-Stalin...
Bătrânul cu spaima pe chip: Las-cǎ bǎtaia e ruptǎ din rai, de la badea Neculai. N-a
murit nimeni din asta. Toţi cei care au ajuns mari pe spezele lor, pot sǎ ţi-o confirme.
Tânărul cu cuţit: Şi atunci blândeţea de unde o mai fi izvorând? Aici e dilema nouǎ.
Bătrânul cu spaima pe chip: De unde se nimereşte, de la cine şi când se nimereşte. Tot ce ni se întâmplǎ are un rost din care, musai, trebuie sǎ deprindem ceva. E ca şi chestia aia cu cǎrǎmida nehotǎrâtǎ care m-a ocolit... Torţionarii sunt cei care ne aleg pe noi, nu invers, nu crezi?
Tânărul cu cuţit: Ce vrei să spui?! Tu m-ai forţat să te aleg. Criminalule! Hoţule! Laşule! ...Tiii! A ce miroase atât de naşpa? ...Simţi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Vaporii de benzinǎ? Sigur cǎ da.
Tânărul cu cuţit: Ăsta nu e miros de vapori de benzinǎ, ǎsta e miros de ceva stricat, foarte stricat...
Bătrânul cu spaima pe chip: A ce vrei să miroasă într-un cimitir? A oameni morţi stricaţi, a hoit!
Tânărul cu cuţit: Nu, nu, ăsta e un alt fel de miros. Arhicunoscut. Dulceag. De om viu stricat. Toţi îl cunoaştem mai bine decât ne cunoaşte el pe noi, pentru cǎ avem de-a face cu el zilnic, uneori chiar când deschidem gura. (îi mătură atent pantalonii cu lanterna lui puternică) Stai! Nu te mai mişca! Aaa! Hopa! Ce-avem noi aici? Draceee! Tataie, se poate?!... Chiar că nu m-am aşteptat...
Bătrânul cu spaima pe chip (demn): La ce să te aştepţi?!
Tânărul cu cuţit: Pfuuu! Colosal! N-ai remarcat, nu remarci? Pfuuu! Te-ai scăpat, ai făcut pe tine de frică... Se poate una ca asta? Doar eşti bǎiat mare... Pfuuu! Du-te, du-te puţin mai încolo. Nu m-am aşteptat la una ca asta. Puţi, înţelegi? Puţi!!!... Colosal! Eşti chiar de toată jena. Dacǎ s-ar fi întâlnit Jack-Spintecǎtorul cu tine şi-ar fi bǎgat penisu-n ea de meserie şi n-am mai fi auzit chip despre el.. Mama mǎ-sii de treabǎ!!! Ce-o să se mai amuze Kamaz când am să-i povestesc.
Bătrânul cu spaima pe chip (jenat): Nu mi s-a mai întâmplat până acum. M-au trecut prea multe emoţii... Chiar cǎ e prima oarǎ. Jur! (filozofic) Adrenalina e cel mai bun, cel mai eficient purgativ...
Tânărul cu cuţit: Fǎrǎ familiarisme! Hai, dă-te, dă-te puţin mai încolo! Am din întâmplare în rucsac şortul şi tricoul de la antrenament. Ia şi prosopul ăsta, dupǎ ce-l foloseşti poţi sǎ-l arunci... Schimbă-te acolo, lângă cişmea! ...Nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă! Eşti chiar de tot halul! Eşti chiar de toată jena!
Bătrânul cu spaima pe chip: Nici mie nu-mi vine să cred ce mi se-ntâmplă... Tânărul cu cuţit: Fǎrǎ şmecherii. Du-te şi te spalǎ temeinic! Da, da, dupǎ cofrajele alea pline de beton e cişmeaua. Sunt cu ochii pe tine, deşi, în halul în care eşti, mi-e aproape imposibil sǎ te privesc... Fǎrǎ şmecherii, da?
Bătrânul cu spaima pe chip: Ca sǎ faci şmecherii trebuie sǎ ai creierul foarte odihnit. Crezi cǎ, în halul în care sunt, în halul în care m-ai adus, îmi mai arde sǎ mǎ gândesc şi la astea? (rǎsuna un jet de apǎ sub presiune) Ţi-ai calculat foarte atent “acţiunile”, nu?
Tânărul cu cuţit: Atât cât trebuie, doar atât. Nu m-am străduit prea mult.
Bătrânul cu spaima pe chip: Ei, ei te-au trimis nu-i aşa?
Tânărul cu cuţit: Nu ştiu despre care “ei” vorbeşti. Eu o ştiu numai pe “EA”. Ea, cu majuscule.
Bătrânul cu spaima pe chip: Aveţi o şefǎ?! Ne-am dus de râpǎ. Acum conduc şi femeile?! ... EA?!
Tânărul cu cuţit: Desigur, femeia pe care-ai ucis-o!
Bătrânul cu spaima pe chip: Înţelege, odată, că mă confunzi. N-am fost în stare, în toată viaţa mea, să tai măcar o gâscă, d-apoi să ucid o femeie... Auzi la el: “femeia pe care-ai ucis-o”! ... Săpun, n-ai?
Tânărul cu cuţit: Flori nu vrei?! Descurcă-te fără. Eşti, totuşi, într-un cimitir municipal abandonat, nu într-un hotel de trei stele. Freacǎ-te cu nisip.
Bătrânul cu spaima pe chip: ...Şi cam când, când zici c-am omorât-o pe femeia aceea?
Tânărul cu cuţit: Acum douǎzeci de ani. Ce coincidenţă. Chiar azi se împlinesc taman douǎzeci de ani.
Bătrânul cu spaima pe chip: Imposibil, acum douǎzeci ani eram în Africa de Sud. Alibiul meu este intangibil.
Tânărul cu cuţit: Ce potriveală! Şi eu care credeam că acum douǎzeci de ani erai în pârnaie! Acolo “La mulţi ani!” şi clasicul “Câţi ani ai?” au cu totul altǎ conotaţie decât în libertate. Mai taie! ... “A! A! A! Africa sălbatica!/ Acolo unde negrii cântǎ...”
Bătrânul cu spaima pe chip: Jur! Unde erai mătăluţă acum douǎzeci de ani? Existai? Cred că nu erai nici măcar pe ţeava tunului.
Tânărul cu cuţit: (evită să răspundă la întrebare) Lasă-mă! Aveţi filiale şi acolo?! Ce să caute un cerşetor zdrenţăros ca tine, un milog nenorocit, în Africa de Sud?! Ai înotat cumva pân-acolo?! Ai luat-o pe scurtǎturǎ? Mai taie. Las-o, e prea gogonată.
Bătrânul cu spaima pe chip (visǎtor, cu o undǎ de regret): Pe atunci nu eram un milog, un nenorocit ca astǎzi; milog, ratat, pleava societăţii, am devenit după... Pe atunci nu umblam în zdrenţe ca acum, umblam doar la costum fâcut la comandâ, cămaşă albă de batist cu butoni de aur şi cravată; pe atunci eram un tânăr inginer ambiţios şi respectat. Şef de promoţie. De asta am şi prins contractul ǎla baban.
Tânărul cu cuţit: I-auzi! Ce contract?
Bătrânul cu spaima pe chip: Contractul cu o firmă finlandeză care executa forări la mare adâncime sub patronajul UNESCO.
Tânărul cu cuţit: UNESCO?! Asta e şi mai şi... Şi ce căutaţi? Petrol?
Bătrânul cu spaima pe chip: Apă, puiule. Apă! În Africa, apa este mai preţioasǎ decât petrolul. (jetul de apă răsună asurzitor) Contractul era pentru cincizeci de puţuri. Ghinionul a făcut ca să fiu împuşcat tocmai în ziua când inauguram cel de-al doisprezecelea puţ, ba nu, al treisprezecelea... Ghinionul sau poate norocul. O grupare de rebeli a atacat şantierul, a aruncat în aer instalaţiile şi utilajele şi i-a omorât pe toţi care lucrau acolo, mă rog, aproape pe toţi... Cum puteam să omor pe cineva aici în România când eu, la acea dată, eram deja aproape omorât, inconştient pe un pat de spital din Johannesburg?! Cum îţi explici, puştiule?
Tânărul cu cuţit: Şi totuşi ai omorât-o pe EA, pe femeia aceea unicǎ. Indubitabil. Alibiul tǎu n-are nicio relevanţǎ. Uneori putem sǎ devenim criminali doar prin simpla noastrǎ absenţǎ, nu crezi?
Bătrânul cu spaima pe chip: Mǎi, băiatule, tu eşti normal? Ce vrei sǎ insinuezi?! Las-o moale! Voi n-aţi studiat logica în liceu?
Tânărul cu cuţit: Taman aici e problema, că prea am studiat-o, că am avut un profesor foarte bun, chiar excepţional, care citea ziare tot timpul orelor cu picioarele pe catedrǎ şi ne punea note de la el din burtă; şi te asigur că avea o burtă foarte generoasă... Ce te tot moşmondeşti acolo?! Hai cǎ n-avem timp de pierdut! Te-ai schimbat? Atunci, vino aici, la lumină, să terminăm ceea ce am de făcut, ceea ce avem împreună de făcut.
Bătrânul cu spaima pe chip apare (vizibil jenat, echipat cu un maieu cu Twetty şi un şorţ roşu imens): Eu în ce echipă joc?
Tânărul cu cuţit: În echipa băieţilor răi, bineînţeles; nu ţi-ai dat încă seama, nu te-ai lǎmurit?... Şi cât, cât ai stat în spitalul ăla din Johannesburg? Îţi mai aduci aminte?
Bătrânul cu spaima pe chip: Un an, din care jumătate am fost în comă... Da, da, legumă... Nimeni nu-mi dădea nicio şansă şi, probabil, dacă cei de la UNESCO nu s-ar mai fi interesat din când în când de soarta mea, aş fi fost deconectat încă din prima lună de la aparate... Norocul meu a fost o infirmierǎ cǎreia i se pusese pata pe mine şi care, atunci când au vrut să mă decupleze, a sărit în faţa celor de acolo ca o leoaică care îşi apără teritoriul şi nu i-a lăsat să se apropie pe niciunul. Kudika o chema. Şi-a dat cuvântul ca, în cazul în care nu voi da niciun semn de viaţă timp de o sută de zile, să mă decupleze singură. N-a mai fost nevoie s-o facă... Îmi aduc aminte că atunci când, după şase luni, am deschis în sfârşit ochii am găsit-o goală puşcă lângă mine, ţinându-mă în braţe, cântǎnd şi sărutându-mi mâinile vinete... Şase luni m-a hrănit cu linguriţa ca pe un bebeluş, m-a bărbierit şi a cărat de sub mine. (Îţi dai seama, puştiule, ce înseamnă să cari şase luni de sub un bărbat în putere, un bărbat străin, fără să strâmbi nici măcar o dată din nas?), apoi încă şase luni dup-aceea m-a învăţat să vorbesc şi să merg... După doi ani m-am căsătorit cu ea (nu, nu din dragoste, cǎ asta este sau nu este, n-ai cum s-o programezi; n-am iubit decât o singurǎ datǎ în viaţǎ, dar deja trecem cu totul în altǎ poveste); simţeam parcă nevoia s-o răsplătesc pentru timpul irosit împreună cu mine, pentru dǎruirea ei necondiţionatǎ... şi am avut împreună şase copii... Ce te miri? Femeilor de acolo le place în egalǎ mǎsurǎ sǎ fie femei, dar şi mame... Şase, da... Runako... Adisa... Irina... Makeeda... Chanya... Mircea... Acum nu mai am pe nimeni... pe niciunul... (robinetul cişmelei se deschide singur şi începe să picure enervant) Autobuzul cu care plecaseră într-o excursie spre Cape Town a călcat pe o mină... Culmea ironiei e că plecase şi ea cu ei să-i însoţească, să nu li se-ntâmple nimic... (picurii se transformă în jet asurzitor)
Tânărul cu cuţit: Destul cu minciunile astea stupide. Ţi-a sunat ceasul, Pinocchio!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ţi-am spus, te-am avertizat că nu-mi plac cuţitele şi în general niciun fel de fierătanii. Dă-mi cu o piatră seacǎ în cap, aşa e mai firesc, aşa e mai natural, mai bio, cu o bucată de bordură... O să pară un accident banal... O să fie muşamalizat totul foarte repede, te asigur. Soarta unui boschetar nu interesează pe absolut nicio autoritate, mai ales că nu votează cu nimeni, nici mǎcar cu viaţa lui... Dar, să ştii, n-am avut nicio treabă cu femeia aia, cu strǎina misterioasǎ de care tot zici... Tânărul cu cuţit: Rămâne de văzut. (îi prezintă o piatră destul de modestă ca dimensiuni) Cu asta eşti de acord, crezi că e bună?
Bătrânul cu spaima pe chip: Minunatǎ, dar cam mică, nu crezi? În cel mai bun caz, de la distanţa asta, n-o să reuşeşti să-mi faci decât cel mult un cucui anemic. Fii mult mai generos!
Tânărul cu cuţit: De asta ce zici?
Bătrânul cu spaima pe chip: Ooo! Ai cumva ascunsă şi o macara printre tufele astea?
Tânărul cu cuţit: Mǎ enervezi! Ce-ar fi să-ţi iei avânt şi sǎ te dai singur cu capul de ea!
Bătrânul cu spaima pe chip: Aşa mai vii de acasă, dar te rog să nu-i povesteşti lui Husky, prietenului tău, că am făcut pe mine de frică înainte de asta.
Tânărul cu cuţit: Kamaz. Astea sunt ultimele tale cuvinte? Ăsta e testamentul tǎu?
Bătrânul cu spaima pe chip: Presupun că da. Ce ar mai trebui sǎ adaug?
Tânărul cu cuţit: Regrete, ceva?
Bătrânul cu spaima pe chip: Ha! Nu mă mai leagă niciun fir de lumea asta idioatǎ. De fapt, nici nu ştiu de ce m-am întors în România. Ca sǎ întind mâna? Poate ca sǎ uit, poate ca sǎ-mi aduc aminte... Clima, bineînţeles, n-are nicio relevanţă. Soarele e, mai ales de câţiva ani încoace (te asigur!) acelaşi.
Tânărul cu cuţit: Familia de aici, poate, rudele...
Bătrânul cu spaima pe chip: Am crescut la casa de copii.
Tânărul cu cuţit: Mă refer la “proasta”, la soţia din România, la plozii făcuţi cu ea.
Bătrânul cu spaima pe chip: În România n-am fost niciodată căsătorit. Se poate verifica. N-am avut niciun copil.
Tânărul cu cuţit: Ba da!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ba nu. Mǎ confunzi! Nu!!!
Tânărul cu cuţit: Nu?! Ia citeşte ce scrie pe crucea asta ruginitǎ de care te tot sprijini.
Bătrânul cu spaima pe chip: Dă-mi pace, puştiule! De ce-ar trebui să citesc o cruce ruginitǎ de care nu mă leagă nimic? Poate cǎ nici nu mai vreau, poate cǎ nici nu mai ştiu sǎ citesc.
Tânărul cu cuţit: Ai spus c-ai fost inginer. Vrei, cumva, să te rog?
Bătrânul cu spaima pe chip: “Prea iute, prea de timpurie/ Ai mers pe drumul de tăcere,/ Pentru cei dragi eşti veşnic vie...”
Tânărul cu cuţit: Nu, nu prostia asta. N-a fost ideea mea, de altfel, atunci când s-a-ntâmplat, eram prea mic ca să am propriile mele idei. Citeşte doar numele! Atât!
Bătrânul cu spaima pe chip: Mierea Aniela, anul...
Tânărul cu cuţit: Suficient. Ea e femeia pe care ai ucis-o, EA, iar eu sunt copilul ei...
Bătrânul cu spaima pe chip: Să fie sănătoasă acolo unde este şi să-i trăiască plodul, adică tu. Criminalul, inamicul public numǎrul unu, trebuie cǎutat în cu totul altǎ parte. N-am avut nicio treabă, nicio legǎturǎ cu ea, crede-mǎ... Dă-mi odată cu piatra aia în scǎfârlie şi să terminăm circul ăsta penibil.
Tânărul cu cuţit: Uită-te atent, foarte atent, pe fotografia de deasupra epitafului... O recunoşti?
Bătrânul cu spaima pe chip: Da... e Dana... Dana, Dana, Dana, Dana! ...Doamne!
Tânărul cu cuţit: Numai un singur bǎrbat din lume o dezmierda pe numele ǎsta...
Bătrânul cu spaima pe chip: Dana!!! Da, îmi aduc aminte, cum sǎ nu îmi aduc aminte... Ce mult a trecut de atunci... Ne-am întâlnit, din întâmplare, într-un accelerat spre Bucureşti, când mǎ duceam sǎ-mi ridic paşaportul diplomatic... Am trăit cu ea două luni înainte să plec în Africa... Valurile tinereţii. Am fost primul ei bǎrbat...
Tânărul cu cuţit (puncteazǎ): Şi ultimul!
Bătrânul cu spaima pe chip: Ce ţi-e şi cu viaţa asta! Te ridicǎ în slǎvi şi, când ţi-e mai
mare dragul, te buşeşte de nu mai ştii ce e cu tine, flǎcǎule! Dragoste mare, mare,
năbădăioasă, dar nu-mi aduc aminte să fii avut cu ea vreun copil, nici măcar unul de
plastilină; deşi, în glumă, îmi spunea că dacă ar fi să aibă vreodatǎ cu vreun tâmpit un
copil, i-ar zice neapărat Bobo... Aşa bâiguia ea. “A! A! A! Africa sălbatica!” Păcat... N-a
fost, n-a fost defel să fie.
Tânărul cu cuţit: Ba da! Toată viaţa mea am purtat în buzunarul de la piept poza în care eraţi tu şi mama... atât de fericiţi... atât de frumoşi... atât de naivi... S-a stins de dorul tǎu...
Bătrânul cu spaima pe chip: Nu-mi spune că... Parcă-mi spuneai că te cheamă Mouse!
Tânărul cu cuţit: Asta era doar porecla. (îi aratǎ o carte de identitate)
Bătrânul cu spaima pe chip: ...Înseamnă că, de fapt, nici Kamaz nu există.
Tânărul cu cuţit: Ba da... Dar şi asta este doar o poreclă. De drept, îl cheamă Graţian. E renumit pentru simţul lui ascuţit de observaţie. El mi-a dat pontul, el te-a recunoscut lângă Buna Vestire după poza pe care i-o arătasem cândva, cu toate că purtai barbă şi nu mai erai chiar aşa de tânăr... E deştept tare Kamaz ăsta; de asta sunt topite toate profesoarele dupǎ el şi-l trimit după reviste, ţigări, prezervative cu arome şi covrigi.
Bătrânul cu spaima pe chip: Mai dă-l în colo... Kamaz-Graţian ǎsta nu poate să-l depăşească pe Bobo, cel mult pe Mouse...
Tânărul cu cuţit: Se pare cǎ s-au cam terminat cuvintele cum se terminǎ o baterie care nu a mai fost alimentatǎ demult. De fapt, cred cǎ, dintre noi doi, eu sunt adevǎratul milog. Milogul-Şef.. Iartǎ-mǎ... Tibo-Tib!
Bătrânul cu spaima pe chip (respirǎ adânc): Hai să ieşim de aici în pas vioi, Bobo, în pas alergător. Ţinutul spre care trebuie sǎ alergǎm trebuie sǎ fie al vieţii... al cunoaşterii... Nu crezi? Hai, sunt echipat foarte corespunzător. Dacă mă vede cineva cum sunt îmbrăcat, va crede că suntem la un simplu antrenament... Mergem împreună să bem o bere cu guler în parc. Dupǎ calculele mele e încǎ deschis. Trebuie să recuperăm. N-aş vrea să rămân pentru totdeauna un “hoţ de timp”... Trebuie să-ţi înapoiez câte ceva din copilăria pe care zici cǎ ţi-am furat-o. Poveştile, amintirile, plimbările împreună, jocurile...
Tânărul cu cuţit: Fără de-a v-aţi ascunselea, da?
Bătrânul cu spaima pe chip: Fǎrǎ!
Tânărul cu cuţit: “Podul de piatră s-a dărâmat,/ A venit apa şi l-a luat...” Hai Tibo-Tib, mare şef de trib, hai! ...De fapt, stai! Stai!
Bătrânul cu spaima pe chip: Hotǎrǎşte-te cine e şeful... Bobo!
Tânărul cu cuţit: Tu, cine altcineva, Tibo-Tib. Dacǎ ni se face chef sǎ ne întindem la mai mult de o bere, cǎ aşa sunt toţi bǎrbaţii care nu s-au mai vǎzut de mult, ce facem? Dacǎ ni se face chef sǎ înfulecǎm pe lângǎ micii de rigoare şi o shaworma, dacǎ ni se face chef sǎ ne dǎm şi în cǎluşei şi în bǎrci, ce facem? Cu ce plǎtim? Sunt falit. Au uitat ǎştia de la facultate sǎ ne mai vireze, de vreo douǎ luni, bursele de merit...
Bătrânul cu spaima pe chip: ...Ce facultate?!
Tânărul cu cuţit: A, uitasem! ...Geologie. Anul III.
Bătrânul cu spaima pe chip: Tiii! Tot Crǎciunescu vǎ este coordonator?
Tânărul cu cuţit: Tot. Nu iese la pensie decât cu dricul. A promis.
Bătrânul cu spaima pe chip: Ai fi fost potrivit şi pentru teatru. Simt. Ai mare talent pentru compoziţie, pentru abureli artistice. O moşteneşti pe ma... Dana, la capitolul cu pricina. (frecându-şi coastele) Cu loviturile cam trebuie sǎ mai exersezi, sunt prea naturaliste.
Tânărul cu cuţit: Prefer spaţiile deschise... Scuze, pentru lovituri. M-am stǎpânit atǎt cât am putut. Voiam sa fie totul cât mai veridic, sǎ nu te prinzi chiar din prima, sǎ-ţi torn spaima în oase picǎturǎ cu picǎturǎ... Voiam sâ te umilesc, sâ te leg de cea mai înaltǎ cruce de pe aici şi sǎ te pǎrǎsesc, ca sǎ simţi şi tu mǎcar o pǎrticicǎ infimǎ din lungul şir de umilinţe pe care le-am îndurat şi eu şi mama în lipsa ta... Voiam sǎ aflu din gura ta, voiam sǎ ştiu motivul pentru care ne-ai pǎrǎsit, motivul pentru care ne-ai lǎsat sǎ fim ai nimǎnui... De multe ori o certam, mai ales când o priveam plângând peste fotografia voastrǎ... De nenumǎrate ori o jucam pe durul întrebând-o ce-a gǎsit la masculul alfa (care erai numai tu, tu, tu, tu, tu!) de nu mai poate sǎ-şi lipeascǎ sufletul de alt “nǎtǎrǎu cu şurub”...
Bătrânul cu spaima pe chip: Nǎtǎrǎu cu şurub. Bine zis... Şi cu benzina? Chiar ai fi fost în stare?!...
Tânărul cu cuţit: Care benzinǎ? Miroase! În bidon n-a fost decât apǎ platǎ expiratǎ...
Bătrânul cu spaima pe chip: Ha, ha! Puteam sǎ jur cǎ... Mǎ şi vedeam o torţǎ în mişcare!
Tânărul cu cuţit: ...Iartǎ-mǎ, bǎtrâne! ...Iartǎ-mǎ, tatǎ! ...Ah, de-ai ştii ce greu mi-a fost
sǎ rostesc cuvântul ǎsta teribil. (dǎ sǎ-i sǎrute mâna)
Bătrânul cu spaima pe chip: Ce faci?! Nu te prosti! Nu sunt popǎ... Eşti un om în toatǎ firea. Singurul vinovat sunt eu. Trebuia sǎ-mi închipui cǎ nu poţi sǎ te joci aşa cu un suflet şi sǎ dispari de pe ecran imediat dupǎ început... Eu sunt cel care trebuie iertat...
Tânărul cu cuţit: Ca sǎ poţi ierta cu adevǎrat pe cineva, mai întâi trebuie sǎ-l înţelegi, sǎ-l cunoşti. Iertarea vine dupǎ...
Bătrânul cu spaima pe chip (respirǎ şi mai adânc): Hai să ieşim de aici în pas vioi, Bobo, în pas alergător. Ţinutul spre care trebuie sǎ alergǎm, fiule, trebuie sǎ fie unul al vieţii... al încrederii... Te prinzi?
Tânărul cu cuţit: Şi unde plecǎm, avem, avem cu ce plǎti, bǎtrâne? Eu nu mai am decât un bilet de autobuz cu o singurǎ cǎlǎtorie...
Bătrânul cu spaima pe chip: Cum sǎ nu avem cu ce plǎti; cu viaţa mea! Vorba lu’ Amigo ǎla îmbrǎcat numa’ în alb, ginecologul: nici nu ştiu, nici nu ştii cât sunt de fericit! ...Ai uitat cǎ face totuşi, încǎ, 500 de lei? De azi înainte facem totul bara-bara. Poate primim, pânǎ la sfârşit, şi ceva rest...

Î N C E P U T U L








  Aminteste-ti datele mele